Sunteți pe pagina 1din 1

Rezumat

În lucrarea de disertație am ales să scriu despre valențele expresiv-dramatice, privind


repertoriul pentru soprană lirică, în perioada romantică și veristă deoarece gama de discuție
privind tehnica, jocul scenic, literatura, chiar și istoria poate fi largă.

Pentru început, voi prezenta opera în perioada romantică și veristă, menționând


caracteristicile de bază, compozitori care au avut impact asupra acestor perioade și
contribuțiile aduse de aceștia.

Voi discuta în lucrare, nu doar aspectele legate de vocalitatea rolurilor, ci dificultatea


ce ține de interpretarea emoțională, mai exact despre artele teatrului, de literatură și libretele
originale sau cum s-a ajuns la aceste librete, contextul în care au fost acestea create și
percepția despre femeie în funcție de perioada la care ne referim.

Valențele dramatice vor trece, de asemenea, sub observația noastră prin diverse
analize. Pe lânga analiza muzicală, voi face analiza unor personaje feminine, iar mai apoi le
voi încadra în anumite tipologii.

În lucrare voi menționa că societatea a fost mult timp captivată de reprezentări ale
emoțiilor extreme în artă și divertisment. Una dintre aceste stări umane este nebunia, care în
cursul secolului al XIX-lea a devenit puternic asociată cu femeia. Astfel, voi aduce în discuție
și aspecte legate de psihologie.

Ca o abatere de la temă, am ales să discut și despre opereta Ball im Savoy, de Paul


Abraham, deoarece acesta continuă evoluția genului prin introducerea stilului jazz în creația
sa. Pe lângă acest fapt, am avut ocazia să scriu câteva cuvinte despre abordarea interpretativă
a rolului Daisy Parker și am elaborat o analiză a personajului.

S-ar putea să vă placă și