REVISTA ROMÂNĂ

DE CRIMINALISTICĂ

2
Nr.
Iunie 2022
130 DE APARITII
VOL. XXIII
 · ROMSTYL IMPEX SRL desfasoară în prezent
activități de transport produse petroliere pentru
diferite companii pe teritoriul României și
European: OMV Petrom, Lukoil Romania, Mol
Romania, Socar si Rompetrol.
www.romstyl.ro office@romstyle.ro

· Mares & Mares este una dintre cele mai prestigioase firme românesti de avocatură specializate
în dreptul penal care vizează în principal infracțiuni economice și de corupție, dar și în domeniile
conexe litigiilor civile și recuperării activelor.
·
www.mares.ro mihai.mares@mares.ro

·SC WORM SRL este importator și distribuitor pe plan național a profilelor din PVC și aluminiu necesare
confeționării tâmplariei termoizolante (Importator VIVAPLAST). Deține un brand propriu cu numele
HEXMAN care include accesorii pentru tâmplarie termoizolanta din aluminiu si PVC.
www.wormaluminiupvc.ro wormsrl@yahoo.com

· CONPET S.A. oferă servicii specializate de transport petrolier prin conducte și cu vagoane cisternă pe calea
ferată (CF), asigurând aprovizionarea rafinăriilor cu ţiţei şi derivate ale acestuia din
producția internă şi din import. Societatea operează o rețea de conducte cu o lungime de 3800 km, care traversează 24
de județe ale țării. Operatiunile de transport sunt coordonate de la Dispeceratul Central.
· Sistemul de conducte pe care îl administrează include stații de pompare, rampe de încărcare - descărcare,
cazane CF și parcuri de rezervoare.
· Pentru operarea și întreținerea Sistemului Național de Transport prin Conducte (S.N.T.), dispune de un parc
de utilaje și echipamente de mentenanță.
www.compet.ro compet@compet.ro

· Cu o prezență de peste 30 de ani pe piața construcțiilor din România,

ACVATOT promovează conceptul de pachet edilitar complet - apă, canal,
gaz, termice, iluminat, drum - care îi permite abordarea unor lucrări
complexe şi complete, pentru clienţii publici şi privaţi.
· Compania mizează pe calitatea execuţiei şi încurajează respectul faţă de
mediu, susţinând soluțiile noninvazive şi de dezvoltare durabilă, prin
îmbunătăţirea permanentă a tehnicilor sale de execuţie.
· Pentru că investiţiile în tehnologie sunt parte din strategia de dezvoltare
durabilă a companiei, ACVATOT deţine propria flotă de utilaje și
echipamente, atât clasice cât şi speciale, cu impact minim asupra mediului,
cum sunt echipamentele care execută lucrări fără săpătură deschisă sau
cele pentru detecţia defectelor prin inspecţie video.
www.acvatot.ro contact@acvatot.ro
I

ÎN ATENŢIA CITITORILOR ŞI COLABORATORILOR

Revista a fost fondată în martie 1999 sub coordonarea col. (r.) prof. Vasile LĂPĂDUŞI şi este realizată
de Asociaţia Criminaliştilor din România (ACR), recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate
publică, prin Hotărârea nr. 1240/2005; Cod de înregistrare fiscal (C.I.F.): 14523220; cod IBAN
RO96RNCB0080005641990001-BCR Sucursala Sala Palatului, Bucureşti; Certificat de înregistrare a mărcii
la O.S.I.M. nr. 78602.

Asociaţia Criminaliştilor din România, Calea Victoriei nr. 216, sector 1, București
Telefon: 0725.579.334; 0722.698.451

Cei care doresc să publice articole în revistă, vor transmite articolul în format electronic (extensie doc
sau docx), la adresa de e-mail acr.criminalistilor@gmail.com. Articolele vor fi redactate în conformitate cu
instrucţiunile de redactare ale revistei, care pot fi accesate pe site-ul ACR sau pot fi obţinute de la
secretariatul ACR.
Opiniile, soluţiile teoretice şi practice prezentate în articolele publicate aparţin în exclusivitate autorilor.
Variantele în limba română şi engleză ale revistei (Revista Română de Criminalistică şi Romanian Journal of
Forensic Science) se află pe site-ul asociaţiei: www.asociatiacriminalistilor.ro.
Revista Română de Criminalistică este disponibilă pe site-ul journals.indexcopernicus.com
Viza pentru Bun de Tipar este acordată de către Redactorul-şef

ACREDITAREA REVISTEI
Revista este indexată în bazele de date internaţionale recunoscute pentru domeniul Ştiinţe Juridice, conform Anexei nr.
24 a Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 6129/2016

Redactor-şef:
Profesor Gheorghe POPA, Facultatea de Drept,
Universitatea Româno-Americană Bucureşti,
Conducător de doctorat în cadrul Şcolii Doctorale de
Drept a IOSUD “Titu Maiorescu” Bucureşti, Membru
fondator şi Preşedintele Asociaţiei Criminaliştilor din
România, Membru fondator al Revistei Române de
Criminalistică, Prim-vicepreşedinte al Corpului
Experţilor Criminalişti din România
Redactor-şef adjunct:
Profesor asociat Maria-Georgeta STOIAN,
Facultatea de Drept, Universitatea “Titu Maiorescu”
Bucureşti, Expert criminalist, Secretar general al
Asociaţiei Criminaliştilor din România
Redactori:
Profesor Nicoleta-Elena HEGHEŞ, Facultatea
de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Universitatea
Creştină “Dimitrie Cantemir” din Bucureşti,
Vicepreședinte al Asociației Criminaliștilor din
România
Profesor Adrian-Cristian MOISE, Facultatea de
Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative din
Craiova, Universitatea “Spiru Haret” din
Bucureşti, Președintele Secţiei Învăţământ
Universitar din cadrul Asociației Criminaliștilor
din România
Profesor Victor-Andrei CĂRCĂLE,
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava,
Membru al Asociaţiei Criminaliştilor din România

20 Lei

Editura Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava I.S.S.N. 1454-3117

CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII 78

Redactori asociaţi:
Profesor Bogdan BUNECI, Facultatea de Drept,
Universitatea Ecologică din Bucureşti, Membru al
Asociaţiei Criminaliştilor din România
Profesor Emilian-Alexandru BULEA, Facultatea de
Ştiinţe Juridice şi Administrative, Universitatea “Valahia”
din Târgovişte, Membru al Asociaţiei Criminaliştilor din
România
Profesor Gabriela-Constanţa MATEI, Facultatea de
Drept, Universitatea Ecologică din Bucureşti, Membru
fondator al Asociaţiei Criminaliştilor din România
Profesor Gheorghe-Iulian IONIŢĂ, Facultatea de
Drept,Universitatea Româno-Americană, Bucureşti,
Membru al Asociaţiei Criminaliştilor din România
Consiliul editorial:
Profesor Petre BUNECI, Facultatea de Drept,
Universitatea Ecologică din Bucureşti, Prim-
vicepreşedinte al Asociaţiei Criminaliştilor din România
Profesor Dan VOINEA, Decanul Facultăţii de Drept şi
Ştiinţe Economice din Târgu Jiu, Universitatea “Titu
Maiorescu” Bucureşti, Membru fondator şi
Vicepreşedinte al Asociaţiei Criminaliştilor din
România
Profesor Christophe CHAMPOD, Director adjunct
Şcoala de Ştiinţe Penale, din cadrul Facultăţii de Drept,
Ştiinţe Penale şi Administraţie Publică, Universitatea
Laussane, Elveţia
Profesor Pavel TAL, Director al Programului de studii
de securitate cibernetică - Sisteme informaționale,
Școala de Economie și Management, Colegiul
Academic din Tel Aviv-Yaffo, Israel
Dr. Anya Louise HUNT, Preşedinte al „Chartered
Society of Forensic Sciences”, Marea Britanie
Profesor Gheorghe GOLUBENCO, Facultatea de
Drept, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova
Profesor Elena-Ana IANCU, Decanul Facultăţii de
Ştiinţe Juridice şi Administrative, Universitatea Agora
din Oradea, Preşedintele Secţiei Metodologie
Criminalistică din cadrul Asociaţiei Criminaliştilor din
România
Profesor Tudorel BUTOI, Facultatea de Ştiinţe
Juridice, Economice şi Administrative, Universitatea
“Spiru Haret” Bucureşti, Membru fondator al Asociaţiei
Criminaliştilor din România
Profesor Constantin DUVAC, Decanul Facultăţii de
Drept, Universitatea Româno-Americană Bucureşti,
Membru şi fost Preşedinte al Asociaţiei Criminaliştilor
din România
79 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
Profesor Viorel VASILE, Facultatea de Ştiinţe
Juridice, Universitatea “Hyperion” din Bucureşti,
Membru al Asociaţiei Criminaliştilor din România
Profesor Nicolae MĂRGĂRIT, Facultatea de Drept,
Universitatea Bioterrra Bucureşti, Membru al Asociaţiei
Criminaliştilor din România
Profesor Csaba KISS, Facultatea de Psihologie,
Universitatea “Titu Maiorescu” Bucureşti, Psiholog
criminalist, Membru al Asociaţiei Criminaliştilor din
România
Profesor Gheorghe ALECU, Facultatea de Ştiinţe
Juridice şi Ştiinţe Economice din Constanţa,
Universitatea “Spiru Haret” din Bucureşti, Membru al
Asociaţiei Criminaliştilor din România
Profesor Carmen-Silvia PARASCHIV, Facultatea de
Drept, Universitatea “Titu Maiorescu” Bucureşti
Profesor Cristian STAN, Facultatea de Medicină,
Universitatea “Titu Maiorescu” Bucureşti, Medic legist la
Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici”
Profesor Niculae GAMENŢ, Facultatea de Drept,
Universitatea Româno-Americană Bucureşti, Membru
al Asociaţiei Criminaliştilor din România
Procuror militar dr. Florin-Stelian BOBIN, Membru
fondator şi Preşedintele Secţiei Tactică Criminalistică
din cadrul Asociaţiei Criminaliştilor din România
Expert criminalist Florin LĂZĂU, Şef Serviciu
Criminalistic din cadrul I.P.J. Bihor, Vicepreşedinte al
Asociaţiei Criminaliştilor din România
Expert criminalist Ilie-Dragoş NAIBA, Şef Serviciu
Criminalistic din cadrul I.P.J. Cluj, Preşedintele Secţiei
Tehnică Criminalistică din cadrul Asociaţiei Criminaliştilor
din România
Expert criminalist Mihai-Paul CHENDE, Şef
Serviciu Criminalistic din cadrul I.P.J. Maramureş,
Preşedintele Secţiei Cercetare, Inovare, Dezvoltare din
cadrul Asociaţiei Criminaliştilor din România
Inginer Anca-Elena BĂLAN, Administrator al S.C.
“CRONOS”, Preşedinta Secţiei Elaborare,
Implementare Proiecte din cadrul Asociaţiei
Criminaliştilor din România
Expert criminalist dr. Ionel NECULA, Vicepreşedintele
Secţiei Elaborare, Implementare Proiecte din cadrul
Asociaţiei Criminaliştilor din România
Expert criminalist dr. Constantin MIREA, Institutul
Naţional de Expertize Criminalistice din cadrul
Ministerului de Justiţie, Membru al Asociaţiei
Criminaliştilor din România
Expert criminalist Romeo-Cristian DUGHILĂ, Şeful
Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Iaşi, Membru
al Asociaţiei Criminaliştilor din România
 CUPRINS

Pag. TITLUL ARTICOLULUI / AUTOR(I)

Elemente de tactică criminalistică privind reprezentarea acuzării publice
82
în instanța de judecată
Tatiana VIZDOAGĂ
90 Medierea în jurisprudență
Nelu Dorinel POPA
Unele particularități privind cadrul metodologic de investigare a
96
accidentelor de muncă
Ina ODINOKAYA, Lucia RUSU
Unele viziuni teoretico - practice de efectuare a expertizelor judiciare
106
ecologice în cazul poluării apelor
Olga CATARAGA, Viorica TRIFĂUȚAN
113 Livrarea supravegheată - metodă specială de supraveghere sau cercetare
Bogdan BUNECI
119 Evaluarea comportamentului în audierile înregistrate digital
Ionuț-Daniel DUMITRAȘCU, Lucia-Narcisa DUMITRAȘCU
125 Unele considerații privind noțiunea de „victimă” a cyberbullying-ului
Oana CHICOŞ
131 Tactica acțiunilor de urmărire penală: noțiune, conținut, sistem
Vitalie JITARIUC
137 Psihologia investigativă - psihologie aplicată investigației criminale
Victor-Andrei CĂRCĂLE
146 Agresorii sexuali au sentimente de rușine și vinovăție?
Alexandra IVAN, Lucian IVAN

CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII 80

 TABLE OF CONTENTS

Page TITLE OF THE ARTICLE / AUTHOR(S)

Elements of forensic tactics regarding the representation of the public
82
prosecution in court
Tatiana VIZDOAGĂ
90 Mediation in case law
Nelu Dorinel POPA
Some particularities regarding the methodological framework for the
96
investigation of accidents at work
Ina ODINOKAYA, Lucia RUSU
Some theoretical - practical visions for carrying out ecological judicial
106
expertise in the case of water pollution
Olga CATARAGA, Viorica TRIFĂUȚAN
113 Supervised delivery - Special method of supervision or research
Bogdan BUNECI
119 Behavior assessment in digitally recorded interviews
Ionuț-Daniel DUMITRAȘCU, Lucia-Narcisa DUMITRAȘCU
125 Some considerations regarding the notion of victim of cyberbullying
Oana CHICOŞ
131 Tactics of criminal prosecution actions: notion, content, system
Vitalie JITARIUC
137 Investigative psychology - applied psychology to criminal investigation
Victor-Andrei CĂRCĂLE
146 Do sexual aggressors have feelings of shame and guilt?
Alexandra IVAN, Lucian IVAN

81 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII

 ELEMENTE DE TACTICĂ CRIMINALISTICĂ PRIVIND
REPREZENTAREA ACUZĂRII PUBLICE ÎN INSTANȚA DE JUDECATĂ

ELEMENTS OF FORENSIC TACTICS REGARDING THE

REPRESENTATION OF THE PUBLIC PROSECUTION IN COURT

Conf. univ. dr. Tatiana VIZDOAGĂ

Universitatea de Stat din Moldova, mun. Chișinău, Republica Moldova
tatianavizdoaga@gmail.com

REZUMAT: Activitatea complexă şi responsabilă a procurorului în procesul penal se încheie prin

reprezentarea acuzării publice (de stat) în fața instanței de judecată. Procesul judiciar se desfășoară în baza
principiului contradictorialității. Deși aspectele procesuale ale activităţii acuzatorului de stat în instanţa de
judecată, în sursele de specialitate au fost cercetate temeinic, tactica reprezentării acuzării nu i-a epuizat
valoarea şi interesul științific și practic. Într-o lumină aparte se cer oglindite anumite procedee şi metode
criminalistice, elaborate preponderent pentru faza prejudiciară, cu aplicare de către procuror în scopul
probării acuzării în judecată. Prezenta lucrare se focusează pe identificarea și analiza unor ipoteze de
justificare a necesității aplicării elementelor de tactică criminalistică la reprezentarea acuzării publice de
către procuror în instanța de judecată. Astfel, s-a argumentat necesitatea adaptării și aplicării în condiții
noi, de contradictorialitate, a elementelor de tactică criminalistică în activitatea procurorului la fiecare
dintre etapele judecării cauzei penale: la ședința preliminară, în cursul părții pregătitoare a ședinței de
judecată, la cercetarea judecătorească și în cadrul dezbaterilor judiciare. Proactivitatea procurorului la
faza judecării va depinde în primul rând de cunoștințele pe care el le posedă cu privire la tactica prezentării
probelor și de capacitatea sa de a le interpreta în favoarea acuzării. Dacă nu are abilitățile profesionale
necesare, va întâmpina dificultăți serioase în procesul contradictorial. Or, în prezentul studiu sunt analizate
anumite aspecte de tactică criminalistică prin care este asigurată o bună calitate a reprezentării de către
procuror a acuzării publice la faza judecării.
CUVINTE CHEIE: acuzator, acuzare, tactică criminalistică, faza judecării, procedură, inculpat,
cercetare, probe, contradictorialitate, examinare, planificare, procedeu tactic, ordine procesuală, discurs
judiciar, formularea acuzării, încadrare juridică, versiune, complexitate.
ABSTRACT: The complex and responsible activity of the prosecutor in the criminal trial ends by
representing the public (state) prosecution before the court. The judicial process is carried out on the basis
of the adversarial principle. Although the procedural aspects of the state prosecutor's activity in court were
thoroughly investigated in specialized sources, the tactics of representing the prosecution did not exhaust
their scientific and practical value and interest. In a special light, certain forensic procedures and methods
are required, mirrored mainly for the preliminary phase, with application by the prosecutor in order to
prove the accusation in court. This paper focuses on the identification and analysis of hypotheses to justify
the need to apply the elements of forensic tactics to the representation of the public prosecution by the
prosecutor in court. Thus, it was argued the need to adapt and apply in new conditions, adversarial ones, the
elements of forensic tactics in the activity of the prosecutor at each stage of the trial of the criminal case: at
the preliminary hearing, during the preparatory part of the hearing, at the judicial investigation and judicial
debates. The proactivity of the prosecutor at the trial stage will depend primarily on the knowledge the
prosecutor possesses about the tactics of presenting evidence and the ability to interpret it in favor of the
prosecution. If he does not have the necessary professional skills, the prosecutor will encounter serious
difficulties in the adversarial trial. However, in the present study certain aspects of forensic tactics are
analyzed, which ensure a good quality of representation by the prosecutor of the public prosecution at the
trial stage.
KEYWORDS: prosecutor, prosecution, forensic tactics, trial phase, procedure, defendant,
investigation, evidence, adversarial proceedings, examination, planning, tactical procedure, procedural
order, judicial speech, indictment, legal classification, version, complexity.

CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII 82

 INTRODUCERE
Acuzarea este un element indispensabil,
un atribut al oricărei proceduri judiciare,
indiferent de tipul şi forma acesteia. Deşi
esenţa juridică şi consecinţele procesuale pe
care le generează nu sînt întotdeauna aceleaşi.
Acestea erau reduse substanţial în procedura
inchizitorială, unde învinuitul era în situaţia
unui obiect de cercetare lipsit de drepturi,
limitele răspunderii lui penale nefiind
determinate, iar sentinţa judecăţii cuprinzând
tot ce era constatat de anchetă. Importanţa
juridică a acuzării, devine sporită în procedura
contradictorială. Aici acuzarea constituie
elementul principal al întregii cauze penale şi
un criteriu constant al răspunderii inculpatului
în faţa judecăţii [1, pp. 72-73].
Acuzarea presupune, mai întâi de toate,
o anumită activitate. Din punct de vedere
etimologic, a acuza înseamnă a întreprinde
anumite acţiuni privind o persoană, a-i dovedi
vinovăţia în încălcarea normelor de
comportament, a o demasca într-o faptă
ilegală reprobatoare [2, p. 197]. Întrucât în
procedura penală întotdeauna este vorba doar
despre o modalitate a faptelor antisociale -
despre infracţiuni, prin acuzare se desemnează
activitatea procesuală strict reglementată de
lege în scopul demascării făptuitorului.
Criminalistica este știința cu caracter
autonom și unitar care elaborează mijloace şi
metode tehnico-ştiinţifice, precum şi procedee
tactice destinate descoperirii, fixării, ridicării,
examinării şi interpretării probelor, efectuării
expertizelor şi constatărilor tehnico-ştiinţifice
și medico-legale, în scopul prevenirii şi
descoperirii faptelor prejudiciabile,
identificării făptuitorilor şi administrării
probelor necesare pentru a se afla adevărul și
a se aplica corect legea în fiecare cauză.
Pe durata evoluției sale, știința
criminalistică a fost dezvoltată preponderent
în vederea asigurării realizării sarcinilor
urmăririi penale, în general, și a acțiunilor de
urmărire penală, în special. Odată cu
democratizarea cadrului de reglementare
procesual-penală, procesul penal în faza sa
publică, decisivă – judecata – este construit ca
un proces contradictorial, ceea ce înseamnă
că:
83 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
- procurorul are calitatea de acuzator de
stat și reprezintă acuzarea în instanţa de
judecată, dar nu el soluţionează cauza.
Soluţionarea chestiunii despre vinovăţia
inculpatului, este prerogativa judecăţii, care
acţionează în exclusivitate ca organ al
justiţiei;
- acuzatorul de stat şi inculpatul
pledează în proces în calitate de părţi, adică în
calitate de astfel de participanţi, care au un
anumit interes procesual şi cărora legea le-a
oferit drepturi egale pentru dovedirea
propriilor afirmaţii şi contestării argumentelor
celuilalt (ale părţii adverse);
- instanţa de judecată nu este
dependentă de poziţiile părţilor, este obligată
să pună la baza hotărârii sale numai acele
probe la a căror cercetare au avut acces toate
părțile în egală măsură și să motiveze în
hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea
tuturor probelor administrate (art.101 alin.(4)
CPP RM). Instanța de judecată acordă ajutor
oricărei părți, la solicitarea acesteia, în
condițiile Codului de procedură penală,
pentru administrarea probelor necesare (art.24
alin.(4) CPP RM), instanța analizează sub
toate aspectele probele prezentate de părți, în
baza cărora pronunţă hotărârea.
I. APLICAREA TACTICII
CRIMINALISTICE LA PREZENTAREA
DE CĂTRE PROCUROR A ACUZĂRUII
ÎN CONDIȚII DE
CONTRADICTORIALITATE
În condițiile enunțate, se circumscrie
necesitatea adaptării și aplicării în condiții
noi, de contradictorialitate, a elementelor de
tactică criminalistică la reprezentarea de către
procuror a acuzării publice în instanța de
judecată.
Potrivit dicționarului explicativ al limbii
române [3], prin tactică se înțelege parte din
arta militară care se ocupă cu studiul,
organizarea, pregătirea și ducerea luptei. Se
mai are în vedere știința de a determina
mijloacele și formele de acțiune, într-o
perioadă relativ scurtă, pentru realizarea
obiectivelor unei mișcări sociale, a unui
partid politic etc., în funcție de împrejurările
social-politice din acea perioadă; sau
mijloacele folosite de cineva pentru a face să
izbutească o întreprindere, o acțiune etc.
Tactica criminalistică, ca parte
componentă a științei criminalistice, este
considerată [4, pp. 291-292] „un sistem de
teze generale și procedee specifice
argumentate științific, bazate pe dispozițiile
legii de procedură penală și jurisprudență,
aplicarea cărora urmărește asigurarea
eficacității activității organelor de drept în
cursul urmăririi faptelor infracționale și
examinării acestora în instanța de judecată,
ținând cont de particularitățile și de situațiile
în care infracțiunea a fost comisă”.
Tactica criminalistică se constituie din
decizii tactice, procedee tactice, operațiuni
tactice și combinații tactice, care se bazează
pe datele căpătate în cadrul cercetării cauzei
concrete [4, p. 292], folosite eficient la
elaborarea versiunilor criminalistice,
organizarea prezentării probelor la cercetarea
judecătorească, planificarea și aplicarea
anumitor procedee tactice la administrarea
probelor respective, necesitatea interacțiunii
cu alți subiecți ai acuzării etc.
Din aceste rațiuni, o importanță aparte
prezintă etapele prezentării acuzării de către
procuror. Convențional acestea se pot diviza
în etape de pregătire pentru:
1) Participarea în ședința preliminară;
2) Participarea în partea pregătitoare a
ședinței de judecată;
3) Participarea la cercetarea
judecătorească;
4) Participarea în dezbaterile judiciare;
5) Participarea în instanța de apel.
La fiecare dintre etapele enumerate se
vor aplica elementele sistemice enunțate.
Astfel, la etapa pregătirii pentru participarea
în ședința de judecată, o importanță aparte
prezintă planificarea, prognozarea, despre
situațiile judiciare, interacțiunea cu ofițerul de
urmărire penală, procurorul care a condus sau
a exercitat urmărirea penală etc. Procedeele
tactice aplicate de către acuzatorul de stat în
cursul ședinței preliminare, a părții
pregătitoare și a cercetării judecătorești se vor
deosebi esențial în virtutea faptului că fiecare
dintre ele au scopuri și o reglementare
procesuală distincte. De altfel, procedeele
tactice se vor deosebi și după ordinea
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
procesuală de judecare a cauzei, va fi aceasta
o procedură generală sau una sumară.
II. PREGĂTIREA ACUZATORULUI
PENTRU PARTICIPARE LA
JUDECAREA CAUZEI
Pregătirea acuzatorului pentru
participarea la judecarea cauzei, constă în
îndeplinirea mai multor acţiuni consecutive:
1) cunoaşterea în detaliu a atribuţiilor
procesuale la faza judecării şi pregătirea
metodică;
2) studierea materialelor dosarului şi a
condiţiilor specifice ale infracţiunii;
3) întocmirea notelor asupra
materialelor studiate;
4) studiul legislaţiei, doctrinei şi a
practicii judiciare;
5) pregătirea discursului judiciar;
6) elaborarea planului de participare la
şedinţa de judecată.
Trebuie subliniat că fiecare din
activităţile menţionate are particularităţile
sale, ce corespund unei anumite trepte a
pregătirii, fapt ce permite includerea lor în
obiectul unei cercetări aparte, chemate să
evoce esenţa acţiunilor înfăptuite de acuzatori,
ţinând cont de atribuţiile lor procesuale la
etapa respectivă.
De regulă, cunoaşterea legislaţiei de
procedură şi a metodicii de studiere a
dosarului este treapta iniţială în pregătirea
procurorilor care exercită în instanţă
activitatea de acuzare. Pentru un procuror
experimentat treapta respectivă nu este
obligatorie, însă trebuie să se ia în
consideraţie că deseori atribuţiile acuzatorului
în instanţă le îndeplinesc procurorii
începători, care activează în organele
procuraturii de scurt timp, motiv din care ei
nu pot evita treapta amintită. În aceeaşi
măsură teza este valabilă şi pentru acei
procurori care pledează în judecată foarte rar,
îndeplinind alte îndatoriri de serviciu. Pentru
ei de asemenea este necesară împrospătarea
cunoştinţelor în materie de procedură,
metodica studierii dosarului şi întocmirea
notiţelor.
Studierea minuţioasă a materialelor
cauzei penale este condiţia de bază, ce
asigură rolul activ al acuzatorului de stat în
84
ședința de judecată. Ideea că se poate
pătrunde în fondul învinuirii şi pe parcursul
judecării este profund greşită şi, de regulă,
conduce spre incapacitatea acuzatorilor de a-
şi realiza eficient sarcinile funcționale.
Pregătirea acuzatorilor pentru
participarea la judecarea cauzei trebuie privită
ca treaptă de sine stătătoare a activităţii și din
perspectiva:
1) elucidării acuzării ca obiect
principal al judecăţii (art. 325 alin. (1) CPP
RM);
2) studierii şi aprecierii calității și
suficienței probatoriului administrat la faza
urmăririi penale;
3) depistării lacunelor şi a disjungerea cauzelor penale; oportunitatea
contradicţiilor existente în materialele cauzei;
4) verificării respectării legalităţii la
urmărirea penală.
Se propune începerea studierii
materialelor de urmărire penală în următoarea
consecutivitate:
1. Formularea acuzării. Aici se clarifică
existenţa faptei penale de săvârşirea căreia
este învinuit inculpatul, dacă această faptă
conţine componenţa de infracţiune şi de care
normă penală este interzisă; prezenţa
elementelor laturii obiective a componenţei de
infracţiune, în special, este necesar de a
verifica dacă au fost stabilite timpul, locul,
modul, obiectul atentatului şi consecinţele
prejudiciabile, precum şi de a determina dacă
se conţin indicii calificativi corespunzători;
fapta să fie săvârşită de inculpat cu vinovăţie,
din intenţie sau imprudenţă, scopul şi motivul
infracţiunii şi influenţa lor asupra aplicării
normei de drept penal; prezenţa
circumstanţelor agravante şi atenuante, care
influenţează gradul vinovăţiei şi răspunderii
inculpatului, îi caracterizează personalitatea,
existenţa datelor despre partea vătămată, dacă
acestea determină ilegalitatea faptei sau
constituie indicii calificativi; prejudiciul
material cauzat prin infracţiune şi măsurile
luate pentru repararea lui, influenţa mărimii
prejudiciului asupra încadrării faptei.
2. Încadrarea juridică. Se precizează
conţinutul normei penale în baza căreia este
încadrată infracţiunea şi normele din partea
generală a dreptului penal, care reglementează
noţiunea de infracţiune, etapele activităţii
infracţionale, participația la infracţiune,
85 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
conţinutul şi forma vinovăţiei, modalităţile
pedepsei penale şi temeiurile pentru aplicarea
lor, eliberarea de răspundere penală şi de
pedeapsă, normele dreptului civil, iar în unele
cazuri – şi ale dreptului muncii, care
reglementează răspunderea materială.
Elucidarea chestiunilor enumerate va permite
o înţelegere mai bună a concluziilor juridice,
făcute în rechizitoriu.
3. Cauzele şi condiţiile care au
contribuit la săvârşirea infracţiunii şi măsurile
întreprinse pentru înlăturarea lor.
4. Respectarea dispoziţiilor legale în
cursul urmăririi, care reglementează
competenţa organului penală; conexarea şi
punerii sub învinuire şi audierea învinuitului
privitor la faptele incriminate în ordonanţă şi
rechizitoriu; prevenirea martorilor despre
eventuala răspundere penală în cazul
eschivării de la darea declaraţiilor şi pentru
declaraţii intenţionat false, respectarea
regulilor de audiere a lor; respectarea regulilor
de ordonare a expertizei şi, în legătură cu
aceasta, a drepturilor părților; respectarea
regulilor de efectuare a percheziţiei şi
ridicărilor de obiecte, a cercetărilor la faţa
locului şi a examinării corporale; executarea
tuturor normelor de procedură privitor la
fixarea şi păstrarea corpurilor delicte;
legalitatea scoaterii persoanelor de sub
urmărirea penală sau încetării urmăririi
penale; prezentarea materialelor cauzei penale
părților cu ocazia terminării urmăririi penale;
examinarea şi justeţea soluţionării cererilor
învinuitului şi ale apărătorului lui; înmânarea
rechizitoriului ș.a.
Realizând etapa studierii materialelor de
urmărire penală, a aprecierii preliminare a
probelor administrate, se ajunge la concluzia
despre suficienţa probelor acumulate pentru
probarea acuzării în instanţă; sunt depistate
lacunele urmăririi penale şi se trasează căile
de omitere a lor; se scot în vileag derogările
de la normele de procedură şi, în funcţie de
gravitatea lor, se decide din timp ce măsuri
trebuie întreprinse în acest sens.
Studierea materialelor din dosar este
însoţită de întocmirea anumitor notiţe.
Necesitatea întocmirii lor este determinată de
importanţa majoră pe care o au pentru
clarificarea învinuirii formulate şi a întregului
material probator, administrat la dosar; cu
ajutorul notiţelor, acuzatorii pot să se
orienteze mai uşor în timpul şedinţei judiciare
în chestiunile care vor constitui obiectul
cercetării şi să-şi exercite activitatea în
vederea demascării inculpatului; notele
întocmite din timp după un anumit sistem
înlesnesc substanţial pregătirea acuzatorului
pentru dezbaterile judiciare; ele sînt extrem
de necesare acuzatorului pentru alcătuirea
planului participării lui în toate etapele
şedinţei de judecată.
Etapa pregătirii acuzatorilor se încheie
cu alcătuirea unui program (plan) în vederea
participării lor la judecarea cauzei.
III. PLANUL PARTICIPĂRII
ACUZATORULUI ÎN JUDECATĂ
Planul participării acuzatorilor în
judecată în mare parte depinde de
particularităţile cauzei, de temeinicia,
caracterul complet şi obiectivitatea
investigaţiei efectuate, motiv din care nu se
poate recomanda o anumită formă cu un set
determinat de chestiuni. Este cert că aici îşi
găsesc reflectare particularităţile acuzării
concrete, se conţine necesitatea înlăturării
lacunelor depistate în timpul studierii
dosarului, se propune ordinea cercetării
judecătoreşti şi la necesitate prezentarea
probelor suplimentare. Toate acestea au în
fiecare dosar individualitatea lor specifică. În
această ordine de idei, considerăm oportun a
determina doar cele mai frecvente variante de
planuri, atestate în practica judiciară, care se
referă la defectele formulării acuzării, la
încadrarea ei juridică şi la gradul de
argumentare.
1. Acuzarea este formulată corect, toate
elementele formulării sunt reflectate şi fiecare
din ele confirmă prin probele reflectate în
materialele dosarului. În asemenea cazuri,
acuzatorii trebuie să-şi pună următoarele
sarcini: în partea pregătitoare – asigurarea
prezenţei inculpaţilor, a martorilor şi a altor
surse, din care au fost obţinute probele; în
cercetarea judecătorească – confirmarea
acuzării prin demonstrarea probelor ce se
conţin în dosar şi convingerea instanţei de
judecată de justeţea acuzării şi de necesitatea
aplicării pedepsei penale faţă de inculpat.
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
2. Acuzarea este greşită sau incompletă
şi insuficient dovedită prin probele
administrate. În acest sens urmează a fi
modificată învinuirea şi concretizată lista
probelor suplimentare ce urmează a fi
prezentate. Dacă în declaraţiile făcute la
urmărirea penală s-au descoperit contradicţii
esenţiale, se chibzuieşte asupra persoanelor
supuse confruntării şi întrebărilor la care se
cere răspuns.
3. Formularea acuzării este corectă şi
în ea sunt reflectate pe deplin toate
elementele, însă s-a dovedit a fi incorectă
încadrarea juridică sau formularea
incompletă a atras după sine o încadrare
greşită. În ambele cazuri, în funcţie de
caracterul lacunelor, e necesar a stabili unde,
când şi cum pot fi clarificate suplimentar
aceste date în timpul cercetării judiciare şi, în
dependenţă de rezultate, a lua decizia. În
primul caz, dacă apare necesitatea de a aplica
vreo parte sau vreun articol din Codul penal,
care prevede o răspundere mai mare, atunci,
conform art.326 CPP RM, procurorul care
participă la examinarea cauzei penale, prin
ordonanţa sa, are dreptul să modifice
învinuirea înaintată la urmărirea penală.
4. Formularea acuzării şi încadrarea
juridică sunt corecte, dar inculpatul îşi
recunoaşte vina doar parţial sau, în general,
respinge acuzaţia. În această situaţie, în
planul participării la şedinţa judiciară e
necesar a prevedea clarificarea argumentelor
pe care le aduce inculpatul pentru contestarea
unei părţi sau a întregii acuzări şi a asigura
cercetarea absolută a tuturor probelor din
acuzare.
IV CERCETAREA
JUDECĂTOREASCĂ ȘI ORDINEA DE
EXAMINARE A PROBELOR
Cu referire la cercetarea judecătorească,
stabilirea competentă a procedurii de
administrare, are o importanţă organizatorică
şi tactică [5, pp. 47-48]. Ea determină mersul
corect al cercetării judecătoreşti, desfăşurarea
ei raţională, cu o pierdere minimă a timpului
organelor judiciare, părţilor şi a persoanelor
citate în instanţă.
Avându-se în vedere că art. 365 CPP
RM dă preferinţă examinării probelor
86
prezentate de acuzator, procurorul trebuie să
recomande instanţei de judecată o ordine de
examinare a probelor argumentată ştiinţific,
prin care să asigure elucidarea tuturor
circumstanţelor esenţiale ale cauzei,
completarea eventualelor lacune ale urmăririi
penale, cercetarea obiectivă şi completă a
probelor şi individualizarea vinovăției fiecărui
inculpat.
Ordinea de examinare a probelor este
determinată de multipli factori, pe care
acuzatorul de stat este obligat să-i cunoască şi
să ştie să-i analizeze, pentru ca, aplicându-i la
cauza penală concretă, să poată propune
singura soluţie justă. Printre aceştia sunt:
1) versiunile propuse de acuzator;
2) recunoaşterea deplină, parţială sau
negarea de către inculpat a vinovăţiei sale;
3) caracterul și gradul prejudiciabil al
infracţiunii;
4) volumul şi complexitatea cauzei
penale;
5) numărul inculpaţilor şi existenţa
contradicţiilor în declaraţiile lor;
6) vârsta inculpaţilor;
7) poziția părţilor vătămate;
8) calitatea urmăririi penale.
Acest șir nu este exhaustiv şi poate fi
continuat.
Pe parcursul studierii materialelor din
dosarul penal, procurorul analizează diferite
versiuni. Una din ele este expusă în
concluziile de învinuire. Ţinând cont că
versiunile pot fi verificate doar în condiţiile
cercetării judecătoreşti, acuzatorul de stat
trebuie să propună o procedură optimă de
examinare a probelor celei mai verosimile
versiuni. Dacă propunerea i-a fost acceptată
de instanţă, acuzatorului îi va fi mai uşor să-
şi realizeze scopurile.
Într-o opinie [6, p. 22] s-a arătat că
factorul recunoaşterii sau negării de către
inculpat a vinei sale poate influenţa poziţia
acuzatorului în această chestiune. Însă nu
putem stabili o dependenţă directă între
poziția apărării şi procedura de cercetare a
probelor. Destul de frecvent, atât în cazul
recunoaşterii vinovăției, cât şi a negării ei,
cercetarea judecătorească începe cu audierea
inculpatului. În procesele judiciare aceasta
este procedura obişnuită de cercetare a
probelor, care are avantajele sale şi de aceea
87 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
procurorul este interesat să o aplice în proces.
Audierea inculpatului permite stabilirea
tuturor circumstanţelor cauzei, detaliile care
nu şi-au găsit reflectare la urmărirea penală,
clarificarea versiunii apărării şi laturile ei
vulnerabile. Informaţiile obţinute în rezultatul
audierii poate fi utilizată la ascultarea părţii
vătămate şi a martorilor. Ea îl ajută pe
procuror să aleagă procedeele tactice optime
pentru demascarea inculpatului în săvârşirea
infracţiunii. Propunerea categorică de a începe
cercetarea judecătorească cu audierea părţii
vătămate şi a martorilor, dacă inculpatul nu-şi
recunoaşte vina, după părerea noastră, este
greşită, deoarece există pericolul consolidării
poziţiei inculpatului, care, ştiind despre datele
existente împotriva lui, se va orienta mai bine
şi va găsi posibilităţi de a le dezminţi. O
asemenea situaţie oferă unele avantaje
apărării în raport cu partea acuzării. Este
oportun totuşi, uneori a începe cercetarea
probelor cu audierea părții vătămată şi a
martorilor, aceasta ar fi în cazul când
inculpatul şi-a recunoscut parţial vina, când el
nu ascunde circumstanţele de bază ale
infracțiunii, dar încearcă să-și prezinte
comportamentul într-o lumină mai favorabilă,
să atenueze unele fapte. În aceste situaţii
examinarea probelor care-l demască îl poate
determina să-şi recunoască vinovăția.
Inculpatul nu se va eschiva în timpul audierii,
nu va distorsiona adevărul, care să-i atenueze
vinovăția, ceea ce se va avea impact asupra
desfăşurării procesului judiciar. În literatura
de specialitate au fost expuse şi opinii
împotriva acestei ordini ale cercetării
judecătoreşti [7, p. 123]. Principalul
argument invocat este că audierea inculpatului
la sfârşitul cercetării judecătorești va reduce
considerabil mijloacele lui de apărare: în
timpul audierilor părţii vătămate şi a
martorilor, inculpatul nu poate da explicaţii
complete referitoare la acuzarea adusă, ci doar
la unele părţi ale ei sau circumstanţe, iar
explicaţii complete va putea da doar după
examinarea tuturor probelor care-l demască.
În acest fel, apărarea inculpatului este pusă
într-o situaţie nefavorabilă şi instanţa nu va
avea posibilitatea, la începutul сercetării
judecătoreşti, să-şi facă o imagine clară
despre esenţa argumentelor aduse de inculpat
pentru dezminţirea acuzării, ca apoi, pe
parcursul cercetării să le verifice certitudinea
şi concludenţa.
În cauzele cu pluralitate de acuzări,
unde sunt câţiva inculpaţi şi ei au atitudini
diferite faţă de acuzarea adusă, considerăm
cel mai indicat a începe audierea inculpaţilor
care şi-au recunoscut în întregime sau parţial
vina, iar după aceea – a celor care-şi
tăgăduiesc vina. Caracterul și gradul
prejudiciabil al faptei de asemenea poate
influenţa stabilirea ordinii de cercetare a
probelor. Pot fi relevate componenţe de
infracţiune, în care cei audiați îşi schimbă
depoziţiile destul de des. Aici se referă
extorcările, infracţiunile săvârşite în condiţii
neevidente, infracţiunile sexuale ș.a.
Planificarea ordinii de cercetare a
probelor depinde atât de numărul inculpaţilor,
cât şi de complexitatea cauzei.
În cauzele cu multe episoade sunt
posibile câteva variante de cercetare a
probelor: 1) sunt cercetate probele pentru
fiecare episod; 2) inculpaţii şi martorii sunt
audiaţi privitor la fiecare episod în parte, iar
restul mijloacelor de probă sunt examinate
fără a fi împărţite pe episoade; 3) asupra unor
episoade sunt audiaţi numai inculpaţii, iar
celelalte mijloace de probă se concretizează în
raport cu fiecare inculpat [8, pp. 179-185].
Prima variantă se regăsește mai rar în
practica acuzatorilor, deoarece nu este
suficient de avantajoasă. Un singur martor
poate face depoziţii referitoare la câteva
episoade, şi nu e raţional ca în şedinţa de
judecată mărturiile acestuia să fie
dezmembrate. Aceleaşi probleme pot apărea
şi în cazul dacă se alege a doua variantă de
cercetare a probelor. Mai des este aplicat cel
de-al treilea algoritm, dar faptul că audierea
pe episoade dezmembrează depoziţiile
inculpatului face ca şi această variantă să nu
fie destul de eficientă. Cea mai raţională şi
mai aplicabilă în practica de susţinere a
acuzaţiei, în viziunea noastră, ar fi:
consecutiv sunt audiați inculpaţii privitor la
faptele şi episoadele incriminate, iar restul
probelor se cercetează în particular pentru
fiecare. Ordinea propusă oferă posibilitatea,
pe de o parte, de a asigura sistematizarea
informaţiilor obţinute, iar pe de altă parte – de
a nu întrerupe în timp cercetarea probelor. La
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
stabilirea ordinii de cercetare a probelor în
cauze cu multe episoade, procurorul trebuie să
decidă în ce consecutivitate este raţional a le
cerceta: în ordine cronologică, după gradul de
pericol social sau după gradul de probare.
Un alt factor esenţial reprezintă
ponderea probelor de acuzare şi calitatea
desfăşurării urmăririi penale. Dacă urmărirea
a fost efectuată la un nivel scăzut, fapt
constatat la etapa studierii materialelor
dosarului penal, este oportun, după audierea
inculpatului, să se propună cercetarea
probelor asupra cărora nu planează
nelegalitatea administrării, iar apoi a celor
care trebuie să fie verificate deosebit de
minuţios, înlăturând lacunele constatate.
CONCLUZII
Tactica reprezentării acuzării publice în
judecată reprezintă algoritmul acțiunilor,
degajat de recomandările criminalistice
științifice și determinat de poziția
procurorului în cauza penală, prin care se
urmărește convingerea instanței de legalitatea
și temeinicia rechizitoriului.
Privită sub aspect structural, aceasta se
constituie din partea generală, care cuprinde
noțiunea, sarcinile, sistemul tacticii acuzării
publice; planificarea activității acuzatorului de
stat în cadrul ședinței preliminare, în cursul
părții pregătitoare a ședinței de judecată, la
cercetarea judecătorească și în cadrul
dezbaterilor judiciare; concepțiile privind
situațiile judiciare, prognozarea criminalistică;
formele și metodele interacțiunii acuzatorului
de stat cu ofițerul de urmărire penală, după
caz, cu procurorul care a condus urmărirea
penală sau a exercitat urmărirea penală în
cauză; sistemul procedeelor tactice, soluțiile
tactice și combinațiile tactice în activitatea
acuzatorului de stat. Partea specială include
tactica participării acuzatorului de stat la
acțiunile judecătorești și anume: la audierea
judiciară; la examinarea corpurilor delicte; la
cercetarea documentelor și a proceselor-
verbale ale acțiunilor procesuale; la
dispunerea de către instanța de judecată a
efectuării expertizei judiciare și audierea
expertului în ședința de judecată și la alte
acțiuni judecătorești.
88
 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE Санкт-Петербург, С.-Петерб. юрид. ин-т
Генер. прокуратуры Рос. Федерации, 2003.
[1] Tanoviceanu I., Tratat de drept şi [6] Исаенко В.Н., Методика
procedură penală, Tip. „Curierul judiciar”, поддержания государственного обвинения
Bucureşti, 1926, Vol. IV. (понятие, принципы, содержание):
[2] Dicţionar explicativ uzual al limbii монография, Юрлитинформ, Москва, 2011.
române, Editura Litera, Chişinău, 1999. [7] Селедкина Н.А., Судебное следствие
[3] Tactică. In: Dexonline [online] [citat в российском уголовном процессе: дис. ...
04.11.2021]. Disponibil: канд. юр. наук. Екатеринбург, 2005.
https://dexonline.ro/definitie/tactic%C4%83 [8] Павлова Е.В., Тактика представления
[4] Gheorghiță M., Tratat de criminalistică. доказательств прокурором в судебном
Chișinău, 2017. следствии. В: Российский журнал
[5] Кириллова Н.П., Поддержание правовых исследований, 2019, nr. 3, том 6,
государственного обвинения в суде, pp. 179-185.

