Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. OPERA LITERARA
1.1.Opera epică
* epice pot fi in versuri (poem, legenda, fabula) sau in proza (schita, nuvela, roman).
* se redau in mod indirect ganduri, idei, sentimente prin intermediul personajelor ,al actiunii si al unui narator
*succesiunea de intamplari, prezentate intr-o anumita ordine, prin care se dezvaluie caracterele diferitelor personaje
se numeste subiect;
*intamplarile, care alcatuiesc subiectul unei opere epice, evidentiaza, in desfasurarea lor, o crestere gradata a
tensiunii, care caracterizeaza lumea interioara a personajelor si relatiile care se stabilesc intre ele. De aceea se pot
distinge mai multe momente principale ale subiectului;
*are o actiune structurata pe momentele subiectului;
* sentimentele, gândurile, ideile sunt exprimate cu ajutorul personajelor şi al acţiunii
* acţiunea este plasată în timp şi spaţiu
* există un narator (uneori chiar personaj în acţiune)
* modalitate de expunere dominanta este naraţiunea (care se îmbină cu dialogul şi descrierea)
* relatarea evenimentelor se face la persoana a III-a
Succesiunea de intamplari, prezentate intr-o anumita ordine prin care se dezvaluie caracteristicile personajelor se
numeste subiect.
Subiectul unei opere literare are urmatoarele momente:
1.expozitiunea – partea de inceput in care se prezinta locul, timpul actiunii, precum si personajele care participa la ea;
2.intriga – momentul care declanseaza actiunea ;
3.desfasurarea actiunii – partea cea mai ampla a unei opere care consta in derularea intamplarilor;
4.punctul culminant – momentul in care actiunea atinge maximum de intensitate;
5.deznodamantul – sfarsitul unei opere literare.
1.2.Opera lirică
*operele literare in care scriitorul transmite direct cititorului idei, sentimente, imagini, filtrate prin propria sa sensibilitate
folosindu-se de eul liric, de imagini artistice in mod particular.
*este scrisa in versuri sau proza;
*modul de expunere dominant este descrierea;
*opera nu are actiune;
*apare eul liric (EU LIRIC= vocea interioară a poetului) ;
*sentimentele si gandurile autorului sunt exprimate in mod direct;
*opera nu poate fi povestita;
*apar numeroase figuri de stil ca: epitete, comparatii, personificari, repetitii, metafore precum si imagini auditive,
vizuale si olfactive.
1.3.Opera dramatică
* operă literară destinată a fi reprezentată pe scenă (intamplari si situatii zuduitoare, impresionante, incordate) lupta
ascutita intre interese si sentimente.
* acţiunea e bazata pe împrejurări, pasiuni, caractere care se ciocnesc
* personajele comunică prin intermediul dialogului şi al monologului
* autorul nu intervine direct în text decât prin succinte indicaţii scenice
* acţiunea reprezentată este limitată în timp şi în spaţiu
* operele dramatice sunt subdivizate în acte şi în scene
* unitatea structurantă o constituie replicile, care sunt de fapt intervenţiile personajelor
1
2. MODURI DE EXPUNERE
2.1.Naraţiunea
2.2.Descrierea
Descrierea stiintifica este un text in care sunt prezentate caracteristici ale unor obiecte, prin folosirea unor informatii
precise, exacte.
ATENTIE !
Pentru descrierea stiintifica, documenteaza-te!
Afla si noteaza date precise despre: dimensiuni, amplasare in spatiu, forma, marime, culoare, alcatuire, utilitate, etc.
Foloseste termeni stiintifici si tehnici adecvati, date numerice.
2.3. Dialogul
Elemente nonverbale:
- indicarea cu privirea;
- gesturi masurate: aprobarea din cap, miscari ale mainilor si ale capului;
- mimica expresiva.
2.4.Monologul
2.5.Porteretul
Portretul este o descriere in care se prezinta imaginea unui personaj sau a unei peroane, prin reliefarea trasaturilor
fizice (infatisarea, imbracamintea etc.) si/sau morale (calitatile, defectele, unele obiceiuri etc.)
1.Introducerea:imprejurarile in care este surprins personajul prezentat; timpul si locul in care se afla.
2.Cupris:
- Prezentarea identitatii: cine este, cu ce se ocupa;
- Infatisarea fizica (statura, descrierea chipului, imbracamintea);
3
- Caracteristici morale: calitati, defecte;
- Comportamentul (in corelatie cu aspectele morale prezentate);
- Descrierea mediului in care traieste (personajele din jur asupra carora isi manifesta influienta).
3.Incheiere: concluzia (impresia generala) la care conduce intreaga descriere.
ATENTIE!
Portretul poate crea impresia unei persoane vesele, triste, increzute, optimiste, pesimiste, hazlii, generoase,
zgarcite, etc.
Autoportretul este tipul de portret in care o anumita persoana isi prezinta trasaturile fizice si / sau morale proprii.
3.SPECII LITERARE
3.1.Specii aparţinând genului epic:
3.1.1. Basmul
*basmul este o naratiune populara de mare intindere in care se impletesc fapte reale, obisnuite si fapte neobisnuite,
fantastice, savarsite de personaje cu trasaturi supranaturale aflate de partea binelui sau a raului. In infruntarea dintre
fortele binelui si fortele raului, binele iese intotdeauna biruitor.
* scrisă în versuri sau în proză cu autor necunoscut
* formula de incepere a basmului: „A fost odata ca niciodata…”
*formula mediana – “Dar cuvantul din poveste inainte mult mai este”
* formula de incheiere: „…si incalecai p-o sa si v-o spusei dumneavoastra asa.”
* caracter oral (transmis prin viu grai)
* caracter colectiv (creat de mai multe persoane)
* caracter national
* transmis din generatie in generatie
* acţiunea se petrece într-o lume imaginară (pe un alt tărâm chiar) şi într-un timp nedefinit („odată ca niciodată")
* personajele sunt supranaturale ori au însuşiri supranaturale: Praslea, zgipsoroaiaca.
* obiecte cu puteri miraculoase: buzdugane, biciul, furca de aur, closca cu puii de aur.
* se folosesc formule specifice de introducere, mediane şi de încheiere
* apar personaje animaliere: corbul, zmeii, balaurul.
* apar cifre magice: 3, 5, 7 etc.
*elementele proprii basmului:
1. personaje care intruchipeaza binele;
2. personaje care intruchipeaza raul;
3. personaje cu puteri supranaturale;
4. personaje fantastice;
5. personaje animaliere;
6. loc si timp nedeterminate;
7. obiecte cu puteri supranaturale;
8. cifre specifice (trei feciori, trei zmei, trei incaierari...);
9. formule proprii de inceput, de mijloc, de incheiere.
3.1.2.Balada
*specia epicii populare in versuri care prezinta o intamplare din trecutul indepartat sub forma unei actiuni simple cu un
numar mic de personaje, de obicei in antiteza in care realul se impleteste cu fabulosul
* povesteşte o întâmplare scurtă
* personajele sunt puţine, cu caractere opuse, dar impresionează puternic deoarece au insusiri iesite din comun
* în desfăşurarea acţiunii, realul se îmbină cu fabulosul
* baladele populare se numesc şi cântece bătrâneşti
* figuri de stil dominante: hiperbola şi antiteza
3.1.3.Schiţa
*operă epică în proză de scurtă întindere cu un numar mic de personaje si in care se prezinta un singur moment din
viata personajului principal
*acţiune simplă, concisă, fără episoade laterale desfasurata pe un singur plan
*numar mic de pagini
* înfăţişează un moment semnificativ din viaţa unui personaj (unor personaje)
* se inspiră din viaţa cotidiană
* surprinde gesturi, atitudini, fapte, situaţii caracteristice
* acţiunea e plasată într-un spaţiu limitat
4
* se îmbină naraţiunea cu dialogul si descrierea
* se aseamănă cu o scenetă, atunci când dialogul e dominant ca mod de expunere
3.1.4.Nuvela
* operă epică în proză de mai mare întindere decât schiţa si mai mica decat a unui roman, cuprinzand o succesiune de
episoade inedite intr-o actiune complicata progresiv, la care participa un numar mai mare de persoane
* acţiune mai complexă, cuprinzând o înlănţuire de fapte (mai complicata decat a schitei si mai simpla decat a
romanului)
*are mai multe personaje decat schita si o actiune mai complicata;
*actiunea are bine stabilite momentele subiectului incepand cu expozitiunea si terminand cu punctul culminant;
* urmăreşte evoluţia unor personaje într-o succesiune de situaţii, de fapte
* faptele şi aspectele de viaţă prezentate sunt în relaţie unele cu altele
* caracterul personajelor e definit de amănunte
* acţiunea este susţinută de mai multe episoade
*modul de expunere dominant este naratiunea;
*acesta se imbina cu descrierea si dialogul.
3.1.5.Romanul
3.1.6.Fabula
3.1.7.Legendele
*legendele sunt creatii populare apropiate de basme, dar de mai mica intindere si cu o actiune mai simpla.
*faptele miraculoase nu sunt prezente atat de mult ca in basme.
*unele legende sunt inspirate din trecutul istoric si se numesc legende istorice.
3.2.1.Pastelul
* poezie lirică
* este descriere în versuri
* exprimă sentimente faţă de natură
* se structurează în tablouri
* cuprinde imagini predominant vizuale şi figuri de stil
* imaginile predomină culorile pastelate
3.2.2.Doina
3.2.3.Imnul
5
3.3.Specii aparţinând genului dramatic
3.3.1.Comedia
Caracterizarea personajelor
Prezentarea trasaturilor fizice si sufletesti ale unui personaj literar se numeste caracterizare.
