Graffito (din italiană graffito, derivat din sgraffiare = a zgâria), la plural graffiti este un

termen din arheologie care desemnează o inscripție sau un desen executat fie cu pigmenți de
culoare roșie, fie prin zgâriere, descoperite pe monumentele antice.

În prezent, graffiti este un termen general referitor la inscripții caligrafiate sau imaginipictate
sau gravate pe pereți sau alte suprafețe publice sau private, care nu sunt destinate acestui
scop.Când este făcut fără consimțământul proprietarului, constituie vandalism (care este
ilegal). Graffiti a existat încă din antichitate, în perioada Greciei antice și a Imperiului roman.
Cu cât locul este mai privat,mai ilegal, cu atât este o performanță mai mare să îl facă. Din
această cauză o să găsim o grămadă de graffiti-uri în stațiile de metrou/autobuz.

Graffiti-ul nu e doar un simplu text ci este un desen care trebuie să fie cât mai complicat și
mai diferit de altele pentru a atrage atenția. Fiecare graffitist/grup de graffitiști are tag-ul
său/tag-ul grupului.(tag-ul este un desen propriu pe care numai el/ei îl fac) Tag-urile
personale sunt de obicei formate din 4 caractere si cele ale grupului (crew) au de obicei 3.
Există și grupuri anti-graffiti cum ar fi "Vandal Squad", care a făcut un program pe PC numit
Graffiti Studio în care faci graffiti pe orice fără a mai "mâzgăli" pereții adevărați. Mai nou s-
au făcut locuri speciale pentru graffitidar aproape nimeni nu vine pentru că nu e ilegal.

Cuvântul "graffiti" din limba italiană este pluralul substantivului "graffito", deși forma de
singular adevenit obscură și este folosită în istoria artei, cu referire la opere de artă realizate
prin zgâriereadesenului pe o suprafață. Ambii termenii englezești provin din italiană, cel mai
probabil de la "graffiato", participiul trecut al verbului "graffiare" (a zgâria); "grafferii" antici
își scrijeleau opera pe pereți, înainte deapariția spray-ului cu vopsea. Aceste cuvinte derivă la
rândul lor de la grecescul γραφειν (graphein), care înseamnă "a scrie".

Nu există încă un echivalent românesc pentru graffiti în accepțiunea modernă a cuvântului,

iartermenul englezesc nu este încă adaptat la limba română. Cu atât mai puțin diverșii termeni
asociați cuacesta nu au o traducere clară. În anul 1971, publicația „New York Times” a
realizat un material despre

fenomenul graffiti care luase naștere pe străzile orașului New York. În acel articol se vorbește
despre unanume „artist graffiti” care semna cu pseudonimul TAKI 183. Identitatea lui nu era
cunoscută, știindu-se doar că numele său era Demetrius și că numărul 183 ar fi numărul
străzii pe care locuia.
În anul 1973, sociologul Hugo Martinez, profesor la City College din New York, a
intuit potențialulacestor „artiști ai străzii”, fondând Uniunea Artiștilor de Graffiti cu scopul de
a promova artiștii talentați din lumea graffiti-ului, prin intermediul unor expoziții organizate
de Uniune. Articolul din anul 1973 al revistei„New York”, intitulat „Parada graffiti”, semnat
de Richard Goldstein, a fost o recunoaștere publică apotențialului acestor „artiști ai străzii”.
Începând cu anul 1974 s-a încetățenit stilul caracterizat prin realizarea de peisaje întregi de
jur-împrejurul tag-urilor, toate acestea pe suprafața întreagă a metrourilor sau alte mijloace de
transport în comun.

Arta graffiti și-a început rapidul declin în anii ’80 când acest fenomen a fost absorbit departea
comercială și de piața artistică a New York-ului. Anii ’80 au însemnat deci un regres înistoria
mișcării graffiti-ului și datorită schimbărilor majore care aveau loc în societatea americană.

Cocaina a început a fi folosită tot mai des, iar traficul de droguri a dus la achiziționarea
armelor de foc.Toate aceste elemente se întâlneau pe străzi, viața pe stradă devenind din ce în
ce mai periculoasă. Pe deasupra, legea a interzis comercianților vânzarea vopselelor
minorilor, iar comercianții erau obligați sădepoziteze vopselele în locuri special amenajate,
făcând astfel furtul din magazine mult mai dificil.

Totodată, bugetul orașului New York destinat stopării mișcării graffiti s-a mărit, de acum
înainte parcurile și depourile fiind mult mai bine păzite. Au fost ridicate garduri electrice de
protecție, iar oricedistrugere cauzată acestora era prompt reparată. Astfel, multe din zonele
preferate ale artiștilor graffiti au devenit aproape inaccesibile. Procesul de îndepărtare al
desenelor graffiti din New York a luat o nouăamploare, fapt ce a frustrat mulți amatori de
graffiti. Pe 12 mai 1989, orașul New York a emis o decizieprin care erau scoase din folosință
toate mijloacele de transport în comun care au fost victima mișcăriigraffiti. Acesta a fost
începutul așa-zisului curent al „vagoanelor curate”, prin care se dorea descurajarea„bandelor
graffiti” și curățirea orașului.

Dar cu toate aceste interdicții, mișcarea graffiti nu a dispărut, ci din contră s-a
omogenizat,transformându-se într-o goană după zone propice realizării de graffiti. S-au creat
bande de tineri care dețineau anumite teritorii, marcate prin însuși stilul folosit în desenele
graffiti. Lupta pentru păstrarea acestor teritorii a dus la creșterea numărului de acte de
violență, ajungându-se până la uzul armelor de foc.