1.

Esenţa generalizării cartografice

Termenul de generalizare derivă din latinescul generalis – ce înseamnă principalul. Generalizarea

cartografică este un aspect particular al generalizării ştiinţifice. Prin generalizare ştiinţifică se înţelege
acea parte a procesului de cunoaştere care duce de la particular la general în stabilirea unor legi ale
dezvoltării obiectelor şi fenomenelor.
După desenarea reţelei cartografice pe foaia de hârtie a viitoarei hărţi, se introduc elementele de
conţinut ale detaliilor care reprezintă un teritoriu sau un fenomen prin semne convenţionale. La prima
vedere s-ar părea că introducerea elementelor de conţinut prin semne convenţionale in interiorul reţelei
cartografice este doar un proces tehnic, care pretinde ca fiecare semn sau simbol să fie introdus într-un
loc anumit, după coordonatele sale geografice şi la dimensiunile cerute de scara de proporţie a hărţii.
Dacă raportul dintre suprafaţa de reprezentat şi suprafaţa viitoarei hărţii ar fi mic, procesul de întocmire
al hărţii ar avea doar acest aspect tehnic. Acest raport, însă, este foarte mare, deoarece ceea ce se
desfăşoară pe arii de ordinul sutelor şi miilor de kilometri pătraţi, pe suprafaţa Pământului, trebuie să se
introducă pe arii de ordinul centimetrilor sau decimetrilor pătraţi, pe suprafaţa hârtiei hărţii. Din acest
motiv pe hartă nu se poate introduce tot ceea ce se găseşte pe suprafaţa Pământului, fapt datorită căruia
apare necesitatea selecţionării obiectelor care se reprezentă.
Problema selecţionării obiectelor sau elementelor de reprezentat, adică alegerea elementelor
esenţiale ale unui teritoriu sau fenomen este cu atât mai dificilă, cu cât suprafaţa de reprezentat este mai
mare. Alegerea detaliilor principale ale teritoriului trebuie să fie în acelaşi timp suficiente pentru a
înţelege relaţiile dintre ele şi dintre diferitele grupe de detalii. Dacă regulile de întocmire a reţelei
cartografice sau a cadrului gradat se stabilesc după relaţii matematice, regulile de completare a acestei
reţele cu detaliile terenului se stabilesc pe baza datelor geografice.
Astfel în procesul de întocmire al conţinutului unei hârţii, observăm că pe lângă aspectul tehnic
acest proces are şi un aspect creator, ştiinţific. Aspectul tehnic al procesului de întocmire asigură hărţii
precizia geometrică, pe când cel creator, geografic în esenţă asigură proprietatea denumită autenticitate
sau conformitate geografică.
Integritatea aspectului tehnic cu cel creator este o sarcină importantă în procesul generalizării
cartografice. Între aspectul tehnic şi cel geografic creator al procesului generalizării există relaţii cu atât
mai antagoniste, cu cât scara hărţii este mai mică. Conform aspectului tehnic, respectând precizia
geometrică, pe hărţi nu se pot reprezenta detalii mai mici de 0,1 mm la scara hărţii, pentru că 0,1 mm
este exactitatea de limită a scării. Totuşi sunt multe detalii ale terenului mai mici de 0,1 mm la scara
hărţii care au o importanţă deosebită şi trebuie reprezentate pentru a asigura autenticitatea geografică.
În acest caz, este necesar să se încalce precizia geometrică a reprezentării.
De exemplu: pe o hartă a Europei la scara 1 : 10 000 000, Dunărea n-ar trebui reprezentată,
deoarece lăţimea ei la scara hărţii este sub 0,1 mm. Însă a întocmi o hartă a Europei fără marele fluviu

1
care o străbate vest-est ar însemna să realizarea unei reprezentări neautentice din punct de vedere
geografic, de aceea se încalcă precizia geometrică a hărţii şi se figurează Dunărea pe harta. Astfel în
generalizarea cartografică nu contează dimensiunile obiectului, ci importanţa lui.
În procesul generalizării cartografice, este necesar nu numai selecţionarea elementelor esenţiale,
dar şi simplificarea semnelor folosite, chiar pentru reprezentarea aceluiaşi element. În această
simplificare se ţine seama de ceea ce este important la obiectul reprezentat.
De exemplu: un sat se reprezintă la scara 1 : 25 000 printr-un complex de semne care ne permit să
observăm nu numai poziţia satului, structura sa (risipită, răsfirată, compactă etc.), dar şi locuinţele şi
chiar modul de folosinţă a lotului de pământ personal al fiecărei familii. La scara 1 : 200 000
reprezentarea este simplificată, încât nu mai putem distinge decât poziţia satului şi structura sa. La
scara 1 :1 000 000, dacă satul are importanţă în tematica hărţii, se reprezintă printr-un mic cerculeţ, care
ne indică doar poziţia sa.
Pe hărţi nu se reprezintă însă numai o singură categorie de obiecte, ci mai multe. In selectarea şi
simplificarea fiecărei categorii de obiecte sau detalii trebuie să se ţină seama şi de imaginea de
ansamblu a teritoriului sau a fenomenului reprezentat, de relaţiile existente între diferite categorii de
obiecte reprezentate. Deci generalizarea necesită şi o sintetizare a conţinutului hărţii.
Având în vedere cele caracterizate, putem defini generalizarea cartografică ca un proces
ştiinţific, creator, de selecţionare, simplificare şi sintetizare a conţinutului hărţii, în scopul obţinerii
unei reprezentări autentice.
Importanţa generalizării conţinutului hărţilor este foarte mare, permiţând cititorului hărţii să-şi
oprească atenţia asupra detaliilor esenţiale ale unui teritoriu sau fenomen. În aşa mod harta uşurează
cititorului descoperirea unor legi geografice din ce în ce mai generale, pe măsura micşorării scării de
proporţie a hărţilor.