Caracterizarea personajului principal: - el participa la toate actiunile, in timp ce personajele celelalte reactioneaza in
functie de acesta.
Structura cartii
Orice volum, indiferent de domeniu, are la inceput sau la sfarsit un cuprins (sumar sau tabla de materii), in care este
prezentat continutul cartii:
-titlul partilor;
-ordinea capitolelor si a subcapitolelor (titlul operelor sau al lectiilor);
-cu indicarea paginii la care se afla fiecare unitate.
6
Colectia
Reuneste, sub un titlu comun si dupa anumite criterii, lucrari literare, stiintifice si artistice, apartinand unor autori diferiti,
publicate la diferite intervale de timp.
Ex.: Biblioteca pentru toti, Biblioteca scolarului, Lyceum, Casici romani.
Sigla
Este o prescurtare formata din litera initiala sau din grupul de litere initiale; folosita in inscriptii, manuscrise sau lucrari
publicate, pentru a evita cuvintele sau titlurile prea lungi.
Sigla poate fi si un semn distinctiv al unei institutii, de pilda al unei edituri.
Procedee artistice
Inversiunea
Procedeu artistic prin care se schimba ordinea obisnuita a cuvintelor in propozitie, cu scopul realizarii expresivitatii se
numeste inversiune.
Antiteza
Procedeul prin care doi termeni (idei, situatii, personaje) sunt opusi unul altuia cu scopul de a se evidentia reciproc se
numeste antiteza.
Epitetul
Cuvintele care exprima insusiri neobisnuite ale obiectelor sa care au ecou in sensibilitatea cititorului se numesc
epitete.
Epitetele pot sta inaintea cuvantului determinat (antepuse), dupa acesta (postpuse) sau si inainte si dupa.
Epitetele pot aparea izolate, in perechi sau in lant.
Se poate distinge epitetul personificator: luceafarul bolnav; pesterile casca somnoroase.
Enumeratia
Procedeul care consta in insusirea mai multor termeni de acelasi fel pentru a atrage atentia asupra faptelor sau a
aspectelor prezentate se numeste enumeratie.
Comparatia
Procedeul care consta in alaturarea a doi termeni cu trasaturi asemanatoare pentru a scoate in evidenta insusiri
specifice ale unei persoane, idei, obiect, etc.se numeste comparatie.
7
Metafora
Metafora este figura de stil care are la baza o comparatie din care lipseste termenul comparat, in felul acesta
inlocuindu-se termenul propriu cu cel figurat.
Este procedeul literar prin care un termen A (fiinta, obiect, actiune) este inlocuit cu numele unui obiect B apartinand
altei sfere semantice, dar aflat cu primul intr-o relatie de asemanare se numeste metafora.
Hiperbola
Figura de stil care consta in exagerarea intentionata a unor trasaturi, situatii, personaje cu scopul de a impresiona pe
cititor se numeste hiperbola.
Parabola
Este o povestire in care se exprima, prin comparatii cu fapte reale, adevaruri morale sau religioase.
In Noul Testament sunt 28 de parabole rostite de Iisus Hristos, prin care Mantuitorul isi transmite invataturile.
Situatii de comunicare
8
1.2.Organizarea monologului informativ.
Relatarea urmareste:
-sa ofere informatii exacte, corecte asupra evenimentului, situatiei, intamplarii infatisate;
-sa prezinte locul, timpul si comportamentul personajelor;
-sa nu omita atat aspecte importante, cat si amanuntele care creeaza o imagine cat mai cuprinzatoare;
-sa prezinte faptele in succesiunea lor;
-in cadrul relatarii sumare se folosesc: putine detalii putine; un ritm rapid al povestirii.
Situatie de comunicare – transmiterea unei informatii vizand ganduri, opinii, idei, stari, fapte, evenimente etc.
Comunicare dialogata – schimb de informatii intre doua sau mai multe persoane.
Comunicarea monologata – vorbirea neintrerupta a unei persoane in fata unuia sau a mai multor ascultatori.
Modalitati de comunicare:
Comunicarea orala directa poateavea loc numai daca emitatorul si receptorul se vad, se aud, folosesc un cod
comun, se urmaresc cu atentie isi raspund la mesaje.
2.1.1.Afisul
2.1.2.Anuntul
Este un text redus, de obicei, la o informatie (obiecte pierdute, obiecte de vanzare, schimburi de locuinte, intalniri,
evenimente) formulata succint si folositoare unor grupuri de persoane.
2.1.3.Stirea
Este un text de dimensiuni reduse, care se refera la un aspect din realitate si cuprinde o informatie avand caracter de
noutate.
2.1.4.Reclama
Este textul prin care se urmareste, pe calea publicitatii (tiparituri, televizor, cinematograf) castigarea interesului asupra
unor produse din diverse domenii.
10
3.Descrierea unui tablou
Descrierea unui tablou urmareste mai multe etape:
-surprinderea unghiului din care priveste pictorul imaginea;
-prezentarea planurilor tabloului:
-prim-planul;
-perspectiva: unul sau mai multe planuri de adancime;
-prezentarea elementelor tabloului:
-elementele esentiale: uman si natural;
-detalii semnificative;
-plasarea elementelor in cadru:
-in centru;
-in stanga;
-in dreapta;
-in fundalul tabloului;
-zugravirea formelor si a culorilor.
11
4.Scrierea imaginativa
4.1.Compunere descriptiva
4.2.Compunerea narativa
12
4.3.Compunerea in care se fac aprecieri la un text literar
Redactarea unei compuneri in care se fac aprecieri sumare referitoare la un text literar necesita o pregatire anterioara
serioasa.
Citeste si reciteste cu atentie textul (fragmentul de text) dat, asigurandu-te ca ii cunosti continutul si ca i-ai inteles
semnificatiile;
Realizeaza un plan simplu de idei axat pe cele trei parti ale compunerii: introducere, cupris si incheiere.
1. Introducere:
- selectarea unor date sumare despre autor si opera;
- precizarea titlului operei literare, datele aparitiei volumului din care face parte;
- mentionarea genului literar si a speciei din care face parte.
2. Cuprins:
A.pentru compunerea de analiza a unui text literar narativ (epic):
- tema si eventual motivele operei literare;
- explicarea semnificatiei titlului in relatie cu textul;
- structura;
- precizarea modului de expunere dominant, aducand argumentele necesare;
- rezumatul actiunii;
- evidentierea alternarii modurilor de expunere (naratiune, dialog, monolog, descriere) si mentionarea scopului in
care este folosit fiecare mod de expunere;
- prezentarea unor mijloace de expresivitate insotite de explicatii si de exemple din text.
B.pentru compunerea de analiza a unei poezii (opera lirica):
- identificarea modului de expunere dominant, sustinuta de doua – trei argumente raportate la text;
- evidentierea elementelor componente in jurul carora se structureaza textul;
- mentionarea sentimentului dominant transmis prin intermediul versurilor;
- observarea mijloacelor de expresivitate folosite de poet pentru exprimarea propriilor idei, impresii, atitudini,
sentimente (imagini vizuale, auditive, olfactive), figuri de stil utilizate: personificari, comparatii, epitete, metafore,
enumeratii, repetitii, inversiuni, hiperbole, antiteza etc;
- prezentarea elementelor de versificatie (strofa, versul, masura, rima, ritmul).
3. Incheiere:enuntarea unui punct de vedere personal referitor la mesajul textului sau redarea unui citat din critica
literara referitor la textul analizat
Observatie:secventele din text, cuvintele sau expresiile reproduse din textul analizat,ca exemple se pun intotdeauna
intre ghilimele (semnele citarii).
13
6.Relatarea
Relatarea este povestirea amanuntita a unei intamplari, istorisirea unui eveniment. Limbajul ei trebuie adaptat
ascultatorului sau cititorului, cauzei si scopului relatarii.
Relatarea se face la persoana I sau a-III-a.
In scrierea cu caracter personal, naratiunea se realizeaza la persoana I.
Relatarea urmareste:
-sa ofere informatii exacte, corecte asupra evenimentului, situatiei, intamplarii infatisate.
-sa prezinte locul, timpul si comportamentul personajelor;
-sa nu omita atat aspectele importante, cat si amanuntele care creeaza o imagine cat mai cuprinzatoare;
-sa prezinte faptele in succesiunea lor;
-in cadrul relatarii sumare se folosesc: detalii putine, un ritm rapid al povestirii.
14
7.Povestirea
Povestirea se deosebeste de rezumat prin amploare si continut. Ea reface atmosfera operei, insistand asupra
detaliilor, asupra semnificatiei intamplarilor si a trairilor personajelor.
15
8.Rezumatul
Rezumatul este lucrarea in care, intr-o forma personala, se reda, cat mai concis cu putinta, desfasurarea actiunii unui
text narativ.
Rezumatul este povestirea pe scurt a unui text, retinand esentialul si eliminand amanuntele nesemnificative.
Pentru rezumarea unui text narativ, procedezi astfel:
-citesti textul cu atentie;
-delimitezi fragmentele logice(etapele actiunii);
-recitesti fiecare paragraf si formulezi enuntul / enunturile care sa cuprinda toate informatiile esentiale (cine?,ce face?,
cand?, unde?, din ce cauza?,in ce scop?);
-recitesti aceste enunturi, facand eventuale corecturi (eliminari, adaugiri, inlocuiri etc);
-daca textul contine fragmente dialogate, transformi intai aceste fragmente in naratiune, apoi extragi esentialul
acestora.
