AEROSOLI

Aerosolii sunt preparate farmaceutice sub formă de particule fine, dispersate în aer sau alt gaz cu
ajutorul unor dispozitive speciale, destinate aplicării la nivelul căilor respiratorii, pe piele sau pe mucoase.
Termenul de aerosol se referă la sistemul fizic eterogen de dispersie a particulelor lichide sau solide într-un
mediu gazos.

Nu au monografie in FR X. In Ph. Eur. si FR X- Supplim. 2004 aerosolii sunt inclusi in doua

monografii: Preparate farmaceutice presurizate si Preparate pt inhalatii.

,,Preparate farmaceutice presurizate” = preparate conditionate în recipiente speciale, sub presiunea unui
gaz. Ele conţin una sau mai multe substante active ce sunt eliberate din recipient cu ajutorul unei valve sub
formă de aerosol (dispersie de particule solide sau lichide într-un gaz - mărimea particulelor fiind adaptată
modului de utilizare) sau a unui jet lichid sau semisolid (spumă). Presiunea necesară pentru a asigura evacuarea
conţinutului medicamentos este produsă de propulsori corespunzători. Sunt destinate administrarii prin inhalare
sau pt uz topic.

„Preparatele pentru inhalaţii” = preparate lichide sau solide destinate a fi administrate pe căile
respiratorii sub formă de vapori sau aerosoli, în vederea unei acţiuni locale sau sistemice. Ele conţin unul sau
mai multe principii active, dizolvate sau dispersate într-un vehicul corespunzător. Preparatele pentru inhalaţii pot
conţine (dependent de tip) gaz propulsor, cosolvenţi, diluanţi, conservanţi, solubilizanţi, stabilizanţi etc. Aceste
substanţe auxiliare nu trebuie să exercite efecte toxice asupra cililor şi mucoasei tractului respirator.

Avantajele aerosolilor:

- asigură o administrare comodă la nivelul arborelui respirator, acceptată de pacienţi;

- substanţele active evită bariera hepatică şi acţiunea sucurilor digestive;

- absorbţia medicamentelor pe cale transpulmonară este comparabilă cu cea obţinută pe cale parenterală.
Substanţele medicamentoase ca aerosoli administrate la acest nivel vor fi utilizate în doze reduse faţă de alte căi
de administrare;
- dispozitivele corespunzătoare pot asigura şi o dozare exactă a medicamentului;
- în funcţie de mărimea particulelor substanţei active, se poate dirija nivelul de penetraţie în arborele
respirator (fose nazale, faringe, laringe, trahee, bronhii, bronhiole, canale alveolare şi alveole pulmonare);
- constituie o formă de administrare directă a substanţelor medicamentoase pe piele şi mucoase;
- medicamentul nu se poate contamina în sistemul de dispozitive în care este condiţionat.

Dezavantajul aerosolilor este determinat de dispozitivele în care se face condiţionarea primară, ce

cuprind şi sistemul de pulverizare a medicamentului. Acest dispozitiv va ridica preţul medicamentului. Anumite
tipuri de aparate necesită personal calificat pentru funcţionarea şi întreţinerea acestor dispozitive.

Clasificarea aerosolilor => se poate face în funcţie de diverse criterii: mărimea particulelor, numărul
fazelor în sistemul eterogen, modul de administrare, metoda de preparare.
A) În funcţie de diametrul particulelor fazei dispersate aerosolii sunt:
- aerosoli adevăraţi, cu diametrul particulelor de 0,05-5μm; sunt destinaţi administrării transpulmonare;
- pseudoaerosolii cu diametrul particulelor disperse cu valori peste 5 μm, destinaţi pielii şi mucoaselor;
acest tip de aerosoli va utiliza ca mediu de dispersie nu numai aer ci şi hidrocarburi fluorurate, azot etc.
B) Dependent de numărul fazelor componente, aerosolii sunt:
- aerosoli bifazici, în care o fază internă este dispersată în cea externă (solid/gaz sau lichid/gaz).
Aerosolii bifazici sunt constituiţi dintr-o soluţie a componentelor active în propulsorul lichid si vaporii
acestuia. Solventul este alcătuit din gazul propulsor sau dintr-un amestec format din gazul propulsor şi unii
cosolvenţi: alcool,propilenglicol, PEG.
- aerosolii trifazici la care se adaugă o fază nemiscibilă cu cele două componente, având un conţinut cu
cele trei stări de agregare (gaz/lichid/solid) sau două lichide nemiscibile şi gaz. Sistemele trifazice sunt alcătuite
dintr-o suspensie sau emulsie a componentelor active asociată cu gazul propulsor.
C) După modul de aplicare, aerosolii pot fi consideraţi:
- aerosoli de inhalaţie şi care îşi exercită acţiunea la nivelul căilor respiratorii;
- aerosoli de uz extern – sunt cei aplicaţi pe piele şi mucoase (nazală, bucală, vaginală, auriculară).
Preparatele pentru inhalaţii pot fi grupate în forme lichide şi forme solide.
Preparatele lichide pentru inhalaţii se clasifică în trei grupe, în funcţie de modalitatea la care se recurge
pentru ca substanţa activă să ajungă în diferite regiuni ale tractului respirator.

