Curs M4- PILULE. PILULAE (F.R.

X)
Definiţie: Pilulele sunt preparate farmaceutice solide, de formă sferică cu o greutate de aproximativ
0,2-0,3 g obţinute prin modelare din una sau mai multe substanţe utilizând excipienţi potriviţi şi
destinate administrării interne.
Denumirea de „pilulă” provine din limba latină de la cuvintele „pilula” sau „parva pila”
(minge mică). Pilulele au cunoscut o mare popularitate în trecut, dar şi-au pierdut din însemnătate în
urma apariţiei comprimatelor, a capsulelor sau a altor forme farmaceutice mai stabile, mai comode la
administrat şi cu o eficacitate mai sigură.
Avantaje:
- oferă posibilitatea administrării de doze unitare într-o formă concentrată;
- maschează gustul şi mirosul neplăcut;
- asigură o conservare satisfăcătoare a componentelor;
- pot fi dirijate să acţioneze în intestin dacă sunt acoperite cu învelişuri gastro-rezistente.
Dezavantaje:
- necesită operaţii de preparare mai complicate şi durata de preparare este mai mare;
- conservarea lor este limitată deoarece în timp pierd din umiditate şi nu se mai desfac în timp util în
tubul digestiv.
Clasificare:
1. După masă, formă şi volum:
- pilule propriu-zise cu diametrul de 6-8 mm, greutate de 0,2-0,3 g şi formă sferică;
- micropilule cu diametrul de 2-3 mm, greutate de 0,05 g şi formă sferică;
- boluri cu greutatea de aproximativ 5 g pentru uz uman şi până la 50 g pentru uz veterinar, de formă
sferică sau ovoidală.
2. După efectul terapeutic:
- pilule laxative;
- pilule tonice;
- pilule sedative, antidepresive, cardiotonice, anticonceptionale etc.
3. După modul de preparare:
- pilule obţinute prin modelare;
- pilule obţinute prin picurare;
- pilule obţinute prin turnare;
Formularea pilulelor- Pentru obţinerea pilulelor se utilizează:
- substanţe active;
- auxiliari (excipienţi).

1
Substanţele active – pot fi diverse ca origine şi efect şi anume: substanţe anorganice, substanţe
organice sau de sinteză.
Excipienţii pilulari- Un bun excipient pilular trebuie sa fie conservabil, ușor solubil, inert din punct
de vedere chimic si terapeutic. După rolul pe care îl au în obţinerea masei pilulare, excipienţii se
clasifică în: aglutinanţi, dezagreganţi, diluanţi și consperganți.
Excipienţii aglutinanţi sau adezivi sau lianți sunt substanţe care contribuie la formarea
masei pilulare: glucoza, siropul de zazăr, mierea, tragacanta, glicerolatul de amidon, mucilag de
metilceluloza, polietilenglicoli (PEG).
Excipienţii dezagreganţi contribuie la desfacerea pilulelor în organism, fie datorită solubilităţii, fie
datorită posibilităţii de a se umfla şi a sparge pilulele- amidonul și glicerina.
Excipienţii diluanți- prezența lor nu este obligatorie. Se adauga in cazul in care masa pilulei nu
atinge 0,2 g- lactoza, zahar, drojdie de bere uscata.
Excipienţi consperganţi- sunt pulberi fine care sunt adăugate după rotunjirea pilulelor
şi au scopul de a împiedica aderenţa pilulelor. Ca excipienţi consperganţi se utilizează: pulberea de
licopodiu, carbonat de calciu, pulberea de scorțisoară etc.
Pilule acoperite ce permit dirijarea absorbției substanței active:
1. Acoperirea cu pelicule gastrosolubile. În acest scop se utilizează următoarele modalităţi:
- Tolularea – constă în acoperirea pilulelor cu o soluţie eterică de balsam de Tolu 20%.
- Gelatinizarea – constă în acoperirea pilulelor cu o soluţie care conţine: gelatină (10%), zahăr,
gumă arabică.
