DIZABILITATEA

INTELECTUALĂ :
DEFINIŢIE, CLASIFICARE
ŞI SISTEME DE SUPORT
Definirea dizabilităţii intelectuale
 Dizabilitatea intelectuală se caracterizează
prin deficite semnificative atât în funcţionarea
cognitivă cât şi la nivelul comportamentului
adaptativ, exprimat prin abilităţile conceptuale,
sociale şi pragmatice .
 Debutează înainte de vârsta de 18 ani.
5 asumţii privind definiţia DI
1. Deficitele în funcţionarea prezentă trebuie să
fie luate în considerare în contextul mediului
comunitar specific vârstei individului, grupului
de prieteni şi culturii din care face parte.
2. O evaluare validă are în considerare
diversitatea lingvistică şi culturală , precum şi
diferenţele la nivelul comunicării, la nivel
senzorial, motor şi comportamental.
3. De cele mai multe ori, la nivelul individului,
deficitele coexistă cu punctele tari.
4. Scopul principal al identificării acestor deficite
este alcătuirea unui profil al tipurilor de suport
şi asistenţă necesare.
5. Oferirea unui suport corespunzător pe o
perioadă determinată de timp va conduce la o
imbunătăţire vizibilă a funcţionării de zi cu zi a
persoanei cu DI.
Cadrul de evaluare
Funcţia evaluării Scopul specific Exemple de
măsurători,
instrumentar şi metode
de evaluare
a. Stabilirea prezenţei
sau absenţei DI a. Teste de inteligenţă
b. Stabilirea b. Scale pentru
eligibilităţii pentru evaluarea
DIAGNOSTIC servicii de suport comportamentului
c. Stabilirea adaptativ
eligibilităţii pentru c. Anamneză
beneficii d. Măsurarea nivelului
d. Stabilirea de dezvoltare
eligibilităţii pentru e. Abilităţi sociale şi
protecţie legală rezultate şcolare
Diagnosticare: scorurile cutoff
 Scorurile care determină limitele deficitelor
semnificative în funcţionarea cognitivă şi la
nivelul comportamentului adaptativ care se
constituie criteriu pentru diagnosticul de DI
 Pentru ambele criterii, scorul cutoff este
aproximativ cu două abateri standard inferioar
mediei instrumentului de evaluare utilizat,
luând în considerare eroarea standard de
măsurare , precum şi punctele tari şi limitele
acestuia.
Eroarea standard de măsurare
 Eroarea standard de măsurare se referă la variaţia unui scor
real ipotetic obţinut de un anumit individ.
 ESM se aplică doar la scorurile obţinute în urma unui
intrumentar standardizat şi care pot fi estimate cu ajutorul
abaterii standard a testului utilizat şi a fidelităţii acestuia.
 ESM, care variază în funcţie de test, sub-grup şi grupă de
vârstă , ar trebui să fie utilizată pentru a se stabili un interval
statistic de încredere în cadrul căruia intră scorul real obţinut
de o persoană.
 O astfel de raportare a scorului la un interval de
încredere,face ca acesta să fie nu doar un scor ci să
semnifice în acelaşi timp o utilizare adecvată a instrumentelor
de evaluare a nivelului intelectual şi a comportamentelor
adaptive, precum şi a practicilor corecte de diagnosticare în
domeniul DI.
Intervalul de încredere
 Intervalul statistic (bazat pe eroarea standard de
măsurare a intrumentului de evaluare utilizat şi pe
proprietăţile distribuţiei normale) în cadrul căruia se
înscrie scorul obţinut de persoană.
 Cunoscând proprietăţile distribuţiei normale, se poate
stabili un interval statistic de încredere prin intermediul
parametrilor al cel puţin unei erori standard de
măsurare (probabilitate de 66%) sau parametrilor a
două erori standard de măsurare (probabilitate de
95%).
 Selectarea intervalului de încredere (66% sau 95%)
se face pe baza chestionarului utilizat, proprietăţile
intrumentului de măsurare utilizat şi scopul ultim al
scorului obţinut.
Diagnosticarea retrospectivă
 Diagnosticarea retrospectivă poate fi necesară
în situaţiile în care un individ nu a fost
diagnosticat cu DI în timpul perioadei de
dezvoltare.
Cadrul de evaluare
Funcţia evaluării Scopul specific Exemple de
măsurători,
intrumentar şi metode
a. Clasificarea de evaluare
intensităţii nevoii a. Scale de evaluare a
de asistenţă şi intensităţii nevoii
suport de asistenţă şi
CLASIFICARE b. Clasificarea suport
scopului cercetării b. Nivelurile
c. Clasificarea în comportamentelor
funcţie de adaptative
caracteristicile c. Nivelul IQ
selectate d. Evaluarea
d. Clasificarea ecologică
suporturilor e. Evaluarea factorilor
educaţionale etiologici de risc
specifice f. Evaluarea sănătăţii
e. Clasificarea mentale
fondurilor materiale
Clasificarea DI:
 Principalele scopuri ale clasificării în domeniul
DI sunt:
a. Finanţare
b. Cercetare
c. Oferirea de servicii şi asistenţă
d. Evaluarea caracteristicilor persoanelor şi a
