Referat

Sisteme Informatice în Conducerea Avansată a

Proceselor Biotehnologice

Masterand:Irimia Adrian

2021-2022
 Modelarea și Simularea Sistemului Cardiovascular
Sistemul cardiovascular este un sistem complex, esenţial vieţii, fiind responsabil cu transportul
nutrienţilor şi eliminarea deşeurilor din organism. El este format din inimă şi sistemul circulator,
structura sa cuprinzând inima, vasele de sânge şi sângele.

Inima sau cordul este organul reprezentativ al aparatului cardiovascular, furnizând sânge şi
oxigen către întreg organismul. Sarcinile inimii sunt mult mai complexe decât pomparea sângelui în
organism. Mai mult, împreună cu sistemul circulator poate răspunde aproape instantaneu
schimbărilor rapide.

Ciclul cardiac reprezintă o secvenţă de evenimente ce apar când inima bate. Deşi cele două
jumătăţi ale inimii sunt separate, ele se contractă simultan, producând o singură bătaie. Mai exact,
evenimentele care au loc de la începutul unei bătăi, până la producerea următoarei alcătuiesc un ciclu
cardiac (cu o durată de 0.8 secunde). Acesta are două faze: diastola şi sistola.Diastola reprezintă etapa
în care ventriculele sunt relaxate şi inima primeşte sânge şi în timpul sistolei ventriculele se contractă
şi pompează sânge în artere

Modelarea biomedicală este o disiciplina importantă care s-a dezvoltat simţitor în ultima
decadă datorită progreselor realizate în tehnologia computaţională şi în modelarea matematică a
proceselor. Domeniul biomedicinei este extrem de vast, multidisciplinar şi dinamic, integrând principii
ale fizicii, chimiei, biologiei şi matematicii.

Înţelegerea sistemului cardiovascular este o prioritate în momentul actual în condiţiile în care

bolile cardiovasculare constituie una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial

În continuare vom considera un model reprezentativ pentru studiul modelării matematice a

sistemului cardiovascular şi anume modelul Windkessel.

Modelul Windkessel
Un moment important în istoria modelării cardiovasculare îl reprezintă modelul sistemului
arterial ”Windkessel” publicat de fiziologul german Otto Frank în 1899.

Pentru modelul Windkessel a folosit o cameră elastică pentru a simula proprietăţile mecanice
ale aortei şi o pompă hidraulică cu rezistenţa internă pentru inimă, constituind un circuit hidraulic
închis. Acest circuit este umplut cu apă cu excepţia unui sac de aer în camera elastică. În timp ce se
pompează apă în cameră, aceasta comprimă aerul dinăuntru şi în acelaşi timp împinge apa afară din
cameră şi înapoi la pompă.

Rezistenţa întâlnită de apă când părăseşte camera elastică şi intră în pompă simulează
rezistenţa întâlnită de sânge când trece prin vase de sânge cu diametre diferite, de la artere la capilare.
Această rezistentă de curgere este întâlnită sub denumirea de rezistenţă periferică

Pentru o mai buna intelegere a modelelor Windkessel se admite că sarcina electrică reprezintă
volumul de sânge, în timp ce tensiunea corespunde presiunii sângelui şi curentul electric debitului de
fluid. Un vas sau un grup de vase de sânge poate fi descris printr-o combinaţie de rezistenţe,
condensatori şi bobine. Rezistenţa vaselor de sânge care depinde de vâscozitatea sângelui şi de
diametrul vasului este modelată prin rezistenţe. Abilitatea de a acumula şi de a elibera sângele
datorată deformării elastice a vasului, numită complianţa vasului, este descrisă prin condensatori,
inerţia sângelui prin bobine, iar valvele inimii prin diode.
 Modelul Windkessel cu doua elemente (MW2)
Modelul este format dintr-o rezistentă şi un condensator dispuse în paralel. Rezistenţa
reprezintă rezistenţa sângelui când trece din aortă în arteriole, cunoscută ca şi rezistenţa periferică,
iar capacitatea condensatorului complianţa (elasticitatea vaselor).Acesta este un model simplu ce nu
aproximează foarte bine sistemul real.

