Sunteți pe pagina 1din 97

 

Regiunea Vest – Economia regională


 
I. COMPETITIVITATE

Competitivitatea este evaluată în funcţie de mai mulţi factori, iar dezbaterile


asupra factorilor care o impulsionează sunt numeroase. În aceast capitol ne vom
limita la a lua în considerare doar factorii care influenţează/impulsionează
competitivitatea regională din punct de vedere economic sau al afacerilor.
Considerăm că aceşti factori sunt pilonul principal al competitivităţii regionale, chiar
dacă, vorbind despre competitivitatea afacerilor în sine, aceasta depinde într-o
oarecare măsură de multe dintre beneficiile şi bunurile generate de procesele de
dezvoltare regională, finanţate din fonduri publice, inclusiv de infrastructură.

1. Context economic
1.1. Nivelul european
 
În anul 2010 PIB-ul mondial a fost evaluată la 47.570 miliarde Euro, din care
statele membre G20 reprezintă 86,7%. UE-27 avea o cotă de 25,8% din PIB-ul
mondial în 2010, în timp ce Statele Unite aveau o cotă de 22,9%. Contribuția
economiei Chinei la PIB-ul mondial a fost de 9,1%, iar al Japoniei de 8,7%. Așadar,
Uniunea Europeană este cea mai mare economie a lumii. Cu o contribuţie de 1% la
PIB-ul UE în 2010, România este unul din cele 12 state membre de dimensiune
medie din UE1.
Industria europeană contribuie la crearea de locuri de muncă, inovare și
exporturi și este interdependentă cu activitățile de servicii. Multe activități de
servicii, cum ar fi transport, informații și comunicații, depind de industria care
produce echipamente și tehnologii pe care ulterior le folosim în diferite servicii.Piața
internă a mărfurilor este unul dintre cele mai importante priorități ale UE. Scopul ei
major este de a crea un mediu prietenos pentru întreprinderi și consumatori. Crearea
unei piețe unice pentru sectorul serviciilor - unul dintre principalele motoare ale
economiei UE - se bazează în mare măsură pe oportunitățile disponibile pentru
persoanele juridice de a presta servicii pe întreg teritoriul UE, precum și pentru alte
întreprinderi și persoane fizice de a accesa astfel de servicii.
Cele peste 21 milioane de întreprinderi mici și mijlocii din UE reprezintă
99,8% din întreprinderile din afacerile non-financiare și sunt considerate ca fiind un
factor cheie pentru creștere economică, inovare, ocuparea forței de muncă și
integrării sociale. Mai mult de nouă din zece (92,0%), din întreprinderile din UE-27
erau micro întreprinderi (care angajează mai puțin de zece persoane) și cota lor din
                                                                                                                       
 
1
 Cele 27 state membre pot fi grupate în 3 grupe în ordine descrescătoare în privinţa contribuţiei lor la
PIB-ul UE în 2010 (PIB-ul măsurat la preţurile actuale şi la cursul de schimb). Un prim grup de cinci
mari state membre a contribuit cu aproape trei sferturi la PIB-ul UE în 2009 (71,7%): Germania,
Franţa, Marea Britanie, Italia şi Spania. Un al doilea grup de 12 state membre mijlocii (printre care
Olanda, Polonia, Belgia, Suedia, Austria, Danemarca, România, Finlanda, Portugalia, Irlanda,
Republica Cehă, Grecia) au contribuit cu aproximativ un sfert (25,3%) la PIB-ul UE. În cele din
urmă, un grup de 10 statele membre mici (printre care Ungaria, Bulgaria, Luxemburg, Cipru, Malta,
Slovenia, Slovacia, Letonia, Lituania, Estonia) au reprezentat doar 2,9% din economia UE.

1  
 
 

valoarea economiei non-financiare este 21,8%. Un pic sub o treime (29,3%) din cele
peste 21 milioane de întreprinderi din economia întreprinderilor nefinanciare pot fi
încadrate au fost încadrate la comerțul distributiv, în timp ce doar în una din șase
(16,1%) desfășoară activitățile profesionale, științifice sau tehnice. Multe dintre
aceste servicii de afaceri au beneficiat de fenomenul de externalizare, care ar putea
explica, în parte, trecerea structurală spre servicii2.
În 2008, un total de 6.155.700 millioane Euro din nivelul valorii adăugate
brute a fost generată în economia UE-27 de afaceri non-financiare. Același sector
numără 136,3 milioane persoane angajate în jurul a 60,2% din cei angajați în UE-27.
În cadrul întreprinderile din afacerile non-financiare, industria prelucrătoare
este cel mai mare sector în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și valoarea
adăugată. Un număr de 2,1 milioane întreprinderi din industria prelucrătoare au
generat 1.669.500 milioane Euro ca valoare adăugată în anul 2008, oferind în același
timp locuri de muncă pentru aproximativ 33 de milioane de persoane. Întreprinderi
din comerț au asigurat locuri de muncă pentru 32,8 milioane de persoane și au
generat o sumă suplimentară de 1.153.300 millione Euro ca valoare adăugată.
Construcții au avut al treilea nivelal forței de muncă (15 milioane de persoane
angajate) și al treilea nivel pentru valoarea adăugată 604.400 milioane Euro.

Figura 1. UE în comparație cu alte economii din lume, 2010


PIB (miliarde USD)

= dimensiunea populației

China
UE SUA

India Japonia
Brazilia

Rusia Canada
Mexic Australia
Coreea
de Sud
Indonezia
Africa de Sud

Sursa: Banca Mondială. 2011

Diferențele între statele membre ale UE în ceea ce privește PIB pe cap de


                                                                                                                       
 
2
Europe in figures – Eurostat Yearbook 2012  

2  
 
 

locuitor rămân destul de mare. La fel ca în anii precedenți, Luxemburgul are cel mai
mare PIB pe cap de locuitor dintre cele 27 de țări membre, deținând în mod detașat
poziția de lider, cu un PIB de două ori și jumătate mai mare ca media UE-27 și de 6
ori mai mare decât cel al Bulgariei, care este cel mai sărac stat membru al UE în
raport cu acest indicator. O caracteristică specială a economiei Luxemburgului care
explică, într-o anumită măsură, PIB-ul pe cap de locuitor foarte ridicat al acestei țări,
este faptul că un număr mare de rezidenți străini sunt angajați în Luxemburg și, prin
urmare, contribuie la PIB-ul acestuia, în timp ce, în același timp, ei nu sunt incluși în
populația rezidentă.
Olanda se situează pe al doilea loc în rândul statelor membre ale UE, cu un
PIB cu 33% mai mare decât media UE-27. Irlanda își menține poziția printre cele
mai bogate state membre ale UE, dar există o tendință descendentă clară între 2008
și 2010. Această situație poate fi explicată în primul rând prin evoluția PIB-ului său
nominal, care a scăzut cu peste 13% în perioada respectivă.
Alte state membre ale UE care în 2010 aveau PIB-ul pe cap de locuitor cu cel
puțin 20% peste nivelul UE erau Danemarca, Austria și Suedia. Belgia și Germania
se aflau la aproximativ același nivel, urmate de Finlanda și Marea Britanie, în timp
ce Franța se afla cu mult înaintea Italiei și Spaniei, acestea două din urmă având
niveluri similare de mai mulți ani.
Cipru, care în 2010 avea un PIB pe cap de locuitor cu puțin sub media UE-
27, se situează în continuare înaintea Greciei, care a avut de suferit de pe urma crizei
economice în 2010. Slovenia, Malta, Portugalia și Republica Cehă sunt grupate în
jurul nivelului situat cu aproximativ 20% sub media UE-27, cu mult peste nivelurile
înregistrate de Slovacia, Ungaria, Estonia și Polonia care sunt situate la un nivel de
aproximativ 40% sub media UE-27. Polonia înregistrează o ameliorare clară a
poziției sale relative, în timp ce Lituania și Letonia, pe de altă parte, raportează o
scădere a PIB-urilor respective pe cap de locuitor între 2008 și 2010.
România și Bulgaria, încadrate în categoria state mai puțin dezvoltate, au
PIB-uri pe cap de locuitor care se situează cu puțin sub 50% din media UE-27.
Având un PIB (nominal) pe cap de locuitor, în 2010, de 5.800 Euro, România – care
are o populație de 20 milioane de locuitori - este unul dintre statele membre cu cel
mai mic PIB pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Bulgaria ocupă ultimul loc,
cu 46% din media UE, în timp ce România se clasează imediat deasupra, cu 49% din
media europeană.

1.2. Economia României în cifre: anul 2011

În anul 2011, nivelul produsului intern brut, în termeni nominali, a fost de


578551,9 milioane lei, revenind 27017,7 lei pe locuitor. Valoarea adăugată brută
înregistrată a fost de 509350,7 milioane lei oi a reprezentat 88,0% din PIB.
Comparativ cu anul 2010, produsul intern brut, în termeni reali, s-a majorat cu 2,5%,
iar produsul intern brut pe locuitor a crescut cu 2,5%. Economia României a
înregistrat o ușoarã revenire față de ultimii doi ani de contracție economică (-6,6%
în anul 2009 față de anul 2008; -1,6% în anul 2010 față de anul 2009).
Evoluția produsului intern brut pe sectoare de activitate în anul 2011, a avut
următoarele caracteristici: serviciile au înregistrat cea mai mare contribuție la
formarea PIB, respectiv 45,4% din total (262705,6 milioane lei); pe locul secund s-a

3  
 
 

situat industria, respectiv 26,3% la formarea PIB (152062,9 milioane lei);


construcțiile au contribuit cu 9,8% la formarea PIB; agricultura, vânătoarea,
silvicultura și piscicultura au contribuit cu 6,5% din PIB (56744,5 milioane lei
construcțiile, respectiv 37837,7 milioane lei agricultura).
Comparativ cu anul 2010, investițiile nete realizate au o creștere înregistrată
la toate elementele de structură astfel: utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu
18,6%, alte cheltuieli cu 3,9% și lucrări de construcții noi cu 2,5%.
În anul 2011, indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie înregistrează
creștere susținută atât de industria prelucrătoare (+15,9%), cât și de industria
extractivă (+8,3%).
Indicele producției industriale (serie brută) a crescut în anul 2011 față de
anul precedent cu 5,6%, ca urmare a creșterii producției și furnizării de energie
electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+6,3%), industriei
prelucrătoare (+5,6%) și a industriei extractive (+4,5%). Cele mai importante
creșteri au cunoscut ramurile: fabricarea echipamentelor electrice; fabricarea
autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor; prelucrarea
lemnului și fabricarea produselor din lemn și plutã, cu excepția mobilei; fabricarea
articolelor de paie și din alte materiale vegetale împletite; fabricarea substanțelor și a
produselor chimice; fabricarea altor produse din minerale nemetalice și fabricarea de
mașini, utilaje și echipamente.
Volumul valoric al comerțului internațional al României a înregistrat în anul
2011 o creștere față de anul precedent, astfel: exporturile FOB au înregistrat
valoarea de 45.041 milioane euro (în creștere cu 20,5% față de anul 2010), iar
importurile CIF au fost de 54.824 milioane euro (în creștere cu 16,9% față de anul
2010), soldul balanței comerciale FOB-CIF în aceste condiții fiind de -9.783
milioane euro. Ca orientare geografică a exporturilor, principala destinație o
reprezintã statele membre ale Uniunii Europene, care în anul 2011 dețin 71,1% din
valoarea totală a exporturilor. Principala zonă de proveniență a importurilor o
reprezintă de asemenea statele membre ale Uniunii Europene, acestea deținând
72,6% din valoarea totală a importurilor anului 2011.
În anul 2011, numãrul sosirilor vizitatorilor strãini în România a fost de 7611
mii persoane (în creștere cu 1,5% față de anul 2010), iar numãrul plecărilor
vizitatorilor români în străinătate a însumat 10.936 mii persoane (în creștere cu 0,3%
față de anul 2010).

Evoluțiile economice recente din Romania3


În anul 2009, economia românească a suferit una dintre cele mai puternice
contracţii din istoria sa recentă. PIB-ul a scăzut cu 7,1%, după ce a suferit aceeaşi
scădere cu un an înainte. Ciclul de creștere, care începuse cu câţiva ani înainte de
aderarea România la UE, în 2001, s-a bazat în primul rând pe creșterea consumului
şi a investiţiilor. Între 2001 şi 2008, creşterea PIB a fost în medie de 6,2%. Excesul

                                                                                                                       
 
3
 Date  culese  din:  Ministerului  Finanțelor  Publice,  Programul  de  Convergență  2009  –  2012;  Rapoarte  
ale   instituțiilor   financiare   internaționale;   Al   șaselea   Raport   GEA   asupra   României   și   Agendei  
Lisabona;  Memorandumul  tehnic  de  înțelegere  și  Scrisorile  de  intenție  cu  FMI  –  www.mfinante.ro  

4  
 
 

de cerere s-a accelerat brusc după 2001, crescând la două cifre şi ajungând la 15,7%
din PIB în primul trimestru al anului 2008.
Anul 2012 este al treilea an consecutiv în care PIB-ul României are o
evoluție pozitive față de momentul 2009, chiar dacă la un nivel modest de
aproximativ 0,8% față de anul 2011, având cererea internă ca principal factor
determinant. Principalele riscuri care au marcat anul 2012 se referă la: continuarea
incertitudinile politice interne care ar putea crește costurile de finanțare și ar limita
nivelul investițiilor, și un impact mai mare al secetei asupra agriculturii.
Pentru anul 2013, cea mai optimistă prognoză are în vedere creșterea PIB-
ului cu 2,2%. În timp ce investițiile reprezintă principala componentă din spatele
creșterii prognozate, anul 2013 ar putea fi marcat de: depășirea incertitudinilor
interne ale anului 2012, îmbunătățirea activității de creditare, creșterea consumului
privat.
În anul 2012 inflația a depășit ținta stabilită de BNR (3%), ajungând la
sfârșitul anului la 4,95%, ca urmare a creșterii prețurilor de consum. Pentru anul
2013, respectiv 2014, inflația anuală proiectată este în medie de 4,9%, respectiv
3,3%, având în vedere și liberalizarea prețurilor la energie, fenomen care este de
așteptat să exercite o presiune ascendentă asupra inflației pentru perioada imediat
următoare.
În ceea ce privește creșterea ocupării forței de muncă în ciuda unei evoluții
pozitive per ansamblul anului 2012, crearea de noi locuri de muncă va rămâne la un
nivel modest în contextul climatului economic dificil. Semnalele din piață cu privire
la crearea de noi locuri de muncă arată că în ciuda eforturilor considerabile nu
întreprinse suficiente demersuri pentru a reduce considerabil șomajul, care este
proiectat să rămână la peste 7% și în perioada următoare. Provocarea pentru forţa de
muncă românească este destul de mare. Pe de o parte, sectorul privat încă se
reglează; practic, tot şomajul creat a fost făcut de acest lucru. Pe de altă parte,
reducerea salariilor din sectorul public și chiar concedieri concedierile au pus o
presiune în creştere pe piaţa forţei de muncă.
Pentru finalul anului 2012 se așteaptă o creștere a salariului real, ca urmare a
măsurilor de recuperare a reducerilor anterioare pentru sectorul public, dar și ca
urmare a redresării economice pentru sectorul privat. De asemenea, recentele
reforme ale pieței muncii se așteaptă să permită o mai bună aliniere a creșterii
salariilor cu evoluția productivității.
Deficitul bugetar din anul 2012 a fost de 2,5% din PIB, cu 1,1 miliarde lei
mai mult decât ținta convenită cu FMI, dar la un nivel considerabil mai redus decât
în anul 2011 cand a fost de 5,5%. Acest nivel al deficitului bugetar este rezultatul
consolidării fiscale, materializată inclusiv prin înghețarea în continuare a pensiilor,
introducerea unui nou cod de asistență socială, diminuări în alte prestații sociale și
creșterea accizelor, dar și prin reducerea datoriilor mai vechi prin utilizarea
veniturilor din impozitul claw-back din sectorul farmaceutic.
Se preconizează că deficitul bugetar să scadă sub 2,4% din PIB pentru anul
2013, în contextul menținerii reformelor, inclusiv în ceea ce privește prudența cu
privire creșterii salariale în sectorul public. Datoria publică din România este de
așteptat să înceapă să se stabilizeze în 2014 după mai mulți ani de creștere rapidă în
perioada de criză.

5  
 
 

Principalele riscuri legate de deficitul bugetul sunt legate de: eventualele


corecții financiare legate de absorbția fondurilor UE sau de finanțare de la bugetul
național de proiecte prioritare; o acumulare de noi arierate, în special la
administrația locală; lipsa de progrese cu restructurarea întreprinderilor de stat, care
ar putea rezulta în noi presiuni asupra bugetului în anii viitori.
Pe termen mediu politicile economice ar trebui să fie orientate spre atingerea
stabilităţii macroeconomice şi, implicit, pentru a îndeplini criteriile de la Maastricht.
Planurile actuale prevăd adoptarea euro în 2015. Pentru ca acest lucru să se
întâmple, România ar trebui să intre în mecanismul ratei de schimb cu doi ani
înainte. Aceasta ar lăsa o perioadă extrem de scurtă de timp, mai puţin de 3 ani,
pentru rezolvarea dezechilibrelor macroeconomice actuale.
Se poate argumenta că cea mai importantă provocare este de a aduce politica
fiscală pe o traiectorie sustenabilă dar această intenție este încă afectată de veniturile
la buget scăzute. Revenirea la nivelul anterior crizei în domeniul investițiilor ar
trebui să fie o prioritate. Acest lucru s-ar traduce nu numai în costuri mai mici la
împrumuturi, dar ar arăta, de asemenea, o imagine mai pozitivă a economiei
româneşti. Pentru ca acest lucru să se întâmple, guvernul ar trebui să continue
reforma finanţelor publice.
Banca Nationala a României a redus dobânda rata dobânzii de referinţă la
5,25%, cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii. Acţiunea indică o accelerare a
relaxării în politica monetară.
Trebuie acordată multă ateție și parității la care moneda națională va fi
schimbată în EURO înainte de intrarea în Uniunea Monetară Europeană.
Experienţele anterioare ale altor ţări arată că o monedă a unei ţări care intră în UME
ar putea fi supusă la unele speculaţii, fapt ce poate afecta valoarea sa "fundamentală"
și poate conduce către o rată de schimb peste / sub cursul la care România va intra
în UME. Cele mai recente îngrijorări cu privire la starea finanţelor publice în mai
multe ţări din UE au ridicat problema modului în care situaţia de acolo ar afecta
economia românească. Nivelurile ridicate ale datoriei guvernamentale și deficitele
bugetare mari observate în special în Spania, Portugalia, Irlanda şi Grecia încă ar
putea afecta pieţele financiare interne de acolo dar s-ar putea răspândi și în alte ţări
ale UE. România este percepută ca având un grad relativ ridicat de expunere.
Rata de absorbţie a fondurilor europene în România abia a ajuns la nivelul de
11,47%, după cum indică cifrele oficiale la sfârșitul anului 2012. Acesta este
rezultatul după șase ani, din cei şapte, în care putem solicita fondurile alocate pentru
noi de UE după aderare. Plăţile efectuate de către autorităţile europene până la 31
decembrie 2010, se ridică la 2,2 miliarde Euro, crescând de la 1,7 miliarde Euro la
sfârşitul anului 2010.
Tabelul 1. Prognoza macroeconomică pentru perioada 2012-2014
Procentul anual de schimbare
Indicator 2012 2013 2014
PIB 0.8 2.2 2.7
Consum privat 0.8 1.9 2.4
Consum public -2.3 2.1 1.9
Importuri 0.2 3.9 5.9
Exporturi 0.5 5.2 6.6

6  
 
 

Contribuția la creșterea PIB:


Cererea internă 1.8 2.8 3.3
Investițiile -0.9 0.1 0.1
Exporturile nete -0.1 -0.8 -0.7
Ocuparea 0.4 0.8 0.9
Rata șomajului 7.4 7.3 7.3
Balanța comercială -4.1 -4.2 -4.4
Datoria publică generală brută 34.6 34.8 34.8
Sursa: Full Forecasts for Romania,
http://ec.europa.eu/economy_finance/eu/forecasts/2012_autumn/ro_en.pdf

2. Performanţa economică în Regiunea Vest

Regiunea Vest este printre cele mai dezvoltate regiuni de dezvoltare,


clasându-se pe locul doi, după Bucureşti-Ilfov, în termeni de PIB pe cap de locuitor.
După cum se arată în Figura 1, regiunile ‘stagnante’ ale României sunt concentrate
în sudul şi estul ţării. Niciunul dintre cele patru judeţe din Regiunea Vest nu ar fi
considerat ca stagnant în contextul naţional4.

Harta 1. Judeţele dominante şi cele stagnante din România (2009)

PIB  pe  cap  de  locuitor  în  2009  


Sub  75%  din  media  pe  ţară  

Peste  75%  din  media  pe  ţară  

Sursa: Banca Mondială, 2012

Totuși, dacă analizăm în cadrul Regiunii Vest, disparităţile sunt reliefate clar
(Tabelul 2). În termeni de dezvoltare şi de creştere, judeţul Timiş domină, ajungând
de la un PIB pe cap de locuitor de 118 procente din media naţională în anul 2000 la
154 procente până în anul 2010. Prin contrast, judeţele Caraș-Severin şi Hunedoara
rămân în urmă la doar 85 şi respectiv 83 procente din media naţională, cu 70
procente sub nivelul judeţului Timiş. Între timp, judeţul Arad nu a reuşit să-şi
                                                                                                                       
 
4
‘Stagnant’ se referă aici la judeţe cu un PIB pe cap de locuitor de 75% sau mai puţin din media
naţională (acesta fiind pragul utilizat pentru definirea regiunilor stagnante la nivel european, în
contextul eligibilităţii pentru Fonduri Structurale.)

7  
 
 

menţină poziţia de la începutul deceniului şi a scăzut către media naţională. Drept


urmare, judeţul Timiş cuprinde acum aproape jumătate din PIB al regiunii, în timp
ce contribuţia celorlalte trei judeţe a scăzut semnificativ în ultimul deceniu (figura
2).
Tabelul 2. PIB pe cap de locuitor în judeţele din Regiunea Vest (euro, la standardul puterii de
cumpărare)
2000 2010
PIB pe cap de Indice la PIB pe cap de Indice la
locuitor la media pe locuitor la media pe
SPC România SPC România
Arad 5.400 108 11.900 104

Caraş-Severin 4.100 82 9.700 85

Hunedoara 4.400 88 9.500 83

Timiş 5.900 118 17.500 154

Medie Vest 5.100 102 12.900 113

Medie UE-27 19.000 380 24.500 215


Sursa: Calcule bazate pe date de la Eurostat: Produsul intern brut (PIB) la preţurile de piaţă curente pe
regiuni NUTS 3 – standardul puterii de cumpărare (SPC) pe cap de locuitor [nama_r_e3gdp]

Figura 2: Contribuţia judeţelor la PIB-ul Regiunii Vest


Ponderea  din  PIB  regional  

Sursa: Calcule bazate pe date de la Eurostat: Produsul intern brut (PIB) la preţurile de piaţă
curente pe regiuni NUTS 3 – milioane de euro [nama_r_e3gdp]

2.1. Produsul intern brut

De regulă, dezvoltarea economică a unei regiuni este exprimată prin


produsul său intern brut (PIB). Acest indicator măsoară rezultatele economice
realizate în interiorul graniţelor naţionale sau regionale, indiferent dacă acestea sunt

8  
 
 

datorate persoanelor angajate rezidente sau persoanelor angajate nerezidente. Astfel,


PIB-ul regional nu ar trebui să fie echivalat cu veniturile primare regionale5. PIB-ul
ar putea fi privit ca o măsură a dimensiunii economiei, iar împreună cu mărimea
populaţiei constituie un indiciu cu privire la dimensiunea pieţei potenţiale.

Figura 3. PIB pe locuitor, 2011, PPS


 

Sursa: Eurostat

Din punct de vedere al PIB-ului, Regiunea Vest ocupă în 20116 în valoare


absolută locul 7 în România (destul de aproape de locul 3 Regiunea Nord-Vest), cu
13.042 milioane de euro sau 9.91% din PIB-ul naţional. La nivelul PIB-ului per
locuitor, Regiunea Vest este a doua la nivel național, după București-Ilfov. Deşi
regiunile învecinate din Ungaria - Dél-Alföld şi Észak-Alföld au pornit de la o bază
mai ridicată în anul 2000, Regiunea Vest a dovedit o dinamică superioară, iar acum
le întrece.
Chiar dacă a pornit de la o bază inferioară, Regiunea Vest a fost
caracterizată de o creştere economică foarte dinamică, din perspectiva evoluţiei
PIB-ului. Deși în anul 2009 vorbim de un ușor regres, tendința ascendentă revine în
perioada 2010-2011. Pentru perioada 2000-2011, volumul PIB în termeni nominali a
crescut de mai mult de 7 ori.

Figura 4. Evoluția PIB – Regiunea Vest 2000-2011 – mil. lei

Sursa: INS, 2014


                                                                                                                       
 
5
Anuarul Eurostat regional 2010, p. 74
6
Eurostat Newsrelease 27 february 2014 – Regional GDP

9  
 
 

Analiza PIB pentru intervalul 2012-2015 s-a făcut pe baza estimărilor


Comisiei Naționale de Prognoză7 și indica o potențială creștere la sfârșitul perioadei
prognozate față de anul 2008 de 150% cu o creștere medie anuală de 6%.

Figura 5. Prognoze privind PIB 2012-2017

Sursa: CNP

La nivelul anului 2010 existau diferenţe considerabile în cadrul regiunii cu


privire la dimensiunea economiei - judeţul Timiş conducea cu aproape jumătate
(48%) din PIB-ul regional şi era al doilea în România, la nivel de judeţ / NUTS III
(după Bucureşti). Caraş-Severin avea cea mai slab dezvoltată economie în cadrul
regiunii NUTS 2 - Vest, cu doar 12,0% din PIB-ul regional. În 2010, PIB-ul în
judeţul cel mai dezvoltat (Timiş) a fost de 4 ori mai mare decât în judeţul cel mai
puţin dezvoltat (Caraş-Severin). Judeţele mai puţin dezvoltate au un ritm de creştere
inferior comparativ cu cele mai dezvoltate, astfel în cazul PIB în 2000-2010:
raportul max/min a crescut de la 2,8 la 4.

Figura 6. Contribuția județelor la PIB Regiunea Vest – 2010 - %

Contribuția  județelor  la  


PIB  -­‐  2010    
Arad  
22%  

Timiş  
48%  

Caraş-­‐
Severin  
12%  

Hunedoara  
18%  
Sursa: INS

                                                                                                                       
 
7
http://cnp.ro/user/repository/prognoza_in_profil_teritorial_toamna_2013.pdf

10  
 
 

Luând în considerare estimările pentru perioada 2012-2017 ierarhia județelor


se menține, însă s-a înregistrat o ușoară accentuare (modificări în jur de un procent)
a raportul min/max de la 4 în 2010 la 3,9 în 2017.
Figura 7. Prognoza PIB la nivel județean 2012-2017 – mil. lei

Sursa: CNP

La nivel județean, situația este similară celei de la nivel național și regional,


respectiv deși pentru seria mai lungă de timp 2000-2008 se înregistrează un trend
ascendent, pentru anul 2009 trendul este descendent (ca urmare a manifestării
efectelor crizei economice), iar începând cu anul 2010 se întrevede un reviriment.

Produsul intern brut pe cap de locuitor (PIB p.c)

PIB-ul p.c. este un indicator cheie pentru măsurarea dezvoltării economice şi


de performanţă a unei ţări sau regiuni, dar şi pentru a compara diferite ţări sau
regiuni. Măsoară rezultatele economice realizate în interiorul graniţelor naţionale
sau regionale, indiferent dacă acestea au fost atribuite persoanelor angajate rezidente
sau nerezidente. Raportat la PIB-ul pe p.c. 20098, regiunea Vest ocupă locul 2 în
România (după regiunea capitalei - Bucureşti-Ilfov), cu 12.100 EUR p.c. PPS sau
110% din media naţională. Începând din anul 2009 este printre cele mai dezvoltate
regiuni din noile state membre (locul 12) şi ocupă un loc semnificativ mai mare
decât regiunea românească următoare (regiunea Centru – locul 3, cu 10.700 EUR),
precum şi printre cele mai puţin dezvoltate 20 regiuni ale UE. Cu toate acestea,
raportat la PIB p.c.PPS, Regiunea Vest este cu mult sub regiunea capitalei (46% din
media acesteia) şi UE 27 (51,6% din media UE 27).
Luând în considerare PIB-ul p.c. PPS în 2011 (13.500 pe cap de locuitor),
comparabilă cu anumite regiuni9 din Polonia (Polnocny), Ungaria (Kozep
Dunantul), Republica Cehă - Severozapad.

                                                                                                                       
 
8
Eurostat, Regional GDP per capita in 2009: seven capital regions in the ten first places, 13.03.2012
9
Sursa Eurostat Newsrelease no 38/2012

11  
 
 

Figura 8. Poziţia Regiunii Vest în România, PPS 2011

Sursa: Eurostat

Pornind de la o bază inferioară, Regiunea Vest a înregistrat o creştere


economică extrem de dinamică. PIB-ul p.c. a crescut cu mai mult de 3 ori, cu o rată
medie anuală de creştere de 13,6%, semnificativ mai mare decât media UE (2,3%).

Harta 2. PIB p.c. PPS în UE, 2011 (EU28=100%)

Sursa: Eurostat

12  
 
 

Disparităţile în cadrul Regiunii Vest în ceea ce priveşte PIB-ul p.c.10 sunt


semnificative şi au avut un trend ascendent în ultimii doi ani stagnând ca diferență
minim maxim. Judeţul Timiş era în 2010 cu 52,8% din media PIB p.c. a României,
cu 35,1% peste cea a Regiunii Vest. Arad este aproape de media regiunii (91,8%) şi
peste media naţională (103,9%). Celelalte 2 judeţe sunt mai puţin dezvoltate, cu
75,1% județul Caraș-Severin, respectiv 73,7% județul Hunedoara din media regiunii
şi 84,9%, respectiv 83,3% din media naţională. În 2010, PIB-ul p.c. în judeţul cel
mai dezvoltat (Timiş) a fost de 1,8 ori mai mare decât în judeţul cel mai puţin
dezvoltat (Hunedoara).

Harta 3. PIB p.c. PPS în UE, la nivel județean, 2009 (EU27=100%)

Sursa: Eurostat

                                                                                                                       
 
10
Informațiile sunt disponibile doar la nivel de PiB regional pe locuitor în lei

13  
 
 

Judeţele mai puțin dezvoltate au o creştere mai lentă decât cele mai
dezvoltate ceea ce conduce la o divergenţă a PIB-ului p.c. în perioada 2000-2010:
raportul max/min, a crescut de la 1,4 la 1,8 datorită faptului că judeţul Timiş a
crescut în medie între anii 2000-2010 cu 3% şi Arad cu doar 1,5%.
Cu toate acestea, disparităţile intra-regionale nu sunt în nici un caz extreme,
chiar şi cele mai puţin dezvoltate judeţe sunt apropiate de media naţională şi prezintă
un ritm de creştere superior mediei naţionale şi a celor mai multe dintre judeţele
româneşti. Caraş-Severin este pe locul 13 în România ca PIB p.c., în timp ce
Hunedoara ocupă locul 14. Timiș ocupă locul 3 (după București și Ilfov), iar Arad
locul 10.

2.2.Performanţa sectorială şi perspectivele de creştere

Dacă performanţa economică variază substanţial în întreaga regiune,


structura economică este mai puţin variată. Privind datele de bază din primele 10
sectoare ca forţă de muncă (NACE 2 cifre) din fiecare judeţ al Regiunii Vest, cel
mai remarcabil aspect este prezenţa sectorului auto ca sector dominant în toate
judeţele exceptând Hunedoara, unde acesta este al doilea, în urma sectorului minier,
sectorul dominant tradiţional al judeţului. În Caraş-Severin, care are puţine sectoare
mari, sectorul auto a angajat doar 206 persoane în anul 2008, însă a devenit
principalul sector angajator din judeţ până în anul 2010.
În mod similar, prelucrarea alimentelor şi fabricarea de îmbrăcăminte sau
încălţăminte (piele) apare în toate judeţele. O a doua temă comună între judeţe este
aceea că, cu excepţia notabilă a sectorului auto, forţa de muncă a fost în declin în
ultimii ani în toate celelalte sectoare dominante din fiecare judeţ. De fapt, în Arad,
Caraş-Severin şi Hunedoara, toate celelalte sectoare din primele 10 sectoare ale lor,
inclusiv bunuri şi servicii, au înregistrat o forţă de muncă în scădere între 2008 şi
2010. Timiş a avut performanţe uşor mai bune, cu creştere în unele sectoare de
servicii, inclusiv transporturi rutiere, depozitare, şi o mică creştere a forţei de muncă
în fabricarea produselor din cauciuc.
În timp ce structurile sectoriale în toate judeţele devin din ce în ce mai
similare, diferenţele expuse sunt acum în salarii. Aici Timiş arată un avantaj clar, iar
judeţul Arad are performanţe bune în unele sectoare. Prin contrast, provocările
structurale din Caraș-Severin şi Hunedoara devin evidente în datele privind salariile.
În ambele judeţe, salarii ridicate se găsesc în sectoarele tradiţionale (metale de bază
şi respectiv minerit), care sunt în declin. În sectoarele mai dinamice din aceste
judeţe, salariile sunt relativ scăzute. Acest lucru subliniază provocările pe care
aceste judeţe le pot avea în atragerea forţei de muncă care este dislocată din
industriile tradiţionale.
Performanţa legată de dezvoltarea sectoarelor cu impact în judeţele Regiunii
Vest are loc desigur în cadrul unui context naţional şi european mai amplu. De fapt,
multe dintre aceste tendinţe sunt determinate puternic de tendinţe ce apar în
România. Figura prezintă grafic o descompunere a creşterii "shift-share"11 bazată pe
                                                                                                                       
 
11
  O analiză "shift-share" evaluează performanţa sectoarelor unei economii locale faţă de o economie
de referinţă mai mare (cel mai adesea, economia naţională). Analiza este de obicei măsurată prin

14  
 
 

forţa de muncă pentru fiecare judeţ în perioada 2008 - 2010 – aceasta este ultima
perioadă disponibilă, deşi nu este ideală dat fiind faptul că aceasta coincide cu o
perioadă de declin economic. Pe de altă parte, acest lucru contează mai puţin pentru
analiza "shift-share" din moment ce aceleaşi tendinţe macro au afectat şi
performanţa sectorială naţională.
Evaluarea "shift-share" prezintă o imagine interesantă a specializării
emergente în regiune. Cele mai proeminente sunt mărimea şi performanţa sectorului
auto, care a crescut puternic la nivel naţional, şi chiar mai rapid în fiecare judeţ din
Regiunea Vest, în special în Caraş-Severin, dar şi în Timiş şi Arad. În afara celui
auto, majoritatea sectoarelor de producţie din aceste judeţe au avut performanţe în
linie cu mediile naţionale, cu excepţia notabilă a creşterii în fabricarea de
calculatoare şi electronice atât în Arad cât şi în Hunedoara.