ATENTIE !
- In rezumat nu se folosesc cuvinte din limbajul curent sau regionalisme.Se inlocuiesc cu forma literara a acestora.
- Se elimina vocativele, elementele de expresivitate artistica (epitete, comparatii, personificari etc.)
- Enunturile interogative / exclamative se transforma in enunturi enuntiative:
- Povestirea se realizeaza numai la persoana a III-a.
- Rezumatul este intotdeauna mai scurt decat textul.
9.Conspectul
Planul simplu al unui text stiintific, reprezentand notarea sintetica si sistematica a datelor sale esentiale.
Conspectul este notarea sintetica, schematica si sistematica a datelor si a ideilor esentiale cuprinse intr-un text, este
necesar in etapa de documentare in vederea studiului aprofundat al unei opere literare sau al unui anumit autor.
16
10.Organizarea unui text in functie de destinatie
10.1.Cartea postala (vederea)
Cartea postala cuprinde scurte comunicari, impresii sau urari de bine. Textul trebuie sa fie concis, datorita spatiului
limitat. Continutul si modul de exprimare se adapteaza destinatarului.
Cartea postala are pe o fata spatiu pentru adresa destinatarului, iar pe cealalta o reproducere.
10.2.Cererea
Este o compunere in care cineva se adreseaza unei persoane cu atributii oficial solicitand rezolvarea unei probleme
de interes personal.
Este tipul de compunere care are cele mai multe constrangeri
10.3.Scrisoarea
Este un mod de comunicare in scris, intre un expeditor (cel care scrie) si un destinatar (cel caruia se adreseaza).
Structura scrisorii:
-data si locul;
-formula de adresare (care exprima atitudinea fata de destinatar);
-continutul (transmite stiri, sentimente, ganduri);
-formula de incheiere (exprima sentimentele expeditorului);
-semnatura.
17
10.4.Biletul
10.5.Telegrama
Este o compunere foarte scurta, cu ajutorul caruia se transmit stiri urgente, intamplari importante, evenimente sau se
impartasesc ganduri si sentimente.
Continutul ei se formuleaza clar si concis (in putine cuvinte).
De cele mai multe ori se renunta la cuvintele de legatura.
Scrierea in care o persoana isi noteaza cu regularitate actiunile si reactiile in legatura cu evenimente la care a fost
martor.
Avand un caracter foarte personal, jurnalul este scris nu pentru a fi publicat; totusi, multe jurnale au fost tiparite, in
timpul vietii sau, mai ales dupa moartea autorilor.
Caracteristicile unui jurnal:
-redactarea este contemporana cu desfasurarea evenimentelor;
-se realizeaza prin notari zilnice;
-cuprind fapte autentice;
-reprezinta un punct de vedere strict personal.
18
Reportajul
1.Reportajul literar – este specia literara in care scriitorul infatiseaza aspecte diverse ale realitatii, folosind procedee
specifice literaturii, fara sa alunece in fictiune.
Pleaca de la o situatie reala.
Urmareste informarea cititorului, dar accentul cade pe valoarea artistica a textului.
Centrul de greutate se deplaseaza de la faptul in sine la semnificatia lui.
Procedee folosite: descrierea si naratiunea.
2.Reportajul jurnalistic –
Pleaca de la o situatie reala.
Urmareste numai informarea cititorului intr-un domeniu oarecare.
Centrul de greutate ramane faptul in sine.
Poate fi de mai multe feluri: reportaj ancheta, reportaj portret, reportaj interviu..
Versificaţia este arta de a scrie versuri, realizată cu ajutorul unor tehnici speciale, ţinându-se cont de anumite cerinţe:
forma strofică, măsura versului, rima şi ritmul, considerate a fi elemente formale ale poeziei.
Versuri
Accentul
Constă în pronunţarea mai apăsată a unei vocale dintr-un cuvânt şi, în consecinţă, a silabei care o conţine, silabă care
susţine şi unitatea cuvântului.
19
Tipuri de accent
2.tonic care constă în alungirea unei vocale dintr-o unitate metrică : “Doină, doină, cântec dulce,”...
Măsura versului
Numărul de silabe ale unui vers constituie măsura versului, care variază de la 4 până la 16-18 silabe, adesea în
funcţie de conţinutul de idei ce urmează a fi exprimat.
Poezia populară preferă versuri de 5-6 silabe .
Măsura versului şi felul ritmului constituie trăsăturile de bază ale versificaţiei.
În analiza măsurii versului este necesar a se face distincţie între silaba grafică şi cea fonetică astfel:
“E-a-tâ-ta-fe-ri-ci-re-n-ur-mă = 9 silabe fonetice
Şi-a-tâ-ta-mi-pa-re-de-de-par-te = 9 silabe fonetice
Al. Vlahuţă
Dacă am număra silabele, fără a ţine cont de pronunţia lor, fiecare vers ar avea câte 11 silabe grafice
Strofa
Mai multe versuri care formeaza o unitate care, în mod obişnuit, exprimă o idee se numeste strofa.
6.sextina (senaria) = strofă alcătuită din şase versuri, reprezentativă pentru poezia lui Coşbuc, Goga, Philippide.
“Sub plopii rari apele sună
Şi plopii rari vâjie-n vânt,
Iar roata se-nvârte nebună!
Eu stau la covată şi cânt,
Dar singură nu ştiu ce cânt,
Şi-n ochii mei lacrimi s-adună.
G.Coşbuc
20
7.Celelalte forme strofice , septima ( 7 versuri ), octetul (8 versuri), nona (9 versuri), decima (10 versuri ) ,undecima
( 11 versuri – formă strofică rarisimă), şi duodecima (12 versuri), reprezintă, oarecum, forme strofice duble ale
celorlalte tipuri. Acestora li se adaugă strofa polimorfă, alcătuită dintr-un număr mai mare de versuri.
Toate acestea se referă la poezia clasică.
Poezia modernă dispune de numeroase variante de organizare a versurilor, fără a se insista în mod deosebit în
realizarea unei anume forme strofice.
Rima
Rima este procedeul poetic care constă în potrivirea sunetelor de la sfârşitul unui vers, cu cele de la sfârşitul altui vers.
1.monorima - constă în folosirea unei rime unice la toate versurile unei strofe:
“Peste vârf de rămuréle
Trec în stoluri rândunéle,
Ducând gândurile méle
Şi norocul meu cu éle.” M. Eminescu
5.amestecata;
6.fara rima.
Ritmul
Este alcătuit din picioare metrice bisilabice, în care prima silabă este neaccentuată si a doua accentuata (iamb).
“Sfân-tă mun-că-e-a-ceea
Ce-răs-pla-ta-n-ea-şi-gă-seş-te” Al.Vlahuţă
/_′ o / _' o / _′ o / _' o /
/_′ o / _' o / _' o / _' o /
2.Ritmul iambic
Este alcătuit din picioare metrice bisilabice în care prima silaba este accentuata si a doua neaccentuată(troheu).
“A-re-ve-nit-fru-moa-sa-pri-mă-va-ră
Co-pa-cii-par-că-s-ninşi-de-a-tâ-ta-floa-re”
Al. Vlahuţă
/ o _' / o _' / o _' / o _' / o _' / o
o _′ / o _' /o _' / o _' / o _' / o
Este alcătuit din picioare metrice trisilabice în care silaba mediană este accentuată.
“Pe-vo-dă-l-ză-reş-te-că-la-re-tre-când”
G. Coşbuc
o _' o / o _' o / o _' o / o _' /
• Identificarea
• Mijloacelor expresive.
• Cuvintelor simbol.
• Figurilor de stil.
• Imaginilor si specificarea semnificatiilor in context.
22
Vocabularul
Totalitatea cuvintelor unei limbi formeaza vocabularul limbii romane.
Vocabularul limbii romane cuprinde aproximativ 120000 de cuvinte, formand masa vocabularului.
In masa vocabularului sunt cuprinse: arhaisme, regionalisme, majoritatea neologismelor, termeni tehnici si
stiintifici, etc. Dintre acestea 1500 sunt folosite mai des formand fondul principal lexical (de cuvinte).
Fiecare cuvant are:
- o forma;
-un continut.
Cartea in care apar cuvintele unei limbi asezate in ordine alfabetica se numeste dictionar.
Arhaisme
Sunt cuvinte vechi care nu se mai folosesc astazi, deoarece notiunile denumite de ele au disparut. Ele apar doar in
opere literare pentru a-l transpune pe cititor intr-o anumita epoca.
Vistiernic, paharnic, logofat, cneaz, voevod, postelnic, hatman, ceaus, flinta, halebarda, etc.
Regionalisme
Sunt cuvinte care se folosesc in anumite regiuni ale tarii. Nu se recomanda folosirea lor in vorbire.
Clisa, sonc, crumpi, barabule, curechi, paradaisa, piparca, pita, colesa, scoverzi, crastaveti...
Rolul lor este de a:
-imbogatire;
-relatinizare;
-modernizare;
-internationalizare.
Neologisme
Sunt cuvinte noi care au aparut in limba romana in ultimii 150 ani.
Telefon, televizor, computer, celular, blit, pix...
Dinamica vocabularului
Vocabularul este intr-o continua miscare. Unele cuvinte dispar si apar mereu cuvinte noi. Imbogatirea vocabularului se
explica prin dezvoltarea stiintei si tehnicii.
