Farmacografie generală

1
 Definiţie

• ramură aplicativă a farmacocineticii generale

• studiază:
– denumirea medicamentelor (chimică, DCI, comercială)
– formele farmaceutice
– prescripţia medicală + reglementările
– schemele farmacografice
– posologia
– supravegherea, monitorizarea şi optimizarea

2
 Scheme farmacografice
• calea de administrare
• forma farmaceutică
• modul de administrare
• durata şi ritmul de administrare
• momentul optim din nictemer
• doze

3
 Consideraţii care influenţează
stabilirea schemei farmacografice

A. Consideraţii biofarmaceutice şi
farmacocinetice
B. Consideraţii referitoare la bolnav, boală şi
scopul terapeutic
C. Consideraţii referitoare la complianţă

4
 A. Consideraţii biofarmaceutice şi
farmacocinetice

a. S.a. degradate chimic în mediul acid gastric – se adm.:

- per os, în f.f. gastrorezistente (enterosolubile)
- pe altă cale (ex. penicilina G)

b. S.a. biotransformate semnificativ la primul pasaj I sau/şi

H – se adm.:
- per os, în doză mai mare (ex. propranolol, nifedipina)
- pe altă cale (ex. sublingual)

c. S.a. iritante gastrice şi tisulare – se adm.:

- per os, în forme enterosolubile
5
 B. Consideraţii referitoare la bolnav,
boală şi scopul terapeutic

a. în urgenţe – se alege calea i.v. (doză unică

repetată/perfuzie)
b. în boli acute, pt. efect rapid – se adm. sublingual sau
respirator, în aerosoli
c. în boli cronice – per os, în f.f. retard, cu cedare
controlată, pt. menţinerea Css
d. la bolnavii cu vărsături, convulsii sau în comă – exclusă
calea orală
e. la psihotici – se preferă neuroleptice în preparate depôt

6
 C. Consideraţii referitoare la
aderenţă/complianță
• Aderența = respectarea indicațiilor farmacografice de
către pacient; se bazează pe o cooperare medic-
farmacist-pacient. Pacientul trebuie implicat!
Factor „sine qua non” pentru asigurarea eficacităţii
farmacoterapiei.
Pt. optimizarea aderenței – consideraţii:
- pt. bolnavi în ambulatoriu, în activitate – nu sunt indicate
adm. la intervale scurte de timp sau calea intrarectală;
- pt. bolnavi cu tulburări de vedere – f.f. diferenţiate (prin
culoare, formă, mărime);
- pt. bolnavi cu tulburări ale deglutiţiei – f.f. lichide sau cpr.
mici. 7
 Momentul optim de administrare

A. În funcţie de timpul meselor şi alimentaţie (calea per os)

Regulă! Medicamentele neiritante şi fără o recomandare

specială – “pe stomacul gol”

! Medicamente cu indicaţii precise:

- înainte de masă cu 30 min: gastroprokinetice

(metoclopramid - pentru a favoriza golirea stomacului),
colecistokinetice (pentru a stimula contracția vezicii biliare
în timpul mesei), orexigene, anorexigene, antidiabetice
(înainte sau în timpul mesei - pentru a preveni creșterea
glicemiei postprandiale);

8
 Momentul optim de administrare
A. În funcţie de timpul meselor şi alimentaţie (calea per os)

- la distanţă de mese: antiacide (pentru a nu influența

digestia)
- în timpul mesei: med. iritante - AINS, teofilina, sărurile de
Fe
- CI asocierea cu lactate - tetracicline (calciul din lactate
inactivează tetraciclina; între administrări se recomandă
consumul de iaurt, pentru menținerea florei saprofite)
- CI asocierea cu sucuri acide - antibiotice beta-lactamice
(sunt mai sensibile la acțiunea acizilor, unele se
inactivează)

9
 Momentul optim de administrare
B. În funcţie de bioritmul circadian

- dimineaţa: purgative (pentru golirea intestinului în

vederea intervențiilor chirugicale, investigațiilor
imagistice), diuretice (pentru confortul pacientului - să
nu meargă la toaletă în timpul nopții);
- ora 7-10: 2/3 sau 3/4 din doză - corticosteroizi (pentru
a mima secreția endogenă de cortizol, care este
maximă între orele 7-10)
- ziua: Slitice – alfa-blocante, beta-blocante (ziua
predomină SNV simpatic)
- seara, la o oră după cină: hipolipemiante (biosinteza
colesterolului este crescută noaptea)
- seara: antiastmatice, antiulceroase antihistaminice H2,
etc. (noaptea predomină tonusul SNV parasimpatic -
de aceea crizele de ulcer sau de astmă sunt mai
frecvente noaptea) 10
Noţiuni generale de posologie

• schemele de administrare a
medicamentelor + variaţia schemelor în
funcţie de evoluţia bolii
– doza unitară
– modul de administrare
(continuu/intermitent)
– ritmul administrărilor
– momentul prizelor zilnice
– durata tratamentului 11
 Doza/conc. plasmatică
• parametrii posologici cantitativi
• DOZA = cantit. de s.a. care produce un anumit
efect biologic – cel mai des se exprimă în mg
(UI, g, μg etc.)
• Tipuri:
• după durata trat.: D/o dată; D/24 ore
• după scop: D atac; D de menţinere
• după intensit. efectelor biologice: D eficace/toxice/letale

