CINE SÎNT CURTENII ŞI SLUJITORII

Ştefan cel Mare va modifica întrucîtva structura Sfatului domnesc. Marele voievod va
renunţa la a coopta în sfat pe toţi comandanţii de curţi de ocoale provinciale şi va restrînge
numărul boierilor membri din anturajul său la căpitani sau castelanii de cetăţi, ca şefi militari ai
ţinuturilor de ţară698. Astfel reorganizată, curtea voievodală se va compune, după reforma marelui
voievod, din pîrcălabi sau castelani ca reprezentanţii ai ţinuturilor şi curtenii călări ce formau
suita acestora din curţile de ţară, cari nu erau alţii decît războinicii - şefi ai "caselor" din judecii
ca: Dragoş Urlat, Ivaşco Podobitu, Giurgiu şi Atoc Staia, etc, şi ca unii ce depindeau de
steagurile respective699.
Văzută problema în felul acesta, nu e de mirare pentru nimeni remarca făcută de martorul
polon Przylusky după care la Colomeea, în 15 septembrie 1485, Ştefan eel Mare a depus
jurămîntul împreună cu o mică oaste de 3 000 de boieri şi curteni, armaţi cu arcuri, săgeţi, scut,
sabie, suliţă sau lance, călărind fiecare pe un cal jugănit. A jurat cu toţi războinicii săi zişi, în
limba lor populară, boieri - scrie martorul, însă toţi pămînteni de ai săi, avînd bunuri ereditare în
Moldova şi alţii toţi curteni mai cunoscuţi"... iar în textul latin: omnibus suiş ermigeris boiaris
vulgari eorum lingua dictis, sui vero omnes terrigenae bona hereditaria in Moldavia habentes et
alii omnes curienses notabiliores700. E vorba de războinici călări redaţi în limba latină medievală
prin termenul armigeris (de la armigerium = armatus equus701 boieri şi curteni cărora regele
polon le-a pus insignele de cavaleri = militas: Omnes Palatinae armigeros... militiae symbolis
insingnuit)702.
Rîndurile scriitorului arată lapidar că războinicii = armigeri sînt atît boierii cît şi curtenii
şi că ambele categorii primesc insigne de cavaleri. Ele confirmă informaţiile din actele
moldoveneşti, interne şi externe, că boierii cooptaţi ca membri ai Sfatului domnesc în calitate de
vornici: şefi ai curţilor de ţinut cum sînt: Drăgoi Viteazul, Dragoş Viteazul, Ioaniş Viteazul,
Costea Viteazul, Grozea Viteazul, Braţul Viteazul, Tamaş Viteazul erau recrutaţi din ordinul
equestru care funcţiona pe lîngă fiecare curte de ocol şi ţinut, din provincie. Boierii şi curtenii de
la aceste ţinuturi erau, după aprecierea lui Sigismund de Luxemburg de zece mii, ( CUrn ómnibus
siiis panceratis decern millia703). Dacă mai adăogăm curtenii ca gardă domnească, în număr de 3
000, de la curtea voievodală se ajunge la cifra de i3 000 de oameni înarmaţi oastea de curte,
adică două legiuni a cîte 6 000 de luptători fiecare cît a avut Ştefan cel Mare, alături de el, la
Valea Albă „Eu împreună cu curtea mea am făcut ce-am putut", spunea marele erou Senatului
Veneţiei, prin gura trimisului său loan Ţamblac704. Jertfele făcute de războinicii celor douăzeci şi
patru curţi de ţinuturi705 au fost mari. Letopiseţul Anonim, zis de la Bistriţa, notează pe scurt": Şi
au căzut acolo vitejii cei buni, (= dobrii viteaji) şi mulţi boieri mari ( = velikn boleari) şi feciorii
cei buni şi tineri (= i dobrii i mlădii iunaţi) şi oastea cea bună şi vitează (= ¡ voiscaa dobra i
hrabra) şi vitejii feciori husari se potopiră atunci706 ( = i hrabrîi iunaţi husare).
