Acordul dintre subiect și predicat

Prin acord, verbul-predicat preia de la subiect informatiile gramaticale de numar si

persoana, iar numele predicativ realizat adjectival, informatii suplimentare de gen.
Caracteristicile de acord ale adjectivelor nume predicative se regasesc si la participiile pasive.

Acordul în numar priveste variatia de forma a predicatului combinat cu un subiect

exprimat prin substantiv sau prin substitutele sale. Verbul are forma indusa de nume (daca
subiectul este unic): nume singular – verb singular, nume plural – verb plural: Copilul stie
adevarul., Nimeni nu era îngrijorat., Discutiile au fost concludente., Acestia au fost
acceptati ca martori ai apararii.

Acordul în persoana priveste predicatele al caror subiect este un pronume personal.

Subiectul unic (eu, tu, noi, voi) impune verbului-predicat forma de persoana corespunzatoare:

Voi stiti ce trebuie sa faceti, eu vreau sa plec la facultate.;

Tu planuiesti o masa în familie, dar noi am cumparat deja bilete pentru spectacolul de
diseara.

Daca subiectul este un pronume de persoana a III-a, un substantiv sau un substitut al

acestuia, verbul are forma de persoana a III-a (El stie ce vrea., Ioana pleaca la munte.,
Soarele s-a ascuns printre nori., Ai mei au fost multumiti de rezultatul concursului).

Acordul în gen apare marcat numai în forma numelor predicative exprimate printr-un
adjectiv sau a participiilor pasive care, prin natura lor, permit reiterarea acestui tip de
informatie gramaticala:

Medaliile au fost oferite sportivilor celor mai buni.;

Dialogurile au devenit interesante dupa interventia noastra.;

Cladirea conacului era luminata stins si parea semitransparenta. (M. Cartarescu, Travesti).

Numele predicative realizate prin substantive motionale, desi coreferentiale cu

nominalul subiect, nu se caracterizeaza întotdeauna prin corespondenta de gen:

Angela M., care ar putea deveni [...] prima femeie cancelar din istoria Germaniei, este
un crestin-democrat atipic care, chiar daca nu s-a facut iubit de membrii partidului sau, si-a
atras totusi respectul acestora. (EZ, 2005);

Animalul captiv era un pui, o leoaica tânara.

O situatie particulara este reprezentata de acordul dintre un pronume de persoana a

III-a sau numeral si predicat. Acestea primesc de la substantivul pe care îl reprezinta în
discurs genul (întotdeauna) si uneori numarul. Ca proforme (reiau informatiile
gramaticale si echivaleaza termenii), pronumele si numeralul permit un tip de „acord
referential” (Vezi I, Pronumele):

(S-a întors Mara.) Ea nu era deloc suparata.;

(Am cumparat mere.) Doua erau stricate, unul era bun.

 2. ABATERI DE LA REGULA ACORDULUI

În limba actuala se înregistreaza numeroase situatii care nu se conformeaza regulilor

gramaticale ale acordului. Uzul permite foarte multe variatii de acord, structuri care reprezinta
ezitari ale vorbitorilor. Acestea sunt manifestari ale acordului prin atractie sau dupa înteles si
nu sunt excluse întotdeauna de normele limbii literare.

Acordul prin atractie consta în transferarea catre verbul-predicat a unei informatii

gramaticale de catre un constituent al enuntului nelegat sintactic de predicat, dar aflat în
vecinatatea acestuia, sau de catre o parte componenta a subiectului multiplu. Intercalarea
între subiect si predicat a unor adjuncti ai nominalului-subiect determina distantarea în
succesiunea liniara a termenilor corelati (care ar trebui sa se acorde) si constituie o
circumstanta favorabila încalcarii regulilor gramaticale (Fiecare dintre cei trei oameni
purtau insigna.).

Acordul dupa înteles este acordul care se orienteaza dupa sensul nominalului subiect.
Daca subiectul are forma de singular, dar înteles de plural (de exemplu, când este exprimat
printr-un substantiv colectiv), predicatul se acorda formal, la singular (Majoritatea a votat
împotriva.). Varianta de plural este admisa de normele limbii literare, daca vorbitorul are în
vedere componentele ansamblului denotat de entitatea colectiva (Majoritatea au fost trimisi
acasa.).

Granita dintre abaterile de la norma acceptate si greseli este oscilanta. De exemplu,

acordul gresit dintre subiect si predicat (dezacordul) poate produce enunturi
nongramaticale numai în raport cu regulile limbii actuale. Pâna în primele decenii ale
secolului al XIX-lea, omonimiile în cadrul flexiunii verbale erau mai extinse: 3=6 (el
cânta – ei cânta, el au plecat – ei au plecat) sau 1=6 (eu zbor – ei zbor, eu cobor – ei
cobor). Dinamica morfologiei verbale explica prezenta numeroaselor situatii de
„dezacorduri” din limba operelor literare. De la sfârsitul secolului al XIX-lea însa, noi
forme morfologice se impun în limba literara, iar fenomenul se interpreteaza mai departe
la nivel sintactic, în termenii acordului (dezacordului).

La nivelul graiurilor populare, regula generala de acord dintre subiect si predicat

variaza în functie de particularitatile flexionare ale verbului în fiecare grai. În sistemul
graiului muntean, omonimia singular – plural la persoana a III-a este generalizata (el
vede – ei vede). Prezenta acestor forme este considerata o manifestare de regionalism
morfologic si nu o greseala
de acord.