Roman statues of Dacians

În ce constă viziunea absolut originală şi singulară a

acestei lucrări ?

Acest studiu a permis, pentru prima oară, să fie făcute

cunoscute şi puse în valoare acește reprezentări statuare

de Daci, analizându-se asemănarea lor cu locuitorii

anumitor regiuni din România de azi, ce sunt descendenţii

direcţi ai Dacilor. Folosesc denumirea de Dac, Daci, pentru

aceste reprezentări sculpturale, pentru că în literatura de

specialitate sunt menţionate astfel. Să nu uităm, însă, că

Dacii, Geţii, Carpii, chiar şi Frigienii care au fondat colonii

în Asia Mică, reprezintă, de fapt, acelaşi popor, aceeaşi

mare familie pomenită de Herodot (Istorii, V, 3),

numeroasa familie a Tracilor.

De unde provin aceste sculpturi de daci ?

Majoritatea acestor sculpturi provin din Forul lui Traian, la

Roma. O mare parte din aceste statui ce îi reprezintă pe

Daci au fost realizate în urma războaielor dintre Romani şi

Daci (între 101-106 d.Hr.), pentru a fi plasate în Forul lui

Traian (Roma), într-un spaţiu arhitectural bine definit :

pentru faţada clădirii "Basilica Ulpia", pentru porticurile

pieţei acestui For, pentru intrarea monumentală, pentru

"Porticus Purpuretica", ansamblu arhitectural neidentificat

încă. Toate aceste opere sculpturale sunt păstrate în

numeroase muzee din întreaga lume.

Pentru a-i înfăţişa pe Daci, artiştii romani nu au folosit o

imagine stereotipă, cum se obişnuia, de pildă, pentru

divinităţi, ci au folosit modele reale. Stilul este de o

modernitate extraordinară, temelie a tuturor reprezentărilor,

ce ulterior au servit drept inspiraţie artiştilor din perioada

Renaşterii, Barocului, etc.

Ce a reprezentat acest moment din iconografia antică

în istoria sculpturii mondiale ?

Marea calitate sculpturală şi iconografică caracterizează

aceste opere, aceste reprezentări de Daci ; figurile Dacilor

pot fi considerate ca fiind adevărate portrete (prezintă

afinităţi evidente cu modelul sculptat) ce particularizează

fiecare personaj de Dac reprezentat în arta romană. De

asemenea, remarcăm fizionomia lor aparte, naturală şi

demnă. Marea majoritate a acestor sculpturi au fost

realizate de artişti oficiali romani, în momentul când arta

romană se afla la apogeu : calitatea reprezentării figurii

umane atinsese cel mai înalt grad artistic. Studiată cu

multă atenţie, toată această bogată şi diversă iconografie

de Daci, reprezentată în sculptura romană, atât pe

metopele Columnei lui Traian, precum şi în arta statuară,

dezvăluie mai multe detalii importante : trăsăturile figurilor

tuturor Dacilor (bărbaţi, femei şi copii) au fost realizate cu

un mare profesionalism artistic de către artiştii romani.

Fiecare personaj a fost redat individualizat, fiecare figură a

fost restituită cât mai fidel posibil. Toate trăsăturile ce

caracterizează chipul fiecărui Dac au fost transpuse în mod

minuţios în piatră şi se poate vorbi aici despre adevărate

portrete, sculptate după modele reale. Desigur, aceste

figuri de Daci nu sunt „fotografii”, dar se poate afirma că

avem de-a face aici cu portrete sculptate în piatră care

prezintă afinităţi cu trăsăturile fiecărui Dac redat şi, cum am

spus mai înainte, toată această iconografie este de o înaltă

calitate artistică şi iconografică, fiind de o mare importanţă

pentru istoria artei antice. Compoziţiile Columnei lui Traian,

Marea Friză a lui Traian, statuile de Daci, au servit ca

„model” de studiu pentru operele artistice ale marilor artişti

ai Renaşterii şi Barocului, precum şi curentelor artistice ce

au urmat. La începutul secolului al XVI-lea, printre primii

artişti ai Renaşterii italiene, care au studiat Columna lui

Traian, a fost pictorul Jacopo da Bologna, care încă înainte

de anul 1506, arăta un mare interes pentru basoreliefurile

ei. Acest monument al Antichităţii a avut o importantă

influenţă asupra celor mai mari artişti ai Renaşterii, asupra

frescelor lui Raffaello Sanzio, vestitele stanze şi ale

elevului său Giulio Romano (1499(?)-1546) de la Vatican.