P reprezintă presiunea aortică, iar F debitul de sânge în aceasta, ambele fiind funcţii ce depind
de timp. Analizând circuitul şi aplicând legile lui Kirchoff se obţin următoarele ecuaţii:

𝐹 = 𝐹2 + 𝐹3 (1)

𝑃 = 𝐹3 𝑅 (2)
𝑑𝑃
𝐶 = 𝐹2 (3)
𝑑𝑡

Înlocuind curenţii rezultă ecuaţia diferenţială ce descrie modelul:

𝑃 𝑑𝑃
𝐹 = +𝐶 (4)
𝑅 𝑑𝑡

Această ecuaţie poate fi rezolvată dacă luăm în considerare doar perioada diastolei când
muşchiul inimii se relaxează, deoarece în această perioadă ventriculul stâng se dilată şi F = 0.

Se găseşte astfel:
𝑡−𝑡𝑑
𝑃 = 𝑃(𝑡𝑑 )𝑒 − 𝑅𝐶 (5)

Unde 𝑃(𝑡𝑑 ) este presiunea sângelui în aortă la momentul de început al diastolei.

Modelul Windkessel cu trei elemente (MW3)

Spre deosebire de modelul anterior, se adaugă un alt element rezistiv între pompă şi camera
de aer pentru a simula rezistenţa la curgerea sângelui datorată valvei pulmonare sau aortice. Acest
model este folosit de obicei pentru a studia caracteristicile generale ale sistemului arterial.

Aplicând tot legile lui Kirchoff se obţine:

𝑅𝑎 𝑑𝐹 𝑃 𝑑𝑃
(1 + )𝐹 + 𝐶𝑐 𝑅𝑎 = + 𝐶𝑐 (6)
𝑅𝑝 𝑑𝑡 𝑅𝑝 𝑑𝑡
 În timpul diastolei, când F şi derivata sa în funcţie de timp este 0 se poate simplifica această
ecuaţie, expresia presiunii aortice fiind:
𝑡−𝑡𝑑
−
𝑅𝑝 𝐶𝑐
𝑃 = 𝑃(𝑡𝑑 )𝑒 (7)

Modelul Windkessel cu patru elemente (MW4)

Acest model include, pe lângă cele doua rezistenţe şi un condensator, inductanţa L ce
reprezintă inerţia sângelui

Modelul oferă o buna aproximare a sistemului real şi printr-un procedeu asemănator se

obţine ecuaţia diferenţială specifică:
𝑅 𝐿 𝑑𝐹 𝑑2 𝐹 𝑃 𝑑𝑃
(1 + 𝑅𝑎 ) 𝐹 + (𝑅𝑎 𝐶𝑐 𝑅𝑐 ) 𝑑𝑡 +𝐿𝑐 𝐶𝑎 𝑑𝑡 2 = 𝑅 + 𝐶𝑐 𝑑𝑡 (8)
𝑝 𝑝 𝑝

Considerând aceeaşi perioadă a diastolei, ecuaţia are următoarea soluţie:

𝑡−𝑡𝑑
−
𝑅𝑝 𝐶𝑐
𝑃 = 𝑃(𝑡𝑑 )𝑒 (9)

Simularea modelelor Windkessel

Simularea celor trei modele se va realiza folosind valorile parametrilor pentru organismul
uman care sunt evidenţiate în tabelul urmator.

