Modalități de evaluare empirică a tulburărilor de limbaj

  STUDENT: ROȘIAN LAVINIUS-

ION
       
 Încercările de a înlătura tulburarile de vorbire au o vechime aproape de aceea a
utilizării de către om a limbilor naturale. Izvorâte din necesitatea socială a unei
comunicări verbale cât mai corecte între indivizii unor comunități sociale,
preocupările de corectare a tulburărilor de limbaj se pierd înnegura vremurilor. Din
activitățile practice de îndreptare a deficiențelor de limbaj, practicate din cele mai
vechi timpuri, a apărut și s-a dezvoltat o logopedie empirică.
       
Logopedia este disciplina psihopedagogică ce studiazăși tratează tulburările de vorb
ire. Prevenirea și intervențiatimpurie ar trebui să preocupe toate persoanele care au 
în cadrulfamiliei copii ce manifestă chiar și mici tulburări în planul: limbajului verb
al, capacității de concentrare a atenției, memorieiauditive și vizuale. Toate acestea 
pot influența negativdezvoltarea globală a copilului.
       
Clasificare generală a tulburărilor de limbaj în funcțiede deficiența sau dificultatea 
survenită și care necesită terapielogopedică:
-Tulburări de pronunție( dislalia, rinolalia, disartria);

-Tulburări de ritm și fluența a vorbirii (bâlbâiala, logonevroza, tahilalia, bradilalia, aft

ongia, tulburări pe bazade coree, tumultus sermonis);
-Tulburări de voce (afonia, disfonia, fonastenia, mutatiapatologică);

-Tulburări ale limbajului scris-citit (dislexia,

alexia, agrafia, disgrafia, disortografia); Tulburări polimorfe de limbaj(afazia, alalia
);
-Tulburări de dezvoltare a limbajului (mutism psihogen, întârziere în dezvoltarea gene

rală a vorbirii, disfuncțiiverbale din sindroamele handicapului de intelect);
-Tulburări ale limbajului bazat pe disfuncțiile psihice(dislogia, ecolalia, jargonofazia, 

bradifazia).
Scopul evaluării:
-Observarea nivelului de dezvoltare al limbajului pe toateariile sale

de dezvoltare în raport cu vârsta cronologică a copilului;
-Identificarea dificultăților de exprimare;

-Identificarea dificultăților de înțelegere a mesajuluirecepționat;

-Identificarea dificultăților de pronunție a sunetelor izolatesau în silabe/cuvinte;

-Identificarea dificultăților de ritm și fluența în vorbire;

-Identificarea dificultăților de scris-citit;

-Identificarea anumitor manifestări specifice unor tulburărineurologice sau patogii (af

azia, ecolalia)
Terapia tulburărilor de limbaj cuprinde activităţi care impun o dezvoltare
armonioasă a mai multor planuri: 
  Exerciţii generale ( imitarea mersului, mişcări ale braţelor şi gâtului  şi rotirea
acestora, imitarea aplaudatului, exerciţii pentru întărirea musculaturii toracice şi
abdominale, etc).
 În funcţie de diagnostic, se pot efectua exerciţi de gimnastică cu diferte
părţi ale corpului. De exemplu, în tulburările limbajului scris se
 exersează braţul, mâna, degetele)

Cauzele acestor tulburări pot fi determinate de malformaţii ale organelor care participa la
actul vorbirii( buze, limba, maxilare, boltă palatină, dinţi), modelul verbal greşit al
părintelui, educatoarei, pe care copilul şi-l însuşeşte prin imitaţie. Încă de bebeluş şi se
continuă în copilăria mică, părinţii, bunicii se adresează folosind multe diminutive şi
astfel se ajunge în situaţia în care copilul pronunţă defectuos pentru a se alinta. Ori cât
de drăguţ şi haios, poate părea, nu este bine să încurajaţi acest comportament verbal.
Metode de evaluare:
-Observarea copilului în cabinet;

-Anamneza (datele obținute de la părinți);

-Interacțiunea directă cu copilul;

-Fișe logopedice;

-Chestionare sau teste specifice;

Mobilitatea aparatului fonoarticulator : 

 Exerciţii de mobilitate a maxilarelor : exerciţii de închidere/ deschidere a gurii,

exerciţii de coborâre şi ridicare a maxilarelor, muşcătura,
 Exerciţii de mobilitate pentru limba: jocuri cu limba : „pisica bea lapte„ , tic-
tac-ul ceasului, pronunţarea repetată şi rapidă a silabei „la”
 Exerciţii pentru buze şi obraji: mişcări de sugere a obrajilor, mişcări de tuguire
a buzelor, vibrarea buzelor, zâmbet, umblarea obrajilor,
 Exerciţii pentru vălul palatin: imitarea căscatului, exerciţii de deglutitie.

Aceste exerciţii se fac numai în faza iniţială, înainte de articularea sunetelor, iar
apoi se vor folosi numai acele exerciţii care sunt necesare impostarii sunetului. 
Educarea respiraţiei.
 În general, tulburările de limbaj se însoţesc de labilitatea ritmului respirator, cât şi de
deficienţe ale tipului de respiraţie. Exerciţii de respiraţie se vor centra pe două
coordonate:

 Dezvoltarea respiraţiei nonverbale prin exerciţii pentru expiratie: suflă nasul,

stinge lumânarea, umflă balonul, etc, exerciţii pentru inspiraţie: miroase florile,
câinele la vânătoare, inspiraţie diferenţială
 Dezvoltarea respiraţiei de tip verbal: exerciţii de pronunţie a vocalelor, prelung ,
rară, exerciţii de pronunţie într-o expirație, a unei consoane, exerciţii ritmice de
 respiraţie însoţite de mişcare şi cântec ( de ex: în timp ce merge copilul numără
sau cânta)

Exerciţii de respiraţie cer un spaţiu aerisit şi se efectuează în faţă oglinzii, la început

împreună cu logopedul şi apoi tot mai mult independent. Aceste exerciţii sunt eficiente
la începutul orelor de terapie, dar şi în momentele când intervine oboseala.

        
Evaluarea logopedică are loc în cabinetul psihologicîn prezența părinților/părintelui 
( în funcție de cât de cooperanteste copilul în prezența părintelui acesta poate partic
ipa pe toatadurata evaluării sau doar cât este nevoie pentru a culege dateledin anam
neza). Evaluarea logopedică nu presupune oferirea unuidiagnostic
ci mai degrabă identificarea nivelului limbajului șidificultăților dacă acestea există, 
fiind însoțită de recomandări înfuncție de situație(recomandări pentru acasă/
terapielogopedică/evaluări medicale, psihologice).