UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANŢA

FACULTATEA DE FARMACIE
DISCIPLINA DE TEHNOLOGIE FARMACEUTICĂ

SUSPENSII
CURS 1_22.02.2017

1
 SUSPENSII FARMACEUTICE

• Sistem de eliberare a substanţei

medicamentoase în care particulele
solide insolubile sunt dispersate ca
entităţi individuale sau ca o reţea de
particule într-un mediu lichid
continuu,

2
 SUSPENSII FARMACEUTICE (F.R. X SUSPENSIONES)

• Preparate farmaceutice lichide

constituite din una sau mai multe
substanţe active, insolubile, suspendate
într-un mediu de dispersie lichid şi
destinate administrării interne sau
externe,
• F.R. X, Supliment 2004 – PREPARATE
LICHIDE PERORALE (Praeparationes
liquidae peroraliae), 3
• Sisteme disperse heterogene în care faza
dispersată este alcătuită din particule solide, iar
mediul de dispersie este un lichid (S/L).

• Prin extindere, în general, pot fi considerate

suspensii toate sistemele disperse heterogene
constituite din două faze, în care faza dispersată
este solidă, iar mediul de dispersie poate fi:
• gaz,
• lichid,
• semisolid,
• sau chiar solid,

• În mod obişnuit, prin suspensii se înţeleg

preparate lichide, cu mediu de dispersie fluid, cel mai
frecvent apa sau uleiul. 4
05.02.2019 5
 • NATURA SISTEMULUI DISPERS

• sisteme disperse grosiere, microeterogene,

(dimensiunea particulelor fazei dispersate - 0,1 -
100 m), fluide,

• Substanţele solide dispersate în suspensii sunt

fie componente insolubile în vehicul, fie parţial
solubile sau cu solubilitate mică,

6
 •MEDIU DE DISPERSIE

• fază hidrofilă – apă, soluţii apoase, soluţii

extractive apoase, dispersii hidrofile
macromoleculare, asociate sau nu cu alcool,
glicerol, propilenglicol,

•fază lipofilă – uleiuri vegetale, parafină lichidă,

soluţii uleioase sau alte substanţe miscibile cu
acestea (lanolina, ceara),

•Agent de suspendare, dispersare, stabilitate,

•- suspensii în care substanţa medicamentoasă este
< 20%,

7
 • MEDIU DE DISPERSIE

• fluid – picături pentru nas, ureche, ochi,

suspensii parenterale,
• gazos – aerosoli,
• semisolid – supozitoare de tip suspensie,
• Suspensii solide (suspensii uscate,
suspensiones siccae) sau instant, sub formă
de pulberi, granule, asocieri de pulbere cu
granule sau comprimate, condiţionate în
saşete unidoză sau recipiente multidoză,
8
 CLASIFICAREA SUSPENSIILOR

• A. FORMULARE
• - SUSPENSII LICHIDE (magistrale,
industriale),
• - SUSPENSII SOLIDE, INSTANT,
RECONSTITUANTE,
• B. DIMENSIUNEA PARTICULELOR
SOLIDE DISPERSATE

• - SUSPENSII MONODISPERSE,
• - SUSPENSII POLIDISPERSE, 9
• C. NATURA MEDIULUI DE DISPERSIE LICHID

• HIDRODISPERSII - SUSPENSII APOASE,

• ORGANOSUSPENSII

• SUSPENSII ÎN AMESTEC DE VEHICULE

MISCIBILE CU APA,

• SUSPENSII ÎN VEHICULE ANHIDRE HIDROFILE,

•
• SUSPENSII ÎN VEHICULE ANHIDRE LIPOFILE
(suspensii uleioase),
10
•D. MOD DE PREPARARE
•- OBŢINUTE PE CALE FIZICĂ – DISPERSAREA
SUBSTANŢEI MEDICAMENTOASE INSOLUBILE ÎN
VEHICUL,
•- OBŢINUTE PE CALE CHIMICĂ – PRECIPITAREA S.
MEDICAMENTOASE (METODA CONDENSĂRII),

E. RAPORTUL FAZELOR SUSPENSIEI

1. SUSPENSII DILUATE – 2% S. ACTIVĂ INSOLUBILĂ,

2. SUSPENSII CONCENTRATE – 2 - 20% S. ACTIVĂ

INSOLUBILĂ,

3. SUSPENSII FOARTE CONCENTRATE – 20 - 50%- S.

ACTIVĂ INSOLUBILĂ,
11
05.02.2019 12
• F. STABILITATE ŞI ASPECTUL
SEDIMENTULUI
• - suspensii defloculate (peptizate) ,
• - suspensii floculate,

13
• G. REOLOGIC

• - COMPORTARE NEWTONIANĂ LA CURGERE (suspensii

diluate),
• - SUSPENSII CU COMPORTARE LA CURGERE
NENEWTONIANĂ, PLASTICĂ, PSEUDOPLASTICĂ,

• H. CALEA DE ADMINISTRARE

• - PE CALE ORALĂ,
• - CALE PARENTERALĂ – I. M., S.C.,
• - MUCOASE – OCULARĂ, OTICĂ, NAZALĂ, RECTALĂ,
VAGINALĂ, PULMONARĂ,
• - TOPIC

• I. ACŢIUNE
• - SUSPENSII MEDICAMENTOASE,
• - SUSPENSII COSMETICE 14
05.02.2019 15
 AVANTAJELE UTILIZĂRII SUSPENSIILOR
A. SUBSTANŢE CARE PRACTIC SUNT
INSOLUBILE SAU INCOMPLET SOLUBILE ÎN
MEDIUL DE DISPERSIE (ANESTEZINĂ, TERPIN
HIDRAT, MENTOL, SULF),

B. PACIENŢI CU DIFICULTĂŢI DE ÎNGHIŢIRE A

FORMELOR FARMACEUTICE SOLIDE,
ASIGURAREA UNUI DOZAJ CORESPUNZĂTOR
AL ACESTOR SUBSTANŢE (CONCENTRAŢII
RIDICATE);

C. ADMINISTRARE INTERN SAU EXTERN

(TOPIC, MUCOASE, PARENTERAL); 16
•C. ADMINISTRARE UŞOARĂ COPIILOR, COMPARATIV
CU COMPRIMATELE ŞI CAPSULELE

•realizează un dozaj corect în funcţie de vârstă,

•mod de administrare (picături sau cu linguriţa (comprimatele
sau drajeurile sunt mai dificil de dozat );
•se poate corecta gustul şi mirosul cu edulcoranţi şi
aromatizanţi,

• D. MASCAREA GUSTULUI NEPLĂCUT AL UNOR

SUBSTANŢE MEDICAMENTOASE

•Folosirea unor derivaţi insolubili corectează gustul amar al

unor derivaţi solubili

•- paracetamolul (elixir) înlocuit cu paracetamol suspensie,

17
 • E. SUBSTANŢE INSTABILE ÎN MEDIU APOS
(DESCOMPUNERE HIDROLITICĂ)

1. FORMULAREA CA SUSPENSIE ÎN VEHICUL ANHIDRU

• fenoximetilpenicilina ( hidrolizează în mediu apos), fiind administrată ca

suspensie uleioasă (în ulei de cocos);

• 2. SUSPENSII USCATE – SUSPENSIONES SICCAE (AB, SULFAMIDE)

• amestec de pulbere sau granulat în prealabil (substanţe active + agenţi de

suspendare, edulcoranţi, aromatizanţi),

• sunt diluate cu apă folosind o anumită cantitate, marcându-se pe flacon printr-

o linie volumul suspensiei, după diluare,

• prin simpla agitare, se obţine o suspensie omogenă folosita un timp scurt 7

zile sau 1-2 săptămâni (la frigider),

18
F. Facilitate la administrarea unor pulberi instabile,
voluminoase (caolin, carbonat de calciu, oxid de
magneziu) care acţionează la nivelul mucoasei
gastrice pentru adsorbţia toxinelor sau pentru
acţiunea antiacidă,

19
 G. ADMINISTRARE TOPICĂ

- loţiuni (suspensii fluide),

- suspensii de consistenţă
semisolidă,
20
 • H. ADMINISTRARE PARENTERALĂ
• ACŢIUNE PRELUNGITĂ, CONTROLUL ELIBERĂRII
SUBSTANŢEI MEDICAMENTOASE (VARIAŢIA
DIMENSIUNII PARTICULELOR FAZEI DISPERSATE,
FOLOSIREA DE VEHICULE DIFERITE PENTRU
SUSPENDARE),

• I. FORMULAREA DE VACCINURI SUB FORMĂ DE

SUSPENSII

• J. ADMINISTRARE PE MUCOASE (OCULARĂ,

NAZALĂ, BUCO-FARINGIANĂ, RECTALĂ)- ACŢIUNE
LOCALĂ

• J. UTILIZĂRI ÎN MEDICINA VETERINARĂ,

• K. PESTICIDE, INSECTICIDE, FUNGICIDE,

IERBICIDE. 21
• L. Utilizarea unor substanţe solide
insolubile, radioopace, sulfat de bariu, 40 –
60%, administrat sub formă de suspensie pe
cale orală sau rectală,

• M. Aerosoli suspensie -

22
 DEZAVANTAJE

sistem dispers instabil (energie

superficială liberă mare) prin depunerea
fazei solide; prezintă importanţă
fenomenul sedimentării (reducerea vitezei
de sedimentare),

sedimentul poate cimenta prin

aglomerare sau prin creşterea cristalelor,
devenind neomogene şi redispersându-se
greu,
23
 APLICAȚII

05.02.2019 24
05.02.2019 25
 SUSPENSIE FARMACEUTICĂ
PARTICULELE SOLIDE ÎN SUSPENSIE
să fie de aceeaşi mărime (grad de dispersie),
 dimensiuni cât mai mici,
preparat omogen,
cu aspect corespunzător,
 fără textură nisipoasă;

FAZA DISPERSATĂ
să nu separe prea repede din preparat după o prealabilă agitare,
 asigurarea prelevării corecte a dozelor;

•PARTICULELE CARE SE DEPUN

să nu formeze un sediment compact,
 să se redisperseze uşor,
să formeze un amestec omogen la uşoară agitare;
26
 SUSPENSIE FARMACEUTICĂ

•SUSPENSIA

să fie suficient de vâscoasă,

 pentru a întârzia formarea sedimentului,

 fluiditate (o curgere uşoară prin acul de seringă,

la administrare parenterală).
27
 FACTORII CARE AFECTEAZĂ PROPRIETĂŢILE SUSPENSIILOR
FARMACEUTICE DEPENDENŢI DE FAZA DISPERSATĂ

I) DIMENSIUNEA PARTICULELOR

•dimensiuni mai mici, suprafaţa solidului va fi mai mare, viteza de

sedimentare va fi mai mică;

• grad de dispersie avansat determină creşterea energiei libere

superficiale cu scăderea stabilităţii termodinamice a sistemului,

SCĂDEREA STABILITĂŢII TERMODINAMICE

•AGREGAREA PARTICULELOR,

•SEDIMENTAREA,

•CREŞTEREA CRISTALELOR
28
 1) DIMENSIUNEA PARTICULELOR
 influenţează tolerabilitatea,
uşurinţa la administrare,
 biodisponibilitatea preparatului,

 Mărimea particulei este definită ca fiind cea mai mică

dintre dimensiunile ei liniare,

•TOLERABILITATEA este importantă pentru suspensiile

parenterale sau oftalmice, când particulele mai mari de 5
m pot da iritaţii;

•UŞURINŢA LA ADMINISTRARE a unei suspensii

parenterale depinde de mărimea şi forma particulelor, fiind
posibil ca acul hipodermic să se blocheze cu particule mai
mari de 10 m, mai ales dacă sunt aciculare.

29
• La preparare, particulele au dimensiuni
corespunzătoare, în timp se poate produce creşterea
dimensiunii acestor particule – creşterea cristalelor de
substanţă solidă, mai ales la fluctuaţii de temperatură,

• Astfel, la cald, solubilitatea substanţelor creşte, la

rece recristalizează, mărindu-se dimensiunea
cristalelor, mai ales la substanţele parţial solubile
(paracetamolul),

• În cazul în care, de la început particulele

suspendate sunt polidisperse (au dimensiuni diferite),
în timp, cristalele mai mici se vor dizolva mai repede,
soluţia devine suprasaturată şi la răcire excesul se
depune pe cristalele mai mari, care astfel se măresc.
30
•O altă cauză a creşterii cristalelor în timp se
întâlneşte şi atunci când există mai multe
forme polimorfe ale aceleiaşi substanţe, iar în
preparat se află forma metastabilă, mai solubilă
dar cu tendinţă de a trece în forma stabilă, mai
puţin solubilă,
• riboflavina - 3 forme polimorfe,
•aspirina- 2 forme polimorfe,
•hormonii sexuali, sulfamide, corticosteroizii.

31
 • CREŞTEREA CRISTALELOR ESTE
ÎNTÂRZIATĂ SAU ÎMPIEDICATĂ

• prin folosirea de forme cristaline stabile,

• particule izodiametrice,

• mărirea vâscozităţii fazei externe,

• realizarea de suspensii floculate.

32
 II. SEDIMENTAREA

 Densitatea solidului este mai mare decât

densitatea mediului de dispersie, spre
deosebire de flotare care apare numai în
anumite cazuri,
 Viteza de sedimentare este redată de
relaţia lui Stokes, care exprimă viteza de
cădere liberă, fără frecare, a unor particule
sferice cu raza r şi densitatea d1, printr-un
lichid cu densitatea d2 sub influenţa gravitaţiei.

33
05.02.2019 34
05.02.2019 35
 INSTABILITATEA FIZICĂ A SUSPENSIILOR
particulele solide
sedimentează în timp;
•uneori se formează
sedimente care pot cimenta,
ulterior greu de redispersat,
•particulele de substanţă
medicamentoasă dispersate
trebuie să rămână suspendate
uniform în vehicul,
•o perioadă suficientă de timp,
•permite prelevarea dozei ce
trebuie administrată,
Viteza de sedimentare a
particulelor
(relaţia lui Stokes)
2 r d1  d 2 g
2
v 
9 
r - raza particulei,
d1 - densitatea fazei dispersate,
d2 - densitatea mediului de
dispersie,
 - vâscozitatea mediului de
dispersie,
g - acceleraţia gravitaţională.
36
•Suspensiile sunt mai concentrate, • 2 - factor de porozitate,

particule solide depăşesc 5% din

cantitatea totală de preparat, •1- - volumul fazei interne,

Sv- suprafaţa specifică a solidului

2 2
•Relatia Higuchi dedusa din ecuaţia lui în cm /cm ,
Kozeny de curgere a lichidelor prin
medii poroase, •k - constanta lui Kozeny

•Relatia Higuchi abordează

sedimentarea ca echivalent al curgerii
unei faze lichide printr-o masă d1  d 2 g 2
poroasă a fazei interne v 
kS v
2
1 

37
 III. FENOMENE ELECTRICE LA SUPRAFAŢA PARTICULELOR
FAZEI DISPERSATE

•PARTICULELE DE SUBSTANŢĂ SOLIDĂ

DISPERSATĂ ÎNTR-UN MEDIU LICHID POT AVEA
O SARCINĂ ELECTRICĂ LA SUPRAFAŢĂ

• adsorbţia preferenţială a ionilor din lichidul dispersat,

• ionizarea grupărilor chimice de la suprafaţa

particulelor,

• în absenţa mişcării cinetice, sarcina electrică de la

suprafaţă este neutralizată cu ioni de sarcină opusă,
prezenţi în lichidul dispersant, care au o mişcare
browniană şi tind să difuzeze în jurul particulelor,
38

Reprezentarea schematică a
a. stratului dublu electric,
b. potenţialului zeta,
•O parte din ionii de semn contrar, antiionii,
se fixează pe particule şi formează un strat
monomolecular,
• mişcă odată cu particulele,
•ceilalţi ioni distribuindu-se în jurul acestui
strat,
• ionii cu acelaşi semn cu particulele sunt
respinşi şi sunt redistribuiţi în stratul difuz –
stratul dublu al lui Helmholtz (Stern),
• se reduc pe măsură ce se îndepărtează de
particulă,
• La o oarecare distanţă de particule este un
punct de neutralitate unde efectele sarcinii
electrice nu se mai simt.
39
• Diferenţa de potenţial dintre sarcina electrică de la suprafaţa particulelor şi
acest punct de neutralitate va reprezenta adevărata sarcină electrică a
particulelor – potenţialul Zeta sau electrocinetic al particulelor,

• Ca urmare, particulele solide se vor respinge între ele, iar forţa de repulsie
va depinde de grosimea stratului difuz, de valoarea potenţialului Zeta,

•CU CÂT POTENŢIALUL ZETA CREŞTE

 forţa de respingere dintre particule este mai mare,

 sistemul este mai stabil,
fiecare particulă va sedimenta individual, lent,
dar, în timp se tasează expulzând sub acţiunea greutăţii mediul
de dispersie,
se stabilesc legături fizice sau chimice între particule,
 sedimentul se cimentează
40
 IV. CAPACITATEA DE UMECTARE A PARTICULELOR SOLIDE DE
CĂTRE MEDIUL DE DISPERSIE (PROPRIETĂŢI INTERFACIALE S/L)

• Dispersarea uniformă a substanţelor solide depinde

de umectarea şi repartizarea particulelor umectate în
sistem,

• particule liofile: se umectează spontan la contactul cu

un lichid;
• particule liofobe: rezistenţa particulei la umectare.

• Datorită slabei umectări, aerul adsorbit, aderent de

particule nu este expulzat, producând fenomenul de
flotare, ce face dificilă sau imposibilă omogenizarea
suspensiei.
• substanţe hidrofobe în apă: sulf, sulfamide,
• substanţe hidrofile în mediu nepolar: oxid de zinc41în
ulei de parafină.
• Umectarea constă în deplasarea unui
lichid, gaz de pe suprafaţa altui lichid sau a
unui solid,

• Când se depune o particulă de lichid pe

suprafaţa unui solid, echilibrul picăturii depinde
de rezultanta interacţiunii dintre:
• forţele de coeziune dintre moleculele
lichidului,
• forţele de adeziune dintre moleculele
lichidului şi suprafaţa solidului,

42
• Unghiul dintre suprafaţa lichidului şi
solidului în punctul de contact se numeşte
unghi de contact (măsură a umectării),

• Valoarea mică a unghiului de contact arată

că forţele de adeziune între lichid şi solid
predomină şi are loc umectarea, valori mari
ale unghiului de contact arată că forţele de
coeziune ale lichidului predomină,

43
 Când unghiul de contact este mai mic de
900 are loc umectarea solidului de către
lichid, deoarece interacţiunea dintre solid şi
lichid este mai mare decât interacţiunea
dintre solid şi aer,

44
• Umectarea este favorizată de :

• tensiune superficială mare a 1. umectarea nu se produce

solidului,

• tensiune superficială mică a

lichidului,
2. umectarea se produce greu

• tensiune interfacială solid –

lichid mică.

3. umectarea este perfectă

45
 Pentru θ au fost făcute determinări folosind ecuaţia lui Young,
valori trecute în tabele cu θ al solidului, nu faţă de apă, ci faţă de
soluţia sa saturată.

Substanţa θ Substanţa θ

Aspirina 740 Luminal 860

Paracetamol 590 Fenilbutazona 1090
Lactoza 300 Stearat de magneziu 1210

46
• În funcţie de capacitatea de umectare şi
dispersare în mediu lichid, substanţele solide,
insolubile se pot clasifica în:

• 1. solide insolubile care se umectează şi

care se dispersează uşor (liofile),

• 2. solide insolubile care se umectează greu

(liofobe),

• 3. solide insolubile care nu se pot dispersa

47
 1. SOLIDE INSOLUBILE CARE SE UMECTEAZĂ ŞI
CARE SE DISPERSEAZĂ UŞOR LIOFILE (HIDROFILE)

• Caolin, trisilicatul de magneziu, carbonat

de magneziu, oxid de magneziu, oxid de
aluminiu,

• particulele sunt înconjurate de un strat de

adsorbţie (mono sau plurimolecular),
(legături de hidrogen),

48
 2. SOLIDE INSOLUBILE CARE SE UMECTEAZĂ GREU
(LIOFOBE , HIDROFOBE),

• Se formează flocoane, aglomerate, se

dispersează dificil,
• Unele substanţe hidrofobe prin agitatare cu
apa formează aglomerate mari şi poroase în
interiorul lichidului,
• Alte substanţe se ridică şi plutesc la
suprafaţa acestora, sub forma unui strat
(flotează - antibiotice insolubile, sulfamide,
sulf, corticosteroizi, barbiturice, cărbune),
49
• Prin dispersarea unei pulberi hidrofobe
într-un lichid hidrofil, la limita de separare
dintre cele 2 faze se formează o tensiune
interfacială mare care nu permite realizarea
stratului de hidratare,

• Se reduce tensiunea interfacială dintre

particulele de solid şi lichid,

• Agent de umectare adecvat (substanţe

tensioactive, coloizi hidrofili),
50
 .
3 SOLIDE INSOLUBILE CARE NU SE POT DISPERSA

• Carbonat de calciu, oxid de zinc,

• Aceste pulberi nu vor rămâne în stare de

distribuţie uniformă într-un vehicul un timp
suficient de lung pentru a asigura prelevarea
unei doze corecte,

• Pentru asigurarea stabilităţii suspensiei se

măreşte vâscozitatea mediului de dispersie,
51
• Pentru a favoriza umectarea substanţelor se
folosesc agenţi de umectare :
• substanţe tensioactive,
• coloizi hidrofili,
• solvenţi miscibili cu apa

• SUBSTANŢE TENSIOACTIVE cu H.L.B. 7-

9, care diminuă γSL şi γL,
• lanţul hidrocarbonat (apolar) se adsoarbe
pe suprafaţa hidrofobă şi partea polară a
moleculei se orientează către faza apoasă,
formând un film monomolecular,
52
• Teoretic umectarea este completă când toată
interfaţa S/L este acoperită de un film monomolecular,
când sedimentarea este lentă, dar redispersarea
sedimentului este foarte grea,
• De aceea în practică se asociază agenţi
tensioactivi cu polimeri hidrofili care formează în jurul
particulelor o barieră hidratată care asigură
umectarea,
• Concentraţia umectantului variază cu suprafaţa
specifică a substanţelor dispersate, 0,1% - 0,2% faţă de
cantitatea de suspensie (polisorbaţi şi span-uri –
suspensii de uz intern),
• Pentru preparatele de uz extern se folosesc
laurilsulfatul de sodiu, aerosil OT ,
• Pentru suspensii parenterale se folosesc pluronici
sau lecitină,
53
• Coloizi hidrofili – macromolecule
naturale, derivaţi de semisinteză sau de
sinteză,
• Formează învelişuri multimoleculare –
strat de solvatare care acţionează ca o
adevărată barieră hidratată, care asigură
umectarea,
• Folosirea de solvenţi miscibili cu apa:
alcool, glicerină, glicoli care reduc γL şi
γL/aer,
• Solventul pătrunde uşor în porii
particulelor deplasând aerul şi favorizând54
umectarea.
 FORMULAREA SUSPENSIILOR
 substanţe active insolubile,

• mediu de dispersie lichid (vehicul ) + substanţe auxiliare care pot fi:

•a) agenţi de umectare;
•b) agenţi de floculare;
•c) agenţi de îngroşare - stabilizatori ai suspensiei care acţionează şi ca umectanţi şi ca
agenţi de floculare.

•În formularea suspensiilor, în funcţie de calea de administrare şi natura

componentelor:

•d) substanţe sau sisteme tampon (suspensii parenterale şi oftalmice);

•e) modificatori de densitate, umectanţi - în special la cele de uz extern;

•f) aromatizanţi şi edulcoranţi (la cele de uz intern);

•g) coloranţi şi parfumuri la cele de uz extern;

•h) conservanţi
55
  Components Function

API Active drug substances

Wetting agents They are added to disperse solids in continuous

liquid phase.
Flocculating agents They are added to floc the drug particles

Thickeners They are added to increase the viscosity of

suspension.
Buffers They are added to stabilize the suspension to a
and pH adjusting agents desired pH range.
Osmotic agents They are added to adjust osmotic pressure
comparable to biological fluid.
Coloring agents They are added to impart desired color to
suspension and improve elegance.
Preservatives They are added to prevent microbial growth.

External liquid vehicle They are added to construct structure of the final
56
56 312 PHT
suspension.
 AGENŢII DE ÎNGROŞARE ( COLOIZI HIDROFILI, RESPECTIV MACROMOLECULE
NATURALE DE SEMISINTEZĂ SAU DE SINTEZĂ)

A. POLIZAHARIDE NATURALE SAU DE SEMISINTEZĂ

•1. NATURALI

•1. GUME (GUMA ARABICĂ) - agenţi de îngroşare pentru prepararea ex-

tempore a suspensiilor de uz intern, nu conferă o vâscozitate mare sistemului,
acţiunea de stabilizare este datorată rolului de coloid protector,

•Folosită ca atare, dezenzimată sau sub formă de mucilag 30%,

• nu este utilă pentru pulberi cu densitate mare, asociindu-se cu alţi agenţi de

îngroşare - guma tragacanta şi amidon,

•Mucilagul este uşor invadat de microorganisme, adăugându-se conservanţi

păstrându-se în flacoane de capacitate mică, la loc răcoros, ferit de lumină,

•Nu se foloseşte pentru suspensii de uz extern, dând o senzaţie lipicioasă pe

piele.

57
 2). GUMA TRAGACANTA

 foarte pură (putând avea amidon ca impuritate),

 formează soluţii apoase vâscoase cu proprietăţi tixotrope şi
pseudoplastice,

 are proprietăţi de îngroşare superioare gumei arabice, folosită în

suspensii de uz extern şi intern,

• stabilă la pH 4-7,5,

• la prepararea mucilagului, pentru hidratare completă sunt necesare mai

multe zile,

• Încălzirea prelungită afectează mucilagul, producând depolimerizarea, cu

scăderea vâscozităţii,

• Fiind invadată de microorganisme necesită conservanţi,

• O pulbere compusă alcătuită din guma tragacanta + gumă arabică + zahăr

= oficinală în Codexul Britanic.

58
 3). ALGINAŢII

•Alginatul de sodiu, încălzit la temperatură mai

mare de 600C îşi micşorează vâscozitatea prin
depolimerizare având vâscozitate maximă la pH
5-9, la un pH mai mic, precipită acidul alginic,
•Este incompatibil cu substanţele cationactive şi
metalele grele,

•Alginatul de propilenglicol, obţinut prin

esterificarea parţială a grupărilor carboxil,
•Este anionactiv, stabil la pH 3,
•Incompatibil cu săruri de calciu, formând
precipitate.
•Folosite pentru stabilizarea suspensiei cu
bismut subnitric, acţionând ca agenţi de
îngroşare şi coloizi protectori. 59
•4). Amidonul intră în compoziţia pulberii compuse de gumă
tragacanta sau asociat cu CMC Na,

•Mucilagul de amidon 2,5% are vâscozitate corespunzătoare,

•5). Pectina - hidrat de carbon obţinut din citrice, pulpă de

mere şi alte produse vegetale, acizi pectici-poligalacturonici,
esterificaţi cu CH3OH,

•În apă formează soluţii opalescente, vâscoase cu reacţie

acidă,

•Formarea mucilagului este favorizată cu mici cantităţi de

zahăr, sirop, alcool sau glicerină,

•Incompatibilă cu: alcali, metale grele, alcool concentrat,

•Acţionează ca un coloid protector, mărind şi vâscozitatea. 60

 B. COMPUŞI DE SEMISINTEZĂ DERIVAŢI DE
CELULOZĂ
•M.C., H.E.C., C.M.C. Na, celuloză microcristalină,

•a) Meticeluloza - M.C. – Metoul, Cellogel, Phyllose (polizaharid de

semisinteză prin metilarea celulozei)

•diverse sorturi, în funcţie de gradul de metilare şi lungimea lanţului

polimeric - gradul de polimerizare, cu cât este mai mare se obţin
soluţii mai vâscoase,

•Numărul care însoţeşte denumirea reprezintă vâscozitatea cinematică

a unei soluţii 2% din sortul respectiv, determinat la 200C (astfel, M.C.
200 are η = 200 cSt cu oarecare aproximaţie),

•Folosite sorturi cu vâscozitate medie sau înaltă sub formă de mucilag

2-3% din care se foloseşte 20-30% faţă, de cantitatea totală de
suspensie,

61
• compus neionogen, stabil la pH 3-11 compatibil cu
majoritatea substanţelor medicamentoase, şi mulţi
compuşi ionici,

• La încălzire se deshidratează formând un gel, iar prin

răcire revine la starea de sol,

•Electroliţii în concentraţie mare o deshidratează, iar

lumina, acizii concentraţi, bacteriile şi fermenţii o
depolimerizează, micşorând vâscozitatea,

•Deşi nu este mediu prielnic pentru microorganisme în

mucilagii se adaugă conservant (nipagin-nipasol),

•Ca agent de suspendare acţionează prin mărirea

vâscozităţii externe, coloid protector având şi proprietăţi
tensioactive, micşorând tensiunea interfacială,

•Conferă o curgere pseudoplastică. 62

•b). C.M.C. Na – Carmeloză, Edifas este sarea de sodiu a carboximetileterului
de celuloză (H de la gruparea CH3 este înlocuit cu o grupare COOH şi COONa),

•Diferă în funcţie de gradul de polimerizare, de care depinde vâscozitatea

soluţiei coloidale, se folosesc sorturi cu vâscozitate scăzută sau medie,

•Numărul care însoţeşte numele, reprezintă vâscozitatea unei soluţii 1% sau

2%,

•soluţii limpezi la rece şi la cald, cu pH 5-10, are caracter anionic, fiind

incompatibil cu cationii polivalenţi şi acizii,

•Încălzirea la temperatură mare (din timpul sterilizării) duce la depolimerizare,

• suspensii de uz intern, parenteral şi uz extern,

•complecşi cu substanţele medicamentoase pe care le floculează sau

precipită sau micşorează activitatea agenţilor antimicrobieni.

63
•c) Celuloza microcristalină - Avicel (derivat de
semisinteză)

•se prezintă sub formă de cristale de dimensiuni

coloidale, dispersându-se uşor în apă, fără a se
dizolva,
•se asociază cu 8-15% C.M.C. Na, care ajută la
dispersarea celulozei microcristaline şi
acţionează ca un coloid protector,
•Proprietăţile reologice sunt ameliorate prin
asocierea cu M.C sau H.P.M.C. aceasta având şi
acţiune stabilizantă prin protejarea dispersiei de
avicel de acţiunea floculantă a unor electroliţi.
64
 C. DERIVAŢI DE SINTEZĂ: A.P.V., P.V.P. ŞI CARBOPOLII
•A. P. V. - POLVIOL, MOVIOL, RODOVIOL

•Polimer înalt, termoplastic, format din macromolecule lineare ,

•Mucilagul de A. P.V. obţinut prin dispersarea în apă la cald, prin adăugare

de glicerină sau tween uşurează umectarea şi dispersarea macromoleculei,

• Sunt mai multe sorturi, după gradul de polimerizare şi hidroliză (acetatul de

polivinil),

•A. P. V. este compatibil cu: alccool, glicerină, glicoli, cu majoritatea

substanţelor medicamentoase şi conservanţi,

•Este precipitat de concentraţii mari de: azotaţi, sulfaţi, fluoruri,

A.P.V. acţionează ca agent de îngroşare, ca substanţă tensioactivă şi coloid

protector.

•Se foloseşte pentru suspensii de uz extern, prezentând avantajul măririi

capacităţii de aderare a suspensiei pe piele datorită formării unui film.
65
 •B). P.V.P., FURISCOL, COLLIDON, POLIVIDON

• macromoleculă cu grad de polimerizare variat, folosit drept coloid protector

şi agent de îngroşare, dar are interacţii cu unii conservanţi,

•c) CARBOPOLII - polimeri anionici de carboxivinil cu G.M. mare (polimeri ai

acidului acrilic şi alilzaharozei, uniţi prin legături încrucişate),

•Sunt mai multe tipuri indicate prin cifre: 934, 940, 941, 960, 961 sunt cei mai
folosiţi,

•Parţial solubil în apă, obţinându-se o dispersie cu pH acid datorită

numeroaselor grupări –COOH,

• Dispersiile în apă, cu vâscozitate scăzută, numai prin neutralizare cu NaOH,

T.E.A., etc. formează geluri vâscoase,

• Ca agent de dispersie se foloseşte mucilagul 0,1 - 0,4%,

•Vâscozitatea este puţin influenţată de temperatură fiind maximă la pH neutru

şi slab alcalin (pH 6-10). La pH 3 gelifică,

•Este sensibil la oxidare şi expunere la lumină adăugându-se antioxidanţi şi

agenţi de chelare. 66
 •IV. ARGILE COLOIDALE SAU CLEIURI - SILICAŢI NATURALI
HIDRAŢI COLOIDALI, COMPUŞI NATURALI

•a) BENTONITA - silicat de aluminiu hidratat cu formula generală Al2O3 . 4

SiO2 .H2O utilizat în concentraţie de 2-3% în preparatele de uz extern,

•În apă se îmbibă şi se umflă, mărindu-şi volumul de aproximativ 12 ori,

•Acţionează prin mărirea vâscozităţii fazei externe,

• Poate fi impurificată cu macromolecule şi se recomandă utilizarea

produsului în prealabil sterilizat,
•
•b) HECTORITA, este folosită ca agent de îngroşare 1-2%,

•obţinută prin sinteză, produsul numit Laponite, are compoziţie chimică fixă
şi nu este contaminată de microorganisme; se administrează şi intern,

•Se poate asocia cu alte argile coloidale sau gume, modificând proprietăţile
reologice.
67
 • c) VEEGUM

• silicat complex de aluminiu şi magneziu purificat, cu cantităţi mici de Fe 3+, Ca 2+,

care înlocuiesc o parte din Al 3+, Mg 2+.
• paiete alb-crem, insolubile în apă, care se dispersează şi se înmoaie repede, mai ales
în apă caldă, absorbind faza apoasă în structura cristalină, extensibilă, care permite
absorbţia unui volum mare de apă.
•Compatibili cu solvenţi miscibili cu apă, alcoolul 60%, glicerină, P.E.G. fluizi,
propilenglicol în anumite limite 30-50%.
•Veegumul nu este iritant, nici toxic şi se foloseşte în suspensii de uz intern şi extern,
• Există mai multe sorturi cu mărimi diferite ale particulelor.
•Imprimă pH alcalin 9,6.
•Acest pH poate fi corectat prin adaos de acid fără a afecta vâscozitatea
(caracteristicile reologice ale sistemului) fiind compatibil cu pH 3-11,

•În suspensii de uz intern se asociază cu mucilagii pseudoplastice - C.M.C. Na şi cu

siropuri acide - zmeură creând un vehicul cu pH convenabil şi proprietăţi reologice
convenabile,

•Favorizează dispersarea: sulfamidelor, substanţelor antiacide – caolin, săruri de

bismut, unele antibiotice, analgezice.
68
 • d) AEROSIL - SiO2 coloidal

• Particule amorfe, fine, cu diametrul de 3

- 40 m, care în apă dau agregate care
la rândul lor se asociază pentru a forma
o reţea tridimensională de gel,

• Concentraţia de 4% este optimă pentru

stabilizarea suspensiilor de uz extern,
sau îngroşarea suspensiilor uleioase.

69
 ALŢI ADITIVI ÎN FORMULAREA SUSPENSIILOR

•EDULCORANŢI

• suspensii de uz intern, de uz pediatric,

• suspensii cu s. medicamentoase cu gust amar,
• agenţi de suspensie cu gust metalic (argilele),
•Edulcoranţi naturali sau sintetici,

•Reprezentanţi
•sirop, soluţii de sorbito 25%, glicerină sau amestecul lor:
au o curgere newtoniană şi influenţează negativ
proprietăţile reologice ale suspensiilor,
•Edulcoranţii sintetici (săruri) pot afecta gradul de
floculare al suspensiei,
•Zaharoza – fenomen de cap locking
70
 AROMATIZANŢI

• suspensii de uz intern,
• suspensii antiacide,
• suspensii folosite în medicaţia
pediatrică,
• cresc complianţa pacienţilor pentru
produs,
• sunt alese în funcţie de gustul care
trebuie mascat, destinaţia şi vârsta
pacientului,
71
 •AGENŢII DE PARFUMARE

•Suspensii de uz extern, aplicate pe piele (dermatologice) şi mai ales cele

cosmetice,

•Parfumuri sub 5%,

•Să nu fie sensibilizante, să nu conţină alergene şi să fie compatibile cu

componentele asociate,

•Parfumuri naturale - uleiuri volatile insolubile în apă, parfumuri sintetice –

esteri organici (esenţa de mere – esterii acidului izovalerianic, de ananas –
butirat de etil, iasomie – acetat şi propionat de benzil,

•Stabilitate la variaţii de pH,

•Multe parfumuri se degradează la pH>7,

•Pentru produsele cu pH mai mare se preferă parfumuri aromatice,

72
 COLORANŢI

• Suspensii de uz oral sau topice (pe piele),

• Culoarea conferă un aspect estetic plăcut,
• Complianţa în medicaţia pediatrică,
• Identificarea suspensiilor cu aspect
asemănător,
• Indică omogenitatea amestecului,
• Coloranţi admişi de M.S.,
• Coloranţii pot fi incompatibili cu alte
componente din suspensie,
• Alegerea corelată cu aromatizantul folosit
73
 AGENŢI MODIFICATORI DE pH

• Sisteme tampon,
• Capacitate de tamponare în domeniul de pH dorit,
• Compatibilitate cu agenţii de floculare,
• Asigurarea stabilităţii chimice a s. medicamentoase din
suspensie,
• Controlul tonicităţii în suspensiile parenterale şi
oftalmice,
• Asigurarea compatibilităţii fiziologice a suspensiilor
parenterale şi oftalmice,
• Modificarea potenţialului zeta al suspensiei,

• REPREZENTANŢI

• Borax, TEA, fosfaţi, benzoat de sodiu,

• Acid boric, fosforic, tartric, citric, acetic, lactic, succinic,
malic, gluconic,
74
 ANTIOXIDANŢI

•Degradare oxidativă – scăderea eficacităţii

suspensiei, scăderea vâscozităţii, schimbarea
caracterelor subiective,
•Selectarea antioxidantului se bazează pe
diferenţa de potenţial între s. medicamentoasă şi
agentul antioxidant,
•Practică – 2 antioxidanţi, agent chelatant sau un
acid slab,
•Antioxidanţi hidrosolubili – metabisulfit de sodiu,
tiouree, vitamina C,
•Antioxidanţi liposolubili – BHA, BHT, vitamina E.
75
 CONSERVANŢI ANTIMICROBIENI

• Asigurarea stabilităţii microbiologice,

• Materiile prime folosite la obţinerea
suspensiilor administrate pe pielea lezată,
arsuri, pielea sugarilor, suspensii cu AB –
sterilizate înainte de a fi introduse în
procesare,
• Suspensiile orale şi topice trebuie să fie
lipsite de – E. coli., Pseudomonas
aeruginosa, Staphylococcus aureus,
Candida albicans, Aspergillus niger,
Salmonella sp.
76
 REPREZENTANŢI

• Derivaţii acidului p-hidroxibenzoic,

• Alcooli, acizi, esteri, săruri cuaternare de
amoniu, fenol şi derivaţii, aldehide,
• Suspensii orale – acid benzoic şi săruri,
acidul sorbic şi săruri, parabeni,
• Suspensii topice - parabeni

77
 PREPARAREA SUSPENSIILOR
• F.R. X - Metoda generală de dispersare
• substanţele solide, aduse la un grad de fineţe
corespunzător scopului şi modului de administrare,
se dispersează în mediu de dispersie lichid printr-o
metodă adecvată şi se completează la masa
prevăzută (m/m),
• Suspensiile care se aplică pe plăgi, arsuri, pielea
sugarilor se prepară prin metode care le asigură
sterilitatea şi care permit evitarea unei contaminări
ulterioare cu microorganisme,
• Pentru substanţele puternic active sau toxice,
masa prelucrată sub formă de suspensie nu trebuie
să depăşească doza terapeutică maximă pentru 24
de ore.
78
 PREPARAREA SUSPENSIILOR

• DISPERSAREA SUBSTANŢELOR INSOLUBILE ÎN

VEHICUL

• mărunţirea substanţelor insolubile la un grad care asigură o

biodisponibilitate optimă, o sedimentare minima şi aspect
uniform şi elegant preparatului,

•pulverizare la mojar ± agenţi de umectare (un mucilag -un

coloid protector sau agent de îngroşare şi o parte din vehicul),

•Celelalte componente, sunt adăugate dizolvate într-o parte din

vehicul (conservanţi, aromatizanţi, edulcoranţi), apoi se
completează la masa totală, apoi omogenizarea finală,
obţinerea unei suspensii uniforme cu aspect corespunzător.
79
 CONDENSARE SAU PRECIPITARE

•S.m. este precipitată din solvenţi organici :

•Pp. S. M. prin modificarea pH-ului mediului de

dispersie (ind. – suspensii injectabile
defloculate de estradiol, insulină retard),
• ESTRADIOLUL SOLUBIL ÎN SOL.
ALCALINE, SE ADAUGĂ SOL. SLAB ACIDE-
PP. DE ESTRADIOL FOARTE FIN

80
Examples of Oral Suspensions by Category

Antacids Alumina, Magnesia and Simethicone - Mylanta liquid

Magaldrate Oral Suspension - Riopan Oral Suspension
Magnesia and Alumina Oral - Maalox Suspension
Aluminum Hydroxide and Magnesium Carbonate - Gaviscon liquid

Anthelminitics Pyrantel Pamoate - Antiminth Oral Suspension

Thiabenzadole Oral Suspension - Mintezol Oral Suspension
Antibacterial Chloramphenicol Palmitate - Chloromycetin Palmitae Oral Suspen.
(Antibiotics) Ertythromycin Estolate - Ilosone Oral Suspension
Antibacterial (non- Methenamine Mandelate - Mandelamine Suspension/Forte
antibiotic Anti- Sulfamethoxazole and Trimethoprim - Bactrim, Septra Suspension
infectives) Sulfamethoxazole - Gantanol Suspension
Sulfisoxazole Acetyl Oral Suspension- Gantrisin Syrup/Pedia

Anticonvulsants Primidone Oral Suspension - Mysoline Suspension

Antidiarrheal Bismuth Subsalicylate - Pepto-Bismol liquid

81
 Examples of Oral Suspensions by Category

Antiflatulent Simethicone Oral Suspension - Mylicone

Drop
Antifungals Nystatin Oral Suspension - Nystatin Oral
Suspension
Griseofulvin Oral Suspension -Grifulvin
Oral Suspension

Antipsychotics, Sedatives, Antiemetic Hydroxyzine Pamoate Oral Suspension -

Vistaril Oral Suspension
Thioridazine Oral Suspension - Mellaril-S
Oral Suspension

Diuretic Chlorothiazide Oral Suspension - Diuril

Oral Suspension

Nonsteroidal Anti-inflammatory Indomethacin Oral Suspension - Indocin

Oral Suspension

82
83
84
85
86
 Otic Suspension
• Examples:

– Polymixin B sulfate,
– Neomycin sulfate,
– Hydrocortisone - pH 3.0 to 3.5;
– Cortisporin Otic Suspension - pH 4.8 to
5.1;
– PediOtic - pH of 4.1

87
 Rectal Suspensions

•Examples:
– Barium sulfate for Suspension, USP may be
employed orally or rectally for the diagnostic
visualization of the GIT.
– Mesalamine (5-aminosalicylic acid) - for
treatment of Crohn’s disease, distal ulcerative
colitis,

88
89
90
 SUSPENSII USCATE RECONSTITUIBILE
•Produse de uz oral, fabricate industrial sub formă de – pulberi,
granule, asocieri de pulberi cu granule, mai rar comprimate,

•instabilitatea fizică a substanţelor medicamentoase solide,

insolubile într-un mediu apos,

•la suspensiile uscate se urmăreşte stabilitatea în faza apoasă

pe o perioadă scurtă, a unor substanţe medicamentoase
(unele peniciline pentru administrare orală, cu stabilitate
limitată în faza apoasă),

•Suspensiile reconstituibile sunt preferate în medicaţia

pediatrică unde este contraindicată administrarea de
comprimate şi capsule şi sunt favorizate tratamentele cu
antibiotice, sulfamide, suspensii care, prin gustul dulce şi
aromat, cresc acceptabilitatea din partea pacientului (copil).
91
•Formularea suspensiilor uscate prezintă
avantajul reducerii greutăţii produsului final, ce
poate atrage şi o reducere a costului privind
transportul,

• Produsul uscat poate fi, ambalat şi transportat

fără a lua în considerare temperaturile sezoniere,
atâta timp cât stabilitatea sa fizică este mai puţin
influenţată de temperaturile externe în comparaţie
cu suspensiile convenţionale,

•În suspensiile reconstituibile, proprietăţile

fizico-chimice ale substanţelor active trebuie
menţinute în faza de obţinere a pulberii, în timpul
reconstituirii suspensiei şi pe perioada de
administrare, 92
•1. pulberea trebuie să fie omogenă, fără
aglomerări, pentru a nu rezulta erori în ceea ce
priveşte dozajul,

• 2. În faza de reconstituire a suspensiei,

amestecul uscat trebuie să se disperseze rapid în
apă, ceea ce va favoriza creşterea vâscozităţii cu
o distribuire omogenă a particulelor, în toată
masa lichidului,

• 3. Suspensia obţinută prin agitare de către

pacient trebuie să prezinte o curgere
corespunzătoare pentru o dozare corectă pe
durata administrării, 93
 COMPONENTELE SUSPENSIILOR USCATE

• Fiecare formulare de suspensie uscată este unică, iar

ingredientele trebuie determinate prin experimentări,

• Numărul ingredientelor trebuie menţinut la un nivel

minim,

• Cele mal multe substanţe medicamentoase

prelucrate ca suspensii uscate fac parte din categoria
antibioticelor: ampicilină trihidrat, cefalexin,
etilsuccinat de eritromicină, penicilina V potasică,
colistin, tetraciclină, etc,

• Concentraţia substanţei medicamentoase este de

obicei stabilită pentru o doză pediatrică, 0,125 – 0, 500 g
AB pentru 5 ml suspensie, 94
 COMPONENTELE SUSPENSIILOR USCATE
•

• Substanţele auxiliare trebuie să realizeze o funcţie

necesară pentru produsul final,

O metodă obişnuită pentru reducerea numărului de

componente este de a folosi un ingredient care să
îndeplinească mai multe funcţii,

• Zaharoza poate deţine două sau trei funcţii

(diluant, edulcorant, agent de vâscozitate),

• suspensii parţial floculate cu ajutorul polimerilor

95
 ALEGEREA MĂRIMII PARTICULELOR SUBSTANŢELOR ACTIVE

•o mărime optimă a particulelor pentru realizarea acţiunii

biologice;

viteza de dizolvare la suprafeţele de separaţie dintre faze

(în soluţie apoasă şi în alte lichide, care să imite fluidele
biologice);

•- omogenitatea raportului fazelor solide şi lichide;

•- proprietăţile de reconstituire;

•- stabilitatea amestecului, posibilitatea de separare în faza

solidă,

•- proprietăţi de coeziune şi de curgere.

96
 •SUBSTANŢE AUXILIARE

•agent de vâscozitate (de suspendare), de

umectare, edulcorant, aromatizant,
colorant, sistem tampon, conservant,
• În cazuri speciale, numărul de ingrediente
creşte cu: agent de floculare,
antiaglomerant (anti-caking), diluant solid,
antispumant, dezagregant şi lubrifiant (în
cazul granulelor sau comprimatelor).
97
 •AGENŢII DE SUSPENDARE

•trebuie să se disperseze cu uşurinţă printr-o agitare în timpul refacerii

suspensiei, în apă rece,

•concentraţia necesară din fiecare agent de suspendare pentru o

redispersare uşoară este stabilită prin experimentări individuale,

•Metilceluloza şi silicatul de aluminiu şi de magneziu au fost folosiţi în

formula cephalexin-ulul şi în formula etilsuccinatulul de eritromicină, fără a fi
recomandaţi în mod special,

• Combinaţia celulozei microcristaline cu carboximetilceluloza sodică este un

agent de suspendare utilizat în astfel de preparate,

•Gumele naturale - arabică şi tragacanta - au fost folosite ca agenţi de

vâscozitate în suspensii uscate,

• Mucilagiile de tragacanta sunt foarte vâscoase şi nu sunt folosite pentru a

suspenda particulele cu densitate mare,

• Un dezavantaj al acestor produse naturale este variaţia culorii şi a

vâscozităţii.

98
 GUMA XANTAN

• Biopolizaharidă cu masă moleculară mare,

produsă prin fermentaţie microbiană,

• Nu prezintă variaţii, vâscozitatea este

independentă de pH şi de temperatură,

99
 AGENŢII DE UMECTARE

•se asociază unei formulări pentru umectarea fazei solide insolubile şi

asigură reconstituirea suspensiei în apă,

•Substanţele hidrofile sunt uşor umectate de către un vehicul apos,

fără intervenţia unui umectant,

• Umectarea substanţelor hidrofobe se poate îmbunătăţi prin

adăugarea substanţelor cu proprietăţi tensioactive,
•
•Tweenul 80 este un agent de umectare frecvent utilizat în
concentraţii de 0,1%; fiind neionic este compatibil cu substante
anionice şi cationice,

• Laurilsulfatul de sodiu este folosit ca agent umectant anionic, dar

este incompatibil cu substanţele cationice,

• Adăugarea de polimeri (PVP, derivaţi hidrosolubili ai celulozei sau

amidonului) în formula granulatelor îmbunăţesc umectarea şi
formarea suspensiei, cu o distribuţie uniformă a particulelor
insolubile.
100
• Edulcoranţii, aromatizanţii, coloranţii sunt componente care se includ în
preparatele orale pentru a creşte gradul de acceptabilitate de către pacienţi,

• Gustul dulce poate masca gustul neplăcut al unor ingrediente ce constituie

amestecul uscat,
•
• ZAHĂR- diluant şi adsorbant al unor uleiuri volatile,

• MANITOL, SORBITOL, DEXTROZA recomandate din punct de vedere

tehnologic,

• ZAHARINA, ASPARTAMUL sunt folosiţi în formulările cu amestec

pulverulent în cantitate mare sau pentru diabetici,

• AROMATIZANŢI - aromele naturale, cât şi cele artificiale (vişine, ananas,

căpşuni etc.),

• COLORANŢII se folosesc pentru a realiza o prezentare estetică a

produsului final.
•
• Aceşti agenţi sunt aleşi în concordanţă cu aromatizantul folosit (roz pentru
gust de căpşune; galben pentru banană).
•
•
101
 • SISTEME TAMPON, CONSERVANŢII, AGENŢI DESICANŢI,

• În anumite cazuri se recomandă adăugarea de substanţe care

realizează stabilitatea suspensiei prin prezenţa unor sisteme tampon,

• Sistemele tampon sunt folosite pentru a menţine pH-ul optim de

stabilitate necesar tuturor componentelor,

• Prezenţa conservanţilor în formulele de pulberi şi granulate multidoze

este necesară pentru a evita dezvoltarea microorganismelor în mediul lichid,

• Alegerea conservanţilor în suspensiile uscate este limitată, deoarece

majoritatea acestora prezintă o solubilitate scăzută (acid sorbic, nipaesteri),

• Benzoatul de sodiu şi propionatul de sodiu sunt folosite curent în

suspensia uscată.
•
• Curgerea dificilă a pulberii, ca şi formarea unor aglomerări de
particule în stare uscată, pot fi cauzate de absorbţia umidităţii,

• Agenţii desicanţi (silicagel) îndepărtează umiditatea, separă particulele

uscate şi previn unirea în aglomerate.
•
102
 PULBERI SUSPENDABILE

• Procedeul cel mai des utilizat în obţinerea unor astfel de suspensii

este prin intermediul pulberii formate din toate ingredientele ce constituie
formula amestecului uscat,

• În prima fază de amestecare se vor asocia substanţele în cantitate

mică cu o parte din ingredientul predominant al pulberii finale
(dispersarea umectantului, adsorbţia unor cantităţi de uleiuri volatile pe
suprafaţa unei pulberi diluante etc.),

• În a doua etapă se continuă amestecarea ingredientelor rămase.

• Avantajele pulberii ca formă de obţinere a suspensiei sunt:

• stabilitate chimică mare;
• umiditate foarte scăzută,
• echipament şi energie minime.
• Principalul dezavantaj al pulberilor este omogenitatea scăzută la
refacerea suspensiei.

103
104
 GRANULATE PENTRU SUSPENSII

• Procedeul de a realiza suspensii prin dispersarea granulatelor într-un

solvent este practicat în cazul când din amestecul de pulberi nu poate
rezulta o suspensie fin dispersată, omogenă şi stabilă.

• Metoda granulării cuprinde etapa de obţinere a amestecului de pulberi

din substanţa activă insolubilă şi substanţele auxiliare (umectanţi, diluanţi,
edulcoranţi etc.).

• În faza a doua, granulatele se obţin prin granulare umedă, folosind ca

lichid de granulare apa sau o soluţie medicamentoasă,

• Substanţa medicamentoasă poate fi adusă în amestecul de pulberi ca

soluţie de aglutinare sau poate fi transformată în suspensie în fluidul de
granulare.
• Granulatele formate cu ajutorul granulatoarelor sunt uscate în etuve,
camere de uscare, la temperatura de 50 –600C.

• Granulatele astfel uscate sunt apoi selecţionate într-un sistem de site

vibratoare sau într-un granulator oscilant pentru a se îndepărta pulberea şi
granulele necorespunzătoare, 105
 GRANULATE PENTRU SUSPENSII

• Granulatele se prezintă sub formă de

fragmente sferice, cilindrice, vermiculare,
uniforme, care, dispersate în volumul de
solvent, formează suspensia.
• Avantajele granulatului faţă de o pulbere
sunt:
• - caracteristici de curgere îmbunătăţite;
• - capacitate de separare limitată
(particulele mari faţă de cele mici);
• - redispersare omogenă în solvent.
• Dezavantajele constau în echipamentul
complex, consumul de energie şi efectele
lichidului de granulare şi ale temperaturii
asupra stabilităţii preparatului. 106
 ASOCIEREA GRANULATE CU PULBERI

• În cazul unor substanţe termostabile se recurge la

o granulare a componentelor rezistente la
temperatura de 50 – 600C şi apoi amestecarea cu
ingredientele cu stabilitate mai mică (pulberi),
Granulatele se pot obţine prin metoda clasică, în
granulatoare sau prin pulverizare în pat fluidizat.
• Dezavantajul metodei constă în lipsa uniformităţii
dintre substanţele sub forma de pulbere şi
granulate, ceea ce necesită un control riguros al
prezenţei diferitelor fracţiuni ce constituie
amestecul.
107
 COMPRIMATE PENTRU SUSPENSII

• Prin tehnologia specifică obţinerii

comprimatelor se realizează comprimate
care conţin substanţe insolubile şi agenţi
necesari unei suspensii,
• La administrare, comprimatul se
transformă în suspensie prin agitare cu
apă,
• Produsul reconstituit ca suspensie lichidă
are o valabilitate de 14 zile,
108
 CONDIŢIONAREA SUSPENSIILOR RECONSTITUIBILE
•pulberile, granulatele şi comprimatele sunt
condiţionate în plicuri termosudabile, flacoane de
sticlă sau material plastic,

•Prin dispersare (agitare) în vehiculul prevăzut se

obţine suspensia care poate constitui o doză ce se
administrează imediat, sau mai multe doze cu limită
de utilizare (24 ore - 8 zile) , +40 C,

• Solventul se poate asocia flaconului cu produsul

condiţionat în pulbere sau granulat sau se indică
utilizarea unui volum precis de apă cu o măsură
ataşată medicamentului.

109
 CONTROLUL STABILITĂŢII SUSPENSIILOR USCATE

•1. STABILITATEA CHIMICĂ A COMPONENTELOR

(substanţa medicamentoasă, conservanţi) pe o
durată scurtă de timp, atât în faza uscată cât şi în
suspensia finală,

• 2. Se urmăreşte INFLUENŢA TEMPERATURII

asupra mărimii particulelor, degradării
substanţelor, creşterea solubilităţii substanţei
active etc,

•fluctuaţiile de temperatură şi umiditate (în timpul

păstrării produsului uscat) pot influenţa curgerea
amestecului solid (pulbere sau granulat) sau
110
formarea de agregate greu dispersabile,
 CONTROLUL STABILITĂŢII SUSPENSIILOR USCATE

•3. Capacitatea de curgere a preparatului se

apreciază prin unghiul de repaus,

• Determinarea constă în turnarea pulberii pe o

suprafaţă orizontală, formând conuri cu unghiuri
de până la 380 - la o curgere foarte bună; 38 -
420 - curgere bună; peste 420 - curgere redusă,

•O pulbere cu o curgere bună va avea tendinţa de

aplatizare în loc să formeze conuri pe verticală,

•4. Suspensiile reconstituite în flacoanele originale

trebuie să păstreze un conţinut de substanţă
activă de cel puţin 90% după 14 zile de depozitare
la frigider,
111
•STABILITATEA FIZICĂ a suspensiei
reconstituite în stare lichidă ridică mai puţine
probleme, deoarece se presupune că este
suficient un timp de 14 zile pentru verificările
respective,

5. RAPORTUL DE SEDIMENTARE se
determină în condiţii de temperatură diferită: 2
– 30 C şi 37 – 450C,

•Determinările la diferite temperaturi pot releva

schimbările de vâscozitate sau de solubilitate ale
substanţei active suspendate,
112
6. Influenţa luminii este studiată asupra formei solide
cât şi asupra suspensiei finale,

7. PROCESUL DE RECONSTITUIRE A SUSPENSIEI

ESTE DIFERIT DE LA PULBERE LA GRANULATE
ŞI COMPRIMATE,

•Pulberea trece prin faza de umectare, imersie

(scufundare) şi apoi dispersare a particulelor în
volumul lichidului,

• La granulate şi comprimate, aceste faze se desfăşoară

concomitent,

•Dispersarea particulelor iniţiale este favorizată de

umectanţi şi polimerii hidrofili prezenţi în formulare.113
 CONTROLUL CALITĂŢII SUSPENSIILOR
CONVENŢIONALE

• I. CARACTERE MACROSCOPICE
• CARACTERE VIZUALE

• A. Aspect – suspensiile sunt preparate fluide,

opace, omogene după agitare,
• Formele solide (pulberi suspendabile, granule,
comprimate) trebuie să formeze ex tempore o
suspensie omogenă, prin agitare, cu o cantitate
adecvată de apă sau alt vehicol,
• Suspensiile injectabile, după agitare 1-2 min.
trebuie să fie omogene şi fără reziduuri fixate pe
fundul şi pe gâtul fiolei sau al flaconului, pot
prezenta un sediment uşor redispersabil la agitare,
114
• B. OMOGENITATE ŞI STABILITATE

• Suspensiile pot sedimenta în timp, după agitare 1-2

minute, trebuie să se redisperseze şi să-şi menţină
omogenitatea pe durata administrării (F. R. X),
• Suspensii injectabile - proba de pasaj – acul de seringă
nr. 16

• C. CONSISTENŢA

• Suspensiile sunt forme farmaceutice lichide sau de

consistenţă vâscoasă variabilă,

• D. CULOAREA
• Caracteristică pentru componente asociate (F.R. X).
115
• CARACTERE OLFACTIVE

• CARACTERE TACTILE
• După etalare pe dosul mâinii se poate
preciza

• - la atingere – o senzaţie de textură

rugoasă, sau de pulbere fină,
• - o aderenţă mai mică sau mai mare a
suspensiei pe piele,
116
 EXAMEN MICROSCOPIC ŞI DISTRIBUŢIA
GRANULOMETRICĂ

•SE DETERMINĂ :
•- mărimea, forma şi omogenitatea repartiţiei
substanţelor medicamentoase solide
insolubile,
•- verificarea absenţei unor particule
anormale în suspensie sau a bulelor de aer,

117
• Mărimea particulelor se determină, conform F.
R. X, prin examinarea la microscop, a unei cantităţi
de 10 mg preparat, întins în strat subţire pe lamă;
• 90% dintre particulele suspendate nu trebuie să
depăşească diametrul de 50 µm şi numai 10% din
particule pot atinge până la 180 µm,
• Pentru suspensiile injectabile, particulele trebuie
să treacă prin acul de seringă nr. 16.
• La suspensiile oftalmice 90% din particule să nu
depăşească 25 µm, iar 10% pot atinge până la 50
µm.