Om – cuvant de baza
Omulet Derivate
Omenire
Omenie Familia lexicala
A omeni
Neom
neomenos
Cuvantul de la care se porneste in alcatuirea unei familii lexicale se numeste cuvant de baza.
Cuvantul de baza si derivatele sale formeaza impreuna familia lexicala.
Grupul de sunete care apar in toate cuvintele unei familii se numeste radical (radacina).
Cuvintele formate de la cuvantul de baza prin adaugarea de sunete la inceputul sau la sfarsitul lor se numeste
derivate.
1.Interne: 1.1.derivarea;
1.2.compunerea;
1.3.schimbarea valorii gramaticale (schimbarea clasei morfologice) sau conversiunea.
Este procedeul de formare a cuvintelor noi cu ajutorul afixelor. Prin afixe se inteleg prefixele si sufixele.
Sunetul sau grupul de sunete care se adauga la sfarsitul unui cuvant pentru a forma un cuvant nou se numeste sufix.
Exemple de sufixe:
-as – copilas, poznas, baietas;
-us – catelus, purcelus, magarus;
-ar – strungar, pantofar, scolar;
-tor – croitor, bautor, consumator;
- ist – biciclist, fotbalist, handbalist;
-ie – prostie, omenie, magarie;
-uta – hainuta, casuta, micuta;
-ica – bluzica, mamica, icica;
-andru – copilandru, baietandru;
-oaie – casoaie, magaoaie;
-oi – casoi, maturoi;
-ita – fetita, magarita, jordita;
-i – raciti, a dormi, a gasi;
-is – tufis, frunzis;
-ime – scolarime, prostime;
-a – a manca, a dansa, a canta;
-oaica – lupoaica, leoaica;
-iza – a caracteriza, a gramatica.
Sufixele sunt:
1.Diminutive - Sufixele care ajuta la formarea unor cuvinte noi care arata ca obiectul denumit de ele este mai mic
decat cel denumit de cuvantul de baza se numesc sufixe diminutivale. Aceste cuvinte se numesc diminutive.
-as – copilas;
-icica – pietricica;
-ita – fetita.
2.Augumentative - Sufixele care ajuta la formarea unor cuvinte noi care arata ca obiectul denumit de acesta este mai
mare decat cel denumit de cuvantul de baza se numesc sufixe augmentative. Aceste cuvinte se numesc
augmentative:
-andru – copilandru;
-oi – maturoi;
-oaie – casoaie.
Sunetul sau grupul de sunete care se aseaza inaintea unui cuvant pentru a forma un cuvant nou se numeste prefix.
Exemple de prefixe:
-ne – nebun, netot, neastamparat;
-pre – prescolar, preuniversitar;
-re – refacut, renascut;
-i – ilogic, imoral, ilegal;
-a – anormal, amoral;
-des – desfacut, descompetat;
-dez – dezvelit, dezbarat;
-in – innoptat, innegrit;
-imp – impietrit;
-im – imbracat; impartit;
-ant – antimperialist, antepenultimul, antebrat.
24
1.2.Compunerea
Compunerea este procedeul de imbogatire a vocabularului prin care doua sau mai multe cuvinte existente in limba se
formeaza un cuvant nou.
Prin schimbarea valorii gramaticale se intelege ca un anumit cuvant cu o anumita valoare gramaticala isi poate
schimba clasa morfologica intr-un anumit context, astfel:
1.zilele saptamanii, lunile anului, anotimpurile, partile zilei pot fi substantive cand au functie de subiect si
adverb cand au functie de CCT.
3.unele pronume personale sau reflexive pot deveni substantive prin articulare.
4.unele pronume (demonstrative, posesive, relative, interogative, nehotarate, negative) pot deveni adjective
pronominale
Invatatul ma omoara.
8.Unele adverbe si locutiuni adverbiale se pot transforma in prepozitii sau locutiuni prepozitionale
25
9.si, nici, iar, ba pot fi adverbe sau conjunctii
2.Neologismele
Ca orice limba, limba romana se imbogateste si prin mijloace externe adica imprumutand cuvinte din alte limbi.
Astfel de-a lungul istoriei limba romana s-a imbogatit cu numeroase cuvinte de la popoarele cu care am intract in
contact:
-slava: vecernie, utrenie;
-greaca: arhimandrit;
-turca: ciubuc, ciorba, sarma, iaurt;
-maghiara: boland, gulas;
26
-germana: snitel, ventil, abtibild, bormasina;
-italiana: chitara, tenor, bariton.
In ultimii 150-200 de ani au aparut numeroase cuvinte noi ca urmare a plecarii la studii in Franta a copiilor de boieri.
Aceste cuvinte noi se numesc neologisme si majoritatea sunt de origine franceza.
In ultimile decenii au aparut cuvinte noi de circulatie internationala avand la baza limba engleza. Ele se numesc
americanisme: whiski, weekend, hotdog, hamburger, blugi, jeansi.
Sinonimele
Sinonimele sunt cuvinte cu forma diferita, dar cu acelasi inteles.
Elev-scolar;
Steag-drapel-stindard;
soldat-ostas-ostean;
zapada-nea-omat;
obraznic-insolent-impertinent;
gigantic-urias;
paradis-rai-eden;
infectios-contagios.
3.aproximative, cand se sugereaza obiectul, prin echivalente neasteptate: luna la Eminescu este “regina noptii
moarta” sau “o vatra de jaratec”
Sinonimele din categoriile 2 si 3 pot fi stabilite in context
Antonimele
Antonimele sunt cuvinte cu forma diferita si inteles opus.
Tipuri de antonime:
Omonime
Omonimele sunt cuvinte cu aceeasi forma dar cu inteles diferit.
Broasca mi s-a stricat.
Am vazut o broasca.
Felurile omonimelor:
1.omonime lexicale
1.1.totale, cele doua cuvinte sunt identice in flexiune: lac-lacuri.
27
1.2.partiale, cele doua cuvinte sunt diferite in flexiune: masa-mese-mase.
Cuvinte polisemantice
Sunt cuvinte care au mai multe sensuri si in contexte diferite realizeaza mai multe semnificatii.
Unul dintre sensuri este mai cunoscut, mai frecvent (sensul de baza). Celelalte sunt sensuri secundare, derivate
Cuvintele cu un singur sens se numesc monosemantice, iar cele cu mai multe sensuri se numesc polisemantice.
1.sens de baza
Sergiu si-a rupt piciorul.
2.sens secundar
Piciorul podului e gros.
3.sens figurat
Pe un picior de plai,
Pe-o gura de rai.
Paronime
Sunt cuvinte cu forma asemanatoare si inteles diferit. Cand vorbitorul nu cunoaste exact sensul unuia din cuvinte, el le
poate confunda.
Am raspuns oral.
Avem un orar greu.
Pleonasmul
Pleonasmul este o greseala de exprimare care consta in folosirea alaturata a doua cuvinte cu acelasi inteles,
repetarea inutila a aceleasi idei.
Fiind o greseala de exprimare pleonasmul trebuie evitat.
Baba batrana
A revedea din nou
Unitati frazeologice
Unitatile frazeologice sunt combinatii stabile de doua sau mai multe cuvinte care au sens unitar si denumesc un
anumit obiect.
Unitatile frazeologice pot fi de mai multe feluri:
1.locutiuni – sunt grupuri de cuvinte au sens unitar si care se comporta ca un singur cuvant, ele pot fi:
-substantivale – Tinere de minte.
-adjectivale – Om cu scaun la cap.
-pronominale – Nu se stie cine.
-verbale – A trage la masea.
-adverbiale – In sus.
-prepozitionale – In susul, in josul.
-conjunctionale – De vreme ce, din cauza ca.
2.expresiile – sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar si cu o valoare expresiva mai mare decat cea a locutiunilor. Ele
sunt de fapt structuri metaforice.
As da arama pe fata.
A face pe mortul in papusoi.
A taia frunze la caini.
A umbla dupa cai verzi pe pereti.
28
3.expresii idiomatice – cuvinte cu sens figurat. Are in general nu pot fi traduse in alta limba.
A nu-i fi boii acasa.
A nu fi in apele tale.
Fonetica
Fonetica este o ramură a lingvisticii care studiază producerea, transmiterea, audiţia şi evoluţia sunetelor limbajului
articulat.
Din limba greaca: phonos=sunet
Fonetica studiaza sunetele vorbirii. Un cuvant are o forma si un inteles. Fiecare cuvant e format din sunete.
In scris sunetului ii corespunde o litera. Totalitatea literelor dintr-o limba asezate intr-o anumita ordine formeaza
alfabetul limbii respective.
Sunetul sau grupul de sunete care se pronunta cu o singura deschizatura de gura se numeste silaba. O silaba contine
neaparat o vocala.
Grupul de sunete format dintr-o vocala si o semivocala alaturate in aceeasi silaba se numeste diftong.
-Diftongii ascendenţi sunt formaţi dintr-o semivocală + vocală /SV/: seară, iarbă, iepure, iolă, iubi, soare, steaua,
rouă; (ea, eo, ia, ie, io, iu, oa, ua, uă)
-Diftongii descendenţi sunt formaţi dintr-o vocală + semivocală /VS/: mai, tei, cutii, căi, căpătâi, noroi, pui, august,
meu, fiu, tău, râu, tablou; (ai, ei, ii, ăi, îi, oi, ui, au, eu, ii, ău, îu, ou.)
Grupul de sunete format dintr-o vocala si doua semivocale alaturate in aceeasi silaba se numeste triftong.