Figura 9. Descompunerea creşterii "shift-share" pentru judeţele Regiunii Vest


- pe baza forţei de muncă (2008-2010)
Arad Caraş-Severin

Hunedoara Timiş
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                             
 
creşterea forţei de muncă, însă poate fi efectuată şi asupra creşterii productivităţii sau valorii
adăugate. În mod special, analiza "shift-share" calculează în ce măsură creşterea forţei de muncă
cunoscută de o economie locală într-o anumită perioadă de timp poate fi explicată de: i) combinaţia
de sectoare ale economiei, deoarece sectoare diferite cresc cu rate diferite; ii) rata de creştere
naţională, deoarece oricine se poate aştepta la o anumită corelaţie între rata de creştere naţională şi
cea locală; şi iii) factorii locali, cu alte cuvinte competitivitatea economiei locale în sector.
Cele patru cvadrante ale graficului sunt clasificate după cum urmează:
§ Câştigătoare (sus dreapta): sectoare în care forţa de muncă este în creştere în România şi
creşte în economia locală mai rapid decât în România pe ansamblu.
§ Pierzătoare (jos stânga): sectoare în care forţa de muncă este în declin în România şi scade în
economia locală mai rapid decât în România pe ansamblu.
§ Câştigătoare contestabile (jos dreapta): sectoare în care forţa de muncă este în declin în
România însă fie creşte în economia locală fie scade în economia locală mai lent decât în
România pe ansamblu.
§ Oportunităţi pierdute (sus stânga): sectoare în care forţa de muncă este în creştere în România
şi fie scade în economia locală fie creşte mai lent în economia locală decât în România pe
ansamblu.

15  
 
 

Sursa: Calcule bazate pe date din Ancheta Structurală în Întreprinderi


Notă: mărimea baloanelor reflectă forţa de muncă sectorială pe 2010 în judeţ; culoarea reflectă
sectorul extins (galben=primar; albastru=producţie; roşu=utilităţi; verde=servicii; portocaliu=sectoare
neetichetate în această figură).

În sectoarele de servicii judeţele au cunoscut cea mai rapidă creştere (de la o


bază scăzută) şi cea mai semnificativă variaţie între acestea. De exemplu, judeţul
Timiş a cunoscut o creştere puternică (în termeni nominali şi naţionali relativi) în
activităţi ca “sedii şi consultanţă”, “sănătate umană”, “imobiliare” şi “sporturi şi
recreere”, în linie cu ceea ce ar fi de aşteptat de la o aglomerare urbană emergentă,
cu specializare în activităţi “de control comun” cu competenţe mai ridicate, precum
şi turism (de ex. conferinţe). Caraş-Severin, între timp, a cunoscut de asemenea o
creştere semnificativă în sectoarele de servicii, însă acest lucru a apărut în “suport
pentru afaceri şi administrarea sediilor” (care include activităţi de centru de asistenţă
şi de birou administrativ) şi “activităţi de recrutare”, în linie cu specializarea ce ar
emerge în mod tipic într-o locaţie mai periferică.
Dovezi suplimentare că judeţul Timiş, cel puţin, se îndreaptă către activităţi
cu competenţe mai ridicate şi cu o valoare adăugată mai ridicată pot fi descoperite
dacă privim numărul de angajaţi în activităţi de cercetare şi dezvoltare. Dacă în
Hunedoara şi în special în Caraş-Severin, numerele sunt mici (sub 500 şi respectiv
sub 200) şi în scădere în ultimul deceniu, în Timiş acestea au crescut de la circa
1.000 la aproape 3.000 între 2008 şi 2010. Arad a cunoscut, de asemenea, o creştere
de la niveluri situate chiar sub Caraș-Severin la începutul deceniului până la aproape
1.000 în prezent.
În sfârşit, un aspect important al performanţei sectoriale în regiune este
contribuţia valorii adăugate la productivitate. După cum s-a discutat în raportul
“Evaluare teritorială”, participarea crescândă a regiunii în producţia lanţului valoric
european a rezultat în scăderi semnificative în ponderea valorii adăugate în
productivitate, în special în sectoare ca cel auto şi cel de textile. În grupa auto
ponderea valorii adăugate în productivitate a scăzut în regiune de la 30 la 23
procente între 2008 şi 2010; în cea de textile a scăzut de la 50 la 35 procente.
Figura de mai jos arată că, dacă aceste tendinţe au avut impact asupra
producţiei în întreaga regiune, judeţele ‘stagnante’ au de fapt o pondere mai mare a
valorii adăugate în productivitate decât judeţele ‘dominante’. Acest lucru este
valabil în special în sectorul de textile, însă şi în cel auto. Aceste diferenţe nu sunt
explicate prin diferenţe în structura firmelor (de ex. firme mici versus firme mari sau

16  
 
 

firme străine versus firme româneşti) – firmele străine, firmele mari şi firmele mici
au toate o pondere mare a valorii adăugate în productivitate în judeţele ‘stagnante’.
Se sugerează astfel că trebuie să existe diferenţe intra-sectoriale în activităţile sau
natura producţiei între judeţe. O posibilitate este aceea că firmele înlocuiesc
capitalul cu forţa de muncă în funcţie de locaţie12; cel mai probabil aceasta nu este o
substituţie de factori comparativi ci reprezintă de fapt diferenţe în natura activităţilor
şi cerinţele de competenţe între locaţii. Acest fapt este sprijinit de concluzia că
ponderea salariilor în productivitate este semnificativ mai ridicată în Hunedoara şi
Caraş-Severin decât în Timiş şi Arad, în timp ce valoarea adăugată pe angajat este
semnificativ mai scăzută. Pe de altă parte, rezultatele subliniază o mare dependenţă
chiar a judeţelor Timiş şi Arad de intrări importate şi de adăugarea de valoare relativ
scăzută ce are loc în întreaga regiune.

Figura 10. Ponderea valorii adăugate în productivitate în grupele strategice ale Regiunii Vest
(2010)

Sursa: Calcule bazate pe date din Ancheta Structurală în Întreprinderi

2.3.Performanţa la nivel de firmă şi locaţie


 
Rezultatele globale prezentate mai sus sunt determinate de performanţa
firmelor individuale, de strategiile lor de deservire a pieţei, şi de deciziile lor de a
investi sau nu, unde să investească şi cum să investească (de ex. în capital sau forţă
de muncă). Din tabele se ilustrează diferenţele semnificative ce există între judeţe
atunci când se ia în considerare firma medie, şi în special subliniază avantajul în ce
priveşte performanţa al firmelor din judeţul Timiş. Firma medie din Arad are o
productivitate cu 20 procente mai scăzută decât cea din Timiş, o productivitate a
muncii cu 22 procente mai scăzută şi, deşi productivitatea capitalului este mai
ridicată în Arad, costurile unitare ale muncii pe ansamblu sunt cu 12 procente mai
ridicate ca în Timiş. Atât productivitatea capitalului cât şi cea a muncii în Hunedoara
şi Caraș-Severin sunt substanţial sub nivelul din Timiş.
Activitatea economică din Regiunea Vest este concentrată în câteva sectoare
ce reprezintă circa jumătate din cifra de afaceri şi forţa de muncă a regiunii (Tabelul
                                                                                                                       
 
12
Cu forţa de muncă ce contribuie la calcularea valorii adăugate

17  
 
 

3)13. Primele zece sectoare din Regiunea Vest listate în Tabelul 3 au cuprins aproape
54% din cifra de afaceri şi 55% din forţa de muncă în 2010 iar concentrarea
activităţii economice a Regiunii Vest din jurul acestora a crescut între 2008 şi 2010.
Tabelul  3.  Principalele  sectoare  economice  din  Regiunea  Vest  (%  din  total)  
Cifră  de   Forţă  de  
  afaceri   muncă  
Sectorul  Nace  din  2  cifre   2008   2010   2008   2010  
Fabricarea   autovehiculelor,   a   remorcilor   şi   semi-­‐
remorcilor   9,0   22,4   10,1   17,0  
Fabricarea  articolelor  de  îmbrăcăminte   1,8   2,6   5,8   5,2  
Comerţ   cu   ridicata,   cu   excepţia   comerţului   cu  
autovehicule  şi  motociclete   16,9   9,2   5,3   4,9  
Comerţ   cu   amănuntul,   cu   excepţia   comerţului   cu  
autovehicule  şi  motociclete   6,6   3,8   4,7   4,4  
Fabricarea  articolelor  din  piele  şi  de  marochinărie   1,4   2,1   4,6   4,1  
Industria  alimentară   3,7   4,8   3,7   4,1  
Transporturi  terestre  şi  transporturi  prin  conducte   2,9   2,5   3,5   4,1  
Extracţia  cărbunelui  superior  şi  inferior   1,0   0,6   4,2   3,9  
Construcţii  de  clădiri   5,5   2,6   5,4   3,7  
Fabricarea  calculatoarelor  şi  a  produselor  electronice  
şi  optice   2,1   3,2   3,0   3,4  
Primele  10  sectoare  Nace  din  2  cifre   51,0   53,8   50,3   54,7  
Sursa: Calcul al personalului Băncii Mondiale pe baza datelor din ASI.

Industria auto este de departe cel mai mare angajator din regiune dintre
sectoarele de producţie cu importanţă în ceea ce priveşte forţa de muncă totală, care
este similară (17%) cu ponderea combinată a forţei de muncă reprezentată de toate
celelalte sectoare de producţie listate în Tabelul (16,8%). Dintre sectoarele de
servicii, comerţul cu ridicata şi comerţul cu amănuntul domină peisajul în ceea ce
priveşte cifra de afaceri (9,2% şi respectiv 3,8%) deşi transporturile şi construcţiile
sunt, de asemenea, relativ importante în ceea ce priveşte forţa de muncă (4,1% şi
respectiv 3,7%).
O altă caracteristică cheie a firmelor din Regiunea Vest din România este
aceea că acestea îşi limitează în principal operaţiunile la regiune. Ele nu par înclinate
să-şi extindă activităţile în afara regiunii şi să exploateze avantaje comparative ale
celorlalte zone ale ţării. Mai mult, atunci când acestea se aventurează în afara
perimetrului regiunii, ele încep cu un volum mic. Tabelele următoare prezintă
statistici descriptive despre fabrici deţinute de firme cu sediul în regiune. În anul
2010, existau un număr de 4.059 de firme cu sediul în Regiunea Vest. Aceste firme
deţineau un total de 4.587 de fabrici aproape toate situate în regiune: doar 252 de
fabrici erau situate în alte regiuni, iar majoritatea acestor fabrici situate în afara
Regiunii Vest (64,7%) aparţin în mod predominant unor firme mici (0-9 angajaţi cu
                                                                                                                       
 
13
Sectoarele sunt definite ca grupuri din 2 cifre potrivit clasificării NACE Rev 2.

18  
 
 

normă întreagă) ce produc substanţe chimice sau desfăşoară activităţi de comerţ cu


ridicata (Tabelul 3). Acest lucru sugerează faptul că peisajul productiv al Regiunii
Vest este relativ independent din punct de vedere economic, fără niciun semn de
legături cu alte zone din România. Această concluzie reflectă probe din evaluarea
geografică, teritorială şi comercială prezentată în rapoartele însoţitoare.

Tabelul  4.  Fabrici  deţinute  de  firme  cu  sediul  în  Regiunea  Vest  (2010)  
Regiunea   Frecv.   Procent  
Nord-­‐est   24   0,52  
Sud-­‐est   27   0,59  
Sud-­‐Muntenia   22   0,48  
Sud-­‐vest  Oltenia   17   0,37  
Vest   4.335   94,51  
Nord-­‐vest   66   1,44  
Centru   63   1,37  
Bucureşti-­‐Ilfov   33   0,72  
Total   4.587   100  
Sursa:  Calcul  al  personalului  Băncii  Mondiale  pe  baza  datelor  din  ASI.  
 

Tabelul  5.  Mărimea  fabricilor  din  afara  Regiunii  ce  aparţin  firmelor  cu  sediul  în  Regiunea  
Vest  (2010)  
Mărimea  (nr.  de  angajaţi)   Fabrici   Procent  
0-­‐9   168   64,7  
10-­‐49   58   23,0  
50-­‐249   28   11,1  
>=250   3   1,2  
Total   252   100  
Sursa:  Calcul  al  personalului  Băncii  Mondiale  pe  baza  datelor  din  ASI.  
 
Poziţia dominantă a firmelor mari
Regiunea Vest din România are mai puţine firme mici decât alte regiuni din
România. Tabelul prezintă ponderea firmelor în diferite categorii de mărimi: sub 10
angajaţi, 10-50 angajaţi, 50-250, 250-1000 şi peste 1000. Regiunea Vest arată a doua
cea mai mare pondere de firme foarte mari (peste 1000 de angajaţi) şi a treia cea mai
mare pondere de firme mari (250-1000). În această regiune, 3,18% din firme au
peste 250 angajaţi, faţă de 3,41% în toată România, 4,72% în Bucureşti, 3,46% în
Centru şi doar 2,75% în Nord-vest. Iar aceste firme mari cuprind peste 62% din cifra
de afaceri totală.
Concentrarea pe firme mari a crescut în ultimii ani. Între 2008 şi 2010,
ponderea firmelor mici a crescut mai puţin în Regiunea Vest din România decât în
majoritatea regiunilor, în timp ce ponderea firmelor mari a crescut mai mult (sau a
scăzut mai puţin). Acest trend este chiar şi mai important în ceea ce priveşte cotele
de piaţă. Firmele mici au suferit relativ mai mult în timpul recentei crize în Regiunea
Vest comparativ cu restul ţării.

19  
 
 

Tabelul  6.  Numărul  de  firme  şi  ponderile  pe  categorii  de  mărimi  în  2010  
(cu  schimbarea  în  %  între  2008  şi  2010  în  paranteze)  
    %  din  firme  cu  
Nr.  de   <10   10  –  50   50    -­‐  250   250    -­‐    1000   >1000    
Regiunea   firme   angajaţi   angajaţi   angajaţi   angajaţi   angajaţi  
41.852   31,24   48,42   16,93   2,82   0,59  
Toate   (-­‐10,4)   (-­‐0,5)   (-­‐11,5)   (-­‐20,6)   (-­‐18,0)   (-­‐15,4)  
Bucureşti-­‐ 9.894   28,93   48,01   18,34   3,65   1,07  
Ilfov   (-­‐7,6)   (1,9)   (-­‐9,1)   (-­‐15,6)   (-­‐12,4)   (-­‐7,8)  
5.382   28,5   49,46   18,58   3,07   0,39  
Centru   (-­‐11,0)   (-­‐1,6)   (-­‐12,3)   (-­‐18,9)   (-­‐14,5)   (-­‐22,2)  
4.439   32,85   48,79   15,68   2,41   0,27  
Nord-­‐est   (-­‐15,5)   (-­‐3,7)   (-­‐16,3)   (-­‐29,4)   (-­‐28,2)   (-­‐14,3)  
5.604   29,5   52,12   15,63   2,34   0,41  
Nord-­‐vest   (9,6)   (-­‐1,7)   (-­‐8,4)   (-­‐23,4)   (-­‐18,6)   (-­‐17,9)  
4.650   32,95   47,85   16,39   2,43   0,39  
Sud-­‐est   (-­‐12,3)   (-­‐1,0)   (-­‐13,9)   (-­‐24,0)   (-­‐20,4)   (-­‐30,8)  
Sud-­‐ 4.693   32,39   47,75   16,75   2,66   0,45  
Muntenia   (-­‐8,6)   (1,2)   (-­‐9,5)   (-­‐19,5)   (-­‐20,4)   (-­‐19,2)  
Sud-­‐vest   3.131   37,88   45,23   13,86   2,43   0,61  
Oltenia   (-­‐9,7)   (0,5)   (-­‐12,3)   (-­‐20,9)   (-­‐20,0)   (32,1)  
4.059   32,72   46,42   17,69   2,49   0,69  
Vest   (-­‐11,2)   (-­‐1,6)   (-­‐13,5)   (-­‐18,9)   (-­‐21,7)   (-­‐3,4)  
Sursa:  Crozet  et  al  (2013)    
 
Se pare că mărimea firmei medii este, la nivel de magnitudine, mai mare în
Regiunea Vest decât oriunde altundeva în ţară.
Prin contrast, un judeţ ca Timiş tinde să găzduiască câteva multinaţionale
mari însă are şi un lung şir de IMM-uri ce deservesc piaţa internă, ceea ce face să
scadă statisticile de productivitate ale firmei mediane, însă serveşte ca o bază
importantă pentru forţa de muncă.

Tabelul 7. Sumar statistici pe grupe strategice între judeţe - firma medie şi mediană (2010)
SUMAR  STATISTICI  PE  SECTOR  STRATEGIC  -­‐  FIRMA  MEDIE   SUMAR  STATISTICI  PE  SECTOR  STRATEGIC  -­‐  FIRMA  MEDIANĂ  
judeţul   grupa   cifra  de  afaceri   forţa     labor  
de  muncă  
employment productiv.   productivity muncii     judeţul   grupa   cifra     forţa  
de  afaceri  
turnover   labor  
de  muncă  
employment productiv.   productivity muncii    
Arad  
 
Agroalimentar   13.283.364   112   33.291   Arad   Agroalimentar   3.047.110   28   26.192  
                                                                               
Caraş-­‐Severin   Agroalimentar   59.695.582   263   39.459   Caraş-­‐Severin   Agroalimentar   43.685.047   137   52.301  
                                                                               
Hunedoara   Agroalimentar   14.004.964   132   26.143   Hunedoara   Agroalimentar   6.709.153   81   19.587  
                                                                               
Timiş   Agroalimentar   43.313.797   194   41.624   Timiş   Agroalimentar   8.509.282   54   24.956  
                                                                               
Arad   Auto   230.200.000   988   45.702   Arad   Auto   4.639.763   48   48.079  
                                                                               
Caraş-­‐Severin   Auto   54.781.317   512   35.887   Caraş-­‐Severin   Auto   16.997.777   125   40.847  
                                                                               
Hunedoara   Auto   73.772.438   614   31.934   Hunedoara   Auto   12.526.209   96   45.640  
                                                                               
Timiş   Auto   263.600.000   1.202   52.146   Timiş   Auto   8.010.767   60   52.290  
                                                                               
Arad   TIC   38.628.549   203   45.130   Arad   TIC   875.287   21   25.854  
                                                                               
Caraş-­‐Severin   TIC   2.237.856   43   28.218   Caraş-­‐Severin   TIC   552.172   13   19.006  
                                                                               
Hunedoara   TIC   2.892.478   32   23.428   Hunedoara   TIC   1.362.690   13   42.173  
                                                                               
Timiş   TIC   101.600.000   727   77.727   Timiş   TIC   2.493.432   16   34.112  
                                                                               
Arad   Textile   58.385.525   511   29.935   Arad   Textile   4.572.904   80   18.920  
                                                                               
Caraş-­‐Severin   Textile   10.308.711   282   19.861   Caraş-­‐Severin   Textile   2.148.476   109   13.314  
                                                                               
Hunedoara   Textile   14.762.845   386   21.990   Hunedoara   Textile   4.230.742   157   20.762  
                                                                               
Timiş   Textile   49.806.896   577   30.237   Timiş   Textile   8.962.710   83   37.782  
                                                                               
Sursa: Calcule bazate pe date din Ancheta Structurală în Întreprinderi
Notă: Celulele îngroşate şi umbrite indică primele două judeţe din fiecare categorie

Această secţiune a subliniat faptul că diferenţele semnificative în rezultatele


economice din regiune sunt legate direct de diferenţele în competitivitate. În special
judeţul Timiş, şi în sens mai larg aglomerarea Timiş-Arad se detaşează din ce în ce

20  
 
 

mail mult de restul regiunii în principiu în toate măsurile competitivităţii. Acest


lucru nu înseamnă că zonele dominante ale regiunii nub se confruntă cu provocări
semnificative pentru dezvoltare în viitor, ci doar că acele provocări sunt oarecum
diferite faţă de cele din zonele ‘stagnante’ ale regiunii. Într-adevăr, regiunea se
confruntă cu o dublă provocare. Pe de o parte, în Caraş-Severin, Hunedoara şi zone
din Arad, provocarea ţine de generarea şi asigurarea unor oportunităţi mai mari de
angajare. Prin contrast, în aglomerarea Timiş-Arad, provocarea constă în gestionarea
tranziţiei către o bază a competitivităţii care să necesite un aport mai semnificativ de
cunoştinţe şi competenţe.

2.4.Productivitatea
 
Productivitatea muncii
Există diverşi indicatori pentru a măsura productivitatea muncii, de exemplu,
valoarea adăugată sau PIB-ul raportat la numărul de persoane angajate sau la
numărul de ore lucrate14 sau VAB raportată la numărul persoanelor angajate.
Utilizăm o abordare pe baza produsului intern brut (PIB) raportat la numărul de
persoane angajate.
Regiunea Vest era conform datelor statistice din 2009 printre cele mai puţin
performante din punct de vedere al productivităţii în Europa. Regiunea Vest are o
productivitate a muncii de 14.500 euro / persoană ocupată, fiind astfel pe locul 2 în
România, după Bucureşti-Ilfov (28.200 Euro). Productivitatea muncii în Regiunea
Vest este peste media pe ţară (108%), dar este aproape de două ori mai mică decât în
Bucureşti-Ilfov şi de aproape patru ori mai mică decât media UE. Există mari
disparităţi regionale la acest indicator în România - cel mai puţin dezvoltată fiind
regiunea Nord-Est cu doar 8 400 Euro /1 (persoană) angajat.

Tabelul 7. Productivitatea muncii, mii EUR per persoană angajată


Creştere
Evoluţie medie
2000 2009 2000- anuală
2009 2000-
2009
Regiunea Vest 4,1 14,5 257,0% 15,2%
România 3,8 13,4 251,8% 15,0%
Bucureşti-Ilfov 9,1 28,2 208,6% 13,3%
% din valoarea României 106,3% 107,8% 102,1% 101,2%
% din valoarea reg. Bucureşti-
44,4% 51,3% 123,2% 113,9%
Ilfov
UE 27 47,2 55,2 16,9% 1,8%
% din media UE 27 8,6% 26,2% 1518,4% 866,6%
Sursa: INS, Tempo online.

Productivitatea calculată pe baza PIB estimat pentru 2011 folosind prognoza


CNP, menține regiunea pe locul 2 în România cu 112,8% din media națională în

                                                                                                                       
 
14
   Europa  în  cifre  –  Anuarul  Eurostat  2010,  p  90  

21  
 
 

creștere față de 2009. Cu toate acestea este la aproape jumătate față de București-
Ilfov și la mai puțin de o treime față de UE 27.
Pornind de la o bază inferioară, Regiunea Vest a înregistrat totuşi o
creştere semnificativă a productivităţii muncii în perioada 2000-2009, respectiv
de mai mult de 3,6 ori, cu o rată medie anuală de creştere de 15,2%, net superioară
mediei UE (1,8%). Având ca referinţă acest indicator, Regiunea Vest este o regiune
dinamică la nivel NUTS II, nu numai în România, dar şi în cadrul UE 27. Chiar dacă
pentru perioada 2000-2009 regiunea înregistează o creștere semnificativă a
productivității muncii, în 2009 se înregistrează o scădere a acestor valori comparativ
cu cele înregistrate în 2008. La nivelul regiunii, scăderea este de -14,3% plasându-se
pe locul 2 în România. Scăderi s-au înregistrat și în București-Ilfov și la nivel UE
27. Datele pentru 2010 – 2011 indică o creștere a productivității în toate regiunile
țării cu excepția Nord Est în 2010. Regiunea Vest are cea mai bună creștere în 2010
cu 9,7%.
Figura 11. Productivitatea muncii, mii EUR per persoană angajată
80
70
60
50
40
30
20
10
0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Bucureşti-Ilfov Vest România UE 27

Sursa: INS, Tempo online.

Productivitatea este de obicei percepută ca fiind factorul cheie al creşterii


PIB-ului. Ţinând cont de poziţionarea slabă - deşi îmbunătăţită - a Regiunii Vest,
este evident că o creştere ulterioară pare să fie imperativă. Productivitatea depinde
de mulţi factori determinanţi - investiţii în capital (atât fizic, cât şi uman), structura
sectorială a economiei, de disponibilitatea unei infrastructuri adecvate, capacitatea
de inovare şi activităţile de C&D, antreprenoriat, politici publice etc. Acest lucru
dovedeşte că Regiunea Vest are de înfruntat o serie de provocări în toate aceste
domenii pentru a creşte, chiar dacă în ultimii ani, evoluția a fost pozitivă.
Al cincilea Raport privind Coeziunea prezintă factorii determinanţi ai
productivităţii şi propune soluţii într-o manieră generalizată:
(1) îmbunătăţirea productivităţii sectoriale (de exemplu, inovarea),
(2) schimbări între sectoare (adică restructurare).
Acesta menţionează: "... Restructurarea prin transferarea locurilor de muncă
în sectoare mai productive. Acest lucru se întâmplă mai ales în ţările aflate într-un
stadiu timpuriu de dezvoltare economică. Creşterea productivităţii sectoriale poate
avea un impact de lungă durată asupra economiei şi asupra competitivităţii. Inovarea
în sens larg, inclusiv investiţii în C&D, precum şi o mai bună utilizare a
tehnologiilor şi resurselor existente, a tehnicilor noi de management şi
organizaţionale, reprezintă o sursă majoră de progres".

22  
 
 

Datele specifice din Al cincilea raport privind coeziunea oferă o perspectivă


pentru viitor pentru creşterea productivităţii. Ele confirmă poziţia de lider a Regiunii
Vest - se situează pe primul loc între toate regiunile, cu o creştere medie anuală care
este de opt ori mai mare decât cea din media UE27 şi de şapte ori mai mare decât
cea a regiunilor convergente în ansamblu. Comparativ cu regiunile convergente,
Regiunea Vest prezintă o creştere a productivităţii superioară datorată inovării (în
2009 61% din creşterea totală) şi ocupă primul loc în UE27 din acest punct de
vedere, în timp ce contribuţia restructurării este uşor mai scăzută decât media pentru
regiunile de convergenţă, dar regiunea ocupă totuşi locul 4 raportat la nivelul de
creştere a productivităţii legate de restructurare.

Tabelul 8. Sursele de creştere a productivităţii în UE, 2000-2009


Evoluţia medie anuală, % % din evoluţia totală
Total Creştere Creştere Creştere Creştere
creştere productivita productivitate prin productivitat productivitate prin
productivita te transferarea e sectorială, transferarea
te sectorială, locurilor de muncă 2000-2009 locurilor de muncă
2000-2009 între sectoare, între sectoare, 2000-
2000-2009 2009

EU 27 1,4% 1,0% 0,4% 71% 29%


Regiuni 2,5% 1,3% 1,2% 52% 48%
convergente
Regiuni în 1,0% 0,7% 0,3% 70% 30%
tranziţie
Competitivitate 1,1% 1,0% 0,1% 91% 9%
şi grad de
ocupare
regională
Regiunea Vest 12,3% 7,6% 4,7% 61% 39%
Locul ocupat în 1 1 4 1 4
UE 27
Sursa: Investiţia în viitorul Europei. Al cincilea raport privind Cceziunea economică, socială
şi teritorială. Schiţă preliminară. Noiembrie 2010. Comisia Europeană, p. 27, paginile 1.15,
1.16, calcule proprii
 
Adesea cititorii tind să asocieze mărimea firmei cu productivitatea.
Raţionamentul este că firmele productive cresc în mărime, deoarece sunt mai
eficiente. Totuşi, la nivelul firmei nu este necesar să existe o asociere unu-la-unu
între mărimea firmei şi productivitate. Dacă acest lucru ar fi fost adevărat, Regiunea
Vest – care are o concentrare mai ridicată de firme mari – ar trebui să fie mai
productivă decât restul României. Nu este cazul, totuşi. Productivitatea totală a
factorilor (PTF) pentru Regiunea Vest este în linie cu cea a ţării pe ansamblu şi este
depăşită de PTF din Bucureşti-Ilfov .
Există diferenţe semnificative între Bucureşti-Ilfov şi restul României, nu
doar în ceea ce priveşte PTF ci şi pentru alţi parametri de performanţă. Verificând în
cadrul diferenţelor din industrii (2 cifre) în performanţa între regiuni şi excluzând
întreprinderile de stat (IS), exerciţiul analizei comparative arată că, în anul 2010,
firmele din Regiunea Vest au fost, în medie, mai puţin productive decât firmele din
regiunea Bucureşti-Ilfov – 33,2% şi 33,6% în ceea ce priveşte PTF şi respectiv

23  
 
 

productivitatea muncii – şi au un cost unitar al muncii mai ridicat. Trebuie reţinut


totuşi că aceste diferenţe erau mai mari în anul 2008, în special cu privire la costul
unitar al muncii, ceea ce sugerează faptul că Regiunea Vest şi-a sporit
competitivitatea în perioada 2008-10 – nu doar în ceea ce priveşte costul, ci şi în
ceea ce priveşte productivitatea – atunci când se face comparaţia cu regiunea
Bucureşti-Ilfov.

Figura  12.  Diferenţe  în  performanţa   Figura  13.  Diferenţe  în  performanţa  
firmelor  -­‐  exclusiv  IS  -­‐  în  2010  (diferenţa  în   firmelor  -­‐  exclusiv  IS  -­‐  în  2008  (diferenţa  în  
%  faţă  de  media  Bucureşti-­‐Ilfov)15   %  faţă  de  media  Bucureşti-­‐Ilfov)

10.00 6.27 20.00


13.53

0.00 10.00

0.00
-10.00
-10.00
-20.00
-20.00
-30.00
-30.00
-33.17 -33.57
-35.98
-40.00 -40.00 -36.56

-50.00 -50.00
PTF
tfp   productivit.  muncii  
labour productivity costul  u nitar  
unit labor cost al  muncii   PTF
tfp   productivit.  muncii   costul  unitar   al  muncii  
  labour productivity unit labor cost
 
Sursa: Calcul al personalului Băncii Mondiale pe baza datelor din ASI.
O comparaţie internaţională sugerează că nivelurile de productivitate din
Regiunea Vest sunt încă scăzute faţă de standardele europene. Deşi productivitatea
medie din Regiunea Vest (12.799 €) este uşor peste media pentru România (11.507
€), aceasta este semnificativ mai scăzută decât media pentru ţările nou admise în UE
(19.059 €) şi UE27 (48.428 €).

                                                                                                                       
 
15
Diferenţa procentuală medie a indicatorilor de performanţă de bază (productivitatea muncii, PTF şi
costul unitar al muncii) între regiuni este estimată într-o procedură în doi paşi. Mai întâi, a fost
estimat un model OLS - pentru 2010 - al indicatorilor de performanţă înregistraţi (PTF,
productivitatea muncii şi costul unitar al muncii - CUM) pe regiuni fictive şi efectele pe sector (2
cifre). În al doilea rând, coeficienţii regiunilor din modelul linear înregistrat sunt transformaţi potrivit
formulei (exp(beta)-1)*100.

24  
 
 

Figura  15.  Productivitatea  muncii  în  2009  (euro  la  nivelul  curent  pe  angajat)16  
Productivitatea,  Euro  pe  angajat  (2009)  

 
Sursa:  Eurostat.  
Notă:  Productivitatea  muncii  este  definită  ca  valoare  adăugată  la  preţurile  de  bază  (curente)  pe  
angajat.  
Distribuţia productivităţii
Dacă firmele pot fi diferite ca mărime şi alte caracteristici, prea multe
diferenţe în productivitate pot fi un simptom de ineficienţe. Astfel, calcularea
diferenţelor în eterogenitatea productivităţii firmelor pentru diferite sectoare poate
ajuta la identificarea activităţilor pentru care există posibilităţi de îmbunătăţire a
eficienţei.
Asimetria productivităţii firmelor pentru eşantionul global al firmelor
româneşti şi specific regiunilor individuale este calculată utilizând o abordare în doi
paşi, după cum a fost prezentată de Ottaviano et al. (2009). Mai întâi, este estimată
productivitatea totală a factorilor (PTF) firmelor relativ la PTF specifică sectorului.
Apoi, este estimat parametrul de asimetrie al distribuţiei Pareto de mai sus a
firmelor împreună cu dimensiunea PTF. Cu cât este mai ridicat parametrul de
asimetrie, cu atât mai ridicată este dispersia în productivitatea firmelor. Acest lucru,
în schimb, implică faptul că există o mai mare înclinare către firme cu o
productivitate mai scăzută, ceea ce sugerează că există o posibilitate mare de
ajustare prin selectarea şi sortarea celor mai productive firme sau prin convergenţa
nivelurilor productivităţii. În figura 15 afişează clasificarea sectoarelor, pe
parametru de asimetrie estimat atât pentru Regiunea Vest cât şi pentru România.
Sunt incluse doar sectoarele de producţie deoarece calcularea PTF pentru firme de
servicii este un aspect foarte controversat.
Apar trei rezultate principale. Mai întâi, disparităţile de productivitate între
firme variază semnificativ între sectoare, însă clasificarea acestor sectoare nu este
corelată cu clasificarea distribuţiei mărimii firmelor. În al doilea rând, în majoritatea
                                                                                                                       
 
16
Cifrele Eurostat privind productivitatea nu sunt comparabile cu cifrele rămase ale productivităţii
muncii din acest raport, care se bazează pe numerele ASI pentru România. Cifrele bazate pe
eşantionul de firme din ASI (a se vedea Anexa 1) sunt exprimate în valori româneşti (2000 constant);
se utilizează valoarea adăugată la costul factorului, iar perioada acoperită este 2005-2010.  