1
 1. preparatele lichide (soluţii, suspensii) şi solide (comprimate) care, prin intermediul apei fierbinţi şi a
vaporilor sunt antrenate şi inhalate. În acest mod sunt inhalate substanţe antiseptice, uleiuri volatile, tincturi,
utilizând un dispozitiv de inhalare cu care vaporii de apă sunt dirijaţi spre fosete nazale, sau se degajă în
atmosferă cu ajutorul vaporilor de apă. Dispersia fină de particule în aer obţinută prin arderea unor pulberi
vegetale sau a ţigărilor medicinale constituie o altă posibilitate de inhalare prin transformare în aerosoli.
2. preparatele lichide inhalate cu ajutorul nebulizatorului prin transformarea soluţiei, suspensiei în
aerosoli. Sistemul de valve acţionează, eliberând continuu sau în doze prestabilite conţinutul medicamentos.
Dispozitivele utilizate se mai numesc şi generatori de aerosoli.
3. preparatele lichide dispersate cu ajutorul inhalatorului presurizat sunt soluţii, emulsii sau suspensii
condiţionate în recipiente ce sunt etanşeizate de o valvă specială, menţinute sub presiune cu un gaz comprimat
sau gaz propulsor lichefiat (poate fi şi solvent).
Formele solide c e s e a e r o s o l i z e a z ă s e p r e z i n t ă c a p u l b e r i p e n t r u i n h a l a ţ i i
î n d o z e u n i c e sau multidoze. Pulberile se administrează cu dispozitive speciale care asigură inhalarea
dozelor precondiţionate în capsule sau alte forme farmaceutice.
D) După metoda de preparare, aerosolii se obţin prin:
- metoda condensării se practică în obţinerea fumigaţiilor prin arderea unor droguri vegetale şi inhalarea
fumului degajat. Substanţele volatile antrenate cu vapori de apă se inhalează şi se vor condensa pe suprafaţa
mucoasei nazale.
- metoda dispersării constă în dispersarea fazei lichide sau solide cu un curent de aer sau alt gaz care
forţează faza internă să treacă prin nişte duze şi să ajungă fin pulverizată în exterior. În aceste cazuri sunt
necesare dispozitive speciale de condiţionare.
STABILITATEA AEROSOLILOR
Ca şi alte forme farmaceutice eterogene, aerosolii care sunt dispersii de particule lichide sau solide într-
un mediu gazos, vor prezenta o stabilitate fizică redusă.
Stabilitatea aerosolilor depinde de raza particulelor, respectiv de gradul de dispersie al particulelor
existente în dispozitivul de condiţionare sau care se obţine în procesul de aerosolizare. Diametrul particulelor
cuprins între 0,1-1μm favorizează stabilizarea sistemului.
Mediul de dispersie gazos şi în special aerul prezintă proprietăţi (densitate, vâscozitate) care
influenţează fenomenul de instabilitate cinetică şi agregativă. Diferenţa de densitate între cele două faze, a
particulelor dispersate şi mediul gazos dispersant prezintă valori mari care favorizează sedimentarea. Un
aerosol ideal (monodispers) ar trebui să prezinte particule solide sau picăturile de aceeaşi mărime. În realitate
aerosolii sunt sisteme polidisperse (mărime şi forme diferite), în care particulele pot suferi modificări
determinate de anumite procese dinamice.
Vâscozitatea redusă a mediului de dispersie gazos va permite ca particulele lichide sau solide să se afle
într-o mişcare browniană internă care să favorizeze ciocnirile între particule, cu o agregare rapidă în particule de
dimensiuni mai mari. Astfel de particule vor fi influenţate puternic de forţa gravitaţională, factor important în
accelerarea vitezei de sedimentare a particulelor oricărui sistem dispers eterogen.
COMPONENTELE AEROSOLILOR
Substanţe medicamentoase
Principalele substanţe medicamentoase administrate în aerosolii de inhalaţie pentru a obţine acţiune
locală sau sistemică sunt următoarele: vasoconstrictoare (epinefrina), vasodilatatoare (esteri ai colinei),
cardiotonice (glicozide), hormoni (estrogeni). Substanţele medicamentoase administrate prin inhalaţie destinate
unui tratament local permit realizarea de concentraţii locale superioare celor obţinute pe calea orală.
În afecţiuni bronhopulmonare, substanţele medicamentoase administrate ca aerosoli cuprind grupe
terapeutice diferite ca:
- antiinfecţioase: antibiotice betalactamice, aminoglicozide, tetracicline, macrolide, sulfamide,
vaccinuri;
- antiinflamatoare: pirazolone, corticosteroizi;
- bronhodilatatoare: simpatomimetice, anticolinergice, teofiline;
- fluidifiante: enzime, N-acetilcisteină, bromhexin;
- antihistaminice;
- tuberculostatice.
Aerosolii de uz extern aplicaţi pe piele sau pe alte mucoase decât cea respiratorie pot include diferite
substanţe cu rol antiseptic, bactericid, cicatrizant, antiinflamator (nesteroidian), sicativ etc.
Substanţa sau substanţele medicamentoase se pot asocia cu diferite substanţe auxiliare
(antioxidanţi,tensioactivi etc) dizolvate sau dispersate într-un solvent sau în gazul lichefiat.
Substanţele medicamentoase sunt prelucrate ca soluţii sau suspensii în apă, ser fiziologic,
glicerol,propilenglicol, alcool sau amestecuri de solvenţi, uleiuri vegetale, iziopropil-miristat. Uleiul de parafină
nu este indicat pentru că prin inhalaţie poate să provoace pneumonie lipidică. Substanţele active se prelucrează şi
sub formă de emulsie U/A sau sub formă de pulbere divizată în capsule. Forma farmaceutică ce include