118
• Mărimea particulelor şi distribuţia
granulometrică – metoda cernerii prin set de
site standardizat,
• O determinare mai exactă se face cu
dispozitive electronice – contorul Coulter,
• suspensia este trecută printr-un orificiu
îngust, particulele fiind numărate prin
înregistrarea numărului de întreruperi a unei
raze de lumină sau schimbările din
conductibilitatea electrică a sistemului,
• Tot pentru determinarea dimensiunii
particulelor se foloseşte difracţia cu laser.
119
 pH
Căi de administrare Valoare pH
piele 4,2 – 5,8
oftalmic 7,1 – 7,6
nazal 5,5 – 6,5
auricular 5-6
bucofaringian 6,7 - 7
vaginal 4 – 4,5
pulmonar 7 -8
120
 TESTE DE STABILITATE

•Pentru determinarea stabilităţii fizice a

suspensiilor se determină:

•viteza de sedimentare; volumul de

sedimentare,
•gradul de floculare (ß),
•uşurinţa de redispersare,

121
• Viteza de sedimentare este măsurată cu balanţa
de sedimentare, care înregistrează mărirea greutăţii
sedimentului ce se depune în timp (Sartorius),

• Volumul de sedimentare (F) se măsoară şi se

compară cu volumul iniţial al suspensiei la anumite
intervale de timp (5, 10, 15, 30 min., 1, 3, 6, 12, 18,
48 şi 72 h),
• Pe baza valorilor obţinute se calculează curbele
de sedimentare,
• Grafic, în funcţie de timp, pentru o serie de
probe, prin reprezentarea raportului dintre volumul
final al sedimentului şi volumul iniţial al suspensiei
se poate aprecia după panta fiecărei curbe,
apreciindu-se care suspensie are V = cel mai mic.
122
F (0 -1)

123
• Gradul de floculare -β- folosit pentru aprecierea
sedimentării suspensiilor floculate,
• Raportul între volumul ultimului sediment al
suspensiei floculate şi volumul ultimului
sediment al aceleaşi suspensii care a fost
defloculată,
• Expresie a creşterii volumului de sedimentare,
ca rezultat al sedimentării,

• Centrifugarea suspensiei – măresc viteza de

sedimentare, dar nu permit previziuni corecte
asupra comportării suspensiilor, distrugându-se
structura suspensiilor floculate.
124
 POTENŢIALUL ZETA

• Forţa care determină respingerea dintre

particulele solide într-un sistem dispers,
• Informaţii referitoare la sarcina electrică a
particulelor şi potenţialul electrocinetic,
• Acest parametru caracterizează
suspensiile floculate sau defloculate,
eficienţa agenţilor de floculare, indică
modificările de stabilitate în timpul
depozitării,
125
126
• Teste de îmbătrânire a suspensiilor,
pentru determinarea gradului de stabilitate a
suspensiei la temperatura obişnuită, în
paralel cu teste de îmbătrânire făcute la cald,

• Cicluri de câteva ore, la 400 C, urmate de

îngheţare,

• Cicluri realizate pe o perioadă de câteva

minute pentru valorile extreme,
127
ANALIZA REOLOGICĂ – SISTEME FLOCULATE
• O suspensie ideală trebuie să prezinte o vâscozitate
aparentă înaltă, la valori mici ale vitezei de forfecare,
permiţându-se o depunere lentă a particulelor solide, sau
preferabil menţinerea în suspensie în timpul repausului,
• Suspensia trebuie să aibă o vâscozitate aparentă mică,
la forţă de forfecare mai mare (prin agitare), încât poate fi
prelevată uşor şi corect doza,
• Important fiind faptul că după prelevarea dozei, în repaus
să se refacă repede vâscozitatea înaltă - structura iniţială a
suspensiei,
• Preparatul dezvoltă tixotropie – destructurare reversibilă
dependentă de timp (suspensii de uz intern),
• Curgere plastică – preparatul se comportă ca un corp
solid până la atingerea valorii prag a forţei de forfecare
128
 SISTEME DEFLOCULATE

• Curgere newtoniană, plastică, determinată

de faza continuă,

• La concentraţii crescute ale fazei

dispersate, particulele vin în contact,
sistemul are o curgere dilatantă
(comportare nenewtoniană)

129
 •SUSPENSII DE UZ EXTERN
DERMATOLOGICE –
•Consistenţă în repaus, etalare uşoară, fără
efort excesiv, dar nu aşa de fluid încât să
curgă de pe suprafaţa aplicată (curgere
plastică),

•SUSPENSIE INJECTABILĂ –
•proba de pasaj, presiune moderată, sistem
pseudoplastic (vâscozitate crescută în
repaus, vâscozitate mică în timpul agitării),
130
 I. AEROSOLI - DEFINIŢII
dispersie coloidală de particule lichide sau
solide într-un mediu gazos, destinate
tratamentului afecţiunilor traectului respirator,
pielii şi altor mucoase,

Sisteme disperse eterogene constituite din 2

faze:
Faza dispersată – faza internă
un lichid sub formă de picături f. fine, cu
diametrul între 0.01 - 5μm,
sau o pulbere cu dimensiuni între 5 - 1000 μm
131
• Faza dispersantă – faza externă, mediu
de dispersie
• gaz (aer),
• vapori de apă,
• gaz lichefiat
Se administrează sub formă de :
 picături sau particule solide, foarte fine,
prin inhalaţie,
 sau cu dispozitive speciale, care permit
utilizarea prin pulverizare (nebulizare).
132
 PREPARATELE PENTRU INHALAŢII
(INHALANDA) – F.R. X, SUPLIMENT 2004

preparate lichide sau solide,

 destinate administrării sub formă de vapori
sau aerosoli, la nivelul căii respiratorii,
 în vederea unei acţiuni locale sau
sistemice,
 s.active, dizolvate sau dispersate într-un
solvent adecvat,

133
 •CONŢIN:
• gaze propulsoare, cosolvenţi, diluanţi,
conservanţi antimicrobieni, solubilizanţi,
agenţi de stabilizare,
•preparate administrate sub formă de spray
(particule solide sau lichide dispersate într-
un gaz) sunt administrate cu dispozitive:
•Nebulizator,
•Inhalator presurizat cu valvă dozatoare,
•Inhalator cu pulbere uscată

134
 PREPARATE LICHIDE DE INHALAT

- soluţii sau dispersii,

- dispersiile sunt uşor redispersabile prin
agitare,
- rămân stabile,
- permit o prelevare dozei corecte,
- pot fi folosiţi excipienţi adecvaţi.

135
PREPARATE DESTINATE TRANSFORMĂRII ÎN VAPORI

• SOLUŢII, DISPERSII SAU SOLIDE,

•INTRODUSE ÎN APĂ,

•VAPORII SUNT INHALAŢI,

• substanţe antiseptice, uleiuri volatile, tincturi,

136
 PREPARATELE LICHIDE INHALATE CU AJUTORUL
NEBULIZATORULUI

•prep. lichide (soluţii, suspensii sau emulsii) destinate

transformării în aerosoli (nebulizatoare – gaz sub
presiune, vibraţii ultrasonice, eliberarea dozei, dimens.
particulei - plămâni), cu funcţionare continuă (preparate
lichide concentrate, pulberi) sau cu valvă dozatoare, doza
de aerosoli inhalată.

•pot fi adăugaţi cosolvenţi sau solubilizanţi,

•prep. apoase dispersate (nebulizatoare cu condiţionate

în recipiente multidoză) - conservant antimicrobian,
•

137
 PREPARATELE LICHIDE DISPERSATE

• soluţii, emulsii sau suspensii dispersate cu

ajutorul inhalatorului presurizat,

• condiţionate în recipiente care sunt etanşeizate

cu o valvă dozatoare specială,

• menţinute sub presiune cu un gaz comprimat

sau gaz propulsor lichefiat (poate fi şi solvent),

•se pot adăuga cosolvenţi, solubilizanţi,

stabilizanţi

138
 PULBERI DE INHALAT

•se prezintă ca pulberi unidoză sau multidoză,

s. active pot fi asociate cu excipienţi adecvaţi,

• pulberile se administrează cu dispozitive

speciale,

• asigură inhalarea dozelor precondiţionate în

capsule sau alte forme farmaceutice.

139
 PREPARATE FARMACEUTICE PRESURIZATE

• se încadrează în tipul de aerosoli obţinuţi cu

ajutorul dispozitivelor generatoare de aerosoli care
servesc în acelaşi timp şi pentru condiţionare,

• Aerosolii se obţin dintr-un concentrat (soluţie,

emulsie sau suspensie) în amestec cu un gaz sub
presiune condiţionat într-un recipient special,

• Pulverizatorul este format din recipientul etanş

care prezintă în interior substanţa medicamentoasă
sub formă de soluţie, suspensie sau emulsie şi un
gaz propulsor care poate fi un gaz lichefiat.
140
 AEROSOLI SPUMĂ
SPUMA (dispersie eterogenă de G/L)

- produsul expulzat nu este aerosol adevărat (lichid în gaz), dar

prepararea, modul de condiţionare şi natura propulsorilor sunt
asemănătoare,

•- asocierea unei soluţii medicamentoase nemiscibilă cu un propulsor

lichefiat, se recurge la tehnica emulsionării propulsorului în soluţia
apoasă,

- îmbunătăţirea omogenităţii şi a stabilităţii emulsiei se obţine cu un

tensioactiv care modifică tensiunea interfacială a celor două lichide.

• conţinutul dintr-un flacon fiind asemănător unei emulsii tip U/A va fi

expulzat sub formă de spumă,

• propulsorul se evaporă şi formează bule de gaz care creează un

volum mare, cu aspect de spumă.
•

141
• Cu cât propulsorul este mai solubil în apă,
cu atât destructurarea spumei este mai rapidă,

• Stabilitatea spumei este influenţată de

natura tensioactivului şi de agenţii care modifică
consistenţa,

• Spumele calde conţin separat, în interiorul

flaconului, un oxidant (H2O2) şi un reducător
(tiosulfat de sodiu),

• În momentul expulzării se produce o reacţie

de oxido-reducere exotermă, care va încălzi
spuma.

142
 II. AVANTAJELE UTILIZĂRII AEROSOLILOR

- asigură o administrare comodă la nivelul

arborelui respirator, acceptată de pacienţi
(absorbţia medicamentelor pe cale
transpulmonară este comparabilă cu cea
obţinută pe cale parenterală),

•- în doze reduse faţă de alte căi de administrare;

• - în funcţie de mărimea particulelor substanţei

active, se poate dirija nivelul de penetraţie în
arborele respirator (fose nazale, faringe, laringe,
trahee, bronhii, bronhiole, canale alveolare şi
alveole pulmonare);
143
• substanţele active evită bariera hepatică şi
acţiunea sucurilor digestive;

• - dispozitivele corespunzătoare pot asigura şi

o dozare exactă a medicamentului;

• - constituie o formă de administrare directă a

substanţelor medicamentoase pe piele şi
mucoase;

• - medicamentul nu se poate contamina în

sistemul de dispozitive în care este
condiţionat.

144
 DEZAVANTAJUL AEROSOLILOR

• dispozitivele în care se face condiţionarea

primară cuprind şi sistemul de pulverizare a
medicamentului,

• acest dispozitiv va ridica preţul

medicamentului,

• anumite tipuri de aparate necesită personal

calificat pentru funcţionarea şi întreţinerea
acestor dispozitive.
145
 III. CLASIFICAREA AEROSOLILOR
A) diametrul particulelor fazei dispersate

Aerosoli adevăraţi

• diametrul particulelor de 0,05-5μm;

• administrare transpulmonară;

Pseudoaerosolii

• diametrul particulelor disperse cu valori peste

5 μm,
• piele şi mucoase;
• mediu de dispersie nu numai aer dar şi 146
hidrocarburi fluorurate, azot etc.
 B) DEPENDENT DE NUMĂRUL FAZELOR
COMPONENTE

AEROSOLI BIFAZICI

• în care o fază internă este dispersată în cea

externă (solid/gaz sau lichid/gaz),

•sunt constituiţi dintr-o soluţie a componentelor

active în propulsorul lichid sau vaporii acestuia,

• Solventul este alcătuit din gazul propulsor sau

dintr-un amestec format din gazul propulsor şi unii
cosolvenţi: alcool, propilenglicol, PEG,

147
 AEROSOLII TRIFAZICI

•la care se adaugă o fază nemiscibilă cu cele două

componente, având un conţinut cu cele trei stări de
agregare (gaz/lichid/solid sau două lichide
nemiscibile şi gaz).

•SISTEMELE TRIFAZICE

• sunt alcătuite dintr-o suspensie sau emulsie a

componentelor active asociată cu gazul propulsor,
realizându-se în primul caz, cele trei faze din solid,
lichid, gaz, iar în cazul emulsiilor cele trei faze sunt
formate din lichidele nemiscibile şi gaz.
148
 C) DUPĂ LOCUL DE APLICARE

AEROSOLI PT. CĂILE RESPIRATORII

•aerosoli de inhalaţie

•AEROSOLI CU APLICAŢIE TOPICĂ

• piele, mucoase,
•sub formă de spume, emulsii, pudre sau pelicule,
• cu substanţe – emoliente, sicative, antimicotice,
antimicrobiene (spray, pseudoaerosoli).
149
 D) DUPĂ METODA DE PREPARARE
 METODA CONDENSĂRII

• subst. volatile antrenabile cu vapori de apă,

•inhalaţii, se condensează pe suprafaţa mucoasei nazale,
• fumigaţii – arderea unor produse vegetale şi inhalarea
fumului degajat

 METODA DISPERSĂRII

• constă în dispersarea fazei lichide sau solide cu un

curent de aer sau alt gaz care forţează faza internă să
treacă prin nişte duze şi să ajungă fin pulverizată în
exterior,
• dispozitive speciale de condiţionare – nebulizatoare
sau pulverizatoare.
150
 • IV. STABILITATEA AEROSOLILOR

 raza particulelor respective,

 gradul de dispersie în dispozitivul de condiţionare sau care

se obţine în procesul de aerosolizare (10-6-10-5 cm-1 ),

 diametrul particulelor cuprins între 0,1-1μm favorizează

stabilizarea sistemului ca urmare a echivalenţei între viteza de
sedimentare a particulelor cu amplitudinea mişcării browniene.
•
• MEDIUL DE DISPERSIE GAZOS (densitate, vâscozitate)
• influenţează fenomenul de instabilitate cinetică şi
agregativă,
 Diferenţa de densitate între cele două faze, a particulelor
dispersate (d1) şi mediul gazos dispersant (d2) prezintă valori mari
care favorizează sedimentarea,

• Consecinţa diferenţei mari între densităţile celor două faze

este difuzia intensă a luminii, opalescenţa aerosolilor.
151
• Un aerosol ideal (monodispers) ar trebui să
prezinte particule solide (lichide) de aceeaşi mărime,

• În realitate aerosolii sunt sisteme polidisperse

(mărime şi forme diferite), în care particulele pot suferi
modificări determinate de anumite procese dinamice,

• După expulzarea unui jet de aerosoli au loc

procese de transfer de masă şi de căldură între faza
dispersă şi mediul înconjurător,

• Presiunea de vapori a componentelor se va

modifica drept urmare a tendinţei de a egala presiunea
de vapori a mediului.

152
• În experimentările efectuate pentru a stabili
relaţia între mărimea particulelor şi depunerea lor pe
tractul respirator, se consideră că majoritatea
particulelor din aerosoli sunt aproape sferice, cu
diametre ≤ 0,5 μm,
• Deplasarea fazei disperse într-o fază gazoasă
depinde de mărimea, forma şi densitatea particulelor
din aerosol,
• Variabila care cuprinde aceste trei
caracteristici utilizată în studiul depunerii aerosolilor
pe tractul respirator este numită diametrul
aerodinamic DA.

153
 DA –

• diametrul unei sfere de densitate egală cu unitatea (1kg/m3) care

prezintă aceeaşi viteză de sedimentare cu particula în studiu,

• În principiu se poate determina DA al oricărei particule prin

măsurarea vitezei sale de cădere liberă în aer, care se compară cu viteza unei
sfere cu densitatea şi diametrul cunoscut,

• În cazul particulelor ce depăşesc diametrul de 0,5 μm, DA este

determinat microscopic D, al densităţii fazei disperse ρ şi densităţii sferei
martor ρ0- 1 kg/m3.

• Diametrul aerodinamic al particulei din aerosol este un parametru

important ce caracterizează mărimea şi distribuţia particulelor în masa de
aerosol, cât şi biodisponibilitatea substanţei active din această formă
farmaceutică,

• Distribuţia particulelor poate fi determinată microscopic sau prin

măsurători cu contorul Coulter în faza de preformulare, în interiorul
aerosolului şi apoi prin expulzarea dozei sau în timpul conservării.

154
 VÂSCOZITATEA MEDIULUI DE DISPERSIE GAZOS η
• aerul are vâscozitatea de 1,8 x 10-4 poise,

• Vâscozitatea redusă a mediului de dispersie gazos

va permite ca particulele lichide sau solide să se afle într-
o mişcare browniană internă care să favorizeze ciocnirile
între particule, cu o agregare rapidă între particule de
dimensiuni mai mari,

• Astfel de particule vor fi influenţate puternic de forţa

gravitaţională, factor important în accelerarea vitezei de
sedimentare a particulelor oricărui sistem dispers
eterogen,

• O consecinţă a vâscozităţii reduse a mediului de

dispersie este fenomenul de difuziune, mult mai pronunţat
la aerosoli.
155
 STABILITATEA AEROSOLILOR - Λ
• parcursul mediu liber al moleculelor
mediului gazos (10-5cm),

• diferenţă între modul de trecere al

particulelor prin mediul apos (1 cm în 10
minute) şi în aer (1cm într-o secundă),

• viteza de sedimentare a particulelor

aerosolilor va fi mult mai mare în mediu
gazos,
156
ÎNCĂRCĂTURA ELECTRICĂ A PARTICULELOR

• efectul termic în momentul obţinerii lor sau

asocierii cu ionii atmosferici,

• recipientele de sticlă favorizează prin frecarea

particulelor de pereţi o ionizare negativă, care
asigură o stabilitate bună aerosolului,

• în general încărcarea electrică redusă sau

lipsa acesteia de pe suprafaţa particulelor
disperse determină o stabilitate scăzută a
aerosolilor.

157
 V. FORMULAREA AEROSOLILOR

•condiţiile fiziopatologice ale locului de

administrare (cavitatea nazală, laringe,
faringe, trahee, bronhii, bronhiole, alveole
pulmonare), structuri prin care are loc
schimbul de gaze,

• sau suprafaţa pielii intacte sau lezate şi

mucoase (bucală, nazală, vaginală).

158
• pH de 6,4-8 pentru a nu influenţa mişcările ciliare şi
tonicitatea mucusului,

• Anumite substanţe medicamentoase sau

conservante inhibă mişcările ciliare în mod reversibil, ceea
ce înseamnă că mişcările reîncep după eliminarea
agentului nociv, dar uneori fenomenul este ireversibil,

• Substanţele vasoconstrictoare incluse în compoziţia

preparatelor nazale produc la folosire îndelungată
atrofierea glandelor mucoasei, imobilizarea şi distrugerea
cililor,

• În unele cazuri, efectului dorit de vasoconstricţie îi

succede vasodilataţie secundară, permanentă, greu de
înlăturat.
159
• la nivelul foselor nazale, faringe şi laringe sunt
reţinute particulele cu diametrul mai mare de
30m,

•pe trahee cele cu dimensiunea de 20-30 m,

•bronhii şi bronhiole terminale – particulele cu

diametrul de 3-10 m,

• şi în canalele alveolare şi alveolele pulmonare

ajung particulele cu diametrul mai mic de 3 m.

160
• Un avantaj al aerosolilor de inhalaţie faţă de alte forme
farmaceutice cu substanţe active care manifestă efecte secundare
serioase este absorbţia în doze mici în circulaţia sistemică din tractul
respirator, iar reacţiile secundare sunt foarte mult diminuate
(amfotericina B în infecţii respiratorii cu fungi),

• Totuşi eventualele avantaje ale aerosolilor de inhalaţie trebuie

puse în balanţă cu reacţiile adverse posibile la nivelul căilor respiratorii
pentru pacienţi al căror progres patologic este un factor de stress,

• Anumite vehicule sau substanţe active prezente în aerosoli pot

provoca bronhospasm, ceea ce necesită co-administrarea de
bronhodilatatoare,

• În cazul tratamentului cu aerosoli ce conţin corticosteroizi

există riscul colonizării fungice a căilor respiratorii, motiv pentru care în
formula unor astfel de preparate se includ agenţi antifungici,

• În cursul tratamentului aerosolizat al infecţiilor respiratorii cu

bacterii gram-negative pot apărea tulpini rezistente.

161
• O evaluare clinică corectă poate stabili dacă terapia
inhalatorie a infecţiei trebuie făcută ca aditiv sau înlocuitor
pentru altă formă sistemică cu antibiotice,

• În folosirea dispozitivelor de aerosolizat s-a constatat

chiar şi la pacienţii bine instruiţi că există diferenţe inter-
individuale considerabile în ceea ce priveşte depunerea
aerosolilor pe diferite regiuni ale tractului respirator,

• În cadrul terapiei aerosolizate de inhalaţie se iau în

considerare substanţele active cu marjă terapeutică largă,
pentru a favoriza şi pacienţii care nu respectă instrucţiunile
de folosire sau de păstrare,

• În ultimul timp s-au introdus dispozitive moderne, a

căror funcţionare depinde puţin de îndemânarea pacientului,
fiind activate respirator.
•
162
• Aplicaţi pe piele sau pe mucoase, aerosolii
sunt preferaţi pentru penetrare în cutele
mucoaselor şi în plăgi,

• Aerosolii, prin dispozitivele speciale de

pulverizare pot fi utilizaţi în administrarea
medicamentelor pe mucoasa rectală şi vaginală,

• Un alt aspect în formularea aerosolilor este

legat de forma farmaceutică: solidă (pulbere,
capsule), lichidă (soluţie, suspensie, emulsie),de
dispozitivul care produce aerosoli,

163
 SUBSTANŢE MEDICAMENTOASE

AEROSOLI DE INHALAŢIE

vasoconstrictoare vasodilatatoare cardiotonice

(epinefrina) (esteri ai colinei), (glicozide),

hormoni (estrogeni ) antibiotice Antiinflamatoare:

betalactamice, pirazolone,
Bronhodilatatoare: aminoglicozide, corticosteroizi;
SUBSTANŢA tetracicline,
simpatomimetice, Antihistaminice;
anticolinergice, macrolide, Ape termale;
teofiline; Fluidifiante: enzime, Tuberculostatice
N-acetilcisteină,
bromhexin;

164
 AEROSOLII DE UZ EXTERN APLICAŢI PE PIELE SAU PE ALTE MUCOASE

• substanţe cu rol antiseptic, bactericid, cicatrizant, AINS ,

sicativ etc,

• substanţele medicamentoase sunt prelucrate ca soluţii

sau suspensii în apă, emulsie U/A sau sub formă de pulbere
divizată în capsule, spume,

• ser fiziologic, glicerol, propilenglicol, alcool sau

amestecuri de solvenţi, uleiuri vegetale, miristat de izopropil,

• uleiul de parafină nu este indicat pentru că prin inhalaţie

poate să provoace pneumonie lipidică,

• substanţe auxiliare (antioxidanţi, tensioactivi)

dizolvate sau dispersate într-un solvent sau în gazul lichefiat.

165
TENSIOACTIVI

166
UTILIZARI ALE AEROSOLILOR -
APLICARE TOPICA

167
APLICARE PE MUCOASE

168
APLICARE PE MUCOASE

169
 TIPURI DE PROPULSORI - GAZUL PROPULSOR
(AGENTUL DE PROPULSARE)

reprezintă cea de a doua componentă, fiind o

fază gazoasă, elastică,
•
•produsă de un gaz comprimat sau lichefiat,

•exercită asupra conţinutului o presiune mai

mare decât cea atmosferică

ascensiunea fazei lichide în tubul abductor şi

expulzarea din recipient în valvă şi apoi în
exterior.
170
 PROPULSORUL

• inert chimic şi fiziologic,

• cu toxicitate redusă,
• să nu producă iritaţii sau alergii,
• inodor, incolor, neinflamabil, neexploziv, necoroziv faţă de
materialul recipientului şi a valvei,
• să prezinte o presiune de vapori cuprinsă între 15-100psig
la o temperatură de 200C (1 psig = 0,0702kgf/cm2),
• un punct de fierbere sub temperatura camerei,

• Rolul gazului propulsor de piston la suprafaţa

conţinutului din recipient, de factor dinamic al ansamblului
presurizat, a generat denumirea de preparate
farmaceutice presurizate pentru toţi aerosolii obţinuţi
prin pulverizaţie cu gaz sub presiune.
171
 GAZELE COMPRIMATE INSOLUBILE ÎN FAZA LICHIDĂ (DISPERSANTĂ)
sunt azotul, heliul, argonul,

• Azotul este utilizat în scop farmaceutic ca gaz bine tolerat fiziologic şi

inert chimic.

• GAZELE COMPRIMATE SOLUBILE PARŢIAL ÎN FAZA LICHIDĂ sunt bioxidul

de carbon şi protoxidul de azot.
•
• Ele sunt gaze incolore, inodore, fără gust, neinflamabile, cu toxicitate redusă.

• GAZELE COMPRIMATE prezintă dezavantajul că, pe măsură ce volumul

ocupat de gaz creşte (în urma expulzării conţinutului), presiunea (forţa de
expulzie) scade.

• GAZELE LICHEFIATE prezintă avantajul unei presiuni de vapori constante în

interiorul flaconului la o temperatură anumită, deoarece prin expulzarea gazului
propulsor moleculele fazei lichide vor regenera faza gazoasă.

172
 GAZELE LICHEFIATE STRUCTURA CHIMICĂ

• Alcani: propan, n-butan, izobutan;

• Derivaţi cloruraţi ai alcanilor şi cicloalcanilor:
clorură de metil, tricloretan, dicloretan;
• Derivaţi fluoruraţi ai alcanilor şi cicloalcanilor:
difluoretan, octoclorciclobutan;
• Derivaţi fluorocloruraţi ai alcanilor (freoni):
triclorfluormetan, diclordifluormetan, 2-
diclortetradifluoretan

173
• PROPANUL, BUTANUL, IZOBUTANUL

• substanţe stabile,
• cu toxicitate redusă,
• tensiune de vapori analoagă derivaţilor
fluoruraţi ai hidrocarburilor,
• preţ de cost mult inferior acestora,
• utilizarea în obţinerea aerosolilor este
limitată de inflamabilitatea lor,
• se asociază cu Freoni neinflamabili.
174
 FREONI
buni solvenţi, se lichefiază la presiune
uşor crescută,
nu sunt inflamabili,
AVANTAJE stabili la temperaturi crescute,
prin asocierea lor în diferite proporţii
se poate obţine presiunea de vapori
dorită.
- incompatibilităţi cu unele materiale
plastice, cu zincul, aliaje cu magneziu,
DEZAVANTAJE
-modificările hidrolitice în prezenţa
metalelor sau a alcalilor
175
 FREONII
- fiziologic s-a dovedit o întârziere a cicatrizării
rănilor, arsurilor şi în creşterea părului,
- ţesutul pulmonar - pot deveni iritanţi,
- administraţi în cantităţi mari prezintă un efect de
refrigerare ce determină obturarea laringelui,
DEZAVANTAJE - fenomene toxice sunt semnalate la nivel
cardiovascular sau psihic (efecte halucinogene),
- sunt incriminaţi de distrugerea stratului de ozon
din atmosferă,
- fenomenul este posibil prin acţiunea radiaţiilor UV
care, în reacţia de fotoliză cu freonii, vor elibera clor,
- Ozonul este descompus în urma reacţiei provocate
de clorul format sub influenţa UV.

176
177
178
 RECIPIENTE
• trebuie să reziste la o anumită presiune internă,
• să prezinte inerţie chimică,
• metal, sticlă şi materiale plastice.
•
• STICLA

• conferă stabilitate conţinutului de aerosolizat,

• este fragilă,
• creşte greutatea produsului finit ,
• sub acţiunea presiunii interioare există riscul de explozie şi
formare de schije,
• Acest ultim inconvenient se rezolvă prin acoperirea pereţilor
exteriori cu un film subţire de material plastic,
• Sticla permite să se realizeze forme variate, aspectuoase şi
funcţionale pentru pulverizatoarele manuale.

179
• RECIPIENTELE DIN MATERIAL PLASTIC
•
• polietilenă, polipropilenă, răşini acrilice,
uşoare,
• incasabile şi ieftine,
• riscul de deformare sub influenţa presiunii
interioare,
• cu consecinţe şi asupra etanşeităţii
închiderii şi funcţionării normale a valvei.

180
181
 RECIPIENTELE METALICE

• aluminiu, oţel V2A, tabla zincată,

• rezistenţă la presiunea interioară,
• preţ convenabil,
• Interiorul flaconului se acoperă cu un strat
de lac protector realizat din substanţe
plastice, rezine,
• pentru a nu fi corodat de substanţele ce
formează amestecul de aerosolizat.

182
183
 RECIPIENTE
• PREVĂZUTE CU O VALVĂ,

• DESCHIDERE CALIBRATĂ,

• UTILIZAREA CONŢINUTULUI AFLAT SUB PRESIUNE,

• ASIGURĂ O ÎNCHIDERE ETANŞĂ,

• DISTRIBUIE AEROSOLUL PRIN ACŢIUNE MECANICĂ

DE APĂSARE CU MÂNA

184
185
• Generatoarele de pulberi sunt folosite tot mai
mult pentru a elimina dezavantajele gazelor
propulsoare,

• Inhalarea orală sau nazală a unei substanţe

medicamentoase, solidă, sub formă de pulbere fină, se
face cu cele mai simple dispozitive, numite
insuflatoare,
• Energia necesară deplasării particulelor pe
tractul respirator este asigurată de respiraţia
pacientului,
• Avantajul generatorilor de pulberi constă în
activarea aerosolului de către respiraţia pacientului,
realizând o sincronizare cu ciclul respirator,
• Pulberile medicamentoase supuse inhalării sunt
diluate (cu lactoză), pentru a îmbunătăţi proprietaţile de
curgere, cu respectarea aceloraşi condiţii privind
mărimea particulelor substanţei auxiliare.
•
186
• Un aparat pentru inhalaţii condiţionează
pulberea medicamentului în capsule gelatinoase,
• Dispozitivul este foarte mic, portabil şi
necesită instruirea pacientului asupra modului de
utilizare,
• În prima etapă se desface aparatul şi se
introduce capsula cu pulberea medicamentoasă în
centrul unei elice,
• Printr-o manevră a aparatului se perforează
capacul capsulei gelatinoase şi actul de expiraţie –
inspiraţie va pune în mişcare elicea care
antrenează pulberea,
• Se repetă până se goleşte capsula,
• Capsulele nu trebuie să fie nici prea uscate,
nici prea umede, pentru a asigura perforarea
capacului.
187
 PREPARAREA AEROSOLILOR

- operaţii preliminare de curăţare a

recipientelor,
- prepararea formei farmaceutice (soluţie,
emulsie, suspensie, spumă, pudră ),
- umplerea recipientelor sub presiune sau
la temperatură,
- introducerea de propulsori,
- este admisă adăugarea de conservanţi,
- aerosolii de inhalaţii se obţin în
momentul administrării,
188
 OBŢINEREA AEROSOLILOR PRIN DISPERSARE

• aerosoli medicamentoşi şi cosmetici,

• O etapă tehnologică a acestui tip de aerosoli

constă în amestecarea fazei lichide sau solide
cu gazul propulsor pentru a rezulta o dispersie
omogenă sau o soluţie în cazul dizolvării
substanţei active în gaz,

• Operaţia de amestecare se realizează la

temperatură scăzută, prin răcirea gazului, sau la
temperatura camerei, sub presiune.

189
• A. soluţia substanţei medicamentoase răcite şi propulsorul lichefiat
se introduc în recipient la temperatură scăzută, operaţie realizată de instalaţii
frigorifice speciale, după care se etanşeizează recipientul cu o valvă,
• Temperatura de amestecare cu hidrocarburile fluorurate este de
până la -300C.

• B. Asocierea propulsorului cu substanţa activă (prelucrată ca soluţie,

suspensie, emulsie) la temperatura camerei, sub presiune, se realizează în
recipientul căruia i s-a aplicat valva. Propulsorul lichefiat se introduce în
sens contrar funcţionării valvei,

• Procedeul de umplere a recipientelor la temperatură scăzută are

randamente superioare, dar nu poate fi aplicat la formulările cu apă sau cu
componente care se degradează în condiţiile respective,

• În ambele metode de umplere a recipientelor se recurge la un control

care permite decelarea pierderilor de gaze din cauza valvelor care nu
etanşeizează recipientele,

• Acest control se efectuează prin imersia recipientelor în apă la

temperatura de 500C, când pot fi prezente bule de gaz, se urmăreşte
conţinutul din recipient prin cântărire.
•

190
191
192
193
 PREPARATE FARMACEUTICE PRESURIZATE

• Preparatele farmaceutice presurizate (pulverizatorul

cu gaz propulsor) se încadrează în tipul de aerosoli obţinuţi
cu ajutorul dispozitivelor generatoare de aerosoli care
servesc în acelaşi timp şi pentru condiţionare,

• Aerosolii se obţin dintr-un concentrat (soluţie,

emulsie sau suspensie) în amestec cu un gaz sub presiune
condiţionat într-un recipient special,

• Pulverizatorul este format din recipientul etanş care

prezintă în interior substanţa medicamentoasă sub formă
de soluţie, suspensie sau emulsie şi un gaz propulsor care
poate fi un gaz lichefiat.

194
• Orificiul recipientul este închis ermetic cu o montură
(capsulă de sertizare) care fixează corpul valvei,
• Valva este prelungită cu un tub plonjor (conductor)
care pătrunde în lichidul de pulverizat până la fundul
recipientului,
• În interiorul valvei se află un resort care asigură
închiderea cu o supapă şi clapetă,
• În funcţie de poziţia clapetei se realizează trecerea
lichidului prin tub spre jiglor şi orificiul deschis în exterior,
• Valva este acţionată de presiunea digitală asupra
capului de apăsare (buton, actuator) şi poate rămâne
deschisă un timp limitat, în care se eliberează o doză din
aerul de aerosolizat sau determinat de durata de apăsare,
• Presiunea digitală pe capul de apăsare (actuator) va
declanşa resortul care asigură deschiderea supapei în
perioada de utilizare
195
• Gazul comprimat va împinge cu presiune
lichidul din tubul capilar în jiglor şi apoi va fi
expulzat prin orificiul exterior,
• Dispersarea lichidului în picături fine este
realizată de gazul comprimat, care trece sub
presiune prin jiglor şi produce o dispersare
mecanică a lichidului.
• Pulverizatoarele cu gaz comprimat prezintă
avantajul că presiunea gazelor este puţin
influenţată de variaţiile temperaturii exterioare,
gazele utilizate nu provoacă alterări ale principiilor
active sau recipientelor.
• Dezavantajul acestui sistem constă în
modificarea gradului de dispersie a particulelor în
funcţie de presiunea gazului propulsor.

196
• Pulverizatorul cu gaz lichefiat prezintă aceleaşi
elemente ca în cazul precedent cu diferenţa că faza lichidă
este constituită din amestecul de principiu activ şi gazul
lichefiat, realizând o soluţie, suspensie sau emulsie, faza
gazoasă este formată de vaporii gazului lichefiat,
• În acest mod se pot decela două (lichid + gaz) sau
trei faze (lichid + solid + gaz, sau două lichide nemiscibile +
gaz).
• Caracteristica cea mai puternică a sistemului cu trei
faze o constituie gradul de dispersie avansat al particulelor
expulzate printr-un mecanism mai eficient,
• Sub presiunea gazului, prin jiglor va trece un
amestec de principiu activ şi gaz lichefiat care la presiune
atmosferică trece instantaneu din stare lichidă în vapori,
dispersând puternic substanţa activă în particule fine.
•
197
• Presiunea este constantă pe durata de utilizare şi se
menţine prin vaporizarea gazului lichefiat,
• Volumul ocupat de faza gazoasă este aprozimativ
25% din volumul total,
• Dezavantajul acestui sistem de aerosolizare este
dependenţa presiunii de expulzare din interiorul
recipientului de temperatura ambiantă,
• La temteraturi scăzute, vaporii saturaţi ai gazului
lichefiat creează o presiune insuficientă foerţei de
ascensiune a lichidului din tubul plonjor în jiglor,
• La temperatura de peste 500C există riscul de
explozie,
• Gazele lichefiate care pot trece prin jiglor în exterior
produc o senzaţie de rece la aplicare pe piele sau pe
mucoase.

198
199
 •CONTROLUL STABILITĂŢII SUBSTANŢEI
MEDICAMENTOSE

• stabilitatea asocierilor din formula aerosolului pe timpul

conservării,
• Controlul se efectuează pe o durată de timp, în condiţii de
temperatură diferită (20-500C),

• DETERMINAREA MĂRIMII PARTICULELOR

•procedee optice sau fotografice la scară microscopică,

• studiul granulometric al aerosolilor se efectuează după
captarea particulelor dispersate, pe o reţea de fire de
plexiglas a unui obiectiv,
• dimensiunea particulelor se stabileşte la un microscop cu
micrometru ocular.

200
 •CONTROLUL JETULUI DE AEROSOLIZARE

• permite cunoaşterea în acelaşi timp a mărimii particulelor dispersate,

a formei jetului şi inflamabilităţii acestuia în apropierea unei flăcări,

• agentul propulsor este contraindicat ca inflamabil dacă se aprinde la

o distanţă mai mică de 45 cm faţă de flacăra unei lumânări.

CONTROLUL REZISTENŢEI LA PRESIUNE

• se execută la o presiune ceva mai mare decât presiunea gazului

propulsor,
• flacoanele care sunt supuse presiunii gazelor propulsoare trebuie
să reziste la o presiune de cel puţin 10kg/cm2,
• Proba executată la o presiune mai mare decât cea indicată (de 1,2
ori) nu trebuie să determine deformări ale pereţilor recipientului.

201
 • CONTROLUL SUPRAFEŢEI
INTERIOARE A RECIPIENTELOR
METALICE

• urmăreşte prezenţa porilor şi coroziunea

posibilă în timp,
• Suprafaţa interioară se lăcuieşte şi astfel nu
trebuie să prezinte mai mult de 10-20
pori/100 cm2.

202
• CONTROLUL VALVEI DE AEROSOLIZARE

• etanşeitatea închiderii după funcţionare,

• funcţionarea normală la temperaturi între
20-250C,
• valvele dozatoare trebuie să asigure
precizia dozajului cu o variaţie de 10%,

• la fiecare apăsare pe capătul valvei se

degajă o cantitate determinată, fixată înainte
şi constantă a produsului.

203
 CONTROLUL MICROBIOLOGIC
• evaluarea conţinutului şi a eficacităţii
conservantului antimicrobian (produse
multidoză),
• testarea sterilităţii aerosolilor fără
conservant –limita încărcăturii microbiene –
lipsa germenilor patogeni (Staphylococcus
aureus, Salmonella sp., Escherichia coli,
Pseudomonas aeruginosa, Candida
albicans)

204
 CONSERVAREA AEROSOLILOR

•formele farmaceutice presurizate sunt

condiţionate de la faza de realizare a preparatului
medicamentos (soluţie, suspensie, emulsie), în
recipientele speciale sub presiunea gazului
propulsor,
• recipientele trebuie conservate la o temperatură
care să nu depăşească 500C şi să nu atingă
temperatura de congelare,
• se evită expunerea recipientelor la soare şi nu se
distrug prin aruncare în foc,
•eticheta preparatului trebuie să indice modul de
administrare şi precauţiile care se respectă.
205
 BIODISPONIBILITATE
• 1. SPRAYURI DERMICE ŞI TRANSMUCOZALE

• 2. SPRAYURI DERMICE ŞI COSMETICE - ARSURI SOLARE

• SUBSTANŢE ANESTEZICE LOCALE, ANTISEPTICE,

PROTECTOARE, ANTIMICOTICE, ANTIPRURIGINOASE,
ANTIBIOTICE,

• 3. SPRAYURI OROFARINGIENE

• IGIENA CAVITĂŢII BUCALE - ACŢIUNE LOCALĂ -– S.

ANTISEPTICE, AROMATIZANTE, DEODORIZANTE
• ACŢIUNE GENERALĂ – CALEA SUBLINGUALĂ

206
 FORME FARMACEUTICE BIOADEZIVE
(BIOADHESIVE DRUGS DELIVERY SYSTEMS)

•PREP. FARM. LICHIDE, SEMISOLIDE SAU

SOLIDE OBŢINUTE PRIN DISPERSAREA
SUBSTANŢELOR ACTIVE ÎN SUBSTANŢE
AUXILIARE,
•CARE ADERĂ DE UN ŢESUT BIOLOGIC,
• DESTINATE ADMINISTRĂRII PE PIELE ŞI
PE MUCOASE,
•PT. O ACŢIUNE LOCALĂ SAU SISTEMICĂ.
207
 ADEZIUNEA
• STARE FIZICĂ , ÎN CARE 2 FAZE
CONDENSATE SE AFLĂ MENŢINUTE ÎN
CONTACT STRÂNS PT. O PERIOADĂ
PRELUNGITĂ DE TIMP PRIN
INTERMEDIUL UNOR FORŢE
INTERFACIALE
• ADERENŢĂ – O FAZĂ DERĂ LA O ALTĂ
FAZĂ PRIN INTERMEDIUL SUPRAFEŢEI
DE CONTACT

208
 • BIOADEZIUNE

• 1 COMPONENTĂ ESTE DE NATURĂ

BIOLOGICĂ (substrat biologic),
• A 2 A COMPONENTĂ BIOADEZIV – FORMA
FARMACEUTICĂ
• ADEZIUNEA UNUI POLIMER NATURAL SAU
SINTETIC DE UN ŢESUT BIOLOGIC (STRAT
MUCOS SAU STRAT DE CELULE EPITELIALE)
ÎN PREZENŢĂ DE APĂ, PENTRU O PERIOADĂ
PRELUNGITĂ DE TIMP, PRIN FORŢE
INTERFACIALE
209
 SUBSTRAT BIOLOGIC

• BIOADEZIUNE PE PIELE – DERMABRAZIUNE,

• BIOADEZIUNE PE MUCOASE –
MUCOADEZIUNEA,

• BIOADEZIUNEA PE CELULE -
CITOADEZIUNEA

210
 FORME FARMACEUTICE SEMISOLIDE PENTRU
APLICAŢII CUTANATE

• SISTEME DISPERSE MICROETEROGENE

STRUCTURATE (GELURI PLASTICE PENTRU
APLICARE CUTANATĂ),

• Preparate semisolide pentru aplicaţii cutanate

(Praeparationes molles ad usum dermicum) –
F.R. X, SUPLIMENT 2004,
• PREPARATE SEMISOLIDE PENTRU
APLICARE CUTANATĂ PENTRU O
ELIBERARE LOCALĂ SAU TRANSDERMICĂ A
S. ACTIVE SAU PENTRU ACŢIUNEA LOR
PROTECTOARE SAU EMOLIENTĂ.

211
• Unguentele sunt considerate geluri cu
capacitate de deformare plastică – sistem dispers
în care faza solidă este dispersată coloidal în faza
fluidă şi în care sunt incluse substanţele active (prin
dizolvare, suspendare sau emulsionare).
• Cele mai multe unguente au acest caracter de
gel, fiind constituite dintr-un schelet lax, alcătuit din
faza solidă în care este inclusă prin adsorbţie sau
reţinută mecanic, faza lichidă,
• Structura de gel poate fi distrusă în urma
acţiunii unor forţe mecanice sau termice, când
preparatul se fluidifică, fiind de dorit ca după
încetarea acestor forţe, reţeaua de gel să se
regenereze, să aibă proprietăţi tixotrope.
212
• EXCIPIENŢII - SISTEM DISPERS CU O
SINGURĂ FAZĂ SAU MAI MULTE FAZE,
• PROPRIETĂŢI LIPOFILE SAU HIDROFILE,
• SUBSTANŢE NATURALE SAU SINTETICE,

• SUBSTANŢE AUXILIARE

• CONSERVANŢI ANTIMICROBIENI,
ANTIOXIDANŢI, STABILIZANŢI, EMULGATORI,
VÂSCOZIFIANŢI, PROMOTORI AI PENETRAŢIEI

213
PREPARATE SEMISOLIDE
• UNGUENTE,
• CREME,
• GELURI,
• PASTE,
• CATAPLASME,
• PLASTURI MEDICINALI

214
 • UNGUENTE
• BAZĂ CU O SINGURĂ FAZĂ ÎN CARE
POT FI DISPERSATE LICHIDE SAU
SOLIDE,
• UNGUENTE HIDROFOBE
• ABSORB CANTITĂŢI MICI DE APĂ
• REPREZENTANŢI
• PARAFINE SOLIDE, LICHIDE, ULEIURI
VEGETALE, GRĂSIMI ANIMALE,
GLICERIDE SINTETICE, CERURI,
POLIALCHILSILOXANI
215
 • UNGUENTE EMULSII
• ABSORB CANTITĂŢI MARI DE APĂ,
• PRODUC EMULSII A-U, U-A,

• AGENŢI DE EMULSIONARE A-U–

• ESTERI AI SORBITANULUI,
MONOGLICERIDE, ALCOOLI GRAŞI,

AGENŢI DE EMULSIONARE U- A-

ALCOOLI GRAŞI SULFATAŢI, POLISORBAŢI,

ESTEI AI ACIZILOR GRAŞI CU MACROGOLII
216
 • UNGUENTE HIDROFILE

• BAZE MISCIBILE CU APA,

• AMESTECURI DE MACROGOLI LICHIZI
ŞI SOLIZI,
• CONŢIN CANTITĂŢI
CORESPUNZĂTOARE DE APĂ

217
 • POMADE
• au punct de topire mai mare decât temp.
corpului,
• se înmoaie prin frecare pe piele,
• formează un strat superficial gras

• CREME
• preparate semisolide, polifazice, unguente –
emulsii,
• faza hidrofilă mai mare de 10% până la 80 – 90
%,
• acţiune răcoritoare, emolientă, decongestivă,
• grade diferite de ocluzivitate
218
 PASTE
Preparate semisolide polifazice
(unguente suspensii),
• cantitate mare de pulberi foarte fine,
insolubile (mai mare de 25%), între 30 – 70
% în excipienţi lipofili (paste grase), sau
hidrofili (paste apoase),
• Consistenţă mai tare ca a unguentelor,
• Nu se topesc la temperatura corpului,
• Formează un film gros, protector
219
 GELURI
• preparate semisolide obţinute din polimeri
care gelifică în soluţii, peste anumite
concentraţii,
• tip de polimer şi vehicul – geluri hidrofile,
lipofile ,
• capacitate de întindere pe piele sau
mucoase,
• formează un film continuu

220
 CATAPLASME

• bază hidrofilă care reţine căldura,

• sunt dispersate substanţe active lichide

sau solide,

• sunt plasate prin sprayere în strat gros pe

un suport adecvat şi încălzite înainte de a
fi aplicate pe piele
221
 • PLASTURI MEDICINALI (forme
farmaceutice presosensibile)

• preparate flexibile cu una sau mai multe

substanţe active aplicate pe piele,
• bază adezivă, colorată,
• substanţele active sunt închise în strat
uniform pe un suport adecvat fabricat dintr-
un material natural sau sintetic,
• stratul adeziv este acoperit cu un strat
protector

222
 • GELATINE (forme presosensibile)

• preparate semisolide obţinute din gelatină

şi glicerol,

• se aplică pe piele sau pe mucoase,

• au acţiune de lubrefiere,

• pot fi folosite ca pansamente compresive

peste bandajul fixator
223
 • CERATE

• preparate semisolide obţinute din

excipienţi graşi cu un conţinut ridicat de
ceară de albine sau parafină în amestec
cu uleiurile vegetale,

• consistenţă tare,
• punct de topire ridicat

224
 • GLICEROLATE=GELURI HIDROFILE

• preparate semisolide,

• pe bază de hidrogel de amidon şi glicerol,

•
• acţiune emolientă,

• pot conţine şi substanţe medicamentoase,

225
 FORME FARMACEUTICE SEMISOLIDE
• PREPARATE TOPICE,
• PREPARATE DE UZ TOPIC,
• SISTEME FARMACEUTICE TOPICE,
• FORME FARMACEUTICE PENTRU APLICARE
LOCALĂ,
• FORME DERMICE,
• FORME FARMACEUTICE CUTANATE,
• FORME DE UZ DERMATOLOGIC,
• UNGUENTE,
• FORME FARMACEUTICE BIOADEZIVE
SEMISOLIDE

226
 ADMINISTRAREA UNGUENTELOR
• EFECTE FIZICE
• PROTECTOARE, LUBRIFIANTE,
EMOLIENTE, AGENŢI DE USCARE,

• EFECTE SPECIFICE – S.
MEDICAMENTOASE

• ACŢIUNE LOCALĂ – SUPRAFAŢĂ,

PROFUNZIMI ALE ŢESUTULUI,
• ACŢIUNE GENERALĂ SAU SISTEMICĂ
227
 AVANTAJELE UTILIZĂRII

• administrarea medicamentului la nivelul

procesului patologic (terapie localizată,
concentraţia s. medicamentoase, fără
riscul unor efecte toxice asupra altor
organe),
• Capacitate mare de eliberare la nivelul
suprafeţei epiteliale,
• Bioadeziunea presupune ţintirea
medicamentului pe situsurile respective,
228
• Efect optim în penetrarea substanţelor
medicamentoase prin diferite structuri ale
pielii, folosind excipienţii adecvaţi,

• Creşterea timpului de remanenţă la nivelul

zonei tratate,

• Creşterea procesului de absorbţie a

substanţei medicamentoase,

• Realizarea unui efect sistemic

229
 DEZAVANTAJE
• ACŢIUNE INEFICIENTĂ A UNOR
SUBSTANŢE MEDICAMENTOASE LA
NIVEL DERMIC,

• APARIŢIA UNOR EFECTE SECUNDARE

NEDORITE

230
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PIELII (fizico – chimic este un gel
protidic, o dispersie organizată de proteine în apă)

• 3 zone distincte suprapuse,

din trei straturi de ţesuturi, de
la exterior la interior:
• 1. epidermul – un epiteliu
celular stratificat şi avascular;
• 2. dermul – corion sau ţesutul
conjunctiv;
• 3. hipodermul – ţesut adipos
(subcutanat),

• glandele sudoripare, foliculii

piloşi şi glandele sebacee

231
 • Epidermul este format din 2 părţi:
• spre exterior, pătura cornoasă, către
interior pătura mucoasă - corpul mucos
Malpighi,
• De la interior către exterior, din pătura
mucoasă ultimul strat este stratul bazal
germinativ, apoi stratul celular poliedric şi
stratul granular.
• Pătura cornoasă: jos: stratul lucid –
transparent şi stratul cornos – corneum.

232
 PRINCIPALELE FUNCŢII ALE PIELII
• 1. FUNCŢIA MECANICĂ – de susţinere a organismului cu rol important al
dermului,
• Pielea este elastică, dar pierzându-şi calităţile iniţiale îşi revine foarte greu,
cu vârsta se zbârceşte şi devine mai rigidă,

• Stratul cornos este mai rigid, aproape tare, elasticitatea sa depinde de

balanţa dintre lipide şi substanţele higroscopice, hidrosolubile (de
proporţia de apă).
• Ţesutul cornos necesită 10-20% umiditate, care acţionează ca un
plasticizant, mărind supleţea – flexibilitatea.

• 2. FUNCŢIA DE PROTECŢIE – pielea intactă este o barieră importantă

împotriva microorganismelor, o barieră chimică, o barieră împotriva
radiaţiilor (cele mai nocive fiind radiaţiile U.V. cu λ = 290-400 nm); pe de altă
parte radiaţiile UV stimulează melanocitetele în producerea de melanină
care protejează parţial pielea,
• Sub acţiunea razelor solare se produc eritem, pigmentare şi îngroşarea
epidermului.
• Reacţii cronice ale luminii solare produc îmbătrânirea pielii premalignizarea
sau chiar malignizarea,
• Acţionează ca o barieră pentru căldură şi regulator de temperatură.

233
•3. ACŢIUNEA IZOLATOARE

•stratul cornos este subţire pe majoritatea

suprafeţei corporale, nu protejează suficient
ţesuturile din interior de extremele de căldură
sau frig,

•Pielea este principalul organ care asigură

menţinerea temperaturii corpului uman la
aproximativ 370C,

234
•4. Barieră electrică – în pielea uscată
rezistenţa electrică este mai mare ca în alte
ţesuturi biologice,

•5. Barieră faţă de şocurile mecanice – dar

loviturile puternice rănesc pielea şi produc
umflarea ei,

•Fricţionarea pielii produce umflarea şi

îngroşarea, pe epiderm apar asperităţi şi
conuri.
235
•Pielea apară organele interne de factorii
externi dăunători, limitează trecerea
substanţelor chimice în organism şi din
organism spre exterior, stabilizează
presiunea sanguină şi temperatura corpului
şi mediază senzaţiile de cald, rece, atingere
şi durere.
•Pielea poate exprima emoţiile, astfel
•paloarea este datorată spaimei;
•roşeaţa – jenă, încărcătură emoţională;
•transpiraţia excesivă – nelinişte.
236
 PREPARATELE TOPICE SE FOLOSESC ÎN TREI SCOPURI

PENTRU REFACEREA FUNCŢIEI DE BARIERĂ A PIELII

•Acţiune superficială, la nivelul epidermei ( preparate epidermice),

•PENTRU A DIRIJA MEDICAMENTELE

•Dirijează medicamentele spre ţesuturile vii ale pielii, în ţesuturile vii ale
epidermului şi dermului, înlocuind administrarea orală, parenterală
(preparate intradermice)

•PENTRU TRATAMENTUL SISTEMIC

•prin rezorbţia percutanată a unor substanţe active.

•Sunt folosite sisteme terapeutice transdermice, indicate în răul de mişcare

– hiosciamina, angină – nitroglicerină, HTA – clonidina.

237
FORMULAREA PREPARATELE DERMATOLOGICE SE
FACE ÎN FUNCŢIE DE LOCUL LA CARE DORIM SĂ
AJUNGĂ MEDICAMENTUL

• Principalele locuri indicate:

• la suprafaţa pielii;
• în stratul cornos;
• la nivelul anexelor;
• în straturile profunde ale epidermei şi
dermului;
• în circulaţia sistemică.

238
239
240
241
 FORME FARMACEUTICE BIOADEZIVE
(BIOADHESIVE DRUGS DELIVERY SYSTEMS)

•PREP. FARM. LICHIDE, SEMISOLIDE SAU

SOLIDE OBŢINUTE PRIN DISPERSAREA
SUBSTANŢELOR ACTIVE ÎN SUBSTANŢE
AUXILIARE,
•CARE ADERĂ DE UN ŢESUT BIOLOGIC,
• DESTINATE ADMINISTRĂRII PE PIELE ŞI
PE MUCOASE,
•PT. O ACŢIUNE LOCALĂ SAU SISTEMICĂ.
242
 ADEZIUNEA
• STARE FIZICĂ , ÎN CARE 2 FAZE
CONDENSATE SE AFLĂ MENŢINUTE ÎN
CONTACT STRÂNS PT. O PERIOADĂ
PRELUNGITĂ DE TIMP PRIN
INTERMEDIUL UNOR FORŢE
INTERFACIALE,
• ADERENŢĂ – O FAZĂ ADERĂ LA O
ALTĂ FAZĂ PRIN INTERMEDIUL
SUPRAFEŢEI DE CONTACT
243
 • BIOADEZIUNE

• 1 COMPONENTĂ ESTE DE NATURĂ

BIOLOGICĂ (substrat biologic),
• A 2 A COMPONENTĂ BIOADEZIVĂ –
FORMA FARMACEUTICĂ
• ADEZIUNEA UNUI POLIMER NATURAL
SAU SINTETIC DE UN ŢESUT BIOLOGIC
(STRAT MUCOS SAU STRAT DE CELULE
EPITELIALE) ÎN PREZENŢĂ DE APĂ,
PENTRU O PERIOADĂ PRELUNGITĂ DE
TIMP, PRIN FORŢE INTERFACIALE
244
 SUBSTRAT BIOLOGIC

• BIOADEZIUNE PE PIELE – DERMADEZIUNE,

• BIOADEZIUNE PE MUCOASE –
MUCOADEZIUNEA,

• BIOADEZIUNEA PE CELULE -
CITOADEZIUNEA

245
 FORME FARMACEUTICE SEMISOLIDE PENTRU
APLICAŢII CUTANATE

• SISTEME DISPERSE MICROETEROGENE

STRUCTURATE (GELURI PLASTICE PENTRU
APLICARE CUTANATĂ),

• PREPARATE SEMISOLIDE PENTRU APLICAŢII

CUTANATE
• (PRAEPARATIONES MOLLES AD USUM DERMICUM) –
F.R. X, SUPLIMENT 2004,

• PREPARATE SEMISOLIDE PENTRU APLICARE

CUTANATĂ PENTRU O ELIBERARE LOCALĂ SAU
TRANSDERMICĂ A S. ACTIVE SAU PENTRU ACŢIUNEA
LOR PROTECTOARE SAU EMOLIENTĂ.
246
• PREPARATELE SEMISOLIDE PENTRU
APLICAŢII CUTANATE

• SUNT CONSTITUITE DINTR-O BAZĂ DE

UNGUENT SIMPLĂ SAU COMPUSĂ, ÎN
CARE SUNT DISPERSATE SAU
DIZOLVATE UNA SAU MAI MULTE
SUBSTANŢE ACTIVE

247
PREPARATE SEMISOLIDE
(F.R. X, supl. 2004)
• UNGUENTE,
• CREME,
• GELURI,
• PASTE,
• CATAPLASME,
• PLASTURI MEDICINALI

248
• Unguentele sunt considerate geluri cu
capacitate de deformare plastică – sistem dispers
în care faza solidă este dispersată coloidal în faza
fluidă şi în care sunt incluse substanţele active (prin
dizolvare, suspendare sau emulsionare).
• Cele mai multe unguente au acest caracter de
gel, fiind constituite dintr-un schelet lax, alcătuit din
faza solidă în care este inclusă prin adsorbţie sau
reţinută mecanic, faza lichidă,
• Structura de gel poate fi distrusă în urma
acţiunii unor forţe mecanice sau termice, când
preparatul se fluidifică, fiind de dorit ca după
încetarea acestor forţe, reţeaua de gel să se
regenereze, să aibă proprietăţi tixotrope.
249
 •PREPARATE SEMISOLIDE
•UNGUENTE
• CONŢIN O BAZĂ CU O SINGURĂ FAZĂ ÎN
CARE POT FI DISPERSATE LICHIDE SAU
SOLIDE,

•UNGUENTE HIDROFOBE

•ABSORB CANTITĂŢI MICI DE APĂ

•REPREZENTANŢI

•PARAFINE SOLIDE, LICHIDE, ULEIURI

VEGETALE, GRĂSIMI ANIMALE, GLICERIDE
SINTETICE, CERURI, POLIALCHILSILOXANI
250
 • UNGUENTE EMULGATOARE
• ABSORB CANTITĂŢI MARI DE APĂ,
• PRODUC EMULSII A-U, U-A,

• AGENŢI DE EMULSIONARE A-U–

• ESTERI AI SORBITANULUI,
MONOGLICERIDE, ALCOOLI GRAŞI,

AGENŢI DE EMULSIONARE U- A-

ALCOOLI GRAŞI SULFATAŢI, POLISORBAŢI,

ESTERI AI ACIZILOR GRAŞI CU MACROGOLII
251
 • UNGUENTE HIDROFILE

• BAZE MISCIBILE CU APA,

• AMESTECURI DE MACROGOLI LICHIZI
ŞI SOLIZI,
• CONŢIN CANTITĂŢI
CORESPUNZĂTOARE DE APĂ

252
 • POMADE
• au punct de topire mai mare decât temp.
corpului,
• se înmoaie prin frecare pe piele,
• formează un strat superficial gras

• CREME
• preparate semisolide, polifazice, unguente –
emulsii,
• faza hidrofilă mai mare de 10% până la 80 – 90
%,
• acţiune răcoritoare, emolientă, decongestivă,
• grade diferite de ocluzivitate
253
 PASTE
Preparate semisolide polifazice
(unguente suspensii),
• cantitate mare de pulberi foarte fine,
insolubile (mai mare de 25%), între 30 – 70
% în excipienţi lipofili (paste grase), sau
hidrofili (paste apoase),
• Consistenţă mai tare ca a unguentelor,
• Nu se topesc la temperatura corpului,
• Formează un film gros, protector
254
 GELURI
• preparate semisolide obţinute din polimeri
care gelifică în soluţii, peste anumite
concentraţii,
• tip de polimer şi vehicul – geluri hidrofile,
lipofile ,
• capacitate de întindere pe piele sau
mucoase,
• formează un film continuu

255
 CATAPLASME

• bază hidrofilă care reţine căldura,

• sunt dispersate substanţe active lichide

sau solide,

• sunt plasate prin sprayere în strat gros pe

un suport adecvat şi încălzite înainte de a
fi aplicate pe piele
256
 • PLASTURI MEDICINALI

• preparate flexibile cu una sau mai multe

substanţe active aplicate pe piele,
• bază adezivă, colorată,
• substanţele active sunt etalate în strat
uniform pe un suport adecvat fabricat dintr-
un material natural sau sintetic,
• stratul adeziv este acoperit cu un strat
protector (forme farmaceutice
presosensibile)

257
 • GELATINE (forme presosensibile)

• preparate semisolide obţinute din gelatină

şi glicerol,

• se aplică pe piele sau pe mucoase,

• au acţiune de lubrefiere,

• pot fi folosite ca pansamente compresive

peste bandajul fixator
258
 • CERATE

• preparate semisolide obţinute din excipienţi

graşi cu un conţinut ridicat de ceară de albine
sau parafină în amestec cu uleiurile vegetale,
• consistenţă tare,
• punct de topire ridicat,
• cerat Cao Sao Vang, unguent cu gălbenele

259
 • GLICEROLATE=GELURI HIDROFILE

• preparate semisolide,

• pe bază de hidrogel de amidon şi glicerol,

•
• acţiune emolientă,

• pot conţine şi substanţe medicamentoase,

260
 FORME FARMACEUTICE SEMISOLIDE
• PREPARATE TOPICE,
• PREPARATE DE UZ TOPIC,
• SISTEME FARMACEUTICE TOPICE,
• FORME FARMACEUTICE PENTRU APLICARE
LOCALĂ,
• FORME DERMICE,
• FORME FARMACEUTICE CUTANATE,
• FORME DE UZ DERMATOLOGIC,
• UNGUENTE,
• FORME FARMACEUTICE BIOADEZIVE
SEMISOLIDE

261
 ADMINISTRAREA UNGUENTELOR
• EFECTE FIZICE
• PROTECTOARE, LUBRIFIANTE, EMOLIENTE, AGENŢI
DE USCARE,

• EFECTE SPECIFICE – S.
MEDICAMENTOASE

• ACŢIUNE LOCALĂ – SUPRAFAŢĂ, ÎN

PROFUNZIME ALE ŢESUTULUI,
• ACŢIUNE GENERALĂ SAU SISTEMICĂ

262
 AVANTAJELE UTILIZĂRII

• administrarea medicamentului la nivelul

procesului patologic (terapie localizată,
concentraţia s. medicamentoase, fără
riscul unor efecte toxice asupra altor
organe),
• Capacitate mare de eliberare la nivelul
suprafeţei epiteliale,
• Bioadeziunea presupune ţintirea
medicamentului pe situsurile respective,
263
• Efect optim în penetrarea substanţelor
medicamentoase prin diferite structuri ale
pielii, folosind excipienţii adecvaţi,

• Creşterea timpului de remanenţă la nivelul

zonei tratate,

• Creşterea procesului de absorbţie a

substanţei medicamentoase,

• Realizarea unui efect sistemic

264
 DEZAVANTAJE
• ACŢIUNE INEFICIENTĂ A UNOR
SUBSTANŢE MEDICAMENTOASE LA
NIVEL DERMIC,

• APARIŢIA UNOR EFECTE SECUNDARE

NEDORITE

265
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PIELII (fizico – chimic este un gel
protidic, o dispersie organizată de proteine în apă)

• 3 zone distincte suprapuse,

din trei straturi de ţesuturi, de
la exterior la interior:
• 1. epidermul – un epiteliu
celular stratificat şi avascular;
• 2. dermul – corion sau ţesutul
conjunctiv;
• 3. hipodermul – ţesut adipos
(subcutanat),

• glandele sudoripare, foliculii

piloşi şi glandele sebacee

266
 PRINCIPALELE FUNCŢII ALE PIELII
• 1. FUNCŢIA MECANICĂ – de susţinere a organismului cu rol
important al dermului,
• Pielea este elastică, dar pierzându-şi calităţile iniţiale îşi revine foarte
greu, cu vârsta se zbârceşte şi devine mai rigidă,

• Stratul cornos este mai rigid, aproape tare, elasticitatea sa depinde

de balanţa dintre lipide şi substanţele higroscopice, hidrosolubile (de
proporţia de apă).
• Ţesutul cornos necesită 10-20% umiditate, care acţionează ca un
plasticizant, mărind supleţea – flexibilitatea.

