Cine sunt eu ?

de Nedelcu Mihai

Dacă ar trebui să răspund pe scurt la această întrebarea, cred că răspunsul meu ar

fi acesta: “Sunt Mihai, un băiat dintr-a zecea la Viteazu’, bucureștean doar cinci dintre
cele șapte zile ale săptămânii.” De obicei, la sfârșitul săptămânii mă întorc acasă, la
Fierbinți, pentru a-mi revedea familia și pentru a participa la slujba de la biserica din
sat, unde obișnuiesc să merg.” Apreciez lumea de la sat pentru simplitatea ei, dar
totuși sunt de părere că orașul îți oferă mai multe oportunități ce-ți permit să te dezvolți.
Nu pot susține că există anumite valori clare după care încerc să-mi creez propria
percepție asupra lumii, dar cred cu tărie în onestitate și în asumarea unor drepturi și
responsabilități. Îmi place să observ că totul decurge “așa cum ar trebui”. Nu prea
tolerez minciuna și lingușeala, acestea reprezentând o așa-zisă perdea trasă peste
propriile obligații ce-ți sunt atribuite.Așa cum susțin și cei cărora le-am cerut o scurtă
descriere a mea spre a întocmi o lucrare cât mai reușită, sunt puțin tipicar și nu-mi plac
jumătățile de măsură. Seriozitatea și punctualitatea, în acest caz, formează pentru
mine primul filtru aplicat oamenilor înainte de a încerca să creez o legătură cu aceștia.
Se poate ca acest obiectiv propriu de a se desfășura totul bine, cu o rigurozitate cât
mai precisă, a încolțit în mine odată cu mersul la biserică. De ce ? Pentru că a trebuit
să respect un anume program, să fiu atent la slujbă și la succesiunea actelor liturgice.
De câțiva ani cânt în strană alături de un coleg, iar noi propriu-zis suntem considerați
“dascălii” din sat. Așa că trezitul devreme weekend de weekend pentru a putea ajunge
la slujbă, pentru a nu creea probleme prin nerespectarea orei, au format pentru mine
un principiu pe care îl respect; apreciez când îl văd ca fiind esențial și pentru alții. O
persoană care își respectă întotdeauna programul și promisiunile pe care le-a făcut
este o persoană ce nu-ți poate crea probleme.
Aceste afirmații pot sugera că nu-mi plac lucrurile imprevizibile și într-o oarecare
măsură așa este. Nu pot nega că nu exista un gram de disconfort atunci când întâmpin
o astfel de situație, dar încerc pe cât posibilul să fiu spontan și să găsesc o soluție
într-un timp limitat care să fie și eficientă, nu numai rapidă.
Cam aceste lucruri am în vedere în situațiile în care sunt într-un mediu formal; totul
să funcționeze așa cum a fost stabilit. Însă, atunci când sunt acasă sau în internat,
sunt mai glumeț, simțindu-mă puțin mai degajat. Îmi place să-i văd pe cei din jurul meu
zâmbind. Mi se pare extraordinar să reușesti să-l faci pe cel de lângă tine printr-o
vorbă de încurajare sau o glumă să iasă din așa-zisul ,,borcan cu melancolie”.
 Stând și analizându-l pe Mihaiul precedent, adică cel care cu fiecare secundă ce
trece, el se depărtează din ce în ce mai mult de prezentul actual, consider că orice
eveniment sau încurcătură pe care am întâmpinat-o a avut rolul său în șlefuirea
propriului meu caracter. Mersul la biserică, mi-a dat posibilitatea de a întâlni fel și fel de
persoane și de a auzi povești de viață și întâmplări aparent comune ce ascundeau în
spatele unei banalități înșelătoare, învățături și sfaturi cu adevărat valoroase.
Pe lângă biserică, școala m-a ajutat să-mi temperez curiozitatea. Informațiile pe care
le obțineam erau fascinante și aveam cu ce să-mi ocup timpul. Cele mai plăcute
momente erau acelea în care reuseșeam să înțeleg mecanismul în sine și să “ descos”
cauza , astfel încât să ajung să deslușesc consecințele.
Trecând la Mihaiul din prezent, așa cum menționam într-o scrisoare adresată unui eu
mai bătrân cu cinci ani (activitate propusă în cadrul unei tabere desfășurate vara
aceasta), el încearcă să fie mult mai deschis la nou și să fie puțin mai diplomat în
exprimare. Sunt de acord că esențialul ajunge oricum la destinatar, dar de cele mai
multe ori și modul de prezentare (ambalajul) îl face să fie mult mai ușor de înțeles,
respectiv de digerat. Referitor la nou și la micile schimbări pe care ar trebui să le
accept mai ușor, la începutul acestui an școlar, mi s-a oferit ocazia, să cunosc alți doi
colegi din cămin, prietenoși și inteligenți, cu subiecte interesante de dezbătut și cu
valori sau concepte respectate de ei, cărora eu, într-o oarecare măsură și fără a
conștientiza, nu le-am acordat timpul și importanța cuvenită, până să-i întâlnesc pe ei.
Cazarea în cămin a reprezentat una dintre cele mai bogate experiențe în ceea ce
privește descoperirea unor noi caractere și colaborarea cu acestea. Am observat
diversitatea intereselor pe care ceilalți copii și le-au prioritizat, a ideilor pe care le
respectă și a exemplelor pe care le urmează. Am putut interacționa cu fiecare dintre ei
și am putut identifica cu care dintre aspirații rezonez și eu.
Drept încheiere, aș vrea să-mi îndrept atenția asupra unui eu viitor. Imi doresc ca
Mihaiul viitor să reuseașcă tot ce-și propune. Să reușească să-și dezvolte răbdarea și
să ajungă să-și potrivească cu grijă cuvintele astfel încât să se facă înțeles fără a
deranja, fără voie, pe cineva. Iar de vor exista momente în care se va simți depășit sau
dezamăgit, să-și aducă aminte că “Succesul nu este permanent, eșecul nu este total,
important este să faci față și să reușești să mergi mai departe! “