Sunteți pe pagina 1din 2

Competențe generale

2. Receptarea textului scris de diverse tipuri


Competențe specifice
2.1. Identificarea informaţiilor importante din texte literare și nonliterare, continue, discontinue
şi multimodale
Exercițiu de spargere a gheții
https://learningapps.org/12042737

Timp. Spațiu. Acțiune

Acțiunea dintr-un text narativ constă în evenimentele despre care se povestește și care se
desfășoară într-un anumit timp și spațiu.
Uneori, reperele de timp și spațiu sunt numite în text, alteori acestea pot fi deduse de către
cititor pe baza informațiilor oferite de text.
Cadrul spațio-temporal- este alcătuit din toții indici ce se referă la timpul și spațiul acțiunii
într-un text narativ.
Indicii de timp (repere temporale) pot face trimitere la epoca, anul, ziua, momentul zilei în
care se petrece acțiunea ori la durata acțiunii: cândva, odată, pe înserate, după o săptămână,
seara etc.
Indicii de spațiu (repere spațiale) pot oferi informații referitoare la continentul, țara, regiunea,
orașul, satul, strada, casa în care se desfășoară acțiunea: în pădure, undeva, departe, pe stradă,
acolo, la palat etc.

Aplicații

1. Identificați câte doi indici spațiali și spațiali din fragmentul de mai jos:

M-am dus de Sf. Ion să fac o vizită doamnei Maria Popescu, o veche prietenă,
ca s-o felicit pentru onomastica unicului său fiu, Ionel Popescu, un copilaș foarte drăguț
de vreo opt anișori. N-am voit să merg cu mâna goală și i-am dus băiețelului o minge
foarte mare de cauciuc și foarte elastică. Atențiunea mea a făcut mare plăcere amicei
mele și mai ales copilului, pe care l-am găsit îmbrăcat ca maior de roșiori în uniformă
de mare ținută. După formalitățile de rigoare, am început să convorbim despre vreme,
despre sorții agriculturii – d. Popescu tatăl este mare agricultor –, despre criză ș.cl. Am
observat doamnei Popescu că în anul acesta nu se prea vede la plimbare, la teatru, la
petreceri... Doamna mi-a răspuns că de la o vreme i se urăște chiar unei femei cu
petrecerile, mai ales când are copii.
2. Ordonați ideile principale ale textului, ținând cont de cronologia evenimentelor, și scrieți-le în
caiet, numerotându-le.

 Ionel ia cheseaua de dulceață și merge în vestibul.


 Călare pe un cal de jucărie, Ionel bate toba și suflă în trâmbiță.
 Lui Ionel i se face rău.
 Ionel aruncă mingea și lovește ceașca de cafea a musafirului, pătându-i pantalonii.
 Un domn vine în vizită la doamna Popescu cu ocazia onomasticii fiului ei.
 Ionel o atacă pe jupâneasă și, din greșeală, o lovește pe mama lui cu spada în obraz.
 Ajuns acasă, musafirul descoperă dulceață în șoșoni.
 După ce musafirul îl stropește cu apă pe Ionel, copilul își revine.
 Ionel vrea să răstoarne spirtiera pe care bucătăreasa pregătește cafea.
 Ionel fumează.

S-ar putea să vă placă și