XIV.

PREFABRICAREA ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT

XIV.1. INDUSTRIALIZAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢII

Industrializarea lucrărilor de construcţii se poate defini ca o transformare a

procesului de producţie din construcţii în sensul apropierii lui de caracteristicile
fundamentale ale proceselor de producţie din ramurile industriale, cele mai avansate
din punct de vedere tehnic.
Prefabricarea reprezintă cel mai semnificativ mod de industrializare a lucrărilor
de construcţii întrucât permite mutarea de pe şantier în fabrici sau ateliere de
producţie, a proceselor umede şi cu ciclu lung de realizare.
Şantierele se transformă radical, devenind şantiere de montaj, înregistrându-se
atât creşterea spectaculoasă a productivităţii muncii, cât şi marirea vitezei de
execuţie.
Totuşi, pentru a stabili eficienţa economică a prefabricării, trebuie luate în
considerare cheltuielile totale (fabrică şi şantier), precum şi cele de manipulare
respectiv transport (întrucât se manipulează şi transportă atât materialele cât şi
produsele).
Reducerea cheltuielilor de fabricaţie, presupune asigurarea unui nivel complex
şi avansat de mecanizare a procesului de producţie, sau chiar automatizarea
acestuia.
Mecanizarea complexă sau automatizarea procesului de fabricaţie nu este
posibilă în condiţiile folosirii intensive a mijloacelor utilizate, decât dacă produsele
sunt omogene, chiar uniforme, atât din punct de vedere al tehnologiei de execuţie,
cât şi al formei şi dimensiunilor geometrice. Pentru îndeplinirea acestei condiţii, este
necesară producţia în serie mare a unor elemente cât mai asemanatoare, dacă nu
chiar identice.
Spre deosebire de celelalte ramuri ale industriei, în domeniul construcţiilor
manopera este influenţată în mod direct de condiţiile meteorologice respectiv de
schimbarea locului de muncă, atât de la o construcţie la alta cât şi în cadrul aceleiaşi
construcţii. Aceşti factori, conduc pe de o parte la micşorarea productivităţii, respectiv
la o fluctuaţie a forţei de muncă, unii dintre muncitori (funcţie de calificare) renunţând
la activitatea pe şantier în favoarea altor ramuri ale industriei, iar pe de altă parte la
obţinerea unei calităţi mai reduse.
***
Industrializarea lucrărilor de construcţii are drept scop principal reducerea la
maximum a efectelor negative pe care factorii prezentaţi le au asupra ramurii
construcţiilor.
Industrializarea lucrărilor de construcţii se poate obţine prin :
a) îndepărtarea de pe şantier a proceselor de prelucrare a materialelor - aspect
care presupune existenţa unor baze de producţie proprii, în care să se concentreze
toate procesele de prelucrare a materialelor (prepararea betonului, fasonarea
armăturilor şi preasamblarea plaselor şi carcaselor, confecţionare de cofraje, etc.) ;
b) introducerea pe şantier a unor procedee tehnologice noi – în vederea măririi
productivităţii şi a vitezei de execuţie (transportul betoanelor şi mortarelor prin
conducte, utilizarea când este posibil a cofrajelor glisante şi rulante, preturnarea,
etc.). Toate acestea presupun existenţa unor baze de producţie proprii, pentru
confecţionare, întreţinere şi reparaţii a utilajelor şi dispozitivelor utilizate în procesul
de producţie) ;
c) prefabricarea elementelor de construcţie – care se pot realiza în fabrici
specializate sau de preferat în baze de producţie proprii ;
d) mecanizarea complexă – aplicata tuturor proceselor de transport şi punere în
lucrare.
***
Prin prefabricarea pe şantier (preturnare sau prefabricarea în baze proprii de
producţie), cu tehnologii asemănătoare betonului monolit, manopera pe şantier – şi
în acelaşi timp totală – se reduce în medie, cu circa 20 %.
Prin prefabricarea în fabrici a elementelor de construcţii, manopera pe şantier
se reduce pentru aceste elemente, faţă de soluţia din beton monolit, cu circa 80%, iar
manopera totală (fabricaţie, transport, montare), în medie cu circa 30%.
În general, preturnarea se recomandă doar pentru elemente lungi (stâlpi)
agabaritice, dacă nu există mijloace de transport corespunzătoare (când se atinge
limita tehnică). Pentru toate celelalte cazuri se recomandă executarea elementelor
prefabricate în fabrici specializate.

XIV.2 PREFABRICAREA ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT

Constă în realizarea elementelor de construcţie sau a unor ansambluri în fabrici

specializate, baze de producţie sau platforme special amenajate, urmand ca acestea
să fie doar transportate la şantier, montate şi asamblate.