89 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII

 MEDIEREA ÎN JURISPRUDENȚĂ

MEDIATION IN CASE LAW

Lect. univ. dr. Nelu Dorinel POPA

Universitatea „Dimitrie Cantemir” Târgu Mureș
Facultatea de Drept
popaneludorinel@yahoo.com

REZUMAT: Este cunoscut faptul că medierea reprezintă o modalitate de rezolvare a conflictelor pe

cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator în condiții de neutralitate,
imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților.
Pornind de la două cauze penale dorim să readucem în discuție importanța și utilitatea procedurii de
mediere în cauzele de natură penală și implicațiile acesteia cu privire la soluționarea respectivelor cauze.
Din analiza celor două cauze în discuție s-au desprins două propuneri de lege-ferenda menite a
eficientiza această activitate în cadrul procesului penal:
- la reglementarea cuprinsă în art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea
profesiei de mediator ar fi necesară adăugarea mențiunii „În situația în care ulterior încheierii procedurii
de mediere și tot în cadrul procesului judiciar, autorul nu-și mai recunoaște fapta, organul judiciar va cere
părții vătămate să se pronunțe asupra retragerii sau după caz, asupra menținerii plângerii prealabile”.
- în conținutul Legii nr. 192/2006, ca lege specială pentru activitatea de mediere, să fie reglementată
explicit obligația legală a autorităților judiciare de a pune la dispoziția mediatorilor datele de contact ale
persoanei care urmează a fi invitată la mediere, cu condiția respectării de către mediator a obligației stricte
de a folosi aceste date doar în scopul menționat.
CUVINTE CHEIE: mediere, parte vătămată, inculpat, acord de mediere, date cu caracter personal.
ABSTRACT: It is well known that mediation is a way of resolving conflicts amicably, with the help of
a third person specialised as a mediator under conditions of neutrality, impartiality, confidentiality and with
the free consent of the parties.
Based on two criminal cases, we would like to bring up the importance and usefulness of the
mediation procedure in criminal cases and its implications for the resolution of those cases.
From the analysis of the two cases in question, two proposals for a reference law aimed at making this
activity more efficient in the criminal process have emerged:
- to the regulation contained in Article 67 of Law no. 192/2006 on mediation and the organisation of
the profession of mediator, it would be necessary to add the words ”If, after the mediation procedure has
been concluded and still within the framework of the judicial process, the perpetrator no longer admits his
crime, the judicial body shall ask the injured party to decide on the withdrawal or, as the case may be, on the
maintenance of the preliminary complaint”.
- in the content of Law no. 192/2006, as a special law for mediation activity, to explicitly regulate the
legal obligation of judicial authorities to provide mediators with the contact details of the person to be
invited to mediation, provided that the mediator complies with the strict obligation to use these data only for
the mentioned purpose.
KEYWORDS: mediation, injured party, defendant, mediation agreement, personal data.

CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII 90

 INTRODUCERE
Ipoteze de lucru
Este cunoscut faptul că medierea
reprezintă o modalitate de rezolvare a
conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei
terțe persoane specializate în calitate de
mediator în condiții de neutralitate,
imparțialitate, confidențialitate și având
liberul consimțământ al părților.
Pornind de la două cauze penale dorim
să readucem în discuție importanța și
utilitatea procedurii de mediere în cauzele de
natură penală și implicațiile acesteia cu privire
la soluționarea respectivelor cauze.
Tot din analiza celor două cauze în
discuție se impun câteva comentarii pe
marginea interpretării date de unele instanțe
judecătorești anumitor aspecte din procedura
medierii în cauzele penale, alături de unele
propuneri de lege-ferenda menite a eficientiza
această activitate în cadrul procesului penal.
I. CONȚINUT
I.1. Jurisprudență relevantă pentru
procedura medierii într-un proces penal
I.1.1 Interpretarea eronată a unui acord de
mediere de către instanța judecătorească într-
o cauză penală
Urmare a judecării în primă instanță și
mai apoi, în calea de atac a apelului într-o
cauză penală, Curtea de Apel Tg. Mureș-
Secția penală și pentru cauze cu minori și de
familie a condamnat printr-o decizie penală
definitive[1] din 06 mai 2021 doi inculpați,
T.S. și T.R., pentru săvârșirea mai multor
infracțiuni împotriva persoanei vătămate T.H.,
minoră la data săvârșirii faptei.
Una dintre infracțiunile reținute în
sarcina inculpatei T.S. o constituie lovirea și
alte violențe, prev. de art. 193, alin. (2) C.pen.
Inculpații s-au prezentat la un mediator
și au formulat o cerere de mediere în cauză cu
privire la infracțiunea susmenționată și pentru
soluționarea laturii civile a cauzei.
Urmare a invitației adresate de
mediator, partea vătămată, T.H. s-a prezentat
la mediator, însoțită de mama sa, T.H. și de
apărătorul ales.
În atare condiții, la data de 06.11.2019 a
fost încheiat un acord de mediere între partea
91 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
vătămată, minora T.H., reprezentată legal de
mama sa, T.H., pe de o parte și cei doi
inculpați T.S. și T.R., pe de altă parte, toți
asistați de apărătorii aleși.
În fața mediatorului, partea vătămată,
minora T.H., reprezentată legal de mama sa,
T.H. și-a retras plângerea prealabilă formulată
împotriva inculpatei T.S. pentru săvârșirea de
către aceasta a infracțiunii de lovire și alte
violențe, prev. de art. 193, alin. (2) C.pen.,
nemaiavând nicio pretenție materială față de
inculpată.
Instanța judecătorească s-a pronunțat
împotriva acestui acord de mediere, motivând
următoarele:
În primul rând, „instanța de fond a
observat că acest înscris putea fi luat în
considerare și își producea efectele potrivit
art. 67, alin. (2) din Legea nr. 192/2006
privind medierea și organizarea profesiei de
mediator deoarece inculpata T.S., la termenul
de verificare măsuri preventive din data de
03.12.2019 a recunoscut săvârșirea
infracțiunii de lovire și alte violențe prev. de
art. 193, alin. (2) C.pen., faptă urmărită la
plângerea prealabilă a victimei, însă în urma
declarației din data de 16.01.2020, susținută
în prima ședință de fond cu procedura legal
îndeplinită, inculpata nu și-a mai recunoscut
faptele”.
Instanța a mai reținut că „retragerea
plângerii prealabile formulată de persoana
vătămată minoră nu s-a făcut în condițiile
prev. de art. 158, alin. (3) C.pen., așadar, nu
se putea dispune nici în această formă
încetarea procesului penal față de inculpata
T.S. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și
alte violențe, prev. de art. 193, alin. (2)
C.pen.”
Nu în ultimul rând, s-a mai motivat în
cuprinsul deciziei penale că „situația de fapt
arătată în acordul de mediere este total
contrară situației expuse prin rechizitoriu,
motiv pentru care acest înscris nu îndeplinește
unele condiții de formă”.
Prin prisma acestor argumente, instanța
judecătorească a concluzionat că respectivul
acord de mediere nu poate fi luat în
considerare.
 I.1.2. Critici aduse interpretării eronate
făcute de instanța judecătorească cu privire
la acordul de mediere din cazul prezentat
În accepțiunea noastră, motivarea
instanței în legătură cu acest acord de mediere
comportă unele observații cu privire la
justețea argumentelor invocate, pentru
următoarele motive:
Referitor la faptul că acordul de
mediere nu produce efectele reglementate de
art. 67, alin. (2) din Legea nr. 192/2006
deoarece inculpata T.S. și-a schimbat ulterior
poziția procesuală, nemairecunoscându-și
comiterea infracțiunii de lovire și alte
violențe, arătăm că, într-adevăr, la art. 67,
alin. (2) din Legea nr. 192/2006 se prevede că
„în latura penală a procesului, dispoziţiile
privind medierea se aplică numai în cauzele
privind infracţiuni pentru care, potrivit legii,
retragerea plângerii prealabile sau împăcarea
părţilor înlătură răspunderea penală, dacă
autorul a recunoscut fapta în faţa organelor
judiciare sau, în cazul prevăzut la art. 69 (n.a.-
dacă medierea se desfășoară înaintea începerii
procesului penal), în faţa mediatorului.”
Condiția de procedibilitate prevăzută la
art. 193, alin. (3) C.pen. prevede în cazul
infracțiunii de lovire și alte violențe că
„acțiunea penală se pune în mișcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.
Rezultă deci că plângerea prealabilă
formulată împotriva inculpatului este un act
de voință unilateral, manifestat de persoana
vătămată care a avut de suferit de pe urma
săvârșirii infracțiunii. Pentru identitate de
rațiune arătăm că și retragerea plângerii
prealabile este tot o voință unilaterală
manifestată din nou de aceeași persoană
vătămată, care a făcut plângerea prealabilă și
care apoi revine, retrăgând plângerea făcută și
care decide astfel că nu mai este cazul ca
autorul infracțiunii să fie tras la răspundere
penală.
Mai mult, această retragere a plângerii
prealabile nu a fost condiționată și nu a fost în
legătură cu despăgubiri civile.
În cazul acordului de mediere, pentru ca
acesta să producă efecte juridice și față de
inculpat și față de persoana vătămată, este
necesară pe lângă existența plângerii
prealabile a persoanei vătămate și
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
recunoașterea de către autor a comiterii faptei
pentru care s-a formulat plângere prealabilă.
Într-adevăr, schimbarea poziției procesuale a
inculpatului, de a nu-și mai recunoaște fapta,
este tot un act de voință unilateral, care
produce efecte cu privire la persoana sa dar nu
schimbă poziția procesuală a persoanei
vătămate, care, cel puțin în cazul de față și-a
menținut poziția de retragere a plângerii
prealabile.
Chiar dacă această poziție procesuală a
fost exprimată într-un acord de mediere
rămâne totuși nemodificată și neafectată de
schimbarea declarației inculpatului.
Apreciem că mai degrabă judecătorul ar
fi trebuit să ceară persoanei vătămate (după ce
inculpatul și-a schimbat declarația) să-și
exprime distinct poziția sa cu privire la
menținerea plângerii prealabile, lucru care
însă nu s-a întâmplat. În atare condiții, decizia
instanței judecătorești ignoră totuși poziția
persoanei vătămate de retragere a plângerii
prealabile.
O atare decizie, în care totuși, este
condamnat un inculpat pentru infracțiunea de
lovire și alte violențe, în condițiile în care
persoana vătămată și-a retras plângerea
prealabilă, chiar și într-un acord de mediere și
în condițiile în care partea vătămată nu a fost
întrebată ulterior de menținerea sau retragerea
plângerii prealabile o considerăm
neîntemeiată.
O atare poziție mai degrabă ar fi putut fi
luată în considerare dacă ar fi fost vorba de o
infracțiune în care răspunderea penală a
inculpatului să fi fost înlăturată printr-o
eventuală împăcare a părților, deci printr-un
act de voință bilaterală, a ambelor părți.
Acest lucru ar fi trebuit să se raporteze
la voința ambelor părți ale raportului juridic
de drept penal: inculpatul să fie de acord cu
împăcarea și să-și recunoască în continuare
fapta iar partea vătămată să-și retragă
plângerea.
Cu privire la faptul că retragerea
plângerii prealabile formulată de persoana
vătămată minoră nu s-a făcut în condițiile
prev. de art. 158, alin. (3) C.pen. arătăm că și
acest argument este neîntemeiat. Atât
contractul de mediere, cât și acordul de
mediere au fost semnate atât de către minora
T. H., victimă a infracțiunii, cât și de mama
92
sa, T.H., care este și reprezentant legal al
minorei. Nu trebuie omis că acordul de
mediere în discuție a mai fost semnat și de
apărătorii aleși, atât ai minorei persoană
vătămată și a reprezentantului său legal, cât și
al inculpaților.
Pentru mai multă convingere, după
pronunțarea deciziei, mediatorul s-a adresat în
temeiul art. 65, alin. (2) din Legea nr.
192/2006 Autorității Tutelare de la Primăria
comunei de domiciliu al minorei persoană
vătămată, unde a cerut detalii legate de
situația minorei și a reprezentantului său
legal. În răspunsul scris formulat, această
autoritate a confirmat că reprezentant legal al
minorei a fost mama sa, T.H. și nu s-au
precizat eventuale decăderi, incapacități sau
interdicții în cazul reprezentantului legal al
persoanei vătămate
În ceea ce privește motivarea din
decizia penală potrivit căreia situația de fapt
arătată în acordul de mediere este total
contrară situației expuse prin rechizitoriu,
pentru care acest înscris nu îndeplinește unele
condiții de formă, arătăm că nu s-a precizat
care anume condiții de formă nu au fost
îndeplinite.
Potrivit art. 16, alin. (1), lit. g)
C.proc.pen., „acţiunea penală nu poate fi pusă
în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu
mai poate fi exercitată dacă... g) a fost retrasă
plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor
pentru care retragerea acesteia înlătură
răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori
a fost încheiat un acord de mediere în
condiţiile legii”.
Este adevărat că o atare poziție a
reprezentantului legal al minorei persoană
vătămată exprimată și în prezența apărătorului
ales este de natură a genera efecte juridice,
altele decât cele cuprinse în rechizitoriu (actul
de sesizare al instanței) când o atare poziție
procesuală nu fusese exprimată și când era
incidentă existența plângerii prealabile.
Deducem după modul de formulare că
instanța judecătorească, probabil, la acest
lucru a vrut să se refere.
În consecință, prin prisma argumentelor
expuse, apreciem ca remediu procesual
promovarea căii de atac extraordinare a
contestației în anulare dictată de situația
condamnării unui inculpat și pentru
93 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
infracțiunea de lovire și alte violențe, deși
existau probe cu privire la o cauză de încetare
a procesului penal: retragerea plângerii
prealabile, reglementată de art. 426, lit. (b)
C.proc.pen.
I.1.3 .Aspecte jurisprudențiale privind
imposibilitatea inițierii medierii în lipsa
datelor de contact ale părții invitate la
această procedură
În practică au fost întâlnite situații în
care partea solicitantă s-a adresat mediatorului
cu cerere de mediere însă această procedură
n-a putut fi inițiată și continuată în lipsa
datelor de contact ale persoanei vătămate.
Astfel, într-o cauză aflată în prezent în
faza de apel la Curtea de Apel Tg. Mureș-
Secția penală și pentru cauze cu minori și de
familie [2] - după o primă sentință de
condamnare a inculpatului M.R.B. pentru
săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.
de art.228, alin. (1) rap. la art. 229, alin.(1),
lit. a) Cod Penal, în condițiile recidivei
postexecutorii, prev. de art.41, alin. (1) Cod
Penal rap. la art.43, alin. (5) Cod Penal, a fost
inițiată procedura de mediere de către
inculpat. Astfel, la data de 09.09.2021, acesta
a formulat o cerere de mediere în vederea
reparării pagubei civile cauzate părții
vătămate S.R.T. prin infracțiune.
Datorită faptului că cererea a fost
adresată mediatorului după data sesizării
instanței și înainte de pronunțarea sentinței de
către prima instanță, obiectul medierii s-a
raportat doar la soluționarea laturii civile a
cauzei, rămasă nesoluționată, avându-se în
vedere că potrivit art. 23 C.proc.pen., „în
cursul procesului penal, cu privire la
pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi
partea responsabilă civilmente pot încheia o
tranzacţie sau un acord de mediere.”
Datorită faptului că inculpatul nu
cunoștea datele de contact ale persoanei
vătămate, pentru obținerea acestora,
mediatorul s-a adresat instanței judecătorești
atât în primă instanță, cât și în faza apelului,
pentru a mijloci obținerea acestor date.
Arătăm că abia în faza de apel, instanța
de apel a comunicat mediatorului datele de
contact ale celeilalte părți invitate la mediere,
fapta întâmplat la scurt timp înaintea
redactării prezentului articol.
Acest aspect ridică cel puțin două
probleme rămase însă nereglementate în
legislație: dacă medierea solicitată de către o
parte poate fi continuată în condițiile în care
nu deține datele de identificare ale celeilalte
părți invitate la mediere, dar care se află la
dosarul cauzei și sunt gestionate de organul
judiciar, iar în caz afirmativ, care este
modalitatea legală în care acestea pot fi
comunicate mediatorului.
Aceste aspecte se impun a fi luate în
considerare cu atât mai mult cu cât atât
suspectului/inculpatului, cât și persoanei
vătămate- subiecții procesuali principali ai
unui dosar penal, le sunt recunoscute ca drept
procesual și dreptul de a apela la un mediator,
după cum rezultă din prevederile art. 81, alin.
(1), lit. i) și ale art. 83, lit. g) C.proc. pen.
Pe de altă parte, exercitarea acestui
drept procesual implică accesul la datele
personale ale celeilalte părți chemate la
mediere, atunci când acestea sunt necunoscute
la inițierea medierii.
În acest sens, sunt important de reținut
prevederile Legii nr. 363/2018 care
reglementează condiţiile în care se realizează
libera circulaţie a datelor cu caracter personal
de către autorităţile competente în scopul
prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi
penale şi combaterii infracţiunilor sau al
executării pedepselor, măsurilor educative şi
de siguranţă, precum şi privind libera
circulaţie a acestor date.
Art. 9 din Legea nr. 363/2018 vine și dă
lămuririle necesare. Conform alin. (1) al
acestui articol, „în situaţia prelucrării datelor
cu caracter personal sub forma transferului
către destinatari, autoritatea competentă care
transferă datele cu caracter personal are
obligaţia de a informa destinatarul datelor cu
caracter personal cu privire la condiţiile
specifice de prelucrare şi obligaţia de a le
respecta, în măsura în care astfel de condiţii
sunt impuse de lege.”
Conform alin. (2) al aceluiași articol,
„destinatarul datelor cu caracter personal are
obligaţia respectării condiţiilor specifice de
prelucrare comunicate în conformitate cu
prevederile alin. (1).”
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
Legea conferă și o interpretare autentică
a conceptului de destinatar, sens în care îl
definește la art. 4, lit. j) din lege ca
reprezentând „persoana fizică sau juridică,
instituţia/autoritatea publică, agenţia sau un
alt organism căruia îi sunt transmise datele cu
caracter personal, fie că aceasta este sau nu o
parte terţă; sunt exceptate din înţelesul
definiţiei autorităţile competente care pot
primi date cu caracter personal în cadrul unei
anchete, în conformitate cu legislaţia
aplicabilă, iar prelucrarea datelor cu caracter
personal respective de către acestea respectă
normele aplicabile în materie de protecţie a
datelor în conformitate cu scopurile
prelucrării”.
Din aceste motive apreciem că există
premisele legale pentru ca mediatorului să-i
fie puse la dispoziție datele de contact ale
persoanei invitate la mediere de către
autoritatea judiciară care le gestionează,
bineînțeles, cu respectarea de către mediator a
obligației de a le folosi strict în procedura
medierii, fapt însușit de altfel de instanța
judecătorească abia în faza de apel în cauza la
care am făcut referire.
De altfel, mediatorul are o obligație
legală de păstrare a confidențialității
informațiilor de care ia cunoștință pe
parcursul medierii reglementată de art. 32 din
lege, conform căruia „Mediatorul este obligat
să păstreze confidenţialitatea informaţiilor de
care ia cunoştinţă în cursul activităţii sale de
mediere, precum şi cu privire la documentele
întocmite sau care i-au fost predate de către
părţi pe parcursul medierii, chiar şi după
încetarea funcţiei sale.”
CONCLUZII, PROPUNERI
Pentru îmbunătățirea cadrului juridic ce
reglementează activitatea de mediere și prin
prisma argumentelor expuse în conținutul
articolului, tocmai pentru a preîntâmpina
situații de genul celor menționate mai sus,
care nu fac altceva decât să denatureze
adevărul judiciar și să obstrucționeze actul de
justiție, facem următoarele propuneri de lege
ferenda:
- la reglementarea cuprinsă în art. 67 din
Legea nr. 192/2006 privind medierea și
organizarea profesiei de mediator ar fi
94
necesară adăugarea mențiunii „În situația în
care ulterior încheierii procedurii de mediere
și tot în cadrul procesului judiciar, autorul nu-
și mai recunoaște fapta, organul judiciar va
cere părții vătămate să se pronunțe asupra
retragerii sau după caz, asupra menținerii
plângerii prealabile”.
- în conținutul Legii nr. 192/2006, ca
lege specială pentru activitatea de mediere, să
fie reglementată explicit obligația legală a
autorităților judiciare de a pune la dispoziția
mediatorilor datele de contact ale persoanei
care urmează a fi invitată la mediere, cu
condiția respectării de către mediator a
95 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
obligației stricte de a folosi aceste date doar în
scopul menționat.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
[1] Decizia penală nr. 201/A din 06 mai 2021
pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș-
Secția penală și pentru cauze cu minori și de
familie în dosarul nr. 110137/320/2019,
nepublicată.
[2] Dosarul penal nr. 1095/320/2021 aflat în
faza de apel la Curtea de Apel Tg. Mureș-
Secția penală și pentru cauze cu minori și de
familie.
 UNELE PARTICULARITĂȚI PRIVIND CADRUL METODOLOGIC DE
INVESTIGARE A ACCIDENTELOR DE MUNCĂ

SOME PARTICULARITIES REGARDING THE METHODOLOGICAL

FRAMEWORK FOR THE INVESTIGATION OF ACCIDENTS AT WORK
Conf. univ., doctor în drept, Ina ODINOKAIA, Șef Catedra de Drept,
Facultatea de Drept și Științe Sociale,
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Republica Moldova
ina.odinokaia@usarb.md

Lector univ., doctor în drept, Lucia RUSU,

Facultatea de Drept și Științe Sociale,
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Republica Moldova
lucia.rusu@usarb.md

REZUMAT: Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la conduții echitabile și
satisfăcătoare de muncă. Salariații au dreptul la protecția munciim care privesc securitatea și igiena muncii,
regimul de muncă, repaosul săptâmânal, prestarea muncii în condiții grele etc. Or, toate aceste prevederi nu
resprezintă doar simple mențiuni, declarații, ci se regăsesc în conținutul mai multor norme juridice,
deoarece accidentele de muncă afectează mediul de afaceri și societatea în întregime, manifestate prin
afectarea sănătății sau pierderea de vieți omenești și cauzarea de suferințe salariaților și membrilor
familiilor lor. Din aceste considerente, protecția munci este asigurată de un spectru larg de acte normative,
iar instituția juridică care o asigură este una complexă, deoarece răspunderea juridică pentru încălcarea
drepturilor de muncă ale cetățenilor este prevăzută în conținutul mai multor ramuri de drept. În aceeași
ordine de idei, atragem atenție și la faptul că știința criminalisticii contribuie și ea, la rândul său, într-o
anumită măsură, la apărarea drepturilor și intereselor angajaților, punând la dispoziția organelor de drept
o tehnici și metodologii specifice de investigare a infracțiunilor ce atentează la drepturile de muncă ale
cetățenilor, mai ales acum, când schimbările care marchează procesele tehnologice de creare a produsului
social, exercită un impact semnificativ asupra gradului de aplicabilitate a muncii umane.
CUVINTE-CHEIE: investigare, criminalistică, accident, muncă, persoană accidentată, angajat,
angajator, salariat, probatoriu, acțiuni de urmărire penală, expertiză, vătămare, protecția muncii, specialist,
inspector, sarcini de muncă, mijloace de producție, mediu de muncă, încălcare, răspundere.
ABSTRACT: Everyone has the right to work, to free choice of employment, to fair and favorable
conditions of work. Employees have the right to labor protection regarding work safety and hygiene, work
regime, weekly rest, work performance in difficult conditions, etc. However, all these provisions are not just
simple statements and declarations, but are found in the content of several legal norms, because accidents at
work affect the business environment and society as a whole, manifested by affecting the health or loss of life
and causing suffering to employees and their family members. For these reasons, labor protection is ensured
by a wide range of normative acts, and the legal institution that ensures it is a complex one, because the
legal liability for violating the labor rights of citizens is provided for in the content of several branches of
law. In the same vein, we draw attention to the fact that the science of forensics also contributes, in turn, to a
certain extent, to the protection of employees' rights and interests, providing law enforcement bodies with
specific techniques and methodologies for investigating crimes that threaten the labor rights of citizens,
especially now, when the changes that mark the technological processes of creating the social product exert
a significant impact on the applicability of human labor.
KEYWORDS: investigation, forensics, accident, work, injured person, employee, employer, worker,
evidence, criminal prosecution actions, expert examination, injury, labor protection, specialist, inspector,
work tasks, means of production, work environment, violation, liability.

CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII 96

 INTRODUCERE
Din momentul în care omul a început să
muncească, adică să desfășoare conștient o
activitate de transformare a lumii
înconjurătoare pentru a-și asigura existența,
datează primele preocupări de îmbunătățire a
condițiilor de muncă. Și dacă, inițial,
cercetările din domeniu au fost orientate spre
studierea efortului muscular, treptat,
conceptul s-a lărgit, tot mai multe științe fiind
preocupate de relația om-mașină-mediu:
medicina, antropologia, sociologia,
psihologia, științele economice etc. Fiecare
dintre acestea a analizat impactul dintre om și
elementele procesului de muncă din propriul
punct de vedere, căutând soluții pentru
protejarea salariatului odată cu creșterea
productivității muncii sale. Cu cât procesele
de muncă au devenit mai complexe, mai
automatizate, cu atât a crescut și riscul pentru
lucrător de a se accidenta, de a se îmbolnăvi,
de a muri [1, p. 71].
Este notoriu faptul că, în societatea
contemporană, omul este expus unui număr
impresionant de factori de solicitare și de risc
care provin atât din mediul său de muncă
(riscuri profesionale, adică riscuri de
accidentare sau de îmbolnăvire profesională),
cât și din mediul social. Vorbind despre
mediul de muncă, cercetătorii E. Boișteanu și
N. Romandaș menționează că, de-a lungul
timpului, a fost stabilit și treptat cizelat
sistemul de securitate și sănătate în muncă,
care are drept scop asigurarea celor mai bune
condiții de lucru, apărarea vieții, sănătății,
integrității fizice și psihice a salariaților. Cu
toate acestea, deși eforturile depuse sunt
apreciate ca imense, accidentele de muncă și
îmbolnăvirile profesionale sunt încă
frecvente, iar salariații continuă să înfrunte
solicitări, agresiuni sau riscuri profesionale
serioase [2, pp. 597-598].
I. NOȚIUNEA DE ACCIDENT DE
MUNCĂ
Cercetarea fiecărei infracțiuni (inclusiv
și a celor din domeniul drepturilor de muncă
ale cetățenilor -n.n.) este un proces strict
individual, pentru că o infracțiune se
deosebește de alta prin anumite elemente:
97 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
subiect, obiect, modul de operare și conținutul
activității infracționale, locul, timpul,
procedeele utilizate, consecințele etc. [3, p.
13].
Investigarea accidentelor de muncă, în
accepțiunea cea mai largă, reprezintă o
activitate care se diferențiază de investigarea
altor fapte sau evenimente prin aceea că,
acesteia îi sunt aplicabile nu numai regulile
metodologice criminalistice propriu-zise, ci și
reguli prevăzute expres în legislația muncii sa
u în alte acte normative speciale [4, pp. 107-
108].
Din capul locului, la inițierea unei
asemenea investigări, este necesar să reținem
că prin accident de muncă se înțelege un
eveniment care a produs vătămarea violentă a
organismului salariatului (leziune, stres
psihologic, electrocutare, arsură, degerare,
asfixiere, intoxicație acută, leziuni corporale
provocate de insecte și animale, de
calamnități naturale etc.), ca urmare a acțiunii
unui factor de risc (însușire, stare, proces,
fenomen, comportament) propriu unui
element al sistemului de muncă (executant,
sarcini de muncă, mijloace de producție,
mediu de muncă) și care a condus la pierderea
temporară sau permanentă a capacității de
muncă ori la decesul salariatului [2, p. 625;
5].
În conformitate cu pct. 3) al
Regulamentului privind modul de cercetare a
accidentului de muncă [5], aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr.1361 din
22.12.2005, prin accident de muncă se
înţelege un eveniment care a produs
vătămarea violentă a organismului salariatului
(leziune, stres psihologic, electrocutare,
arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută,
leziuni corporale provocate de insecte şi
animale, de calamităţi naturale etc.), ca
urmare a acţiunii unui factor de risc (însuşire,
stare, proces, fenomen, comportament)
propriu unui element al sistemului de muncă
(executant, sarcini de muncă, mijloace de
producţie, mediu de muncă) şi care a condus
la pierderea temporară sau permanentă a
capacităţii de muncă ori la decesul salariatului
survenit.
Respectiv, conținutul noțiunii „accident
de muncă” încadrează și noțiunea „accidente
cu oameni” care se definește în felul următor:
electrocutare, arsură, degerare, asfixiere,
intoxicaţie acută, leziuni corporale provo-cate
de insecte şi animale, de calamităţi naturale
etc., care, după gravitate, a condus la
pierderea temporară sau permanentă a
capacităţii de muncă ori la decesul salariatului
survenit.
Potrivit pct.24 din Regulamentul de
apreciere medico-legală a gravității vătămării
corporale, nr.199 din 27.06.2003 [6], aprobat
de Ministerul Sănătății, gradul de gravitate a
vătămărilor corporale după criteriul de-
reglării sănătăţii se determină conform
timpului necesar pentru restabilirea sănătăţii
în funcţie de volumul şi caracterul lezional,
care se apreciază în zile. La pct.63 din
Regulament se prevede că vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a
condiţionat o incapacitate generală de muncă
cu caracter permanent în volum considerabil,
dar nu mai mic de 33%, se califică drept
vătămare gravă.
Conform pct.67 din Regulamentul
indicat, vătămările corporale medii sunt
apreciate după următoarele criterii de
calificare: lipsa pericolului pentru viaţă; lipsa
tuturor consecinţelor prevăzute de prezentul
Regulament, cu referinţă la vătămările
corporale grave; dereglarea sănătăţii de lungă
durată; incapacitatea permanentă în-semnată
de muncă.
Printr-o dereglare a sănătăţii de lungă
durată se subînţeleg consecinţele determinate
nemijlocit de vătămare (maladii, dereglări de
funcţii etc.), care au o durată de peste 3 (trei)
săptămâni (mai mult de 21 de zile). Printr-o
incapacitate permanentă şi însemnată de
muncă trebuie înţeleasă o incapacitate
generală de muncă în volum mai mare de
10%, dar până la 33% (o treime) inclusiv [7,
p. 54].
II. CLASIFICAREA ACCIDENTELOR
DE MUNCĂ ȘI CAUZELE ACESTORA
În dependență de consecințele produse,
accidentele de muncă se clasifică în
următoarele categorii: a) accident care
produce incapacitate temporară de muncă –
eveniment ce a provocat pierderea parţială sau
totală de către salariat a capacităţii de muncă
pentru un interval de timp de cel puţin o zi, cu
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
caracter reversibil după terminarea
tratamentului medical, confirmată de instituţia
medicală în modul stabilit; b) accident grav –
eveniment care a provocat vătămarea gravă a
organismului salariatului, confirmată de
instituţia medicală în modul stabilit; c)
accident mortal – eveniment care a cauzat,
imediat sau după un anumit interval de timp
de la producerea lui, decesul salariatului,
confirmat de instituţia de expertiză medico-
legală în modul stabilit. În dependență de
numărul de victime, accidentele de muncă se
clasifică în: a) accident individual, în urma
căruia este afectat un singur salariat; b)
accident colectiv, în urma căruia sunt afectaţi,
în acelaşi timp, în acelaşi loc şi din aceeaşi
cauză, minimum doi salariaţi [8, p. 35].
După cum susține cercetătorul Em.
Stancu, cauzele accidentului care, deși sunt de
o mare diversitate, se clasifică, de regulă, în
două mari categorii: cauze de natură tehnică
și cauze de natură organizatorică. Cauzele de
natură tehnică sunt cele determinate de
funcționarea defectuoasă a instalațiilor și
utilajelor, uzura prematură a aparatelor,
mașinilor și instalațiilor, calitatea
necorespunzătoare a materialelor, defecțiuni
în aprovizionarea tehnică. Cauzele de natură
organizatorică se datorează lipsei luării unor
măsuri corespunzătoare de protecție a muncii,
neglijențe în procesul de producție, în
exploatarea mașinilor, utilajelor, instalațiilor,
superficialitate în respectarea normelor
tehnice de securitate a muncii sau indisciplina
[9, pp. 600-601].
Pentru a califica corect acțiunile sau
inacțiunile făptuitorului la comiterea
infracțiunii de încălcare a regulilor de
protecție a muncii, întâi de toate trebuie să
stabilim cu precizie care din regulile
prevăzute în actele normative indicate supra
au fost încălcate. Fapta prejudiciabilă care
constă în acțiunea sau inacțiunea de încălcare
a regulilor de protecție a muncii poate fi
realizată prin următoarele modalități: a)
încălcarea tehnicii securității; b) încălcarea
igienei industriale; c) încălcarea altor reguli
de protecție a muncii.
Tehnica securității reprezintă un
ansamblu de măsuri organizatorice și mjloace
tehnice de prevenire a acțiunii factorilor
periculoși asupra lucrătorilor. Principalele
98
norme în acest domeniu sunt prevăzute în
legislaţia muncii, inclusiv în legislaţia privind
securitatea şi sănătatea în muncă, care conține
o serie de reglementări de specialitate.
Prin încălcarea regulilor privind tehnica
securității se înțelege neasigurarea lucrătorilor
cu îmbrăcăminte și încălțăminte de protecție,
cu cabluri de siguranță în cazul efectuării
lucrărilor la înălțime, precum și cu alte
echipamente de protecție personală potrivit
specificului producției, neinstruirea
angajaților privind regulile de securitate în
domeniul muncii, neinstalarea sistemelor de
alarmă necesare la locurile de muncă și în
spații industriale, neclasarea semnelor de
siguranță, neîntreținerea periodică a următoarele acțiuni: a) va organiza acordarea
echipamentelor, neasigurarea condițiilor
optime de temperatură la locul de muncă, a
iluminării suficiente, încălcarea regulilor de
exploatare a utilajului tehnologic, mașinilor și
mecanismelor, încălcarea regulilor de
construcție a instalațiilor electrice, a regulilor
de exploatare a acestora, nerespectarea
cerințelor, normelor și a regulilor de
securitate, precum și alte încălcări ale
regulilor prevăzute în normele speciale ce
reglementează raporturile de muncă [7, p. 53].
Din definiţia accidentului de muncă
putem desprinde principalele elemente
necesare pentru constatarea acestuia, cu
analiza lor ulterioară: a) vătămarea
organismului; b) calitatea persoanei
accidentate; c) timpul; d) locul producerii.
Vătămarea organismului presupune o
atingere violentă adusă integrităţii persoanei,
care lezează una sau mai multe funcţii
biologice. Caracterul brusc şi exterior al
lezării diferenţiază accidentul de boala
profesională. Normele metodologice privind
declararea şi cercetarea accidentelor de muncă
definesc noţiunea „vătămare violentă a
organismului” în sensul afectării integrităţii
anatomo-funcţionale: cu efecte imediate
asupra stării persoanei accidentate, care are
drept consecinţă o leziune fizică acută a
corpului (fractură, contuzie, luxaţie,
inflamaţie, entorsă); un efect negativ şi acut
generat de expunere instantanee cu leziuni
multiple (asfixie, electrocutare, înec);
pierderea ori dereglarea unui simţ, aparat sau
sistem al organismului; trauma neuropsihică
cauzată de leziuni fizice, dereglări senzoriale,
99 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
climatul psihosocial sau intoxicaţiile acute
(tulburări respiratorii cauzate de explozie,
iritaţii din cauza unor gaze, suprasolicitarea
organismului la eforturi suplimentare mari)
[1, p. 72].
III. COMUNICAREA DESPRE
ACCIDENT
Fiecare accidentat sau martor ocular
este obligat să anunțe imediat accidentul
produs conducătorului său direct sau oricărui
conducător superior al acestuia și să acorde,
după caz, primul ajutor. Conducătorul fiind
anunțat despre accident, va îndeplini
ajutorului medical accidentatului și, dacă va fi
necesar, îl va transporta la o unitate medicală
de la care va solicita certificatul medical cu
privire la caracterul vătămării violente a
organismului acestuia; b) va evacua, după caz,
personalul de la locul accidentului; c) va
informa angajatorul despre accidentul produs;
d) va menține neschimbată situația reală, în
care s-a produs accidentul, până la primirea
acordului persoanelor care efectuează
cercetarea, cu excepția cazurilor în care
menținerea acestei situații ar provoca alte
accidente ori ar periclita viața sau sănătatea
altor persoane. În cazul în care se impune
modificarea situației reale, în care s-a produs
accidentul, în prealabil se vor face fotogfarii
și scheme ale locului unde s-a produs
accidentul, se vor aduna probe, materiale ce
pot furniza informații despre accidentul
produs, pentru a fi predate persoanelor care
efectuează cercetarea [2, p. 630; 5].
Scopul cercetării accidentelor de muncă
constă în clasificarea lor, determinarea
circumstanțelor, cauzelor și încălcărilor
actelor normative și a altor reglementări ce au
condus la accidentarea salariaților, stabilirea
persoanelor care au încălcat prevederile
actelor normative și a măsurilor
corespunzătoare pentru prevenirea unor
asemenea evenimente [2, p. 630; 5].
Determinarea împrejurărilor în care a
avut loc accidentul sau evenimentul prezintă
interes pentru stabilirea elementelor pe baza
cărora să se facă o încadrare juridică corectă a
faptei. Frecvent, pentru încadrarea
evenimentului în categoria accidentelor de
muncă, trebuie stabilit dacă acesta s-a produs
în timpul procesului de muncă, și dacă cel
accidentat era în curs de îndeplinire a
atribuțiilor sale de serviciu. Normele legale de
protecție a muncii care au fost încălcate ori
alte norme prin care se stabilesc măsuri
tehnice sau organizatorice privind procesul de
producție, exploatarea, întreținerea utilajelor,
instalațiilor și mașinilor, condițiile de
aprovizionare cu materiale și combustibil,
trebuie să fie cunoscute pentru o corectă
stabilite a pedepsei penale, civile,
contravenționale.
În categoria persoanelor care răspund de
organizarea și conducerea procesului de
producție intră atât persoanele care au
obligația să ia măsurile de protecție a muncii,
cât și cei care trebuie să le respecte, în scopul
stabilirii cu exactitate a formei de vinovăție în
funcție de care se va aplica sancțiunea penală
și, firește, va fi încadrată juridic fapta comisă
[9, p. 601].
Calitatea persoanei accidentate
constituie un alt element caracteristic
accidentului de muncă, punând un subiect
pasiv calificat, delimitat de prevederele
legale, pe baza raporturilor de muncă.
Timpul în care se produce accidentul
este un alt element caracteristic accidentului
de muncă. Din acest punct de vedere, este
calificat ca accident de muncă vătămarea ce
are loc: a) în timpul procesului de muncă; b)
în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu
(inclusiv în afara programului obişnuit de
lucru), precum și al sarcinilor de stat sau
obşteşti; c) înainte de începerea sau după
încetarea lucrului; d) în timpul pauzelor ce au
loc în desfăşurarea procesului de muncă; e) în
timpul deplasării de la serviciu la domiciliu, și
invers; f) în timpul programului oficial de
lucru, pentru activităţi ce nu au legătură cu
procesul muncii, dacă evenimentul s-a produs
la un loc de muncă; g) în timpul îndeplinirii
practicii profesionale pentru studenți, elevi și
ucenici sau a vizitelor cu caracter didactic.
Locul în care se produce este al patrulea
element determinant al accidentului de
muncă. Pentru ca un accident să fie considerat
accident de muncă, acesta trebuie să se
producă la locul de muncă. Sub aspect juridic,
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
prin loc de muncă se înţelege incinta unităţii
respective și punctele de lucru care aparţin
aceleiaşi unităţi, dar sunt plasate în alte locuri
din aceeaşi localitate sau în alte localităţi.
Pentru conducătorii mijloacelor de transport și
mecanizatori agricoli, locul de muncă este nu
numai incinta unităţii la care sunt încadraţi în
muncă, ci și mijlocul de transport cu care
lucrează. Prin extensie, legea acceptă ca
accident de muncă și evenimentele produse pe
traseul de deplasare de la locul de muncă la
domiciliu și invers, dacă se încadrează în
timpul considerat suficient parcurgerii
acestuia.
A se remarca că accidentele de muncă,
în funcție de gravitate, se divizează în: a)
accident care produce incapacitate
temporară de muncă – eveniment ce a
provocat pierderea parţială sau totală de către
salariat a capacităţii de muncă pentru un
interval de timp de cel puţin o zi, cu caracter
reversibil după terminarea tratamentului
medical, confirmată de instituţia medicală în
modul stabilit: b) accident grav – eveniment
care a provocat vătămarea gravă a
organismului salariatului, confirmată de
instituţia medicală în modul stabilit; c)
accident mortal – eveniment care a cauzat,
imediat sau după un anumit interval de timp
de la producerea lui, decesul salariatului,
confirmat de instituţia de expertiză medico-
legală în modul stabilit [1, pp. 72-73].
Măsurile tehnice și organizatorice de
prevenire a altor accidente sau avarii în
sectorul respectiv reprezintă și ele o problemă
deosebit de importantă, de a cărei rezolvare
răspund, în egală măsură, conducătorul
procesului de producție din compartimentul în
care s-a produs evenimentul și specialiștii
chemați în acest scop [4, p. 110].
De asemenea, cunoaşterea cauzelor
accidentelor de muncă este necesară în
vederea luării celor mai adecvate măsuri de
prevenire cu privire la proiectare, utilare,
instruire, echipamente individuale de
protecţie, disciplină şi alţi factori cu rol cauzal
sau favorizator. Cercetarea etiologică
presupune cooperarea mai multor organe de
specialitate, pe durată semnificativă și pe
eşantioane reprezentative [1, p. 73].
100
 IV. CERCETAREA LA FAȚA
LOCULUI A ACCIDENTELOR DE
MUNCĂ
Cercetarea la fața locului a accidentelor
de muncă este o activitate cu o importanță
particulară, care nu poate fi pusă la îndoială,
de calitatea acesteia depinzând efectiv
întreaga rezolvare a cauzei. Pentru aceasta se
impune efectuarea cercetării cu maximă
urgență de către echipă, în componența căreia
vor intra organele competente să efectueze
cercetarea [9, p. 602].
Reușita cercetării la fața locului în
cazurile accidentelor presupune, alături de o
pregătire atentă și conștiincioasă, respectarea
unor reguli tactice cu caracter general,
aplicabile în întreaga cercetare, astfel, încît să
se ajungă la scopul propus. Principalele
elemente de natură să orienteze activitatea
echipei de cercetare la fața locului se numără
urgența, ceea ce presupune ca cercetarea să fie
efectuată imediat dlipă sesizarea organului de
urmărire penală de producerea evenimentului
de muncă [10, p. 37].
Venind la fața locului, inspectorul de
muncă trebuie, în primul rând, să ia declarații
de la accidentat (dacă este posibil) și de la
martori și să constate modificările produse la
locul accidentului. Imediat după obținerea
primelor informații privind accidentul produs,
inspectorul de muncă întocmește planul de
cercetare, care va cuprinde toate problemele
ce urmează a fi soluționate și acțiunile ce
urmează a fi întreprinse. Totodată, în cadrul
cercetării accidentului, inspectorul de muncă
trebuie să îndeplinească următoarele acțiuni:
a) să ia cunoștință de documentele ce vizează
respectivul accident; b) să obțină copia de pe
fișa personală a accidentatului și copiile de pe
alte documente ce țin de personalul unității în
cauză; c) să examineze minuțios locul de
muncă, utilajul, mijlocul de transport la care
s-a produs accidentul, precum și echipamentul
individual de protecție utilizat de salariatul
accidentat; d) să organizeze, după caz,
efectuarea calculelor tehnice, cercetărilor de
laborator, expertizei și a altor lucrări; e) să
oblige conducerea unității să întocmească
scheme sau schițe, să fotografieze locul
producerii accidentului sau obiectul
deteriorat; f) să retragă pentru examinare
101 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
Fișele personale de instruire a salariaților
(inclusiv a salariatului accidentat) în domeniul
securității și sănătății în muncă, programul de
instruire și procesul-verbal de verificare a
cunoștințelor salariaților în domeniul
securității și sănătății în muncă; g) să solicite
de la conducerea unității prezentarea planului
anual de protecție și prevenire în domeniul
securității și sănătății în muncă [2, pp. 632-
633; 11, pp. 92-93].
Direcțiile principale asupra cărora
trebuie să-și concentreze atenția membrii
echipei de cercetare pot fi structurate astfel:
a) stabilirea poziției, stării inițiale a
instalațiilor, mașinilor și utilajelor,
interesând, printre altele, dacă erau sau nu în
funcțiune înainte de accident, dacă erau
manevrate de personalul muncitor autorizat,
dacă nu au fost observate anomalii de
funcționare;
b) cercetarea minuțioasă a urmelor, în
acest scop acordându-se atenție descoperirii,
fixării și rideicării tuturor categoriilor de
urme, de mijloace materiale de probă care pot
servi la clarificarea împrejurărilor producerii
evenimentului;
c) examinarea minuțioasă a victimei,
dar numai în ipoteza în care nu a fost
transportată de la locul accidentului, în
vederea stabilirii cauzei morții, a raportului de
poziție față de mașinile, instalațiile sau
utilajele antrenate în accident;
d) verificarea și ridicarea documentelor
(registre, jurnale), a înregistrărilor
diagramelor etc., care pot conține date
privitoare la desfășurarea procesului
tehnologic, la starea instalațiilor, la luarea
măsurilor corespunzătoare de protecție a
muncii, la respectarea acestora, la efectuarea
de revizii etc.;
e) clarificarea eventualelor împrejurări
negative în starea de fapt a locului
accidentului, împrejurările de natură să ofere
indicii privind încercarea de disimulare a
naturii evenimentului produs;
f) cunoașterea specificului și
particularităților locului evenimentului,
interesând atât procesul de producție propriu-
zis, cât și modul de supraveghere, legăturile
cu alte compartimente de activitate pe linia
fluxului tehnologic al aprovizionării,
întreținerii și reparațiilor;
 g) inițierea primelor măsuri tehnice și
organizatorice de prevenire a altor
evenimente, ori de extindere a celor în curs de
cercetare, la compartimente învecinate,
măsuri care trebuie aplicate de îndată,
organele judiciare având obligația să
supravegheze modul de punere a lor în
aplicare;
h) ascultarea martorilor oculari, a
victimelor (numai dacă acest lucru este efectiv
posibil), a responsabililor procesului de
producție, a oricărei persoane care poate oferi
date privitoare la evenimentul produs, este o
activitate care se va desfășura în paralel cu
cercetarea locului evenimentului [9, pp. 602-
603].
Ținînd seama de faptul că și
particularitățile complete ale fiecărui caz în
parte impun un anumit timp necesar efectuării
în condiții optime a cercetării la fața locului,
din punct de vedere tactic nu este admisibil ca
organul ce realizează acest act să-și propună
ca cercetarea sau anumite faze ale acesteia să
fie într-un timp dinainte stabilit. O limitare
anticipată a duratei cercetării este de natură să
prejudicieze calitatea, minuțiozitatea și
obiectivitatea cercetării la fața locului,
deoarece graba sau lipsa de timp determină
superficialitatea în cercetare, formularea unor
concluzii pripite, tratarea cu indiferență ori
trecerea cu ușurință peste unele stări de fapt
cu valoare probatorie [10, p. 37].
Cercetarea propriu-zisă a locului faptei
urmează să se desfășoare, în linii mari,
potrivit regulilor tactice criminalistice proprii
acestei activități procedural, parcurgând
aceleași faze, static și dinamică, desigur, după
luarea primelor măsuri și după pregătirea
prealabilă a cercetării la fața locului [4, pp.
110-111]. O altă cerință impusă de regulile
generale ale cercetării este aceea ca,
cercetarea la fața locului sa fie efectuată
întotdeauna complet și imediat, procedându-
se la examinarea minuțioasă al întregului loc
al producerii evenimentului, indiferent de
faptul dacă de la început sau pe parcurs există
tentația de a se da credit ipotezei inspirate de
prima aparență a lucrurilor și a se canaliza
unilateral activitatea, de a lua decizia că „nu
este infracțiune, ci doar contravenție”,
abandonîndu-se cercetarea [10, p. 37].
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
Cercetarea la locul accidentului va
urmări să stabilească dacă s-a făcut
instructajul pentru protecția muncii; dacă
afișele obligatorii de prevenire a accidentelor
au fost puse; dacă s-a asigurat echipamentul
de protecție; dacă s-a făcut marcajul locurilor
de pericol [12, p. 638]. Concluziile cu privire
la împrejurările producerii evenimentului de
muncă asupra persoanelor vinovate vor fi
întemeiate numai în măsura în care suportul
acestora îl constituie totalitatea informațiilor
obținute în urma descoperirii și examinării
obiective a tuturor urmelor și mijloacelor
materiale de probă. Principiul obiectivitătii
presupune fixarea și consemnarea mijloacelor
de probă precum și de alte obiecte, în poziția
în care acestea se află în momentul sosirii la
fața locului [10, p. 37].
Cercetarea accidentelor se va finaliza cu
întocmirea dosarului de cercetare care va
cuprinde: a) procesul-verbal de cercetare a
accidentului de muncă (în cazul accidentelor
colective, procesul-verbal se va întocmi
pentru fiecare accidentat); b) procesul-verbal
de cercetare a accidentului în afara muncii; c)
opiniile participanţilor la cercetarea
accidentului (după caz); d) declaraţiile
accidentaţilor (dacă va fi posibil); e)
declaraţiile persoanelor care au obligaţia să
asigure măsurile de protecţie a muncii la locul
de muncă unde s-a produs accidentul; f)
declaraţiile martorilor oculari; g) fotografii şi
scheme ale locului unde s-a produs
accidentul; h) alte acte şi documente necesare
pentru clarificarea circumstanţelor şi cauzelor
ce au condus la producerea accidentului; i)
încheierea expertizei tehnice (dacă este
necesară); j) certificatul medical cu privire la
caracterul vătămării violente a organismului
accidentatului; k) concluzia din raportul de
expertiză medico-legală asupra cauzelor
decesului accidentatului (în cazul accidentelor
mortale) [8, p. 37].
Ținînd seama de specificul,
particularitățile și diversitatea extremă a
împrejurărilor în care se produc accidentele de
muncă și avariile, este necesar ca în faza
statică să fie stabilită natura tuturor lucrărilor
și operațiunilor de salvare efectuate pînă la
sosirea organului de urmărire penală și a
modificărilor provocate în situația inițială a
locului faptei. Schimbarea stării de fapt și
102
deteriorarea unor urme este însă permisă daca
se intervine pentru salvarea vieții victimelor
sau pentru prevenirea apariției altor stări de
pericol. De asemenea, după informarea asupra
modului de organizare a procesului de
producție în locul unde s-a produs accidentul,
vor fi luate atît măsuri de înlăturare a
posibilității de producere a altor accidente, cît
și de protejarea urmelor și altor mijloace
materiale de probă contra intemperiilor sau
eventualelor persoane ce pătrund în zona
respective [10, p. 38].
Pe baza primelor date culese de la locul
faptei, organul de urmărire penală va întocmi
un plan de cercetare cuprinzând versiunile
principale, problemele ridicate de fiecare
versiune, metodele care vor fi applicate pentru
lămurirea problemelor și organizarea în timp a
fiecărei acțiuni. Versiunile elaborate se pot
grupa în două mare categorii: 1) accidentul s-
a produs datorită neluării măsurilor de
protecție a muncii de către conducătorul
procesului de producție; 2) accidentul s-a
produs de către victim sau de către alți
salariați în cadrul aceluiași loc de muncă.
În legătură cu prima versiune principal
se pot elabora o serie de versiuni secundare, și
anume: a) accidentul s-a produs din lipsa sau
defectarea rețelei de protecție, la diferite
instalații sau mecanisme prevăzute de
normele protecției muncii; b) accidentul s-a
produs datorită lipsei sau defectării
dispozitivelor individuale de protecție; c)
accidentul s-a produs datorită nerespectării
normelor organizatorice; d) accidentul s-a
produs datorită folosirii neraționale a forței de
muncă, fie datorită conducerii defectuoase a
procesului de producție, fie prin obligarea la
ore suplimentare prelungite ce determină stări
de neatenție datorită oboselii [12, pp. 638-
639].
O contribuție importantă în lămurirea
cauzei accidentelor de muncă o au declarațiile
martorilor, incluzând în această categorie
martorii ocular și orice alte persoane care pot
da relatări în legătură cu încălcarea normelor
de protecție a muncii în cazul cercetat [12, p.
639].
103 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
V. SPECIFICUL EFECTUĂRII UNOR
ACȚIUNI DE URMĂRIRE PENALĂ ÎN
CAZUL ACCIDENTELOR DE MUNCĂ
Audierea martorilor, atât a celor
oculari, cât și a celor care au cunoștință
despre particularitățile locului accidentului,
are drept scop obținerea de date despre starea
și comportarea victimelor înaintea producerii
evenimentului, despre funcționarea
instalațiilor, precum și despre orice alte
situații special sesizate. Vor fi adresate
întrebări și în legătură cu modul de asigurare
ori respectare a măsurilor de protecție,
precum și despre măsurile tehnice vizând
asigurarea securității funcționării mașinilor,
utilajelor ș.a. [9, p. 604].
Ascultarea învinuiților, a celor
responsabili de buna desfășurare a procesului
de producție, de luarea măsurilor de protecție
a muncii, vizează clarificarea modului în care
au fost initiate, respectate aceste măsuri, dacă
ele au fost bine cunoscute, dacă s-a controlat
în mod efficient și permanent respectarea lor.
De asemenea, trebuie stability în ce măsură
personalul muncitor de deservire a cunoscut
parametrii de funcționare a instalațiilor și dacă
a fost bine instruit în acest scop, inclusive
dacă a fost autorizat să lucreze în locul sau cu
instalația respectivă [9, p. 604].
În cazurile în care în cursul cercetării apar
problem complexe de natură criminalistică,
tehnică sau medico-legală, se va apela la
experții respectivi.
Expertiza cea mai frecvent solicitată
este expertiza tehnică în diferite domenii de
activitate, și în al doilea rând, expertiza
medico-legală [12, p. 639]. Astfel, prin
dispunerea de expertize judiciare se urmărește
îndeosebi clarificarea aspectelor de natură
tehnică, a circumstanțelor de loc, de timp și
de mod în care s-a produs accidentul. Astfel,
expertizele tehnice vor avea ca obiect, de
exemplu, stabilirea cauzelor funcționării
defectuoase a instalațiilor ori utilajelor ca și a
posibilităților de apariție a unor anomalii de
natură mecanică, fizică sau chimică în
funcționarea utilajelor. La rândul lor,
expertizele criminalistice, îndeosebi cele
traseologice, au rolul de a oferi date
referitoare la dinamica producerii
accidentului, prin examinarea și interpretarea
urmelor descoperite la fața locului [9, p. 604;
13, p. 175].
Expertizele medico-legale sunt destinate
examinării persoanelor rănite, a victimelor, a
leziunilor provocate prin accident, în scopul
stabilirii cauzelor și naturii lor reale și al
determinării corecte a incapacității de muncă
[9, p. 604; 14, p. 160]. Legea diferențiază
gravitatea infracțiunilor din această categorie
pe baza unui criteriu medico-legal (durata
îngrijirilor medicale), fapt ce atrage o
responsabilitate deosebită. De aceea, în
rezolvarea problemelor medico-legale, trebuie
respectate cu strictețe regulile metodologice,
și anume: a) descrierea corectă și amânunțită
a leziunilor; b) efectuarea tuturor
investigațiilor complementare indicate la caz;
c) urmărirea bolnavului în timp pentru
evaluarea dinamică a leziunilor în evoluția lor
și pentru prevenirea complicațiilor.
Expertiza medico-legală trebuie să
stabilească 1) diagnosticul pozitiv de leziuni
(realitatea traumatismului; 2) etiopatogenia
leziunilor traumatice (se precizează agentul
vulnerant și modalitatea de producer a
leziunilor traumatice); 3) data producerii
leziunilor traumatice; 4) stabilirea tipului de
îngrijiri medicale pentru vindecare; 5)
stabilirea efectelor traumatismelor (se
precizează dacă există una din consecințele
prevăzute de legiuitor); 6) determinarea
raportului de cauzalitate biologică între
traumatism și efectele acestuia; 7) stabilirea
incapacității de muncă [15, pp. 185-188].
În procesul de investigare a accidentelor
de muncă, pe lângă activitățile vizate supra,
frecvent sunt necesare ridicări de obiecte și
de înscrisuri, percheziții, uneori confruntări.
Dacă este posibil, se pot efectua și
reconstituiri, mai ales dacă este necesară
verificarea declarațiilor unor martori sau
învinuiți. Din punct de vedere tehnic se pot
face experimente de natură mecanică, fizico-
chimică ori chimică etc., care, însă, nu se
confundă cu reconstituirea în accepțiunea sa
procesual-penală [9, p. 605]. Reconstituirea se
efectuează în prezența inspectorilor pentru
protecția muncii, pe lângă celelalte persoane,
care în mod obișnuit iau parte la reconstituire
[12, p. 639]. În consecință, organele judiciare
vor apela la întreaga gamă de mijloace legale
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
în materia probatoriului pentru stabilirea
adevărului [9, p. 605].
CONCLUZII
Metodologia investigării accidentelor de
muncă studiază întreaga gamă de probleme ce
ține de organizarea și efectuarea cercetării
prin mijloace criminalistice a faptelor ce
constituie infracțiuni împotriva drepturilor de
muncă ale cetățenilor. În cadrul criminalisticii
au loc dezbateri continuie în vederea
materializării anumitor algoritmi de cercetare
a diferitor categorii de infracțiuni, la care se
atribuie și cele împotriva drepturilor de
muncă ale cetățenilor. Or, în condițiile în care
practica organelor de drept a infirmat
posibilitatea elaborării unei metodici
universale de cercetare a oricărui fapt
infracțional, infracțiunile care atentează la
drepturile de muncă ale cetățenilor reprezintă
fapte individuale atât după obiectul nemijlocit
al atentării, condițiile și împrejurările în care
au avut loc, cât și după caracteristicile
persoanelor implicate și a modului lor de
operare. Această stare a lucrurilor justifică
importanța științifico-practică a metodologiei
criminalistice axate pe investigarea
accidentelor de muncă. Totodată, remarcăm că
ar fi binevenită și elaborarea unui ghid
metodic privind investigarea accidentelor de
muncă, care ar facilitata activitatea organelor
de urmărire penală și a instanțelor de judecată
antrenate în cercetarea și soluționarea unor
asemenea cauze, caracterizate print-un grad
înalt de complexitate datorită unui probatoriu
specific și a unei game diversificate de
reglementări în domeniu.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
[9] Untila N., Reflecții privind accidentele
de muncă. In: Revista Națională de Drept,
2012, nr. 8, pp. 71-76.
[10] Boișteanu E., Romandaș N., Dreptul
muncii: Manual, Chișinău, 2015.
[11] Gheorghiță M., Tratat de metodică
criminalistică, Chișinău, CEP USM, 2015.
[12] Moise A.C., Stancu Em.,
Criminalistica. Elemente metodologice de
investigare a infracțiunilor: Curs universitar,
București, Ed. Universul Juridic, 2017.
104
[13] Regulamentul privind modul de
cercetare a accidentelor de muncă. Aprobat
prin Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova, nr. 1361 din 22 decembrie 2005,
pct. 3. In: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. 2006, nr. 9-12 [online] [accesat
23.10.2021]. Disponibil:
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc
_id=125198&lang=ro
[14] Regulamentul de apreciere medico-
legală a gravității vătămării corporale, nr. 199
din 27.06.2003, aprobat de Ministerul
Sănătății. In: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. 2003, nr. 170-172 [online] [accesat
23.10.2021]. Disponibil:
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc
_id=40539&lang=ro
[15] Botnaru S., Jalbă T., Conținutul laturii
obiective a infracțiunii de încălcare a regulilor
de protecție a muncii. In: Studia Universitatis
Moldaviae. Seria Ştiinţe sociale: Sociologia,
Asistenţă Socială, Drept, Ştiinţe Politice.
2020, nr. 8 (138), pp. 52-56.
[16] Macovei T., Cercetarea accidentelor de
muncă. In: Revista Națională de Drept. 2015,
nr. 7, pp. 32-38.
105 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
[17] Stancu Em., Tratat de criminalistică,
Ed. Universul Juridic, București, 2007.
[18] Morega R., Particularitățile cercetării la
fața locului în cazurile accidentelor sau
avariilor de muncă. In: Legea și viața, 2005,
nr. 4, pp. 34-39.
[19] Țarălungă Gh., Comentariu la
regulamentul privind modul de cercetare a
accidentelor de muncă. In: Кадры и
заработная плата, 2014, nr. 5 (89), pp. 76-
82.
[20] Suciu C., Criminalistică, Ed. Didactică
și Pedagogică, București, 1972.
[21] Medeanu T.C., Dispunerea și
valorificarea constatărilor tehnico-științifice și
a expertizelor tehnice în accidentele de
muncă. In: Revista de Criminologie,
Criminalistică și Penalogie, 1999, nr. 1, pp.
173-177.
[22] Beliș V., Medicină legală: curs pentru
Facultățile de Drept, Ed. Juridică, București,
2001.
[23] Groza I.L., Astărăstoaie V., Introducere
în medicina legală pentru juriști, Ed. C.H.
Beck, București, 2007.
 UNELE VIZIUNI TEORETICO - PRACTICE DE EFECTUARE A
EXPERTIZELOR JUDICIARE ECOLOGICE ÎN CAZUL POLUĂRII
APELOR

SOME THEORETICAL - PRACTICAL VISIONS FOR CARRYING OUT

ECOLOGICAL JUDICIAL EXPERTISE IN THE CASE OF WATER
POLLUTION

Doctor în ştiinţe juridice, expert judiciar Olga CATARAGA, Director al

Centrului Național de Expertize Judiciare Ministerul Justiției,
mun. Chișinău, Republica Moldova,
olga.cataraga@justice.gov.md

Doctor în științe biologice, expert judiciar Viorica TRIFĂUȚAN,

Centrul Național de Expertize Judiciare Ministerul Justiției,
mun.Chișinău, Republica Moldova
viorica.trifautan@mail.ru

REZUMAT: Activităţile antropogene pot genera anumite forme de poluare și modificare a climei,
resurselor acvatice, florei şi faunei. Degradarea mediului reprezintă atât un factor de risc la dezastru, cât şi
o cauză pentru creşterea vulnerabilităţii comunităţilor la hazarde.
Existența sistemelor sanitare adecvate și epurarea corespunzătoare a apelor uzate reprezintă
condițiile de bază pentru un mediu înconjurător sănătos în așezările urbane și rurale. Scurgerea
necontrolată a apelor uzate brute reprezintă o amenințare la adresa sănătății publice și a mediului
înconjurător. Bolile hidrice afectează în mod deosebit copiii, grupurile vulnerabile și adulții ceea ce poate
împiedica în mod semnificativ dezvoltarea economică a unei țări.
CUVINTE-CHEIE: expertiza judiciară ecologică bazinelor acvatice, expert judiciar ecolog, impact
antropogen, poluarea apei, bioindicatori, epurarea apei.
ABSTRACT: Anthropogenic activities can generate certain forms of pollution and change in climate,
aquatic resources, flora and fauna. Environmental degradation is both a risk factor for disaster and a cause
for increasing the vulnerability of communities to chance.
The existence of adequate sanitation and proper wastewater treatment are the basic conditions for a
healthy environment in urban and rural settlements. Uncontrolled discharge of raw wastewater poses a
threat to public health and the environment. Waterborne diseases particularly affect children, vulnerable
groups and adults, which can significantly impede a country's economic development.
KEYWORDS: ecological forensic expertise of water basins, ecological forensic expert, anthropogenic
impact, water pollution, bioindicators, water purification.

Astăzi o problemă stridentă de deșeurile menajere, gunoiul de grajd și apele

importanță vitală pentru întreaga omenire a
devinit calitatea și cantitatea apelor. Existența
omului depinde necontenit de resursele
naturale şi condițiile mediului înconjurător,
însă, prin activitatea industrial-economică
irațională a dereglat echilibrul natural
existent, afectându-și starea de sănătate prin
creșterea îmbolnăvirilor și diverselor maladii.
În trecut în Republica Moldova sursa de
poluare a resurselor acvatice erau pesticidele,
ierbicidele fungicidele aplicate în agricultură,
astăzi, însă, sursa principală au devenit
reziduale neepurate sau epurate insuficient.
Deșeurile sunt una din sursele importante de
poluare a apelor pe întreg teritoriul republicii,
căpătând proporții îngrijorătoare [3].
Necesitatea evaluării gradului de
poluare a apei este binevenită din aspectul
acțiunii dăunătoare asupra mediului și
deficitului de apă potabilă. În fața organelor
judiciare de la noi din țară și din statele
vecine, tot mai dese sunt puse situațiile în care
acestea au necesitatea de a consulta
specialiștii în vederea soluționării

CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII 106

problemelor legate de identificarea cauzelor
poluării apelor. Din acesta cauză efectuarea
expertizelor judiciare ecologice, fiind foarte
solicitate în țara noastră și țările vecine au
devenit de primă importanță. Principalele
surse de poluare a apei sunt [3] :
- lipsa epurării corespunzătoare a apelor
uzate;
- activitățile iraționale umane ce exercită
o presiune crescândă asupra apelor subterane
(principală sursă de apă potabilă);
- contaminarea cu microorganisme
reprezintă principala cauză a bolilor;
- scurgerea necontrolată a apelor uzate
brute reprezintă un pericol pentru sănătatea
publică și mediul înconjurător;
- evacuarea necontrolată a apelor uzate
neepurate sau parțial epurate, precum și
infiltrarea mustului de bălegar de origine
animală, afectează puternic calitatea surselor
de apă și implicit sănătatea oamenilor;
- aplicarea agriculturii intensive, care
implică utilizarea de erbicide chimice și
suprafertilizarea scurgerea și infiltrarea de
nitraţi, pesticide şi fosfați din terenurile
agricole, în timpul precipitaţiilor, este doar
una dintre cauzele poluării apei.
Conform legislației Republicii Moldova
(HG nr.195/2017), în cazul poluării apei, de
către organul judiciar se poate dispune
expertiza la specialitatea cod. 12.04
”Expertiza judiciară a bazinelor acvatice”, iar
în dependență de obiectivele înaintate spre
soluționare una din subdisciplinele:
12.04.01”Expertiza judiciară botanică (mediul
acvatic)”, 12.04.02 ”Expertiza judiciară
ihtiologică (mediul acvatic)”,
12.04.03”Expertiza judiciară microbiologică
(mediul acvatic)”.
Obiectele de cercetare pot fi
următoarele: cadavru înecat, algii, plante
acvatice, haine cu fragmente de plante
acvatice sau solzi de pește, frunze, rădăcini,
spori, polen etc.
Expertiza judiciară ecologică botanică
(mediu acvatic) se referă la clasa de examinări
biologice și se ocupă cu analiza obiectelor
vegetale (inclusiv algii, plante acvatice) și
rezultatele obținute pot fi folosite în calitate
de dovezi în descoperirea diferitor infracțiuni
la fel și în calitate fundamentală pentru a
107 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
înțelege hotărârea de judecată (în cazul
constatărilor tehnico-științifice).
În majoritatea cazurilor sarcina de bază
acestor expertize este determinarea obiectelor
de natură vegetală în bazinele naturale şi
artificiale, părților de plante care constituie
obiectul cercetat, cauza înmulțirii în masă a
unor specii acvatice de plante, determinarea
originii obiectului cercetat etc. Sunt
soluționate diverse obiective așa cum ar fi
prezența resturilor vegetale pe obiectele
prezentate pentru examinare, caracteristica
sistematică a materialului cercetat ridicat de la
locul faptei, determinarea microobiectelor de
natură vegetală, arealul de răspândire a
plantelor depistate, perioada anului și faza de
dezvoltare a plantelor, compoziția chimică
etc.
Pentru materialul biologic din mediul
acvatic se respectă anumite tehnici de
colectare, depozitare, transportare. Până la
transportarea probelor de apă în laborator este
necesar de a asigura depozitarea lor în condiţii
în care să prevină orice modificare a
numărului de microorganisme prezente în ele.
Pentru a se reduce modificările probei pe
durata prelevării, păstrării, transportarea se
efectuează în cel mai scurt timp posibil,
imediat după prelevare. Trebuie evitată
contaminarea suprafeţei ambalajelor.
Transportarea se face în lăzi compartimentate,
refrigerate sau cu agenţi frigorifici, în care se
menţine temperatura 5±3°C, evitând
îngheţarea probelor, mai ales când
recipientele utilizate sunt din sticlă.
Recipientele trebuie să rămână sigilate
până la deschiderea lor în laborator şi să fie
protejate împotriva tuturor contaminărilor
exterioare. În dependența materialului
prelevat se respectă condiții specifice,
elucidate într-o instrucțiune elaborată și
validată în Laboratorul de Expertize Judiciare
a Materialelor și Substanțelor și aprobată la
Consiliul Metodico-Științific al Centrului
Național de Expertize Judiciare pe lângă
Ministerul Justiției. Ambalajul se sigilează și
pe etichetă se înregistrează următoarele
informații: originea probei și condițiile de
prelevare; amplasamentul locului de prelevare
și informații despre locul de prelevare; data
prelevării; metoda de prelevare; numele
persoanei care a făcut prelevarea; rezultatele
analizelor (măsurărilor) efectuate la fața
locului etc. [ 1 ].
După prelevare, probele sunt
transportate către laborator. În timpul
transportului trebuie asigurate condiţii care
evită contaminarea probelor prelevate sau
degradarea acestora. Pentru probele care vor
fi supuse analizelor corespunzătoare
poluanţilor organici sau biologici trebuie cu
precădere evitată încălzirea în timpul
transportului.
În ultimele decenii în bazinele acvatice
se observă tot mai frecvent dezvoltarea
masivă a unor specii de alge, care provoacă
fenomenul de „înflorire a apei”, deoarece, în
timpul dezvoltării abundente a unor specii de
alge, apa capătă o culoare specifică, în funcție
de conţinutul pigmenţilor fotosintetici din
celula algală. Dezvoltarea abundentă a acestor
specii este urmată de pieirea în masă a peștilor
și a altor animale acvatice.
Speciile utilizate ca bioindicatori în
mediul acvatic reflectă adesea situaţia trofică
a mediului respectiv. Pentru prelevare se
utilizează recipiente care nu produc pierderi
prin absorbție, volatilizări sau contaminări cu
substanțe active, se folosesc recipiente din
material plastic sau din sticlă (vase, borcane,
eprubete). Prelevarea se face prin împărțirea
virtuală a zonei monitorizate într-un sistem tip
grilă și prelevarea din fiecare zonă sau aliator
prin alegerea punctelor de prelevare fără un
model anume. Pentru ca probele colectate să
fie reprezentative și de calitate trebuie
evaluată permanent posibilitatea de
contaminare.
Informațiile care însoțesc activitatea de
prelevare a probelor sunt:
- descrierea mediului: localizarea
punctelor de prelevare, introducerea
coordonatelor, aria de prelevare, viteza de
curgere, sedimentarea;
- descrierea apei de monitorizat:
organisme, contaminare vizibilă, prezența
gazelor.
În decursul prelevării se înregistrează
observații referitoare la proprietățile
organoleptice: mirosul (se notează tipul de
miros și persistența lui), turbiditatea
(limpede, opalescent, slab tulbure, puternic
tulbure sau opac), culoarea (aprecierea
realității din teren se va face cu una din
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
variantele: incolor, foarte slab colorat, slab
colorat sau puternic colorat și ce culoare
anume).
Probele prelevate se depozitează în
condiții de etanșeitate a recipientelor, în
condiții de temperatură astfel încât
proprietățile probelor de apă să nu fie
modificate până când se efectuează
investigațiile.
Expertiza ecologică ihtiologică (mediul
acvatic) prezintă examinarea și identificarea
obiectelor de origine animală (ihtiologică) și
determinarea taxonomică a materialului
cercetat, precum și stabilirea circumstanțelor
ce au provocat pieirea în masă a peștilor, a
planctonului și a altor animale acvatice. În
cadrul acestor cercetări se determină
apartenența obiectului la lumea animală;
apartenența de grup și de specie a obiectului;
componența numerică a speciei ce a dus la
schimbările evidente; acțiunea negativă a
factorilor poluanți în bazinul acvatic;
stabilirea daunelor pricinuite gospodăriei
piscicole; originea, în cazul în care obiectul
prezintă unele părţi de structură (indicarea
regiunii corpului animal); starea animalului în
momentul săvârșirii acțiunii; determinarea
modului de acțiune a factorilor externi asupra
animalului; acţiunea factorului antropogen,
prin încălcarea legislației ocrotirii naturii etc.
[1].
Se prezintă următoarele obiecte de
cercetare: ustensile de braconaj (undițe, plase,
vase, unități de transport etc.); probe de
plancton; diferite specii de pești (inclusiv
părți separate ale corpului animal); solzi,
piele, țesuturi, schelet, oase etc.
Deseori spre soluționare sunt înaintate
următoarele: depistarea obiectelor ce se referă
la grupa ihtiologică; ce specii de pește au fost
depistate în materialul prezentat pentru
examinare; apartenența obiectelor prezentate
(solzii) sau fragmentele de țesuturi unui
organism integru; numărul de specii
identificate; ce substanțe chimice au fost
depistate în țesuturile examinate de pește;
substanțele chimice din țesuturile peștilor ce
denotă poluarea mediului vital al indivizilor
din această grupă ihtiologică; la ce stadiu de
dezvoltare se află organismul ihtiologic
examinat; dacă poluarea bazinului acvatic
(râului) prezintă pericol pentru epuizarea
108
resurselor de hrană a peștilor; care este natura
deșeurilor din bazinele acvatice (casnice,
industriale, tehnice etc.) care au provocat
pieirea în masă a peștelui; dacă impactul
depistat este de natură antropologică sau o
catastrofă naturală etc. [1].
Reieșind din obiectivele înaintate pentru
expertiza judiciară ecologică ihtiologică se
prezintă obiecte în litigiu, probe, material de
referință etc. Se ridică, ambalează și prezintă
în laborator în dependență de natura și starea
obiectului, probei, respectând instrucțiunea de
prelevare a materialului biologic.
Expertiza ecologică microbiologică
(mediul acvatic) constă în examinarea cito-
biologică a microobiectelor vegetale
(microorganisme) și rezultatele obținute pot fi
folosite în calitate de dovezi în descoperirea
diferitor infracțiuni. Pentru astfel de
examinări se prezintă obiecte de origine
microbiologică (microbi, spori, microparticule
etc.), ce determină starea ecologică a apei.
Pentru stabilirea florei microbiologice
se respect anumite condiții de colectare, fiind
colectate direct din focarul de infecție în vase
microbiologice sterile de laborator. Materialul
nativ se păstrează în condiții corespunzătoare,
sigilat și etichetat. Probele ridicate de la
obiectele în litigiu se ambalează în vase
special pentru a păstra calitățile biologice.
Moartea microbilor contaminați infectanți din
probele destinate examenului microbiologic
este o sursă de erori. Schimbarea probei poate
fi influențată de acțiunea directă a razelor
solare, deshidratare, schimbarea pH-lui,
autoliză, etc. [1].
Transportarea se realizează în
containere ce oferă protecția de lumină,
evitarea contaminării din mediul înconjurător
sau a persoanei ce contactează materialul
biologic. Odată colectate probele trebuie să
fie examinate în cadrul laboratorului în cel
mai scurt timp posibil sau conservate în mod
adecvat în dependență de natura probelor. Cu
cât perioada de timp între colectare și
examinare este mai mare, cu atât scade șansa
efectuării unui examen corect. Materialul care
necesită la transportare o anumită temperatură
se transportă în containere înzestrate cu
termofor, container izoterm cu gheață umedă
sau frigider la 40C.
109 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
Pentru materialul prezentat incorect
trebuie să fie îndeplinită fișa
neconformităților.
Ambalajul trebuie să fie sigilat,
etichetele să conțină: numărul ambalajului,
numărul dosarului penal, data colectării,
obiectul, timpul ridicării, starea în care a fost
ambalat, se indică și alte particularități
specifice, funcția, numele, prenumele
anchetatorului, ce a efectuat examinări, la fața
locului, semnătura personală, (în caz dacă
dosarul este deschis se mai adaugă inscripții
explicative).
Prelevatele supuse analizei trebuie să fie
însoţite de date informative suficiente,
respectând toate cerințele instrucțiunii de
ridicare a materialului biologic. După
prelevare, probele sunt transportate către
laborator. În timpul transportului trebuie
asigurate condiţii care evită contaminarea
probelor prelevate sau degradarea acestora.
Pentru probele care vor fi supuse analizelor
corespunzătoare poluanţilor organici sau
biologici trebuie cu precădere evitată
încălzirea în timpul transportului [1].
Cea mai stringentă problemă în procesul
de epurare a apelor uzate şi care influenţează
substanţial asupra mediului ambiant în
municipiul Chişinău, este lipsa instalaţiilor
pentru înlăturarea azotului şi fosforului din
apele epurate, precum şi instalaţii performante
suficiente de procesare a nămolurilor, de
prelucrare (fermentare anaerobă, stabilizare
aerobă, deshidratare mecanică la presare, la
centrifugi etc.), din lipsa surselor financiare
aceste construcţii nu au fost finalizate şi puse
în funcţiune [2].
De exemplu, tratarea nămolului, până în
anul 2009, se efectua pe platforme de nămol,
proiectate şi construite ca instalaţii provizorii
pentru tratarea nămolului, concomitent, se
construiau şi instalaţii pentru fermentarea şi
deshidratarea mecanică a nămolului format la
stația de epurare. Pentru funcţionarea stabilă a
stației de epurare şi tratarea a 800 000 m.c. de
nămol, anual, în conformitate cu normativele
de exploatare, este nevoie de peste 44 ha
platforme de nămol. Staţia dispunea de 28 ha,
iar diferenţa de 16 ha de platforme de nămol,
conducea la apariţia numeroaselor dificultăţi
în exploatare. Din lipsa suprafeţelor necesare,
în majoritatea cazurilor, după eliberarea
platformelor, imediat, se produce umplerea
acestora cu nămol proaspăt.
Întru soluţionarea problemelor, vizând
tratarea nămolului la Staţia de epurare din
mun. Chişinău, este necesar efectuarea
reconstrucţiei, cu construcţia instalaţiilor
performante de procesare a nămolului.
Construcţia a 16 ha platforme de nămol, care
nu se ajung pentru functionare statiei, este
costisitoare şi iraţională, dat fiind faptul că
tratarea nămolului prin această metodă este o
tehnologie perimată [2] .
Concomitent, în procesul de uscare a
nămolului pe platformele de nămol,
substanţele organice se descompun, emanând
gaze, care provoacă un miros dezagreabil.
Emisiile de gaze şi mirosul pestilenţial
influenţează negativ asupra mediului ambiant,
situaţiei sanitaro-epidemiologice şi socio-
ecologice din municipiul Chişinău [2].
S-a recurs la deshidratarea nămolului pe
platformele existente cu utilizarea nămolului
brut din decantoarele primare se pompează cu
umiditatea de 98%, în cantitate de 2200 m3/zi
în sacii din pânză geotextilă care sunt instalați
pe platformele de nămol existente. În
conducta prin care se transportă nămolul se
injectează soluţia de polimer. Nămolul, care
are flocule bine formate, nimerind în sacii din
pânză geotextilă, momentan, se separă de apă.
Apa, care se filtrează prin porii materialului
sacilor din pânză geotextilă, are concentraţi a
impurităţilor: CCO - 425 mg/dm3; CBO5 -
120 mg/dm3 - 200 mg/dm3; MS - 100-250
mg/dm3 şi este transportată la Staţia de
pompare a apelor de drenaj şi mai departe se
pompează la intrare în stație. Procesul de
fermentare a nămolului în saci decurge mai
lent, izolat de mediul ambiant, cu excluderea
emanării gazelor și mirosurilor [3].
Implementarea acestei tehnologii, a
permis intensificarea procesului de
deshidratare a nămolului și a redus suprafețele
platformelor de nămol. Acest proces
tehnologic a fost implementat pentru o
perioadă temporară, în prezent nu se aplică.
O altă problemă stringentă este că,
contrar prevederilor legislației, unii agenți
economici activează în lipsa unei stații de
epurare, încălcând starea sanitaro-
epidemiologică a resurselor acvatice din
preajmă. Privind epurarea apelor urbane este
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
obligatorie colectarea apelor uzate și
construirea stațiilor de epurare [5].
Râurile mici sunt adesea afectate de
activităţile antropice locale, în cazul
exemplului nostru este poluarea râului Bîc,
prezentând o calitate slabă a apei.
Comunitatea şi administraţia locală au puterea
de a schimba condițiile. Este de așteptat ca
apele de câmpie să aibă cea mai scăzută
calitate, iar influenţa factorilor locali în
poluarea râului este maximă. Proprietățile
acestor ape se pot modifica în general foarte
rapid – de exemplu turbiditatea, influențată de
precipitaţii, sau culoarea influențată sezonier.
Variația naturală a calității apei este obișnuită
pentru cazul apelor de suprafață, poluarea
antropică a acestora trebuie însă menținută la
un nivel cât mai scăzut posibil.
Epurarea corespunzătoare a apelor uzate
și sistemele sanitare sigure constituie
probleme cheie cu care ne confruntăm pentru
menținera unui mediu înconjurător curat atât
în zonele urbane, cât și în cele rurale.
Microorganismele produc un nămol
biologic, numit nămol activ. În sistemele
naturale, aerarea se realizează în majoritatea
cazurilor, în mod natural. În cadrul
expertizelor judiciare lipsa microorganismelor
respective este un indiciu de epurare
ineficientă.
În prezent în mun. Chişănău activează circa
9826 de agenţi economici care au contracte de
prestare a serviciilor de alimentare cu apă şi
de canalizare cu S.A.”Apă-Canal Chişinău”
[4].
În urma examinărilor în teren s-a
constatat:
- unii agenţi economici deversează în
diverse bazine acvatice apa uzată cu
concentrații majore de substanțe nocive,
poluând solul, râurile, iazurile, terenuri
agricole;
- agenții economici, care dispun de
surse proprii da alimentare cu apă (puţuri
arteziene) şi nu permit controlul instalaţiilor
proprii de alimentare cu apă şi de canalizare,
iar apele uzate sunt deversate cu concentraţii
majorate, în comparaţie cu normele permise
sau deversează apele neepurate prin sistemul
pluvial;
- spălătorii auto, care au proiectate şi
construite sisteme de epurare şi reciclare a
110
apei, care nu funcţionează şi deversează apele
poluate şi deşeurile în sistemul pluvial;
- întreprinderile de prelucrare a cărnii,
peştelui, de producere a dulciurilor, care nu
folosesc apă şi nu deversează ape uzate, dar
funcţionează, se întreabă cum se menţin
procesele tehnologice;
- majoritatea întreprinderilor de
producere a vinului nu posedă instalaţii de
epurare a apelor uzate, iar depăşiri la
deversarea apelor uzate în sistemul de
canalizare nu se depistează (apa permanent
este curată) se întreabă unde sunt deşeurile de
producere.
În anii 90 în mun. Chişinău existau
peste 125 de Staţii de epurare locale la
întreprinderile industriale, care erau noi
construite şi cele mai performante pe atunci.
În ultimii ani, întreprinderile industriale au
fost închise şi, drept urmare, majoritatea
staţiilor locale de epurare ale apelor uzate ale
agenţilor economici au fost lichidate. Acest
fapt a condus la majorarea concentraţiilor
poluanţilor apelor uzate la intrarea în stația de
epurare de 2-3 ori, iar în unele cazuri, aceste
concentraţii se majorează de 5-6 ori [4].
Un rol esențial în determinarea gradului
de poluare a bazinelor acvatice joacă algele.
Algele sunt unele din cele mai sensibile
organisme, care reacţionează la prezenţa unei
game largi de substanţe chimice, inclusiv
anorganice şi organice inclusiv - erbicide,
detergenţi, produse petroliere ş.a. Unele alge
au un ciclu de dezvoltare scurt şi colonizează
repede noile habitate, astfel încât modificările
la nivel de comunităţi prezintă răspunsuri
rapide la schimbările mediului, multe specii
prezintă cerinţe şi toleranţe ecologice bine
definite. Astfel unul din indicatorii efectului
toxic al poluanţilor este pieirea celulelor
algale, modificarea vitezei de creştere,
modificarea proceselor fotosintezei şi altor
procese metabolice. Substanţele poluante care
sunt toxice pentru animalele acvatice, nu sunt
toxice pentru alge, mai mult ca atât în
prezenţa unora are loc intensificarea activităţii
vitale a algelor [6].
Algele elimină în mediul acvatic diferite
substanţe – acizi organici, polisaharide,
aminoacizi şi substanţe biologic active
(antibiotice, vitamine, auxine), astfel
acţionează asupra altor organisme acvatice şi
111 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
contribuie la formarea calităţii apei. În acelaşi
timp, algele pot utiliza unele substanţe
organice, metalele grele, radionuclizi, fiind
agenţi activi ai autoepurării apelor poluate şi
buni indicatori ai calităţii apei în cadrul
expertizelor judiciare ecologice. Prin
activitatea lor vitală, algele planctonice
contribuie la productivitatea biologică a
oricărui ecosistem acvatic, indiferent dacă
procentul de participare la aceasta este mare
sau redus. Pe de altă parte, în mod indirect ele
participă la productivitatea biologică a
ecosistemelor acvatice, deoarece constituie o
parte a hranei animalelor la diferite nivele
trofice [6].
Dezvoltarea intensă a algelor
planctonice are drept consecinţă “înflorirea
apei”- fenomen în timpul căruia algele devin
un izvor de poluare, îmbogăţind ecosistemul
cu substanţe organice în exces. Înmulțirea
intensă a algelor planctonice este condiţionată
pe de o parte de concentraţia optimală a
elementelor biogene, pe de altă parte
rezistenţa lor la factorii nefavorabili ca
oscilaţiile conţinutului metalelor, salinităţii şi
valorii pH. Unul din factorii ce influenţează
repartizarea organismelor şi formarea
tabloului diversităţii hidrobionţilor este
factorul antropic, care se manifestă în 2
moduri: diminuarea diversităţii hidrobionţilor
în zonele activităţii intense a omului în
legătură cu poluarea mediului acvatic și
distrugerea biotopurilor prin nimicirea unor
sau altor specii [6].
Colectarea probelor de fitoplancton, iar
ulterior de prelucrare şi păstrare a acestora,
reprezintă o sarcină nu tocmai uşoară pentru
cercetători ca urmare a caracteristicilor foarte
variate ale organismelor ce îl formează,
dimensiunilor (începând de la sub 1 μm) și
datorită compoziţiei lor biochimice diferite.
Punctele de prelevare trebuiesc fixate la o
distanţă rezonabilă faţă de ţărm, pentru a
elimina posibilitatea contaminării probelor cu
perifiton: algele planctonice se dezvoltă în
zona eufotică (zona în care cantitatea de
lumină pătrunsă este suficientă pentru a
permite fotosinteza), zonă a cărei adâncime
maximă variază în funcţie de bazinul de apă.
Frecvenţa de colectare depinde de rata de
creştere a organismelor luate în studiu.
 Un alt aspect de care trebuie să se ţină
cont este legat de momentul zilei în care se
face prelevarea, deoarece există o serie de
componente ale fitoplanctonului care
realizează deplasări pe verticală în masa apei,
astfel încât, se pot găsi la suprafaţă în anumite
momente ale zilei (în funcţie de perioadele
mai însorite sau când suprafaţa de apă este
afectată de vânt), deplasându-se în
profunzime ulterior. Probele cantitative de
fitoplancton se colectează prin prelevarea
unui volum precis de apă din staţiile şi
adâncimile stabilite.
În condiții de laborator se determină:
compoziţia fitoplanctonului, densitatea
numerică pe specii şi totală, biomasa pe specii
şi totală. În funcţie de obiectivele înaintate, se
pot calcula/compara anumiţi indici, precum:
frecvenţa, abundenţa, diversitatea, indici de
similaritate în cazul studiilor comparative la
mai multe ecosisteme, etc. Plecând de la
valorile biomasei fitoplanctonului, se
determină indicele de troficitate, respectiv
starea de trofie a apei din bazinul monitorizat.
Nu în ultimul rând, analizând compoziţia
fitoplanctonului, se pot evidenţia speciile cu
valoare de bioindicatori, stabilind starea de
saprobitatre a apei respective. Ulterior, se
trece la analiza şi interpretarea rezultatelor,
prin compararea situaţiei la diferite staţii de
prelevare, la diferite orizonturi de eşantionare
sau, după caz, la compararea rezultatelor
obţinute într-o serie de timp între diferite
laboratoare [1].
CONCLUZII
Impactul poluării bazinelor acvatice
reprezintă rezultatul combinației factorilor
negativi naturali și antropici. Poluarea apei
potabile și schimbările climatice așa ca seceta,
inundațiile reprezintă un risc în continuă
creștere pentru omenire. Epurarea și tratarea
apelor reziduale urbane devine esențială în
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
scopul protejării mediului împotriva efectelor
negative ale deversărilor de ape reziduale
urbane și industriale. Sunt necesare mai multe
stații pentru colectarea, tratarea și evacuarea
apelor reziduale urbane, ce induc un control
riguros privind eliminarea și stocarea
nămolului de epurare și reutilizarea apelor
tratate pentru irigații în agricultură. Un rol
important în realizarea acestor obiective îi
revine expertizei judiciare ecologice, care
reprezintă un suport științific solid pentru
procesul judiciar menit să soluționeze
impactul ecologic pe acest segment.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
[24] Cataraga Olga, Trifăuțan Viorica, alt.
METODICA TIP de efectuare a expertizei
judiciare ecologice Cod. MT-12.03
„Examinarea biocenozelor naturale și
artificiale”, CNEJ MJ, PV nr.1 din
12.02.2020.
[25] Gâlcă G. ș.a., Starea resurselor de apă.
În: Starea Mediului în Republica Moldova în
anul 2006 (raport naţional), Chişinău, 2007,
p. 46-53.
[26] Gavrilescu E., Olteanu I., Calitatea
mediului (II). Monitorizarea calității apei, Ed.
Universitaria, Craiova, 2004.
[27] Hotărârea Guvernului nr. 950 din 25
noiembrie 2013 „Pentru aprobarea
Regulamentului privind cerinţele de colectare,
epurare şi deversare a apelor uzate în sistemul
de canalizare şi/sau în corpuri de apă pentru
localităţile urbane şi rurale”.
[28] Hotărîrea Nr. 199 din 20-03-2014 cu
privire la aprobarea Strategiei de alimentare
cu apă şi sanitaţie (2014 – 2028).
[29] Şalaru V., Şalaru V., Melnic V.,
Fenomenul „înfloririi” apei şi solului –
aspecte ecologice şi economice, Revista
Botanica, Vol. III, Nr. 3, Chişinău, 2011, p.
20-28.
112
 LIVRAREA SUPRAVEGHEATĂ - METODĂ SPECIALĂ DE
SUPRAVEGHERE SAU CERCETARE

SUPERVISED DELIVERY - SPECIAL METHOD OF SUPERVISION OR

RESEARCH

Lect. univ. dr. Bogdan BUNECI

Facultatea de Drept, Universitatea Ecologică din București
bogdanbuneci@yahoo.ro

REZUMAT: Pentru prevenirea și cercetarea unor infracțiuni grave cu caracter transnațional s-a
impus la nivel internațional să se adopte diferite acte legislative în vederea strângerii probelor cu privire la
persoanele ce săvârșesc acte infracțiuni, astfel și în România au fost reglementate în Codul de procedură
penală metodele speciale de supraveghere sau cercetare, ca procedee probatorii în vederea obținerii
informațiilor privind săvârșirea acestor infracțiuni.
Livrarea supravegheată ca metodă specială de supraveghere și cercetare poate fi autorizată în
cazurile prevăzute de lege pentru descoperirea sau arestarea persoanelor implicate în transportul ilegal de
droguri, substanțe dopante, arme, obiecte furate, materiale radioactive și altele, însă numai în situația în
care nu ar putea fi făcută în alt mod sau ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un
pericol pentru siguranța persoanelor sau al unor bunuri de valoare.
CUVINTE CHEIE: livrare supravegheată, procuror, ordonanță, metodă specială, transfrontalier.
ABSTRACT: In order to prevent and investigate serious transnational crimes, it was necessary at
international level to adopt various legislative acts in order to gather evidence on persons who commit
criminal acts, as well as in Romania were regulated in the Code of Criminal Procedure special methods of
supervision or investigation, as evidentiary procedures for obtaining information on the commission of these
crimes.
Supervised delivery as a special method of surveillance and investigation may be authorized in cases
provided by law for the discovery or arrest of persons involved in the illegal transport of drugs, doping
substances, weapons, stolen objects, radioactive materials and others, but only if it could be done in another
way or it would involve special difficulties that would harm the investigation or a danger to the safety of
persons or valuables.
KEY WORDS: supervised delivery, prosecutor, ordinance, special method, cross-border.

1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE În limbajul juridic curent, de cele mai

În vederea prevenirii și combaterii
criminalității organizate au fost introduse
diferite metode speciale de supraveghere sau
cercetare. Așa cum se menționează și în
dispozițiile art. 285 din Codul de procedură
penală, urmărirea penală are ca obiect
strângerea probelor necesare cu privire la
existența infracțiunilor, la identificarea
persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la
stabilirea răspunderii penale a acestora.
Stabilirea existenței infracțiunilor și a
răspunderii persoanelor vinovate se poate face
numai prin probe, mijloace de probă și
procedeele probatorii.
multe ori, noțiunea de probă, în sens larg,
include atât proba propriu-zisă cât și mijlocul
de probă, sub aspect tehnic procesual, cele
două noțiuni au conținut și sensuri diferite.
Dacă probele sunt elemente de fapt,
mijloacele de probă sunt modalitățile legale
folosite pentru dovedirea elementelor de fapt,
iar acestea din urmă nu pot fi obținute decât
prin procedeele probatorii [1], printre care se
află reglementată și livrarea supravegheată.
Cu privire la această modalitatea de
cercetare a livrării supravegheate au existat
preocupări atât pe plan internațional cât și
național.

113 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII

 Convenția Națiunilor Unite împotriva
criminalităţii transnaţionale organizate
adoptată în anul 2000 arată în art. 2 lit. i) că
expresia livrare supravegheată se referă la
metoda care constă în permiterea trecerii pe
teritoriul unuia sau mai multor state a unor
expedieri ilicite ori suspecte de a fi ilicite, cu
ştirea şi sub controlul autorităţilor competente
ale acestor state, în vederea anchetării unei
infracţiuni şi identificării persoanelor
implicate în săvârşirea ei.
Prin Recomandarea (2005)10 a proporționalitate, în dispozițiile Capitolului
Comitetului de Miniștrii al Consiliului
Europei s-a arătat că în vederea depistării sau
anchetării unor infracțiuni grave și a unor
suspecți, pentru a strânge informații încât
persoanele în cauză să nu aibă cunoștință de
acest lucru se impuneau unele tehnici speciale
de investigare. Tot în această recomandare se
arăta că în statele membre în care procurorii
sunt implicați în investigații care utilizează
aceste tehnici speciale, deosebit de invazive
pentru viața privată, aceștia nu ar trebui să
recurgă la o astfel de măsură de investigație,
cu excepția cazurilor grave, atunci când o
infracțiune gravă a fost săvârșită sau
premeditată și numai dacă alte măsuri nu sunt
utilizabile sau adecvate, fiind totodată și
necesare pentru executarea unei activități
eficiente de cercetare și urmărire penală. Tot
în acest sens procurorii trebuie să respecte
principiile proporționalității și imparțialității,
drepturile fundamentale ale indivizilor,
precum și principiul prezumției de
nevinovăție.
În România, anterior intrării în vigoare
a Codului de procedură penală [2] tehnica
specială de investigare a unor infracțiuni
grave sub forma metodei speciale de obținere
a probelor, când existau indicii temeinice cu
privire la săvârșirea unei infracțiuni au existat
în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi
sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru
instituirea unor măsuri de prevenire şi
combatere a finanţării actelor de terorism [3];
Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri [4] și Legea nr. 39/2003 privind
prevenirea și combaterea criminalității
organizate [5].
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
2. METODA DE SUPRAVEGHERE ȘI
CERCETARE A LIVRĂRII
SUPRAVEGHEATE ÎN CODUL DE
PROCEDURĂ PENALĂ
Pentru o reglementare unitară a unor
reguli speciale de autorizare și punere în
aplicare a unor procedee probatorii, cât și
pentru respectarea dreptului la viață privată și
la corespondență, precum și satisfacerea
cerințelor de accesibilitate, previzibilitate și
IV din Titlul IV din Codul de procedură
penală au fost reglementate metodele speciale
de supraveghere sau cercetare [6].
În aplicarea acestor metode speciale este
necesară existența unor suspiciuni rezonabile
cu privire la săvârșirea unei infracțiuni,
respectarea principiului subsidiarității, fiind
reliefat caracterul de excepție a ingerinței în
dreptul la viață privată, precum și a
principiului proporționalității măsurii, cu
restrângerea dreptului la viață privată, prin
raportare la particularitățile cauzei, la
importanța informației sau a probelor ce
urmează a fi obținute, ori la gravitatea
infracțiunii (expunerea de motive a Codului
de procedură penală).
Caracterul special al acestor metode
speciale derivă și din faptul că față de alte
procedee probatorii cum ar fi percheziția,
ridicarea de obiecte și înscrisuri, expertiza,
acestea sunt îndeplinite fără ca persoanele în
cauză să aibă cunoștință de acest lucru, cum
este și cazul livrării supravegheate.
Din analiza dispozițiilor art. 138 alin.
(13) prin supraveghere tehnică se înțelege
utilizarea uneia din metodele prevăzute la
alineatul (1) lit. a) – d) (interceptarea
comunicaţiilor ori a oricărui tip de
comunicare la distanţă; accesul la un sistem
informatic; supravegherea video, audio sau
prin fotografiere; localizarea sau urmărirea
prin mijloace tehnice) rezultă că celelalte
reprezintă metode de cercetare, printre care și
livrarea supravegheată. Informațiile pe care le
obțin organele de urmărire penală prin aceste
metode de cercetare sunt despre activități care
au avut loc și din care se pot obține probe în
vederea dovedirii infracțiunilor săvârșite.
114
 Potrivit art. 139 alin. (12) prin livrare
supravegheată se înţelege tehnica de
supraveghere şi cercetare prin care se permit
intrarea, circulaţia sau ieşirea de pe teritoriul
ţării a unor bunuri în privinţa cărora există o
suspiciune cu privire la caracterul ilicit al
deţinerii sau obţinerii acestora, sub
supravegherea ori cu autorizarea autorităţilor
competente, în scopul investigării unei
infracţiuni sau al identificării persoanelor
implicate în săvârşirea acesteia. Din
terminologia livrării supravegheate rezultă
însă că ea reprezintă atât o tehnică de
supraveghere cât și de cercetare.
Când livrarea supravegheată presupune
activități transfrontaliere, autoritățile române
pot autoriza, la cerere, în condiţiile prevăzute
de legea română, livrări supravegheate, în
cadrul unor proceduri penale privind
infracţiuni care pot da loc la extrădare, așa
cum se menționează în art. 237 alin. (1) din
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internaţională în materie penală [7].
Livrarea supravegheată reprezintă tehnica de
supraveghere și cercetare cea mai puțin
intruzivă în viața unei persoane, dacă ar fi să o
raportăm la celelalte măsuri speciale de
supraveghere și de cercetare.
3. PROCEDURA LIVRĂRII
SUPRAVEGHEATE
Această metodă specială de
supraveghere și cercetare este reglementată în
dispozițiile art. 151 alin. (1) din Codul de
procedură penală, ea putând fi autorizată prin
ordonanţă, de către procurorul care
supraveghează sau efectuează urmărirea
penală, la solicitarea instituţiilor sau organelor
competente, cu sau fără sustragerea ori
substituirea totală sau parţială a bunurilor care
fac obiectul livrării. Legiuitorul a înlăturat în
acest mod deficiențele care existau în
reglementările din legile speciale anterioare
cu privire la substituirea totală sau parțială a
bunurilor care fac obiectul livrărilor, cum era
în cazul livrărilor privind drogurile ori a
precursorilor.
Legiuitorul a prevăzut în mod expres în
dispozițiile art. 151 alin. (2) când poate fi
autorizată livrarea supravegheată și anume:
115 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
a) dacă descoperirea sau arestarea
persoanelor implicate în transportul ilegal de
droguri, substanţe dopante, arme, obiecte
furate, materiale explozive şi precursori de
explozivi restricţionaţi, nucleare, alte
materiale radioactive, sume de bani şi alte
obiecte care rezultă din activităţi ilicite ori
obiecte utilizate în scopul comiterii de
infracţiuni nu ar putea fi făcută în alt mod sau
ar presupune dificultăţi deosebite ce ar
prejudicia ancheta ori un pericol pentru
siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de
valoare; (așa cum a fost modificată prin
Legea 219/2021)
b) dacă descoperirea ori dovedirea
infracţiunilor săvârşite în legătură cu livrarea
de transporturi ilegale sau suspecte ar fi
imposibilă ori foarte dificilă în alt mod.
Modificările legislative din anul 2016
referitoare la livrarea supravegheată au
reglementat modalitățile privind livrarea
supravegheată pe teritoriul țării și livrarea
supravegheată ce presupune activități
transfrontaliere.
Atunci când livrarea supravegheată se
face pe teritoriul țării (art. 51 alin.21), ea se
poate realiza numai dacă procurorul care
supraveghează sau efectuează urmărirea
penală se asigură că autorităţile care au,
potrivit legii, atribuţii în legătură cu
verificarea sau supravegherea intrării,
circulaţiei sau ieşirii de pe teritoriul ţării a
bunurilor vizate:
a) păstrează confidenţialitatea
activităţilor desfăşurate;
b) garantează supravegherea
permanentă a transportului ilegal sau suspect.
Autoritățile care au, potrivit legii,
atribuții cu verificarea sau supravegherea unor
livrări supravegheate sunt cele prevăzute în
dispozițiile art. 61 din Codul de procedură
penală [8], poliția de frontieră și Direcția
Generală a Vămilor în cazul intrării/ieșirii
bunurilor supravegheate, organele poliției
rutiere, precum și alte autorități, în funcție de
obiectul livrării supravegheate.
Trebuie menționat faptul că în cazul
livrărilor supravegheate se mai desfășoară și
alte activități, cum ar fi utilizarea
investigatorilor sub acoperire, localizarea sau
urmărirea prin mijloace tehnice,
supravegherea video/audio sau prin
fotografiere.
Dacă livrarea supravegheată presupune
activităţi transfrontaliere (art. 151 alin. 3),
aceasta poate fi realizată numai dacă
procurorul care supraveghează sau efectuează
urmărirea penală ia măsuri şi se asigură ca
autorităţile statelor tranzitate:
a) să fie de acord cu intrarea pe
teritoriul acestora a transportului ilegal sau
suspect şi cu ieşirea acestuia de pe teritoriul
statului;
b) să garanteze faptul că transportul
ilegal sau suspect este supravegheat
permanent de către autorităţile competente;
c) să garanteze faptul că procurorul,
organele de poliţie sau alte autorităţi de stat
competente sunt înştiinţate în ceea ce priveşte
rezultatul urmăririi penale împotriva
persoanelor acuzate de infracţiuni care au
constituit obiectul metodei speciale de
cercetare la care se face referire la alin. (1).
Condițiile enumerate mai sus trebuie să
fie îndeplinite cumulativ pentru ca livrarea
supravegheată transfrontalieră să poată fi
realizată.
Oricât ar fi de grave infracțiunile care ar
necesita o livrare supravegheată
transfrontalieră, ele sunt interzise în cazul în
care ar exista un tratat internațional la care
România este parte și care conține dispoziții
contrare.
În cazul traficului transfrontalier în baza
unei scrisori de solicitare a unei părţi
contractante, o altă parte contractantă poate
permite, dacă se impune, în cazul cercetării
unor infracțiuni care dau loc la extrădare,
livrarea supravegheata pe teritoriul sau, în
special a transportului de droguri, precursori,
arme de foc, explozibili, moneda contrafăcuta,
precum şi bunuri care provin din săvârșirea
unei infracțiuni sau sunt destinate comiterii
unei infracțiuni, atunci când partea
contractantă solicitanta motivează ca, fără
aceste măsuri, identificarea făptuitorilor sau a
canalelor de distribuţie ar fi imposibila sau
mult îngreunată. În cazul în care conţinutul
livrării supravegheate prezintă un anumit risc
pentru persoanele implicate în livrare sau
prezintă pericol public, partea contractantă
solicitata are dreptul de a cere îndeplinirea
anumitor condiţii anterior aprobării cererii sau
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
de a refuza cererea. Partea contractantă
solicitata preia controlul asupra livrării după
trecerea frontierei sau la un loc de predare
care este stabilit de către autorităţile de
aplicare a legii, pentru a se evita întreruperea
controlului, şi garantează supravegherea
permanenta a transportului, astfel încât
intervenția politiei să fie posibila în orice
moment. La preluarea de către partea
contractantă solicitată, ofițerii părţii
contractante solicitante pot continua urmărirea
livrării supravegheate împreună cu ofițeri ai
părţii contractante solicitate, în baza acordului
cu partea contractantă solicitata. [9]
Titularul urmăririi penale, în speță
procurorul, pentru livrările supravegheate
emite câte o ordonanță care obligatoriu
trebuie să cuprindă atât dispozițiile art. 286
alin. (2) din Codul de procedură penală [10],
cât și cele din art. 151 alin. (5), și anume:
a) numele suspectului sau inculpatului,
dacă sunt cunoscute;
b) motivele concrete care justifică
măsura;
c) indicarea bunurilor care fac obiectul
livrării supravegheate şi a dovezilor din care
rezultă caracterul ilicit al acestora, a bunurilor
care urmează a fi sustrase sau substituite,
precum şi a bunurilor care urmează a le
înlocui pe acestea, după caz;
d) timpul şi locul efectuării livrării sau,
după caz, itinerarul ce urmează a fi parcurs în
vederea efectuării livrării, dacă acestea sunt
cunoscute;
e) modalităţile în care va fi efectuată
supravegherea;
f) datele de identificare a persoanelor
autorizate să supravegheze livrarea.
Cu privire la emiterea ordonanței de
către procuror trebuie să facem precizarea că
el va emite o ordonanță de câte ori va exista o
livrare supravegheată și considerăm că nu este
legal ca prin aceeași ordonanță, de exemplu,
să fie trecut și investigatorul sub acoperire
care ar fi utilizat în aceeași cauză, întrucât
pentru acesta din urmă uneori este necesar să
se poată folosi dispozitive tehnice pentru a se
obține fotografii sau înregistrări audio și
video, fiind obligatoriu să fie sesizat
judecătorul de drepturi și libertăți în vederea
emiterii mandatului de supraveghere tehnică
în temeiul art. 143 alin. (3) Cod procedură
116
penală. Pot exista și alte situații în care se
impun metodele speciale de supraveghere din
art. 138 lit. a)-d) Cod procedură penală pentru
care este necesară o autorizare din partea
judecătorului de drepturi și libertăți și nu ca în
dispozițiile art. 151 în care procurorul poate
dispune asupra livrării supravegheate.
Procurorul stabilește, coordonează și
controlează modul de punere în aplicare a
livrării supravegheate care se face prin
organele de poliție sau de o altă autoritate
competentă în funcție de obiectul livrării
supravegheate. Organele de poliție sau
autoritatea competentă la finalizarea livrării
supravegheate pe teritoriul României vor
întocmi un proces verbal cu privire la
activitățile desfășurate pe care îl înaintează
procurorului (art. 151 alin. 8).
În cazul în care se desfășoară o livrare
supravegheată ce presupune activități
transfrontaliere, procesului verbal întocmit de
organele arătate mai sus va fi comunicat
autorității statelor prin care a fost tranzitat
transportul supravegheat.
Chestiunea care se pune în practică este
dacă acest proces-verbal întocmit cu privire la
activitățile desfășurate reprezintă un mijloc de
probă sau un procedeu probatoriu. Deși
livrarea supravegheată reprezintă o metodă
specială de supraveghere sau de cercetare,
este, în esență, un procedeu probatoriu prin
care se obține mijlocul de probă prevăzut de
art. 97 alin. (2) lit. e) referitor la procesele-
verbale, putând servi ulterior la constatarea
existenței infracțiunii și la identificarea
persoanei care a săvârșit-o.
Livrarea supravegheată având statutul
de metodă specială de supraveghere și
cercetare, punerea ei în aplicare nu constituie
infracțiune.
CONCLUZII
Procedeul probatoriu al livrării
supravegheate este o operațiune complexă
întrucât necesită foarte multe activități la care
participă mai multe autorități și este important
a se păstra secretul acestei operațiuni pentru
ca ea să ducă la rezultate favorabile obținerii
de probe pentru cei care săvârșesc infracțiuni
grave în domeniile menționate în art. 151 lit.
a) (transport ilegal de droguri, substanțe
117 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
dopante, arme, obiecte furate, materiale
explozive și precursori de explozivi
restricționați …). Prin dispozițiile procesual
penale menționate la metodele speciale de
supraveghere sau cercetare, prin atribuțiile pe
care le au organele competente în legătură cu
livrarea supravegheată, prin cooperarea
judiciară internațională în România există
prevederi legale ce permit atât livrarea
supravegheată cât și investigarea
infracțiunilor și identificarea persoanelor
implicate în săvârșirea unor infracțiuni grave.
Legislația este compatibilă atât cu dispozițiile
prevăzute în diferite acte legislative la nivelul
Uniunii Europene cât și în unele convenții la
care România este parte.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
[30] A se vedea în acest sens și Decizia nr.
383 din 27 mai 2015 a Curții Constituționale
(publicată în Monitorul Oficial nr. 535 din 17
iulie 2015)
[31] Publicat în Monitorul Oficial, Partea I
nr. 486 din 15 iulie 2010 și intrat în vigoare 1
februarie 2014.
[32] Monitorul Oficial, Partea I nr. 702 din
12 decembrie 2002 în prezent fiind Legea nr.
129/2019 publicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 589 din 18 iulie 2019
[33] Monitorul Oficial, Partea I nr. 163 din
06 martie 2014
[34] Monitorul Oficial, Partea I nr. 50 din 29
ianuarie 2003
[35] Art. 138. - (1) Constituie metode
speciale de supraveghere sau cercetare
următoarele:
a) interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui
tip de comunicare la distanţă;
b) accesul la un sistem informatic;
c) supravegherea video, audio sau prin
fotografiere;
d) localizarea sau urmărirea prin mijloace
tehnice;
e) obţinerea datelor privind tranzacţiile
financiare ale unei persoane;
f) reţinerea, predarea sau percheziţionarea
trimiterilor poştale;
g) utilizarea investigatorilor sub acoperire şi a
colaboratorilor;
h) participarea autorizată la anumite activităţi;
i) livrarea supravegheată;
j) obţinerea datelor de trafic şi de localizare
prelucrate de către furnizorii de reţele publice
de comunicaţii electronice ori furnizorii de
servicii de comunicaţii electronice destinate
publicului.
[36] Republicată în Monitorul Oficial, Partea
I nr. 411 din 27 mai 2019
[37] Art. 61. - Actele încheiate de unele
organe de constatare
(1) Ori de câte ori există o suspiciune
rezonabilă cu privire la săvârşirea unei
infracţiuni, sunt obligate să întocmească un
proces-verbal despre împrejurările constatate:
a) organele inspecţiilor de stat, ale altor
organe de stat, cât şi ale autorităţilor publice,
instituţiilor publice sau ale altor persoane
juridice de drept public, pentru infracţiunile
care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi
obligaţiilor a căror respectare o controlează,
potrivit legii;
b) organele de control şi cele de conducere ale
autorităţilor administraţiei publice, ale altor
autorităţi publice, instituţii publice sau ale
altor persoane juridice de drept public, pentru
infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul
de către cei aflaţi în subordinea ori sub
controlul lor;
c) organele de ordine publică şi siguranţă
naţională, pentru infracţiunile constatate în
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de
lege.
[38] Art. 15 din Convenţia de la Viena din 5
mai 2006 de cooperare polițienească pentru
Europa de Sud-Est, aprobată prin Legea nr.
214/2007, publicată în Monitorul Oficial nr.
475 din 16 iulie 2007
[39] Art. 286 alin. (2) Cod procedură penală
- Ordonanţa trebuie să cuprindă:
a) denumirea parchetului şi data emiterii;
b) numele, prenumele şi calitatea celui care o
întocmeşte;
c) fapta care face obiectul urmăririi penale,
încadrarea juridică a acesteia şi, după caz,
datele privitoare la persoana suspectului sau
inculpatului;
d) obiectul actului sau măsurii procesuale ori,
după caz, tipul soluţiei, precum şi motivele de
fapt şi de drept ale acestora;
d1) atunci când este cazul, menţiunea căii de
atac disponibile, cu arătarea termenului în
care aceasta poate fi exercitată;
e) date referitoare la măsurile asigurătorii,
măsurile de siguranţă cu caracter medical şi
măsurile preventive luate în cursul urmăririi;
f) alte menţiuni prevăzute de lege;
g) semnătura celui care a întocmit-o.
118
 EVALUAREA COMPORTAMENTULUI ÎN AUDIERILE ÎNREGISTRATE
DIGITAL

BEHAVIOR ASSESSMENT IN DIGITALLY RECORDED INTERVIEWS

Subcomisar de poliție, drd. DUMITRAȘCU Ionuț-Daniel

Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Poliție,
Departamentul de Poliție Judiciară și Criminalistică
membru în Asociația Criminaliștilor din România
dumitrascuionutdaniel@gmail.com

Subinspector de poliție DUMITRAȘCU Lucia-Narcisa

Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Poliție
lucia_narcisa@yahoo.com

REZUMAT: Articolul își propune să trateze tema comportamentului persoanelor implicate în

audierile înregistrate prin mijloace audiovideo și prin sistem de videoconferință. În prima parte este
prezentat cadrul legislativ, unde sunt incluse noi elemente determinate de contextul pandemic, iar în a doua
parte întâlnim aspectele de tactică criminalistică incidente audierilor în procesele penale, dublate de
elemente de psihologie judiciară.
CUVINTE-CHEIE: înregistrarea audierilor, videoconferință, comportament.
ABSTRACT: The article aims to address the issue of the behavior of people involved in audio-video
and videoconferencing interviews. The first part presents the legislative framework, which includes new
elements determined by the pandemic context. In the second part we have the aspects of tactical elements of
crime investigations involved in interviewing in criminal proceedings, doubled by judicial psychology
elements.
KEYWORDS: hearing recording, video conferencing, behavior.