• 2. FUNCŢIA DE PROTECŢIE – pielea intactă este o barieră importantă

împotriva microorganismelor, o barieră chimică, o barieră împotriva
radiaţiilor (cele mai nocive fiind radiaţiile U.V. cu λ = 290-400 nm); pe
de altă parte radiaţiile UV stimulează melanocitetele în producerea de
melanină care protejează parţial pielea,
• Sub acţiunea razelor solare se produc eritem, pigmentare şi
îngroşarea epidermului.

267
•3. ACŢIUNEA IZOLATOARE

•stratul cornos este subţire pe majoritatea

suprafeţei corporale, nu protejează suficient
ţesuturile din interior de extremele de căldură
sau frig,

•Pielea este principalul organ care asigură

menţinerea temperaturii corpului uman la
aproximativ 370C,

268
•4. Barieră electrică – în pielea uscată
rezistenţa electrică este mai mare ca în alte
ţesuturi biologice,

•5. Barieră faţă de şocurile mecanice – dar

loviturile puternice rănesc pielea şi produc
umflarea ei,

•Fricţionarea pielii produce umflarea şi

îngroşarea, pe epiderm apar asperităţi şi
conuri.
269
•Pielea apară organele interne de factorii
externi dăunători, limitează trecerea
substanţelor chimice în organism şi din
organism spre exterior, stabilizează
presiunea sanguină şi temperatura corpului
şi mediază senzaţiile de cald, rece, atingere
şi durere.

270
 PREPARATELE TOPICE SE FOLOSESC ÎN TREI SCOPURI

PENTRU REFACEREA FUNCŢIEI DE BARIERĂ A PIELII

•Acţiune superficială, la nivelul epidermei ( preparate epidermice),

•PENTRU A DIRIJA MEDICAMENTELE

•Dirijează medicamentele spre ţesuturile vii ale pielii, în ţesuturile vii ale
epidermului şi dermului, înlocuind administrarea orală, parenterală
(preparate intradermice)

•PENTRU TRATAMENTUL SISTEMIC

•prin rezorbţia percutanată a unor substanţe active.

•Sunt folosite sisteme terapeutice transdermice, indicate în angină –

nitroglicerină, HTA – clonidina.

271
FORMULAREA PREPARATELE DERMATOLOGICE SE
FACE ÎN FUNCŢIE DE LOCUL LA CARE DORIM SĂ
AJUNGĂ MEDICAMENTUL

• Principalele locuri indicate:

• la suprafaţa pielii;
• în stratul cornos;
• la nivelul anexelor;
• în straturile profunde ale epidermei şi
dermului;
• în circulaţia sistemică.

272
 •TRATAMENTUL SUPERFICIAL

•formarea un film continuu protector la suprafaţa epidermei,

•Se utilizează:
•pentru distrugerea bacteriilor şi fungilor de la suprafaţa pielii,
•filme protectoare,
•preparate fotoprotectoare,
•creme barieră care combat uscarea pielii,
•preparate cu antiseptice, antibiotice care distrug
microorganismele de la suprafaţa pielii.

•Formularea acestor preparate urmăreşte ca eliberarea să se

facă corespunzător.

273
 • TRATAREA STRATULUI CORNOS

• Rehidratarea stratului cornos – emoliente

(acizi grasi si esteri ai acizilor grasi, formarea
unui film impermeabil la apa),
• Îndepărtarea chimică a ţesutului îngroşat şi a
unor scuame groase (afecţiuni dermatologice)
/ cheratolitice (acid salicilic, sulf),
• Agenţii emolienti şi cheratolitici trebuie să fie
cedaţi corespunzător pentru a penetra în
ţesut.

274
 • TRATAREA ANEXELOR PIELII

•Modificarea chimica reversibila a secreţiei glandelor sudoripare

ecrine (ANTIPERSPIRANTE) – săruri solubile de aluminiu sau
alte metale,

• Modificare cantitativa si calitativa a secretiei sebacee +

hipersecretia foliculara, flora microbiana, factor inflamator
=acnee,
• ANTISEBOREICE LOCALE – degresante (alcool,
tensioactivi), astringente (acid tartric, citric, acetic), cheratolitice
(acid salicilic), reducatoare (cisteina), tratamentul infecţiilor se
face cu antibiotice cu acţiune topică: tetraciclina, eritromicina,
neomicina;

•Pentru a combate infecţiile fungice ale unghiilor, şi părului sunt

folosite preparate cu clotrimazol, tiabendazol, miconazol.

•DEPILATOARE (indepartarea chimica a parului) - cu sulfură

de bariu (BaS), sulfură de siliciu (SiS2) sau tioglicolaţi, 275
 • ABSORBŢIE PERCUTANATĂ
• EPIDERMUL VIU ŞI PORŢIUNEA SUPERIOARĂ
A DERMULUI

• afecţiuni inflamatorii (AINS, AIS),

• dureri provocate de arsuri (anestezice locale –

anestezina),

• pigmentarea excesivă a pielii (hidrochinona

care oxidează melanina),

• afecţiuni premaligne sau maligne (5-

fluorouracil).

276
• Absorbţia percutanată se poate face pe
două căi

• 1. transfolicular- prin anexele pielii –

pereţii foliculilor piloşi, glande sebacee
şi mai puţin prin glandele sudoripare;

• 2. transepidermal – prin stratul cornos,

intra sau intercelular,

277
Absorbţia percutanată – PROCES
DE DIFUZIE PASIVĂ
• S. MEDIC. DIZOLVATĂ ÎN VEHICUL,

• DIFUZEAZĂ PÂNĂ LA SUPRAFAŢA PIELII,

STRAT CORNOS, CANALELE GLANDELOR
PILOSEBACEE

• DIFUZEAZĂ – EPIDERM VIU ŞI DERM,

• CAPILARE SANGUINE, ESTE DILUATĂ ÎN

TORENTUL CIRCULATOR 278
 ABS. PERCUTANATĂ – ACUMULAREA S. MEDIC.

•A. STRATUL CORNOS – elib. pe o durată mai lungă

de timp (efect rezervor),

• corticosteroizi (fluocinolon, hc., betametazon),

•alte substanţe – griseofulvina, acid fusidic,

hexaclorofen),

Accentuat de unii excipienţi- DMSO, DMA, sau prin

hidratarea str. cornos,

importanţă clinică – s. puternic active –

corticosteroizi, hormoni,
279
• B. DERM - (testosteron, alcool benzilic,
estradiol)- viteza insuficientă de difuzie în
lichide circulante,

• C. fixarea pe cale metabolică după adm.

medic. pe alte căi şi abs. în circ. sistemică
(acizi aminaţi sulfuraţi) prin încorporare în
structurile vii şi cheratinizate ale pielii.

280
 CLASIFICAREA UNGUENTELOR
•A. CRITERII DE FORMULARE
•- unguente magistrale,
•- unguente oficinale,
•- unguente industriale,

•B. NATURA BAZEI DE UNGUENT

B. 1. UNGUENTE CU BAZE ANHIDRE

Funcţie de afinitatea faţă de apă, nu conţin

obligatoriu o fază unică,
281
•1.1. BAZE DE UNGUENT HIDROFOBE
•- baze grase, anhidre, lipofile, nu absorb
apa,
•REPREZENTANŢI
•- hc, baze de silicone, lipogeluri (grăsimi sau
uleiuri vegetale gelificate, naturale sau
semisintetice, ceruri,

•1. 2. BAZE DE ABSORBŢIE

•- baze de unguent lipofile + componente
amfifile (1+ 2 emulgatori),
282
 1. 2. BAZE DE ABSORBŢIE
•1. 2. A. BAZE DE ABSORBŢIE TIP H/L
•Emulgator - esteri de sorbitan, monogliceride, alcooli graşi superiori,
•EXEMPLE
•- lanolina, eucerina,
•- unguente emulsii H/L

•1.2. B. BAZE DE ABSORBŢIE TIP L /H – BAZE EMULGATOARE

•Emulgator + co-emulgator
•EXEMPLE
•
•Vaselina + parafina lichida + ceară emulgatoare (cetilstearilsulfat de
sodiu + alcool cetilstearilic), unguent cetomacrogol emulgator
(cetomacrogol 1000 – eter al PEG cu alcool cetilstearilic + alcool
cetilstearilic),
•Unguente emulsii L /H - creme lavabile
283
 3. BAZE HIDROSOLUBILE

•Baze anhidre, miscibile cu apa,

•Exemple
•Unguent pe bază de macrogoli,
•- geluri neapoase pe bază de etanol, glicerol
sau propilenglicol

•B. 2. UNGUENTE CU BAZE HIDRATATE

•- diferite baze de unguent, emulgatori,
proporţii diferite de apă
284
 B. 2. 1. SISTEME EMULSIONATE

•- 2 faze- lipofilă şi hidrofilă, stabilizate cu ajutorul

emulgatorilor,
•- consistenţă semisolidă, creme,

• REPREZENTANŢI
•A. Sistem de tip H/L – baze de absorbţie hidratate,
creme hidrofobe
•Lanolina hidratată, unguent cetilic hidratat, cold –
creme,
•B. Sistem tip L / H – creme hidrofile, lavabile,
•Cuplu de emulgatori (agent hidrofil în proporţie mare şi
un agent lipofil – co-emulgator),
285
•C. SISTEME MIXTE - creme amfifile ,
proporţii aproape echivalente din cele 2 faze,
un procent mare de emulgatori,
•- afinitate pentru apă şi ulei,
•- permit dispersarea unei cantităţi mari de s.
medicamentoasă,

•B. 2. 2. SISTEME GELIFICATE

• - geluri transparente, mai mult sau mai puţin
opace,
286
•C. GRAD DE DISPERSIE AL S. MEDICAMENTOASE ÎN
BAZA DE UNGUENT
•Unguente soluţii,
•Unguente emulsii,
•Unguente suspensii,
•Unguente polifazice (mixte),

•D. PROCEDEUL DE FABRICARE

•- unguente sterile – categoria I (F.I.P.),

•- unguente pentru care se prevede o anumită încărcătură
microbiană, cu lipsa unor microorganisme (categoria a 2 a
– unguente dermice, categoria a 3 a – unguente rectale),

287
•E. MODUL DE REPARTIZARE AL DOZELOR ÎN RECIPIENT
•Unguente multidoze,
•Unguente unidoză (capsule gelatinoase),

•F. CAPACITATEA DE PENETRARE ŞI LOCUL DE MANIFESTARE

AL EFECTULUI TERAPEUTIC

•UNGUENTE CU ACŢIUNE LOCALĂ

•- unguente epidermice – de suprafaţă, de acoperire, afecţiuni ale

stratului superficial al epidermei,

•- unguente endodermice – cu acţiune la nivelul epidermei vii, dermului,

anexele cutanate,

•- unguente diadermice - intradermice sau de penetraţie – straturi

profunde, sub piele,

288
 • UNGUENTE CU ACŢIUNE GENERALĂ – UNGUENTE
TRANSDERMICE (SISTEME TERAPEUTICE
TRANSDERMICE)
• administrare transcutanată sau percutanată,
s. m. ajunge în vasele de sânge şi limfatice -
circulaţia sanguină,

• G. SCOPUL UTILIZĂRII
• - UNGUENTE TERAPEUTICE
• Unguente dermice – piele,
• Unguente transmucozale – mucoase,
289
•UNGUENTE DE PROTECŢIE,
•UNGUENTE COSMETICE,
•UNGUENTE PENTRU FACILITAREA
DIAGNOSTICULUI (lubrifianţi pentru catetere,
endoscopie, ecografie, bronhoscopie),

•H. CALEA DE ADMINISTRARE

•UNGUENTE DERMICE – terapeutice, de

protecţie, cosmetice,
•UNGUENTE TRANSMUCOZALE
290
• I. ACŢIUNEA FARMACOLOGICĂ

• antimicrobiene,
• antimicotice,
• antiinflamatoare,
• antiparazitare,
• antiacneice,
• antihemoroidale, antiseboreice, revulsive,
sicative, epitelizante, cicatrizante, de
acoperire (protecţie şi cosmetice)
291
 FORMULAREA UNGUENTELOR

•- identificarea afecţiunii, stadiul acesteia,

•- zona de tratat – piele, mucoase, lezate sau
nu, acoperite de păr sau nu,
•nivel – suprafaţa pielii, strat cornos,
epiderma viabilă, derm, anexele pielii,
circulaţia sistemică,
• regiunea corpului – pielea capului, trunchi,
picioare, unghii, faţa, mucoase,
•- starea pielii şi caracteristicile afecţiunii-
292
 PENETRAREA MEDICAMENTELOR
ADMINISTRATE TOPIC

Factorii care influenţează penetrarea

medicamentelor administrate topic şi implicit
biodisponibilitatea şi acţiunea formei farmaceutice
sunt reprezentate de :
• piele;
• substanţe active;
• baza de unguent

• Absorbţia prin piele este un proces complex,

dinamic, orice modificare a acestor factori, care se
pot influenţa reciproc, poate schimba fluxul
substanţelor active în traectul cutanat .
293
 PIELEA INTERVINE PRIN URMĂTOARELE
CARACTERISTICI BIOLOGICE
• VÂRSTA PIELII - vârsta individului; permeabilitatea scade cu
vârsta (stratul cornos mai puţin hidratat, creşterea funcţiei de barieră);

• CONDIŢIA PIELII – starea în care se află pielea,

• PIELEA INTACTĂ este o bună barieră; dacă este afectată de diferiţi

agenţi sau factori (cum ar fi substanţele vezicante, acizii sau alcoolii)
se pot produce leziuni, abraziuni sau dermatite care favorizează
penetrarea,

PIELEA ESTE INFLAMATĂ, cu pierderea stratului cornos şi

alterarea cheratinizării, permeabilitatea creşte,

• PIELEA ESTE ÎNGROŞATĂ şi sau are formaţiuni de solzi (ca în

cazul ihtiozei) permeabilitatea sa descreşte,

294
 REGIUNEA DE APLICARE ŞI MĂRIMEA ACESTEIA
• GROSIMEA ŞI NATURA STRATULUI CORNOS,
• DENSITATEA ANEXELOR DE PE SUPRAFAŢA PIELII,

•pentru aplicarea hiosciaminei în preparate topice cu acţiune sistemică se utilizează

regiunea postauriculară, unde stratul cornos este mai subţire şi mai puţin dens, cu
mai puţine glande sudoripare şi sebacee şi multe capilare care cresc temperatura cu
câteva grade (respectiv 4-5 grade),

•ZONA PLANTARĂ, PALMARĂ REPREZINTĂ O BARIERĂ PENTRU

ABSORBŢIE, COMPARATIV CU ZONA ANTERIOARĂ A BRAŢELOR, ZONA
AURICULARĂ, PRESTERNALĂ, SPATELE,

•METABOLISMUL PIELII (în piele sunt metabolizaţi unii hormoni steroizi ) poate
determina eficacitatea terapeutică a preparatelor în special a precursorilor
medicamentosi,

•CREŞTEREA TEMPERATURII CREŞTE AGITAŢIA TERMICĂ, DIFUZIA

MOLECULELOR S. M. ŞI TRANSPORTUL LOR, MODIFICĂ FIZIOLOGIA PIELII
(FLUXUL SANGUIN), CREŞTEREA SA CONTRIBUIE LA CREŞTEREA
ABSORBŢIEI CUTANATE,
295
 •DERMATITE ACUTE
•- inflamaţii sau vezicule,
•- proces eritematos exudativ,
•-preparate cu efect calmant, răcoritor, sicativ,

•FORME FARMACEUTICE
• soluţii, suspensii, emulsii, hidrogeluri,
unguente L/H, geluri, unguente suspensii
apoase, pulberi -

296
 • DERMATITE CRONICE
• -leziuni uscate, acoperite cu cruste,
• - scuame, fisuri, prurit,
• -tratament oclusiv, să favorizeze hidratarea,
reducerea pierderilor de apă,
• - produse lipofile, hidrofile cu efect oclusiv,
• pansamente oclusive, lipogeluri, paste
grase, baze de absorbţie, baze emulgatoare
• DERMATITE SUBACUTE
• - suspensii, emulsii H/L sau L /H
297
•SUBSTANŢELE ACTIVE – influenţează gradul de
penetraţie după administrarea topică prin proprietăţile lor
fizico-chimice:
– forma şi mărimea particulelor;
– solubilitatea;
– coeficientul de partiţie între faze;
– concentraţia sa efectivă

•Activitatea unor substanţe active este afectată de :

• valoarea pH-ului,
• prezenţa unor cosolvenţi,
• acţiunea de suprafaţă,
• micelizare,
• formarea de complecşi.

•Penetrarea substanţelor active se realizează prin difuziune

pasivă, conform legii lui Fick .
298
 AFINITATEA SUBSTANŢELOR ACTIVE PENTRU EXCIPIENT

•Eliberarea substanţelor active depinde de solubilitatea ei

în excipienţi:

•substanţele insolubile sau puţin solubile în baza de

unguent (unguente-suspensie) sunt cedate mai uşor;

•când baza de unguent este o emulsie, substanţa activă

se poarte găsi dispersată în mod diferit în fiecare din
fazele sistemului în funcţie de hidrofilia sau lipofilia sa,
influenţând cedarea şi implicit acţiunea terapeutică,

• Astfel, acidul salicilic suspendat în baze grase are

acţiune cheratolitică moderată, în baze emulsie A/U are
acţiune cheratolitică intensă,

•Substanţele active trebuie eliberate rapid din baza de

unguent, astfel încât viteza de absorbţie să fie controlată
de viteza de difuziune prin stratul cornos. 299
 BAZA DE UNGUENT
• asigură preparatului caracteristicile cerute,
• consistenţa necesară aplicării topice corespunzătoare,
• vehiculează substanţele active,
• favorizează atingerea concentraţiei eficiente la locul de
acţiune,
• poate schimba starea fizică şi permeabilitatea stratului
cornos (efect oclusiv),
• creşte conţinutul în umiditate din piele, poate
îmbunătăţi penetrarea substanţelor active,

• s-a observat că folosind un film plastic, oclusiv în

tratamentul topic cu steroizi se măreşte puterea de
penetrare de 10 ori.
300
 ALEGEREA BAZEI DE UNGUENT
• CONSISTENŢĂ CONVENABILĂ,

• ETALARE BUNĂ,

• TOLERABILITATE,

• ≠ALERGIZANT,

• ≠ INCOMPATIBILITĂŢI CU CELELALTE COMPONENTE,

• SĂ FACILITEZE PENETRAREA PRINCIPIILOR ACTIVE ÎN ŢESUTURI,

• STABILITATE- CONSERVABILITATE,

• SĂ FIE LAVABILĂ,

• STERILIZABILĂ.

301
 BAZE DE UNGUENT

• A) BAZE DE UNGUENT GRASE – LIPOFILE,

ANHIDRE, HIDROFOBE
•

• sunt solubile în ulei şi insolubile în apă;

• nu sunt lavabile;

• nu pot încorpora apă dacă nu au în compoziţie un

component cu proprietăţi emulsive,

• După aplicare acţionează ca preparate oclusive

• SE SUBÎMPART ÎN:
• lipogeluri;
• hidrocarburi-geluri;
• silicongeluri.
302
 • 1. LIPOGELURILE - AMESTECURI DE TRIGLICERIDE

• grăsimi vegetale sau animale, sau din derivaţi ai acestora şi din

ceruri,
• consistenţă fluidă, moale sau solidă, în funcţie de acizii graşi cu
care se face esterificarea,
• Conţin şi acizi graşi liberi, fosfatide, hidrocarburi şi vitamine.

• GRĂSIMI VEGETALE

• ULEIURILE VEGETALE FIXE care datorită caracterului nesaturat

sunt supuse autooxidării,
Sunt bine tolerate de piele; pentru a le mări stabilitatea şi
consistenţa se pot hidrogena, obţinând produse cu puncte de
topire mai ridicate şi mult mai stabile.

• ULEIURILE HIDROGENATE au proprietăţi dermatologice

asemănătoare axungiei,

• ulei de ricin hidrogenat, ulei de arahide hidrogenat,

303
 •GRĂSIMI ANIMALE

•AXUNGIA – grăsime naturală obţinută prin

topirea ţesutului adipos al porcului,
•Are o consistenţă mai mare şi un indice de
aciditate mai mic,
• constituită din trigliceride semisolide cu p.t. în
jur de 400C; poate încorpora până la 15% apă,

•Are afinitate faţă de grăsimile din piele, cedând

substanţele încorporate,
• Dezavantaj - se autooxidează uşor şi pentru
mărirea stabilităţii se adaugă antioxidanţi:
galatul de propil (ADEPS SUILLUS
CONSERVATUS).
304
 GRĂSIMI DE SEMISINTEZĂ
•esterificarea glicerinei cu acizii graşi obţinuţi prin hidroliza grăsimilor şi a
uleiurilor naturale,

•hidroliza uleiului vegetal, apoi hidrogenarea acizilor graşi rezultaţi şi

reesterificarea dirijată cu glicerină la cald,

•
• Prin selectarea anumitor acizi cu o anumită greutate moleculară se obţin
gliceride de consistenţă variabilă,

• Pot fi constituite dintr-un amestec de trigliceride, digliceride şi

monogliceride,

•Acizii graşi fiind lipsiţi de duble legături, gliceridele de semisinteză sunt

stabile şi nu se autooxidează,

•Sunt produse: inodore, incolore, albe, cu compatibilitate fiziologică

corespunzătoare.
305
 CERURI

•produse naturale constituite din esteri ai acizilor graşi şi

ai alcoolilor superiori,
• origine animală (majoritatea) sau vegetală,

•CETACEUM (F.R.X) – CETACEU

•ceară cristalină purificată, care provine din cavităţile

craniene şi pericraniene ale caşalotului Physeter
macrocephalus sau spermaceti,

•Compoziţie: palmitat de cetil şi miristat de cetil alături

de esteri ai acizilor graşi superiori nesaturaţi,

• Este folosit în unguente medicamentoase şi cosmetice,

deoarece conferă un aspect omogen şi lucios.
306
 LANOLINA – CERA LANAE, ADEPS LANAE ANHYDRICUS (F.R. X)

•ceara obţinută din secreţia care impregnează lâna de oaie,

• trigliceride din glandele sebacee şi ceară provenind din celulele
epidermice cheratinizate,
•Are o compoziţie chimică înrudită cu a sebumului, capacitate
mare de încorporare a apei,

•Această secreţie este separată de pe lână cu solvenţi,

debarasată apoi de trigliceride, rafinată prin neutralizare,
decolorare şi dezodorizare,

•Este un produs translucid,

• Proprietăţile sunt foarte diferite: culoare, miros, compoziţie şi
alte caracteristici, dependente de procesul tehnologic de
obţinere şi purificare.
•În F.R. X sunt două monografii:
•lanolina anhidră
•lanolina hidratată 25% apă. 307
LANOLINA – CERA LANAE, ADEPS LANAE ANHYDRICUS (F.R. X)

• Trebuie să corespundă condiţiilor de calitate din F.R.

X:

• punct de picurare,
• indice de aciditate,
• indice de iod – mic, având un număr mic de duble
legături,
• indice de peroxid important pentru că alcoolii din
lanolină se oxidează uşor,
• indice de apă mare,
• solubilitate în solvenţi organici: eter, cloroform,
acetat de etil.

308
• De asemenea, este admisă adăugarea de
antioxidanţi, a căror denumire trebuie
menţionată pe etichetă,

• În acest sens, Farmacopeea Europeană,

ediţia a 6 a, menţionează un conţinut
maximum de 200 ppm în butilhidroxitoluen,

• Dacă lanolina este utilizată în compoziţia

bazelor de unguent oftalmice, ea se poate
steriliza prin filtrare sau prin expunere la
radiaţii γ.
309
 LANOLINA – CERA LANAE, ADEPS LANAE

•Din punct de vedere chimic conţine 4 grupe

mari de compuşi:

•esteri ai acizilor graşi cu alcooli alifatici

superiori cu p.t. ridicat, în proporţie de 90-
95%;
•hidrocarburi 1% - cea mai mică cantitate;
•acizi graşi liberi,
•alcooli neesterificaţi ( 4%).
310
 DINTRE ALCOOLI

• alcooli alifatici: normali, izoalcooli, dioli;

• Steroli (colesterolul, dihidrocolesterolul),
• Alcooli triterpenici (lanosterol,
dihidrolanosterol şi agnosterol),

• DEZAVANTAJELE LANOLINEI

• miros persistent,
• aderenţă prea mare,
• vâscozitate mare,
• reacţii alergice şi sensibilitate la oxidare.
311
 •A. ALCOOLII DE LÂNĂ (HIDROLIZA LANOLINEI)

•amestec de colesterol, dihidrocolesterol – colestanul,

agnosterol, lanosterol, precum şi izoalcoolii alifatici şi
dioli optic inactivi,

• masă solidă, galbenă până la brun deschis, cu

consistenţă friabilă, cu fractură strălucitoare, omogenă,
cu miros asemănător lanolinei,

•Insolubili în apă, solubili în solvenţi organici, apolari,

• Sunt folosiţi ca emulgatori de tip A/U, dar pot stabiliza şi

emulsii U/A prin asociere cu emulgatori ce dau emulsii
U/A,
•
•În F.R. X nu este monografie de alcooli de lână.
312
B. ALTE PRODUSE OBŢINUTE DIN LANOLINĂ
(FRACŢIONARE )
–LANOLINĂ LICHIDĂ – cuprinde
fracţiunea de esteri ai acizilor şi alcoolilor
cu greutate moleculară mică, fluidă şi se
numeşte şi ulei de lanolină, miscibilă cu
grăsimile, mai puţin lipicioasă ca lanolina,

•LANOLINĂ CEROASĂ – este alcătuită din

esteri cu greutate moleculară mare,
consistenţă apropiată cerii.
313
• hidrogenare catalitică se obţine LANOLINA
HIDROGENATĂ formată din alcooli şi acizi saturaţi
rezultaţi din transformarea esterilor, masă albă, omogenă,
lipsită de miros şi stabilă, având capacitate emulsivă A/U,

•prin esterificarea grupărilor OH libere din lanolina

naturală se obţine LANOLINA ACETILATĂ, produs
hidrofob, solubil în ulei vegetal şi ulei de parafină, nu se
poate folosi la emulsii A/U, având însă proprietatea de a
forma pe piele un film hidrofob, inodor, nelipicios,

•prin alcooliză se obţine esterul izopropilic al lanolinei

LANOLINATUL DE IZOPROPIL care este inodor,
incolor, cu acţiune emolientă, plasticizantă şi stabilizantă a
emulsiei A/U.
314
•prin etoxilare cu oxid de etilen se obţine Lanolina
hidrosolubilă,

• Lanolinele etoxilate sunt produse moi, mai puţin

vâscoase ca lanolina, emoliente, cu proprietăţi
tensioactive superioare lanolinei,

•Sunt produse hidrofile, miscibile cu apa şi chiar

solubile în apă, dacă raportul între oxidul de etilen şi
lanolină este de 30:1,

• Sunt utilizate pentru emulsii U/A, fiind şi plasticizanţi

şi emolienţi.
315
 CEARA DE ALBINE

•Amestec complex de esteri graşi, acizi, alcooli şi hidrocarburi,

•utilizată la obţinerea bazelor de unguent, ceară albă obţinută
prin tratarea cerii galbene care este materia constitutivă a
pereţilor fagurilor construiţi de albine Apis melifica,

•Se topeşte fagurele la 100-1200C pentru a distruge germenii,

se filtrează pentru eliminarea fibrelor vegetale, apoi este
decolorată mai ales prin trecere prin argilă şi cărbune şi apoi
expunere la soare,

•Se prezintă ca produs alb, cu suprafaţa mată, insolubil în apă,

parţial solubil în alcool concentrat la cald şi eter, complet
solubil în uleiuri fixe şi volatile, p.t. 61-650C şi indice de
aciditate crescut.
316
 • Este formată din trei tipuri de constituenţi

• hidrocarburi liniare şi saturate cu 27-39 atomi de carbon, în

proporţie de 20%;

• esteri de acizi şi alcooli (70%) cu greutate moleculară mare

– esteri ai acizilor liniari şi alcooli liniari şi saturaţi cu 14-30
atomi de carbon ;

• o proporţie de 10-20% o reprezintă acizii liberi, liniari,

saturaţi cu număr par de atomi de carbon 14-30,

• Este utilizată pentru a mări consistenţa bazelor de unguent,

favorizând emulsiile A/U, intră în compoziţia cold-cremelor
= răcoritoare.
317
 2. HIDROCARBURI-GELURI

•hidrocarburi minerale: vaselina, uleiul de parafină şi

parafina solidă:
•hidrocarburi animale: perhidroscualen.

• Sunt obţinute din reziduurile de la distilarea petrolului

brut, care este supus mai întâi distilării la presiune
normală, separându-se gazul, benzina şi petrolul,

•Apoi reziduul este supus unei noi distilări sub presiune

redusă, când separă uleiul de parafină uşor (care este
format din ulei fluid) şi parafina solidă (un ulei de parafină
mediu), rămânând un reziduu din care se obţine vaselina.
318
 VASELINUM ALBUM (F.R. X)
• este obţinută prin purificarea şi decolorarea reziduului
obţinut la distilarea petrolului brut,

• hidrocarburi saturate cu 22-35 atomi de carbon, care

sunt fie hidrocarburi aciclice, cu lanţ linear sau ramificat,
fie hidrocarburi naftenice (hidrocarburi ciclice),

•mai greu tolerată de piele, putând fi iritantă, nu are

afinitate pentru grăsimile pielii, nu se adsoarbe, fiind
folosită pentru unguente de protecţie, cu acţiune ocluzivă,

• Prin încălzire sau sub acţiunea unei forţe mecanice se

distruge structura de gel, în repaus aceasta se reface, are
proprietăţi tixotrope,

•VASELINA ARTIFICIALĂ , numită şi unguent de parafină,

este un amestec de ulei de parafină şi parafină solidă, în
proporţie de 1:4 are tendinţa de separare a fazelor. 319
 • PARAFINA LICHIDĂ (PARAFFINUM LIQUIDUM, ULEI DE
PARAFINĂ , ULEI DE VASELINĂ, ULEI MINERAL (F.R.X)

• este un amestec de hidrocarburi saturate lichide aciclice cu lanţ drept sau

ramificat şi hidrocarburi naftenice cu greutate moleculară mică,

• Este un produs fluid prezentând două tipuri

• uşor, cu densitate mică: PARAFFINUM PERLIQUIDUM; - folosit pentru

scăderea consistenţei preparatelor (prin distilare din fracţiunea uşoară),

• greu, gros sau vâscos – cel mai folosit în preparatele dermatologice:

Paraffinum subliquidum

• PARAFINA

• este un amestec de hidrocarburi solide, aciclice, cu lanţ drept, cu 22-35

atomi de carbon, cu p.t. 48-620C, asemănătoare cerii,
• Parafina este folosită pentru creşterea consistenţei unguentelor.
320
 • PLASTIBAZA
• este un gel artificial, mineral obţinut prin dizolvarea a 5% polietilenei
cu greutate moleculară mai mică de 20.000 în ulei de parafină la
1300C şi răcire bruscă la 500C,

• Nu-şi modifică consistenţa la variaţii de temperatură sau la asociere

cu cantităţi mari de pulbere,

• Trebuie bine purificate, pentru a fi bine tolerate de piele,

• EUCERINA =VASELINA COLESTERINATĂ

• Eucerina şi unguentul simplu sunt baze grase ,din categoria bazelor

• de absorbţie care dau cu apa emulsii A/U.

321
 PERHIDROSCUALENUL

• hidrogenarea scualenului, obţinut de la

extracţia vitaminei A din uleiul de ficat de peşte,

• chimic este hexametil (2,6,10,15,19,23)

tetracosan - 24 atomi de carbon,

• incolor, are densitate mică, este solubil în

solvenţi organici şi este bine tolerat de către
piele.

322
 3. SILICONGELURI – GELURI DE SILICONI
(POLISILOXANI)
• Sunt compuşi organici de siliciu, constituite din lanţuri
din atomi de siliciu şi oxigen, celelalte valenţe fiind
satisfăcute de radicalii organici: metil, etil, fenil,

• sunt folosite în special pentru preparate hidrofobe, fiind

incluse în preparate de protecţie contra noxelor dermice
hidrofile,
•
• Grăsimile de siliconă cu structură liniară şi greutate
moleculară mai mare (ca cea a fluidelor);

• Rezine de silicone cu structură reticulară, ramificată si

greutate moleculară mai mică şi;

• Cauciucuri de silicone cu structură reticulară au şi punţi

de etilen sau metilen care se formează la obţinerea lor.
323
 ULEI DE SILICON – DIMETILPOLISILOXANUL, DIMETICON,
DIMETILSILICON

• produs lichid cu o gamă mai mare de viscozitate

datorită gradului de polimerizare diferit (n),

•PROPRIETĂŢI

•hidrofobie pronunţată,
•stabil la temperaturi ridicate,
•lipsit de culoare şi miros,
• inert faţă de agenţii chimici,
•lipsit de acţiune fiziologică proprie,
•se fixează pe numeroase tipuri de suprafeţe, pe
care le hidrofobizează;
324
 ULEI DE SILICON – DIMETILPOLISILOXANUL, DIMETICON,
DIMETILSILICON
•

•UTILIZĂRI

•pot fi emulsionate cu agenţi tensioactivi

neionici, anionici sau cationici, formând emulsii
stabile U/A,
• preparate de protecţie şi produse cosmetice,

•acoperă epidermul cu un film subţire şi durabil

fără a modifica sensibilitatea tactilă sau să
stânjenească respiraţia pielii,
• Nu se recomandă când este necesară o drenare
liberă sau pe pielea inflamată
•Sunt iritante pentru mucoasa oculară – dau o
senzaţie de arsură, care durează 1-2 zile, 325
 BAZE DE UNGUENT EMULSII A/U
• fază internă - apa sau o soluţie apoasă,
• fază externă - hidrocarburi, gliceride, ceruri,
alcooli sau acizi superiori liberi, siliconi,
• emulgatori neionogeni – spanuri, monostrearat
de gliceril, colesterol, alcooli de lână,
• emulsionează o cantitate mai mică sau mai
mare de apă, şi sunt numite baze de absorbţie
sau baze potenţial emulsii A/U.

•UNGUENTUL SIMPLU,
•UNGUENTUL CETILIC,
•UNGUENTUL DE ALCOOLI DE LÂNĂ ANHIDRU
326
 UTILIZĂRI
 Prin aplicare pe piele dau un film similar bazelor de
hidrocarburi, cu efect oclusiv, micşorând penetrarea apei
prin epidermă,
 Sub formă hidratată au o putere de hidratare mai mare,
pielea absoarbe umiditatea din baza de unguent,
 Nu sunt lavabile, au consistenţă mai bună decât bazele
lipofile şi capacitate superioară de penetrare şi cedare a
substanţelor încorporate,
 Sunt miscibile cu sebumul,
 Sunt folosite pentru acţiune superficială şi hidratarea
stratului cornos,
 Cele care au ceară în compoziţie sunt denumite „cold-
creme”; la aplicare creează o senzaţie răcoritoare pe
piele.

327
 BAZE DE UNGUENT EMULSII U/A

• Au compoziţie variată şi sunt mai frecvent folosite,

• Se prezintă ca baze anhidre sau hidratate,
•
• BAZELE ANHIDRE

• faza lipofilă + emulgatori care în prezenţa apei dau emulsii U/A

(Emulgatori- cerurile Lanette – amestecuri de emulgatori),
• preparatele fiind lavabile - F.R. X unguentul emulgator),

• Prin hidratarea unguentului emulgator se obtine unguentul

emulgator hidratat,

• Cremele cu stearaţi au ca emulgatori săpunurile de sodiu, potasiu,

amoniu, T.E.A. şi sunt numite „vanishing cream”,

328
 UTILIZĂRI
•Au o proporţie mare de apă, pe care o pot pierde rapid,

•Pentru a încetini pierderea apei se adaugă substanţe higroscopice:

glicerină, propilenglicol, P.E.G.,

•Sunt bine tolerate de piele, însă având o compoziţie complexă apar

incompatibilităţi,

• Sunt puţin stabile, se poate desface emulsia, se pot deshidrata,

înmuia sau râncezi,

• Se asociază cu substanţe bactericide, fungicide şi antioxidante,

•Au penetrare mai bună, dar variabilă,

•Prin substanţele tensioactive se uşurează penetrarea prin aparatul

pilosebaceu,

• Sunt lavabile,
329
 BAZE DE UNGUENT HIDROFILE

• 1. HIDROGELURI – GEL DE MACROMOLECULE

• anorganice: bentonită, veegum, aerosil sau hidroxid de aluminiu;

• semisintetice: derivaţi de celuloză;
• sintetice: carbopol şi A.P.V.;

• 2. GELURI DE POLIETILENGLICOLI

• Hidrogelurile sunt geluri apoase sau hidroglicerinate în care

macromoleculele formează o reţea tridimensională care cuprinde
întreaga fază lichidă (gel de amidon - glicerogel).

• Hidrogelurile au cantitate mai mare de apă sau apă şi glicerină,

care reprezintă mediul de dispersie şi este în proporţie de peste
90%,

• Gelurile de P.E.G. sunt alcătuite din amestecuri de P.E.G.-uri fluide

şi solide în anumite proporţii,
330
 AVANTAJE

• sunt fiziologic indiferente,

• sunt lavabile,
• se usucă după aplicare pe piele formând un
film la locul de aplicare,
• sunt preferate de bolnavii seboreici (cu
pielea sensibilă la grăsimi),
• sunt indicate în tratamentul regiunilor
păroase, a mucoaselor sau pe pielea
traumatizată;
• pH-ul poate fi reglat prin tamponare;
• consistenţa este influenţată puţin de
temperatură sau nu variază deloc.
331
 DEZAVANTAJE

– în funcţie de natura macromoleculelor prezintă

incompatibilităţi cu unele substanţe active;

– sunt instabile, au tendinţa de a se deshidrata,

neajuns ce poate fi evitat prin asociere cu glicerină,

• Gelurile din macromolecule organice naturale sunt

medii bune de cultură pentru microorganisme,

• Pentru a evita dezvoltarea în special a

mucegaiurilor se adaugă substanţe antifungice,

• Puterea de penetrare fiind nulă, nu se utilizează

decât pentru acţiunea de suprafaţă,
332
 P.E.G.-URILE (MACROGOLII), CARBOWAXURI

• nu hidrolizează, putându-se asocia cu

excipienţii anhidri: vaselină, lanolină şi uleiuri,
• activitate osmotică exagerată datorită
higroscopicităţii, ceea ce prezintă un avantaj în
afecţiunile supurative, când secreţiile sunt
adsorbite,
• DEZAVANTAJ - deshidratează pielea şi întârzie
penetrarea prin învelişul cutanat,
• Datorită higroscopicităţii sunt contraindicaţi în
dermatoze când pielea este deja uscată,
• Datorită hidrofiliei nu favorizează penetrarea
prin pielea intactă.
333
•Aceste baze sunt utilizate mai ales pentru acţiunea de suprafaţă,

• Ele pot încorpora antiseptice sau antifungice,

• Când stratul cornos este alterat sau lipseşte, P.E.G.-urile sunt utilizate
pentru administrarea de substanţe care trebuie să se disperseze în secreţiile
plăgilor,

•Unguentele cu P.E.G.-uri sunt neocluzive, se amestecă uşor cu secreţiile

plăgilor, nu pătează lenjeria,

•În ele se dizolvă multe substanţe active, gudroane, Balsam de Peru,

anestezină,

• Vâscozitatea consistentă a acestor baze poate fi ameliorată prin

administrarea unei proporţii mici de apă (10%), o cantitate mai mare fluidifică
baza,

• Pentru a încorpora o cantitate mai mare de apă se înlocuieşte o parte de

P.E.G. cu alcool cetilstearilic sau alcool stearilic prin topire,

•Incompatibilităţi: iod, iodură de potasiu, acid tanic, fenol,

•Diminuă activitatea sărurilor cuaternare de amoniu şi a nipaesterilor,
inactivând rapid şi unele antibiotice – bacitracina şi penicilina.
334
•Când nu se specifică baza de unguent se foloseşte o bază
de unguent oficinală:

•unguentul simplu fie ca bază de unguent grasă, fie ca bază

de absorbţie, formând cu apa emulsii A/U;

•unguentul emulgator obţinându-se emulsii U/A;

•unguent cu P.E.G., unguent cu glicerină (folosit mai mult

pentru acţiunea emolientă) ca baze hidrosolubile.

•În bazele de unguent se mai pot adăuga agenţi de

îngroşare, emulgatori, sisteme tampon, antioxidanţi,
conservanţi, parfumuri.

335
 PREPARAREA UNGUENTELOR

• unguente-soluţii cu substanţele active solubilizate;

• unguente-suspensii cu substanţele dispersate în excipienţi;
• unguente-emulsii ce conţin o soluţie apoasă de substanţe active emulsionată
în faza grasă, sau soluţie uleioasă emulsionată în faza hidrofilă,
• Unguente-polifazice care conţin una sau mai multe substanţe active
suspendate, altele emulsionate, unele putând să fie dizolvate,

• Obţinerea bazelor de unguent prin procedeul de topire este necesar atunci

când acestea au p.t. diferite, sau este uşurată dizolvarea unor principii active,

• Prin încălzire este uşurată malaxarea, iar emulsionarea are loc la o anumită
temperatură (la cald),

• În toate cazurile se continuă amestecarea până la răcire, pentru a nu se

produce separarea componentelor,

• Bazele de unguent geluri se obţin dependent de natura macromoleculelor la

rece sau la cald.

336
• Încorporarea substanţelor active se face în funcţie de proprietăţile acestora
şi proporţia lor în baza de unguent,

• Când substanţele sunt solubile într-un component al bazei de unguent, se

dizolvă, de obicei la cald, în excipientul topit, având grijă ca la răcire să nu
se obţină soluţii suprasaturate din care pot recristaliza,

• Substanţele volatile se adaugă aproape la răcire, pentru a nu se volatiliza,

• Unguentele-suspensii conţin substanţele pulverizate în funcţie de natura

unguentului (ex. oftalmic) şi locul de aplicare, fiind amestecate apoi după
pulverizare cu baza de unguent,

• Unguentele-emulsii – substanţele active liposolubile se dizolvă în faza

uleioasă şi se emulsionează U/A, iar cele hidrosolubile se dizolvă în faza
apoasă înainte de emulsionare şi se realizează emulsia în condiţii
determinate de temperatură,

• La fel se încorporează şi alţi adjuvanţi: conservanţi, antioxidanţi,

substanţe tampon.

337
 UNGUENTE OFTALMICE
(OCULENTA)

• Sunt forme sterile, de consistenţă semisolidă, obţinute prin dispersarea

substanţelor medicamentoase în excipienţi şi destinate tratamentului afecţiunilor
oculare sau în scop de diagnostic.

• Trebuie să corespundă prevederilor monografiei de generalităţi „Unguenta”.

• Se aplică în sacul conjunctival, pentru tratamentul afecţiunilor pleoapelor sau
pe gene, preferându-se aplicarea lor seara.

• Unguentele oftalmice sunt indicate mai ales pentru prelungirea acţiunii unui
medicament.

• Unguentele oftalmice trebuie să fie sterile şi practic lipsite de contaminare cu

particule străine,

• Unguentele oftalmice conţin: agenţi antimicrobieni (antibacterieni, antivirali),

midriatice, antiinflamatoare
•.
• Baza de unguent poate fi utilizată şi fără a conţine o substanţă activă, în scop
emolient sau lubrifiant.

338
 BAZE DE UNGUENT - CONDIŢII

• -să nu fie iritante;

• -să aibă consistenţă moale, să se etaleze uşor;
• -să fie sterilizabile şi stabile în timp;
• -să cedeze uşor substanţa medicamentoasă.
•
• Se folosesc - excipienţi hidrofobi (lipofili): vaselina, parafina lichidă
• - în asociere cu produse hidrofile: lanolină 5-10%, alcool cetilic 2-
3%, colesterol, ceară, care conduc la unguente tip emulsie H/L, miscibile cu
lichidul lacrimal.
•
• Când se urmăreşte o resorbţie mai rapidă se utilizează baze de unguent de tip H/L
sau hidrogeluri (din macromolecule hidrofile).
•
• Adjuvanţi: antimicrobieni, antioxidanţi, stabilizanţi, conservanţi (clorbutanol,
nipaesteri, alcool feniletilic, acetatul de fenilmercur).
•
• Sterilizare- excipienţi - la 150-1600C, 1-2 ore;
• - vesela - prin căldură uscată;
• -substanţele termolabile - cu oxid de etilen.

339
 PREPARARE

• Cu toate că unguentele pot fi sterilizate cu radiaţii ionizante, în

mod obişnuit ele se prepară aseptic atât în farmacie cât şi în
industrie, în boxa sterilă.
• Substanţa medicamentoasă este introdusă în baza de unguent
prin dizolvare, dispersare sau emulsionare, obţinându-se unguente
oftalmice tip soluţie, emulsie L/H sau H/L sau polifazice.
•
• Fazele preparării includ:
•
• -prepararea bazei de unguent;
• -clarificarea ei;
• -sterilizarea;
• -adăugarea substanţelor active şi auxiliare;
• -omogenizarea (dezaerare sub vid);
• -condiţionarea.

340
 CONDIŢIONAREA UNGUENTELOR OFTALMICE

• Øîn industrie, ele se repartizează în tuburi fabricate din metal

(aluminiu, staniu siliconate) sau plastomeri, cu capacitate de 5 g prevăzute
cu orificiu efilat pentru a facilita aplicarea şi a oferi protecţia la
contaminarea microbiană,

• Pentru a nu reacţiona cu substanţele formulate în unguentul

oftalmic, tuburile se siliconează în interior,

• Tuburile se închid cu dopuri din material plastic, apoi se sterilizează

cu oxid de etilen şi se aduc pe linia de repartizare a unguentelor,

• Umplerea lor (dozarea) se efectuează prin metoda volumetrică cu

dispozitive automate, tip seringă,

• Ambalarea unguentelor oftalmice se efectuează în cutii de carton

inscripţionate, împreună cu prospectul,

• Ele se stochează în depozitul întreprinderii, în vederea efectuării

controlului de calitate.

341
 PATCHES, TRANSDERMAL – EMPLASTRA TRANSCUTANATA”
F.R. X, SUPLIMENT 2004

 preparate farmaceutice flexibile, de formă variată, ce conţin una sau mai multe
substanţe active,

• destinate aplicării pe pielea intactă,

• eliberează substanţa activă în circulaţia generală după pasajul direct prin piele,

•Trebuie să corespundă testului privind uniformitatea conţinutului (testul C pentru

preparatele unidoză),

• Se poate cere să se demonstreze eliberarea substanţei active, utilizând testul

„Testul de dizolvare pentru sistemele transdermice”,

•Se conservă la temperatura camerei,

• Pe etichetă se precizează cantitatea totală de substanţă activă pe pachet şi

doza cedată pe unitatea de timp şi aria de suprafaţă.

342
 AVANTAJELE SISTEMELOR TERAPEUTICE TRANSDERMICE

- Substanţa medicamentoasă intră direct în circulaţia sanguină,

evitându-se dificultăţile legate de calea orală de administrare a
substanţei medicamentoase datorate pH-ului gastro-intestinal,
activităţii enzimatice, interacţiunii medicamentului cu alimentele,
băuturile sau cu alte medicamente administrate oral,

• alternativă de administrare atunci când calea orală nu se poate

folosi, ca de exemplu În cazul vomei şi/sau diareei,

• Evită riscurile şi inconvenienţele terapiei parentale,

• Efectul poate fi extins pe o perioadă de câteva zile printr-o

singură aplicare, fiind astfel mai uşor de acceptat de către pacient, în
comparaţie cu formele care necesită administrări frecvente,

• Pot fi uşor îndepărtate de pe suprafaţa pielii, întrerupând rapid

efectul substantei medicamentoase (dacă este necesar),

343
 DEZAVANTAJELE SISTEMELOR TRANSDERMICE

-Calea de administrare transdermică nu se

poate folosi pentru medicamentele care irită
sau sensibilizează pielea,

•Nu se pot utiliza substanţe medicamentoase

cu potenţă mică, deoarece impermeabilitatea
pielii limitează pătrunderea acestora,

•Sunt dificil de fabricat.

344
 SISTEME TERAPEUTICE TRANSDERMICE

SUPORT EXTERN PE CARE ESTE

FIXAT UN PREPARAT CARE CONTINE
SUBSTANŢELE ACTIVE,
SUPRAFAŢA DE ELIBERARE A
SUBSTANŢELOR ACTIVE ESTE
ACOPERITĂ CU O FOLIE PROTECTOARE,
SUPORT EXTERN – MEMBRANA
IMPERMEABILA FAŢĂ DE SUBSTANŢELE
ACTIVE ŞI FAŢĂ DE APĂ, SUSŢINE ŞI
PROTEJEAZĂ PREPARATUL
345
 STT
• Substante active

• EXCIPIENTI

• Stabilizanti, solubilizanti, substante

destinate modificarii vitezei de eliberare sau
sa favorizeze absorbtia transdermica,
• matrita solida sau semisolida, uni sau
multistrat,

346
 • SISTEMELE TERAPEUTICE TRANSDERMICE TREBUIE SĂ
ÎNDEPLINEASCÂ O SERIE DE CONDIŢII

• -să cedeze controlat substanţa medicamentoasă către

pielea intactă, In vederea absorţiei În circulaţia sistemică;

• - să astupe pielea, pentru a asigura fluxul

medicamentului într-un singur sens;

• - adezivul sistemului, vehiculul şi substanţa activă

trebuie să fie neiritante şi să nu sensibilizeze pielea
pacientului;

• - plasturele trebuie să adere strâns de piele, fără a fi

deteriorat în timpul utilizării;

• - să nu permită proliferarea bacteriilor pe zona unde a

fost aplicat ca urmare a efectului ocluziv.
347
• În funcţie de mecanismul de cedare a
substanţei medicamentoase sistemele
transdermice se clasifică în:

• - sisteme cu membrană (rezervor),

• - sisteme tip matriţă,

•
• - sisteme mixte.
348
 SISTEME CU MEMBRANĂ (TIP REZERVOR)

• Principiul activ este

inclus într-un rezervor
lichid sau semisolid,
• -eliberarea principiului
activ este controlată
cu ajutorul unei
membrane cu diferiie
caracteristici.

Fig.1. Reprezentarea schematică a unui STT de tip depozit (după Voigt}(81)

349
 EXEMPLE

NR. MEMBRANĂ EXEMPLU

CRT.

1. PROPILENĂ TRANSDERM SCOP –

SCOPODERM TTS,
CATAPRESS TTS
2. COPOLIMER NITRODERM TTS,
(etilen – vinilacetat) ESTRADERM TTS,
DURAGESIC (fentanil),
3. NEPOROASĂ SISTEMUL HERCON

350
 SISTEME TIP MATRIŢĂ

- substanţa activă este inclusă într-o matriţă

hidrofilă sau Iipofilă, predominant dispersată
omogen sub formă de particule solide, o porţiune
mai mică fiind în stare de dispersie moIeculară,

•Nitro- dur II,

•Minitran,
•Deponit
•Frandol (isosorbid dinitrat),

351
 SISTEME TRANSDERMICE CU NITROGLICERINĂ

• NITRODERM (NOVARTIS) - CU 25 ŞI 50MG

• Plasturele este aplicat pe piele în zona inimii sau pe alte
zone gIabre (partea interioară distală a extremităţilor),
• Pentru a se evita iritarea pielii zonele de aplicaţie se
rotesc.

• Sistemul Transderm-Nitro (Summit) reprezintă o unitate

plată, pentru a elibera controlat nitroglicerina printr-o
membrană , continuu, timp de 24 de ore,

• Sistemele sunt proiectate pentru a elibera in vivo 2,5, 5, 10

şi 15 mg nitroglicerină în 24 ore din plasturi a căror
suprafaţă este de 5, 10, 20 şi respectiv 30 cm2.

352
 SISTEME TRANSDERMICE CU CLONIDINĂ (ANTIHIPERTENSIV)

•Sistemul Catapress a reprezentat primul

STT comercializat,

•Sistemul cedează o doză terapeutică cu o

viteză constantă timp de 7 zile (se
administrează o dată pe săptămână),

• Sistemele de 3, 5, 7 şi 10 cm2 cedează 0,1,

0,2 şi 0,3 mg clonidină/zi.
353
•Se aplică pe zone fără păr de pe antebraţ ori tors,

•Cantitatea de substanţă eliberată este proporţională cu

suprafaţa sistemului,

• Nivelele plasmatice terapeutice sunt atinse la 2-3 zile după

aplicarea iniţială a sistemului,

•Aplicarea unui nou plasture pe pielea curată la interval de o

săptămână menţine constantă concentraţia plasmatică
terapeutică a clonidinei,

•Dacă plasturele este îndepărtat fără a fi înlocuit cu unul nou,

nivelul plasmatic de clonidină persistă aproximativ 8 ore, apoi
scade treptat, în decurs de câteva zile,

• În această perioadă, presiunea sângelui revine la nivelele

anterioare. 354
 SISTEME TRANSDERMICE CU SCOPOLAMINĂ
•SISTEMUL TRANSDERM ~ SCOP (CIBA)

•Se foloseşte pentru prevenirea greţeî şi vărsăturiior

asociate cu răul de mişcare,

•Plasturele are o suprafaţă de 2,5 cm2 şi conţine 1,5 mg

scopolamină,

• Se poziţionează discul adeziv în spatele urechii cu

aproximativ 4 ore înainte de momentul obţinerii efectului
antiemetic cerut,

•Plasturele se poate păstra în locul respectiv până la 3

zile,

• Dacă se doreşte continuarea tratamentului, primul disc

trebuie îndepărtat şi un nou disc se plasează în spatele
355
celeilalte urechi.
 SISTEME TRANSDERMICE CU ESTRADIOL
(ESTRACOMB TTS 50, FEM 7, CLIMARA,DEMESTRIL )

tratamentul simptomelor vasomotorii asociate menopauzei,

 în hipogonadism la femei,
 histerectomie,
insuficienţă ovariană primară,
vaginite atopice,

•ESTRADERM (CIBA) este conceput în 3 variante de

concentraţie: 25, 50 sau 100 mg estradiol-zi, care permit
ajustarea dozei,

•Aplicarea se face de obicei pe abdomen, îndepărtându-se

după 24 ore de la aplicare, la fiecare 3-4 zile,

• Tratamentul durează 2-4 săptămâni, urmat de o pauză de 2-

7 zile . 356
 SISTEME TRANSDERMICE CU NICOTINĂ

•Nicotina absorbită transdermic este destinată să reducă atât pofta

de fumat cât şi simptomele abstinenţei,

•Se cunosc mai multe sisteme cu nicotină:

•- Havitol (Basel),
•- Nicoderm (Marion)
•- Nicotral (Merrel Dow)
•- Protep (Parke-Davis Lederle)

•De obicei se aplică pe antebraţ sau pe partea superioară a

trunchiului, pacienţii fiind sfăţuiţi să nu fumeze atâta timp cât
poartă plasturele,

•Plasturii sunt recomandaţi pentru perioade de tratament de până

la 12 săptămâni,

357
 ALTE SISTEME TERAPEUTICE TRANSDERMICE

•DURAGESIC (ALZA) conţine fentanil, un analgezic opioid folosit

pentru combaterea durerii cronice,

•Sistemul transdermic cu testosteron - TESTODERM (Alza) este

folosit pentru administrarea testosteronului deficitar sau absent la
bărbaţi, se aplică pe pielea scrotului, unde absorbţia este optimă (se
foloseşte 2224 ore zilnic, timp de 6-8 săptămâni),

•Sistemul TRANS-VER-SAL (Tsumura Medical) este folosit pentru

tratarea infecţiilor virale (negi), conţine 15% acid salicilic, care este
eliberat de-a lungul a 8 ore, se aplică de preferinţă seara la culcare,
după ce suprafaţa negului a fost netezită cu pila furnizată,

• Zona acoperită de plasture trebuie să fie strict controlată (să se

acopere doar suprafaţa negului), iar negul se umezeşte cu o picătură
de apă caldă inainte de aplicare, regiunea din jur rămânând uscată.

358
 REGULI PRIVIND APLICAREA SISTEMELOR TRANSDERMICE

• Locul de aplicare trebuie să fie curat, uscat şi lipsit de păr (zonă

glabră),

•Plasturele nu se aplică pe pielea grasă, iritată, cu tăieturi sau

deteriorată, când nu se poate controla absorbţia substanţei
medicamentoase,

• Deoarece este posibilă aparitia unor iritatii ale pielii, la aplicarea

unui nou plasture, locul de aplicare trebuie alternat,

• În general, aceste locuri nu se reutilizează timp de o săptămână,

• La scoaterea din ambalajul protector trebuie evitată deteriorarea lui,

• Stratul inferior de protecţie se îndepărtează pentru expunerea

stratului adeziv, apoi la aplicare se apasă cu palma sau cu vârfurilor
degetelor pentru a se asigura un contact bun cu pielea (aproximativ
10 secunde),
359
•După expirarea perioadei de menţinere a plasturelui pe
piele, acesta se îndepărtează şi se înlocuieşte cu unul nou,
care se aplică imediat,

• În general, plasturii pot să rămână pe piele în timpul

duşului, băii sau înotului,

• La dezlipirea accidentală, înainte de termen, fie se încearcă

reaplicarea lor, fie se înlocuiesc cu plasturi noi,

• În timpul manipulării plasturelui trebuie evitat contactul cu

ochii sau gura,

• Dacă pacientul prezintă sensibilitate sau intoleranţă la

medicament sau dacă apar iritaţii ale pielii, trebuie să se
consulte medicul.