XIV.2.1 Avantajele principale ale prefabricării

 asigurarea continuităţii lucrului pe tot parcursul anului ;

 utilizarea în cea mai mare parte a muncitorilor calificaţi şi specializaţi în anumite
operaţii ;
 introducerea mecanizării şi automatizării proceselor tehnologice ;
 realizarea unei semnificative economii de cofraje şi uneori de oţel şi beton
(folosind precomprimarea) ;
 obţinerea unei calităţi sporite datorate materialelor de calitate superioară,
specializării muncitorilor, posibilităţii unui control permanent al tuturor operaţiilor şi
gradului ridicat de mecanizare ;
 utilizarea unor metode de accelerare a întăririi betonului ;
 reducerea manoperii pe şantier şi utilizarea muncitorilor calificaţi ;
 reducere timpului de execuţie al construcţiei ;
 mărirea distanţei între rosturile de dilataţie ;
 demontarea şi reutilizarea construcţiei (cazuri mai rare) ;
 posibilitatea încercării elementelor şi verificarea calculelor în acest mod. Dacă
este necesar, în urma concluziilor trase se poate trece la reproiectarea acestora
în vederea ajungerii la soluţia optimă (tehnico – economică) ;
XIV.2.2 Dezavantajele majore ale prefabricării

 pierderea avantajului continuităţii datorate monolitismului ;

 sporirea înălţimii construcţiei datorită suprapunerii elementelor prefabricate ;
 apariţia unor rigidizări suplimentare datorate lipsei monolitismului ;
 necesitatea unor utilaje puternice de ridicat în vederea montării prefabricatelor ;
 sporirea uneori a consumului de oţel şi beton, datorită solicitărilor suplimentare
pentru fazele de manipulare, transport şi montaj ;
 posibilitatea apariţiei unor defecte (fisuri, crăpături, ciobituri, etc.) în timpul
depozitării, transportului sau montajului ;
***
Folosirea prefabricării nu e posibilă în toate cazurile, ea având anumite limite :
 limită tehnică, determinată de posibilităţile de confecţionare a prefabricatelor, de
transport şi manipularea acestora ;
 limită de eficienţă economică (se iau în considerare tipizarea şi numărul minim de
bucăţi) ;
 limită de ordin estetic (mai ales în cazul construcţiilor civile).

XIV.2.3. Operaţii de lucru privind realizarea elementelor prefabricate din beton

armat şi precomprimat

Tehnologiile de realizare a elementelor prefabricate din beton armat şi beton

precomprimat înglobează o serie de operaţii de lucru. Operaţiile de lucru care se
regăsesc la toate tehnologiile de prefabricare, se numesc operaţii de lucru principale.
Operaţiile de lucru care se regăsesc numai la tehnologiile de realizare a anumitor
elemente prefabricate, se numesc operaţii de lucru specifice.

XIV.2.3.1 Operaţii de lucru principale

1) curăţirea şi ungerea tiparelor ;

2) asamblarea tiparelor ;
3) montarea armăturilor ;
4) punerea în operă a betonului şi compactarea lui ;
5) tratarea termică ;
6) decofrarea ;
7) controlul de calitate al prefabricatelor ;
8) marcarea elementelor ;
Notă : pe una din feţele elementului prefabricat, care rămâne mereu la vedere, se
inscripţionează cu vopsea :
 iniţialele producătorului ;
 tipul elementului prefabricat (conform specificaţiilor proiectului) ;
 numărul lotului şi data de fabricare ;
 semnul delegatului CTC care a făcut recepţia ;
 semne pentru stabilirea poziţiei corecte în timpul transportului, depozitării şi
montajului (dacă este necesar) ;
9) depozitarea ;
XIV.2.3.2 Operaţii de lucru specifice

1) poziţionarea pieselor înglobate - rame pentru goluri mari, cutii pentru goluri mici,
praznuri, plăcuţe metalice, etc. ;
2) tensionarea armăturilor de înaltă rezistenţă - în cazul elementelor prefabricate de
beton precomprimat cu armături preîntinse ;
3) transferul forţei de precomprimare - operaţia se realizează în momentul când
betonul a atins rezistenţa minimă prevăzută în proiect ;
4) lucrări de finisaje – în cazul panourilor prefabricate de faţadă (suprafaţa
exterioară), al celulelor spaţiale prefabricate pentru băi (suprafeţele interioare) ;
5) lucrări de termoizolare ;
6) lucrări de instalaţii – în unele elemente prefabricate, se montează tubulaturi
COPEX şi doze pentru instalaţiile electrice, ţevi pentru circulaţia agentului
încălzitor, etc. ;
7) sablarea – în cazul când elementul prefabricat se realizează din mai multe straturi
de beton turnate separat, în vederea asigurării unei bune aderenţe între straturi
(asperizarea suprafeţelor), pe suprafaţa turnată anterior se proiectează un jet de
nisip sub presiune.