2
substanţa activă se numeşte concentrat şi trebuie să corespundă condiţiilor de calitate specifice soluţiilor,
suspensiilor, emulsiilor şi pulberilor.

Propulsorii
Gazul propulsor (agentul de propulsare) reprezintă cea de a doua componentă, fiind o fază gazoasă,
elastică, reprezentata de un gaz comprimat sau lichefiat. Forţa care expulzează conţinutul în exterior este
presiunea P a gazului propulsor.

În cazul asocierii mai multor gaze propulsoare, presiunea totală se obţine din suma presiunilor parţiale
de vapori a fiecărui gaz în parte.
Creşterea temperaturii determină creşterea presiunii gazului din interiorul flaconului sau a presiunii
gazelor lichefiate prin volatilizarea acestora. Gazul asigură, prin presiunea sa superioară presiunii atmosferice,
ascensiunea fazei lichide în tubul abductor şi expulzarea din recipient în valvă şi apoi în exterior.
Alegerea gazului propulsor depinde de natura şi caracteristicile substanţei medicamentoase, cu care
trebuie să fie compatibil şi să aibă o bună capacitatede dizolvare. Propulsorul trebuie să fie inert chimic şi
fiziologic, cu toxicitate redusă şi să nu producă iritaţii sau alergii.Trebuie să fie inodor, incolor, neinflamabil,
neexploziv, necoroziv faţă de materialul recipientului şi a valvei, să prezinte o presiune de vapori care sa poata
permite expulzarea continutului, şi un punct de fierbere sub temperatura camerei.
Rolul gazului propulsor de piston la suprafaţa conţinutului din recipient, de factor dinamic al
ansamblului presurizat, a generat denumirea de preparate farmaceutice presurizate pentru toţi aerosolii obţinuţi
prin pulverizaţie cu gaz sub presiune.
Ca propulsori se întrebuinţează aerul comprimat, azotul, bioxidul de carbon, protoxidul de azot, heliul,
argonul, propanul, butanul, derivaţii cloruraţi ai alcanilor, derivaţii fluorocloruraţi ai alcanilor, etc.
Sursa de aer comprimat poate fi o butelie cu aer comprimat sau un compresor. Gazele comprimate
insolubile în faza lichidă (dispersantă) sunt azotul, heliul, argonul. Azotul este utilizat în scop farmaceutic ca gaz
bine tolerat fiziologic şi inert chimic. Gazele comprimate solubile parţial în faza lichidă sunt bioxidul de carbon
şi protoxidul de azot. Ele sunt gaze incolore, inodore, fără gust, neinflamabile, cu toxicitate redusă.
Gazele comprimate prezintă dezavantajul că, pe măsură ce volumul ocupat de gaz creşte (în urma
expulzării conţinutului), presiunea (forţa de expulzie) scade.
Gazele lichefiate prezintă avantajul unei presiuni de vapori constante în interiorul flaconului la o
temperatură anumită, deoarece prin expulzarea gazului propulsor moleculele fazei lichide vor regenera faza
gazoasă.
Gazele lichefiate sunt grupate, după structura chimică, în:
- alcani: propan, n-butan, izobutan;
- derivaţi cloruraţi ai alcanilor şi cicloalcanilor: clorură de metilen, clorură de vinil, tricloretan,
dicloretenă;
- derivaţi fluoruraţi ai alcanilor şi cicloalcanilor: difluoretan, octoclorciclobutan;
- derivaţi fluorocloruraţi ai alcanilor: triclorfluormetan, diclordifluormetan, 1,2-diclortetrafluoretan
= Freoni
Propulsorii din această categorie produc presiunea în recipient datorită presiunii de vapori şi nu a
cantităţii acestora. Prin utilizarea aerosolului presiunea interioară nu se modifică, fiind un echilibru permanent
între cantitatea de propulsor lichefiat şi porţiunea în stare de vapori.
Efectul de aerosolizare se obţine prin acţiunea mecanică în divizarea picăturilor provocată de ventilul
valvei şi a evaporării spontane a gazului propulsor. În acest caz gazul propulsor are atât rol de propulsor dar
participă şi în procesul de aerosolizare prin obţinerea particulelor cât mai fine.
Gazele lichefiate frecvent utilizate în scop farmaceutic sunt hidrocarburile clorofluorurate cunoscute sub
denumirea comercială de freoni. Dintre derivaţii fluoruraţi ai alcanilor, triclorfluormetan, diclordifluormetan şi
1,2-diclorotetrafuoretan sunt cei mai întrebuinţaţi propulsori de tip Freon. Prezintă avantajul de a fi buni solvenţi,
se lichefiază la presiune uşor crescută, nu sunt inflamabili şi sunt stabili la temperaturi crescute. Prin asocierea
lor în diferite proporţii se poate obţine presiunea de vapori dorită. Dezavantajele sunt determinate de
incompatibilităţile cu unele materiale plastice, cu zincul, aliaje cu magneziu şi de modificările hidrolitice în
prezenţa metalelor sau a alcalilor.

Din punct de vedere fiziologic s-a dovedit o întârziere a cicatrizării rănilor, arsurilor şi în creşterea
părului. Pentru ţesutul pulmonar, Freonii pot deveni iritanţi şi administraţi în cantităţi mari prezintă un efect de
refrigerare ce determină obturarea laringelui. Fenomene toxice sunt semnalate la nivel cardiovascular sau psihic
(efecte halucinogene).
Freonii sunt incriminaţi de distrugerea stratului de ozon din atmosferă.