Astfel, înregistrarea audiovideo a

INTRODUCERE
Audierile din cadrul proceselor penale,
asupra cărora ne vom axa cu precădere, au
fost și sunt folosite cu regularitate în cadrul
procedurilor judiciare, fie că vorbim despre
plângerea victimei, proba testimonială sau
mărturisirea autorului unei fapte penale.
Într-o perioadă de timp nu foarte
depărtată, declarația învinuitului trebuia să ia
forma unei mărturisiri și era considerată
,,regina probelor”, reprezentând un important
mijloc de probă care servea la aflarea
adevărului judiciar. [1] Nevoia de adevăr
subzistă și odată cu evoluția societății au
evoluat și tacticile de audiere până la a se
vorbi de audierea pozitivă și
transparentizarea, aproape totală, a cadrului în
care se efectuează ascultarea persoanelor.
audierilor și videoconferințele par a fi
modalități de realizare a acestor deziderate și
extensii firești ale unui act de justiție modern.
Este nevoie să urmărim cum se adaptează
comportamentul uman la astfel de activități și
dacă eficiența actului are de suferit, pentru că
partea de utilitate este indiscutabilă. Un
exemplu de utilitate este întâlnit în cazul a
șapte victime minore care au declarat la
poliție că au fost abuzate sexual pe parcursul
mai multor ani în centre de plasament. Pe
parcursul cercetărilor judecătorești, cinci
dintre ele au revenit asupra declarațiilor
inițiale, asta și pe baza unui scandal mediatic
în care era implicat inculpatul, un cetățean
francez arestat în România. Casetele video cu
audierile victimelor la poliție au aratat modul
legal și procedural în care s-a desfășurat
activitatea și au cântărit foarte mult la
pronunțarea sentinței de condamnare. [2]

119 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII

 1. ASPECTE LEGISLATIVE
Necesitatea resimțită în ultima perioadă de
a menține o anumită distanțare socială
reprezintă doar una dintre numeroasele situații
care evidențiază beneficiul adus de existența
în legislația internă a unor elemente care
permit continuarea procedurilor judiciare
chiar și în lipsa unui contact fizic direct între
oameni. În acest sens, evoluția tehnologică
caută să rezolve mai multe neajunsuri
întâmpinate în înfăptuirea actului de justiție.
În situația actualei pandemii COVID-19,
Legea 114/2021 privind unele măsuri în
domeniul justiției în contextul pandemiei de
COVID-19 [3] vine în sprijinul justiției prin
introducerea posibilității de dispunere a
anumitor măsuri în vederea funcționării pe
fondul impunerii restricțiilor de distanțare
socială.
Elementul de noutate introdus de acest
act normativ este reprezentat de posibilitatea
audierii persoanelor prin videoconferință în
cursul judecății, atât în cauzele civile, cât și în
cele penale. În timp ce în cauzele civile,
pentru desfășurarea ședințelor de judecată
prin videoconferință este necesar acordul
părților, în cauzele penale situația diferă în
funcție de locul în care se află persoanele ce
urmează a fi audiate. Astfel, inovația juridică
în ceea ce privește persoanele private de
libertate (altele decât cele aflate în arest la
domiciliu) nu este reprezentată de
posibilitatea audierii acestora prin
videoconferință, ci de lipsa necesității
acordului persoanei în cauză, spre deosebire
de reglementările anterioare care impuneau
acordul acesteia. Pentru restul persoanelor,
audierea se poate face doar cu acordul lor.
Important de specificat este faptul că
reglementările prezentei legi prezintă unele
limitări, în sensul că nu se aplică în cursul
urmăririi penale în cauzele cu inculpați
minori, în cauzele referitoare la reabilitarea
judecătorească sau când ședința de judecată
are caracter nepublic.
În timp ce în situația prezentată anterior
păstrarea distanțării sociale este un deziderat,
sunt și situații în care distanța fizică existentă
nu permite sau îngreunează efectuarea
audierilor prin contact direct. O atare situație
o regăsim în cauzele privind cooperarea
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
judiciară internațională în materie penală,
când neajunsul distanței fizice este acoperit de
audierile prin videoconferință. Dat fiind faptul
că mobilitatea persoanelor se realizează cu
ușurință, iar circulația între state este facilă,
tot mai multe fapte nu se mai săvârșesc
exclusiv pe teritoriul unei țări, motiv pentru
care anchetarea și cercetarea lor necesită mai
multe resurse și efort. În acest sens, Legea
302/2004 privind cooperarea judiciară
internațională în materie penală [4] conferă
diverse posibilități în ceea ce privește
facilizarea îndeplinirii anumitor proceduri,
utilizarea tehnologiei pe parcursul audierii
persoanelor fiind una dintre acestea.
Contextele în care este necesară
audierea persoanelor aflate în detenție sunt
numeroase, însă procedura aducerii acestora
în fața instanței de judecată nu este nici pe
departe ușoară sau lipsită de riscuri. În astfel
de situații, când deplasarea lor nu se poate
realiza, utilizarea audierilor prin
videoconferință nu reprezintă doar un ajutor
pentru organele de urmărire penală ci și un
sprijin în ceea ce privește liberul acces la
justiție pentru persoanele private de libertate.
Astfel, potrivit Noului Cod de
Procedură Penală [5] ,,persoana aflată în
detenție poate fi audiată la locul de deținere
prin videoconferință, în cazuri excepționale și
dacă organul judiciar apreciază că aceasta
nu aduce atingere bunei desfășurări a
procesului ori drepturilor și intereselor
părților” [6]. Situațiile în care această
prevedere își găsește aplicabilitatea nu sunt
foarte des întâlnite în practică, însă folosirea
sistemului de videoconferință în cauze
punctuale dovedesc o utilitate incontestabilă.
Un exemplu în acest sens este cel al
infractorilor arestați sau deținuți în alt stat, iar
audierea se impune a se efectua cât mai rapid
[7].
În afara audierilor realizate prin
videoconferință, evoluția tehnologică și-a
adus aportul în ceea ce privește modul de
ascultare a persoanelor și prin posibilitatea
înregistrării audio-video a acestora. În această
materie, Noul Cod de Procedură Penală a
introdus anumite posibilități/obligații în
funcție de calitatea persoanei audiate în
procesul penal. Dacă în cazul
suspectului/inculpatului înregistrarea
120
audierilor prin mijloace audio-video
reprezintă o obligație (cu excepția situațiilor
în care dotarea tehnică nu permite acest
lucru), în cazul audierii martorilor are doar
caracter facultativ. În schimb, în cursul
judecății nu putem vorbi despre o alegere în
ceea ce privește înregistrarea audierilor,
acestea fiind obligatorii indiferent de calitatea
persoanei în cauză.
2. PERSPECTIVĂ CRIMINALISTICĂ
ȘI PSIHOLOGIE JUDICIARĂ
În anul 2021, în ghidul de bune practici
destinat Institutului Național al Magistraturii
[8], se face referire la conceptul de audiere
pozitivă, cu accent pe elemente de psihologie
și comunicare. În plus față de acestea, în
introducerea aceleiași lucrări se atrage atenția
cu privire la lipsa de instruire corepunzătoare
a celor care desfășoară audierile în cadrul
procesului penal, un aspect care impactează și
comportamentul persoanelor implicate în
audiere.
Problema pregătirii a fost sesizată la
nivel internațional atât în ceea ce îi privește pe
anchetatori, cât și pe avocați. Înregistrarea
audierilor a demonstrat că acuzații nu erau
reprezentați corespunzător, fapt ce a
determinat societățile de avocatură să creeze
cursuri de pregătire și un sistem de acreditare.
[9]
Conceptul de audiere pozitivă se
poziționează oarecum opus față de ancheta
clasică, așa cum este ea înțeleasă în sistemul
judiciar. Deși ancheta judiciară era sinonimă
în trecut cu activitatea de urmărire penală, cu
extindere și către cercetarea judecătorească
[10], practicienii făceau deseori referire la
anchetă ca la acea audiere efectuată prin
metode mai mult sau mai puțin coercitive.
Termenul de audiere al persoanelor este
folosit în prezent ca termen general, indiferent
de calitatea procesuală penală sau de faza
procesului penal, fiind considerat un termen
suficient de obiectiv. Interogatoriul descrie
mai mult faza adresării întrebărilor, iar
denumirea de interviu are o mai mică utilizare
pentru că este preluat prin traducere directă
din literatura de specialitate străină, acolo
unde este folosit mai mult pentru audierea
victimelor și martorilor. Definirea termenilor
121 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
este necesară atunci atunci când analizăm
comportamentul participanților la o audiere,
care poate fi înregistrată exclusiv digital, mixt
sau față în față, deoarece în funcție de sensul
termenilor înțelegem poziția celui care
efectuează audierea, anchetator sau
investigator.
Audierea pozitivă vine cu o atitudine de
deschidere față de persoana audiată și multe
dintre elementele clasice din tactica audierii
persoanelor nu-și mai găsesc aplicabilitatea,
așa cum vom vedea că se întâmplă și pe
parcursul audierilor înregistrate exclusiv
digital. Scopul audierilor devine acela de a
obține cât mai multe informații de la cel
audiat într-un cadru cât mai transparent și
într-un climat de siguranță. Audierea pozitivă
se pliază foarte bine pe contextul audierilor
înregistrate digital, confirmând direcția de
mers a acestei activități judiciare în prezent și
viitor.
Din cele expuse mai sus observăm că
accentul este pus pe modul în care este
efectuată audierea și mai puțin pe
comportamentul celor audiați. Indiferent de
calitatea procesuală și de sistemul de drept,
triada victima-autor-martor este universală și
modul de comportare este general valabil.
Cum vom vedea în rândurile următoare,
comportamentul celor din urmă este puțin
influențat de înregistrarea sau nu a audierilor
prin videofilmare.
Elementele de tactică criminalistică din
România sunt oarecum neschimbate de mai
multe decenii și segmentul audierii are
anumite similarități cu tehnica de
interogatoriu tip Reid, folosită încă de la
jumătatea secolului trecut. Deși tehnica Reid
este permanent contestată pentru caracterul
acuzator, multiple instanțe de judecată din
SUA s-au pronunțat în favoarea utilității și
menținerii acesteia ca instrument valid [11],
bucurându-se în continuare de popularitate și
largă întrebuințare.
Tactica ascultării persoanelor sau a
audierii, așa cum o regăsim în studiile
românești, prevede printre altele și folosirea
procedeelor precum întâlnirile surpriză,
audierea frontală, audierea încrucișată,
polițistul bun/polițistul rău, complexul de
vinovăție și pune mare accent pe duelul
judiciar. Totodată, elementele ce țin de
ambient și organizarea spațiului sunt des
menționate, deși în practica judiciară au fost
și sunt în continuare neglijate. Toate aceste
elemente au de suferit atunci când audierea
este înregistrată audiovideo sau se realizează
prin videoconferință. În concret, nu poate fi
introdusă ,,din greșeală” o persoană în camera
de audiere, polițistul rău nu va putea fi
suficient de autoritar pe cât și-ar dori, iar pe
birou nu se poate face paradă cu toate probele
atunci când e atacată frontal o situație. Mai
mult decât atât, în audierile realizate exclusiv
digital, audierea încrucișată ar putea
dezorienta în modul obiectiv orice persoană,
fără a-și putea atinge scopul tactic, acela de a
sparge rezistența la mărturisire, iar mediul
este cu greu în control și capătă un caracter de
transparentizare pe parcursul audierilor
înregistrate.
Prin proiectul P.A.C.E. din 1984, Marea
Britanie a legiferat obligativitatea înregistrării
audierilor suspecților, lucru care a conferit o
transaprență mai mare procesului de justiție și
materialele rezultate au putut fi examinate și
în scop de cercetare. [12] Tot în aceeași
perioadă, SUA a manifestat un interes pentru
aplicarea unei astfel de măsuri, iar într-un
raport al Departamentului de Justiție al SUA
din anul 1992 era prezentată situația după
folosirea tehnicii în cazurile de omor, din care
au rezultat câteva aspecte interesante. Dacă la
început investigatorii erau reticenți, ulterior s-
au convins de utilitatea înregistrării audierilor,
lucru care a facilitat o serie de schimbări
comportamentale. Investigatorii au fost
nevoiți să se pregătească tactic mai bine, să
fie atenți la limbajul folosit, la conduită, unii
chiar au susținut că au fost nevoiți să-și
schimbe și obiceiurile vestimentare, iar
atitudinea de încredere a crescut datorită
posibilității de a primi în timp real sugestii din
partea colegilor cu privire la anumite aspecte
necesare audierii. Referitor la persoanele
audiate, disponibilitatea acestora de a vorbi în
fața camerei a fost în proporție de 63,5 %,
însă au fost furnizate mai multe informații
incriminatoare, procentul fiind asemănător cu
cel de mai sus. [13]
Dacă pentru audierile înregistrate
audiovideo avem date suficiente, pentru cele
realizate exclusiv în format digital, cum sunt
cele prin videoconferință, experiența este mai
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
puțină și comportamentul persoanelor
implicate este mai puțin studiat. Spre
deosebirile de audierile față în față,
anchetatorul nu are control asupra mediului și
poziției persoanelor. O definiție clasică
definește comportamentului ca ,,maniera
specifică prin care organismul uman sau
animal este determinat să răspundă (printr-un
ansamblu de reacții) la solicitările mediului
extern și intern, căutînd ca prin acesta să se
adapteze la necesitățile nou intervenite [14]”.
Solicitările mediului extern sunt
reprezentate în astfel de cazuri de semnalul
audiovideo care se primește prin intermediul
unui monitor de la cel care face audiere, mult
reduse față de solicitările primite față în față.
Audierea pare să fie lipsită de stimuli
suficient de puternici pentru a declanșa un
răspuns de adaptare. Această lipsă impactează
atât conflictul dintre matricea morală și cea
infracțională, necesară identificării unui
posibil comportament nesincer, cât și tehncile
moderne de audiere, unde crearea unui raport
de calitate dintre anchetator și audiat este
esențial. Evaluarea comportamentului
nonverbal în sistem de videoconferință nu se
poate face complet pentru că indiciile vizuale
precum gesturile autoadaptative și mișcările
corpului de la torace în jos nu pot fi
surprinse. Privirea directă, atât de mitizată în
cultura evaluării comportamentului, are cel
mai mult de suferit pentru că cel care privește
în ochi interlocutorul printr-un ecran nu va
putea privi direct și camera video încât cel
care îl privește să se bucure la rândul său de
privitul în ochi. Cât despre acest lucru,
studiile au arătat că persoanele mincinoase
recurg deseori la privitul direct în ochi pentru
a încerca să convingă că ceea ce spun este
adevărat. Comportamentul verbal este cel mai
bine exploatat în sistem de videoconferință,
iar ezitările în discurs și caracteristicile vocii
precum ritm, latență, tonalitate, sunt ușor
decelate. ,,Mincinoșii tind să aibă o voce mai
pițigăiată și sunt mai înclinați să dea
răspunsuri tardive și implauzibile” [15]
Paul Ekman, psiholog de top și unul
dintre primii care au demonstrat legătura
dintre emoții și fizionomie, susținând că
expresiile faciale sunt înnăscute și nu
determinate cultural, a rezumat cele 3000 de
expresii faciale legate de emoții la 7 emoții
122
fundamentale, precum frica, tristețea,
dezgustul, fericirea, disprețul, surpriza și
mânia [16]. Comportamentul verbal poate fi
observat și prin audierile înregistrate digital,
însă există riscul de supraapreciere. În sistem
de videoconferință nu prea putem obține mai
mult decât limbaj verbal și parțial vizual,
indiferent dacă sunt vizionate direct sau prin
înregistrare. Având acest lucru în minte,
înregistrările audiovideo ale audierilor față în
față pot fi examinate și de alte persoane care
nu au participat la audiere, unde
comportamentul verbal și vizual pare că
devine ușor de examinat. Temeri cu privire la
acest lucru au fost exprimate încă de la
începutul utilizării înregisrărilor. În anul 1990
se considera că jurații se vor baza prea mult
pe semnele nonverbale, inclusiv modul în care
era poziționată camera de filmat se credea că
o să-i influențeze foarte mult. [17]
CONCLUZIE
Înregistrarea audiovideo a audierilor are
un istoric destul de recent la noi în țară, deși
era folosită și în trecut pentru cazurile mai
grave. Obligativitatea ei pentru suspecți și
inculpați a fost introdusă în urmă cu mai puțin
de zece ani. Dacă privim la experiența altor
state, putem observa că la început a existat o
reticența asupra acestor măsuri, apoi au fost
descoperite avantajele lor, iar acum aproape
că nu se mai poate concepe altfel. Așa cum a
fost prezentat și pe parcursul articolului,
rezistențe comportamentale au existat din
partea celor care efectuează ancheta și mai
puțin din partea celor audiați, asta și pentru că
cel aflat în poziția de a formula o declarație se
găsește într-o situație complet nouă, unde
prezența tehnicii de înregistrare poate fi
considerată ca făcând parte integrantă din
mediu. Cadrul de referință al unei audieri a
fost schimbat pentru organele îndrituite să
facă acest lucru și a fost nevoie să se adapteze
comportamental și chiar tactic.
Se menține și în prezent temerea că nu
se poate audia corespunzător în condiții de
videofilmare, însă înțelegerea unor elemente
precum ,,chestionarea nu e nedreptă doar
pentru că este făcută într-un mod
perseverent” [11] permite în continuare
folosirea elementelor clasice de tactică pe
123 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
parcursul audierilor de acest fel, însă într-un
context de protejare a drepturilor omului și de
eliminarea a tendințelor opresive.
Este natural ca modul de audiere să țină
cont de noile realități sociale și să fie în ton cu
descoperirile din tehnică și din registrul
comportamentului uman. Studierea
comportamentului a preocupat omenirea din
cele mai vechi timpuri și până în prezent, iar
noutățile tehnologice, precum biofeedback-ul,
vin și mai mult în sprijinul acestor cercetări.
Dezvoltarea tehnologică nu e în opoziție cu
aflarea adevărului în procesul de probațiune și
oricare nouă tehnologie trebuie folosită în
favoarea scopului urmărit.
Întrucât necesitățile sociale au făcut ca
audierile să se desfășoare în unele cazuri
exclusiv digital, poate că stimulii ar trebui
provocați prin noi tehnici de audiere, iar
modificările comportamentale să fie
înregistrate și altfel decât printr-o simplă
cameră video amplasată în fața unui monitor.
Reacțiile comportamentale sunt universale și
pentru a le provoca avem nevoie de stimuli,
aspecte care vor deschide noi orizonturi în
ceea ce privește comportamentul celor care
efectuează audierea și mai ales asupra
pregătirii lor.
Indiferent de măsura corectitudinii
politice spre care tinde procesul audierii,
tendința de evaluare a comportamentul uman
va continua, aspect care necesită o bună
pregătire a celor care efectuează aceste
activități și noi tehnologii care să vină în
sprijinul lor, toate cu respectare demnității
umane și a principiilor de drept.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
[40] Stancu Emilian, Tratat de
Criminalistică, ed.V-a. Editura Universul
Juridic, București, 2010, p. 463. apud.
Volonciu N., Tratat de drept procesual penal,
Ed. Paideea, București, 1997, p. 169.
[41] Pivniceru Mona-Maria, Luca, Cătălin și
alții, Ghid de audiere a copilului în proceduri
judiciare, Editura Hamangiu, București, 2009,
p. 188.
[42] Legea 114 din 28 aprilie 2021 privind
unele măsuri în domeniul justiției în contextul
pandemiei de COVID-19 publicată în
Monitorul Oficial nr. 457 din 29 aprilie 2021.
[43] Legea nr. 302 din 26 iunie 2004 privind
cooperarea judiciară internațională în materie
penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 411
din 27 mai 2019.
[44] Legea nr. 255/2013 pentru punerea în
aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de
procedură penală și pentru modificarea și
completarea unor acte normative care cuprind
dispozițiile procesuale penale (M.Of. nr. 515
din 14 august 2013).
[45] Art. 106 (2) ibidem.
[46] Volonciu Nicolae, Uzlău Andreea-
Simona și alții, Noul Cod de procedură
penală comentat- ediția a 3-a adăugită și
revizuită, Editura Hamangiu, București, 2017,
p. 296.
[47] Cazan Elena, Matei Daniela, Gavriș
Radu, Budăi, Remus-coordonator, Tactica
audierii în procesul penal: ghid de bune
practice, Editura Măiastra, Târgu Jiu 2020, p.
7.
[48] Williamson, Tom, Investigative
interviewing Willan Publishing, Devon, 2006,
p. 155.
[49] Mitrofan Nicolae, Zdrenghea Voicu,
Butoi Tudorel, Psihologie Judiciară, Casa de
Editură și Presă ,,Șansa”, București, 1994, p.
147.
[50] Buckley P. Joseph, Clarifying
Misrepresentations About Law Enforcement
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
Interrogation Techniques, John E. Reid and
Associates, Inc. Chicago, 2019, p. 35.
[51] Bull Ray Valentine, Tim Williamson
Tom, Handbook of psychology of
investigative interviewing: current
developments and future directions, John
Wiley & Sons, Ltd., Publication, 2009, p.
236.
[52] Geller A. William, Police videotaping
of suspect interrogations: A Preliminary
Examination of Issues and Practices, Police
Executive Research Forum, Washington,
1992, p. 70.
[53] Ciofu, Ioan, Comportamentul simulat
(Cercetări psihofiziologice experimentale),
Editura Academie Republicii Socialiste
România, București, 1974, p. 13.
[54] Vrij Alder, Detecţia minciunii şi a
comportamentului simulant: dileme şi
oportunităţi, Cluj, Editura ASCR, 2012, p.
131.
[55] Meyer Pamela, Cum recunoști
minciuna. Tehnici dovedite de detectare a
înșelătoriilor, de înțelegere a caracterelor și
de determinare a adevărului, Editura Litera,
București, 2018, p. 71.
[56] Gudjonsson Gisli, The psychology of
false confession. Research and Theoretical
Issues. The psychology of interrogations,
confessions and testimony, Ed. John Wiley &
Sons Ltd, London-England, 1992, p. 40.
124
 UNELE CONSIDERAȚII PRIVIND NOȚIUNEA DE „VICTIMĂ” A
CYBERBULLYING-ULUI

SOME CONSIDERATIONS REGARDING THE NOTION OF VICTIM OF

CYBERBULLYING
Lector univ. dr. Oana CHICOȘ
Facultatea de Drept și Științe Administrative,
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Galați, România
oana.chicos@ugal.ro

REZUMAT :Cyberbullying-ul sau violența cibernetică, astfel cum este deunumită de prevederile
Legii nr. 106/2020, a devenit un fenomen destul de complex în ultimii ani, datorită dezvoltării continue a
tehnologiei și a apriției mai multor site-uri de socializare, pe care persoanele le frecventează zilnic. Acest
fenomen consider că perpetuează comportamentul agresiv, ce duce atât la încălcarea dreptului la viață
privată a persoanelor cât și la contaminarea vieții din punct de vedere psihologic.în această eră a
„tehnologizării” sau „computerizării” societăți, carcateristici precum anonimitatea, rapiditatea și costurile
foarte reduse ale sistemelor informatice, au contribuit la definirea acestei activități ilicite ce aduce atingere
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, precum și asupra impactului asupra societății. În
comparație cu bullying-ul sau hărțuirea propriu-zisă, cyberbullying-ul poate avea urmări mai grave asupra
victimei, agresorul putând în această formă să profite de așa numita protecție oferită de mediul online,
ajungând să săvârșească anumite acțiuni, pe care un le-ar fi dus la îndeplinire în viața reală.
CUVINTE CHEIE : violență cibernetică, dreptul la siguranță, comportament agresiv, victimă.
ABSTRACT : Cyberbullying or cyber violence, as it is called by the provisions of Law no. 106/2020,
has become a rather complex phenomenon in recent years, due to the continuous development of technology
and the appreciation of several social networking sites, which people visit daily. This phenomenon
perpetuates aggressive behavior, which leads to both violations of people's right to privacy and
psychological contamination of life. In this era of „technological" or „computerized" society, features such
as anonymity, speed and cost very low levels of information systems, have contributed to the definition of this
illicit activity that infringes on fundamental human rights and freedoms, as well as on the impact on society.
Compared to bullying or harassment itself, cyberbullying can have more serious consequences on the victim,
the aggressor being able in this form to take advantage of the so-called protection offered by the online
environment, ending up committing certain actions, which a it would have been fulfilled in real life.
KEYWORDS : cyberbullying, the right to safety, aggressive behavior, victim.

ul este cunoscut ca o formă repetată de

INTRODUCERE
Cyberbullying-ul sau hărțuirea
cibernetică este, după cum sugerează însuși
numele atribuit fenomenului, o formă de
hărțuire, doar că intimidarea se realizează prin
intermediul mijloacelor electronice.
Cuvântul „bully” vine din engleză şi
înseamnă „huligan”, aspect care relevă faptul
că respectivul încalcă regulile şi are un
comportament antisocial. Cu toate că
termenul de bullying nu are o traducere exactă
în limba română, acesta se poate asocia cu
noțiuni precum terorizare, brutalizare,
hărțuire. În literatura de specialitate, bullying-
agresiune, prin care făptuitorul își persecută,
rănește, intimidează victima verbal, relațional
și/sau fizic.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. h)
din Legea nr. 217/2003, „violența cibernetică
-hărțuire online, mesaje online instigatoare la
ură pe bază de gen, urmărire online,
amenințări online, publicarea
nonconsensuală de informații și conținut
grafic intim, accesul ilegal de interceptare a
comunicațiilor și datelor private și orice altă
formă de utilizare abuzivă a tehnologiei
informației și a comunicațiilor prin
intermediul calculatoarelor, telefoanelor
mobile inteligente sau altor dispozitive

125 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII

similare care folosesc telecomunicațiile sau
se pot conecta la internet și pot transmite și
utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu
scopul de a face de rușine, umili, speria,
amenința, reduce la tăcere victima.”
În Codul penal român este incriminată
hărţuirea ca fiind fapta celui care, în mod
repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un
interes legitim, o persoană ori îi
supraveghează locuinţa, locul de muncă sau
alte locuri frecventate de către aceasta,
cauzându-i astfel o stare de temere, la care se
adaugă hărțuirea prin efectuarea de apeluri
telefonice sau comunicări prin mijloace de
transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă
sau conţinut, îi cauzează o temere unei
persoane.
Acest fenomen, a constituit un interes
din partea cercetătorilor încă din anii 1970,
însă, a început să devină într-adevăr o
problemă odată cu apariția internetului și cu
dezvoltarea mijloacelor de comunicație,
respectiv începând cu anii 1990, moment în
care, tot mai multe sinucideri aveau drept
cauză principală bullying-ul.
Tot mai mulți specialiști au început să
scrie despre fenomenul de bullying și
implicațiile sale, astfel încât, dacă în anul
2000, pe site- ul The Web of Science existau
126 de rezultate referitoare la subiectul de
bullying, în anul 2014 acest număr a fost de
aproximativ 5 ori mai mare, cuprinzând peste
10.000 de articole pe această temă. [1]
Termenul de cyberbullying a fost dat de
Bill Belsey, în opinia căruia cyberbullying-ul
implică utilizarea tehnologiilor informaţionale
şi comunicaţionale pentru a sprijini un
comportament deliberat, repetat şi ostil,
desfăşurat de către un individ sau un grup,
care este destinat să aducă prejudicii altor
persoane.
O altă definiție a cyberbullying-ului se
referă la diferite forme de abuz psihologic
comis prin acte de hărțuire, transmise prin
tehnologiile de informare și comunicare, cum
ar fi internetul, telefonul mobil sau rețelele de
tip wireless ori bluetooth. Acestea sunt acte
de violență și se fac în scopul amenințării,
intimidării sau insultării victimelor și au un
caracter repetitiv, putând fi comise atât de
către indivizi, cât și de grupuri de persoane.
Totodată, diferite publicații asociază termenul
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
de cyberbullying doar cu situațiile în care
părțile implicate sunt copii sau adolescenți, în
timp ce, în cazul adulților se atribuie termeni
distincți, precum cyber-harrasment sau
cyberstalking. [1]
În comparație cu hărțuirea propriu-zisă,
cyberbulling-ul poate avea efecte mai grave
asupra victimei, agresorul profitând de
aparenta protecție oferită de anonimat,
ajungând să săvârșească anumite acțiuni pe
care, de cele mai multe ori, în viața reală, nu
le-ar fi adus la îndeplinire.
Agresiunea din mediul online
compromite viața personală a victimei și se
remarcă prin câteva elemente distinctive, cum
ar fi: în timp ce unele agresiuni sunt destul de
explicite, spre exemplu, vătămarea corporală
sau distrugerea bunurilor, se întâmplă ca
hărțuirea cibernetică să fie detectată cu
dificultate, iar cei care sunt agresați se pot afla
în situația în care să nu cunoască cine
perpetuează acest comportament; informațiile
po t fi partajate atât de ușor și rapid, încât
limitarea sau oprirea mesajelor negative este
cu atât mai dificilă, iar persoana agresivă nu
vede răspunsul imediat al victimei sale,
vătămarea produsă și repercusiunile faptelor
sale. [2]
În ceea ce privește studierea
fenomenului, observăm că permite
identificarea a trei roluri marcante și anume:
cyberbully/agresorul, ținta/victima și martorii.
Deloc de neglijat este faptul că un
număr mare de victime ale cyberbullying-
ului sunt hărțuite online de agresori pe care îi
cunosc în viața reală, ceea ce înseamnă că
cyberbullying-ul poate fi însoțit și de
hărțuirea „clasică” în mediul școlar, la muncă
sau pe stradă. [3]
1. Amenințarea online
Infracțiunea de amenințare este
incriminată în Codul penal, în capitolul
denumit Infracțiuni contra libertății persoanei
și constituie, potrivit art. 206, fapta de a
amenința o persoană cu săvârșirea unei
infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare
îndreptate împotriva sa ori a altei persoane,
dacă este de natură să îi producă o stare de
temere. [4]
126
 În ceea ce privește extinderea sferei
persoanelor care beneficiază de protecție
juridică, este conturat faptul că, în anumite
situații, legăturile de rudenie sau de afinitate
dintre părți, nu sunt suficiente pentru a
justifica existența unei stări reale de alarmare,
iar în alte cazuri, urmarea imediată avută în
vedere de legiuitor poate să se nască din alte
legături afective, considerate la fel de
relevante pentru punerea în pericol a libertății
psihice a unei persoane.
Astfel că, în aceste situații, instenaței îi
revine sarcina de a aprecia, în funcție de
datele speței, dacă fapta era sau nu de natură
să îi producă persoanei amenințate o stare de
temere.
De observat este faptul că, o asemenea
incriminare, care ocrotește o componentă
esențială a libertății individuale, reprezentată
de libertatea psihică și siguranța persoanei, se
impunea să își găsească aplicabilitatea, în
egală măsură, și asupra faptelor din mediul
virtual. În literatura de specialitate, s-a
demonstrat, în repetate rânduri, că persoana a
cărei libertate morală este afectată își pierde
liniștea, se preocupă în permanență de ceea ce
i s-ar putea întâmpla, iar această stare se
manifestă în mod negativ asupra tuturor
aspectelor vieții.
Specificul amenințării în online, dată
fiind lipsa pericolului fizic imediat (deși
amenințarea nu se limitează la fapte violente),
ar presupune ca aceasta să fie serioasă și
suficient de gravă, astfel încât să poată
provoca o stare de temere persoanei
destinatare. În mediul online și pe social
media, caracterul serios al amenințării trebuie
analizat cu mare atenție, având în vedere că
doctrina arată că amenințările adresate în
glumă nu pot fi considerate infracțiuni. [5]
Pornind de la condiția legată de
producerea unei stări de temere, se subliniază
faptul că amenințarea ar trebui să vizeze o
persoană determinată sau cel puțin
determinabilă, care să poată fi considerată o
potențială victimă. [6]
Dat fiind faptul că acțiunea incriminată
se răsfrânge asupra unui drept subiectiv,
infracțiunea se consumă în momentul când
victimei, luând cunoștință de amenințare, i se
produce starea de temere și astfel i se răpește
libertatea morală. Fapta poate lua caracterul
127 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
unei infracțiuni continuate atunci când, spre
exemplu, făptuitorul se hotărâște să supună
victima la un regim de persecuții morale și, în
vederea realizării acestei hotărâri, îi adresează
mesaje de amenințare în fiecare zi. [7]
În majoritatea cazurilor de
cyberbullying, agresorii își cunosc victimele
prin prisma conținuturilor postate de acestea
pe rețelele de socializare, la care au acces
doar online.
În oricare dintre formulele preferate de
legiuitor însă, este cert că reglementarea
infracţiunilor din mediul digital este o
necesitate pentru peisajul infracţional
autohton, chiar şi pentru simplul motiv că, din
punct de vedere statistic, faptele ilicite de
natură informatică ocupă poate cel mai
important loc în cadrul formelor de
infracţionalitate, cu arie de comitere ce
depăşeşte teritoriul naţional.
2. Intimidarea online
În urma unei analize a mediilor prin
care se poate propaga intimidarea, rețelele
sociale reprezintă o pondere semnificativă,
este important de menționat faptul că, Înalta
Curte de Casație și Justiție a stabilit printr-o
decizie că postările de pe rețelele de
socializare îndeplinesc exigența juridică
privind spațiul public, având în vedere
vastitatea acestui spațiu, precum și faptul că
nu poate fi controlat, iar persoana care
distribuie un anumit conținut nu deține în
proprietate spațiul de publicare respectiv.
De asemenea, instanțele au reținut că
rețeaua de socializare, prin natura sa are un
character public, orice persoană fiind liberă să
se înscrie și să devină utilizator. Așadar,
oricine poate vedea conținutul distribuit, fiind
accesibil publicului larg, prin preluarea și
diseminarea sa pe internet.
Tribunalul București a reținut faptul că
în mediul online trebuie analizate foarte atent
limitele dreptului la libertatea de exprimare.
În încercarea de a aprecia linia de departajare
între libertatea de exprimare a unei persoane
și dreptul la imagine al celeilalte, instanța a
enunțat anumite direcții cu caracter general, și
anume „libertatea de exprimare este
inviolabilă, singura ingerință în exercitarea
acesteia fiind în sensul că prin aceasta nu se
poate aduce atingere demnității, onoarei, vieții
private sau dreptului la propria imagine. Prin
urmare este necesar să existe un echilibru
între exercițiul dreptului la liberă exprimare,
pe de o parte, și protecția intereselor sociale și
ale drepturilor individuale ce aparțin altor
persoane, pe de altă parte.” [8]
Dacă în anumite state ale lumii
fenomenul criminalității cibernetice, care se
manifestă prin abuzurile online și care aduce
atingere drepturilor și libertăților civile, poate
fi ținut sub control, ca urmare a limitărilor
deja existente, pe de altă parte, în România,
legiuitorul trebuie să asigure ajustarea
legislației naționale privind reglementarea
juridică a spațiului cibernetic.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și
Justiție a decis, chiar la începutul anului 2021,
că fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o
reţea de socializare deschisă publicului,
folosind ca nume de utilizator numele unei
alte persoane şi introducând date personale
reale care permit identificarea acesteia,
precum informaţii, fotografii şi imagini video,
întruneşte două dintre cerinţele esenţiale ale
infracţiunii de fals informatic prevăzută în art.
325 din Codul penal, respectiv cea ca acţiunea
de introducere a datelor informatice să fie
realizată fără drept şi cea ca acţiunea de
introducere a datelor informatice să aibă ca
rezultat date necorespunzătoare adevărului.
[9]
1. NOȚIUNEA DE VICTIMĂ
Victima cyberbullying-ului este
persoana care suferă un prejudiciu al sănătății
sau integrității sale fizice și/sau psihologice ca
urmare a unei fapte ilicite săvârșite de
altcineva prin intermediul internetului sub
forma agresării online, a hărțuirii, intimidării
sau expunerii la conținut obscen. [10]
Noţiunea de victimă își are originea în
concepţiile religioase timpurii despre
suferinţă, sacrificiu și moarte. Această
concepere a victimei era răspîndită în
civilizaţiile antice, în deosebi în Babilonia,
Palestina, Grecia și Roma.
Victimă poate fi considerat omul căruia
i-a fost cauzat un prejudiciu fizic (vieţii,
sănătăţii și libertăţii fizice), moral (umilirea
cinstei și demnităţii) sau material în urma
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
acţiunilor altor persoane, comportamentului
său, evenimentelor ori întâmplărilor
nenorocite. [11]
Consecințele agresiunilor pe internet
sunt multiple, cercetările au demonstrat o
serie de efecte grave, victimele agresiunilor
având în comun încredere de sine scăzută,
nesiguranţă, anxietate, neadaptare, experienţe
negative în relaţiile sociale, frustrare, furie,
depresie, ba chiar și gânduri suicidale
crescute.
În ceea ce privește gradul de pericol
social care este determinat de acest fenomen,
se afirmă că agresiunile online sunt chiar mai
nocive decât agresiunile obișnuite, întrucât
victima online, în urma agresiunilor, poate
începe să își evite prietenii, activitățile, etc.
În ceea ce privește profilul psiho-social
al victimei, aceasta dispune de un grad de
vulnerabilitate victimală condiţionat de o
multitudine de factori, precum: vârsta, sexul,
pregătirea socioculturală, IQ, caracteristici
psihocomportamentale.
Astfel, vulnerabilitatea are o structură
complexă, în care predispunerile sunt
actualizate de o situaţie concretă și se
formează premise pentru cauzarea daunelor.
[10]
Cele mai puternice efecte se reflectă
asupra copiilor, care pe măsură ce vor crește,
vor dezvolta și traumele suferite în copilărie.
Consecințele manifestărilor agresive se
reflectă asupra factorului uman, astfel încât
impactul faptelor se extinde asupra a tot ceea
ce înseamnă viața unui individ, după
următoarea clasificare:
a) Efecte la nivel social:
- diminuarea dorinței de a comunica și
socializa, atât în mediul online, cât și în viața
reală, motiv pentru care unele victime pot
alege să se izoleze de societate;
- comportament necorespunzător în
societate, victimele putând acționa agresiv sau
prezenta complexe a căror manifestare inhibă
socializarea;
- absenteismul – copiii sau adolescenții
agresați în mediul virtual refuză să meargă la
școală pentru a evita întâlnirea cu unii colegi,
care au vizualizat sau citit mesajele denigrante
distribuite pe internet de către agresor.
128
 b) Efecte la nivel emoțional:
- comportament agresiv sau depresie,
cauzate de reacțiile celor din jur la postările
agresorului cu privire la victimă;
- frică și anxietate, determinată de
impresia victimei că este urmărită permanent
de agresor sau că urmează un nou atac la
adresa sa;
- îmbufnare – adolescentul este mereu
nemulțumit și supărat, refuzând să participe la
activități de grup sau cu caracter social.
c) Efecte la nivel fizic:
- rănirea fizică pricinuită de agresorul
cu care victima s-a întâlnit ulterior față în față;
- sinuciderea – în anumite cazuri
extreme, victima, izolată și refuzând să ceară
ajutor din exterior, recurge la a-și lua viața, fie
din convingerea că este singura modalitate de
a opri agresorul, fie pentru că nu mai poate să
îndure tratamentul abuziv al agresorului sau
reacțiile celor din jur. [1]
Potrivit unui studiu publicat de
Bitdefender, patru din cinci adolescenți cu
vârsta sub 18 ani din România spun că au fost
ținta hărțuirilor în mediul online. Principalele
arme de atac folosite pe internet pentru a
agresa victimele se leagă de înfățișare și felul
în care se îmbracă (67%). Alte motive
frecvente pentru care tinerii sunt hărțuiți sunt
hobby- urile și preocupările de zi cu zi (30%),
situația materială a familiei din care provin
(13%), rezultatele de la școală (12%) și
orientarea sexuală (8%). Două treimi dintre
cei hărțuiți nu au povestit nimănui despre
incident, tinerii invocând motive precum
teama, lipsa de încredere că ar putea schimba
ceva sau faptul că nu au crezut că e necesar să
implice și alte persoane, deși au fost afectați
în mod direct de incident. [12]
Tot Bitdefender a demarat campania
#nutastaură, menită să crească nivelul de
conștientizare asupra fenomenului
cyberbullying în România și a efectelor
nocive pe care îl poate avea asupra tinerilor.
Obiectivul campaniei este strângerea a 50.000
de semnături în cadrul petiției online pentru a
lansa un buton de Facebook reactions –
Butonul contra cyberbullying, care ar purta
semnificația simbolică de sancțiune socială.
Ar fi pasul atât de important de la privitor
indiferent, la privitor care trage un semnal de
alarmă asupra fenomenului. [13]
129 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
Astfel, se poate observa că
preponderant, victimele acestui fenomen sunt
tinerii, respectiv „copii și adolescenți cu un
respect de sine redus, timizi, retrași, lipsiți de
apărare și, în general, fără prieteni.” [14]
Consecințele psihologice ale victimei,
deseori sunt greu de detectat de către familii,
întrucât, din cauza lipsei de comunicare dintre
tineri și părinți, aceștia nu dezvăluie hărțuirile
la care sunt supuși în mediul online.
CONCLUZII
Provocarea cea mai importantă
îndreptată împotriva dreptului la viața privată,
este reprezentată în mod neechivoc de rețelele
sociale, dar și de protecția datelor cu caracter
personal, întrucât mijloacele de comunicare
informatică au început să ocupe un loc
important în viața de zi cu zi a indivizilor,
fapt pentru care, dreptul la viață privată va
cunoaște încercări de violare dintre cele mai
intruzive.
Pentru a putea preveni aceast fenomen,
trebuie înțeles faptul că, aducerea la
cunoștința indivizilor, este imperios necesară,
în această „luptă” împotriva intimidărilor
privind bunăstarea fizică, mentală și morală a
indivizilor, precum și în ceea ce privește
exploatarea și abuzurile sexuale pe internet și
a altor forme de criminalitate informatică.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
[57] Dobre I., Enăchescu E., Cyberbullying –
o problemă majoră favorizată de un cadru
legislativ deficitar, https://cig.ase.ro/wp-
content/uploads/2016/06/7-Dobre.pdf.
[58] UNICEF, Cyberbullying: Ce este și cum
îi punem capăt?
https://www.unicef.org/romania/ro/pove%C8
%99ti/cyberbullying-ce-este-%C8%99i-cum-
%C3%AEi-punem-cap%C4%83t.
[59] Lile R., Assessing Cyberbullying
Perceptions,
https://www.researchgate.net/publication/320
020872_Assessing_Cyberbullying_Perception
s.
[60] Codul Penal. Codul de procedură
penală, Ed. Universul Juridic, București,
2018, p. 82.
[61] Cioclei V., Drept penal. Partea specială
I. Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni
contra patrimoniului, ed. a IV-a, Ed. C. H.
Beck, București, 2019.
[62] Hernean D., Ce infracțiuni pot fi comise
în mediul online și social media, juridice.ro
https://www.juridice.ro/689627/ce-
infractiuni-pot-fi-comise-in-mediul-online-si-
social-media.html.
[63] Ivan G., Ivan M.C., Drept penal. Partea
specială conform noului Cod penal, ed. a III-
a, Ed. C.H. Beck, București, 2017.
[64] http://www.rolii.ro/hotarari/598a7e61e4
9009886f00083d.
[65] Dorin I., Prin HP ÎCCJ a decis: crearea
de conturi false pe rețelele sociale poate fi
considerată infracțiune de fals informatic,
https://www.avocatu.ro/prin-hp-iccj-a-decis-
crearea-de-conturi-false-pe-retelele-sociale-
poate-fi-considerata-infractiune-de-fals-
informatic/.
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
[66] http://www.soros.md/files/publications/
documents/Studiu%20Siguran%C8%9Ba%20
online-Olga%20Morozan%20PFI.pdf.
[67] https://old.criminology.md/suport/sup30
.pdf.
[68] BITDEFENDER, 80% dintre
adolescenți au fost hărțuiți pe internet.
Aspectul fizic, pasiunile și situația materială,
principalele motive,
https://www.bitdefender.ro/news/80-dintre-
adolescenti-au-fost-hartuiti-pe-internet-
aspectul-fizic-pasiunile-si-situatia-materiala-
principalele-motive-3393.html.
[69] Palade O., Cyberbullying în România:
câți copii sunt hărțuiți pe internet, start-up.ro,
https://start-up.ro/cyberbullying-in-romania-
cati-copii-sunt-hartuiti-pe-internet/.
[70] Drăgulinescu A., Cyberbullying –
hărțuitorii din spatele ecranului,
https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/2921/c
yberbullying-%E2%80%93-
h%C4%83r%C8%9Buitorii-din-%20spatele-
ecranului/cyberbullying.
130
 TACTICA ACȚIUNILOR DE URMĂRIRE PENALĂ:
NOȚIUNE, CONȚINUT, SISTEM

