Studiu de caz

B.A.- copil de sex masculin, născut la data de 05.09.1998, domiciliat in Cluj-Napoca. S-a
prezentat la cabinetul logopedic la vârsta de sapte ani si doua luni.
I. Anamneza
Sarcina a decurs normal, naşterea făcându-se la termen. La naşterea copilului, mama avea
vârsta de 28 de ani, iar tatăl de 25 de ani. Pe timpul sarcinii mama a avut diferite conflicte,
trecând prin numeroase stări tensionate, consumând ocazional şi băuturi alcoolice. Tatăl
suferă de bâlbâiala, fiind suspectat de logonevroză. Până la vârsta de patru ani şi jumătate,
copilul s-a dezvoltat normal. Totuşi, evoluţia limbajului a fost greoaie, la trei ani alterând
încă pronunţia unor cuvinte uzuale,model întreţinut însă şi de mama, influenţat şi de vorbirea
tatălui. Spre sfarşitul celui de-al treilea an de viaţă, vorbirea a devenit clară, cursivă. La vârsta
de patru ani şi jumătate, în urma unei sperieturi, se declanşează bâlbâiala.

II. Ancheta sociala

Este al doilea copil al familiei. Celălalt frate, mai mare cu doi ani decât B.A., nu prezintă
tulburări de limbaj. Mama a absolvit liceul, în prezent lucrând ca secretară, iar tatăl este
şofer,angajat al unei cunoştinte, reuşind să termine opt clase. Condiţiile de locuit sunt
modeste, familia deţinând două camere într-o casă în care mai locuiesc alte două familii
(spaţiul de locuit a fost moştenit de la părintii mamei, care au decedat, fiind împărţit între
fraţi). Condiţiile de igienă sunt modeste. Regimul de viaţă este influenţat de activităţile
părinţilor. Aceştia sunt plecaţi pe tot parcursul zilei, venind abia seara acasă, de B.A. având
grijă fratele mai mare. Copiii sunt neglijaţi, utilizarea timpului fiind la latitudinea lor. Este
antrenat în treburi gospodăreşti, la care participă cu plăcere. Este activ şi energic.
Din punct de vedere somatic B.A. este dezvoltat normal. Din punct de vedere psihic
dezvoltarea sa este normală, inteligenţa de nivel mediu. Prezintă o accentuată instabilitate
psihomotorie, având o atenţie labilă, cu o slabă putere de concentrare şi irascibilitate. De la
vârsta de patru ani, acesta a fost dat la gradiniţă cu program normal, în prezent frecventând
aceeaşi instituţie. Înţelegerea este bine conservata. Se observă faptul că acest copil
conştientizează defectul ce îi îngreunează comunicarea cu cei din jur şi este frustrat de acest
fapt, colegii amuzându-se pe seama vorbirii sale.

III. Observaţii logopedice

La începutul terapiei s-a constatat întreruperea vorbirii în timpul pronunţiei sunetelor, din
cauza unor spasme care produc repetarea unor silabe sau sunete, copilul prezentând aceste
tulburări de ritm şi fluenţă de la vârsta de patru ani şi jumătate, factorul declanşator fiind o
sperietură produsă în copilărie, existând însă şi o receptivitate specifică, un fond predispozant
(tatăl sau suferă de tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii – bâlbâiala). Aceste tulburări au fost
întreţinute şi accentuate pe parcursul existenţei sale de trăiri emoţionale perturbatoare,
provocate de un mediu familial şi social nefavorabil.
Intensitatea bâlbâielii este oscilantă, alternând perioade de intensitate maximă, cu perioade în
care ea se reduce semnificativ, influenţată de conţinutul emoţional al celor comunicate.
Dificultăţile de vorbire sunt însoţite de grimase, convulsii ale feţei şi musculaturii gâtului,
gesticulaţii ale mâinilor, mişcări ale picioarelor, ajungând la o agitaţie accentuată a întregului
corp, încercând să compenseze astfel dificultăţile verbale. Ritmul formulării ideilor este mai
lent, iar uneori frazele sunt incorecte gramatical. Când emoţiile sunt mai accentuate, găseşte
cu greu cuvintele necesare, folosind uneori gestul în locul cuvântului. Are nevoie de un timp
mai îndelungat de gândire înainte de a răspunde.