360
 UNGUENTE CU ANTIBIOTICE
• PREPARARE
•penicilina, streptomicina, cloramfenicolul, precum si antibiotice din grupa
tetraciclinelor se prescriu frecvent sub forma de unguente, datorita
eficacitatii lor in unele afectiuni cutanate,
•La prepararea unguentelor cu antibiotice trebuie sa se tina seama de
proprietatile fizico chimice ale antibioticelor, de natura excipientilor si de
agentii fizico-chimici sau biologici care descompun sau inactiveaza
antibioticele,

•Alegerea bazei de unguent se face in functie de proprietatile fizico-chimice

ale antibioticelor,

•Un aspect important este legat de faptul ca stabilitatea antibioticelor este

mult diminuata in mediu apos,
•Daca unguentul este folosit intr-un timp scurt, de 2-3 zile, se poate folosi o
baza in compozitla careia intra o cantitate redusa de.apa sau ser fiziologic,
•Asemenea baze sunt indicate mai ales in cazurile cand se urmareste o
actiune de profunzime sau in afectiuni de tip acneic,
•Daca unguentul este destinat unui tratament indelungat, se va folosi un
excipient anhidru ca vaselina, vaselina si lanolina, etc.
• Nu se vor folosi grasimi animale sau vegetale, deoarece produsii de
rancezire inactiveaza rapid antibioticele.
361
 Prepararea unguentelor cu antibiotice se realizeaza in conditii
aseptice, pentru a nu inactiva antibioticul.,
Sterilizarea excipientilor se face prin incalzire la etuva, la 180°C
timp de o ora,
Excipientii se topesc si se filtreaza in prealabii.,
Incorporarea antibioticului in baza de unguent se face la rece
sau la cel mult 30-40°C,
Daca antibioticul se disperseaza prin emulsionare este
obiigatoriu ca apa sau solutia tampon folosita la dizolvare sa fie
sterila,
Ustensilele utilizate trebuie sa fie sterile,
Sterilizarea lor se face astfel; mojarul si pistilul se flambeaza cu
alcool de 95C sau se incalzesc la 180°C o ora sau 3 ore la 160°C,
Alte ustensile se pot aseptiza prin stergere cu eter sau
cloroform,

Suprafata de lucru se va dezinfecta cu solutie de borat

fenilmercur 1: 20 000, timp de cateva ore,
Ambalajele pentru unguente cu antibiotice trebuie sa fie sterile.
362
 CLASIFICARE

• unguente protectoare cu rol de bariera

mecanica
• unguente hidrofile
• unguente hidrofobe
• unguente protectoare cu rol de bariera
mecano-chimica
• unguente fotoprotectoare

363
 UNGUENTE PROTECTOARE CU ROT DE BARIERA
MECANICA
• UNGUENTE HIDROFOBE
• Sunt preparate care nu contin substante medicamentoase
si sunt formate dintr-un amestec de excipienti cu caracter
hidrofob,
• Prezenta emulgatorilor influenteaza negativ continuitatea
stratului de unguent hidrofob, totusi, prin folosirea lor se obtin
emulsii A/U care adera mai bine de tegumente,
• Industria prepara unguentul Siloderm PI si P5.

• Siloderm PI P5

• Lanolina 19.00 g 19.00 g

• Vaselina 12.00 g 12.00 g
• Ulei de silicon M300 9.50 g 9.50 g
• Colesterol 3,00 g 3.00 g
• Glicerol 5.00 g 5.00 g
• Clorura de aluminiu 1.00 g 5.00 g
• Apa 50.00 g 50.00 g
• Ulei de lavanda 0.50 g 0.50 g

364
• Principalul component lipidic al acestui unguent
este vaselina, care formeaza la suprafata pielii un
strat uniform gras,
• Imbunatatirea calitatilor sale s-a realizat prin
asocierea lanolinei,
• Clorura de aluminiu formeaza un gel coloidal
(clorura bazica de aluminiu) cu mare capacitate de
acoperire a pielii, asigurand elasticitatea si aderenta
necesara; are un rol astringent,
• Este conditional in recipiente bine inchise, de
400 g sau 800 g.
• Acest unguent ofera protectie fata de acizi sau
baze,
• Nu se aplica pe pielea lezata.

365
 UNGUENTE HIDROFILE
• Sunt constituite din hidrogeluri de macromolecule, unguente
emulsii U/A, care realizeaza un film bariera, protector al pielii fata de solventi
organici, uleiuri minerale, gudroane, lacuri,
• Industria de medicamente prepara produsul Bentoderm .

•
Unguentum methylcellulosi 5% 66,00 g
• Unguentum bentoniti 15% 10.00 g
• Adipis lanae l.OOg
• Vaselinum 5.00g
• Paraffinum Hquidum 2.50 g
• Cera flava
• Sorbimacrogoli oleas 300 aa l.00g
• Solutio phenylhydrargyri boratis 0.02% 1.00 g
• Solutio acidi borici 3% 5.00 g
• Lavandulae aetherolei 0.50 g
• Aqua destillata q.s. ad 100.00 g

• Se utilizeaza pentru protectia mainilor fata de white-spirt,

• Este contraindicat cand pielea este lezata sau infectata.
366
 UNGUENTE PROTECTOARE CU ROL DE BARIERA MECANO-
CHIMICA

• Contin substante ce realizeaza pe langa bariera mecanica si o bariera

chimica, neutralizand, complexand sau retinand agentul iritant.
• O noxa care produce dermatoze grave este reprezentata de sarurile
hexavalente de crom,
• Prin introducerea in preparatete protectoare a unor substante
reducatoare (acid ascorbic, hidrochinona) cromui hexavalent este redus la
crom trivalent, care este apoi complexat de catre EDTA, intr-un produs
care nu penetreaza prin piele si care nu este toxic,
• Pentru fixarea cromului hexavalent exista si preparate care contin
rasini schimbatoare de ioni.

• Rp/ EDTA-disodic 2.00 g

• EDTA-disodic monocalcic 4.00 g
• Acid ascorbic 2.00 g
• Apa 10.00 g
• Lanolina 15.00. g
• Vaselina ad 100.00 g

367
 UNGUENTE FOTOPROTECTOARE
Protectie a pielii fata de actiunea nociva a radiatiilor eritrogene si
cancerigene si sa nu impiedice pigmentarea, care are rol fotoprotector,

• Sunt constitute dintr-o baza hidrofila, o substanta activa (ecran sau

filtru) si din substante auxiliare (conservanti, antioxidanti, parfum),

• Pentru a fi eficiente aceste dermopreparate trebuie sa absoarba

complet razele ultraviolete medii si sa permita penetrarea razelor ultraviolete
lungi,

• Pentru actiunea ecran se utilizeaza oxidul de zinc, bioxidul de titan,

sulfura de bariu, caolinul, bentonita, carbonatul de calciu, oxidul de
magneziu, talcul,

• Aceste substante au dezavantajul ca suprima melanogeneza, flind

inestetice la aplicare,

• Frecvent sunt utilizate substantele filtru: derivatii acetofenonei, ai

acidului benzoic, ai acidului salicilic, baze piridinice si purinice, derivati ai
umbeliferonei, indolului, balsamul de Peru

368
• Activitatea fotoprotectoare se apreciaza prin indicele de
fotoprotectie (I.F.p.). calculat prin determinarea fotoprotectiei unui
preparat fata de ultraviolete, comparativ cu o zona neprotejata,

• Efectul protector este dependent si de natura vehiculului,

eficienta acestuia scazand in ordinea:
• unguente hidrofobe, unguente hidrofile, emulsii U/A, emulsii A/U,
solutii, pudre,

• Cea mai avantajoasa forma de preparat sunt unguentele,

deoarece realizeaza un film protector care persista la contactul cu apa
sau transpiratia,

• Sunt frecvent utilizate cold-cremele (cu 20-25% apa), cremele cu

alcool cetilic (cu 30-40% apa), cremele cu stearati usor grase,

• Uleiurile vegetale au o actiune fotoprotectoare marcanta; uleiul

mineral nu absoarbe radiatiile ultraviolete,

• Astfel, uleiul de cocos si masline absorb 23% din radiatiile

ultraviolete, ulei de nuca 24%, de seminte de bumbac 26%, iar cel de
susan 39%.

369
 UNGUENTE DE PROTECŢIE
• masuri de protectie a muncii, pentru preintampinarea bolilor
profesionale (toxidermii),
• Profilaxia toxidermiilor cuprinde o gama de mijloace de protectie,
printre care si utilizarea unor preparate protectoare pentru protejarea
tegumentelor fata de actiunea noxelor.

• Formele farmaceutice utilizate in acest scop sunt variate: solutii,

emulsii, unguente de protectie, spray-uri, pelicuie, care trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii de calitate:

• sa prezinta actiune protectoare fata de noxele impotriva carora se

intrebuinteaza, deci sa nu se dizolve sau sa fie miscibile cu acestea
• dupa aplicarea pe tegumente sa formeze un film continuu, elastic,
rezistent la actiunea factorilor nocivi din mediu, cat si a fazelor procesului
de mulca
• sa nu irite si sa nu sensibilizeze pielea
• sa nu fie mediu prielmc pentru dezvoltatea microorganismelor
• sa se indeparteze cu usurinta dupa terminarea lucrului

370
 CONTROLUL CALITATII UNGUENTELOR

•Controlul organoleptic: omogenitate, culoare şi

miros caracteristic componentelor,
•Controlul omogenităţii
• Unguentul intins in strat subtire pe o lama de
sticla si examinat cu lupa (4.5 x) nu trebuie sa
prezinte picaturi sau aglomerari de particule.

•Se determină mărimea particulelor pentru

unguentele suspensii (obişnuite şi oftalmice)

•Determinarea pH-ului se realizează

potenţiometric, în fază apoasă şi trebuie să fie
cuprins între 4,5-8,5,

371
 Determinarea mărimii particulelor

• Se efectueaza prin examinarea la un microscop, prevazut cu

micrometru ocular, a unei mase de unguent care contine aproximativ 10
mg substarita activa suspendata, care se intinde intr-un strat subtire pe
lama,

• 90% din particulele examinate trebuie sa prezinte un diametru de

cel mult 50 μm; pentru 10% din particulele examinate se admite un
diametru de cel mult 100 μm,

• In cazul unguentele oftalmice, determinarea se realizeaza in

conditii identice, dar dimensiunile acceptate de FR X sunt diferite:

• 90% din particulele examinste trebuie sa prezinte un diametru de

cel mult 25 μm; pentru 10% din particulele examinate se admite un
diametru de cel mult 50 μm

372
• În cazul unguentelor-emulsii se separă
fazele, se agită la cald faza grasă cu o porţiune
de apă, se filtrează şi apoi se face
determinarea. În cazul celor hidrosolubile se
dizolvă şi se determină,

• pH-ul este important pentru stabilitatea

sistemului dispers al emulsiei, stabilitatea
substanţelor active, vâscozitatea gelurilor
influenţând activitatea conservanţilor, pH-ul
pielii pe care-l poate modifica.

373
• Probele reologice care determină consistenţa
unguentelor sunt greu de apreciat, pentru că
derivă dintr-un complex de proprietăţi ale
componentelor: compoziţie chimică, forma şi
mărimea moleculelor, forţele de adeziune
intermoleculare, elasticitatea.
• Pentru a aprecia consistenţa unguentelor sunt
patru tipuri de probe reologice:
– probe de viscozitate,
– probe de penetraţie,
– probe de întindere,
• - probe de elasticitate

374
 •Determinarea vâscozităţii
•Unguentele sunt corpuri plastice şi tixotrope, vâscozitatea
modificându-se dependent de temperatură şi forţele de
forfecare aplicate,

•Determinarea penetraţiei
•stabileşte duritatea preparatului, măsurătorile
penetrometrice stabilesc gradul de consistenţă a
unguentului după adâncimea la care pătrunde un corp cu
greutate determinată,
• Se citeşte pe cadran distanţa la care a pătruns conul în
unguent, după o anumită perioadă de timp,
• Exprimarea rezultatelor
•Adâncimea de penetrare se exprimă în zecimi de milimetru,
prin media aritmetică a rezultatelor celor 3 determinări,
• Dacă unele dintre rezultate se abat faţă de medie cu mai
mult de ± 3 %, se repetă determinarea şi se exprimă
rezultatele indicând media celor 6 determinări şi deviaţia
375

relativă standard.
 • Probe pentru determinarea capacităţii de întindere

–produsul testat este supus unor forţe asemănătoare

celor aplicate în momentul întinderii unguentului pe piele.

• Determinarea plasticităţii

• care uneori se confundă cu capacitatea de întindere,

• Se foloseşte dispozitivul Ojeda şi Arbussa, alcătuit
din 2 plăci de sticlă de anumite dimensiuni, aplicând pe
placa inferioară o anumită cantitate de unguent, peste care
se suprapune placa superioară, şi se măsoară suprafaţa
de întindere,
• Se pun apoi diverse greutăţi şi se fac citirile după
fiecare greutate, determinându-se suprafeţele de întindere,

• Se obţin date numerice, care permit aprecierea

valorilor orientative ale plasticităţii unguentelor, 376
• Pentru bazele de unguent-emulsii de determină
capacitatea de absorbţie a apei,

• Pentru aceasta se determină indicele de apă reprezintă

cantitatea cea mai mare de apă exprimată în grame,
care este reţinută de 100 g bază de unguent anhidră la
200C,

• Capacitatea de reţinere a apei în timpul păstrării

impune un repaus de 24 de ore, excesul de apă fiind
îndepărtat, determinându-se astfel capacitatea de
reţinere la stocare,

• Unguentele reţin mai uşor apa, mai greu soluţiile

apoase.

377
• Controlul chimic priveşte identificarea şi dozarea
substanţelor active, erorile + sunt în funcţie de
concentraţia în preparat,

• Caracterizarea bazelor de unguent grase se face prin

determinarea indicelui de aciditate, de saponificare şi
peroxid,

• Variaţiile în greutate faţă de valoarea declarată sunt în

funcţie de cantitatea de preparat. Sunt admise variaţii
mai mari pentru preparatele obţinute în farmacie, faţă
de cele industriale,

• Pentru preparatele industriale o probă aparte privind:

• - controlul capacităţii de extrudere – capacitatea de
expulzare din tub prin presare, dependent de
consistenţă şi omogenitate;
• - includerea de aer în preparat;
• - controlul închiderii tuburilor. 378
 • Determinarea toleranţei cutanate

• In aceasta determinare se stabileste gradul de inmultire si extindere al

stratului de celule spinoase sau acantos, sub influenta unor factori externi,
cum ar fi bazele de unguent sau unguentele medicamentoase,
• Determinarea se executa pe cobai, care se depileaza pe partea dorsala
sub flancul drept si stang pe laturile abdominale, pe o suprafata de 20/15
mm,
• Pe o parte se aplica preparatul, pe cealalta parte se fac numai masaje,
• Dupa 10 zile se preleveaza probe de piele, care se prelucreaza
histologic, se fac sectiuni si se evalueaza la microscop schimbarile
histologice survenite in stratul acantos,

• Factorul de acantoza reda raportul dintre latimea epidermului pielii

tratate cu unguent, fata de latimea epidermului pielii netratate,

• Daca nu exista nici o modificare, factorul de acantoza este 1,

• Factori de acantoza intre 1 - 1.5 nu sunt semnificativi, intre 1.6 - 1.9
sugereaza o acantoza moderata, intre 2- 4 o acantoza puternica, iar peste 4 o
acantoza foarte puternica,
• Factorul de acantoza nu este identic cu iritatea dermica,
• Astfel, axungia, desi are un factor de acantoza 2, relativ ridicat, este
pe deplin neiritanta.

379
 Controlul eliberarii substantelor active din unguente
(test de biodisponibilitate)
• METODA PLACILOR CU AGAR

• Cu ajutorul unui gel de agar sau de gelatina, se poate

controla difuziunea unei substante active hidrosolubile din diferite
baze de unguent si prin aceasta cedarea acesteia,

• Gradul de difuzie este stabilit prin utilizarea unui colorant ca

substanta difuzanta,

• Daca substanta este fluorescenta se utilizeaza o lampa

fluorescenta; daca este radioactiva, un contor Geiger,

• Pe cale chimica este posibil sa se eviedentieze difuziunea

substantei active, daca ea intalneste in gel o substanta cu care intra
intr-o reactie chimica usor de pus in evidenta prin precipitare sau
colorare,

• Este posibila si o determinare pe cale microbiologica, daca

substanta activa este antiseptica sau bactericida.
380
 Metoda de difuziune prin membrane

• Se utilizeaza membrane semipermeabile care se intind

pe un tub de dializa, cu un anumit diametru,

• In interiorul tubului, pe membrana se etaleaza o

anumita cantitate de unguent,

• Acest tub se introduce cu extremitatea delimitata de

membrana semipermeabila intr-un vas ce contine un mediu
receptor (apa, ser fiziologic, solutii tampon), in care
substanta activa va difuza si se va doza,

• Daca se fac prelevari de probe, din acest mediu, la

anumite intervale de timp, se poate trasa o curba a
cantitatii de substanta difuzata in functie de timp.
381
 CONSERVAREA UNGUENTELOR

• PREPARATELE CARE CONŢIN APĂ

SAU ALTE COMPONENTE VOLATILE SE
CONSERVĂ ÎNRECIPIENTE ÎNCHISE
ETANŞ,

• PREPARATELE SEMISOLIDE PENTRU

APLICAŢII CUTANATE STERILE SE
CONSERVĂ ÎN RECIPIENTE STERILE,
ÎNCHISE ETANŞ, SECURIZATE
382
 CONSERVAREA UNGUENTELOR

• modificări fizice, desfacerea unguentelor-emulsii,

desfacerea unguentelor-geluri, formarea de grunji în
unguentele-suspensii, modificarea pH-ului,
impurificarea cu particule străine din materialul de
ambalaj,
• modificări chimice prin oxidarea bazelor de
unguent grase – râncezire, fiind mai accentuată
când unguentele conţin şi apă, deoarece în timpul
emulsionării se introduce şi aer care împreună cu
apa grăbeşte râncezirea.
• Se adaugă antioxidanţi: substanţe lipofile α-
tocoferol, esterii acidului galic – nipaesterii, B.H.A.,
B.H.T.
383
 • Aceştia trebuie să fie:
• eficienţi la concentraţii mici,
• neiritanţi, nesensibilizanţi,
• lipsiţi de acţiune farmacologică proprie,
• eficienţi la valori mari de pH,
• inerţi chimic,
• nevolatili.

• Invadarea cu microorganisme când bazele

de unguent conţin produşi naturali – carbohidraţi
sau proteine, sau chiar râncezirea creează
condiţii favorabile unor microorganisme
saprofite, care devin patogene în cazul în care
organismul este slăbit.
384
• Chiar şi pentru unguentele nesterile,
nu trebuie să aibă o încărcătură
microbiană peste anumite limite
(Pseudomonas), care poate proveni de la
materia primă, apă, echipamentul de la
preparare, materialul de ambalaj, condiţii
de lucru şi lipsa de igienă a personalului.
• Nu există conservant antimicrobian
universal, trebuie ales cel compatibil cu
componentele: stabil la încălzire, să
asigure păstrare îndelungată şi
tolerabilitate, să fie neiritant, netoxic,
nesensibilizant.
385
386
387
388
 ALEGEREA BAZEI DE UNGUENT

• CONSISTENŢĂ CONVENABILĂ, ETALARE

BUNĂ,
• TOLERABILITATE,
• ≠ALERGIZANT,
• ≠ INCOMPATIBILITĂŢI CU CEL.
COMPONENTE,
• SĂ FACILITEZE PENETRAREA PRINCIPIILOR
ACTIVE ÎN ŢESUTURI,
• STABILITATE- CONSERVABILITATE,
• SĂ FIE LAVABILĂ,
• STERILIZABILĂ.

389
 BAZE DE UNGUENT

• A) BAZE DE UNGUENT GRASE – LIPOFILE,

ANHIDRE, HIDROFOBE
•

• sunt solubile în ulei şi insolubile în apă;

• nu se pot îndepărta prin spălare cu apă – nu sunt

lavabile;

• nu pot încorpora apă dacă nu au în compoziţie un

component cu proprietăţi emulsive,

• După aplicare acţionează ca preparate oclusive

• Se subîmpart în:
• lipogeluri;
• hidrocarburi-geluri;
• silicongeluri. 390
 • 1. LIPOGELURILE - amestecuri de trigliceride

• sunt constituite din grăsimi vegetale sau animale, sau din derivaţi
ai acestora şi din ceruri,
• consistenţă fluidă, moale sau solidă, în funcţie de acizii graşi cu
care se face esterificarea.
• Conţin şi acizi graşi liberi, fosfatide, sterine, hidrocarburi şi
vitamine.

• GRĂSIMI VEGETALE

• Uleiurile vegetale fixe care datorită caracterului nesaturat sunt

supuse autooxidării,
Sunt bine tolerate de piele; pentru a le mări stabilitatea şi
consistenţa se pot hidrogena, obţinând produse cu puncte de
topire mai ridicate şi mult mai stabile.

• Uleiurile hidrogenate au proprietăţi dermatologice asemănătoare

axungiei,

• ulei de ricin hidrogenat, ulei de arahide hidrogenat,

391
 •GRĂSIMI ANIMALE

•Axungia – grăsime naturală obţinută prin topirea

ţesutului adipos al porcului (grăsimea de pe abdomen -
osânza),
• Are o consistenţă mai mare şi un indice de aciditate
mai mic,
• constituită din trigliceride semisolide cu p.t. în jur de
400C; poate încorpora până la 15% apă,

•Are afinitate faţă de grăsimile din piele, cedând

substanţele încorporate,
• Dezavantaj - că râncezeşte uşor şi pentru mărirea
stabilităţii se adaugă antioxidanţi: galatul de propil
(ADEPS SUILLUS CONSERVATUS).

392
 GRĂSIMI DE SEMISINTEZĂ
• esterificarea glicerinei cu acizii graşi obţinuţi prin
hidroliza grăsimilor şi a uleiurilor naturale,

• Prin selectarea anumitor acizi cu o anumită greutate

moleculară se obţin gliceride de consistenţă variabilă,

• Pot fi constituite dintr-un amestec de trigliceride,

digliceride şi monogliceride,

• Acizii graşi fiind lipsiţi de duble legături, gliceridele de

semisinteză sunt stabile şi nu se autooxidează,

• Sunt produse: inodore, incolore, albe, cu

compatibilitate fiziologică corespunzătoare.
393
 CERURI

• produse naturale constituite din esteri ai acizilor graşi şi ai

alcoolilor superiori,
• origine animală (majoritatea) sau vegetală,

• CETACEU – ceara de caşalot alb, de balenă (Physeter

macrocephalus) sau spermaceti,

• Spermacetul este produs obţinut din substanţele grase conţinute

în cavitatea pericraniană a balenei,

• Compoziţie: palmitat de cetil şi miristat de cetil alături de esteri ai

acizilor graşi superiori nesaturaţi,

• Este folosit în unguente medicamentoase şi cosmetice, deoarece

conferă un aspect omogen şi lucios.

394
 LANOLINA – CERA LANAE, ADEPS LANAE

• grăsimea de lână este ceara obţinută din secreţia care impregnează lâna de oaie,
• trigliceride din glandele sebacee şi ceară provenind din celulele epidermice
cheratinizate,
•
• Această secreţie este separată de pe lână cu solvenţi, debarasată apoi de trigliceride,
rafinată prin neutralizare, decolorare şi dezodorizare,

• Este un produs translucid,

• Proprietăţile sunt foarte diferite: culoare, miros, compoziţie şi alte caracteristici,
dependente de procesul tehnologic de obţinere şi purificare.
• În F.R. X sunt două monografii:
• lanolina anhidră
• lanolina hidratată 25% apă.

• Trebuie să corespundă condiţiilor de calitate din F.R. X:

• punct de picurare,
• indice de aciditate,
• indice de iod – mic, având un număr mic de duble legături,
• indice de peroxid important pentru că alcoolii din lanolină se oxidează uşor,
• indice de apă mare,
• solubilitate în solvenţi organici: eter, cloroform, acetat de etil.

395
 LANOLINA – CERA LANAE, ADEPS LANAE

• Din punct de vedere chimic conţine 4

grupe mari de compuşi:

• hidrocarburi 1% - cea mai mică cantitate;

• esteri ai acizilor cu alcooli cu p.t. ridicat, în
proporţie de 90-95%;
• acizi graşi liberi
• alcooli liberi în proporţie de 4%.

396
 DINTRE ALCOOLI

• alcooli alifatici: normali, izoalcooli, dioli;

• steroli;
• triterpenici.

• Cel mai important fiind colesterolul, apoi dihidrocolesterolul

din grupa sterolilor; lanosterolul, agnosterolul şi
dihidrolanosterolul din grupa alcoolilor terpenici.

• DEZAVANTAJELE LANOLINEI

• miros persistent,
• aderenţă prea mare,
• vâscozitate mare,
• reacţii alergice şi sensibilitate la oxidare.

397
 •A. ALCOOLII DE LÂNĂ (hidroliza lanolinei)

•amestec de colesterol, dihidrocolesterol – colestanul,

agnosterol, lanosterol, precum şi izoalcoolii alifatici şi
dioli optic inactivi,

• masă solidă galbenă până la brun deschis, cu

consistenţă friabilă, cu fractură strălucitoare, omogenă,
cu miros asemănător lanolinei,

•Insolubili în apă, solubili în solvenţi organici, apolari,

• Sunt folosiţi ca emulgatori de tip A/U dar pot stabiliza şi

emulsii U/A prin asociere cu emulgatori ce dau emulsii
U/A,
•
•În F.R. X nu este monografie de alcooli de lână.
398
 B. ALTE PRODUSE OBŢINUTE
DIN LANOLINĂ (fracţionare )

• –LANOLINĂ LICHIDĂ – cuprinde fracţiunea

de esteri ai acizilor şi alcoolilor cu greutate
moleculară mică, fluidă şi se numeşte şi ulei
de lanolină, miscibilă cu grăsimile, mai puţin
lipicioasă ca lanolina,
• LANOLINĂ CEROASĂ – este alcătuită din
esteri cu greutate moleculară mare,
consistenţă apropiată cerii.

399
• hidrogenare catalitică se obţine LANOLINA
HIDROGENATĂ formată din alcooli şi acizi saturaţi
rezultaţi din transformarea esterilor, masă albă, omogenă,
lipsită de miros şi stabilă, având capacitate emulsivă A/U,

•prin esterificarea grupărilor OH libere din lanolina

naturală se obţine LANOLINA ACETILATĂ, produs
hidrofob, solubil în ulei vegetal şi ulei de parafină, nu se
poate folosi la emulsii A/U, având însă proprietatea de a
forma pe piele un film hidrofob, inodor, nelipicios,

•prin alcooliză se obţine esterul izpropilic al lanolinei

LANOLINATUL DE IZOPROPIL care este inodor, incolor,
cu acţiune emolientă, plasticizantă şi stabilizantă a
emulsiei A/U.

400
•prin etoxilare cu oxid de etilen se obţine Lanolina
hidrosolubilă.

• Lanolinele etoxilate sunt produse moi, mai puţin

vâscoase ca lanolina, emoliente, cu proprietăţi
tensioactive superioare lanolinei,

•Sunt produse hidrofile, miscibile cu apa şi chiar

solubile în apă, dacă raportul între oxidul de etilen şi
lanolină este de 30:1,

• Sunt utilizate pentru emulsii U/A, fiind şi plasticizanţi

şi emolienţi.
401
 •CEARA DE ALBINE

•este o altă ceară utilizată la obţinerea bazelor de

unguent, ceară albă obţinută prin tratarea cerii
galbene care este materia constitutivă a pereţilor
fagurilor construiţi de albine Apis melifica,

•Se topeşte fagurele la 100-1200C pentru a distruge

germenii, se filtrează pentru eliminarea fibrelor
vegetale apoi este albită mai ales prin trecere prin
argilă şi cărbune şi apoi expunere la soare,

•Se prezintă ca produs alb, cu suprafaţa mată,

insolubil în apă, parţial solubil în alcool concentrat la
cald şi eter, complet solubil în uleiuri fixe şi volatile,
p.t. 61-650C şi indice de aciditate crescut.
402
 • Este formată din trei tipuri de constituenţi

• hidrocarburi liniare şi saturate cu 27-39 atomi de carbon,

în proporţie de 20%;

• esteri de acizi şi alcooli (70%) cu greutate moleculară

mare – esteri ai acizilor liniari şi saturaţi cu 14-30 atomi
de carbon şi alcooli liniari şi saturaţi cu 14-30 atomi de
carbon;

• o proporţie de 10-20% o reprezintă acizii liberi, acizi

liniari, saturaţi cu număr par de atomi de carbon 14-30,

• Este utilizată pentru a mări consistenţa bazelor de

unguent, favorizând emulsiile A/U, intră în compoziţia
cold-cremelor = răcoritoare.

403
 2. GELURI DE HIDROCARBURI
•hidrocarburi minerale: vaselina, uleiul de parafină şi parafina
solidă:
•hidrocarburi animale: perhidroscualen.

•Vaselina, parafina şi uleiul de parafină sunt oficinale.

• Sunt obţinute din reziduurile de la distilarea petrolului brut,

care este supus mai întâi distilării la presiune normală,
separându-se gazul, benzina şi petrolul,

•Apoi reziduul este supus unei noi distilări sub presiune

redusă, când separă uleiul de parafină uşor (care este
format din ulei fluid) şi parafina solidă (un ulei de parafină
mediu), rămânând un reziduu din care se obţine vaselina.

404
 VASELINA

• este obţinută prin purificarea şi înălbirea reziduului obţinut la

distilarea petrolului brut,

• hidrocarburi saturate cu 22-35 atomi de carbon, care sunt fie

hidrocarburi aciclice, cu lanţ linear sau ramificat, fie hidrocarburi
naftenice (hidrocarburi ciclice),

•mai greu tolerată de piele, putând fi iritantă, nu are afinitate pentru

grăsimile pielii, nu se adsoarbe, fiind folosită pentru unguente de
protecţie, cu acţiune ocluzivă,

• Prin încălzire sau sub acţiunea unei forţe mecanice se distruge

structura de gel, în repaus aceasta se reface, deci are proprietăţi
tixotrope,

•VASELINA ARTIFICIALĂ , numită şi unguent de parafină, este un

amestec de ulei de parafină şi parafină solidă, în proporţie de 1:4 are
tendinţa de separare a fazelor.

405
 • ULEIUL DE PARAFINĂ

• este un amestec de hidrocarburi aciclice cu lanţ drept sau ramificat

sau hidrocarburi naftenice cu greutate moleculară mică,

• Este un produs fluid prezentând două tipuri

• uşor, cu densitate mică: PARAFFINUM PERLIQUIDUM; - folosit

pentru scderea consistenţei preparatelor (prin distilare din
fracţiunea uşoară),

• greu, gros sau vâscos – cel mai folosit în preparatele

dermatologice: Paraffinum subliquidum

• PARAFINA

• este un amestec de hidrocarburi solide, aciclice, cu lanţ drept, cu

22-35 atomi de carbon, cu p.t. 48-620C,asemănătoare cerii,
• Parafina este folosită pentru creşterea consistenţei unguentelor.

406
 • PLASTIBAZA
• este un gel artificial obţinut prin dizolvarea a 5% polietilenei cu
greutate moleculară mai mică de 20.000 în ulei de parafină la 1300C şi
răcire bruscă la 500C,

• Nu-şi modifică consistenţa la variaţii de temperatură sau la asociere

cu cantităţi mari de pulbere,

• Trebuie bine purificate, pentru a fi bine tolerate de piele,

• EUCERINA =VASELINA COLESTERINATĂ

• Eucerina şi unguentul simplu sunt baze grase ,din categoria bazelor

• de absorbţie care dau cu apa emulsii A/U.

407
 PERHIDROSCUALENUL

• hidrogenarea scualenului, obţinut de la

extracţia vitaminei A din uleiul de ficat de
peşte,

• chimic este hexametil (2,6,10,15,19,23)

tetracosan - 24 atomi de carbon,

• incolor, are densitate mică, este solubil în

solvenţi organici şi este bine tolerat de către
piele.
408
 3. SILICONGELURI – GELURI DE SILICONI
(POLISILOXANI)
• Sunt compuşi organici de siliciu, constituite din lanţuri
din atomi de siliciu şi oxigen, celelalte valenţe fiind
satisfăcute de radicalii organici: metil, etil, fenil,

• sunt folosite în special pentru preparate hidrofobe, fiind

incluse în preparate de protecţie contra noxelor dermice
hidrofile,
•
• Grăsimile de siliconă cu structură liniară şi greutate
moleculară mai mare (ca cea a fluidelor);

• Rezine de silicone cu structură reticulară, ramificată si

greutate moleculară mai mică şi;

• Cauciucuri de silicone cu structură reticulară au şi punţi

de etilen sau metilen care se formează la obţinerea lor.
409
 ULEIUL DE SILICON – DIMETILPOLISILOXANUL, DIMETICON, DIMETILSILICON

• produs lichid cu o gamă mai mare de viscozitate datorită gradului de polimerizare diferit (n),

•PROPRIETĂŢI

•hidrofobie pronunţată,
•stabil la temperaturi ridicate,
•lipsit de culoare şi miros,
• inert faţă de agenţii chimici,
•lipsit de acţiune fiziologică proprie,
•se fixează pe numeroase tipuri de suprafeţe, pe care le face hidrofobe;

•UTILIZĂRI

•pot fi emulsionate cu agenţi tensioactivi neionici, anionici sau cationici, formând

emulsii stabile U/A,
• preparate de protecţie şi produse cosmetice,

•acoperă epidermul cu un film subţire şi durabil fără a modifica sensibilitatea tactilă

sau să stânjenească respiraţia pielii,
• Nu se recomandă când este necesară o drenare liberă sau pe pielea inflamată sau cu
rosături,
•Sunt iritante pentru mucoasa oculară – dau o senzaţie de arsură, care durează 1-2
zile, apoi trece fără urmări.
410
 BAZE DE UNGUENT EMULSII A/U
• fază internă - apa sau o soluţie apoasă,
• fază externă - hidrocarburi, gliceride, ceruri,
alcooli sau acizi superiori liberi, siliconi,
• emulgatori neionogeni – spanuri, monostrearat
de gliceril, colesterol, alcooli de lână),
• emulsionează o cantitate mai mică sau mai
mare de apă, şi sunt numite baze de absorbţie
sau baze potenţial emulsii A/U.

•UNGUENTUL SIMPLU,
•UNGUENTUL CETILIC,
•UNGUENTUL DE ALCOOLI DE LÂNĂ ANHIDRU
411
 UTILIZĂRI
 Prin aplicare pe piele dau un film similar bazelor de
hidrocarburi, cu efect oclusiv, micşorând penetrarea apei
prin epidermă,
 Sub formă hidratată au o putere de hidratare mai mare,
pielea absoarbe umiditatea din baza de unguent,
 Nu sunt lavabile, au consistenţă mai bună decât bazele
lipofile şi capacitate superioară de penetrare şi cedare a
substanţelor încorporate,
 Se amestecă cu sebumul,
 Sunt folosite pentru acţiune superficială şi hidratarea
stratului cornos,
 Cele care au ceară în compoziţie sunt denumite „cold-
creme”; la aplicare dau o senzaţie răcoritoare pe piele.
412
 BAZE DE UNGUENT EMULSII U/A

• Au compoziţie variată şi sunt mai frecvent folosite,

• Se prezintă ca baze anhidre sau hidratate,
•
• BAZELE ANHIDRE

• faza lipofilă + emulgatori care în prezenţa apei dau emulsii U/A

(Emulgatori- cerurile Lanette – amestecuri de emulgatori),
• preparatele fiind lavabile - F.R. X unguentul emulgator),

• Prin hidratarea unguentului emulgator se obtine unguentul

emulgator hidratat,

• Cremele cu stearaţi au ca emulgatori săpunurile de sodiu, potasiu,

amoniu, T.E.A. şi sunt numite „vanishing cream”,

413
 UTILIZĂRI
•Au o proporţie mare de apă, pe care o pot pierde rapid,

•Pentru a încetini pierderea apei se adaugă substanţe higroscopice:

glicerină, propilenglicol, P.E.G.,

•Sunt bine tolerate de piele, însă având o compoziţie complexă apar

incompatibilităţi,

• Sunt puţin stabile, se poate desface emulsia, se pot deshidrata,

înmuia sau râncezi,

• Se asociază cu substanţe bactericide, fungicide şi antioxidante,

•Au penetrare mai bună, dar variabilă,

•Prin substanţele tensioactive se uşurează penetrarea prin aparatul

pilosebaceu,

• Sunt lavabile,
414
 BAZE DE UNGUENT HIDROFILE

• 1. HIDROGELURI – GEL DE MACROMOLECULE

• anorganice: bentonită, veegum, aerosil sau hidroxid de aluminiu;

• semisintetice: derivaţi de celuloză;
• sintetice: carbopol şi A.P.V.;

• 2. GELURI DE POLIETILENGLICOLI

• Hidrogelurile sunt geluri apoase sau hidroglicerinate în care

macromoleculele formează o reţea tridimensională care cuprinde
întreaga fază lichidă (gel de amidon - glicerogel).

• Hidrogelurile au cantitate mai mare de apă sau apă şi glicerină,

care reprezintă mediul de dispersie şi este în proporţie de peste
90%,

• Gelurile de P.E.G. sunt alcătuite din amestecuri de P.E.G.-uri fluide

şi solide în anumite proporţii,
415
 AVANTAJE

• sunt fiziologic indiferente,

• sunt lavabile,
• se usucă după aplicare pe piele formând un
film la locul de aplicare,
• sunt preferate de bolnavii seboreici (cu
pielea sensibilă la grăsimi),
• sunt indicate în tratamentul regiunilor
păroase, a mucoaselor sau pe pielea
traumatizată;
• pH-ul poate fi reglat prin tamponare;
• consistenţa este influenţată puţin de
temperatură sau nu variază deloc.
416
 DEZAVANTAJE

– în funcţie de natura macromoleculelor prezintă incompatibilităţi

cu unele substanţe active;

– sunt instabile, au tendinţa de a se deshidrata, neajuns ce poate fi

evitat prin asociere cu glicerină,

• Gelurile din macromolecule organice naturale sunt medii bune de

cultură pentru microorganisme,

• Pentru a evita dezvoltarea în special a mucegaiurilor se adaugă

substanţe antifungice,

• Puterea de penetrare fiind nulă, nu se utilizează decât pentru

acţiunea de suprafaţă,

• Dacă substanţa activă nu este legată de polimer, este cedată

uşor,

•
417
 P.E.G.-URILE (MACROGOLII), CARBOWAXURI

• nu hidrolizează, putându-se asocia cu

excipienţii anhidri: vaselină, lanolină şi uleiuri,
• activitate osmotică exagerată datorită
higroscopicităţii, ceea ce prezintă un avantaj în
exemplele supurative, când secreţiile sunt
adsorbite,
• DEZAVANTAJ - deshidratează pielea şi întârzie
penetrarea prin învelişul cutanat,
• Datorită higroscopicităţii sunt contraindicaţi în
dermatoze când pielea este deja uscată,
• Datorită hidrofiliei nu favorizează penetrarea
prin pielea intactă.
418
•Aceste baze sunt utilizate mai ales pentru acţiunea de suprafaţă,

• Ele pot încorpora antiseptice sau antifungice,

• Când stratul cornos este alterat sau lipseşte, P.E.G.-urile sunt utilizate
pentru administrarea de substanţe care trebuie să se disperseze în secreţiile
plăgilor,

•Unguentele cu P.E.G.-uri sunt neocluzive, se amestecă uşor cu secreţiile

plăgilor, nu pătează lenjeria,

•În ele se dizolvă multe substanţe active, gudroane, Balsam de Peru,

anestezină,

• Vâscozitatea consistentă a acestor baze poate fi ameliorată prin

administrarea unei proporţii mici de apă (10%), o cantitate mai mare fluidifică
baza,

• Pentru a încorpora o cantitate mai mare de apă se înlocuieşte o parte de

P.E.G. cu alcool cetilstearilic sau alcool stearilic prin topire,

•Incompatibilităţi: iod, iodură de potasiu, acid tanic, fenol, săruri de aur,

mercur sau bismut,
• Diminuă activitatea sărurilor cuaternare de amoniu şi a nipaesterilor,
419
inactivând rapid şi unele antibiotice – bacitracina şi penicilina.
•Când nu se specifică baza de unguent se foloseşte o bază
de unguent oficinală:

•unguentul simplu fie ca bază de unguent grasă, fie ca bază

de absorbţie, formând cu apa emulsii A/U;

•unguentul emulgator obţinându-se emulsii U/A;

•unguent cu P.E.G., unguent cu glicerină (folosit mai mult

pentru acţiunea emolientă) ca baze hidrosolubile.

•În bazele de unguent se mai pot adăuga agenţi de

îngroşare, emulgatori, sisteme tampon, antioxidanţi,
conservanţi, parfumuri.

420
 PREPARAREA UNGUENTELOR

• unguente-soluţii cu substanţele active solubilizate;

• unguente-suspensii cu substanţele dispersate în excipienţi;
• unguente-emulsii ce conţin o soluţie apoasă de substanţe active emulsionată
în faza grasă, sau soluţie uleioasă emulsionată în faza hidrofilă,
• Unguente-polifazice care conţin una sau mai multe substanţe active
suspendate, altele emulsionate, unele putând să fie dizolvate,

• Obţinerea bazelor de unguent prin procedeul de topire este necesar atunci

când acestea au p.t. diferite, sau este uşurată dizolvarea unor principii active,

• Prin încălzire este uşurată malaxarea, iar emulsionarea are loc la o anumită
temperatură (la cald),

• În toate cazurile se continuă amestecarea până la răcire, pentru a nu se

produce separarea componentelor,

• Bazele de unguent geluri se obţin dependent de natura macromoleculelor la

rece sau la cald.

421
• Încorporarea substanţelor active se face în funcţie de proprietăţile acestora
şi proporţia lor în baza de unguent,

• Când substanţele sunt solubile într-un component al bazei de unguent, se

dizolvă, de obicei la cald, în excipientul topit, având grijă ca la răcire să nu
se obţină soluţii suprasaturate din care pot recristaliza,

• Substanţele volatile se adaugă aproape la răcire, pentru a nu se volatiliza,

• Unguentele-suspensii conţin substanţele pulverizate în funcţie de natura

unguentului (ex. oftalmic) şi locul de aplicare, fiind amestecate apoi după
pulverizare cu baza de unguent,

• Unguentele-emulsii – substanţele active liposolubile se dizolvă în faza

uleioasă şi se emulsionează U/A, iar cele hidrosolubile se dizolvă în faza
apoasă înainte de emulsionare şi se realizează emulsia în condiţii
determinate de temperatură,

• La fel se încorporează şi alţi adjuvanţi: conservanţi, antioxidanţi,

substanţe tampon.

422
 UNGUENTE OFTALMICE
(OCULENTA)

• Sunt forme sterile, de consistenţă semisolidă, obţinute prin dispersarea

substanţelor medicamentoase în excipienţi şi destinate tratamentului afecţiunilor
oculare sau în scop de diagnostic.

• Trebuie să corespundă prevederilor monografiei de generalităţi „Unguenta”.

• Se aplică în sacul conjunctival, pentru tratamentul afecţiunilor pleoapelor sau
pe gene, preferându-se aplicarea lor seara.

• Unguentele oftalmice sunt indicate mai ales pentru prelungirea acţiunii unui
medicament.

• Unguentele oftalmice trebuie să fie sterile şi practic lipsite de contaminare cu

particule străine,

• Unguentele oftalmice conţin: agenţi antimicrobieni (antibacterieni, antivirali),

midriatice, antiinflamatoare
•.
• Baza de unguent poate fi utilizată şi fără a conţine o substanţă activă, în scop
emolient sau lubrifiant.

423
 BAZE DE UNGUENT - CONDIŢII

• -să nu fie iritante;

• -să aibă consistenţă moale, să se etaleze uşor;
• -să fie sterilizabile şi stabile în timp;
• -să cedeze uşor substanţa medicamentoasă.
•
• Se folosesc - excipienţi hidrofobi (lipofili): vaselina, parafina lichidă
• - în asociere cu produse hidrofile: lanolină 5-10%, alcool cetilic 2-
3%, colesterol, ceară, care conduc la unguente tip emulsie H/L, miscibile cu
lichidul lacrimal.
•
• Când se urmăreşte o resorbţie mai rapidă se utilizează baze de unguent de tip H/L
sau hidrogeluri (din macromolecule hidrofile).
•
• Adjuvanţi: antimicrobieni, antioxidanţi, stabilizanţi, conservanţi (clorbutanol,
nipaesteri, alcool feniletilic, acetatul de fenilmercur).
•
• Sterilizare- excipienţi - la 150-1600C, 1-2 ore;
• - vesela - prin căldură uscată;
• -substanţele termolabile - cu oxid de etilen.

424
 PREPARARE

• Cu toate că unguentele pot fi sterilizate cu radiaţii ionizante, în

mod obişnuit ele se prepară aseptic atât în farmacie cât şi în
industrie, în boxa sterilă.
• Substanţa medicamentoasă este introdusă în baza de unguent
prin dizolvare, dispersare sau emulsionare, obţinându-se unguente
oftalmice tip soluţie, emulsie L/H sau H/L sau polifazice.
•
• Fazele preparării includ:
•
• -prepararea bazei de unguent;
• -clarificarea ei;
• -sterilizarea;
• -adăugarea substanţelor active şi auxiliare;
• -omogenizarea (dezaerare sub vid);
• -condiţionarea.

425
 CONDIŢIONAREA UNGUENTELOR OFTALMICE

• Øîn industrie, ele se repartizează în tuburi fabricate din metal

(aluminiu, staniu siliconate) sau plastomeri, cu capacitate de 5 g prevăzute
cu orificiu efilat pentru a facilita aplicarea şi a oferi protecţia la
contaminarea microbiană,

• Pentru a nu reacţiona cu substanţele formulate în unguentul

oftalmic, tuburile se siliconează în interior,

• Tuburile se închid cu dopuri din material plastic, apoi se sterilizează

cu oxid de etilen şi se aduc pe linia de repartizare a unguentelor,

• Umplerea lor (dozarea) se efectuează prin metoda volumetrică cu

dispozitive automate, tip seringă,

• Ambalarea unguentelor oftalmice se efectuează în cutii de carton

inscripţionate, împreună cu prospectul,

• Ele se stochează în depozitul întreprinderii, în vederea efectuării

controlului de calitate.

426
 PATCHES, TRANSDERMAL – EMPLASTRA TRANSCUTANATA”
F.R. X, SUPLIMENT 2004

 preparate farmaceutice flexibile, de formă variată, ce conţin una sau mai multe
substanţe active,

• destinate aplicării pe pielea intactă,

• eliberează substanţa activă în circulaţia generală după pasajul direct prin piele,

•Trebuie să corespundă testului privind uniformitatea conţinutului (testul C pentru

preparatele unidoză),

• Se poate cere să se demonstreze eliberarea substanţei active, utilizând testul

„Testul de dizolvare pentru sistemele transdermice”,

•Se conservă la temperatura camerei,

• Pe etichetă se precizează cantitatea totală de substanţă activă pe pachet şi

doza cedată pe unitatea de timp şi aria de suprafaţă.

427
 AVANTAJELE SISTEMELOR TERAPEUTICE TRANSDERMICE

- Substanţa medicamentoasă intră direct în circulaţia sanguină,

evitându-se dificultăţile legate de calea orală de administrare a
substanţei medicamentoase datorate pH-ului gastro-intestinal,
activităţii enzimatice, interacţiunii medicamentului cu alimentele,
băuturile sau cu alte medicamente administrate oral,

• alternativă de administrare atunci când calea orală nu se poate

folosi, ca de exemplu În cazul vomei şi/sau diareei,

• Evită riscurile şi inconvenienţele terapiei parentale,

• Efectul poate fi extins pe o perioadă de câteva zile printr-o

singură aplicare, fiind astfel mai uşor de acceptat de către pacient, în
comparaţie cu formele care necesită administrări frecvente,

• Pot fi uşor îndepărtate de pe suprafaţa pielii, întrerupând rapid

efectul substantei medicamentoase (dacă este necesar),

428
 DEZAVANTAJELE SISTEMELOR TRANSDERMICE

-Calea de administrare transdermică nu se

poate folosi pentru medicamentele care irită
sau sensibilizează pielea,

•Nu se pot utiliza substanţe medicamentoase

cu potenţă mică, deoarece impermeabilitatea
pielii limitează pătrunderea acestora,

•Sunt dificil de fabricat.

429
 SISTEME TERAPEUTICE TRANSDERMICE

SUPORT EXTERN PE CARE ESTE

FIXAT UN PREPARAT CARE CONTINE
SUBSTANŢELE ACTIVE,
SUPRAFAŢA DE ELIBERARE A
SUBSTANŢELOR ACTIVE ESTE
ACOPERITĂ CU O FOLIE PROTECTOARE,
SUPORT EXTERN – MEMBRANA
IMPERMEABILA FAŢĂ DE SUBSTANŢELE
ACTIVE ŞI FAŢĂ DE APĂ, SUSŢINE ŞI
PROTEJEAZĂ PREPARATUL
430
 STT
• Substante active

• EXCIPIENTI

• Stabilizanti, solubilizanti, substante

destinate modificarii vitezei de eliberare sau
sa favorizeze absorbtia transdermica,
• matrita solida sau semisolida, uni sau
multistrat,

431
 • SISTEMELE TERAPEUTICE TRANSDERMICE TREBUIE SĂ
ÎNDEPLINEASCÂ O SERIE DE CONDIŢII

• -să cedeze controlat substanţa medicamentoasă către

pielea intactă, In vederea absorţiei În circulaţia sistemică;

• - să astupe pielea, pentru a asigura fluxul

medicamentului într-un singur sens;

• - adezivul sistemului, vehiculul şi substanţa activă

trebuie să fie neiritante şi să nu sensibilizeze pielea
pacientului;

• - plasturele trebuie să adere strâns de piele, fără a fi

deteriorat în timpul utilizării;

• - să nu permită proliferarea bacteriilor pe zona unde a

fost aplicat ca urmare a efectului ocluziv.
432
• În funcţie de mecanismul de cedare a
substanţei medicamentoase sistemele
transdermice se clasifică în:

• - sisteme cu membrană (rezervor),

• - sisteme tip matriţă,

•
• - sisteme mixte.
433
 SISTEME CU MEMBRANĂ (TIP REZERVOR)

• Principiul activ este

inclus într-un rezervor
lichid sau semisolid,
• -eliberarea principiului
activ este controlată
cu ajutorul unei
membrane cu diferiie
caracteristici.

Fig.1. Reprezentarea schematică a unui STT de tip depozit (după Voigt}(81)

434
 EXEMPLE

NR. MEMBRANĂ EXEMPLU

CRT.

1. PROPILENĂ TRANSDERM SCOP –

SCOPODERM TTS,
CATAPRESS TTS
2. COPOLIMER NITRODERM TTS,
(etilen – vinilacetat) ESTRADERM TTS,
DURAGESIC (fentanil),
3. NEPOROASĂ SISTEMUL HERCON

435
 SISTEME TIP MATRIŢĂ

- substanţa activă este inclusă într-o matriţă

hidrofilă sau Iipofilă, predominant dispersată
omogen sub formă de particule solide, o porţiune
mai mică fiind în stare de dispersie moIeculară,

•Nitro- dur II,

•Minitran,
•Deponit
•Frandol (isosorbid dinitrat),

436
 SISTEME TRANSDERMICE CU NITROGLICERINĂ

• NITRODERM (NOVARTIS) - CU 25 ŞI 50MG

• Plasturele este aplicat pe piele în zona inimii sau pe alte
zone gIabre (partea interioară distală a extremităţilor),
• Pentru a se evita iritarea pielii zonele de aplicaţie se
rotesc.

• Sistemul Transderm-Nitro (Summit) reprezintă o unitate

plată, pentru a elibera controlat nitroglicerina printr-o
membrană , continuu, timp de 24 de ore,

• Sistemele sunt proiectate pentru a elibera in vivo 2,5, 5, 10

şi 15 mg nitroglicerină în 24 ore din plasturi a căror
suprafaţă este de 5, 10, 20 şi respectiv 30 cm2.

437
 SISTEME TRANSDERMICE CU CLONIDINĂ (ANTIHIPERTENSIV)

•Sistemul Catapress a reprezentat primul

STT comercializat,

•Sistemul cedează o doză terapeutică cu o

viteză constantă timp de 7 zile (se
administrează o dată pe săptămână),

• Sistemele de 3, 5, 7 şi 10 cm2 cedează 0,1,

0,2 şi 0,3 mg clonidină/zi.
438
•Se aplică pe zone fără păr de pe antebraţ ori tors,

•Cantitatea de substanţă eliberată este proporţională cu

suprafaţa sistemului,

• Nivelele plasmatice terapeutice sunt atinse la 2-3 zile după

aplicarea iniţială a sistemului,

•Aplicarea unui nou plasture pe pielea curată la interval de o

săptămână menţine constantă concentraţia plasmatică
terapeutică a clonidinei,

•Dacă plasturele este îndepărtat fără a fi înlocuit cu unul nou,

nivelul plasmatic de clonidină persistă aproximativ 8 ore, apoi
scade treptat, în decurs de câteva zile,

• În această perioadă, presiunea sângelui revine la nivelele

anterioare. 439
 SISTEME TRANSDERMICE CU SCOPOLAMINĂ
•SISTEMUL TRANSDERM ~ SCOP (CIBA)

•Se foloseşte pentru prevenirea greţeî şi vărsăturiior

asociate cu răul de mişcare,

•Plasturele are o suprafaţă de 2,5 cm2 şi conţine 1,5 mg

scopolamină,

• Se poziţionează discul adeziv în spatele urechii cu

aproximativ 4 ore înainte de momentul obţinerii efectului
antiemetic cerut,

•Plasturele se poate păstra în locul respectiv până la 3

zile,

• Dacă se doreşte continuarea tratamentului, primul disc

trebuie îndepărtat şi un nou disc se plasează în spatele
440
celeilalte urechi.
 SISTEME TRANSDERMICE CU ESTRADIOL
(ESTRACOMB TTS 50, FEM 7, CLIMARA,DEMESTRIL )

tratamentul simptomelor vasomotorii asociate menopauzei,

 în hipogonadism la femei,
 histerectomie,
insuficienţă ovariană primară,
vaginite atopice,

•ESTRADERM (CIBA) este conceput în 3 variante de

concentraţie: 25, 50 sau 100 mg estradiol-zi, care permit
ajustarea dozei,

•Aplicarea se face de obicei pe abdomen, îndepărtându-se

după 24 ore de la aplicare, la fiecare 3-4 zile,

• Tratamentul durează 2-4 săptămâni, urmat de o pauză de 2-

7 zile . 441
 SISTEME TRANSDERMICE CU NICOTINĂ

•Nicotina absorbită transdermic este destinată să reducă atât pofta

de fumat cât şi simptomele abstinenţei,

•Se cunosc mai multe sisteme cu nicotină:

•- Havitol (Basel),
•- Nicoderm (Marion)
•- Nicotral (Merrel Dow)
•- Protep (Parke-Davis Lederle)

•De obicei se aplică pe antebraţ sau pe partea superioară a

trunchiului, pacienţii fiind sfăţuiţi să nu fumeze atâta timp cât
poartă plasturele,

•Plasturii sunt recomandaţi pentru perioade de tratament de până

la 12 săptămâni,

442
 ALTE SISTEME TERAPEUTICE TRANSDERMICE

•DURAGESIC (ALZA) conţine fentanil, un analgezic opioid folosit

pentru combaterea durerii cronice,

•Sistemul transdermic cu testosteron - TESTODERM (Alza) este

folosit pentru administrarea testosteronului deficitar sau absent la
bărbaţi, se aplică pe pielea scrotului, unde absorbţia este optimă (se
foloseşte 2224 ore zilnic, timp de 6-8 săptămâni),

•Sistemul TRANS-VER-SAL (Tsumura Medical) este folosit pentru

tratarea infecţiilor virale (negi), conţine 15% acid salicilic, care este
eliberat de-a lungul a 8 ore, se aplică de preferinţă seara la culcare,
după ce suprafaţa negului a fost netezită cu pila furnizată,

• Zona acoperită de plasture trebuie să fie strict controlată (să se

acopere doar suprafaţa negului), iar negul se umezeşte cu o picătură
de apă caldă inainte de aplicare, regiunea din jur rămânând uscată.

443
 REGULI PRIVIND APLICAREA SISTEMELOR TRANSDERMICE

• Locul de aplicare trebuie să fie curat, uscat şi lipsit de păr (zonă

glabră),

•Plasturele nu se aplică pe pielea grasă, iritată, cu tăieturi sau

deteriorată, când nu se poate controla absorbţia substanţei
medicamentoase,

• Deoarece este posibilă aparitia unor iritatii ale pielii, la aplicarea

unui nou plasture, locul de aplicare trebuie alternat,

• În general, aceste locuri nu se reutilizează timp de o săptămână,

• La scoaterea din ambalajul protector trebuie evitată deteriorarea lui,

• Stratul inferior de protecţie se îndepărtează pentru expunerea

stratului adeziv, apoi la aplicare se apasă cu palma sau cu vârfurilor
degetelor pentru a se asigura un contact bun cu pielea (aproximativ
10 secunde),
444
•După expirarea perioadei de menţinere a plasturelui pe
piele, acesta se îndepărtează şi se înlocuieşte cu unul nou,
care se aplică imediat,

• În general, plasturii pot să rămână pe piele în timpul

duşului, băii sau înotului,

• La dezlipirea accidentală, înainte de termen, fie se încearcă

reaplicarea lor, fie se înlocuiesc cu plasturi noi,

• În timpul manipulării plasturelui trebuie evitat contactul cu

ochii sau gura,

• Dacă pacientul prezintă sensibilitate sau intoleranţă la

medicament sau dacă apar iritaţii ale pielii, trebuie să se
consulte medicul.

445
 UNGUENTE CU ANTIBIOTICE
• PREPARARE
•penicilina, streptomicina, cloramfenicolul, precum si antibiotice din grupa
tetraciclinelor se prescriu frecvent sub forma de unguente, datorita
eficacitatii lor in unele afectiuni cutanate,
•La prepararea unguentelor cu antibiotice trebuie sa se tina seama de
proprietatile fizico chimice ale antibioticelor, de natura excipientilor si de
agentii fizico-chimici sau biologici care descompun sau inactiveaza
antibioticele,

•Alegerea bazei de unguent se face in functie de proprietatile fizico-chimice

ale antibioticelor,

•Un aspect important este legat de faptul ca stabilitatea antibioticelor este

mult diminuata in mediu apos,
•Daca unguentul este folosit intr-un timp scurt, de 2-3 zile, se poate folosi o
baza in compozitla careia intra o cantitate redusa de.apa sau ser fiziologic,
•Asemenea baze sunt indicate mai ales in cazurile cand se urmareste o
actiune de profunzime sau in afectiuni de tip acneic,
•Daca unguentul este destinat unui tratament indelungat, se va folosi un
excipient anhidru ca vaselina, vaselina si lanolina, etc.
• Nu se vor folosi grasimi animale sau vegetale, deoarece produsii de
rancezire inactiveaza rapid antibioticele.
446
 Prepararea unguentelor cu antibiotice se realizeaza in conditii
aseptice, pentru a nu inactiva antibioticul.,
Sterilizarea excipientilor se face prin incalzire la etuva, la 180°C
timp de o ora,
Excipientii se topesc si se filtreaza in prealabii.,
Incorporarea antibioticului in baza de unguent se face la rece
sau la cel mult 30-40°C,
Daca antibioticul se disperseaza prin emulsionare este
obiigatoriu ca apa sau solutia tampon folosita la dizolvare sa fie
sterila,
Ustensilele utilizate trebuie sa fie sterile,
Sterilizarea lor se face astfel; mojarul si pistilul se flambeaza cu
alcool de 95C sau se incalzesc la 180°C o ora sau 3 ore la 160°C,
Alte ustensile se pot aseptiza prin stergere cu eter sau
cloroform,

Suprafata de lucru se va dezinfecta cu solutie de borat

fenilmercur 1: 20 000, timp de cateva ore,
Ambalajele pentru unguente cu antibiotice trebuie sa fie sterile.
447
 CLASIFICARE

• unguente protectoare cu rol de bariera

mecanica
• unguente hidrofile
• unguente hidrofobe
• unguente protectoare cu rol de bariera
mecano-chimica
• unguente fotoprotectoare

448
 UNGUENTE PROTECTOARE CU ROT DE BARIERA
MECANICA
• UNGUENTE HIDROFOBE
• Sunt preparate care nu contin substante medicamentoase
si sunt formate dintr-un amestec de excipienti cu caracter
hidrofob,
• Prezenta emulgatorilor influenteaza negativ continuitatea
stratului de unguent hidrofob, totusi, prin folosirea lor se obtin
emulsii A/U care adera mai bine de tegumente,
• Industria prepara unguentul Siloderm PI si P5.

• Siloderm PI P5

• Lanolina 19.00 g 19.00 g

• Vaselina 12.00 g 12.00 g
• Ulei de silicon M300 9.50 g 9.50 g
• Colesterol 3,00 g 3.00 g
• Glicerol 5.00 g 5.00 g
• Clorura de aluminiu 1.00 g 5.00 g
• Apa 50.00 g 50.00 g
• Ulei de lavanda 0.50 g 0.50 g

449
• Principalul component lipidic al acestui unguent
este vaselina, care formeaza la suprafata pielii un
strat uniform gras,
• Imbunatatirea calitatilor sale s-a realizat prin
asocierea lanolinei,
• Clorura de aluminiu formeaza un gel coloidal
(clorura bazica de aluminiu) cu mare capacitate de
acoperire a pielii, asigurand elasticitatea si aderenta
necesara; are un rol astringent,
• Este conditional in recipiente bine inchise, de
400 g sau 800 g.
• Acest unguent ofera protectie fata de acizi sau
baze,
• Nu se aplica pe pielea lezata.

450
 UNGUENTE HIDROFILE
• Sunt constituite din hidrogeluri de macromolecule, unguente
emulsii U/A, care realizeaza un film bariera, protector al pielii fata de solventi
organici, uleiuri minerale, gudroane, lacuri,
• Industria de medicamente prepara produsul Bentoderm .

•
Unguentum methylcellulosi 5% 66,00 g
• Unguentum bentoniti 15% 10.00 g
• Adipis lanae l.OOg
• Vaselinum 5.00g
• Paraffinum Hquidum 2.50 g
• Cera flava
• Sorbimacrogoli oleas 300 aa l.00g
• Solutio phenylhydrargyri boratis 0.02% 1.00 g
• Solutio acidi borici 3% 5.00 g
• Lavandulae aetherolei 0.50 g
• Aqua destillata q.s. ad 100.00 g

• Se utilizeaza pentru protectia mainilor fata de white-spirt,

• Este contraindicat cand pielea este lezata sau infectata.
451
 UNGUENTE PROTECTOARE CU ROL DE BARIERA MECANO-
CHIMICA

• Contin substante ce realizeaza pe langa bariera mecanica si o bariera

chimica, neutralizand, complexand sau retinand agentul iritant.
• O noxa care produce dermatoze grave este reprezentata de sarurile
hexavalente de crom,
• Prin introducerea in preparatete protectoare a unor substante
reducatoare (acid ascorbic, hidrochinona) cromui hexavalent este redus la
crom trivalent, care este apoi complexat de catre EDTA, intr-un produs
care nu penetreaza prin piele si care nu este toxic,
• Pentru fixarea cromului hexavalent exista si preparate care contin
rasini schimbatoare de ioni.

