Sursa Wikipedia

Hartă
129 limbi
● Articol
● Discuție
● Lectură
● Modificare
● Modificare sursă
● Istoric
Unelte
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Harta Lumii, de Gerard van Schagen, Amsterdam, 1689

Harta Lumii (CIA World Factbook, 2004)

 O hartă cerească din secolul 17, făcută de cartograful Frederik de Wit

Harta este o reprezentare în plan, convențională, micșorată și generalizată a suprafeței

Pământului. Micșorarea se face pe baza unei scări de proporție iar pentru întocmirea hărții se
folosește o proiecție cartografică. O hartă folosește anumite prescurtări sau simboluri explicate
într-o legendă.

Definiție
De-a lungul timpului s-a urmărit o îmbunătățire și standardizare a definiției hărții, observându-se
o cât mai largă cuprindere și perfecționare, existând numeroase variante ale autorilor, multe fiind
deosebit de interesante și de valoaroase.

Definiția, introdusă prin prezenta lucrare, are următoarea formă: harta este o reprezentare
grafică de tip convențional a elementelor întâlnite într-un spațiu cu o anumită dimensiune, pe
suprafața planșei de hârtie ori sub format electronic – digital, conform unei scări de proporție și a
unei proiecții stabilite.

Deoarece universul hărților este atât de complex, iar hărțile îmbracă o paletă foarte largă de
forme, încercăm să definim și astfel: harta este un produs al Cartografiei, sub o formă grafică
transpusă pe planșa de hârtie ori pe un suport de tip digital (electronic), care ne redă
caracteristicile existente într-un spațiu de dimensiuni cunoscute, sub o formă convențională și
standardizată, prin aplicarea principiilor și metodelor cartografice.[1]
 Nova Orbis Tabula in Lucem Edita de Frederick de Wit (1662)

Clasificări
Elementele care se figurează pe hărți definesc tipul hărții. Există astfel două mari categorii de
hărți:

● hărți generale, care reprezintă suprafața Pământului în trăsăturile cele mai importante
- vegetație, relief, căi de comunicație, așezări omenești etc.;
● hărți tematice, care figurează aspecte astronomice, geologice, geofizice, geografice a
suprafeței terestre - temperatura, precipitațiile, densitatea populației etc.

În funcție de scară, hărțile se clasifică în:

● hărți la scară mare, 1:20.000 - 1:200.000

● hărți la scară mijlocie, 1:200.000 - 1:1.000.000
● hărți la scară mică, peste 1:1.000.000

Scara unei hărți ne arată de câte ori suprafața terestră reprezentată a fost micșorată. Astfel, o
scară de 1:100.000 înseamnă că harta este de 100.000 de ori mai mică decât suprafața terestră
reprezentată.

Se mai întâlnesc și categoriile de hărți fizico-geografice, politico-administrative, socio-economice,

hărți topografice.

Mai multe hărți grupate formează un atlas.

Elementele componente ale hărților

Din analiza și observarea hărților se constată faptul că acestea sunt alcătuite dintr-o serie de
elemente ce au rolul de a ne îndruma în citirea și înțelegerea conținutului grafic al acestora. O
serie de elemente sunt obligatorii și nu pot lipsi de pe o hartă realizată corect.

Astfel orice hartă trebuie să fie alcătuită din:

● partea de conținut, aici fiind vorba de partea cartografică propriu – zisă, indiferent de
complexitatea și gradul de cuprindere ori generalizare al acestuia;
● titlul, este o componentă obligatorie, acesta indicând tipul de hartă și destinația sa;
● scara hărții, ce poate fi reprezentată sub trei forme (numerică, directă și grafică), ea
având rolul de a ne arată de câte ori au fost micșorate distanțele din teren pentru a fi
reprezentate pe hartă;
● legenda hărții, care pe unele hărți este posibil să nu fie găsită, însă acest fapt nu este
unul corect, pentru că în fapt reprezentările din interiorul hărților se fac prin semne
convenționale;
● cadrul hărților, poate fi desenat sub o formă complexă ori simplă, în cel din urmă caz
având aspectul liniei ce delimitează suprafața cartografică a desenului.[2]

Hărțile, tipuri și clasificări

Hărțile sunt utilizate în domenii multiple și ramuri ale științelor. Practic gama de hărți este foarte
largă, ceea ce arată și gradul de extindere pe care îl are cartografia generală. În aceste condiții
hărțile pot fi foarte diferite, fiind necesară o ordonare a lor, în scopul cunoașterii și încadrării lor,
la domeniul de care aparțin.