Autorul Cronicii moldo-germane vorbeşte de pieirea oştirii (sein Volk), de cutie, a
marilor boieri (sein grosse Heren) şi a cavalerilor nobili (Edelleute)707. Grigore Ureche
parafrazînd textul din Letopiseţul moldovenesc, reţine informaţia că „mulţi din boierii cei mari
au picat şi vitejii cei buni au pierit cu totul atunci, şi fu scîrbă mare în toată ţara" 708. Numărul
celor căzuţi a fost de 200 de oameni: „Non amplius quam ducentos de suiş prostravit"-
menţionează I. Dlugosz,709 după informaţiile moldoveneşti - număr confirmat şi de Angiolello 710
care a fost martor ocular, ca secretar al lui Mahomed al II-lea: efuorno morţi de 200 persuone ".
Prinşii au fost însă mai mulţi. Cifra acestora se ridică la 800 de luptători, dintre care parte erau
viteji de la Cetatea Albă şi Chilia711, rude apropiate ale cuceritorilor cetăţii Lerici 712 din 1455, şi
cu acei cives robustiores ce se vor ridica în apărarea zidurilor Chiliei 713, în 1484. E cea mai
213
concludentă dovadă că oastea de „curte" de la Războieni- Valea Albă despre care vorbea Ştefan
cel Mare veneţienilor era formată din războinicii tuturor curţilor de ţinuturi. Cronica moldo-
polonă a reţinut greşit cifra de „8000 de oameni pentru bătaie şi străji", mobilizaţi de la cele 24
de ţinuturi sub conducerea pîrcălabilor şi a vătafilor stegari în timpul domniei lui Alexandru
Lăpuşneanu714. Un martor ocular de la începutul secolului al XVII-lea. Polo Minio relatează ca în
Moldova, la 1620, curtea era alcătuită tot de aproximativ „10 miile cavalli arderi, cari (sono la
piu brava gente de quelle provinţie, tutta obligata servir al principe senza altro stipendio per
certe essentioni che godono ordinariamente ) „sînt cei mai bravi din acea provincie, obligaţi să
servească pe domn, tară altă plată decît anumite scutiri de dări de cari se bucură în mod
obişnuit"715. Dintre aceşti, luptători de la ţinuturi domnia alegea garda domnească de o jumătate
de legiune adică de 3 000 de oameni (Mouxxţ) 716 pe care-i aducea cu tot cu copii la curtea
voievodală.
Menţiunea Letopiseţului anonim, că la Valea Albă au căzut alături de I) bărbaţii viteji, II)
marii boieri şi III) feciorii viteji şi feciorii husari se referă şi la elementele tinere fără dregătorii,
la fiii de boieri şi curteni din garda domnească. Garda domnească avea deci un număr fix.
Grigore Ţamblac foloseşte, pentru a o deosebi de oastea de curte, termenul porta717.
Ea era aceiaşi sub Petru Rareş, adică tot de 3 000 de oameni. Reichersdorffer a văzut la
curtea din Suceava, în 1536, „trei mii de călăreţi cari stau necontenit sub arme, gata să
însoţească oriunde pe voievod cu trupele lor". Şi adaugă că, „voievodul poate să adune în ţara sa.,
fâcînd chemare obştească, o oaste pînă la şaizeci de mii de călăreţi şi pedeştri"718, din provincie,
cifră menţionată şi de Cronica moldo- polonă719. În medie erau deci cam cîte 500 de războinici
de fiecare curte din cele 24 de ţinuturi, voievodul avînd garda de 3000 de oameni ca şi regele
Ungariei. După fiecare bătălie, în locul celor căzuţi din gardă domnească erau aduşi şi instituiţi
alţii din acei cari se distinseseră prin curajul lor pe cîmpul de luptă. Aşa s-a întîmplat, în 1481,
îndată după bătălia de la Rîrrmicul Sărat, unde a căzut Şendrea, portarul Sucevei, vestit rytter720 .