- Acoperirea prin drajefiere – constă în acoperirea pilulelor cu un strat drajefiant format din zahăr.
2. Acoperirea cu pelicule enterosolubile:
Aceste pelicule se aplică pilulelor care conţin substanţe iritante pentru mucoasa gastrică sau care se
descompun în pH gastric. În acest sens se utilizează următoarele modalităţi de acoperire:
- Acoperirea cu salol. În acest scop se utilizează o soluţie etero-alcoolică de salol 5%.
- Keratinizarea – constă în acoperirea pilulelor cu o peliculă de cheratină.
CONTROLUL PILULELOR
Pilulele trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie sferice, uniforme ca marime, masa intre
0,2-0,3 g, omogene la suprafata și in secțiune. Dezagregarea trebuie sa aiba loc in cel mult 2 ore (se
determina in apa la 37 grade Celsius).
Conservare. Se pastreaza in vase bine inchise, se elibereaza in cutii de carton sau material plastic ce
contin cantitati mici de conspergant, in timp pot pierde apa si se intaresc sau pot retine apa si se
inmoaie.

2
 Curs 3- PĂSTURĂ (PÂINEA ALBINELOR)
Definiţie. Polenul este adus în stup de către albinele lucrătoare şi preluat de albinele tinere prelucrătoare (în
primele şapte zile de viaţă, când încă nu zboară). Acestea îl frământă cu mandibulele, adăugându-i enzime din
corpul lor (glande hipofaringiene) şi îl presează cu capul, cu lovituri asemănătoare celor ale berbecului, în
celulele fagurilor, pe care le umplu în proporţie de 2/3 din volumul lor. Albinele conservă acest preparat
adăugând miere în treimea goală a celulelor, apoi le astupă cu o peliculă fină de ceară (căpăceală). După o
perioadă de minim 30 de zile în stup, polenul devine păstură (pâinea albinelor).
Păstură ca aliment- Păstură este o sursă de energie, vitalitate şi bunăstare generală. Păstură este considerată
un „hiperaliment". Proprietăţile şi calităţile nutritive ale păsturii sunt asemănătoare cu cele ale polenului, dar
efectele sunt de trei ori mai multe decât cele ale polenului. Păstură este un aliment complet fiind necesară
tuturor oamenilor sănătoşi, indiferent de vârstă sau sex, ca o sursă inegalabilă de confort fizic şi psihic, de
viaţă lungă şi sănătoasă. Are Ph acid 4,2-4,4 si bogat in acid lactic- gust acru- usor digerabila si asimilabila.
Compoziţia chimică a păsturii- Păstură are, în general, compoziţia chimică a polenului din care provine, dar
cu unele diferenţe cantitative şi calitative. Păstură conţine procente mai mari de proteine, lipide, enzime şi
coenzime, aminoacizi, vitamine (B, C, D, E şi K), unele minerale, carotenoizi (provitamina A), acid lactic etc.
Proprietăţile farmacologice şi terapeutice ale păsturii: Păstură are, în general, proprietăţile farmacologice şi
terapeutice ale polenului din care provine: afecţiunile hepatice (hepatite, ciroze), are efecte mai puternice ca
hemostatic (conţinut mai crescut de vitamina K), efecte antioxidante mai puternice (conţinut mai crescut în
polifenoli şi vitamina C), în bolile oculare, mai ales în slăbirea vederii, boli de prostată, digestive, tulburări de
creştere la copii, boli cardiace, respiratorii, neoplazice, imunologice, infecţioase, sexuale etc.

CĂPĂCEALA (DESCĂPĂCEALA)
Definiţie. După vânturarea mierii, procentul de apă din miere scade până la aproximativ 18%. In acest
moment, pentru a păstra mierea, albinele căpăcesc fiecare celulă din fagure cu un căpăcel format din straturi
succesive de ceară şi propolis şi o cantitate mică de venin de albine. Produsul apicol numit căpăceala
reprezintă, deci, ceea ce rezultă din îndepărtarea acestor capacele pentru extragerea mierii.
