Repede Roxana Flavia

Anul I Jap-Eng

Acordul subiectului cu predicatul

Acordul este manifestarea relatiei sintactice dintre doua cuvinte, constând în repetarea informatiei
gramaticale de la un cuvânt la celalalt. Relatia este orientata: dintre cele doua cuvinte legate prin acord, unul
impune restrictia de forma, iar celalalt se supune ei. De exemplu, se repeta, cu directia subiect – predicat,
informatia gramaticala de persoana si numar:eu citesc, tu citesti, noi citim.
Reiterarea informatiei gramaticale prin acord nu este marcata în toate contextele. Acordul poate fi
blocat din anumite cauze sintactice si morfologice. Pe de o parte, exista forme în paradigma verbala care nu
marcheaza repetarea informatiei gramaticale. De exemplu, formele verbale nepersonale pot avea subiect, dar
nu se acorda cu acesta: Am plecatînainte de a veni mama., Am auzit sunând telefonul. Pe de alta parte,
subiectul unic, atunci când nu este realizat printr-un nominal, nu transfera nici el informatii predicatului: E
usor a scrie versuri.
Prin acord, verbul-predicat preia de la subiect informatiile gramaticale de numar si persoana, iar numele
predicativ realizat adjectival, informatii suplimentare de gen. Caracteristicile de acord ale adjectivelor nume
predicative se regasesc si la participiile pasive.
Acordul în numar priveste variatia de forma a predicatului combinat cu un subiect exprimat prin
substantiv sau prin substitutele sale. Verbul are forma indusa de nume (daca subiectul este unic): nume
singular – verb singular, nume plural – verb plural: Copilul stie adevarul., Nimeni nu era
îngrijorat., Discutiile au fost concludente., Acestia au fost acceptati ca martori ai apararii.
Acordul în persoana priveste predicatele al caror subiect este un pronume personal. Subiectul unic (eu,
tu, noi, voi) impune verbului-predicat forma de persoana corespunzatoare:
Voi stiti ce trebuie sa faceti, eu vreau sa plec la facultate.;
Tu planuiesti o masa în familie, dar noi am cumparat deja bilete pentru spectacolul de diseara.
Daca subiectul este un pronume de persoana a III-a, un substantiv sau un substitut al acestuia, verbul
are forma de persoana a III-a (El stie ce vrea., Ioana pleaca la munte., Soarele s-a ascuns printre nori., Ai
mei au fost multumiti de rezultatul concursului).
Acordul în gen apare marcat numai în forma numelor predicative exprimate printr-un adjectiv sau a
participiilor pasive care, prin natura lor, permit reiterarea acestui tip de informatie gramaticala:
Medaliile au fost oferite sportivilor celor mai buni.;
Dialogurile au devenit interesante dupa interventia noastra.;
Cladirea conacului era luminata stins si parea semitransparenta. (M. Cartarescu, Travesti).
Numele predicative realizate prin substantive motionale, desi coreferentiale cu nominalul subiect, nu se
caracterizeaza întotdeauna prin corespondenta de gen:
Angela M., care ar putea deveni [...] prima femeie cancelar din istoria Germaniei, este un crestin-
democrat atipiccare, chiar daca nu s-a facut iubit de membrii partidului sau, si-a atras totusi respectul
acestora. (EZ, 2005);
Animalul captiv era un pui, o leoaica tânara.
O situatie particulara este reprezentata de acordul dintre un pronume de persoana a III-a sau numeral si
predicat. Acestea primesc de la substantivul pe care îl reprezinta în discurs genul (întotdeauna) si uneori
numarul. Ca proforme (reiau informatiile gramaticale si echivaleaza termenii), pronumele si numeralul
permit un tip de „acord referential”:
(S-a întors Mara.) Ea nu era deloc suparata.;
(Am cumparat mere.) Doua erau stricate, unul era bun.
ABATERI DE LA REGULA ACORDULUI
În limba actuala se înregistreaza numeroase situatii care nu se conformeaza regulilor gramaticale ale
acordului. Uzul permite foarte multe variatii de acord, structuri care reprezinta ezitari ale vorbitorilor.