Se cunoaşte că însuşi Michelangelo admirase compoziţiile

Columnei lui Traian, în faţa cărora ar fi exclamat : „Nu

există decât o singură Columnă Traiană !”. Ceva mai târziu,

stilul în care au fost sculptate basoreliefurile Columnei de

către artiştii antici va influenţa puternicele compoziţii ale lui

Caravaggio. Marile creaţii ale Renaşterii fiind din ce în ce

mai mult sub „influenţa” artei Columnei, basoreliefurile ei şi

statuile de Daci au trezit un interes din ce în ce mai mare şi

studii de mare anvergură au fost începute, precum şi

mulaje au fost realizate după aceste opere.

În muzeele lumii există un număr mare de statui,

busturi şi capete reprezentând Daci. Când a fost făcută

o primă invetariere a acestor opere de artă ?

În muzeele din lumea întreagă există un număr însemnat

de sculpturi ce îi reprezintă pe Daci (şi familia Tracilor).

Multe dintre ele încă nu au fost descoperite şi publicate. O

inventariere destul de sumară a fost prezentată de I. I.

Russu în lucrarea sa, Daco-Geţii în Imperiul Roman (în

afara provinciei Dacia Traiană), Bucureşti, 1980, iar o altă

lucrare, de altfel lacunară, cunoscută în momentul de faţă,

aparţine Juttei Pinkerneil, Studien zu den Trajanischen

Dakerdarstellungen (Freiburg, 1983) - din nefericire fără

ilustraţii. Un inventar care să cuprindă aproape majoritatea

statuilor cunoscute de Daci se impunea. Teza mea de

doctorat prezintă statuile cele mai reprezentative din totalul

celor pe care le-am putut inventaria. Statuile nu fuseseră

studiate în mod ştiinţific.

Care sunt dimensiunile acestor statui ?

Error! Filename not specified.Descoperirile arheologice

au evidenţiat că pentru acest complex arhitectural al

Forului lui Traian au fost realizate două serii de statui de

Daci, ce aveau un loc bine stabilit în perimetrul acestui For,

ca false cariatide, fiind situate la nivelul aticelor porticurilor

curţii interioare a Forului lui Traian, deasupra fiecarei

coloane de susţinere a galeriilor acestor porticuri şi la

nivelul faţadei exterioare (partea sudică) de la "Basilica

Ulpia". Aveau dimensiunile de 2,68 m (pentru cele de la

nivelul porticurilor, pomenite mai sus) şi de 3,084 m (pentru

faţada părţii de sud a clădirii "Basilica Ulpia"). Numărul

acestor statui monumentale de Daci ce au făcut parte din

Forul lui Traian poate fi estimat la o sută : aproximativ 18

statui la nivelul faţadei sudice a clădirii "Basilica Ulpia" ;

aticul porticului nord-est (faţada interioară) : 25 statui de

Daci + încă 2 statui la colţuri, egal 27 ; galeria tripartită sud-

est (faţada interioară) : 20 de statui la nivelul aticului spre

curtea interioară ; aticul porticului sud-vest (faţada

interioară) : 25 statui de Daci + încă 2 statui la colţuri, egal

27 de statui. Statui de Daci au mai fost făcute pentru acest

For : pentru intrarea monumentală, pentru "Porticus

Purpuretica", situat tot în acest For, statui de Daci realizate

în porfir roşu-vişiniu şi marmură albă, ce se află azi

păstrate la Muzeul Luvru, în Giardino di Boboli (Florenţa) şi

la muzeul Laboratorio delle pietre dure (Florenţa) .

Niciun alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de

atât de multă atenţie din partea artiştilor plastici. De ce

învinşii au figuri de învingători şi decorează cele mai

importante monumente romane ?

Se poate afirma că, mai mult decât Galii, Germanii, Parţii

sau alţi „Barbari”, Dacii au avut un loc privilegiat în arta

romană şi în inima Romei (în Forul lui Traian). Poporul dac

a fost, putem spune, glorificat într-o manieră fără precedent

de către Romani, în aşa fel încât se dă impresia unei

„simpatii” sau unei „admiraţii” cu totul aparte vizavi de acest

popor. În Forul lui Traian a fost realizat un adevărat

program iconografic.

De ce Romanii au executat acest program iconografic

imens dedicat poporului dac ?