TACTICS OF CRIMINAL PROSECUTION ACTIONS:

NOTION, CONTENT, SYSTEM

Dr. Vitalie JITARIUC, Șef al Secției nr. 1 (Investigații criminale)

a Direcției Investigații „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații al
Inspectoratului General al Ministerului Afacerilor Interne, Republica Moldova
vjitariuc@gmail.com

REZUMAT: Tactica criminalistică reprezintă un sistem de teze științifice și recomandări elaborate în

baza acestora, privind organizarea și planificarea urmăririi penale, determinarea comportamentului
persoanelor antrenate în probatoriul procesual-penal și a procedeelor concrete ale acțiunilor de urmărire
penală, orientate spre colectarea și examinarea probelor, spre stabilirea cauzelor și condițiilor care au
contribuit la săvârșirea infracțiunii. Tactica criminalistică și criminalistica în ansamblu au apărut și se
dezvoltă ca un domeniu al științei care oferă asistență organelor de drept în lupta cu infracționalitatea. Ea
are misiunea de a eficientiza această activitate, de a soluționa diverse sarcini legate de prevenirea,
investigarea și descoperirea infracțiunilor. Lupta cu infracționalitatea reprezintă și ea o sursă de dezvoltare
și apreciere a tacticii criminalistice, a prevederilor și recomandărilor elaborate de aceasta. Tactica
acțiunilor de urmărire penală este chemată să asigure eficiența maximă a acestora în condițiile respectării
stricte a normelor de drept. Or, realizarea acestui obiectiv presupune o anumită structură a tacticii
acțiunilor de urmărire penală, un anumit sistem și conținut.
CUVINTE-CHEIE: criminalistică, tactică, acțiune de urmărire penală, ofițer de urmărire penală,
probe, probatoriu, sistem, metode, procedee, proces penal, categorii, urme, etapă, principiu, planificare,
dinamism, cunoaștere, adevăr, lolectare, apreciere, fixare.
ABSTRACT: Forensic tactics is a system of scientific theses and recommendations, developed based
on these theses, concerning the organization and planning of criminal prosecution, determining the behavior
of persons involved in criminal evidence and specific procedures of criminal prosecution, aimed at collecting
and examining evidence, establishing the causes and conditions that contributed to the commission of the
crime. Forensic tactics, in fact, like forensics as a whole, has emerged and is developing as a field of science
that provides assistance to law enforcement agencies in the fight against crime. It has the mission to
streamline this activity, to solve various tasks related to the prevention, investigation and detection of
crimes. The fight against crime is also, in turn, a source of development and appreciation of forensic tactics,
and of provisions and recommendations developed by it. The tactics of criminal prosecution actions is called
to ensure its maximum efficiency in the conditions of strict observance of the legal norms. However, the
achievement of this goal presupposes a certain structure of the tactics of criminal prosecution actions, a
certain system and content.
KEYWORDS: forensics, tactics, criminal prosecution action, criminal prosecution officer, evidentiary
items, evidence, system, methods, procedures, criminal trial, categories, traces, stage, principle, planning,
dynamism, knowledge, truth, collecting, appreciation, recording.

Conceptul de „tactică” este vast și alte domenii de activitate, în special acolo

amplu, fiind aplicat pe larg în multe domenii
ale vieții. Pentru prima dată, noțiunea de
„tactică” și-a făcut apariția în doctrina
militară, cunoscând o dezvoltare unilaterală
dictată de starea de luptă armată, în care
părțile urmăreau obiectivul niminicii
inamicului și păstrării proprilor forțe.
Utilizarea acestei noțiuni s-a făcut simțită și în
unde persistau elemente de luptă, de
împotrivire, de rezistență, de căutare a
adevărului în condiții de creare sau înlăturare
a piedicilor, a obstacolelor [1, p. 166].
Ca parte integrantă a criminalisticii,
tactica criminalistică reprezintă un ansamblu
de teze științifice, metode și procedee
specifice destinate organizării și guvernării

131 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII

anchetei penale, pregătirii și desfășurării în
condiții optime a activităților de urmărire
penală în vederea constatării la timp și cu
certitudine a faptelor ce constituie infracțiuni,
a identificării făptuitorilor și determinării
împrejurărilor în care s-a activat. Din definiția
enunțată rezultă două probleme esențiale ale
tacticii criminalistice: cea a metodelor de
organizare și conducere a activității de
urmărire penală și cea a procedeelor de
pregătire și desfășurare a activităților
procedurale de colectare și utilizare a probelor
necesare pentru dovedirea faptei penale și
vinovăției celor care au comis-o.
Procedeele specifice destinate pregătirii
și efectuării actelor de urmărire penală se
numesc procedee tactice. Prevederile
științifice privind alegerea și modul de
aplicare a lor, în funcție de situațiile cauzelor
concrete în cercetare, de modul de comportare
a persoanelor implicate în proces, au fost
calificate drept recomandări tactice [2, p.
266].
Tactica acțiunilor de urmărire penală
întotdeauna a reprezentat un sistem (complex)
de procedee tactice, care include cele mai
eficiente și raționale modalități de efectuarea
acțiunilor de urmărire penală și, respectiv, de
comportament ale ofițerului de urmărire
penală [3, p. 5].
Autorul S. Doraș atenționează că
metodele și procedeele ce constituie tactica
criminalistică au la bază realizările științei
referitor la organizarea muncii, logica și
psihologia judiciară, reflectând, totodată,
experiența pozitivă a organelor competente în
materie. Astfel, datele cu privire la
organizarea științifică a muncii constituie
reperul metodelor și procedeelor de
planificare și conducere a activităților de
urmărire penală, mobilizare și folosire
rațională a forțelor și mijloacelor necesare
pentru realizarea scopului urmăririi penale – a
descoperi la momentul oportun și sub toate
aspectele infracțiunile săvârșite. Principiile
logice ale activității spirituale umane stau la
baza procedeelor tactice privind pregătirea și
efectuarea cercetării la fața locului,
percheziției, ridicării de obiecte și înscrisuri, a
tuturor activităților și actelor de cercetare, a
căror firească desfășurare reclamă un anumit
nivel de gândire, aplicarea raționamentelor
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
logice de analiză și sinteză, modelare și
comparare, inducție și deducție. În baza
mecanismelor psihologice implicate în
comportarea umană, inclusiv a persoanelor
culpabile sau participante la procesul de
cercetare, se stabilesc procedeele tactice de
audiere în cadrul interogatoriului, prezentării
spre recunoaștere, confruntării etc. [2, p. 266].
Profesorul M. Gheorghiță e de părere că
obiectul tacticii criminalistice, ca și al oricărui
alt domeniu al cunoașterii științifice, îl
constituie, pe de o parte relevarea legităților
logice și psihologige, proprii cercetării
infracțiunilor, iar, pe de altă parte, ținând cont
de legitățile relevante, elaborarea tezelor și
procedeelor argumentate științific, comune
pentru diferite categorii de procese penale,
menite să asigure eficiența optimă a activității
organelor de urmărire penală și speciale de
investigație în timpul realizării sarcinilor
trasate. Tezele tactice generale, elaborate de
tactica criminalistică, constituie niște
recomandări cu caracter general, întemeiate
științific, conform cărora trebuie să acționeze
ofițerul de urmărire penală și ofițerul de
investigații în procesul cercetărilor
criminalistice ale infracțiunilor cu scopul de a
asigura eficacitatea descoperirii infracțiunilor.
Ele se pot referi la întreaga activitate a
organelor de urmărire penală, la anumite
direcții ale acesteia, la unele acțiuni de
urmărire penală sau măsuri speciale de
investigație. Exemple de astfel de teze
generale sunt, în special, recomandările
despre modalitatea organizării cercetării,
planificării, interacțiunii, despre necesitatea
stabilirii în cursul audierilor a contactului
psihologic cu persoana respectivă etc. Tactica
criminalistică pune la dispoziția organelor de
urmărire penală un ansamblu de procedee
criminalistice eficiente întru stabilirea
adevărului. Această disciplină mai cuprinde
recomandările tactice de efectuare a unor
variate acțiuni de urmărire penală. Ea se
constituie din decizii tactice, procedee tactice,
operațiuni tactice și combinații tactice, care se
bazează pe datele obținute în cadrul cercetării
cauzei concrete [4, p. 9; 5, p. 292].
Obiectul, sistemul și sarcinile tacticii
acțiunilor de urmărire penală sunt cu mult mai
largi în comparație cu sarcinile și modalitățile
realizării lor în practica de urmărire penală.
132
Din acest considerent, nu împărtășim opinia
cercetătorilor care percep tactica acțiunilor de
urmărire penală ca „un cumul de metode și
procedee (legale, justificate științific, care
înving orice împotriviri și denaturări în calea
cunoașterii veridice) legate de pregătirea,
efectuarea și fixarea rezultatelor acțiunilor de
urmărire penală [6, p. 5].
În cadrul tacticii criminalistice, după
părerea lui S. Doraș, se disting două părți
componente ale acesteia: partea generală și
partea specială.
Partea generală cuprinde, pe de o parte,
problemele ce vizează organizarea și dirijarea
activității de urmărire penală, în special, în
cazul în care ea se efectuează în echipă, iar,
pe de altă parte, metodele și principiile care
trebuie respectate pentru a realiza planificarea
urmăririi penale, aceasta constituind o
condiție obligatorie pentru desfășurarea
perfectă a cercetării cauzelor penale și, în
consecință, soluționarea justă a acestora. În
legătură cu organizarea și conducerea
urmăririi penale, tactica criminalistică
stipulează un șir de probleme tactice ce țin de
cercetarea infracțiunilor efectuată în echipă,
specificarea formelor și principiilor de
conlucrare și interacțiune a organului de
urmărire cu serviciile operative, orientându-le
spre folosirea judicioasă a întregului potențial
destinat combaterii fenomenului infracțional.
În contextul acestui subiect general,
tactica criminalistică oferă o serie de
îndrumări tactice organului de urmărire
penală pentru obținerea informației necesare
cu privire la persoanele participante la proces,
pune în evidență calitățile profesionale cerute
organului de urmărire penală, atacă
problemele referitoare la elaborarea și
verificarea versiunilor de urmărire penală,
acestea reprezentând elementul de bază al
planului de cercetare a unei fapte penale [2, p.
267; 7, p. 37].
Partea specială a tacticii criminalistice
este consacrată inițierii și argumentării
procedeelor tactice de pregătire și efectuare a
activităților de urmărire penală: cercetarea la
fața locului, percheziția, ascultarea martorilor
și a persoanelor aflate în culpă, prezentarea
spre recunoaștere, experimentarea unor
împrejurări în care s-a acționat etc. [2, p. 267].
133 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
După părerea lui M. Gheorghiță, tactica
criminalistică, în aspectul său actual, cuprinde
două elemente: tezele generale ale tacticii
criminalistice și tactica unor acțiuni de
urmărire penală. Tezele generale au menirea
de a contribui la eficacitatea cercetării faptei
prejudiciabile în ansamblu, iar procedeele
tactice - de a spori tehnologia și rezultatele
acțiunilor de urmărire penală aparte. Aceaastă
clasificare ne permite să distingem, în cadrul
criminalisticii, două componente aflate în
strânsă interconexiune. Or, susține acesta,
denumirea compartimentelor respective
„Tezele generale ale tacticii criminalistice” și
„Tactica unor acțiuni de urmărire penală”
sunt cele mai exacte. Adică, ceea ce se referă
la prima parte a tacticii criminalistice, nu
numai că servește drept bază pentru cea de-a
doua parte, dar are și o importanță de sine
stătătoare. Tot atunci, denumirea „Tezele
generale ale tacticii criminalistice” este mai
reușită din punctul de vedere al asigurării
unității de terminologie cu late domenii
științifice, care operează cu noțiunea de
„tactică”. Anume o asemenea terminologie se
aplică, în special, în domeniul artei militare,
unde se obișnuiește a deosebi tactica generală
de tactica unor acțiuni aparte. Atâta că,
trebuie să se țină cont că activitatea de
cercetare criminalistică, orientată spre
soluționarea sarcinilor procesului penal,
include nu numai acțiunile de urmărire
penală, ci și măsurile speciale de investigații,
precum și activitatea de căutare [4, p. 22; 5,
pp. 300-301].
Pe durata mai multor ani, noțiunea de
„tactică a acțiunilor de urmărire penală” a fost
analizată de nenumărate ori de cercetătorii din
domeniului criminalisticii. În opinia noastră,
cercetătorul V. Comissarov, formulează, de
exemplu, una dintre cele mai corecte
concluzii atunci când susține că „tactica
acțiunilor de urmărire penală reprezintă un
compartiment al criminalisticii, unde, în
temeiul regulilor procesuale și a prevederilor
teoretice, sunt elaborate diverse sisteme
situaționale de recomandări privind ordinea,
limitele și condițiile interacțiunii ofițerului de
urmărire penală cu alți participanți la proces
în cadrul efectuării acțiunilor de urmărire
penală în vederea organizării optime a
colectării, examinării și fixării informațiilor
probatorii” [8, p. 14].
Examinând problema ce vizează
structura tacticii criminalistice și determinarea
componentelor ei esențiale, trebuie de ținut
cont și de faptul că fiecare dintre genurile de
activitate ale organelor de urmărire penală are
un anumit sistem interior, aspect logic și
practic, substantial și organizatoric. Toate
acestea nu pot să nu influențeze asupra
structurii tacticii criminalistice și a rolului ei
la cercetarea infracțiunilor. În conformitate cu
cele vizate, partea întâi a tacticii criminalistice
este constituită din subiectele de bază sau
tezele generale, cum ar fi: noțiunea și locul
tacticii criminalistice în cercetarea și
combaterea infracțiunilor; situațiile de
urmărire penală; versiunile de urmărire
penală; organizarea cercetării infracțiunilor;
planificarea cercetării infracțiunilor;
interacțiunea în procesul cercetării
infracțiunilor [4, p. 24; 5, p. 302]. Partea a
doua a tacticii criminalistice o constituie
acțiunile de urmărire penală și de tactică
criminalistică, care, alături de măsurile
speciale de investigații, este tratată în
literatura de specialitate, în fond, în mod
identic. Ea cuprinde prevederile procesuale și
aspectele tactice ale pregătirii, efectuării și
documentării acțiunilor prevăzute de legea
procesual-penală [5, p. 304].
În acest fel, tactica acțiunilor de
urmărire penală este percepută ca un sistem,
însă, în primul rând, este vorba de un sistem
(cumul) de metode și procedee, iar în al doilea
– de un sistem (compartiment al științei), care
cuprinde prevederi teoretice și procedee de
efectuare a acțiunilor de urmărire penală. În
orice situație, acțiunea de urmărire penală are
propria structură, propriile etape, constituite
din anumite procedee și combinații. Prin
combinație înțelegem „un anumit plan, măsuri
luate pentru a reuși, un aranjament” [9, p.
270], o îmbinare a câtorva procedee sau
acțiuni de urmărire penală. Autorul V.
Șepitico susține, de exemplu: „Sistemul
procedeelor tactice (combinația tactică)
reprezintă un cumul (complex) bine aranjat de
procedee conexe și interdependente, cu scop
selectiv și bine determinat în procesul
înfăptuirii lor” [10, p. 138].
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
În literatura de specialutate, de rând cu
noțiunea de „combinație”, mai este utilizat și
termenul de „operațiune tactică”, ele fiind, în
fapt, sinonime. Astfel, întreaga activitate
legată de acțiunile de urmărire penală poate fi
divizată în următoarele etape: a) pregătirea
pentru efectuarea acțiunii de urmărire penală;
b) efectuarea propriu-zisă a acțiunii de
urmărire penală; c) fixarea desfășurării
acțiunii de urmărire penală; d) analiza și
aprecierea derulării și rezultatelor acțiunii de
urmărire penală.
În conformitate cu o doua opinie, avem
de a face nu atât cu un sistem de procedee
tactice, pe cât cu unul al acțiunilor de
urmărire penală. Ca și oricare alt sistem,
acesta este constituit din anumite
componente, elemente, care sunt reprezentate
de acțiunile de urmărire penală. Sistemul
acțiunilor de urmărire penală cuprinde nu doar
acțiunile procesuale ale ofițerului de urmărire
penală, care sunt direct axate pe obținerea
informațiilor importante pentru criminalistică.
La acestea se atribuie, indiscutabil,
următoarele: audierea, confruntarea,
cercetarea la fața locului, percheziția,
ridicarea, experimentul, prezentarea pentru
recunoaștere, verificarea declarațiilor la locul
faptei. Tacticii acțiunilor de urmărire penală,
ca sistem funcțional al criminalisticii, îi sunt
proprii anumite legități, determinate de scopul
urmărit, de reglementarea procesuală și
conținutul tactic. În cumul, ele constituie
bazele generale și principiile de care urmează
să se ghideze mijloacele tactice de investigare
a infracțiunilor. La principiile tacticii
acțiunilor de urmărire penală sunt catalogate
următoarele: principiul legalității acțiunilor de
urmărire penală; principiul respectării
normelor etice; principiul libertății selectării
acțiunii de urmărire penală, a mijloacelor și
procedeelor tactice, a combinațiilor aplicate la
efectuarea ei; principiul planificării și
dinamismului [11, p. 270].
Toate acțiunile de urmărire penală sunt
subordonate principiilor generale ale
procesului penal și principiilor propice ale
tacticii criminalistice, normelor eticii și
moralității; la baza lor stau unele și aceleași
procedee și metode de cunoaștere, reflectare
și administrare a probelor. Legitimitatea
acțiunilor de urmărire penală se determină
134
prin următoarele: a) fiecare acțiune de
urmărire penală poate fi efectuată numai după
pornirea procesuilui penal; b) modul de
efectuare și documentare a acțiunilor de
urmărire penală trebuie să corespundă strict
prevederilor Codului de procedură penală; c)
toate acțiunile de urmărire penală se
efectuează de către ofițerul de urmărire penală
sau procuror și numai în cazul în care există
temei juridic și faptic.
Temeiul juridic presupune existența
normelor juridico-procesuale care
reglementează posibilitățile efectuării unei sau
altei acțiuni de urmărire penală și elaborarea,
întocmirea în modul stabilit a deciziei tactice.
Temeiul faptic pentru efectuarea acțiunilor de
urmărire penală, îl constituie acele date reale,
care dictează necesitatea de a organiza și
realiza anumite acțiuni la o etapă sau alta a
cercetării, cu ajutorul cărora pot fi stabilite
circumstanțele concrete în cauza cercetată.
Codul de procedură penală nu stabilește
succesiunea strictă a acțiunilor procesuale. În
fiecare caz concret, succesiunea acțiunilor de
urmărire penală este determinată de ofițerul
de urmărire penală pornind de la situația reală.
Legislația procesual-penală nu prevede
anumite clasificări ale acțiunilor de urmărire
penală. Totodată, tactica criminalistică și
practica activității de urmărire penală clasifică
toate acțiunile procesuale, prevăzute în Codul
de procedură penală, în acțiuni inițiale și
acțiuni ulterioare [5, pp. 304-305].
Acțiunile inițiale de urmărire penală
constituie un complex de acțiuni procedurale
ale ofițerului de urmărire penală, realizate
chiar în momentul descoperirii infracțiunii. ca
acțiuni inițiale de urmărire penală sunt:
cercetarea la fața locului; percheziția
corporală; examinarea corporală; percheziția
la domiciliu, serviciu; audierea bănuitului;
audierea martorilor oculari; audierea părții
vătămate; ridicarea de obiecte sau documente
etc. La etapa ulterioară a cercetării, în calitate
de acțiuni ulterioare de urmărire penală, de
obicei, se efectuează: audierea învinuitului;
audierea altor martori (colegi de serviciu,
vecini, cunoscuți, rude etc.); audierea părții
civile; confruntarea; verificarea declarațiilor
la locul infracțiunii; prezentarea spre
recunoaștere; exhumarea cadavrului;
reconstituirea faptei; experimentul în
135 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
procedura de urmărire penală; ridicarea de
obiecte sau documente; examinarea sau
ridicarea corespondenței; dispunerea
expertizelor; colectarea mostrelor pentru
cercetarea comparativă etc.
Elaborarea tacticii efectuării acțiunilor
de urmărire penală presupune și o tipizare a
structurii lor. Practica a demonstrat că toate
acțiunile de urmărire penală au aceeași
structură și se efectuează în trei etape. Acestea
sunt: etapa introductivă, etapa lucrătoare și
etapa de documentare a acțiunii de urmărire
penală [5, pp. 305-307].
Acțiunile de urmărire penală au anumite
sarcini specifice. Una din sarcinile generale și,
în același timp, de bază o reprezintă
colectarea și examinarea probelor. În temeiul
probelor colectate în procesul efectuării
acțiunilor de urmărire penală, ofițerul de
urmărire penală vine cu anumite versiuni
privind faptul infracțiunii. În virtutea
volumului mare al subiectului investigat, nu
vom supune unei analize substanțiale întregul
spectru de acțiuni de urmărire penală. În
particular, ne vom concentra atenția asupra
unor discuții și interpretări în materia
clasificării acțiunilor de urmărire penală și a
tacticii lor.
Împărtășim încă o dată opinia autorului
V. Comissarov care susține și argumentează
că „sistemul tacticii acțiunilor de urmărire
penală urmează a fi constituit în conformitate
cu obiectul, genul și caracterul cunoașterii”
[8, p. 15]. Or, în criminalistică nu întâlnim
încă o clasificare unică a acțiunilor de
urmărire penală. Mai mult: autorii clasifică
acțiunile de urmărire penală în baza diferitor
criterii. Analizând aceste clasificări în
dependență de obiectul cunoașterii, observăm
o gamă variată a acțiunilor de urmărire
penală.
Astfel, V. Obrazțov și A. Protasevici
divizează acțiunile de urmărire penală în două
categorii: 1) verbale (audierea, confruntarea,
prezentarea pentru recunoaștere); 2) neverbale
(cercetarea la fața locului, percheziția,
dispunerea și efectuarea expertizei judiciare,
experimentul [12, pp. 21-23]. Comissarov V.
merge și mai departe evidențiind acțiuni de
urmărire penală verbale, neverbale și
complexe [8, p. 15]. Șeifer S. clasifică
acțiunile de urmărire penală în baza
următoarelor criterii: a) metodele de reflectare [72] Doraș S., Criminalistica, Ed. Cartea
a datelor faptice; b) procesul mijlocit și Juridică, Chișinău, 2011.
nemijlocit al obținerii datelor faptice; c) [73] Дулов А.В., Нестеренко П.Д.,
complexitatea obiectelor care urmează a fi Тактика следственных действий,
reflectate; d) scopul acțiunii de urmărire Вышэйш. шк., Минск, 1971.
penală [13, p. 73]. [74] Gheorghiță M., Tezele generale ale
tacticii criminalistice: Material șt.-didactic,
CONCLUZII Ed. ARC, Chișinău, 2004.
[75] Gheorghiță M., Tratat de criminalistică,
Studierea literaturii de specialitate ne Chișinău, 2017.
permite să conchidem că, în dependență de [76] Сыров А., Проблемы научных основ
temeiurile de obținere a informațiilor, тактика следственных действий:
acțiunile de urmărire penală pot fi clasificate Автореф. дис. ... канд. юр. Наук., Москва,
în cinci categorii: 1) acțiuni verbale – în 1969.
procesul efectuării cărora informațiile sunt [77] Bracaciu N., Zăhărăchescu Gh.,
obținute de la persoane cât și din sursele de Planificarea modului de efectuare a unei
reflectare ideală (urme); 2) acțiuni non- activități de urmărire penală. In: Ghidul
verbale – obținerea informațiilor prin procurorului criminalist, Timișoara, 1994, pp.
intermediul lucrurilor, obiectelor – purtătoare 28-36.
a reflectărilor, a urmelor materiale; 3) [78] Тактика следственных действий:
complexe sau de sistem – altfel zis, Учеб. пособие. Под ред. В.И.
informațiile obținute din surse sistemice; 4) КОМИССАРОВА, Саpатов, 2000.
acțiunile de urmărire penală, concentrate pe [79] Oprea I. et al., Noul dicționar universal
obținerea informațiilor virtuale; 5) acțiuni de al limbii române, Ed. Litera Internațional,
urmărire penală, materializate în dependență București, 2006.
de particularitățile obținerii infoprmațiilor: a) [80] Шепитько В.Ю., Криминалистика:
nemijlocit de către ofițerul de urmărire Курс лекций, Харьков, 2003.
penală; b) mijlocit, cu ajutorul interpretului, [81] Криминалистика: Учебное пособие.
specialistului, a persoanei care recunoaște etc. Под ред. А. В. ДУЛОВА, Минск, 1998.
[82] Следственные действия:
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE Криминалистические рекомендации.
Типовые образцы документов, Под ред.
[71] Rusu V., Gavajuc S., Reflecții de ordin В.А. ОБРАЗЦОВА, Москва, 1999.
doctrinar privind bazele tactice ale activității [83] Шейфер С.А., Следственные
speciale de investigații. In: Studii și cercetări действия, Система и процессуальная
juridice: Culegere de lucrări științifice de форма, Москва, 2001.
specialitate. Partea 2. Chișinău, 2020, pp.
166-177.

CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII 136

 PSIHOLOGIA INVESTIGATIVĂ -
PSIHOLOGIE APLICATĂ INVESTIGAȚIEI CRIMINALE

INVESTIGATIVE PSYCHOLOGY –
APPLIED PSYCHOLOGY TO CRIMINAL INVESTIGATION

Drd. Victor-Andrei CĂRCĂLE

Universitatea „Titu Maiorescu”, Școala Doctorală de Drept, București
victorcarcale@litere.usv.ro
manager@anaromsecurity.com

REZUMAT: Domeniu nou al psihologiei judiciare, psihologia investigativă s-a impus, deja, în
mediile academice din lume dar și în domeniul poliției judiciare. Articolul analizează zona așa-numitei
profilări criminologice- criminal profiling-, metodologia de investigației bazată pe analiza informațiilor
legate de o infracțiune. Un aspect important discutat este și analiza victimologică, i.e. studiul
caracteristicilor victimei și al proceselor interactive care o leagă de autorul faptei în timpul săvârșirii
infracțiunii. Realizăm o prezentare comparativă a celor două abordări, cea americană- Crime Scene
Analysis- și cea englezească, a prof. David Canter, psihologia investigativă, insistând pe cadrul teoretic al
acesteia, care se bazează pe cinci ipoteze fundamentale: „coerență interpersonală”, adică acțiunile
săvârșite de un criminal în timpul unei infracțiuni, oricât de bizare sau extreme, sunt întotdeauna conforme
cu structura sa psihologică și de personalitate, „semnificația locului și timpului infracțiunii”, cu alte
cuvinte, alegerea acestora nu este niciodată întâmplătoare și dezvăluie importante informații obiective
despre făptuitor dar și „hărțile minții criminale”. Apoi, ipoteza că toate „caracteristicile criminale” ale
infractorului pot fi încadrate în categorii și subcategorii explicative, pe baza tipului de comportament
desfășurat în timpul infracțiunii, conceptul de „carieră criminală”, adică evaluarea posibilelor activități
infracționale desfășurate anterior de subiect și tipul acestora, și, nu în ultimul rând, conceptul de „forensics
awareness” -conștientizarea criminalistică, i.e. dacă încercările de a induce în eroare și/sau a ascunde o
infracțiune adoptată de infractor în timpul săvârșirii infracțiunii sunt mai mult sau mai puțin sofisticate.
Apoi, articolul analizează victima și profilul criminologic. În ultimul capitol, analizăm dacă profilarea
(criminal profiling) are toate atributele pentru a putea fi considerată știință, i.e. este definită astfel numai și
exclusiv pe baza a două elemente: prezența unei paradigme teoretice, a unui model teoretic și falsificarea
ipotezelor sale fundamentale.
CUVINTE CHEIE: psihologie judiciară, profil criminologic, victimologie, autopsie psihologică,
investigarea tehnico-științifică a locului faptei
ABSTRACT: A new field of judicial psychology, investigative psychology has already established
itself in the academic world but also in the field of judicial police. The article analyses the area of so-called
criminological profiling, the methodology of investigation based on the analysis of information related to a
crime. An important aspect taken into consideration is the victimological analysis, i.e. the study of the
characteristics of the victim and of the interactive processes that link her to the perpetrator during the the
crime. We make a comparative presentation of the two approaches, the American one - Crime Scene
Analysis - and the English one, of prof. David Canter, investigative psychology, insisting on the theoretical
framework of investigative psychology which is based on five fundamental hypotheses: "interpersonal
coherence", that is actions committed by a criminal during a crime, no matter how bizarre or extreme, are
always consistent with his psychological structure and personality, "the significance of the place and time of
the crime", in other words, their choice is never accidental and reveals important objective information
about the perpetrator but also the "maps of the criminal mind". Then, the hypothesis that all "criminal
characteristics" of the offender can be classified into explanatory categories and subcategories, based on the
type of behaviour committed during the crime, the concept of "criminal career", i.e. the assessment of
possible criminal activities previously carried out by the subject and their type, and, last but not least, the
concept of "forensics awareness" whether the attempts to mislead and / or conceal an offense adopted by the
offender during the commission of the offense are more or less sophisticated. Then, the article analyses the
victim and the criminological profile. In the last chapter, we analyse whether criminal profiling has all the
attributes to be considered a science, i.e. it is thus defined only and exclusively on the basis of two elements:

137 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII

the presence of a theoretical paradigm, a theoretical model and the falsification of its fundamental
hypotheses.
KEYWORDS: investigative psychology, profiling, victimology, psychological autopsy, crime scene
analysis
INTRODUCERE
Psihologia investigativă, o formă de
psihologie aplicată, este un domeniu relativ
nou al psihologiei judiciare. Psihologia de
investigație încearcă să introducă standarde
științifice și sistematizarea teoretică într-un
domeniu, cel al investigației judiciare,
dominat, timp de mulți ani, de abordări
subiective și neobișnuite, cu toate că sunt
deseori eficiente din punct de vedere
operațional. Psihologia investigativă încearcă
să înțeleagă comportamentul infractorului și
deciziile pe care acesta le ia, astfel încât
informațiile obținute să poată fi folosite în
investigarea cazurilor. Stadiul acestei
discipline se află încă în fază incipientă, cu
toate acestea, pot fi identificate câteva
domenii semnificative, pe care, vom căuta, în
această lucrare, să le supunem unei reflecții
critico-metodologice. În primul rând, vom
analiza zona așa-numitei profilări
criminologice -criminal profiling-,
mai precis metodologia investigației bazată pe
analiza informațiilor disponibile legate de o
infracțiune (indicii colectate de la locul faptei,
transcrieri ale declarațiilor testimoniale, etc)
pentru a realiza un profil criminologic-
comportamental al autorului necunoscut al
faptei.
Un alt aspect important de studiu al
psihologiei investigative este cel legat de
analiza victimologică, adică studiul
caracteristicilor victimei și al proceselor
interactive care o leagă de autorul infracțiunii
în timpul faptei infracționale. Prezentul articol
este focusat pe profilarea criminologică, în
virtutea valorii sale pro active extrem de
importante în domeniul activităților de
anchetă judiciară: această nou model va fi
supus unei examinări critice, testând, de
asemenea, fundamentele sale epistemologic-
cognitive. Vor fi examinate, în detaliu,
principalele abordări ale acestei discipline
evidențiind asemănări și diferențe chiar și în
lumina apropierii lor cu cele mai recente
contribuții ale psihologiei judiciare. În acest
sens, propunem o contribuție legată de
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
raporturile între victimologie și profiling. În
ultima parte a acestei lucrări vom încerca să
analizăm natura științifică a acestei
metodologii de investigație, pe baza celor
două cerințe metodologice principale pentru a
defini o disciplină ca fiind una științifică, i.e.
prezența unui paradigme, a unui model și
posibilitatea de a falsifica ipotezele sale
fundamentale; vom încerca, de asemenea, de a
testa valabilitatea empirică, printr-o revizuire
a principalelor studii efectuate pe această
metodologie de investigație.
1. PROFILUL CRIMINOLOGIC: O
METODOLOGIE DE INVESTIGAȚIE
COMPLEXĂ
În ultima perioadă de timp, conceptul de
criminal profiling a captat imaginația
publicului larg, datorită, de asemenea,
difuzării pe scară largă a produselor culturale
(cărți, filme, anchete jurnalistice etc.),
focusate toate pe figura criminalului în serie,
încarnarea figurii care declanșează o alarmă
socială dar total disproporționată vis-a-vis de
dimensiunile reale ale fenomenului [1]. În
mod curios, însă, lectura care reiese din aceste
reprezentări aduce această metodologie
investigativă mai aproape de un fel de
„abilitate magică”, analogă cu „precogniția
paranormală” [2]. O asemenea viziune
neobișnuită pare să fi fost susținută de
declarațiile publice ale unora dintre profileri
americani de top, conform cărora această
metodologie este mai apropiată de artă decât
la știință [3] și este adesea folosită ca un
raport extrem, atunci când toate celelalte
instrumente de anchetă investigativă s-au
dovedit nereușite [4]
Cu toate acestea, în ciuda faptului că
profilarea criminologică este abia la început
de drum dar și în ciuda solidității
metodologice minore în comparație cu alte
discipline criminalistice, în zilele noastre, este
considerată un suport indispensabil [5] pentru
tehnicile obișnuite de investigație: această
paradigmă nouă a fost implementată în multe
țări, timid și în România, ducând la o
138
schimbare profundă a metodologiilor de
investigare a criminalității violente.
Deși doar rar imaginea desenată,
realizată de profileri, este așa de exactă pentru
a identifica în manieră punctuală autorul unei
anumite infracțiuni, aduce, fără discuție, un
plus valoare, accelerând durata investigației și
reducând paleta de suspecți ce urmează a fi
investigați în detaliu.
Această metodologie, născută în cadrul
F.B.I. în a doua jumătate a anilor șaptezeci
[6], s-a răspândit ulterior în mediile anglo-
saxone, unde a experimentat evoluții originale
și, în anumite privințe, diferite față de
ipotezele teoretice pe care profilerii americani
le-au avut în vedere. Acest fapt a dat naștere
la două abordări distincte: cea din contextul
nord-american, numită Crime Scene Analysis-
Investigarea tehnico-științifică a locului
faptei -, mai bine cunoscută de publicul larg
datorită mediatizării și mai orientată spre
scopuri strict pragmatice; cealaltă, în
contextul britanic, cunoscută sub numele de
psihologie investigativă, cu un cadru teoretic
mai rafinat care poate fi înscrisă în sfera celor
mai avansate curente ale psihologiei judiciare
europene.
2. ABORDAREA AMERICANĂ VS.
ENGLEZEASCĂ- CRIME SCENE
ANALYSIS VS. INVESTIGATIVE
PSYCHOLOGY
Abordarea numită Crime Scene
Analysis- Investigarea tehnico-științifică a
locului faptei-, a cărei dezvoltare a fost
descrisă de unii dintre teoreticienii săi
principali [7] se bazează pe compararea
elementelor produse de două activități de
investigație distincte: reconstituirea locului
faptei (crime scene reconstruction) si
elaborarea profilului criminologic al
infractorului (criminal profiling).
Spre deosebire de abordarea americană,
psihologia investigativă, dezvoltată în U.K. de
prof. David Canter, psiholog de la
Universitatea din Surrey, este, din punct de
vedere științific, mai matură și orientată către
o concentrare mai sofisticată, rafinată a
nivelului de analiză, care pare să ia în
considerare implicit gradul de complexitate
fenomenologică pe care elaboratorul unui
139 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
profil criminologic trebuie să-l sintetizeze
într-un cadru care să fie cât mai funcțional
posibil pentru rezolvarea, cu succes, a unei
investigații judiciare (identificarea autorului
infracțiunii).
Deși poate fi considerată mai mult o
colecție de teorii și ipoteze de lucru decât o
metodologie de investigație definită cu
acuratețe, această abordare s-a dezvoltat
tocmai pentru a fi utilă în mod practic,
dovedindu-se imediat eficientă ca suport
revoluționar la tehnicile obișnuite de
investigație în capturarea lui John Duffy,
cunoscut mai bine sub numele de „violatorul
din gări”, autorul a aproximativ 25 de violuri
și trei crime în zona londoneză între 1982 și
1986 [8]. De atunci, prof. Canter și echipa sa
și-au adus contribuția decisivă la rezolvarea
cu succes a peste 60 de cazuri de crimă și viol
din Marea Britanie. [9]
Prof. David Canter consideră că
psihologia este direct aplicabilă studiului
infracțiunilor, în special în cazul celor contra
persoanei, a celor cu violență, și că acestea
pot fi citite ca o tranzacție interpersonală, în
timpul căreia infractorii produc acțiuni
semnificative într-un context social (deseori
constituit doar din ei înșiși și victimele lor).
[10] Canter sugerează că scenariile noastre de
interacțiune psihologică sunt profund
încorporate în structura noastră de
personalitate, iar dinamica care stă la baza
acțiunii criminale este fundamental analogă
cu cea care alimentează comportamentul
uman în alte circumstanțe, mai „normale”.
Cadrul teoretic al psihologiei
investigative se bazează pe cinci ipoteze
fundamentale, a căror validitate pare să fi fost,
în esență, confirmată [11]
Prima se referă la așa-numita „coerență
interpersonală”, potrivit căreia acțiunile
săvârșite de un criminal în timpul unei
infracțiuni, oricât de bizare sau extreme, sunt
întotdeauna conforme cu structura sa
psihologică și de personalitate: investigatorul
poate, prin urmare, să deducă anumite
caracteristici ale infractorului din simpla
analiză a interacțiunilor criminalului cu
victima. A doua ipoteză este „semnificația
locului și timpului infracțiunii”: potrivit lui
Canter alegerea lor pentru consumarea
infracțiunii nu este niciodată întâmplătoare și
dezvăluie nu doar informații obiective
importante despre autorul acesteia (de
exemplu, familiarizarea cu topografia locului
crimei, zona probabilă de reședință, gradul de
expertiză criminală etc.), dar și „hărțile minții
criminale”, i.e. reprezentările interne ale lumii
pe care le folosește în activitatea sa deviantă
[12] A treia ipoteză se referă la convingerea
savantului englez că toate „caracteristicile
criminale” ale infractorului pot fi încadrate în
categorii și subcategorii explicative, pe baza
tipului de comportament desfășurat în timpul
infracțiunii. Deși Canter nu a elaborat în mod
direct nicio clasificare, opera sa nu ignoră
încercările făcute în acest sens în contextul
nord-american și culese integral în Crime
Classification Manual al F.B.I., a cărui
intenție principală este descrisă de autori ca:
...to organize and classify serious crimes by
their behavioral characteristics and explain
them in a way that a strictly psychological
approach such as DSM has never been able
to do [13].
Unele construcții teoretice tipice
metodologii elaborate de F.B.I. au fost
criticate de diferiți specialiști din domeniu.
Astfel, clasificarea dihotomică a criminalului
ca „organizat” sau „dezorganizat”, este
considerată prea reductivă și lipsită de o
validare științifică sigură [14]. Al patrulea
punct de referință al corpusului teoretic al
demersului său, i.e. conceptul de „carieră
criminală”, se referă la evaluarea posibilelor
activități infracționale desfășurate anterior de
subiect și tipul acestora. Acest concept pare
strâns legat de ultima ipoteză importantă a
modelului lui Canter, „forensics awareness
[15] -conștientizarea criminalistică”, sau
gradul de sofisticare al încercărilor de a
induce în eroare și/sau a ascunde o infracțiune
adoptată de infractor în timpul săvârșirii
infracțiunii care îl împinge, de exemplu, să
constrângă victima unui viol să se spele
pentru a elimina posibilele probe de spermă,
mai degrabă decât a se limita în a șterge, la
modul generic, urmele pătrunderii sale în casa
victimei.
Paradigma care stă la baza modelelor
dezvoltate de Canter ar putea fi definită ca
fiind cognitivistă și această derivare poate fi
văzută mai ales în contextul contribuțiilor sale
referitoare la studiul crimelor în serie, care, de
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
fapt, sunt cele mai interesante. Această
abordare nu este nouă, întrucât în acest
context au fost propuse numeroase încercări
de lectură, cu accent pe așa-numita „a treia
forță”, așa cum este numită, în prezent, în
psihologie, școala cognitivă. De exemplu,
celebrul studiu [16] realizat de Ressler pe un
eșantion de 35 de crime în serie localizate în
diferite închisori de înaltă securitate din SUA
a evidențiat importanța stării de spirit, adică a
dispoziției mentale imediat premergătoare
săvârșirii delictului, care, la subiecții
intervievați, dezvăluia invariabil emoții
negative precum frustrarea (50% dintre
subiecți), ostilitatea și furia (46%), agitația
(43%), depresia (14,6%) etc. Alți autori, tot în
contextul american, au analizat, în schimb,
rolul fanteziei în geneza structurii
psihopatologice a ucigașilor în serie, care
dintr-un instrument preferențial de copiere a
subiectului devine, în timp, un element
declanșator ale acțiunilor violente care
alimentează și mai mult noi fantezii, și mai
intruzive, într-un proces circular și
exponențial care pare să explice efectiv
aparenta incomprehensibilitate a escaladării
acțiunilor violente produse de această
categorie de criminali [17]
Comparând aceste studii, cel al prof.
Canter pare totuși mai aproape de contribuții
social-cognitiviste mai rafinate, cum ar fi
constructivismul lui Kelly [18] sau, mai
complex, în cheie narativă a lui Harré și Gillet
[19]. Pentru analiza crimelor în serie, autorul
propune o cheie de lectură centrată pe studiul
narațiunilor care prezintă comportamentul
acestor subiecți, sau, mai degrabă, relatările
autobiografice „interiorizate” folosite de
fiecare dintre noi pentru a da sens propriei
experiențe și a defini nucleul cel mai stabil al
propriei identități. Potrivit lui Canter,
narațiunile acestor subiecți ar fi deosebit de
limitate, filtrate într-un mod deformator de
egocentrismul lor, de lipsa de empatie și
obsesiile lor personale, cu o valoare deosebit
de sadică care i-ar împinge să-și concretizeze
victimele și să le considere simple
instrumente pentru satisfacerea plăcerii și
dorinței de control [20]
Din fericire, umbrele unor astfel de
narațiuni sunt adesea identificabile la locul
crimei și în toate celelalte elemente care pot fi
140
analizate cu tehnica profilării și pot fi de mare
ajutor în capturarea acestor infractori
periculoși.
Această lectură apare în concordanță cu
paradigmele actuale care modelează analiza
științifică a obiectului criminal: actorul care
produce comportamentul criminal este plasat
într-o rețea relațională care îi modelează
continuu interacțiunile, „normale” și
„deviante”, care par a fi conduse printr-un
proces anticipator al efectelor instrumentale
ale acțiunii în sensul definit de Kelly (a cărui
complexitate diferențială în timpul planificării
și săvârșirii infracțiunii este exprimată în
principal prin conceptul de forensic
awareness-conștientizare criminalistică-
menționat mai sus). Mai mult decât atât,
acțiunea subiectului criminal în psihologia
investigativă a lui Canter poate fi citită și ca
supradeterminată de acea rețea complexă de
relații între „simțul auto eficacității
percepute”, construcții cu semnificație
relevante subiectiv, procese de atribuire ale
sistemelor de interacțiune, universuri
simbolice de referință, care reprezintă obiectul
de studiu ales al acelei zone recente a
constructivismului complex mai atent la
problemele legate de narațiunea sinelui, de
dezvoltarea identității, de contabilitatea
subiectivă care face publice reconstituirile și
negocierile publice și private care punctează
cariera deviantă a subiectului [21]. În opera sa
[22], considerată cea mai cunoscută, dar și cea
mai exhaustivă, Canter respinge, cu hotărâre,
abordarea reducționistă a vechilor
criminologii, modelată după o lectură
simplistă, mono dimensionată, auto
legitimatoare a subiectului infracțiunii și
autorului acesteia, își depășește constrângerile
epistemologice și metodologice prin
introducerea unei abordări centrate pe
conceptele de narațiune, construcția
identităților, determinanți relaționali și
culturali, o istorie criminală, adoptând o
epistemologie a complexității a cărei
contiguitate conceptuală semnificativă nu
poate fi ignorată cu cea care constituie
fundalul celor mai recente paradigme ale
analizei criminologice de construcție, în
special în evoluțiile sale centrate pe analiza
acțiunii [23] și pe studiul proceselor care
structurează identitatea deviantă [24].
141 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
Psihologia investigativă a lui Canter
monitorizează această complexitate cu un
fundal teoretico-metodologic foarte rafinat,
care variază de la analiza modelelor de
mobilitate geografică a infractorului
manifestate de-a lungul istoriei sale penale,
până la studiul elementelor logice legate de
victimă care rezultă din activitățile de
investigație judiciară (deseori perfecționată în
elaborarea așa-numitelor „autopsii
psihologice), profiluri criminologice reale ale
victimei decedate în urma infracțiunii, până la
analiza „elementelor naratologice” ale
stenogramelor, interogatorilor și ale
mărturiilor, până la includerea unor proceduri
sofisticate de analiză a datelor, susținute de
validări statistice robuste [25].
În cele din urmă, ni se pare relevant să
subliniem modul în care acest autor, deși
exprimă o puternică tensiune epistemologică
care îl determină să pună la îndoială continuu
validitatea sistemului de procedee logice și de
reguli metodice ale cercetării teoretice
inerente acestei abordări și zonele optime de
aplicabilitate a acesteia, a reușit să
structureze o disciplină care echilibrează cu
succes rafinamentul teoretico-metodologic cu
o abordare riguros pragmatică, și care, așadar,
rezultă, deloc lipsit de importanță, extrem de
funcțională în vederea îmbogățirii, în cheie
științifică, a instrumentarului folosit în mod
obișnuit, în procedurile de cercetare judiciară.
3. VICTIMA ȘI PROFILUL
CRIMINOLOGIC
Psihologia judiciară și-a îndreptat
atenția, destul de recent, atât către victima
infracțiunii cât și în ceea ce privește tehnicile
de investigație. Din punct de vedere pur
teoretico-explicativ, este plasată ca element de
cercetare care urmărește „identificarea unor
noi criterii interpretative ale unei situații, cea
a infracțiunii, ale cărei semnificații rezidă în
inter personalitatea sistemului victimă-
criminal, unde urgența acțiunii se referă, pe
plan practic dar și faptic, la o reciprocitate
care atribuie intenții și, la nivel expresiv, la
funcțiile pe care le îndeplinește victima ca un
catalizator al comunicărilor atacatorului său”
[26]
 În lumina acestui scurt cadru teoretic,
putem observa importanța, din punct de
vedere pur operațional, a studiului victimei și
al relației victimă-infractor, în domeniul
tehnicilor de investigație. Sunt resurse
indispensabile pentru „aflarea adevărului”
ascuns în spatele unei acțiuni penale certe,
atât în cazul în care a) victima în cauză nu a
supraviețuit infracțiunii; fie, b) în caz contrar,
este martor în procesul penal.
În primul caz, victimologia presupune
morfologia tehnică a unei adevărate „analize
de tip autopsie”, în care victima reprezintă un
„corp” pe care se pot recunoaște „semne”
inteligibile ale operei unui anumit autor în
contextul infracțiunii și, retrospectiv, o
persoană înzestrată cu anumite caracteristici
fizice, o istorie și un stil de viață, elemente
care, în mod obligatoriu, trebuie luate în
considerație, în scop investigativ. Definiția
care relevă contribuția acestei discipline în
domeniul investigativ se regăsește în Crime
Classification Manual-Manualul de
clasificare a criminalității-, manualul de
clasificare a crimelor violente creat de agenții
FBI, în care victimologia este definită:
«A complete history of the victim,
including life-style, personality traits,
employment, and so on» [27]
Autorii identifică și alte informații utile
despre victimă referitoare la: 1) mediul
familial; 2) reputație; 3) simpatii sau antipatii;
4) posibilul abuz de stupefiante; 5) activitatea
legată de muncă; 6) obiceiuri zilnice, și mai
presus de toate, 7) ultima persoană cu care a
avut ocazia să vorbească înainte de comiterea
infracțiunii și împrejurările în care această
convorbire s-a produs.
Cel mai important aspect al acestei
„autopsii victimologice” [28], în raport cu
profilarea criminologică este faptul că, grație
acestei tehnici, se poate circumscrie, extrem
de mult, tipologia criminalilor ipotetici. Orice
informație obținută din studiul minuțios al
victimei și înțelegerea motivelor pentru care
un infractor „alege această persoană ca să fie
victima sa”, constituie de fapt o fereastră
prețioasă asupra panoramei întrebărilor pe
care anchetatorii și le pun cu privire la
personalitatea acestuia și la motivele legate de
comiterea unei anumite infracțiuni. Alte
motive pentru care victimologia este
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
considerată un instrument de cercetare atât de
valoros de către profesioniștii în profiling
depind de faptul că: 1) permite profilerilor
FBI să sugereze anchetatorilor ce strategii să
adopte prin interogarea unui suspect; 2) ajută
la identificarea tipului de victimă cu risc
preferată de infractor și, prin urmare, la
prevenirea infracțiunii.
În ceea ce privește cel de-al doilea
aspect, studiul victimologic este centrat pe
analiza contextuală a victimei ca martor la
infracțiunea suferită. Din întâlnire inevitabilă
dintre psihologia investigativă și psihologia
mărturiei apar diverse tehnici de aducere
aminte, „utilizabile” operațional în scopurile
anchetelor judiciare. În acest context, victima
reprezintă o sursă importantă de informații
care trebuie totuși „validată” mai mult sau
mai puțin obiectiv, sau conotată cu
credibilitate, astfel încât să poată fi folosită ca
probă (în faza procesuală) sau pur și simplu ca
urme plauzibile pe baza cărora să se
reconstituie un profil cât mai exact al
făptuitorului necunoscut (în faza de anchetă,
de urmărire penală).
4. PROFILAREA ( PROFILING)
ESTE O ȘTIINȚĂ?
După cum s-a menționat mai sus, ultima
parte a articolului va încerca să analizeze dacă
profilarea (criminal profiling) este o știință,
considerând că, pentru ca o metodologie de
investigație să fie considerată o aplicație a
științelor comportamentale, ea trebuie definită
astfel numai și exclusiv pe baza a două
elemente: prezența unei paradigme teoretice, a
unui model teoretic și falsificarea ipotezelor
sale fundamentale.
Pentru omul de știință Thomas Kuhn
(1962) o paradigmă constă într-un mod de
gândire care pătrunde într-o întreagă ramură a
științei și care include toate ipotezele și
teoriile acceptate ca adevărate de un grup de
oameni de știință [29]. Prezența unei
paradigme este o cerință epistemologică
esențială pentru definirea științifică a unei
discipline, bazată pe principiul conform căruia
acceptarea unei teorii înseamnă a recunoaște
că aceasta este capabilă sa explice mai multe
date empirice decât altele. De asemenea, este
o cerință esențială ca această teorie să poată fi
142
dovedită pe cât de adevărată, pe atât de falsă,
tocmai din cauza naturii empirice a științei
[30].
În ceea ce privește abordarea nord-
americană numită Crime Scene Analysis
(Investigarea tehnico-științifică a locului
faptei), este dificil de verificat științificitatea
sa, deoarece punctul forte al eficienței sale
depinde de experiența și intuiția profilerilor
FBI, două dimensiuni greu de supuse validării
empirice. Paradigma teoretică care stă la baza
CSA (ITȘLF) este identificabilă la unii autori
care susțin că locul faptei este locul unde
infractorul își raportează experiențele de viață,
cele mai ascunse fantezii ale sale, precum și
trăsăturile dominante ale personalității sale.
[17] Conform acestei linii de gândire,
criminalul ar fi rezultatul unui proces evolutiv
marcat de o copilărie dificilă, marcată de abuz
fizic și psihologic și părinți inadecvați, și o
adolescență plină de fantezii interiorizate care
își găsesc singura descătușare într-o atenție
spre pornografie. Aceste elemente ar constitui
antecedentele comiterii infracțiunii și ar
apărea în contextul scenografic al infracțiunii
în sine.
Problemele metodologice legate de
experimentarea acestei abordări sunt diferite.
În primul rând, așa cum am menționat deja,
este dificil de „măsurat” experiența și intuiția,
deoarece sunt două dimensiuni subiective
tipice unor profesioniști care aplică această
tehnică. La fel de dificil este să falsificăm
unele dintre constructele esențiale ale acestei
teorii, cum ar fi centralitatea fanteziilor
perverse. În al doilea rând, chiar dacă pe de o
parte ar putea fi posibilă falsificarea ipotezei
că toți criminalii în serie au avut o copilărie
plină de probleme și o atracție patologică
pentru pornografie, pe de altă parte ar fi
necesar să se poată măsura influența directă a
cauzei și efectului pe care acești doi factori l-
au avut asupra adolescenței și a devenirii lor
criminale. În ultimă instanță, limita în
evaluarea experimentală a CSA (ITȘLF)
constă tocmai în metoda, utilizarea unor scale
de auto-raportare în care conținuturile sunt
exprimate, în mod subiectiv, retroactiv de
către infractorii, care ar avea tot interesul și
posibilitățile de a manipula rezultatele acestor
măsurători, de exemplu pentru a impresiona
cercetătorul și a obține beneficii.
143 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
În ciuda acestor dificultăți, a fost
realizat un studiu asupra acestei tehnici de
investigație a FBI, publicat sub titlul Sexual
Homicide: Patterns and Motives (Ressler,
Burgess și Douglas, 1988), care, prin
prezentarea datelor cantitative și calitative,
permite să se ia în considerare CSA-ul ca o
disciplină științifică. În cercetarea efectuată de
savanții americani, 69% dintre infractorii
intervievați raportează un istoric familial
caracterizat prin abuzul de substanțe
alcoolice, în timp ce 74% dintre aceștia
raportează experiențe de abuz psihologic.
Concret, intervievând în închisoare, 36 de
criminali în serie deja condamnați, autorul
găsește în aproape toate cazurile o tulburare
care, în mod impropriu, în mod obișnuit, este
indicată drept psihopatie sau sociopatie, în
timp ce Manual de Diagnostic si Clasificare
Statistica a Tulburărilor Mintale (1995) o
definește „tulburare antisocială de
personalitate”. [31] Adultul cu personalitate
antisocială manifestă o conduită iresponsabilă
și antisocială, este incapabil să susțină o
activitate continuă de muncă și este incapabil
să se conformeze normelor sociale în ceea ce
privește conduita legală. Este o persoană
iritabilă și agresivă, care nu își îndeplinește în
mod repetat obligațiile financiare; nu are
respect pentru adevăr și este neglijent în ceea
ce privește siguranța proprie și a celorlalți. Și
în sfârșit o persoană care nu manifestă
remușcări pentru crimele comise (DSM-V,
1995).
Spre deosebire de abordarea americană,
psihologia investigativă, deși poate fi
considerată mai mult o colecție de teorii decât
o tehnică de investigație definită metodologic,
oferă o gamă de teorii cu o conotație puternic
științifică și, prin urmare, falsificabile. Tema
de bază, care nu poate fi considerată o
paradigmă propriu-zisă, ci mai degrabă o
cheie originală pentru înțelegerea crimei, este
atenția acordată narratives-narațiunilor-, sau
mai degrabă relatărilor autobiografice pe care
fiecare dintre noi le folosește pentru a oferi
sens propriilor experiențe. Ipoteza pe care o
propune prof. Canter în legătură cu aceste
relatări este că ele reprezintă povestea pe care
fiecare și-o creează pentru sine și că aceasta
conține informații valoroase despre modul în
care individul gândește și se raportează la
lume. Din această „poveste” fac parte hărțile
mentale ale infractorului, adică zona
geografică frecventată în mod obișnuit și
oamenii cu care se trezește interacționând în
fiecare zi.
Profesorul Canter și colaboratorii săi au
o experiență îndelungată în cadrul
experimentelor în psihologie, iar multe dintre
studiile lor privind rapoartele despre infractori
au fost publicate atât în literatura psihologică,
cât și în cea criminologică. Pe lângă munca
acestor autori, există și alte cercetări efectuate
de Departamentul de Psihologie Investigativă
din Liverpool privind: procesele decizionale
ale detectivilor; autopsiile psihologice și
anchetele de investigație.
Spre exemplu, într-un studiu din 1995
[32], Canter și Kirby au încercat să verifice
validitatea unor supoziții bine-cunoscute
despre căile deviante ale agresorilor de copii,
conform căreia acești infractori sunt
caracterizați având o istorie de comportament
sexual deviant și agresiv față de minori, care
în timp ar tinde să evolueze spre infracțiuni
sexuale din ce în ce mai grave. Este interesant
de observat că autorii au demontat această
ipoteză, subliniind că aceste ipoteze care
fuseseră luate în considerare de polițiști nu
aveau o validitate științifică. De altfel, Canter
și Kirby arată că acest tip de infractori nu se
caracterizează prin recidivă, întrucât, în
majoritatea cazurilor, au un număr mai mare
de condamnări pentru infracțiuni contra
patrimoniului (furturi și tâlhării). Această
cercetare are mai multe implicații în ceea ce
privește profilul criminologic al infractorilor
sexuali, deoarece demonstrează modul în care
anumite idei preconcepute pe care le au
profilerii despre anumiți infractori ar putea
afecta investigațiile, ducând astfel nu numai la
restrângerea cercului de suspecți ipotetici, ci
și, mai ales, la un profil fără utilitate deoarece
este viciat de constatări nefondate.
Netemeinicia profilului criminologic
este un element relevant dacă avem în vedere
că validitatea și, prin urmare, caracterul
științific al profilării se bazează tocmai pe
acuratețe, indiferent de succesul unui caz, sau
mai degrabă de capturarea unui infractor. În
ceea ce privește acuratețea și fiabilitatea
profilării, dintr-o cercetare a FBI pe 192 de
cazuri de omucidere, în care, pe parcursul
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
anchetei, s-a folosit această tehnică, au reieșit
următoarele rezultate: 1) în 17% din cazuri
profilul a contribuit direct la capturarea
infractorului; 2) în 20% din cazuri profilul a
fost util pentru întocmirea listei suspecților; 3)
în 72% din cazuri a direcționat investigațiile,
circumscriind domeniul presupușilor vinovați.
[33]
Stadiul actual al psihologiei
investigative, mai ales în domeniul elaborării
profilurilor criminologice, apare deci încă
parțial incapabil să ofere formulări de criterii
omogene, validate consensual, care să explice,
cu adevărat, complexitatea obiectului
infracțiunii. Totuși, așa cum am încercat să
demonstrăm în această lucrare, este posibil să
se urmărească câteva linii directoare
semnificative, care conturează, deși în linii
mari, o zonă teoretico-metodologică
inovatoare extrem de utilă în viitor în
tehnicile de investigație.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
[84] Jenkins Philip, Using Murder-The
Social Construction of Serial Homicide,
Routledge, New York, 1994, p. 158.
[85] Canter D., Alison L., Profiling in policy
and practice, Routledge, London, 1999.
[86] Ressler R.K., Shachtman T., Whoever
Fights Monsters, Pocket Books, New York,
1992.
[87] Holmes R.M., Holmes S.T., Profiling
violent crimes: An investigative tool, 2nd ed.,
Sage, Thousand Oaks, 1996.
[88] Wilson P., Sothill K., Psychological
Profiling: Red, Green or Amber?, The Police
Journal, 1996, pp. 12-20.
[89] Pentru detalii se pot consulta Douglas I,
Munn C., Violent Crime Scene Analysis:
Modus Operandi, Signature and Staging, FBI
Law Enforcement Bulletin, February, 1992,
pp. 1-10 și Geberth V.J., The Signature
Aspect in Criminal Investigation, Law and
Order, November Issue, 1995, pp. 45-49.
[90] Ressler R.K., Shachtman T., Op. cit. și
Douglas J., Olshanker M., Mindhunter: Inside
the FBI Elite Serial Crime Unit, Heinemann,
London, 1995.
[91] Nowikowsky F., Psychological
Offender Profiling-An Overview, The
Criminologist, 19, 1995, pp. 225-226.
144
[92] Casey C., Mapping Evil Minds, Police
Review, 101 (5200), 1993, pp. 16-17.
[93] Canter D., Offender Profiles, The
Psychologist, N. 2, 1989, pp.12-16.
[94] Godwin M., Canter D., Encounter and
death: The spatial behaviour of US serial
killers, International Journal of Police
Strategy and Management, N. 20, 1997, pp.
24-38.
[95] Canter D., Larkin P., The
Environmental Range of Serial Rapist,
Journal of Environmental Psychology, 13,
1993, pp. 63-69.
[96] Douglas J., Olshanker M, op. cit., p. 346
- să organizeze și să clasifice infracțiunile
grave după caracteristicile lor
comportamentale și să le explice într-o
manieră în care, o abordare strict
psihologică, cum ar fi DSM, nu a putut să o
facă niciodată (t.n.).
[97] http://eprints.hud.ac.uk/id/eprint/8639/1
/CanterOrganised.pdf, site consultat în
06.11.2021.
[98] https://soapboxie.com/government/Two
-Types-of-Offender-Profiling, site consultat în
06.11.2021.
[99] Ressler, R.K. et al., Sexual Homicide
Sexual Homicide: Patterns and Motives,
Lexington, MA: DC Heath & Company,
1988.
[100] Burgess A., Douglas J., Hartman C.
McCormack A., Ressler, R., Sexual
Homicide-a Motivational Model, Journal of
Interpersonal Violence, Vol. 1, No. 3, Sept.,
1986, pp. 251-272 și Drukteinis A.M., Serial
Murders-the Hearth of Darkness, Psychiatric
Annals, 22, 1992, pp. 532-538.
[101] Kelly G.A., The Psychology of Personal
Constructs, vol. I și II, Norton, New York,
1995.
[102] Harré R., Gillet G., The Discorsive
Mind, Sage, London, 1996.
[103] https://www.davidcanter.com/wp-
content/uploads/2012/04/NRQ-Youngs-and-
Canter.pdf, site consultat în 06.11.2021.
145 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
[104] https://unikore.it/phocadownload/userup
load/paola.magnano-
unikore.it/scienze_strategiche/PsGiuridica1.p
df,site consultat în 06.11.2021.
[105] Canter D., Criminal Shadows: Inside
the Mind of the Serial Killer, Harper Collins,
London, 1995.
[106] Cranach, M. von, Harré, R. (eds.), The
Analysis of Action, Cambridge University
Press, New York, 1982.
[107] De Leo G., Bosi D., Curti Gialdino, E.,
Progetto, identità, relazione nella genesi
dell'azione violenta, in Psichiatria
dell'infanzia e dell'adolescenza, 1986, p. 53.
[108] Canter D., Alison L., Profiling in policy
and practice, Ashgate, Dartmouth, 1999.
[109] Patrizi P., Psicologia giuridica penale,
Giuffrè, Milano,1996, p. 100.
[110] „O istorie completă a victimei, inclusiv
stilul de viață, trăsături de personalitate, job-
uri și așa mai departe” (t.n.) (Douglas et. al.,
1992, p. 31).
[111] https://www.sagepub.com/sites/default/f
iles/upm-binaries/19734_Chapter_3.pdf, site
consultat în 06.11.2021.
[112] https://ro.edustanford.com/5796262-
thomas-kuhn#menu-4, site consultat în 08
noiembrie 2021.
[113] https://plato.stanford.edu/entries/popper
/, site consultat în 08 noiembrie 2021.
[114] Pentru mai multe amănunte se poate
consulta:
https://www.msdmanuals.com/professional/ps
ychiatric-disorders/personality-
disorders/antisocial-personality-disorder-aspd
, site consultat în 08 noiembrie 2021.
[115] Canter D., Kirby S., Prior convictions
of child molesters, Science and Justice, N. 35,
1995, pp. 73-78.
[116] Fox J.A., Levin J., Overkill. Mass
Murder and Serial Killing exposed, Plenum
Press, New York, 1995, pp. 30, 168.
 AGRESORII SEXUALI AU SENTIMENTE
DE RUȘINE ȘI VINOVĂȚIE?

DO SEXUAL AGGRESSORS HAVE FEELINGS

OF SHAME AND GUILT?

Alexandra IVAN
Studentă a Facultății de Drept din cadrul Universității „Titu Maiorescu” din București
alexandraivan1999@yahoo.com

Dr. Lucian IVAN

Expert în cadrul Ministerului Afacerilor Interne,
Profesor asociat al Colegiului Național de Afaceri Interne al
Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”
ivan.lucian2@gmail.com

REZUMAT: Studiul științific realizat își propune să analizeze relația dintre rușine și vinovăție în
rândul infractorilor sexuali, precum și relația privind experiențele adverse din copilărie (ACE) în relație cu
sentimentele de rușine și vinovăție și comiterea de infracțiuni de natură sexuală. În acest context, datele au
fost culese pe baza aplicării chestionarului TOSCA în cadrul Penitenciarului Rahova pe 167 de subiecți,
privați de libertate, aceste demers fiind realizat în perioada ianuarie – martie 2020, participarea fiind pe
bază de voluntariat.
Pe parcursul cercetării aferente aceste lucrări de licență s-a încercat să se obțină informațiile și
cunoașterea în scopul validării, validării parțiale sau invalidării ipotezelor de lucru. Rezultatul acestui
demers științific oferă noi perspective în a înțelege rolul pe care îl joacă sentimentele de vinovăție și rușine
în prevenirea infracțiunilor de natură sexuală.
De asemenea, acest studiu își propune să prezinte în ce măsură rușinea și vinovăția modelează relația
dintre experiențele adverse din copilărie și adversiunea sexuală și predispune la comiterea de agresiuni de
natură sexuală, inclusiv violuri. Interpretarea analizei statistice relevă faptul că există o legătură foarte
strânsă între sentimentele de vinovăție și agresiunile sexuale, aspect ce poate fi utilizat pentru reducerea
fenomenului infracțional pentru persoanele condamnate pentru comiterea acestui tip infracțional, inclusiv
prin desfășurarea de ședințe psihoterapeutice cu aceste persoane care să conducă la reducerea recidivei
după părăsirea mediului penitenciar de către subiecți. Aceste ședințe psihoterapeutice, ce urmează a fi
desfășurate de psihologi specializați, pot fi realizate atât în grup, cât mai ales în mod individual.
Sentimentele de vinovăție sunt generate în principal de modul cum privește societatea acest tip de
infracțiune de natură sexuală și în mai mică măsură de vinovăția față de fapta comisă.
Acest studiu poate fi continuat prin extinderea bazei de cercetare, în sensul în care este necesar să
crească numărul subiecților chestionați, precum și extinderea la nivel național a eșantionului statistic
reprezentativ, inclusiv prin implicarea tuturor instituțiilor penitenciare de la nivel național.
CUVINTE CHEIE: infracțiuni sexuale, rușine, vinovăție, experiențele adverse din copilărie (ACE),
chestionarul TOSCA.
ABSTRACT: The scientific study aims to analyze the relationship between shame and guilt among sex
offenders, as well as the relationship on Adverse Childhood Effects (ACE) in relation to feelings of shame
and guilt and the commission of sexual offences. In this context, these data were gathered based on the
application of the TOSCA questionnaire in the Rahova Penitentiary on 167 subjects, deprived of their
liberty, these steps being carried out between January and March 2020, the participation being on a
voluntary basis.
During the research related to these licensing works, it was attempted to obtain information and
knowledge for the purpose of validating, partially validating or invalidation of working hypotheses. The
outcome of this scientific approach offers new perspectives in understanding the role that feelings of guilt
and shame play in preventing crimes of a sexual nature.
This study also aims to show the extent to which shame and guilt shape the relationship between
childhood adverse effects and sexual aversion and predisposes to committing sexual assaults, including

CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII 146

rapes. The interpretation of the statistical analysis reveals that there is a remarkably close link between
feelings of guilt and sexual assault, which can be used to reduce the criminal phenomenon for persons
convicted of committing this type of crime, including by conducting psychotherapeutic sessions with these
persons leading to the reduction of recidivism after leaving the prison environment by the subjects. These
psychotherapeutic sessions will be carried out by specialized psychologists and can be carried out both in
groups and especially individually. Feelings of guilt are mainly generated by the way society is concerned
with this type of sexual offence and to a lesser extent by guilt towards the crime committed.
This study can be continued by expanding the research base in the sense that it is necessary to
increase the number of subjects surveyed, as well as to extend the representative statistical sample at
national level, including the involvement of all penitentiary institutions at national level.
KEYWORDS: sexual offences, shame, guilt, Adverse Childhood Effects (ACE), TOSCA questionnaire.