Acestea sunt manifestari ale acordului prin atractie sau dupa înteles si nu sunt excluse întotdeauna de
normele limbii literare.
Acordul prin atractie consta în transferarea catre verbul-predicat a unei informatii gramaticale
de catre un constituent al enuntului nelegat sintactic de predicat, dar aflat în vecinatatea acestuia,
sau de catre o parte componenta a subiectului multiplu. Intercalarea între subiect si predicat a
unor adjuncti ai nominalului-subiect determina distantarea în succesiunea liniara a termenilor
Repede Roxana Flavia
Anul I Jap-Eng

corelati (care ar trebui sa se acorde) si constituie o circumstanta favorabila încalcarii regulilor

gramaticale (Fiecare dintre cei trei oameni purtau insigna.).
Acordul dupa înteles este acordul care se orienteaza dupa sensul nominalului subiect. Daca
subiectul are forma de singular, dar înteles de plural (de exemplu, când este exprimat printr-un
substantiv colectiv), predicatul se acorda formal, la singular (Majoritatea a votat împotriva.).
Varianta de plural este admisa de normele limbii literare, daca vorbitorul are în vedere
componentele ansamblului denotat de entitatea colectiva (Majoritatea au fost trimisi acasa.).
Granita dintre abaterile de la norma acceptate si greseli este oscilanta. De exemplu, acordul gresit dintre
subiect si predicat (dezacordul) poate produce enunturi nongramaticale numai în raport cu regulile limbii
actuale. Pâna în primele decenii ale secolului al XIX-lea, omonimiile în cadrul flexiunii verbale erau mai
extinse: 3=6 (el cânta – ei cânta, el au plecat – ei au plecat) sau 1=6 (eu zbor – ei zbor, eu cobor – ei cobor).
Dinamica morfologiei verbale explica prezenta numeroaselor situatii de „dezacorduri” din limba operelor
literare. De la sfârsitul secolului al XIX-lea însa, noi forme morfologice se impun în limba literara, iar
fenomenul se interpreteaza mai departe la nivel sintactic, în termenii acordului (dezacordului).
La nivelul graiurilor populare, regula generala de acord dintre subiect si predicat variaza în functie de
particularitatile flexionare ale verbului în fiecare grai. În sistemul graiului muntean, omonimia singular –
plural la persoana a III-a este generalizata (el vede – ei vede). Prezenta acestor forme este considerata o
manifestare de regionalism morfologic si nu o greseala
de acord.
ASPECTE ALE ACORDULUI IMPUS DE REALIZĂRILE PARTICULARE ALE SUBIECTULUI
Subiectul poate da nastere unor situatii speciale de acord, dupa cum poate fi realizat prin substantive
colective, expresii partitive, nume proprii, pronume relative, pronume de politete, propozitii, forme verbale
nepersonale sau termeni în metalimbaj.
Subiectul este un substantiv colectiv
În functie de tipul de substantive colective si de pozitia pe care o ocupa acestea în grupul nominal, acordul
gramatical este frecvent concurat de acordul dupa înteles sau de cel prin atractie. Un substantiv colectiv la
singular, aflat în pozitia de subiect, selecteaza forma de singular a verbului, conform acordului
gramatical: Un grup a sosit la aeroport., Un stol de gânduri aspre trecu peste-a lui frunte. (M.
Eminescu, Strigoii).
Forma de plural, corespunzatoare acordului dupa înteles, se datoreaza semului [+ Pluralitate], trasatura
inerenta, necontextuala: Au venit o gramada. (vezi I, Substantivul, 4.3.2.5). De asemenea, prezenta unui
adjunct substantival care expliciteaza sensul termenului colectiv favorizeaza acordul prin atractie: Un stol de
pasari apar la orizont.