Compoziţia căpăcelii: Căpăceala conţine miere, ceară, propolis şi venin de albine. De asemenea, ea poate să
conţină substanţe active care se găsesc şi în compoziţia acestor produse. Căpăceala mai conţine enzime,
antibiotice naturale (foarte eficiente în tratarea infecţiilor respiratorii) şi alte substanţe active.
Proprietăţile terapeutice ale căpăcelii: Căpăceala are proprietăţi terapeutice similare cu ale produselor
apicole din care este formată (miere, ceară, propolis şi venin de albine), dar are o particularitate: toate
proprietăţile sunt cumulate şi concentrate într-un singur produs. Căpăceala conţine un antibiotic eficient în
tratarea bolilor respiratorii infecţioase, are rol de lubrifiant al vaselor sangvine, ajutând în acelaşi timp şi la
optimizarea funcţionării cordului, intervine în igiena bucală, în bolile hepatice, creşte imunitatea
organismului, menţinerea vitalităţii organismului, tratează alergia (febra de fân), este benefică în bolile
aparatului digestiv etc.

3
 CAPITOLUL I
CLASIFICAREA PREPARATELOR PENTRU ÎNGRIJIREA FEŢEI.
1.1.PREPARATELE COSMETICE
1.1.1. DEFINITIE ŞI ROLUL LOR IN MENTINEREA TINERETII
Produsele cosmetice sunt preparate (creme, emulsii, soluţii,sprayuri, loţiuni ), utilizate
topic (pe piele) cu scop: de curăţire, protejare, menţinerea sănătăţii, estetic sau pentru
îndepărtarea mirosurilor neplăcute, care nu conţin substanţe puternic active.
Cosmetica sau cosmetologia este disciplina care se ocupa cu ingrijirea si infrumusetarea
externa a corpului, prin utilizarea anumitor preparate. Aspectele de ordin estetic sunt specific
umane din cele mai vechi timpuri, la ambele sexe, iar pentru atingerea acestui deziderat s-au
fost utilizate diverse preparate. În urma dezvoltării ştiinţelor medico-farmacetice s-au
clarificat diferite aspecte legate de anatomia, fiziologia pielii şi s-au descoperit materii prime
din care s-au preparat noi sortimente de produse cosmetice.
Industrializarea a contribuit la creşterea incidenţei bolilor alergice şi a problemelor
dermatologice, iar aceste afecţiuni sunt prezente la circa 50% din populaţie. Termenul piele
sensibilă defineşte intoleranţa la un număr mare de preparate dermo-cosmetice, fenomen
întâlnit la majoritatea pacienţilor predispuşi la alergii şi cu probleme dermatologice. La aceşti
pacienţi, s-a observat acutizarea problemelor dermatologice la utilizarea unor produse
cosmetice. Simptomele iritaţiei afectează 1-10% dintre persoanele care folosesc produse
cosmetice pentru îngrijirea feţei, simptome care constau în: usturime, mâncărime, înroşire, şi
apar la câteva minute de la aplicarea produsului. Aceste simptome sunt provocate, în general,
de prezenţa conservanţilor, parfumului şi alcoolului. Parfumul este considerat primul alergen,
iar frecvenţa testelor pozitive la persoanele care le utilizează este 5 – 14%. Pe locul al doilea
pe lista substanţelor care produc alergii se află conservanţii.
Rezolvarea acestor probleme s-a rezolvat în procent mare după apariţia dermocosmeticelor,
cosmetice create special pentru anumite tipuri de piele şi anumite afecţiuni.
Dermo-cosmeticele sunt produse de ingrijire a pielii care nu contin: parabeni, coloranti,
parfumuri şi sunt: hipoalergenice, noncomedogenice, contin ingrediente farmaceutice, iar
comercializarea este exclusiv prin farmacii.
