Cîrpean Denisa-Emanuela

Liceul Teologic Baptist Reșița

clasa a X-a

CAPACITATEA DE ADAPTARE A
SISTEMULUI PSIHIC UMAN

Psihologia este știința care studiaza psihicul și comportamentul.

Psihicul (ca ansamblu al fenomenelor psihice si comportamentului) are rolul de

motivare, comanda si control (prin prelucrarea, la diferite nivele a informatiei) in
adaptarea optima a sistemului la mediul ambiant. Funcția principala a sistemului
psihic este adaptarea (directa și mai ales indirecta - simbolica) la mediul natural și
cultural (A. Romila).

Adaptarea este adaptarea unui organism la circumstanțele și condițiile lumii.

Adaptarea unei persoane se realizează prin caracteristicile sale genetice, fiziologice,
comportamentale și de personalitate. Odată cu adaptarea, comportamentul uman
este reglat în funcție de parametrii mediului extern.

Conceptul de adaptare. Se disting două abordări ale analizei fenomenului de

adaptare. Conform primei abordări, adaptarea este o proprietate a unui organism viu
autoreglabil, care asigură constanța caracteristicilor sub influența condițiilor de
mediu asupra acestuia, care se realizează prin abilități de adaptare dezvoltate.
În spatele celei de-a doua abordări, adaptarea este o formațiune dinamică, procesul
unui individ obișnuindu-se cu circumstanțele de mediu.
Sistemul - in conceptia lui P. Popescu-Neveanu (1978)- este un ansamblu de
elemente interdependente (indiferent de natura lor), caracterizat prin: desfasurare
spatio-temporala dinamica, existenta legaturilor de natura substantiala,
energetica si informationala intre elementele sistemului (precum si intre
acesta si mediu, structura si organizare ierarhica. Structurarea si organizarea
sistemului sunt raspunsuri adaptative in urma comunicarii sistem-mediu, prin care
acesta tinde sa-si conserve propria identitate si astfel, sa se delimiteze de mediu
construindu-si, in urma acestei comunicari, propria sa arhitectura.
Legea adaptării este una din legile sensibilitatii si contribuie la modificarea
sensibilitatii in sens ascendent (sensibilitatea crește atunci cand actioneaza frecvent
un stimul de intensitate mica) și descendent (sensibilitatea scade atunci ciind
actioneaza frecvent un stimul de intensitate mare).
 Adaptabilitatea în situații în care nu există obstacole în calea succesului se
realizează prin mecanisme constructive. Aceste mecanisme includ procese cognitive,
stabilirea obiectivelor , comportamentul conformal. Când situația este problematică
și este saturată de bariere externe și interne, procesul de adaptare se desfășoară prin
mecanismele de protecție ale individului. Datorită mecanismelor constructive, o
persoană poate arăta o reacție adecvată la schimbările din circumstanțele vieții
sociale, profitând de ocazia de a evalua situația, de a analiza, de a sintetiza și de a
prezice eventuale evenimente.
Se disting următoarele mecanisme de adaptare umană: inteligența socială -
capacitatea de a percepe relații complexe, dependențe între obiectele mediului social;
imaginația socială - capacitatea de a înțelege experiența, a determina mental soarta,
realizându-se acum, resursele și capacitățile unuia, plasându-se în cadrul etapei
actuale a societății; aspirația realistă a conștiinței .
Adaptarea personalității constă într-un sistem de mecanisme de protecție care
reduc anxietatea , asigură unitatea „conceptului de I” și stabilitatea stimei de sine ,
mențin o corespondență între ideile despre lume și în special despre persoana
respectivă.
Se disting următoarele mecanisme de apărare psihologică: negație - ignorarea
informațiilor nedorite sau a episoadelor care traumatizează psihicul; regresie -
manifestarea unei persoane de strategii infantile de comportament; formarea
reacțiilor - o schimbare a impulsurilor iraționale, a stărilor emoționale spre opus;
aglomerarea - „ștergerea” amintirilor dureroase din memorie și conștiință;
reprimarea este aproape aceeași represiune, dar mai conștientă.
În psihologie, există conceptul de barieră de adaptare, înseamnă un fel de graniță în
parametrii mediului extern, dincolo de care adaptarea personalității nu va mai fi
adecvată. Proprietățile barierei de adaptare sunt exprimate individual. Ele sunt
influențate de factori biologici de mediu, tipul constituțional al personalității, factori
sociali, factori psihologici individuali ai unei persoane care determină capacitățile de
adaptare ale unei persoane. Astfel de trăsături de personalitate sunt respectul de
sine, sistemul de valori, sfera volitivă și altele.
Succesul adaptării este determinat de funcționarea deplină a nivelului fiziologic și
mental al individului. Aceste sisteme sunt interconectate și funcționează. Există o
componentă prin care se asigură această interconectare pe două niveluri și se
desfășoară activitate normală a unui individ. O astfel de componentă poate avea o
dublă structură: un element mental și fiziologic. Această componentă în reglarea
adaptării umane sunt emoțiile.