Fenomenul acordului nu afecteaza în acelasi mod cele doua subtipuri de substantive colective: cele care îsi
specifica direct elementele componente (armata, popor, tineret etc.) si cele care au nevoie de un adjunct,
substantiv individual la plural, pentru actualizarea membrilor colectiei respective (un morman de hârtii, o
multime de probleme, un grup de studenti., vezi I, Substantivul, 4.3.1.2).
Substantivele colective care îsi specifica membrii
Substantivele care exprima o colectivitate si precizeaza direct, prin forma însasi a termenului, elementele
componente ale acesteia, impun predicatului un acord gramatical:
Armata se pregatea pentru un eventual conflict.;
Studentimea a fost, în sfârsit, rasplatita.;
Târziu si toamna a plecat / Frunzisul tot e ravasit. (G. Bacovia, Ecou de romanta).
Impunerea acordului gramatical la acest tip de substantive colective este rezultatul unui proces
istoric, de evolutie lingvistica. În limba textelor din secolul al XVI-lea sau în cronicile secolului al
XVII-lea, acordul dupa înteles este extins si în aceste situatii: Ţara vor vrea sa-si apere ale sale.
În utilizari metaforice, aceste substantive colective primesc adjuncti si permit si acordul prin atractie: O
armata de furnici si-au facut aparitia. (vezi I, Substantivul, 4.3.2.5).
Substantivele colective care nu îsi specifica membrii
Substantivele colective care nu îsi specifica direct membrii admit doua ipostaze sintactice responsabile de
doua tipuri diferite de acord – un acord gramatical si un acord dupa înteles si prin atractie:
Ceilalti intelectuali [...] se pun si ei pe treaba: un grup de ofiteri superiori preda istoria celui de-al
doilea razboi mondial. (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii);
Un grup de tineri si-au cerut drepturile.
Acordul numelui predicativ sau al participiului pasiv poate avea în vedere, de asemenea, fie forma numelui
subiect, fie sensul substantivului colectiv sau informatia gramaticala a adjunctului acestuia:
Repede Roxana Flavia
Anul I Jap-Eng

În cadrul TIB 2005 [...] va fi expusa o gama complexa de centrale telefonice. (JN, 2005);
Un grup de studenti au fost trimisi cu bursa la Paris.;
O gramada de carti erau aruncate pe jos.
Stergerea adjunctului nu influenteaza variatia de acord (chiar nelexicalizat, adjunctul se deduce din contextul
anterior):
Tinerii si-au facut planurile. Un grup a / au plecat deja.;
Avea foarte multe carti. O gramada s-a / s-au pierdut.;
Toti copiii sunt asteptati la spectacol. O multime este prezenta. / O multime sunt prezenti.
(a) Acordul gramatical (O multime de oameni a fost atent cercetata.)
În prima ipostaza sintactica a numelor colective care nu îsi specifica membrii, acestea, în calitate de centre de
grup, impun acord formal. Accentul cade pe substantivul colectiv înteles ca o entitate unitara si nu pe ideea
de numar, pe valoarea de cuantificare (un grup). Prezenta articolului hotarât sau a unui adjunct adjectival
întareste statutul centrului:
Multimea a parasit piata.;
O serie de cuvinte a intrat deja sub tipar.;
Multimea toata pare violeta / Orasul tot e violet. (G. Bacovia, Amurg violet).
Acordul dupa înteles si prin atractie (O multime de oameni au fost strânsi în curte.)
În cea de-a doua ipostaza sintactica, acordul predicatului se face cu substantivul oameni, interpretat drept
centru de grup, în timp ce colectivul anterior este doar cuantificator. Centrul de grup poate fi sters si atunci
numele colectiv îl înlocuieste si functioneaza ca o proforma care îsi procura referinta anaforic sau cataforic:
(Dintre elevi) o multime mi-au raspuns., O multime (de elevi) mi-au raspuns. Echivalentul semantic al
acestui tip de substantive colective este cuvântul multi (multe), cu valoare pronominala:
O serie de texte noi au fost introduse în programele scolare.