FORMULAREA AEROSOLILOR

3
 Formularea preparatelor ca aerosoli va avea în vedere condiţiile fiziopatologice ale locului de
administrare (cavitatea nazală, laringe, faringe, trahee, bronhii, bronhiole, alveole pulmonare)-structuri prin care
are loc schimbul de gaze sau suprafaţa pielii intacte sau lezate şi mucoase (bucală, vaginală).
Căile aeriene superioare sunt apărate de mijloace naturale:
-imunologice – prin celule limfoplasmocitare care elaborează imunoglobuline;
-mecanice – datorate mişcărilor ciliare şi secreţiei de mucus.
În formularea medicamentelor administrate pe mucoasa nazală trebuie realizat un pH de 6,4-8 pentru a
nu influenţa mişcările ciliare şi tonicitatea mucusului. Anumite substanţe medicamentoase sau conservante
inhibă mişcările ciliare în mod reversibil, ceea ce înseamnă că mişcările reîncep după eliminarea agentului nociv,
dar uneori fenomenul este ireversibil. Substanţele vasoconstrictoare incluse în compoziţia preparatelor nazale
produc la folosire îndelungată atrofierea glandelor mucoase, imobilizarea şi distrugerea cililor. În unele cazuri,
efectului dorit de vasoconstricţie îi succede o vasodilataţie secundară, permanentă, greu de înlăturat.
Penetrarea aerosolilor în căile pulmonare depinde de mărimea particulelor şi de diferite forţe care
antrenează aceste particule: viteza aerului, mişcările browniene, etc. Mişcarea brawniană a particulelor permite
difuziunea dinspre concentraţia mai mare spre una scăzută.
Astfel, la nivelul foselor nazale, faringe şi laringe sunt reţinute particulele cu diametrul mai mare de
30µm, pe trahee cele cu dimensiunea de 20-30µm, bronhii şi bronhiole terminale – particulele cu diametrul de 3-
10µm şi în canalele alveolare şi alveolele pulmonare ajung particulele cu diametrul mai mic de 3µm.
La nivelul plămânului aerosolii adevăraţi permit o acţiune locală cu doze de medicament mult mai
scăzute decât sunt necesare pentru alte căi de administrare. Absorbţia substanţelor este crescută datorită
suprafeţei mari a plămânului (100m 2) şi a grosimii foarte scăzute a pereţilor alveolelor pulmonare (0,007 mm).
Viteza aerului descreşte de la trahee la alveolele pulmonare unde este practic nulă. Retenţia particulelor în
plămâni este influentata de ritmul respiraţiei, ceea ce recomandă o respiraţie lentă şi profundă.
Un avantaj al aerosolilor de inhalaţie faţă de alte forme farmaceutice cu substanţe active care manifestă
efecte secundare serioase este absorbţia în doze mici în circulaţia sistemică din tractul respirator, iar reacţiile
secundare sunt foarte mult diminuate (amfotericina B în infecţii respiratorii cu fungi).
Anumite vehicule sau substanţe active prezente în aerosoli pot provoca bronhospasm, ceea ce necesită
co-administrarea de bronhodilatatoare.
În cazul tratamentului cu aerosoli ce conţin corticosteroizi există riscul colonizări fungice a căilor
respiratorii, motiv pentru care în formula unor astfel de preparate se includ agenţi antifungici.
În cursul tratamentului aerosolizat al infecţiilor respiratorii cu bacterii gram-negative pot apărea tulpini
rezistente.
În folosirea dispozitivelor de aerosolizat s-a constatat chiar şi la pacienţii bine instruiţi că există
diferenţe inter-individuale considerabile în ceea ce priveşte depunerea aerosolilor pe diferite regiuni ale tractului
respirator.
În cadrul terapiei aerosolizate de inhalaţie se iau în considerare substanţele active cu marjă terapeutică
largă, pentru a favoriza şi pacienţii care nu respectă instrucţiunile de folosire sau de păstrare. În ultimul timp s-au
introdus dispozitive moderne, a căror funcţionare depinde puţin de îndemânarea pacientului, fiind activate
respirator.
Aplicaţi pe piele sau pe mucoase, aerosolii asigura o buna penetrare în cutele mucoaselor şi în plăgi.
Formulările pentru răni cuprind substanţe antiseptice, antibiotice, anestezice locale, antiinflamatoare şi un
material plastic dizolvat într-un solvent volatil. După pulverizare, pe piele rămâne o peliculă de material plastic
concepută să permită respiraţia ţesutului. Aerosolii, prin dispozitivele speciale de pulverizare, pot fi utilizaţi în
administrarea medicamentelor pe mucoasa rectală şi vaginală.

PREPARAREA AEROSOLILOR
1. Metoda de preparare a aerosolilor prin condensare => constă în obţinerea unei stări gazoase
suprasaturate a substanţei medicamentoase (obţinută în urma unei reacţii chimice, ardere, volatilizare rapidă)
urmată de condensarea în stare de dispersie fină pe suprafeţe reci. În acest mod se inhalează fumul rezultat din
arderea unor produse vegetale, specii antiastmatice, constituind fumigaţiile. Inhalaţiile cu substanţe volatile sau
uleiuri eterice se obţin prin condensarea dispersiei obţinute cu vaporii de apă care antrenează principiile volatile.

2. Metoda de preparare prin dispersare => este frecvent aplicată la aerosolii medicamentoşi ca şi a celor
cosmetici.

Realizarea aerosolilor medicamentoşi, în special cei de inhalaţie prezintă ca obiectiv important

formularea preparatului care se aerosolizează ca formă farmaceutică lichidă sau solidă. Prin condiţiile de
formulare, preparare şi administrare trebuie să se realizeze mărimea particulelor, care va asigura depunerea la un
anumit nivel al arborelui respirator.

