STUDIU DE CAZ

Prezentarea cazului:
C. C., fată, născută la 21.03.1995, in Iaşi. A început sa frecventeze Grădiniţa Specială
începând de la vârsta de 6 ani si 4 luni (sept. 2001), beneficiind de un program complex
de terapie si recuperare a cărui coordonata principala a fost şi terapia logopedică.

Anamneza:
Naşterea a fost la termen, dar copilul s-a născut din sarcina gemelara, având o
malformaţie organica (“anus contra naturii”) si a suferit mai multe intervenţii
chirurgicale. Drept urmare a fost spitalizat perioade îndelungate de timp.
Istoricul dezvoltării. Atât fetita C. C. cat si sora sa geamănă au fost abandonate la naştere
in spital, urmând ruta leagăn- casa de copii (respectiv, Centrul de Plasament). Din punct
de vedere logopedic, copilul a prezentat o întârziere in apariţia si structurarea fireasca a
limbajului oral (sub aspect articulator si al vocabularului activ). Aceste dizabilităţi de
limbaj au fost complicate si de întârzierile in structurarea comportamentului relaţional si
afectiv- emoţional, datorate sindromului de instituţionalizare.
Istoricul adaptării pedagogice. Primele contacte cu grupa de preşcolari au evidenţiat
serioase probleme de interrelaţionare si integrare deficitara in grupul de copii. Aceasta
adaptare scăzuta s-a datorat comportamentelor dizarmonice manifestate ( de tipul
negativismului, hiperagitaţiei, lipsei autocontrolului si, in general, rezistenţei scăzute la
frustrare).

Ancheta socială:
Familia naturala este dezorganizata, părinţii neavând venituri stabile ( fără ocupaţie) şi
fiind consumatori de băuturi alcoolice. Familia mai are 5 copii, dintre care alţi trei sunt
internaţi in diverse centre de ocrotire.
De la abandonarea gemenelor in spital nici un membru al familie naturale nu a luat
legătura cu cele doua surori care au urmat ruta “clasica” de instituţionalizare: leagăn-
Casa de copii “Primăverii”- Casa de copii “C. Păunescu Iaşi ( actual Centru de
Plasament).
In spital, fetita a beneficiat de atenţia si sprijinul unei asistente medicale care a ţinut
legătura cu cele doua surori si ulterior, pe durata internării lor in instituţiile de tip
plasament frecventate.

Examenul somatic:
Fişa medicală relevă faptul ca fetiţa a prezentat atât o întârziere in dezvoltarea staturo-
ponderala, cat si in structurarea funcţiilor motrice de baza ( respectiv, motricitatea
generală).
La intrarea în grădiniţa dezvoltarea fizică a copilului era relativ normală, dar inferioară
celei observate la sora sa geamăna, care nu a prezentat nici o deficienţa fizică sau
organică şi care a avut o evoluţie mult mai buna sub aspect somatic.

Examenul psihopedagogic a evidenţiat următoarele aspecte:

manifestări specifice sindromului de instituţionalizare structurat si frecvente tulburări de
comportament: negativism, capacitate scăzută de autocontrol şi inhibiţie voluntară etc.;
deficiente cognitive, tulburări de învăţare si de adaptare;
instabilitate psihomotrică;
bizarerii si ticuri verbale (ex: repeta anumite cuvinte/ expresii perioade diferite de timp);
crize disproporţionate si necontrolate de râs/ plâns;
conduite de tip agresiv si autoagresiv - ca urmare a modalităţilor de reacţie la diverse
sarcini, stimuli sau situaţii.

Examenul logopedic:
Întarziere moderata in dezvoltarea limbajului. Limbajul oral prezintă aspecte dislalice,
complicate de stereotipiile verbale si de ecolalia de conţinut. Se remarca sărăcia
vocabularului, utilizarea deficitara a părţilor de vorbire si, in general, a structurilor
gramaticale si formulărilor logice. Deficiente se constata si in construirea si susţinerea
unui dialog, in formularea propoziţiilor.
Aceste fenomene de retard cantitativ si calitativ ţin si de particularităţile cognitive,
întârzierea mintala potenţând şi complicând aspectul limbajului.

Examen neuropsihiatric:
Întârziere mintala moderată, dislalie polimorfa, instabilitate psiho-emoţională şi
psihomotrică, comportamente patologice pe fondul sindromului de instituţionalizare
structurat.