Ar putea fi vorba despre un nobil „omagiu” adus de către

Romani celui mai puternic adversar al lor. Mai multe

argumente au fost invocate pentru susţinerea acestei

afirmaţii : respectul, chiar admiraţia, resimţite de Traian

pentru războinicii daci, fapt atestat şi de numărul important

de soldaţi auxiliari daci în armata romană, precum şi aurul

Dacilor, luat ca pradă de război, aur care a contribuit, în

mod esenţial, la redresarea economică a Imperiului roman.

Se poate deci considera că împăratul Traian a dedicat

acest monument important (Forul) de asemenea şi Dacilor.

Dacii au pierdut o parte din ţara lor, au pierdut o cantitate

însemnată din aurul şi agoniseala lor, luate de Romani ca

pradă de razboi dar, cu toate acestea, imaginea şi

prestigiul lor au rămas intacte. Poporul dac a fost onorat

prin a fi reprezentat în arta sculpturală romană, imaginea

demnă a Dacilor a fost plasată în locul cel mai prestigios al

lumii romane, în inima Romei, în Forul lui Traian ; şi

această imagine nobilă a poporului dac, aceste

reprezentări sculpturale de Daci (o bună parte din ele) au

reuşit să învingă factorul distrugător al Timpului şi să

ajungă până în zilele noastre ; fapt foarte important şi de

mare valoare pentru istoria reprezentărilor antice ale

Dacilor în arta romană şi a culturii României.

Care este "portretul-robot" al Dacului ?

Romanii au dorit să-i prezinte pe Daci sub aspectul lor

natural, demn, adevărat, luptând până la capăt, hotărâţi în

acţiunile lor, uneori chiar contraatacându-i pe Romani.

Romanii nu au căutat să altereze, să denigreze, imaginea

„nobilă” a Dacilor şi a poporului dac. Este destul de

surprinzător acest lucru. Romanii, ca învingători, ar fi putut

să reprezinte toată această iconografie a „Barbarilor”

realizată de artiştii lor, cum ar fi vrut ei, urmând linia

clasică, obişnuită, ce caracteriza imperiile, de a reprezenta

sub formă de propagandă militară şi politică pe învinşii lor,

adică într-o lumină defavorabilă şi se mai poate adăuga că,

după cum se ştie, atitudinea Romanilor vizavi de „Barbari”,

în general, nu era deloc una pozitivă ; dar, surprinzător, nu

a fost să fie aşa !

Care este următorul dumneavoastră proiect de

cercetare ?

Sper ca proiectele mele culturale pentru România să se

realizeze într-un viitor apropiat şi anume : doresc să

înfiinţez un domeniu de cercetare în iconografie antică, în

România, domeniu ce nu prea există şi nu prea este

 dezvoltat şi cercetat ; şi un alt proiect gândit cu ani în urmă,

este acela de a fonda în cadrul muzeal o secţie cu mulaje

după statuile monumentale antice de Daci, ce se găsesc

expuse în cele mai mari muzee din lume. Cu ani în urmă,

am contactat, la Muzeul Luvru, atelierul de mulaje al

acestui prestigios muzeu, pentru a le cere un deviz cu

costul de realizare a mulajelor după cele trei statui de Daci,

ce se află în acest muzeu. La fel va trebui făcut în toate

Muzeele din lume, în care se găsesc aceste preţioase

sculpturi. Ar fi foarte important acest viitor muzeu al

mulajelor după statuile de Daci. Va fi unic atât în România

cât şi în lume.

In muzeele din Europa se găsesc un număr

impresionant de statui care îi reprezintă pe daci. Până
de curând nu exista un inventar al acestora, cu atât mai
puţin al provenienţei lor. Ce se ştie sigur este faptul că
doar în Forul lui Traian din Roma erau peste 100 de
statui de daci. Cum ar putea fi explicat acest număr
impresionant de statui, „dedicate” de romani unui
popor învins (stăpânit). Să fie acest gest grandios un
„omagiu” adus de cuceritori unui popor de războinici,
sau Traian şi-a maximizat importanţa cuceririi Daciei?La
aceste întrebări, dar şi la multe altele, vor răspunde
Leonard Velcescu, autorul volumului „Dacii în sculptura
romana. Studiu de iconografie antică”, doctor al „Ecole
Pratique des Hautes Etudes”, Paris, şi Florin Pârlea,
preşedintele Asociaţiei Identitatea Culturală
Contemporană, într-o ediţie specială a dezbaterilor
„Historia”, moderată de Ion M. Ioniţă, şi transmisă de
adevarul.ro.

