DEPRINDERILE COPIILOR FORMATE ÎN FAMILIE SAU CEI 7 ANI DE ACASA!

Cei 7 ani de acasă reprezintă o oglindă a educaţiei pe care părinţii o oferă copiilor în
prima parte a copilăriei. Specialiştii susţin că regulile de comportament şi educaţie oferite în
primii şapte ani de viaţă ai copilului sunt definitorii pentru formarea lui ca adult. În primii
şapte ani de viaţă, copilul dovedeşte mare sensibilitate, receptivitate şi mobilitate. Potenţialul
afectiv-volițional este în creștere, înclinațiile și aptitudinile se conturează în această etapă.
Copilul dovedeşte si o mare putere de acumulare si asimilare de cunoştinţe.
Pornind de la particularităţile ontogenetice ale copilului, familia şi grădiniţa trebuie să-
i asigure condiţii favorabile de creștere şi dezvoltare, în funcţie de disponibilităţile
individuale. Cei care nu beneficiază in familie de condiţii favorabile dezvoltării lor, au şanse
de recuperare, dacă frecventează grădiniţa. Aici procesul instructiv-educativ se desfăşoară în
funcţie de particularităţile de vârstă şi se urmăreşte dezvoltarea armonioasă psihofizică, se
stimulează gândirea si inteligenţa, se formează deprinderile de bază. Mai importante în
această etapa sunt: deprinderile igienico-sanitare (de autoservire), de comportare civilizată şi
politeţe, deprinderile de ordine şi curățenie. Copiii sunt antrenaţi în jocuri şi activităţi care se
desfăşoară cu toată grupa şi individual, folosindu-se metode şi procedee specifice fiecărei
etape de vârstă.
Deprinderile, odată formate, îl scutesc pe copil de alte solicitări, care mai târziu, ar
necesita un consum mai mare de energie şi timp. Deprinderile care se pot forma la vârstă
antepreşcolară și preşcolară (în familie şi grădiniţă), deprinderi care, uneori poartă denumirea
de "bune deprinderi" sau "cei șapte ani de-acasă"... Ele reprezintă forma cea mai simplă a
învăţării de către copii a unor mişcări complexe şi atitudini care vor influenţa comportamentul
lor viitor.
Lipsa bunelor deprinderi face posibilă instalarea unora rele. Bunăoara, copilului căruia
nu i s-au format deprinderile de autoservire la timpul potrivit, aşteaptă totul de la familie, de
la părinţi. De aici şi necesitatea ca în familie, ca şi în grădiniţă, să se insiste pentru formarea
deprinderilor de bază, până ce acestea se transformă în obişnuinţe.
Ce este deprinderea? Cum se formează?
Deprinderea este un complex de acţiuni automatizate, bazate pe sisteme de legături
nervoase temporare denumite "stereotipuri dinamice". "La om, orice acţiune se însușeşte pe
calea învăţării ca proces conştient". Este, aşadar, un moment al activităţii şi un, efect al
învăţării. Pentru formarea deprinderilor, este nevoie de voinţă şi de timp, de concentrare mai
mare din partea copilului, la ceea ce are el de făcut, ca, apoi, printr-un exerciţiu susţinut, să se
ajungă la automatizarea mişcărilor şi exercitarea lor într-o anumită succesiune. Acest proces
presupune concentrarea tuturor acţiunilor, precum şi eliminarea mişcărilor de prisos, care cer
un mare
consum de energie.
Pentru a se ajunge la automatizarea mişcărilor, acestea se repetă de mai multe ori, iar
pe măsură ce se formează deprinderile, se cere prelungirea treptată a intervalelor dintre
exerciţii. În această perioadă deosebit de importantă este atitudinea consecventă de care
trebuie să dea dovadă părinţii, personalul educativ din creşe, educatoarele. De exemplu, dacă,
în situaţii similare, odată i se cere copilului să realizeze un lucru si altădată nu, dacă unul din
adulţi îi cere să îndeplinească "ceva" şi altul îi cere "altceva", sau dacă unul îi indică o cale şi
altul una opusă, procesul este îngreuiat şi deprinderea nu se formează. De asemenea, trebuie
să existe o concordanţă deplina între ceea ce i se cere copilului în familie şi ceea ce se
realizează în grădiniţă.