25  
 
 
 

Dispersia  
TFP  disperison   ector  
PTF  în  sin   (parametrul  
the  sector   de  
(skewness   asimetrie  
parameter   al  distribuţiei  
Pareto   distribution)Pareto)  

0.5
1.5
2.5

0
2
Fabricarea  Man   machinery  
de  ouf  tilaje   şi  echipamente   .e.c.  
and  equipment  nn.c.a.
Fabr.  substanţelor  
Man  of  chemicals  
şi  a  paroduselor  
nd   chemical  cphimice
roducts  
Fabr.  altor  produse  
Man   in  m
of  other  dnon-­‐ inerale  
metallic   nemetalice
mineral   products  
Man  of  wood  
Fabricarea   and  of  products  
produselor   of  wood  
din  lemn   şi  pand  
lută,  
cork,  ...…  
Fabricarea  
Man  obf  băuturilor
everages  

Sporirea  
Fabr.  produselor  Man  
din  ocf  auciuc   şi  m
rubber  and   plastic   lastice  
ase  pproducts
Fabr.  calculatoarelor,    produselor   optice  

Increasing
Man  of  computer,  ealectronic  
and   optical  
el.  şpi  roducts
Vest  
West

Fabr.  hârtiei  
Man   roduselor  
şi  oaf    paper   din  
and  paper   hârtie  
products

potenţialului  

Sectoare  
Industria  
România,  2010  

Man  omf  betalurgică


asic  metals  

potential

Nace  2  N
altor  
Fabricarea  Man   of  om ijloace  
ther   transport  
de  etransport
quipment  

dace  
pentru  
eficienţei într-un număr de industrii din Regiunea Vest.

f or ef

igit  dsin  
Fabricarea  produselor   extile  
Man  of  ttextiles
Romania

Industria   alimentară

creşteri  
Man  of  food   products  

ectors2  cifre  
f iciency
Fabr.  autovehiculelor,   remorcilor  
Man  of  motor   vehicles,  
trailers  and   emi-­‐
şi  ssemi-­‐ rem.  
trailers
Fabricarea  echipamentelor   lectrice  
Man  of  electrical  eequipment
de  eficienţă
gains  

Alte  activităţi   industriale  


Other  manufacturing
Fabricarea   mobilă  
Man  dof  e  furniture
Fabr.   e  produse  
Man  of  dfabricated   din  
metal   products,  
metal,  except  
excl.  muachinery  
tilaje,...…  
Figura  15.  Potenţialul  pentru  creşteri  de  eficienţă  în  sectoare  NACE  cu  2  cifre  din  

Fabricarea  articolelor  
Man  de  
of  îwmbrăcăminte
earing  apparel  
articole de îmbrăcăminte. Presupunând că o mai mare dispersie a productivităţii este
electronice şi optice; echipamente electrice; articole din metal (exceptând utilaje); şi

prin comparaţie cu regiuni corespondente – există posibilităţi mai mici de creştere a


doar pentru următoarele activităţi de producţie: băuturi; calculatoare, produse
decât în România. În al treilea rând, dispersia productivităţii firmelor este mai mare
sectoarelor, dispersia productivităţii firmelor din Regiunea Vest este mai scăzută

asociată cu posibilităţi mai mari de creştere a productivităţii, probele sugerează că –

26  
Fabr.  articolelor   din  
Man   of  pleather  
iele  şi  and   marochinărie  
de  related   products
 
 

TFP  disperison  
Dispersia   n  the  
PTF   iîn   sector   (skewness  parameter  
sector  (parametrul   Pareto  distribution)
de   asimetrie   al   distribuţiei  
Pareto)  

0.5
1.5
2.5

0
1
2
3

Fabr.  produselor   asic  pharmaceuticals


Man  of  fbarmaceutice   de  
Fabricarea   achinery  
Man  doe  f  umtilaje   nd  equipment  bază  
şi  eachipamente   n.e.c.
.c.a.  
Vest  
West

Man  of  chemicals  


Fabr.  substanţelor   şi  a  apnd  
roduselor  
chemical  pcroducts
himice  
Fabr.  aMan  
ltor  opf  roduse   din  minerale  
other  non-­‐metallic   nemetalice
mineral  
products  
Man  of  w ood  
Fabricarea   and  of  products  of  
produselor   w ood  and  
din  lemn   şi  plută,  
cork...  
Fabricarea  
Man  of  bbăuturilor
everages  
Romania

Fabr.  produselor  din  


Man  of  rcubber  and  
auciuc  şi  pm
lastic   lastice  
ase  pproducts

Sporirea  
Fabr.   calculatoarelor,  
Man   a  produselor  
of  computer,  electronic   and  optical   optice  
el.  şpi  roducts

Increasing

 
Fabr.  hârtiei   produselor  
Man  şoi  f  ap  aper   din  
and  paper   hârtie  
products

Nace  
din  România,  2010  

Industria   etalurgică
Man  of  mbasic  
metals  
potenţialului  
Bucureşti  

potential
Bucharest

Fabricarea  
Man  aoltor   mijloace  
f  other   de  transport  
transport  equipment pentru  

Fabricarea  produselor   extile  


Man  of  ttextiles
Industria   alimentară
Man  of  food   products  

2  digit  sectors
Man  
Fabr.   autovehiculelor,  
of  motor  vehicles,  remorcilor  
trailers  and  şsemi-­‐trailers
i  semi-­‐rem.  
North  

for cefficiency

Sectoare  Nace  din  2  cifre  


echipamentelor  
Fabricarea  Man   electrice  
of  electrical  equipment
Nord-­‐vest  
W est

Tipărire   şi  reprod.  
Printing   and  reproduction  
pe  suporţi  of   nregistrărilor  
a  rîecorded  media
reşteri  de  eficienţă
gains  

Alte  activităţi   industriale  


Other  manufacturing
Fabricarea  
Man  odf  e  mobilă  
furniture
Fabr.  de  produse  
Man  odf  in  
fabricated   excl.  
metal,  m tilaje,...  
etal  uproducts
Centru  
Figura  16.  Potenţialul  pentru  creşteri  de  eficienţă  în  sectoare  NACE  cu  2  cifre  din  regiuni  

Centre

27  
Fabricarea  articolelor   earing  apparel  
Man  odf  e  wîmbrăcăminte
Fabr.  articolelor  
Man  doin  
f  leather   i  de  
piele  aşnd   marochinărie  
related   products

 
 

Sistemul productiv

O parte importantă a structurii oricărei regiuni este sistemul productiv al


acesteia – adică sectorul și natura activităților ce sunt desfășurate în regiune, precum
și relația dintre acestea. Deși sistemele productive nu sunt resurse inerente ale unui
teritoriu, în realitate acestea tind să fie solide și să dețină un rol semnificativ în
conturarea căilor de dezvoltare a regiunilor. În acest context, structura industrială
actuală a Regiunii de Vest poate fi analizată pe durata întregii sale istorii ca centru
de inginerie. Încă de la sfârșitul secolului 18, Caraș-Severin a fost stabilit ca fiind un
centru de uzine metalurgice. După cum menționa Turnock (2001), această bază
industrială a contribuit la urbanizare, electrificare și la dezvoltarea unei rețele
feroviare dense. Învecinarea acesteia cu zonele agricole din câmpia banatului a
contribuit de asemenea la dezvoltarea regiunii ca centru de procesare a produselor
alimentare.
Pentru a înțelege sistemul productiv al Regiunii de Vest din prezent și
modurile în care acesta poate evolua în anii următori, se disting patru caracteristici:
1. Specializarea din ce în ce mai puternică în tehnologia mijlocie, industria
ușoară
2. Integrarea tot mai mare cu lanțurile de valori regionale, conducând la o mică
valoare adăugată locală
3. Dominanța tot mai mare a investițiilor străine directe (ISD) cu legături slabe
în rândul întreprinderilor și al furnizorilor locali
4. Legături intersectoriale emergente

Specializarea în industria prelucrătoare


Motoarele economice ale Regiunii de Vest din prezent sunt activitățile din
industria tehnologică mică și mijlocie. Per ansamblu, industria prelucrătoare deține
40 procente din producția din regiune și 48 procente din locurile de muncă în
comparație cu 28 procente și respectiv 36 procente pentru România în ansamblu.
Față de perioada de acum 20 sau chiar 10 ani, marea transformare din această
regiune a fost trecerea de la industria minieră și a metalelor grele la industria ușoară.
Sectorul automobilelor este cel mai dominant, cu clusterul global (inclusiv structuri
metalice conexe, echipamente electrice, textile și utilaje, printre altele) deținând 15
procente din numărul de locuri de muncă din regiune – la fel ca și sectoarele
vânzărilor cu ridicata și cu amănuntul luate împreună. Textilele, industria
agroalimentară, TIC (inclusiv hardware, software și servicii) și industria mobilei,
precum și cea minieră reprezintă celelalte sectoare mari ‚de bază’ (Căsuța 2), a căror
performanță determină sănătatea economiei regionale.
Unele dintre sectoarele cu cea mai îndelungată tradiție din această regiune,
precum industria textilă și minieră, sunt în continuare factori generatori importanți
pentru crearea de locuri de muncă, chiar dacă nu mai au o producție substanțială. De
exemplu, intensitatea locurilor de muncă din sectorul textil din Regiunea de Vest
este de două ori mai mare decât cea din majoritatea celorlalte sectoare principale;
este mai mare chiar și decât cea din industria minieră.

28  
 
 

În contextul național, Regiunea de Vest a României este specializată în


aproape toate aceste sectoare elementare, în ciuda faptului că majoritatea acestora
sunt și sectoare în care România în ansamblu este puternic specializată. În toate cele
10 sectoare principale ale regiunii cu excepția unuia (CAEN 2-cifre), coeficientul17
de amplasare al regiunii este mai mare de 1.0 (pragul ce indică specializarea) – de la
1.4 pentru cauciuc și plastic la 2.0 pentru echipament electric, 3.3 pentru computere,
echipamente electronice și optice și 3.4 pentru automobile. Sectorul articolelor de
îmbrăcăminte (CAEN 14) este singurul sector elementar important din regiune, în
care regiunea nu este specializată (coeficient de amplasare de 0.8)18.
 
Tabelul  9.  Principalele  10  Sectoare  și  Clustere  din  Regiunea  de  Vest  (2010)  
Locuri  de  muncă     Producție  
Sector  /  Cluster  
Total    
%  regiunea  de  Vest  Total   (RON  m)   %  regiunea  de  Vest  
Automobile*   56,550
                                        15%   11,259   18%  
Comerț  cu  amănuntul  (CAEN  47)                                      35,586
    10%   5,624   9%  
Construcții*                                      31,214
    8%   5,625   9%  
Textile*                                      24,991
    7%   2,129   3%  
Agroalimentar*                                      22,779
    6%   4,088   6%  
Comerț  cu  ridicata  (CAEN  46)                                      21,759
    6%   9,642   15%  
Transport  terestru  (CAEN  49)                                      17,544     5%   2,811   4%  
Minerit  (CAEN  5-­‐9)                                      10,976
    3%   704   1%  
TIC*                                      10,228
    3%   1,451   2%  
Mobilă  (CAEN  31)                                          6,225
    2%   898   1%  
 
Sursa: Calcule pe bază de date de la Registrul Comerțului
 
Un aspect al regiunii este dominanța tot mai mare a sectorului automobilelor.
Cu doar 1 procent din totalul uzinelor și 0.1 procente din totalul întreprinderilor din
Regiunea de Vest, sectorul automobilelor (CAEN 29) deține 11 procente din
numărul total de locuri de muncă, 13 procente din producția totală și 44 procente din
totalul exporturilor. În prezent, sectorul automobilelor este de trei ori mai mare decât
cel mai mare sector elementar următor și este unul dintre puținele sectoare ce
înregistrează o creștere puternică în raport cu economia națională (Figura )19.
Această concentrare pe domeniul automobilelor nu este o problemă în mod inerent.
Economiile regionale tind să fie mult mai specializate decât cele naționale. Orice
dovadă de sporire a legăturilor dintre sectorul automobilelor și alte sectoare de
producție sau servicii din regiune (a se vedea în cuprinsul acestei secțiuni) sugerează
o posibilă modalitate de asigurare a diversificării. Cu toate acestea, concentrarea
sporește riscul de volatilitate, ce ar putea fi o explicație pentru faptul că regiunea a
                                                                                                                       
 
17
Coeficientul de amplasare măsoară specializarea relativă a unui amplasament într-o anumită
activitate – acesta este calculat luând procentul de activitate economică a amplasamentului (locuri de
muncă (sau producție) dintr-un anumit sector împărțit la procentul de activitate economică la nivel
național (locuri de muncă sau producție) din acel sector; orice rezultat mai mare de 1.0 indică
specializarea relativă.
18
Cu toate acestea, în industria textilă (CAEN 13) coeficientul de amplasare al Regiunii de Vest este
1.5, indicând specializarea, astfel că regiunea rămâne specializată în clusterul de textile în ansamblu.
19
În perioada 2008 – 2010, sectorul automobilelor (CAEN 29) și-a extins producția în Regiunea de
Vest cu 84% față de media națională din România de 52% și și-a extins gradul de ocupare a forței de
muncă cu 35% față de numai 2% la nivel național.      

29  
 
 

avut tendința de a înregistra o creștere și un declin mai rapid decât în alte părți din
țară.
Posibilul revers al puterii de producție a regiunii este sectorul de servicii
relativ subdezvoltat al acesteia. Acest lucru este important nu numai pentru că
sectorul serviciilor este o sursă importantă de creștere în sine, ci și deoarece un
sector al serviciilor activ și competitiv este esențial pentru susținerea competitivității
în sectorul de producție, atât prin eficiența resurselor cât și prin facilitarea inovației.
Producția, exporturile și în special locurile de muncă din sectorul serviciilor
din Regiunea de Vest sunt cu mult sub media națională (Figura 13). Această
subdezvoltare relativă există în sectorul serviciilor, însă unele subsectoare contribuie
foarte puțin la ocuparea forței de muncă din regiunea de Vest în comparație cu
media națională – acestea includ: construcțiile de clădiri, construcții civile, activități
de arhitectură și inginerie, activități de ocupare a forței de muncă și securitate.
Acestea includ, de asemenea, resurse importante ce sunt esențiale pentru sectoarele
cu valoare adăugată mare precum cercetarea științifică și cercetarea pieței. Pe de altă
parte, resursele cheie precum transportul și utilitățile nu par a fi subreprezentate în
regiune și nici alte servicii comerciale superioare precum serviciile de consultanță și
serviciile juridice și contabile. În plus, analizând evoluția sectorului serviciilor din
România de Vest, apar unele dezvoltări pozitive. În timp ce gradul de ocupare a
forței de muncă a crescut în aproape toate sectoarele de servicii din România în
ansamblu în ultimii ani, Regiunea de Vest a înregistrat o performanță mixtă, însă, cel
mai important, aceste sectoare ce înregistrează o creștere puternică includ
competențe înalte esențiale și fac posibile sectoarele de servicii precum “activitate
la sediul social și consultanță în management”, “activitate privind sănătatea
oamenilor”, “C&D științifică” și “office administration și business support”.

Figura  16.  Descompunere  Shift-­‐Share  a  Creșterii  Gradului  de  Ocupare  a  Forței  de  Muncă  (2008-­‐10)  

 
Sursa: Calcule pe bază de date de la Structured Business Survey; Clasificarea CAEN 2 cifre a
sectoarelor

30  
 
 

Notă: bulele Albastre indică activitatea de producție; bulele Verzi indică sectorul de servicii; bulele
Roșii indică utilitățile; și bulele Galbene indică activitățile din sectorul primar; activitățile aflate
deasupra axei x sunt în creștere în România în ansamblu (activitățile aflate sub axa y sunt în declin în
România); activitățile aflate în partea dreaptă a axei y sunt în creștere în Regiunea de Vest mai mult
decât în România în ansamblu (activitățile aflate în partea stângă a axei y înregistrează o creștere mai
mică în Regiunea de Vest decât în Romania în ansamblu)
 
Figura  12.  Importanța  Relativă  a  Sectorului  de  Servicii  (2010)  

 
Sursa: Calcule pe bază de date de la Structured Business Survey
Notă: Nu include Comerțul cu Ridicata și cu Amănuntul  
 
Figura  13.  Analiza  Shift-­‐Share  a  Regiunii  de  Vest  cu  Evidențierea  Sectorului  de  Servicii  (2008-­‐2010)        

 
Sursa: Calcule pe bază de date de la Structured Business Survey; în baza clasificărilor CAEN 2-cifre
Notă: bulele Verzi indică activitățile din sectorul de servicii; activitățile aflate deasupra axei x sunt în
creștere în România în ansamblu (activitățile aflate sub axa y sunt în declin în România); activitățile
aflate în partea dreaptă a axei y sunt în creștere în Regiunea de Vest mai mult decât în România în
ansamblu (activitățile aflate în partea stângă a axei y înregistrează o creștere mai mică în Regiunea de
Vest decât în Romania în ansamblu)

31  
 
 

Participarea Lanțului Valoric Regional, cu Valoare Adăugată în Scădere


Performanța de creștere din Regiunea de Vest din ultimul deceniu este legată
în mod inextricabil de forțe regionale și globale mai mari din sectorul de producție și
anume “a doua disociere” a producției globale (Baldwin, 2012), în care sarcinile
individuale de producție sunt separate și dispersate geografic în rețele de producție
globale vaste. Aceste tendințe au facilitat apariția unui sector major de automobile în
România de Vest, care a profitat de amplasament, de salariile relativ mici și de
competențele tehnologice pentru a atrage furnizori de prim rang către producătorii
de automobile din Europa (în special Germania). Și în sectorul de textile, articole de
îmbrăcăminte și încălțăminte, Regiunea de Vest a devenit un furnizor pentru rețelele
regionale de producție situate în Italia, Germania și în alte părți. Acest lucru nu doar
a contribuit la investiții semnificative și la crearea de locuri de muncă, ci a avut și un
rol important în integrarea mai puternică a Regiunii de Vest în economia europeană.
Un rezultat normal al acestei fragmentări a producției și a specializării sarcinilor este
ponderea în scădere a valorii adăugate în producție. La nivel global, procentul de
valoare adăugată a scăzut cu până la 10 puncte procentuale în perioada 1990-2009,
de două ori mai repede decât în perioada de 20 ani precedentă (Johnson & Noguera,
2012).
Figura de mai jos evidențiază atât nivelurile scăzute de valoare adăugată din
Regiunea de Vest, cât și diferențele semnificative ce există în cadrul sectoarelor.
Ceea ce este poate cel mai surprinzător este declinul rapid al procentului de valoare
adăugată din producție. De exemplu, în sectorul automobilelor, procentul de valoare
adăugată a scăzut de la aproape 29.6 procente la 23 procente în doar trei ani în
perioada 2008-2010; în sectorul textilelor declinul a fost mai dramatic – de la 48.6
procente la 32.9 procente în această perioadă. Desigur, acest lucru reflectă
modificările structurale din cadrul activităților ce au avut loc în regiune și nu
valoarea adăugată în scădere din întreprinderile individuale.

Figura 14. Procentul de valoare adăugată în producție în clusterele strategice


din Regiunea de Vest (2008 și 2010)

Sursa: Calcule pe bază de date de la SBS

32  
 
 

După cum s-a menționat mai sus, valoarea adăugată în scădere la nivel
sectorial este o tendință globală și nu este problematică în mod inerent, atât timp cât
valoarea adăugată netă crește la nivel global. Acesta a fost cazul pentru Regiunea de
Vest, în special în sectorul automobilelor. Cu toate acestea, procentul de valoare
adăugată în scădere în producție poate pune anumite probleme. În primul rând, dacă
natura activităților desfășurate în regiune este diluată pentru a se specializa în
activități din ce în ce mai mercantilizate, precum simpla asamblare sau transportul și
vămuirea articolelor de îmbrăcăminte, baza pentru competitivitatea regională va
deveni din ce în ce mai mult orientată către costuri. În acest scenariu, asigurarea
unor salarii în creștere (și prin urmare convergența către standardele medii de trai
din Europa) ar deveni de nesusținut. În această privință, situația din regiunea de Vest
este mixtă – desigur, activitățile semnificative din industria automobilelor și textilă
se bazează în primul rând pe activitatea de asamblare cu salarii mici; cu toate
acestea, în ambele sectoare există exemple de numeroase întreprinderi ce contribuie
cu competențe înalte și tehnologie. O preocupare conexă este aceea că, atunci când
contribuția cu valoare adăugată a unei unități sau locații la producția globală este
mică, este mai puțin probabil ca acea întreprindere să fie înglobată total în economia
locală, mai ales dacă aceasta are capital străin. Preocuparea se referă la faptul că, cel
mai probabil, aceste întreprinderi se vor închide sau vor părăsi regiunea.

Căsuța 1. Producția cu Valoare Adăugată Mare în Regiunea de Vest


Continental a cumpărat societatea existentă Siemens VDO în 2007, activitatea fiind
atât de producție, cât și de C&D în Regiunea de Vest. Deși activitățile de producție
includ utilizarea considerabilă a unor resurse importate, aceste activități necesită și o
tehnologie semnificativă și se bazează pe o forță de muncă cu competențe înalte în
producția unei game de produse electronice, inclusiv sisteme de afișare cluster și
instrumente, unități de comandă airbag și frâne de mână electronice. În plus,
Continental folosește un număr mare de cercetători cu înalte competențe în centrul
său de C&D din Timișoara.

Cottontex este o întreprindere de textile și articole de îmbrăcăminte înființată în


Timișoara în 1995 prin investiții străine din Italia. Deși inițial au produs articole de
bază precum tricouri și genți din bumbac, precum și broderie și imprimare
serigrafică, de-a lungul anilor aceștia au investit în tehnologie și capacități de
proiectare. În prezent societatea este una dintre principalele societăți din Europa care
produc articole de îmbrăcăminte specializate pentru piața ciclismului, în care
producția implică utilizarea unor materiale deosebit de tehnice și a unor tehnici de
producție complexe (fără cusături).

 
Contribuţii  la  creşterea  productivităţii  în  România  şi  în  Regiunea  Vest  
Diferenţele de mai sus între regiuni şi între grupuri de firme din cadrul
regiunilor sunt cuantificate în ceea ce priveşte contribuţiile la creşterea
productivităţii. În acest scop, în acest subcapitol sunt investigate legăturile între
dinamica firmelor şi creşterea productivităţii în România şi în Regiunea Vest.
Analiza este ghidată de metodologia Geishecker et al. (2009) care utilizează o
abordare în doi paşi. Mai întâi, sunt identificate firmele în exerciţiu precum şi

33  
 
 

firmele noi din piaţă şi cele ce abia au ieşit de pe piaţă. Apoi, este calculată
contribuţia fiecăruia dintre aceste grupuri – precum şi a altor categorii de firme – la
creşterea productivităţii interne globale.
Pe baza eşantionului final al datelor din ASI – după cum este definit în
Anexa 1 – sunt identificate patru grupuri de firme: firme supravieţuitoare (S); firme
recent înfiinţate (FRI), noi “intrări semnificative” (NIS) şi firme ce au ieşit de pe
piaţă (X). Luând în considerare primul şi ultimul an al datelor (2005 şi 2010)
disponibile în setul de date din ASI, definim ca firme supravieţuitoare acele
întreprinderi care sunt eşantionate în ambii ani, în timp ce firmele ce au ieşit de pe
piaţă sunt cele eşantionate doar în 2005.20 Firmele NIS (noi “intrări semnificative”)
sunt acelea cu o dată a constituirii înainte de 2005, însă care au fost eşantionate doar
în runda ASI condiţionată pe 2010. În sfârşit, firmele recent înfiinţate (FRI) sunt
cele a căror dată a constituirii este mai recentă decât 2005 şi care au fost eşantionate
doar în runda ASI condiţionată pe 2010.
Tabelul de mai jos afişează un sumar al ratelor de supravieţuire, de ieşire de
pe piaţă şi de intrare pe piaţă pe regiune între 2005 şi 2010. România prezintă o cifră
de afaceri demografică substanţială, cu o rată medie de ieşire de pe piaţă de aproape
24% în această perioadă. În Regiunea Vest, rata de ieşire de pe piaţă este uşor mai
mică, de 22,97%, însă tot mai mare decât rata de ieşire de pe piaţă calculată pentru
întreaga zonă Euro în perioada 2003-2006, de 15,34%, potrivit Geishecker et al.
(2009). Pe de altă parte, ratele de intrare pe piaţă pentru România pe ansamblu – atât
pentru firme recent înfiinţate (10,11%) cât şi pentru noi “intrări semnificative”
(26,55%) – este substanţial mai mare decât ratele corespondente pentru zona Euro,
calculate de aceiaşi autori - 0,43% şi respectiv 1,58%. În România, ratele de intrare
pe piaţă pentru Regiunea Vest apar ca fiind uşor superioare mediilor naţionale.

Tabelul  10.  Ratele  de  intrare  pe  piaţă  şi  de  ieşire  de  pe  piaţă  pe  regiune  
Rata  de  intrare   Rata  de  intrare  
  Rata  de   pentru  firme   pentru  "intrări   Rata  de  ieşire  
supravieţuire   recent  înfiinţate   semnificative"    de  pe  piaţă  
Nord-­‐est   41,39   9,3   25,2   24,11  
Sud-­‐est   41,48   9,25   26,41   22,86  
Sud-­‐Muntenia   41,48   11,07   25,86   21,6  
Sud-­‐vest  Oltenia   39,78   10,07   29,69   20,45  
Vest   40,38   10,11   26,55   22,97  
Nord-­‐vest   41,62   9,06   26,17   23,15  
Centru   44,76   8,12   25,32   21,8  
Bucureşti-­‐Ilfov   37,28   10,69   23,98   28,06  
Total  (România)   40,65   9,78   25,69   23,89  
Sursa: Calcul al personalului Băncii Mondiale pe baza datelor din ASI
Care este contribuţia globală a fiecărui grup din aceste firme la creşterea
globală a PTF în România şi în Regiunea Vest? Figurile de mai jos arată
contribuţiile pentru fiecare dintre termenii din Ecuaţia 1 din Caseta 4 la creşterea
                                                                                                                       
 
20
Termenul de ieşire de pe piaţă poate induce în eroare, din moment ce această firmă nu îşi încetează
obligatoriu activitatea în 2010.

34  
 
 

productivităţii în perioada 2005-2010, pentru România pe ansamblu şi pentru


Regiunea Vest, în particular. Cea mai mare contribuţie pozitivă la creşterea
productivităţii provine de la firme supravieţuitoare în ambele cazuri, în timp ce
efectul intrării pe ansamblu (intrare a unor noi firme semnificative şi a unor firme
recent înfiinţate) cuprinde a doua porţiune mai mare. Totuşi, contribuţia firmelor
recent înfiinţate, respectiv a firmelor care au luat naştere după 2005, este cu 3 puncte
procentuale mai mare în Regiunea Vest decât în ţară pe ansamblu. În timp ce
proporţia generală a contribuţiilor pe grup de firme este determinată de ponderea
relativă a fiecărui grup în numărul total de firme, apar unele diferenţe între regiuni (
Figura 7). Grupul de firme recent înfiinţate prezintă cea mai mare contribuţie
(10,4%) din Regiunea Vest, în timp ce ponderea noilor "intrări semnificative" este
cea mai mare în Regiunea Nord-vest. Contribuţia firmelor ieşite de pe piaţă este cea
mai mare în Regiunea Bucureşti, în timp ce în Regiunea Vest, precum şi în regiunile
Sud-Vest Oltenia, Sud-Est şi Nord-Est, contribuţia la creşterea PTF a firmelor ieşite
de pe piaţă este negativă. Acest lucru sugerează faptul că în aceste regiuni a avut loc
deja consolidarea pieţei.

Figura  5.  Descompunerea  creşterii  PTF  în   Figura  6.  Descompunerea  creşterii  PTF  în  
România  pe  tip  de  firmă:  2005-­‐2010   Regiunea  Vest  pe  tip  de  firmă:  2005-­‐2010  
ieşiri,  -­‐    0.8%  
ieşiri,  0.5%  
noi  intrări  semnificative,     noi  intrări  semnificative,    
17.6%   15.3%  

recent  înfiinţate  ,      
recent  înfiinţate,  
7.8%   10.4%  

supravieţuitoare,     supravieţuitoare,    
74.2%   75.1%  

   
Sursa: Calcul al personalului Băncii Mondiale pe baza datelor din ASI
 
Figura   7.   Descompunerea   creşterii   PTF   în   România   pe   tip   de   firmă   şi   pe   regiune:   2005-­‐
2010  

Bucureşti-­‐Ilfov   67.8 7.6 19.2%  5.3


%   %   %  
Centr 71.6%   6.7%   21.3%0.4
 
u   %  
Nord-­‐vest   66.9%   8.2%   24.1%  0.8
%  
Vest      
-­‐0.8% 75.1%    
10.4%15.3%  
Sud-­‐vest  Oltenia      
-­‐3.5% 82.4%    
7.0%14.1%  
Sud-­‐Muntenia   78.3 9.9 11.6%0.2%    
%   %  
Sud-­‐    
-­‐2.2% 79.2%    
5.7%17.4%  
est  
Nord-­‐    
-­‐1.1% 77.1%   9.6%  14.4%  
est  
-­‐ 0 20%   40%   60%   80%   100%  
20%  
Supravie %  Recent   Intrări     Ieşiri  
-­‐  
ţuitoare   înfiinţat semnificative  
e    
Sursa: Calcul al personalului Băncii Mondiale pe baza datelor din ASI

35  
 
 

Care regiune contribuie cel mai mult la creşterea totală a productivităţii în


România în perioada 2005-2010? Creşterea globală a PTF în ţară (2,49%) este
determinată în principal de regiunea Bucureşti-Ilfov; firmele cu sediul în această
regiune cuprind aproape 32% din întreaga creştere a productivităţii. Regiunea
Centru este al doilea cel mai mare contribuitor, cuprinzând 12,2% din creşterea PTF
în aceeaşi perioadă, în timp ce Regiunea Vest cuprinde a treia cea mai mare pondere,
de 10,3% (Figura 23). Dacă se exclud IS din eşantionul de firme, contribuţia
Regiunii Vest la creşterea productivităţii este redusă la 9,8% (Figura 24).
   
Figura  8.  Descompunerea  creşterii  PTF  pe   Figura  9.  Descompunerea  creşterii  PTF  
regiune:  2005-­‐2010   (exclusiv  IS)  pe  regiune:  2005-­‐2010  
Nord-­‐    
est(N=4434),    
Bucureşti  -­‐Ilfov  
    9.0%  
Nord-­‐    
Sud  -­‐    
(N=9928),    
est(N=4637),    
Bucureşti -­‐     est(N=4379),  
 
31.7%   Ilfov  ( N=9826),     10.1%
   
9.9%     Sud-­‐
28.5%
est(N=4578),    
11.4%  
Sud -­‐     Sud  -­‐  
  Munt.(N=4597  
),  1 0.1%  
Munt.(N=4661),  
9.5%  
Centru          
     
Sud -­‐vest   (N=5316),     Sud -­‐ vest  
 
Centru     Olt.(N=3130),     13.1%   Olt.(N=3088),  
 
       
Nord-­‐ -­‐
6.3%
 
(N=5380),  
     
8.7%
vest(N=5546)   Vest(N=4006)
 
12.2% Nord -­‐
 
Vest(N=4055),     ,  10.6%   ,  9.8%
vest(N=5601),  
8.7%   10.3%  
   
Sursa: Calcul al personalului Băncii Mondiale pe baza datelor din ASI
 
3. Întreprinderile

În anul 2012 erau înregistrate 42.622 de unităţi locale active din industrie,
construcţii, comerţ şi alte servicii în Regiunea Vest, o cifră în creștere dacă este să
ne raportăm la valorile din 2011, când vorbeam despre 40.830, dar semnificativ mai
puțin decât maximul atins la nivel de regiune de 51508 unități locale active în anul
2008.

Tabelul 11. Structura întreprinderilor în Regiunea Vest – comparaţie naţională şi internaţională


10-49 50-249 250 sau mai
0-9 salariaţi
salariaţi salariaţi mulţi salariaţi
2012 Pondere din numărul total de întreprinderi, %
Regiunea Vest 86,37 10,95 2,23 0,45
România 86,77 10,84 2,02 0,37
Bucureşti-Ilfov 87,64 10,02 1,97 0,38
Diferenţă faţă de media pentru România, p.p. -0,4% 0,11% 0,21% 0,08%
Sursa: INS România, 2014

Structura întreprinderilor după mărime prezintă importanţă din cel puţin 4


motive:
• Regiunile în care activitatea economică este situată în principal în firme
mari, mature, indică o creştere relativ mai redusă a valorii adăugate brute
decât regiunile cu o activitate intensă a IMM-urilor. De asemenea, rotaţia
resurselor umane şi a firmelor în cea de a doua categorie de regiuni poate

36  
 
 

fi semnificativ mai ridicată, conducând la pieţe ale muncii şi comunităţi


de afaceri mai prospere21.
• Numărul firmelor din cadrul unui sector determină gradul de concentrare
şi concurenţă. Natura concurenţei este un factor determinant important al
profitabilităţii, de ex. un sector cu concurenţă ridicată versus unul cu
monopol.22
• Iniţierea de afaceri (care este exprimată în principal de crearea de noi
IMM-uri) este un indicator al activităţii antreprenoriale într-o regiune23.
• Ultimul, dar nu cea din urmă, sprijinul public (inclusiv prin fonduri UE)
este direcţionat către un anumit segment al întreprinderilor şi anume
IMM-uri.
Doi indicatori sunt folosiţi pentru această analiză: structura întreprinderilor
după dimensiune (număr de salariaţi) şi evoluţia acesteia în timp, precum şi
densitatea IMM-urilor (raportată la 1000 locuitori).
În principiu, se consideră că o pondere mai mare a IMM-urilor ar trebui
interpretată ca şi indicator al unei economii mai puţin concentrate, mai dinamice şi
mai inovative. Totuşi, această analiză nu este directă – este cunoscut faptul că
datorită economiilor de scară în majoritatea activităţilor economice întreprinderile
mai mari au o productivitate mai mare.

