Sunteți pe pagina 1din 1

Testul 1 2021

Subiectul I
1. Sensul din text al secvenței este fără încetare, neîntrerupt, fără răgaz.
2. Localitatea aflată la cea mai mică altitudine de pe cursul Dunării este Sulina.
3. Semnificația banului aruncat în bazinul din Donaueschingen se referă la a pune o dorință, așa cum
reiese din secvența: ,, Am aruncat un ban în bazinul cu apă limpede și mi-am pus în gând ca vara viitoare
să merg la Sulina’’.
4. Motivul pentru care ziua de călătorie a dobândit sens este că se afla la izvoarele Dunării și l-a dominat
o emoție puternică.
5. Concepția autorului despre frumusețea lumii așa cum se desprinde din paragraful al doilea este că
aceasta pentru a fi dominată de beatitudine, ar trebui să aparțină oamenilor cu o moralitate inedită. De
asemenea, autorul consideră că frumusețea poate fi dobândită și prin lucrurile săvârșite.
B. Locul vizitat este o parte, care poate schimba viziunea asupra lumii sau starea emoțională și formează
un ansamblu artistic, care este cuprins dintr-o singură privire.
În opinia mea locul vizitat poate schimba starea emoțională a călătorului, deoarece acesta are puterea de a
ne încărca cu diferite emoții și de a ne determina să conștientizăm că merită trăită orice clipă.
În primul rând, locul vizitat are capacitatea de a transforma trăirile călătorilor și are un efect simbolic
asupra acestora, încât, într-un mod rapid, emoțiile nu ezită să apară. De exemplu, călătorul din fragmentul
citat își schimbă starea atunci când ajunge la izvoarele Dunării și trăiește cu intensitate momentul, mai
ales că viața sa era într-o conexiune directă cu acest fluviu.
În al doilea rând, un loc vizitat ne provoacă să ne dăm seama că avem bucuria de a trăi la maximum clipa,
de a ne regăsi pe sine și de a ne relaxa pentru a avea parte de frumusețea înconjurătoare. De pildă, există
persoane, care se pot încărca cu sentimente pozitive, de fericire și de împlinire, în funcție de locul pe care-
l vizitează.
În concluzie, anumite destinații influențează enorm stările afective ale unui călător, datorită încărcăturii
lor simbolice și dorinței de a fi recunoscător pentru cele întâlnite.
Subiectul al II-lea
Notațiile autorului sunt elementele specifice textului dramatic și se mai numesc indicații scenice sau
didascalii. Aflate între paranteze, acestea reprezintă singura intervenție în text a dramaturgului, făcând
legătura între literalitate (textul ca operă literară) și teatralitate (textul ca operă destinată reprezentării
scenice). În textul dramatic, notațiile autorului oferă informații suplimentare despre decor, despre
vestimentație, despre elementele nonverbale, ajutând la punerea în scenă a textului.
În textul fragmentar prezentat, selectat din opera ,,Mitică Popescu’’, acestea au rolul de a nota succint
detalii privind decorul: ,,O odăiță, acasă la sora lui Mitică. [...] Două ferestre aproape lipite (…), perdele
albe și figuri geometrice brodate deschise și prinse într-o parte și alta a ferestrei. În mijloc, o masă cu un
picior (…) Pe pereți portrete de familie, făcute după fotografii. (…) Sub fereastră e ca un soi de laviță pe
care se pot pune hainele. În jurul mesei se află, în dreapta, un fotoliu scund, cu brațe groase de tot, așa că
se poate sta comod pe ele. E acoperit cu o velință*. În partea cealaltă e un fotoliu din altă garnitură. Mai e
un scaun obișnuit (…).Tot mobilierul e vechi, ruinat destul, dar foarte curat’’. De asemenea, acestea au
rolul de a caracteriza în mod direct personajul Ana: ,,femeie ca de treizeci de ani, foarte frumoasă, dar cu
fața obosită de griji și necazuri, gospodină harnică, muncită de nevoi’’, evidențiind vârsta și frumusețea
deosebită, dar și faptul că era harnică. Nu în ultimul rând, acestea au rolul de a surprinde și gestul
Anei ,,intră cu un braț de lemne’’.
Textul dramatic fragmentar selectat din opera ,,Mitică Popescu’’ este semnificativ pentru prezentarea
acestor notații pe care autorul le face, deoarece conferă informaţii preţioase nu doar în jocul scenic, ci şi
în lectura propriu-zisă, ajutând cititorul să-şi reprezinte mintal evenimentele şi personajele.

S-ar putea să vă placă și