Geografia utilizează intens harta, fiind o parte a acesteia, existența și exprimarea acestei științe
fiind legate de hartă, prin modul său de concepere și redare grafică. În cadrul științei geografiei,
hărțile sunt variate, în funcție de diferite criterii. Astfel, se constată diferențe între hărți precum
cele: geomorfologice, ale populației, economice, climatice, hidrografice, biogeografice etc.

Prin tipuri de hărți putem înțelege că avem de-a face cu un proces (o acțiune) de identificare a
trăsăturilor comune pe care le au hărțile, prin stabilirea unor standarde specifice, care să le
cuprindă într-un anumit tip pe acestea, în acest mod dând valoare reprezentărilor cartografice în
vederea utilizării lor. Astfel se creează o legătură între tipurile de hărți și domeniile de interes,
eliminându-se aspectele inutile legate de interferența dintre hărți diferite.

Prin clasificarea hărților înțelegem faptul că aplicăm un proces cu un caracter sistematic de

ordonare, încadrare sau punerea pe categorii a acestora.

După cum se observă din cele exprimate mai sus, există o strânsă legătură între tipizarea și
clasificarea cartografică. Se văd însă diferențe de terminologie, care aici conlucrează la mai
buna cunoaștere prin studiul hărților.

Hărțile pot fi tipizate și clasificate după o serie de criterii distincte cum sunt:

scara
Diferențierea hărților după scară poate fi diferită de la un domeniu la altul, cum ar fi cele:
geografic, topografic sau din geomorfologie.

Hărțile geografice se diferențiază după scară astfel (A. Năstase, 1983):

● hărți la scară mare: 1: 25 000 – 1: 200 000;

● hărți la scară mijlocie: 1: 200 000 – 1: 1 000 000;
● hărți la scară mică, sunt cele care s-au realizat la scări al căror numitor este mai mare
decât 1 000 000 (un milion), cum sunt Harta Europei cu scara 1: 10 000 000, Harta
Lumii 1: 30 000 000 etc

Hărțile – planurile topografice (A. Năstase, 1983):

● planuri de detaliu pentru construcții, au scara 1: 50, 1: 100;

● planurile urbane, scara 1: 500 și 1: 1 000;
● planurile pentru situațiile de urgență, scara 1: 2000 și 1: 2 500;
● planurile topografice fundamentale, scara 1: 5 000;
● planuri topografice propriu – zise, scările: 1: 5 000, 1: 10 000 și 1: 20 000;
● planurile directoare de tragere (planuri militare), scara 1: 20 000;
● hărțile topografice la scările: 1: 25 000, 1: 50 000, 1: 100 000 și 1: 200 000.

Hărțile și schițele geomorfologice (F. Achim, 2017):

● la scară de detaliu ≥ 1: 10 000 (anume: 1: 2 000 sau 1: 5 000 etc.), aici sunt incluse
schițe geomorfologice, echivalente planurilor topografice;
● la scară mare cu valori ale numitorului cuprinse între 10 000 și 50 000;
● la scară medie sau mijlocie: 1: 50 000 – 1: 100 000;
● la scară mică: 1: 100 000 – 1: 500 000 (ultima corespunde ca dimensiuni Hărții
murale „de perete” a teritoriului românesc, utilizată la orele de Geografia României):
● la scară mică, cu un grad foarte mare de generalizare, au scara mai mică de 1: 500
000, ajungând frecvent 1: 1 000 000, cum sunt cele de prezentare a reliefului
României, ajungând la scara de 1: 10 000 000 pentru relieful Europei, sau chiar 1: 30
000 000 pentru continente mari precum este Asia pe atlase, sau planiglobul la scara
de 1: 40 000 000.

conținutul

● hărțile generale;
● hărțile tematice numite și speciale.

destinația

● hărți didactice;
● hărți de cercetare (științifice);
● hărți de informare;
● hărțile utilitare.

suprafața (unitatea) reprezentată

 ● hărți ale întregii suprafețe terestre;
● hărți ale continentelor sau oceanelor;
● hărți ale unor grupuri de state (țările NATO, U.E. etc.);
● hărți ale unor unități administrative, cum ar fi județele din România;
● hărți ale masivelor montane, bazine hidrografice ș.a.;
● hărți (planuri) ale orașelor, cartiere, localități rurale.