4
 Selectarea propulsorului este la fel de importantă pentru realizarea efectului terapeutic, atât în cazul
aerosolilor de inhalaţie cât şi a celor de uz extern.
Dispozitivul de condiţionare (recipient şi tipul de valvă) constituie un alt element care asigură
stabilitatea fizico-chimică şi eficienţa terapeutică a aerosolilor.
O etapă tehnologică importanta constă în amestecarea fazei lichide sau solide cu gazul propulsor pentru
a rezulta o dispersie omogenă sau o soluţie în cazul dizolvării substanţei active în gaz. Operaţiade amestecare se
realizează la temperatură scăzută, prin răcirea gazului, sau la temperatura camere, sub presiune.
În primul caz soluţia substanţei medicamentoase răcite şi propulsorul lichefiat se introduc în recipient la
temperatură scăzută, operaţie realizată de instalaţii frigorifice speciale, după care se etanşeizează recipientul cu o
valvă. Temperatura de amestecare cu hidrocarburile fluorurate este de până la -30 0C.
Asocierea propulsorului cu substanţa activă (prelucrată ca soluţie, suspensie, emulsie) la temperatura
camerei, sub presiune, se realizează în recipientul căruia i s-a aplicat valva. Propulsorul lichefiat se introduce în
sens contrar funcţionării valvei. Procedeul de umplere a recipientelor la temperatură scăzută are randamente
superioare, dar nu poate fi aplicat la formulările cu apă sau cu componente care se degradează în condiţiile
respective.
În ambele metode de umplere a recipientelor se recurge la un control care permite decelarea pierderilor
de gaze din cauza valvelor care nu etanşeizează recipientele. Acest control se efectuează prin imersia
recipientelor în apă la temperatura de 50 0C, când pot fi prezente bule de gaz, sau se urmăreşte conţinutul din
recipient prin cântărire.
Realizarea aerosolilor prin dispersare se bazează pe mijloacele mecanice ale dispozitivului de
aerosolizare şi aerul sau gazul care forţează faza lichidă să străbată o duză sau orificiu mobil sau fix.

DISPOZITIVE PENTRU OBŢINEREA AEROSOLILOR PRIN DISPERSARE

Aerosolii sunt obţinuţi în momentul întrebuinţării cu ajutorul unor dispozitive:
-dispozitive generatoare de aerosoli în care se introduc substanţele de aerosolizat înainte de aplicare
(pulverizatoare, nebulizatoare, pompe, generatoare de aerosoli);
-dispozitive generatoare de aerosoli care servesc în acelaşi timp şi pentru condiţionare (preparate
farmaceutice presurizate).

PREPARATE FARMACEUTICE PRESURIZATE

Aerosolii se obţin dintr-un concentrat (soluţie, emulsie sau suspensie) în amestec cu un gaz sub presiune
condiţionat într-un recipient special. Pulverizatorul este format din recipientul etanş care prezintă în interior
substanţa medicamentoasă sub formă de soluţie, suspensie sau emulsie şi un gaz propulsor care poate fi un gaz
