Urechea medie (auris media) reprezintă o cavitate aeriană

tricompartimentată, situată între cele trei porţiuni ale osului temporal.

Porţiunea sa centrală, uzual denumită regiunea cavotimpanică, conţine sistemul
miringo-osicular, responsabil de transmiterea undei sonore din exterior către
urechea internă. Celelalte două regiuni sunt reprezentate de regiunea
aditoantromastoidiană si tuba auditivă.

Osul temporal si urechea medie

Anatomia urechii medii nu poate fi inţeleasă fără cunoaşterea anatomiei

osului temporal, în interiorul căruia se dezvoltă. Parte importantă a scheletului
cranian, osul temporal participă şi la alcătuirea calotei craniene şi a bazei
craniului.

Embriogenetic, osul temporal ia naştere din unirea a trei porţiuni distincte

(Fig. II. 1):
- porţiunea petroasă sau stânca temporalului (pars petrosa);
- porţiunea scuamoasă sau solzul temporalului (pars squamosa);
- porţiunea timpanică (pars tympanica) sau osul timpanal (denumirea
veche).

Fig. II.1. Aspect lateral al osului temporal drept (dupa Gray’s Anatomy)
Având forme si dimensiuni diferite, aceste elemente participă la formarea
cavităţilor urechii medii. Odată ce osificarea craniului a luat sfârşit, osul
temporal se prezintă ca un os unitar, ale cărui porţiuni iniţiale sunt greu de
delimitat. Numai fisurile numeroase, adevărate puncte de sudură ale craniului,
stau ca mărturie al aspectului iniţial al osului temporal.

1
 Pars petrosa (stânca temporalului)
Reprezintă porţiunea cea mai complexă a osului temporal, având forma
unei piramide cvadrangulare cu axul orientat înainte si înăuntru. Baza sa este
orientată in afară şi în spate, iar apexul este orientat anterior si înăuntru. Două
dintre feţele sale sunt superioare, endocraniene: faţa antero-superioară (facies
anterior partis petrosae), în raport cu creierul şi faţa postero-superioară (facies
posterior partis petrosae), în raport cu cerebelul. Porţiunea comună a acestor
feţe formează marginea superioară a stâncii temporalului (margo superior partis
petrosae). Celelalte doua feţe sunt inferioare, exocraniene.
Faţa postero-inferioară (facies inferior partis petrosae) este în raport cu
suprafaţa externă a bazei craniului.
Cealalta faţă, respectiv faţa antero-inferioară, pentru care nu există o
terminologie specifică in Nomina Anatomica (NA), este în mare parte mascată
de celelalte două părţi ale osului temporal. Porţiunea periferică este aderentă la
cele două porţiuni osoase amintite, iar porţiunea centrală este liberă si excavată,
corespunzătoare peretelui medial al cavităţilor urechii medii. Porţiunea
profundă corespunde feţei interne a cavotimpanului, anexelor mastoidiene şi
părţii osoase a tubei auditive.

Pars squamosa (scuama temporalului)

Este situată anterior si superficial în raport cu partea petroasă a
temporalului. Se prezintă ca o lamă osoasă, având o porţiune superioară
verticală şi o porţiune inferioară orizontală, separate printr-o lungă apofiză
(procesul zigomatic).
Porţiunea verticală prezintă un segment retromeatal care se uneşte cu
partea petroasă la nivelul regiunii mastoidiene. Aceasta constituie faţa externă
a cavităţilor antero-mastoidiene si are în componenţa sa, la nivelul feţei
exocraniene, relieful spinei suprameatice (spina suprameatum). Posterior de
spina suprameatică se regăseşte o porţiune străbătută de numeroase orificii
vasculare, zona ciuruită retromeatală, având raport in profunzime cu antrul
mastoidian.
Partea internă a porţiunii orizontale este în raport cu tegmen tympani a
stâncii şi contribuie la formarea plafonului antrului mastoidian şi a regiunii
cavotimpanice.
Sutura dintre scuama temporalului şi stâncă reprezintă sutura
petroscuamoasă (fissura petrosquamosa), vizibilă în regiunea mastoidiană şi pe
faţa endocraniană a osului temporal.