IV. Diagnostic logopedic

Datorită faptului că întreruperea vorbirii în timpul pronunţiei sunetelor se datorează unor
spasme care produc repetarea unor silabe sau sunete, consider că această tulburare este o
bâlbâiala cronică, declanşată de o sperietură la vârsta de patru ani şi jumătate, pe un fond
predispozant şi întreţinută de trăiri emoţionale perturbatoare.

V. Prognostic
Evoluţia este lentă, însă poate fi favorabilă, susţinută de un efort bine dozat şi perseverenţă
atât din partea copilului cât şi din partea părinţilor şi educatorilor care să-i acorde sprijin,
înţelegere şi un mediu afectiv securizat.

VI. Terapia logopedică

Activitatea terapeutică se începe cu stabilirea obiectivelor, obiectivul principal fiind
schimbarea ritmului vorbirii, formarea unei vorbiri fluente, fără întreruperi şi sacade. În acest
sens, un prim pas l-am făcut prin asigurarea stării calme a copilului şi întărirea sănătăţii
generale şi a sistemului nervos. Acest lucru s-a realizat prin elaborarea unei linii de conduită
sănătoasă a copilului faţă de mediu, de defectul propriu şi faţă de rolul său în lupta împotriva
bâlbâielii. Stabilirea raporturilor intime, pline de încredere, cu logopaedul, s-au făcut prin
întâlniri bine planificate, convorbirile efectuate fiind sincere şi vioaie. S-au înlăturat
convingerile ca defectul său este de neînvins şi s-a dezvoltat încrederea că bâlbâiala este
pasageră şi nu trebuie privită ca o nenorocire.
S-a întipărit în conştiinţă ideea că lichidarea bâlbâielii e o sarcină a muncii lui personale
asupra lui însuşi. Pentru dezvoltarea memoriei şi atenţiei s-au efectuat exerciţii care necesitau
trecerea rapidă de la o situaţie la alta, verbalizarea mişcării, schimbarea rapidă a ritmului în
mers, exerciţii de memorare logică.
Pentru educarea voinţei s-au urmărit activitaţi care să-l obişnuiască să acţioneze calm,
echilibrat, stăpânit, să respecte programul de lucru, pauzele, durata activităţilor. S-a impus şi
disciplinarea conduitei şi a gândirii, realizate prin exerciţii care să-l determine să respecte
disciplina în jocuri şi în viaţa de zi cu zi, ritmuri calmante, încete de gimnastică ritmică,
jocuri de vorbire, jocuri în care să fie nevoit să stea mult în picioare, să se ridice, să tacă,
jocuri în hore, cu cântece şi cu mişcări lente. S-au mai realizat povestiri din memorie, redarea
precisă a conţinutului unui tablou, povestirea precisă a celor auzite. Este importantă
dezvoltarea dinamicii concomitent cu corectarea vorbirii, prin exerciţii de corectare a
defectelor de pronunţie, prin exerciţii de gimnastică de dezinhibare (ritm accentuat în vorbire
şi în mişcări, jocuri bogate în mişcări). Discriminarea auditivă s-a exersat prin exerciţii de
pronunţare ritmica, exerciţii de reliefare a elementelor prozodice din propoziţie, cu variaţia
intonaţiei, accentului,intensităţii tempoului. O altă categorie de exerciţii efectuate au vizat
însuşirea deprinderilor corecte de vorbire şi preîntâmpinarea pierderii lor în condiţii de
vorbire practică. S-a urmărit educarea unei funcţionari armonioase, ritmice a tuturor
elementelor aparatului de articulaţie a sunetelor şi a vorbirii în întregime prin educarea
respiraţiei (pentru care s-au efectuat exerciţii de inspir regulat, profund, care să crească încet
în volum, expiraţie completă, regulată, exerciţii de rostogolire a unei mingi de tenis pe masă,
cu dirijare către un anumit punct, printr-un jet de aer în expir lent, egal şi prelungit, umflarea
baloanelor de săpun). Educarea motricităţii aparatului fonator s-a realizat prin exerciţii ce
presupuneau imitarea mişcărilor căscatului, gura deschizându-se încet şi complet, ridicarea
obrajilor, umflarea simultană şi alternativă a obrajilor, suptul şi retragerea obrajilor,
ghemuirea şi răsucirea limbii. Exerciţiile de gimnastică generală realizate prin jocuri care să
dezvolte precizia mişcărilor şi echilibrul (aruncarea mingii peste şi pe sub mână în ţinta fixă
şi apoi mobilă, aruncarea mingii în coş de la distanţe variabile, săriturile cu coarda, prinderea
mingii cu amândouă mâinile la piept, deasupra capului, la abdomen; evitarea mingii aruncate
prin mişcăriale corpului), au avut ca scop educarea armoniei mişcarilor. A fost vizată şi
punerea în ordine a mişcărilor, educarea mişcărilor fundamentale ale corpului, trunchiului,
braţelor, picioarelor prin: imitarea de către logoped a mişcărilor; prin dirijarea cu mâna a
bătăilor metronomului; prin mişcări combinate, ritmice, de mâini şi de picioare; prin mişcări
ritmice ale corpului,coordonate cu respiraţia şi vorbirea.Vorbirea asociată, realizată prin:
exerciţii de pronunţare concomitentă cu emiterea unor silabe, cuvinte, însoţind pronunţarea
de mişcarea ritmică a degetelor, braţelor, picioarelor; exersarea propoziţiilor simple,
dezvoltate, afirmative, interogative, imperative, concomitent cu mine, acestea fiind
pronunţate strâns înlănţuite, cu mişcări labiale bine conturate, fără efort, cu modulaţii
prozodice; repetarea împreună cu logopedul a povestirii după ilustraţii; pronunţarea unor
fraze învăţate, după o ilustraţie cunoscuta. Vorbirea reflectată, efectuată prin repetarea unor
propoziţii rostite de mine, povestind după ilustraţii. Vorbirea independentă, realizată prin:
recitări de poezii învăţate, întrebări şi răspunsuri cunoscute, după ilustraţii; alcătuirea unor
fraze scurte utilizând cuvinte date, asamblarea cuvintelor şi alegerea ritmului propriu;
asociaţii de cuvinte sub formă de joc; continuarea unei propoziţii începute; povestirea după
imagini a unor povesti cunoscute. Ultima etapă a terapiei vizează exersarea vorbirii naturale
în activitatea practică şi în orice situaţie: în magazin, în vizită, conversaţii cu colegii pe
diferite teme, dialoguri în cadrul jocului, în excursii.