Atunci când substantivul colectiv se afla în pozitia unui complement direct sau indirect, prin fenomenul
dublarii clitice se reia adjunctul, ceea ce subliniaza statutul special al acestuia în cadrul constructiei, nu
numai în ceea ce priveste acordul dintre subiect si predicat: Pe o multime de studenti i-am revazut mai
târziu., *Pe o multime de studenti am revazut-o mai târziu., Majoritatii elevilor li s-au respins contestatiile.,
*Majoritatii elevilor i s-au respins contestatiile.
Dominati de hipercorectitudine, vorbitorii de limba literara opteaza de multe ori pentru un acord strict
gramatical cu numele colectiv, dar si varianta cu acordul dupa înteles si prin atractie este foarte frecventa,
pentru ca reflecta exact coerenta mesajului.
Substantivele contextual colective
Substantivele comune concrete, percepute ca substantive cu valoare cantitativa, pot primi o acceptie
colectiva, atunci când se refera la o multime de obiecte sau persoane (o caruta de prosti, o galeata de bani, o
avalansa de aplauze, o caciula de bani, un cerc de soldati etc.) si favorizeaza acordul dupa înteles:
O caciula de bani sunt pe masa., O avalansa de aplauze au încheiat reprezentatia., Un cerc de soldati au fost
desfasurati în curte.
În anumite constructii cu adjective substantivizate, acordul formal poate fi concurat de acordul dupa înteles.
Dintre variantele: Grosul fortelor acestui corp de armata a fost împins / au fost împinse înapoi., cea cu
verbul la plural apare ca fiind semantic mai adecvata. De asemenea, concordantele semantice prevaleaza în
raport cu regulile formale ale acordului dintre subiect si predicat în constructiile în care centrul grupului
nominal subiect este substantivul „amar”: A / Au trecut atâta – atâtia amar de ani. În aceste grupari,
adjectivul substantivizat „amar” si-a redus contributia semantica la o evaluare cantitativa, informatie proprie
cuantificatorilor.
Substantivele de tipul: fel, tip, soi, specie, rasa
Substantivele mentionate sunt însotite de un substantiv la plural, de aceea nu mai transmit
verbului-predicat informatia de singular care le este proprie în context (Au aparut un fel de
musculite., Între sintaxa si lexic nu se stabilesc niciun fel de relatii., O categorie de spectatori au
fost în mod deliberat neglijati.).
Desi au determinanti proprii numelui (adjunct adjectival, articol), aceste substantive au în context mai mult o
valoare adjectivala. Efectele diminuarii statutului substantival în asemenea îmbinari sunt mai clare la
cuvântul „fel”, parte constitutiva a locutiunilor adjectivale astfel de, fel de fel de: Astfel de oameni reusesc în
viata., Fel de fel de oameni au venit.
Spre deosebire de substantivele colective care nu îsi specifica membrii (cu care au o serie de
asemanari), substantivele avute în vedere, în lipsa determinativului prepozitional la plural, nu mai
pot fi coocurente cu un predicat la plural (*Acest tip [...]nu reusesc în viata.).
Repede Roxana Flavia
Anul I Jap-Eng

Subiectul este inclus într-o expresie partitiva

Relatia partitiva se exprima, în limba româna, cu ajutorul prepozitiilor dintre,
din si de. Dintre presupune aparitia unui substantiv numarabil la plural, care poate influenta
acordul. Din selecteaza un substantiv ai carui membri nu sunt individualizati, de exemplu un colectiv
(o parte din clasa), iar de selecteaza, de multe ori, un masiv (o parte de apa, o parte de
ulei). Prezenta substantivului de pe pozitia a doua, care reprezinta întregul, sau însusi sensul
elementului aflat în pozitia de subiect favorizeaza aparitia structurilor cu acord prin atractie sau
dupa înteles.
Tipuri de constructii partitive
Pe pozitia subiectului inclus într-o expresie partitiva poate aparea fie un substantiv (o jumatate, un
sfert, o parte, o pereche, o duzina, o multitudine, o cantitate etc.), fie un cuantificator nedefinit,
negativ sau numeric (fiecare, vreunul, toti, nimeni, niciunul, doi).
