Sunteți pe pagina 1din 1

Cazurile şi funcţiile sintactice ale pronumelui personal

şi ale pronumelui personal de politeţe


Cazul nominativ
1. Subiect
Exemplu: Ei / Dumnealor au acceptat provocarea.
2. Nume predicativ
Exemplu: Invitatul serii este el / dumnealui.

Cazul acuzativ
1. Complement direct - pe cine?, ce?.
Exemplu: Pe dumnealui nu l-a trecut pe listă.
2. Complement prepoziţional - pentru cine?, pentru ce?, de cine?, de ce?, la cine?, la ce?, de
la cine?, de la ce?, despre cine?, despre ce? etc.
Exemplu: Vorbeau despre voi / dumneavoastră.
3. Atribut pronominal prepoziţional- care? ce fel de?
Exemplu: Moştenirea de la ele / dumnealor s-a risipit.
4. Circumstanţial de loc - unde?, de unde?, pe unde?, încotro?, dincotro? etc.
Exemplu: Ne întâlnim la el / dumnealui.
5. Circumstanţial de timp - când?, de când?, până când?, cât timp? .
Exemplu: Au intrat în casă după tine / dumneata.
6. Circumstanţialul de mod cum?, în ce fel?
Exemplu: Au procedat ca tine / dumneata în această situaţie.

Cazul dativ
Complement indirect - cui?
Exemplu: Îi dau lui / dumnealui informaţiile.
Complement indirect posesiv (răspunde la întrebarea cui?, dar arată posesia)
Exemplu: Ţi-a pierdut câinele. (= câinele tău)

Cazul genitiv
Atribut pronominal genitival - al, a, ai, ale cui?
Exemplu: Caietul ei / dumneaei este îngrijit.

Observaţii:
1. Uneori, pronumele personal poate exprima participarea afectivă a vorbitorului, situaţie când
acesta nu are funcţie sintactică: Dativul etic.
Exemplu: Voinicul prinde copacul şi mi ţi-l smulge din pământ.

2. Atunci când face parte dintr-o locuţiune sau expresie, pronumele deţine o valoare neutră şi nu
are funcţie sintactică.
Exemple: A luat-o la sănătoasa.
Dă-i înainte!
Le zice bine.

S-ar putea să vă placă și