Figura 25. Număr de întreprinderi pe clase de mărime în 2012

Vest  

Sud-­‐Vest  

Sud  Muntenia  

Sud-­‐Est  

Nord-­‐Est  

Centru  

Nord-­‐Vest  

București-­‐Ilfov  

0   20000   40000   60000   80000   100000   120000  

0-­‐9   10-­‐49   50-­‐249   250  şi  peste  

                                                                                                                       
 
21
Studiu asupra factorilor concurenţei regionale. Versiune intermediară a raportului final pentru DG
Regio UE. Cambridge econometrics, ECORIS-NEI, 2006, p. 2-32 – 2-33.
22
Ibid., p. 3-36
23
Ibid, p. 3-36  

37  
 
 

Tabelul 12. Structura întreprinderilor în Regiunea Vest şi în România la nivel de sector economic
2012   Evoluţie  2008-­‐2012  
250  sau   250  sau  
0-­‐9   10-­‐49   50-­‐249   mai   0-­‐9   10-­‐49   50-­‐249   mai  
salariaţi   salariaţi   salariaţi   mulţi   salariaţi   salariaţi   salariaţi   mulţi  
  salariaţi     salariaţi  
Regiunea  Vest                  
Industria  extractiva   160 96 42 11 -15 -16 0 0
Industria  prelucratoare   4688 3135 1048 391 -1219 -1000 -147 -75
Productia  si  furnizarea  de  energie  electrica  
155 122 11 14 106 103 2 4
si  termica,  gaze,  apa  calda  si  aer  conditionat  
Distributia  apei;  salubritate,  gestionarea  
336 239 66 25 52 42 5 6
deseurilor,  activitati  de  decontaminare  
Constructii   4155 3406 627 113 -1530 -1406 -53 -56
Comert  cu  ridicata  si  cu  amanuntul;  
15377 13780 1434 156 -4141 -3882 -205 -47
repararea  autovehiculelor  si  motocicletelor  
Transport  si  depozitare   3140 2755 307 59 -349 -387 23 18
Hoteluri  si  restaurante   2747 2387 335 25 -71 -157 92 -5
Informatii  si  comunicatii   1312 1166 112 27 -208 -218 7 1
Tranzactii  imobiliare   1476 1426 47 3 -197 -188 -7 -2
Activitati  profesionale,  stiintifice  si  tehnice   4747 4539 181 27 -772 -790 19 -1
Activitati  de  servicii  administrative  si  
1804 1477 235 83 -291 -401 80 28
activitati  de  servicii  suport  
Invatamant   260 231 28 1 44 32 11 1
Sanatate  si  asistenta  sociala   952 859 85 8 8 -24 28 4
Activitati  de  spectacole,  culturale  si  
434 381 50 3 -1 -22 24 -3
recreative  
Alte  activitati  de  servicii   879 814 59 5 -302 -302 1 -1
Total   42622 36813 4667 951 -8886 -8616 -120 -128
Sursa: INS România, 2014

În 2012 cel mai mare număr de întreprinderi în Regiunea Vest se afla în


sectorul comerţ – 36,07% (România – 38,31%), activități științifice, profesionale și
tehnice – 11,14% (România – 11,38%), industria prelucrătoare – 11,0% (România –
10,21%) şi construcţii – 9,75% (România – 9,73). Totuşi, întreprinderile mari (> 250
salariaţi) sunt concentrate în industria prelucrătoare – 41,1% (ușor sub media pentru
România – 43,7%), construcţii - 11,9% (România - 7,1%), comerţ – 16,4%
(România – 8,4%), transport, depozitare şi telecomunicaţii – 6,2% (România –
9,5%).
Putem spune că numărul de întreprinderi a scăzut în aproape toate sectoarele,
execepții fiind producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă
și aer condiționat; distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de
decontaminare; învățământ; sănătate și asistență socială; unde creșterea se bazează
prioritar pe micro-întreprinderi și întreprinderi mici.

38  
 
 

Structura întreprinderilor la nivelul județean în funcţie de dimensiuni este


practic identică (deşi unele diferenţe între sectoare ar fi putut apare). Cu toate
acestea unele caracteristici merită evidențiate:
• Aproximativ jumătate din întreprinderi (46%) sunt concentrate în Timiş;
• Cea mai semnificativă creştere a numărului total de întreprinderi se
observă în Timiş (92%, rată de creștere înerioară celei de 117% din
2008) şi Arad (70%, spre deosebire de 97% ceștere în perioada 2000-
2008). Caraş-Severin (47%) şi Hunedoara (35%) prezintă o creştere
situată sub media naţională (54%);
• Numărul întreprinderilor foarte mari a scăzut în toate județele (spre
deosebire de 2008 când numărul acestora a crescut cu +8%, de la 77 la
83). Cea mai putenică scădere se înregistrează în Hunedoara (-42%);
• Schimbările în structura întreprinderilor pentru perioada 2000-2020 este
similară pentru toate judeţele (excepţie făcând Hunedoara): creşterea
numărului de microîntreprinderi cu 4,1-6,5 р.р. (Hunedoara –0,6 р.р.),
cu costul scăderii numărului pentru toate celelalte grupuri – 10-49
salariaţi cu 2,6-4,3 р.р. (Hunedoara – uşoară creştere cu 0,4 р.р.), 50-249
salariaţi cu 1-1,7 р.р. (Hunedoara – cu 0,7 р.р.) şi a întreprinderilor mari
– cu 0,2-0,4 р.р. (inclusiv în Hunedoara);
• În ciuda descreşterii numărului întreprinderilor foarte mari în Hunedoara,
peste 20% din acest grup de întreprinderi este concentrat în acest judeţ.

Tabelul 13. Structura întreprinderilor în Regiunea Vest – nivel județean


250 sau mai
10-49 50-249
0-9 salariaţi mulţi Total
salariaţi salariaţi
salariaţi
2010 Pondere din numărul total de întreprinderi, %
Arad 88,5% 9,3% 1,9% 0,3% 100,0%
Caraş-Severin 90,4% 7,7% 1,7% 0,2% 100,0%
Hunedoara 88,3% 9,8% 1,7% 0,3% 100,0%
Timiş 89,1% 8,8% 1,8% 0,3% 100,0%
Regiunea Vest 77,7% 8,7% 1,9% 0,3% 88,7%
România 89,1% 8,9% 1,6% 0,3% 100,0%
Evoluţie 2000-2010 Evoluţia numărului de întreprinderi (creştere), %
Arad 84% 16% -12% -22% 70%
Caraş-Severin 56% 0% -22% -29% 47%
Hunedoara 37% 42% -8% -42% 35%
Timiş 101% 49% 18% -9% 92%
Regiunea Vest 75% 48% 21% -4% 92%
România 57% 46% 5% -25% 54%
Evoluţia ponderii în totalul întreprinderilor, puncte procentuale
Arad 6,5% -4,3% -1,8% -0,4% 0,0%
Caraş-Severin 5,3% -3,6% -1,5% -0,3% 0,0%
Hunedoara 0,8% 0,4% -0,8% -0,4% 0,0%
Timiş 4,0% -2,5% -1,1% -0,4% 0,0%
Regiunea Vest -7,3% -2,6% -1,1% -0,3% -11,3%
România 1,6% -0,5% -0,8% -0,3% 0,0%
Sursa: INS România, Tempo Online,

39  
 
 

În ceea ce priveşte structura întreprinderilor din punct de vedere al numărului


de salariaţi, în anul 2012 în Regiunea Vest erau 417.335 de salariaţi în toate
categoriile de întreprinderi (reprezentând 10,52% din totalul naţional şi 43,84% din
totalul celei mai bine plasate regiuni, Bucureşti-Ilfov). Cea mai mare parte a
salariaţilor se găseşte în întreprinderile mari (32%), urmate de microîntreprinderi şi
întreprinderi mijlocii (23%).

Figura 26. Repartiția numărului de salariați pe tipuri de întreprinderi


Reparfția  numărului  de  salariați  pe  fpuri  de  întreprinderi  

22%  
33%   Micro  (0-­‐  9)  
Mici  (10-­‐49)  
Mijlocii  (50  -­‐  249)  
22%   Mari  (peste  250)  

23%  

Tabelul 14. Structura întreprinderilor – număr de salariaţi şi cifra de afaceri, 2012


peste
0-9 10-49 50-249 250
Număr de salariaţi TOTAL persoane persoane persoane persoane

Regiunea Vest 417335 90071 91400 97403 138461

România 3967947 945617 989167 958042 1075121

Bucureşti Ilfov 951864 219718 225334 226831 279981

% faţă de România 10,52 9,53 9,24 10,17 12,88

% faţă de Bucureşti-Ilfov 43,84 9,46 9,60 10,23 14,55


peste
0-9 10-49 50-249 250
Cifra de afaceri - mil lei TOTAL persoane persoane persoane persoane

Regiunea Vest 89207 17105 21356 20705 30041

România 1060508 212861 264998 267928 314721

Bucureşti Ilfov 363868 69650 90182 107304 96732

% faţă de România 8,41 8,04 8,06 7,73 9,55

% faţă de Bucureşti-Ilfov 24,52 24,56 23,68 19,30 31,06


Sursa: INS România, 2014

40  
 
 

Din punct de vedere al cifrei de afaceri pe categorii de întreprinderi, în anul


2010 Regiunea Vest avea o cifra de afaceri de 73.221 milioane lei pe totalul
întreprinderilor, reprezentând 7,9% din totalul pe România şi doar 21,9% din totalul
pentru Bucureşti-Ilfov. Cea mai mare parte a cifrei de afaceri a fost realizată în
întreprinderile mari (30.041 mil lei, 34%), urmate de întreprinderile mici (21.356
mil lei, 24%) şi întreprinderile mijlocii (20.705 mil lei, 23%).

Figura 27. Repartiția cifrei de afaceri regionale pe tipuri de întreprinderi


Reparfția  cifrei  de  afaceri  regionale  pe  fpuri  de  întreprinderi  

19%  
34%   Micro  (0-­‐  9)  
Mici  (10-­‐49)  
Mijlocii  (50  -­‐  249)  
24%   Mari  (peste  250)  

23%  

Densitatea IMM-uri (per 1.000 locuitori)


În 2010, numărul IMM-urilor în economia afacerilor non-financiare per
1000 locuitori în regiunea Vest era 24 (situându-se uşor peste media pentru România
- 23), plasând regiunea pe locul al treilea în România după Bucureşti-Ilfov (52) şi
Nord-Vest (25) şi puţin deasupra regiunii Centru (23). Densitatea IMM-urilor este
semnificativ mai mică decât media pentru UE27 .

Tabelul 15. IMM-uri în economia afacerilor non-financiare per 1000 locuitori – comparaţie naţională
şi internaţională
Creştere anuală
Evoluţie 2000-
2000 2010 medie 2000-
2010
2010

Regiunea Vest 12 24 94,7% 6,9%


România 13 23 73,7% 5,7%
Bucureşti-Ilfov 27 52 89,3% 6,6%
% faţă de media României 93,2% 104,5% 128,5% 12,4%
% faţă de media Buc.-Ilfov 44,9% 46,2% 106,0% 104,6%
Sursa: INS Romania, Tempo Online, şi calcule propri

Creşterea numărului IMM-urilor la nivel de populaţie în perioada 2000-2008


în regiunea Vest este cea mai ridicată din România (cu 100%, numărul s-a dublat, cu

41  
 
 

78% faţă de media naţională). O apreciere similară însă mai mică a fost atinsă doar
de Bucureşti-Ilfov (93%), Nord-Vest (89%) şi Centru (84%). În mai puţin de 10 ani
regiunea a evoluat de la poziţia cincea în România (93% faţă de media naţională) la
a treia (105% faţă de media naţională). Această rată scade însă pentru perioada
2000-2010 la 94,7% (datorită scăderii numărului de IMM-uri per 1.000 loc de la 27
în 2009, la 24 în 2010).

Figura 27. IMM-uri per 1.000 locuitori

Nr.  de  IMM-­‐uri  la  1000  de  


locuitori  
40,0  
30,0  
20,0  
10,0  
0,0  
2000   2001   2002   2003   2004   2005   2006   2007   2008   2009   2010  

Arad   Caraş-­‐Severin   Hunedoara  


Timiş   România   Regiunea  Vest  

Sursa: INS

Diferenţierea la nivelul județean sunt semnificative şi în creştere. Raportul


max/min se apreciază de la 1,7 în 2000 la 2 în 2010. Timiş se evidenţiază cu 31
IMM-uri per 1.000 locuitori (129,9% faţă de media naţională). Toate celelalte judeţe
se poziţionează mult mai jos (15-24). Cea mai semnificativă creştere medie anuală
se înregistrează în Timiş şi Arad (în jur de 7,3-7,9%, în scădere față de creșterea
medie anuală pentru perioada 2000-2008 de aproximativ 10%), mai mică în Caraş-
Severin şi Hunedoara (5,6-4,9%, omparativ cu 7% în 2008).

Întreprinderi noi

Analiza privind crearea întreprinderilor noi studiază atât societăţile


comerciale, cât şi întreprinzătorii individuali (persoane fizice autorizate,
întreprinderile familiale, întreprinderile individuale şi profesiunile liberale) care
desfăşoară activităţi neagricole. Termenul “creare nouă” se referă la includerea unei
întreprinderi în registrul statistic al întreprinderilor24.
În anul 2010, în România au fost înregistrate şi erau încă active în septembrie
                                                                                                                       
 
24
  Registrul statistic al întreprinderilor este actualizat lunar, pe baza registrului contribuabililor ce
conţine societăţile comerciale şi întreprinzătorii individuali. În unele cazuri o întreprindere nou creată
poate proveni dintr-o întreprindere deja existentă (prin diverse restructurări sau prin privatizare).
Persoanele fizice la care se face referire în text includ: persoanele fizice autorizate, întreprinderile
familiale, întreprinderile individuale şi profesiunile liberale.  

42  
 
 

2011, aproximativ 128.855 de întreprinderi noi, excluzând întreprinderile agricole.


În anul 2010, întreprinzătorii din aproape toate regiunile preferă înfiinţarea de
persoane fizice, mai puţin în regiunea Bucureşti-Ilfov, unde se obsevă o creştere
procentuală a societăţilor comerciale.

Figura 28. Distribuția întreprinderilor active nou create după tipul unității - % - 2010

Distribuția  întreprinderilor  active  nou  


create  după  tipul  unități  -­‐  %  
80  
60  
40  
20  
0  

persoane  Fizice   societăți  comerciale  

Sursa: INS, Întreprinderi noi şi profilul întreprinzătorilor din România

Numărul mediu de angajaţi în anul 2010 la persoanele fizice este de 1.4, iar
la societăţile comerciale este de 4.1, majoritatea întreprinderilor noi fiind în
domeniul 0 salariaţi.

Figura 29. Număr mediu de angajați la întreprinderile nou create după tipul unității - 2010

Număr  mediu  de  angajați  ai  


întreprinderilor  active  nou  create  
după  tipul  unității  
5  
4  
3  
2  
1  
0  

persoane  Fizice   societăți  comerciale   total  

Sursa: INS, Întreprinderi noi şi profilul întreprinzătorilor din România

43  
 
 

Figura 30. Distribuția întreprinderilor active nou create după clasa de mărime - % - 2010

Distribuția  întreprinderilor  active  nou  


create  după  clasa  de  mărime  -­‐  %    
peste  49  angajați   1-­‐49  angajați   0  

Bucuresti-­‐Ilfov   0,4   34,9   64,7  


Centru     0,5   21,4   78,1  
Nord  Vest   0,3   25   74,7  
Vest   0,6   34,4   65  
Sud  Vest   0,3   40,7   59  
Sud   0,4   30,8   68,8  
Sud  Est   0,4   41,3   58,3  
Nord  Est   0,2   34,4   65,4  
Romania   0,4   32,2   67,4  

Sursa: INS, Întreprinderi noi şi profilul întreprinzătorilor din România

În ceea ce privește distribuția între prinderilor active nou create pe medii de


rezidență se observă că majoritatea sunt localizate în mediul urban (76%). Mediul
rural este bine reprezentat (peste 30%) în Regiunile Sud și Nord-Est.

Figura 31. Distribuția întreprinderilor active nou create pe medii de rezidență - % - 2010

Distribuția  întreprinderilor  active  


nou  create  pe  medii  de  rezidență  -­‐  
%  
100  
0  

urban   rural  

Sursa: INS, Întreprinderi noi şi profilul întreprinzătorilor din România

Evoluţia distribuţiei întreprinderilor noi active după activitatea desfăşurată este


prezentată la nivelul celor şase sectoare principale de activitate: industrie,
construcţii, comerţ, transporturi, hoteluri şi restaurante, alte servicii. În “industrie”
ponderea noilor apariţii, 12.4%, este în descreştere faţă de anii precedenţi. Apare o
creştere a ponderii sectoarelor comerţ, hoteluri şi restaurante, şi alte servicii şi o
descreştere a ponderii sectoarelor construcţii şi transporturi.

44  
 
 

Pe regiuni, comparativ cu anul 2009, domeniul “industrie” este mai atractiv


în regiunile Sud- Muntenia, Nord-Vest şi Sud-Est; “construcţiile” sunt favorizate în
regiunile Bucureşti-Ilfov, Nord-Est şi Centru; “comerţul” este domeniul majoritar de
orientare a întreprinderilor din regiunile Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia şi Centru;
“transporturile” au ponderi mai ridicate în regiunea Nord-Est, Sud-Est şi Bucureşti-
Ilfov; “hoteluri şi restaurante” este un domeniu cu rezultate semnificative în
regiunile Nord- Vest şi Bucureşti-Ilfov; “alte servicii” au ponderi mult mai ridicate
în regiunile Sud-Vest Oltenia, Vest şi Centru.
Figura 32. Distribuția întreprinderilor active nou create pe sectoare de activitate % 2010

Distribuția  întreprinderilor  active  


nou  create  pe  sectoare  de  
activitate  %  
industrie   construcții   comerț  
transporturi   hoteluri  și  restaurante   alte  servicii  

10,4  
13,9   9,3  
9,5   51,2  
40,4   5,6   7,6   6,4   21,8  
8,8   15,1  
Vest   11,3   15,4  
14,1  7,3  7,5   39  
51,4   9,1   11,3  
9,1   6,1   13,9  
11,8  
9,5  
15,3   6,8   60,4  61   8,1   4   10,7  
7,5  14,2  
5,3  
4,1  
11,1  
14,1  5,9   9,9   53,4   56,2   10,2   5,2  
9,2   7,2  
3,4  
Romania   12,4   9,1   51,1   8,2   6,9   12,3  

Sursa: INS, Întreprinderi noi şi profilul întreprinzătorilor din România

În anul 2010 rata de supravieţuire a întreprinderilor la un an este de peste


60%. Proporţia celor care şi-au încetat definitiv activitatea este de 9.8%, iar
ponderea întreprinderilor încă inactive la un an după înfiinţare se situează în jurul
valorii de 22%.
Figura 31. Situația întreprinderilor nou create la un an de la înființare - % - 2010

Situația  întreprinderilor  nou  create  la  


un  an  de  la  înNiințare  -­‐%  
desFiițate   inactive   active  

Bucuresti-­‐Ilfov   7,3   29,6   63,1  


Centru     12,3  
10,6   77,1  
Nord  Vest   8,4   23,7   67,9  
Vest   9,1   21,6   69,3  
Sud  Vest   7,2   22,8   70  
Sud   11,6  16,8  
71,6  
Sud  Est   9,2   20,7   70,1  
Nord  Est   13,7   25,5   60,8  
Romania   9,8   22,2   68  

45  
 
 

Sursa: INS, Întreprinderi noi şi profilul întreprinzătorilor din România


3.1. Investiţii
Investiţiile sunt cruciale pentru creşterea economică, iar sporirea şi structura
lor (publice, private) se numără printre indicatorii UE pentru dezvoltarea
sustenabilă. Achiziţiile de bunuri de capital determină în mare măsură performanţa
economică viitoare prin adâncirea şi lărgirea capitalului, fie sub forma capitalului
fizic sau a cunoştinţelor. În consecinţă, împreună cu forţa de muncă, acestea au un
impact direct asupra ratelor potenţiale de creştere.25 Investiţiile fizice în uzine şi
maşini, clădiri şi lucrări etc. pot substitui, în funcţie de activitate, forţa de muncă şi
pot produce rezultate mai concrete, adică pot creşte productivitatea. Crearea unui
substitut pentru capital din fluxul investiţiilor în cadrul unei regiuni pare o abordare
relativ corectă26.

Formarea de capital brut fix


În vederea comparaţiei cu UE, investiţiile se măsoară prin formarea de
capital brut fix (FCBF) – achiziţiile producătorilor rezidenţi, mai puţine casări ale
bunurilor fixe într-o anumită perioadă de timp plus anumite adaosuri la valoarea
bunurilor proprii realizate prin activitatea de producţie a unităţilor economice sau
instituţionale27. În general, FCBF este reprezentat ca şi procent din PIB;
suplimentar, a fost analizat nivelul său raportat la populaţie.
Formarea de capital brut fix în regiunea Vest în 2009 reprezintă 20,7%
din PIB, plasând regiunea pe locul 4 în România (85% faţă de medie), și
semnificativ mai jos decât București Ilfov (53%). În contextul UE acest nivel al
investiţiilor este deasupra mediei UE27 (19,1%).

Tabelul 16. Formarea de capital brut fix - comparaţie naţională şi internaţională

                                                                                                                       
 
25
Dezvoltarea sustenabilă în Uniunea Europeană. Raportul de monitorizare 2009 asupra strategiei UE
de dezvoltare sustenabilă. Eurostat, 2009, p. 292.
26
Studiu asupra factorilor concurenţei regionale. Versiune intermediară a raportului final pentru DG
Regio UE. Cambridge econometrics, ECORIS-NEI, 2006, p. 3-35.  
27
Bunurile fixe sunt bunuri tangibile sau intangibile, rezultate din procesul de producţie care sunt
utilizate în mod repetat sau continuu în procesul de producţie mai mult de un an. Casările bunurilor
fixe sunt tratate ca şi achiziţii negative. FCBF include: bunuri cultivate; echipament de transport; alte
maşini şi echipamente; foraje; alte clădiri şi structuri; bunuri intangibile fixe. Europa în imagini
(Anuarul Eurostat 2010, p. 91).

46  
 
 

% din PIB EUR per 1 locuitor


Evoluţie Creştere
Evoluţie
2000- anuală
2000 2009 2000 2009 2000-
2009, medie
2009, %
p.p. 2000-2009
Regiunea Vest 14,7% 20,7% 6,0% 286 1.252 338,0% 17,8%
România 18,8% 24,4% 5,6% 349 1.345 285,1% 16,2%
Bucureşti-Ilfov 37,7% 39,1% 1,5% 1 527 5.083 232,9% 14,3%
Loc în România 3 5 4 3 2 4 4
% faţă de media României 78% 85% 108% 81,8% 93,1%
% faţă de media Buc.-Ilfov 39,0% 53% 406% 18,7% 24,6%
UE 27 20,7 19,1% -1,6% 3 957 4.466 12,9% 1,4%
% faţă de media UE 27 71% 109% -374% 7,2% 28,0%
Sursa: Eurostat şi calcule proprii

Această pondere ridicată a FCBF în cadrul PIB nu ar trebui să ascundă


nivelul scăzut al investiţiilor în termeni absoluţi precum şi raportat la populaţie.
În ceea ce priveşte FCBF în EUR p.c. Regiunea Vest este a doua din România cu o
valoare de 1252– puţin sub media națională (93,1%), dar sub jumatate (24,6%) din
media București Ilfov (5083). Respectiv 28% din media UE27 în anul 2009 atât la
nivelul regiunii, cât și național, București Ilfov și UE s-au înregistrat scăderi ale
acestui indicator față de 2008.

Structura investiţiilor în sectorul public și privat

Datele disponibile nu ne permit o analiză a structurii investiţiilor (publice,


private) la nivel regional. Putem presupune că diferenţele dintre regiunile României
nu sunt foarte mari; astfel, datele la nivel naţional pot oferi unele indicii. Din analiza
acestora28 este evident că:
Investiţiile publice ca şi % din PIB în 2009 reprezintă 5,4% (de 2 ori mai
mari decât media UE27 de 2,9%), ţara se situează pe locul 1, la egalitate cu
Republica Cehă, și similar cu Polonia. Această pondere este mult mai ridicată decât
cele ale altor ţări (toate celelalte state UE au o valoare a investițiilor publice sub 5%,
inclusiv NSM).
Investiţiile private ca şi % din PIB în 2009 reprezintă 20,2 (în scădere
față de 27,9% cât erau în 2008 și cu aproape 1,8 puncte procentuale peste
media UE 27 de 18,4%), ţara se situează pe locul 3, după Slovacia (21,3%) și
Cipru (20,4%). Valori ridicate similare se observă în majoritatea NSM – Bulgaria
(19,7%), Letonia (17,5%), Slovenia (19,1%), precum şi în Spania (19,6%). Se
observă o scădere a ponderii investiților publice în toate statele UE în 2009
comparativ cu 2008.
Investiţiile publice se mențin constante in 2009 comparativ cu 2008, în timp
ce cele private scad. În 1998-2009 ponderea investiţiilor publice în PIB a rămas la
valoarea de 5,4%. În acelaşi timp, ponderea investiţiilor private a crescut cu 23,2%,
comparatic cu 70% creștere pentru perioada 1998-2008. Reducerea ratei de creștere
a investițiilor private se datorează scăderii ponderii acestora în perioada 2008-2009
                                                                                                                       
 
28
Anuarul Eurostat 2011, p. 52, investiţiile gospodăriilor sunt excluse

47  
 
 

(scădere de 27,6%, 7,7 p.p.). Rezultă că ponderea investiţiilor publice a crescut în


total de la 16% la 21,1%, comparativ cu media UE de 15,2%.

Structura investiţiilor pe sectoare economice

Este important de ştiut nu numai nivelul total al investiţiilor ci şi în ce


sectoare sunt realizate şi cum evoluează în timp. Au fost utilizate datele privind
investiţiile brute pentru bunuri fixe tangibile furnizate de unităţile locale, pe
activitate a economiei naţionale la nivelul secţiunilor CAEN Rev.229. Datele pentru
regiunile UE la acest nivel de clasificare sectorială sunt prea fragmentate şi nu au
putut fi folosite.
În 2010, majoritatea investiţiilor au mers în industrie – 43,7% (31,6% din
acestea în industria prelucrătoare, 8,1% în producţia de energie electrică şi termică,
gaze naturale şi apă şi 4% în minerit şi industria extractivă), urmate de comerţ,
hoteluri şi restaurante şi transport cu 20,3% (preponderent comerţ – 9,9% şi
transport, depozitare – 7,7 și hoteluri și restaurante 2,6%), tranzacții imobiliare
(9,7%), construcţii (8,6%) precum şi agricultură, silvicultură şi pescuit – 8,3%
(majoritatea acestora în agricultură – 7,8%). Cea mai mică este ponderea în
comunicații (0,9%).
Investiţiile în bunuri tangibile fixe au sporit substanţial în toate sectoarele
deşi nu în mod egal, conducând la mutări importante în structura investiţională – o
apreciere semnificativă a ponderii din Construcţii (+14,4 p.p.), intermediere
financiară şi imobiliare (+13,8%) şi agricultură (+9 p.p.) precum şi o scădere
apreciabilă în comerţ (-17,8 p.p.) şi industrie (-18,8 p.p.), în special în industria
prelucrătoare (-10,6 p.p.). Merită menţionată şi aprecierea substanţială a investiţiilor
în educaţie, sănătate şi asistenţă socială în termeni nominali, deşi ponderea acestora
a crescut cu numai 0,5 p.p. În România, mult mai mare a fost declinul industriei (-
30,1 p.p.) cu precădere al producţiei de energie electrică şi termică, gaz şi apă (-30,3
p.p.), şi mult mai mic cel din agricultură; investiţiile în comerţ au crescut comparativ
cu declinul din regiunea Vest.
Pentru perioada 2008-2010, evoluția investiților în bunuri tangibile se
schimbă,majoritatea sectoarelor (cu excepția producției de energie și distribuția apei
– creștere cu 9,1 pp% și industriei prelucrătoare - +7,2 pp) înregistrează declin sau
creșteri nesemnificative, inferioare celor din periada dinainte de criză. Cel mai mare
declin se înregistrează în sectorul construcților (-10,1 pp), Agricultură și silvicultură
(-2,6 pp ), comerț (-2,4 pp) și tranzacții imobiliare (-2,2 pp).

Tabelul 17. Investiţii la nivel de sector (investiţii brute în bunuri tangibile fixe din unităţile
locale), milioane RON
Structura  în  cadrul  
Milioane  RON   Structura  în  România  
  regiunii,  %  
Evoluţie Evoluţie   Evoluţie  
  2008   2010   ,  %   2008   2010   p.p.   2008   2010   p.p.  
Agricultura,  vanatoare  
si  servicii  anexe   1  127   576   -­‐49%   7,9%   7,8%   -­‐0,1%   0,8%   0,6%   -­‐0,2%  

                                                                                                                       
 
29
În acest caz achiziţia bunurilor intangibile nu este inclusă  

48  
 
 

Silvicultura  si  
exploatare  forestiera   402   26   -­‐94%   2,8%   0,4%   -­‐2,5%   0,3%   0,0%   -­‐0,2%  
Pescuitul  si  
acvacultura   23   11   -­‐52%   0,2%   0,1%   0,0%   0,0%   0,0%   0,0%  
INDUSTRIA  
EXTRACTIVA   613   295   -­‐52%   4,3%   4,0%   -­‐0,3%   0,4%   0,3%   -­‐0,1%  
INDUSTRIA  
PRELUCRATOARE   3  461   2330   -­‐33%   24,4%   31,6%   7,2%   2,3%   2,3%   0,0%  
PRODUCTIA  SI  
FURNIZAREA  DE   552   595   8%   3,9%   8,1%   4,2%   0,4%   0,6%   0,2%  
DISTRIBUTIA  
ENERGIE   APEI;  SI  
ELECTRICA  
SALUBRITATE,  
TERMICA,   GAZE,  APA   333   536   61%   2,3%   7,3%   4,9%   0,2%   0,5%   0,3%  
GESTIONAREA  
CALDA   SI  AER  
CONSTRUCTII   2  656   632   -­‐76%   18,7%   8,6%   -­‐10,1%   1,8%   0,6%   -­‐1,2%  
DESEURILOR,  
CONDITIONAT  
COMERT   CU  RIDICATA  
SI  CACTIVITATI   DE  
U  AMANUNTUL;   1  755   732   -­‐58%   12,4%   9,9%   -­‐2,4%   1,2%   0,7%   -­‐0,4%  
DECONTAMINARE  
TRANSPORT  
REPARAREA  SI  
DEPOZITARE   SI   865  
AUTOVEHICULELOR   574   -­‐34%   6,1%   7,8%   1,7%   0,6%   0,6%   0,0%  
HOTELURI  SI  
MOTOCICLETELOR  
RESTAURANTE   226   188   -­‐17%   1,6%   2,6%   1,0%   0,2%   0,2%   0,0%  
INFORMATII  SI  
COMUNICATII   272   63   -­‐77%   1,9%   0,9%   -­‐1,1%   0,2%   0,1%   -­‐0,1%  
Tranzactii  imobiliare,  
inchirieri  si  activitati   1  692   716   -­‐58%   11,9%   9,7%   -­‐2,2%   1,1%   0,7%   -­‐0,4%  
de  servicii  prestate  in  
INVATAMANT  
principal   8   13   63%   0,1%   0,2%   0,1%   0,0%   0,0%   0,0%  
SANATATE  SI  
intreprinderilor  
ASISTENTA   SOCIALA   58  
(activitati   49   -­‐16%   0,4%   0,7%   0,3%   0,0%   0,0%   0,0%  
ALTE   ACTIVITATI  DE  
profesionale,  
si  tehnice,   146  
SERVICII  
stiintifice   31   -­‐79%   1,0%   0,4%   -­‐0,6%   0,1%   0,0%   -­‐0,1%  
activitati   d e   s ervicii   100,0 100,0
Total,  millions  RON  
administrative  si   14189   7367   -­‐48%   %   %   0,0%   9,6%   7,4%   -­‐2,2%  
Sursa: INSdROMÂNIA,
activitati   e  servicii   Tempo Online, INT105B - Investiţii brute în bunuri tangibile fixe din
unităţile
suport  locale,
)   pe activităţi ale economiei naţionale la nivel de secţiune CAEN Rev.2

Bunuri tangibile fixe/rata de ocupare a forţei de muncă


Având în vedere faptul că nu sunt disponibile date privind stocul de capital
fizic, au fost folosite ca şi substitut investiţiile (investiţiile brute în bunuri corporale)
per salariat. Cu 26,5 mii RON în 2008, regiunea Vest se situează pe locul 3 la
nivelul ţării (90% faţă de media naţională şi 48% faţă de media capitalei). Raportul
este similar în Sud-Muntenia – 28,8 mii (locul 2) şi Centru – 25,3 mii (locul 4). În
celelalte regiuni, acesta variază între 17,7 şi 21,4 mii.

Tabelul 18. Investiţii per salariat, RON/persoană – comparaţie naţională şi internaţională


Creştere
Evoluţie
anuală
2000 2010 2000-
medie
2010
2000-2010
Regiunea Vest 4 638 16 200 249,3% 13,3%
România 5 817 22 775 291,5% 14,6%
Bucureşti-Ilfov 19 298 73 760 282,2% 14,3%
% faţă de media României 79,7% 71,1%
% faţă de media Bucureşti-
Ilfov 24,0% 22,0%

49  
 
 

Sursa: INS ROMANIA, Tempo Online,INT105B - Investiţii brute pentru active fixe tangibile ale
unităţilor locale, FOM104A - Numărul mediu de angajaţi pe activităţi economice la nivelul CAEN
Rev. 1 şi 2

În perioada 2008-2010, investițile per salariat scad de la 25,5 mii la 16,2 mii
( o scădere absolută de 4 614,7, respectiv – 22,2%). În 2010, regiunea se situează pe
locul 5, observându-se o scădere atât comparativ cu cota deținută în media României
(de la 90% la 71,1%, cât și față de București Ilfov – de la 48% la 22%). În ceea ce
privește evoluția în perioada 2000-2010, regiunea se situează pe ultimul loc în
România, având o rată de creștere medie anuală de 13,3%. Apropiate ca și valori
mai sunt Sud-Vest Oltenia (cu o creștere medie anuală de 13,5%) și București-Ilfov
(cu 14,3%). Prima regiune din România, Sud-Est, înregistrează o creștere medie
anuală de 19,8%.

Figura 32. Investiţii per salariat – evoluţie (RON)

 
Sursa: INS, Tempo Online

Raportul investiţii/ocupare a crescut semnificativ în 2000-2008 – de peste 5


ori, cu o creştere anuală medie de peste 13,3% față de 14,6% media națională și
14,3% rata de creștere anuală medie a regiunii București Ilfov.

3.2.Tipare ale locaţiei firmelor şi densităţii

Concentrarea populaţiei în Regiunea Vest este reprodusă şi accentuată în


distribuţia firmelor. Figura 33 subliniază importanţa în creştere a nucleului regional
– Timișoara şi Arad – pe măsură ce accentul trece pe activităţi mai ample şi mai
competitive, inclusiv producţie (în general) şi în special firmele mari şi cu capital
majoritar străin ce determină dezvoltarea în Regiunea Vest.