INTRODUCERE I. METODOLOGIA CERCETĂRII

Violul reprezintă o infracțiune
prevăzută în articolul 218 din Noul Cod Penal
și reprezintă ”raportul sexual, actul sexual
oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se
apăra ori de a-și exprima voința sau
profitând de această stare” și se pedepsește
cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi.
Prezentul studiu are ca scop să
identifice și explice care este relația între viol
și sentimentele de vinovăție și rușine în rândul
violatorilor și infractorilor sexuali. În acest
context, lucrarea are ca scop să evidențieze
situația statistică a violurilor la nivel
internațional, european și național, aspect ce
va reliefa importanța reducerii acestui
fenomen infracțional.
De asemenea, este realizat studiul
literaturii de specialitate ce vizează acest
domeniu, iar ulterior a fost realizată analiza
statistică pe baza chestionarului TOSCA a
răspunsurilor formulate de un eșantion
reprezentativ de persoane private de libertare
din cadrul Penitenciarului Rahova.
De asemenea, acest studiu își propune
să prezinte în ce măsură rușinea și vinovăția
modelează relația dintre experiențele adverse
din copilărie și adversiunea sexuală și
predispune la comiterea de agresiuni de natură
sexuală, inclusiv violuri.
Pe baza prelucrării datelor statistice au
fost trase concluzii privind sentimentul de
vinovăție și de rușine al persoanelor private
de libertate, ca urmare a comiterii unor
infracțiuni, inclusiv de natură sexuală.
147 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
1.1 Procedura metodei de cercetare
Datele culese pe baza aplicării
chestionarului TOSCA au fost realizate în
Penitenciarul Rahova pe 167 de subiecți,
privați de libertate, aceste demers fiind
realizat în perioada ianuarie – martie 2020.
Datele au fost aplicate prin metoda creion –
hârtie. Participanții la chestionar au fost
informați cu privire la scopurile acestei
cercetări, fiind precizat faptul că se pot retrage
în orice moment din cadrul acestui studiu,
fără a exista consecințe negative, această
participare fiind exclusiv pe bază de
voluntariat. În urma participării la studiu,
participanții voluntari au primit beneficii care
au constat în permisiunea primirii unui pachet
suplimentar pe perioada unei luni.
În cadrul acestui studiu, variabila
directă este reprezentată de infracțiunea de
viol, variabila indirectă de experiența adversă
trăită în copilărie, rușinea și vinovăția
constituind factori moderatori.
1.2 ParticipanțI
Participanții la studiu (eșantionul
statistic) sunt persoane private de libertate
care au vârste cuprinse între 16 și 60 de ani,
media de vârstă fiind de 33.80 ani, mediana
fiind de 33 ani, iar deviația standard a seriei
vârstelor participanților fiind de 8.33.
De asemenea, participanții la acest
studiu au trebuit să specifice ce tip de
infracțiune au comis și dacă aceasta constituie
o recidivă. Din punct de vedere al tipului de
infracțiune comisă, cei 167 de participanți au
răspuns astfel: 59 au comis agresiuni sexuale
(35,3%), 28 infracțiuni privind traficul de
droguri (16,8% din eșantion), iar 80 alte tipuri
de infracțiuni (47,9% din eșantion), în special
infracțiuni de furt din patrimoniu. Se constată
că infracțiunile care nu reprezintă cele de
natură sexuală reprezintă 64,7% din totalul
eșantionului.
În acest context, din cei 167 de subiecți
intervievați, 87, reprezentând 52,1%, au
răspuns că nu sunt recidiviști, iar restul de 80,
reprezentând 47,9%, au răspuns că sunt
recidiviști.
Din punct de vedere al stării civile,
participanții la studiu au afirmat faptul că 31
(18,6%) sunt necăsătoriți, 77 (46,1%) uniune
consensuală, 55 (32,9%) sunt căsătoriți, iar 4
(2,4%) sunt divorțați.
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
1.3. Instrumente utilizate
Experiențele adverse din copilărie.
Principalele tipuri ale ACE sunt abuzurile
emoționale, fizice și sexuale; neglijarea
emoțională și fizică; violența domestică;
disfuncții cauzate de abuzul de alcool și
droguri; separare parentală sau divorț; membri
ai familiei care au fost încarcerați. ACE se
bazează pe chestionarul traumelor din
copilărie care constituie un raport standardizat
care măsoară severitatea a 5 diferite traume
din copilărie și tendința participării la rele
tratamente (conține 28 de întrebări
standardizate). Răspunsurile la chestionar se
realizează conform scalei Likert cu cinci
trepte, de la niciodată (1) la foarte frecvent
(5), scorurile încadrându-se în intervalul 5-25
pentru fiecare subscală în parte.
Rușine și vinovăție. Pentru a evalua
rușinea și vinovăția a fost utilizat instrumentul
TOSCA care măsoară, în principal, formele și
aspectele medii și adaptative ale vinovăției și
aspectele maladaptative ale sentimentului de
rușine. În cadrul chestionarului TOSCA
utilizat în cadrul acestui studiu au fost folosite
28 de întrebări. Pentru evaluarea vinovăției
instrumentul conține 13 itemi (2 exemple de
itemi), în timp ce pentru rușine există 15 itemi
(2 exemple de itemi). Participanți au fost
solicitați să ofere 5 posibile răspunsuri, la care
a fost acordat un anumit punctaj între 1 și 5,
respectiv: 1 – dezacord total; 2 – dezacord; 3
– nici acord nici dezacord; 4 – de acord; 5 –
cu totul de acord.
Experiențele adverse din copilărie
(ACE) Pentru a evalua experiențele adverse
din copilărie a fost utilizat chestionarul
traumelor din copilărie (CTQ; Bernstein &
Fink, 1998). Instrumentul este format din 25
de itemi și măsoară abuzul fizic („Am fost
lovit atât de tare încât a trebuit să merg la
medic sau la spital”; „Familia m-a lovit atât
de tare încât am rămas cu vânătăi sau
semne”), abuzul emoțional („Membrii
familiei mi-au adresat cuvinte dure sau m-au
insultat”, „Membrii familiei au spus că sunt
prost, leneș sau urât”), neglijență emoțională
(„Membrii familiei mele s-au simțit apropiați
unii de alții”, „M-am simțit iubit”), neglijență
fizică („Nu am avut suficientă mâncare”,
148
„Părinții mei au fost prea beți sau prea drogați
ca să aibă grijă de mine”) și abuz sexual
(„Cineva a încercat să mă atingă sau m-a
obligat să îl ating într-o manieră sexuală”,
„Cred că am fost abuzat sexual”). Itemii sunt
scorați pe o scală Likert în 5 trepte, unde 1 –
dezacord total și 5 – acord total.
După ce au fost acordate răspunsurile a fost
realizat totalul punctajului pentru fiecare
participant la studiu.
Analiza statistică
Analiza statistică a datelor a fost
realizată prin intermediul softului SPSS v.25
(IBM, 2017). Mai specific, a fost aplicată
analiza de regresie logistică pentru a testa
efectul rușinii și al vinovăției asupra tipului
infracțiunii (infracțiune sexuală vs. infracțiune
non-sexuală). Au fost analizați coeficienții
Odds-Ratio care indică raportul dintre
probabilitatea de producere a evenimentului și
probabilitatea de neapariție a evenimentului
vizat de variabila dependentă ca urmare a
acțiunii variabilei predictor. Coeficienții
Odds-Ratio mai mari decât 1 indică o
probabilitate de producere a infracțiunii
sexuale ca urmare a existenței sentimentelor
de rușine și vinovăție, în timp ce coeficienții
mai mici decât 1 vor indica faptul că scoruri
mici ale rușinii și ale vinovăției vor prezice
comiterea unei infracțiuni sexuale.
Efectul moderator al experiențelor
adverse din copilărie asupra relației dintre
tipul infracțiunii și sentimentele de rușine,
respectiv de vinovăție au fost analizate prin
intermediul pachetului PROCESS 3.5 (Hayes,
2018).

2. REZULTATE

Tabelul nr. 1 include coeficienții de consistență internă, statistica descriptivă și corelațiile

dintre variabilele analizate în acest studiu.

Tabelul nr. 1 – Coeficienții de consistență internă, statistica descriptivă și coeficienții de corelație

1 2 3 4 5 6 7 8
1R (.86)
2V -.43*** (.83)
3 ACE .05 -.05 (.88)
4 AF .00 -.06 .62*** (.83)
5 AE .04 -.01 . 80*** .34*** (.86)
6 AS .06 -.11 .67*** .59*** .38*** (.89)
7 NF -.06 .01 .70*** .27*** .57*** .36*** (.86)
8 NE .12 -.02 .42*** .31*** .39*** .34*** .38*** (.90)
M 25.11 27.46 51.76 7.55 14.89 5.76 9.80 13.83
SD 5.17 7.49 14.06 3.87 6.18 3.23 3.68 4.88
Notă: Coeficienții Cronbach alfa sunt prezentați pe diagonală, între paranteze. V=sentimentul de
vinovăție, R=sentimentul de rușine, ACE=efecte adverse din copilărie, AF=abuz fizic, AE=abuz
emoțional, AS=abuzul sexual, NF=neglijența fizică, NE=neglijența emoțională.
*p< .05; **p< .01; ***p< .001

Pentru a analiza rolul rușinii și al asociază în mai mare măsură cu o infracțiune

vinovăției asupra tipului infracțiunii a fost
utilizată analiza de regresie logistică. Astfel,
cei doi predictori explică aproximativ 35%
din comiterea unei infracțiuni sexuale (R2CS =
.35, 2 = 71.04, p < .001). Mai specific,
sentimentul de rușine (OR = 0.88, p = .009)și
sentimentul de vinovăție (OR = 1.23, p <
.001) sunt predictori semnificativi ai comiterii
unei infracțiuni sexuale. Astfel, scorurile
ridicate pentru sentimentele de vinovăție se
149 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
sexuală, în timp ce în cazul rușinii la nivelul
scorurilor scăzute vedem o asociere cu
infracțiunea sexuală.
În primul pas a fost analizat rolul
moderator al ACE asupra relației dintre
sentimentele de rușine, respectiv vinovăție și
tipul infracțiunii. Astfel, interacțiunea dintre
rușine și ACE (b = -0.00, p = .437), precum și
interacțiunea dintre vinovăție și ACE (b = -
0.00, p = .667) nu au un efect semnificativ
asupra tipului infracțiunii. În concluzie,
experiențele adverse din copilărie nu
reprezintă un moderator semnificativ statistic
al relației dintre rușine și tipul infracțiunii,
respectiv dintre vinovăție și tipul infracțiunii.
În pasul următor a fost evaluat rolul
moderator al abuzului fizic asupra relației
dintre rușine, respectiv vinovăție și tipul
infracțiunii. Interacțiunea dintre rușine și
abuzul fizic (b = -0.01, p = .410), precum și
interacțiunea dintre vinovăție și abuzul fizic
(b = 0.00, p = .921) nu au un efect
semnificativ asupra comiterii unei infracțiuni
sexuale. În concluzie, abuzul fizic nu
reprezintă un moderator semnificativ statistic
al relației dintre rușine și tipul infracțiunii,
respectiv dintre vinovăție și tipul infracțiunii.
În ceea ce privește efectul moderator al
abuzului emoțional asupra relației dintre
rușine, respectiv vinovăție și comiterea unei
infracțiuni sexuale rezultatele sunt similare.
Atât interacțiunea dintre rușine și abuzul
emoțional (b = -0.00, p = .742), cât și
interacțiunea dintre vinovăție și abuzul
emoțional (b = 0.01, p = .401) nu au un efect
semnificativ asupra comiterii unei infracțiuni
sexuale. În concluzie, abuzul emoțional nu
reprezintă un moderator semnificativ statistic
al relației dintre rușine și tipul infracțiunii,
respectiv dintre vinovăție și tipul infracțiunii.
În etapa următoare a fost testat efectul
moderator al abuzului sexual asupra relației
dintre rușine, respectiv vinovăție și comiterea
unei infracțiuni sexuale rezultatele sunt
similare. Atât interacțiunea dintre rușine și
abuzul sexual (b = -0.03, p = .101), cât și
interacțiunea dintre vinovăție și abuzul sexual
(b = -0.00, p = .801) nu au un efect
semnificativ asupra comiterii unei infracțiuni
sexuale. În concluzie, abuzul sexual nu
reprezintă un moderator semnificativ statistic
al relației dintre rușine și tipul infracțiunii,
respectiv dintre vinovăție și tipul infracțiunii.
În pasul următor a fost evaluat rolul
moderator al neglijenței fizice asupra relației
dintre rușine, respectiv vinovăție și comiterea
unei infracțiuni sexuale rezultatele sunt
similare. Atât interacțiunea dintre rușine și
neglijența fizică (b = -0.01, p = .489), cât și
interacțiunea dintre vinovăție și neglijența
fizică (b = -0.00, p = .675) nu au un efect
semnificativ asupra comiterii unei infracțiuni
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
sexuale. În concluzie, neglijența fizică nu
reprezintă un moderator semnificativ statistic
al relației dintre rușine și tipul infracțiunii,
respectiv dintre vinovăție și tipul infracțiunii.
În ceea ce privește efectul moderator al
neglijenței emoționale asupra relației dintre
rușine, respectiv vinovăție și comiterea unei
infracțiuni sexuale rezultatele sunt similare.
Atât interacțiunea dintre rușine și neglijența
emoțională (b = -0.00, p = .703), cât și
interacțiunea dintre vinovăție și neglijența
emoțională (b = -0.01, p = .278) nu au un
efect semnificativ asupra comiterii unei
infracțiuni sexuale. În concluzie, neglijența
emoțională nu reprezintă un moderator
semnificativ statistic al relației dintre rușine și
tipul infracțiunii, respectiv dintre vinovăție și
tipul infracțiunii.
3. DISCUȚII ȘI CONCLUZII FINALE
3.1. Discuții
Interpretarea analizei statistice relevă
faptul că există o legătură foarte strânsă între
sentimentele de vinovăție și agresiunile
sexuale, aspect ce poate fi utilizat pentru
reducerea fenomenului infracțional pentru
persoanele condamnate pentru comiterea
acestui tip infracțional, inclusiv prin
desfășurarea de ședințe psihoterapeutice cu
aceste persoane care să conducă la reducerea
recidivei după părăsirea mediului penitenciar
de către subiecți. Aceste ședințe
psihoterapeutice, ce urmează a fi desfășurate
de psihologi specializați, pot fi realizate atât
în grup, cât mai ales în mod individual.
Sentimentele de vinovăție sunt generate în
principal de modul cum privește societatea
acest tip de infracțiune de natură sexuală și în
mai mică măsură de vinovăția față de fapta
comisă. De fapt, majoritatea infractorilor
sexuali asociază sentimentul de vinovăție cu
modul cum aceștia sunt percepuți de către
societate. De obicei, membrii societății au
tendința, de cele mai multe ori justificat de
cutumele societale, de a-i privi pe infractorii
sexuali ca pe un real pericol, aspect ce se
manifestă inclusiv în atitudinea de respingere
a acestora. Această atitudine de respingere se
manifestă inclusiv în mediul penitenciar,
infractorii sexuali fiind marginalizați și
ostracizați de celelalte persoane private de
150
libertate, în special în ceea ce privește
violurile comise cu un minor.
Aspectele prezentate anterior creează și
potențează sentimentul de vinovăție al
infractorilor sexuali, acestea fiind corelate
direct cu infracțiunea sexuală. Datele statistice
colectate de la un eșantion considerat
reprezentativ relevă această corelare directă
care oferă posibilitatea specialiștilor în
domeniu de a dezvolta programe
individualizate care să folosească sentimentul
de vinovăție al infractorilor sexuali pentru a
evita eventuale recidive ale acestora pe viitor.
În acest context, apreciem că sentimentul de
vinovăție al infractorilor sexuali poate fi
exploatat de psihologi pentru a reduce
eventualele recidive, deși statisticile privind
recidiva la acest tip de infracțiune nu este
încurajatoare.
De asemenea, există o legătură între
infracțiunile sexuale și sentimentul de rușine,
acest sentiment fiind mai pregnant pentru
rușinea nu atât în ceea ce privește victima, ci
mai ales cu privire la modul cum este privit
infractorul sexual/violatorul la nivelul
societății.
Se remarcă faptul că experiențele
adverse din copilărie nu sunt direct legate de
sentimentul de vinovăție sau a aceluia de
rușine. Acest rezultat exprimă faptul că
evenimentele adverse din copilărie nu
reprezintă neapărat un factor favorizator al
apariției sentimentelor de vinovăție și rușine
în rândul infractorilor sexuali.
De asemenea, abuzul fizic nu are un
efect semnificativ din punct de vedere statistic
pentru comiterea de infracțiuni sexuale. Cu
toate acestea, în anumite situații particulare,
abuzul fizic și mai ales de natură sexuală din
copilărie poate conduce la maturitate la
comiterea de infracțiuni de natură sexuală, ca
urmare a unei refulări a unor sentimente
ascunse. Însă, din punct de vedere științific nu
poate fi stabilită o relație directă între
abuzurile fizice și infracțiunile de natură
sexuală.
Totodată, se remarcă faptul că abuzul
emoțional nu conduce la accentuarea
fenomenelor de vinovăție și rușine, în corelare
cu comiterea de infracțiuni de natură sexuală.
Deci, abuzul emoțional, similar cu situația
151 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
abuzului fizic, nu conduce, în mod direct, la
comiterea de infracțiuni de natură sexuală.
Despre abuzul sexual asupra
infractorului sexual nu se poate afirma că
există o corelare directă în ceea ce privește
sentimentul de vinovăție sau a aceluia de
rușine. În concluzie, abuzul sexual din
copilărie nu poate fi considerat a fi un factor
ce favorizează, în mod direct, comiterea de
infracțiuni sexuale.
Rezultate similare sunt obținute și în
ceea ce privește neglijarea fizică, respectiv a
neglijării emoționale în raport cu sentimentele
de vinovăție și rușine, în corelare cu
comiterea de infracțiuni de natură sexuală. Și
în această situație se poate afirma că
neglijarea fizică sau cea emoțională din
copilărie nu conduc, în mod direct, ca și
factori favorizanți ai comiterii de infracțiuni
sexuale.
3.2 Implicații practice
Pentru diminuarea acestui fenomen
extrem de grav, respectiv al infracționalității
de natură sexuală, se pot lua anumite măsuri
la nivel instituțional, respectiv:
- preluarea infractorilor sexuali în
mediul penitenciar și în afara acestuia după
eliberarea acestora în cadrul unor programe
dedicate realizate de psihologii judiciari care
să exploateze sentimentele de vinovăție și
rușine pentru a preveni recidiva acestora;
- continuarea studiilor ce privesc
sentimentele de vinovăție și rușine la nivelul
infractorilor sexuali prin extinderea
eșantionului statistic inclusiv la nivelul
celorlalte penitenciare din România pentru a
obține de date științifice mult mai relevante;
- includerea infractorilor sexuali în
cadrul societății prin asigurarea acestora de
alternative viabile care să reducă riscul
recidivei. În acest context, este necesar să se
realizeze implicarea activă a organizațiilor
neguvernamentale și a societății civile,
inclusiv a bisericii, care să schimbe
mentalitatea atât a foștilor infractori sexuali,
cât și a cetățenilor care să acorde o șansă
acestora pentru integrarea în societate și de a
nu îi stigmatiza și marginaliza în societate;
- lipsa de educație formală, având în
vedere faptul că la nivelul instituțiilor de
învățământ superior specializate,
profesioniștii dobândesc un pachet de
competențe generale și nu specific, fiind
necesar să se deschidă perspectiva către
intervenție atât a psihologilor, cât și a
personalului abilitat cu aplicarea legii. Se
apreciază faptul că un interval de timp
rezonabil pentru generarea de profesioniști
care să-și fi însușit eficient competențele și
cunoștințele este de aproximativ 5 ani;
- formarea psihologilor nu se realizează
exclusiv în universități, în ciclurile de licență
și masterat, ci și prin formarea profesională
continuă și complementară. Unele din
activitățile formatoare sunt adresate
profesioniștilor care realizează expertize
psihologice în cazurile de abuz sexual.
- analiza oportunității includerii
psihologiei judiciare în Nomenclatorul
specializării expertizei tehnice judiciare;
- Ministerul Justiției din România
derulează un proiect pentru întocmirea
”Ghidului specializărilor expertizei tehnice
judiciare”, cofinanțat din Fondul Social
European, prin Programul Operațional
Capacitate Administrativă 2014-2020, care
prevede într-o primă etapă o evaluare a
Nomenclatorului, pentru a se identifica dacă
sunt necesare comasarea ori eliminarea
specializărilor actuale, precum și includerea
unor noi specializări. În funcție de concluziile
acestei evaluări, urmează a se decide cu
privire la oportunitatea includerii specializării
„Psihologie” în cadrul Nomenclatorului.
- analiza oportunității introducerii unui
program obligatoriu de educație timpurie
pentru prevenirea infracțiunilor sexuale este
irealizabilă la acest moment, prin raportare la
configurația programelor școlare, la legislație,
la provocările din sistemul de educație și la
realitățile sociale;
- discutarea în cadrul tuturor
disciplinelor a unor elemente de prevenire a
violenței, având în vedere faptul că în cazul
unor fapte violente, inclusiv a celor de natură
sexuală, comise în școală găsim 3 categorii de
minori afectați, respectiv agresorul, care de
multe ori poate fi la rândul său o victimă,
victima, precum și martorii;
- distribuirea de resurse calificate,
respectiv psihologi specializați și asistență
socială, în mediul rural unde se remarcă o
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
recrudescență a fenomenului infracțional de
natură sexuală;
- realizarea de demersuri științifice
susținute pentru a înțelege, în mod
comprehensiv, adevărata motivație a
devianțelor de natură psihologică care conduc
la comiterea de infracțiuni de natură sexuală;
- folosirea psihologiei juridice pentru a
explica legătura între anumiți parametrii și
interdependența dintre aceștia și resortul intim
pentru comiterea de infracțiuni de natură
sexuală.
3.3 Limitări și restrângeri metodologice
Studiul științific de față are anumite
limitări metodologice care au fost asumate,
respectiv un număr relativ mic de subiecți
care au fost supuși acestui studiu, precum și
limitarea la un singur penitenciar. Deși
eșantionul statistic a fost unul relevant,
limitarea numărului și a instituțiilor
penitenciare a avut cauze obiective, respectiv
pandemia de COVID-19 care nu a permis
extinderea studiului științific pe alte locații de
interes.
Cu toate acestea, pentru a avea relevanță
din punct de vedere științific a fost ales un
eșantion semnificativ și reprezentativ pentru a
permite analiza statistică a unor date relevante
care să permită atingerea obiectivelor asumate
prin prezentul studiu.
3.4 Perspective de cercetare
Acest studiu poate fi continuat prin
extinderea bazei de cercetare, în sensul în care
este necesar să crească numărul subiecților
chestionați, precum și extinderea la nivel
național a eșantionului statistic reprezentativ,
inclusiv prin implicarea tuturor instituțiilor
penitenciare de la nivel național.
De asemenea, acest studiu poate fi
extins prin analiza și a altor parametrii care au
legătură directă cu comiterea infracțiunilor de
natură sexuală, aspect necesar pentru mai
buna înțelegere a aspectelor de natură
psihologică ce determină acest tip
criminogen.
Literatura de specialitate nu este foarte
dezvoltată în acest domeniu, fiind necesar un
efort suplimentar pentru completarea
152
cunoașterii în acest domeniu, inclusiv prin
realizarea de studii practice, aspect ce poate fi
realizat prin completarea prezentului studiu.
CONCLUZII
Prezenta cercetare relevă faptul că
există o legătură foarte strânsă între
sentimentele de vinovăție și agresiunile
sexuale, aspect ce poate fi utilizat pentru
reducerea fenomenului infracțional pentru
persoanele condamnate pentru comiterea
acestui tip infracțional, inclusiv prin
desfășurarea de ședințe psihoterapeutice cu
aceste persoane care să conducă la reducerea
recidivei după părăsirea mediului penitenciar
de către subiecți. Aceste ședințe
psihoterapeutice, ce urmează a fi desfășurate
de psihologi specializați, pot fi realizate atât
în grup, cât mai ales în mod individual.
Totodată, se remarcă faptul că abuzul
emoțional nu conduce la accentuarea
fenomenelor de vinovăție și rușine, în corelare
cu comiterea de infracțiuni de natură sexuală.
Deci, abuzul emoțional, similar cu situația
abuzului fizic, nu conduce, în mod direct, la
comiterea de infracțiuni de natură sexuală.
Abuzul sexual din copilărie nu poate fi
considerat a fi un factor ce favorizează, în
mod direct, comiterea de infracțiuni sexuale.
Rezultate similare sunt obținute și în ceea ce
privește neglijarea fizică, respectiv a neglijării
emoționale în raport cu sentimentele de
vinovăție și rușine, în corelare cu comiterea
de infracțiuni de natură sexuală. Și în această
situație se poate afirma că neglijarea fizică
sau cea emoțională din copilărie nu conduc, în
mod direct, ca și factori favorizanți ai
comiterii de infracțiuni sexuale.
BIBLIOGRAFIE
[117] Berger, J., Heinrichs, M., von Dawans,
B., Way, B.M., & Chen, F.S. (2016).
Interpersonal Closeness Measure doi:
http://dx.doi.org/10.1037/t47962-000;
[118] Berlin, F.S. (2003). Sex offender
treatment and legislation. The Journal of the
American Academy of Psychiatry and the
Law, 31, 510-513. Preluat de la URL:
153 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
http://jaapl.org/content/jaapl/31/4/510.full.pdf
.
[119] Bernstein, D.P, & Fink, L. (1998).
Childhood Trauma Questionnaire: A
retrospective self-report manual San Antonio,
TX: The Psychological Corporation.
[120] Blanchard, R. (1992). Nonmonotonic
relation of autogynephilia and heterosexual
attraction. Journal of Abnormal Psychology,
101(2), 271-276. doi:
10.1037/0021843X.101.2.271.
[121] Blaske, D.M., Borduin, C.M.,
Henggeler, S.W., & Mann, B.J. (1989).
Individual, family, and peer characteristics of
adolescent sex offenders and assaultive
offenders. Developmental Psychology, 25(5),
846-855. doi: 10.1037/0012-1649.25.5.846.
[122] Boccaccini, M.T., Murrie, D.C., Hawes,
S.W., Simpler, A., & Johnson, J. (2010).
Predicting recidivism with the Personality
Assessment Inventory in a sample of sex
offenders screened for civil commitment as
sexually violent predators. Psychological
Assessment, 22(1), 142-148. doi:
10.1037/a0017818.
[123] Boccaccini, M.T., Rufino, K.A.,
Jackson, R.L., & Murrie, D.C. (2013).
Personality Assessment Inventory scores as
predictors of misconduct among sex offenders
civilly committed as sexually violent
predators. Psychological Assessment, 25(4),
1390-1395. Preluat de la URL:
https://psycnet.apa.org/record/2013-28553-
001.
[124] Boccaccini, M.T., Turner, D.B., Murrie,
D.C., & Rufino, K.A. (2012). Do PCL-R
scores from state or defense experts best
predict future misconduct among civilly
committed sex offenders? Law and Human
Behavior, 36(3), 159-169. Preluat de la URL:
https://psycnet.apa.org/record/2011-25661-
001.
[125] Bonta, J., Law, M., & Hanson, K.
(1998). The prediction of criminal and violent
recidivism among mentally disordered
offenders: A meta-analysis. Psychological
Bulletin, 123(2), 123-142. doi: 10.1037/0033-
2909.123.2.123.
[126] Brown, S.L., & Forth, A.E. (1997).
Psychopathy and sexual assault: Static risk
factors, emotional precursors, and rapist
subtypes. Journal of Consulting and Clinical
Psychology, 65(5), 848-857. doi:
10.1037/0022-006X.65.5.848.
[127] Center for Sex Offender Management.
(2000). Myths and facts about sex offenders.
U.S. Department of Justice. Preluat de la
URL: www.csom.org.
[128] Chan, H. C., Lo, T. W., Zhong, L. Y., &
Chui, W. H. (2015). Impulsivity Measure.
doi: 10.1037/t39395-000.
[129] Chaplin, T.C., Rice, M.E., & Harris,
G.T. (1995). Salient victims suffering and the
sexual responses of child molesters. Journal
of Consulting and Clinical Psychology, 63(2),
249-255. doi: 10.1037/0022-006X.63.2.249.
[130] Donato, R., Shanahan, M. (2001). The
economics of child sex-offender rehabilitation
programs: Beyond Prentky & Burgess.
American Journal of Orthopsychiatry, 71(1),
131-139. Preluat de la URL:
https://psycnet.apa.org/record/2007-17215-
001.
[131] Ellis, L. (1991). A synthesized
(biosocial) theory of rape. Journal of
Consulting And Clinical Psychology, 59(5),
631-642. doi: 10.1037/1040-3590.12.2.132.
[132] Erickson, W.D., Luxemberg, M.G.,
Walbek, N.H., & Seely, R.K. (1987).
Frequency of MMPI two-point code types
among sex offenders. Journal of Consulting
and Clinical Psychology, 55(4), 566-570. doi:
10.1037/0022-006X.55.4.566.
[133] Furby, L., Weinrott, M.R., &
Blackshaw, L. (1989). Sex offender
recidivism: A review. Psychological Bulletin,
105, 3-30. doi: 10.1037/0033-2909.105.1.3.
[134] Gaeta, T. (2010). Catch and release:
Procedural unfairness on primetime television
and the perceived legitimacy of the law.
Journal of Criminal Law & Criminology,
100(2), 523-554. Preluat de la URL:
https://search-
proquestcom.ezp.waldenulibrary.org/docview
/756676241? accountid=14872.
[135] Gollwitzer, M. Banse, R., Eisenbach,
K., & Naumann, A. (2007). Effectiveness of
the Vienna Social Competence Training on
explicit and implicit aggression: Evidence
from an aggressiveness-IAT. European
Journal of Psychological Assessment, 23(3),
150-156. doi: 10.1027/1015-5759.23.3.150.
[136] Greenwald, A.G., McGhee, D.E., &
Schwartz, J.L.K. (1998). Measuring
CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
individual differences in implicit cognition:
The implicit association test. Journal of
Personality and Social Psychology, 74(6),
1464-1480. doi:
10.1037/00223514.74.6.1464.
[137] Hall, E.R. (1987). Adolescents’
perceptions of sexual assault. Journal of
Sexual Education & Therapy, 13, 37-42. doi:
10.1080/01614576.1987.11074893.
[138] Hanson, R.K. (2003). Empathy deficits
of sexual offenders. A conceptual model.
Journal of Sexual Aggression, 9, 13-23.
[139] Hanson, R.K., & Morton-Bourgon, K.E.
(2005). The characteristics of persistent
sexual offenders: A meta-analysis of
recidivism studies. Journal of Consulting and
Clinical Psychology, 73(6), 1154-1163. doi:
10.1037/0022-006X.73.6.1154.
[140] Hazaleus, S.L. & Deffenbacher, J.L.
(1986). Relaxation and cognitive treatments
of anger. Journal of Consulting and Clinical
Psychology, 54(2), 222-226. doi:
10.1037/0022-006X.54.2.222.
[141] Henrichson, C. & Delaney, R. (2012).
The price of prisons: what incarceration costs
taxpayers. Federal Sentencing Reporters.
(25)1, 68-80. doi: 10.1525/fsr.2012.25.1.68.
[142] IBM Corp. Released 2017. IBM SPSS
Statistics for Windows, Version 25.0.
Armonk, NY: IBM Corp.
[143] Kercher, G.A., & Walker, C.E. (1973).
Reactions of convicted rapists to sexually
explicit stimuli. Journal of Abnormal
Psychology, 81(1), 46-50. doi:
10.1037/h0034014.
[144] Educational and Psychological
Measurement, 30, 607-610. doi:
10.1177/001316447003000308.
[145] Krueger, R.F., Hicks, B.B., Patrick, C.J,
Carlson, S.R., Iacono, W.G., & McGue, M.
(2002). Etiologic connections among
substance dependence, antisocial behavior,
and personality: Modeling the externalizing
spectrum. Journal of Abnormal Psychology,
111(3), 411-424. doi: 10.1037/0021-
843X.111.3.411.
[146] Lawing, K., Frick, P.J., & Cruise, K.R.
(2010). Differences in offending patterns
between adolescent sex offenders high or low
in callous-unemotional traits. Psychological
Assessment, 22(2), 298-305. doi:
10.1037/a0018707.
154
[147] Linz, D.G., Donnerstein, E., & Penrod,
S. (1988). Effects of long-term exposure to
violent and sexually degrading depictions of
women. Journal of Personality and Social
Psychology, 55(5), 758-768. doi:
10.1037/0022-3514.55.5.758.
[148] Lisak, D., & Roth, S. (1990). Motives
and psychodynamics of self-reported,
unincarcerated rapists. American Journal of
Orthopsychiatry, 60(2), 268-280. doi:
10.1037/h0079178.
[149] McLaughlin, H., Uggen, C., &
Blackstone, A. (2017). Sexual harassment,
workplace, authority, and the paradox of
power. American Socio-logical Review, 77,
625-647. doi: 10.1177/0003122412451728.
[150] Miller, R.D. (1998). Forced
administration of sex-drive reducing
medications to sex offenders: Treatment or
punishment? Psychology, Public Policy, and
Law, 4(1-2), 175-199. Retrieved from
PsychArticles. doi: 10.1037/1076-8971.4.1-
2.175.
[151] Minuta celei de a VIII-a reuniuni a
Grupului de lucru privind problematica
victimelor infracțiunilor, Ministerul Justiției,
13.04.2021, București.
[152] Moustakas, C. (1994). The I and thou of
evidence: A fusion of opposites. The
Humanistic Psychologist, 22(2), 238-240. doi:
10.1080/08873267.1994.9976950.
[153] Murrie, D.C., Boccaccini, M.T.,
Caperton, J., & Rufino, K. (2012). Field
validity of the Psychopathy Checklist-Revised
in sex offender risk assessment. Psychological
Assessment, 24(2), 524-529. doi:
10.1037/a0026015.
[154] National Sexual Violence Resource
Center (NSVRC). (2015). Statistics About
155 CRIMINALISTICA NR. 2-2022 (130), IUNIE 2022, VOL. XXIII
Sexual Violence. Preluat de la URL:
www.nsvrc.org.
[155] Polaschek, D.L.L (2003). Relapse
prevention, offense process models, and the
treatment of sexual offenders. Professional
Psychology: Research and Practice, 34(4),
361-367. doi: 10.1037/0735-7028.34.4.361.
[156] Risen, C.B., & Althof, S.E. (1990).
Couples group psychotherapy: Rebuilding the
marital relationship following disclosure of
sexual deviance. Psychotherapy: Theory,
Research, Practice, Training, 27(3), 458-463.
doi: 10.1037/0033-3204.27.3.458.
[157] Seto, M.C., Cantor, J.M., & Blanchard,
R. (2006). Child pornography offenses are a
valid diagnostic indicator of pedophilia.
Journal of Abnormal Psychology, 115(3),
610-615. doi: 10.1037/0021-843X.115.3.610.
[158] Tabachnick, J. (2013). Why prevention?
Why now? International Journal of
Behavioral Consultation and Therapy, 8(3-4),
55-61. doi: 10.1037/h0100984.
[159] Thiblin, I., & Pärlklo, T. (2002).
Anabolic androgenic steroids and violence.
Acta Psychiatrica Scandinavica, 106(412),
125-128. doi: 10.1034/j.1600-
0447106.s412.27.x.
[160] Wollert, R. & Cramer, E. (2012). The
constant multiplier assumption misestimates
long term sex offender recidivism rates. Law
and Human Behavior, 36(5), 390-393. doi:
10.1037/h0093924.
[161] World Population Review (2021). Rape
Statistics by Country 2021. Accesat la 7
aprilie 2020
(https://worldpopulationreview.com/country-
rankings/rape-statistics-by-country).
 · ANA ROM SECURITY este o companie de pază care oferă toate serviciile de
securitate de pe piața românească: pază cu agenți de securitate, monitorizare și
intervenție rapidă, instalare sisteme de securitate și analiză de risc la securitatea fizică.
· Este continuatoarea ROM GUARD SERVICE, una dintre cele mai vechi și
puternice societați de pază din România, fondata în 1993.
www.anaromsecurity.com manager@anaromsecurity.com

· RATELEN CONSTRUCT este o societate cu sediul în Leresti, jud. Arges, care oferă o gamă variată de servicii:
·Construcții civile, industriale și edilitare
· Execuție drumuri și poduri
· Transport de mărfuri
· Producție de agregate minerale, producție betoane și mixturi asfaltice.
ratelen@gmail.com

·Compania EURO BUILDING IDEEA are ca obiect de activitate principal activi taiț de Arhitectură, Inginerie și
Servicii de consultanță tehnică legate de acestea, iar ca obiect de activitate secundar activitatea de Turism.
· Principalele proiecte realizate constau în servicii de proiectare pe diverse categorii, asistentă tehnică și
dirigenție de șantier și managementul proiectelor.
office@eurobuilding@yahoo.com sc.eurobuilding@yahoo.com

SC Manoil Trans SRL este o societate ce are ca obiectiv

principal distribuția de produse alcoolice, răcoritoare și
alimentare, fiind distribuitor strategic pentru URSUS
BREWERIES
http://manoil-trans.ro manoiltrans@yahoo.com

Laurentiu H SRL este o societate cu sediul în Negreşti Oaş, jud.

Satu Mare, care are ca obiect principal de activitate realizarea de
construcţii civile şi industriale, precum şi lucrări de geniu.
http://www.laurentiuh.ro laurentiu_h_srl@yahoo.com

· Beda Impex SRL oferă servicii de transport rutier de mărfuri, atât intern
cât și international, societatea dispunând de un parc auto generos. Flota de
camioane este nouă, fiind echipate cu motoare EURO5 si EURO6.
·De asemenea, Beda Impex SRL este o societate care ofera o gamă variata
de servicii și piese auto în cadrul SERVICE AUTO MULTIMARCA - Bosch
Car Service, situat în orasul Târgoviste.
www.bedaimpex.ro bedaimpex@gmail.com
 · CHRONOS prestează servicii de dezvoltare software, de instalare și întreținere hardware, de
consultanță dedicate echipamentelor bancare și platformelor de procesare de date non-bancare, pentru
entitați medicale, sociale, furnizori de telefonie mobilă.
· CHRONOS a inițiat proiecte pentru înființarea de laboratoare private în care vor lucra experți din
domeniile balistică și genetică , fără a se limita în viitor la acestea.
· CHRONOS a înființat, în colaborare cu specialiști din cadrul Asociației Criminaliștilor din România ,
în 2019 societatea FORENSIC-LABORATORY-SERVICES SRL cu sediul în Giurgiu și în 2020 Asociația
FORENSIC SCIENCE FOR HUMAN SECURITY cu sediul în Bacău, urmând să asigure împreuna un
management activ în perioada imediat urmatoare.
www.chronos-serv.ro anca.balan@chronos-serv.ro

GEO-STING oferă servicii complete în domeniile Apărării Împotriva Incendiilor,

Protecției Civile, Securitații și Sănătății în Munca, Protecție și Pază, la cele
mai înalte standarde.
Asigură servicii de paza și protecție a obiectivelor economice și servicii de
proiectare, instalare, depanare sisteme video și antiefracție.

Este autorizată ca FORMATOR pentru meseriile de servant pompier si șef serviciu S.P.S.U.
www.sting.ro office@geo-sting.ro

· ATS dezvolta sisteme și servicii informatice avansate și securizate

bazate pe tehnologii inovatoare. ATS este specializată în furnizarea de
sisteme informatice integrate pentru administrația publica și mediul de
afaceri.
· Abordează domenii diverse precum inteligența artificială (machine
learning, deep learning), realitate extinsă / mixtă, mineritul datelor,
platforme multiexperiență, Internetul Lucrurilor/ Internetul
Comportamentelor, voice-as-UI, recunoaștere vocală, chatbots,
managementul cunoștințelor, securitatea cibernetică, criptografie.
https://ats.com.ro office@ats.com.ro

· ROCOMIT oferă consultanță completă pentru proiectarea, achiziționarea,

instalarea, configurarea si utilizarea echipamentelor hardware și a
soluțiilor software, având o experiență de peste 15 ani pe piața de
telecomunicații din România.
www.rocomit.ro office@rocomit.ro