Laborator 4

Principiile fotopletismografiei

Scopul lucrării: familiarizarea studenţilor cu modul în care se re-

alizează înregistrarea variaţiilor de volum de sânge; familiarizarea cu
principiile (foto)pletismografiei şi a utilităţii acesteia în analiza cali-
tativă a schimbărilor care apar în volumul de sânge la nivel periferic;
observarea şi înregistrarea schimbărilor care apar în volumul de sânge
la nivel periferic şi a pulsului în diferite condiţii experimentale; deter-
minarea aproximativă a vitezei undei de presiune de la inimă la deget
(periferie); extragerea de informaţie de diagnostic din schimbări de
volum înregistrate prin fotopletismografie; corelarea informaţiei de di-
agnostic din semnalele electrocardiogramă (ECG) şi fotopletismogramă
(PPG).

4.1 Introducere
Cuvântul pletismografie provine din cuvintele greceşti plethysmos,
care se referă la a creşte, a se mări, a deveni plin, şi cuvântul graphos,
a scrie. Astfel, pletismografia se referă la înregistrarea schimbărilor de
volum ale unui obiect în general, sau a unui organ sau parte a corpu-
lui, în particular pentru aplicaţii medicale. Cauza variaţiilor de volum
pot fi date de intrarea şi ieşirea (periodică) a unei mase de fluid (gaz
sau lichid) dintr-un obiect. Pentru a schimbările de volum să fie de-
tectabile prin pletismografie se presupune ca materialul din care este
realizat obiectul are un comportament elastic. Astfel, ţesutul biologic,
care este elastic şi care formează volume închise sau parţial închise
(diferite organe sau structuri/părţi ale corpului) reprezintă un candidat

121
122 Laborator 4

potrivit pentru măsurători de pletismografie. De exemplu, diferite or-

gane/părţi ale corpului îşi modifică volumul atunci când îşi îndeplinesc
funcţiile fiziologice: inima care pompează sângele prin contracţii rit-
mice, toracele în timpul ciclului respirator, vasele de sânge în timpul
curgerii pulsatile a sângelui etc. Se poate observa ca înregistrarea vari-
aţiilor de volum este adeseori corelată cu alţi parametri biomedicali de
diagnostic care pot fi extraşi din înregistrări pletismografice ale variaţi-
ilor de volum. Exemple de astfel de parametri: ritmul cardiac, ritmul
respirator, presiunea sangvină, saturaţia de oxigen etc.

4.2 Principii generale ale pletismografiei

Să presupunem că avem un cilindru elastic, gol, de lungime L şi
rază R0 . Volumul acestuia este dat de formula: V0 = πR0 2 L. Dacă
o anumită cantitate de fluid intră în acest cilindru atunci se produce
o creştere a razei de la R0 la R şi implicit o creştere a volumului la
V = R2 L. Schimbare volumului este exprimată astfel:
∆V = V − V0 = πL(R2 − R0 2 ) (4.1)
care poate fi exprimată şi ca:
∆V = πL(R + R0 )(R − R0 ) (4.2)
Variaţia relativă a volumului este obţinută ca raport dintre ∆V şi val-
oarea îniţială V0 :
∆V ∆R(R + R0 )
= (4.3)
V0 R0 2
unde ∆R se referă la schimbarea razei (R−R0 ). În foarte multe situaţii
această schimbare este foarte mică şi astfel raportul R/R0 este foarte
aproape de 1. Variaţia relativă a volumului este un parametru numeric
care cuantifică elasticitatea materialului. însă, în cazul unui comporta-
ment neliniar, trebuie luată în considerare şi presiunea la care această
variaţie a avut loc, deoarece în acest caz ∆V /V0 depinde de presiunea
ce produce distensia. Din ecuaţia 4.3 se poate exprima parametrul ce
estimează elasticitatea ca:
∆V V0 V0
C(R) = = + ( 2 )R (4.4)
∆R R0 R0
În Figura 4.1 este reprezentat un model teoretic al unui organ. Este
ilustrată creşterea volumului de la V0 la V din cauza unei intrări de fluid
Principiile fotopletismografiei 123

prin I (O modelează calea de ieşire); T este traductorul prin intermediul

căruia se poate înregistra această variaţie de volum.