XIV.3 TEHNOLOGII DE BAZĂ

Sunt tehnologiile de realizare a elementelor prefabricate din beton armat şi

beton precomprimat (deşi au multe particularităţi în funcţie de tipul elementului pe
care îl realizează şi a mijloacelor folosite), ele putându-se grupa în 3 tehnologii de
bază :
 tehnologia STAND ;
 tehnologia ÎN FLUX DE AGREGATE ;
 tehnologia CONVEIER.

XIV.3.1 Tehnologia STAND

Tehnologia STAND se caracterizează prin aceea că, în cadrul fluxului de

fabricaţie, tiparele sunt fixate pe un amplasament, anume stabilit, iar muncitorii
(specializaţi pe anumite operaţii de lucru) şi utilajele tehnologice cu care se
realizează diferitele operaţii se deplasează de la un tipar la altul, de la un post de
lucru la altul.
Tiparele se amplasează în general (Fig. XIV.1) pe o platformă — exterioară sau
acoperită — în unul sau mai multe şiruri (1).
Linia tehnologică STAND este deservită de utilaje proprii (2) de ridicat şi
transportat materialele şi semifabricatele (poduri rulante, macarale portal, macarale
turn), ce se deplasează pe căi, de rulare (3) în lungul şirurilor de tipare. Linia
tehnologică este prevăzută cu instalaţii electrice de forţă, racorduri de apă, canal şi
de energie termică (abur, apă caldă etc), toate având prize de alimentare (4) la
distanţe convenabile pentru tiparele amplasate.
 Transportul semifabricatelor (beton, armătură, alte piese înglobate) se face cu
dumpere pitice (Fig. XIV.2) sau electrocare (5) până în raza de acţiune a mijlocului
de ridicare de pe stand, care efectuează şi transportul transversal. Betonul se
transportă în bene cu deschidere la partea inferioară, pentru descărcare.

Fig. XIV.1 : Tehnologia STAND

1-şir de prefabricate; 2- pod rulant; 3-cale de rulare; 4-prize de alimentare pentru instalaţii;
5-utilaj transport semiprefabricate; 6-depozit prefabricate.

Fig. XIV.2 : Dumper pitic

Compactarea betonului se face cu vibratoare de cofraj, reazeme vibrante,

pervibratoare.
Tratamentul termic se face în tipare (cofraje) încălzitoare, în masa lui, sau, în
mod excepţional, în camere de aburire.
Într-un post de lucru se poate instala un singur tipar sau mai multe, mecanizate
sau nu, pe un singur rând sau suprapuse, individuale sau în baterii de tipare
verticale, care pot fi prevăzute eventual cu cortine încălzitoare şi vibrante etc.
Când se folosesc baterii de tipare se poate realiza şi o maşină de turnare
alcătuită dintr-un buncăr distribuitor în care se descarcă betonul şi care se
deplasează deasupra tiparelor.
 În cazul liniilor tehnologice interioare de tip STAND trebuie rezervate la capete
spaţii pentru a doua fază de răcire — de la temperatura la care s-a făcut decofrarea,
la temperatura mediului. De aici prefabricatele se transportă pe orizontală în depozit
(6), folosind mijloacele de ridicare (2) sau mijloace speciale.
Pentru realizarea elementelor de beton precomprimat se folosesc tipare
purtătoare a forţei de precomprimare sau standuri lungi, cu culei la capete, între care
se întinde armătura pentru toate elementele ce se pot realiza între cele două culei.
În tehnologia STAND se pot realiza orice elemente prefabricate, acestea nefiind
plafonate nici ca serie, nici ca gabarit sau greutate. Singura limitare o constituie
capacitatea utilajelor de ridicare.
Consumul de manoperă pe 1(m3) de beton poate varia în limite foarte largi
(20÷40h/m3), în funcţie de înzestrarea tehnică cu mijloace şi în special în funcţie de
tiparele utilizate — de la cele mai simple, până la tipare mecanizate, vibratoare,
încălzitoare, purtătoare ale forţei de precomprimare etc, adevărate maşini de
formare, recomandabile în special pentru elementele de construcţie foarte mari.