• Rp/ EDTA-disodic 2.00 g

• EDTA-disodic monocalcic 4.00 g
• Acid ascorbic 2.00 g
• Apa 10.00 g
• Lanolina 15.00. g
• Vaselina ad 100.00 g

452
 UNGUENTE FOTOPROTECTOARE
Protectie a pielii fata de actiunea nociva a radiatiilor eritrogene si
cancerigene si sa nu impiedice pigmentarea, care are rol fotoprotector,

• Sunt constitute dintr-o baza hidrofila, o substanta activa (ecran sau

filtru) si din substante auxiliare (conservanti, antioxidanti, parfum),

• Pentru a fi eficiente aceste dermopreparate trebuie sa absoarba

complet razele ultraviolete medii si sa permita penetrarea razelor ultraviolete
lungi,

• Pentru actiunea ecran se utilizeaza oxidul de zinc, bioxidul de titan,

sulfura de bariu, caolinul, bentonita, carbonatul de calciu, oxidul de
magneziu, talcul,

• Aceste substante au dezavantajul ca suprima melanogeneza, flind

inestetice la aplicare,

• Frecvent sunt utilizate substantele filtru: derivatii acetofenonei, ai

acidului benzoic, ai acidului salicilic, baze piridinice si purinice, derivati ai
umbeliferonei, indolului, balsamul de Peru

453
• Activitatea fotoprotectoare se apreciaza prin indicele de
fotoprotectie (I.F.p.). calculat prin determinarea fotoprotectiei unui
preparat fata de ultraviolete, comparativ cu o zona neprotejata,

• Efectul protector este dependent si de natura vehiculului,

eficienta acestuia scazand in ordinea:
• unguente hidrofobe, unguente hidrofile, emulsii U/A, emulsii A/U,
solutii, pudre,

• Cea mai avantajoasa forma de preparat sunt unguentele,

deoarece realizeaza un film protector care persista la contactul cu apa
sau transpiratia,

• Sunt frecvent utilizate cold-cremele (cu 20-25% apa), cremele cu

alcool cetilic (cu 30-40% apa), cremele cu stearati usor grase,

• Uleiurile vegetale au o actiune fotoprotectoare marcanta; uleiul

mineral nu absoarbe radiatiile ultraviolete,

• Astfel, uleiul de cocos si masline absorb 23% din radiatiile

ultraviolete, ulei de nuca 24%, de seminte de bumbac 26%, iar cel de
susan 39%.

454
 UNGUENTE DE PROTECŢIE
• masuri de protectie a muncii, pentru preintampinarea bolilor
profesionale (toxidermii),
• Profilaxia toxidermiilor cuprinde o gama de mijloace de protectie,
printre care si utilizarea unor preparate protectoare pentru protejarea
tegumentelor fata de actiunea noxelor.

• Formele farmaceutice utilizate in acest scop sunt variate: solutii,

emulsii, unguente de protectie, spray-uri, pelicuie, care trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii de calitate:

• sa prezinta actiune protectoare fata de noxele impotriva carora se

intrebuinteaza, deci sa nu se dizolve sau sa fie miscibile cu acestea
• dupa aplicarea pe tegumente sa formeze un film continuu, elastic,
rezistent la actiunea factorilor nocivi din mediu, cat si a fazelor procesului
de mulca
• sa nu irite si sa nu sensibilizeze pielea
• sa nu fie mediu prielmc pentru dezvoltatea microorganismelor
• sa se indeparteze cu usurinta dupa terminarea lucrului

455
 CONTROLUL CALITATII UNGUENTELOR

•Controlul organoleptic: omogenitate, culoare şi

miros caracteristic componentelor,
•Controlul omogenităţii
• Unguentul intins in strat subtire pe o lama de
sticla si examinat cu lupa (4.5 x) nu trebuie sa
prezinte picaturi sau aglomerari de particule.

•Se determină mărimea particulelor pentru

unguentele suspensii (obişnuite şi oftalmice)

•Determinarea pH-ului se realizează

potenţiometric, în fază apoasă şi trebuie să fie
cuprins între 4,5-8,5,

456
 Determinarea mărimii particulelor

• Se efectueaza prin examinarea la un microscop, prevazut cu

micrometru ocular, a unei mase de unguent care contine aproximativ 10
mg substarita activa suspendata, care se intinde intr-un strat subtire pe
lama,

• 90% din particulele examinate trebuie sa prezinte un diametru de

cel mult 50 μm; pentru 10% din particulele examinate se admite un
diametru de cel mult 100 μm,

• In cazul unguentele oftalmice, determinarea se realizeaza in

conditii identice, dar dimensiunile acceptate de FR X sunt diferite:

• 90% din particulele examinste trebuie sa prezinte un diametru de

cel mult 25 μm; pentru 10% din particulele examinate se admite un
diametru de cel mult 50 μm

457
• În cazul unguentelor-emulsii se separă
fazele, se agită la cald faza grasă cu o porţiune
de apă, se filtrează şi apoi se face
determinarea. În cazul celor hidrosolubile se
dizolvă şi se determină,

• pH-ul este important pentru stabilitatea

sistemului dispers al emulsiei, stabilitatea
substanţelor active, vâscozitatea gelurilor
influenţând activitatea conservanţilor, pH-ul
pielii pe care-l poate modifica.

458
• Probele reologice care determină consistenţa
unguentelor sunt greu de apreciat, pentru că
derivă dintr-un complex de proprietăţi ale
componentelor: compoziţie chimică, forma şi
mărimea moleculelor, forţele de adeziune
intermoleculare, elasticitatea.
• Pentru a aprecia consistenţa unguentelor sunt
patru tipuri de probe reologice:
– probe de viscozitate,
– probe de penetraţie,
– probe de întindere,
• - probe de elasticitate

459
 •Determinarea vâscozităţii
•Unguentele sunt corpuri plastice şi tixotrope, vâscozitatea
modificându-se dependent de temperatură şi forţele de
forfecare aplicate,

•Determinarea penetraţiei
•stabileşte duritatea preparatului, măsurătorile
penetrometrice stabilesc gradul de consistenţă a
unguentului după adâncimea la care pătrunde un corp cu
greutate determinată,
• Se citeşte pe cadran distanţa la care a pătruns conul în
unguent, după o anumită perioadă de timp,
• Exprimarea rezultatelor
•Adâncimea de penetrare se exprimă în zecimi de milimetru,
prin media aritmetică a rezultatelor celor 3 determinări,
• Dacă unele dintre rezultate se abat faţă de medie cu mai
mult de ± 3 %, se repetă determinarea şi se exprimă
rezultatele indicând media celor 6 determinări şi deviaţia
460

relativă standard.
 • Probe pentru determinarea capacităţii de întindere

–produsul testat este supus unor forţe asemănătoare

celor aplicate în momentul întinderii unguentului pe piele.

• Determinarea plasticităţii

• care uneori se confundă cu capacitatea de întindere,

• Se foloseşte dispozitivul Ojeda şi Arbussa, alcătuit
din 2 plăci de sticlă de anumite dimensiuni, aplicând pe
placa inferioară o anumită cantitate de unguent, peste care
se suprapune placa superioară, şi se măsoară suprafaţa
de întindere,
• Se pun apoi diverse greutăţi şi se fac citirile după
fiecare greutate, determinându-se suprafeţele de întindere,

• Se obţin date numerice, care permit aprecierea

valorilor orientative ale plasticităţii unguentelor, 461
• Pentru bazele de unguent-emulsii de determină
capacitatea de absorbţie a apei,

• Pentru aceasta se determină indicele de apă reprezintă

cantitatea cea mai mare de apă exprimată în grame,
care este reţinută de 100 g bază de unguent anhidră la
200C,

• Capacitatea de reţinere a apei în timpul păstrării

impune un repaus de 24 de ore, excesul de apă fiind
îndepărtat, determinându-se astfel capacitatea de
reţinere la stocare,

• Unguentele reţin mai uşor apa, mai greu soluţiile

apoase.

462
• Controlul chimic priveşte identificarea şi dozarea
substanţelor active, erorile + sunt în funcţie de
concentraţia în preparat,

• Caracterizarea bazelor de unguent grase se face prin

determinarea indicelui de aciditate, de saponificare şi
peroxid,

• Variaţiile în greutate faţă de valoarea declarată sunt în

funcţie de cantitatea de preparat. Sunt admise variaţii
mai mari pentru preparatele obţinute în farmacie, faţă
de cele industriale,

• Pentru preparatele industriale o probă aparte privind:

• - controlul capacităţii de extrudere – capacitatea de
expulzare din tub prin presare, dependent de
consistenţă şi omogenitate;
• - includerea de aer în preparat;
• - controlul închiderii tuburilor. 463
 • Determinarea toleranţei cutanate

• In aceasta determinare se stabileste gradul de inmultire si extindere al

stratului de celule spinoase sau acantos, sub influenta unor factori externi,
cum ar fi bazele de unguent sau unguentele medicamentoase,
• Determinarea se executa pe cobai, care se depileaza pe partea dorsala
sub flancul drept si stang pe laturile abdominale, pe o suprafata de 20/15
mm,
• Pe o parte se aplica preparatul, pe cealalta parte se fac numai masaje,
• Dupa 10 zile se preleveaza probe de piele, care se prelucreaza
histologic, se fac sectiuni si se evalueaza la microscop schimbarile
histologice survenite in stratul acantos,

• Factorul de acantoza reda raportul dintre latimea epidermului pielii

tratate cu unguent, fata de latimea epidermului pielii netratate,

• Daca nu exista nici o modificare, factorul de acantoza este 1,

• Factori de acantoza intre 1 - 1.5 nu sunt semnificativi, intre 1.6 - 1.9
sugereaza o acantoza moderata, intre 2- 4 o acantoza puternica, iar peste 4 o
acantoza foarte puternica,
• Factorul de acantoza nu este identic cu iritatea dermica,
• Astfel, axungia, desi are un factor de acantoza 2, relativ ridicat, este
pe deplin neiritanta.

464
 Controlul eliberarii substantelor active din unguente
(test de biodisponibilitate)
• METODA PLACILOR CU AGAR

• Cu ajutorul unui gel de agar sau de gelatina, se poate

controla difuziunea unei substante active hidrosolubile din diferite
baze de unguent si prin aceasta cedarea acesteia,

• Gradul de difuzie este stabilit prin utilizarea unui colorant ca

substanta difuzanta,

• Daca substanta este fluorescenta se utilizeaza o lampa

fluorescenta; daca este radioactiva, un contor Geiger,

• Pe cale chimica este posibil sa se eviedentieze difuziunea

substantei active, daca ea intalneste in gel o substanta cu care intra
intr-o reactie chimica usor de pus in evidenta prin precipitare sau
colorare,

• Este posibila si o determinare pe cale microbiologica, daca

substanta activa este antiseptica sau bactericida.
465
 Metoda de difuziune prin membrane

• Se utilizeaza membrane semipermeabile care se intind

pe un tub de dializa, cu un anumit diametru,

• In interiorul tubului, pe membrana se etaleaza o

anumita cantitate de unguent,

• Acest tub se introduce cu extremitatea delimitata de

membrana semipermeabila intr-un vas ce contine un mediu
receptor (apa, ser fiziologic, solutii tampon), in care
substanta activa va difuza si se va doza,

• Daca se fac prelevari de probe, din acest mediu, la

anumite intervale de timp, se poate trasa o curba a
cantitatii de substanta difuzata in functie de timp.
466
 CONSERVAREA UNGUENTELOR

• PREPARATELE CARE CONŢIN APĂ

SAU ALTE COMPONENTE VOLATILE SE
CONSERVĂ ÎNRECIPIENTE ÎNCHISE
ETANŞ,

• PREPARATELE SEMISOLIDE PENTRU

APLICAŢII CUTANATE STERILE SE
CONSERVĂ ÎN RECIPIENTE STERILE,
ÎNCHISE ETANŞ, SECURIZATE
467
 CONSERVAREA UNGUENTELOR

• modificări fizice, desfacerea unguentelor-emulsii,

desfacerea unguentelor-geluri, formarea de grunji în
unguentele-suspensii, modificarea pH-ului,
impurificarea cu particule străine din materialul de
ambalaj,
• modificări chimice prin oxidarea bazelor de
unguent grase – râncezire, fiind mai accentuată
când unguentele conţin şi apă, deoarece în timpul
emulsionării se introduce şi aer care împreună cu
apa grăbeşte râncezirea.
• Se adaugă antioxidanţi: substanţe lipofile α-
tocoferol, esterii acidului galic – nipaesterii, B.H.A.,
B.H.T.
468
 • Aceştia trebuie să fie:
• eficienţi la concentraţii mici,
• neiritanţi, nesensibilizanţi,
• lipsiţi de acţiune farmacologică proprie,
• eficienţi la valori mari de pH,
• inerţi chimic,
• nevolatili.

• Invadarea cu microorganisme când bazele

de unguent conţin produşi naturali – carbohidraţi
sau proteine, sau chiar râncezirea creează
condiţii favorabile unor microorganisme
saprofite, care devin patogene în cazul în care
organismul este slăbit.
469
• Chiar şi pentru unguentele nesterile,
nu trebuie să aibă o încărcătură
microbiană peste anumite limite
(Pseudomonas), care poate proveni de la
materia primă, apă, echipamentul de la
preparare, materialul de ambalaj, condiţii
de lucru şi lipsa de igienă a personalului.
• Nu există conservant antimicrobian
universal, trebuie ales cel compatibil cu
componentele: stabil la încălzire, să
asigure păstrare îndelungată şi
tolerabilitate, să fie neiritant, netoxic,
nesensibilizant.
470
471
472
 CONTROLUL STABILITĂŢII SUSPENSIILOR USCATE

•stabilitatea chimică a componentelor (substanţa medicamentoasă, conservanţi) pe o

durată scurtă de timp, atât în faza uscată cât şi în suspensia finală,

• Se urmăreşte influenţa temperaturii asupra mărimii particulelor, degradării

substanţelor, creşterea solubilităţii substanţei active etc,

•fluctuaţiile de temperatură şi umiditate (în timpul păstrării produsului uscat) pot

influenţa curgerea amestecului solid (pulbere sau granulat) sau formarea de agregate
greu dispersabile,

•Capacitatea de curgere a preparatului se apreciază prin unghiul de repaus,

• Determinarea constă în turnarea pulberii pe o suprafaţă orizontală, formând conuri cu

unghiuri de până la 380 - la o curgere foarte bună; 38 - 420 - curgere bună; peste
420 - curgere redusă,

•O pulbere cu o curgere bună va avea tendinţa de aplatizare în loc să formeze conuri pe

verticală,

•Suspensiile reconstituite în flacoanele originale trebuie să păstreze un conţinut de

substanţă activă de cel puţin 90% după 14 zile de depozitare la frigider,

473
•Stabilitatea fizică a suspensiei reconstituite în stare lichidă ridică mai puţine
probleme, deoarece se presupune că este suficient un timp de 14 zile pentru
verificările respective,

•Raportul de sedimentare se determină în condiţii de temperatură diferită: 2 –

30 C şi 37 – 450C,

•Determinările la diferite temperaturi pot releva schimbările de vâscozitate

sau de solubilitate ale substanţei active suspendate,

•Influenţa luminii este studiată asupra formei solide cât şi asupra suspensiei
finale,

• Procesul de reconstituire a suspensiei este diferit de la pulbere la granulate

şi comprimate,

•Pulberea trece prin faza de umectare, imersie (scufundare) şi apoi dispersare

a particulelor în volumul lichidului,

• La granulate şi comprimate, aceste faze se desfăşoară concomitent,

•Dispersarea particulelor iniţiale este favorizată de umectanţi şi polimerii

hidrofili prezenţi în formulare.
474
 FORME FARMACEUTICE BIOADEZIVE
(BIOADHESIVE DRUGS DELIVERY SYSTEMS)

•PREP. FARM. LICHIDE, SEMISOLIDE SAU

SOLIDE OBŢINUTE PRIN DISPERSAREA
SUBSTANŢELOR ACTIVE ÎN SUBSTANŢE
AUXILIARE,
•CARE ADERĂ DE UN ŢESUT BIOLOGIC,
• DESTINATE ADMINISTRĂRII PE PIELE ŞI
PE MUCOASE,
•PT. O ACŢIUNE LOCALĂ SAU SISTEMICĂ.
475
 ADEZIUNEA
• STARE FIZICĂ , ÎN CARE 2 FAZE
CONDENSATE SE AFLĂ MENŢINUTE ÎN
CONTACT STRÂNS PT. O PERIOADĂ
PRELUNGITĂ DE TIMP PRIN
INTERMEDIUL UNOR FORŢE
INTERFACIALE
• ADERENŢĂ – O FAZĂ DERĂ LA O ALTĂ
FAZĂ PRIN INTERMEDIUL SUPRAFEŢEI
DE CONTACT

476
 • BIOADEZIUNE

• 1 COMPONENTĂ ESTE DE NATURĂ

BIOLOGICĂ (substrat biologic),
• A 2 A COMPONENTĂ BIOADEZIV – FORMA
FARMACEUTICĂ
• ADEZIUNEA UNUI POLIMER NATURAL SAU
SINTETIC DE UN ŢESUT BIOLOGIC (STRAT
MUCOS SAU STRAT DE CELULE EPITELIALE)
ÎN PREZENŢĂ DE APĂ, PENTRU O PERIOADĂ
PRELUNGITĂ DE TIMP, PRIN FORŢE
INTERFACIALE
477
 SUBSTRAT BIOLOGIC

• BIOADEZIUNE PE PIELE – DERMABRAZIUNE,

• BIOADEZIUNE PE MUCOASE –
MUCOADEZIUNEA,

• BIOADEZIUNEA PE CELULE -
CITOADEZIUNEA

478
 FORME FARMACEUTICE SEMISOLIDE PENTRU
APLICAŢII CUTANATE

• SISTEME DISPERSE MICROETEROGENE

STRUCTURATE (GELURI PLASTICE PENTRU
APLICARE CUTANATĂ),

• Preparate semisolide pentru aplicaţii cutanate

(Praeparationes molles ad usum dermicum) –
F.R. X, SUPLIMENT 2004,
• PREPARATE SEMISOLIDE PENTRU
APLICARE CUTANATĂ PENTRU O
ELIBERARE LOCALĂ SAU TRANSDERMICĂ A
S. ACTIVE SAU PENTRU ACŢIUNEA LOR
PROTECTOARE SAU EMOLIENTĂ.

479
• Unguentele sunt considerate geluri cu
capacitate de deformare plastică – sistem dispers
în care faza solidă este dispersată coloidal în faza
fluidă şi în care sunt incluse substanţele active (prin
dizolvare, suspendare sau emulsionare).
• Cele mai multe unguente au acest caracter de
gel, fiind constituite dintr-un schelet lax, alcătuit din
faza solidă în care este inclusă prin adsorbţie sau
reţinută mecanic, faza lichidă,
• Structura de gel poate fi distrusă în urma
acţiunii unor forţe mecanice sau termice, când
preparatul se fluidifică, fiind de dorit ca după
încetarea acestor forţe, reţeaua de gel să se
regenereze, să aibă proprietăţi tixotrope.
480
• EXCIPIENŢII - SISTEM DISPERS CU O
SINGURĂ FAZĂ SAU MAI MULTE FAZE,
• PROPRIETĂŢI LIPOFILE SAU HIDROFILE,
• SUBSTANŢE NATURALE SAU SINTETICE,

• SUBSTANŢE AUXILIARE

• CONSERVANŢI ANTIMICROBIENI,
ANTIOXIDANŢI, STABILIZANŢI, EMULGATORI,
VÂSCOZIFIANŢI, PROMOTORI AI PENETRAŢIEI

481
PREPARATE SEMISOLIDE
• UNGUENTE,
• CREME,
• GELURI,
• PASTE,
• CATAPLASME,
• PLASTURI MEDICINALI

482
 • UNGUENTE
• BAZĂ CU O SINGURĂ FAZĂ ÎN CARE
POT FI DISPERSATE LICHIDE SAU
SOLIDE,
• UNGUENTE HIDROFOBE
• ABSORB CANTITĂŢI MICI DE APĂ
• REPREZENTANŢI
• PARAFINE SOLIDE, LICHIDE, ULEIURI
VEGETALE, GRĂSIMI ANIMALE,
GLICERIDE SINTETICE, CERURI,
POLIALCHILSILOXANI
483
 • UNGUENTE EMULSII
• ABSORB CANTITĂŢI MARI DE APĂ,
• PRODUC EMULSII A-U, U-A,

• AGENŢI DE EMULSIONARE A-U–

• ESTERI AI SORBITANULUI,
MONOGLICERIDE, ALCOOLI GRAŞI,

AGENŢI DE EMULSIONARE U- A-

ALCOOLI GRAŞI SULFATAŢI, POLISORBAŢI,

ESTEI AI ACIZILOR GRAŞI CU MACROGOLII
484
 • UNGUENTE HIDROFILE

• BAZE MISCIBILE CU APA,

• AMESTECURI DE MACROGOLI LICHIZI
ŞI SOLIZI,
• CONŢIN CANTITĂŢI
CORESPUNZĂTOARE DE APĂ

485
 • POMADE
• au punct de topire mai mare decât temp.
corpului,
• se înmoaie prin frecare pe piele,
• formează un strat superficial gras

• CREME
• preparate semisolide, polifazice, unguente –
emulsii,
• faza hidrofilă mai mare de 10% până la 80 – 90
%,
• acţiune răcoritoare, emolientă, decongestivă,
• grade diferite de ocluzivitate
486
 PASTE
Preparate semisolide polifazice
(unguente suspensii),
• cantitate mare de pulberi foarte fine,
insolubile (mai mare de 25%), între 30 – 70
% în excipienţi lipofili (paste grase), sau
hidrofili (paste apoase),
• Consistenţă mai tare ca a unguentelor,
• Nu se topesc la temperatura corpului,
• Formează un film gros, protector
487
 GELURI
• preparate semisolide obţinute din polimeri
care gelifică în soluţii, peste anumite
concentraţii,
• tip de polimer şi vehicul – geluri hidrofile,
lipofile ,
• capacitate de întindere pe piele sau
mucoase,
• formează un film continuu

488
 CATAPLASME

• bază hidrofilă care reţine căldura,

• sunt dispersate substanţe active lichide

sau solide,

• sunt plasate prin sprayere în strat gros pe

un suport adecvat şi încălzite înainte de a
fi aplicate pe piele
489
 • PLASTURI MEDICINALI (forme
farmaceutice presosensibile)

• preparate flexibile cu una sau mai multe

substanţe active aplicate pe piele,
• bază adezivă, colorată,
• substanţele active sunt închise în strat
uniform pe un suport adecvat fabricat dintr-
un material natural sau sintetic,
• stratul adeziv este acoperit cu un strat
protector

490
 • GELATINE (forme presosensibile)

• preparate semisolide obţinute din gelatină

şi glicerol,

• se aplică pe piele sau pe mucoase,

• au acţiune de lubrefiere,

• pot fi folosite ca pansamente compresive

peste bandajul fixator
491
 • CERATE

• preparate semisolide obţinute din

excipienţi graşi cu un conţinut ridicat de
ceară de albine sau parafină în amestec
cu uleiurile vegetale,

• consistenţă tare,
• punct de topire ridicat

492
 • GLICEROLATE=GELURI HIDROFILE

• preparate semisolide,

• pe bază de hidrogel de amidon şi glicerol,

•
• acţiune emolientă,

• pot conţine şi substanţe medicamentoase,

493
 FORME FARMACEUTICE SEMISOLIDE
• PREPARATE TOPICE,
• PREPARATE DE UZ TOPIC,
• SISTEME FARMACEUTICE TOPICE,
• FORME FARMACEUTICE PENTRU APLICARE
LOCALĂ,
• FORME DERMICE,
• FORME FARMACEUTICE CUTANATE,
• FORME DE UZ DERMATOLOGIC,
• UNGUENTE,
• FORME FARMACEUTICE BIOADEZIVE
SEMISOLIDE

494
 ADMINISTRAREA UNGUENTELOR
• EFECTE FIZICE
• PROTECTOARE, LUBRIFIANTE,
EMOLIENTE, AGENŢI DE USCARE,

• EFECTE SPECIFICE – S.
MEDICAMENTOASE

• ACŢIUNE LOCALĂ – SUPRAFAŢĂ,

PROFUNZIMI ALE ŢESUTULUI,
• ACŢIUNE GENERALĂ SAU SISTEMICĂ
495
 AVANTAJELE UTILIZĂRII

• administrarea medicamentului la nivelul

procesului patologic (terapie localizată,
concentraţia s. medicamentoase, fără
riscul unor efecte toxice asupra altor
organe),
• Capacitate mare de eliberare la nivelul
suprafeţei epiteliale,
• Bioadeziunea presupune ţintirea
medicamentului pe situsurile respective,
496
• Efect optim în penetrarea substanţelor
medicamentoase prin diferite structuri ale
pielii, folosind excipienţii adecvaţi,

• Creşterea timpului de remanenţă la nivelul

zonei tratate,

• Creşterea procesului de absorbţie a

substanţei medicamentoase,

• Realizarea unui efect sistemic

497
 DEZAVANTAJE
• ACŢIUNE INEFICIENTĂ A UNOR
SUBSTANŢE MEDICAMENTOASE LA
NIVEL DERMIC,

• APARIŢIA UNOR EFECTE SECUNDARE

NEDORITE

498
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PIELII (fizico – chimic este un gel
protidic, o dispersie organizată de proteine în apă)

• 3 zone distincte suprapuse,

din trei straturi de ţesuturi, de
la exterior la interior:
• 1. epidermul – un epiteliu
celular stratificat şi avascular;
• 2. dermul – corion sau ţesutul
conjunctiv;
• 3. hipodermul – ţesut adipos
(subcutanat),

• glandele sudoripare, foliculii

piloşi şi glandele sebacee

499
 • Epidermul este format din 2 părţi:
• spre exterior, pătura cornoasă, către
interior pătura mucoasă - corpul mucos
Malpighi,
• De la interior către exterior, din pătura
mucoasă ultimul strat este stratul bazal
germinativ, apoi stratul celular poliedric şi
stratul granular.
• Pătura cornoasă: jos: stratul lucid –
transparent şi stratul cornos – corneum.

500
 PRINCIPALELE FUNCŢII ALE PIELII
• 1. FUNCŢIA MECANICĂ – de susţinere a organismului cu rol important al
dermului,
• Pielea este elastică, dar pierzându-şi calităţile iniţiale îşi revine foarte greu,
cu vârsta se zbârceşte şi devine mai rigidă,

• Stratul cornos este mai rigid, aproape tare, elasticitatea sa depinde de

balanţa dintre lipide şi substanţele higroscopice, hidrosolubile (de
proporţia de apă).
• Ţesutul cornos necesită 10-20% umiditate, care acţionează ca un
plasticizant, mărind supleţea – flexibilitatea.

• 2. FUNCŢIA DE PROTECŢIE – pielea intactă este o barieră importantă

împotriva microorganismelor, o barieră chimică, o barieră împotriva
radiaţiilor (cele mai nocive fiind radiaţiile U.V. cu λ = 290-400 nm); pe de altă
parte radiaţiile UV stimulează melanocitetele în producerea de melanină
care protejează parţial pielea,
• Sub acţiunea razelor solare se produc eritem, pigmentare şi îngroşarea
epidermului.
• Reacţii cronice ale luminii solare produc îmbătrânirea pielii premalignizarea
sau chiar malignizarea,
• Acţionează ca o barieră pentru căldură şi regulator de temperatură.

501
•3. ACŢIUNEA IZOLATOARE

•stratul cornos este subţire pe majoritatea

suprafeţei corporale, nu protejează suficient
ţesuturile din interior de extremele de căldură
sau frig,

•Pielea este principalul organ care asigură

menţinerea temperaturii corpului uman la
aproximativ 370C,

502
•4. Barieră electrică – în pielea uscată
rezistenţa electrică este mai mare ca în alte
ţesuturi biologice,

•5. Barieră faţă de şocurile mecanice – dar

loviturile puternice rănesc pielea şi produc
umflarea ei,

•Fricţionarea pielii produce umflarea şi

îngroşarea, pe epiderm apar asperităţi şi
conuri.
503
•Pielea apară organele interne de factorii
externi dăunători, limitează trecerea
substanţelor chimice în organism şi din
organism spre exterior, stabilizează
presiunea sanguină şi temperatura corpului
şi mediază senzaţiile de cald, rece, atingere
şi durere.
•Pielea poate exprima emoţiile, astfel
•paloarea este datorată spaimei;
•roşeaţa – jenă, încărcătură emoţională;
•transpiraţia excesivă – nelinişte.
504
 PREPARATELE TOPICE SE FOLOSESC ÎN TREI SCOPURI

PENTRU REFACEREA FUNCŢIEI DE BARIERĂ A PIELII

•Acţiune superficială, la nivelul epidermei ( preparate epidermice),

•PENTRU A DIRIJA MEDICAMENTELE

•Dirijează medicamentele spre ţesuturile vii ale pielii, în ţesuturile vii ale
epidermului şi dermului, înlocuind administrarea orală, parenterală
(preparate intradermice)

•PENTRU TRATAMENTUL SISTEMIC

•prin rezorbţia percutanată a unor substanţe active.

•Sunt folosite sisteme terapeutice transdermice, indicate în răul de mişcare

– hiosciamina, angină – nitroglicerină, HTA – clonidina.

505
FORMULAREA PREPARATELE DERMATOLOGICE SE
FACE ÎN FUNCŢIE DE LOCUL LA CARE DORIM SĂ
AJUNGĂ MEDICAMENTUL

• Principalele locuri indicate:

• la suprafaţa pielii;
• în stratul cornos;
• la nivelul anexelor;
• în straturile profunde ale epidermei şi
dermului;
• în circulaţia sistemică.

506
507
508
509
 UNGUENTE
F.R.X - sunt preparate farmaceutice semisolide, destinate aplicării pe piele sau
mucoase, în scop terapeutic sau de protecţie,

•Unguentele sunt întrebuinţate fie pentru :

•tratarea afecţiunilor dermatologice - pe piele şi pe mucoase,
• protejarea şi întreţinerea epidermei de acţiunea agresivă a unor agenţi nocivi -
unguente de protecţie,
• îngrijirea pielii sunt unguente dermato-cosmetice,

•Sunt constituite din excipienţi = baze de unguente în care pot încorpora substanţe
active,

•În funcţie de modul de dispersie pot fi:

•ungunete-soluţii;
•unguente-suspensii ;
•unguente-emulsii,
•sau unguente cu mai multe faze.

•Unguentele sunt considerate geluri cu capacitate de deformare plastică – sistem

dispers în care faza solidă este dispersată coloidal în faza fluidă şi în care sunt incluse
substanţele active (prin dizolvare, suspendare sau emulsionare).

510
 ALTE DENUMIRI ATRIBUITE UNOR CATEGORII DE UNGUENTE ÎN
FUNCŢIE DE COMPOZIŢIA ŞI MODUL DE FOLOSIRE AL PREPARATULUI

• F.R. X specifică denumirea de paste pentru unguentele-suspensii cu

peste 25% substanţă solidă şi creme pentru unguentele-emulsii cu peste
l0% fază apoasă,

•Pomadă – se referă uneori la unguente care au ca excipienţi substanţe

liposolubile şi care se înmoaie prin aplicare pe piele, lăsând un film
superficial gras (în literatura franceză unguentele, în general, se numesc
pomadă),

•- Ceratele sunt preparate grase, solide care au un procent mare de ceară

sau parafină, având un punct de topire ridicat, folosite pentru îngrijirea
buzelor: cerate labiale,

•- Gelatinele - glicerogel de gelatină,

•- Glicerolatele sunt geluri fie hidroglicerinate sau numai în glicerină având

o macromoleculă naturală sau de semisinteză în mediu glicerinat; de
exemplu: glicerolatul de amidon.

511
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PIELII (fizico – chimic este un gel
protidic, o dispersie organizată de proteine în apă)

• 3 zone distincte suprapuse,

din trei straturi de ţesuturi, de
la exterior la interior:
• 1. epidermul – un epiteliu
celular stratificat şi avascular;
• 2. dermul – corion sau ţesutul
conjunctiv;
• 3. hipodermul – ţesut adipos
(subcutanat),

• glandele sudoripare, foliculii

piloşi şi glandele sebacee

512
 • Epidermul este format din 2 părţi:

• spre exterior, pătura cornoasă, către

interior pătura mucoasă - corpul mucos
Malpighi,
• De la interior către exterior, din pătura
mucoasă ultimul strat este stratul bazal
germinativ, apoi stratul celular poliedric şi
stratul granular.
• Pătura cornoasă: jos: stratul lucid –
transparent şi stratul cornos – corneum.
513
 PRINCIPALELE FUNCŢII ALE PIELII
• 1. FUNCŢIA MECANICĂ – de susţinere a organismului cu rol important al
dermului,
• Pielea este elastică, dar pierzându-şi calităţile iniţiale îşi revine foarte greu,
cu vârsta se zbârceşte şi devine mai rigidă,

• Stratul cornos este mai rigid, aproape tare, elasticitatea sa depinde de

balanţa dintre lipide şi substanţele higroscopice, hidrosolubile (de
proporţia de apă).
• Ţesutul cornos necesită 10-20% umiditate, care acţionează ca un
plasticizant, mărind supleţea – flexibilitatea.

• 2. FUNCŢIA DE PROTECŢIE – pielea intactă este o barieră importantă

împotriva microorganismelor, o barieră chimică, o barieră împotriva
radiaţiilor (cele mai nocive fiind radiaţiile U.V. cu λ = 290-400 nm); pe de altă
parte radiaţiile UV stimulează melanocitetele în producerea de melanină
care protejează parţial pielea,
• Sub acţiunea razelor solare se produc eritem, pigmentare şi îngroşarea
epidermului.
• Reacţii cronice ale luminii solare produc îmbătrânirea pielii premalignizarea
sau chiar malignizarea,
• Acţionează ca o barieră pentru căldură şi regulator de temperatură.

514
•3. ACŢIUNEA IZOLATOARE

•stratul cornos este subţire pe majoritatea

suprafeţei corporale, nu protejează suficient
ţesuturile din interior de extremele de căldură
sau frig,

•Pielea este principalul organ care asigură

menţinerea temperaturii corpului uman la
aproximativ 370C,

515
•4. Barieră electrică – în pielea uscată
rezistenţa electrică este mai mare ca în alte
ţesuturi biologice,

•5. Barieră faţă de şocurile mecanice – dar

loviturile puternice rănesc pielea şi produc
umflarea ei,

•Fricţionarea pielii produce umflarea şi

îngroşarea, pe epiderm apar asperităţi şi
conuri.
516
•Pielea apară organele interne de factorii
externi dăunători, limitează trecerea
substanţelor chimice în organism şi din
organism spre exterior, stabilizează
presiunea sanguină şi temperatura corpului
şi mediază senzaţiile de cald, rece, atingere
şi durere.
•Pielea poate exprima emoţiile, astfel
•paloarea este datorată spaimei;
•roşeaţa – jenă, încărcătură emoţională;
•transpiraţia excesivă – nelinişte.
517
 PREPARATELE TOPICE SE FOLOSESC ÎN TREI SCOPURI

PENTRU REFACEREA FUNCŢIEI DE BARIERĂ A PIELII

•Acţiune superficială, la nivelul epidermei ( preparate epidermice),

•PENTRU A DIRIJA MEDICAMENTELE

•Dirijează medicamentele spre ţesuturile vii ale pielii, în ţesuturile vii ale
epidermului şi dermului, înlocuind administrarea orală, parenterală
(preparate intradermice)

•PENTRU TRATAMENTUL SISTEMIC

•prin rezorbţia percutanată a unor substanţe active.

•Sunt folosite sisteme terapeutice transdermice, indicate în răul de mişcare

– hiosciamina, angină – nitroglicerină, HTA – clonidina.

518
FORMULAREA PREPARATELE DERMATOLOGICE SE
FACE ÎN FUNCŢIE DE LOCUL LA CARE DORIM SĂ
AJUNGĂ MEDICAMENTUL

• Principalele locuri indicate:

• la suprafaţa pielii;
• în stratul cornos;
• la nivelul anexelor;
• în straturile profunde ale epidermei şi
dermului;
• în circulaţia sistemică.

519
 •TRATAMENTUL SUPERFICIAL

•foloseşte o simplă acoperire sau aplicare cosmetică,

formându-se un strat protector la suprafaţa epidermei,
•Se utilizează:
•pentru distrugerea bacteriilor şi fungilor de la suprafaţa
pielii,
•filme protectoare,
•preparate fotoprotectoare,
•creme barieră care combat uscarea pielii,
•preparate cu antiseptice, antibiotice sau deodorante care
distrug microorganismele de la suprafaţa pielii.

•Formularea acestor preparate urmăreşte ca eliberarea să

se facă corespunzător şi agenţii antimicrobieni să
pătrundă în ţesuturile profunde ale pielii pentru a ajunge
la microorganisme.
520
 • TRATAREA STRATULUI CORNOS

• urmăreşte înmuierea acestuia prin

mărirea conţinutului în apă,
• Pentru combaterea ihtiozei cu acid
salicilic – cheratolitic,
• Agenţii de înmuiere şi cheratolitici
trebuie să fie cedaţi corespunzător
pentru a penetra în ţesut.

521
 •TRATAREA ANEXELOR PIELII
• pentru reducerea hipersecreţiei glandelor sudoripare, se utilizează
medicamente care combat transpiraţia – săruri de aluminiu sau alte
metale,

• acnee se folosesc exfoliante topice: acid salicilic, acid retinoic,

peroxid de hidrogen,

• tratamentul infecţiilor se face cu antibiotice cu acţiune topică:

tetraciclina, eritromicina, neomicina;

• depilatoare cu sulfură de bariu (BaS), sulfură de siliciu (SiS2) sau

tioglicolaţi,

• Pentru a combate infecţiile fungice ale unghiilor, stratului cornos şi

părului sunt folosite preparate cu clotrimazol, tiabendazol,
miconazol.

522
 PENETRAREA MEDICAMENTELOR ADMINISTRATE
TOPIC
Factorii care influenţează penetrarea
medicamentelor administrate topic şi implicit
biodisponibilitatea şi acţiunea formei farmaceutice
sunt în număr de trei:
• pielea;
• substanţele active;
• vehiculul – excipientul /baza de unguent

• Absorbţia prin piele este un proces complex,

dinamic, orice modificare a acestor factori, care se
pot influenţa reciproc, poate schimba fluxul
substanţelor active în traectul cutanat .

523
 PIELEA INTERVINE PRIN URMĂTOARELE
CARACTERISTICI BIOLOGICE
•VÂRSTA PIELII - vârsta individului; permeabilitatea
scade cu vârsta;

•CONDIŢIA PIELII – starea în care se află pielea,

•PIELEA INTACTĂ este o bună barieră; dacă este afectată

de diferiţi agenţi sau factori (cum ar fi substanţele
vezicante, acizii sau alcoolii) se pot produce leziuni,
abraziuni sau dermatite care favorizează penetrarea,

PIELEA ESTE INFLAMATĂ, cu pierderea stratului cornos

şi alterarea cheratinizării, permeabilitatea creşte,

• PIELEA ESTE ÎNGROŞATĂ şi sau are formaţiuni de solzi

(ca în cazul ihtiozei) permeabilitatea sa descreşte,
524
• Mulţi solvenţi pot deschide structura complexă,
densă a stratului cornos, influenţând penetrarea,

• Un amestec de SOLVENŢI POLARI ŞI NEPOLARI:

metanol şi cloroform îndepărtează lipidele
producând mutaţii artificiale, drept urmare
moleculele de substanţă medicamentoasă pătrund
mai uşor,

• SOLVENŢII APROTICI: dimetil-sulfoxid (D.M.S.O.),

dimetil-formamida (D.M.F.), dimetil-acetamida
(D.M.A.) potenţează absorbţia medicamentelor,
modificând temporar bariera cutanată,

525
 •LOCUL DE APLICARE ŞI MĂRIMEA ACESTUIA

•influenţează permeabilitatea în funcţie de grosimea şi natura stratului

cornos şi de densitatea anexelor de pe suprafaţa pielii,

•pentru aplicarea hiosciaminei în preparate topice cu acţiune sistemică se

utilizează regiunea postauriculară, unde stratul cornos este mai subţire şi
mai puţin dens, cu mai puţine glande sudoripare şi sebacee şi multe
capilare care cresc temperatura cu câteva grade (respectiv 4-5 grade),

•METABOLISMUL PIELII (în piele sunt metabolizaţi unii hormoni steroizi

şi substanţe cancerigene) poate determina eficacitatea terapeutică a
preparatelor în special a prodrogurilor,

•EFECTUL CIRCULATOR = creşterea fluxului sanguin poate reduce

timpul în care substanţa activă penetrantă rămâne în derm şi astfel creşte
gradientul de concentraţie al transportului prin piele (acest efect este de
obicei neglijabil),

•O piele congestionată are o absorbţie superioară (modifică bariera

cutanată).
526
• SUBSTANŢELE ACTIVE – influenţează gradul de
penetraţie după administrarea topică prin proprietăţile lor
fizico-chimice:

– forma şi mărimea particulelor;

– solubilitatea;
– coeficientul de partiţie (partaj) între faze;
– concentraţia sa efectivă

• Activitatea unor substanţe active este afectată:

• de valoarea pH-ului,
• de prezenţa unor cosolvenţi,
• de acţiunea de suprafaţă,
• de micelizare şi
• de formarea de complecşi.

• Pătrunderea substanţelor active se realizează prin

difuziune pasivă, conform legii lui Fick .
527
 VEHICULUL

•asigură preparatului caracteristicile cerute,

• consistenţa necesară aplicării topice
corespunzătoare,
•vehiculează substanţele active,
•favorizează atingerea concentraţiei eficiente la
locul de acţiune,
• poate schimba starea fizică şi permeabilitatea
stratului cornos (efect oclusiv), creşte conţinutul
în umiditate din piele, poate îmbunătăţi
penetrarea substanţelor active,

•s-a observat că folosind un film plastic, oclusiv

în tratamentul topic cu steroizi se măreşte
puterea de penetrare de 10 ori.
528
•Dintre bazele de unguent cele mai ocluzive sunt bazele
grase anhidre, apoi emulsii A/U şi cu efect mai mic
emulsiile U/A,

•Pulberile sicative şi loţiunile măresc suprafaţa de

evaporare şi usucă pielea,

•Preparatele care conţin umectanţi: glicerina,

propilenglicolul, polietilenglicolul sau emulgatori care
îndepărtează umiditatea de pe piele au efect contrar celui
aşteptat, uscând stratul cornos,

•În compoziţia excipienţilor sunt incluşi agenţii care

înlesnesc penetrarea şi când este cazul absorbţia
percutanată ( promotori de absorbţie sau promotorii de
penetrare).

529
 • PROMOTORI DE ABSORBTIE

• să fie inerţi farmacologic;

• netoxici, neiritanţi, nealergici;
• să aibă acţiune imediată;
• efect previzibil;
• după îndepărtare pielea să-şi recapete proprietatea
de barieră;
• să nu provoace pierderea fluidelor organismului, a
electroliţilor şi a altor materiale endogene;
• să fie acceptaţi din punct de vedere cosmetic;
• să aibă capacitate bună de etalare cu senzaţia
plăcută pe piele;
• să fie ieftini, inodori, incolori.
530
•S-au folosit cu succes solvenţii aprotici D.M.S.O., D.M.F., D.M.A. care
accelerează trecerea apei, coloranţilor, barbituricelor, steroizilor,
griseofulvinei, fenilbutazonei, anestezicelor locale, a unor antibiotice
şi săruri cuaternare de amoniu,

•Pot mări rezervele din stratul cornos a unor steroizi topici şi a

griseofulvinei,

•Folosirea D.M.S.O. a fost întreruptă pentru unele dezavantaje:

•acţiune iritantă,
•miros neplăcut,
•toxicitate.

•În privinţa toxicităţii aceasta a fost exagerată, întrucât pentru

acţiunea penetrantă aceasta nu este toxică, iar mirosul neplăcut este
datorat unui metabolit – dimetilsulfitul,

•Alţi agenţi de mărire a penetrării: pirolidonele, STA (care măresc

penetrarea la nivelul anexelor, acţionează prin reducerea tensiunii
interfaciale).

531
•Combinaţii ale acidului oleilic cu propilenglicolul
sunt promotori ai penetrării pentru unele
substanţe,

•Datorită lipsei de toxicitate şi eficacităţii cel mai

bun promotor este apa, aproape toate substanţele
pătrund mai uşor prin stratul cornos hidratat,
decât prin ţesutul uscat, de aceea orice substanţă
farmacologic inactivă care nu afectează stratul
cornos şi măreşte hidratarea acestuia este
considerată ca promotor al penetrării cutanate –
factori umectanţi naturali, ureea,

•Hialuronidaza poate accentua penetrarea unor

medicamente ducând chiar la absorbţia lor.
532
 AFINITATEA SUBSTANŢELOR ACTIVE PENTRU EXCIPIENT

•Eliberarea substanţelor active depinde de solubilitatea ei

în excipienţi:

•substanţele insolubile sau puţin solubile în baza de

unguent (unguente-suspensie) sunt cedate mai uşor;

•când baza de unguent este o emulsie, substanţa activă

se poarte găsi dispersată în mod diferit în fiecare din
fazele sistemului în funcţie de hidrofilia sau lipofilia sa,
influenţând cedarea şi implicit acţiunea terapeutică,

• Astfel, acidul salicilic suspendat în baze grase are

acţiune moderată, în baze emulsie A/U are acţiune
cheratolitică intensă,

•Substanţele active trebuie eliberate rapid din baza de

unguent, astfel încât viteza de absorbţie să fie controlată
de viteza de difuziune prin stratul cornos. 533
 • ABSORBŢIE PERCUTANATĂ
• EPIDERMUL VIU ŞI PORŢIUNEA SUPERIOARĂ
A DERMULUI

• afecţiuni inflamatorii (AINS, AIS),

• dureri provocate de arsuri (anestezice locale –

anestezina),

• pigmentarea excesivă a pielii (hidrochinona

care oxidează melanina),

• afecţiuni premaligne sau maligne (5-

fluorouracil).

534
• Absorbţia percutanată se poate face pe
două căi

• 1. transfolicular- prin anexele pielii –

pereţii foliculilor piloşi, glande sebacee
şi mai puţin prin glandele sudoripare;

• 2. transepidermal – prin stratul cornos,

intra sau intercelular,

535
Absorbţia percutanată – PROCES
DE DIFUZIE PASIVĂ

• S. MEDIC. DIZOLVATĂ ÎN VEHICUL,

• DIFUZEAZĂ PÂNĂ LA SUPRAFAŢA PIELII,

• DIFUZEAZĂ – EPIDERM VIU ŞI DERM,

• CAPILARE SANGUINE, ESTE DILUATĂ ÎN

TORENTUL CIRCULATOR
536
 ABS. PERCUTANATĂ – ACUMULAREA S. MEDIC.

•A. stratul cornos – elib. pe o durată mai lungă de

timp (efect rezervor),

• corticosteroizi (fluocinolon, hc., betametazon),

•alte substanţe – griseofulvina, acid fusidic,

hexaclorofen),

Accentuat de unii excipienţi- DMSO, DMA, sau prin

hidratarea str. cornos,

importanţă clinică – s. puternic active –

corticosteroizi, hormoni,
537
• B. Derm - (testosteron, alcool benzilic,
estradiol)- viteza insuficientă de difuzie în
lichide circulante,

• C. fixarea pe cale metabolică după adm.

medic. pe alte căi şi abs. în circ. sistemică
(acizi aminaţi sulfuraţi) prin încorporare în
structurile vii şi cheratinizate ale pielii.

538
 ALEGEREA BAZEI DE UNGUENT

• CONSISTENŢĂ CONVENABILĂ, ETALARE

BUNĂ,
• TOLERABILITATE,
• ≠ALERGIZANT,
• ≠ INCOMPATIBILITĂŢI CU CEL.
COMPONENTE,
• SĂ FACILITEZE PENETRAREA PRINCIPIILOR
ACTIVE ÎN ŢESUTURI,
• STABILITATE- CONSERVABILITATE,
• SĂ FIE LAVABILĂ,
• STERILIZABILĂ.

539
 BAZE DE UNGUENT

• A) BAZE DE UNGUENT GRASE – LIPOFILE,

ANHIDRE, HIDROFOBE
•

• sunt solubile în ulei şi insolubile în apă;

• nu se pot îndepărta prin spălare cu apă – nu sunt

lavabile;

• nu pot încorpora apă dacă nu au în compoziţie un

component cu proprietăţi emulsive,

• După aplicare acţionează ca preparate oclusive

• Se subîmpart în:
• lipogeluri;
• hidrocarburi-geluri;
• silicongeluri. 540
 • 1. LIPOGELURILE - amestecuri de trigliceride

• sunt constituite din grăsimi vegetale sau animale, sau din derivaţi
ai acestora şi din ceruri,
• consistenţă fluidă, moale sau solidă, în funcţie de acizii graşi cu
care se face esterificarea.
• Conţin şi acizi graşi liberi, fosfatide, sterine, hidrocarburi şi
vitamine.

• GRĂSIMI VEGETALE

• Uleiurile vegetale fixe care datorită caracterului nesaturat sunt

supuse autooxidării,
Sunt bine tolerate de piele; pentru a le mări stabilitatea şi
consistenţa se pot hidrogena, obţinând produse cu puncte de
topire mai ridicate şi mult mai stabile.

• Uleiurile hidrogenate au proprietăţi dermatologice asemănătoare

axungiei,

• ulei de ricin hidrogenat, ulei de arahide hidrogenat,

541
 •GRĂSIMI ANIMALE

•Axungia – grăsime naturală obţinută prin topirea

ţesutului adipos al porcului (grăsimea de pe abdomen -
osânza),
• Are o consistenţă mai mare şi un indice de aciditate
mai mic,
• constituită din trigliceride semisolide cu p.t. în jur de
400C; poate încorpora până la 15% apă,

•Are afinitate faţă de grăsimile din piele, cedând

substanţele încorporate,
• Dezavantaj - că râncezeşte uşor şi pentru mărirea
stabilităţii se adaugă antioxidanţi: galatul de propil
(ADEPS SUILLUS CONSERVATUS).

542
 GRĂSIMI DE SEMISINTEZĂ
• esterificarea glicerinei cu acizii graşi obţinuţi prin
hidroliza grăsimilor şi a uleiurilor naturale,

• Prin selectarea anumitor acizi cu o anumită greutate

moleculară se obţin gliceride de consistenţă variabilă,

• Pot fi constituite dintr-un amestec de trigliceride,

digliceride şi monogliceride,

• Acizii graşi fiind lipsiţi de duble legături, gliceridele de

semisinteză sunt stabile şi nu se autooxidează,

• Sunt produse: inodore, incolore, albe, cu

compatibilitate fiziologică corespunzătoare.
543
 CERURI

• produse naturale constituite din esteri ai acizilor graşi şi ai

alcoolilor superiori,
• origine animală (majoritatea) sau vegetală,

• CETACEU – ceara de caşalot alb, de balenă (Physeter

macrocephalus) sau spermaceti,

• Spermacetul este produs obţinut din substanţele grase conţinute

în cavitatea pericraniană a balenei,

• Compoziţie: palmitat de cetil şi miristat de cetil alături de esteri ai

acizilor graşi superiori nesaturaţi,

• Este folosit în unguente medicamentoase şi cosmetice, deoarece

conferă un aspect omogen şi lucios.

544
 LANOLINA – CERA LANAE, ADEPS LANAE

• grăsimea de lână este ceara obţinută din secreţia care impregnează lâna de oaie,
• trigliceride din glandele sebacee şi ceară provenind din celulele epidermice
cheratinizate,
•
• Această secreţie este separată de pe lână cu solvenţi, debarasată apoi de trigliceride,
rafinată prin neutralizare, decolorare şi dezodorizare,

• Este un produs translucid,

• Proprietăţile sunt foarte diferite: culoare, miros, compoziţie şi alte caracteristici,
dependente de procesul tehnologic de obţinere şi purificare.
• În F.R. X sunt două monografii:
• lanolina anhidră
• lanolina hidratată 25% apă.

• Trebuie să corespundă condiţiilor de calitate din F.R. X:

• punct de picurare,
• indice de aciditate,
• indice de iod – mic, având un număr mic de duble legături,
• indice de peroxid important pentru că alcoolii din lanolină se oxidează uşor,
• indice de apă mare,
• solubilitate în solvenţi organici: eter, cloroform, acetat de etil.

545
 LANOLINA – CERA LANAE, ADEPS LANAE

• Din punct de vedere chimic conţine 4

grupe mari de compuşi:

• hidrocarburi 1% - cea mai mică cantitate;

• esteri ai acizilor cu alcooli cu p.t. ridicat, în
proporţie de 90-95%;
• acizi graşi liberi
• alcooli liberi în proporţie de 4%.

546
 DINTRE ALCOOLI

• alcooli alifatici: normali, izoalcooli, dioli;

• steroli;
• triterpenici.

• Cel mai important fiind colesterolul, apoi dihidrocolesterolul

din grupa sterolilor; lanosterolul, agnosterolul şi
dihidrolanosterolul din grupa alcoolilor terpenici.

• DEZAVANTAJELE LANOLINEI

• miros persistent,
• aderenţă prea mare,
• vâscozitate mare,
• reacţii alergice şi sensibilitate la oxidare.

547
 •A. ALCOOLII DE LÂNĂ (hidroliza lanolinei)

•amestec de colesterol, dihidrocolesterol – colestanul,

agnosterol, lanosterol, precum şi izoalcoolii alifatici şi
dioli optic inactivi,

• masă solidă galbenă până la brun deschis, cu

consistenţă friabilă, cu fractură strălucitoare, omogenă,
cu miros asemănător lanolinei,

•Insolubili în apă, solubili în solvenţi organici, apolari,

• Sunt folosiţi ca emulgatori de tip A/U dar pot stabiliza şi

emulsii U/A prin asociere cu emulgatori ce dau emulsii
U/A,
•
•În F.R. X nu este monografie de alcooli de lână.
548
 B. ALTE PRODUSE OBŢINUTE
DIN LANOLINĂ (fracţionare )

• –LANOLINĂ LICHIDĂ – cuprinde fracţiunea

de esteri ai acizilor şi alcoolilor cu greutate
moleculară mică, fluidă şi se numeşte şi ulei
de lanolină, miscibilă cu grăsimile, mai puţin
lipicioasă ca lanolina,
• LANOLINĂ CEROASĂ – este alcătuită din
esteri cu greutate moleculară mare,
consistenţă apropiată cerii.

549
• hidrogenare catalitică se obţine LANOLINA
HIDROGENATĂ formată din alcooli şi acizi saturaţi
rezultaţi din transformarea esterilor, masă albă, omogenă,
lipsită de miros şi stabilă, având capacitate emulsivă A/U,

•prin esterificarea grupărilor OH libere din lanolina

naturală se obţine LANOLINA ACETILATĂ, produs
hidrofob, solubil în ulei vegetal şi ulei de parafină, nu se
poate folosi la emulsii A/U, având însă proprietatea de a
forma pe piele un film hidrofob, inodor, nelipicios,

•prin alcooliză se obţine esterul izpropilic al lanolinei

LANOLINATUL DE IZOPROPIL care este inodor, incolor,
cu acţiune emolientă, plasticizantă şi stabilizantă a
emulsiei A/U.

550
•prin etoxilare cu oxid de etilen se obţine Lanolina
hidrosolubilă.

• Lanolinele etoxilate sunt produse moi, mai puţin

vâscoase ca lanolina, emoliente, cu proprietăţi
tensioactive superioare lanolinei,

•Sunt produse hidrofile, miscibile cu apa şi chiar

solubile în apă, dacă raportul între oxidul de etilen şi
lanolină este de 30:1,

• Sunt utilizate pentru emulsii U/A, fiind şi plasticizanţi

şi emolienţi.
551
 •CEARA DE ALBINE

•este o altă ceară utilizată la obţinerea bazelor de

unguent, ceară albă obţinută prin tratarea cerii
galbene care este materia constitutivă a pereţilor
fagurilor construiţi de albine Apis melifica,

•Se topeşte fagurele la 100-1200C pentru a distruge

germenii, se filtrează pentru eliminarea fibrelor
vegetale apoi este albită mai ales prin trecere prin
argilă şi cărbune şi apoi expunere la soare,

•Se prezintă ca produs alb, cu suprafaţa mată,

insolubil în apă, parţial solubil în alcool concentrat la
cald şi eter, complet solubil în uleiuri fixe şi volatile,
p.t. 61-650C şi indice de aciditate crescut.
552
 • Este formată din trei tipuri de constituenţi

• hidrocarburi liniare şi saturate cu 27-39 atomi de carbon,

în proporţie de 20%;

• esteri de acizi şi alcooli (70%) cu greutate moleculară

mare – esteri ai acizilor liniari şi saturaţi cu 14-30 atomi
de carbon şi alcooli liniari şi saturaţi cu 14-30 atomi de
carbon;

• o proporţie de 10-20% o reprezintă acizii liberi, acizi

liniari, saturaţi cu număr par de atomi de carbon 14-30,

• Este utilizată pentru a mări consistenţa bazelor de

unguent, favorizând emulsiile A/U, intră în compoziţia
cold-cremelor = răcoritoare.

553
 2. GELURI DE HIDROCARBURI
•hidrocarburi minerale: vaselina, uleiul de parafină şi parafina
solidă:
•hidrocarburi animale: perhidroscualen.

•Vaselina, parafina şi uleiul de parafină sunt oficinale.

• Sunt obţinute din reziduurile de la distilarea petrolului brut,

care este supus mai întâi distilării la presiune normală,
separându-se gazul, benzina şi petrolul,

•Apoi reziduul este supus unei noi distilări sub presiune

redusă, când separă uleiul de parafină uşor (care este
format din ulei fluid) şi parafina solidă (un ulei de parafină
mediu), rămânând un reziduu din care se obţine vaselina.

554
 VASELINA

• este obţinută prin purificarea şi înălbirea reziduului obţinut la

distilarea petrolului brut,

• hidrocarburi saturate cu 22-35 atomi de carbon, care sunt fie

hidrocarburi aciclice, cu lanţ linear sau ramificat, fie hidrocarburi
naftenice (hidrocarburi ciclice),

•mai greu tolerată de piele, putând fi iritantă, nu are afinitate pentru

grăsimile pielii, nu se adsoarbe, fiind folosită pentru unguente de
protecţie, cu acţiune ocluzivă,

• Prin încălzire sau sub acţiunea unei forţe mecanice se distruge

structura de gel, în repaus aceasta se reface, deci are proprietăţi
tixotrope,

•VASELINA ARTIFICIALĂ , numită şi unguent de parafină, este un

amestec de ulei de parafină şi parafină solidă, în proporţie de 1:4 are
tendinţa de separare a fazelor.

555
 • ULEIUL DE PARAFINĂ

• este un amestec de hidrocarburi aciclice cu lanţ drept sau ramificat

sau hidrocarburi naftenice cu greutate moleculară mică,

• Este un produs fluid prezentând două tipuri

• uşor, cu densitate mică: PARAFFINUM PERLIQUIDUM; - folosit

pentru scderea consistenţei preparatelor (prin distilare din
fracţiunea uşoară),

• greu, gros sau vâscos – cel mai folosit în preparatele

dermatologice: Paraffinum subliquidum

• PARAFINA

• este un amestec de hidrocarburi solide, aciclice, cu lanţ drept, cu

22-35 atomi de carbon, cu p.t. 48-620C,asemănătoare cerii,
• Parafina este folosită pentru creşterea consistenţei unguentelor.

556
 • PLASTIBAZA
• este un gel artificial obţinut prin dizolvarea a 5% polietilenei cu
greutate moleculară mai mică de 20.000 în ulei de parafină la 1300C şi
răcire bruscă la 500C,

• Nu-şi modifică consistenţa la variaţii de temperatură sau la asociere

cu cantităţi mari de pulbere,

• Trebuie bine purificate, pentru a fi bine tolerate de piele,

• EUCERINA =VASELINA COLESTERINATĂ

• Eucerina şi unguentul simplu sunt baze grase ,din categoria bazelor

• de absorbţie care dau cu apa emulsii A/U.