Figura 4.1: Variaţia de volum a unui organ

Există mai multe tipuri de pletismografie, clasificate prin modul de

achiziţie:

4.2.1 Pletismografie directă (chamber plethysmog-

raphy sau pneumatic plethysmography )
Presupune înfăşurarea / introducerea unei părţi din corp (de obicei
membre, degete etc) cu/într-un recipient umplut cu aer/apă. Canti-
tatea de fluid dislocată sau schimbarea în presiunea aerului indică vari-
aţii ale volumului organului/părţii de corp analizate. Poate fi folosită
pentru a măsura secvenţa pulsaţiilor proporţionale cu fiecare variaţie
de volum de sânge determinată de fiecare bătaie cardiacă (pletismo-
grafie arterială). De asemenea, se poate determina cantitatea de sânge
care ajunge în membru într-un interval de timp, prin ocluzie venoasă
(circulaţia arterială este conectată de circulaţia venoasă printr-o micro
reţea de capilare): se plasează o manşetă în jurul membrului şi se um-
124 Laborator 4

flă astfel încât să fie blocată circulaţia venoasă (adică o presiune mai
mare decât presiunea venoasă - de obicei 40 mmHg - 60 mmHg, si mai
mică decât cea arterială). Astfel, membrul/degetul va creşte în volum
deoarece sângele pulsatil arterial intră în acesta, însă nu mai iese prin
circulaţia venoasă deoarece aceasta este blocată cu manşeta gonflabilă.
Variaţiile individuale ale volumului de sânge datorate circulaţiei arte-
riale (bătăilor inimii) determină mici creşteri ale presiunii aerului din
manşetă care pot fi înregistrate (Figura 4.2). O dată ce variaţiile de
volum sunt măsurate se poate estima debitul de curgere al sângelui,
dV /dt.

Figura 4.2: Creşterea volumului sa sânge în membru pentru care cir-

culaţia venoasă a fost oprită (On VO - ocluzie venoasă)

O variaţie a metodei descrisă anterior presupune plasare a două

manşete gonflabile pe un segment de membru (proximal şi distal) ast-
fel se realizează înregistrarea variaţiilor de volum de sânge doar pe un
segment de membru (Figura 4.3). Manşeta distală este umflată până la
o presiune mai mare decât presiunea arterială pentru a bloca curgerea
sângelui în toate arterele şi vene plasate sub manşeta distală. Apoi
manşeta proximală se umflă până la o valoare mai mică decât pre-
siunea arterială minimă ceea ce determină blocarea curgerii sângelui
prin vene şi permiterea curgerii sângelui prin artere. Se măsoară vari-
aţiile de volum care apar prin acumularea sângelui pulsatil. Astfel se
poate obţine debitul de curgere a sângelui, dV /dt. Pentru majoritatea
subiecţilor, presiunea manşetei proximale este 50 mmHg iar a manşetei
distale de 150 mmHg. în Figura 4.3 este ilustrată procedura descrisă
anterior. Astfel când manşeta distală (cea din dreapta) este umflată la
presiunea necesară, începe să crească volumul din cauza curgerii pul-
satile a sângelui prin artere. în momentul în care este eliberat aerul
din manşeta distală şi volumul se întoarce (scade) la valoarea iniţială.
Principiile fotopletismografiei 125

Dacă timpul de revenire a volumului la valoarea iniţială este foarte

mare, poate fi un parametru de diagnostic pentru tromboză venoasă.

Figura 4.3: Reprezentare schematică a metodei de pletismografie pneu-

matică

Acest tip de pletismografie poate fi folosită şi pentru întreg corpul,

când pacientul stă într-o camera sigilată şi inspiră şi expiră printr-un
tub special, pentru a estima parametri legaţi de funcţia respiratorie
în timpul testării funcţiei pulmonare: volumul rezidual, capacitatea
reziduală funcţională (FRC), volumul total al plămânilor.