comprimat sau lichefiat.
Orificiul recipientul este închis ermetic cu o montură (capsulă de sertizare) care fixează corpul valvei.
Valva este prelungită cu un tub plonjor (abductor) care pătrunde în lichidul de pulverizat până la fundul
recipientului. În interiorul valvei se află un resort care asigură închiderea cu o supapă sau clapetă. În funcţie de
poziţia clapetei se realizează trecerea lichidului prin tub spre jiclor şi orificiul deschis în exterior. Valva este
acţionată de presiunea digitală asupra capului de apăsare (buton, actuator) şi poate rămâne deschisă un timp
limitat, în care se eliberează o doză din aerul de aerosolizat sau determinat de durata de apăsare. Presiunea
digitală pe capul de apăsare (actuator) va declanşa resortul care asigură deschiderea supapei în perioada de
utilizare. Gazul comprimat va împinge cu presiune lichidul din tubul capilar în jiclor şi apoi va fi expulzat prin
orificiul exterior. Dispersarea lichidului în picături fine este realizată de gazul comprimat, care trece sub presiune
prin jiclor şi produce o dispersare mecanică a lichidului.
Pulverizatoarele cu gaz comprimat prezintă avantajul că presiunea gazelor este puţin influenţată de
variaţiile temperaturii exterioare. Gazele utilizate nu provoacă alterări ale principiilor active sau recipientelor.
Dezavantajul acestui sistem constă în modificarea gradului de dispersie a particulelor în funcţie de
presiunea gazului propulsor. Scăderea presiunii gazului comprimat prin utilizarea aerosolului determină o
micşorare a forţei de expulzare şi de divizare mecanică a particulelor, care vor avea dimensiuni din ce în ce mai
mari. Pentru a avea până la sfârşitul utilizării aerosolului o presiune suficientă (3kg/cm 2) este necesară o presiune
iniţială de 6kg/cm2 şi faza gazoasă să ocupe 50% din volumul total. În cazul montării eronate a tubului plonjor se
poate expulza toată faza gazoasă la prima apăsare pe actuator.
Pulverizatorul cu gaz lichefiat prezintă aceleaşi elemente ca în cazul precedent cu diferenţa că faza
lichidă este constituită din amestecul de principiu activ şi gazul lichefiat, realizând o soluţie, suspensie sau
emulsie. Faza gazoasă este formată de vaporii gazului lichefiat. În acest mod pot coexista două faze (lichid +
gaz) sau trei faze (lichid+ solid + gaz, sau două lichide nemiscibile + gaz).
Caracteristica cea mai puternică a sistemului cu trei faze o constituie gradul de dispersie avansat al
particulelor expulzate printr-un mecanism mai eficient. Sub presiunea gazului, prin jiclor va trece un amestec de
principiu activ şi gaz lichefiat care la presiune atmosferică trece instantaneu din stare lichidă în vapori,
dispersând puternic substanţa activă în particule fine.