-iau ; [ să iau ]
-iai ; [ tu voiai ]
-iei ; [ să iei ]
-ioa ; [ aripioară ]
-eau ; [ vreau ]
-eai ; [ priveai ]
-oai ; [ leoaică ]
-eoa ; [ pleoape ]
Grupul de sunete format din doua vocale alaturate in silabe diferite se numeste hiat.
Hiatul poate fi format din vocale diferite: a-e, a-i, a-o, a-u, ă-i, â-a, e-a, e-i, e-o, e-u, i-a, i-e, i-o, i-u, î-i, o-a, o-e, o-i, o-u,
u-a, u-e, u-i, u-o, ca în cuvintele: aer, naiv, haos, aur, faină, căuş, real, leit, neon, neuron, ziar, vie, fior, diurnă, mârâit,
boa, poet, doime, noutate, scuar, duet, suiş, fluor, sau din aceeaşi vocală, repetată: a-a, e-e, i-i, o-o, u-u, ca în
cuvintele: supraaglomerat, feeric, viitor, alcool, vacuum.
29
Reguli de despartire a cuvintelor in silabe
1.V-CV
2.VC-CV
Cand exista 2 consoane intre 2 vocale, prima consoana ramane la prima silaba, iar a doua trece la silaba urmatoare.
Ban-ca;
mar-fa;
bar-ca.
-in situatia cand in prima silaba sunt ambele consoane, iar in a doua silaba exista “l” sau “r” despartirea se face
inaintea intregului grup, ambele consoane trecand la silaba a doua.
Exemple de consoane: b, c, d, f, g, h, t, p.
Ta-bla;
Co-dru;
Ti-gru.
3.VC-CCV
Cand exista 3 consoane intre 2 vocale, prima consoana ramane la prima silaba, iar celelalte trec la silaba a doua.
Mon-stru;
Cin-ste.
La aceasta regula exista exceptii in cazul urmatoarelor grupuri de consoane, cand despartirea se face intre a doua si a
treia consoana: lpt, mpt, mlt, ncs, nct, ndv, rct, rtf si stm.
Jert-fa;
sculp-tu-ra.
5.Regula morfologica
Cand exista un cuvant format cu prefix, acesta se desparte de cuvant, fara a se aplica una din regulile dinainte.
In-e-gal ;
i-ne-lar.
Acolo unde exista cuvinte compuse, despartirea se face intre cele doua cuvinte
Din-spre;
de-spre;
unt-de-lemn.
Accentul
In limba romana nu exista o pozitie fixa a accentului. De obicei se accentueaza penultima sau antepenultima silaba,
dar exista si exceptii.
Uneori accentul poate schimba sensul unui cuvant:
laturi-laturi; vesela-vesela; copii-copii.
30
Semnele de ortografie si de punctuatie
Semnele de punctuatie sunt:
-apostroful ‘ care marcheaza eludarea (absenta) unui sunet sau grupuri de sunete (dom’le, vin’ );
-cratima “-“ se mai numeste liniuta de unire si marcheaza rostirea impreuna a doua cuvinte sau parti de cuvinte. De
multe ori marcheaza aludarea unei vocale.
Gramatica unei limbi este ansamblul de reguli de folosire a acelei limbi, ea studiaza regulile modificarii
formelor cuvintelor in timpul vorbirii, precum si regulile imbinarii cuvintelor in propozitii si a propozitilor in fraza.
Acelaşi termen este folosit şi pentru ştiinţa care studiază astfel de reguli, ca ramură a unui studiu mai general al
limbajului, numit lingvistică.
Fiecare limbă are un set specific de reguli şi deci o gramatică distinctă.
Morfologia este partea gramaticii care studiază forma cuvântului, modificările formei şi ale conţinutului,
valorile gramaticale exprimate prin formele cuvântului. Morfologia, urmăreşte cuvântul sub aspectul variaţiei formei
sale (al flexiunii) pentru exprimarea diverselor categorii gramaticale, prin opoziţie cu sintaxa, care studiază combinarea
cuvintelor şi funcţiile pe care acestea le iau în cadrul combinaţiilor.
Părţile de vorbire sunt cuvinte sau locuţiuni verbale care fac parte din 10 clase gramaticale grupate după:
• sensul lexical - ceea ce exprimă
• forma lor - caracteristici morfologice
• posibilitatea de a îndeplini anumite funcţii sintactice.
Cel mai important rol în clasificarea părţilor de vorbire îl are sensul lexical, adică ceea ce exprimă fiecare parte de
vorbire, astfel:
1. substantivul - indică obiecte,
2. pronumele - ţine locul unui substantiv,
3. numeralul - exprimă un număr sau o determinare numerică,
4. adjectivul - exprimă o proprietate a unui obiect,
5. verbul - exprimă o acţiune sau o stare,
6. adverbul - exprimă o caracteristică a unui acţiuni sau a unei stări,
7. interjecţia - exprimă exteriorizarea unui sentiment, a unei stări fizice sau psihice sau a unui sunet,
31
8. articol,
9. conjuncţia şi
10. prepoziţia - acestea nu au sens de sine stătător şi sunt simple instrumente gramaticale ce servesc la
stabilirea unor raporturi gramaticale.
Verbul
Partea de vorbire flexibila care arata actiunea, starea sau existenta se numeste verb.
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acţiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Tot în categoria verbelor intră şi o serie de alte cuvinte care, deşi nu exprimă acţiunea propriu-zisă săvîrşită de
subiect, din punct de vedere morfologic se comportă identic.
Astfel există verbe care exprimă existenţa sau starea (a fi, a sta), recepţionarea pasivă a unei acţiuni exterioare (a
primi, a auzi), o transformare (a creşte, a dispărea), etc.
Termenul verb vine în româneşte din franţuzescul verbe, cu acelaşi sens, şi care la rîndul lui provine din latinescul
verbum (cuvînt, verb).
Romanii au preluat noţiunea din greceşte, unde rhema avea acelaşi sens.
Datorită importanţei sale deosebite în comunicare, verbul este una dintre cele două părţi de vorbire prezente în toate
limbile, cealaltă fiind substantivul. În multe limbi, inclusiv limba română, cele mai scurte propoziţii corecte gramatical şi
cu sens de sine stătător sînt cele care conţin un verb.
Daca flexiunea substantivului si a pronumelui se numeste declinare, atunci flexiunea verbului se numeste conjugare.
Clasificare
1. După înţeles:
1.1.predicative au înţeles de sine stătător şi formează singure predicat verbal (ex: Băiatul citeşte.).
1.2.1.copulative sunt verbe care nu au înţeles de sine stătător si nu pot forma singure predicatul verbal, intră în
alcătuirea unui predicat nominal alături de un nume predicativ ( ex: El este elev.).
Ele formeaza impreuna cu numele predicative predicat verbal.
Sunt acele verbe care fac legatura dintre subiect si numele predicativ.
Cînd predicatul unei propoziţii se exprimă printr-un nume predicativ, cuvîntul de legătură dintre acesta şi subiect
se numeşte copulă. În multe limbi acest cuvînt este un verb, numit în această poziţie verb copulativ.
De exemplu, în propoziţia "[...] iubirea de moşie e un zid [...]" verbul "e" este un astfel de verb.
32
1.2.2.auxiliare ajută la formarea unor moduri şi timpuri compuse, cele trei verbe auxiliare in limba romana sunt: a
fi, a avea, a voi (ex: El a mers la şcoală.).
2.1.personale (au forme pentru toate persoanele): a scrie, a citi, a lucra, a coborî.
2.2.impersonale ca sens şi unipersonale ca formă (au formă numai pentru persoana a III-a, singular): ninge, plouă,
se cuvine, trebuie, se întâmplă, a lătra, a merita, a ajunge, a rămâne (ex.: Rămâne cum am stabilit.).
3.1.tranzitive (permit un complement direct): a spune, a vedea, a citi (ex.: văd ceva; văd pe cineva).
Verbe intranzitive
Exemple:
-a iesi VP Eu ies in curte.
VC Eu ies doctor.
-a ajunge VP Eu ajung acasa.
VC Eu ajung ministru.
-a insemna VP Eu insemn tema.
VC Viata inseamna munca.
1.Verb predicativ VP – cand are inteles de sine statator si poate fi inlocuit cu: a se afla, a se gasi, a exista si
formeaza sigur predicatul.
Maria este la mare.
2.Verb copulativ VC – cand nu are inteles de sine statator si nu poate fi inlocuit cu: a se afla, a se gasi, a exista, nu
poate forma singur predicatul.
Maria este harnica.
3.Verb auxiliar VA – cand ajuta la formarea unor timpuri compuse de la alte verbe si a diatezei pasive. Atunci
formeaza PV.
Eu voi fi mancat o prajitura.
Timpurile verbului
Forma pe care o ia verbul pentru a arata cand se desfasoara actiunea se numeste timp.
1.prezent;
2.imperfect ;
3.perfectul simplu ;
4.mai mult ca perfectul ;
5.viitor I
6.viitor II
Flexiune
33
În multe limbi, forma verbelor se modifică în timpul vorbirii în funcţie de persoana, numărul şi uneori genul subiectului.
De asemenea, verbul îşi poate schimba forma în funcţie de alţi parametri, precum timpul, modul, aspectul sau diateza.
Acest proces de schimbare a formei verbului se numeşte conjugare.
Modurile verbului
Forma pe care o ia verbul pentru a arata cum considera vorbitorul actiunea se numeste mod.
Modurile verbului:
1.Personale (predicative) – se numesc personale pentru ca isi schimba forma dupa persoana si se numesc
predicative pentru ca au functie de predicat verbal.