https://evenimentulistoric.ro/chipul-lui-decebal-a-aparut-la-bucuresti-identificarea-personaju.html?
fbclid=IwAR0zSu89ljYo72yVgzkTaX5foAwX_nERhuhKb2OJLd8CR8IK7uZBwVbaBkQ

Cea mai mare sculptură în marmură a

unui dac a fost inaugurată marți, 25 iunie
2019, la Muzeul Național de Istorie a
României. Trei tone de marmură au fost
necesare pentru impresionantul
monument înalt de 2,5 m.
Este o replică fidelă după o statuie antică
de nobil dac care se găsește în celebrele
Grădini Boboli din Florența, Italia.
Originalul a fost realizat acum 2000 de
ani de sculptorii antici romani pentru a
împodobi Forul lui Traian.

A făcut obiectul multor ani de cercetări

științifice la Paris. Statuia este fascinantă
și se adaugă copiei monumentului
Columnei lui Traian din cadrul muzeului.
Înfățișează un nobil dac, bărbos, care
poartă o căciulă (pileus) specifică
rangului său social.

Este îmbrăcat cu o mantie aristocratică,

prinsă pe umărul drept cu o fibulă
discodală. Poartă pantaloni largi, iar în
picioare are opinci.

Are o atitudine aparte, naturală și demnă.

Privire ageră, de neînvins, calmă la
exterior.

Mâinile sunt împreunate în față. Istoricii și

experții sunt de părere că statuia are o
asemănare flagrantă cu bustul lui
Decebal păstrat în Muzeul Vatican și că
aceasta l-ar reprezenta chiar pe regele
dacilor.

Dar care este povestea acestei

misterioase statui și unde va fi amplasată
definitiv?

UN DEMERS CIVIC AL
MEDIULUI PRIVAT DE
BUSINESS PENTRU
SUSȚINEREA IDENTITĂȚII
NAȚIONALE ÎN CONTEXT
EUROPEAN
Ideea aducerii în țară a unei statui de
dac, care l-ar reprezenta pe Decebal,
aparține Asociației Identitate Culturală
Contemporană și a fost susținută
instituțional de Academia Română și
Muzeul Național de Istorie a României.

A fost realizată exclusiv din donații ale

persoanelor fizice și din sponsorizări
venite din mediul privat de afaceri.
Concretizarea statuii este un exemplu de
solidaritate a societății civile care
împreună cu mediul de afaceri a înțeles
să sprijine proiectele culturale care țin de
identitatea națională.

Pornind de la lucrarea de doctorat

susținută la Sorbona de istoricul de artă
Leonard Velcescu,

„Dacii în sculptura romană. Studiu de

iconografie antică”, premiată de
Academia Română în anul 2012 cu
premiul Eudoxiu Hurmuzachi, Asociația
Identitate Culturală Contemporană
împreună cu regretatul academician
Alexandru Vulpe s-au gândit că doar
studierea și inventarierea statuilor de daci
din Forul lui Traian nu sunt de ajuns.

Au existat peste 100 de statui de daci

realizate din ordinul împăratului Traian
care au împodobit porticurile curții
imperiale romane.
Multe dintre statui s-au pierdut și
deteriorat, o parte dintre acestea sunt la
Roma și pe teritoriul Italiei și al Franței,
iar altele sunt răspândite prin colecțiile
nobiliare și muzeele celebre (Luvru,
Vatican etc.) din Europa, din Israel și din
Statele Unite.

Niciuna dintre aceste statui nu se afla

până acum pe teritoriul României.

Grație echipei coordonate de

președintele Asociației Identitate
Culturală Contemporană, Florin Pîrlea,
Bucureștiul se poate lăuda de acum cu
găzduirea la Muzeul Național de Istorie a
României a primei replici după o statuie
antică de nobil dac.

O STATUIE MONUMENTALĂ
REALIZATĂ DIN PIATRĂ
DESTINATĂ EXCLUSIV
ÎMPĂRAȚILOR ȘI ZEITĂȚILOR
ROMANE
Statuia urmează a fi donată în scurt timp
statului român și amplasată definitiv pe
soclu, pe Bulevardul Dacia din București.

A fost reprodusă prin tehnologie 3D de

ultimă generație, de celebra Galerie de
Artă Pietro Bazzanti e Figlio din Florența,
instituție acreditată de Ministerul italian al
Bunurilor Culturale pentru reproduceri de
artă veche, și are în spate o poveste
fascinantă și un loc aparte în ansamblul
statuilor din forumul roman.