557
 PERHIDROSCUALENUL

• hidrogenarea scualenului, obţinut de la

extracţia vitaminei A din uleiul de ficat de
peşte,

• chimic este hexametil (2,6,10,15,19,23)

tetracosan - 24 atomi de carbon,

• incolor, are densitate mică, este solubil în

solvenţi organici şi este bine tolerat de către
piele.
558
 3. SILICONGELURI – GELURI DE SILICONI
(POLISILOXANI)
• Sunt compuşi organici de siliciu, constituite din lanţuri
din atomi de siliciu şi oxigen, celelalte valenţe fiind
satisfăcute de radicalii organici: metil, etil, fenil,

• sunt folosite în special pentru preparate hidrofobe, fiind

incluse în preparate de protecţie contra noxelor dermice
hidrofile,
•
• Grăsimile de siliconă cu structură liniară şi greutate
moleculară mai mare (ca cea a fluidelor);

• Rezine de silicone cu structură reticulară, ramificată si

greutate moleculară mai mică şi;

• Cauciucuri de silicone cu structură reticulară au şi punţi

de etilen sau metilen care se formează la obţinerea lor.
559
 ULEIUL DE SILICON – DIMETILPOLISILOXANUL, DIMETICON, DIMETILSILICON

• produs lichid cu o gamă mai mare de viscozitate datorită gradului de polimerizare diferit (n),

•PROPRIETĂŢI

•hidrofobie pronunţată,
•stabil la temperaturi ridicate,
•lipsit de culoare şi miros,
• inert faţă de agenţii chimici,
•lipsit de acţiune fiziologică proprie,
•se fixează pe numeroase tipuri de suprafeţe, pe care le face hidrofobe;

•UTILIZĂRI

•pot fi emulsionate cu agenţi tensioactivi neionici, anionici sau cationici, formând

emulsii stabile U/A,
• preparate de protecţie şi produse cosmetice,

•acoperă epidermul cu un film subţire şi durabil fără a modifica sensibilitatea tactilă

sau să stânjenească respiraţia pielii,
• Nu se recomandă când este necesară o drenare liberă sau pe pielea inflamată sau cu
rosături,
•Sunt iritante pentru mucoasa oculară – dau o senzaţie de arsură, care durează 1-2
zile, apoi trece fără urmări.
560
 BAZE DE UNGUENT EMULSII A/U
• fază internă - apa sau o soluţie apoasă,
• fază externă - hidrocarburi, gliceride, ceruri,
alcooli sau acizi superiori liberi, siliconi,
• emulgatori neionogeni – spanuri, monostrearat
de gliceril, colesterol, alcooli de lână),
• emulsionează o cantitate mai mică sau mai
mare de apă, şi sunt numite baze de absorbţie
sau baze potenţial emulsii A/U.

•UNGUENTUL SIMPLU,
•UNGUENTUL CETILIC,
•UNGUENTUL DE ALCOOLI DE LÂNĂ ANHIDRU
561
 UTILIZĂRI
 Prin aplicare pe piele dau un film similar bazelor de
hidrocarburi, cu efect oclusiv, micşorând penetrarea apei
prin epidermă,
 Sub formă hidratată au o putere de hidratare mai mare,
pielea absoarbe umiditatea din baza de unguent,
 Nu sunt lavabile, au consistenţă mai bună decât bazele
lipofile şi capacitate superioară de penetrare şi cedare a
substanţelor încorporate,
 Se amestecă cu sebumul,
 Sunt folosite pentru acţiune superficială şi hidratarea
stratului cornos,
 Cele care au ceară în compoziţie sunt denumite „cold-
creme”; la aplicare dau o senzaţie răcoritoare pe piele.
562
 BAZE DE UNGUENT EMULSII U/A

• Au compoziţie variată şi sunt mai frecvent folosite,

• Se prezintă ca baze anhidre sau hidratate,
•
• BAZELE ANHIDRE

• faza lipofilă + emulgatori care în prezenţa apei dau emulsii U/A

(Emulgatori- cerurile Lanette – amestecuri de emulgatori),
• preparatele fiind lavabile - F.R. X unguentul emulgator),

• Prin hidratarea unguentului emulgator se obtine unguentul

emulgator hidratat,

• Cremele cu stearaţi au ca emulgatori săpunurile de sodiu, potasiu,

amoniu, T.E.A. şi sunt numite „vanishing cream”,

563
 UTILIZĂRI
•Au o proporţie mare de apă, pe care o pot pierde rapid,

•Pentru a încetini pierderea apei se adaugă substanţe higroscopice:

glicerină, propilenglicol, P.E.G.,

•Sunt bine tolerate de piele, însă având o compoziţie complexă apar

incompatibilităţi,

• Sunt puţin stabile, se poate desface emulsia, se pot deshidrata,

înmuia sau râncezi,

• Se asociază cu substanţe bactericide, fungicide şi antioxidante,

•Au penetrare mai bună, dar variabilă,

•Prin substanţele tensioactive se uşurează penetrarea prin aparatul

pilosebaceu,

• Sunt lavabile,
564
 BAZE DE UNGUENT HIDROFILE

• 1. HIDROGELURI – GEL DE MACROMOLECULE

• anorganice: bentonită, veegum, aerosil sau hidroxid de aluminiu;

• semisintetice: derivaţi de celuloză;
• sintetice: carbopol şi A.P.V.;

• 2. GELURI DE POLIETILENGLICOLI

• Hidrogelurile sunt geluri apoase sau hidroglicerinate în care

macromoleculele formează o reţea tridimensională care cuprinde
întreaga fază lichidă (gel de amidon - glicerogel).

• Hidrogelurile au cantitate mai mare de apă sau apă şi glicerină,

care reprezintă mediul de dispersie şi este în proporţie de peste
90%,

• Gelurile de P.E.G. sunt alcătuite din amestecuri de P.E.G.-uri fluide

şi solide în anumite proporţii,
565
 AVANTAJE

• sunt fiziologic indiferente,

• sunt lavabile,
• se usucă după aplicare pe piele formând un
film la locul de aplicare,
• sunt preferate de bolnavii seboreici (cu
pielea sensibilă la grăsimi),
• sunt indicate în tratamentul regiunilor
păroase, a mucoaselor sau pe pielea
traumatizată;
• pH-ul poate fi reglat prin tamponare;
• consistenţa este influenţată puţin de
temperatură sau nu variază deloc.
566
 DEZAVANTAJE

– în funcţie de natura macromoleculelor prezintă incompatibilităţi

cu unele substanţe active;

– sunt instabile, au tendinţa de a se deshidrata, neajuns ce poate fi

evitat prin asociere cu glicerină,

• Gelurile din macromolecule organice naturale sunt medii bune de

cultură pentru microorganisme,

• Pentru a evita dezvoltarea în special a mucegaiurilor se adaugă

substanţe antifungice,

• Puterea de penetrare fiind nulă, nu se utilizează decât pentru

acţiunea de suprafaţă,

• Dacă substanţa activă nu este legată de polimer, este cedată

uşor,

•
567
 P.E.G.-URILE (MACROGOLII), CARBOWAXURI

• nu hidrolizează, putându-se asocia cu

excipienţii anhidri: vaselină, lanolină şi uleiuri,
• activitate osmotică exagerată datorită
higroscopicităţii, ceea ce prezintă un avantaj în
exemplele supurative, când secreţiile sunt
adsorbite,
• DEZAVANTAJ - deshidratează pielea şi întârzie
penetrarea prin învelişul cutanat,
• Datorită higroscopicităţii sunt contraindicaţi în
dermatoze când pielea este deja uscată,
• Datorită hidrofiliei nu favorizează penetrarea
prin pielea intactă.
568
•Aceste baze sunt utilizate mai ales pentru acţiunea de suprafaţă,

• Ele pot încorpora antiseptice sau antifungice,

• Când stratul cornos este alterat sau lipseşte, P.E.G.-urile sunt utilizate
pentru administrarea de substanţe care trebuie să se disperseze în secreţiile
plăgilor,

•Unguentele cu P.E.G.-uri sunt neocluzive, se amestecă uşor cu secreţiile

plăgilor, nu pătează lenjeria,

•În ele se dizolvă multe substanţe active, gudroane, Balsam de Peru,

anestezină,

• Vâscozitatea consistentă a acestor baze poate fi ameliorată prin

administrarea unei proporţii mici de apă (10%), o cantitate mai mare fluidifică
baza,

• Pentru a încorpora o cantitate mai mare de apă se înlocuieşte o parte de

P.E.G. cu alcool cetilstearilic sau alcool stearilic prin topire,

•Incompatibilităţi: iod, iodură de potasiu, acid tanic, fenol, săruri de aur,

mercur sau bismut,
• Diminuă activitatea sărurilor cuaternare de amoniu şi a nipaesterilor,
569
inactivând rapid şi unele antibiotice – bacitracina şi penicilina.
•Când nu se specifică baza de unguent se foloseşte o bază
de unguent oficinală:

•unguentul simplu fie ca bază de unguent grasă, fie ca bază

de absorbţie, formând cu apa emulsii A/U;

•unguentul emulgator obţinându-se emulsii U/A;

•unguent cu P.E.G., unguent cu glicerină (folosit mai mult

pentru acţiunea emolientă) ca baze hidrosolubile.

•În bazele de unguent se mai pot adăuga agenţi de

îngroşare, emulgatori, sisteme tampon, antioxidanţi,
conservanţi, parfumuri.

570
 PREPARAREA UNGUENTELOR

• unguente-soluţii cu substanţele active solubilizate;

• unguente-suspensii cu substanţele dispersate în excipienţi;
• unguente-emulsii ce conţin o soluţie apoasă de substanţe active emulsionată
în faza grasă, sau soluţie uleioasă emulsionată în faza hidrofilă,
• Unguente-polifazice care conţin una sau mai multe substanţe active
suspendate, altele emulsionate, unele putând să fie dizolvate,

• Obţinerea bazelor de unguent prin procedeul de topire este necesar atunci

când acestea au p.t. diferite, sau este uşurată dizolvarea unor principii active,

• Prin încălzire este uşurată malaxarea, iar emulsionarea are loc la o anumită
temperatură (la cald),

• În toate cazurile se continuă amestecarea până la răcire, pentru a nu se

produce separarea componentelor,

• Bazele de unguent geluri se obţin dependent de natura macromoleculelor la

rece sau la cald.

571
• Încorporarea substanţelor active se face în funcţie de proprietăţile acestora
şi proporţia lor în baza de unguent,

• Când substanţele sunt solubile într-un component al bazei de unguent, se

dizolvă, de obicei la cald, în excipientul topit, având grijă ca la răcire să nu
se obţină soluţii suprasaturate din care pot recristaliza,

• Substanţele volatile se adaugă aproape la răcire, pentru a nu se volatiliza,

• Unguentele-suspensii conţin substanţele pulverizate în funcţie de natura

unguentului (ex. oftalmic) şi locul de aplicare, fiind amestecate apoi după
pulverizare cu baza de unguent,

• Unguentele-emulsii – substanţele active liposolubile se dizolvă în faza

uleioasă şi se emulsionează U/A, iar cele hidrosolubile se dizolvă în faza
apoasă înainte de emulsionare şi se realizează emulsia în condiţii
determinate de temperatură,

• La fel se încorporează şi alţi adjuvanţi: conservanţi, antioxidanţi,

substanţe tampon.

572
 UNGUENTE OFTALMICE
(OCULENTA)

• Sunt forme sterile, de consistenţă semisolidă, obţinute prin dispersarea

substanţelor medicamentoase în excipienţi şi destinate tratamentului afecţiunilor
oculare sau în scop de diagnostic.

• Trebuie să corespundă prevederilor monografiei de generalităţi „Unguenta”.

• Se aplică în sacul conjunctival, pentru tratamentul afecţiunilor pleoapelor sau
pe gene, preferându-se aplicarea lor seara.

• Unguentele oftalmice sunt indicate mai ales pentru prelungirea acţiunii unui
medicament.

• Unguentele oftalmice trebuie să fie sterile şi practic lipsite de contaminare cu

particule străine,

• Unguentele oftalmice conţin: agenţi antimicrobieni (antibacterieni, antivirali),

midriatice, antiinflamatoare
•.
• Baza de unguent poate fi utilizată şi fără a conţine o substanţă activă, în scop
emolient sau lubrifiant.

573
 BAZE DE UNGUENT - CONDIŢII

• -să nu fie iritante;

• -să aibă consistenţă moale, să se etaleze uşor;
• -să fie sterilizabile şi stabile în timp;
• -să cedeze uşor substanţa medicamentoasă.
•
• Se folosesc - excipienţi hidrofobi (lipofili): vaselina, parafina lichidă
• - în asociere cu produse hidrofile: lanolină 5-10%, alcool cetilic 2-
3%, colesterol, ceară, care conduc la unguente tip emulsie H/L, miscibile cu
lichidul lacrimal.
•
• Când se urmăreşte o resorbţie mai rapidă se utilizează baze de unguent de tip H/L
sau hidrogeluri (din macromolecule hidrofile).
•
• Adjuvanţi: antimicrobieni, antioxidanţi, stabilizanţi, conservanţi (clorbutanol,
nipaesteri, alcool feniletilic, acetatul de fenilmercur).
•
• Sterilizare- excipienţi - la 150-1600C, 1-2 ore;
• - vesela - prin căldură uscată;
• -substanţele termolabile - cu oxid de etilen.

574
 PREPARARE

• Cu toate că unguentele pot fi sterilizate cu radiaţii ionizante, în

mod obişnuit ele se prepară aseptic atât în farmacie cât şi în
industrie, în boxa sterilă.
• Substanţa medicamentoasă este introdusă în baza de unguent
prin dizolvare, dispersare sau emulsionare, obţinându-se unguente
oftalmice tip soluţie, emulsie L/H sau H/L sau polifazice.
•
• Fazele preparării includ:
•
• -prepararea bazei de unguent;
• -clarificarea ei;
• -sterilizarea;
• -adăugarea substanţelor active şi auxiliare;
• -omogenizarea (dezaerare sub vid);
• -condiţionarea.

575
 CONDIŢIONAREA UNGUENTELOR OFTALMICE

• Øîn industrie, ele se repartizează în tuburi fabricate din metal

(aluminiu, staniu siliconate) sau plastomeri, cu capacitate de 5 g prevăzute
cu orificiu efilat pentru a facilita aplicarea şi a oferi protecţia la
contaminarea microbiană,

• Pentru a nu reacţiona cu substanţele formulate în unguentul

oftalmic, tuburile se siliconează în interior,

• Tuburile se închid cu dopuri din material plastic, apoi se sterilizează

cu oxid de etilen şi se aduc pe linia de repartizare a unguentelor,

• Umplerea lor (dozarea) se efectuează prin metoda volumetrică cu

dispozitive automate, tip seringă,

• Ambalarea unguentelor oftalmice se efectuează în cutii de carton

inscripţionate, împreună cu prospectul,

• Ele se stochează în depozitul întreprinderii, în vederea efectuării

controlului de calitate.

576
 PATCHES, TRANSDERMAL – EMPLASTRA TRANSCUTANATA”
F.R. X, SUPLIMENT 2004

 preparate farmaceutice flexibile, de formă variată, ce conţin una sau mai multe
substanţe active,

• destinate aplicării pe pielea intactă,

• eliberează substanţa activă în circulaţia generală după pasajul direct prin piele,

•Trebuie să corespundă testului privind uniformitatea conţinutului (testul C pentru

preparatele unidoză),

• Se poate cere să se demonstreze eliberarea substanţei active, utilizând testul

„Testul de dizolvare pentru sistemele transdermice”,

•Se conservă la temperatura camerei,

• Pe etichetă se precizează cantitatea totală de substanţă activă pe pachet şi

doza cedată pe unitatea de timp şi aria de suprafaţă.

577
 AVANTAJELE SISTEMELOR TERAPEUTICE TRANSDERMICE

- Substanţa medicamentoasă intră direct în circulaţia sanguină,

evitându-se dificultăţile legate de calea orală de administrare a
substanţei medicamentoase datorate pH-ului gastro-intestinal,
activităţii enzimatice, interacţiunii medicamentului cu alimentele,
băuturile sau cu alte medicamente administrate oral,

• alternativă de administrare atunci când calea orală nu se poate

folosi, ca de exemplu În cazul vomei şi/sau diareei,

• Evită riscurile şi inconvenienţele terapiei parentale,

• Efectul poate fi extins pe o perioadă de câteva zile printr-o

singură aplicare, fiind astfel mai uşor de acceptat de către pacient, în
comparaţie cu formele care necesită administrări frecvente,

• Pot fi uşor îndepărtate de pe suprafaţa pielii, întrerupând rapid

efectul substantei medicamentoase (dacă este necesar),

578
 DEZAVANTAJELE SISTEMELOR TRANSDERMICE

-Calea de administrare transdermică nu se

poate folosi pentru medicamentele care irită
sau sensibilizează pielea,

•Nu se pot utiliza substanţe medicamentoase

cu potenţă mică, deoarece impermeabilitatea
pielii limitează pătrunderea acestora,

•Sunt dificil de fabricat.

579
 SISTEME TERAPEUTICE TRANSDERMICE

SUPORT EXTERN PE CARE ESTE

FIXAT UN PREPARAT CARE CONTINE
SUBSTANŢELE ACTIVE,
SUPRAFAŢA DE ELIBERARE A
SUBSTANŢELOR ACTIVE ESTE
ACOPERITĂ CU O FOLIE PROTECTOARE,
SUPORT EXTERN – MEMBRANA
IMPERMEABILA FAŢĂ DE SUBSTANŢELE
ACTIVE ŞI FAŢĂ DE APĂ, SUSŢINE ŞI
PROTEJEAZĂ PREPARATUL
580
 STT
• Substante active

• EXCIPIENTI

• Stabilizanti, solubilizanti, substante

destinate modificarii vitezei de eliberare sau
sa favorizeze absorbtia transdermica,
• matrita solida sau semisolida, uni sau
multistrat,

581
 • SISTEMELE TERAPEUTICE TRANSDERMICE TREBUIE SĂ
ÎNDEPLINEASCÂ O SERIE DE CONDIŢII

• -să cedeze controlat substanţa medicamentoasă către

pielea intactă, In vederea absorţiei În circulaţia sistemică;

• - să astupe pielea, pentru a asigura fluxul

medicamentului într-un singur sens;

• - adezivul sistemului, vehiculul şi substanţa activă

trebuie să fie neiritante şi să nu sensibilizeze pielea
pacientului;

• - plasturele trebuie să adere strâns de piele, fără a fi

deteriorat în timpul utilizării;

• - să nu permită proliferarea bacteriilor pe zona unde a

fost aplicat ca urmare a efectului ocluziv.
582
• În funcţie de mecanismul de cedare a
substanţei medicamentoase sistemele
transdermice se clasifică în:

• - sisteme cu membrană (rezervor),

• - sisteme tip matriţă,

•
• - sisteme mixte.
583
 SISTEME CU MEMBRANĂ (TIP REZERVOR)

• Principiul activ este

inclus într-un rezervor
lichid sau semisolid,
• -eliberarea principiului
activ este controlată
cu ajutorul unei
membrane cu diferiie
caracteristici.

Fig.1. Reprezentarea schematică a unui STT de tip depozit (după Voigt}(81)

584
 EXEMPLE

NR. MEMBRANĂ EXEMPLU

CRT.

1. PROPILENĂ TRANSDERM SCOP –

SCOPODERM TTS,
CATAPRESS TTS
2. COPOLIMER NITRODERM TTS,
(etilen – vinilacetat) ESTRADERM TTS,
DURAGESIC (fentanil),
3. NEPOROASĂ SISTEMUL HERCON

585
 SISTEME TIP MATRIŢĂ

- substanţa activă este inclusă într-o matriţă

hidrofilă sau Iipofilă, predominant dispersată
omogen sub formă de particule solide, o porţiune
mai mică fiind în stare de dispersie moIeculară,

•Nitro- dur II,

•Minitran,
•Deponit
•Frandol (isosorbid dinitrat),

586
 SISTEME TRANSDERMICE CU NITROGLICERINĂ

• NITRODERM (NOVARTIS) - CU 25 ŞI 50MG

• Plasturele este aplicat pe piele în zona inimii sau pe alte
zone gIabre (partea interioară distală a extremităţilor),
• Pentru a se evita iritarea pielii zonele de aplicaţie se
rotesc.

• Sistemul Transderm-Nitro (Summit) reprezintă o unitate

plată, pentru a elibera controlat nitroglicerina printr-o
membrană , continuu, timp de 24 de ore,

• Sistemele sunt proiectate pentru a elibera in vivo 2,5, 5, 10

şi 15 mg nitroglicerină în 24 ore din plasturi a căror
suprafaţă este de 5, 10, 20 şi respectiv 30 cm2.

587
 SISTEME TRANSDERMICE CU CLONIDINĂ (ANTIHIPERTENSIV)

•Sistemul Catapress a reprezentat primul

STT comercializat,

•Sistemul cedează o doză terapeutică cu o

viteză constantă timp de 7 zile (se
administrează o dată pe săptămână),

• Sistemele de 3, 5, 7 şi 10 cm2 cedează 0,1,

0,2 şi 0,3 mg clonidină/zi.
588
•Se aplică pe zone fără păr de pe antebraţ ori tors,

•Cantitatea de substanţă eliberată este proporţională cu

suprafaţa sistemului,

• Nivelele plasmatice terapeutice sunt atinse la 2-3 zile după

aplicarea iniţială a sistemului,

•Aplicarea unui nou plasture pe pielea curată la interval de o

săptămână menţine constantă concentraţia plasmatică
terapeutică a clonidinei,

•Dacă plasturele este îndepărtat fără a fi înlocuit cu unul nou,

nivelul plasmatic de clonidină persistă aproximativ 8 ore, apoi
scade treptat, în decurs de câteva zile,

• În această perioadă, presiunea sângelui revine la nivelele

anterioare. 589
 SISTEME TRANSDERMICE CU SCOPOLAMINĂ
•SISTEMUL TRANSDERM ~ SCOP (CIBA)

•Se foloseşte pentru prevenirea greţeî şi vărsăturiior

asociate cu răul de mişcare,

•Plasturele are o suprafaţă de 2,5 cm2 şi conţine 1,5 mg

scopolamină,

• Se poziţionează discul adeziv în spatele urechii cu

aproximativ 4 ore înainte de momentul obţinerii efectului
antiemetic cerut,

•Plasturele se poate păstra în locul respectiv până la 3

zile,

• Dacă se doreşte continuarea tratamentului, primul disc

trebuie îndepărtat şi un nou disc se plasează în spatele
590
celeilalte urechi.
 SISTEME TRANSDERMICE CU ESTRADIOL
(ESTRACOMB TTS 50, FEM 7, CLIMARA,DEMESTRIL )

tratamentul simptomelor vasomotorii asociate menopauzei,

 în hipogonadism la femei,
 histerectomie,
insuficienţă ovariană primară,
vaginite atopice,

•ESTRADERM (CIBA) este conceput în 3 variante de

concentraţie: 25, 50 sau 100 mg estradiol-zi, care permit
ajustarea dozei,

•Aplicarea se face de obicei pe abdomen, îndepărtându-se

după 24 ore de la aplicare, la fiecare 3-4 zile,

• Tratamentul durează 2-4 săptămâni, urmat de o pauză de 2-

7 zile . 591
 SISTEME TRANSDERMICE CU NICOTINĂ

•Nicotina absorbită transdermic este destinată să reducă atât pofta

de fumat cât şi simptomele abstinenţei,

•Se cunosc mai multe sisteme cu nicotină:

•- Havitol (Basel),
•- Nicoderm (Marion)
•- Nicotral (Merrel Dow)
•- Protep (Parke-Davis Lederle)

•De obicei se aplică pe antebraţ sau pe partea superioară a

trunchiului, pacienţii fiind sfăţuiţi să nu fumeze atâta timp cât
poartă plasturele,

•Plasturii sunt recomandaţi pentru perioade de tratament de până

la 12 săptămâni,

592
 ALTE SISTEME TERAPEUTICE TRANSDERMICE

•DURAGESIC (ALZA) conţine fentanil, un analgezic opioid folosit

pentru combaterea durerii cronice,

•Sistemul transdermic cu testosteron - TESTODERM (Alza) este

folosit pentru administrarea testosteronului deficitar sau absent la
bărbaţi, se aplică pe pielea scrotului, unde absorbţia este optimă (se
foloseşte 2224 ore zilnic, timp de 6-8 săptămâni),

•Sistemul TRANS-VER-SAL (Tsumura Medical) este folosit pentru

tratarea infecţiilor virale (negi), conţine 15% acid salicilic, care este
eliberat de-a lungul a 8 ore, se aplică de preferinţă seara la culcare,
după ce suprafaţa negului a fost netezită cu pila furnizată,

• Zona acoperită de plasture trebuie să fie strict controlată (să se

acopere doar suprafaţa negului), iar negul se umezeşte cu o picătură
de apă caldă inainte de aplicare, regiunea din jur rămânând uscată.

593
 REGULI PRIVIND APLICAREA SISTEMELOR TRANSDERMICE

• Locul de aplicare trebuie să fie curat, uscat şi lipsit de păr (zonă

glabră),

•Plasturele nu se aplică pe pielea grasă, iritată, cu tăieturi sau

deteriorată, când nu se poate controla absorbţia substanţei
medicamentoase,

• Deoarece este posibilă aparitia unor iritatii ale pielii, la aplicarea

unui nou plasture, locul de aplicare trebuie alternat,

• În general, aceste locuri nu se reutilizează timp de o săptămână,

• La scoaterea din ambalajul protector trebuie evitată deteriorarea lui,

• Stratul inferior de protecţie se îndepărtează pentru expunerea

stratului adeziv, apoi la aplicare se apasă cu palma sau cu vârfurilor
degetelor pentru a se asigura un contact bun cu pielea (aproximativ
10 secunde),
594
•După expirarea perioadei de menţinere a plasturelui pe
piele, acesta se îndepărtează şi se înlocuieşte cu unul nou,
care se aplică imediat,

• În general, plasturii pot să rămână pe piele în timpul

duşului, băii sau înotului,

• La dezlipirea accidentală, înainte de termen, fie se încearcă

reaplicarea lor, fie se înlocuiesc cu plasturi noi,

• În timpul manipulării plasturelui trebuie evitat contactul cu

ochii sau gura,

• Dacă pacientul prezintă sensibilitate sau intoleranţă la

medicament sau dacă apar iritaţii ale pielii, trebuie să se
consulte medicul.

595
 UNGUENTE CU ANTIBIOTICE
• PREPARARE
•penicilina, streptomicina, cloramfenicolul, precum si antibiotice din grupa
tetraciclinelor se prescriu frecvent sub forma de unguente, datorita
eficacitatii lor in unele afectiuni cutanate,
•La prepararea unguentelor cu antibiotice trebuie sa se tina seama de
proprietatile fizico chimice ale antibioticelor, de natura excipientilor si de
agentii fizico-chimici sau biologici care descompun sau inactiveaza
antibioticele,

•Alegerea bazei de unguent se face in functie de proprietatile fizico-chimice

ale antibioticelor,

•Un aspect important este legat de faptul ca stabilitatea antibioticelor este

mult diminuata in mediu apos,
•Daca unguentul este folosit intr-un timp scurt, de 2-3 zile, se poate folosi o
baza in compozitla careia intra o cantitate redusa de.apa sau ser fiziologic,
•Asemenea baze sunt indicate mai ales in cazurile cand se urmareste o
actiune de profunzime sau in afectiuni de tip acneic,
•Daca unguentul este destinat unui tratament indelungat, se va folosi un
excipient anhidru ca vaselina, vaselina si lanolina, etc.
• Nu se vor folosi grasimi animale sau vegetale, deoarece produsii de
rancezire inactiveaza rapid antibioticele.
596
 Prepararea unguentelor cu antibiotice se realizeaza in conditii
aseptice, pentru a nu inactiva antibioticul.,
Sterilizarea excipientilor se face prin incalzire la etuva, la 180°C
timp de o ora,
Excipientii se topesc si se filtreaza in prealabii.,
Incorporarea antibioticului in baza de unguent se face la rece
sau la cel mult 30-40°C,
Daca antibioticul se disperseaza prin emulsionare este
obiigatoriu ca apa sau solutia tampon folosita la dizolvare sa fie
sterila,
Ustensilele utilizate trebuie sa fie sterile,
Sterilizarea lor se face astfel; mojarul si pistilul se flambeaza cu
alcool de 95C sau se incalzesc la 180°C o ora sau 3 ore la 160°C,
Alte ustensile se pot aseptiza prin stergere cu eter sau
cloroform,

Suprafata de lucru se va dezinfecta cu solutie de borat

fenilmercur 1: 20 000, timp de cateva ore,
Ambalajele pentru unguente cu antibiotice trebuie sa fie sterile.
597
 CLASIFICARE

• unguente protectoare cu rol de bariera

mecanica
• unguente hidrofile
• unguente hidrofobe
• unguente protectoare cu rol de bariera
mecano-chimica
• unguente fotoprotectoare

598
 UNGUENTE PROTECTOARE CU ROT DE BARIERA
MECANICA
• UNGUENTE HIDROFOBE
• Sunt preparate care nu contin substante medicamentoase
si sunt formate dintr-un amestec de excipienti cu caracter
hidrofob,
• Prezenta emulgatorilor influenteaza negativ continuitatea
stratului de unguent hidrofob, totusi, prin folosirea lor se obtin
emulsii A/U care adera mai bine de tegumente,
• Industria prepara unguentul Siloderm PI si P5.

• Siloderm PI P5

• Lanolina 19.00 g 19.00 g

• Vaselina 12.00 g 12.00 g
• Ulei de silicon M300 9.50 g 9.50 g
• Colesterol 3,00 g 3.00 g
• Glicerol 5.00 g 5.00 g
• Clorura de aluminiu 1.00 g 5.00 g
• Apa 50.00 g 50.00 g
• Ulei de lavanda 0.50 g 0.50 g

599
• Principalul component lipidic al acestui unguent
este vaselina, care formeaza la suprafata pielii un
strat uniform gras,
• Imbunatatirea calitatilor sale s-a realizat prin
asocierea lanolinei,
• Clorura de aluminiu formeaza un gel coloidal
(clorura bazica de aluminiu) cu mare capacitate de
acoperire a pielii, asigurand elasticitatea si aderenta
necesara; are un rol astringent,
• Este conditional in recipiente bine inchise, de
400 g sau 800 g.
• Acest unguent ofera protectie fata de acizi sau
baze,
• Nu se aplica pe pielea lezata.

600
 UNGUENTE HIDROFILE
• Sunt constituite din hidrogeluri de macromolecule, unguente
emulsii U/A, care realizeaza un film bariera, protector al pielii fata de solventi
organici, uleiuri minerale, gudroane, lacuri,
• Industria de medicamente prepara produsul Bentoderm .

•
Unguentum methylcellulosi 5% 66,00 g
• Unguentum bentoniti 15% 10.00 g
• Adipis lanae l.OOg
• Vaselinum 5.00g
• Paraffinum Hquidum 2.50 g
• Cera flava
• Sorbimacrogoli oleas 300 aa l.00g
• Solutio phenylhydrargyri boratis 0.02% 1.00 g
• Solutio acidi borici 3% 5.00 g
• Lavandulae aetherolei 0.50 g
• Aqua destillata q.s. ad 100.00 g

• Se utilizeaza pentru protectia mainilor fata de white-spirt,

• Este contraindicat cand pielea este lezata sau infectata.
601
 UNGUENTE PROTECTOARE CU ROL DE BARIERA MECANO-
CHIMICA

• Contin substante ce realizeaza pe langa bariera mecanica si o bariera

chimica, neutralizand, complexand sau retinand agentul iritant.
• O noxa care produce dermatoze grave este reprezentata de sarurile
hexavalente de crom,
• Prin introducerea in preparatete protectoare a unor substante
reducatoare (acid ascorbic, hidrochinona) cromui hexavalent este redus la
crom trivalent, care este apoi complexat de catre EDTA, intr-un produs
care nu penetreaza prin piele si care nu este toxic,
• Pentru fixarea cromului hexavalent exista si preparate care contin
rasini schimbatoare de ioni.

• Rp/ EDTA-disodic 2.00 g

• EDTA-disodic monocalcic 4.00 g
• Acid ascorbic 2.00 g
• Apa 10.00 g
• Lanolina 15.00. g
• Vaselina ad 100.00 g

602
 UNGUENTE FOTOPROTECTOARE
Protectie a pielii fata de actiunea nociva a radiatiilor eritrogene si
cancerigene si sa nu impiedice pigmentarea, care are rol fotoprotector,

• Sunt constitute dintr-o baza hidrofila, o substanta activa (ecran sau

filtru) si din substante auxiliare (conservanti, antioxidanti, parfum),

• Pentru a fi eficiente aceste dermopreparate trebuie sa absoarba

complet razele ultraviolete medii si sa permita penetrarea razelor ultraviolete
lungi,

• Pentru actiunea ecran se utilizeaza oxidul de zinc, bioxidul de titan,

sulfura de bariu, caolinul, bentonita, carbonatul de calciu, oxidul de
magneziu, talcul,

• Aceste substante au dezavantajul ca suprima melanogeneza, flind

inestetice la aplicare,

• Frecvent sunt utilizate substantele filtru: derivatii acetofenonei, ai

acidului benzoic, ai acidului salicilic, baze piridinice si purinice, derivati ai
umbeliferonei, indolului, balsamul de Peru

603
• Activitatea fotoprotectoare se apreciaza prin indicele de
fotoprotectie (I.F.p.). calculat prin determinarea fotoprotectiei unui
preparat fata de ultraviolete, comparativ cu o zona neprotejata,

• Efectul protector este dependent si de natura vehiculului,

eficienta acestuia scazand in ordinea:
• unguente hidrofobe, unguente hidrofile, emulsii U/A, emulsii A/U,
solutii, pudre,

• Cea mai avantajoasa forma de preparat sunt unguentele,

deoarece realizeaza un film protector care persista la contactul cu apa
sau transpiratia,

• Sunt frecvent utilizate cold-cremele (cu 20-25% apa), cremele cu

alcool cetilic (cu 30-40% apa), cremele cu stearati usor grase,

• Uleiurile vegetale au o actiune fotoprotectoare marcanta; uleiul

mineral nu absoarbe radiatiile ultraviolete,

• Astfel, uleiul de cocos si masline absorb 23% din radiatiile

ultraviolete, ulei de nuca 24%, de seminte de bumbac 26%, iar cel de
susan 39%.

604
 UNGUENTE DE PROTECŢIE
• masuri de protectie a muncii, pentru preintampinarea bolilor
profesionale (toxidermii),
• Profilaxia toxidermiilor cuprinde o gama de mijloace de protectie,
printre care si utilizarea unor preparate protectoare pentru protejarea
tegumentelor fata de actiunea noxelor.

• Formele farmaceutice utilizate in acest scop sunt variate: solutii,

emulsii, unguente de protectie, spray-uri, pelicuie, care trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii de calitate:

• sa prezinta actiune protectoare fata de noxele impotriva carora se

intrebuinteaza, deci sa nu se dizolve sau sa fie miscibile cu acestea
• dupa aplicarea pe tegumente sa formeze un film continuu, elastic,
rezistent la actiunea factorilor nocivi din mediu, cat si a fazelor procesului
de mulca
• sa nu irite si sa nu sensibilizeze pielea
• sa nu fie mediu prielmc pentru dezvoltatea microorganismelor
• sa se indeparteze cu usurinta dupa terminarea lucrului

605
 CONTROLUL CALITATII UNGUENTELOR

•Controlul organoleptic: omogenitate, culoare şi

miros caracteristic componentelor,
•Controlul omogenităţii
• Unguentul intins in strat subtire pe o lama de
sticla si examinat cu lupa (4.5 x) nu trebuie sa
prezinte picaturi sau aglomerari de particule.

•Se determină mărimea particulelor pentru

unguentele suspensii (obişnuite şi oftalmice)

•Determinarea pH-ului se realizează

potenţiometric, în fază apoasă şi trebuie să fie
cuprins între 4,5-8,5,

606
 Determinarea mărimii particulelor

• Se efectueaza prin examinarea la un microscop, prevazut cu

micrometru ocular, a unei mase de unguent care contine aproximativ 10
mg substarita activa suspendata, care se intinde intr-un strat subtire pe
lama,

• 90% din particulele examinate trebuie sa prezinte un diametru de

cel mult 50 μm; pentru 10% din particulele examinate se admite un
diametru de cel mult 100 μm,

• In cazul unguentele oftalmice, determinarea se realizeaza in

conditii identice, dar dimensiunile acceptate de FR X sunt diferite:

• 90% din particulele examinste trebuie sa prezinte un diametru de

cel mult 25 μm; pentru 10% din particulele examinate se admite un
diametru de cel mult 50 μm

607
• În cazul unguentelor-emulsii se separă
fazele, se agită la cald faza grasă cu o porţiune
de apă, se filtrează şi apoi se face
determinarea. În cazul celor hidrosolubile se
dizolvă şi se determină,

• pH-ul este important pentru stabilitatea

sistemului dispers al emulsiei, stabilitatea
substanţelor active, vâscozitatea gelurilor
influenţând activitatea conservanţilor, pH-ul
pielii pe care-l poate modifica.

608
• Probele reologice care determină consistenţa
unguentelor sunt greu de apreciat, pentru că
derivă dintr-un complex de proprietăţi ale
componentelor: compoziţie chimică, forma şi
mărimea moleculelor, forţele de adeziune
intermoleculare, elasticitatea.
• Pentru a aprecia consistenţa unguentelor sunt
patru tipuri de probe reologice:
– probe de viscozitate,
– probe de penetraţie,
– probe de întindere,
• - probe de elasticitate

609
 •Determinarea vâscozităţii
•Unguentele sunt corpuri plastice şi tixotrope, vâscozitatea
modificându-se dependent de temperatură şi forţele de
forfecare aplicate,

•Determinarea penetraţiei
•stabileşte duritatea preparatului, măsurătorile
penetrometrice stabilesc gradul de consistenţă a
unguentului după adâncimea la care pătrunde un corp cu
greutate determinată,
• Se citeşte pe cadran distanţa la care a pătruns conul în
unguent, după o anumită perioadă de timp,
• Exprimarea rezultatelor
•Adâncimea de penetrare se exprimă în zecimi de milimetru,
prin media aritmetică a rezultatelor celor 3 determinări,
• Dacă unele dintre rezultate se abat faţă de medie cu mai
mult de ± 3 %, se repetă determinarea şi se exprimă
rezultatele indicând media celor 6 determinări şi deviaţia
610

relativă standard.
 • Probe pentru determinarea capacităţii de întindere

–produsul testat este supus unor forţe asemănătoare

celor aplicate în momentul întinderii unguentului pe piele.

• Determinarea plasticităţii

• care uneori se confundă cu capacitatea de întindere,

• Se foloseşte dispozitivul Ojeda şi Arbussa, alcătuit
din 2 plăci de sticlă de anumite dimensiuni, aplicând pe
placa inferioară o anumită cantitate de unguent, peste care
se suprapune placa superioară, şi se măsoară suprafaţa
de întindere,
• Se pun apoi diverse greutăţi şi se fac citirile după
fiecare greutate, determinându-se suprafeţele de întindere,

• Se obţin date numerice, care permit aprecierea

valorilor orientative ale plasticităţii unguentelor, 611
• Pentru bazele de unguent-emulsii de determină
capacitatea de absorbţie a apei,

• Pentru aceasta se determină indicele de apă reprezintă

cantitatea cea mai mare de apă exprimată în grame,
care este reţinută de 100 g bază de unguent anhidră la
200C,

• Capacitatea de reţinere a apei în timpul păstrării

impune un repaus de 24 de ore, excesul de apă fiind
îndepărtat, determinându-se astfel capacitatea de
reţinere la stocare,

• Unguentele reţin mai uşor apa, mai greu soluţiile

apoase.

612
• Controlul chimic priveşte identificarea şi dozarea
substanţelor active, erorile + sunt în funcţie de
concentraţia în preparat,

• Caracterizarea bazelor de unguent grase se face prin

determinarea indicelui de aciditate, de saponificare şi
peroxid,

• Variaţiile în greutate faţă de valoarea declarată sunt în

funcţie de cantitatea de preparat. Sunt admise variaţii
mai mari pentru preparatele obţinute în farmacie, faţă
de cele industriale,

• Pentru preparatele industriale o probă aparte privind:

• - controlul capacităţii de extrudere – capacitatea de
expulzare din tub prin presare, dependent de
consistenţă şi omogenitate;
• - includerea de aer în preparat;
• - controlul închiderii tuburilor. 613
 • Determinarea toleranţei cutanate

• In aceasta determinare se stabileste gradul de inmultire si extindere al

stratului de celule spinoase sau acantos, sub influenta unor factori externi,
cum ar fi bazele de unguent sau unguentele medicamentoase,
• Determinarea se executa pe cobai, care se depileaza pe partea dorsala
sub flancul drept si stang pe laturile abdominale, pe o suprafata de 20/15
mm,
• Pe o parte se aplica preparatul, pe cealalta parte se fac numai masaje,
• Dupa 10 zile se preleveaza probe de piele, care se prelucreaza
histologic, se fac sectiuni si se evalueaza la microscop schimbarile
histologice survenite in stratul acantos,

• Factorul de acantoza reda raportul dintre latimea epidermului pielii

tratate cu unguent, fata de latimea epidermului pielii netratate,

• Daca nu exista nici o modificare, factorul de acantoza este 1,

• Factori de acantoza intre 1 - 1.5 nu sunt semnificativi, intre 1.6 - 1.9
sugereaza o acantoza moderata, intre 2- 4 o acantoza puternica, iar peste 4 o
acantoza foarte puternica,
• Factorul de acantoza nu este identic cu iritatea dermica,
• Astfel, axungia, desi are un factor de acantoza 2, relativ ridicat, este
pe deplin neiritanta.

614
 Controlul eliberarii substantelor active din unguente
(test de biodisponibilitate)
• METODA PLACILOR CU AGAR

• Cu ajutorul unui gel de agar sau de gelatina, se poate

controla difuziunea unei substante active hidrosolubile din diferite
baze de unguent si prin aceasta cedarea acesteia,

• Gradul de difuzie este stabilit prin utilizarea unui colorant ca

substanta difuzanta,

• Daca substanta este fluorescenta se utilizeaza o lampa

fluorescenta; daca este radioactiva, un contor Geiger,

• Pe cale chimica este posibil sa se eviedentieze difuziunea

substantei active, daca ea intalneste in gel o substanta cu care intra
intr-o reactie chimica usor de pus in evidenta prin precipitare sau
colorare,

• Este posibila si o determinare pe cale microbiologica, daca

substanta activa este antiseptica sau bactericida.
615
 Metoda de difuziune prin membrane

• Se utilizeaza membrane semipermeabile care se intind

pe un tub de dializa, cu un anumit diametru,

• In interiorul tubului, pe membrana se etaleaza o

anumita cantitate de unguent,

• Acest tub se introduce cu extremitatea delimitata de

membrana semipermeabila intr-un vas ce contine un mediu
receptor (apa, ser fiziologic, solutii tampon), in care
substanta activa va difuza si se va doza,

• Daca se fac prelevari de probe, din acest mediu, la

anumite intervale de timp, se poate trasa o curba a
cantitatii de substanta difuzata in functie de timp.
616
 CONSERVAREA UNGUENTELOR

• PREPARATELE CARE CONŢIN APĂ

SAU ALTE COMPONENTE VOLATILE SE
CONSERVĂ ÎNRECIPIENTE ÎNCHISE
ETANŞ,

• PREPARATELE SEMISOLIDE PENTRU

APLICAŢII CUTANATE STERILE SE
CONSERVĂ ÎN RECIPIENTE STERILE,
ÎNCHISE ETANŞ, SECURIZATE
617
 CONSERVAREA UNGUENTELOR

• modificări fizice, desfacerea unguentelor-emulsii,

desfacerea unguentelor-geluri, formarea de grunji în
unguentele-suspensii, modificarea pH-ului,
impurificarea cu particule străine din materialul de
ambalaj,
• modificări chimice prin oxidarea bazelor de
unguent grase – râncezire, fiind mai accentuată
când unguentele conţin şi apă, deoarece în timpul
emulsionării se introduce şi aer care împreună cu
apa grăbeşte râncezirea.
• Se adaugă antioxidanţi: substanţe lipofile α-
tocoferol, esterii acidului galic – nipaesterii, B.H.A.,
B.H.T.
618
 • Aceştia trebuie să fie:
• eficienţi la concentraţii mici,
• neiritanţi, nesensibilizanţi,
• lipsiţi de acţiune farmacologică proprie,
• eficienţi la valori mari de pH,
• inerţi chimic,
• nevolatili.

• Invadarea cu microorganisme când bazele

de unguent conţin produşi naturali – carbohidraţi
sau proteine, sau chiar râncezirea creează
condiţii favorabile unor microorganisme
saprofite, care devin patogene în cazul în care
organismul este slăbit.
619
• Chiar şi pentru unguentele nesterile,
nu trebuie să aibă o încărcătură
microbiană peste anumite limite
(Pseudomonas), care poate proveni de la
materia primă, apă, echipamentul de la
preparare, materialul de ambalaj, condiţii
de lucru şi lipsa de igienă a personalului.
• Nu există conservant antimicrobian
universal, trebuie ales cel compatibil cu
componentele: stabil la încălzire, să
asigure păstrare îndelungată şi
tolerabilitate, să fie neiritant, netoxic,
nesensibilizant.
620
 CARACTERELE ŞI CONTROLUL SUSPENSIILOR
•Conform F.R. X - suspensiile sunt preparate fluide, opace, omogene după
agitare, având culoarea, mirosul şi gustul caracteristic componentelor.

•Mărimea particulelor se determină, conform F.R. X, prin examinarea la

microscop, a unei cantităţi de l0 mg preparat, întins în strat subţire pe lamă;
90% dintre particulele suspendate nu trebuie să depăşească diametrul de 5o
µm şi numai 10% din particule pot atinge până la 180 µm,

•Pentru suspensiile injectabile, particulele trebuie să treacă prin acul de

seringă nr. 16,
•La suspensiile oftalmice - 90% din particule să nu depăşească 25 µm, iar l0%
pot merge până la 50 µm,

• contorul Coulter, în care suspensia este trecută printr-un orificiu gust,

particulele fiind numărate prin înregistrarea numărului de întreruperi a unei
raze de lumină sau schimbările din conductibilitatea electrică a sistemului,

•Tot pentru determinarea dimensiunii particulelor se foloseşte difracţia cu

laser,
•Analiza granulometrică prin cernere,
•Sedimentarea gravitaţională (balanţa de sedimentare, ce înregistrează mărirea
greutăţii sedimentului ce se depune în timp (Figuroski, Sartorius).
621
 •Stabilitatea suspensiilor

•F.R. X admite că suspensiile pot sedimenta, dar după o

agitare de 1-2 minute să se redisperseze şi să-şi
menţină omogenitatea pe toată durata administrării.

•Viteza de sedimentare

•- inaltimea sedimentului depus la anumite intervale de timp,

•- raportul de sedimentare,
•- dupa 24 de ore de la preparare, sedimentul reprezinta 80
– 90 % din inaltimea totala a preparatului pastrat in cilindrul
gradat, RS~1, suspensia corespunde ca stabilitate.

622
•determinarea gradului de stabilitate a suspensiei la temperatura obişnuită,
în paralel cu teste de îmbătrânire făcute la cald,

•centrifugarea care măreşte viteza de sedimentare, dar nu permite previziuni

corecte asupra comportării suspensiilor, distrugându-se structura
suspensiilor floculate,

•Centrifugarea este folosită pentru a obţine indicaţii privind stabilitatea

relativă a diferitelor formulări ale produsului luat în studiu.

•COMPORTAREA REOLOGICĂ

•O suspensie ideală trebuie să prezinte o vâscozitate aparentă înaltă, la

valori mici ale vitezei de forfecare, permiţându-se o depunere lentă a
particulelor solide, sau preferabil menţinerea în suspensie în timpul
repausului,

•Suspensia trebuie să aibă o vâscozitate aparentă mică, la forţă de forfecare

mai mare, deci prin agitare, încât poate fi prelevată uşor şi corect doza,

•Important fiind faptul că după prelevarea dozei în repaus, să se refacă

repede vâscozitatea înaltă - structura iniţială a suspensiei, 623
•Sistemele floculate au comportare pdeudoplastică,
plastică sau tixotropă,

•Cele defloculate au comportare newtoniană, nu au

structură de reţea, la concentraţii mari poate deveni
dilatantă,

•La viteze mici de forfecare( vâscozimetru tip Brookfield

rotaţional), se determină schimbările în structura
sistemului, după diferite perioade,

•Suspensiile de uz extern aplicate pe plăgi, arsuri sau

pielea sugarilor trebuie să fie sterile,

•Condiţionarea suspensilor în flacoane de capacitate mai

mare, cu menţiunea „A se agita înainte de întrebuinţare ! ”

624
 SUSPENSII USCATE RECONSTITUIBILE
•instabilitatea fizică a substanţelor medicamentoase
solide, insolubile într-un mediu apos,
•la suspensiile uscate se urmăreşte stabilitatea în
faza apoasă pe o perioadă scurtă, a unor substanţe
medicamentoase (unele peniciline pentru
administrare orală, cu stabilitate limitată (în faza
apoasă),
•Suspensiile reconstituibile sunt preferate în
medicaţia pediatrică unde este contraindicată
administrarea de comprimate şi capsule şi sunt
favorizate tratamentele cu antibiotice, sulfamide,
suspensii care, prin gustul dulce şi aromat, cresc
acceptabilitatea din partea pacientului (copil).
625
•Formularea suspensiilor uscate prezintă avantajul reducerii greutăţii
produsului final, ce poate atrage şi o reducere a costului privind transportul,

• Produsul uscat poate fi, ambalat şi transportat fără a lua în considerare

temperaturile sezoniere, atâta timp cât stabilitatea sa fizică este mai puţin
schimbătoare la temperaturile externe în comparaţie cu suspensiile
convenţionale,

•În suspensiile reconstituibile, proprietăţile fizico-chimice ale substanţelor

active trebuie menţinute în faza de obţinere a pulberii, în timpul reconstituirii
suspensiei şi pe perioada de administrare,

• După realizarea preparatului, pulberea trebuie să fie omogenă, fără

aglomerări, pentru a nu rezulta erori în ceea ce priveşte dozajul,

• În faza de reconstituire a suspensiei, amestecul uscat trebuie să se

disperseze rapid în apă, care va favoriza creşterea vâscozităţii cu o distribuire
omogenă a particulelor, în toată masa lichidului,

• Suspensia obţinută prin agitare de către pacient trebuie să prezinte o

curgere corespunzătoare pentru o dozare corectă pe durata administrării,

626
 COMPONENTELE SUSPENSIILOR USCATE
• Fiecare formulare de suspensie uscată este unică, iar ingredientele
trebuie determinate prin experimentări,

• Numărul ingredientelor trebuie menţinut la un nivel minim,

• Substanţele auxiliare trebuie să realizeze o funcţie necesară pentru

produsul final,

• O metodă obişnuită pentru reducerea numărului de componente este

de a folosi un ingredient care să îndeplinească mai multe funcţii,

• Zaharoza poate deţine două sau trei funcţii (diluant, edulcorant, agent
de vâscozitate),

• Cele mal multe substanţe medicamentoase prelucrate ca suspensii

uscate fac parte din categoria antibioticelor: ampicilină trihidrat, cefalexin,
etilsuccinat de eritromicină, penicilina V etc,

• Concentraţia substanţei medicamentoase este de obicei stabilită

pentru o doză pediatrică,

627
 ALEGEREA MĂRIMII PARTICULELOR SUBSTANŢELOR ACTIVE

•- o mărime optimă a particulelor pentru realizarea acţiunii biologice;

- viteza de dizolvare la suprafeţele de separaţie dintre faze (în soluţie apoasă

şi în alte lichide, care să imite fluidele biologice);

•- omogenitatea raportului fazelor solide şi lichide;

•- proprietăţile de reconstituire;

•- stabilitatea amestecului, posibilitatea de separare în faza solidă,

•- proprietăţi de coeziune şi de curgere.

•SUBSTANŢE AUXILIARE

•agent de vâscozitate (de suspendare), de umectare, edulcorant, aromatizant,

colorant, sistem tampon, conservant,
• În cazuri speciale, numărul de ingrediente creşte cu: agent de floculare,
antiaglomerant (anti-caking), diluant solid, antispumant, dezagregant şi
lubrifiant (în cazul granulelor sau comprimatelor).
628
 •AGENŢII DE SUSPENDARE

să se disperseze cu uşurinţă printr-o agitare în timpul refacerii

• trebuie
suspensiei,

•concentraţia necesară din fiecare agent de suspendare pentru o

redispersare uşoară este stabilită prin experimentări individuale,

•Metilceluloza şi silicatul de aluminiu şi de magneziu au fost folosiţi în

formula cephalexin-ulul şi în formula etilsuccinatulul de eritromicină, fără a fi
recomandaţi în mod special,

• Combinaţia celulozei microcristaline cu carboximetilceluloza sodică este un

agent de suspendare utilizat în astfel de preparate,

•Gumele naturale - arabică şi tragacanta - au fost folosite ca agenţi de

vâscozitate în suspensii uscate,

• Mucilagiile de tragacanta sunt foarte vâscoase şi au fost folosite pentru a

suspenda particulele cu densitate mare,

• alginaţii şi guma de xantan (produsă prin fermentaţie microbiană),

•Un dezavantaj al acestor produse naturale este variaţia culorii 629

şi a
vâscozităţii.
 AGENŢII DE UMECTARE
•se asociază unei formulări pentru umectarea fazei solide insolubile şi
asigură reconstituirea suspensiei în apă,

•Substanţele hidrofile sunt uşor umectate de către un vehicul apos, fără

intervenţia unui umectant,

• Umectarea substanţelor hidrofobe se poate îmbunătăţi prin adăugarea

substanţelor cu proprietăţi tensioactive,
•
•Tweenul 80 este un agent de umectare frecvent utilizat în concentraţii de
0,1%; fiind neionic este compatibil cu substante anionice şi cationice,

• Laurilsulfatul de sodiu este folosit ca agent umectant anionic, dar este

incompatibil cu substanţele cationice,

• Adăugarea de polimeri (PVP, derivaţi hidrosolubili ai celulozei sau

amidonului) în formula granulatelor îmbunăţesc umectarea şi formarea
suspensiei, cu o distribuţie uniformă a particulelor insolubile.

630
• Edulcoranţii, aromatizanţii, coloranţii sunt componente care se includ în
preparatele orale pentru a creşte gradul de acceptabilitate de către pacienţi,

• Gustul dulce poate masca gustul neplăcut al unor ingrediente ce constituie

amestecul uscat,
•
• ZAHĂRUL, pe lângă faptul că este îndulcitor, serveşte şi ca pulbere diluantă
şi adsorbantă a unor uleiuri volatile,

• MANITOLUL, SORBITOLUL, DEXTROZA recomandate din punct de vedere

tehnologic,

• ZAHARINA, ASPARTAMUL sunt folosiţi în formulările cu amestec pulverulent

în cantitate mare sau pentru diabetici,

• AROMATIZANŢI - aromele naturale, cât şi cele artificiale (vişine, ananas,

căpşuni etc.),

• COLORANŢII se folosesc pentru a realiza o prezentare estetică a produsului

final.
•
• Aceşti agenţi sunt aleşi în concordanţă cu aromatizantul folosit (roz pentru
gust de căpşune; galben pentru banană).
•
•

631
 • SISTEME TAMPON, CONSERVANŢII, AGENŢI DESICANŢI,

• În anumite cazuri se recomandă adăugarea de substanţe care realizează

stabilitatea suspensiei prin prezenţa unor sisteme tampon,

• Sistemele tampon sunt folosite pentru a menţine pH-ul optim de stabilitate

necesar tuturor componentelor,

• Prezenţa conservanţilor în formulele de pulberi şi granulate multidoze este

necesară pentru a evita dezvoltarea microorganismelor în mediul lichid,

• Alegerea conservanţilor în suspensiile uscate este limitată, deoarece

majoritatea acestora prezintă o solubilitate scăzută (acid sorbic, nipaesteni),

• Benzoatul de sodiu şi propionatul de sodiu sunt folosite curent în suspensia

uscată.
•
• Curgerea dificilă a pulberii, ca şi formarea unor aglomerări de particule în stare
uscată, pot fi cauzate de absorbţia umidităţii,

• Agenţii desicanţi (silicagel) îndepărtează umiditatea, separă particulele uscate şi

previn unirea în aglomerate.
•

632
 CONDIŢIONAREA SUSPENSIILOR RECONSTITUIBILE
•pulberile, granulatele şi comprimatele sunt
condiţionate în plicuri termosudabile, flacoane de
sticlă sau material plastic,

•Prin dispersare (agitare) în vehiculul prevăzut se

obţine suspensia care poate constitui o doză ce se
administrează imediat, sau mai multe doze cu limită
de utilizare (24 ore - 8 zile),

• Solventul se poate asocia flaconului cu produsul

condiţionat în pulbere sau granulat sau se indică
utilizarea unui volum precis de apă cu o măsură
ataşată medicamentului.

633
 CONTROLUL STABILITĂŢII SUSPENSIILOR USCATE

•stabilitatea chimică a componentelor (substanţa medicamentoasă, conservanţi) pe o

durată scurtă de timp, atât în faza uscată cât şi în suspensia finală,

• Se urmăreşte influenţa temperaturii asupra mărimii particulelor, degradării

substanţelor, creşterea solubilităţii substanţei active etc,

•fluctuaţiile de temperatură şi umiditate (în timpul păstrării produsului uscat) pot

influenţa curgerea amestecului solid (pulbere sau granulat) sau formarea de agregate
greu dispersabile,

•Capacitatea de curgere a preparatului se apreciază prin unghiul de repaus,

• Determinarea constă în turnarea pulberii pe o suprafaţă orizontală, formând conuri cu

unghiuri de până la 380 - la o curgere foarte bună; 38 - 420 - curgere bună; peste
420 - curgere redusă,

•O pulbere cu o curgere bună va avea tendinţa de aplatizare în loc să formeze conuri pe

verticală,

•Suspensiile reconstituite în flacoanele originale trebuie să păstreze un conţinut de

substanţă activă de cel puţin 90% după 14 zile de depozitare la frigider,

634
•Stabilitatea fizică a suspensiei reconstituite în stare lichidă ridică mai puţine
probleme, deoarece se presupune că este suficient un timp de 14 zile pentru
verificările respective,

•Raportul de sedimentare se determină în condiţii de temperatură diferită: 2 –

30 C şi 37 – 450C,

•Determinările la diferite temperaturi pot releva schimbările de vâscozitate

sau de solubilitate ale substanţei active suspendate,

•Influenţa luminii este studiată asupra formei solide cât şi asupra suspensiei
finale,

• Procesul de reconstituire a suspensiei este diferit de la pulbere la granulate

şi comprimate,

•Pulberea trece prin faza de umectare, imersie (scufundare) şi apoi dispersare

a particulelor în volumul lichidului,

• La granulate şi comprimate, aceste faze se desfăşoară concomitent,

•Dispersarea particulelor iniţiale este favorizată de umectanţi şi polimerii

hidrofili prezenţi în formulare.
635
636
TEHNOLOGIE FARMACEUTICĂ
ANUL IV, SEM. II, 2008 - 2009

AEROSOLI
637
 AEROSOLI - DEFINIŢII
dispersie coloidală de particule lichide sau
solide într-un mediu gazos, destinate
tratamentului afecţiunilor traectului respirator,
pielii şi altor mucoase,

Sisteme disperse eterogene constituite din 2

faze:
Faza dispersată – faza internă
un lichid sub formă de picături f. fine, cu
diametrul între 0.01 - 5μm,
sau o pulbere cu dimensiuni între 5 - 1000 μm
638
• Faza dispersantă – faza externă, mediu
de dispersie
• gaz (aer),
• vapori de apă,
• gaz lichefiat
Se administrează sub formă de :
 picături sau particule solide, foarte fine,
prin inhalaţie,
 sau cu dispozitive speciale, care permit
utilizarea prin pulverizare (nebulizare).
639
 PREPARATELE PENTRU INHALAŢII
(INHALANDA) – F.R. X, SUPLIMENT 2004

preparate lichide sau solide,

 destinate administrării sub formă de vapori
sau aerosoli, la nivelul căii respiratorii,
 în vederea unei acţiuni locale sau
sistemice,
 s.active, dizolvate sau dispersate într-un
solvent adecvat,

640
 •POT CONŢINE:
• gaze propulsoare, cosolvenţi, diluanţi,
conservanţi antimicrobieni, solubilizanţi,
agenţi de stabilizare,
•prep. adm. sub formă de spray (particule
solide sau lichide dispersate într-un gaz)
sunt adm. cu dispozitive:
•Nebulizator,
•Inhalator presurizat cu valvă dozatoare,
•Inhalator cu pulbere uscată

641
 PREPARATE LICHIDE DE INHALAT

- soluţii sau dispersii,

- dispersiile sunt uşor redispersabile prin
agitare,
- rămân stabile,
- permit o prelevare dozei corecte,
- pot fi folosiţi excipienţi adecvaţi.

642
PREPARATE DESTINATE TRANSFORMĂRII ÎN VAPORI

• SOLUŢII, DISPERSII SAU SOLIDE,

•INTRODUSE ÎN APĂ,

•VAPORII SUNT INHALAŢI,

• substanţe antiseptice, uleiuri volatile, tincturi,

643
 PREPARATELE LICHIDE INHALATE CU AJUTORUL
NEBULIZATORULUI

•prep. lichide (soluţii, suspensii sau emulsii) destinate

transformării în aerosoli (nebulizatoare – gaz sub
presiune, vibraţii ultrasonice, eliberarea dozei, dimens.
particulei - plămâni), cu funcţionare continuă (preparate
lichide concentrate, pulberi) sau cu valvă dozatoare, doza
de aerosoli inhalată.

•pot fi adăugaţi cosolvenţi sau solubilizanţi,

•prep. apoase dispersate (nebulizatoare cu condiţionate

în recipiente multidoză) - conservant antimicrobian,
•

644
 PREPARATELE LICHIDE DISPERSATE

• soluţii, emulsii sau suspensii dispersate cu

ajutorul inhalatorului presurizat,

• condiţionate în recipiente care sunt etanşeizate

cu o valvă dozatoare specială,

• menţinute sub presiune cu un gaz comprimat

sau gaz propulsor lichefiat (poate fi şi solvent),

•se pot adăuga cosolvenţi, solubilizanţi,

stabilizanţi

645
 PULBERI DE INHALAT

•se prezintă ca pulberi unidoză sau multidoză,

s. active pot fi asociate cu excipienţi adecvaţi,

• pulberile se administrează cu dispozitive

speciale,

• asigură inhalarea dozelor precondiţionate în

capsule sau alte forme farmaceutice.