dimensiunea de editare (tipărire)

● hărți cu dimensiuni mici (aici pot fi incluse acele hărți și schițe apărute în cadrul unor
cărți sau cel mult atlase “de buzunar”, care nu depășesc dimensiunile unei coli A4);
● hărți cu dimensiuni mijlocii (hărțile murale școlare, hărțile din atlasele școlare și ale
lumii, hărțile turistice de traseu, chiar hărțile utilizate la clasă ce nu depășesc 2 m pe
latura mare);
● hărțile de dimensiuni mari (depășesc 2 m, ele fiind afișate pe pereții amfiteatrelor
universitare, din clădiri ale unor instituții etc. Aceste hărți se obțin, cel mai adesea, din
îmbinarea mai multor foi);

după culoare

● policrome (color);
● monocrome (alb–negru).

după planul de reprezentare

● hărțile în plan orizontal;

● hărțile în relief (3D);
● planiglobul (globul geografic școlar);
● profilele.

după modul de interacțiune cu alte baze de reprezentare

● hărți realizate pe suportul imaginilor de teledetecție (satelitare sau aerofotogramme);

● hărți rezultate din interacțiunea unora vechi cu cele actuale ori din diferite perioade
(hărți de comparație);

după gradul de sinteză și analiză

● hărțile de sinteză unde sunt puse în evidență anumite aspecte (de exemplu bazinul
hidrografic și rețeaua de afluenți ai Fluviului Nil);
● hărțile de analiză unde alături de semnul elementelor urmărite sunt prezentate date și
explicații;

după caracterul de suport pe care îl pot avea

● hărți pe suportul cărora sunt introduse elemente singulare pentru a se arăta poziția
acestora (de exemplu imaginea unei cetăți la nivelul județului, ori a unui sit arheologic
dintr-o țară ș.a.);
 ● hărți pe care sunt reprezentate pozițiile și direcțiile urmate de anumite elemente
antropice (de exemplu traseul vinului în România, direcții ale marilor migrații umane
în Asia de-a lungul secolelor etc.). [3]

Vezi și
● Scară (cartografie)
● Hartă inversată
● Mercator
● Perioada Marilor descoperiri
● Busolă
● Sextant
● Orientare (geografie)
● Harta cerului
● Harta lui Piri Reis

Note
1. ^ Achim, Florin (2018). Cartografie geografică. Universitară. p. 99.
2. ^ Achim, Florin (2018). Cartografie geografică. Universitară. p. 101.
3. ^ Achim, Florin (2018). Cartografie geografică. Universitară. p. 91 -97.

Minciuna este o afirmație care este contrazisă de către experiență, observație sau bun simț,
care este oferită de mincinos în mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau
parțială a faptelor și a adevăruluisau prin argumentarea selectivă, dar aparent semnificativă, a
faptelor. De regulă, minciuna se consideră o acțiune intențională de declarare a unei stari modale
necomfirmabile sau imediat (ori ușor) confirmabilă, pentru a produce confuzie, a oferi false
speranțe, a determina o anume acțiune sau a crea o anume stare intelectivă, socială ori afectivă
care servește într-un fel sau altul mincinosului. Deși minciunile premeditate sunt cele care sunt
considerate a fi mult mai devastatoare și de neiertat, se pot totuși identifica și minciuni spontane,
nepremeditate, posibil determinate de lipsa de informare, de înțelegere corectă și/sau de
interpretarea greșită a informațiilor existente sau accesibile la un moment dat.

Privit dintr-o anumită perspectivă, se poate afirma că minciuna caracterizează personalitatea, iar
adevărul realitatea, în sensul că personalitatea poate produce afirmații confirmabile sau
infirmabile cu privire la realitate, dar reflectarea realității în individ, care este un adevar, este o
distinctă transpunere a unei cantității purtătoare de informații care se metamorfozează "realitate"
cu o structură și fenomenalitate distinctă.