5
 Presiunea este constantă pe durata de utilizare şi se menţine prin vaporizarea gazului lichefiat. Volumul
ocupat de faza gazoasă este aprozimativ 25% din volumul total. Dezavantajul acestui sistem de aerosolizare este
dependenţa presiunii de expulzare din interiorul recipientului de temperatura ambiantă. La temperaturi scăzute,
vaporii saturaţi ai gazului lichefiat creează o presiune insuficientă forţei de ascensiune a lichidului din tubul
plonjor în jiclor. La temperatura de peste 50 0C există riscul de explozie. Gazele lichefiate care pot trece prin
jiclor în exterior produc o senzaţie de rece la aplicare pe piele sau pe mucoase.
Valvele asigură închiderea recipientului şi distribuirea prin pulverizare a conţinutului presurizat.
Alegerea unei valve este o problemă complexă care depinde de propulsor, tehnica de preparare, mod de utilizare,
etc.
În general, se utilizează valvele care funcţionează prin presiune digitală pe capătul extern. Alte valve
(de deformare) sunt acţionate prin presarea laterală a degetului.
Capul de apăsare al valvei este construit în concordanţă cu condiţiile anatomice ale locului de aplicare
ale aerosolilor: cavitate bucală, nazală, vaginală sau piele. Inhalaţia este favorizată prin ataşarea de dispozitivul
de aerosolizat a unui tub (spacer) care asigură inhalarea întregii doze din spaţiul realizat de acesta.
Valva poate avea o poziţie în care recipientul cu aerosol să nu conţină tub plonjor şi pulverizarea să se
obţină prin răsturnarea dispozitivului.
Valvele dozatoare eliberează o doză determinată de aerosol care este expulzată la fiecare apăsare
digitală.
Recipientele, care trebuie să reziste la o anumită presiune internă, să prezinte inerţie chimică, sunt
confecţionate din metal, sticlă şi materiale plastice.
Sticla conferă stabilitate conţinutului de aerosolizat, dar este fragilă şi creşte greutatea produsului finit
şi, sub acţiunea presiunii interioare există riscul de explozie şi formare de schije. Acest ultim inconvenient se
rezolvă prin acoperirea pereţilor exteriori cu un film subţire de material plastic. Sticla permite să se realizeze
forme variate, aspectuoase şi funcţionale pentru pulverizatoarele manuale.
Recipientele din material plastic sunt confecţionate din polietilenă, polipropilenă, răşini acrilice, având
avantajul de a fi uşoare, incasabile şi ieftine. Acest tip de recipiente prezintă riscul de deformare sub influenţa
presiunii interioare, cu consecinţe şi asupra etanşeităţii închiderii şi funcţionării normale a valvei.
Recipientele metalice folosesc ca materiale aluminiul, oţelul V 2A, tabla zincată, ceea ce conferă
rezistenţă la presiunea interioară, preţ convenabil. Interiorul flaconului se acoperă cu un strat de lac protector
realizat din substanţe plastice, rezine, pentru a nu fi corodat de substanţele ce formează amestecul de aerosolizat.