FACTORII DE ADAPTARE
1. Mediul extern are mulți factori și factori naturali creați de omul însuși (mediul
material și social), sub influența lor se formează adaptarea personalității.
 2. Factorii naturali de adaptare: componente ale vieții sălbatice, condiții
climatice, cazuri de dezastre naturale.
3. Mediul material include astfel de factori de adaptare: obiecte de mediu;
elemente artificiale (utilaje, echipamente); mediul de reședință directă; mediu
de producție.
4. Mediul social are următorii factori de adaptare: societatea de stat, etno,
condițiile unui oraș modern, progresul social asociat cu acesta.
Sunt considerați cei mai adversi factori de mediu - antropici (artificiali). Acesta este
un întreg complex de factori la care trebuie să se adapteze o persoană, deoarece în
fiecare zi trăiește în aceste condiții (poluare electromagnetică artificială, construcția
de autostrăzi, depozite de gunoi etc.).
TIPURI DE ADAPTARE
1. Adaptarea biologică a personalității este o adaptare la circumstanțele lumii
din jurul nostru, care au apărut prin evoluție. Adaptarea biologică se
manifestă prin modificarea corpului uman la condițiile de mediu. Acest fapt
stă la baza dezvoltării criteriilor pentru sănătate și boli. Sănătatea este starea
în care organismul se adaptează cât mai mult mediului. Când procesul de
adaptare este întârziat, capacitatea de adaptare scade și persoana
îmbolnăvește. Dacă organismul nu se poate adapta complet la condițiile de
mediu necesare, aceasta înseamnă adaptarea sa necorespunzătoare .
2. Adaptarea socială a unei persoane este procesul de adaptare a unei
persoane sau a unui grup la o societate socială, care este condițiile în care sunt
încorporate obiectivele vieții. Aceasta include obișnuința cu procesul
educațional, pentru a lucra, pentru relațiile cu diverși oameni, cu mediul
cultural, condiții posibile pentru recreere și divertisment.
3. Adaptarea etnică este un tip de adaptare socială, care include adaptarea
grupurilor etnice la particularitățile mediului lor de relocare din condițiile
sociale, meteorologice.
4. Adaptarea psihologică a personalității se remarcă în orice formă de
adaptare. Adaptabilitatea psihologică este un criteriu social important, cu
ajutorul căruia se face o evaluare a unei persoane în domeniul relațiilor, în
domeniul profesional. Adaptarea psihologică a unei persoane depinde de
diverși factori variabili, precum trăsăturile de caracter, mediul social.
Adaptabilitatea psihologică are un aspect precum capacitatea de a trece de la
un rol social la altul, iar acest lucru se întâmplă destul de justificat și adecvat.
În caz contrar, vorbim despre inadaptare sau probleme de sănătate mintală.