2
 Pars tympanica (partea timpanică a temporalului)
Cel mai mic element al osului temporal, porţiunea timpanică este situată
anterior de faţa antero-inferioară a stâncii, caudal de segmentul orizontal al
părţii scuamoase a osului temporal, pe care îl strabate transversal.
Are forma unui semi-cornet deschis cranial, având axul similar cu cel al
meatului acustic extern.
Formează pereţii anterior, inferior şi o porţiune din peretele posterior al
meatului acustic extern, porţiunea distală fiind ocupată de şanţul timpanic
(sulcus tympanicus), pe care se inseră ligamentul anular Gerlach.
Spaţiul restant dintre cele două extremităţi superioare ale semi-
cornetului, respectiv spina tympanica major si minor, este ocupat de porţiunea
cupulară a scuamei temporalului.
Marginea superioară se articulează cu scuama şi stânca temporalului şi
formează scizura Glasser, ce separă fosa mandibulară în două segmente, cel
anterior fiind articular. Lateral, marginea superioară este în contact cu scuama
temporalului şi formează partea posterioară sau laterală a scizurii Glasser sau
fisura timpano-scuamoasă.
Spre interior, prelungirea inferioară a tegmen tympani de la nivelul stâncii
se intercalează între cele două oase amintite si dedublează partea anterioară a
scizurii Glasser în:
- fisura petro-timpanică (posterior);
- fisura petro-scuamoasă (anterior).
La nivelul fisurii petro-timpanice există două orificii care fac legătură cu
regiunea cavotimpanică:
- lateral - este cel mai larg orificiu, prin care trec artera(a.) timpanică
anterioară şi ligamentul malear anterior;
- medial - canalul Huguier, în care se află nervul(n.) coarda timpanului.

3
 Situaţia urechii medii în interiorul osului temporal
Urechea medie cuprinde următoarele regiuni:
• regiunea cavotimpanică (regio cavotympanica, cavum tympani) cu
sistemul miringo-osicular;
• tuba auditivă;
• anexele mastoidiene (annexae mastoideae) - regio
aditoantromastoideea.
Aceste elemente se succed, urmând un ax de 40° în raport cu axul sagital
al craniului. Acest ax este denumit "axul aerian al urechii medii", având o
situaţie asemănătoare axului pars petrosa, ce realizează un unghi de 53° cu
acelaşi ax sagital.

Figura II.2 Cavitatea Timpanică (modificat dupa Basic

Otorhinolaryngology-Thieme)

4
I.2. MALFORMAŢIILE (DISPLAZIILE) URECHII

I.2.1. Malformații ale urechii externe

a. Malformații ale pavilionului

Se datorează tulburărilor în dezvoltarea arcului unu și doi branhial. Displaziile

pot fi de 3 grade:
- Gradul 1 – malformații minore, și aici se include macrootia, microotia,
protruzia pavilionului (urechea în ansă, ureche ‖bleagă‖), criptotia (ureche
lipită de craniu), lipsa părţii superioare a helixului, coloboma auris (traiect
fistulos cu orificiul care se deschide în conduct), deformări ale lobului

- Gradul 2 – malformațiile sunt mai importante și interesează intreg pavilionul,

care nu este dezvoltat și apare sub forma unor muguri, sau a unui
minipavilion.(ex. microotia)

- Gradul 3 – malformații importante - lipsa completă a pavilionului – anotia.

b. Malformații ale conductului auditiv extern

Se descriu:
anomalii de poziție ale conductului;
conduct stenozat sau filiform;
lipsa totală a conductului auditiv extern (atrezia).

5
I.2.2.Malformații ale urechii medii

- Malformaţii minore:

• - fixarea congenitală a scăriței;

• - anomalii ale apofizei lungi a nicovalei;
• - dehiscențe ale pereților căsuței timpanice;
• - traiect anormal al nervului facial;

- Malformaţii majore:

• - lanțul osicular absent;

• - casa timpanului şi mastoida – lipsesc în totalitate sau prezintă
modificări importante;

I.2.3.Malformații ale urechii interne

Malformaţiile urechii interne pot fi: congenitale genetice sau dobândite.

a. Malformaţii congenitale - genetice: autosomal recesive sau

dominante, genosomale sau mitocondriale, sindromice sau
nonsindromice.

În 30% din cazuri sunt descrise o serie de sindroame în care hipoacuzia

este asociată cu anomalii ale: rinichiului, ochilor, scheletului, pielii,
tiroidei,

b. Malformaţii dobândite – prin infectarea mamei în timpul sarcinii cu

diferiţi germeni (TORSCH – toxoplasmă, rubeolă, sifilis, citomegalovirus,
herpes).

Administrarea unor medicamente în timpul sarcinii (thalidomida,

chinina, aminoglicozide), determină apariţia de mutiple anomalii.

Din punct de vedere clinic afecţiunile urechii interne se traduc prin

hipoacuzie care poate merge până la cofoză și vertij.