În cadrul constructiilor partitive, acordul corect este cel formal, predicatul având numarul si
persoana impuse de subiect:
O parte dintre cursanti va merge la mare, iar cealalta parte este condusa în campus.;
Echipele reprezinta 11 localitati din România, iar o treime din participanti provine din
Bucuresti. (EZ, 2005);
Fiecare dintre noi are un scop în viata.;
Multi dintre voi sunt îngrijorati de soarta partidei.
Componentul al doilea al grupului sintactic, care nu este în nominativ, poate fi însa, din punct de
vedere semantic, mai adecvat statutului de subiect, ceea ce favorizeaza acordul verbului-predicat, al
numelui predicativ sau al participiului pasiv cu acesta. Acceptarea constructiilor cu predicatul la plural
– a acordului cu adjunctul grupului nominal subiect – presupune reorganizarea semantica si
sintactica a grupului nominal: substantivul în nominativ, saracit semantic, se reinterpreteaza ca un
determinativ cantitativ, iar pozitia dominanta în grup revine substantivului / pronumelui (atribut) la
plural, a carui informatie gramaticala este repetata morfologic în forma predicatului, a numelui
predicativ sau a participiului pasiv:
O parte dintre cei convocati nu s-au prezentat.;
Jumatate din bani au fost cheltuiti fara folos.;
Majoritatea clientilor din cafenelele bancare urmaresc evolutia actiunilor cotate la bursa din
Bucuresti. (EZ, 2005);
O treime dintre studentele admise vor plati o taxa suplimentara.;
Fiecare dintre copiii tai vor pleca.;
Fiecare dintre noi avem la un moment dat nostalgia copilariei.;
Unii dintre noi am învatat devreme ce înseamna maturitatea.;
Multi dintre voi cunoasteti deja regulile concursului.
Acordul semantic se situeaza la granita dintre corect si incorect: Un sfert din sala au plecat deja.
Ca si în cazul pronumelor, numeralele pun problema unui acord special, „referential” pentru
numele predicative si participiile pasive, functionând ca niste termeni intermediari între acestea si
substantivele pe care le reprezinta: Patru (dintre fete) au fost trimise la Iasi, iar doua au fost
aduse la Bucuresti., Am multe vesti: doar primele sunt bune.
Numeralale mai mari decât unu nu selecteaza predicatul la singular, ceea ce permite acordul cu
adjunctul din grup.Intervertirea rolurilor gramaticale sub dominanta relatiilor semantice dintre
elementele componente ale grupului este favorizata de statutul lingvistic al acestor unitati lexicale,
care se înscriu semantic în seria cantitativelor numerice. Fenomenul afecteaza toate numeralele
compuse în care sunt incluse numerale substantivale simple: Aproximativ 62 de milioane de
germani sunt asteptati [...] la urne pentru a alege un nou parlament în unul dintre cele mai
importante state ale Uniunii Europene. (EZ, 2005).
Efectele acestui mod de reinterpretare sintactico-semantica afecteaza si acordul altor componente
din grupul nominal, în care cuantificatorul este reprezentat printr-un numeral compus (cei doua
sute de lei – *cele doua sute de lei). În aceste situatii, când numeralul este asociat substantivului
prin de, componentul dominant, centrul semantic si sintactic al grupului – cel care impune prin
acord reiterarea anumitor informatii gramaticale – este substantivul (vezi I, Numeralul, 2.5.1.1; II,
Grupul nominal, 2.4.4).
Forma numelor predicative si a participiilor pasive înregistreaza, de multe ori în limitele aceluiasi enunt,
ezitarile vorbitorilor între acordul gramatical si cel dupa înteles sau prin atractie:
Repede Roxana Flavia
Anul I Jap-Eng

Primiti în rate, o parte din banii pentru descarcarea de sarcina arheologica este cheltuita pentru a
asigura salariile acestor lucratori. (JN, 2005);
M. a mai spus ca în buget erau prevazute 300 de milioane de dolari pentru acest proiect, dar care la
rectificare au fost mutati catre alte ministere. („Ziua”, 2005).