CONDIŢII DE CALITATE ŞI CONTROLUL AEROSOLILOR

Controlul aerosolilor cuprinde determinări ale diferitelor elemente şi componente în cursul fabricării şi
la produsul finit.
Controlul are în vedere două obiective importante:
-caracteristicile fizico-chimice ale principiului activ, solvenţilor, propulsorului, altor substanţe auxiliare;
sub aspectul modificării conţinutului, coroziunii ambalajului, efectul refrigerent;
-securitatea recipientelor (controlul presiunii, greutăţii, etanşeităţii, funcţionării valvei), caracteristicile
aerosolului expulzat (debit, imaginea debitului proiectat, diametrul şi distribuţia particulelor şi precizia dozării).
Determinarea cantitativă a componentelor care formează produsul de aerosolizat – substanţa
medicamentoasă, substanţe auxiliare, solvenţi – se efectuează conform metodelor de dozare ale fiecărei substanţe
în parte.
Controlul stabilităţii substanţei medicamentose se face pentru a caracteriza stabilitatea asocierilor din
formula aerosolului pe timpul conservării. Controlul se efectuează pe o durată de timp, în condiţii de temperatură
diferită (20-500C).
Determinarea mărimii particulelor se face prin procedee optice sau fotografice la scară microscopică.
Studiul granulometric al aerosolilor se efectuează după captarea particulelor dispersate, pe o reţea de fire de
plexiglas a unui portobiectiv. Dimensiunea particulelor se stabileşte la un microscop cu micrometru ocular.
Controlul jetului de aerosolizare permite cunoaşterea în acelaşi timp a mărimii particulelor dispersate, a
formei jetului şi inflamabilităţii acestuia în apropierea unei flăcări. Un agent propulsor este contraindicat ca
inflamabil dacă se aprinde la o distanţă mai mică de 45 cm faţăde flacăra unei lumânări.
Controlul rezistenţei la presiune se execută la o presiune ceva mai mare decât presiunea gazului
propulsor. Flacoanele care sunt supuse presiunii gazelor propulsoare trebuie să reziste la o presiune de cel
puţin10kg/cm2. Proba executată la o presiune mai mare decât cea indicată (de 1,2 ori) nu trebuie să determine
deformări ale pereţilor recipientului.
Controlul suprafeţei interioare a recipientelor metalice urmăreşte prezenţa porilor şi coroziunea posibilă
în timp.
Controlul valvei de aerosolizare are în vedere etanşeitatea închiderii după funcţionare şi funcţionarea
normală la temperaturi între 20-25 0C. Valvele dozatoare trebuie să asigure precizia dozajului cu o variaţie de

6
+_10%. La fiecare apăsare pe capătul valvei se degajă o cantitate determinată, fixată înainte şi constantă a
produsului.

CONSERVAREA AEROSOLILOR
Conservarea aerosolilor este dependentă de modul de obţinere şi de dispozitivele generatoare de
aerosoli. În cazul în care substanţele prelucrate într-o formă farmaceutică se introduc în dispozitivul de
aerosolizat înainte de aplicare ele vor avea problemele de conservare ale soluţiilor, suspensiilor, emulsiilor,
pulberilor.
Formele farmaceutice presurizate sunt condiţionate de la faza de realizare a preparatului medicamentos
(soluţie, suspensie, emulsie), în recipientele speciale sub presiunea gazului propulsor. Recipientele trebuie
conservate la o temperatură care să nu depăşească 50 0C şi să nu atingă temperatura de congelare. Se evită
expunerea recipientelor la soare şi nu se distrug prin aruncare în foc. Eticheta preparatului trebuie să indice
modul de administrare şi precauţiile care se respectă.

AEROSOLI SPUMĂ
În situaţia asocierii unei soluţii medicamentoase nemiscibilă cu un propulsor lichefiat se recurge la
tehnica emulsionării propulsorului în soluţia apoasă. Îmbunătăţirea omogenităţii şi a stabilităţii emulsiei se
obţine cu un tensioactiv care modifică tensiunea interfacială a celor două lichide.
Conţinutul dintr-un flacon fiind asemănător unei emulsii tip U/A va fi expulzat sub formă de spumă.
Propulsorul se evaporă şi formează bule de gaz care ceează un volum mare, cu aspect de spumă. Cu cât
propulsorul este mai solubil în apă, cu atât destructurarea spumei este mai rapidă. Stabilitatea spumei este
influenţată de natura tensioactivului şi de agenţii care modifică consistenţa.
Spumele calde conţin separat, în interiorul flaconului, un oxidant (H2O2) şi un reducător (tiosulfat de
sodiu). În momentul expulzării se produce o reacţie de oxido-reducere exotermă, cu degajare de calorii, care va
încălzi spuma.
Spuma este considerată o dispersie eterogenă de gaz în lichid. Produsul expulzat nu este aerosol
adevărat (lichid în gaz), dar prepararea, modul de condiţionare şi natura propulsorilor sunt asemănătoare.