XIV.3.2 Tehnologia ÎN FLUX DE AGREGATE

Tehnologia ÎN FLUX DE AGREGATE se caracterizează prin aceea că în cadrul

fluxului de fabricaţie tiparele sunt mobile şi sunt transportate succesiv pe la diferite
posturi de lucru (fixe), care formează lanţul tehnologic.
Pe o asemenea linie tehnologică (Fig. XIV.3) sunt stabilite spaţii speciale în care
se realizează fiecare operaţie sau grup de operaţii.

Fig. XIV.3 : Tehnologia ÎN FLUX DE AGREGATE

1-atelier de tipare; 2-atelier de armături; 3-depozit de armături; 4-montarea armăturilor;
5-prepararea betonului; 6-distribuitor de beton; 7-post de formare (turnare, vibrare);
8-aşteptare pentru tratament termic; 9-tratament termic; 10-decofrare; 11-control calitate;
12-depozit; 13-stand de încărcare; 14-curăţire tipare; 15-depozit tipare.

Fiecare post este dotat cu utilaje şi instalaţii care, fiind fixe, pot avea gabarite şi
dimensiuni mari şi, în consecinţă, un nivel tehnic foarte ridicat.
Tiparele trebuie să fie foarte rigide pentru a nu se deforma în timpul
transportului şi să provoace fisuri în betonul proaspăt, vibrat, dar neîntărit.
Linia tehnologică trebuie să fie dotată cu utilaje de ridicat (poduri rulante,
macarale portal), corespunzătoare pentru manevrarea elementelor prefabricate,
inclusiv a tiparelor şi înzestrate cu micro-viteze.
 Existenţa unui punct fix de betonare face posibil transportul betonului cu benzi
transportoare sau prin pompare şi folosirea, pentru compactare, a unor mese sau
reazeme vibrante, foarte puternice.
Tratamentul termic se face în camere de aburire, la presiune atmosferică
normală, cu control automatizat al temperaturii. Pentru perioada de aşteptare,
tiparele se aşează în stive, în faţa camerei, ceea ce permite umplerea rapidă a
acestora.
Tehnologia ÎN FLUX DE AGREGATE se aplică unui tip de prefabricat de serie
foarte mare (dat fiind investiţia iniţială foarte mare) şi cu greutate mică sau mijlocie
(de regulă până la 5 tf). Greutatea elementelor prefabricate este plafonată la circa
50% din sarcina utilă a podurilor rulante sau macaralelor, din cauza greutăţii mari a
tiparelor, care trebuie să fie foarte rigide. Pentru poduri rulante uzuale de 50 kN
rezultă piese de maximum 1 m3 de beton, iar pentru podurile de 10 kN, care pot fi
considerate mari, piese prefabricate de maximum 2 m3.
Şi dimensiunile pieselor prefabricate sunt limitate de dimensiunile meselor
vibrante şi ale camerelor de aburire. Concomitent, numărul mare de operaţii
înseamnă şi ciclu lung de fabricaţie. Consumul de manoperă variază între 20 şi 30
h/m3 beton.
Tehnologia ÎN FLUX DE AGREGATE se foloseşte pentru piese relativ mici (Ex.
tuburile de presiune din beton precomprimat), existând tendinţa de înlocuire a ei cu
cea în CONVEIER.