În funcție de gradul hipoacuziei, pacientul poate fi protezat prin proteze

convenționale sau prin implant cochlear. Implantul cochlear este un
dispozitiv care vine în contact direct cu nervul auditiv, căruia îi transmite
prin electrozi stimuli electrici care conțin informaţia sonoră

6
Se descriu mai multe tipuri de malformaţii ale urechii interne:

lipsa totală a urechii interne și a nervului auditiv (malformaţie Michel);

dezvoltare incompletă a cochleei care prezintă doar turul bazal (malformaţie

Mondini);

lipsa dezvoltării labirintului membranos în porțiunea cochleo- saculară

(malformaţie Scheibe);

lipsa dezvoltării labirintului membranos cochlear și vestibular (malformaţie

Bing – Siebenmann);

lipsa dezvoltării labirintului membranos cochlear (malformaţie Alexander);

7
I.3. TRAUMATISMELE URECHII

I.3.1. Traumatismele urechii externe

Urechea externă poate fi afectată în diferite modalități: prin traumă mecanică,

chimică, diferenţe de temperatură, descărcări electrice. Cel mai frecvent,
traumatismele urechii externe sunt provocate prin accidente de trafic, sporturi
violente, accidente de muncă

În urma traumatismelor pot rezulta:

a. Contuzii – ce pot duce la formarea de othematom, în cazul loviturilor

tangenţiale. Othematomul este o colectie sangvinolentă, ce se dezvoltă între
cartilaj și pericondru Acesta se prezintă ca o tumefacţie violetă, fluctuentă, ce
deformează reliefurile pavilionului. Cel mai frecvent othematomul este situat
în 1/3 superioară a pavilionului.

Tratamentul othematomului constă în evacuarea colecţiei sangvinolente prin

incizie și drenaj, urmat de pansament compresiv și administrare de antibiotice,
pentru a evita suprainfecția.

b. Plăgi – care pot fi lineare sau anfractuoase. Plăgile se vor dezinfecta și

sutura. Dacă sunt anfractuoase și cu interesarea cartilajului, se va îndepărta
cartilajul denudat, se va regulariza și apoi sutura plaga.

Se vor administra antibiotice.

I.3.2.Traumatismele urechii medii

Traumatismele membranei timpanice

Sunt cele mai frecvente dintre traumatismele urechii. Membrana timpanică

poate fi afectată prin:

- undă de presiune (lovituri cu palma deschisă, explozii);

- prin spălătură auriculară, în momentul încercării de extragere a unui corp

străin din conductul auditiv extern, prin jet de apă;

8
- prin extracția corpului străin cu un instrument necorespunzător;
- prin înțepare, accidental sau intenționat;
- prin fragmente de metal în timpul sudurii.
Membrana timpanică este bine să fie examinată cu optică măritoare.
Dacă perforația este mică, se vor administra antibiotice pe cale generală,
pentru a se evita infecția și se va urmări evoluția membranei timpanice,
aceasta având capacitatea de a se reface.

Dacă perforația este mare sau nu se închide spontan, este indicată intervenția
de timpanoplastie de tip I (miringoplastie).

Nu se vor administra în acest timp picături în conduct, pentru a nu contamina

urechea medie şi de asemeni se va evita pătrunderea apei în ureche.

I.3.3.Traumatismele urechii interne și a osului temporal

Atât urechea medie cât și cea internă, fac parte din osul temporal și de aceea,
vor fi tratate împreună. La rândul său, osul temporal este parte din baza
craniului și astfel, de multe ori, leziunile posttraumatice depăşesc cadrul strict
al osului temporal, intrând în aria de competenţă a neurochirurgului.

Traumatismele craniene soldate cu fracturi au devenit tot mai frecvente odată

cu creşterea numărului de vehicule, cu sau fără motor.

Fracturile stâncii temporale pot fi:

a. Fracturi longitudinale (cele mai frecvente), în care linia de fractură, plecând

de la porţiunea scuamoasă a temporalului, trece pe peretele postero-superior
al conductului auditiv extern, pe plafonul căsuţei timpanice, ajungând până în
fosa craniană mijlocie, practic separând în două stânca, până la conductul
auditiv intern

Acest tip de fractură determină mai puține leziuni, afectând cu precădere

urechea medie.

Pacientul prezintă:
- sângerare prin conductul auditiv extern (otoragie);
- cu prezența, eventual, a hemotimpanului (sânge în cavitatea urechii medii);
- scădere de auz.

9
Paralizia de facial și scurgerea de LCR, sunt rare în acest tip de fractură.
Diagnosticul se precizează prin examen CT.

b. Fracturi transverse - Linia de fractură pleacă din fosa craniană posterioară,

trece prin vestibul și urechea internă și se continuă în canalul auditiv intern.

Pacientul acuză vertij rotator violent cu greaţă și vărsături, surditate

neurosenzorială.

Paralizia facială, este prezentă la 50% din pacienți și survine imediat.

Nistagmusul este prezent, cu bătaia rapidă de partea opusă leziunii. Există

scurgere de lichid cefalorahidian (LCR) prin rinofaringe. Diagnosticul se
precizează prin examen CT.

c. Fracturi mixte – sunt cele mai severe și combină liniile de fractură.