mediului lor de provenienţă.
Clasificarea DI:
 În manualul din 2010 al AAIDD se propune un
sistem de clasificare multidimensional al DI:
clasificare bazată pe abilităţile intelectuale ale
persoanei, comportamentele adaptative,
sănătate, context şi intensitatea nevoii de
suport şi asistenţă.
Cadrul de evaluare
Funcţia evaluării Scopurile specifice Exemple de
măsurători,
instrumentar şi metode
de evaluare
a. Suport pentru
optimizarea a. Planificarea
funcţionării centrată pe
persoanei persoană
PALINIFICAREA ŞI b. Suport pentru Auto –evaluare
DEZVOLTAREA îmbunătăţirea b. Teste de dezvoltare
SISTEMELOR DE rezultatelor Evaluarea
SUPORT ŞI obţinute abilităţilor de
ASISTENŢĂ c. Suport pentru comunicare, motorii şi
implemtearea senzoriale
alegerilor personale c. Teste de evaluare a
d. Suport pentru achiziţiilor
asigurarea Scale de evaluare a
respectării intensităţii nevoii
drepturilor de suport şi
Tendinţe şi schimbare
 Termenul de retard mental (1959) este înlocuit
cu cel de dizabilitate intelectuală (2010).
 Termenul de dizabilitate intelectuală acoperă
acea populaţie de indivizi care au fost
diagnosticaţi anterior cu retard mental în
număr, tip, nivel şi durată, precum şi nevoia
acestor persoane pentru servicii de suport
personalizate.
 Orice individ care este sau a fost eligibil pentru
diagnosticarea cu retard mental este eligibil
pentru diagnosticarea cu DI.
 1961 (Heber): retardul mental se referă la o
funcţionare cognitivă generală sub medie, care
debutează în perioada de dezvoltare şi care
este asociată cu deficite în sfera
comportamentelor adaptative.
 1973_1983 (Grossman): retardul mental se
referă la o funcţioanare cognitivă generală sub
medie asociată cu deficite în sfera
comportamentelor adaptative , manifestate în
perioada de dezvoltare.
 Luckasson et al.(1992) : retardul mental se referă
la deficite semnificative în funcţionarea prezentă a
persoanei. Se caracterizează printr-o funcţionare
cognitivă generală sub medie, asociată cu deficite
în două sau mai multe arii ale abilităţilor
adaptative. Debutează înainte de vârsta de 18
ani.
 Luckasson et al. ,Schalock et al. (2002_2010):
retardul mental (DI în 2010) se caracterizează
prin deficite semnificative atât în funcţionarea
cognitivă, cât şi în sfera comportamentelor
adaptative, exprimate în abilităţile conceptuale,
sociale şi pragmatice. Debutează înainte de
vârsta de 18 ani.
Clasificarea definiţiilor DI:
 Înainte de manualul apărut în 1992 al AAIDD :
clasificarea bazată pe nivelul IQ (uşoară,
moderată, severă şi profundă).
 Manualele din 1992_2002_2010 : sistem de
clasificare bazat pe scopurile avute în vedere (
finanţare, cercetare, oferirea de servicii de
suport şi evaluarea caracteristicilor personale
şi de mediu).
 Manualul din 2010 : sistemul de clasificare
multidimensional ( abilităţi cognitive,
comportamente adaptative, sănătate).
Planificarea sistemelor de suport şi
asistenţă
 Conceptul de suport a fost introdus pentru
prima dată în manualul AAIDD din 1992:
 Manualul din 2002 : conceptul de suport s-a
extins de la conceptul de cadru de evaluare,
planificare şi implementare.
 Manualul din 2010 : prezentarea unui sistem
de suport care cuprinde sisteme
organizaţionale , INCENTIVES, suport
cognitiv, instrumente de evaluare, abilităţi-
cunoştinţe şi abilităţi ereditare.
Planificarea sistemelor de
suport
Discrepanţă între competenţă şi cerinţe ( persoanele cu DI prezintă o
discrepanţă între competenţa personală şi cerinţele mediului)

Crearea de sisteme de suport individualizate (planificarea riguroasă şi

aplicarea acestor sisteme de suport)

Rezultate personale îmbunătăţite

Independenţă crescută, optimizarea relaţiilor personale, oportunităţi

sporite de includere în societate
 Componenta1: Componenta 2: Componenta 3:
identificarea determinarea alcătuirea planului
experienţelor de intensităţii nevoii de individualizat de
viaţă şi a scopurilor suport şi asistenţă suport şi asistenţă

Componenta 4:
Componenta 5:
monitorizarea
evaluarea globală
progreselor
Alte arii de activitate cuprinse în
manualul AAIDD
1. Etiologie : abordare multifactorială
2. Evaluare clinică : componentă a
responsibilităţii profesionale , strategii de
evaluare clinică, evaluarea clinică în
diagnosticarea retrospectivă.
3. Prevenţia ca formă de suport şi etiologia
relaţionată cu prevenţia şi sistemele de
suport.
4. Sistemele de suport relaţionate cu sănătatea
fizică şi mentală
5. Sisteme de suport pentru persoanele cu DI cu
scoruri IQ ridicate.