50  
 
 

Această concentrare a firmelor evidenţiază un factor important în dezvoltarea


teritorială a Regiunii Vest – împărţirea urban-rural. Localităţile clasificate ca
‘urbane’ cuprind 63 procente din populaţie (77 procente din populaţia totală este
clasificată ca ‘urbană’)30 însă 90 procente din forţa de muncă şi valoarea adăugată.
Localităţile urbane susţin de 2,6 ori mai multe firme pe cap de locuitor decât
localităţile rurale, de patru ori mai multe firme mari, şi de două ori mai multe firme
cu capital majoritar străin. Este interesant, totuşi, că împărţirea urban-rural variază
considerabil în interiorul judeţelor.

Figura 33. Împărţirea urban-rural în înfiinţarea de firme în judeţele din Regiunea Vest (2010)
Număr  de  locuitori  pe  firmă  

Sursa: Calcule bazate pe date din Registrul Comercial şi Institutul Naţional de Statistică (Populaţia pe
localităţi; clasificarea localităţilor)

3.3.Conectivitate și acces la piață pe grupe de industrii31

În contextul forţelor de aglomerare discutate în secţiunea precedentă,


abordarea disparităţilor teritoriale prin simpla încercare de a aduce locurile de
muncă locuitorilor este probabil să capete limitări semnificative32.
                                                                                                                       
 
30
Reţineţi că, potrivit datelor INS, 77 procente din populaţia Regiunii Vest este clasificată ca urbană.
Cifra de 63 procente se bazează pe o evaluare a populaţiei prin clasificarea siruta ca fiind fie ‘urbană’
fie ‘rurală’. Această clasificare s-a bazat pe informaţii furnizate de INS, în care siruta etichetate ca
‘Municipiu’ sau ‘Oraş’ au fost clasificate drept urbane în timp ce celelalte au fost clasificate drept
rurale. Referinţele la valoare adăugată şi firme pe cap de locuitor din zonele urbane şi rurale se
bazează pe această clasificare.
31
  Analiza conectivităţii, prezentată în această secţiune şi următoarea, a fost realizată de o echipă
compusă din Titus Man, Ciprian Moldovan, şi Raularian Rusu de la Departamentul de Geografie
Regională şi Planificare Teritorială al Universităţii Cluj-Napoca.  
32
Strategiile de dezvoltare teritorială au o lungă istorie în încercările de a “aduce locurile de muncă la
persoane” în regiuni subdezvoltate, în principal prin politici proiectate să creeze stimulente pentru
investiţii în zone stagnante. Totuşi, în multe cazuri, opţiunile de politici sau implementarea acestora
au dus la rezultate privind dezvoltarea ineficiente sau chiar nefavorabile la nivel subnaţional.

51  
 
 

În schimb, este esenţial să se promoveze şi mobilitatea, să se permită


locuitorilor să acceseze oportunităţi de angajare oriunde s-ar afla în regiune (sau în
afara regiunii). Astfel, o a doua componentă esenţială a strategiei de dezvoltare
teritorială este accesul, sau conectivitatea. Gradul în care locuitorii şi firmele dintr-o
locaţie pot accesa aglomerările regionale şi naţionale importante va avea un impact
semnificativ asupra perspectivelor de dezvoltare. Şi asta deoarece cu cât este mai
mare accesul pe care îl au persoanele şi firmele la aceste aglomerări, cu atât mai
productive vor fi acestea (prin exploatarea economiilor la scară şi a efectelor externe
ale activităţii economice).
Accesul, ca şi conectivitatea, este o funcţie de distanţă care, conform
modelului descris în Raportul privind Dezvoltarea Mondială pe 2009 (Banca
Mondială, 2009) se referă la uşurinţa sau dificultatea cu care sunt transportate în
spaţiu persoane, bunuri, servicii, capital, informaţii şi idei. Distanţa şi conectivitatea
determină gradul de acces la oportunităţi economice prin:
i) mutare, care include relocarea atât temporară, cât şi permanentă pentru a
accesa oportunităţi de angajare; şi,
ii) navetă, care este procesul zilnic prin care angajaţii pot accesa
oportunităţi de angajare în locaţii mai favorabile.
De fapt, distanţa şi conectivitatea determină, de asemenea, gradul în care
poate fi posibil ca locurile de muncă să ajungă la persoane mai degrabă decât vice-
versa. Conform modelelor noii geografii economice, costul (şi durata) transportului
joacă un rol important în determinarea gradului în care activitatea economică se va
concentra sau se va dispersa. O îmbunătăţire semnificativă în conectivitatea unei
regiuni poate deplasa echilibrul dintr-un sector specific către desconcentrare, din
moment ce beneficiile accesării unor intrări cu costuri mai scăzute pot cântări mai
mult decât costurile mai mari de transport şi pierderea celorlalte beneficii ale
aglomerării.
În această secţiune a raportului, explorăm nivelul de conectivitate din
Regiunea Vest, şi modul în care acesta modelează tiparele zonelor dominante şi ale
celor stagnante din regiune. În urma unei discutări iniţiale a nivelului general al
conectivităţii diferitelor zone ale regiunii în contextul naţional, punem accentul pe
conectivitatea în cadrul regiunii – în special conectarea la principala aglomerare
regională Timișoara-Arad. În această privinţă, observăm modul în care infrastructura
de transport curentă facilitează accesul la conurbaţie pentru navetişti, precum şi cât
de accesibilă este conurbaţia pentru instituirea unor pieţe funcţionale, integrate,
pentru firme, angajaţi şi consumatori în întreaga regiune.

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                             
 
Exemplele includ politica industrială şi de infrastructură italiană pentru Mezzogiorno, cunoscuta
“licenţiere Raj” din India, scutirile de taxe din Thailanda, şi subvenţiile vizate pentru rata dobânzii
din Brazilia (Banca Mondială, 2009). Pentru regiuni cu adevărat izolate şi slab populate, politicile de
dezvoltare vizate au fost în cea mai mare parte eşecuri costisitoare, subvenţionând investiţii
ineficiente, agravând plecarea celor mai bune firme şi a celor mai calificaţi angajaţi şi contribuind la
un mediu instituţional nefavorabil. Chiar dacă aceste experienţe nu trebuie să înlăture rolul politicilor
în facilitarea investiţiilor în regiuni stagnante, în mod clar o asemenea abordare nu trebuie să
constituie singura sau principala abordare pentru soluţionarea inegalităţilor spaţiale.
 

52  
 
 

După cum se indică în Tabelul 19, exporturile către destinaţii din afara UE
au crescut în importanţă în ultimii ani în toate judeţele. Este de remarcat locaţia
acestor pieţe, şi în special importanţa pieţelor ca Turcia şi Ucraina, şi eventual
Egiptul care ar fi accesat cel mai probabil prin portul Constanţa.

Tabelul 19. Principalele pieţe de export din afara UE pe judeţe (2005 şi 2011)
%  exporturi  
pieţe   2005   2011  
Ucraina   0,1   1,6  
Elveţia   2,6   1,3  
Arad  
Turcia   0,3   1,3  
subtotal  top  3     3,0   4,1  
Arabia  Saudită   19,8  
Turcia   0,1   2,6  
Caraş-­‐Severin  
 
Algeria   1,5  
subtotal  top  3     0,1   24,0  
Turcia   5,5   4,3  
 
Egipt   0,1   2,3  
Hunedoara  
China   0,6   1,8  
subtotal  top  3     6,1   8,4  
Turcia   0,5   2,2  
 Statele  Unite   1,1   0,9  
Timiş  
Croaţia   0,2   0,6  
subtotal  top  3     1,7   3,7  
Sursa: Calcule bazate pe date de la Institutul Naţional de Statistică (Date din operaţiuni vamale)

3.4.Antreprenoriat

Există semne importante ale activităţii antreprenoriale în Regiunea Vest.


Aceasta este una dintre cele mai dense regiuni din punct de vedere al comerţului şi
al firmelor din România. În anul 2010, aceasta a fost a treia ca număr de firme pe
cap de locuitor cu 211,5 firme la 100.000 de locuitori – situându-se doar după
Bucureşti-Ilfov (437,5) şi Centru (213,2). În plus, cu un număr de 639 de firme

53  
 
 

exportatoare active în 2010, Regiunea Vest a avut al treilea cel mai mare procent de
firme angajate în exporturi din ţară (15.7%)33 şi a patra cea mai ridicată densitate de
exportatori din România (33,3 exportatori la 100.000 de locuitori). Totuşi, decalajul
faţă de regiunea de pe primul loc este încă mare. Figura de mai jos arată că
densitatea de firme şi exportatori este sub şaptezeci de procente şi respectiv cincizeci
de procente din densitatea de firme şi exportatori din regiunea Bucureşti-Ilfov34.
Figura  34.  Densitatea  de  firme  şi  exportatori  în  2010    
(%  din  densitatea  din  Bucureşti-­‐Ilfov)  

Centru  

Nord-­‐vest  

Vest  

Sud-­‐Muntenia  

Sud-­‐est  

Nord-­‐est  

Sud-­‐vest  Oltenia  

0.0%   20.0%   40.0%   60.0%   80.0%   100.0%  


densitatea  de   densitatea    de    
exportatori   firme  
 
Sursa: Calcul al personalului Băncii Mondiale pe baza datelor din ASI
 
În cifre absolute, firmele exportatoare din România sunt concentrate în
principal în regiunile Bucureşti-Ilfov, Centru şi Nord-vest. Regiunea Vest se
distinge doar ca a patra destinaţie principală a societăţilor exportatoare, cuprinzând
10,7% din societăţile exportatoare din ţară.

Tabelul  20.  Distribuţia  regională  a  exportatorilor  şi  non-­‐exportatorilor  


Regiunea   Non-­‐exp.   Exp.   Total  
Nord-­‐est   11,22   9,09   10,94  
Sud-­‐est   11,73   7,53   11,18  
Sud-­‐Muntenia   11,53   8,44   11,13  
Sud-­‐vest  Oltenia   7,82   4,93   7,45  
Vest   9,55   10,7   9,7  
Nord-­‐vest   12,76   17,49   13,37  
Centru   11,87   19,62   12,88  
Bucureşti-­‐Ilfov   23,52   22,2   23,35  
                                                                                                                       
 
33
Numerele sunt calculate pe baza unui eşantion de firme (sediu) din setul de date ASI (A se vedea
Anexa 1). În 2010 procentul de firme exportatoare pe regiune a fost: Bucureşti-Ilfov (12%), Centru
(19,6%), Nord-vest (17,6%), Vest (15,7%), Nord-est (12,3%), Sud-Muntenia (10,6%), Sud-est
(9,08%), şi Sud-vest Oltenia (9,04%).
34
Bucureşti-Ilfov este prima regiune în ceea ce priveşte atât densitatea de firme cât şi cea de
exportatori cu 52,6 exportatori şi 437,5 firme la 100.000 de locuitori.  

54  
 
 

Total   100   100   100  


Sursa: Calcul al personalului Băncii Mondiale pe baza datelor din ASI
 
“Gazelele”, firme cu o creştere a cifrei de afaceri de cel puţin 25% timp de 3
sau mai mulţi ani, prezintă un interes deosebit atât datorită contribuţiei acestora la
ocuparea forţei de muncă, cât şi ca indicator suplimentar al antreprenoriatului. În
2010, ultimul an pentru care sunt disponibile date la nivel de firmă din setul de date
ASI, firmele gazelă din România s-au concentrat cel mai mult în regiunile
Bucureşti-Ilfov, Centru şi Nord-vest. Regiunea Vest este doar a şasea locaţie
principală pentru firme gazelă cuprinzând 10,5% din firmele gazelă din ţară. Totuşi,
în ceea ce priveşte procentul de firme gazelă din numărul total de firme, Regiunea
Vest prezintă a doua cea mai ridicată probabilitate de a avea o firmă gazelă (4,5%),
în timp ce regiunea Centru arată cea mai ridicată probabilitate cu 5,3%.
Figura  35.  Distribuţia  firmelor  gazelă  în   Figura  36.  Ponderea  firmelor  gazelă  în  toate  firmele  
România  pe  regiune  –  exclusiv  IS  (2010) (exclusiv  IS),  pe  regiune  (2010)
Nord-­‐  est,  
   
9.5   Centru   5.3  
Bucureşti   -­‐  
Ilfov,  20.62   Vest   4.6  
Sud-­‐  est,  
   
10.94   Sud-­‐    Muntenia   4.5  

Nord  -­‐  vest   4.2  


Sud  -­‐  
Muntenia,     Sud-­‐    est   4.1  
Centru,    
12.04  
16.36   Nord  -­‐  est   3.8  
Sud  -­‐  vest    
Oltenia,     Sud  -­‐  vest  Oltenia   3.7  
6.62  
Bucureşti  -­‐  Ilfov   3.7  
Nord  -­‐  vest,    
Vest,  10.54  
13.36   0.0   1.0   2.0   3.0   4.0   5.0   6.0  

Sursa: Calcul al personalului Băncii Mondiale pe baza datelor din ASI

O altă caracteristică importantă a firmelor gazelă din Regiunea Vest este că


aproape jumătate dintre acestea sunt cu capital majoritar străin. Faptul că un număr
semnificativ din aceste firme foarte dinamice au capital majoritar străin nu ar trebui
să fie surprinzător. Acest fapt este coerent cu analiza activităţii de export din
Regiunea Vest precum şi cu evaluările din punct de vedere teritorial şi al geografiei
economice (a se vedea rapoartele însoţitoare). Dovezile unor parametri foarte diferiţi
indică faptul că firmele cu capital majoritar străin sunt principalul motor de
dezvoltare şi al exporturilor din regiune.

55  
 
 

Figura  107.  Capitalul  majoritar  al  firmelor  gazelă  (exclusiv)  pe  regiune  (2010)  

Bucureşti   -­‐  Ilfov   24.9  


Centru   26.
9  
Nord   -­‐  vest   26.0  
Vest   44.8  
100%  
Sud   -­‐  vest  Oltenia   12.9   altele    
străin
Sud   -­‐  Muntenia   17.6  
Sud   -­‐  est   10.5  
Nord   -­‐  est   10.3  

0%   20%   40%   60%   80%   100%  


Sursa: Calcul al personalului Băncii Mondiale pe baza datelor din ASI

În plus, specializarea sectorială a “gazelelor” din Regiunea Vest este uşor


diferită de distribuţia globală a firmelor. Dacă firmele din Regiunea Vest sunt în
general concentrate în activităţi de servicii ca cele de comerţ cu ridicata (14%),
comerţ cu amănuntul (10%), şi construcţii şi materiale de construcţii (5%), firmele
gazelă sunt specializate în special în activităţi de producţie. Produsele alimentare
(10%); articolele din metal (8%), articolele de îmbrăcăminte (6%), şi fabricarea
produselor din cauciuc (6%) sunt sectoarele în care apar cel mai mare număr de
firme cu creştere rapidă.
Acest trend este uşor diferit de cel al celorlalte celelalte regiuni în care
specializarea sectorială a firmelor gazelă oglindeşte concentrarea sectorială a
firmelor în general. În cazul regiunii Bucureşti-Ilfov, atât firmele gazelă cât şi
firmele în general sunt specializate în special în activităţi de servicii. O altă diferenţă
importantă între Regiunea Vest şi Bucureşti-Ilfov este aceea că firmele gazelă din
cea din urmă sunt răspândite în mai multe sectoare, sugerând faptul că creşterea
economică în această regiune este probabil mai echilibrată, respectiv răspândită
uniform între diferite zone ale economiei.

Figura  38.  Distribuţia  pe  sectoare  a  firmelor  gazelă  în  Regiunea  Vest  (2010)  

Produse    
alimentare,  10%  
Altele,  28%  
Articole  din  
metal,  8%  

Îmbrăcăminte,  6%  

Textile,  
3%   Cauciuc,  
6%  
Comerţ   Construcţii  
cu    
amănuntul,   4%    
materiale  
şi   de  
Comerţ   construcţii,  5%  
 
curidicata,   Piele,  
4%   activităţi  
Alte   Echipamente   5%  
industriale electrice
,     Auto-­‐  
4
vehicule,  4%   Instalaţii  şi   ,     5
%   echipamente,  4%   %4   %  
Calculatoare,  
 

56  
 
 

Sursa: Calcul al personalului Băncii Mondiale pe baza datelor din ASI

Figura  39.  Distribuţia  pe  sectoare  a  firmelor  gazelă  în  Regiunea  Bucureşti-­‐Ilfov  (2010)  
Comerţ  cu  
Altele,  22%   ridicata,  11%  
Construcţii  şi    materiale  
de  construcţii,  9%  

Activităţi  de  
editare,  2%   Comerţ  
Servicii  pentru     cu,    
amănuntul,  
clădiri,   7%   Protecţie  şi    
2%  
Activităţi   pentru     investigaţii,  5%  
sedii,  
2%    Cercetar
Programarea  
e  
ştiinţifică,   2%   calculatoarelor,    
Instalaţii   4%  
şi    
echipamente,   2%  
Alimentar,  4%  
Electr,  
2%  
Tipărire  
şi    
reprod.,   2%   Articole  din  
Cauciuc   metal,  
şi     plastice,  2%  
mat.   4%  
Substanţe   chimice,   Construcţi
 
Fabricarea  
2% de   i    
specializate,   3%  
Servicii  
calculatoare,,  2%  
Administrare   Comercializarea   de    
inginerie  
-­‐   Sănătate,  3%  
Ingineri
e  
civilă,   birouri,   de    
şiarhiitecturale,  
2%     3%     vehicule,  
auto-­‐3   %   3%  
 
Sursa: Calcul al personalului Băncii Mondiale pe baza datelor din ASI

4. Investiții străine

4.1. Investiţii străine directe


În contextul globalizării vieţii economice mondiale, unde barierele politice,
economice şi tehnologice sunt în curs de dispariţie, capacitatea unei ţări de a
participa la activitatea globală este un indicator important al performanţei şi
competitivităţii sale. ISD pot fi privite ca şi o strategie economică alternativă,
adoptată de acei agenţi economici care investesc în noi sedii / uzine sau care
achiziţionează bunuri existente ale unui agent economic străin. Aceasta reprezintă o
strategie majoră pentru dezvoltarea regională, cu precădere pentru acele regiuni care
încearcă să recupereze rapid teren şi să demareze sau să accelereze procesul de
modernizare şi restructurare economică, inclusiv eventuale conexiuni cu agenţi
economici locali. Întreprinderile care efectuează ISD urmăresc completarea sau
substituirea comerţului extern, prin producţia (şi adesea comercializarea) de bunuri
şi servicii în alte ţări decât cea în care au fost create35. După cum a fost evidenţiat în
al cincilea Raport privind coeziunea, „intrările de ISD au depăşit substanţial ieşirile
în toate ţările care au aderat la UE în 2004 şi 2007 iar ISD s-au dovedit a fi forţă
motrice importantă a creşterii în aceste ţări”36. Din punctul de vedere al ţărilor şi
regiunilor recipiente, ISD sunt importante pentru cel puţin 3 motive:
• Asigură creşterea disponibilităţii capitalului, care ar putea fi importantă
îndeosebi în condiţiile limitării resurselor interne de investiţii;
                                                                                                                       
 
35
Anuarul Eurostat 2011, p. 139
36
Investind în viitorul Europei. Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială.
Versiune preliminară. Noiembrie 2010. Comisia Europeană, p. 7

57  
 
 

Reprezintă un canal important de inovaţie şi contribuie la o mai mare



sporire a productivităţii în cadrul sectoarelor;
• Pot fi percepute ca şi o apreciere „externă” (internaţională) a atractivităţii
investiţiilor, a mediului de afaceri şi a competitivităţii economiei
recipiente.
Analiza poziţiei Regiunii Vest cu privire la ISD a fost realizată pe baza
stocurilor de ISD care arată valoarea tuturor investiţiilor precedente la finalul
perioadei de referinţă37 (nu există date privind fluxurile ISD la nivel regional). Pe
lângă valorile absolute, au fost utilizaţi 2 indicatori relativi pentru a permite
comparaţiile şi pentru a compensa diferenţele dintre regiuni cu referire la
dimensiunile şi economiile acestora: stocul ISD ca şi % din PIB şi per capita. Datele
UE sunt numai la nivel naţional. Nu sunt disponibile date regionale privind structura
ISD pe sector.
Poziţia Regiunii Vest cu referire la cuantumul ISD este relativ slabă.
Valoarea totală a ISD în Regiunea Vest la nivelul anului 201138 era de 3,987
miliarde EUR, 7,2% din totalul ISD în România, situând regiunea pe locul 4 la nivel
naţional după Bucureşti-Ilfov, Centru şi Sud-Muntenia. În pofida aprecierii
semnificative din 2003 (cu 311%, respectiv de peste 4 ori), ponderea regiunii a
scăzut ușor cu 0,2 p.p. (de la 7,4 la 7,2%). Poziţia specifică a regiunii capitalei
trebuie subliniată – în 2011 aceasta deţinea 61,7% din cuantumul total de ISD.
Figura 40. Evoluția soldului ISD pe regiuni perioada 2007-2011 – milioane Euro

Evoluția  soldului  ISD  pe  regiuni  


2007-­‐2011  
Vest  
Sud-­‐Vest  Oltenia   2011  
Bucuresti-­‐Ilfov  
2010  
Sud  -­‐  Muntenia  
Sud-­‐Est   2009  
Nord-­‐Est   2008  
Centru  
Nord-­‐Vest   2007  

0   5000   10000   15000   20000   25000   30000   35000  

Sursa: Rapoarte anuale INS și BNR

În 2007, cuantumul ISD în regiunea Vest reprezenta 18,3% din PIB – cu


mult sub media naţională (34%), UE12 (48%) și UE27 (62%). Regiunea se plasează
a cincea în România după Bucureşti-Ilfov (96%), Centru (24%), şi – cu valori foarte
apropiate – Sud-Muntenia (18,8%) şi Sud-Est (18,4%). Evoluţia din cursul anului
2003 este limitată (+4,1 p.p.) şi regiunea a pierdut 2 poziţii, de pe locul 3 pe 5. Încă
o dată, specificul poziţiei capitalei necesită atenţie – cuantumul ISD în 2007 în
                                                                                                                       
 
37
Anuarul Eurostat 2011, p. 140
38
Investițiile Străine Directe în România în anul 2011  

58  
 
 

Bucureşti-Ilfov este 96% din PIB şi în numai 5 ani acesta s-a dublat cu aproximaţie
(+45 p.p.). Poziţia regiunii în contextul UE se agravează de asemenea – deficitul faţă
de UE27 a crescut cu 2,7 p.p., iar faţă de UE12 – cu 6,5 p.p. Comparativ cu ţările
privite individual vis a vis de cuantumul ISD ca şi % din PIB, Regiunea Vest se
aseamănă doar cu Grecia şi Italia (în jurul valorii de 16%).

Tabelul 21. Cuantum ISD – comparaţie naţională şi internaţională


Stoc ISD, milioane EUR Stoc ISD, % din PIB Stoc ISD, EUR per capita
Evoluţie Evoluţie Evoluţie
2003 2010 2003-2010, 2003 2010 2003- 2003 2010 2000-
% 2009, p.p. 2010, %
Regiunea Vest 752 3987 358,3% 14,2% 27,4% 13,2 385 1,795 366,0%
România 10 160 55 139 417,6% 19,3% 42,4% 23 467 2,450 425,1%
105,8 14,46
5 471 32 720 498,1% 51,2% 54,5 2 478 483,9%
Bucureşti-Ilfov % 7
% faţă de media
7,4% 6,6% 73% 65% -8 82,6% 73.3% 86%
României
% faţă de media
13,7% 10,5% 28% 26% -2 15,6% 12.4% 76%
Bucureşti-Ilfov
11,80
4 450 671 5 915 911 32,9% 44,0% 48,3% 4,3 9 146 29,1%
UE 27 6
% faţă de UE 27 0,02% 0.06% 32,3% 57% 24,7 4,2% 15.2%
Sursa: INS, BNR; Eurostat: Cuantum investiţii directe atrase

În 201039, cuantumul ISD înregistrează o creștere semnificativă comparativ


cu 2007, ajungând la 27,4% din PIB, dar rămâne încă mult sub media națională
(42,4%) și UE 27 (57%). Regiunea se situează pe locul 3 în România (în urcare cu 2
poziții comparativ cu 2007), după București- Ilfov (108,2%) și Centru (27,5%). În
ceea ce privește evoluția, comparativ cu anul 2007 aceasta este de 3 ori mai mare (de
la 4,1 la 13, 2 pp), iar poziția regiunii în clasamentul național se îmbunătățește cu 2
poziții (de la locul 5 la locul 3). În contextul UE, situația regiunii se îmbunătățește
de asemenea, deficitul față de UE 27 scăzând la 24,7 pp (comparativ cu 43,6 în
2007).

Figura 41. Evoluţia cuantumului ISD


EUR per 1 inh. % of GDP

16,000 140%

14,000 120%

12,000 100%

10,000 80%

8,000 60%

6,000 40%

4,000 20%

2,000 0%
0 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Bucuresti-Ilfov Vest Romania EU 27 Bucuresti-Ilfov Vest Romania EU 27


 

                                                                                                                       
 
39
S-a păstrat anul 2010 pentru a putea realiza ponderea în PIB

59  
 
 

Regiunea Vest se situează pe o poziţie uşor mai ridicată în România în


privinţa cuantumului ISD raportat la populaţie. Cu un cuantum ISD de 1.608 EUR
per capita în 2009, regiunea este a doua din România, însă este cu mult sub media
naţională de 2325 EUR (69%) şi de 9 ori mai jos decât Bucureşti-Ilfov – 14.069
EUR (11%). Evoluţia în ansamblu a cuantumului ISD per capita este 317% (80%
faţă de media naţională). Deşi a urcat un loc, plasându-se pe poziţia a doua,
modificările generale din perioada 2003-2009 situează Regiunea Vest pe locul 5 în
România după Sud-Vest Oltenia (491%), Centru (480%), Bucureşti-Ilfov (468%) şi
Sud-Muntenia (334%). Cu toate acestea, la nivelul acestui indicator situaţia regiunii
pare să se înrăutăţească – cu 10% faţă de media UE27 şi 36% faţă de media NSM
(aşa cum apar şi toate celelalte regiuni ale României cu excepţia Bucureşti-Ilfov).
Creşterea în regiunea Vest este cu mult superioară celei din UE27 (81% în 2003-
2009) şi UE12 (181%), contribuind la o oarecare reducere a diferenţei (cu 5,5 p.p.
pentru UE27 şi cu 11,6% pentru UE12). În acest sens, în timp ce în România se
manifestă o tendinţă spre divergenţă, în contextul UE se manifestă o tendinţă spre
convergenţă la nivelul cuantumului ISD. Comparativ cu ţările privite individual, din
perspectiva nivelului ISD per capita se observă faptul că nicio ţară nu înregistrează
valori similare cu cele ale regiunii Vest –cu excepţia României (2325), mai
apropiate sunt Grecia (2584) şi Lituania (2931).
În anul 2010, cuantumu ISD per capita în regiune era de 1795 EUR per
capita, şi deşi în creştere faţă de 2009, rîmâne încă sub media naţională de 2450
EUR (73,3%) şi de 9 ori mai jos decât Bucureşti-Ilfov – 14 467 EUR (12,4%).
Evoluţia în ansamblu a cuantumului ISD per capita este 366% (86% faţă de media
naţională). Creşterea în regiunea Vest este cu mult superioară celei din UE27 (29,1%
în 2003-2010), contribuind la o oarecare reducere a diferenţei.
Menţionăm totuşi faptul că poziţia regiunii (mai ales în cadrul UE) ar fi
superioară dacă am utiliza datele referitoare la fluxurile ISD. Acest aspect este
evidenţiat de poziţia semnificativ superioară a României pentru acest indicator – ţara
se situează pe locul 11 la fluxurile totale (acumulate) ale investiţiilor externe directe
atrase în perioada 2003-2009, pe locul 8 la fluxurile investiţiilor externe directe
atrase în 2008 ca şi % din PIB (6,9% faţă de media UE27 de 1,6%), respectiv pe
locul 14 la fluxuri ISD atrase per capita în 2008 (441 EUR faţă de media UE27 de
1095)40. Datele comparative nu indică în care sectoare au loc cele mai mari investiţii
externe directe. În acest scop este preferabilă utilizarea datelor înregistrate la nivel
local.
Tabelul 22. Investiţii străine directe la nivel de sector
Sector   Nr.  investiţii  pe   Timiş   Arad   Hunedoara   Caraş-­‐Severin  
sector  TOTAL  
Industrie                      
Industria  extractivă   1       1          
Industria  prelucrătoare,  din  care:                      
Alimente,  băuturi  și  tutun     5   3       2      
Ciment,  sticlă,  ceramică     2   1   1          

                                                                                                                       
 
40
Anuarul statistic Eurostat 2011; calcule proprii pe baza datelor furnizate de Eurostat: [tec00049] -
Stocuri investiţii directe atrase

60  
 
 

Fabricarea   produselor   din   lemn,   inclusiv   9   1   4   2   2  


mobilă  
Fabricarea   calculatoarelor,   altor   produse   19   10   9          
electronice,  optice  și  electrice    
Mașini,  utilaje  și  echipamente     18   9   5   1   3  
Metalurgie   9   3   1   3   2  
Mijloace  de  transport   2   1   1          
Prelucrare  țiței,  produse  chimice,  cauciuc   10   7   2   1      
și  mase  plastice  
Textile,  confecții  și  pielărie   27   10   9   7   1  
Alte  ramuri  ale  industriei  prelucrătoare   1       1          
Energie  electrică,  gaze  și  apă   1       1          
Activități   profesionale,   științifice,   tehnice   6   6              
și  administrative  și  servicii  suport  
Agricultură,  silvicultură  și  pescuit   5   4       1      
Comerț     25   15   6   4      
Construcții  și  tranzacții  imobiliare   2   2              
Hoteluri  și  restaurante                      
Tehnologia  informației  și  comunicații   8   8              
Intermedieri  financiare  și  asigurări                      
Transporturi     8   4   3   1      
Alte  activități   22   16   2   3   1  
                       
Total   180   100   46   25       9  
Sursa: ADR

Cele mai frecvente ISD în Regiunea Vest se întâlnesc în sectorul „Textile,


confecții și pielărie” (27), urmat îndeaproape de „Comerţ” (25 ISD), „Fabricarea
calculatoarelor, altor produse electronice, optice și electrice” (19 ISD) şi „Mașini,
utilaje și echipamente” (18 ISD).
Investiţiile externe directe deţin o pondere masivă în judeţul Timiş cu 55%
din ISD din regiune în timp ce judeţul Caraş-Severin a atras doar 5% din totalul
ISD. În Hunedoara şi Caraş-Severin nu au fost atrase investiţii pentru fabricarea
calculatoarelor, altor produse electronice, optice și electrice. Pentru tehnologia
informației și comunicațiilor doar judeţul Timiş a atras investiţii (niciunul dintre
celelalte judeţe ale regiunii).

Tabelul 23. Investiţii străine directe la nivel de ţară


Ţară de origine Nr. An
investiţiilor 1990-1996 1997-2002 2003-2007 2007-
la nivel de 2010
ţară TOTAL

SUA 9 1 3 4 1
Austria 10 2 3 4 1
Belgia 1 1
China 2 2
Franţa 10 2 2 6
Germania 47 14 13 20
Italia 27 5 17 5
Olanda 9 6 2 1
Ungaria 8 1 5 1 1

61  
 
 

Cipru 1 1
Elveţia 4 2 2
Elveţia - Italia 2 1 1
Grecia 2 1 1
I.VIRGINE BRIT 3 1 1 1
Irlanda 1 1
Israel 1 1
Italia - Germania 1 1
Italia - Austria 1 1
Italia - Olanda 1 1
Japonia 1 1
Liban 2 2
Liechtenstein 2 1 1
Luxemburg 13 6 5 2
Portugalia 1 1
Malta 1 1
Marea Britanie 1 1
R. Arabă Siria 1 1
Slovacia 1 1
Spania 1 1
Suedia 1 1
Total 165 46 64 52 3
Sursa: ADR
În Regiunea Vest 30 de ţări au realizat investiții directe. În fruntea listei se
află Germania cu 47 ISD, urmată de (27), Luxemburg (13), Franţa şi Austria –
fiecare cu 10 ISD. După anul 1990, investiţiile directe au înregistrat o perioadă de
intensificare în 1997 – 2002 (64 ISD), respectiv un declin între 2003 – 2007 (52
ISD). În perioada 2007–2008 s-au înregistrat numai 3 cazuri de ISD, ceea ce denotă
o tendinţă descrescătoare continuă.
Succesul zonelor dominante ale Regiunii Vest se datorează în mare măsură
investiţiilor străine substanţiale în fabrici ale unor sucursale pentru deservirea
pieţelor europene. Pentru zonele stagnante ale regiunii, este probabil ca atragerea
acestor ISD, în special pe măsură ce pieţele muncii din jurul Timișoarei şi Aradului
devin saturate şi salariile cresc, să constituie o platformă importantă pentru
dezvoltare. Figura 8 subliniază cât de important este rolul pe care îl joacă firmele cu
capital majoritar străin în productivitatea şi forţa de muncă din regiune, precum şi
decalajul ce există între judeţe. Dacă ponderea capitalului străin este semnificativă în
Caraş-Severin, rolul acestuia încă rămâne cu mult sub nivelurile din Timiş şi Arad;
iar în Hunedoara, ponderea capitalului străin rămâne limitată.
Pentru ca investitorii străini să creeze o producţie orientată către export în
zonele stagnante ale Regiunii Vest, nu este suficient ca piaţa muncii şi mediul
investiţional mai vast să fie atractive ci, în mod esenţial, şi conectivitatea cu pieţele
europene trebuie să fie eficientă. Provocarea legată de conectivitate pentru aceste
zone stagnante ale regiunii a fost deja discutată. Însă un element suplimentar ce
trebuie luat în considerare este crearea unei legături între îmbunătăţirile la
conectivitatea transportului intern şi punctele de trecere a frontierei.