Originalul statuii este realizat din porfir

roșu, o rocă vulcanică adusă din carierele
din Egipt și are o înălțime de 2,50 metri,
incluzând și piedestalul. Columna lui
Traian și statuile de daci au fost studiate
de numeroși experți și cercetători și chiar
și de către marii artiștii ai Renașterii și
Barocului, precum Boticelli, Michelangelo,
Raffaello, Carvaggio, Nicolas Poussin,
Bernini sau Dali.

De asemenea, merită remarcat faptul că

această piatră regală (porfirul roșu) a fost
considerată mult timp în Antichitatea
romană monopol imperial. Materialul era
extrem de scump și foarte greu de
prelucrat.

Cercetătorii au constatat că artiștii romani

care lucrau în acest material își
distrugeau mâinile până la finalizarea
operei, marcând astfel retragerea din
activitate.

Conform canoanelor din vremea aceea,

porfirul roșu era folosit pentru a se
sculpta doar împărații romani și anumite
zeități, iar sculptorii care se abăteau de la
aceste reguli riscau pedeapsa cu
închisoarea.

Așadar, observăm niște lucruri ieșite din

comun. De ce au ales romanii să
realizeze atât de multe statui de daci, la
asemenea dimensiuni, unele dintre ele
depășind ca înălțime chiar și statuia
împăratului Traian?

Cu ce scop au fost ridicate statui din

porfir roșu unui popor socotit „barbar” și
amplasate în cel mai prestigios loc al
lumii romane, în inima Romei, în Forul lui
Traian?

De ce romanii au creat fără precedent un

vast program iconografic dedicat unui
popor pe care l-au învins? Un lucru este
cert: această realizare iconografică nu a
mai fost făcută niciodată până atunci unui
popor „barbar” învins de Roma.

Istoricul în artă, Leonard Velcescu,

laureat al Academiei Române, avansează
ipoteza că aceste sculpturi semnifică un
nobil „omagiu” dedicat de romani celui
mai puternic adversar al lor. În viziunea
sa, se poate ca împăratul Traian să fi
resimțit respectul, chiar admirația, pentru
războinicii geto-daci cu care s-a
confruntat în cele mai dure lupte și pe
care i-a înrolat într-un număr important în
trupele auxilare ale armatei romane după
războiul câștigat.

După cucerirea Daciei, victoria a fost

sărbătorită cu mare fast la Roma.
Comorile aduse de Traian la Roma au
totalizat peste 160 de tone de aur și 300
de tone de argint și au condus la o
fantastică revigorare economică a
Imperiului roman.

Bogățiile capturate din Dacia au permis

romanilor să iasă din criza economică în
care se afundase imperiul. Cetățenii
romani au fost scutiți de taxe și impozite
un an de zile, iar victoria a fost sărbătorită
timp de peste de trei luni de zile prin
spectacolele de teatru organizate și
jocurile de lupte cu gladiatori și fiare
sălbatice date în renumitul Colosseum.

Istoricul roman de origine greacă, Dio

Cassius, relata pe marginea acestui
episod despre Traian:„El dădu spectacole
timp de o sută şi douăzeci şi trei de zile,
în cursul cărora au fost ucise cam
unsprezece mii de animale sălbatice şi
domestice. Au luptat zece mii de
gladiatori. De asemenea, în această
vreme, Traian construieşte drumuri de
piatră prin mlaştinile pomptiene, cu clădiri
pe margini şi cu poduri măreţe. Topeşte
toată moneda deteriorată. Întemeie
biblioteci şi ridică în for o columnă foarte
mare, atât spre a-i sluji ca mormânt, cât şi
ca o dovadă de măreţie a lucrărilor din
for. Căci tot locul acela fusese muntos, iar
el îl săpă atât cât se înălţă columna şi în
felul acesta făcu o piaţă netedă”.