Daca subiectul nu este însotit de adjuncti, este recomandabil acordul gramatical: Fiecare va sti ce are de
facut.,Fiecare a fost odata tânar (tânara)., Câtiva (unii, multi) au fost pedepsiti., Câteva (unele, multe) au
fost mentionate în raport. Absenta atributului nu împiedica decodarea sa în cadrul enuntului, ceea ce permite
o noua varianta de acord în numar, persoana si, în cazul numelui predicativ sau al participiului pasiv, în gen.
Variante cu acord dupa înteles pot fi, cu usurinta, reperate la nivelul limbii literare: Fiecare vom sti ce avem
de facut., Fiecare am fost odata tineri (tinere)., Câtiva (unii, multi) am fost pedepsiti., Câteva (unele,
multe) ati fost pedepsite.
Constructiile restrictive
Expresiile partitive pot fi însotite de un adverb sau un adjectiv cu nuanta restrictiva. Acesta accentueaza
calitatea de centru a primului component, de aceea este mai adecvat acordul formal: Doar o treime dintre
studenti vine., O mica parte dintre studenti a dat un raspuns bun., Numai o parte dintre studenti a dat un
raspuns bun.
Mai putin prezent în aceste contexte, acordul dupa înteles nu este, totusi, exclus: Numai un sfert
dintre soldati cunosteau experienta razboiului., O mica parte dintre paginile manuscrisului au
ramas necitite.
Subiectul este un nume propriu
Subiectele exprimate prin nume proprii (nume de persoana, de opere, de asociatii, titluri, nume de
localitati, de institutii) nu se supun unor reguli foarte stricte de acord. Neconcordanta dintre forma
si continut favorizeaza, de multe ori, acordul dupa înteles.
Antroponimele
Numele de persoana cu o forma speciala de plural si înteles de singular impun predicatului un
acord dupa înteles:saptefrati (Poalelungi, Holdemulte) lipseste azi., Ochialbi a scris un articol
foarte interesant. Numai daca numele proprii au forma de plural si înteles tot de plural, acordul se
face conform regulii gramaticale (saptefrati erau doi copii de vârste apropiate., Popestii venisera la
teatru.).
Numele predicative si participiile pasive primesc din context informatia suplimentara de gen, indiferent de
forma substantivelor proprii care impun acordul: Popa este absent, dar Chivu este prezenta. De asemenea,
prenumele cu aspect feminin (terminate în -a), dar înteles de masculin se dezambiguizeaza tot prin acordul
adjectivului: Luca a fost desemnat sa participe la un concurs de retorica., Toma este foarte telegenic. În
contextul prenumelor hipocoristice, care nu sunt specializate pentru masculin sau feminin, claritatea
mesajului este asigurata de asemenea prin acord (Vali este harnic / harnica., Gabi e tânar / tânara.).
Toponimele
Toponimele aflate în pozitia subiectului reprezinta dau nastere unor structuri mai complexe, pentru ca
prezenta articolului hotarât poate influenta acordul.
Numele proprii cu forma de singular favorizeaza acordul gramatical: Sibiul ne-a primit cu bratele
deschise. si informatia de gen se transmite numelui predicativ sau participiului pasiv, în general conform
regulilor gramaticale:Luxemburgul este mic., Tot Brasovul e treaz în noaptea asta., Mexicul este
amenintat de furtuni puternice., Franta estedeja implicata în conflictul european.
Un toponim nearticulat, cu forma de plural, impune predicatului acordul dupa înteles, la singular: Galati
este un oras pe Dunare., Iasi este un mare centru cultural., Cotnari are faima vinului bun.
Articularea numelui propriu la plural nu schimba raportul în favoarea acordului gramatical; prevaleaza
informatia semantica (localitatea denumita este una singura): Hotarele are nevoie de o scoala noua., Pietrele
era zugravit în roman ca un sat mic, dar foarte viu., Adunatii Copaceni a fost inundat de ultimele
ploi. Contextele cu predicatul la plural, în care toponimului i se adauga articol, sunt marginale si, în general,
evitate: si-apoi Humulestii si pe vremea aceea nu erau asa un sat de oameni fara capatâi. (I.