1.2.Conjunctiv – arata o actiune posibila, realizabila. Are prezent si perfect. Se formeaza cu conjunctia “sa”.
1.3.Conditional optativ – arata o dorinta, optiune, a carei realizare este conditionata de ceva. Are prezent si perfect.
Se formeaza cu auxiliarul “a avea”.
Are si forme inverse (ce apar deobicei in limba populara) folosite pentru a exprima:
-o dorinta: Dare-ar Domnul Dumnezeu...
-o urare: vedea-te-as imparat!
-un blestem: arde-l-ar focul!
1.4.Imperativ – arata o porunca, un sfat, o urare, un indemn, o rugaminte. Are numai persoana a II a. Are forma
afirmativa si negativa.
2.Nepersonale (nepredicative) – se numesc nepersonale pentru ca nu isi schimba forma dupa persoana si se
numesc nepredicative pentru ca au orice functie in afara de predicat, adica subiect, nume predicative, atribut sau
complement.
2.1.Infinitiv – este modul de baza al verbului – exprima numele actiunii, starii, existentei, este forma verbului scrisa in
dictionar;
SB – A invata e greu.
NP – Placerea lui este de a invata.
AV – Placerea de a invata este a lui.
CD – El stie a canta.
CI – S-a saturat de a lua note proaste.
CCM – A venit la scoala fara a invata.
2.3.Participiu – seamana cu adjectivul – exprima o actiune terminata, suferita de o fiinta sau de un lucru; ajuta la
formarea unor moduri si timpuri; poate deveni adjectiv cand determina un substantiv.
AA – Lectia de invatat a fost usoara.
NP – Pomii sunt infloriti.
2.4.Supin – arata scopul actiunii si se formeaza din “de” + participiu – numeste actiunea ca si infinitivul, dar se
formeaza cu prepozitii diferite de “a”
SB – De invatat e greu.
NP – Lectia este de invatat.
AV – Lectia de invatat este grea.
CD – Am de invatat.
CI – S-a saturat de invatat.
34
Conjugarea verbului “a canta”
1.1.Modul indicativ
1.2.Modul conjunctiv
Prezent Perfect
Actiune posibila in Actiune posibila in
prezent sau in viitorul trecut
apropiat
Eu sa cant Eu sa fi cantat
Tu sa canti Tu sa fi cantat
El, ea sa cante El, ea sa fi cantat
Noi sa cantam Noi sa fi cantat
Voi sa cantata Voi sa fi cantat
Ei, ele sa cante Ei, ele sa fi cantat
Prezent Perfect
Actiune conditionata Actiune conditionata
sau dorita in prezent sau dorita in trecut
Eu as canta Eu as fi cantat
Tu ai canta Tu ai fi cantat
El, ea a canta El, ea a fi cantat
Noi am canta Noi am fi cantat
Voi ati canta Voi ati fi cantat
Ei, ele ar canta Ei, ele ar fi cantat
1.4.Modul imperativ
1.5.Modul infinitiv
A canta
35
1.6.Modul gerunziu
Cantand
1.7.Modul participiu
Cantat – cantata;
Cantati – cantate.
1.8.Modul supin
De cantat.
Pentru cantat.
să înveţi-prezent,II,singular/Pv-acţiune posibilă-CONJUNCTIV
Ai învăţa-prezent,II,singular/Pv-acţiune dorită-CONDIŢIONAL-OPTATIV
Învaţă!-prezent,II,singular/Pv-poruncă,îndemn-IMPERATIV
A învăţa-prezent/S-numele acţiunii-INFINITIV
Învăţând-C-circumstanţele acţiunii-GERUNZIU
De învăţat-A-scopul,destinaţia acţiunii-SUPIN
36
Substantivul
Partea de vorbire flexibila care defineste obiecte se numeste substantiv. In gramatica, prin obiecte intelegem finite,
lucruri si fenomene ale naturii.
Clasificarea substantivelor
1.1.Substantivul (sau numele) propriu denumeşte individual o fiinţă sau un lucru pentru a le deosebi de alte fiinţe
sau lucruri din aceeaşi categorie. Substantivele proprii se scriu cu iniţială majusculă: Franţa, Ion Luca Caragiale,
Pămînt (cînd e vorba de planetă).
Ex.: Ionel, Resita, Carpati, Romania.
1.2.Substantivul comun serveşte la indicarea obiectelor de acelaşi fel. Se scrie cu iniţială minusculă cu excepţia
cazurilor cînd majuscula este cerută de alte reguli gramaticale sau necesităţi stilistice.
Ex.: om, porc, dulap;
2.Substantive colective
Substantivele sunt acele substantive a căror formă de singular are înţeles de plural.
Ex.:
2.1.substantive simple (primare): hoardă, herghelie, stol, turmă, trib, grup, mulţime.
2.2.substantive derivate (se formeaza prin sufixare): aluniş, frunziş, ţărănime, stejăriş, tineret, armată.
3.1.Substantivele simple pot fi primare (carte, floare etc.) sau derivate cu sufixe (bunătate, geamgiu, îndoială etc.)
3.2.Substantivele compuse sunt formate din două sau mai multe cuvinte cu sens unitar.
Ex.:
-prin alăturare cu cratimă: cal-de-mare, argint-viu, gură-cască
-prin alăturare cu blanc: Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare
-prin contopire: binefacere, bunăstare, bunăvoinţă
-prin abreviere: FMI, OPC, OZN
4.1.Se numesc substantive numărabile cele care denumesc obiecte separate, care se pot număra. Cele mai multe
substantive care denumesc fiinţe, lucruri, evenimente şi locuri intră în această categorie. Substantivele numărabile au
formă de plural, pot fi determinate de atribute (numerale, adjective) care exprimă cantitatea: trei purceluşi, o mulţime
de probleme, cîteva minute.
4.2.Substantivele nenumărabile denumesc substanţe sau alte lucruri care nu pot fi numărate, precum o mare parte
din noţiunile abstracte. Aceste substantive nu au formă de plural, sau forma lor de plural are un sens diferit de cea de
singular; alte ori nu există decît forma de plural.
Ex.: oxigen, nisip,
5.1.substantivele concrete denumesc obiecte sau substanţa constitutivă a unor obiecte: telefon, pantof, lampă,
tablou
5.2.substantivele abstracte denumesc abstracţiuni: noroc, idee, fericire, atitudine, pace, linişte
fericire, zori.
37
Categoriile gramaticale specifice substantivului sunt:
2. numarul: -singular;
-plural.
Exista substantive care au numai forma de singular, adica sunt defective de plural: soare, luna, miere, sare, grau,
aur.
Exista substantive care au numai forma de plural, adica sunt defective de singular: calti, zori, icre, taitei, macaroane,
spaghete.
Vocativul arata o chemare sau o strigare ce se desparte de restul propozitiei prin virgule.
Substantivul in vocativ nu are functie sintactica.
Substantivele proprii masculine si feminine, nume straine primesc la genitiv articolul inaintea substantivului: lui Ionel,
lui Vasile.
38
Se scriu cu 3 de “i” substantivele masculine terminate in “iu”: fiu, geamgiu, macaragiu, barcagiu si substantivul “copil”
atunci cand sunt articulate cu articolul hotarat.
Adjectivul
Partea de vorbire flexibila care arata insusirea sau calitatea unui obiect se numeste adjectiv.
Exemplu Observaţii
Am văzut o pasăre frumoasă. Ce fel de pasăre? Frumoasă.
Vulpea roşcată a sărit peste
Ce fel de vulpe? Roşcată. Ce fel de câine? Leneş.
câinele leneş.
El este deştept. Cum este el? Deştept.
Adjectivul frumoasa este pus în faţa substantivului floare pentru a sublinia
Frumoasa floare s-a ofilit.
caracteristica substantivului. Primeşte articolul substantivului determinat.
A nu se confunda repede cu un adjectiv deoarece acesta determină un verb şi
Păsările zboară repede.
este un adverb (şi deci nu se declină şi nu se acordă cu substantivul).
2.variabile: -cu o terminatie (V1) – cele terminate in “e”: mare, tare, verde, limpede, subtire;
-cu doua terminatii (V2) – toate celelalte.
Se scriu cu trei de “i” la plural adjectivele terminate in “iu” atunci cand stau in fata substantivului (auriu, argintiu,
fumuriu, cenusiu, ruginiu). Cel de al 3 lea “i” este articolul hotarat al substantivului.
Norii cenusi acopera cerul.
Cenusiii nori acopera cerul.
Adjectivul se acorda intotdeauna in gen, numar si caz cu substantivul pe care il lamureste si are functie de atribut
adjectival (AA).
Baiatul harnic invata.
Numai cand sta dupa un verb copulativ are functie de nume predicativ.
Baiatul este harnic.
1.pozitiv – bun;
Pronumele
Pronumele este o parte de vorbire flexibilă, prezentă în majoritatea limbilor, care ţine locul unui substantiv atunci cînd
participanţii la dialog cunosc sau înţeleg din context obiectul sau persoana numită de acesta. Pronumele este o clasă
de cuvinte eterogenă; uneori pronumele adaugă informaţii suplimentare despre substantivul înlocuit: respectul
vorbitorului, identitatea obiectului numit cu un altul, absenţa obiectului etc.
Clasificare
Clasă Exemple
Cu forme personale
40
Pronume interogativ cine, ce, care, cît
1.Pronumele personal
Tine locul numelor de persoana. El are forme diferite dupa numar si persoana.