646
 PREPARATE FARMACEUTICE PRESURIZATE

• se încadrează în tipul de aerosoli obţinuţi cu

ajutorul dispozitivelor generatoare de aerosoli care
servesc în acelaşi timp şi pentru condiţionare,

• Aerosolii se obţin dintr-un concentrat (soluţie,

emulsie sau suspensie) în amestec cu un gaz sub
presiune condiţionat într-un recipient special,

• Pulverizatorul este format din recipientul etanş

care prezintă în interior substanţa medicamentoasă
sub formă de soluţie, suspensie sau emulsie şi un
gaz propulsor care poate fi un gaz lichefiat.
647
 AEROSOLI SPUMĂ
SPUMA (dispersie eterogenă de G/L)

- produsul expulzat nu este aerosol adevărat (lichid în gaz), dar

prepararea, modul de condiţionare şi natura propulsorilor sunt
asemănătoare,

•- asocierea unei soluţii medicamentoase nemiscibilă cu un propulsor

lichefiat, se recurge la tehnica emulsionării propulsorului în soluţia
apoasă,

- îmbunătăţirea omogenităţii şi a stabilităţii emulsiei se obţine cu un

tensioactiv care modifică tensiunea interfacială a celor două lichide.

• conţinutul dintr-un flacon fiind asemănător unei emulsii tip U/A va fi

expulzat sub formă de spumă,

• propulsorul se evaporă şi formează bule de gaz care creează un

volum mare, cu aspect de spumă.
•

648
• Cu cât propulsorul este mai solubil în apă,
cu atât destructurarea spumei este mai rapidă,

• Stabilitatea spumei este influenţată de

natura tensioactivului şi de agenţii care modifică
consistenţa,

• Spumele calde conţin separat, în interiorul

flaconului, un oxidant (H2O2) şi un reducător
(tiosulfat de sodiu),

• În momentul expulzării se produce o reacţie

de oxido-reducere exotermă, care va încălzi
spuma.

649
 AVANTAJELE UTILIZĂRII AEROSOLILOR

- asigură o administrare comodă la nivelul

arborelui respirator, acceptată de pacienţi
(absorbţia medicamentelor pe cale
transpulmonară este comparabilă cu cea
obţinută pe cale parenterală),

•- în doze reduse faţă de alte căi de administrare;

• - în funcţie de mărimea particulelor substanţei

active, se poate dirija nivelul de penetraţie în
arborele respirator (fose nazale, faringe, laringe,
trahee, bronhii, bronhiole, canale alveolare şi
alveole pulmonare);
650
• substanţele active evită bariera hepatică şi
acţiunea sucurilor digestive;

• - dispozitivele corespunzătoare pot asigura şi

o dozare exactă a medicamentului;

• - constituie o formă de administrare directă a

substanţelor medicamentoase pe piele şi
mucoase;

• - medicamentul nu se poate contamina în

sistemul de dispozitive în care este
condiţionat.

651
 DEZAVANTAJUL AEROSOLILOR

• dispozitivele în care se face condiţionarea

primară cuprind şi sistemul de pulverizare a
medicamentului,

• acest dispozitiv va ridica preţul

medicamentului,

• anumite tipuri de aparate necesită personal

calificat pentru funcţionarea şi întreţinerea
acestor dispozitive.
652
 CLASIFICAREA AEROSOLILOR
A) diametrul particulelor fazei dispersate

Aerosoli adevăraţi

• diametrul particulelor de 0,05-5μm;

• administrare transpulmonară;

Pseudoaerosolii

• diametrul particulelor disperse cu valori peste

5 μm,
• piele şi mucoase;
• mediu de dispersie nu numai aer dar şi 653
hidrocarburi fluorurate, azot etc.
 B) DEPENDENT DE NUMĂRUL FAZELOR
COMPONENTE

AEROSOLI BIFAZICI

• în care o fază internă este dispersată în cea

externă (solid/gaz sau lichid/gaz),

•sunt constituiţi dintr-o soluţie a componentelor

active în propulsorul lichid sau vaporii acestuia,

• Solventul este alcătuit din gazul propulsor sau

dintr-un amestec format din gazul propulsor şi unii
cosolvenţi: alcool, propilenglicol, PEG,

654
 AEROSOLII TRIFAZICI

•la care se adaugă o fază nemiscibilă cu cele două

componente, având un conţinut cu cele trei stări de
agregare (gaz/lichid/solid sau două lichide
nemiscibile şi gaz).

•SISTEMELE TRIFAZICE

• sunt alcătuite dintr-o suspensie sau emulsie a

componentelor active asociată cu gazul propulsor,
realizându-se în primul caz, cele trei faze din solid,
lichid, gaz, iar în cazul emulsiilor cele trei faze sunt
formate din lichidele nemiscibile şi gaz.
655
 C) DUPĂ LOCUL DE APLICARE

AEROSOLI PT. CĂILE RESPIRATORII

•aerosoli de inhalaţie

•AEROSOLI CU APLICAŢIE TOPICĂ

• piele, mucoase,
•sub formă de spume, emulsii, pudre sau pelicule,
• cu substanţe – emoliente, sicative, antimicotice,
antimicrobiene (spray, pseudoaerosoli).
656
 D) DUPĂ METODA DE PREPARARE
 METODA CONDENSĂRII

• subst. volatile antrenabile cu vapori de apă,

•inhalaţii, se condensează pe suprafaţa mucoasei nazale,
• fumigaţii – arderea unor produse vegetale şi inhalarea
fumului degajat

 METODA DISPERSĂRII

• constă în dispersarea fazei lichide sau solide cu un

curent de aer sau alt gaz care forţează faza internă să
treacă prin nişte duze şi să ajungă fin pulverizată în
exterior,
• dispozitive speciale de condiţionare – nebulizatoare
sau pulverizatoare.
657
 • STABILITATEA AEROSOLILOR

 raza particulelor respective,

 gradul de dispersie în dispozitivul de condiţionare sau care

se obţine în procesul de aerosolizare (10-6-10-5 cm-1 ),

 diametrul particulelor cuprins între 0,1-1μm favorizează

stabilizarea sistemului ca urmare a echivalenţei între viteza de
sedimentare a particulelor cu amplitudinea mişcării browniene.
•
• MEDIUL DE DISPERSIE GAZOS (densitate, vâscozitate)
• influenţează fenomenul de instabilitate cinetică şi
agregativă,
 Diferenţa de densitate între cele două faze, a particulelor
dispersate (d1) şi mediul gazos dispersant (d2) prezintă valori mari
care favorizează sedimentarea,

• Consecinţa diferenţei mari între densităţile celor două faze

este difuzia intensă a luminii, opalescenţa aerosolilor.
658
• Un aerosol ideal (monodispers) ar trebui să
prezinte particule solide (lichide) de aceeaşi mărime,

• În realitate aerosolii sunt sisteme polidisperse

(mărime şi forme diferite), în care particulele pot suferi
modificări determinate de anumite procese dinamice,

• După expulzarea unui jet de aerosoli au loc

procese de transfer de masă şi de căldură între faza
dispersă şi mediul înconjurător,

• Presiunea de vapori a componentelor se va

modifica drept urmare a tendinţei de a egala presiunea
de vapori a mediului.

659
• În experimentările efectuate pentru a stabili
relaţia între mărimea particulelor şi depunerea lor pe
tractul respirator, se consideră că majoritatea
particulelor din aerosoli sunt aproape sferice, cu
diametre ≤ 0,5 μm,
• Deplasarea fazei disperse într-o fază gazoasă
depinde de mărimea, forma şi densitatea particulelor
din aerosol,
• Variabila care cuprinde aceste trei
caracteristici utilizată în studiul depunerii aerosolilor
pe tractul respirator este numită diametrul
aerodinamic DA.

660
 DA –

• diametrul unei sfere de densitate egală cu unitatea (1kg/m3) care

prezintă aceeaşi viteză de sedimentare cu particula în studiu,

• În principiu se poate determina DA al oricărei particule prin

măsurarea vitezei sale de cădere liberă în aer, care se compară cu viteza unei
sfere cu densitatea şi diametrul cunoscut,

• În cazul particulelor ce depăşesc diametrul de 0,5 μm, DA este

determinat microscopic D, al densităţii fazei disperse ρ şi densităţii sferei
martor ρ0- 1 kg/m3.

• Diametrul aerodinamic al particulei din aerosol este un parametru

important ce caracterizează mărimea şi distribuţia particulelor în masa de
aerosol, cât şi biodisponibilitatea substanţei active din această formă
farmaceutică,

• Distribuţia particulelor poate fi determinată microscopic sau prin

măsurători cu contorul Coulter în faza de preformulare, în interiorul
aerosolului şi apoi prin expulzarea dozei sau în timpul conservării.

661
 VÂSCOZITATEA MEDIULUI DE DISPERSIE GAZOS η
• aerul are vâscozitatea de 1,8 x 10-4 poise,

• Vâscozitatea redusă a mediului de dispersie gazos

va permite ca particulele lichide sau solide să se afle într-
o mişcare browniană internă care să favorizeze ciocnirile
între particule, cu o agregare rapidă între particule de
dimensiuni mai mari,

• Astfel de particule vor fi influenţate puternic de forţa

gravitaţională, factor important în accelerarea vitezei de
sedimentare a particulelor oricărui sistem dispers
eterogen,

• O consecinţă a vâscozităţii reduse a mediului de

dispersie este fenomenul de difuziune, mult mai pronunţat
la aerosoli.
662
 STABILITATEA AEROSOLILOR - Λ
• parcursul mediu liber al moleculelor
mediului gazos (10-5cm),

• diferenţă între modul de trecere al

particulelor prin mediul apos (1 cm în 10
minute) şi în aer (1cm într-o secundă),

• viteza de sedimentare a particulelor

aerosolilor va fi mult mai mare în mediu
gazos,
663
ÎNCĂRCĂTURA ELECTRICĂ A PARTICULELOR

• efectul termic în momentul obţinerii lor sau

asocierii cu ionii atmosferici,

• recipientele de sticlă favorizează prin frecarea

particulelor de pereţi o ionizare negativă, care
asigură o stabilitate bună aerosolului,

• în general încărcarea electrică redusă sau

lipsa acesteia de pe suprafaţa particulelor
disperse determină o stabilitate scăzută a
aerosolilor.

664
 FORMULAREA AEROSOLILOR

•condiţiile fiziopatologice ale locului de

administrare (cavitatea nazală, laringe,
faringe, trahee, bronhii, bronhiole, alveole
pulmonare), structuri prin care are loc
schimbul de gaze,

• sau suprafaţa pielii intacte sau lezate şi

mucoase (bucală, nazală, vaginală).

665
• pH de 6,4-8 pentru a nu influenţa mişcările ciliare şi
tonicitatea mucusului,

• Anumite substanţe medicamentoase sau

conservante inhibă mişcările ciliare în mod reversibil, ceea
ce înseamnă că mişcările reîncep după eliminarea
agentului nociv, dar uneori fenomenul este ireversibil,

• Substanţele vasoconstrictoare incluse în compoziţia

preparatelor nazale produc la folosire îndelungată
atrofierea glandelor mucoasei, imobilizarea şi distrugerea
cililor,

• În unele cazuri, efectului dorit de vasoconstricţie îi

succede vasodilataţie secundară, permanentă, greu de
înlăturat.
666
• la nivelul foselor nazale, faringe şi laringe sunt
reţinute particulele cu diametrul mai mare de
30m,

•pe trahee cele cu dimensiunea de 20-30 m,

•bronhii şi bronhiole terminale – particulele cu

diametrul de 3-10 m,

• şi în canalele alveolare şi alveolele pulmonare

ajung particulele cu diametrul mai mic de 3 m.

667
• Un avantaj al aerosolilor de inhalaţie faţă de alte forme
farmaceutice cu substanţe active care manifestă efecte secundare
serioase este absorbţia în doze mici în circulaţia sistemică din tractul
respirator, iar reacţiile secundare sunt foarte mult diminuate
(amfotericina B în infecţii respiratorii cu fungi),

• Totuşi eventualele avantaje ale aerosolilor de inhalaţie trebuie

puse în balanţă cu reacţiile adverse posibile la nivelul căilor respiratorii
pentru pacienţi al căror progres patologic este un factor de stress,

• Anumite vehicule sau substanţe active prezente în aerosoli pot

provoca bronhospasm, ceea ce necesită co-administrarea de
bronhodilatatoare,

• În cazul tratamentului cu aerosoli ce conţin corticosteroizi

există riscul colonizării fungice a căilor respiratorii, motiv pentru care în
formula unor astfel de preparate se includ agenţi antifungici,

• În cursul tratamentului aerosolizat al infecţiilor respiratorii cu

bacterii gram-negative pot apărea tulpini rezistente.

668
• O evaluare clinică corectă poate stabili dacă terapia
inhalatorie a infecţiei trebuie făcută ca aditiv sau înlocuitor
pentru altă formă sistemică cu antibiotice,

• În folosirea dispozitivelor de aerosolizat s-a constatat

chiar şi la pacienţii bine instruiţi că există diferenţe inter-
individuale considerabile în ceea ce priveşte depunerea
aerosolilor pe diferite regiuni ale tractului respirator,

• În cadrul terapiei aerosolizate de inhalaţie se iau în

considerare substanţele active cu marjă terapeutică largă,
pentru a favoriza şi pacienţii care nu respectă instrucţiunile
de folosire sau de păstrare,

• În ultimul timp s-au introdus dispozitive moderne, a

căror funcţionare depinde puţin de îndemânarea pacientului,
fiind activate respirator.
•
669
• Aplicaţi pe piele sau pe mucoase, aerosolii
sunt preferaţi pentru penetrare în cutele
mucoaselor şi în plăgi,

• Aerosolii, prin dispozitivele speciale de

pulverizare pot fi utilizaţi în administrarea
medicamentelor pe mucoasa rectală şi vaginală,

• Un alt aspect în formularea aerosolilor este

legat de forma farmaceutică: solidă (pulbere,
capsule), lichidă (soluţie, suspensie, emulsie),de
dispozitivul care produce aerosoli,

670
 SUBSTANŢE MEDICAMENTOASE

AEROSOLI DE INHALAŢIE

vasoconstrictoare vasodilatatoare cardiotonice

(epinefrina) (esteri ai colinei), (glicozide),

hormoni (estrogeni ) antibiotice Antiinflamatoare:

betalactamice, pirazolone,
Bronhodilatatoare: aminoglicozide, corticosteroizi;
SUBSTANŢA tetracicline,
simpatomimetice, Antihistaminice;
anticolinergice, macrolide, Ape termale;
teofiline; Fluidifiante: enzime, Tuberculostatice
N-acetilcisteină,
bromhexin;

671
 AEROSOLII DE UZ EXTERN APLICAŢI PE PIELE SAU PE ALTE MUCOASE

• substanţe cu rol antiseptic, bactericid, cicatrizant, AINS ,

sicativ etc,

• substanţele medicamentoase sunt prelucrate ca soluţii

sau suspensii în apă, emulsie U/A sau sub formă de pulbere
divizată în capsule, spume,

• ser fiziologic, glicerol, propilenglicol, alcool sau

amestecuri de solvenţi, uleiuri vegetale, miristat de izopropil,

• uleiul de parafină nu este indicat pentru că prin inhalaţie

poate să provoace pneumonie lipidică,

• substanţe auxiliare (antioxidanţi, tensioactivi)

dizolvate sau dispersate într-un solvent sau în gazul lichefiat.

672
TENSIOACTIVI

673
UTILIZARI ALE AEROSOLILOR -
APLICARE TOPICA

674
APLICARE PE MUCOASE

675
APLICARE PE MUCOASE

676
 TIPURI DE PROPULSORI - GAZUL PROPULSOR
(AGENTUL DE PROPULSARE)

reprezintă cea de a doua componentă, fiind o

fază gazoasă, elastică,
•
•produsă de un gaz comprimat sau lichefiat,

•exercită asupra conţinutului o presiune mai

mare decât cea atmosferică

ascensiunea fazei lichide în tubul abductor şi

expulzarea din recipient în valvă şi apoi în
exterior.
677
 PROPULSORUL

• inert chimic şi fiziologic,

• cu toxicitate redusă,
• să nu producă iritaţii sau alergii,
• inodor, incolor, neinflamabil, neexploziv, necoroziv faţă de
materialul recipientului şi a valvei,
• să prezinte o presiune de vapori cuprinsă între 15-100psig
la o temperatură de 200C (1 psig = 0,0702kgf/cm2),
• un punct de fierbere sub temperatura camerei,

• Rolul gazului propulsor de piston la suprafaţa

conţinutului din recipient, de factor dinamic al ansamblului
presurizat, a generat denumirea de preparate
farmaceutice presurizate pentru toţi aerosolii obţinuţi
prin pulverizaţie cu gaz sub presiune.
678
 GAZELE COMPRIMATE INSOLUBILE ÎN FAZA LICHIDĂ (DISPERSANTĂ)
sunt azotul, heliul, argonul,

• Azotul este utilizat în scop farmaceutic ca gaz bine tolerat fiziologic şi

inert chimic.

• GAZELE COMPRIMATE SOLUBILE PARŢIAL ÎN FAZA LICHIDĂ sunt bioxidul

de carbon şi protoxidul de azot.
•
• Ele sunt gaze incolore, inodore, fără gust, neinflamabile, cu toxicitate redusă.

• GAZELE COMPRIMATE prezintă dezavantajul că, pe măsură ce volumul

ocupat de gaz creşte (în urma expulzării conţinutului), presiunea (forţa de
expulzie) scade.

• GAZELE LICHEFIATE prezintă avantajul unei presiuni de vapori constante în

interiorul flaconului la o temperatură anumită, deoarece prin expulzarea gazului
propulsor moleculele fazei lichide vor regenera faza gazoasă.

679
 GAZELE LICHEFIATE - STRUCTURA CHIMICĂ

• Alcani: propan, n-butan, izobutan;

• Derivaţi cloruraţi ai alcanilor şi cicloalcanilor:
clorură de metil, tricloretan, dicloretan;
• Derivaţi fluoruraţi ai alcanilor şi cicloalcanilor:
difluoretan, octoclorciclobutan;
• Derivaţi fluorocloruraţi ai alcanilor (freoni):
triclorfluormetan, diclordifluormetan, 2-
diclortetradifluoretan

680
• PROPANUL, BUTANUL, IZOBUTANUL

• substanţe stabile,
• cu toxicitate redusă,
• tensiune de vapori analoagă derivaţilor
fluoruraţi ai hidrocarburilor,
• preţ de cost mult inferior acestora,
• utilizarea în obţinerea aerosolilor este
limitată de inflamabilitatea lor,
• se asociază cu Freoni neinflamabili.
681
 FREONI
buni solvenţi, se lichefiază la presiune
uşor crescută,
nu sunt inflamabili,
AVANTAJE stabili la temperaturi crescute,
prin asocierea lor în diferite proporţii
se poate obţine presiunea de vapori
dorită.
- incompatibilităţi cu unele materiale
plastice, cu zincul, aliaje cu magneziu,
DEZAVANTAJE
-modificările hidrolitice în prezenţa
metalelor sau a alcalilor
682
 FREONII
- fiziologic s-a dovedit o întârziere a cicatrizării
rănilor, arsurilor şi în creşterea părului,
- ţesutul pulmonar - pot deveni iritanţi,
- administraţi în cantităţi mari prezintă un efect de
refrigerare ce determină obturarea laringelui,
DEZAVANTAJE - fenomene toxice sunt semnalate la nivel
cardiovascular sau psihic (efecte halucinogene),
- sunt incriminaţi de distrugerea stratului de ozon
din atmosferă,
- fenomenul este posibil prin acţiunea radiaţiilor UV
care, în reacţia de fotoliză cu freonii, vor elibera clor,
- Ozonul este descompus în urma reacţiei provocate
de clorul format sub influenţa UV.

683
684
685
 RECIPIENTE
• trebuie să reziste la o anumită presiune internă,
• să prezinte inerţie chimică,
• metal, sticlă şi materiale plastice.
•
• STICLA

• conferă stabilitate conţinutului de aerosolizat,

• este fragilă,
• creşte greutatea produsului finit ,
• sub acţiunea presiunii interioare există riscul de explozie şi
formare de schije,
• Acest ultim inconvenient se rezolvă prin acoperirea pereţilor
exteriori cu un film subţire de material plastic,
• Sticla permite să se realizeze forme variate, aspectuoase şi
funcţionale pentru pulverizatoarele manuale.

686
• RECIPIENTELE DIN MATERIAL PLASTIC
•
• polietilenă, polipropilenă, răşini acrilice,
uşoare,
• incasabile şi ieftine,
• riscul de deformare sub influenţa presiunii
interioare,
• cu consecinţe şi asupra etanşeităţii
închiderii şi funcţionării normale a valvei.

687
688
 RECIPIENTELE METALICE

• aluminiu, oţel V2A, tabla zincată,

• rezistenţă la presiunea interioară,
• preţ convenabil,
• Interiorul flaconului se acoperă cu un strat
de lac protector realizat din substanţe
plastice, rezine,
• pentru a nu fi corodat de substanţele ce
formează amestecul de aerosolizat.

689
690
 RECIPIENTE
• PREVĂZUTE CU O VALVĂ,

• DESCHIDERE CALIBRATĂ,

• UTILIZAREA CONŢINUTULUI AFLAT SUB PRESIUNE,

• ASIGURĂ O ÎNCHIDERE ETANŞĂ,

• DISTRIBUIE AEROSOLUL PRIN ACŢIUNE MECANICĂ

DE APĂSARE CU MÂNA

691
692
• Generatoarele de pulberi sunt folosite tot mai
mult pentru a elimina dezavantajele gazelor
propulsoare,

• Inhalarea orală sau nazală a unei substanţe

medicamentoase, solidă, sub formă de pulbere fină, se
face cu cele mai simple dispozitive, numite
insuflatoare,
• Energia necesară deplasării particulelor pe
tractul respirator este asigurată de respiraţia
pacientului,
• Avantajul generatorilor de pulberi constă în
activarea aerosolului de către respiraţia pacientului,
realizând o sincronizare cu ciclul respirator,
• Pulberile medicamentoase supuse inhalării sunt
diluate (cu lactoză), pentru a îmbunătăţi proprietaţile de
curgere, cu respectarea aceloraşi condiţii privind
mărimea particulelor substanţei auxiliare.
•
693
• Un aparat pentru inhalaţii condiţionează
pulberea medicamentului în capsule gelatinoase,
• Dispozitivul este foarte mic, portabil şi
necesită instruirea pacientului asupra modului de
utilizare,
• În prima etapă se desface aparatul şi se
introduce capsula cu pulberea medicamentoasă în
centrul unei elice,
• Printr-o manevră a aparatului se perforează
capacul capsulei gelatinoase şi actul de expiraţie –
inspiraţie va pune în mişcare elicea care
antrenează pulberea,
• Se repetă până se goleşte capsula,
• Capsulele nu trebuie să fie nici prea uscate,
nici prea umede, pentru a asigura perforarea
capacului.
694
 PREPARAREA AEROSOLILOR

- operaţii preliminare de curăţare a

recipientelor,
- prepararea formei farmaceutice (soluţie,
emulsie, suspensie, spumă, pudră ),
- umplerea recipientelor sub presiune sau
la temperatură,
- introducerea de propulsori,
- este admisă adăugarea de conservanţi,
- aerosolii de inhalaţii se obţin în
momentul administrării,
695
 OBŢINEREA AEROSOLILOR PRIN DISPERSARE

• aerosoli medicamentoşi şi cosmetici,

• O etapă tehnologică a acestui tip de aerosoli

constă în amestecarea fazei lichide sau solide
cu gazul propulsor pentru a rezulta o dispersie
omogenă sau o soluţie în cazul dizolvării
substanţei active în gaz,

• Operaţia de amestecare se realizează la

temperatură scăzută, prin răcirea gazului, sau la
temperatura camerei, sub presiune.

696
• A. soluţia substanţei medicamentoase răcite şi propulsorul lichefiat
se introduc în recipient la temperatură scăzută, operaţie realizată de instalaţii
frigorifice speciale, după care se etanşeizează recipientul cu o valvă,
• Temperatura de amestecare cu hidrocarburile fluorurate este de
până la -300C.

• B. Asocierea propulsorului cu substanţa activă (prelucrată ca soluţie,

suspensie, emulsie) la temperatura camerei, sub presiune, se realizează în
recipientul căruia i s-a aplicat valva. Propulsorul lichefiat se introduce în
sens contrar funcţionării valvei,

• Procedeul de umplere a recipientelor la temperatură scăzută are

randamente superioare, dar nu poate fi aplicat la formulările cu apă sau cu
componente care se degradează în condiţiile respective,

• În ambele metode de umplere a recipientelor se recurge la un control

care permite decelarea pierderilor de gaze din cauza valvelor care nu
etanşeizează recipientele,

• Acest control se efectuează prin imersia recipientelor în apă la

temperatura de 500C, când pot fi prezente bule de gaz, se urmăreşte
conţinutul din recipient prin cântărire.
•

697
698
699
700
 PREPARATE FARMACEUTICE PRESURIZATE

• Preparatele farmaceutice presurizate (pulverizatorul

cu gaz propulsor) se încadrează în tipul de aerosoli obţinuţi
cu ajutorul dispozitivelor generatoare de aerosoli care
servesc în acelaşi timp şi pentru condiţionare,

• Aerosolii se obţin dintr-un concentrat (soluţie,

emulsie sau suspensie) în amestec cu un gaz sub presiune
condiţionat într-un recipient special,

• Pulverizatorul este format din recipientul etanş care

prezintă în interior substanţa medicamentoasă sub formă
de soluţie, suspensie sau emulsie şi un gaz propulsor care
poate fi un gaz lichefiat.

701
• Orificiul recipientul este închis ermetic cu o montură
(capsulă de sertizare) care fixează corpul valvei,
• Valva este prelungită cu un tub plonjor (conductor)
care pătrunde în lichidul de pulverizat până la fundul
recipientului,
• În interiorul valvei se află un resort care asigură
închiderea cu o supapă şi clapetă,
• În funcţie de poziţia clapetei se realizează trecerea
lichidului prin tub spre jiglor şi orificiul deschis în exterior,
• Valva este acţionată de presiunea digitală asupra
capului de apăsare (buton, actuator) şi poate rămâne
deschisă un timp limitat, în care se eliberează o doză din
aerul de aerosolizat sau determinat de durata de apăsare,
• Presiunea digitală pe capul de apăsare (actuator) va
declanşa resortul care asigură deschiderea supapei în
perioada de utilizare
702
• Gazul comprimat va împinge cu presiune
lichidul din tubul capilar în jiglor şi apoi va fi
expulzat prin orificiul exterior,
• Dispersarea lichidului în picături fine este
realizată de gazul comprimat, care trece sub
presiune prin jiglor şi produce o dispersare
mecanică a lichidului.
• Pulverizatoarele cu gaz comprimat prezintă
avantajul că presiunea gazelor este puţin
influenţată de variaţiile temperaturii exterioare,
gazele utilizate nu provoacă alterări ale principiilor
active sau recipientelor.
• Dezavantajul acestui sistem constă în
modificarea gradului de dispersie a particulelor în
funcţie de presiunea gazului propulsor.

703
• Pulverizatorul cu gaz lichefiat prezintă aceleaşi
elemente ca în cazul precedent cu diferenţa că faza lichidă
este constituită din amestecul de principiu activ şi gazul
lichefiat, realizând o soluţie, suspensie sau emulsie, faza
gazoasă este formată de vaporii gazului lichefiat,
• În acest mod se pot decela două (lichid + gaz) sau
trei faze (lichid + solid + gaz, sau două lichide nemiscibile +
gaz).
• Caracteristica cea mai puternică a sistemului cu trei
faze o constituie gradul de dispersie avansat al particulelor
expulzate printr-un mecanism mai eficient,
• Sub presiunea gazului, prin jiglor va trece un
amestec de principiu activ şi gaz lichefiat care la presiune
atmosferică trece instantaneu din stare lichidă în vapori,
dispersând puternic substanţa activă în particule fine.
•
704
• Presiunea este constantă pe durata de utilizare şi se
menţine prin vaporizarea gazului lichefiat,
• Volumul ocupat de faza gazoasă este aprozimativ
25% din volumul total,
• Dezavantajul acestui sistem de aerosolizare este
dependenţa presiunii de expulzare din interiorul
recipientului de temperatura ambiantă,
• La temteraturi scăzute, vaporii saturaţi ai gazului
lichefiat creează o presiune insuficientă foerţei de
ascensiune a lichidului din tubul plonjor în jiglor,
• La temperatura de peste 500C există riscul de
explozie,
• Gazele lichefiate care pot trece prin jiglor în exterior
produc o senzaţie de rece la aplicare pe piele sau pe
mucoase.

705
706
 CONDIŢII DE CALITATE ŞI CONTROLUL AEROSOLILOR

•caracteristicile fizico-chimice ale principiului activ,

solvenţilor, propulsorului, altor substanţe auxiliare;
sub aspectul modificării conţinutului, coroziunii
ambalajului, efectul refrigerent; toxicitatea acută a
propulsorilor,

•securitatea recipientelor (controlul presiunii, greutăţii,

etanşeităţii, funcţionării valvei),

•caracteristicile aerosolului expulzat (debit, imaginea

debitului proiectat, diametrul şi distribuţia particulelor
şi precizia dozării).

707
 •CONTROLUL STABILITĂŢII SUBSTANŢEI
MEDICAMENTOSE

• stabilitatea asocierilor din formula aerosolului pe timpul

conservării,
• Controlul se efectuează pe o durată de timp, în condiţii de
temperatură diferită (20-500C),

• DETERMINAREA MĂRIMII PARTICULELOR

•procedee optice sau fotografice la scară microscopică,

• studiul granulometric al aerosolilor se efectuează după
captarea particulelor dispersate, pe o reţea de fire de
plexiglas a unui obiectiv,
• dimensiunea particulelor se stabileşte la un microscop cu
micrometru ocular.

708
 •CONTROLUL JETULUI DE AEROSOLIZARE

• permite cunoaşterea în acelaşi timp a mărimii particulelor dispersate,

a formei jetului şi inflamabilităţii acestuia în apropierea unei flăcări,

• agentul propulsor este contraindicat ca inflamabil dacă se aprinde la

o distanţă mai mică de 45 cm faţă de flacăra unei lumânări.

CONTROLUL REZISTENŢEI LA PRESIUNE

• se execută la o presiune ceva mai mare decât presiunea gazului

propulsor,
• flacoanele care sunt supuse presiunii gazelor propulsoare trebuie
să reziste la o presiune de cel puţin 10kg/cm2,
• Proba executată la o presiune mai mare decât cea indicată (de 1,2
ori) nu trebuie să determine deformări ale pereţilor recipientului.

709
 • CONTROLUL SUPRAFEŢEI
INTERIOARE A RECIPIENTELOR
METALICE

• urmăreşte prezenţa porilor şi coroziunea

posibilă în timp,
• Suprafaţa interioară se lăcuieşte şi astfel nu
trebuie să prezinte mai mult de 10-20
pori/100 cm2.

710
• CONTROLUL VALVEI DE AEROSOLIZARE

• etanşeitatea închiderii după funcţionare,

• funcţionarea normală la temperaturi între
20-250C,
• valvele dozatoare trebuie să asigure
precizia dozajului cu o variaţie de 10%,

• la fiecare apăsare pe capătul valvei se

degajă o cantitate determinată, fixată înainte
şi constantă a produsului.

711
 CONTROLUL MICROBIOLOGIC
• evaluarea conţinutului şi a eficacităţii
conservantului antimicrobian (produse
multidoză),
• testarea sterilităţii aerosolilor fără
conservant –limita încărcăturii microbiene –
lipsa germenilor patogeni (Staphylococcus
aureus, Salmonella sp., Escherichia coli,
Pseudomonas aeruginosa, Candida
albicans)

712
 CONSERVAREA AEROSOLILOR

•formele farmaceutice presurizate sunt

condiţionate de la faza de realizare a preparatului
medicamentos (soluţie, suspensie, emulsie), în
recipientele speciale sub presiunea gazului
propulsor,
• recipientele trebuie conservate la o temperatură
care să nu depăşească 500C şi să nu atingă
temperatura de congelare,
• se evită expunerea recipientelor la soare şi nu se
distrug prin aruncare în foc,
•eticheta preparatului trebuie să indice modul de
administrare şi precauţiile care se respectă.
713
 BIODISPONIBILITATE
• 1. SPRAYURI DERMICE ŞI TRANSMUCOZALE

• 2. SPRAYURI DERMICE ŞI COSMETICE - ARSURI SOLARE

• SUBSTANŢE ANESTEZICE LOCALE, ANTISEPTICE,

PROTECTOARE, ANTIMICOTICE, ANTIPRURIGINOASE,
ANTIBIOTICE,

• 3. SPRAYURI OROFARINGIENE

• IGIENA CAVITĂŢII BUCALE - ACŢIUNE LOCALĂ -– S.

ANTISEPTICE, AROMATIZANTE, DEODORIZANTE
• ACŢIUNE GENERALĂ – CALEA SUBLINGUALĂ

714
 FORME FARMACEUTICE BIOADEZIVE
(BIOADHESIVE DRUGS DELIVERY SYSTEMS)

•PREP. FARM. LICHIDE, SEMISOLIDE SAU

SOLIDE OBŢINUTE PRIN DISPERSAREA
SUBSTANŢELOR ACTIVE ÎN SUBSTANŢE
AUXILIARE,
•CARE ADERĂ DE UN ŢESUT BIOLOGIC,
• DESTINATE ADMINISTRĂRII PE PIELE ŞI
PE MUCOASE,
•PT. O ACŢIUNE LOCALĂ SAU SISTEMICĂ.
715
 ADEZIUNEA
• STARE FIZICĂ , ÎN CARE 2 FAZE
CONDENSATE SE AFLĂ MENŢINUTE ÎN
CONTACT STRÂNS PT. O PERIOADĂ
PRELUNGITĂ DE TIMP PRIN
INTERMEDIUL UNOR FORŢE
INTERFACIALE
• ADERENŢĂ – O FAZĂ DERĂ LA O ALTĂ
FAZĂ PRIN INTERMEDIUL SUPRAFEŢEI
DE CONTACT

716
 • BIOADEZIUNE

• 1 COMPONENTĂ ESTE DE NATURĂ

BIOLOGICĂ (substrat biologic),
• A 2 A COMPONENTĂ BIOADEZIV – FORMA
FARMACEUTICĂ
• ADEZIUNEA UNUI POLIMER NATURAL SAU
SINTETIC DE UN ŢESUT BIOLOGIC (STRAT
MUCOS SAU STRAT DE CELULE EPITELIALE)
ÎN PREZENŢĂ DE APĂ, PENTRU O PERIOADĂ
PRELUNGITĂ DE TIMP, PRIN FORŢE
INTERFACIALE
717
 SUBSTRAT BIOLOGIC

• BIOADEZIUNE PE PIELE – DERMABRAZIUNE,

• BIOADEZIUNE PE MUCOASE –
MUCOADEZIUNEA,

• BIOADEZIUNEA PE CELULE -
CITOADEZIUNEA

718
 FORME FARMACEUTICE SEMISOLIDE PENTRU
APLICAŢII CUTANATE

• SISTEME DISPERSE MICROETEROGENE

STRUCTURATE (GELURI PLASTICE PENTRU
APLICARE CUTANATĂ),

• Preparate semisolide pentru aplicaţii cutanate

(Praeparationes molles ad usum dermicum) –
F.R. X, SUPLIMENT 2004,
• PREPARATE SEMISOLIDE PENTRU
APLICARE CUTANATĂ PENTRU O
ELIBERARE LOCALĂ SAU TRANSDERMICĂ A
S. ACTIVE SAU PENTRU ACŢIUNEA LOR
PROTECTOARE SAU EMOLIENTĂ.

719
• Unguentele sunt considerate geluri cu
capacitate de deformare plastică – sistem dispers
în care faza solidă este dispersată coloidal în faza
fluidă şi în care sunt incluse substanţele active (prin
dizolvare, suspendare sau emulsionare).
• Cele mai multe unguente au acest caracter de
gel, fiind constituite dintr-un schelet lax, alcătuit din
faza solidă în care este inclusă prin adsorbţie sau
reţinută mecanic, faza lichidă,
• Structura de gel poate fi distrusă în urma
acţiunii unor forţe mecanice sau termice, când
preparatul se fluidifică, fiind de dorit ca după
încetarea acestor forţe, reţeaua de gel să se
regenereze, să aibă proprietăţi tixotrope.
720
• EXCIPIENŢII - SISTEM DISPERS CU O
SINGURĂ FAZĂ SAU MAI MULTE FAZE,
• PROPRIETĂŢI LIPOFILE SAU HIDROFILE,
• SUBSTANŢE NATURALE SAU SINTETICE,

• SUBSTANŢE AUXILIARE

• CONSERVANŢI ANTIMICROBIENI,
ANTIOXIDANŢI, STABILIZANŢI, EMULGATORI,
VÂSCOZIFIANŢI, PROMOTORI AI PENETRAŢIEI

721
PREPARATE SEMISOLIDE
• UNGUENTE,
• CREME,
• GELURI,
• PASTE,
• CATAPLASME,
• PLASTURI MEDICINALI

722
 • UNGUENTE
• BAZĂ CU O SINGURĂ FAZĂ ÎN CARE
POT FI DISPERSATE LICHIDE SAU
SOLIDE,
• UNGUENTE HIDROFOBE
• ABSORB CANTITĂŢI MICI DE APĂ
• REPREZENTANŢI
• PARAFINE SOLIDE, LICHIDE, ULEIURI
VEGETALE, GRĂSIMI ANIMALE,
GLICERIDE SINTETICE, CERURI,
POLIALCHILSILOXANI
723
 • UNGUENTE EMULSII
• ABSORB CANTITĂŢI MARI DE APĂ,
• PRODUC EMULSII A-U, U-A,

• AGENŢI DE EMULSIONARE A-U–

• ESTERI AI SORBITANULUI,
MONOGLICERIDE, ALCOOLI GRAŞI,

AGENŢI DE EMULSIONARE U- A-

ALCOOLI GRAŞI SULFATAŢI, POLISORBAŢI,

ESTEI AI ACIZILOR GRAŞI CU MACROGOLII
724
 • UNGUENTE HIDROFILE

• BAZE MISCIBILE CU APA,

• AMESTECURI DE MACROGOLI LICHIZI
ŞI SOLIZI,
• CONŢIN CANTITĂŢI
CORESPUNZĂTOARE DE APĂ

725
 • POMADE
• au punct de topire mai mare decât temp.
corpului,
• se înmoaie prin frecare pe piele,
• formează un strat superficial gras

• CREME
• preparate semisolide, polifazice, unguente –
emulsii,
• faza hidrofilă mai mare de 10% până la 80 – 90
%,
• acţiune răcoritoare, emolientă, decongestivă,
• grade diferite de ocluzivitate
726
 PASTE
Preparate semisolide polifazice
(unguente suspensii),
• cantitate mare de pulberi foarte fine,
insolubile (mai mare de 25%), între 30 – 70
% în excipienţi lipofili (paste grase), sau
hidrofili (paste apoase),
• Consistenţă mai tare ca a unguentelor,
• Nu se topesc la temperatura corpului,
• Formează un film gros, protector
727
 GELURI
• preparate semisolide obţinute din polimeri
care gelifică în soluţii, peste anumite
concentraţii,
• tip de polimer şi vehicul – geluri hidrofile,
lipofile ,
• capacitate de întindere pe piele sau
mucoase,
• formează un film continuu

728
 CATAPLASME

• bază hidrofilă care reţine căldura,

• sunt dispersate substanţe active lichide

sau solide,

• sunt plasate prin sprayere în strat gros pe

un suport adecvat şi încălzite înainte de a
fi aplicate pe piele
729
 • PLASTURI MEDICINALI (forme
farmaceutice presosensibile)

• preparate flexibile cu una sau mai multe

substanţe active aplicate pe piele,
• bază adezivă, colorată,
• substanţele active sunt închise în strat
uniform pe un suport adecvat fabricat dintr-
un material natural sau sintetic,
• stratul adeziv este acoperit cu un strat
protector

730
 • GELATINE (forme presosensibile)

• preparate semisolide obţinute din gelatină

şi glicerol,

• se aplică pe piele sau pe mucoase,

• au acţiune de lubrefiere,

• pot fi folosite ca pansamente compresive

peste bandajul fixator
731
 • CERATE

• preparate semisolide obţinute din

excipienţi graşi cu un conţinut ridicat de
ceară de albine sau parafină în amestec
cu uleiurile vegetale,

• consistenţă tare,
• punct de topire ridicat

732
 • GLICEROLATE=GELURI HIDROFILE

• preparate semisolide,

• pe bază de hidrogel de amidon şi glicerol,

•
• acţiune emolientă,

• pot conţine şi substanţe medicamentoase,

733
 FORME FARMACEUTICE SEMISOLIDE
• PREPARATE TOPICE,
• PREPARATE DE UZ TOPIC,
• SISTEME FARMACEUTICE TOPICE,
• FORME FARMACEUTICE PENTRU APLICARE
LOCALĂ,
• FORME DERMICE,
• FORME FARMACEUTICE CUTANATE,
• FORME DE UZ DERMATOLOGIC,
• UNGUENTE,
• FORME FARMACEUTICE BIOADEZIVE
SEMISOLIDE

734
 ADMINISTRAREA UNGUENTELOR
• EFECTE FIZICE
• PROTECTOARE, LUBRIFIANTE,
EMOLIENTE, AGENŢI DE USCARE,

• EFECTE SPECIFICE – S.
MEDICAMENTOASE

• ACŢIUNE LOCALĂ – SUPRAFAŢĂ,

PROFUNZIMI ALE ŢESUTULUI,
• ACŢIUNE GENERALĂ SAU SISTEMICĂ
735
 AVANTAJELE UTILIZĂRII

• administrarea medicamentului la nivelul

procesului patologic (terapie localizată,
concentraţia s. medicamentoase, fără
riscul unor efecte toxice asupra altor
organe),
• Capacitate mare de eliberare la nivelul
suprafeţei epiteliale,
• Bioadeziunea presupune ţintirea
medicamentului pe situsurile respective,
736
• Efect optim în penetrarea substanţelor
medicamentoase prin diferite structuri ale
pielii, folosind excipienţii adecvaţi,

• Creşterea timpului de remanenţă la nivelul

zonei tratate,

• Creşterea procesului de absorbţie a

substanţei medicamentoase,

• Realizarea unui efect sistemic

737
 DEZAVANTAJE
• ACŢIUNE INEFICIENTĂ A UNOR
SUBSTANŢE MEDICAMENTOASE LA
NIVEL DERMIC,

• APARIŢIA UNOR EFECTE SECUNDARE

NEDORITE

738
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PIELII (fizico – chimic este un gel
protidic, o dispersie organizată de proteine în apă)

• 3 zone distincte suprapuse,

din trei straturi de ţesuturi, de
la exterior la interior:
• 1. epidermul – un epiteliu
celular stratificat şi avascular;
• 2. dermul – corion sau ţesutul
conjunctiv;
• 3. hipodermul – ţesut adipos
(subcutanat),

• glandele sudoripare, foliculii

piloşi şi glandele sebacee

739
 • Epidermul este format din 2 părţi:
• spre exterior, pătura cornoasă, către
interior pătura mucoasă - corpul mucos
Malpighi,
• De la interior către exterior, din pătura
mucoasă ultimul strat este stratul bazal
germinativ, apoi stratul celular poliedric şi
stratul granular.
• Pătura cornoasă: jos: stratul lucid –
transparent şi stratul cornos – corneum.

740
 PRINCIPALELE FUNCŢII ALE PIELII
• 1. FUNCŢIA MECANICĂ – de susţinere a organismului cu rol important al
dermului,
• Pielea este elastică, dar pierzându-şi calităţile iniţiale îşi revine foarte greu,
cu vârsta se zbârceşte şi devine mai rigidă,

• Stratul cornos este mai rigid, aproape tare, elasticitatea sa depinde de

balanţa dintre lipide şi substanţele higroscopice, hidrosolubile (de
proporţia de apă).
• Ţesutul cornos necesită 10-20% umiditate, care acţionează ca un
plasticizant, mărind supleţea – flexibilitatea.

• 2. FUNCŢIA DE PROTECŢIE – pielea intactă este o barieră importantă

împotriva microorganismelor, o barieră chimică, o barieră împotriva
radiaţiilor (cele mai nocive fiind radiaţiile U.V. cu λ = 290-400 nm); pe de altă
parte radiaţiile UV stimulează melanocitetele în producerea de melanină
care protejează parţial pielea,
• Sub acţiunea razelor solare se produc eritem, pigmentare şi îngroşarea
epidermului.
• Reacţii cronice ale luminii solare produc îmbătrânirea pielii premalignizarea
sau chiar malignizarea,
• Acţionează ca o barieră pentru căldură şi regulator de temperatură.

741
•3. ACŢIUNEA IZOLATOARE

•stratul cornos este subţire pe majoritatea

suprafeţei corporale, nu protejează suficient
ţesuturile din interior de extremele de căldură
sau frig,

•Pielea este principalul organ care asigură

menţinerea temperaturii corpului uman la
aproximativ 370C,

742
•4. Barieră electrică – în pielea uscată
rezistenţa electrică este mai mare ca în alte
ţesuturi biologice,

•5. Barieră faţă de şocurile mecanice – dar

loviturile puternice rănesc pielea şi produc
umflarea ei,

•Fricţionarea pielii produce umflarea şi

îngroşarea, pe epiderm apar asperităţi şi
conuri.
743
•Pielea apară organele interne de factorii
externi dăunători, limitează trecerea
substanţelor chimice în organism şi din
organism spre exterior, stabilizează
presiunea sanguină şi temperatura corpului
şi mediază senzaţiile de cald, rece, atingere
şi durere.
•Pielea poate exprima emoţiile, astfel
•paloarea este datorată spaimei;
•roşeaţa – jenă, încărcătură emoţională;
•transpiraţia excesivă – nelinişte.
744
 PREPARATELE TOPICE SE FOLOSESC ÎN TREI SCOPURI

PENTRU REFACEREA FUNCŢIEI DE BARIERĂ A PIELII

•Acţiune superficială, la nivelul epidermei ( preparate epidermice),

•PENTRU A DIRIJA MEDICAMENTELE

•Dirijează medicamentele spre ţesuturile vii ale pielii, în ţesuturile vii ale
epidermului şi dermului, înlocuind administrarea orală, parenterală
(preparate intradermice)

•PENTRU TRATAMENTUL SISTEMIC

•prin rezorbţia percutanată a unor substanţe active.

•Sunt folosite sisteme terapeutice transdermice, indicate în răul de mişcare

– hiosciamina, angină – nitroglicerină, HTA – clonidina.

745
FORMULAREA PREPARATELE DERMATOLOGICE SE
FACE ÎN FUNCŢIE DE LOCUL LA CARE DORIM SĂ
AJUNGĂ MEDICAMENTUL

• Principalele locuri indicate:

• la suprafaţa pielii;
• în stratul cornos;
• la nivelul anexelor;
• în straturile profunde ale epidermei şi
dermului;
• în circulaţia sistemică.

746
747
748
749
 UNGUENTE
F.R.X - sunt preparate farmaceutice semisolide, destinate aplicării pe piele sau
mucoase, în scop terapeutic sau de protecţie,

•Unguentele sunt întrebuinţate fie pentru :

•tratarea afecţiunilor dermatologice - pe piele şi pe mucoase,
• protejarea şi întreţinerea epidermei de acţiunea agresivă a unor agenţi nocivi -
unguente de protecţie,
• îngrijirea pielii sunt unguente dermato-cosmetice,

•Sunt constituite din excipienţi = baze de unguente în care pot încorpora substanţe
active,

•În funcţie de modul de dispersie pot fi:

•ungunete-soluţii;
•unguente-suspensii ;
•unguente-emulsii,
•sau unguente cu mai multe faze.

•Unguentele sunt considerate geluri cu capacitate de deformare plastică – sistem

dispers în care faza solidă este dispersată coloidal în faza fluidă şi în care sunt incluse
substanţele active (prin dizolvare, suspendare sau emulsionare).

750
 ALTE DENUMIRI ATRIBUITE UNOR CATEGORII DE UNGUENTE ÎN
FUNCŢIE DE COMPOZIŢIA ŞI MODUL DE FOLOSIRE AL PREPARATULUI

• F.R. X specifică denumirea de paste pentru unguentele-suspensii cu

peste 25% substanţă solidă şi creme pentru unguentele-emulsii cu peste
l0% fază apoasă,

•Pomadă – se referă uneori la unguente care au ca excipienţi substanţe

liposolubile şi care se înmoaie prin aplicare pe piele, lăsând un film
superficial gras (în literatura franceză unguentele, în general, se numesc
pomadă),

•- Ceratele sunt preparate grase, solide care au un procent mare de ceară

sau parafină, având un punct de topire ridicat, folosite pentru îngrijirea
buzelor: cerate labiale,

•- Gelatinele - glicerogel de gelatină,

•- Glicerolatele sunt geluri fie hidroglicerinate sau numai în glicerină având

o macromoleculă naturală sau de semisinteză în mediu glicerinat; de
exemplu: glicerolatul de amidon.

751
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PIELII (fizico – chimic este un gel
protidic, o dispersie organizată de proteine în apă)

• 3 zone distincte suprapuse,

din trei straturi de ţesuturi, de
la exterior la interior:
• 1. epidermul – un epiteliu
celular stratificat şi avascular;
• 2. dermul – corion sau ţesutul
conjunctiv;
• 3. hipodermul – ţesut adipos
(subcutanat),

• glandele sudoripare, foliculii

piloşi şi glandele sebacee

752
 • Epidermul este format din 2 părţi:

• spre exterior, pătura cornoasă, către

interior pătura mucoasă - corpul mucos
Malpighi,
• De la interior către exterior, din pătura
mucoasă ultimul strat este stratul bazal
germinativ, apoi stratul celular poliedric şi
stratul granular.
• Pătura cornoasă: jos: stratul lucid –
transparent şi stratul cornos – corneum.
753
 PRINCIPALELE FUNCŢII ALE PIELII
• 1. FUNCŢIA MECANICĂ – de susţinere a organismului cu rol important al
dermului,
• Pielea este elastică, dar pierzându-şi calităţile iniţiale îşi revine foarte greu,
cu vârsta se zbârceşte şi devine mai rigidă,

• Stratul cornos este mai rigid, aproape tare, elasticitatea sa depinde de

balanţa dintre lipide şi substanţele higroscopice, hidrosolubile (de
proporţia de apă).
• Ţesutul cornos necesită 10-20% umiditate, care acţionează ca un
plasticizant, mărind supleţea – flexibilitatea.

• 2. FUNCŢIA DE PROTECŢIE – pielea intactă este o barieră importantă

împotriva microorganismelor, o barieră chimică, o barieră împotriva
radiaţiilor (cele mai nocive fiind radiaţiile U.V. cu λ = 290-400 nm); pe de altă
parte radiaţiile UV stimulează melanocitetele în producerea de melanină
care protejează parţial pielea,
• Sub acţiunea razelor solare se produc eritem, pigmentare şi îngroşarea
epidermului.
• Reacţii cronice ale luminii solare produc îmbătrânirea pielii premalignizarea
sau chiar malignizarea,
• Acţionează ca o barieră pentru căldură şi regulator de temperatură.

754
•3. ACŢIUNEA IZOLATOARE

•stratul cornos este subţire pe majoritatea

suprafeţei corporale, nu protejează suficient
ţesuturile din interior de extremele de căldură
sau frig,

•Pielea este principalul organ care asigură

menţinerea temperaturii corpului uman la
aproximativ 370C,

755
•4. Barieră electrică – în pielea uscată
rezistenţa electrică este mai mare ca în alte
ţesuturi biologice,

•5. Barieră faţă de şocurile mecanice – dar

loviturile puternice rănesc pielea şi produc
umflarea ei,

•Fricţionarea pielii produce umflarea şi

îngroşarea, pe epiderm apar asperităţi şi
conuri.
756
•Pielea apară organele interne de factorii
externi dăunători, limitează trecerea
substanţelor chimice în organism şi din
organism spre exterior, stabilizează
presiunea sanguină şi temperatura corpului
şi mediază senzaţiile de cald, rece, atingere
şi durere.
•Pielea poate exprima emoţiile, astfel
•paloarea este datorată spaimei;
•roşeaţa – jenă, încărcătură emoţională;
•transpiraţia excesivă – nelinişte.
757
 PREPARATELE TOPICE SE FOLOSESC ÎN TREI SCOPURI

PENTRU REFACEREA FUNCŢIEI DE BARIERĂ A PIELII

•Acţiune superficială, la nivelul epidermei ( preparate epidermice),

•PENTRU A DIRIJA MEDICAMENTELE

•Dirijează medicamentele spre ţesuturile vii ale pielii, în ţesuturile vii ale
epidermului şi dermului, înlocuind administrarea orală, parenterală
(preparate intradermice)

•PENTRU TRATAMENTUL SISTEMIC

•prin rezorbţia percutanată a unor substanţe active.

•Sunt folosite sisteme terapeutice transdermice, indicate în răul de mişcare

– hiosciamina, angină – nitroglicerină, HTA – clonidina.

758
FORMULAREA PREPARATELE DERMATOLOGICE SE
FACE ÎN FUNCŢIE DE LOCUL LA CARE DORIM SĂ
AJUNGĂ MEDICAMENTUL

• Principalele locuri indicate:

• la suprafaţa pielii;
• în stratul cornos;
• la nivelul anexelor;
• în straturile profunde ale epidermei şi
dermului;
• în circulaţia sistemică.

759
 •TRATAMENTUL SUPERFICIAL

•foloseşte o simplă acoperire sau aplicare cosmetică,

formându-se un strat protector la suprafaţa epidermei,
•Se utilizează:
•pentru distrugerea bacteriilor şi fungilor de la suprafaţa
pielii,
•filme protectoare,
•preparate fotoprotectoare,
•creme barieră care combat uscarea pielii,
•preparate cu antiseptice, antibiotice sau deodorante care
distrug microorganismele de la suprafaţa pielii.

•Formularea acestor preparate urmăreşte ca eliberarea să

se facă corespunzător şi agenţii antimicrobieni să
pătrundă în ţesuturile profunde ale pielii pentru a ajunge
la microorganisme.
760
 • TRATAREA STRATULUI CORNOS

• urmăreşte înmuierea acestuia prin

mărirea conţinutului în apă,
• Pentru combaterea ihtiozei cu acid
salicilic – cheratolitic,
• Agenţii de înmuiere şi cheratolitici
trebuie să fie cedaţi corespunzător
pentru a penetra în ţesut.

761
 •TRATAREA ANEXELOR PIELII
• pentru reducerea hipersecreţiei glandelor sudoripare, se utilizează
medicamente care combat transpiraţia – săruri de aluminiu sau alte
metale,

• acnee se folosesc exfoliante topice: acid salicilic, acid retinoic,

peroxid de hidrogen,

• tratamentul infecţiilor se face cu antibiotice cu acţiune topică:

tetraciclina, eritromicina, neomicina;

• depilatoare cu sulfură de bariu (BaS), sulfură de siliciu (SiS2) sau

tioglicolaţi,

• Pentru a combate infecţiile fungice ale unghiilor, stratului cornos şi

părului sunt folosite preparate cu clotrimazol, tiabendazol,
miconazol.

762
 PENETRAREA MEDICAMENTELOR ADMINISTRATE
TOPIC
Factorii care influenţează penetrarea
medicamentelor administrate topic şi implicit
biodisponibilitatea şi acţiunea formei farmaceutice
sunt în număr de trei:
• pielea;
• substanţele active;
• vehiculul – excipientul /baza de unguent

• Absorbţia prin piele este un proces complex,

dinamic, orice modificare a acestor factori, care se
pot influenţa reciproc, poate schimba fluxul
substanţelor active în traectul cutanat .

763
 PIELEA INTERVINE PRIN URMĂTOARELE
CARACTERISTICI BIOLOGICE
•VÂRSTA PIELII - vârsta individului; permeabilitatea
scade cu vârsta;

•CONDIŢIA PIELII – starea în care se află pielea,

•PIELEA INTACTĂ este o bună barieră; dacă este afectată

de diferiţi agenţi sau factori (cum ar fi substanţele
vezicante, acizii sau alcoolii) se pot produce leziuni,
abraziuni sau dermatite care favorizează penetrarea,

PIELEA ESTE INFLAMATĂ, cu pierderea stratului cornos

şi alterarea cheratinizării, permeabilitatea creşte,

• PIELEA ESTE ÎNGROŞATĂ şi sau are formaţiuni de solzi

(ca în cazul ihtiozei) permeabilitatea sa descreşte,
764
• Mulţi solvenţi pot deschide structura complexă,
densă a stratului cornos, influenţând penetrarea,

• Un amestec de SOLVENŢI POLARI ŞI NEPOLARI:

metanol şi cloroform îndepărtează lipidele
producând mutaţii artificiale, drept urmare
moleculele de substanţă medicamentoasă pătrund
mai uşor,

• SOLVENŢII APROTICI: dimetil-sulfoxid (D.M.S.O.),

dimetil-formamida (D.M.F.), dimetil-acetamida
(D.M.A.) potenţează absorbţia medicamentelor,
modificând temporar bariera cutanată,

765
 •LOCUL DE APLICARE ŞI MĂRIMEA ACESTUIA

•influenţează permeabilitatea în funcţie de grosimea şi natura stratului

cornos şi de densitatea anexelor de pe suprafaţa pielii,

•pentru aplicarea hiosciaminei în preparate topice cu acţiune sistemică se

utilizează regiunea postauriculară, unde stratul cornos este mai subţire şi
mai puţin dens, cu mai puţine glande sudoripare şi sebacee şi multe
capilare care cresc temperatura cu câteva grade (respectiv 4-5 grade),

•METABOLISMUL PIELII (în piele sunt metabolizaţi unii hormoni steroizi

şi substanţe cancerigene) poate determina eficacitatea terapeutică a
preparatelor în special a prodrogurilor,

•EFECTUL CIRCULATOR = creşterea fluxului sanguin poate reduce

timpul în care substanţa activă penetrantă rămâne în derm şi astfel creşte
gradientul de concentraţie al transportului prin piele (acest efect este de
obicei neglijabil),

•O piele congestionată are o absorbţie superioară (modifică bariera

cutanată).
766
• SUBSTANŢELE ACTIVE – influenţează gradul de
penetraţie după administrarea topică prin proprietăţile lor
fizico-chimice:

– forma şi mărimea particulelor;

– solubilitatea;
– coeficientul de partiţie (partaj) între faze;
– concentraţia sa efectivă

• Activitatea unor substanţe active este afectată:

• de valoarea pH-ului,
• de prezenţa unor cosolvenţi,
• de acţiunea de suprafaţă,
• de micelizare şi
• de formarea de complecşi.

• Pătrunderea substanţelor active se realizează prin

difuziune pasivă, conform legii lui Fick .
767
 VEHICULUL

•asigură preparatului caracteristicile cerute,

• consistenţa necesară aplicării topice
corespunzătoare,
•vehiculează substanţele active,
•favorizează atingerea concentraţiei eficiente la
locul de acţiune,
• poate schimba starea fizică şi permeabilitatea
stratului cornos (efect oclusiv), creşte conţinutul
în umiditate din piele, poate îmbunătăţi
penetrarea substanţelor active,

•s-a observat că folosind un film plastic, oclusiv

în tratamentul topic cu steroizi se măreşte
puterea de penetrare de 10 ori.
768
•Dintre bazele de unguent cele mai ocluzive sunt bazele
grase anhidre, apoi emulsii A/U şi cu efect mai mic
emulsiile U/A,

•Pulberile sicative şi loţiunile măresc suprafaţa de

evaporare şi usucă pielea,

•Preparatele care conţin umectanţi: glicerina,

propilenglicolul, polietilenglicolul sau emulgatori care
îndepărtează umiditatea de pe piele au efect contrar celui
aşteptat, uscând stratul cornos,

•În compoziţia excipienţilor sunt incluşi agenţii care

înlesnesc penetrarea şi când este cazul absorbţia
percutanată ( promotori de absorbţie sau promotorii de
penetrare).

769
 • PROMOTORI DE ABSORBTIE

• să fie inerţi farmacologic;

• netoxici, neiritanţi, nealergici;
• să aibă acţiune imediată;
• efect previzibil;
• după îndepărtare pielea să-şi recapete proprietatea
de barieră;
• să nu provoace pierderea fluidelor organismului, a
electroliţilor şi a altor materiale endogene;
• să fie acceptaţi din punct de vedere cosmetic;
• să aibă capacitate bună de etalare cu senzaţia
plăcută pe piele;
• să fie ieftini, inodori, incolori.
770
•S-au folosit cu succes solvenţii aprotici D.M.S.O., D.M.F., D.M.A. care
accelerează trecerea apei, coloranţilor, barbituricelor, steroizilor,
griseofulvinei, fenilbutazonei, anestezicelor locale, a unor antibiotice
şi săruri cuaternare de amoniu,

•Pot mări rezervele din stratul cornos a unor steroizi topici şi a

griseofulvinei,

•Folosirea D.M.S.O. a fost întreruptă pentru unele dezavantaje:

•acţiune iritantă,
•miros neplăcut,
•toxicitate.

