Măsurarea parametrilor variabili din sistemul respirator

Sistemul respirator uman

Detaliu difuzie gaze in alveole
Fazele respiratiei
 Organele respiratorii au următoarele atribuţii:

prin intermediul spaţiilor alveolare, asigură suprafaţa maximă pentru difuzia O2 si CO2
asigură împrospătarea continuă a gazelor în contact cu această suprafaţă (ventilaţia);
au rol de a proteja membranele de factorii de mediu nocivi, cum ar fi particule toxice
purtate de aer, microorganisme, uscarea, şi temperaturile extreme;
asigură o modalitate de a contracara modificările bruşte ale pH-ului corpului şi ale
fluidelor corporale.

Respiraţia internă (respiraţia celulară)

Respiraţia internă are loc la nivelul fluxului sanguin şi al celulelor învecinate

 Respiraţia internă

schimburile de O2 şi CO2 între capilarul sanguin şi celula corporală

 Respiraţia externă (respiraţia pulmonară)

Respiraţia externă reprezintă schimbul de gaze dintre plămâni şi fluxul sanguin.

Saturatia de oxigen O2 in
functie de presiune partiala a
oxigenului in sange pO2
determina ceea ce se
numeste “afinitatea
hemoglobinei pentru oxigen”.
 Mecanica respiraţiei

Pentru studierea funcţiei respiratorii au fost făcute analogii mecanice şi electrice.

De exemplu:
•O altă modelare utilizează modelul hidraulic al unui sistem piston volum-presiune.
Un burduf reflectă complianţa şi rezistenţa aerului la nivelul bronhiilor.
•Al treilea model, electric, constă din condensatori care reprezintă rezistenţa
bronhiilor şi compresibilitatea gazelor, în timp ce un set de rezistenţei şi
condensatori modelează elasticitatea ţesutului pulmonar, muşchii respiratori fiind
simulaţi prin generatoare de c.a.

•Modele reologice:

•patină în serie cu un arc-modelul elasto-plastic al lui Saint –

Venant, în care elasticitatea arcului (modulul G) modelează
complianţa plămânului ( posibilitatea de a se întinde).
•Maxwell
•Coulomb
 a- Model reologic vascoelastic Modelul Maxwell (amortizor R2 în serie cu arcul E2 )
modelează capacitatea de adaptare la tesnsiuni mecanice a ţesuturilor, R1 şi E1
reprezintă componentele cu răspuns rapid ale sistemului. Modelul Maxwell reprezintă
faza lentă a expiraţiei relaxate
b- modelul elastoplastic: frecarea uscată (Coulomb), modelată prin patina C care
disipează energie la o frecvenţă independantă de viteză şi împreună cu arcul E2
constituie un model Prandtl.
În ambele modele analogia cu volumul plămânului este făcută prin distanţa dintre cele
două bare orizontale în timp ce presiunea este, prin analogie, tensiunea normală.
model
mecano-pneumatic.
 Măsurarea parametrilor variabili din sistemul respirator

Modelele de transport de gaz cuprind un număr de variabile, dar numai unele

din acestea pot fi măsurate direct. Acestea sunt:
•debitul volumic al gazului prin gură şi nas, (şi prin integrare, volumul
echivalent al gazului respirat),
•presiunea lângă gură şi nas şi la suprafaţa corpului:
•temperatura, incluzând temperatura interioară a corpului, şi presiunea
parţială
•concentraţia diverselor gaze din amestecul gazos ce trece prin deschiderea
căii de aer şi din probe de sânge.