4.2.2 Pletismografie prin impedanţă electrică

- un curent electric este introdus în membru şi este înregistrat de o
serie de electrozi plasaţi de-a lungul membrului. Pentru a explica modul
în care pot fi estimate indirect variaţiile de volum din variaţii de rezis-
tenţă (impedanţă) presupunem modelul ideal discutat anterior. Astfel
rezistenţa longitudinală a cilindrului va fi exprimată prin r = ρL/A,
unde A = πR2 este aria secţiunii transversale şi R este raza aces-
tei secţiuni (a cilindrului). Variaţia rezistenţei, ∆r, pentru o anumită
variaţie de volume, ∆V poate fi descrisă astfel:
1 1
∆r = r − ro = ρL( − ) (4.5)
A Ao
126 Laborator 4

ştiind că V = LA şi Vo = LAo (Vo este volumul iniţial cu aria

secţiuni transversale Ao , L fiind constant), atunci ecuaţia 4.5 devine:

ρL2 (V − Vo )
∆r = − (4.6)
V Vo

Ecuaţia 4.6 arată că o creştere a volumului determină o descreştere

(semnul minus) în rezistenţă a segmentului de membru modelat cu
ajutorul unui cilindru.
În Figura 4.4 este prezentat un exemplu de configuraţie cu patru
electrozi (doi pentru generarea impulsului electric şi doi pentru înreg-
istrare) pentru a realiza pletismografie prin impedanţă.

Figura 4.4: O posibilă configuraţie pentru măsurarea impedanţei elec-

trice a unui ţesut

Pletismografia prin impedanţă electrică poate fi folosită pentru a

estima: frecvenţa respiratorie din schimbările de volum ale toracelui în
timpul ciclului respirator, debitul cardiac etc.

4.2.3 Fotopletismografie
Fotopletismografia presupune estimarea variaţiilor de volum de sânge
din vasele de sânge prin intermediul unui senzor fotoelectric. De obicei
Principiile fotopletismografiei 127

senzorul se plasează pe vârful degetului arătător sau pe lobul urechii,

şi este format dintr-un emiţător (uzual infraroşu) şi un receptor fo-
toelectric. Prin intermediul emiţătorului se transmite un fascicul de
lumina infraroşie în deget şi se măsoară intensitatea de luminii care se
reflectă înapoi spre receptor. Relaţia dintre variaţia de volum de sânge
şi variaţie intensităţii luminii reflectate se bazează pe faptul că atunci
când în deget se află un volum mare de sânge o mare parte din lumina
este absorbita, iar când volumul de sânge este mic, la receptor ajunge
mai multă lumină deoarece absorbţia este redusă. Semnalul înregistrat
de un astfel de senzor se numeşte fotopletismogramă (PPG) şi reflectă,
simplist vorbind, mişcarea sângelui de la inimă la periferie (degete) prin
vasele de sânge. însă, în realitate, semnalul PPG nefiltrat este foarte
complex şi reflectă interacţiunea circulaţiei arteriale şi venoase cu sis-
temul cardiac, respirator şi cel autonom. Nivelul de vascularizarea care
determină apariţia acestui semnal este încă un domeniu activ de cerc-
etare. Există însă un consens şi anume că semnalul PPG este format
din două componente (Figura 4.5):

1. componentă pulsatilă sau alternativă (AC) care este sincronă cu

ritmul cardiac (presupus că este dat de pulsul de volum de sânge
arterial). Morfologia componentei AC indică complianţa (gradul
de elasticitate) a vasului de sânge şi performanţa cardiacă.

2. o componenta non-pulsatilă, numită şi componenta curent con-

tinuu (DC) care este un offset de tensiune a cărui magnitudine
este determinată de ţesuturile prin care lumina trece (piele, strat
de grăsime subcutanată, muşchi, cartilaje, oase, şi sângele la
nivelul vaselor de sânge).

Trebuie adăugat că există abordări în care componenta DC este

măsurată faţă de media semnalului PPG. De asemenea, există studii
care demonstrează că şi componenta venoasă (reflectată în componenta
DC) este modulată de frecvenţele respiratorii şi cardiace. Uzual, se
afişează de obicei doar componenta AC a semnalului PPG.
Până în prezent nu există o metodă de calibrare a PPG. Astfel, nu
pot fi comparate direct valorile absolute extrase din semnale PPG de
la diferiţi subiecţi (ex. subiecţii pot avea grosimi diferite ale straturilor
de ţesuturi de la nivelul degetului prin care trece lumina, culori diferite
ale pielii etc).
Prin intermediul analizei semnalului PPG (a morfologiei, a ampli-
tudinii etc) se pot obţine informaţii de diagnostic cum ar fi: frecvenţa
128 Laborator 4