ORGANUL CUTANAT
Pielea este un înveliş de origine ectodermică, cu suprafata de 1,5-2 m2, greutate de circa 4
kilograme de natură epitelial conjunctivă care îndeplineşte funcţii de importanţă vitală pentru
organism, variază în funcţie de sex, vârstă, regiune şi este alcătuită din trei straturi principale:
epiderm, derm şi hipoderm.
Epidermul este alcătuit din următoarele straturi:
- stratul cornos – este stratul protector exterior format din celule moarte complet cheratinizate
şi lipsite de nucleu;
- stratul lucid – este format din celule alungite fusiforme translucide;
- stratul granulos – format din 1 până la 5 rânduri de celule romboidale;
- stratul spinos alcătuit din 6 până la 20 de rânduri de celule poliedrice cu nucleu între ele
fiind prezentă limfa care asigură nutriţia acestor celule;
- stratul bazal sau germinativ alcătuit dintr-un singur strat de celule cilindrice cu nucleu,

4
care se divid reînnoindu-se astfel celulele epiteliale din substraturile epidermului.
Epidermul este lipsit de vase sanguine, dar în epiderm se găsesc terminaţii ale nervilor
senzitivi, canalele foliculelor piloşi, porii glandelor sudoripare având un rol important în
difuziunea percutană a substanţei medicamentoase.
Dermul este stratul cel mai rezistent al pielii numit scheletul fibros al pielii, fiind compus
din următoarele straturi:
- stratul superficial format din ţesut conjunctiv, bogat vascularizat şi care conţine fibre de
colagen şi elastice care imprimă organului cutanat proprietatea de a fi elastic;
- stratul reticular – care este format dintr-o reţea densă de fibre între care se află fibre
nervoase, vase sanguine, foliculi piloşi, glande sebacee, sudoripare şi fibre musculare netede;
Hipodermul este format din ţesut conjunctiv lax în interstiţiile căruia fiind acumulate lipide
datorită cărora dermul formează stratul adipos al pielii.
Anexele pielii sunt: părul, glandele sebacee şi glandele sudoripare.
Părul este o formaţiune epitelială cornoasă filiformă cilindrică flexibilă compusă din
următoarele părţi: tulpină, o parte oblică implantată în tegument numită rădăcină şi o
extremitate ovoidă numită bulb. Rădăcina părului este învelită într-un sac dermoepitelic numit
folicul căruia îi este anexat un muşchi şi o glandă sebacee;
Glandele sebacee sunt mai superficiale decât glandele sudoripare sunt prevăzute cu un
canal excretor care se deschide în porţiunea dintre rădăcina părului şi folicul. Secreţia acestor
glande este de natură grasă având rol lubrifiant pentru firul de păr şi suprafaţa pielii;
Glandele sudoripare – sunt întâlnite pe toată suprafaţa pielii dar mai numeroase în anumite
zone. Aceste glande sunt compuse din următoarele părţi: glomerul (situat în derm), canalul
sudoripar şi porul glandei. Anexele pielii au un rol deosebit în penetraţia prin piele a
substanţelor medicamentoase.
Pielea este constituita din:
- apa, component cu rol important in metabolismul organismului;
- elemente minerale, reprezentate de metale si metaloizi (pielea este organul cel mai bogat
in sulf);
- substante organice: hidrati de carbon (glucoza, glicogen, celuloza), compusi azotati,
lipide sau grasimi ;
- şi vitamine: A, D. B1,B2, B6, acidul pantotenic, vitamina H, P si acidul ascorbic.
Pielea intacta, datorita structurii sale, este o bariera reala pentru patrunderea substantelor,
dar tegumentul lezat permite trecerea diferitelor substante prin epidermul nevascularizat.
Pielea este de mai multe tipuri şi anume: normală, uscată, grasă, piele seboreică, piele cu
alteraţii vasculare, piele ridată.