Tratamentul fracturilor de stâncă este complex, cu participarea medicilor ATI și

a neurochirurgilor, traumatologilor, oftalmologilor, ORL-iştilor, chirurgilor
maxilo-faciali.

Fistula de lichid cefalorahidian (LCR) se va închide prin intervenție chirurgicală

cât mai repede.

Paralizia de nerv facial, este recomandat de a fi explorată, dacă apare imediat.

Se vor administra antibiotice, în doză mare și cu spectru larg, pentru a evita

pericolul meningitei.

10
I. 4. PROCESE OBSTRUCTIVE ALE CONDUCTULUI AUDITIV EXTERN

Acestea pot fi reprezentate de:

-stenoze congenitale sau dobândite ale conductului auditiv extern; -exostoze și
osteoame ale conductului auditiv extern;
-dop de cerumen;
-dop epidermic;
-corpi străini.

I.4.1. Stenozele și exostozele sunt de resortul medicului specialist ORL și

tratamentul lor este chirurgical

I.4.2. Dopul de cerumen

Cerumenul este produs de glandele ceruminoase de la nivelul conductului

auditiv extern şi include resturi epiteliale și particule străine.

În mod normal cerumenul este eliminat în straturi fine spre exterior.

Când producerea de cerumen depăşeşte capacitatea de eliminare, se formează

dopul de cerumen care poate obstrua complet conductul auditiv extern

Pacientul acuză de obicei, doar hipoacuzie, care se accentuează dacă se

introduce apă în conductul auditiv extern, cerumenul fiind hidrofil.

Tratamentul constă în extragerea cerumenului prin aspirație, după înmuierea

sa cu apă oxigenată.

În lipsa aspiratorului se poate face spălătura auriculară – cu ajutorul seringii

Guyon.

Tehnica: Se proiectează apă încălzită la 38° pe peretele posterior al conductului

auditiv extern în jeturi sacadate fără forță cu ajutorul seringii Guyon. Un ajutor
va ține sub urechea pacientului o tăviță renală în care să se scurgă apa.

11
Spălătura auriculară este totuși de evitat datorită accidentelor ce le poate
determina, fiind contraindicată la pacienții cu afecţiuni otice, cu intervenţii de
timpanoplastie, cu fracturi de stâncă temporară în antecedente.

I.4.3. Dopul epidermic

Se formează prin aglomerarea lamelelor de descuamaţie a epidermului

conductului auditiv extern. Pentru a putea fi extras se recomandă, înmuierea
sa cu preparatul Rp: Alcool 90°-50g, Acid Salicilic-1g, Rezorcină-0,5g și apoi va
putea fi aspirat.

I.4.4. Corpii străini auriculari exogeni

Exista o mare varietate de corpi străini. Aceştia pot fi animați (diverse insecte,
viermi) sau inanimați, care la rândul lor pot fi vegetali sau de altă natură.

Corpii străini pot să nu determine simptomatologie, dacă sunt de mici

dimensiuni. Dacă sunt voluminoşi, obstruează conductul și determină
hipoacuzie. În cazul corpilor străini animați, aceştia pot produce otalgie.

Extragerea lor se poate dovedi dificilă, fiind necesară o bună iluminare și

instrumentar adecvat.

Sub controlul vederii, corpii străini se pot extrage prin spălătură sau cu un
cârlig.

Dacă sunt insecte, se recomandă instilarea de ulei călduţ sau alcool, în

conductul auditiv extern, pentru a imobiliza insecta, după care se va extrage
prin metode obişnuite.

Dacă este un corp străin vegetal, se instilează – în conductul auditiv extern

alcool 90°, care prin deshidratare, micşorează volumul corpului străin și
permite extragerea acestuia cu mai mare uşurinţă.

La copil, extragerea corpilor străini se va realiza sub anestezie generală.

12
1. “Oto-rino-laringologie, pentru asistentii medicali licentiati, carte de curs” - Mârţu
Cristian, Radulescu Luminita, Ed. Gr. T Popa Iasi, 2016, ISBN 978-606-544-408-9;

2. “Oto-rino-laringologia” – Radulescu Luminita, Mârţu Cristian, Corina Butnaru

3. Ataman T. - Otologie, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2002
4. Călăraşu R., Ataman T., Zainea V. - Manual de patologie ORL şi chirurgie cervico-facială,
Ed. Universitară \"Carol Davila\", Bucureşti, 2002

5. Zainea V. - Ghid de diagnostic şi tratament în epistaxis.Ed. Sylvi, Bucureşti, 2000

6. Zenner - Terapia practică a afecţiunilor otorinolaringologice, Ed. PIM, Iaşi, 2002

(traducere Costinescu V.)

7. Nicolae Sorin Axinte-

Aspecte Particulare de Diagnostic şi Tratament în Complicaţiile Otopatiilor Acute și Cronice, 2012,

13