Pronumele are forme de vocativ numai la persoana a-II-a, iar forme de genitiv numai la persoana a-III-a.
La dativ si acuzativ fiecare pronume are mai multe forme: - prima se numeste accentuata
- celelalte se numesc forme neaccentuate.
Mana-mi ridicam.
Constructiile in genul celor de mai sus se numesc D-posesiv. Functia acestui pronume este de atribut pronominal in
D.
Si mi-ti-l lua pe zmeu si mi-ti-l tranti.
Constructiile de genul celei de mai sus apar in creatiile populare pentru a sublinia participarea afectiva a cititorului la
actiune. Aceste constructii se numesc D-etnic si in ele pronumele personal nu are functie sintactica.
Se foloseste atunci cand vrei sa arati respect persoanei cu care sau despre care vorbesti. Are forme numai pentru
persoanele: a-II-a si a-III-a.
41
Uneori pronumele de politete se poate scrie prescurtat: d-ta, dvs., d-voastra.
Exista si forme populare a acestor pronume: mata, matale, talica.
Pronumele “dumneavoastra” poate fi folosit si pentru singular cand vrei sa arati un respect mai mare unei anumite
persoane.
Pronumele de politete poate avea orice functie pe care o are pronumele personal.
3.Pronumele reflexiv
Cazul a-I-a sing. a-II- sing. a-III-a sing. a-I-a pl. a-II-a pl. a-III-a pl. Obs.
Al meu Al tau Al sau Al nostru Al vostru Al lor
La persoana a III a
A mea A ta A sa A noastra A voastra A lorplural nu exista
Ai mei Ai tai Ai sai Ai nostri Ai vostri pronume posesiv,
Ai lor
N in locul lor
folosindu-se
Ale mele Ale tale Ale sale Ale noastre Ale voastre Ale lor
pronumele
personal in G
Unele pronume posesive nu au decat N si Ac. Cele care au cazul G-D il formeaza cu “alor, alor mei, alor tai”.
42
De identitate acelasi aceeasi aceiasi aceleasi
De diferentiere (de apropiere) cestalalt ceastalalta cestilalti cestilalte
De diferentiere (de departare) celalalt cealalta ceilalti celelalte
Cand sta singur este pronume demonstrativ, iar cand insoteste un substantiv devine APD.
Numeralul
Numeralul este o parte de vorbire flexibilă (substantiv sau adjectiv) ce exprimă (sub diverse aspecte) un număr, o
determinare numerică a obiectelor ori ordinea obiectelor prin numărare, sau, se referă la numere.
Clasificare
1. Numeral cardinal
2. Numeral ordinal - Exprimă ordinea prin numărare a obiectelor sau acţiunilor într-o înşiruire.
Exemple: întâiul, primul, secundul, al treilea.
Procedee de compunere:
Categorii gramaticale:
1.Gen – este diferenţiat la numeralele: unu, doi, amândoi, câte unul, tustrei.
2.Număr - au forme de singular şi plural numeralele: sută, mie, milion etc.; unu nu are formă de plural, doi, trei etc.
nu au forme de singular.
3.Caz - nominativ, acuzativ: cei doi; genitiv, dativ: celor doi; genitiv cu prepoziţia a: caietele a doi dintre ei; dativ cu
prepoziţia la: am dat la trei dintre ei.
Funcţii sintactice :
-Subiect - Cinci au sosit mai devreme.
-Complement direct - L-am ales pe primul.
-Complement circumstanţial de mod - A fost răsplatit însutit.
43
Cand sta singur are valoare substantivala si se comporta ca un substantiv.
Cand insoteste un substantiv este folosit cu valoare adjectivala si are functie de atribut adjectival.
Numeralele mai mari de 20 au valoare substantivala si atunci cand este urmat de un substantive legat prin numeral cu
prepozitia “de”.
Cand sunt folosite singure, numeralele au valoare substantivala, adica se comporta ca un substantiv, avand cazul si
functia acestuia.
Al trelea lipseste.
Cand insoteste un substantiv, numeralul are valoare adjectivala, adica se acorda in gen, numar si caz cu substantivul
determinat si are functia de AA.
Trei elevi invata.
Cand sta dupa un verb, numeralul este folosit cu valoare adverbiala si are functie de CC.
Ei merg cate doi.
Articolul
Partea de vorbire flexibila care insoteste un substantiv aratand masura in care obiectul numit de substantiv este
cunoscut vorbitorului.
Clasificare
Articolul nu are functie sintactica. El insoteste de obicei un substantiv si se analizeaza impreuna cu acesta.
O carte a fetei sta pe masa cea noua.
O – art.nehotarat, NA, f.s;
A – art.posesiv, GD, f.s;
I – art.hotarat
A – art.hotarat;
Cea – art. demonstrativ.
44
Ac-CI Invata cu o fata
Ac-ASP Pantalonii de la fata sunt murdari
Ac-NP Caietul este de la fetita
G-ASG Bluza fetitei este curate
G-NP Foile sunt ale fetei
D-CI Dau fetei o minge
Adverbul
Partea de vorbire neflexibila care determina un verb se numeste adverb.
El invata bine.
Un adverb este o parte de vorbire care caracterizează, defineşte sau modifică alte părţi de vorbire dintr-o limbă, aşa
cum sunt verbele, adjectivele, alte adverbe, părţi de propoziţie, propoziţii subordonate sau regente, uneori chiar
pronume, cu excepţia notabilă a substantivelor, care sunt definite, caracterizate sau modificate de adjective.
Adverbele pot fi recunoscute întrucât răspund primar unor întrebări specifice de genul Când?, Cât de des?, Cum?, În
ce fel?, În ce mod?, Unde?, sau altor întrebări de acelaşi tip, care sunt variaţiuni care folosesc obligatoriu pronume
interogative.
Clasificare
Dupa structura:
2.compuse: oriunde, oricum, oricat, undeva, cumva, candva, totdeauna, niciodata, uneori, repede repejor, incet incet
etc
3.locutiuni adverbiale: din cand in cand, ici si colo, clipa de clipa, zi de zi, din vreme in vreme, ici-colea, la un
moment dat, caine-caineste, val-vartej, in fata/spate/dreapta/stanga, pe neasteptate, pe nepusa-masa, in
centru/mijloc/varf, am de an, de-a lungul/latul/curmezisul, la o aruncatura de bolti, cat ai clipi, cat ai zice peste etc.
Dupa sens:
1.de mod: asa, astfel, bine, rau, repede, incet, agale, alene etc.
2.de timp: astazi, devreme, tarziu, atunci, oricand, candva, odata, demult etc
1.adverbe care realizeaza categoria gradului de comparatie (majoritatea adverbelor): repede, incet, bine, rau,
tarziu, devreme etc.
2.1.adverbe fara functie sintactica (modalizatori): mai, cam, prea, iar, si, nici, foarte etc.
2.2.adverbe relative: unde, cum, cand, cat, oriunde, oricum, oricand
2.3.adverbe care exprima superlativul prin sens: perfect, total, partial, intruna, mereu, neincetat, totdeauna,
niciodata etc.
Exista cuvinte care isi schimba valoarea gramaticala, adica pot fi parti de vorbire diferite:
-adjectiv – Baiatul frumos se plimba.
-adverb – Baiatul scie frumos.
-substantiv – Frumosul se plimba.
Zilele saptamanii, lunile anului si anotimpurile sunt substantive cand au functie de subiect si adverbe cand au functie
de CCT:
-adverb – Luni vine bunica;
-substantiv – Luni este prima zi a saptamanii.
45
Adverbele se pot forma si cu ajutorul sufixelor:
-“este” – romaneste, vitejeste;
-“is, as” – chioras, taras, grabis.
Prepozitia
Este partea de vorbire neflexibila care insoteste un substantiv.
Ea nu are functie sintactica si se analizeaza impreuna cu substantivul sau prenumele in fata caruia sta. Acest cuvant
este atunci in cazul Ac.
Clasificare
1.simple: la, in, un, cu, pe, sub, peste, de, din;
1.care cer Ac – marea majoritate a prepozitiilor: la, in, cu, pe, de, de la, sub, peste, de langa, de sub;
2.care cer G – deasupra, contra, impotriva, inapoi, inaintea, in fata, in spatele, in susul, in josul, din cauza, cu conditia,
in eventualitatea;
3.care cer D – gratie, datorita, multumita, conform, contrar, potrivit, si, asemenea, aidoma, atunci cand sunt propozitii.
Prepozitiile stau de obicei in fata unui substantiv, pronume, numeral si nu au functie sintactica, analizandu-se
impreuna cu cuvantul pe care il precede.
Iti doresc asemenea. (adv.)
Eu sunt asemenea colegului meu. (prepozitie)
Asemenea mancare buna nu am mai mancat decat in Ungaria. (adj.)
Conjunctia
Partea de vorbire neflexibila care leaga doua cuvinte cu aceeasi functie intr-o propozitie sau doua propozitii intr-o fraza
se numeste conjunctie.
46
Clasificare
Locutiuni conjunctive - grupuri de cuvinte cu valoare de conjunctie: din cauza ca, de vreme ce, din pricina ca, cu
toate ca, macar ca, macar sa.
Interjectia
Partea de vorbire neflexibila care exprima stari sufletesti sau imita zgomote din natura se numeste interjectie.
Exemple:
-stari sufletesti: au, vai, of, ah, ura.
-zgomote din natura: fas, pleosc, bau, cucurigu, mac-mac, bum, miau, ham, mu, mor.