Letopiseţul anonim rezumă evenimentul din 1481 foarte pe scurt şi lacunar: „Şi a instituit atunci
mulţi viteji (curteni) şi a dăruit atunci - Ştefan cel Mare-multe daruri şi îmbrăcăminte scumpe
boierilor săi şi vitejilor) (curtenilor) şi întregii lui oştiri"721 (= curţi).
I. Dlugosz însă vorbeşte, desigur din informaţiile primite de la moldoveni -că „mai mulţi
din acei de la ţară din ordinul sau numărul pedeştrilor au fost transferaţi în numărul cavalerilor şi
vitejilor (curtenilor) = în textul latin: plurimi agrestes ex peditum numero in equitum ct militiim
numerum translaţi722. La fel s-au petrecut lucrurile şi după izbînda din Codrul Cosminului. Nu
este vorba deci de o ridicare „den prostime la statul de nemeşi", cum arată Nicolae Costin 723, ci
de un transfer al celor ce s-au distins din ordinul pedeştrilor de la curţile de ţară, provinciale, în
ordinul călătorilor şi curtenilor din acele curţi şi de la acestea în al războinicilor cavaleri şi
curteni de la curtea voievodală numită în limba italiană porta de către loan Ţamblac.
Claritatea textului din Letopiseţul Anonim, completat de relatarea din Dlugosz, nu lasă
echivoc în a înţelege că, în fiecare curte de ţinut erau în funcţie trei ordine militare: I) ordinul
pedeştrilor; II) ordinul curtenilor-viteji, călări; III) ordinul boierilor, aşa cum am văzut că se
desprinde şi din pasagiul aceluiaşi istoric polon, referitor la evenimentele anului 1459. în
vorbirea curentă a cronicarilor însă se face o deosebire între vitejii şi boierii din curtea
voievodală şi acei de la curţile provinciale. Aceştia din urmă sînt rareori numiţi, boieri di ţară şi
mai adesea „ţara", termen sub care se ascunde de cele mai multe ori ordinul calărilor şi a celor
din pedestraşi, adică războinicii provinciales sau gloatele.
Tot aşa de explicit apare deosebirea dintre oastea curţilor din ţară şi aceea a curţii
voievodale, precum şi din cît ordine militare era alcătuită aceasta din urmă, Letopiseţul
213
moldovenesc, în varianta lui Grigore Ureche la povestirea evenimentelor de război şi răzmerite
Referindu-se la doua cazuri de război, analistul scrie că, la 27 februarie 1470, Ştefan cel Mare
„strîns-au ţara şi slujitorii săi şi au intrat în Ţara Muntenească de au prădat marginea şi au ars
Brăila"724, iar, la venirea tătarilor, în august 1518, „s-au prilejit Ştefan vodă cu oaste gata în gura
Coroviei şi au dat veste şi ţării de sîrg să se strîngă"725. E limpede că, expresia ţara, aici se referă
la oştirile curţilor de ţară şi termenii slujitori şi oaste ascund ordinele militare ale curţii domneşti.
În descrierea răzmeriţelor autorul merge chiar pînă la analiza ordinelor militare de la
curtea voievodală. Cu ocazia complotului urzit, în 1523, de boierii de curte, Găneşti şi Atbureşti,
„văzînd boierii... moartea lui Arbure hatmanul şi socotind că şi ei vor lua acea plată cu toţii s-au
ridicat asupra lui Ştefăniţă voievod... Ce nimica n-au folosit..., că lui Ştefan Vodă i-au venit ţara
într-ajutoriu"726. Sau „cunoscînd boierii şi ţara la ce vine lucrul-în 1538-se sfătuia... ce vor putea
face ca să poată hălădui..." Şi, după ce Hîrea Chelarul „i-au spus lui Petru vodă, cum şi ţara se
voroveşte să-1 părăsească.... Petru Vodă lăsat-au scaunul şi s-au dat spre munţi"727.