VII. Evoluţia pe parcursul terapiei logopedice

S-a putut observa încă de la început o rapidă şi dinamică integrare în activitate, dar cu o
alternare a perioadelor de insucces cu cele de performanţă. În general, evoluţia este lentă, cu
un ritm oscilant. S-a început mai întâi cu educarea funcţionării armonioase, ritmice a tuturor
elementelor aparatului de articulaţie, a sunetelor şi a vorbirii în întregime, apoi s-au putut
începe exerciţii de corectare a defectelor de pronunţie, exerciţii de vorbire asociată, vorbire
repetată. S-a lucrat concomitent şi pe latura dezvoltării memoriei şi atenţiei, dezvoltării
voinţei. A fost folosită mult timp vorbirea pe baza întrebărilor, urmărindu-se prin aceasta
realizarea unei participări active şi conştiente, dezvoltarea auzului fonematic cât şi a gândirii
şi limbajului. Prin intermediul întrebărilor s-a urmărit totodată şi realizarea uşurintei de a
gândi si vorbi.
S-a insistat şi asupra expunerilor libere, a povestirilor, prin acestea copilul având prilejul să-şi
exerseze rostirea corectă, acestea mărind atenţia, sporind prelucrarea pe plan mintal a unor
întâmplări variate. Pentru evitarea perseverării disfluenţelor, am alternat exerciţiile de vorbire
cu voce sonoră, şoptită, mimată, lentă, rapidă, normală. M-am ocupat şi de desensibilizarea
copilului, deoarece, crescând şi accesând medii din ce în ce mai largi, conştientizarea
tulburării se acutizează, iar dacă nu se intervine la acest nivel şi din timp, se cronicizează.
Răspunsul din partea copilului a fost pozitiv. Făcând trei ani de gradiniţă, copilul şi-a însuşit
unele elemente grafice, însă nu a învăţat să scrie şi să citească. Pe acea bază existentă am
început învăţarea scris-cititului, copilul fiind receptiv la acest tip de exerciţii, progresul fiind
evident asigurând ulterior un suport în continuarea terapiei tulburării.
S-a obţinut astfel o vorbire apropiată de normal, iar terapia logopedică continuă şi în prezent.