62  
 
 

Figura 42. Ponderea din economie a firmelor cu capital majoritar străin pe judeţe (2010)

Vest  global  
Firme   Producti-­‐ Forţă  d e  muncă  
vitate  
Sursa: Calcule bazate pe date din Registrul Comercial

Trecerea către participarea la lanțul valoric este legată de o altă tendință din
structura economică a Regiunii de Vest – importanța tot mai are a întreprinderilor cu
capital străin. Datorită amplasării și legăturilor tradiționale ale acesteia cu Europa de
Vest, regiunea a fost întotdeauna atractivă pentru investitorii străini. Prin urmare,
atunci când România a început procesul de aderare la Uniunea Europeană, Regiunea
Vest a beneficiat semnificativ de avalanșa de investiții străine în țară. În special
furnizorii de componente cu legături în sectorul automobilelor din Germania au
făcut investiții importante în regiunea de Vest la începutul anilor 2000. Acest lucru
s-a bazat în primul rând pe o strategie simplă de a profita de avantajele salariilor din
România rămânând, în același timp, cât mai aproape posibil de Germania și de alte
părți ale sectorului ce își are bazele în Europa Centrală. De-a lungul deceniului,
creșterea sectorului automobilelor în regiunea de Vest a devenit aproape exclusiv o
chestiune de investiții străine. În prezent, mai mult de jumătate din întreprinderile de
automobile din regiune (115 în total) au o anumită parte de capital străin. Însă mai
important este faptul că aceste întreprinderi domină peisajul, deținând 90 procente
sau mai mult din valoarea adăugată, ocuparea forței de muncă și exporturi.
Deși sectorul automobilelor este un caz extrem, firmele străine predomină în
multe sectoare din regiune. Acestea dețin 50 procente din numărul de întreprinderi
din clusterul de textile și aproape 40 procente din numărul de întreprinderi din
clusterul TIC. Per ansamblu, întreprinderile cu capital străin dețin aproape un sfert
din numărul total de întreprinderi din regiunea de Vest, aproximativ jumătate din
producție și ocuparea forței de muncă și peste 90 procente din exporturi. Cu toate
acestea, trebuie remarcat faptul că, în ciuda acestor tendințe, Regiunea de Vest
rămâne doar al patrulea mare destinatar al investițiilor străine din țară, după
București, Regiunea de Centru și Muntenia de Sud41.
Capitalul străin din sectoarele cheie din regiune aduce atât oportunități, cât și
riscuri. Principalul risc este acela că întreprinderile străine pot avea ‘libertate de
                                                                                                                       
 
41
Sursa: BNR; coeficientul regional de stocuri ISD la data de 31 Decembrie 2010.

63  
 
 

mișcare’, ceea ce înseamnă că acestea pot închide fabricile și pot părăsi regiunea în
cazul în care condițiile nu mai sunt profitabile sau dacă apar alte regiuni care oferă
condiții mai bune (ex. salarii mai mici). Aceasta a reprezentat demult o preocupare
în industriile de asamblare cu utilizare intensivă a forței de muncă la nivel mondial,
în special în industria articolelor de îmbrăcăminte. Până în prezent, nu există dovezi
care să sugereze faptul că întreprinderile cu capital străin din Regiunea de Vest au
avut o deosebită libertate de mișcare. De fapt, figura de mai jos indică faptul că a
fost mult mai puțin probabil ca întreprinderile cu capital integral străin să se închidă
pe durata crizei decât întreprinderile cu capital intern sau întreprinderile cu capital
străin și intern.
În plus, în special în sectorul automobilelor, există o serie de exemple de
investitori străini majori ce își consolidează legăturile cu regiunea, în loc să și le
reducă. Societăți precum TRW și Yazaki, precum și Continental s-au extins de la
investiția inițială și exploatează, în prezent, multiple uzine în regiune. Yazaki a
transformat Regiunea Vest în baza sa de livrare pentru întreaga Europă și, împreună
cu Continental și cu alți investitori, au completat operațiunile de asamblare cu
utilizare intensivă a forței de muncă cu investiții în centrul de C&D.
 
 
 
 
 
Figura  43.  Sfera  de  Întreprinderi  cu  Capital  Străin  din  Regiunea  de  Vest  (2010)  

 
Sursa: Calcule pe bază de date de la Registrul Comerțului
Notă: Întreprinderile străine includ întreprinderile cu orice coeficient de participație străină, prin
urmare includ atât întreprinderile cu capital integral străin, cât și întreprinderile cu capital străin și
intern (Registrul Comerțului nu indică acest coeficient de capital, ci doar “100 procente străin”, “100
procente local” și “mixt”
 
Figura  44.  ISD  și  Ratele  de  Supraviețuire  a  Întreprinderilor  Naționale  pentru  Întreprinderi  cu  20  
sau  Mai  Mulți  Angajați  (Partea  de  Întreprinderi  din  Cohortele  din  2006  și  2007  care  au  Rămas  în  
Funcțiune  începând  cu  anul  2010)  

64  
 
 

 
Sursa: Calcule pe bază de date de la Registrul Comerțului
Note: “Cohortele din 2006 și 2007” se referă la întreprinderile ce și-au început activitatea (dovada
fiind înregistrarea acestora la Registrul Comerțului pentru prima dată) în respectivii ani;
“Supraviețuirea” se referă la acele întreprinderi care au rămas înregistrate la Registrul Comerțului
începând cu anul 2010; “Parțial Străin” indică faptul că întreprinderea are atât capital străin cât și
românesc.
 
Al doilea risc este acela că întreprinderile cu capital străin exclud industria
locală. Acest lucru poate avea loc prin eliminarea prin concurență a firmelor locale
pe piața internă tradițională, prin absorbirea unor finanțări limitate de la băncile
locale sau prin atragerea forței de muncă cu cele mai bune competențe disponibilă
pe piață. Nu există dovezi care să sugereze faptul că primele două dintre acestea sunt
relevante în Regiunea de Vest: investitorii străini sunt concentrați aproape exclusiv
pe piețele de export deja stabilite; și acestea sunt finanțate din surse din afara
României. Cu toate acestea, există motive pentru a considera că cererea mare de
mână de lucru calificată din partea întreprinderilor străine și oportunitățile pe care
acestea le pot oferi pot avea implicații negative pentru întreprinderile naționale. În
special la locurile de muncă de natură tehnică sau managerială, întreprinderile
străine pot oferi tinerilor români acreditarea unei întreprinderi străine, experiența de
învățare într-un mediu de vârf și potențialul de a dobândi experiență la locul de
muncă și oportunități în străinătate.
Însă întreprinderile cu capital străin pot aduce și beneficii semnificative
pentru regiune, în afară de locurile de muncă pe care acestea le creează. Acestea
rezultă din propagarea cunoștințelor și a tehnologiei în economia regională. Întrucât
întreprinderile străine sunt aproape inevitabil mult mai productive și mai avansate
din punct de vedere tehnologic decât cele de pe piața internă, propagările pot avea
un rol important pentru îmbunătățirea competitivității întreprinderilor din regiune.
Aceste propagări au loc prin trei canale importante: prin capitalul uman (adică prin
intermediul muncitorilor), prin relațiile de aprovizionare și prin efectele concurenței
și ale demonstrației (prin concurența pe piață și activități comune). Deși regiunea
beneficiază de propagări prin capitalul uman – românii dețin marea majoritate a
locurilor de muncă din cadrul întreprinderilor cu capital străin, inclusiv funcții de
management și tehnice – legăturile din lanțul de aprovizionare dintre sectorul străin
și cel național sunt foarte slabe. Acest lucru este confirmat atât de investitorii străini,
cât și de întreprinderile românești din sectorul auto. O serie de factori contribuie la

65  
 
 

acest lucru, inclusiv economiile de scară, dificultățile cu care se confruntă micii


furnizori locali în îndeplinirea standardelor de calitate internaționale, precum și
faptul că multe dintre deciziile de achiziții din întreprinderile cu capital străin nu
sunt luate în uzinele din Regiunea de Vest ci la sediile corporative.
Legături intersectoriale
În sfârșit, unul dintre progresele mai interesante din structura economică a
Regiunii de Vest este posibila apariție a unor legături intersectoriale mai puternice,
în care prezenta unui sector beneficiază de competențele din alt sector. Aici sectorul
automobilelor are un rol esențial, nu doar datorită poziției sale dominante în regiune,
ci datorită faptului că acesta are, în mod tradițional, rolul unei punți între o serie de
sectoare, inclusiv inginerie, metale și electronice (Căsuța 4). Clusterul de automobile
din Regiunea de Vest abordează o serie de activități dincolo de sectorul principal al
automobilelor (CAEN 29), inclusiv o parte din sectorul textilelor, metalelor,
plasticului, cauciucului, mașinilor-unelte și cel mai important al electronicelor din
regiune. Dincolo de sectorul principal al automobilelor, clusterul de automobile are
o contribuție semnificativă la alte 15,000 de locuri de muncă în producția directă,
făcând ca partea ‘conexă’ a clusterului de automobile să fie mai mare decât orice alt
sector de producție din regiune.
Poate că cea mai interesantă este relația dintre sectorul automobilelor și
sectorul TIC din Regiunea de Vest. Una dintre cele mai mari investiții făcute în
Regiunea de Vest a fost cea făcută de Siemens, preluată ulterior de Continental
Automotive. Această investiție din anul 2000 a creat centrul de C&D pentru
software și hardware pentru automobile, acoperind aplicații ce includ dezvoltarea
software și testarea pentru o gamă vastă de sisteme pentru autovehicule. Această
investiție în sectorul automobilelor poate fi văzută ca unul dintre catalizatorii de
dezvoltare a sectorului TIC din România de Vest. Aceasta nu doar a amplasat
regiunea pe harta TIC, ci a oferit o bază de programatori calificați și instruiți pentru
investitorii străini și a lansat noi întreprinderi. O întreprindere străină TIC din acest
sector a remarcat faptul că aceasta a preferat să se stabilească în Timișoara anume
pentru a avea acces la mâna de lucru a societății Continental.

4.2.Sistemele locale de producţie


Tabelul de mai jos arată cele cinci sectoare (NACE cu 2 cifre) în care fiecare
judeţ este cel mai specializat în contextul naţional. Acesta arată clar faptul că
judeţele Timiş şi Arad sunt specializate într-o gamă de sectoare de producţie, Timiş
fiind specializat în câteva sectoare de producţie mai sofisticate. Hunedoara şi Caraş-
Severin rămân între timp specializate în sectoare legate de dotările lor fizice şi
identitatea culturală îndelungată a zonei – silvicultură şi minerit în Hunedoara;
minerit şi metale (precum şi produse din lemn) în Caraş-Severin. Pe de altă parte,
este de remarcat faptul că sectorul auto, precum şi alte sectoare de producţie, se află
printre domeniile dominante de specializare în toate judeţele. Se sugerează astfel că
dotările istorice nu reprezintă totul, şi că tipurile de investiţii ce au catalizat
dezvoltarea în Timiş şi Arad se răspândesc, măcar într-o oarecare măsură, şi în alte
zone ale regiunii.

Tabelul 24. Primele 5 sectoare de bază cele mai specializate pe judeţ (2010)

66  
 
 

Arad   Caraş-­‐Severin  
Raportare     Raportare    
NACE   Descriere   la  locaţie   NACE   Descriere   la  locaţie  
29   Autovehicule   5,3   28   Instalaţii  şi  echipamente   5,3  
                                                                   
32   Alte  activităţi  industriale   3,8   24   Prelucrarea  metalelor   4,0  
                                                                   
30   Alte  mijloace  de  transport   3,5   07   Extracţia  minereurilor  metalifere   3,3  
                                                                   
31   Producţia  de  mobilă   2,5   16   Lemn  şi  produse  din  lemn   3,1  
                                                                   
26   Calculatoare,  electronice  şi  optice     2,3   29   Autovehicule   3,1  
                                                                   
Hunedoara   Timiş  
Raportare     Raportare    
NACE   Descriere   la  locaţie   NACE   Descriere   la  locaţie  
02   Silvicultură  şi  exploatare  forestieră   19,9   26   Calculatoare,  electronice  şi  optice     6,1  
                                                             
05   Extracţia  cărbunelui   17,1   27   Echipamente  electrice   3,5  
                                                             
32   Alte  activităţi  industriale   4,0   29   Autovehicule   3,2  
                                                                   
08   Alte  activităţi  extractive   2,7   15   Produse  din  piele  (Încălţăminte)   3,0  
                                                                   
29   Autovehicule   2,6   22   Cauciuc  şi  materiale  plastice   2,6  
                                                                   
Sursa: Calcule bazate pe date din Ancheta Structurală în Întreprinderi
Notă: Sectoarele de bază includ acele sectoare care vând în principal în afara zonei locale;
Specializare definită ca sectoarele cu cea mai ridicată raportare la locaţie pentru forţa de muncă în
contextul naţional.

5. Veniturile și cheltuielile totale ale principalelor categorii de gospodării

În anul 2011, veniturile totale, în termeni nominali, au fost de 2417,3 lei


lunar pe gospodărie şi de 839,5 lei pe persoană, cu 4,9%, respectiv 5,6% mai mari
decât în anul 2010. Principala sursă de formare a veniturilor totale a reprezentat-o,
atât în anul 2011, cât şi în anul anterior, veniturile băneşti (81,7%, în scădere cu 2,2
puncte procentuale faţă de anul 2010).
Cele mai multe venituri s-au realizat la nivelul gospodăriilor de salariați
(981,6 ron), în timp ce la nivelul gospodăriilor de șomeri și agricultori s-au
înregistrat veniturile cele mai mici (417,2 ron, respectiv 488,8 ron). Veniturile
gospodăriilor de pensionari au fost foarte aproape de media națională (779,0 ron).
Diferenţe de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor s-au
înregistrat şi în funcţie de mediul de rezidenţă. În anul 2011, veniturile medii pe o
gospodărie din mediul urban au fost cu 23,4% mai mari decât ale gospodăriilor din
mediul rural. În mediul urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporţie de
62,3% din salarii, 23,4% din prestaţii sociale, veniturile în natură reprezentând 8,2%
din total. În mediul rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o
producţia agricolă, care a asigurat 40,7% din totalul veniturilor.
În ceea ce privește valoarea veniturilor totale ale gospodăriilor la nivelul
regiunilor de dezvoltare, pe primul loc în România se află regiunea capitală, cu o
valoare totală de 1175 ron, urmată de regiunea Vest, cu 900 ron. Cele mai mici
valori se înregistrează în Nord Est (727 ron) și Sud-Est (757 ron). Și la nivelul
Regiunii Vest cele mai mari venituri se înregistrează în gospodăriile de salariați
(984,38 ron), iar cele mai mici în cele de șomeri (489 Ron, dar peste media națională
de 471 ron).
Tabelul 25. Veniturile totale medii (lei, lunar pe o persoană), 2011
Venituri
Regiunea de medii Gospodării de:
dezvoltare lunare pe
persoană Salariaţi Agricultori Şomeri Pensionari

67  
 
 

România 839,5 981,58 488,83 471,17 779,02


Nord - Vest 861,74 893,72 568,92 524,17 809,30
Centru 864,02 928,82 628,71 396,51 818,96
Nord - Est 727,86 868,24 420,89 441,43 741,24
Sud - Est 756,98 840,44 480,02 482,67 695,14
Sud - Muntenia 800,67 998,34 567,59 469,17 792,67
Bucureşti - Ilfov 1175,43 1323,25 595,93 591,29 967,99
Sud - Vest
741,24 953,49 407,48 451,57 686,14
Oltenia
Vest 900,97 984,38 519,76 489,90 774,33
Sursa: INS 2012

Cheltuielile totale ale gospodăriilor au fost, în anul 2011, în medie, de


2183,8 lei lunar pe gospodărie şi de 758,4 lei pe persoană şi au reprezentat 90,3%
din veniturile totale (în creştere cu 0,8 puncte procentuale faţă de anul 2010). Dintre
categoriile de gospodării analizate nivelul cel mai înalt al cheltuielilor totale, medii
pe o persoană (902,3 lei lunar), a fost realizat de gospodăriile de salariaţi, care
dispun şi de veniturile cele mai mari, iar cel mai scăzut de gospodăriile de şomeri
(495,8 lei).
Principala destinaţie a cheltuielilor gospodăriilor – consumul – a deţinut, în
medie pe ansamblul gospodăriilor, 70,2% din cheltuielile totale. Cheltuielile de
consum au reprezentat 1532,3 lei lunar pe o gospodărie, iar cheltuielile băneşti
pentru cumpărarea de produse alimentare (inclusiv cheltuielile în unităţile de
alimentaţie publică), nealimentare şi pentru plata serviciilor 1320,8 lei lunar (60,5%
din cheltuielile totale). Cealaltă parte a cheltuielilor de consum, contravaloarea
consumului uman din resurse proprii (acele produse alimentare şi nealimentare din
resurse proprii care sunt consumate de membrii gospodăriei) a fost egală cu 211,5 lei
pe gospodărie şi a reprezentat 9,7% din cheltuielile totale.
Unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi, mai ales, structura
cheltuielilor de consum sunt determinate de mediul de rezidenţă. Una dintre acestea
se referă la faptul că, în condiţiile în care, nivelul cheltuielilor totale de consum
medii lunare pe o gospodărie a fost mai mare în mediul urban cu 421,9 lei, cele
pentru consumul alimentar au fost mai mari cu numai 30,2 lei. Aceasta derivă din
faptul că, în gospodăriile din mediul rural, 45,4% din cheltuielile pentru consumul
alimentar reprezintă contravaloarea consumului din resurse proprii. Şi pentru
gospodăriile din mediul urban consumul de produse alimentare din resurse proprii
joacă un rol important, acoperind 20,0% din cheltuielile de consum alimentar.
Dintre cele 8 regiuni, cele mai mari valori ale cheltuielilor totale au fost în
regiunile București Ilfov (1000 ron) și Vest (842 ron), iar cele mai mici în Sud Vest
Oltenia (659,27 ron) și Sud Est (687 ron).
La nivelul Regiunii Vest, gospodăriile de salariați au înregistrat cele mai
mari valori ale cheltuielilor totale (894,98 ron), urmate de cele de pensionari (706,16
ron), în timp ce în gospodăriile de șomeri valoarea cheltuieilor totale a fost la
jumătate din cea a gospodăriilor de salariați (491,95 ron).

Tabelul 26. Cheltuielile totale medii lunare pe o persoană 2011


Cheltuieli
medii Gospodării de:
Regiunea de dezvoltare
lunar pe

68  
 
 

persoană

Salariaţi Agricultori Şomeri Pensionari


România 758,4 864,66 473,11 462,19 689,06
Nord - Vest 787,70 828,25 558,83 510,70 730,66
Centru 774,98 818,72 555,85 375,71 701,22
Nord - Est 688,41 783,51 418,14 489,56 677,93
Sud - Est 687,14 745,68 474,09 427,01 616,43
Sud - Muntenia 716,12 852,98 544,82 466,30 716,47
Bucureşti - Ilfov 1000,72 1137,48 571,31 569,24 802,54
Sud - Vest Oltenia 658,94 798,81 390,94 424,46 585,76
Vest 841,58 894,98 497,19 491,95 706,16
Sursa: INS 2012

Figura 45. Venituri și cheltuieli medii lunare pe persoană pe regiuni - 2011

Venituri  și  cheltuieli  medii  lunare  pe  


persoană  -­‐  2011  
 Vest  
Bucureşti  -­‐  Ilfov  
Sud  -­‐  Est   Cheltuieli  

Centru   Venituri  
România  
0   200   400   600   800   1000   1200  

Sursa: INS

6. Export

Capacitatea de a exporta a unei regiuni dă indicii despre cât de puternică este


o regiune. Acesta indică capacitatea de a produce bunuri şi servicii care să treacă
testul concurenţei internaţionale. Evaluarea acestui indicator se face din perspectiva
poziţiei (ca pondere) pe care o ocupă Regiunea Vest în România, precum şi în raport
cu PIB-ul regional în ceea ce priveşte comerţul de bunuri42.
Regiunea Vest a ocupat locul 2 între regiunile României din punct de
vedere a ponderii exporturilor în volumul total de export al României, însă și-a
pierdut această poziție ajungând pe locurile 3, respectiv 4 în 2009 și 2010.
În 2010 exportul de mărfuri a fost de 5,2 miliarde Euro (14,1% din
totalul României). Importurile în 2010 au fost de aproape 4,9 miliarde Euro (10,5%
din total), clasând Regiunea Vest pe locul patru după Bucureşti-Ilfov (36,5%), Nord-
Vest (13,6%) şi Sud-Muntenia (12%). Cu toate acestea, raportându-ne la expunerea
la comerţ exterior a Regiunii Vest, aceasta se plasează pe locul doi - cu un raport al
                                                                                                                       
 
42
Nu există date disponibile pentru exportul şi importul de servicii

69  
 
 

exportului şi importului din PIB de 88% în 2010 - după Nord-Vest (90%) şi cu mult
peste media pe ţară, de 71%. Mai important decât atât – din punct de vedere al ratei
exportului din PIB-ul regional, Regiunea Vest ocupă locul 1 în România în mod
constant - în 2010 raportul era de 45%, cu mult peste media pe ţară de 32%.
Orientarea puternică spre export a regiunii se reflectă, de asemenea, în diferenţa
mare, constantă, dintre ponderea sa în export şi în PIB (primul loc în perioada 2002-
2010, cu valori variind între 4,3 și 7,2 puncte procentuale).

Tabelul 27. Regiunea Vest - reflectată în comerţul exterior al României, 2001-2010*


2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2009 2010
Ponderea din volumul
exporturilor României 15,2% 17,0% 17,9% 17,0% 15,7% 15,4% 15,8% 14,3% 14,1%
Locul ocupat 2 2 2 2 2 2 2 3 4
Ponderea din volumul
importurilor României 11,3% 13,0% 12,9% 12,0% 10,5% 9,9% 9,7% 10,0% 10,5%
Locul ocupat 2 2 2 2 3 5 4 5 4
Diferenţa dintre ponderea
exportului şi ponderea PIB 5,5% 7,2% 7,8% 6,8% 5,6% 5,0% 5,4% n.a 4,30%
Locul ocupat 2 1 1 1 1 1 1 n.a 1
Balanţa comercială,
milioane EUR -31,9 54,8 63,3 77,3 63,8 -52,9 -301,3
Locul ocupat 3 4 4 2 2 2 2 2 2
Comerţul exterior ca % din
PIB 88% 103% 104% 102% 86% 79% 74% n.a 88%
Locul ocupat 2 2 2 2 2 2 2 n.a 2
Export ca % din PIB 44% 52% 53% 51% 43% 39% 36% n.a 45%
Locul ocupat 1 1 1 1 1 1 1 n.a 1
Sursa: 2012 - INS România, date nepublicate; 2001-2010 - date la nivel naţional: INS România,
Tempo on-line, EXP101A – Valoare export (FOB), EXP102A - Valoarea importului (CIF); ponderi
regionale şi balanţa comercială - Chillian, M.N. Competitivitatea externă a regiunilor şi judeţelor
româneşti - Revista Română de Prognoză Economică, Vol. 11, nr 3, 2009, p. 155 (calculat pe baza
datelor INS); datele privind volumul, în perioada 2001-2010 - calculate pe baza datelor la nivel
naţional şi ponderile regionale prevăzute de Chillian (2009).

Se remarcă decalaje uriaşe la nivelul județelor. Locul ocupat de Regiunea


Vest din perspectiva exporturilor se datorează aproape în întregime judeţelor Timiş
(57,4% din export în 2010) şi Arad (31,4%). Cota judeţului Caraş-Severin foarte
scăzută (2,6%), iar a Hunedoarei semnificativ sub primele două clasate (8,6%).
Ponderile importurilor la nivel de judeţ sunt similare. Se evidenţiază diferenţe mari
între contribuţiile judeţelor la export şi PIB, ceea ce indică deosebiri semnificative în
competitivitatea internaţională. Detalii cu privire la structura exporturilor sunt
prevăzute în secţiunea referitoare la comerț exterior.

Figura 45. Contribuția județelor la export și PIB – 2010 - %

70  
 
 

Contribuția  județelor  la  export  -­‐  2010  


cota  in  PIB   cota  in  export  

48,0%  
Timiş   57,4%  

18,0%  
Hunedoara   8,6%  

12,0%  
Caraş-­‐Severin   2,6%  

22,0%  
Arad   31,4%  

Sursa: INS

6.1. Structura exporturilor


Capacitatea de export poate fi utilizată ca şi indicator al puterii economice a
unei regiuni prin sectoarele din care se compune. Aceasta relevă capacitatea de
producţie a bunurilor şi serviciilor care trec testul competiţiei internaţionale43. În
consecinţă, este importantă identificarea sectoarelor cu o pondere mai mare în
exporturi, indicând avantajele comparative ale regiunii. Pentru România sunt
disponibile numai date referitoare la exportul de bunuri – acestea sunt relevante
ţinând cont de ponderea ridicată a agriculturii şi industriei în cadrul economiei
regionale44. Nu există date relevante pentru regiunile UE. În 2010, structura
exporturilor de bunuri a Regiunii Vest este dominată de:
• Maşini / aparate mecanice; echipamente electrice (35%);
• Vehicule terestre, aeriene, vapoare şi nave, echipamente auxiliare pentru
transport (15%);
• Materiale plastice şi articole din material plastic; cauciuc şi articole din
cauciuc (9%);
• Materiale textile şi articole din aceste materiale (9%);
• Încălţăminte, obiecte de acoperit capul, umbrele de ploaie, umbrele de
soare, bastoane, bice, cravaşe şi părţi ale acestora; pene şi puf prelucrate şi
articole din acestea; flori artificiale; articole din păr uman (8%);
• Mărfuri şi produse diverse (7%);
• Instrumente şi aparate optice, fotografice sau cinematografice, de măsură,
                                                                                                                       
 
43
Chillian, M.N. Competitivitatea externă a regiunilor şi judeţelor României. – Jurnalul Român de
Prognoză Economică, Vol. 11, Nr. 3, 2009, pp. 153-154.
44
Datele sunt disponibile la nivelul secţiunilor Nomenclatorului combinat (NC). Datele privind
exportul regional trebuie tratate cu prudență, deoarece ele sunt raportate de sediile companiilor, care
ar putea fi diferite de locaţiile unităţilor de producţie.  

71  
 
 

de control sau de precizie; instrumente şi aparate medico-chirurgicale


(5%);
• Metale comune şi articole din metale comune (4%).
Împreună, cele 8 categorii de bunuri enumerate mai sus (din 19 raportate)
reprezintă peste 90% din exportul regional. Merită menţionat faptul că niciun produs
din agricultură sau din industriile conexe (de ex. alimente şi băuturi) nu figurează
printre principalele categorii exportate.
Totuşi, Regiunea Vest prezintă un nivel ridicat al specializării în 2 categorii
conexe sectorului Agricultură (I şi VIII în tabelul de mai jos). În practică, produsele
mineritului şi activităţilor extractive nu figurează în exporturi (0,1% în cadrul
regiunii şi 0,3% din exporturile României), indicând competitivitatea internaţională
scăzută a acestora.
 
Tabelul 28. Exportul de bunuri din Regiunea Vest – comparaţie naţională (2010)
Indice de Pondere în Loc în
    Secţiuni NC8 Vest România
specializare România România
I   Animale vii şi produse ale regnului animal 1,3% 1,2% 1,1 15,9% 1
II   Produse ale regnului vegetal 1,8% 4,4% 0,4 5,6% 4
Grăsimi şi uleiuri de origine animală sau
III  
vegetală 0,1% 0,4% 0,1 1,9% 6
IV   Produse ale industriei alimentare 0,3% 2,4% 0,1 1,9% 5
V   Produse minerale 0,2% 5,5% 0,0 0,4% 5
VI   Produse ale industriei chimice 1,2% 4,4% 0,3 3,9% 5
Materiale plastice, cauciuc şi articole din
VII  
acestea 9,0% 5,1% 1,8 25,1% 1
Piei brute, piei finite, piei cu blană şi produse
VIII  
din acestea 1,2% 0,6% 1,9 27,2% 2
IX   Produse din lemn, cu excepţia mobilei 1,9% 3,3% 0,6 8,1% 4
X   Hârtie şi articole din hârtie 0,4% 0,6% 0,6 8,2% 4
Materiale textile şi articole din aceste
XI  
materiale 8,0% 8,4% 0,95 13,4% 3
Încălţăminte, obiecte de acoperit capul,
umbrele de ploaie, umbrele de soare, bastoane,
XII   bice, cravaşe şi părţi ale acestora; pene şi puf
prelucrate şi articole din acestea; flori
artificiale; articole din păr uman 7,5% 3,1% 2,4 33,6% 1
Articole din piatră, ipsos, ciment, azbest, mică
XIII   sau din materiale similare; produse ceramică;
sticlă şi articole din sticlă 0,6% 0,6% 1,0 14,2% 3
XV   Metale comune şi articole din metale comune 5,2% 11,9% 0,4 6,2% 4
Maşini şi aparate, echipamente electrice şi
părţi ale acestora; aparate de înregistrat sau de
XVI   reprodus sunetul, aparate de înregistrat sau de
reprodus imagini şi sunet de televiziune şi
părţi şi accesorii ale acestor aparate 35,1% 27,1% 1,3 18,2% 2
Vehicule terestre, aeriene, vapoare şi nave,
XVII  
echipamente auxiliare pentru transport 15,4% 15,5% 0,99 14,0% 3
Instrumente şi aparate optice, fotografice sau
XVII cinematografice, de măsură, de control sau de
I   precizie; instrumente şi aparate medico-
chirurgicale 4,4% 1,2% 3,8 53,7% 1
XX   Mărfuri şi produse diverse 6,0% 3,8% 1,6 22,3% 2
XXII   Produse neincluse în alte secţiuni NC 0,3% 0,4% 0,96 13,5% 2

72  
 
 

    TOTAL 100,0% 100,0% 14,1% 2


Sursa: INS România, date nepublicate

Specializarea relativă în cadrul României relevă o poziţionare diferită a


secţiunilor din clasificarea NC8 în ceea ce priveşte indicele de specializare şi
situarea la nivelul întregii ţări:
• Instrumente şi aparate optice, fotografice sau cinematografice, de
măsură, de control sau de precizie; instrumente şi aparate medico-
chirurgicale (3,8); locul 1 în România, reprezentând 53,7% din exportul
naţional;
• Încălţăminte etc. (2,4); locul 1 în România reprezentând 33,6% din
exportul național;
• Materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (1,8); locul 1 în
România, reprezentând 25,1% din exportul naţional;
• Piei brute, piei finite, piei cu blană şi produse din acestea (1,9); cu doar
1,2% în cadrul exporturilor regionale, Vest se plasează pe locul 2 în
România, cu 27,2% din exportul naţional după Centru (36,8%);
• Mărfuri şi produse diverse (1,6); locul 2 în România reprezentând 22,3%
din exportul naţional după Nord-Vest (28,1%);
• Animale vii şi produse ale regnului animal (1,1); cu doar 1,3% în cadrul
exporturilor regionale, Vest este prima regiune din România cu 15,9%
din exportul naţional ;
• Maşini/aparate mecanice; echipamente electrice etc. (1,3); regiunea se
clasează a doua din România cu 18,2% din exportul naţional total după
Nord-Vest (18,5%);
• 2 sectoare cu o pondere ridicată în cadrul exporturilor regiunii au indicele
de specializare sub 1:
• Vehicule terestre, aeriene, vapoare şi nave, echipamente auxiliare
pentru transport (0,99); regiunea Vest se situează pe locul 3 în
România reprezentând 14% din exportul naţional total după Sud-
Munteia (33,8%) și Sud-Est (15,9%);
• Materiale textile şi articole din aceste materiale (0,95); locul 3 în
România reprezentând 13,4% după Centru (19,4%) și Nord-Est
(15,2%) ;

Tabelul 29. Exportul de bunuri din Regiunea Vest – nivel NUTS III (2010)

73  
 
 

Indice de specializare
% în regiune
în România
Secţiuni NC Caraş-
Hunedoar Caraş- Hunedoar Timi
Arad Severi Timiş Arad
a Severin a ş
n
Animale vii şi produse ale
I 1,7% 1,0% 0,5% 1,2% 1,5 0,9 0,5 1,05
regnului animal
II Produse ale regnului vegetal 2,5% 0,1% 1,6% 1,5% 0,6 0,01 0,4 0,3
Grăsimi şi uleiuri de origine
III 0,0% 0,0% 0,0% 0,1% 0,02 0,0 0,0 0,2
animală sau vegetală
IV Produse ale industriei alimentare 0,3% 0,6% 1,1% 0,2% 0,1 0,2 0,5 0,1
V Produse minerale 0,2% 0,0% 1,0% 0,0% 0,03 0,0 0,2 0,01
VI Produse ale industriei chimice 0,3% 0,0% 1,2% 1,8% 0,06 0,0 0,3 0,4
Materiale plastice, cauciuc şi 14,3
VII 2,5% 0,0% 0,6% 0,5 0,0 0,1 2,8
articole din acestea %
VII Piei brute, piei finite, piei cu
1,5% 0,2% 2,4% 0,9% 2,4 0,3 3,9 1,5
I blană şi produse din acestea
Produse din lemn, cu excepţia
IX 1,3% 10,7% 6,9% 1,0% 0,4 3,3 2,1 0,3
mobilei
X Hârtie şi articole din hârtie 0,1% 0,0% 0,3% 0,6% 0,1 0,0 0,4 0,9
Materiale textile şi articole din
XI 12,7% 10,5% 12,4% 4,7% 1,5 1,3 1,5 0,6
aceste materiale
Încălţăminte, obiecte de acoperit
capul, umbrele de ploaie,
umbrele de soare, bastoane, bice,
XII cravaşe şi părţi ale acestora; pene 4,4% 0,0% 6,7% 9,6% 1,4 0,0 2,2 3,1
şi puf prelucrate şi articole din
acestea; flori artificiale; articole
din păr uman
Articole din piatră, ipsos, ciment,
XII azbest, mică sau din materiale
0,3% 0,0% 0,4% 0,9% 0,4 0,0 0,7 1,4
I similare; produse ceramică; sticlă
şi articole din sticlă
Metale comune şi articole din
XV 8,9% 26,0% 6,9% 2,0% 0,8 2,1 0,6 0,2
metale comune
Maşini şi aparate, echipamente
electrice şi părţi ale acestora;
aparate de înregistrat sau de
XV reprodus sunetul, aparate de 37,2
29,7% 17,6% 46,2% 1,1 0,7 1,7 1,4
I înregistrat sau de reprodus %
imagini şi sunet de televiziune şi
părţi şi accesorii ale acestor
aparate
Vehicule terestre, aeriene,
XV 11,0
vapoare şi nave, echipamente 24,7% 30,3% 6,0% 1,6 2,0 0,4 0,7
II %
auxiliare pentru transport
Instrumente şi aparate optice,
fotografice sau cinematografice,
XV
de măsură, de control sau de 0,9% 1,8% 0,4% 7,1% 0,8 1,5 0,3 6,1
III
precizie; instrumente şi aparate
medico-chirurgicale
XX Mărfuri şi produse diverse 7,7% 1,2% 5,3% 5,5% 2,0 0,3 1,4 1,5
XX Produse neincluse în alte secţiuni
0,3% 0,0% 0,0% 0,4% 0,9 0,0 0,03 1,2
II NC
TOTAL 100,0 100,0 100,0% 100,0 1,0 1,0 1,0 1,0

74  
 
 

% % %
Sursa: INS România, date nepublicate

Diferenţierea în dimensiunea exporturilor, structura şi specializarea


județelor Regiunii Vest este semnificativă:
• În Arad, cele mai mari categorii de bunuri exportate sunt: maşini/aparate
mecanice; echipamente electrice etc. (29,7%), vehicule şi echipamente
auxiliare pentru transport (24,7%) şi textile (12,7%); specializarea relativă
este cea mai ridicată pentru piei brute, piei finite, piei cu blană şi produse din
acestea (2,4), mărfuri şi produse diverse (2) şi animale vii şi produse ale
regnului animal (1,5). Judeţul Arad este răspunzător pentru aproximativ 50%
din exportul regional de vehicule şi echipamente auxiliare pentru transport
(50,4%), materiale textile şi articole din acestea(49,9%) şi metale comune
(53,5%)
• În Caraş-Severin, cele mai mari categorii de bunuri exportate sunt vehicule
şi echipamente auxiliare pentru transport (30,3%), metale comune si articole
din metale comune (26%) și mașini/aparate mecanice; echipamente electrice
etc. 17,6%); o pondere relativ ridicată o au şi produsele din lemn (10,7%) și
materialele textile (10,5). Cea mai mare specializare o au produsele din lemn
(3,3) şi metalele comune (2,1). În ciuda importanţei agriculturii la nivelul
judeţului, produsele conexe sunt prezente săptămânal în exporturi.
• Hunedoara se caracterizează prin cea mai mare concentrare a unei singure
categorii de bunuri în structura exporturilor – maşini / aparate mecanice;
echipamente electrice etc. (46,2%), urmată de textile (12,4%), metale
comune și produse din lemn (6,9%) încălţăminte etc. (6,7%), vehicule şi
echipamente auxiliare pentru transport (6%). Cea mai mare specializare o
întâlnim la: piei brute, piei finite, piei cu blană şi produse din acestea (3,9),
încălţăminte etc. (2,2), produse din lemn (2,1) şi mărfuri şi mașini/aparate
etc (1,7).
• În Timiş cele mai mari categorii de bunuri exportate sunt: maşini / aparate
mecanice; echipamente electrice etc. (37,2%), materiale plastice, cauciuc şi
articole din acestea (14,3%), vehicule şi echipamente auxiliare pentru
transport (11%), încălţăminte etc. (9,6%) şi instrumente şi aparate optice,
fotografice sau cinematografice, de măsură, de control sau de precizie;
instrumente şi aparate medico-chirurgicale (7,1%). Cea mai mare
specializare o întâlnim însă la aparate optice etc. (6,1), încălţăminte etc. (3,1)
şi materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (2,8). Timiş este
răspunzător pentru 95% din exportul de grăsimi vegetale sau animale, 91,6%
din exportul regional de instrumente şi aparate optice, fotografice sau
cinematografice, de măsură, de control sau de precizie; instrumente şi
aparate medico-chirurgicale, 90,7% din exportul de materiale plastice,
88,5% din exportul de hârtie și articole din hârtie, 84,9% din exportul de
produse ale industriei chimice, 80,5% din exportul de articole din piatră,
ciment etc, 73,9% din exportul de încălțăminte, 60% din exportul de
mașini/aparate etc, peste 50% din exportul de animale vii si produse ale
regnului animal, bunuri și mărfuri diverse.