Cine erau boierii răsculaţi, la 1523 şi 1538 şi ce reprezentau ei şi în 1541, arată
cronicarul, cînd vorbeşte de asasinarea lui Ştefan Lăcustă. „Mai apoi urîndu-l curtea, toată s-au
vorovit o seamă de boieri din curtea lui, anume Găneştii şi Arbureşţi.i şi dînd învăţătură slugilor
sale să se într-armeze cu jurămînt... l-au omorît" 728. La înapoierea lui Petru Rareş, Macarie
relatează că, toată mulţimea boierilor moldoveni, „ atit cei de la curte ce se deosebeau prin
strălucirea neamului, cît şi cei numiţi în dregătorii, ca înaripaţi au ajuns la Brăila, lăsînd în
părăsire pe nenorocitul Cornea"729, în timp ce Letopiseţul moldovenesc deosebeşte pe toţi boierii
ţării" cari l-au părăsit pe Alexandru Cornea şi închinîndu-se lui Petru Rareş la Brăila, s-au rugat
să-i ierte de greşala lor730 de „oastea" de curte ce 1-a părăsit pe uzurpator în faţa lui Petru, la
Galaţi731. Aceasta din urmă a fost întărită în timpul domniei lui Ioan Despot Vodă (1561 - 1563)
cu lefegii străini. Termenul sub care apare cel mai adesea oastea de curte este acela de slujitori,
atît călări cît şi pedestri. Pre slujitori îi umplu cu bani „Despot Vodă", iar pe boieri cu cuvinte
bune şi dulci îi îmblînzi. Aşa i s-a închinat Ţara de Sus, toată 732. Iar cînd Tomşa hatmanul i-a
trimis ştirea despre intrarea lui Visnoveţchi cu tătarii în ţară şi i-a cerut să-i dea lefegii lui ce
avea, că era nemţi, unguri, Ieşi oameni străini, cronica adaugă că Despot crezînd aceste cuvinte
„datu i-au slujitorii săi nemţii călări fără pedestrime unguri, care au oprit-o lîngă sine, pre care-i
era, nădejdea"733.
După mascarea slujitorilor nemţi şi prinderea lui Visnoveţchi, Letopiseţul moldovenesc
mai scrie că: Ştefan Tomşa „s-au întors spre Suceava şi, strîngînd „ţara", au înconjurat cetatea,
unde era închis Despot734 cu slujitorii pedestri. Asediat aici, Despot, tăind personal cu sabia sa
pre căpitanul pedestrilor, Dervici Petru, că s-au ajuns cu Tomşa735, provoacă răscoala slujitorilor
unguri, care deschid cetatea. „Atunci - continuă cronica - dacă văzu Despot Vodă că l_au viclenit
toţi boierii, l-au părăsit toţi slujitorii şi ţara s-au ridicat asupra lui736, îmbrăcat domneşte au ieşit
afară din cetate mai sus de Areni, unde era ţara adunată şi se închina Tomşii".
Comparînd numai această idtimă frază, formulată aşa de limpede de Grigore Ureche,
după informaţiile Letopiseţului moldovenesc, cu relatărilelui I. Dlugosz pentru evenimentele din
anul 1359 şi organizarea militară a Moldovei descrisă de Dimitrie Cantemir, în 1716, ne izbeşte
similitudinea de situaţii, în ce priveşte permanenţa celor trei ordine militare instituite pe lîngă
casele" şi „curţile "satelor din Moldova medievală, veacuri la rînd. Nu e locul a demonstra aici,
în continuare, cine mai sînt şi curtenii cărora de curînd li s-a închinat o monografie737, din cauza
economiei spaţiului fiecărui capitol. Ne vom mulţumi să adăogăm, pe lîngă cele ce au rezultat
din analiza documentelor şi a informaţiilor desprinse din Letopiseţul moldovenesc în varianta lui
Grigore Ureche - Simion Dascălul, spusele lui Dimitrie Cantemir după care curtenii = vel aulici
213
sînt războinicii de la curte care au moştenit vre-un sat de la părinţii lor, adică fiii foştilor boieri
cu sau fără vre-o dregătorie la curţi, desigur proveniţi tot din „casele" şi „curţile" satelor.