XIV.3.3 Tehnologia CONVEIER

Tehnologia CONVEIER constă în principiu în trecerea succesivă şi continuă a

unor tipare (T) prin faţa unor posturi de lucru fixe, unde se efectuează diversele
operaţii, inclusiv tratamentul termic şi finisajul, astfel încît atunci când piesa
părăseşte linia tehnologică este complet terminată (Fig. XIV.4).
Dat fiind investiţia iniţială mare, cu această tehnologie este indicat să se
realizeze elemente prefabricate de mare serie şi cu greutăţi mici şi mijlocii (≤ 5 tf,
pentru a nu fi necesară folosirea unor utilaje de ridicat şi transportat de tip greu,
respectiv a unor camere de tratare termică cu dimensiuni neeconomice).
Tehnologia CONVEIER se caracterizează printr-un grad ridicat de mecanizare
şi chiar automatizare (pentru anumite operaţii tehnologice), asigurând o utilizare
maximă a suprafeţelor de producţie, respectiv cea mai ridicată productivitate (datorită
specializării totale a utilajelor şi muncitorilor).
Tiparele (T) nu se mai deplasează cu poduri, macarale etc., ci pe trenuri de roţi
(R) care circulă pe linii de cale ferată, antrenate cu ajutorul unui lanţ fără sfârşit (lanţ
Gall) care se deplasează între linii, sau printr-un alt sistem de deplasare mecanică.
Procesul de fabricaţie se desfăşoară în flux continuu, ritmic. Tratamentul termic se
efectuează în mers în cadrul unor tunele sau turnuri, cu acţiune continuă.
Betonul este adus de la staţia de preparare cu ajutorul benzilor transportoare şi
descărcat într-un buncăr (de obicei mobil cu posibilitatea de deplasare pe două
direcţii, pentru a permite o împrăştiere uniformă a betonului pe toată suprafaţa
tiparului). Compactarea betonului se face cu grinzi sau mese vibratoare.
 La unul din capetele liniei se montează armătura (1), în tiparele care trec apoi
prin faţa maşinilor de formare unde se toarnă (2) şi se vibrează (3) betonul. După ce
parcurg o zonă „de aşteptare" (4) tiparele intră în tunelul de tratare termică (5). La
ieşire elementele sunt decofrate (6) iar tiparele curăţate şi unse (7) pentru o nouă
folosire. În cazul folosirii de tunele de tratare termică spaţiul de deasupra acestora
poate fi folosit pentru depozitare temporară a prefabricatelor în vederea răcirii (8),
depozitarea propriu-zisă făcîndu-se în exterior (9).
Manipularea elementelor prefabricate după decofrare, se face cu utilaje de
ridicat şi transportat de tipul podurilor şi grinzilor rulante.
Pentru vagonete (cărucioare) şi tipare este necesară o linie de întoarcere.
Pentru o mai bună folosire a spaţiului se pot combina două conveiere paralele şi de
sens contrar (Fig. XIV.4, b). Este necesar ca cel puţin tratarea termică să fie
amplasată într-o zonă comună, întrucât încrucişarea fluxurilor de alimentare cu
armături (A) şi cu beton (B) a celor două conveiere nu poate fi evitată. Conveierele
paralele şi de sens contrar se pot dispune alăturat, ca în (Fig. XIV.4, b), sau
suprapus.
O linie de fabricaţie poate fi alcătuită din mai multe conveiere.
Egalizarea duratelor tuturor operaţiilor tehnologice se obţine prin variaţia
numărului de muncitori de la posturile de lucru.

Fig. XIV.4 : Tehnologia CONVEIER :

a-conveier simplu, secţiune longitudinală; b-conveier dublu, vedere în plan.
1-montarea armăturii; 2-turnarea betonului; 3-vibrarea betonului; 4-zonă „de aşteptare”, 5-zonă de
tratare termică (tunel); 6-decofrarea; 7-curăţire tipare şi ungere; 8-zonă de răcire; 9-depozit de
prefabricate.

Tehnologia în CONVEIER are indici tehnico-economici mult superiori celei în

FLUX DE AGREGATE. Aplicarea ei este limitată la piese de mare serie, dar nu în
ceea ce priveşte gabaritul. Se poate schimba relativ uşor sortimentul.
XV. CONSTRUCŢII DIN ELEMENTE PREFABRICATE DIN BETON

XV.1 DEFINIŢII

Prefabricatele sunt elemente de construcţie executate, în general, în unităţi

industriale de profil. După caz, producţia acestora se poate organiza şi în zone sau
poligoane special amenajate, transportate la obiect şi montate la poziţie, în
conformitate cu detaliile de execuţie. Aceste elemente se solidarizează între ele prin
îmbinări umede (betonarea monolitizărilor) sau uscate (suduri, şuruburi etc.),
formând sisteme structurale pentru construcţii (Fig. XV.1 şi XV.2).

Fig. XV.1 : Montajul elementelor prefabricate - stâlpi din beton armat şi grinzi din
beton precomprimat – în vederea obţinerii unui sistem structural în cadre pentru o
hală parter.

Fig. XV.2 : Sistem structural de hală parter, compus din cadre prefabricate (cu
îmbinări uscate).
XV.2 ASPECTE ALE UTILIZĂRII ELEMENTELOR PREFABRICATE DIN BETON

În comparaţie cu construcţiile executate din beton armat monolit, cele executate

din elemente de beton prefabricat se caracterizează prin :
 caracterul lor industrial, operaţiile executate pe şantier reducîndu-se la simple
operaţii de montare şi îmbinare ;
 volumul redus de manoperă, determinat de creşterea gradului de mecanizare şi,
implicit, prin productivitatea ridicată a lucrărilor ;
 necesitatea amenajării unor spaţii corespunzătoare pentru depozitarea
elementelor prefabricate, respectiv existenţa şi utilizarea permanentă a unor
mijloace pentru transport la obiect şi ridicat ;
 sporirea eficienţei economice ca urmare a scurtării duratei de execuţie a lucrărilor,
respectiv a termenului de intrare în funcţiune ;
 eliminarea lucrărilor de cofrare-decofrare, precum şi a unui important volum de
operaţii de susţinere (eşafodaje şi schele), cu efecte foarte importante asupra
consumului de materiale deficitare şi a manoperei ;
 asigurarea unei calităţi superioare a lucrărilor, determinată de caracterul industrial
al operaţiilor de prefabricare şi de posibilităţile sporite de control a execuţiei.