75  
 
 

Cu exporturi în valoare de 19 miliarde Lei (sau 4,5 miliarde euro) și


importuri în valoare de 17 miliarde Lei (sau 4,1 miliarde euro), Regiunea Vest este a
doua regiune orientată spre export și a treia dintre regiunile orientate spre import. În
2009 exporturile au reprezentat 29,9% din PIB-ul regiunii, iar importurile 27,1%. Cu
toate acestea, regiunea care a cunoscut cea mai clară scădere a dependenței de
comerț dintre regiunile din România: în 2005 ponderea PIB din exporturi a
reprezentat 41,2% și cea din import 38,2. În regiune exiată o eterogeneitate
substanțială: Arad este în cea mai mare măsură orientat către export (45,7% și
respectiv 41,4% din PIB), iar Caraș-Severin cel mai puțin deschis la comerț (11,4%
și respectiv 9% din PIB).

Figura 46. Exporturi ca % din PIB Figura 47. Importuri ca % din PIB
(2005 și 2009) (2005 și 2009)

Sud  -­‐  Muntenia   33,1   Bucuresti  -­‐  Ilfov   63,3  


32,4   68,2  
Vest   29,9   Nord-­‐Vest   29,9  
41,2   24,0  
Nord-­‐Vest   29,6   Vest   27,1  
24,7   38,2  
Centru   25,1   Centru   23,6  
25,0   23,1  
Bucuresm  -­‐  Ilfov   24,9   Sud-­‐Est   18,6  
28,3   20,5  
Sud-­‐Vest  Oltenia   15,1   Sud  -­‐  Muntenia   15,4  
20,6   24,2  
Sud-­‐Est   11,0   Sud-­‐Vest  Oltenia   9,1  
17,6   13,0  
Nord-­‐Est   10,2   Nord-­‐Est   8,6  
19,2   17,3  
0   20   40   60   80   0   20   40   60   80  

2009   2005   2009   2005  

Caras-­‐ 11,4   Caras-­‐ 9,0  


Severin   10,9   Severin   8,8  

Hunedoara   18,0   Hunedoara   16,6  


30,4   26,7  

Arad   45,7   Arad   41,4  


52,2   43,1  

Timis   32,5   Timis   29,7  


49,2   49,6  

0   20   40   60   80   0   20   40   60   80  
2009   2005   2009   2005  

Sursa: Calculele autorului pe baza datelor INS Sursa: Calculele autorului pe baza datelor INS
În ansamblu, performanța exporturilor din Regiunea Vest sunt foarte
pozitive: creșterea exporturilor este susținută, cu precădere din 2009 și este
determinată de performanțele firmelor din Arad și Timiș în timp ce creșterea
exporturilor din Hunedoara și Caraș-Severin este în întârziere față de performanța
celor două regiuni din vârf. Mai mult decât atât, regiunea, precum și fiecare dintre
județele sale, reprezintă un exportator net. Acest lucru nu este valabil pentru
regiunile cu care a fost comparată (București-Ilfov, Centru și Nord-Vest) care sunt,
de asemenea, extrem de dinamice din punct de vedere al exporturilor. În Regiunea
Vest, nu numai că Arad și Timiș au o densitate substanțial mai mare din punct de
vedere al firmelor decât Hunedoara și Caraș-Severin, dar aceste firme sunt mult mai
susceptibile de a exporta - probabilitatea unei firme din Arad (unde participarea la
export este cea mai mare) să fie exportator este cu 67 la sută mai mare decât în
Caraș-Severin și cu 50 la sută mai mare decât în Hunedoara. În medie, firmele din

76  
 
 

Arad și Timiș au exportat în jur de 40 la sută din producția lor în 2010, în timp ce, în
medie, firmele din Caraș-Severin și Hunedoara au exportat doar jumătate din acel
nivel de producție.
Figura 48. Exporturile în Regiunile din Figura 119. Exporturile în județele din
România (miliarde dolari americani) Regiunea Vest (miliarde dolari americani)
15   4  

3  
10  

2  
5  

1  

0  
2005   2006   2007   2008   2009   2010   2011   0  
Bucuresti-­‐Ilfov   Centru   2005   2006   2007   2008   2009   2010   2011  
Nord-­‐Est   Nord-­‐Vest   Arad   Caras-­‐Severin   Hunedoara   Timis  
Sud-­‐Est   Sud-­‐Muntenia  

Sursa: Calculele autorului pe baza datelor INS Sursa: Calculele autorului pe baza datelor
INS

Acestea fiind spuse, nu există loc pentru automulțumire. Evoluția valorii


adăugate brute (VAB) pentru regiune sugerează că, în partea de Vest, atât
expansiunea economică cât și recesiunea sunt mai pronunțate decât pentru țară ca
întreg. Exporturile, care reprezintă cea mai mare parte a producției în toate regiunile
din România, pot reprezenta un canal important pentru uniformizarea acestui ciclu.
Asigurarea stabilității cererii pentru exporturile din regiune, de exemplu prin
intermediul exporturilor și diversificarea pieței de produse, este prin urmare
importantă.

Figura 120. Rata de creștere reală a valorii Figura 51. Contribuția Exporturilor la Cifra de
adăugate brute regionale Afaceri (2010)

Vest  

Sud  -­‐  Muntenia  

Nord-­‐Vest  

Centru  

Sud-­‐Est  

Sud-­‐Vest  Oltenia  

Nord-­‐Est  

Bucuresti  -­‐  Ilfov  

0   5   10   15   20   25   30   35   40  

Sursa: Eurostat Sursa: Calculele autorului pe baza datelor INS și


SBS
Exportatorii s-au dovedit de asemenea a fi mai productivi decât firmele non-
exportatoare. Cercetările substanțiale cu privire la comerț și eterogeneitatea firmelor
[Roberts și Tybout (1997); Bernard și Jensen (2004); Bernard et. al. (2007)]
demonstrează în mod clar că firmele cele mai productive tind să fie cele care

77  
 
 

participă pe piețele de export. Atât firmele exportatoare cât și firmele non-


exportatoare au funcționat foarte bine în Regiunea Vest și prezintă cel mai înalt
factor total al creșterii productivității (TFP) din România între 2008 și 2010.
Tabelul 30. Creștere TFP pe regiune, 2008-10 ( în puncte
procentuale, ponderată de ocuparea forței de muncă)
Non  Exp   Exp   Dif  (exp   -­‐  Nexp)  

Nord   -­‐  Est   6.63   31.31   24.68  

Sud   -­‐  Est   4.68   27.44   22.76  


Sud   -­‐  
Muntenia   0.61   32.31   31.71  
Sud   -­‐  Vest    
Oltenia   0.58   33.61   33.04  

Vest   8.51   34.37   25.86  

Nord   -­‐  Vest   4.69   33.00   28.31  

Centru   3.57   32.88   29.31  

București   -­‐  Ilfov   1.63   8.00   6.37  

Romania   3.18   25.53   22.34  

Sursa: Calculele autorului pe baza datelor SBS


Sectoarele de producție orientate spre export sunt principalele motoare
economice din Regiunea Vest. Sectoarele auto, de textile și încălțăminte reprezintă
cei trei mari angajatori din Regiunea Vest și locurile de muncă din sectorul auto sunt
mai numeroase decât totalul locurilor de muncă din următoarele zece sectoare de
producție combinate. Performanța bună a exporturilor auto în Regiunea Vest se
reflectă într-o performanță extrem de puternică în economia globală: între 2007 și
2010, sectorul a cunoscut o cifră de afaceri de 84% și o creștere de 35% a ocupării
forței de muncă în Regiunea Vest, comparativ cu o creștere medie de 52% și
respectiv 2% la nivel de țară. Este de remarcat faptul că 90% din producție în
sectorul auto este reprezentat de exporturi.

6.2. Caracteristicile principale ale sectorului de export


În afară faptului că reprezintă una dintre regiunile cu cea mai mare
contribuție a exporturilor la PIB, Regiunea Vest este una dintre cele mai dense
regiuni din Româna în privința exporturilor. În 2010, Regiunea Vest s-a clasat a
patra din punct de vedere al exporturilor cu 1.041 firme exportatoare și cu cel mai
mare procentaj de firme angajate în exportul în țară (2,2%)45. În plus, Regiunea Vest
a înregistrat a doua cea mai mare densitate de exportatori și a treia cea mai mare
densitate de firme din România cu 53 exportatori și 2.400 firme la 100.000 locuitori,
ceea ce sugerează un nivel important al activității antreprenoriale în regiune. Cu
toate acestea, figurile de mai jos ne arată că Regiunea Vest se află încă în urma
regiunii București-Ilfov. Densitatea ei din punct de vedere al exportatorilor și
                                                                                                                       
 
45
În 2010 numărul exportatorilor și procentul firmelor exportatoare pe regiune au fost: București-
Ilfov 2.097 (1,78%), Centru 1.294 (2,18%), Nord-Vest 1.279 (1,88%), Vest 1.014 (2,21%), Nord-Est
783 (1,47%), Sud-Muntenia 752 (1,40%), Sud-Est 689 (1,20%), și Sud-Vest Oltenia 428 (1,19%).

78  
 
 

firmelor este mai mică de șaizeci la sută față de densitatea celei din urmă46. Mai
mult decât atât, dinamica sectorului de export în Regiunea Vest arată o oarecare
lipsă de dinamism în ultima vreme din moment ce rata la care regiunea a crescut din
punct de vedere al numărului de exportatori este a doua cea mai mică din România.
Figura 52. Densitatea Firmelor și Figura 53. Rata medie anuală de creștere a
Exportatorilor în 2010 (% din densitatea Numărului de Exportatori (2007-2011)
București-Ilfov)

Vest   Bucuresti  -­‐  Ilfov  

Centru   Sud-­‐Est  

Nord-­‐Vest   Sud-­‐Muntenia  

Sud-­‐Est   Centru  

Sud-­‐Muntenia   Nord-­‐Vest  

Sud-­‐Vest  Oltenia  
Nord-­‐Est  
Vest  
Sud-­‐Vest  Oltenia  
Nord-­‐Est  
0   20   40   60  
exporter  density   Firm  density   0   2   4   6   8   10   12  

Sursa: INS și Eurostat Sursa: INS

Patru caracteristici principale ale sectorului exporturilor din Regiunea Vest


ajută la înțelegerea unora dintre rezultatele prezentate în acest raport: (i) poziția
dominantă a sectorului auto, și într-o măsură mai mică poziția sectorului de
confecții/încălțăminte, în ceea ce privește valoarea exporturilor; (ii) importanța
firmelor cu capital străin pentru totalul exporturilor; (iii) dimensiunea relativ mare a
firmelor exportatoare în ceea ce privește vânzările la export în raport cu alte regiuni
din România; și (iv) concentrarea unei părți semnificative a exporturilor în câteva
firme - dintre care majoritatea sunt firme cu capital străin - deținute și care au
legătură cu sectorul auto.
Importanța sectorului auto este, probabil, caracteristica cea mai ușor de
recunoscut din Regiunea Vest din moment ce acest sector a reprezentat 51,6% din
valoarea totală a exporturilor în 2011. Această poziție dominantă pe parte de
exporturi este asociată cu o performanță extrem de puternică a sectorului auto din
economia globală: între 2007 și 2010, sectorul a cunoscut o cifră de afaceri de 84%
și o creștere a ocupării forței de muncă de 35% în Regiunea Vest, comparativ cu
creșterea medie de 52% și respectiv 2% a țării ca un întreg. În mod tradițional,
sectoarele auto și de confecții/încălțăminte au reprezentat cea mai mare parte a
exporturilor în Regiunea Vest, cu toate că ambele sectoare au cunoscut tendințe
diferite: primul devine din ce în ce mai important din moment ce a plecat de la a
reprezenta 41,8% la 51,6% din totalul exporturilor între 2005 și 2011 în timp ce
importanța relativă a celui din urmă a scăzut de la 27% la 14% în privința totalului
exporturilor în aceeași perioadă de timp (Figura). Sectorul TIC, un sector cu
potențial care a determinat creșterea recentă a exporturilor în Regiunea Nord-Vest,

                                                                                                                       
 
46
București-Ilfov este regiunea care conduce în ceea ce privește atât firmele cât și densitatea
exportatorilor cu 92 exportatori și 5.200 firme la 100.000 locuitori.    

79  
 
 

și-a dublat importanța în Regiunea de Vest (de la 1,7% la 3,2%) în aceeași perioadă,
dar rămâne un jucător marginal al celui din urmă sector.47
Figura de mai jos arată cum performanța impresionantă a exporturilor din
Regiunea Vest în sectorul auto nu este reprodusă de sectorul auto în regiunile
folosite pentru comparație cu posibila excepție a regiunilor Centru și Sud Muntenia -
singura dintre regiunile supuse comparației în care sectorul auto reprezintă mai mult
de 20% din totalitatea exporturilor. În Regiunea Nord Vest, sectorul TIC (în special
echipamente electronice și de telecomunicații) reprezintă principalul sector de
export și reprezintă aproximativ o treime din exporturi. Pe de altă parte, București-
Ilfov are o bază de export mai diversificată, cu sectoarele auto, TIC și textile
reprezentând doar 10% din totalul exporturilor.
 

                                                                                                                       
 
47
  Alte   sectoare   importante   de   export   în   Regiunea   Vest   sunt   Fabricarea   produselor   din   cauciuc   (7,4%),  
Fabricarea  echipamentelor  casnice  (2,7%),  Fabricarea  de  mobilier  (2,5%)  și  Fabricarea  de  fier  de  bază  și  oțel  și  
de  feroaliaje  (1,5%).    

80  
 
 

Figura 54. Regiunea Vest: Exporturi pe Figura 55. Structura regională a exporturilor
sectoare (% total exporturi) pe sectoare (% exporturi regionale)
60   100%  

50   80%  
40  
60%  
30  
40%  
20  

10   20%  

0   0%  
2005   2006   2007   2008   2009   2010   2011   VES   SUM   CEN   SUV   NOV   BUC  

Auto   ICT   Rest   Textiles   Auto   Textiles   ICT   Rest  

Sursa: Calculele autorului pe baza datelor INS Sursa: Calculele autorului pe baza datelor INS

Proprietatea străină a firmelor exportatoare este o altă caracteristică


importantă a sectorului de export în Regiunea Vest. Pentru România în ansamblu,
ISD joacă un rol important din moment ce majoritatea exporturilor României provin
de la firmele cu capital străin fie integral (47%), fie parțial (26,4%). Cu toate
acestea, relevanța firmelor cu capital străin este deosebit de importantă în Regiunea
Vest. 82,4% din exporturi sunt generate de firmele cu capital străin integral și
suplimentar, 7,9% din exporturi provin de la firmele cu capital străin parțial. Aceste
procente pentru firmele cu capital străin integral sunt cele mai mari din punct de
vedere al regiunilor supuse comparației.
Gradul de dominare a firmelor cu capital străin integral în fluxurile de export
din Regiunea Vest variază în sectoarele principale de export, de la 92,6% din
exporturile din sectorul auto la 70,7% din exporturile din afara sectoarele auto și de
confecții/încălțăminte. Merită de asemenea menționat faptul că, în special în sectorul
auto, importanța firmelor cu capital străin integral în totalul exporturilor a crescut
de-a lungul timpului în detrimentul firmelor cu capital străin parțial. Acest fapt este
o problemă importantă deoarece sugerează oportunități reduse pentru parteneriate și
societăți mixte între firmele străine și interne care ar putea genera repercursiuni
asupra productivității și oportunități pentru transferul de tehnologie și competențe
către economia locală.

81  
 
 

Figura 56. Procentul exporturilor pe tip de Figura 57. Regiunea Vest: Procentul
proprietate și Regiune exporturilor pe tip de proprietate și Sector
100%   100%  

80%   80%  

60%   60%  

40%   40%  

20%   20%  

0%   0%  
VES   NOV   BUC   CEN   SUM   SUV   Auto   Textiles  /  Footwear   Rest  

fully  foreign   partially  foreign   local   fully  foreign   partially  foreign   local  

Sursa: Calculele autorului pe baza datelor INS Sursa: Calculele autorului pe baza datelor INS

Cea de a treia caracteristică importantă a sectorului exporturilor în Regiunea


Vest este dimensiunea relativ mare a firmelor sale. Aceasta este măsurată din punct
de vedere al vânzărilor la export, dar firmele sunt mari, de asemenea, în
conformitate cu alte criterii de măsurare a dimensiunii (numărul de angajați, active
etc. - a se vedea raportul separat privind diagnosticarea firmelor din Regiunea Vest).
În mod tradițional, exportatorii din Regiunea Vest au fost mai mari decât colegii lor
din regiunile supuse comparației și decât media firmelor exportatoare din România
cu excepția Regiunii Sud Muntenia. Mărimea medie a exportatorilor în Regiunea
Vest a crescut de la 3,8 milioane dolari americani în 2005 la 7 milioane dolari
americani în 2011 - dublându-și aproape mărimea medie în decurs de șase ani. În
2011, firma medie exportatoare din Regiunea Vest a avut vânzări care au fost de la
25% la 30% mai mari decât firmele concurente din regiunile Centru și Nord Vest și
mai mult de două ori mărimea exportatorului mediu din Regiunea București-Ilfov.
Figura de mai jos pune acest avantaj al dimensiunii într-o perspectivă
internațională. Pentru țările pentru care sunt disponibile date comparabile,
exportatorul mediu în Regiunea Vest este mai mic doar decât exportatorii din
Brazilia (11,3 milioane dolari americani). Este în schimb mai mare decât media
exportatorilor din Mexic (6,1 milioane dolari americani), Suedia (4,3 milioane dolari
americani), Turcia (2,2 milioane dolari americani), Spania (2,2 milioane dolari
americani), Portugalia (2,1 milioane dolari americani) și Bulgaria (0,9 milioane
dolari americani).
 
 
 
 
 
 
 
 
Figura 58. Dimensiunea medie a Figura 139. Dimensiunea medie a
exportatorilor (milioane dolari americani exportatorilor internaționali (milioane dolari
exporturi) americani exporturi)

82  
 
 

14   12   11,3  

12  
10  
10  
8   8   7,0  
6,1  
6  
6  
4   4,3  

2   4  
2,2   2,2   2,1  
0  
2   0,9  
BUC   CEN   NOV   SUV   VES   SUM  

2005   2011   0  
BRA   Vest   MEX   SWE   TUR   ESP   PRT   BGR  

Sursa: Calculele autorului pe baza datelor INS Sursa: Calculele autorului pe baza datelor INS

Cea de a patra caracteristică importantă a sectorului exporturilor în Regiunea


Vest este concentrarea exporturilor în câteva firme, toate dintre acestea cu capital
străin integral și în legătură cu sectorul auto. Concentrarea exporturilor într-un
număr mic de ”superstaruri” de export nu este o descoperire surprinzătoare așa cum
au menționat mai mulți autori. De exemplu, Maayer și Ottaviano (2007) au arătat că
aceste firme sunt dominante în domeniul exporturilor, în timp ce Freund și Pierola
(2012) au constatat că partea superioară de 1 la sută din firme reprezintă 53% din
exporturi, în medie, pe un eșantion de 32 țări dezvoltate și în curs de dezvoltare.
Ceea ce este remarcabil la Regiunea Vest este faptul că cinci firme în 2011 au
reprezentat ceva mai mult de un sfert din totalul exporturilor (27,8%) în timp ce doar
primii zece exportatori au reprezentat 38,3% din totalul exporturilor. Nivelurile mari
de concentrare caracterizează, de asemenea, regiuni supuse comparației din
România. Cu toate acestea, gradul înalt de concentrare a exporturilor reprezintă o
dezvoltare mai recentă în Regiunile Nord-Vest și Centru și relativ de mai multă
vreme în Regiunea Vest și regiunea București-Ilfov.
 
Tabelul  31.  Exporturile  în  funcție  de  primele  firme  de  top  exportatoare  
  București-­‐Ilfov   Centru   Nord-­‐Vest     Vest  
  2005   2011   2005   2011   2005   2011   2005   2011  
Firmă  de  top   7.1   8.0   6.1   6.4   5.2   22.1   8.3   7.4  
5   firme   de  
24.3   27.0   17.3   24.7   17.9   40.3   27.0   27.8  
top  
10   firme   de  
34.3   36.2   24.2   35.4   27.0   49.1   40.2   38.3  
top  
Sursa:  Calculele  autorului  pe  baza  datelor  INS  
 
 
6.3. Performanța pe piață: concentrare, structură și tendințe
Regiunea Vest este cea mai concentrată în ceea ce privește piețele de export în
raport cu regiunile comparabile. Aceasta prezintă un nivel de concentrare care este
semnificativ superior celui al țării per ansamblu. Concentrarea pieței de export
măsurată prin Indicele Herfindahl-Hirschman a crescut ușor între 2005 și 2011,
urmând o tendinţă opusă regiunilor Nord-Vest și București-Ilfov. Regiunea Centru
este cealaltă regiune, în raport cu cele comparabile, în care concentrarea pieței
exporturilor a crescut în această perioadă.

83  
 
 

Concentrarea mare a exporturilor înregistrată de Regiunea Vest este în


principal datorată dependenței sale față de UE ca piață de destinație. Importanța UE
pentru exporturile din Regiunea Vest este cea mai mare dintre regiunile comparabile
și s-a menținut peste 90% din totalul exporturilor în toată această perioadă. Merită
totuși menționat faptul că singura regiune care a reușit să efectueze o mișcare
semnificativă către diversificarea pieței (Nord Vest) a făcut-o prin reducerea
dependenței de UE ca piață de destinație.
   
Figura 60. Concentrarea pieței (indice HH) Figura 61. Procentrul exporturilor către UE27
100  
Vest  
90  
Centru  
80  

Nord-­‐Vest  
70  

ROMANIA   60  
2005   2006   2007   2008   2009   2010   2011  
Bucuresti-­‐Ilfov  
Bucuresti-­‐Ilfov   Centru  
0,000   0,050   0,100   0,150   0,200  
Nord-­‐Vest   Vest  

2011   2005   Romania  

Sursa: Calculele autorului folosind datele INS Sursa: INS

Sectorul de export în integrarea Regiunii Vest în Uniunea Europeană se


reflectă mai departe în faptul că primele zece destinații de piață aparțin UE.
Exporturile în UE sunt de asemenea concentrate, doar Germania și Italia
reprezentând aproximativ jumătate din totalul exporturilor. Împreună au reprezentat
50,6% din totalul exporturilor în 2011 (până la 46,1% în 2005). Cu toate acestea,
dinamica fluxurilor de export în aceste două țări este foarte diferită: în scădere
pentru Italia și în creștere pentru Germania. Mai precis, Italia a reprezentat
principala destinație de export în 2005 dar a pierdut treptat din importanța ca
principală piață de export, în timp ce Germania a câștigat importanță și a depășit
Italia ca cea mai importantă destinație de export în 2008. Exporturile către Germania
au crescut de două ori mai rapid decât în Italia până în ultimul an al datelor
disponibile în timp ce exporturile către aceasta din urmă se mențin sub nivelurile de
dinaintea crizei mondiale. Acest lucru indică faptul că reorientarea exporturilor din
Italia către Germania nu este una tranzitorie determinată de criză, ci un fenomen
care poate avea mai mult caracteristici structurale.
Un alt grup de țări care include Franța, Regatul Unit și Austria, reprezintă
piețele tradiționale de export pentru care creșterea exporturilor s-a încetinit sau, în
cazul Austriei și Regatului Unit, aceasta a scăzut în termeni absoluți în ultimii șase
ani.    
 
Tabelul 32. Regiunea Vest: Primele zece destinații piețele de export Top în 2011
Valoare % Rata medie anuală de
(milioane USD) exporturi creștere
2 2 2 2 2 2
2005 2011
005 011 005- 005-08 008-09 009-11

84  
 
 

11
1 3 2 2 - 3
Germania 782 2,577
9.0 3.3 2.0 5.9 7.7 3.7
2 1 3 9 - 1
Italia 1,116 1,340
7.1 7.3 .1 .0 29.0 4.3
5 6 1 2 - 3
Ungaria 220 478
.3 .2 3.8 6.4 37.8 1.6
1 5 0 0 - 1
Franța 437 457
0.6 .9 .8 .1 19.4 3.8
0 4 5 8 1 3
Republica Cehă 27 349
.7 .5 3.3 5.2 4.8 3.3
0 4 5 8 - 8
Slovacia 26 338
.6 .4 3.8 9.8 41.3 1.4
8 3 - - - 2
Regatul Unit 340 250
.2 .2 5.0 8.8 36.6 3.6
1 2 - - - 1
Austria 472 204
1.5 .6 13.0 21.5 27.8 1.4
1 2 2 2 - 6
Belgia 53 180
.3 .3 2.8 5.5 36.7 5.5
1 2 1 1 1 1
Spania 77 165
.9 .1 3.5 4.4 1.8 2.9
8 8 1 1 - 2
Primele10 3,549 6,339
6.1 1.9 0.1 1.7 20.6 7.2
Total 1 1 1 1 - 2
4,121 7,744
Exporturi 00.0 00.0 1.1 3.2 19.4 6.8
Sursa: INS
 
Dinamica de creștere a exporturilor arată unde se îndreaptă exporturile din
Regiunea Vest. Germania, urmată la distanță de Republica Cehă și Slovacia
generează creșterea exporturilor în Regiunea Vest. Tabelul de mai jos arată că
jumătate din creșterea totală a exporturilor între 2005 și 2011 a fost reprezentată de
exporturile către Germania. Creșterea exporturilor către Republica Cehă și Slovacia
a reprezentat 8,9% și respectiv 8,6%. În cele din urmă, Ungaria a crescut la 7,1% în
aceeași perioadă de timp. Cele patru țări din Europa centrală de pe listă (Germania,
Slovacia, Republica Cehă și Ungaria) au reprezentat 74,2% din creșterea
exporturilor între 2005 și 2011. Cea de a cincea țară cu cea mai mare creștere a
exporturilor (6,2%) a fost Italia. Cu toate acestea marea parte a contribuției Italiei la
creșterea exporturilor a fost în perioada de dinainte de criză, iar contribuția aparent
ridicată după 2009 reprezintă doar un efect de bumerang din moment ce exporturile
către această țară sunt încă cu 7% mai mici decât în 2008.
Vom arăta în secțiunea următoare că importanța tot mai mare a sectorului
auto din Regiunea Vest se situează în spatele acestui transfer între principalele surse
de creștere a exporturilor. Cu toate acestea, este util să oferim aici o evaluare
preliminară. Vom folosi evoluția generală a exporturilor în perioada colapsului
comercial pentru a ilustra posibila legătură între concentrarea pieței și specializarea
în creșterea exporturilor din Regiunea Vest asupra lanțurilor valorice, cu OEM, în
special din Germania și care implică Republica Cehă și Slovacia. Republica Cehă și

85  
 
 

Slovacia48 reprezită singurele două țări care nu s-au aflat în primele 10 destinații în
2005. De atunci, exportul către acestea a crescut la rate anuale impresionante: 53,3%
și respectiv 53,8%. În cazul Republicii Cehe, exporturile au crescut cu 14,8% chiar
în perioada de colaps comercial 2008-2009, o realizare remarcabilă având în vedere
că totalul exporturilor din Regiunea Vest a cunoscut un declin de 19,4% în acel an
cu exporturi către unele țări în scădere cu mai mult de o treime. Mai mult decât atât,
exporturile către Germania au fost printre cele mai puțin afectate de criza din 2008-
2009 și au scăzut doar cu 7,7%49.

Tabelul 33. Regiunea Vest: Contribuția la Creșterea Exporturilor a Destinațiilor Principale (%


total creștere export)
2005-2011 2005-08 2008-09 2009-2011
Germania 49,6 42,1 10,3 38,8
Republica Cehă 8,9 7,8 -2,2 5,2
Slovacia 8,6 8,1 6,2 8,0
Ungaria 7,1 12,1 14,4 6,9
Italia 6,2 17,7 36,1 10,7
Franța 0,6 0,1 7,3 3,6
Total Creștere Export 11,1 13,2 -19,4 26,8
Sursa: Calculele autorului bazate pe datele INS

Alte regiuni își diversifică sursele de creștere a exporturilor și/sau aleg să se


bazeze pe un set diferit de țări la fel de mult ca Regiunea Vest? Figura oferă
răspunsul la aceste întrebări. În primul rând, Regiunea Vest prezintă cea mai mare
dependență de creștere a exporturilor de Germania. Nu numai că importanța
Germaniei este mai ridicată în privința creșterii exporturilor în raport cu regiunile
comparabile, ci reprezintă de asemenea singura destinație cu cea mai mare
contribuție. În al doilea rând, Slovacia și Republica Cehă fiind în același timp o
sursă importantă și emergentă de creștere a exporturilor în Regiunea Vest, rămân
destinații de export marginalizate pentru toate regiunile comparabile. În termeni
generali, am putea spune că modelul de diversificare a pieței urmat de Regiunea
Vest este unic în România și mai puțin echilibrat decât cel urmat de regiunile Nord-
Vest și București-Ilfov.
Există dovezi că acest model unic de diversificare a pieței a servit cu brio
Regiunea Vest până în momentul de față. Figura prezintă primele 10 piețe de export
din Regiunea Vest în 2011. Axa-X prezintă creșterea importurilor pe piața de
destinație între 2005 și 2011 iar axa-Y prezintă creșterea exporturilor în Regiunea
Vest către această destinație în aceeași perioadă de timp. Mărimea bulelor reprezintă
cât de importantă este piața de destinație pentru portofoliul regiunii în 2011. În cazul
în care o piață se situează deaupra liniei de 45 grade, exporturile din Regiunea Vest
sunt în creștere într-un ritm mai rapid decât importurile din acea țară din restul
                                                                                                                       
 
48
În 2005 Republica Cehă și Slovacia s-au situat pe locurile 16 și respectiv 17 ca cele mai importante
destinații pentru Regiunea Vest.
49
Doar exporturile către Republica Cehă și Spania, care au crescut cu 14,8% și respective 11,8% au
fost mai puțin afectate de crisa din 2008-2009.

86  
 
 

lumii, ceea ce indică faptul că Regiunea Vest câștigă cotă de piață pe aceste piețe.
Acest grafic arată că Regiunea Vest câștigă cotă de piață în majoritatea celor mai
importante recente destinații de export ale sale (Germania, Slovacia, Republica
Cehă, și Ungaria) și pierde cotă de piață pe piețele tradiționale precum Italia, Franța,
Austria și Regatul Unit. Mai mult decât atât, orientarea ascendentă a principalelor
piețe de export ale Regiunii Vest indică faptul potrivit căruia creșterea exporturilor
este orientată spre țări în care importurile înregistrează o creștere mai rapidă și că
regiunea funcționează bine pe aceste piețe cu creștere rapidă.
În linii generale, această orientare arată că Regiunea Vest devine tot mai
dependentă de câteva țări care înregistrează totuși o creștere rapidă și în care
Regiunea Vest câștigă cotă de piață în mod energic. Cu toate că această strategie
pare să fi funcționat până acum, este important să se ia în considerare care ar putea fi
potențialele capcane care rezultă ținând cont de un set mic de țări, în cazul în care
creșterea importurilor s-ar încetini brusc pe viitor.