Nu vom trece însă peste cel de al treilea ordin militar care formează grosul oştirii
„caselor" şi „curţilor" de ţară, numită în limba latină provinciales în polonă pospolistvcm sau
şleahtă (de la Geschlecht), în documente neamuri sau răzeşi, şi cunoscută în limba cronicarilor
sub expresia ţara738, termen care nu trebuie confundat cu vecinii = servos sau rustici, după înseşi
semnalarea lui Dimitrie Cantemir. Constituirea şi prezenţa acestor ordine militare pe cîmpiile de
bătălie, în secolul al XVTlea, au fost desbătute în tratatul de artă militară, alcătuit de către loan
Despot Vodă, al cărui original a fost recent descoperit de către Ştefan Olteanu într-o călătorie de
studii, în Polonia739.
CE SÎNT „PROVINCIALII", „ŢARA" SAU „GLOATELE"

Alcătuind cel de al treilea ordin militar, „provincialii" sau „ţara" erau conduşi de boierii
de ţară, adică de războinicii comandanţi ai „caselor". Cu ocazia unei incursiuni a oştilor polone,
în anul 1507, în nordul Moldovei, Letopiseţul moldovenesc a reţinut că acestea au prins „o samă
de boieri de frunte de tară din regiunea Botoşani si, „pre toti... i-au dat în Camenita de i-au
tăiat"740.
Ca noţiune geografică „ţara" în gîndirea cronicarilor e o totalitate de regiuni sau ţinuturi
numite şi acestea la rîndul lor tot „ţări" sau „holde" (= cuvînt gotic) în care, aşa cum am văzut
deja în capitolul despre juzi că era împărţită Moldova şi în timpul lui Ştefan cel Mare741.
Grigore Ureche, vorbind despre ţara Ardealului, observă că „pre la marginile ei sînt alte
ţări mai mici, care toate de însă se ţin şi supt ascultarea ei sînt, întîiu cumu-i Maramureşul... Ţara
Secuiască, Ţara Oltului742, Ţara Bîrsei, Ţara Haţegului, Ţara Oaşului., şi sînt şi alte holde multe",
carele toate ascultă... şi se ţin de Ardeal".
Sfera şi înţelesul geografic a fost luat de cronicar din vorbirea curentă a poporului pentru
care în afara de pămîntul satului moştenit de autohtoni „o holdă" sau „ţara" era şi ţinutul locuit
de o gintă. Concepţia această rezultă din modul cum au fost descrise răzmeriţile din anii 1581 şi
1592.
Pe Iancu Vodă, „fiind piin de lăcomie,... nu l-au putut suferi ţara ce s-au rădicat
Lăpuşnenii de s-au sfătuit ca să se dezbată de sub mina lui"...743
În acelaşi sens este redat şi textul referitor la Aron Vodă „într-aceste răutăţi şi belitari ce
făcea Aron Vodă, de nevoie mare ne mai putînd suferi ţara, s-au rădicat Orheianii şi Sorocenu
cu un domnişor, ce-i zicea Ionaşco"744.
În ambele exemple „ţara" este redusă la ţinuturile geografice dintre Prut şi Nistru în care
locuiau Lăpuşnenii, Orheienii şi Sorocenii şi, bineînţeles, teritoriile administrate prin „case" şi
„curţi".
Ca noţiune istorică „ţara" este forma singulară, folosită de cronicar pentru a reda
totalitatea locuitorilor din ţinuturile sau holdele Moldovei, locuitori cari moşteniseră
circumscripţiile teritoriale cu tot cu „case" sau „curţi" de ţară, întărite fiind prin cărţile
voievodale strămoşilor pentru vislujenie. Meritul de a fi pus în discuţie aceasta expresie, aşa de
curent folosită de Letopiseţul moldovenesc în varianta lui Grigore Ureche, îi revine regretatului
N. Lăbuşca745, fost profesor la Facultatea de Drept din Iaşi.
Ce sînt „provincialii" sau „ţara" şi cum participă ei practic la evenimentele de răscruce
ale istoriei Moldovei sau în diferitele împrejurări mai puţin însemnate, reiese cu prisosinţă din
naraţiunea textului amintit.