XV.3 CLASIFICAREA ELEMENTELOR PREFABRICATE DIN BETON

Prefabricatele pot fi clasificate pe criterii de : funcţionalitate, alcătuire, fabricaţie

şi formă.

XV.4. CRITERII ESENŢIALE ÎN ALEGEREA VARIANTEI OPTIME DE MONTAJ

Pentru a deveni eficientă, acţiunea de prefabricare nu se poate produce oricum,

ci în strânsă legătură cu condiţiile concrete de realizare a fiecărei construcţii şi în
funcţie de unitatea de execuţie. Din momentul în care soluţia constructivă este
stabilită, alegerea variantei de execuţie depinde în cea mai mare măsură de
posibilităţile reale de realizare ale unităţii de execuţie respective.
În elaborarea fişei tehnologice trebuie să se ţină seama cel puţin de următoarele
elemente :
 dotarea cu mijloace de transport, de manipulare şi dispozitive de ridicare ale
şantierului ;
 numărul de personal muncitor calificat de care se dispune ;
 drumurile de acces la obiect (cele existente sau cele care urmează să devină
definitive) ;
 posibilitatea de execuţie a prefabricatelor în bazele de producţie sau la şantier ;
 distanţele de transport ale prefabricatelor de la locul de execuţie la locul de
montaj.
Din analiza acestor elemente, strâns legate între ele, va trebui să rezulte
varianta tehnologică optimă. Aplicarea acesteia trebuie să conducă la costuri minime,
la mărirea productivităţii muncii şi la reducerea timpului de execuţie, respectiv la
apropierea termenului de punere în funcţiune.
XV.5. ORGANIZAREA FABRICAŢIEI, TRANSPORTULUI ŞI MANIPULĂRII
PREFABRICATELOR

XV.5.1 Organizarea fabricaţiei în poligoane de prefabricate

Pe poligoanele de prefabricate amenajate în cadrul unităţilor de construcţii se

execută, de regulă, elemente transportabile. Rezultă de aici că aceste elemente
trebuie să aibă gabarite care se pot înscrie în cele ale mijloacelor de transport cu
care sunt dotate unităţile de construcţii şi să aibă greutăţi limitate la capacitatea
acestor mijloace de transport, precum şi a mijloacelor de încărcare - descărcare.
De asemenea, la alegerea soluţiei de executare a prefabricatelor în bazele
proprii de producţie se ţine cont de : distanţa de transport (poate deveni o condiţie
prohibitivă), starea căilor de acces la obiectele care se execută, capacitatea de
realizare la termen a numărului necesar de prefabricate.
În vederea realizării producţiei, un poligon de prefabricate trebuie să respecte
următoarele :
 se amplasează în imediata apropiere a unei staţii de betoane ;
 se realizează în cadrul unor baze de producţie mai complexe, care conţin : atelier
de fasonare a armăturilor cu spaţii de depozitare, atelier de confecţii metalice cu
spaţii de depozitare, utilităţi formate din instalaţii de forţă, apă etc ;
 sunt dotate cu elemente de cofraje de tip universal (interşanjabile) şi se asigură
cu tipare unicat pentru elemente de forme şi dimensiuni deosebite ;
 sunt dotate cu utilaje de manipulare şi transport (de obicei, macarale-portal pe căi
de rulare şi macarale independente, pe pneuri), cu caracteristici şi performanţe
tehnice corelate cu dimensiunile şi tonajul maxim al elementelor prefabricate
prevăzute a se executa ;
 se prevăd spaţii de depozitare pentru prefabricatele executate ;
 drumurile de incintă trebuie să asigure manevrele mai dificile ale mijloacelor de
transport de mare capacitate.