Figura 62. Contribuția la creșterea Figura 63. Regiunea Vest: orientarea creșterii
exporturilor pe regiune (2005-2011) pe piață (2005-2011)
100  

80   60  
Creșterea Anuală Medie a Exporturilor 2005-2011 CZE     SVK  
60  
40  
40  
20   BEL   DEU  
20   ESP   HUN  
0      
ITA
FRA
0  
Vest   Centru   Nord-­‐Vest   Bucuresti-­‐Ilfov  
 
GBR
AUT  
-20  
DEU   ITA   HUN   FRA   SVK   CZE   0   5   10 15  
Creșterea Anuală Medie a Importurilor 2005-2011
    20  
Sursa:Calculele autorului pe baza datelor INS Sursa:Calculele autorului pe baza datelor INS
 
6.4. Structură și tendințe în sectoarele de export și produse
Cele mai de importante unsprezece produse de export din Regiunea Vest
sunt legate de industria de mașini și confirmă poziția dominantă a sectorului în
totalul exporturilor. Primele trei produse de export, anume seturi electrice cu
aprindere (14%), volane (7,3%) și anvelope penumatice (7%) au reprezentat
împreună 28,3% din exporturi în 2011 și sunt foarte importante în explicarea
nivelului de concentrare a sectorului exporturilor din Regiunea Vest. Este de
remarcat faptul că, cu excepția unui singur produs (piese pentru autovehicule)
această listă a celor mai importante unsprezece produse de export a crescut cu rate
de două cifre în medie în perioada 2005-2011.
O analiză mai detaliată a tabelului de mai jos va dezvălui un grup de produse
care joacă un rol important în Regiunea Vest și la prima vedere nu ar fi asociat cu
industria auto: conductoare electrice (cod SA 854449 și SA 85441), panouri de
comandă numerică (AS 853710), dispozitive optice, aparate și instrumente (cod SA
901380) și instrumente de măsurare și verificare (cod SA 903180). Aceste produse
pot fi clasificate în mod tradițional ca parte a sectorului de electronice, dar sunt în
mare parte fabricate de mari companii multinaționale din sectorul auto din Regiunea
Vest și formează de fapt o parte a sistemelor moderne electrice și de calculator

87  
 
 

pentru autovehicule. Aceste produse au fost printre cele mai dinamice în ultimii șase
ani (unele chiar înregistrând rate de creștere de trei cifre) și au ajuns de la a
reprezenta mai puțin de 3% din exporturi în 2005 la 8,6% în 2011. Creșterea relativ
rapidă a acestui grup de produse (unele nu erau nici măcar exportate acum șase ani)
poate semnala evoluția sectorului auto de la produsele cu o mai mică intensitate a
forței de muncă cum ar fi cablajele către produse electronice mai sofisticate cu o
valoare adăugată mai mare.
Doar șapte din produsele enumerate mai jos nu sunt legate de sectorul auto.
Contrar tendințelor produselor din industria de automobile prezentate mai sus,
majoritatea produselor care nu fac parte din categoria de mașini au cunoscut fie o
rată de creștere de o cifră fie o scădere a valorii absolute între 2005 și 2011. Trei
dintre aceste produse aparțin sectorului de încălțăminte - încălțăminte cu talpă
exterioară de cauciuc (cod SA 640399 & SA 640391) și fețe de încălțăminte și
părțile lor (SA 640610) - și fie au pierdut sau s-au străduit să-și mențină cota din
totalul exporturilor în această perioadă, sugerând că exporturile din acest sector nu
cresc suficient de rapid pentru a ține pasul cu exporturile auto extrem de dinamice.
Restul produselor din această listă provin din industrii diferite și includ dispozitive
de făcut cafea (SA 851671), cuptoare industriale (SA 841790), mobilier din lemn
(SA 940360), printre altele.
 
Tabelul  34.  Top  20  Produse  Exportate  în  Regiunea  Vest  în  2011  
%  exporturi   Rata  anuală  medie  de  creștere  
SA  6  cod   Denumire  produs     200 201 2005-­‐ 2005-­‐ 2008-­‐ 2009-­‐
5   1   11   08   09   11  
Seturi   de   fișe   pentru   bujiile   de   aprindere  
854430   14.8   14.0   10.1   18.1   -­‐31.6   25.6  
și  alte  seturi  de  fișe  de  tipul  celor  utilizate  
870894   Volanți,  coloane  și  cutii  de  direcție   0.7   7.3   63.7   82.1   1.7   76.9  
401110   Anvelope  penumatice  noi,  din  cauciuc     5.9   7.0   14.5   15.9   -­‐2.2   21.4  
870899   Piese  autovehicule     3.7   2.8   6.1   19.2   7.0   -­‐11.4  
Piese   și   accesorii   de   caroserii   pentru  
870829   1.1   2.5   27.1   42.5   -­‐23.9   38.5  
autovehicule  
Conductoare   electrice,   pentru   o   tensiune  
854449   0.1   2.4   111.0   303.3   -­‐28.8   37.4  
maximă  de  
Componente   scaune   altele   decât   cele  
940190   1.5   2.0   16.7   26.2   -­‐35.3   39.3  
folosite  la  poziția  9402  
Conductoare   electrice,   pentru   o   tensiune  
854441   1.4   1.8   16.3   -­‐14.9   -­‐50.0   183.4  
maximă  de  
Tablouri,   panouri,   inclusive   panouri   de  
853710   0.4   1.7   42.0   42.9   75.1   26.5  
comandă  numerică    
8,728.
901380   Dispozitive  optice,  aparate  și  instrumente,     0.0   1.4   313.5   -­‐29.3   81.8  
5  
Instrumente,   aparate   de   măsurare   și  
903180   0.0   1.3   146.9   388.0   85.3   2.5  
control  
Fețe   de   încălțăminte   și   părțile   lor   (excl.  
640610   2.3   1.3   1.5   -­‐2.7   -­‐25.6   26.1  
ștaifuri)  
Încălțăminte   de   cauciuc...   tălpi,   fețe   din  
640399   1.5   1.3   8.7   30.9   -­‐54.3   26.8  
piele,  
Furnale   și   cuptoare   industrial   sau   de   16,927.
841790   0.0   1.3   1,307.1   -­‐7.4   30.3  
laborator,  inclusiv  incineratoare   1  
Încălțăminte   cu   tălpi   din   cauciuc   și   fețe  
640391   1.2   1.2   10.9   12.4   -­‐38.0   45.2  
din  piele  
841850   Vitrine  și  tejghele  frigorifice     1.2   1.2   11.0   21.6   -­‐38.7   30.4  

88  
 
 

Aparate   pentru   prepararea   cafelei   și  


851671   2.2   1.1   -­‐0.5   -­‐15.5   -­‐40.6   64.9  
ceaiului,  
940360   Mobilier  lemn     2.3   1.0   -­‐2.8   -­‐1.9   -­‐27.6   11.0  
870821   Centuri  de  siguranță  pentru  autovehicule   2.4   1.0   -­‐3.7   8.0   -­‐23.4   -­‐9.1  
Aparate   de   iluminat   sau   de   semnalizare  
851220   0.0   1.0   99.2   205.2   14.6   38.5  
vizuală  
  Top  20  produse   42.5   54.6   15.8   20.8   -­‐19.1   30.1  
  Total  Exporturi   100   100   11.1   13.2   -­‐19.4   26.8  
Sursa: INS

Tabelul de mai jos oferă dovezi pentru afirmația făcută în secțiunea


anterioară conform căreia concentrarea ridicată a pieței de export din Regiunea Vest
are o dimensiune sectorială. Acesta prezintă primele trei destinații de piață pentru
aceleași prime produse prezentate mai jos (toate aparținând sectorului auto) și care
reprezintă 42,8% din totalul exporturilor în 2011. După cum se poate vedea în
tabelul de mai jos, primele trei destinații pentru aceste produse reprezintă mai mult
de trei sferturi din exporturi, cu excepția anvelopelor pneumatice (40,4%), pieselor
de autovehicule (56,4%) și componente și accesorii pentru caroseriile
autovehiculelor (70,6%). De asemenea, este de remarcat faptul că Germania
reprezintă cea mai importantă destinație pentru șapte dintre aceste produse iar a doua
cea mai importantă destinație pentru celelalte trei, iar importanța sa ca destinație de
export variază de la un minim de 19,6% din exporturile componentelor pentru
autovehicule la un maxim de 93,5% în ceea ce privește dispozitivele și instrumentele
optice. Ungaria, Slovacia și Republica Cehă sunt de asemenea o prezență constantă
printre primele 3 destinații pentru aceste produse și aproape rezumă lista la trei
produse: componente autovehicule, anvelope pneumatice și dispozitive și
instrumente optice.
 
Tabelul  35  .  Destinațiile  de  piață  pentru  primele  10  Exporturi  din  Regiunea  Vest  în  2011  
SA6   Tot
Denumire  produs   Primele  3  destinații  
cod   al  
DE   CZ   GB  
85443 Seturi   de   fișe   pentru   bujiile   de   aprindere   și   alte   seturi   de   fișe   de   76.
[47.3   [19.2   [9.8  
0   tipul  celor  utilizate   3  
%]   %]   %]  
DE   SK  
87089 ES   80.
Volanți,  coloane  și  cutii  de  direcție   [70.1   [4.5%
4   [5.5%]   1  
%]   ]  
DE   FR  
40111 NL   40.
Anvelope  penumatice  noi,  din  cauciuc   [25.4 [7.3%
0   [7.7%]   4  
%]   ]  
SE   DE   FR  
87089 56.
Piese  autovehicule   [19.9 [19.6   [17.0
9   4  
%]   %]   %]  
SK   DE   ES  
87082 70.
Piese  și  accesorii  de  caroserii  pentru  autovehicule   [27.9 [26.5 [16.3
9   6  
%]   %]   %]  
HU   DE   MD  
85444 93.
Conductoare  electrice,  pentru  o  tensiune  maximă  de   [57.9 [32.8 [2.9%
9   6  
%]   %]   ]  
DE   CZ   HU  
94019 87.
Componente  scaune  altele  decât  cele  folosite  la  poziția  9402   [61.9   [19.4 [6.2%
0   4  
%]   %]   ]  

89  
 
 

DE   HU   CZ  
85444 79.
Conductoare  electrice,  pentru  o  tensiune  maximă  de   [34.2 [29.0 [16.5
1   7  
%]   %]   %]  
DE   BE  
85371 CZ   91.
Tablouri,  panouri,  inclusive  panouri  de  comandă  numerică   [80.9 [4.6  
0   [6.2%]   7  
%]   %]  
DE   CN  
90138 US   99.
Dispozitive  optice,  aparate  și  instrumente   [93.5 [0.7%
0   [5.6%]   8  
%]   ]  
Sursa: INS
 
Firmele de pe piața internă au o combinație diferită de produse decât restul
exportatorilor. Tabelul de mai jos prezintă cele mai importante douăzeci de produse
exportate de firmele de pe piața internă din Regiunea Vest și o comparație rapidă cu
datele de mai sus ne arată lipsa evidentă de produse auto printre principalele produse
exportate de firmele de pe piața internă cu excepția a două produse (panouri de
comandă numerică și echipament de iluminat și semnalizare vizuală). Cu toate
acestea, faptul că niciunul din primele cinci produse de export din Regiunea Vest nu
apare în această listă pentru firmele locale sugerează că nucleul sectorului auto este
dominat de firmele cu capital străin. Majoritatea produselor aparțin industriilor agro-
alimentare sau de încălțăminte cu anumite produse reprezentate de dispozitive
electrice de asemenea în combinație. Trebuie reținut totuși faptul că valoarea de
export pentru majoritatea acestor produse a crescut semnificativ în ultimii ani și
valoarea acestor douăzeci de produse ca un tot unitar a crescut aproape de patru ori
între 2009 și 2011.
   

90  
 
 

Tabelul  36.  Primele  20  de  produse  de  export  ale  firmelor  de  pe  piața  internă  
%  
Cod  
Denumire  produs     2005   2008   2009   2010   2011   exp.  
AS6  
2011  
Tablouri,   panouri,   inclusive   panouri   de  
853710   2.7   0.1   0.2   70.3   79.6   10.6  
comandă  numerică  
Aparate   de   iluminat   sau   de   semnalizare  
851220   0.0   0.2   0.4   28.0   37.6   5.0  
vizuală  
120600   Semințe  floarea  soarelui     7.5   8.8   16.7   25.3   3.4  
100590   Porumb  (excl.  semințe)     0.4   0.8   14.4   25.0   3.3  
Alte   medicament   constituite   din   produse  
300490   0.0   0.3   0.1   5.4   24.6   3.3  
amestecate  sau  neamestecate    
120500   Semințe  de  rapiță  sau  de  rapiță  sălbatică       2.1   2.4   7.4   22.6   3.0  
Fețe   de   încălțăminte   și   părțile   lor   (excl.  
640610   5.9   9.5   14.0   18.1   19.2   2.6  
ștaifuri)  
Mașini   și   aparate   electrice   care   au   o   funcție  
854390         10.8   19.1   2.5  
proprie    
940360   Mobilier  de  lemn     27.7   16.1   14.5   14.5   16.9   2.3  
10410   Ovine  vii     9.3   10.1   12.5   13.4   1.8  
440792   Lemn  (fag)  tăiat  sau  despicat  longitudinal     3.0   9.0   7.6   9.7   13.3   1.8  
Încălțăminte   din   piele   natural   sau  
640510   13.5   11.7   8.9   13.8   13.0   1.7  
reconstituită    
80232   Nuci  fără  coajă,  proaspete  sau  uscate   11.4   7.7   7.8   10.1   12.8   1.7  
Încălțăminte   sport,   cu   cauciuc,   material  
640319   3.2   0.0   10.1   14.4   12.5   1.7  
plastic,  piele    
10290   Bovine  vii,  altele  decât  din  rasa  pură     10.3   7.2   6.7   9.5   11.5   1.5  
Încălțăminte   cu   bombeu   din   metal,   fețe   din  
640340     0.0   0.0   3.2   10.2   1.4  
piele    
Bandă   rulantă   de   transmisie   din   cauciuc  
401091         0.3   10.0   1.3  
vulcanizat  
841410   Pompe  de  vidare     0.0   0.0   4.8   8.3   1.1  
711210   Deșeuri  și  resturi  de  aur,  inclusiv     2.8   6.0   6.1   5.8   8.2   1.1  
Încălțăminte   de   cauciuc...   tălpi,   fețe   din  
640399   0.1   2.9   3.3   4.1   6.7   0.9  
piele,  
  Top  20  produse  interne     80.5   90.1   101.8   273.9   390.0   51.9  
Sursa: INS
 
Concluzii
Activitatea economică în Regiunea Vest este concentrată în zece sectoare ce
reprezintă circa jumătate din cifra de afaceri, forţa de muncă şi salariile regiunii, iar
concentrarea activităţii economice a crescut între 2008 şi 2010. Industria auto este
de departe cel mai mare angajator din regiune dintre sectoarele de producţie cu
importanţă în ceea ce priveşte forţa de muncă totală, care este similară (17%) cu
ponderea combinată a forţei de muncă reprezentată de toate celelalte sectoare de
producţie din lista primelor zece (16,8%).
Peisajul firmelor din Regiunea Vest este caracterizat de poziţia dominantă a
firmelor mai mari şi devine din ce în ce mai concentrat în timp. Regiunea are mai
puţine firme mici decât alte regiuni din România iar mărimea firmelor medii este
mai mare nu datorită faptului că toate firmele sunt mai mari în medie, ci deoarece

91  
 
 

proporţia firmelor mici este mai puţin importantă în Regiunea Vest decât în restul
ţării.
Firmele din Regiunea Vest sunt mai puţin productive decât cele din
Bucureşti-Ilfov, şi deşi se micşorează, aceste diferenţe sunt încă mari. În anul 2010,
firmele din Regiunea Vest au fost, în medie, mai puţin productive decât firmele din
regiunea Bucureşti-Ilfov – 33,2% şi 33,4% în ceea ce priveşte PTF şi respectiv
productivitatea muncii – şi au un cost unitar al muncii mai ridicat. Aceste diferenţe
erau mai mari în 2008, în special cu privire la costul unitar al muncii, ceea ce
sugerează faptul că Regiunea Vest şi-a sporit competitivitatea faţă de regiunea de pe
primul loc.
Firmele din vest prezintă posibilităţi mai mici de creştere a eficienţei într-un
număr de industrii faţă de alte regiuni. Diferenţele de productivitate între firme
variază semnificativ între sectoare şi regiuni. Totuşi, în majoritatea sectoarelor,
dispersia productivităţii firmelor din Regiunea Vest este mai scăzută decât în
România şi relativ mare doar în unele sectoare. Nivelurile acestei productivităţi mai
concentrate indică faptul că, faţă de regiuni corespondente, oportunităţile pentru
creşteri de eficienţă ar putea fi mai localizate în anumite industrii.
Totuşi, există semne importante de activitate antreprenorială în Regiunea
Vest. În 2010, Regiunea Vest a fost a treia ca număr de firme pe cap de locuitor, a
avut al treilea cel mai mare procent de firme angajate în exporturi din ţară (15,7%) şi
a patra cea mai ridicată densitate de exportatori din România (33,3 exportatori la
100.000 de locuitori). În plus, Regiunea Vest prezintă a doua cea mai ridicată
incidenţă de firme gazelă din numărul total de firme (4,5%) deşi specializarea
sectorială a firmelor gazelă nu urmează distribuţia firmelor din economie şi pare
concentrată în sectoarele de producţie. Acest trend este uşor diferit de cel al
celorlalte celelalte regiuni precum Bucureşti-Ilfov, în care specializarea sectorială a
firmelor gazelă oglindeşte concentrarea sectorială a firmelor în general. În sfârşit,
contribuţia firmelor recent înfiinţate la creşterea productivităţii în Regiunea Vest
este mai mare decât contribuţia firmelor recent înfiinţate la creşterea productivităţii
în România pe ansamblu, cu zece puncte procentuale.
Drept urmare, Regiunea Vest cuprinde 10,3% din creşterea productivităţii
totale a factorilor din România. Creşterea globală a PTF în ţară (2,49%) este
determinată în principal de regiunea Bucureşti-Ilfov; firmele cu sediul în această
regiune cuprind aproape 32% din întreaga creştere a productivităţii. Regiunea
Centru este al doilea cel mai mare contribuitor, cuprinzând 12,2% din creşterea PTF
în aceeaşi perioadă, în timp ce Regiunea Vest cuprinde a treia cea mai mare pondere,
de 10,3%. Dacă se exclud IS din eşantionul de firme, contribuţia Regiunii Vest la
creşterea productivităţii este redusă la 9,8%.
Exporturile din Regiunea Vest au crescut în medie cu rate de două cifre între
2005 și 2011 și totalul exporturilor aproape s-a dublat de la 4,1 miliarde dolari
americani la 7,7 miliarde dolari americani în decursul a șase ani. Dinamica recentă a
exporturilor din Regiunea Vest reprezintă mai mult decât un ”efect de bumerang”.
Exporturile au crescut constant după colapsul comercial din 2008 la dublul valorilor
dinainte de criză. În 2011 acestea au crescut cu o rată de 30% peste cele trei regiuni
comparabile și în mod substanțial mai rapid decât exporturile din majoritatea țărilor
din Europa de Est, inclusiv Republica Cehă, Slovacia, Polonia și Ungaria.

92  
 
 

Cu 1.041 firme exportatoare, în 2011, Regiunea Vest s-a clasat pe locul al


patrulea din România în ceea ce privește numărul de exportatori. Regiunea Vest a
avut cea mai mare densitate de exportatori în raport cu totalitatea firmelor și a doua
cea mai mare densitate de exportatori în raport cu num[rul de locuitori ai regiunii.
Aceste cifre sugerează un nivel important de activitate antreprenorială orientată spre
exterior în regiune.
Exporturile din partea de Vest a României se bazează pe câțiva exportatori
mari cu capital străin în principal din sectorul auto și industria de
confecții/încălțăminte. În 2011, cinci firme cu capital străin au reprezentat puțin mai
mult de un sfert din totalul exporturilor (27,8%), în timp ce doar primii zece
exportatori (cu capital străin integral) au reprezentat 38,3% din exporturi. 82,4% din
exporturi sunt generate de firmele cu capital străin integral și suplimentar 7,9% din
exporturi provin de la firme cu capital străin parțial. Mai mult decât atât, creșterea
exporturilor în perioada 2005-2011 a depins foarte mult de marja intensivă, anume
75% din creșterea exporturilor a provenit de la exportatorii care activează pe piețele
pe care le-au deservit deja și f[r[ nici o inovație în ceea ce privește gama de produse.
Acest lucru face ca regiunea să fie extrem de vulnerabilă la dezvoltările exogene. De
exemplu, totalul exporturilor din regiune a înregistrat o scădere de 19,4% în
perioada de colaps comercial 2008-2009, cu exporturi în unele țări în scădere cu mai
mult de o treime. Concentrarea activității de export este compensată cu o perfomanță
economică extrem de fluctuant. Evoluția valorii adăugate brute pentru regiune
sugerează că, în partea de Vest, atât expansiunea economică cât și perioadele de
declin sunt mai pronunțate în raport cu România în ansamblu.
Există o cauzalitate circulară putermică în ceea ce privește concentrarea
excesivă a exporturilor din Regiunea Vest. Câteva firme mari, care exportă o gamă
de produse consolidate pentru câteva piețe, în special în contextul industriilor auto,
textile și de confecții, conduc aproape în totalitate exporturile din regiune. Prin
urmare, orice strategie de diversificare va trebuie să cuprindă trei etape. Aceasta ar
trebui să vizeze în același timp crearea de condiții pentru mai multe firme, și în
special firme de pe piața internă, în vederea exportării cu succes; să contribuie la
creșterea gamei de produse exportate; și să încurajeze intrarea acestora pe piețe noi.
Identificarea strategiilor pentru firmele care își desfășoară activitatea în afara
contextului lanțurilor valorice internaționale și identificarea piețelor de cerere în
afara sectoarelor și țărilor tradiționale este de natură să ajute.
UE absoarbe 90% din exporturile din Regiunea Vest. Cu toate acestea, există
un transfer în piețele de destinație în cadrul UE. În timp ce în mod tradițional,
principala piață de export a fost Italia, în ultima vreme cea mai mare parte a
exporturilor este direcționată către Germania, Republica Cehă, Slovacia și Ungaria,
care a reprezentat de asemenea aproximativ 60% din creșterea exporturilor în
perioada 2009-2011. Italia nu este singura țară de o importanță în scădere în ceea ce
privește exporturile din Regiunea Vest. Ponderea exporturilor către Franța, Austria
și Regatul Unit este de asemenea în scădere.
Specializarea în creștere în exporturile către Germania, Republica Cehă,
Slovacia și Ungaria a servit cu succes Regiunea Vest până acum. Capacitatea de
import a acestor destinații se dezvoltă într-un ritm mai alert decât media mondială și
Regiunea Vest câștigă rapid cota de piață în acestea - ceea ce sugerează că regiunea
rămâne competitivă.

93  
 
 

Lipsa de diversificare poate crește vulnerabilitatea regiunii la șocurile


externe, dar diversificarea poate fi o strategie mai puțin eficientă în vederea
reducerii riscului decât a fost în trecut. Dacă principalele destinații de export ale
părții de Vest a României cunosc o încetinire cu privire la creșterea importurilor,
impactul economic asupra economiei regiunii poate fi considerabil. Diversificarea
poate reduce riscul de volatilitate a cererii în două moduri: printr-o abordare de
portofoliu și permițând Regiunii Vest de a profita mai mult de ”efectele pull” ale
piețelor de import dinamice. Scăderea diversificării printr-o abordare de portofoliu
presupune că cererea nu este în strânsă corelație pe piețele de destinație. Cu toate
acestea, raportul constată faptul potrivit căruia corelarea cererii de import este
ridicată între UE-27 și celelalte destinații europene, din moment ce există o corelație
puternică a cererii pe majoritatea piețelor din regiunea Europei. Acest lucru
sugerează faptul că diversificarea ulterioară departe de UE către alte destinații din
Europa, către Rusia sau către Turcia poate avea doar beneficii limitate în ceea ce
privește reducerea riscului. Al doilea beneficiu potențial de diversificare este acela
că poate permite Regiunii Vest să obțină un avantaj mai mare din ”efectele de pull”
ale piețelor în dezvoltare. Dovezile prezentate aici și anterior în această notă indică
faptul că exportatorii din Regiunea Vest au primit în general un efect ”de tragere”
pozitiv în urma compoziției lor geografice pe parcursul jumătății ultimului deceniu.
Cu toate acestea, în general există o valoare și un domeniu de aplicare limitate în
îndepărtarea de UE. Piața în UE ca un întreg este aproape de 14 ori mai mare decât
piața Rusia-Ucraina-Moldova combinate și de douăzeci mai mare decât Turcia.
Acest lucru înseamnă că, chiar și la creștere modestă în UE, potențialul de piață
suplimentar generat în UE va fi similar celorlalte trei regiuni potențiale combinate
prezentate.
Este dificil pentru Regiunea Vest să diversifice piețele de destinație pe
termen scurt. Dependența sa de lanțurile valorice internaționale din sectorul auto și
sectorul de confecții/încălțăminte face dificilă diversificarea în ceea ce privește
destinațiile de piață. Structura ierarhică a sectorului de automobile și natura
determinată de cumpărător a lanțurilor valorice în sectorul de textile sugerează că
deciziile strategice cu privire la exporturile din Regiunea Vest din România în aceste
sectoare sunt realizate la sediile din străinătate ale OEM în sectorul de automobile și
de mărcile internaționale situate în aval și lanțurile de retail din sectorul de
confecții/încălțăminte.
Cu toate acestea, domeniul de aplicare pentru diversificarea geografică există
în sectoarele mai puțin importante în prezent. Industria agro-alimentară, și în special
sectorul cu produse animale și de legume, prezintă potențialul de a se extinde în
țările învecinate, inclusiv Serbia, Moldova și Ucraina. Discuțiile cu focus grupurile
sugerează de asemenea că există potențial de a exporta servicii de software. Din
păcate, datele disponibile nu acoperă exporturile de servicii, astfel încât nu am putut
susține cu documente potențialul din acest sector cu cifre sustenabile și nici să
identificăm care piețe ar putea fi vizate ca fiind o prioritate.
Datele la nivel de firmă sugerează în continuare că experimentarea în ceea ce
privește intrarea pe piață nu constituie o problemă în Regiunea Vest. Exportatorii
par să încerce la fel de mult ca cei din celelalte regiuni să intre pe piețele străine. Cu
toate acestea, intrările pe piață sunt cu precădere orientate către destinații din UE și
această caracteristică deosebește Regiunea Vest de regiunile mai diversificate

94  
 
 

precum București-Ilfov. În ciuda acestei preferințe pentru piețele de export în


interiorul UE, pătrunderea pe anumite destinații din afara UE precum Serbia,
Moldova și Turcia este extrem de dinamică - chiar mai dinamică decât intrarea în
majoritatea țărilor UE. Cu toate acestea, două aspecte sunt împotriva creșterii
diversificării pieței în afara UE: dimensiunea relativ redusă a intrărilor de export în
destinațiile din afara UE în raport cu intrările în țările UE, și faptul că este mai
dificilă sprjinirea activităților de export în afara UE.
Exporturile din partea de vest a României se bazează în mod clar pe un coș
de export foarte concentrat, dominat de sectorul auto și firmele cu capital străin.
Primele trei produse de export, anume seturi de fișe pentru bujiile de aprindere
(14%), volanți (7,3%) și anvelope pneumatice (7%) au reprezentat o combinație de
28,2% a exporturilor în 2011 și sunt foarte importante pentru a explica nivelul de
concentrare a sectorului de export din Regiunea Vest. Așa cum am discutat în
Cadrul Secțiunii 3, aceste exporturi sunt dominate de firmele cu capital străin. Mai
mult decât atât, concentrarea este în creștere în timp din moment ce exporturile
acestor produse cresc cu rate mai mari decât restul exporturilor din regiune.
Concentrarea coșului de export reflectă strategii corespunzătoare la nivel de
firmă. Chiar și exportatorii mai multor produse din Regiunea Vest - și cu precădere
din sectorul auto - nu sunt foarte diversificați, în ciuda faptului că exportă un număr
semnificativ de produse. Dovezile sugerează că majoritatea firmelor care exportă
mai mult de 10 produse sunt foarte concentrate pe primele lor trei sau cinci produse,
în timp ce cota exporturilor înregistrate pentru al 10-lea sau 20-lea produs este
relativ mică.
Firmele locale au un mix diferit al produselor de export decât exportatorii cu
capital străin integral sau parțial. Niciunul dintre primele cinci produse de export din
Regiunea Vest nu este un produs de top pentru firmele cu capital intern, confirmând
că nucleul sectorului auto este dominat de firmele cu capital străin. Cele două
exporturi de top pentru exportatorii interni sunt tablourile și panourilede iluminat și
echipamentul de semnalizare vizuală. Cu toate acestea, restul exporturilor de top de
către firmele cu capital intern sunt din industriile de alimente și încălțăminte. Este
demn de remarcat faptul că valoarea exporturilor pentru majoritatea acestor produse
a crescut semnificativ în ultimii ani - valoarea exporturilor a crescut de aproape
patru ori între 2009 și 2011.
În general, exporturile din Regiunea Vest sunt concentrate pe industriile
relativ slab calificate și sofisticate precum încălțăminte, textile, cauciuc, lemn, și
produse agricole sau alte produse de bază. Industriile mid-tech se clasează abia pe
locurile 14 și 15, cu aparate electrice (SA 85) și vehicule (SA 87). Analiza separată
arată că cele patru județe din regiunea Vest prezintă un avantaj comparativ comun în
unele produse primare, cum ar fi animalele vii, copaci și alte plante, legume și fructe
comestibile. Exporturile din Arad, Hunedoara și Timiș sunt de asemenea puternice
în sectoarele SA 82-85 care acoperă unelte și articole din metale de bază, reactoare
nucleare, cazane, aparate și dispozitive mecanice, mașini și echipamente electrice.
Cu toate acestea există o mare experimentare în exportul de produse noi, dar
supraviețuirea în export este redusă. Exportarea de produse noi este o activitate
foarte riscantă. Doar o treime din noile produse de export supraviețuiesc în cel de-al
doilea an și aproximativ o cincime în cel de-al treilea an în România. În Regiunea
Vest acest lucru înseamnă că din șase produse de export care sunt introduse în medie

95  
 
 

pe piețele de export de către firme din regiune, doar două au șanse de supraviețuire
în cel de-al doilea an și doar unul în cel de-al treilea an. Cu toate acestea, dovezile
sugerează că rate mici de supraviețuire sunt comune în România, și nu bazate pe
idiosincrasie pentru Regiunea Vest.
Intrarea la export și supraviețuirea ar putea fi consolidate de o calitate mai
bună și sofisticare a exporturilor. În timp ce orice deficiențe în productivitate cu
privire la concurența internațională pot fi compensate prin salarii mici, chiar și
deficiențele modeste cu privire la calitate pot face ca un produs să nu poată fi vândut
pe piețele mondiale. Mai mult decât atât, din faptele recente stilizate reiese
constatarea potrivit căreia țările care promovează exporturile unor produse mai
”sofisticate” cresc mai repede. Dacă ”devii ceea ce exporți”, introducerea măsurilor
care facilitează modernizarea exporturilor devine o problemă cheie a politicii.
Factorii care afectează calitatea produsului ar trebui prin urmare să faciliteze intrarea
la export.
Exportatorii din Regiunea Vest se descurcă bine în termini de calitate și
sofisticare în comparație cu alte regiuni din România. Valorile unitare ale
exportatorilor din partea de vest a României au crescut constant în timp. Acest lucru
este valabil atât pentru exportatorii interni cât și pentru exportatorii cu capital străin.
În timp ce în termeni de calitate Regiunea Vest a realizat la egalitate cu celelalte
părți ale țării, rămâne - împreună cu Regiunea Centru - una dintre regiunile cu cele
mai sofisticate exporturi din România. Mai mult, creșterea sofisticării exporturilor a
fost constantă, chiar și în fața crizei din 2009 - spre deosebire de regiunile Nord Vets
și București-Ilfov.
În România și în Regiunea Vest legăturile cu furnizorii străini și
cumpărătorii facilitează de asemenea intrarea la export. O relație pozitivă puternică
există între prezența filialelor străine în amonte (furnizarea de inputuri) și industriile
de producție situate în aval și intrarea pe piețele de export. Acest rezultat este în
concordanță cu alte cercetări care arată importanța inputurilor de înaltă calitate
pentru modernizarea produsului și rolul furnizorilor multinaționali în cadrul
prcesului.
Cu toate acestea, aceleași dovezi econometrice sugerează faptul potrivit
căruia concurența crescută a firmelor multinaționale în cadrul aceleiași industrii face
și mai dificil ca un exportator intern să înceapă activitatea de export. O explicație
posibilă pentru acest rezultat este aceea că firmele cu capital străin, care sunt extrem
de mari în Regiunea Vest, îndepărtează firmele locale mai mici și lasă foarte puțin
loc în cadrul aceleiași industrii.
Mai puțin controversată este legătura între intrarea cu succes la export și
prezența comercianților cu ridicata. În timp ce exportatorii cu experiență și
sofisticați preferă să trateze direct cu clienții străini, exportatorii noi adesea folosesc
intermediari. Acest lucru îi salvează de costurile și eforturile pe care ar fi nevoie să
le depună pentru a învăța despre piețele străine și procedurile de export și de a găsi
clienți în străinătae. Intermediarii joacă cel mai important rol în sectoarele de
alimente, băuturi, produse chimice, materiale plastice și lemn. Nu par a fi importanți
în sectoarele organizate în jurul unor rețele bazate pe cumpărător sau furnizor, cum
sunt confecțiile, mobilierul sau autovehiculele, dispozitivele electrice, radio. TV și
comunicații. Consolidarea legăturii cu comercianții cu ridicata poate prin urmare să
fie deosebit de importantă pentru producătorii interni din Regiunea Vest din județele

96  
 
 

mai puțin dezvoltate care tind să se specializeze în produse agro-alimentare cum ar


fi legumele și lemnul: dovezile empirice de la grupurile tematice sugerează că la
scară mică unii producători și lipsa de consolidare ar putea împiedica creșterea
ulterioară a exporturilor în aceste sectoare.
 
 
 
 

97  
 

S-ar putea să vă placă și