Adunarea luptătorilor provinciali se făcea uneori spontan, alteori la chemarea
213
voievodului. Una dintre cauzele care au determinat pe Ioan Albert să întreprinde expediţia din
vara anului 1497 în Moldova a fost şi credinţa lui în ştirile false primite de la informatorii săi că
„ţara" nu-i era „îndemînă cu al său". Dar „ţara, văzînd atît pradă şi risipa ce făcea oastea leşască
silit toţi de se strîngea la tîrg la Roman, unde era beleagul (tabăra)... şi unde afla Ieşi răşchiraţi,
drept hrană ii lega, îi tăia de nu era volnici nici într-o parte să iasă"746.
După încheierea păcii, craiul polon se obligase să se inapoieze pe acelaşi drum parcurs la
venire. Dar luîndu-o spre Codrul Cosminului pe altă cale, Ştefan cel Mare îl avertizează că,
„văzînd ţara paguba ce se va face de oastea leşească nu vor răbda ci vor vrea să-şi apere ale
sale"747. Fraza atît de abil construită de cronicar care foloseşte un substantiv singular în forma,
dar colectiv ca sens, este acordată cu verbe conjugate la plural. Aceasta înseamnă că gîndul
autorului era la „provinciali", ca luptători ai satelor.
Alteori „ţara" era adunată la chemarea voievodului. Ştefan cel Mare„strîns-au ţara şi
slujitorii săi" şi au intrat în Ţara Muntenească 748 sau „vrînd să-şi întoarcă despre Ieşi strîmbătatea
sa strânse ţara şi au intrat în Podolia şi la ruşi"749, la 1493.
Deosebită de boierii de curte cari completează contra lui Ştefăniţă şi a lui Petru Rareş,
celui dintîi „i-au venit ţara într-agiutoriu"750, iar celui de la doilea „i-au spus Hîrea Chelarul cum
şi ţara se voroveşte să-1 părăsească"751.
Deasemenea, nemulţumită de purtarea abuzivă şi fiscalitatea aspră impusă de Alexandru
Lăpusneanu „ţara pizmuind lui Alexandru Vodă" şi nevrînd „să sae la oastea", acesta pierde
războiul cu Despot Vodă la Verbia752.
Dimpotrivă, Ştefan Tomşa, pîrcălabul de Ciuburciu, declarat de către boieri hatman al
Moldovei, are ţara lîngă el şi promite lui Dimitrie Vişnoveţchi, că poate el „cu ţara... să-i dea
domnia"753. Şi în adevăr, Tomşa întorcîndu-se la Suceava şi „strîngînd ţara au înconjurat Cetatea,
unde era închis Despot"754 şi împreună l-au obligat să iasă afară din cetate „mai sus de Areni
unde era ţara adunată"755.
După biruinţă, acelaşi Tomşa, „gătind să trimită boieri şi oameni de ţară la împărăţie să
cee steag", a pornit veste prin olăcari de sosirea lui Alexandru Lăpusneanu, la Dunăre. Atunci,
povesteşte letopiseţul - se sfătui el cu boierii, să trimită oameni juraţi de ţară să-i spună că ţara
nu-1 va nici îl iubesc"756.
Pasajul reda aici nu numai prezenţa celor două categorii de luptători, boierii de curte
voievodală, ca reprezentanţi a curţilor din provincie şi pe luptătorii satelor „oamenii de ţară", ci
şi obiceiul pămîntului după care voievodul trebuie ales şi proclamat ca atare de către războinicii
satelor.
Sfidînd tradiţia străbună, sprijinit de turci şi ajutat de tătari Alexandu Lăpusneanu
pronunţă celebrele lui cuvinte: „De-nu mă va ţara eu îi voiu pre dînşii" 757 şi se impune prin forţe
străine ca voievod. Cîtă deosebire dintre revenirea la tron a lui Petru Rareş, căruia boierii şi
„ţara" i s-au închinat cu bucurie, pe rînd, la Brăila şi Galaţi şi restaurarea lui Lăpusneanu prin
arme străine! Fapta lui Alexandru Lăpusneanu a marcat începutul sfirşitului unui obiceiu, al unui
drept, al luptătorilor provinciali, dar nu şi sfirşitul ordinului militar pe care-1 constituiau aceştia.