Clasificare
Interjectii de adresare:
2.pentru a atrage atentia asupra unui lucru: hei, ia, iacă, iată, uite, ian etc.
Exista interjectii care se comporta ca un verb si sunt determinate de complemente directe, se numesc interjectii
predicative si au functie de predicat verbal.
Pupaza zbarr pe o dugheana.
Sarpele fas-fas prin iarba.
Hai cu mine!
47
Sintaxa este partea gramaticii care studiază modul combinării cuvintelor în propoziţii şi modul combinării
propoziţiilor într-o frază precum şi regulile aferente în vederea realizării comunicării între oameni.
Sintaxa are doua parti:
1.sintaxa propozitiei;
2.sintaxa frazei.
Sintaxa propozitiei
Studiaza regulile imbinarii cuvintelor in propozitii.
O propozitie este o comunicare cu un singur predicat.
Exista situatii cand PV sau o parte a PN nu sunt exprimate.
1.scopul comunicarii: -enuntiative – dupa continutul lor ele sunt: - propriu-zise – predicat la indicativ;
-optative – predicat la conditional optativ;
-imperativ – predicat la imperativ.
-interogative pot fi: - propriu-zise – predicat la indicativ;
-optative - predicat la conditional optativ.
-exclamative.
1.principale: 1.1.subiectul;
1.2.predicatul;
2.secundare: 2.1.atributul;
2.2.complementul.
Sintaxa frazei
Fraza este o imbinare de doua sau mai multe propozitii se numeste fraza.
O fraza are atatea propozitii cate predicate are.
Clasificare
48
Propozitile unei fraze pot fi:
1.raport de coordonare – intre propozitii de acelasi fel, fie principale, fie secundare.
Raport de coordonare
Se stabileste intre doua propozitii de acelasi fel fie secundare fie principale, prin:
Raport de subordonare
1.Sublinierea predicatelor;
2.Gasirea elementelor de relatie;
3.Impartirea in propozitii;
4.Gasirea felului propozitiilor;
5.Intocmirea schemei.
1 2 3 4
As dori/ sa invat mai mult/, ca sa iau premiul/ la care e abonata Andra/.
1 PP
2 PS (1)
3 PS (2)
4 PS (3)
Predicatul
Este partea pricipala de propozitie care arata ce face, ce este, cine este sau cum este subiectul.
Raspunde la intrebarile: ce face?, ce este?, cine este, cum este?
Clasificare
49
1.verbal;
2.nominal.
Se exprima prin:
-verb la un mod personal – El scrie.
-interjectie – Hai cu mine!
-locutiune verbala – El a stat de veghe.
Atribuie o insusire sau o calitate subiectului si arata cine este, ce este si cum este subiectul.
PN este format dintr-un verb copulativ (VC) si un nume predicativ (NP).
El este bun.
Exista propozitii in care PN are mai multe NP, adica nume predicative multiplu – El este harnic si cuminte.
Subiectul (SB)
Cuvântul subiect are mai multe conotaţii, toate fiind axate pe aceeaşi interpretare a noţiunii: ceva sau cineva care
efectuează acţiunea intr-o propoziţie, ceva sau cineva despre care se vorbeşte.
Subiectul este partea pricipala de propozitie care arata cine face actiunea verbului.
Raspunde la intrebarile: “cine, ce?”.
50
Clasificare
2.neexprimat – adica atunci cand el nu este exprimat in propozitie dar poate fi dedus. Astfel de subiect exista in doua
situatii:
2.1.subiect inclus – cand nu este exprimat si este inclus in terminatia verbului care este la persoana a-I-a sau
a-II-a
Citesti si mananci.
2.2.subiect subinteles – cand nu este exprimat si este la persoana a-III-a fiind subinteles dintr-o propozitie
anterioara.
Exista si propozitii care nu pot avea SB si anume cand predicatul este exprimat printr-un verb impersonal.
Ploua.
Ninge.
4.pronume în nominativ
-personal: Noi am lucrat, nu voi.
-de politeţe: Dumneavoastră aţi mers la faţa locului.
-posesiv: Al meu este primul.
-demonstrativ: Acela este cel mai deştept.
-nehotărât: Toţi au dreptul la cuvânt.
-negativ: Nici unul nu a ascultat.
-interogativ: Cine nu a înţeles?
-relativ: M-a întrebatcine nu a înţeles.
5.verb
-infinitiv: A vedea un film bun este o plăcere.
-supin: De plătit mai puţin este convenabil.
-gerunziu (numai după un reflexiv impersonal): Se aude gemând.
6.locuţiune verbală
-infinitiv: E greu a pune pe roate o afacere.
-supin: Este uşor de băgat de seamă diferenţa.
7.interjecţie (numai după un reflexiv impersonal): S-a auzit pleosc! după ce a sărit în apă.
Atributul
Partea secundara de propozitie care determina un substantiv sau un inlocuitor al acestuia se numeste atribut.
Atributul raspunde la intrebarile: “care, ce fel de, al,a ale, cui?”,”cat, cata, cati, cate?”.
Clasificare
Dupa partea de vorbire prin care se exprima, atributul este de mai multe feluri:
1.atributul adjectival – se acorda intotdeauna in gen, numar si caz cu substantivul pe care il lamureste. Se exprima
prin:
-adjectiv – Baiatul harnic invata.
-adjectiv pronominal – Cartea mea este pe masa.
-numeral cu valore adjectivala – Doi baieti invata.
-verb la participiu – Poezia recitata a fost frumoasa.
-verb la gerunziu acordat – Cosurile fumegande se vad de departe.
2.atribut substantival – raspunde la intrebarile: care?, ce fel de?, al, a, ai, ale cui? se exprima prin substantiv si
numeral cu valoare substantivala si este de trei feluri:
-ASG – sta in G precedat de prepozitie si raspunde la intrebarile; a,al, ale cui? – Cartea copilului este pe masa.
-ASP – determnina un substantiv si este intotdeauna precedat de prepozitie si poate sta in G, D sau Ac. Raspunde la
intrebarile: care, ce fel de?
Lupta contra ciumetilor este grea. (G)
Reusita datorita profesoarei. (D)
Cartea de la baiat e noua. (Ac)
-ASA – sta in N si este de doua feluri: -simpla – Elevul Ionut vorbeste prostii.
-dezvoltata – Ionut, colegul nostru silitor, invata bine.
Cand se analizeaza partile componente ale unei propozitii dezvoltate ele isi pierd functia sintactica obisnuita si
formeaza impreuna ASA.
3.atribut pronominal – se exprima prin diferite feluri de pronume si este de mai multe feluri:
-APG – Cartea lui e pe masa.
-APP – Cartea de la el e noua.
-APG – Gabi, adica el, face prostii.
Tot atribute substantivale sunt si cele exprimate prin numerale cu valoare substantivale:
-ASG – Cartea celor doi e pe masa.
-ASP – Cartea de la cei doi e pe masa.
-AP in D – Paru-i curgea pe umeri.Asemenea constructii se mai numesc si D posesiv.
4.atributul verbal – raspunde la intrebarile atributului si se exprima prin verb la urmatoarele moduri nepersonale:
-infinitiv – Placerea de a invata este a mea.
-supin – Lectia de invatat a fost grea.
-gerunziu neacordat – Se vad cosuri fumegand.
Clasificare
1.Complemente necircumstantiale
Arata obiectul asupra caruia se rasfrange direct sau indirect actiunea verbului.
In unele propozitii apar doua complemente al doilea fiind reluat – Pe el l-am vazut in oras.
Exista propozitii cu doua complemente, existand un complement anti….. – L-am vazut pe el.
1.1.Complementul direct
Se exprima prin:
-substantiv in Ac – Am vazut un elev.
-pronume de toate felurile in Ac – L-am vazut pe el.
-numeral cu valoare substantivala in Ac – I-am vazut pe cei doi.
-verb la infinitiv – El stie canta.
-verb la supin – Am de invatat.
1.2.Complement indirect
Se exprima prin:
-substantiv in Ac si D – Se joaca cu baiatul. Baiatului i-am dat o carte.
-pronume in Ac si D – Se joaca cu el. Lui i-a spart capul.
-numeral cu valoare substantivala in Ac si D – Se plimba cu cei doi. Celor doi le-am spart capul.
-verb la infinitiv si supin – L-a saturat de a manca banana. S-au saturat de mancat banane.
2.Complemente circumstantiale
Se exprima prin:
-substantiv in Ac – Merg la stadion.
-substantiv in G – Stau in fata casei.
-pronume in G – Sta in fata lor.
-pronume personal in Ac , precedat de prepozitii ca: langa, peste, sub – Locuiesc sub el.
-numeral cu valoare substantivala in Ac, precedat de aceleasi prepozitii – Locuiesc sub cei doi.
-numeral in G – Stau in fata celor doi.
-adverb de loc– Stau acolo.
Se exprima prin:
-substantiv in Ac – In vacanta plec la bunica.
53
-substantiv in G – Am ajuns inaintea parintilor.
-pronume in G – Am ajuns inaintea lui.
-pronume in Ac (foarte rar) – Voi pleca dupa voi de acasa.
-numeral in G – Voi sosi inaintea celor doi.
-numeral in Ac – Voi pleca dupa cei doi de acasa.
-verb la infinitiv – A pleca de acasa inainte de a rasari soarele.
-verb la gerunziu – Baiazid privind la dansul il intreaba cu dispret.
-adverb de timp – Eu plec maine.
Se exprima prin:
-substantiv in Ac – Sandu mananca cu placere.
-adverb de mod – Laura invata bine.
54