Valorile tuturor celorlalte variabile din ecuaţiile de mai sus nu pot fi măsurate
direct, dar pot fi deduse din măsurători ale altor variabile. Un exemplu
semnificativ este modificarea de volum pulmonar, care în mod obişnuit se
obţine din debitul de gaz sau volumul de gaz.
 Măsurări de presiune Traductoare de
presiune

• Se efectuează măsurători dinamice cu ajutorul

traductoarelor de presiune tensometrice, cu tub
cateter.
• La măsurarea diferenţelor de presiune, se
utilizează traductoare de presiune diferenţiale,
cu două camere separate de o diafragmă
conectată la elemente sensibile la deformaţii
specifice. Gazele se introduc în fiecare cameră
printr-un cateter.
Măsurător ale debitului de gaz (Fig) Pneumotahometre

Fig 5 Pneumotahometru – elemente rezistive de debit (a) ecran. (b)

tuburi capilare
Practic, elementul este montat intr-un traseu cu conducte cu secţiunea
circulară.
Un adaptor, fig 6a, cu unghiul de maxim 15 grade, are rolul de
elimina turbulenţele şi discontinuităţile de flux. (Adaptorul de
diametru acţionează ca un difuzor )
Pentru eliminarea spaţiului mort, se poate folosi un debit Qbias
de reglare, constant, fig. 6b.
 Volumul pulmonar

Volumele de aer pulmonar importante in diagnostic (când nu se aplică sarcini

externe)
 Spirometria: măsurări ale volumului pulmonar
Măsurarea modificărilor volumului pulmonar se face în două moduri.
•Măsurarea variaţiei volumului spaţiului gazului din corp în timpul
respitaţiei utilizând tehnici pletismografice
•Măsurări asupra gazelor ce trec prin căile de aer
Cea de-a doua metodă furnizează date precise, continue, doar când
comprimarea gazelor este suficient de mică.
Fig Spirometru cu etanşare cu apă destinat măsurării
modificărilor lente ale volumului pulmonar. Carbonatul de
calciu şi dispunerea valvelor de sens unic previn inhalarea
CO2 la re-inspir. (FAx- procent de gaz x in aer, Fsx, procent
de gaz x in spirometru)
Fig. Diagramă a unui experiment de determinare a N2
Gazul expirat poate fi colectat în spirometru (sau intr-un sac cauciucat sau într-un
sac de plastic Douglas). Apoi conţinutul de N2 este determinat in exterior. O altă
alternativă constă în măsurarea în mod continuu a fluxului expirat şi a
concentraţiei de azot, pentru a se determina fluxul volumic a azotului expirat care
poate fi integrat pentru a conduce la estimarea volumului de azot expirat.
Pletismografia totală de corp
Pacientul este introdus intr-o cameră rigidă, de volum constant, în care este
complet izolat, şi se face evaluarea clinică nu numai a volumului absolut al
plămânilor şi a modificărilor de volum dar de asemenea şi o estimare continuă a
presiunii alveolare din care poate fi calculată rezistenţa căilor de aer. Existe trei
tipuri de aparate pentru pletismografie totală: presiune, volumică şi debit, acestea
denumiri corespunzând variabilei de măsurat şi apoi utilizată în calculul celorlalte
mărimi asociate.
Fig Pletismografie totală de
corp tip presiune - cu
shutter-ul închis pentru
determinarea volumului
plămânului iar cu shutter-ul
deschis pentru a determina
modificările din presiunea
alveolară. Rezistenţa căilor
de aer poate fi de
asemenea calculată prin
măsurarea debitului de gaz
la nivelul accesului de aer.
Întrucât presiunea
atmosferică este constantă,
modificările de presiune se
obţin prin raportarea relativ
la presiunea atmosferică.
Măsurători ale concentraţiei gazelor
Măsurători ale concentraţiei gazelor
Spectrometrul de masă este un aparat care separă un flux de particule (ioni) într-un
spectru în funcţie de raportul masă-sarcină şi determină concentraţia relativă a fiecărui
tip de ion.
Spectrometrul de masă medical include elementele,(fig):
Ansamblu de introducere a probelor
Cameră de ionizare
Cameră de dispersie
Sistem de detectare a ionilor-(colector)
Spectroscopie prin emisie