Fabricaţia se organizează într-o manieră industrializată, permiţând utilizarea cu

maximă eficienţă a materialelor puse în operă (oţel-beton şi confecţii metalice cu
precădere), obţinerea unei bune calităţi a betonului turnat, realizarea dimensiunilor
corecte ale fiecărui element, utilizarea cu rentabilitate crescută a cofrajelor şi
tiparelor, micşorarea cantităţii de manoperă pe unitatea de produs.
Un poligon de prefabricate este prezentat în (Fig. XV.3). Acest gen de poligon
se execută pentru deservirea unei antreprize şi este calculat la o capacitate de 7500
m3 de prefabricate anual. Acesta este un modul care poate fi utilizat ca atare, dublat
(15000 m3/an) sau triplat (22500 m3/an).
 Fig. XV.3 : Alcătuirea unui poligon de prefabricate cu capacitatea de 7.500 m3/an

Un alt tip de poligon este poligonul mobil, special proiectat pentru realizarea
prefabricatelor relativ uşoare şi de serie. Poligonul se montează lângă zona de
construcţie şi aici se prefabrică toate elementele necesare investiţiei : fundaţii,
panouri de închidere, canale de ventilaţie etc.

Caracteristicile poligonului mobil sunt următoarele :

 este dimensionat astfel încât ciclul de fabricaţie să fie egal cu ciclul de montaj,
zona de depozitare asigurând o rezervă de numai 10 zile ;
 este dotat cu tipare mobile, translatabile, basculante, care asigură fabricarea unui
element în 24h ;
 toate componentele sunt containerizabile, ceea ce permite mutarea şi instalarea
uşoară de la un şantier la altul.

XV.5.2. Organizarea preturnării unor prefabricate lângă locul de montaj

În situaţii speciale, de regulă când sunt necesare prefabricate agabaritice sau

cu greutăţi foarte mari, pentru realizarea acestora se creează, chiar la locul de
montaj sau în apropierea acestuia, o pistă de prefabricate.
Pentru buna funcţionare, o asemenea pistă necesită fie betonarea pe zona de
preturnare, fie, de preferinţă, chiar executarea parţială a pardoselii brute a viitorului
obiect. Nu sunt necesare instalaţii deosebite faţă de acelea existente în mod curent
pe orice şantier.
 În vederea reducerii la minimum a suprafeţei pistelor de beton astfel amenajate,
se recomandă ca elementele prefabricate de aceleaşi tipodimensiuni, sau de
tipodimensiuni adaptabile, să se toarne suprapus (lucru exemplificat în mai multe
figuri, condiţionat ca elementele suprapuse să poată fi montate din acelaşi punct de
staţie al macaralei).
Ca avantaj, preturnarea prefabricatelor pe şantier elimină transportul acestora
de la poligonul de prefabricate la obiect, precum şi o serie de manipulări
intermediare.
Ca dezavantaj, preturnarea se execută totuşi cu mijloace de şantier, nereuşind
să ajungă la nivelul de eficienţă obţinut în poligoanele de prefabricate. Prin graficul
de eşalonare al lucrărilor şi prin analiza competentă a planului de situaţie trebuie
foarte atent fixată perioada de preturnare a prefabricatelor, precum şi zona afectată
acestora (în procesul de turnare şi în perioada depozitării), pentru ca prefabricatele
să prezinte rezistenţa necesară la termenele de montaj şi condiţiile tehnologice
pentru acesta.

Notă : toate aceste caracteristici duc la necesitatea imperioasă ca preturnarea

elementelor prefabricate pe şantier să se facă numai pe baza unei fişe tehnologice
elaborată în toate detaliile.

XV.5.3 Organizarea transportului

Transportul se organizează în urma analizei atente a mai multor elemente :

 forma, dimensiunile şi greutatea elementului prefabricat ;
 tipul şi capacitatea mijlocului de transport aflat în dotare ;
 poziţia concretă a obiectului la care se transportă prefabricatul, drumurile de
acces şi poziţia platformei de depozitare.

Pentru elementele prefabricate de tip curent (grinzi, stâlpi, elemente de planşeu,

elemente de acoperiş, elemente de închidere şi compartimentare), există în dotarea
unităţilor de construcţii mijloace care pot asigura integritatea acestor elemente pe
timpul transportului.
Câteva tipuri de mijloace de transport utilizate în mod curent pentru
transportarea prefabricatelor uzuale sunt prezentate în (Fig. XV.4).
 Fig. XV.4 : Mijloace de transport a prefabricatelor

În rândul acestor mijloace de transport se află : treilere de 8÷20 (tf), semiremorci

de 18÷20 (tf), remorci speciale tractate de autocamioane sau tractoare.
Pentru elementele care nu au o formă simplă (prefabricate spaţiale, elemente
cu dimensiuni agabaritice etc.), se adaptează pornind de la tipurile curente,
dispozitive speciale utilizate la transport, pentru asigurarea stabilităţii şi integrităţii
elementului pe traseu.
Pentru bunul mers al activităţii de transport, prin proiectul de organizare de
şantier şi prin fişa tehnologică a obiectului sunt stabilite traseele mijloacelor de
transport, obligatorii în fiecare fază a execuţiei. Nerespectarea acestor prevederi
poate conduce la blocaje de circulaţie şi chiar la accidente. De asemenea, prin
proiectul tehnologic şi de organizare se stabileşte tipul mijlocului de transport,
dispozitivele necesare (dispozitive tip sau adaptate, în cazuri speciale).