•În privinţa toxicităţii aceasta a fost exagerată, întrucât pentru

acţiunea penetrantă aceasta nu este toxică, iar mirosul neplăcut este
datorat unui metabolit – dimetilsulfitul,

•Alţi agenţi de mărire a penetrării: pirolidonele, STA (care măresc

penetrarea la nivelul anexelor, acţionează prin reducerea tensiunii
interfaciale).

771
•Combinaţii ale acidului oleilic cu propilenglicolul
sunt promotori ai penetrării pentru unele
substanţe,

•Datorită lipsei de toxicitate şi eficacităţii cel mai

bun promotor este apa, aproape toate substanţele
pătrund mai uşor prin stratul cornos hidratat,
decât prin ţesutul uscat, de aceea orice substanţă
farmacologic inactivă care nu afectează stratul
cornos şi măreşte hidratarea acestuia este
considerată ca promotor al penetrării cutanate –
factori umectanţi naturali, ureea,

•Hialuronidaza poate accentua penetrarea unor

medicamente ducând chiar la absorbţia lor.
772
 AFINITATEA SUBSTANŢELOR ACTIVE PENTRU EXCIPIENT

•Eliberarea substanţelor active depinde de solubilitatea ei

în excipienţi:

•substanţele insolubile sau puţin solubile în baza de

unguent (unguente-suspensie) sunt cedate mai uşor;

•când baza de unguent este o emulsie, substanţa activă

se poarte găsi dispersată în mod diferit în fiecare din
fazele sistemului în funcţie de hidrofilia sau lipofilia sa,
influenţând cedarea şi implicit acţiunea terapeutică,

• Astfel, acidul salicilic suspendat în baze grase are

acţiune moderată, în baze emulsie A/U are acţiune
cheratolitică intensă,

•Substanţele active trebuie eliberate rapid din baza de

unguent, astfel încât viteza de absorbţie să fie controlată
de viteza de difuziune prin stratul cornos. 773
 • ABSORBŢIE PERCUTANATĂ
• EPIDERMUL VIU ŞI PORŢIUNEA SUPERIOARĂ
A DERMULUI

• afecţiuni inflamatorii (AINS, AIS),

• dureri provocate de arsuri (anestezice locale –

anestezina),

• pigmentarea excesivă a pielii (hidrochinona

care oxidează melanina),

• afecţiuni premaligne sau maligne (5-

fluorouracil).

774
• Absorbţia percutanată se poate face pe
două căi

• 1. transfolicular- prin anexele pielii –

pereţii foliculilor piloşi, glande sebacee
şi mai puţin prin glandele sudoripare;

• 2. transepidermal – prin stratul cornos,

intra sau intercelular,

775
Absorbţia percutanată – PROCES
DE DIFUZIE PASIVĂ

• S. MEDIC. DIZOLVATĂ ÎN VEHICUL,

• DIFUZEAZĂ PÂNĂ LA SUPRAFAŢA PIELII,

• DIFUZEAZĂ – EPIDERM VIU ŞI DERM,

• CAPILARE SANGUINE, ESTE DILUATĂ ÎN

TORENTUL CIRCULATOR
776
 ABS. PERCUTANATĂ – ACUMULAREA S. MEDIC.

•A. stratul cornos – elib. pe o durată mai lungă de

timp (efect rezervor),

• corticosteroizi (fluocinolon, hc., betametazon),

•alte substanţe – griseofulvina, acid fusidic,

hexaclorofen),

Accentuat de unii excipienţi- DMSO, DMA, sau prin

hidratarea str. cornos,

importanţă clinică – s. puternic active –

corticosteroizi, hormoni,
777
• B. Derm - (testosteron, alcool benzilic,
estradiol)- viteza insuficientă de difuzie în
lichide circulante,

• C. fixarea pe cale metabolică după adm.

medic. pe alte căi şi abs. în circ. sistemică
(acizi aminaţi sulfuraţi) prin încorporare în
structurile vii şi cheratinizate ale pielii.

778
 ALEGEREA BAZEI DE UNGUENT

• CONSISTENŢĂ CONVENABILĂ, ETALARE

BUNĂ,
• TOLERABILITATE,
• ≠ALERGIZANT,
• ≠ INCOMPATIBILITĂŢI CU CEL.
COMPONENTE,
• SĂ FACILITEZE PENETRAREA PRINCIPIILOR
ACTIVE ÎN ŢESUTURI,
• STABILITATE- CONSERVABILITATE,
• SĂ FIE LAVABILĂ,
• STERILIZABILĂ.

779
 BAZE DE UNGUENT

• A) BAZE DE UNGUENT GRASE – LIPOFILE,

ANHIDRE, HIDROFOBE
•

• sunt solubile în ulei şi insolubile în apă;

• nu se pot îndepărta prin spălare cu apă – nu sunt

lavabile;

• nu pot încorpora apă dacă nu au în compoziţie un

component cu proprietăţi emulsive,

• După aplicare acţionează ca preparate oclusive

• Se subîmpart în:
• lipogeluri;
• hidrocarburi-geluri;
• silicongeluri. 780
 • 1. LIPOGELURILE - amestecuri de trigliceride

• sunt constituite din grăsimi vegetale sau animale, sau din derivaţi
ai acestora şi din ceruri,
• consistenţă fluidă, moale sau solidă, în funcţie de acizii graşi cu
care se face esterificarea.
• Conţin şi acizi graşi liberi, fosfatide, sterine, hidrocarburi şi
vitamine.

• GRĂSIMI VEGETALE

• Uleiurile vegetale fixe care datorită caracterului nesaturat sunt

supuse autooxidării,
Sunt bine tolerate de piele; pentru a le mări stabilitatea şi
consistenţa se pot hidrogena, obţinând produse cu puncte de
topire mai ridicate şi mult mai stabile.

• Uleiurile hidrogenate au proprietăţi dermatologice asemănătoare

axungiei,

• ulei de ricin hidrogenat, ulei de arahide hidrogenat,

781
 •GRĂSIMI ANIMALE

•Axungia – grăsime naturală obţinută prin topirea

ţesutului adipos al porcului (grăsimea de pe abdomen -
osânza),
• Are o consistenţă mai mare şi un indice de aciditate
mai mic,
• constituită din trigliceride semisolide cu p.t. în jur de
400C; poate încorpora până la 15% apă,

•Are afinitate faţă de grăsimile din piele, cedând

substanţele încorporate,
• Dezavantaj - că râncezeşte uşor şi pentru mărirea
stabilităţii se adaugă antioxidanţi: galatul de propil
(ADEPS SUILLUS CONSERVATUS).

782
 GRĂSIMI DE SEMISINTEZĂ
• esterificarea glicerinei cu acizii graşi obţinuţi prin
hidroliza grăsimilor şi a uleiurilor naturale,

• Prin selectarea anumitor acizi cu o anumită greutate

moleculară se obţin gliceride de consistenţă variabilă,

• Pot fi constituite dintr-un amestec de trigliceride,

digliceride şi monogliceride,

• Acizii graşi fiind lipsiţi de duble legături, gliceridele de

semisinteză sunt stabile şi nu se autooxidează,

• Sunt produse: inodore, incolore, albe, cu

compatibilitate fiziologică corespunzătoare.
783
 CERURI

• produse naturale constituite din esteri ai acizilor graşi şi ai

alcoolilor superiori,
• origine animală (majoritatea) sau vegetală,

• CETACEU – ceara de caşalot alb, de balenă (Physeter

macrocephalus) sau spermaceti,

• Spermacetul este produs obţinut din substanţele grase conţinute

în cavitatea pericraniană a balenei,

• Compoziţie: palmitat de cetil şi miristat de cetil alături de esteri ai

acizilor graşi superiori nesaturaţi,

• Este folosit în unguente medicamentoase şi cosmetice, deoarece

conferă un aspect omogen şi lucios.

784
 LANOLINA – CERA LANAE, ADEPS LANAE

• grăsimea de lână este ceara obţinută din secreţia care impregnează lâna de oaie,
• trigliceride din glandele sebacee şi ceară provenind din celulele epidermice
cheratinizate,
•
• Această secreţie este separată de pe lână cu solvenţi, debarasată apoi de trigliceride,
rafinată prin neutralizare, decolorare şi dezodorizare,

• Este un produs translucid,

• Proprietăţile sunt foarte diferite: culoare, miros, compoziţie şi alte caracteristici,
dependente de procesul tehnologic de obţinere şi purificare.
• În F.R. X sunt două monografii:
• lanolina anhidră
• lanolina hidratată 25% apă.

• Trebuie să corespundă condiţiilor de calitate din F.R. X:

• punct de picurare,
• indice de aciditate,
• indice de iod – mic, având un număr mic de duble legături,
• indice de peroxid important pentru că alcoolii din lanolină se oxidează uşor,
• indice de apă mare,
• solubilitate în solvenţi organici: eter, cloroform, acetat de etil.

785
 LANOLINA – CERA LANAE, ADEPS LANAE

• Din punct de vedere chimic conţine 4

grupe mari de compuşi:

• hidrocarburi 1% - cea mai mică cantitate;

• esteri ai acizilor cu alcooli cu p.t. ridicat, în
proporţie de 90-95%;
• acizi graşi liberi
• alcooli liberi în proporţie de 4%.

786
 DINTRE ALCOOLI

• alcooli alifatici: normali, izoalcooli, dioli;

• steroli;
• triterpenici.

• Cel mai important fiind colesterolul, apoi dihidrocolesterolul

din grupa sterolilor; lanosterolul, agnosterolul şi
dihidrolanosterolul din grupa alcoolilor terpenici.

• DEZAVANTAJELE LANOLINEI

• miros persistent,
• aderenţă prea mare,
• vâscozitate mare,
• reacţii alergice şi sensibilitate la oxidare.

787
 •A. ALCOOLII DE LÂNĂ (hidroliza lanolinei)

•amestec de colesterol, dihidrocolesterol – colestanul,

agnosterol, lanosterol, precum şi izoalcoolii alifatici şi
dioli optic inactivi,

• masă solidă galbenă până la brun deschis, cu

consistenţă friabilă, cu fractură strălucitoare, omogenă,
cu miros asemănător lanolinei,

•Insolubili în apă, solubili în solvenţi organici, apolari,

• Sunt folosiţi ca emulgatori de tip A/U dar pot stabiliza şi

emulsii U/A prin asociere cu emulgatori ce dau emulsii
U/A,
•
•În F.R. X nu este monografie de alcooli de lână.
788
 B. ALTE PRODUSE OBŢINUTE
DIN LANOLINĂ (fracţionare )

• –LANOLINĂ LICHIDĂ – cuprinde fracţiunea

de esteri ai acizilor şi alcoolilor cu greutate
moleculară mică, fluidă şi se numeşte şi ulei
de lanolină, miscibilă cu grăsimile, mai puţin
lipicioasă ca lanolina,
• LANOLINĂ CEROASĂ – este alcătuită din
esteri cu greutate moleculară mare,
consistenţă apropiată cerii.

789
• hidrogenare catalitică se obţine LANOLINA
HIDROGENATĂ formată din alcooli şi acizi saturaţi
rezultaţi din transformarea esterilor, masă albă, omogenă,
lipsită de miros şi stabilă, având capacitate emulsivă A/U,

•prin esterificarea grupărilor OH libere din lanolina

naturală se obţine LANOLINA ACETILATĂ, produs
hidrofob, solubil în ulei vegetal şi ulei de parafină, nu se
poate folosi la emulsii A/U, având însă proprietatea de a
forma pe piele un film hidrofob, inodor, nelipicios,

•prin alcooliză se obţine esterul izpropilic al lanolinei

LANOLINATUL DE IZOPROPIL care este inodor, incolor,
cu acţiune emolientă, plasticizantă şi stabilizantă a
emulsiei A/U.

790
•prin etoxilare cu oxid de etilen se obţine Lanolina
hidrosolubilă.

• Lanolinele etoxilate sunt produse moi, mai puţin

vâscoase ca lanolina, emoliente, cu proprietăţi
tensioactive superioare lanolinei,

•Sunt produse hidrofile, miscibile cu apa şi chiar

solubile în apă, dacă raportul între oxidul de etilen şi
lanolină este de 30:1,

• Sunt utilizate pentru emulsii U/A, fiind şi plasticizanţi

şi emolienţi.
791
 •CEARA DE ALBINE

•este o altă ceară utilizată la obţinerea bazelor de

unguent, ceară albă obţinută prin tratarea cerii
galbene care este materia constitutivă a pereţilor
fagurilor construiţi de albine Apis melifica,

•Se topeşte fagurele la 100-1200C pentru a distruge

germenii, se filtrează pentru eliminarea fibrelor
vegetale apoi este albită mai ales prin trecere prin
argilă şi cărbune şi apoi expunere la soare,

•Se prezintă ca produs alb, cu suprafaţa mată,

insolubil în apă, parţial solubil în alcool concentrat la
cald şi eter, complet solubil în uleiuri fixe şi volatile,
p.t. 61-650C şi indice de aciditate crescut.
792
 • Este formată din trei tipuri de constituenţi

• hidrocarburi liniare şi saturate cu 27-39 atomi de carbon,

în proporţie de 20%;

• esteri de acizi şi alcooli (70%) cu greutate moleculară

mare – esteri ai acizilor liniari şi saturaţi cu 14-30 atomi
de carbon şi alcooli liniari şi saturaţi cu 14-30 atomi de
carbon;

• o proporţie de 10-20% o reprezintă acizii liberi, acizi

liniari, saturaţi cu număr par de atomi de carbon 14-30,

• Este utilizată pentru a mări consistenţa bazelor de

unguent, favorizând emulsiile A/U, intră în compoziţia
cold-cremelor = răcoritoare.

793
 2. GELURI DE HIDROCARBURI
•hidrocarburi minerale: vaselina, uleiul de parafină şi parafina
solidă:
•hidrocarburi animale: perhidroscualen.

•Vaselina, parafina şi uleiul de parafină sunt oficinale.

• Sunt obţinute din reziduurile de la distilarea petrolului brut,

care este supus mai întâi distilării la presiune normală,
separându-se gazul, benzina şi petrolul,

•Apoi reziduul este supus unei noi distilări sub presiune

redusă, când separă uleiul de parafină uşor (care este
format din ulei fluid) şi parafina solidă (un ulei de parafină
mediu), rămânând un reziduu din care se obţine vaselina.

794
 VASELINA

• este obţinută prin purificarea şi înălbirea reziduului obţinut la

distilarea petrolului brut,

• hidrocarburi saturate cu 22-35 atomi de carbon, care sunt fie

hidrocarburi aciclice, cu lanţ linear sau ramificat, fie hidrocarburi
naftenice (hidrocarburi ciclice),

•mai greu tolerată de piele, putând fi iritantă, nu are afinitate pentru

grăsimile pielii, nu se adsoarbe, fiind folosită pentru unguente de
protecţie, cu acţiune ocluzivă,

• Prin încălzire sau sub acţiunea unei forţe mecanice se distruge

structura de gel, în repaus aceasta se reface, deci are proprietăţi
tixotrope,

•VASELINA ARTIFICIALĂ , numită şi unguent de parafină, este un

amestec de ulei de parafină şi parafină solidă, în proporţie de 1:4 are
tendinţa de separare a fazelor.

795
 • ULEIUL DE PARAFINĂ

• este un amestec de hidrocarburi aciclice cu lanţ drept sau ramificat

sau hidrocarburi naftenice cu greutate moleculară mică,

• Este un produs fluid prezentând două tipuri

• uşor, cu densitate mică: PARAFFINUM PERLIQUIDUM; - folosit

pentru scderea consistenţei preparatelor (prin distilare din
fracţiunea uşoară),

• greu, gros sau vâscos – cel mai folosit în preparatele

dermatologice: Paraffinum subliquidum

• PARAFINA

• este un amestec de hidrocarburi solide, aciclice, cu lanţ drept, cu

22-35 atomi de carbon, cu p.t. 48-620C,asemănătoare cerii,
• Parafina este folosită pentru creşterea consistenţei unguentelor.

796
 • PLASTIBAZA
• este un gel artificial obţinut prin dizolvarea a 5% polietilenei cu
greutate moleculară mai mică de 20.000 în ulei de parafină la 1300C şi
răcire bruscă la 500C,

• Nu-şi modifică consistenţa la variaţii de temperatură sau la asociere

cu cantităţi mari de pulbere,

• Trebuie bine purificate, pentru a fi bine tolerate de piele,

• EUCERINA =VASELINA COLESTERINATĂ

• Eucerina şi unguentul simplu sunt baze grase ,din categoria bazelor

• de absorbţie care dau cu apa emulsii A/U.

797
 PERHIDROSCUALENUL

• hidrogenarea scualenului, obţinut de la

extracţia vitaminei A din uleiul de ficat de
peşte,

• chimic este hexametil (2,6,10,15,19,23)

tetracosan - 24 atomi de carbon,

• incolor, are densitate mică, este solubil în

solvenţi organici şi este bine tolerat de către
piele.
798
 3. SILICONGELURI – GELURI DE SILICONI
(POLISILOXANI)
• Sunt compuşi organici de siliciu, constituite din lanţuri
din atomi de siliciu şi oxigen, celelalte valenţe fiind
satisfăcute de radicalii organici: metil, etil, fenil,

• sunt folosite în special pentru preparate hidrofobe, fiind

incluse în preparate de protecţie contra noxelor dermice
hidrofile,
•
• Grăsimile de siliconă cu structură liniară şi greutate
moleculară mai mare (ca cea a fluidelor);

• Rezine de silicone cu structură reticulară, ramificată si

greutate moleculară mai mică şi;

• Cauciucuri de silicone cu structură reticulară au şi punţi

de etilen sau metilen care se formează la obţinerea lor.
799
 ULEIUL DE SILICON – DIMETILPOLISILOXANUL, DIMETICON, DIMETILSILICON

• produs lichid cu o gamă mai mare de viscozitate datorită gradului de polimerizare diferit (n),

•PROPRIETĂŢI

•hidrofobie pronunţată,
•stabil la temperaturi ridicate,
•lipsit de culoare şi miros,
• inert faţă de agenţii chimici,
•lipsit de acţiune fiziologică proprie,
•se fixează pe numeroase tipuri de suprafeţe, pe care le face hidrofobe;

•UTILIZĂRI

•pot fi emulsionate cu agenţi tensioactivi neionici, anionici sau cationici, formând

emulsii stabile U/A,
• preparate de protecţie şi produse cosmetice,

•acoperă epidermul cu un film subţire şi durabil fără a modifica sensibilitatea tactilă

sau să stânjenească respiraţia pielii,
• Nu se recomandă când este necesară o drenare liberă sau pe pielea inflamată sau cu
rosături,
•Sunt iritante pentru mucoasa oculară – dau o senzaţie de arsură, care durează 1-2
zile, apoi trece fără urmări.
800
 BAZE DE UNGUENT EMULSII A/U
• fază internă - apa sau o soluţie apoasă,
• fază externă - hidrocarburi, gliceride, ceruri,
alcooli sau acizi superiori liberi, siliconi,
• emulgatori neionogeni – spanuri, monostrearat
de gliceril, colesterol, alcooli de lână),
• emulsionează o cantitate mai mică sau mai
mare de apă, şi sunt numite baze de absorbţie
sau baze potenţial emulsii A/U.

•UNGUENTUL SIMPLU,
•UNGUENTUL CETILIC,
•UNGUENTUL DE ALCOOLI DE LÂNĂ ANHIDRU
801
 UTILIZĂRI
 Prin aplicare pe piele dau un film similar bazelor de
hidrocarburi, cu efect oclusiv, micşorând penetrarea apei
prin epidermă,
 Sub formă hidratată au o putere de hidratare mai mare,
pielea absoarbe umiditatea din baza de unguent,
 Nu sunt lavabile, au consistenţă mai bună decât bazele
lipofile şi capacitate superioară de penetrare şi cedare a
substanţelor încorporate,
 Se amestecă cu sebumul,
 Sunt folosite pentru acţiune superficială şi hidratarea
stratului cornos,
 Cele care au ceară în compoziţie sunt denumite „cold-
creme”; la aplicare dau o senzaţie răcoritoare pe piele.
802
 BAZE DE UNGUENT EMULSII U/A

• Au compoziţie variată şi sunt mai frecvent folosite,

• Se prezintă ca baze anhidre sau hidratate,
•
• BAZELE ANHIDRE

• faza lipofilă + emulgatori care în prezenţa apei dau emulsii U/A

(Emulgatori- cerurile Lanette – amestecuri de emulgatori),
• preparatele fiind lavabile - F.R. X unguentul emulgator),

• Prin hidratarea unguentului emulgator se obtine unguentul

emulgator hidratat,

• Cremele cu stearaţi au ca emulgatori săpunurile de sodiu, potasiu,

amoniu, T.E.A. şi sunt numite „vanishing cream”,

803
 UTILIZĂRI
•Au o proporţie mare de apă, pe care o pot pierde rapid,

•Pentru a încetini pierderea apei se adaugă substanţe higroscopice:

glicerină, propilenglicol, P.E.G.,

•Sunt bine tolerate de piele, însă având o compoziţie complexă apar

incompatibilităţi,

• Sunt puţin stabile, se poate desface emulsia, se pot deshidrata,

înmuia sau râncezi,

• Se asociază cu substanţe bactericide, fungicide şi antioxidante,

•Au penetrare mai bună, dar variabilă,

•Prin substanţele tensioactive se uşurează penetrarea prin aparatul

pilosebaceu,

• Sunt lavabile,
804
 BAZE DE UNGUENT HIDROFILE

• 1. HIDROGELURI – GEL DE MACROMOLECULE

• anorganice: bentonită, veegum, aerosil sau hidroxid de aluminiu;

• semisintetice: derivaţi de celuloză;
• sintetice: carbopol şi A.P.V.;

• 2. GELURI DE POLIETILENGLICOLI

• Hidrogelurile sunt geluri apoase sau hidroglicerinate în care

macromoleculele formează o reţea tridimensională care cuprinde
întreaga fază lichidă (gel de amidon - glicerogel).

• Hidrogelurile au cantitate mai mare de apă sau apă şi glicerină,

care reprezintă mediul de dispersie şi este în proporţie de peste
90%,

• Gelurile de P.E.G. sunt alcătuite din amestecuri de P.E.G.-uri fluide

şi solide în anumite proporţii,
805
 AVANTAJE

• sunt fiziologic indiferente,

• sunt lavabile,
• se usucă după aplicare pe piele formând un
film la locul de aplicare,
• sunt preferate de bolnavii seboreici (cu
pielea sensibilă la grăsimi),
• sunt indicate în tratamentul regiunilor
păroase, a mucoaselor sau pe pielea
traumatizată;
• pH-ul poate fi reglat prin tamponare;
• consistenţa este influenţată puţin de
temperatură sau nu variază deloc.
806
 DEZAVANTAJE

– în funcţie de natura macromoleculelor prezintă incompatibilităţi

cu unele substanţe active;

– sunt instabile, au tendinţa de a se deshidrata, neajuns ce poate fi

evitat prin asociere cu glicerină,

• Gelurile din macromolecule organice naturale sunt medii bune de

cultură pentru microorganisme,

• Pentru a evita dezvoltarea în special a mucegaiurilor se adaugă

substanţe antifungice,

• Puterea de penetrare fiind nulă, nu se utilizează decât pentru

acţiunea de suprafaţă,

• Dacă substanţa activă nu este legată de polimer, este cedată

uşor,

•
807
 P.E.G.-URILE (MACROGOLII), CARBOWAXURI

• nu hidrolizează, putându-se asocia cu

excipienţii anhidri: vaselină, lanolină şi uleiuri,
• activitate osmotică exagerată datorită
higroscopicităţii, ceea ce prezintă un avantaj în
exemplele supurative, când secreţiile sunt
adsorbite,
• DEZAVANTAJ - deshidratează pielea şi întârzie
penetrarea prin învelişul cutanat,
• Datorită higroscopicităţii sunt contraindicaţi în
dermatoze când pielea este deja uscată,
• Datorită hidrofiliei nu favorizează penetrarea
prin pielea intactă.
808
•Aceste baze sunt utilizate mai ales pentru acţiunea de suprafaţă,

• Ele pot încorpora antiseptice sau antifungice,

• Când stratul cornos este alterat sau lipseşte, P.E.G.-urile sunt utilizate
pentru administrarea de substanţe care trebuie să se disperseze în secreţiile
plăgilor,

•Unguentele cu P.E.G.-uri sunt neocluzive, se amestecă uşor cu secreţiile

plăgilor, nu pătează lenjeria,

•În ele se dizolvă multe substanţe active, gudroane, Balsam de Peru,

anestezină,

• Vâscozitatea consistentă a acestor baze poate fi ameliorată prin

administrarea unei proporţii mici de apă (10%), o cantitate mai mare fluidifică
baza,

• Pentru a încorpora o cantitate mai mare de apă se înlocuieşte o parte de

P.E.G. cu alcool cetilstearilic sau alcool stearilic prin topire,

•Incompatibilităţi: iod, iodură de potasiu, acid tanic, fenol, săruri de aur,

mercur sau bismut,
• Diminuă activitatea sărurilor cuaternare de amoniu şi a nipaesterilor,
809
inactivând rapid şi unele antibiotice – bacitracina şi penicilina.
•Când nu se specifică baza de unguent se foloseşte o bază
de unguent oficinală:

•unguentul simplu fie ca bază de unguent grasă, fie ca bază

de absorbţie, formând cu apa emulsii A/U;

•unguentul emulgator obţinându-se emulsii U/A;

•unguent cu P.E.G., unguent cu glicerină (folosit mai mult

pentru acţiunea emolientă) ca baze hidrosolubile.

•În bazele de unguent se mai pot adăuga agenţi de

îngroşare, emulgatori, sisteme tampon, antioxidanţi,
conservanţi, parfumuri.

810
 PREPARAREA UNGUENTELOR

• unguente-soluţii cu substanţele active solubilizate;

• unguente-suspensii cu substanţele dispersate în excipienţi;
• unguente-emulsii ce conţin o soluţie apoasă de substanţe active emulsionată
în faza grasă, sau soluţie uleioasă emulsionată în faza hidrofilă,
• Unguente-polifazice care conţin una sau mai multe substanţe active
suspendate, altele emulsionate, unele putând să fie dizolvate,

• Obţinerea bazelor de unguent prin procedeul de topire este necesar atunci

când acestea au p.t. diferite, sau este uşurată dizolvarea unor principii active,

• Prin încălzire este uşurată malaxarea, iar emulsionarea are loc la o anumită
temperatură (la cald),

• În toate cazurile se continuă amestecarea până la răcire, pentru a nu se

produce separarea componentelor,

• Bazele de unguent geluri se obţin dependent de natura macromoleculelor la

rece sau la cald.

811
• Încorporarea substanţelor active se face în funcţie de proprietăţile acestora
şi proporţia lor în baza de unguent,

• Când substanţele sunt solubile într-un component al bazei de unguent, se

dizolvă, de obicei la cald, în excipientul topit, având grijă ca la răcire să nu
se obţină soluţii suprasaturate din care pot recristaliza,

• Substanţele volatile se adaugă aproape la răcire, pentru a nu se volatiliza,

• Unguentele-suspensii conţin substanţele pulverizate în funcţie de natura

unguentului (ex. oftalmic) şi locul de aplicare, fiind amestecate apoi după
pulverizare cu baza de unguent,

• Unguentele-emulsii – substanţele active liposolubile se dizolvă în faza

uleioasă şi se emulsionează U/A, iar cele hidrosolubile se dizolvă în faza
apoasă înainte de emulsionare şi se realizează emulsia în condiţii
determinate de temperatură,

• La fel se încorporează şi alţi adjuvanţi: conservanţi, antioxidanţi,

substanţe tampon.

812
 UNGUENTE OFTALMICE
(OCULENTA)

• Sunt forme sterile, de consistenţă semisolidă, obţinute prin dispersarea

substanţelor medicamentoase în excipienţi şi destinate tratamentului afecţiunilor
oculare sau în scop de diagnostic.

• Trebuie să corespundă prevederilor monografiei de generalităţi „Unguenta”.

• Se aplică în sacul conjunctival, pentru tratamentul afecţiunilor pleoapelor sau
pe gene, preferându-se aplicarea lor seara.

• Unguentele oftalmice sunt indicate mai ales pentru prelungirea acţiunii unui
medicament.

• Unguentele oftalmice trebuie să fie sterile şi practic lipsite de contaminare cu

particule străine,

• Unguentele oftalmice conţin: agenţi antimicrobieni (antibacterieni, antivirali),

midriatice, antiinflamatoare
•.
• Baza de unguent poate fi utilizată şi fără a conţine o substanţă activă, în scop
emolient sau lubrifiant.

813
 BAZE DE UNGUENT - CONDIŢII

• -să nu fie iritante;

• -să aibă consistenţă moale, să se etaleze uşor;
• -să fie sterilizabile şi stabile în timp;
• -să cedeze uşor substanţa medicamentoasă.
•
• Se folosesc - excipienţi hidrofobi (lipofili): vaselina, parafina lichidă
• - în asociere cu produse hidrofile: lanolină 5-10%, alcool cetilic 2-
3%, colesterol, ceară, care conduc la unguente tip emulsie H/L, miscibile cu
lichidul lacrimal.
•
• Când se urmăreşte o resorbţie mai rapidă se utilizează baze de unguent de tip H/L
sau hidrogeluri (din macromolecule hidrofile).
•
• Adjuvanţi: antimicrobieni, antioxidanţi, stabilizanţi, conservanţi (clorbutanol,
nipaesteri, alcool feniletilic, acetatul de fenilmercur).
•
• Sterilizare- excipienţi - la 150-1600C, 1-2 ore;
• - vesela - prin căldură uscată;
• -substanţele termolabile - cu oxid de etilen.

814
 PREPARARE

• Cu toate că unguentele pot fi sterilizate cu radiaţii ionizante, în

mod obişnuit ele se prepară aseptic atât în farmacie cât şi în
industrie, în boxa sterilă.
• Substanţa medicamentoasă este introdusă în baza de unguent
prin dizolvare, dispersare sau emulsionare, obţinându-se unguente
oftalmice tip soluţie, emulsie L/H sau H/L sau polifazice.
•
• Fazele preparării includ:
•
• -prepararea bazei de unguent;
• -clarificarea ei;
• -sterilizarea;
• -adăugarea substanţelor active şi auxiliare;
• -omogenizarea (dezaerare sub vid);
• -condiţionarea.

815
 CONDIŢIONAREA UNGUENTELOR OFTALMICE

• Øîn industrie, ele se repartizează în tuburi fabricate din metal

(aluminiu, staniu siliconate) sau plastomeri, cu capacitate de 5 g prevăzute
cu orificiu efilat pentru a facilita aplicarea şi a oferi protecţia la
contaminarea microbiană,

• Pentru a nu reacţiona cu substanţele formulate în unguentul

oftalmic, tuburile se siliconează în interior,

• Tuburile se închid cu dopuri din material plastic, apoi se sterilizează

cu oxid de etilen şi se aduc pe linia de repartizare a unguentelor,

• Umplerea lor (dozarea) se efectuează prin metoda volumetrică cu

dispozitive automate, tip seringă,

• Ambalarea unguentelor oftalmice se efectuează în cutii de carton

inscripţionate, împreună cu prospectul,

• Ele se stochează în depozitul întreprinderii, în vederea efectuării

controlului de calitate.

816
 PATCHES, TRANSDERMAL – EMPLASTRA TRANSCUTANATA”
F.R. X, SUPLIMENT 2004

 preparate farmaceutice flexibile, de formă variată, ce conţin una sau mai multe
substanţe active,

• destinate aplicării pe pielea intactă,

• eliberează substanţa activă în circulaţia generală după pasajul direct prin piele,

•Trebuie să corespundă testului privind uniformitatea conţinutului (testul C pentru

preparatele unidoză),

• Se poate cere să se demonstreze eliberarea substanţei active, utilizând testul

„Testul de dizolvare pentru sistemele transdermice”,

•Se conservă la temperatura camerei,

• Pe etichetă se precizează cantitatea totală de substanţă activă pe pachet şi

doza cedată pe unitatea de timp şi aria de suprafaţă.

817
 AVANTAJELE SISTEMELOR TERAPEUTICE TRANSDERMICE

- Substanţa medicamentoasă intră direct în circulaţia sanguină,

evitându-se dificultăţile legate de calea orală de administrare a
substanţei medicamentoase datorate pH-ului gastro-intestinal,
activităţii enzimatice, interacţiunii medicamentului cu alimentele,
băuturile sau cu alte medicamente administrate oral,

• alternativă de administrare atunci când calea orală nu se poate

folosi, ca de exemplu În cazul vomei şi/sau diareei,

• Evită riscurile şi inconvenienţele terapiei parentale,

• Efectul poate fi extins pe o perioadă de câteva zile printr-o

singură aplicare, fiind astfel mai uşor de acceptat de către pacient, în
comparaţie cu formele care necesită administrări frecvente,

• Pot fi uşor îndepărtate de pe suprafaţa pielii, întrerupând rapid

efectul substantei medicamentoase (dacă este necesar),

818
 DEZAVANTAJELE SISTEMELOR TRANSDERMICE

-Calea de administrare transdermică nu se

poate folosi pentru medicamentele care irită
sau sensibilizează pielea,

•Nu se pot utiliza substanţe medicamentoase

cu potenţă mică, deoarece impermeabilitatea
pielii limitează pătrunderea acestora,

•Sunt dificil de fabricat.

819
 SISTEME TERAPEUTICE TRANSDERMICE

SUPORT EXTERN PE CARE ESTE

FIXAT UN PREPARAT CARE CONTINE
SUBSTANŢELE ACTIVE,
SUPRAFAŢA DE ELIBERARE A
SUBSTANŢELOR ACTIVE ESTE
ACOPERITĂ CU O FOLIE PROTECTOARE,
SUPORT EXTERN – MEMBRANA
IMPERMEABILA FAŢĂ DE SUBSTANŢELE
ACTIVE ŞI FAŢĂ DE APĂ, SUSŢINE ŞI
PROTEJEAZĂ PREPARATUL
820
 STT
• Substante active

• EXCIPIENTI

• Stabilizanti, solubilizanti, substante

destinate modificarii vitezei de eliberare sau
sa favorizeze absorbtia transdermica,
• matrita solida sau semisolida, uni sau
multistrat,

821
 • SISTEMELE TERAPEUTICE TRANSDERMICE TREBUIE SĂ
ÎNDEPLINEASCÂ O SERIE DE CONDIŢII

• -să cedeze controlat substanţa medicamentoasă către

pielea intactă, In vederea absorţiei În circulaţia sistemică;

• - să astupe pielea, pentru a asigura fluxul

medicamentului într-un singur sens;

• - adezivul sistemului, vehiculul şi substanţa activă

trebuie să fie neiritante şi să nu sensibilizeze pielea
pacientului;

• - plasturele trebuie să adere strâns de piele, fără a fi

deteriorat în timpul utilizării;

• - să nu permită proliferarea bacteriilor pe zona unde a

fost aplicat ca urmare a efectului ocluziv.
822
• În funcţie de mecanismul de cedare a
substanţei medicamentoase sistemele
transdermice se clasifică în:

• - sisteme cu membrană (rezervor),

• - sisteme tip matriţă,

•
• - sisteme mixte.
823
 SISTEME CU MEMBRANĂ (TIP REZERVOR)

• Principiul activ este

inclus într-un rezervor
lichid sau semisolid,
• -eliberarea principiului
activ este controlată
cu ajutorul unei
membrane cu diferiie
caracteristici.

Fig.1. Reprezentarea schematică a unui STT de tip depozit (după Voigt}(81)

824
 EXEMPLE

NR. MEMBRANĂ EXEMPLU

CRT.

1. PROPILENĂ TRANSDERM SCOP –

SCOPODERM TTS,
CATAPRESS TTS
2. COPOLIMER NITRODERM TTS,
(etilen – vinilacetat) ESTRADERM TTS,
DURAGESIC (fentanil),
3. NEPOROASĂ SISTEMUL HERCON

825
 SISTEME TIP MATRIŢĂ

- substanţa activă este inclusă într-o matriţă

hidrofilă sau Iipofilă, predominant dispersată
omogen sub formă de particule solide, o porţiune
mai mică fiind în stare de dispersie moIeculară,

•Nitro- dur II,

•Minitran,
•Deponit
•Frandol (isosorbid dinitrat),

826
 SISTEME TRANSDERMICE CU NITROGLICERINĂ

• NITRODERM (NOVARTIS) - CU 25 ŞI 50MG

• Plasturele este aplicat pe piele în zona inimii sau pe alte
zone gIabre (partea interioară distală a extremităţilor),
• Pentru a se evita iritarea pielii zonele de aplicaţie se
rotesc.

• Sistemul Transderm-Nitro (Summit) reprezintă o unitate

plată, pentru a elibera controlat nitroglicerina printr-o
membrană , continuu, timp de 24 de ore,

• Sistemele sunt proiectate pentru a elibera in vivo 2,5, 5, 10

şi 15 mg nitroglicerină în 24 ore din plasturi a căror
suprafaţă este de 5, 10, 20 şi respectiv 30 cm2.

827
 SISTEME TRANSDERMICE CU CLONIDINĂ (ANTIHIPERTENSIV)

•Sistemul Catapress a reprezentat primul

STT comercializat,

•Sistemul cedează o doză terapeutică cu o

viteză constantă timp de 7 zile (se
administrează o dată pe săptămână),

• Sistemele de 3, 5, 7 şi 10 cm2 cedează 0,1,

0,2 şi 0,3 mg clonidină/zi.
828
•Se aplică pe zone fără păr de pe antebraţ ori tors,

•Cantitatea de substanţă eliberată este proporţională cu

suprafaţa sistemului,

• Nivelele plasmatice terapeutice sunt atinse la 2-3 zile după

aplicarea iniţială a sistemului,

•Aplicarea unui nou plasture pe pielea curată la interval de o

săptămână menţine constantă concentraţia plasmatică
terapeutică a clonidinei,

•Dacă plasturele este îndepărtat fără a fi înlocuit cu unul nou,

nivelul plasmatic de clonidină persistă aproximativ 8 ore, apoi
scade treptat, în decurs de câteva zile,

• În această perioadă, presiunea sângelui revine la nivelele

anterioare. 829
 SISTEME TRANSDERMICE CU SCOPOLAMINĂ
•SISTEMUL TRANSDERM ~ SCOP (CIBA)

•Se foloseşte pentru prevenirea greţeî şi vărsăturiior

asociate cu răul de mişcare,

•Plasturele are o suprafaţă de 2,5 cm2 şi conţine 1,5 mg

scopolamină,

• Se poziţionează discul adeziv în spatele urechii cu

aproximativ 4 ore înainte de momentul obţinerii efectului
antiemetic cerut,

•Plasturele se poate păstra în locul respectiv până la 3

zile,

• Dacă se doreşte continuarea tratamentului, primul disc

trebuie îndepărtat şi un nou disc se plasează în spatele
830
celeilalte urechi.
 SISTEME TRANSDERMICE CU ESTRADIOL
(ESTRACOMB TTS 50, FEM 7, CLIMARA,DEMESTRIL )

tratamentul simptomelor vasomotorii asociate menopauzei,

 în hipogonadism la femei,
 histerectomie,
insuficienţă ovariană primară,
vaginite atopice,

•ESTRADERM (CIBA) este conceput în 3 variante de

concentraţie: 25, 50 sau 100 mg estradiol-zi, care permit
ajustarea dozei,

•Aplicarea se face de obicei pe abdomen, îndepărtându-se

după 24 ore de la aplicare, la fiecare 3-4 zile,

• Tratamentul durează 2-4 săptămâni, urmat de o pauză de 2-

7 zile . 831
 SISTEME TRANSDERMICE CU NICOTINĂ

•Nicotina absorbită transdermic este destinată să reducă atât pofta

de fumat cât şi simptomele abstinenţei,

•Se cunosc mai multe sisteme cu nicotină:

•- Havitol (Basel),
•- Nicoderm (Marion)
•- Nicotral (Merrel Dow)
•- Protep (Parke-Davis Lederle)

•De obicei se aplică pe antebraţ sau pe partea superioară a

trunchiului, pacienţii fiind sfăţuiţi să nu fumeze atâta timp cât
poartă plasturele,

•Plasturii sunt recomandaţi pentru perioade de tratament de până

la 12 săptămâni,

832
 ALTE SISTEME TERAPEUTICE TRANSDERMICE

•DURAGESIC (ALZA) conţine fentanil, un analgezic opioid folosit

pentru combaterea durerii cronice,

•Sistemul transdermic cu testosteron - TESTODERM (Alza) este

folosit pentru administrarea testosteronului deficitar sau absent la
bărbaţi, se aplică pe pielea scrotului, unde absorbţia este optimă (se
foloseşte 2224 ore zilnic, timp de 6-8 săptămâni),

•Sistemul TRANS-VER-SAL (Tsumura Medical) este folosit pentru

tratarea infecţiilor virale (negi), conţine 15% acid salicilic, care este
eliberat de-a lungul a 8 ore, se aplică de preferinţă seara la culcare,
după ce suprafaţa negului a fost netezită cu pila furnizată,

• Zona acoperită de plasture trebuie să fie strict controlată (să se

acopere doar suprafaţa negului), iar negul se umezeşte cu o picătură
de apă caldă inainte de aplicare, regiunea din jur rămânând uscată.

833
 REGULI PRIVIND APLICAREA SISTEMELOR TRANSDERMICE

• Locul de aplicare trebuie să fie curat, uscat şi lipsit de păr (zonă

glabră),

•Plasturele nu se aplică pe pielea grasă, iritată, cu tăieturi sau

deteriorată, când nu se poate controla absorbţia substanţei
medicamentoase,

• Deoarece este posibilă aparitia unor iritatii ale pielii, la aplicarea

unui nou plasture, locul de aplicare trebuie alternat,

• În general, aceste locuri nu se reutilizează timp de o săptămână,

• La scoaterea din ambalajul protector trebuie evitată deteriorarea lui,

• Stratul inferior de protecţie se îndepărtează pentru expunerea

stratului adeziv, apoi la aplicare se apasă cu palma sau cu vârfurilor
degetelor pentru a se asigura un contact bun cu pielea (aproximativ
10 secunde),
834
•După expirarea perioadei de menţinere a plasturelui pe
piele, acesta se îndepărtează şi se înlocuieşte cu unul nou,
care se aplică imediat,

• În general, plasturii pot să rămână pe piele în timpul

duşului, băii sau înotului,

• La dezlipirea accidentală, înainte de termen, fie se încearcă

reaplicarea lor, fie se înlocuiesc cu plasturi noi,

• În timpul manipulării plasturelui trebuie evitat contactul cu

ochii sau gura,

• Dacă pacientul prezintă sensibilitate sau intoleranţă la

medicament sau dacă apar iritaţii ale pielii, trebuie să se
consulte medicul.

835
 UNGUENTE CU ANTIBIOTICE
• PREPARARE
•penicilina, streptomicina, cloramfenicolul, precum si antibiotice din grupa
tetraciclinelor se prescriu frecvent sub forma de unguente, datorita
eficacitatii lor in unele afectiuni cutanate,
•La prepararea unguentelor cu antibiotice trebuie sa se tina seama de
proprietatile fizico chimice ale antibioticelor, de natura excipientilor si de
agentii fizico-chimici sau biologici care descompun sau inactiveaza
antibioticele,

•Alegerea bazei de unguent se face in functie de proprietatile fizico-chimice

ale antibioticelor,

•Un aspect important este legat de faptul ca stabilitatea antibioticelor este

mult diminuata in mediu apos,
•Daca unguentul este folosit intr-un timp scurt, de 2-3 zile, se poate folosi o
baza in compozitla careia intra o cantitate redusa de.apa sau ser fiziologic,
•Asemenea baze sunt indicate mai ales in cazurile cand se urmareste o
actiune de profunzime sau in afectiuni de tip acneic,
•Daca unguentul este destinat unui tratament indelungat, se va folosi un
excipient anhidru ca vaselina, vaselina si lanolina, etc.
• Nu se vor folosi grasimi animale sau vegetale, deoarece produsii de
rancezire inactiveaza rapid antibioticele.
836
 Prepararea unguentelor cu antibiotice se realizeaza in conditii
aseptice, pentru a nu inactiva antibioticul.,
Sterilizarea excipientilor se face prin incalzire la etuva, la 180°C
timp de o ora,
Excipientii se topesc si se filtreaza in prealabii.,
Incorporarea antibioticului in baza de unguent se face la rece
sau la cel mult 30-40°C,
Daca antibioticul se disperseaza prin emulsionare este
obiigatoriu ca apa sau solutia tampon folosita la dizolvare sa fie
sterila,
Ustensilele utilizate trebuie sa fie sterile,
Sterilizarea lor se face astfel; mojarul si pistilul se flambeaza cu
alcool de 95C sau se incalzesc la 180°C o ora sau 3 ore la 160°C,
Alte ustensile se pot aseptiza prin stergere cu eter sau
cloroform,

Suprafata de lucru se va dezinfecta cu solutie de borat

fenilmercur 1: 20 000, timp de cateva ore,
Ambalajele pentru unguente cu antibiotice trebuie sa fie sterile.
837
 CLASIFICARE

• unguente protectoare cu rol de bariera

mecanica
• unguente hidrofile
• unguente hidrofobe
• unguente protectoare cu rol de bariera
mecano-chimica
• unguente fotoprotectoare

838
 UNGUENTE PROTECTOARE CU ROT DE BARIERA
MECANICA
• UNGUENTE HIDROFOBE
• Sunt preparate care nu contin substante medicamentoase
si sunt formate dintr-un amestec de excipienti cu caracter
hidrofob,
• Prezenta emulgatorilor influenteaza negativ continuitatea
stratului de unguent hidrofob, totusi, prin folosirea lor se obtin
emulsii A/U care adera mai bine de tegumente,
• Industria prepara unguentul Siloderm PI si P5.

• Siloderm PI P5

• Lanolina 19.00 g 19.00 g

• Vaselina 12.00 g 12.00 g
• Ulei de silicon M300 9.50 g 9.50 g
• Colesterol 3,00 g 3.00 g
• Glicerol 5.00 g 5.00 g
• Clorura de aluminiu 1.00 g 5.00 g
• Apa 50.00 g 50.00 g
• Ulei de lavanda 0.50 g 0.50 g

839
• Principalul component lipidic al acestui unguent
este vaselina, care formeaza la suprafata pielii un
strat uniform gras,
• Imbunatatirea calitatilor sale s-a realizat prin
asocierea lanolinei,
• Clorura de aluminiu formeaza un gel coloidal
(clorura bazica de aluminiu) cu mare capacitate de
acoperire a pielii, asigurand elasticitatea si aderenta
necesara; are un rol astringent,
• Este conditional in recipiente bine inchise, de
400 g sau 800 g.
• Acest unguent ofera protectie fata de acizi sau
baze,
• Nu se aplica pe pielea lezata.

840
 UNGUENTE HIDROFILE
• Sunt constituite din hidrogeluri de macromolecule, unguente
emulsii U/A, care realizeaza un film bariera, protector al pielii fata de solventi
organici, uleiuri minerale, gudroane, lacuri,
• Industria de medicamente prepara produsul Bentoderm .

•
Unguentum methylcellulosi 5% 66,00 g
• Unguentum bentoniti 15% 10.00 g
• Adipis lanae l.OOg
• Vaselinum 5.00g
• Paraffinum Hquidum 2.50 g
• Cera flava
• Sorbimacrogoli oleas 300 aa l.00g
• Solutio phenylhydrargyri boratis 0.02% 1.00 g
• Solutio acidi borici 3% 5.00 g
• Lavandulae aetherolei 0.50 g
• Aqua destillata q.s. ad 100.00 g

• Se utilizeaza pentru protectia mainilor fata de white-spirt,

• Este contraindicat cand pielea este lezata sau infectata.
841
 UNGUENTE PROTECTOARE CU ROL DE BARIERA MECANO-
CHIMICA

• Contin substante ce realizeaza pe langa bariera mecanica si o bariera

chimica, neutralizand, complexand sau retinand agentul iritant.
• O noxa care produce dermatoze grave este reprezentata de sarurile
hexavalente de crom,
• Prin introducerea in preparatete protectoare a unor substante
reducatoare (acid ascorbic, hidrochinona) cromui hexavalent este redus la
crom trivalent, care este apoi complexat de catre EDTA, intr-un produs
care nu penetreaza prin piele si care nu este toxic,
• Pentru fixarea cromului hexavalent exista si preparate care contin
rasini schimbatoare de ioni.

• Rp/ EDTA-disodic 2.00 g

• EDTA-disodic monocalcic 4.00 g
• Acid ascorbic 2.00 g
• Apa 10.00 g
• Lanolina 15.00. g
• Vaselina ad 100.00 g

842
 UNGUENTE FOTOPROTECTOARE
Protectie a pielii fata de actiunea nociva a radiatiilor eritrogene si
cancerigene si sa nu impiedice pigmentarea, care are rol fotoprotector,

• Sunt constitute dintr-o baza hidrofila, o substanta activa (ecran sau

filtru) si din substante auxiliare (conservanti, antioxidanti, parfum),

• Pentru a fi eficiente aceste dermopreparate trebuie sa absoarba

complet razele ultraviolete medii si sa permita penetrarea razelor ultraviolete
lungi,

• Pentru actiunea ecran se utilizeaza oxidul de zinc, bioxidul de titan,

sulfura de bariu, caolinul, bentonita, carbonatul de calciu, oxidul de
magneziu, talcul,

• Aceste substante au dezavantajul ca suprima melanogeneza, flind

inestetice la aplicare,

• Frecvent sunt utilizate substantele filtru: derivatii acetofenonei, ai

acidului benzoic, ai acidului salicilic, baze piridinice si purinice, derivati ai
umbeliferonei, indolului, balsamul de Peru

843
• Activitatea fotoprotectoare se apreciaza prin indicele de
fotoprotectie (I.F.p.). calculat prin determinarea fotoprotectiei unui
preparat fata de ultraviolete, comparativ cu o zona neprotejata,

• Efectul protector este dependent si de natura vehiculului,

eficienta acestuia scazand in ordinea:
• unguente hidrofobe, unguente hidrofile, emulsii U/A, emulsii A/U,
solutii, pudre,

• Cea mai avantajoasa forma de preparat sunt unguentele,

deoarece realizeaza un film protector care persista la contactul cu apa
sau transpiratia,

• Sunt frecvent utilizate cold-cremele (cu 20-25% apa), cremele cu

alcool cetilic (cu 30-40% apa), cremele cu stearati usor grase,

• Uleiurile vegetale au o actiune fotoprotectoare marcanta; uleiul

mineral nu absoarbe radiatiile ultraviolete,

• Astfel, uleiul de cocos si masline absorb 23% din radiatiile

ultraviolete, ulei de nuca 24%, de seminte de bumbac 26%, iar cel de
susan 39%.

844
 UNGUENTE DE PROTECŢIE
• masuri de protectie a muncii, pentru preintampinarea bolilor
profesionale (toxidermii),
• Profilaxia toxidermiilor cuprinde o gama de mijloace de protectie,
printre care si utilizarea unor preparate protectoare pentru protejarea
tegumentelor fata de actiunea noxelor.

• Formele farmaceutice utilizate in acest scop sunt variate: solutii,

emulsii, unguente de protectie, spray-uri, pelicuie, care trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii de calitate:

• sa prezinta actiune protectoare fata de noxele impotriva carora se

intrebuinteaza, deci sa nu se dizolve sau sa fie miscibile cu acestea
• dupa aplicarea pe tegumente sa formeze un film continuu, elastic,
rezistent la actiunea factorilor nocivi din mediu, cat si a fazelor procesului
de mulca
• sa nu irite si sa nu sensibilizeze pielea
• sa nu fie mediu prielmc pentru dezvoltatea microorganismelor
• sa se indeparteze cu usurinta dupa terminarea lucrului

845
 CONTROLUL CALITATII UNGUENTELOR

•Controlul organoleptic: omogenitate, culoare şi

miros caracteristic componentelor,
•Controlul omogenităţii
• Unguentul intins in strat subtire pe o lama de
sticla si examinat cu lupa (4.5 x) nu trebuie sa
prezinte picaturi sau aglomerari de particule.

•Se determină mărimea particulelor pentru

unguentele suspensii (obişnuite şi oftalmice)

•Determinarea pH-ului se realizează

potenţiometric, în fază apoasă şi trebuie să fie
cuprins între 4,5-8,5,

846
 Determinarea mărimii particulelor

• Se efectueaza prin examinarea la un microscop, prevazut cu

micrometru ocular, a unei mase de unguent care contine aproximativ 10
mg substarita activa suspendata, care se intinde intr-un strat subtire pe
lama,

• 90% din particulele examinate trebuie sa prezinte un diametru de

cel mult 50 μm; pentru 10% din particulele examinate se admite un
diametru de cel mult 100 μm,

• In cazul unguentele oftalmice, determinarea se realizeaza in

conditii identice, dar dimensiunile acceptate de FR X sunt diferite:

• 90% din particulele examinste trebuie sa prezinte un diametru de

cel mult 25 μm; pentru 10% din particulele examinate se admite un
diametru de cel mult 50 μm

847
• În cazul unguentelor-emulsii se separă
fazele, se agită la cald faza grasă cu o porţiune
de apă, se filtrează şi apoi se face
determinarea. În cazul celor hidrosolubile se
dizolvă şi se determină,

• pH-ul este important pentru stabilitatea

sistemului dispers al emulsiei, stabilitatea
substanţelor active, vâscozitatea gelurilor
influenţând activitatea conservanţilor, pH-ul
pielii pe care-l poate modifica.

848
• Probele reologice care determină consistenţa
unguentelor sunt greu de apreciat, pentru că
derivă dintr-un complex de proprietăţi ale
componentelor: compoziţie chimică, forma şi
mărimea moleculelor, forţele de adeziune
intermoleculare, elasticitatea.
• Pentru a aprecia consistenţa unguentelor sunt
patru tipuri de probe reologice:
– probe de viscozitate,
– probe de penetraţie,
– probe de întindere,
• - probe de elasticitate

849
 •Determinarea vâscozităţii
•Unguentele sunt corpuri plastice şi tixotrope, vâscozitatea
modificându-se dependent de temperatură şi forţele de
forfecare aplicate,

•Determinarea penetraţiei
•stabileşte duritatea preparatului, măsurătorile
penetrometrice stabilesc gradul de consistenţă a
unguentului după adâncimea la care pătrunde un corp cu
greutate determinată,
• Se citeşte pe cadran distanţa la care a pătruns conul în
unguent, după o anumită perioadă de timp,
• Exprimarea rezultatelor
•Adâncimea de penetrare se exprimă în zecimi de milimetru,
prin media aritmetică a rezultatelor celor 3 determinări,
• Dacă unele dintre rezultate se abat faţă de medie cu mai
mult de ± 3 %, se repetă determinarea şi se exprimă
rezultatele indicând media celor 6 determinări şi deviaţia
850

relativă standard.
 • Probe pentru determinarea capacităţii de întindere

–produsul testat este supus unor forţe asemănătoare

celor aplicate în momentul întinderii unguentului pe piele.

• Determinarea plasticităţii

• care uneori se confundă cu capacitatea de întindere,

• Se foloseşte dispozitivul Ojeda şi Arbussa, alcătuit
din 2 plăci de sticlă de anumite dimensiuni, aplicând pe
placa inferioară o anumită cantitate de unguent, peste care
se suprapune placa superioară, şi se măsoară suprafaţa
de întindere,
• Se pun apoi diverse greutăţi şi se fac citirile după
fiecare greutate, determinându-se suprafeţele de întindere,

• Se obţin date numerice, care permit aprecierea

valorilor orientative ale plasticităţii unguentelor, 851
• Pentru bazele de unguent-emulsii de determină
capacitatea de absorbţie a apei,

• Pentru aceasta se determină indicele de apă reprezintă

cantitatea cea mai mare de apă exprimată în grame,
care este reţinută de 100 g bază de unguent anhidră la
200C,

• Capacitatea de reţinere a apei în timpul păstrării

impune un repaus de 24 de ore, excesul de apă fiind
îndepărtat, determinându-se astfel capacitatea de
reţinere la stocare,

• Unguentele reţin mai uşor apa, mai greu soluţiile

apoase.

852
• Controlul chimic priveşte identificarea şi dozarea
substanţelor active, erorile + sunt în funcţie de
concentraţia în preparat,

• Caracterizarea bazelor de unguent grase se face prin

determinarea indicelui de aciditate, de saponificare şi
peroxid,

• Variaţiile în greutate faţă de valoarea declarată sunt în

funcţie de cantitatea de preparat. Sunt admise variaţii
mai mari pentru preparatele obţinute în farmacie, faţă
de cele industriale,

• Pentru preparatele industriale o probă aparte privind:

• - controlul capacităţii de extrudere – capacitatea de
expulzare din tub prin presare, dependent de
consistenţă şi omogenitate;
• - includerea de aer în preparat;
• - controlul închiderii tuburilor. 853
 • Determinarea toleranţei cutanate

• In aceasta determinare se stabileste gradul de inmultire si extindere al

stratului de celule spinoase sau acantos, sub influenta unor factori externi,
cum ar fi bazele de unguent sau unguentele medicamentoase,
• Determinarea se executa pe cobai, care se depileaza pe partea dorsala
sub flancul drept si stang pe laturile abdominale, pe o suprafata de 20/15
mm,
• Pe o parte se aplica preparatul, pe cealalta parte se fac numai masaje,
• Dupa 10 zile se preleveaza probe de piele, care se prelucreaza
histologic, se fac sectiuni si se evalueaza la microscop schimbarile
histologice survenite in stratul acantos,

• Factorul de acantoza reda raportul dintre latimea epidermului pielii

tratate cu unguent, fata de latimea epidermului pielii netratate,

• Daca nu exista nici o modificare, factorul de acantoza este 1,

• Factori de acantoza intre 1 - 1.5 nu sunt semnificativi, intre 1.6 - 1.9
sugereaza o acantoza moderata, intre 2- 4 o acantoza puternica, iar peste 4 o
acantoza foarte puternica,
• Factorul de acantoza nu este identic cu iritatea dermica,
• Astfel, axungia, desi are un factor de acantoza 2, relativ ridicat, este
pe deplin neiritanta.

854
 Controlul eliberarii substantelor active din unguente
(test de biodisponibilitate)
• METODA PLACILOR CU AGAR

• Cu ajutorul unui gel de agar sau de gelatina, se poate

controla difuziunea unei substante active hidrosolubile din diferite
baze de unguent si prin aceasta cedarea acesteia,

• Gradul de difuzie este stabilit prin utilizarea unui colorant ca

substanta difuzanta,

• Daca substanta este fluorescenta se utilizeaza o lampa

fluorescenta; daca este radioactiva, un contor Geiger,

• Pe cale chimica este posibil sa se eviedentieze difuziunea

substantei active, daca ea intalneste in gel o substanta cu care intra
intr-o reactie chimica usor de pus in evidenta prin precipitare sau
colorare,

• Este posibila si o determinare pe cale microbiologica, daca

substanta activa este antiseptica sau bactericida.
855
 Metoda de difuziune prin membrane

• Se utilizeaza membrane semipermeabile care se intind

pe un tub de dializa, cu un anumit diametru,

• In interiorul tubului, pe membrana se etaleaza o

anumita cantitate de unguent,

• Acest tub se introduce cu extremitatea delimitata de

membrana semipermeabila intr-un vas ce contine un mediu
receptor (apa, ser fiziologic, solutii tampon), in care
substanta activa va difuza si se va doza,

• Daca se fac prelevari de probe, din acest mediu, la

anumite intervale de timp, se poate trasa o curba a
cantitatii de substanta difuzata in functie de timp.
856
 CONSERVAREA UNGUENTELOR

• PREPARATELE CARE CONŢIN APĂ

SAU ALTE COMPONENTE VOLATILE SE
CONSERVĂ ÎNRECIPIENTE ÎNCHISE
ETANŞ,

• PREPARATELE SEMISOLIDE PENTRU

APLICAŢII CUTANATE STERILE SE
CONSERVĂ ÎN RECIPIENTE STERILE,
ÎNCHISE ETANŞ, SECURIZATE
857
 CONSERVAREA UNGUENTELOR

• modificări fizice, desfacerea unguentelor-emulsii,

desfacerea unguentelor-geluri, formarea de grunji în
unguentele-suspensii, modificarea pH-ului,
impurificarea cu particule străine din materialul de
ambalaj,
• modificări chimice prin oxidarea bazelor de
unguent grase – râncezire, fiind mai accentuată
când unguentele conţin şi apă, deoarece în timpul
emulsionării se introduce şi aer care împreună cu
apa grăbeşte râncezirea.
• Se adaugă antioxidanţi: substanţe lipofile α-
tocoferol, esterii acidului galic – nipaesterii, B.H.A.,
B.H.T.
858
 • Aceştia trebuie să fie:
• eficienţi la concentraţii mici,
• neiritanţi, nesensibilizanţi,
• lipsiţi de acţiune farmacologică proprie,
• eficienţi la valori mari de pH,
• inerţi chimic,
• nevolatili.

• Invadarea cu microorganisme când bazele

de unguent conţin produşi naturali – carbohidraţi
sau proteine, sau chiar râncezirea creează
condiţii favorabile unor microorganisme
saprofite, care devin patogene în cazul în care
organismul este slăbit.
859
• Chiar şi pentru unguentele nesterile,
nu trebuie să aibă o încărcătură
microbiană peste anumite limite
(Pseudomonas), care poate proveni de la
materia primă, apă, echipamentul de la
preparare, materialul de ambalaj, condiţii
de lucru şi lipsa de igienă a personalului.
• Nu există conservant antimicrobian
universal, trebuie ales cel compatibil cu
componentele: stabil la încălzire, să
asigure păstrare îndelungată şi
tolerabilitate, să fie neiritant, netoxic,
nesensibilizant.
860