Concomitent însă, Traian a ridicat

construcții arhitecturale și monumente de
artă impresionante dedicate victoriei
împotriva dacilor și a redat Romei
prosperitatea financiară de care avea
nevoie. Un lucru mai puțin elucidat până
în prezent este numărul imens de statui
(peste 100), care îi prezintă pe daci în
ipostaze demne și impozante, la înățime,
pe biblioteci și în tot perimetrul forului
roman.
STATUIA DE NOBIL DAC L-AR
ÎNFĂȚIȘA PE DECEBAL
Proiectul cultural „Vreau un dac în
București” al Asociației Identitate
Culturală Contemporană a fost inspirat de
teza de doctorat a lui Leonard Velcescu,
„Dacii în sculptura romană. Studiu de
iconografie antică”, publicată la Editura
Academiei Române. În această carte au
fost identificate și inventariate statuile de
daci realizate de romani. Statuia de nobil
dac din Giardino di Boboli, Florența, după
care a fost realizată fidel replica de la
București, are o semnificativă importanță
cu atât mai mult cu cât aceasta ar putea
reprezenta chipul lui Decebal. Leonard
Velcescu constată faptul că trăsăturile
statuii de nobil dac din Giardino di Boboli
ar semăna izbitor de mult cu bustul lui
Decebal din Muzeul Vatican, cu capul de
dac păstrat în Muzeul Catedralei Domului
Santa Maria del Fiore, dar și cu portretele
atribuite lui Decebal de pe Columna lui
Traian. Istoricul de artă spune că artiștii
romani n-ar fi preferat să sculpteze de
mai multe ori același chip numai dacă
acesta ar fi fost o reprezentare a unui
personaj important de rang înalt de dac
și, bineînțeles, este posibil să fie
Decebal. În capitolul referitor la
reprezentările statuare ale regelui
Decebal, Leonard Velcescu afirmă
următoarele:

„Observând cu multă atenţie capul

sculptat al nobilului dac de la Florenţa, se
constată o mare asemănare cu cel
păstrat la Muzeul Vaticanului, expus în
sala numită Braccio Nuovo, nr. 127, inv.
2214. Comparând cele două figuri
(portrete), se poate observa cu
surprindere că trăsăturile lor se
aseamănă foarte mult, pentru a nu spune
că sunt chiar identice: forma capului la
fiecare dintre cele două sculpturi şi felul
de a purta fesul (pileusul) prezintă
similitudini. Studiind mai în detaliu, se
vede că pliurile formate de cele două
bonete sunt aceleaşi, şi părţile care nu
sunt acoperite (ale capetelor), în spate şi
la frunte, sunt egale ca suprafaţă şi
distanţă. De asemenea o serie de
elemente foarte apropiate prezintă forma
urechilor, a sprâncenelor care sunt uşor
arcuite şi puţin încruntate, proeminenţa
pomeţilor, lungimea şi aspectul nasului,
gurile încadrate de mustăţile şi bărbile,
tunse în acelaş fel. Se poate deci afirma
că asemănările între cele două portrete
sunt atât de mari încât nu pot trece
neobservate. Prin urmare, în urma
acestor remarci, se poate susţine că cele
două capete de nobili daci sculptate în
marmură albă, cel al statuii din Giardino
di Boboli la Florenţa şi cel al bustului de
la Vatican, ne prezintă în realitate acelaşi
personaj”.
În viziunea aceluiași istoric, asemănări
destul de concludente par a fi și între
chipul statuii din Florența, bustul lui
Decebal de la Vatican și reprezentările cu
regele dac de pe Columnă:
„Comparând acest bust de la Muzeul
Vaticanului cu portretele atribuite lui
Decebal de pe basoreliefurile Columnei
lui Traian, se poate constata că
asemănările sunt evidente. Dar, trebuie
totuşi ţinut cont că aceste reprezentări
(de pe Columnă) nu sunt toate în stare
bună. Dintre figurile lui Decebal din
scenele Columnei, cea mai bine
conservată, pentru un mai bun studiu,
este aceea din scena XXIV –
confruntarea de la Tapae, care, după mai
multe raţionamente şi argumentări, l-ar
reprezenta pe regele Decebal. Figura
nobilului dac de la Braccio
Nuovo prezintă multe asemănări cu
profilul de la Tapae: forma generală a
capului, adică linia sa văzută din profil
este în mod practic aceiaşi la cele două
sculpturi; forma frunţii – dacă se
urmăreşte linia celor două frunţi până în
creştetul fiecărui cap se constată că ea
este similară; sprâncenele – felul de a
reprezenta forma arcadelor sprâncenelor,
se poate spune, este aceeaşi la ambele
sculpturi; desenul urechilor, al perciunilor,
forma proeminenţei pomeţilor, profilul
nasului şi al gurii, particularitatea bărbii,
cu şuviţele sale şi maniera de a o purta,
sunt indicii certe pentru a considera că
cele două opere reprezintă în realitate
acelaşi personaj”.