Nu tîrziu, Ioan Vodă cel Cumplit, care se impusese voievod şi domn al Moldovei tot prin arme
străine, a încercat să se menţină în fruntea ţării, împotriva voinţei sultanului, în virtutea vechiului
obiceiu al ţârii, recurgind la dreptul boierilor, curtenilor şi „provincialilor" de a-şi alege
comandantul. Dacă se văzu înstrăinat de mila stăpînu-său scrie Letopiseţul trimise de sîrg... şi
strînse ţara către carii se ruga cu multe cuvinte blînde, ca să le poată întoarce inimile către
dinsul şi le arăta cum poate să depărteze mina turcului de dînşii, de vor vrea şi ei, că leşij îi are
spre sine plecaţi, cazacii s-au giuruit..., numai ţara ce-i lipseşte. Aşa, Ion Vodă umplînd pre toţi
213
de nădejde, cu glas mare strigară, ca Ungă dînsul vor perii cu toţii, cum s-au şi tîmplat"758.
După ce s-a luat credinţa ţării, adică, jurămîntul de fidelitate în toată regula oastea toată
adunată „adică ţara", se ridică la cifra de 30 000 „fără prostime şi adunătură ce era pe lîngă Ion
Vodă"759. Ea era organizată în cinci legiuni a cîte 6 000 de oameni şi acestea în unităţi de cîte 1
000 de oameni. Dintre acestea, o legiune din „6 000 de oameni de tară" a fost trimisă să prindă
limbă760.
Victoriile în lanţ obţinute de războinicii provinciali asupra turcilor şi tătarilor, pînă la
trecerea lui Ieremia pîrcălabul de partea inamicului, sînt acte de epopee, cari, încununate de
supremul sacrificiu în bătălia de la Roşcani, 1574 caracterizează înalta conştiinţă şi ţinută morală
a războinicilor satului moldovenesc, cunoscuţi în vorbirea analiştilor sub modestul cuvînt „ţara"
sau „gloatele"761.
Ce concluzii se pot desprinde din toate acestea?
Dacă trecem cu vederea peste opiniile tuturor istoricilor anteriori, după care boierii apar
sau ca o categorie de stăpîn proprietari urmaşi ai slavilor din secolul al Vll-lea, ori ca oameni
pregătiţi de voievozi pentru a exploata lumea satelor, şi ne adresăm documentelor moldoveneşti
constatăm mai întîi rostul deosebit de important al „caselor" şi „curţilor" în organizarea militară
şi pregătirea războinicilor pentru apărarea satului. Situaţia aceasta din urmă constatată dintr-un
studiu comparativ, la toate celelalte popoare cu care au venit în contact strămoşii românilor, cum
au fost celţii, sarmaţii, goţii, romanii, bizantinii şi celelalte „neamuri bălai", gepizi, franci,
longobarzi etc, ea nu putea lipsi la carpo-daco-geţi.
Instituţiile tarabostes-ilor-pileati sau ortomani ori a jupizilor şi jupanilor la traco-iliri
păstrate de urmaşii lor din epoca romană sub cuvintele războinicii şi juzi prin judecii şi moştenite
de generaţiile din evul mediu, după pătrunderea goţilor sub cuvintele de. viteji (wikingi) şi cneji
stăpîni de ,,holde" şi „cnezate" organizate conform sistemului zecimal, vor apare, îndată ce
statele s-au înfiripat, sub expresiile boieri (termen de origine pecenego-cumană) şi de curteni,
provinciali, călări şi pedeştri ori „ţara", cete sau gloate. Continuitatea lor veacuri la rînd în jurul
„caselor" şi „curţilor" atît de frecvent constatate în documente împreună cu juzii şi cnejii
demonstrează nu numai permanenţa satului românesc din antichitate şi pînă în prezent, ci
totodată originea românească a boierilor, curtenilor şi slujitorilor de la aceste „casc" şi „curţi"
cari au stat la temelia statului feudal, şi au organizat curtea voievodală şi cancelaria domnească
pentru scrierea actelor de vislujenie.