În procesul educativ-formativ al copiilor de 3-7 ani se pot distinge trei grupe de

baza de deprinderi, ca: deprinderi igienico-sanitare (de autoservire); deprinderi de ordine şi
curăţenie; deprinderi de comportare civilizată şi de politeţe.
Pentru formarea acestora trebuie pornit de la faptul ca exigenţele cresc treptat în raport
invers cu aportul adultului, fapt care contribuie la dezvoltarea îndemânării şi spiritului de
independentă ale copilului. De cele mai multe ori părinţii preocupaţi de problemele
profesionale şi gospodăreşti, dimineaţa, preferă să-l îmbrace pe copil, deşi nu au timpul
necesar, în loc să-l lase să se îmbrace singur. Mai târziu, degeaba îi va reproşa comoditatea.
De fapt, este vina adulţilor dacă copilul nu şi-a format deprinderile elementare igienico-
sanitare la vârstă preşcolară. Părinţii pot să le acorde timpul necesar în zilele când sunt acasă
dimineaţa, în zilele de sâmbătă şi duminică, sau în zilele de concedii: dacă sunt adulţi în
familie (bunici, surori mai mari) se pot ocupa ei de formarea acestor deprinderi. Copilul
trebuie să fie trezit cu 10-15 minute mai devreme şi să fie pus să efectueze anumite operaţii de
autoservire. Fiecare deprindere se compune dintr-o serie de operaţii, care vor fi repetate pe
rând până devin acte şi mişcări automatizate.
Formarea oricărei deprinderi, şi mai ales a celor igienico-sanitare, necesită din partea
părinţilor şi a educatoarelor, răbdare şi mai ales un echilibru nuanţat între severitate,
"toleranţă" şi timp. Familia are rolul cel mai important în formarea deprinderilor. Trebuie să-i
repete copilului de mai multe ori ce are de făcut. "Nici o altă instituţie, oricât de calificată, nu
este atât de direct sensibilă la exprimarea trebuinţelor, la manifestarea slăbiciunilor sau
potenţialului de dezvoltare al copilului, fiindcă nici o altă instituţie nu cuprinde fiinţe legate
de copil în mod atât de direct şi atât de vital ca tatăl şi mama... Familia ne apare mai curând ca
un fel de mecanism reglator care permite copilului, în ciuda sărăciei sale aparente de mijloace,
să trăiască o viaţă reală şi uimitor de intensă, viaţa lui proprie".
Colaborarea familie-creşă sau familie-grădiniţă, în procesul de educare a copilului, are
un rol deosebit, în special, în formarea deprinderilor igienice. Copilul îşi petrece cea mai mare
parte din timp în familie, care exercită o influenţă deosebită asupra sa. Pe măsura ce copilul
creşte, asupra lui acţionează tot mai mulţi factori educativi : creşă – grădiniţă - școală, care
continuă şi perfecţionează educaţia începută în familie ; uneori, acestea o corectează sau o
îmbogăţesc. La copiii instituţionalizaţi în leagăne şi creşe se constată că nu au formate
deprinderi igienice. În acest caz, trebuie ca educatoarele să lucreze cu fiecare copil până la
formarea deprinderilor respective.
Pentru reuşita deplină, familia are obligaţia să ţină permanent legătura cu unităţile în
care sunt instituţionalizaţi copiii şi să sprijine munca depusă de factorii educativi din aceste
unităţi. Pentru a asigura unitatea sistemului de cerinţe este necesar ca asistentele şi
educatoarele să cunoască condiţiile de viaţă ale fiecărui copil în familie, iar, la rândul ei,
familia să cunoască preocupările pedagogice ale creşei şi grădiniţei. Procedându-se în felul
acesta, reuşita muncii educative este deplină.!".
Pentru formarea si consolidarea oricărei deprinderi este necesar ca părinţii să ţină
seama de particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor, precum şi de cele psihofizice.
Căile şi modalităţile de educare trebuie adaptate vârstei şi puterii de înţelegere a acestora.
Întrucât formarea şi consolidarea deprinderilor se realizează în timp, este bine ca părinţii să
insiste până la transformarea acestora în obişnuinţe. Pe întreaga perioadă se va manifesta
unitatea de vederi în cerinţe, perseverenţă, răbdare, înţelegere, dar şi exigenţă. Procedând
astfel, copilul, de mic, se deprinde cu o bună purtare. Aceasta este "cartea de vizită a
familiei".