12
• CONC. PLASMATICĂ
– indice fgrafic cu predicţie mai certă asupra
eficacităţii sau toxicităţii unui med.
– Tipuri – fcţ. de relaţia Cp/efect:
– eficace
– toxică
– letală
– La echilibru – Cp oscilează în jurul unei Cp
medie (Css), între o conc. minimă (Cmin) şi
o conc. maximă (Cmax)

13
 Zona terapeutică
• zona Cp eficiente, situată între Cmin şi
Cmax
• concept statistic: zona Cp asociate cu o
mare probabilitate de eficacitate şi o mică
probabilitate de toxicitate.
• zona pt. care maj. bolnavilor prezintă
răspuns terapeutic satisfăcător (curba
Gauss – Nr. pacienţi (%)/Cp)

14
• Sunt f. mulţi factori ce pot imprima o
variabilitate mare a zonei terapeutice
– Ex. supradozarea relativă – Cp eficace
statistic de digoxin → Cp toxică la bolnavi cu
hipokaliemie sau hipercalcemie (sinergism
fdin. între digoxin şi calciu)

15
 Posologia standard
• se stabileşte folosind:

– criteriul farmacodinamic (doză/efect)

– criteriul farmacocinetic (Cp eficace/efect) –

criteriu superior (efectele – mai bine corelate
cu Cp, decât cu dozele)

16
 Posologia individualizată
• adaptarea posologiei standard, în funcţie
de factori ce ţin de bolnavi:

– Fiziologici (biometrici, sarcină, etc.)

– Patologici (IR, IH, boli asociate, etc.)
– Genetici (enzimopatii)

17
 Adaptarea dozelor în funcţie de
factorii fiziologici biometrici

• În funcţie de vârstă – ex.: formula Young

• În funcţie de greutate – ex.: formula
Hamburger
• În funcţie de suprafaţa corporală

18
Nomograme

19
 Individualizarea dozelor în IR
• Gradul de IR se apreciază în funcţie de
clearance-ul creatininei:

Cu x V x 100
Clcr =
Cs x 1440

Val. normale: 120-140 ml/min.

Vârstnic: ~ 100 ml/min.
!IR – Val. critică 10-20 ml/min.
20
Individualizarea dozelor în IR
Clcr(IR)
ClR(IR) = x ClR
Clcr

ClR(i.r.) ClR
D(i.r.) = x D; τ(i.r.) = xτ
ClR ClR(i.r.)

(pt. subst. care se epurează majoritar nemetabolizate,

prin eliminare renală)
21
 Individualizarea dozelor în
enzimopatii
• în cazul enzimopatiilor cu manifestare cantitativă
– dozele se optimizează în funcţie de
concentraţia determinată la pacient:
Cp ţintă
D pacient = x D standard
Cp dozată (pacient)
ex. tulburări de acetilare
deficienţa pseudocolinesterazei
tulburări de oxidare microzomală (SOMH) 22
 Supravegherea terapeutică şi
optimizarea posologiei

• ajustarea posologiei individuale, printr-un

mecanism de feed-back, bazat pe supravegherea
individului bolnav, pe parcursul tratamentului.
A. Supraveghere pe criteriul clinic (ex. antiHTA)
B. Supraveghere pe criteriul biochimic (ex.
antidiabetice, anticoagulante orale, etc.)
C. Supraveghere pe criteriul farmacocinetic
(monitorizarea farmacografiei)

23
 Monitorizarea farmacografiei

• dozarea M în plasmă – ajustarea

posologiei – cu multă precizie

Criterii de aplicare a monitorizării fcin.:

- relaţie liniară Cp-efect (“sine qua non”)
- relaţie neliniară D-Cp
- efect farmacologic dificil de cuantificat
- inexistenţa testelor biochimice
24
 Monitorizarea farmacografiei
Criterii de aplicare – cont.
- IT mic
- variaţii mari ale T1/2
- noncomplianţă
- bolnavi cu riscuri
- polipatologie cu polifarmacologie (!Interacţiuni)
- biodisponibilitate necorespunzătoare
- M să nu antreneze toleranţă, în cazul adm.
repetate
25
 Monitorizarea farmacografiei
• Exemple de medicamente monitorizate
farmacocinetic, relativ frecvent:
- antiepileptice
- antiaritmice
- antiastmatice - teofilina
- cardiotonice
- antibiotice aminoglicozide

26
 Monitorizarea farmacografiei pe baza
“dozei-test”
• Condiţia obligatorie – relaţie liniară între:
- Cp – efect terapeutic
- D – Cp
• Etapele monitorizării:
– administrarea unei doze test (în funcţie de o Cp
dorită a fi atinsă la pacient = conc. ţintă)
– dozarea Cp realizată la pacient, cu D test
administrată
– recalcularea dozei, în funcţie de raportul
Cp(ţintă)/Cp(pacient)

Cp ţintă
D optimizată = x D test
Cp dozată (pacient) 27
 Calculul dozelor intermitente

• Doza de atac
Da = Cp (ţintă) x Vd
• Doza de menţinere
Dm = Css x ClT x τ

28