Cele mai vii dovezi ale continuităţii pe aceste meleaguri sînt şi faptele de arme a mai sus
amintiţilor războinici şi a virtuţilor lor consemnate chiar de scriitori străini ai evului mediu.
Receptînd ecoul strălucitei biruinţi împotriva lui Matei Corvin, din decembrie 1467, un Sebastian
Miinzer scria, în 1540 că, „în Moldova sînt mulţi oşteni gata de luptă oricînd" şi dă pilda eroilor
de la Baia, cari l-au bătut şi rănit pe regele Ungariei, după ce i-au ucis, cu sabia, mare parte din
oaste762.
Medicul Muriano informa Senatul Veneţiei, în 1502, că „toţi supuşii lui Ştefan cel Mare
sînt oameni viteji şi ageri şi nu de stat pe saltea, ci la război, pe cîmpul de luptă 763, făcîndu-i chiar
pe turcii să aibă mare frică de el".
Făcîndu-se cunoscuţi în desele războaie avute cu vecinii lor, Vigenere remarca mergia
acestui „popor totdeauna foarte ciudat, capricios şi tumultos, dar atît de dur şi războinic, încît nu
odată a dat învăţătură, acelora ce nu-1 lăsau în pace764. Observaţia era, în adevăr, justă. Ea era
(acută pe constatări mai vechi ale predecesorilor în scris. Orzechowski semnalase mai înainte că
moldovenii „sînt oameni groaznici şi foarte viteji şi nici că este pe faţa pămîntului" un alt popor,
care pentru gloria războinică şi eroism să apere o ţărişoară mai mică în contra mai multor
213
duşmani, atacîndu-i sau respingîndu-i fără încetare"765 .
Bielski, care a luptat cu moldovenii la Obertyn (1531), laudă deopotrivă pe curteni ca şi
pe provinciali. „Sînt bravi, meşteri în a mînui suliţa şi scutul, deşi sînt nişte ţărani simpli luaţi de
la plug. Afară de curteni, mai toţi ceilalţi sînt ţărani cu şei neacoperite şi cu scări de stejar, dar
voinici în atacul cu suliţa"766.
Luptînd călare pînă la cel mai sărac 767 ei „dispun de o cavalerie atît de numeroasă încît
produc mirare - consemna Verancies, în secolul al XVI-lea - şi cel care n-a văzut cu greu ar
putea să creadă. Neobosiţi şi iscusiţi în arta de a ataca pe inamic... în război, ei se luptă mai mult
călări..., iar de armata pedestră nu se folosesc decît ca să hărţuiască pe inamic, în munţi.
Moldovenii sînt mai războinici decît muntenii" - încheie acelaşi Verancies, contemporanul lui
Petru Rareş768. Faima acestei cavalerii o făcea cunoscută Gheorghe Martinuzzi, în 1542, şi
regelui Ferdinand de Habsburg, cînd îi raporta că, forţa armată a Transilvaniei nu este suficientă
pentru a apăra ţara în contra unui inamic aşa de puternic 769. Taina acestor virtuţi războinice nu
stă, cum ar putea crede unii în acel „Consuetudo valachorum", după care, toţi acei cari
dezertează de pe cîmpul de bătălie pentru a se întoarce acasă sînt supuşi unor chinuri mai grele
decît dacă ar fi căzut în război 770, ci în însăşi firea moldovenilor. Desprindem aceasta, nu atît din
aprecierile lui Reichersdorffer, făcute în anul 1536, cînd a văzut personal că, moldovenii „sînt
foarte dibaci şi foarte ageri în arta războiului”771, cît din spusele lui Graziani care

213