În cazul structurilor static nedeterminate, distribuția eforturilor cauzate de acțiuni

exterioare în elementele structurale depinde de rigiditatea elementelor. Pentru

determinarea eforturilor și deformațiilor prin calcul structural este necesară stabilirea
în prealabil a dimensiunilor secțiunilor transversale ale elementelor structurale.
Această fază de proiectare se numește faza de predimensionare. Dimensiunile
secțiunilor stabilite în faza de predimensionare se verifică și, eventual, se modifică în
urma efectuării calculului structural, în faza de dimensionare a a structurii.
În lipsa informațiilor privind starea de eforturi în elementele structurale în această
fază de proiectare, acestea se predimensionează pe baza unor criterii inginerești
simple care vizează, după caz, asigurarea rigidității, rezistenței sau ductilității. Aceste
criterii sunt rezultat al experienței inginerești în rezolvarea unor structuri similare și
nu sunt direct prevăzute de documentele tehnice normative de proiectare. Succesul
etapei de predimensionare asigură un număr mic de iterații în procesul de
dimensionare a elementelor structurale, reduce efortul de proiectare, durata și
costurile totale ale proiectării.
Predimensionarea grinzilor

Grinzile se predimensionează de regulă pe baza unor criterii care vizează în principal

asigurarea rigidității şi ductilităţii la încovoiere a grinzilor. Rezistența la moment
încovoietor și forță tăietoare urmând să fie asigurate prin dispunerea de armătură
longitudinală și transversală.
Criteriu de predimensionare cel mai utilizat este cel care leagă înălțimea secțiunii
transversale a grinzilor de lumina (deschiderea liberă) acestora:

În ambele direcţii, transversală şi longitudinală, grinzile au deschideri maxime de

6,00 m. Lumina grinzilor este mai redusă, în funcție de dimensiunea secțiunii
transversale a stâlpilor. Dacă se consideră că stâlpii vor avea, cel mai probabil,
secțiuni în intervalul 70x70 cm ... 90x90 cm, lumina grinzilor poate avea între 5,10 m
și 5,30 m.
Prin aplicarea ecuației (4) rezultă valori hw situate între 43 cm și 66 cm.
Întrucât clădirea are un regim mediu de înălțime şi este amplasată într-o zonă cu
seismicitate ridicată, este probabil ca acțiunea seismică să dimensioneze elementele
structurale principale. Ca urmare, pentru asigurarea rigidității structurale de
ansamblu la acțiuni orizontale, se aleg valori maxime ale înălțimii transversale a
grinzilor, așa cum rezultă din aplicarea ecuației (4). Din considerente practice de
execuție, hw se modulează la 5 cm, rezultând: hw=65 cm.
Același raționament se poate face și pentru deschiderea de 5,00 m rezultând hw=55
cm.
 Figura 5: Geometria grinzilor – notații
La stabilirea înălțimii grinzilor trebuie să se țină seama și de constrângerile de ordin
arhitectural care vizează în special înălțimea liberă, măsurată sub grinzi, pentru
realizarea golurilor pentru uși și ferestre sau pentru trecerea instalațiilor suspendate.
Dacă, de exemplu, prin tema de arhitectură se solicită o înălțime liberă de nivel de
2,65m, atunci înălțimea grinzilor trebuie limitată la 65cm. Această limitare trebuie
luată în considerare sub rezerva că în cazul în care calculele ulterioare arată că
structura nu poate îndeplini criteriile de verificare din codul P100-1 privind rigiditatea,
rezistența de ansamblu și mecanismul de plastificare, ea trebuie renegociată cu
proiectantul de arhitectură.
Lățimea inimii grinzilor se ia egală cu jumătate până la o treime din înălțimea
secțiunii transversale, modulându-se la 5 cm. Grinzile trebuie să aibă însă lățimea
suficientă care să permită așezarea armăturilor longitudinale, preferabil, pe un singur
rând. O lățime de 25 cm nu permite practic decât așezarea a trei bare în zona
curentă și numai a două bare în zonele de îmbinare prin suprapunere. De aceea,
pentru structura dată se aleg grinzi cu lațimea de 30 cm.