Diagnostic logopedic:
Întârziere in dezvoltarea limbajului ( de nivel moderat, manifestări dislalice in
articularea consoanelor/ grupelor de consoane).

Prognostic:
Evoluţie lentă în recuperarea retardului de limbaj datorită complicării particularităţilor
limbajului cu dizarmoniile din planul întregii personalităţi.

Recomandări:
Data fiind complexitatea cazului, echipa de specialişti, coordonata de către profesorul
psihopedagog ( incluzând şi educatoarele de la grupa, psihologul şcolii şi asistentul
social) a conceput si derulat un program de intervenţie focalizat pe:
Amplificarea contactelor între copil şi persoana- suport ( cu rol de substitute al familiei
naturale).
Consilierea si suportul psihologic in vederea ameliorării tulburărilor de comportament si
a compensării deficientelor din plan social- afectiv.
Terapia logopedica pentru recuperarea retardului de limbaj din punct de vedere
articulator, al vocabularului şi al construcţiilor verbale.
Terapia psihomotrică, in special in vederea compensării instabilităţii motrice.
Socializarea si formarea autonomiei personale si sociale pentru ameliorarea
disfuctionalităţilor de interrelaţionare.
Exersarea si consolidarea deprinderilor de viata cotidiana.

Terapia logopedică:
Un prim demers realizat de către asistentul social si educatoare a fost cel al amplificării si
stabilirii unor contacte regulate cu persoana- suport care a îngrijit fetita in perioadele de
spitalizare din prima copilărie si care s-a ataşat foarte mult de ea. Importanta acestui
obiectiv a argumentat, ulterior, diminuarea efectelor instituţionalizării si compensarea
handicapului afectiv (reuşite care s-au constatat chiar din perioada celui de-al doilea an
de frecventare a Grădiniţei speciale).
Terapia psihologica a constituit o alta strategie esenţială pentru diminuarea manifestărilor
de tipul imaturităţii emoţionale, instabilităţii psihice si, in general, al dizarmoniilor
existente in planul întregii personalităţi.
Prin aceste doua direcţii principale de acţiune s-a reuşit estomparea comportamentelor
deviante si optimizarea relaţiilor fetitei cu colegii săi, crearea unui confort afectiv si a
încrederii in propria persoana, precum si a motivaţiei pentru activităţile specifice
terapeutic- recuperatorii si educaţionale.
Terapia logopedică realizata de către profesorul psihopedagog a avut acelaşi obiectiv
general, respectiv normalizarea integrării copilului in mediul preşcolar (si, ulterior, in
mediul şcolar). Direcţiile principale pe care s-a realizat terapia tulburării de limbaj au
fost:
Antrenarea si dezvoltarea motricitatii generale, a motricitatii fine a mâinii si a
motricitatii aparatului fono-articulator.
Întârzierea uşoara in planul dezvoltării fizice generale a determinat profesorul
psihopedagog (si educatoarea) să urmărească in educarea motricitatii generale executarea
corecta de către copil a exerciţiilor de gimnastica generala, urmărind si coordonarea
diferitelor segmente ale corpului. Coordonarea manuala s-a realizat prin exerciţii diverse:
decupaje simple şi după contur, jocuri de construcţie, exerciţii de înşurubare/ deşurubare,
jocuri cu încastre etc.
Educarea motricitatii fine a mâinii s-a realizat prin jocuri si exerciţii de creştere a
mobilităţii
degetelor si mâinii: închidere/ deschidere, rotirea mâinii, flexie/ extensie, lipiri, decupaje
etc. Una
dintre activităţile esenţiale in acest context a fost cea de tipul antrenamentului grafic
( colorare,
conturare, haşurare, exerciţii grafice pregătitoare scrierii grafemelor).
Educarea motricitatii verbale s-a reflectat in exerciţii- joc pentru mobilitatea buco-
lingo-
facială specifice si diverse, în funcţie de sunetele vizate spre corectare.
Emiterea corecta a sunetelor, cuvintelor si exprimarea in cuvinte.
Însuşirea pronunţiei corecte a sunetelor s-a realizat prin exerciţiile logopedice clasice si
prin
jocuri la care participau unul sau mai mulţi copii si chiar persoana-suport ( ce a reuşit sa-i
întărească, de altfel, motivaţia pentru autocorectarea vorbirii deficitare).
3) Exprimarea corecta în propoziţii, dezvoltarea si activizarea vocabularului.
Pe baza de suport concret- intuitiv s-a urmărit formularea enunţurilor simple în
situaţii de
comunicare uzuala, jocuri de rol etc. De la propoziţiile din doua, trei/ patru cuvinte s-a
trecut la utilizarea si a altor categorii gramaticale ( cuvinte de legătură, adjective, adverbe
etc.). Treptat, copilul a fost antrenat sa sesizeze intuitiv acordul corect al părţilor de
vorbire prin exerciţii diverse de utilizare a structurilor gramaticale cu forme flexionare
(pluralul substantivelor, exersarea genului, exersarea cazului, verbe la diferite timpuri,
exersarea pronumelui si mai ales a celui de politeţe, exersarea acordului substantiv-
adjectiv- verb).
4) Dezvoltarea capacităţii de exprimare libera, cu respectarea normelor
gramaticale si educarea capacităţii de întreţinere a unui dialog.
In acest context s-au realizat exerciţii de ordonare logica a cuvintelor în propoziţii, jocuri
lexicale de îmbogăţire a sensului propoziţiei prin adăugare de noi cuvinte, exerciţii de
recitare si jocuri de rol, jocuri de tip dialog intre animale, personaje din povesti etc.