XV.5.4 Organizarea manipulării. Dispozitive de ridicare

Pe traseul de transport al elementelor prefabricate de la locul de turnare la locul

de punere în operă au loc mai multe manipulări ale acestuia, care trebuie executate
cu maximă responsabilitate, de echipe special instruite, altfel putând să apară
defecţiuni în prefabricat, uneori neremediabile.
În vederea realizării unei manipulări corecte se impun o serie de măsuri :
 prevederea pentru fiecare tip de prefabricat a unui dispozitiv special necesar
manipulării (dispozitiv ce poate fi diferit de cel necesar pentru montaj) ;
 stabilirea unei echipe bine instruite pentru efectuarea manipulărilor ;
 verificarea, la fiecare prefabricat, a eventualelor defecţiuni provenite în urma unei
manipulări precedente greşite.
Pentru elementele tip şi curente, există în dotarea unităţilor de construcţii
dispozitive de manipulare tipizate, omologate.
Pentru elementele cu forme sau gabarite deosebite se prevăd prin proiectul de
organizare de şantier dispozitive speciale.
Dispozitivele de ridicare fiind foarte importante în procesul de montare a
prefabricatelor, trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe :
► să asigure integritatea prefabricatului ;
► să fie sigure şi să nu permită mişcări necontrolate (alunecări, rotiri etc.) ;
► să fie uşor de manevrat la sol şi la poziţie (dată fiind poziţia, deseori precară, din
care se desprinde prefabricatul din dispozitivul de ridicare după montare, se cere
ca sistemul de prindere să fie cât mai uşor de manevrat) ;
► să aibă o greutate cât mai redusă (în caz contrar, se poate ajunge la creşterea
artificială a capacităţii necesare a macaralei) ;
► să fie rigid, astfel încât să poată asigura montarea unui număr mare de
prefabricate, fără să sufere deformaţii periculoase ;
► să fie uşor de depistat eventualele defecţiuni survenite după o utilizare
îndelungată ;
► să fie capabil să acopere o gamă largă de elemente prefabricate de acelaşi tip
(ex.: un singur tip de dispozitiv pentru toate grinzile, un singur tip de dispozitiv
pentru toţi stâlpii normali etc.).
Ca urmare a acestor deziderate, adoptarea unui anumit tip de dispozitiv pentru
un anumit tip de prefabricat se face numai prin proiectul tehnologic şi de organizare.
Este cu desăvârşire interzisă folosirea unor dispozitive improvizate, din materiale
neatestate sau cu defecţiuni.
Pentru prefabricatele cu gabarite sau greutăţi deosebite se proiectează şi se
utilizează dispozitive speciale.

Notă : pe fiecare dispozitiv în parte se marchează clar destinaţia şi capacitatea de

ridicare, fiind interzisă utilizarea unui dispozitiv pentru ridicarea altui element decât
cel pentru care a fost destinat, fără avizul proiectantului de specialitate.

Câteva din dispozitivele tip utilizate pentru manipularea elementelor

prefabricate, se prezintă în (Fig. XV.5).
 Fig. XV.5: Dispozitive pentru manipularea elementelor prefabricate :

DISPOZITIVE PENTRU DEPOZITARE :

1. Dispozitiv U 277 pentru depozitarea grinzilor prefabricate - proiect IPC 7207/1980
2. Dispozitiv U 192 pentru depozitarea grinzilor prefabricate - proiect IPC 7207/1980
3. Dispozitiv U 275 pentru depozitarea elementelor de suprafaţă - proiect IPC 7207/1980

DISPOZITIVE DE MANIPULAT GRINZI :

1. Dispozitiv de manipulat şi montat grinzi - proiect IPC 7025/11
2. Dispozitiv de manipulat şi montat grinzi - proiect IPC 7025/11

DISPOZI TIVE PENTRU MANIPULAT CHESOANE ŞI ECP :

1. Dispozitiv de manipulat chesoane U 160 - proiect IPC 7207/1980 - poate fi adaptat şi pentru
manipularea şi montarea fundaţiilor prefabricate.
2. Dispozitiv pentru manipulat elemente de suprafaţă tip ECP - proiect IPC 7025/11