Astfel, se pot identifica diferite variante ale minciunii, precum ar fi

 ● Minciuna individuală cotidiană, produsă spre a genera convingeri, atitudini sau emoții
predeterminate, așteptate, în partenerii de acțiune sau de afectivitate;
● Minciuna individuală politică, orientată către schimbarea opiniei și convingerilor unui
individ sau a unei mulțimi de subiecți, cu obținerea posibilității de a manipula intențiile
și comportamentele altora în favoarea unui singur individ;
● Minciuna colectivă practicată de un grup sau de către o comunitate cu o anume
poziție socială și privilegii. Minciuna politică colectivă vizează păstratea statutului și
privilegiilor de catre o minoritate aflată în conflict de interese cu o majoritate
defavorizată, lipsită de privilegiile grupului;
● Minciuna economică, individuală sau colectivă, ascunde intenționat starea reală a
unei economii locale, regionale, statale sau globale din diferite motive.
Minciuna socială este acea afirmație sau ansamblu de afirmații care declară sau susțin existența
unor deosebiri de performanță și calitate umană între indivizi, grupuri de indivizi sau mari
colectivitati umane. Aceasta minciună de tip social (care poate fi adesea orientată rasial sau
cultural) caută să introducă diferențe de valoare între oameni sub raport conceptual sau afectiv și
să motiveze orice acțiuni discriminatorii aplicate și aplicabile celor indezirabili.

Acest tip de minciuna segregantă, construită pe baza pretinsei diferențe de calitate dintre
subiecți, a declanșat în decursul istoriei numeroase conflicte sociale mai mici sau mai mari, a
intreținut adversitatea și chiar ura dintre indivizi și/sau grupuri, a înjosit calitatea de om și a făcut
mult rău societății, producând, prin standarde diferite de evaluare, umilire, suferință și degradare
umană.

Minciuna științifică derivă din construcția unei ipoteze incorecte de mecanism cauzal, indiferent
dacă este conjunctural, fenomenal sau social, și pretenția valabilității acelui model (împotriva
evidenței științifice), respectiv a incapacității modelului de a oferi predicții corecte sau de a
explica coerent acele segmente ale realității, societății sau individului, pe care pretinde a le
teoretiza, legifera și/sau explica.

Minciuna culturală vizează împraștierea intențională a unor afirmații false (care pot fi atât
degradante cât și laudative) cu privire la conținutul sau la valoarea diferitelor produse culturale
(dintre care unele pot fi opere de artă), prin propunerea și susținerea unui sistem de valori
preferențial, sistem care neagă valori consacrate și recunoscute. În schimb, apreciază drept
opere fundamentale, creații banale, partizane, uneori antisociale, fără calitate artistică, incapabile
să producă satisfacții de natură emoțională și intelectuală superioare și să extindă orizontul
uman al individului sau colectivității.

Clasificare
Minciuna mare
Este o minciuna care are ca scop sa inșele victima in a o face sa creadă informațiile spuse de cel
care minte, ceva care va fi contrazis, probabil, de unele informații pe care victima le posedă deja.
În cazul în care minciuna este suficient de mare, poate reusi, datorită reticenței victimei sa
creadă că un neadevăr de o asemenea mărime ar fi într-adevar, fabricate.
Cacealma (bluffing)
Cacealmaua este atunci când pretinzi că ai informații pe care nu le ai de fapt. Cacealmaua este
un act de decepție care este rareori văzut ca o faptă imorală când se întamplă în timpul unui joc
în care această decepție este de acord în prealabil de către jucatori. De exemplu, un jucător (de
poker in general), încearcă să îi facă pe ceilalti jucători să creadă că are carți mai bune decât le
are in realitate. În această situație, decepția este acceptată și este privită drept tactică de joc.

Minciuna deschisă
Este o minciună spusă drept și confident în față, cu scopul de a fi convingător.

Minciuna majordom
Este un termen inventat de cercetătorii de la Cornell University, care descriu ca fiind minciuni
mici spuse electronic și sunt folosite pentru a încheia o conversație. De exemplu, trimițându-i
cuiva SMS "trebuie sa plec, a venit chelnerul", când de fapt nu ești la restaurant.[1]

Minciuna contextuală
Se poate afirma o parte a adevărului in afara contextului, știind ca fară informații complete, se
creează o impresie falsă. De asemenea, se pot da fapte exacte dar să inșeli cu ele. De exemplu
sa spui "Da, exact, am mâncat toată ciocolata singur(ă)", spus pe un ton sarcastic, ar putea suna
pentru cel care te ascultă, că defapt nu ai mancat singur ciocolata, când de fapt ai mancat-o.