R(Rp) C (elesticitatea) Ra Lc (inertia )

(mmHg.s.cm-3) (cm3.mmHg-1.s2.cm-3) (mmHg.s.cm-3) (mmHg.s2.cm-3)
WM2 1 1 - -
WM3 1 1 0.05 -
0.79 1.75 0.033
0.63 5.16 0.03
WM4 1 1 0.05 0.005
0.79 1.22 0.056 0.051
0.63 2.53 0.045 0.0054
Pentru aceste simulării se vor determina funcţiile de transfer ale celor trei modele Windkessel
şi pe baza comportării acestora la o intrare de tip treaptă se va realiza analiza performanţelor
regimurilor dinamice caracteristice. În această etapă semnalul de intrare ales este presiunea, ce
determină variaţia debitului pompat de inimă.

Pentru modelul cu doua elemente aplicăm transformată Laplace ecuaţiei (4) şi rezultă:
𝑃(𝑠)
𝐹(𝑠) = 𝑅
+ 𝐶(𝑠𝑃(𝑠) − 𝑃(0) (10)

Pentru a determina funcţia de transfer considerăm condiţiile iniţiale nule.

𝐹(𝑠) 𝑅𝐶𝑠+1 1
𝐻1 (𝑠) = 𝑃(𝑠) = 𝑅
= 𝐶𝑠 + 𝑅 (11)
 Această funcţie de transfer de ordinul întâi este improprie şi în practică nu se poate
implementa sub această formă iar funcţiei de transfer i se adaugă un filtru:
𝑅𝐶𝑠+1
𝐻1 (𝑠) = 𝑅(𝛼𝑠+1) (12)

Răspunsul indicial al acestui sistem, considerând R = 1, C = 1 şi α = 0.01 are forma din

urmatoarea figura.

Se observă că suprareglajul este foarte mare, ajunge la 90 %, dar timpul tranzitoriu este foarte
mic, tt = 0.06 secunde şi eroarea staţionară εst = 0

Pentru modelul cu trei elemente aplicăm transformată Laplace ecuaţiei (6) şi rezultă:
𝐹(𝑠) 𝑅𝑝 𝐶𝑐 𝑠+1
𝐻2 (𝑠) = = (13)
𝑃(𝑠) 𝑅𝑎 𝑅𝑝 𝐶𝑐 𝑠+𝑅𝑎 +𝑅𝑝

Răspunsul indicial pentru Rp = 1, Cc = 1 şi Ra = 0.05 are următoarea formă:

Se observă că prin adăugarea unui nou parametru ca răspunsul sistemului se

îmbunătăţeşte iar suprareglajul scade la 20 %, eroarea staţionară rămâne zero, doar timpul tranzitoriu
creşte puţin la 0,25 secunde.

Pentru modelul cu 4 elemente aplicăm transformată Laplace ecuaţiei (8) şi rezultă:

𝐹(𝑠) 𝑅𝑝 𝐶𝑐 𝑠 + 1
𝐻3 (𝑠) = = 2
𝑃(𝑠) 𝑅𝑃 𝐶𝑐 𝐿𝑐 𝑠 + (𝑅𝑎 𝑅𝑝 𝐶𝑐 + 𝐿𝑐 )𝑠 + 𝑅𝑎 + 𝑅𝑃
 Simulând această funcţie de transfer, de ordin doi de data aceasta, pentru Rp = 1, Cc = 1,

Ra = 0.05 şi Lc = 0.005 se obţine:

Se observă din figura că performanţele se îmbunătăţesc prin completarea modelului cu încă

un parametru – Lc . Astfel suprareglajul scade sub 10 %, la 8,5 %, eroarea staţionară este zero, iar
timpul tranzitoriu creşte puţin şi ajunge la tt = 0.7 secunde.

Dacă se simulează toate cele trei funcţii de transfer corespunzătoare celor trei modele
Windkessel în mediul Matlab/Simulink putem observa îmbunătăţirea dinamicii sistemului odată cu
creşterea complexităţii modelului ales şi în consecinţă a funcţiei de transfer corespunzătoare.

Concluzii:

Studiind cele trei modele Windkessel şi comparând rezultatele obţinute în simulări am

observat că cu cât modelul este mai complex şi include mai mulţi parametri, cu atât exprimă mai bine
sistemul real.