Figura 4.5: Semnalul PPG (inversat-astfel încât maximul reprezintă

volum maxim de sânge) şi cele două componente: componenta AC şi
componenta DC cu ţesuturile care contribuie la absorbţia luminii

cardiacă, variabilitatea frecvenţei cardiace (detectarea de aritmii cum

ar fi fibrilaţia atrială), frecvenţa respiratorie, timpul de propagare a pul-
sului (PTT-pulse transit time). PTT este un parametru de diagnostic
pentru pierderea elasticităţii vaselor de sânge (arterioscleroza): cu cât
vasele devin mai rigide cu atât timpul este mai mic. Dacă se analizează
PPG obţinut la diverse lungimi de undă a luminii emise (mai precis
lumină roşie vs infrarosie) se poate estima saturaţia de oxigen (SpO2 ,
ecuaţia 4.7) (raportul dintre oxihemoglobină, absorbţie mai mare a lu-
minii infraroşii şi carbohemoglobin, abosrbţie mai mare a luminii roşii):

f (ACrou /DCrou )
SpO2 = (4.7)
(ACinf rarou /DCinf rarou )
unde f este o constantă de calibrare (în cazul PPG pentru pul-
soximetrie se poate realiza calibrarea), care este dată de producător.

4.3 Aplicaţie practică

În această aplicaţie se exemplifică modul de achiziţie a semnalelor
PPG (cu ajutorul unui traductor fotoelectric) şi ECG (derivaţia D2
bipolar) precum şi analiza şi prelucrarea acestor semnale, cu ajutorul
Principiile fotopletismografiei 129

sistemului BIOPAC descris în Laboratorul 1. În laborator semnalul

PPG este înregistrat ca aplicaţie pentru detectarea ritmului cardiac.

4.3.1 Realizarea configuraţiei hardware şi setările

software pentru achiziţia a semnalelor PPG
şi ECG
Identificarea componentelor hardware necesare achiziţiei:

• unitatea de achiziţie MP150 (Figura 1.1);

• modulul UIM100C (Figura 1.7);

• un amplificator ECG100C (Figura 1.15);

• 3 electrozi de unică folosinţă, Ag-AgCl (Figura 1.21);

• 3 cabluri de tip 110 pentru a face conexiunea de la electrozi la

modulul ECG100C;

• un amplificator PPG100C (Figura 1.13);

• traductorul fotoelectric TSD200 (Figura 1.31),

Conectarea componentelor hardware:

• se conectează modulele UIM100C, ECG100C şi PPG100c la uni-

tatea de achiziţie MP150 prin intermediul conectorilor laterali
(Figura 1.10);

• se selectează adresele canalelor pentru fiecare amplificator, 1 pen-

tru ECG şi 2 pentru PPG (Figura 1.10);

• se setează modulul amplificator ECG100C astfel: GAIN: 5000,

MODE: Norm, LP: 35 Hz OFF, HP: 0.5 Hz;

• se setează modulul amplificator PPG100C astfel: GAIN: 100,

MODE: Norm, LP: 10 Hz, HP: 0.05 Hz;

• se conectează cablurile 110 la amplificatorul ECG100C în aşa fel

încât să se achiziţioneze derivaţia ECG bipolară D2 ;

• se plasează electrozii pe corp pentru obţinerea derivaţiei D2 şi se

conecteazc̆ablurile 110 la electrozi;
130 Laborator 4

• se conectează traductorul TSD200 la amplificatorul PPG: conec-

torul roşu la intrarea VI N + sau V sup, conectorul negru la in-
trarea GND iar conectorul albastru la intrarea VI N − sau IN P U T ;
• se conectează traductorul TSD200 pe buricul degetului arătător
de pe mâna stângă prin intermediul benzii cu Velcr0. Traductorul
nu trebuie strâns foarte tare pe deget pentru a nu bloca circulaţia
sângelui;
Setări software
• setarea achiziţiei - din meniul MP150, se alege Set up Ac-
quisition (Figura 1.34) şi se setează frecvenţa de eşantionare la
1kHz şi durata de achiziţie de 3 min;
• setarea canalelor de achiziţie- din meniul MP150, se alege
Set up Channels, se selectează din tabul Analog canalele A1, A2
(conform plasării selectorului de canale de pe modulele ECG100C)
şi se etichetează cu D2 , respectiv P P G.