Creanga, Amintiri), Hârtoapele se aflau la 5 kilometri. Aceleasi structuri sunt deliberat create în stilul
jurnalistic, cu intentie stilistica:
Bucurestii aratau ca Parisul în timpul revolutiei. (JN, 2005);
si ca arhitectonica Iasii au destule de oferit, si ca împrejurimi. (Internet, 2005).
Pluralul se explica numai daca numele denumeste referenti diferiti: Crisurile strabat partea de vest a tarii.
Pentru toponimele nearticulate cu forma de plural vorbitorii prefera, de multe ori, articolul de singular, ceea
ce rezolva, morfologic, contradictia dintre forma si continut (Ploiestiul, Galatiul, Iasiul).
Repede Roxana Flavia
Anul I Jap-Eng

Si abrevierile pot constitui surse ale unor variatii de acord. Prin citirea grupului de intiale care
reprezinta numele unei tari ca si când ar reprezenta expresia sonora a unui cuvânt obisnuit, se
poate pierde din vedere pluralul numelui simbolizat, de unde utilizarea predicatului la
singular: S.U.A. aveau resursele financiare pentru a depasi criza., SUA admite genocidul
armean. („Ziua”, 2005).
Titlurile
Titlurile de opere literare, stiintifice, muzicale, de ziare, filme, numele unor asociatii politice, culturale sau
sportive sunt substantive proprii care, în pozitia de subiect, impun predicatului acord gramatical, dar permit
si variante cu acord dupa înteles: „Lumi virtuale” a / au produs senzatie printre amatorii de
calculatoare., „Alge” a strâns în jurul sau suprarealistii vremii.
În ciuda unicitatii de continut, titlurile cu forma de plural pot impune, în anumite situatii, acordul
gramatical: „Craii de Curte Veche” sunt un poem al metaforei., „Morometii” au reprezentat un moment
important în istoria literaturii române.
Prezenta articolului hotarât în structura numelui propriu, la singular sau la plural, sustine, în
general, acordul gramatical:„Gemenii” lui Mircea Cartarescu redau o atmosfera aparte., „Fordul”
este frumos si rentabil. vs „Craii de Curtea Veche” tine în chip necontrolabil de poezie.
Norma acordului este mai putin ferma, iar uzul oscileaza între forma si înteles, în cazul aparitiei
unui nume predicativ sau a unui participiu pasiv („Rapidul” a fost învins / învinsa pe teren propriu.),
mai ales daca numele propriu este de provenienta straina sau o sigla:
Cu siguranta IKEA este interesat de piata româneasca, a declarat M.L., reprezentantul
dezvoltatorilor proiectului Baneasa. (JN, 2005);
MasterCard, sub sigla careia se afla majoritatea cardurilor din România, a fost fondata în
1966. (EZ, 2005);
Publicatia „Daily Telegraph” a observat ca „Everton este în soc dupa ce a fost sfâsiata de
Dinamo”. (EZ, 2005).
Pentru dezambiguizare este preferabil sa se foloseasca un substantiv generic (opera,
lucrare, creatie, culegere, volum, piesa, echipa, motto etc.) fie înaintea subiectului, fie înaintea
numelui predicativ:
Dintre publicatiile mondene de actualitate, „Avantaje” este (o revista) foarte cunoscuta.;
(Romanul) „Femei”, al lui Mihail Sebastian, este preferatul meu.;
(Echipa) „Dinamo” a fost învinsa pe teren propriu.;
(Poezia) „Litere”, de Ana Blandiana, a fost aleasa de Ioana pentru serbare.
Similar titlurilor se comporta unele citate:
Libertate, egalitate, fraternitate este o simpla lozinca, iar revolutia franceza a fost o
catastrofa; libertate, egalitate, fraternitate sau moarte este însa cu totul si cu totul altceva. (N.
Steinhardt, Jurnalul fericirii).