Evoluţia pe parcursul terapiei:

Pe durata primului an şcolar (2001-2003) in care s-a aplicat programul de intervenţie am
remarcat ca aspecte de baza ale dezvoltării psihice:
modalitatea vizuala de percepere a informaţiei era mai buna decât cea auditiva;
atenţia era extrem de fluctuanta, fiind slab rezistenta la factori perturbatori sau, pur si
simplu, dând impresia că visează;
percepţia era difuza, superficiala, incompleta;
capacitatea mnezica era scăzuta, predominând memoria vizuala;
prefera jocurile solitare, repetitive. Nu se joaca cu păpuşi, ci alege mai ales jocurile de
construcţii, de îmbinări, fixându-se aproape obsesiv asupra unei singure teme;
stilul de lucru era inegal, nu manifesta iniţiativa, fiind pasiva şi aşteptând sa fie solicitata
( aceasta apatie se datora instabilităţii atenţiei care nu-i susţinea curiozitatea si faptului ca
nu dorea sa se afirme in grup);
dezechilibrul intre vârsta mintala şi potenţialul afectiv, reflectat in starea de infantilism si
dependenta afectiva. ”Foamea” de afectivitate si comportamentele patologice sunt
prezente si datorita sindromului de instituţionalizare;
este sensibila, interiorizata, nesigura, egocentrica. Relativa sa insecuritate si nesiguranţa
provine din faptul ca are impresia ca nu poate evita factorii agresivi din mediul
înconjurător.
Evaluarea finala a determinat echipa interdisciplinara sa continue programul terapeutic
aplicat, si pentru anul şcolar ulterior, realizând o serie de alte acţiuni in completarea celor
stabilite deja: activităţi de comunicare si de scriere, activităţi ludice, povestiri,
dramatizări, activităţi cu caracter de cooperare, dar si competiţional, jocuri si exerciţii
perceptiv- motrice etc.
Daca evoluţia a fost relativ lenta pe parcursul primului an de terapie, am putut constata o
evoluţie neaşteptat de buna pe durata celui de-al doilea an. Progresele vizibile au fost in
planul adaptării şi integrării in grupul de copii, reeducându-se şi chiar dispărând unele
efecte ale sindromului de instituţionalizare, precum si in ceea ce priveşte recuperarea
retardului de limbaj si a corectării pronunţiei defectuoase. Uneori mai apar: pronunţarea
defectuoasa la nivel de cuvânt, construcţii lexicale incorecte sau incomplete, dar
manifesta preocupări reale pentru autocorectare precum si o atenţie deosebita pentru
exprimarea proprie.
Orientarea şcolara pentru învăţământ special ( Şcoala speciala “Constantin Păunescu”) a
determinat persoana- suport sa ia decizia de a sprijini fetita( chiar daca a separat-o de sora
sa –din raţiuni materiale, in special). Astfel, s-au făcut demersuri in vederea încredinţării
copilului spre adopţie si înscrierea ei in învăţământul obişnuit.

Concluzii:
Comparaţiile în ceea ce priveşte evoluţia dintre cele doua surori au demonstrat un lucru
de netăgăduit: normalizarea condiţiilor de mediu si integrarea in familie pot reduce si
ameliora deficiente aparent insurmontabile, “catastrofale”. Intervenţia în echipa pentru
recuperarea unui copil a fost un alt factor decisiv în reuşita integrării.