Economia cu adevărul
Economia cu adevărul este folosită ca un eufemism, pentru decepție, fie prin oferirea de
informații false, fie prin nedezvăluirea anumitor fapte importante. La propriu, se poate descrie ca
dezvaluirea atentă a faptelor, fara a detalia prea cu prea multe informații; a vorbi cu grijă.

Minciuna de urgență
Minciuna de urgență este o minciună strategică, spusă atunci când adevărul nu poate fi spus
pentru că provoaca daune sociale. De exemplu, un vecin poate minți o nevastă furioasă în
legătură cu soțul ei infidel, pentru ca soția să nu îi provoace leziuni fizice soțului sau invers în
timpul conflictului dintre cei doi.

Exagerarea
O exagerare apare atunci când cele mai fundamentale aspecte ale unei afirmații sunt adevărate,
dar numai într-o anumită masură. De asemenea, este vazută ca „întindere a adevărului” sau a
face ca ceva sau cineva sa para mai puternic, slab sau real decât este.
Minciuna glumeață
Minciunile glumețe sunt facute pentru amuzament și formulate într-un mod pe care să îl
înțeleagă toți participanții conversației sau spectatorii, telespectatorii etc... un exemplu este ironia
sau tachinarea.

Minciuna pentru copii

Minciunile pentru copii, sunt in general mediocre, în care deseori se utilizează eufemisme, pentru
a fi mai ușor pentru adulți să abordeze un subiect cu un copil. printre cele mai cunoscute
exemple este cel al berzei „copiii ajung pe lume aduși de barză”, existența lui Moș Crăciun, Zâna
Maseluță sau Iepurașul de Paști

Minciuna prin omisiune

Minciuna prin omisiune este acea minciună prin care se omit date importante, lăsând în mod
deliberat o concepție greșită unei persoane.

Minciuna în afaceri
Vânzatorul unui produs sau serviciu poate sa faca publicitate falsă despre ceea ce oferă, în
special când are competiție. Numeroase țări au adoptat legi –Protecția consumatorului– pentru a
combate astfel de fraude.

Minciuna nobilă
O minciună nobilă, este una care în mod normal ar crea discomfort dacă adevărul ar ieși la
suprafață, dar oferă unele beneficii pentru mincinos facând un bine societății ceea ce înseamnă
ca face bine altora.

Minciuna albă
Minciunile albe sunt minciuni minore care sunt considerate inofensive, sau chiar benefice, pe
termen lung. O versiune generală de o minciună albă este de a spune doar parțial adevărul, prin
urmare nu poate fi suspectat de minciună, pentru a evita întrebările incomode.

Jurământ fals
Jurământul fals este un tip minciună sau un tip declarație falsă dată sub juramânt în timpul unui
proces juridic la tribunal sau în orice tip de jurământ scris. Jurământul fals este o crimă, pentru că
martorul a jurat să spună adevărul, iar pentru credibilitatea instanței să rămână intactă, mărturia
martorului trebuie să fie adevărată.

Reclamă exagerată
Aceste reclame sunt afirmații exagerate, de obicei găsite în publicitate si anunțuri, cum ar fi „cea
mai bună calitate, la cel mai mic preț”, sau „întotdeauna votați pentru interesul tuturor”.
Asemenea afirmații sunt puțin probabil sa fie adevărate, dar nu poate fi dovedit că sunt false,
deci nu încalcă legea.

Taxonomia minciunii conform

Sfântului Augustin
Augustin de Hipona, cunoscut și ca Sfântul Augustin [de Hipona], conform numelui său din latină
Sanctus Augustinus, a scris o carte dedicată minciunii De Mendacio, Despre minciună. Anterior
scrisese "Carte despre minciună" și "Împotriva minciunii". Conform textului cărții De Mendatio,
care este o operă târzie a sa, Sfântul Augustin grupează minciunile în opt categorii grupate în
ordinea severității:

1. Minciuni din texte religioase.

2. Minciuni care rănesc pe toți și nu servesc nimănui.
3. Minciuni care rănesc pe toți și servesc cuiva.
4. Minciuni spuse pentru plăcerea de a minți.
5. Minciuni spuse pentru "a mulțumi pe alții într-o manieră elegantă".
6. Minciuni care nu rănesc pe nimeni și servesc cuiva.
7. Minciuni care nu rănesc pe nimeni și salvează viața cuiva.
8. Minciuni care nu rănesc pe nimeni și salvează "puritatea" cuiva.