4.3.2 Achiziţia datelor

Aplicaţia 1 - stare de relaxare
• subiectul este aşezat pe scaun, relaxat, fără să vorbească;
• după ce subiectul se află în poziţia corespunzătoare, se apasă
butonul Start şi se achiziţionează ECG timp de aproximativ 20 s;
Aplicaţia 2
• subiectul este aşezat pe scaun, relaxat, fără să vorbească;
• subiectul trebuie să ridice mâna pe care este plasat traductorul
fotoelectric deasupra capului şi să menţină poziţia fără să se mişte
şi fără a avea mâna încordată;
• după ce subiectul este în poziţia indicată se porneşte achiziţia
apăsând butonul START şi se achiziţionează timp de 60s;
Aplicaţia 3
• subiectul este aşezat pe scaun, relaxat, fără să vorbească;
• subiectul introduce mâna pe care NU este plasat nici un electrod
/ traductor într-un recipient nemetalic cu apă rece;
Principiile fotopletismografiei 131

• după ce subiectul este în poziţia indicată şi a înţeles în ce constă

experimentul, se porneşte achiziţia apăsând butonul START în
momentul în care subiectul începe introducerea mâinii în vasul
cu apă rece. Se achiziţionează timp de 30 s.

4.3.3 Analiza datelor

Aplicaţia 1:

• se setează căsuţele de măsurători astfel:

Canal Măsurătoare
ECG Delta T
ECG BPM
PPG Delta T
PPG BPM
PPG P-P

• se măresc două/trei cicluri cardiace de la începutul segmentului

de semnal corespunzător Aplicaţiei 1;

• se selectează porţiunea de semnal dintre două unde R pentru a

stabili intervalul R-R. Se introduc valorile pentru Delta T şi BPM
(canal ECG) în Tabelul 4.1 (vezi Figura 4.6);

• se selectează porţiunea de semnal dintre două vârfuri succesive

ale PPG. Trebuie selectate vârfurile din PPG corespunzătoare
vârfurilor undelor R selectate anterior. Astfel, unda R reprez-
intă momentul în care sângele este ejectat din inimă şi următorul
vârf de pe semnalul PPG este reprezintă momentul când efectul
ejecţiei sângelui ajunge la nivelul degetului. Se introduc valorile
pentru Delta T ŧi BPM (canal PPG) în Tabelul 4.1 (vezi Figura
4.6);

• se repetă cei trei paşi anteriori pentru încă două cicluri cardiace,
respectiv cicluri PPG, de la mijlocul şi respectiv finalul segmen-
tului de semnal corespunzător Aplicaţiei 1;

• se repetă cei 4 paşi de mai sus pentru Aplicaţiile 2 şi 3;

132 Laborator 4

Figura 4.6: Intervalul R-R din semnalul ECG şi intervalul corespunză-

tor din semnalul PPG
Principiile fotopletismografiei 133

Fişă de laborator - Principiile fotopletismografiei

Nume şi Prenume:
Grupa:
Data:
Aplicaţie Funcţie Canal Ciclu1 Ciclu2 Ciclu3 Medie
DeltaT
BPM
1 DeltaT
BPM
P-P
DeltaT
BPM
2 DeltaT
BPM
P-P
DeltaT
BPM
3 DeltaT
BPM
P-P

Tabel 4.1

Întrebări
1. Sunt valorile din Tabelul 4.1 ale frecvenţei bătăilor inimii similare
cu cele ale frecvenţei pulsului pentru fiecare aplicaţie? Argumen-
taţi
2. Comparaţi amplitudinea PPG din Tabelul 4.1 pentru cele trei
aplicaţii. Cu cât la sută diferă amplitudinea PPG din Aplicaţia 2
respectiv 3 faÅčă de amplitudinea PPG din Aplicaţia 1 (variaţie
relativă la amplitudinea semnalului PPG din Aplicaţia 1)?
3. Calculaţi pentru Aplicaţia 1 timpul de propagare a pulsului (PTT
- pulse transit time). Indicaţi paşii realizaţi.
4. Sunteţi de părere că PTT pentru alţi subiecţi de aceeaşi vârstă
diferă sau sunt foarte apropiaţi cu valorile obţinute la întrebarea
3? Argumentaţi.
134 Laborator 4

5. Care componentă a ciclului cardiac iniţiază volumul de sânge care

se propagă prin vasele de sânge?