Acordul. Anacolutul. Cacofonia.

Fișă teoretică
I. Acordul gramatical se referă la raporturile sintactice, și anume la
concordanța formală a unor cuvinte care funcționează ca părți de
propoziție. În limba română, un acord important este cel dintre subiect și
predicat.
 Vb prin care se exprimă predicatul verbal se acordă în PERS și NR cu partea de
vorbire prin care se exprimă subiectul: Fetele AU MERS la teatru.
 Masc. are prioritate asupra femininului: Băieții și fetele sunt harnici, educați și
generoși.
 Pron. fiecare, niciunul, nimeni, nimic impun sg, chiar dacă S=multiplu: Nimeni și
nimic nu i-au stat în cale.
 S multiplu cu pers diferite→ordinea ,,priorității” este pers I, a II-a, a III-a: Voi și ei
plecați/ pleacă.
 Articolul genitival se acordă cu subst din atributivă, iar pron rel, cu subst înlocuit din
regentă: Băiatul a cărui geacă s-a murdărit....
 Acordul prin atracție= greșeală, acordul cu un termen apropiat și nu cu un termen care
ar trebui să impună acordul: ,,De când îi lumea asta și pământul” (Creangă)
 Acordul după înțeles= acord semantic, nu formal, sintactic. Apare, de ex, când
S=subst colectiv și P=vb la pl: Majoritatea au citit. (abatere admisă, dar se preferă
acordul la sg). Situații speciale:
a) subst colectiv are determinant atributiv → acordul se poate face la sg/pl: O
mulțime de prieteni a/au venit.
b) Numeral fracționar are determinant atributiv la pl→ acordul numai la pl:
Jumătate dintre ei dorm.
Obs: abaterile de acord ale scriitorilor nu sunt greșeli. Există mai multe explicații: în istoria și
evoluția limbii, existau alte norme ale limbii, de ex până în sec al XIX-lea, formele verbale de
pers a III-a sg și pl=identice; intenția ironică a scriitorului de a reda limbajul unui personaj pt
a crea comicul etc.

II. Anacolutul = construcție sintactică greșită, discontinuitate la nivel

sintactic și logic, din cauza schimbării tipului de construcție începută. Ex
frecvente de anacolut:
 1. Fata, când s-a văzut admisă, i s-au luminat ochii. (FETEI, subiect
suspendat→neconservarea cazului)
2. El, când a înțeles problema, a fost imposibil de continuat. (..., NU A
CONTINUAT; neconservarea persoanei)
3. Faptul că a întârziat, m-am enervat. (Din cauza faptului că a ....)

Obs: anacolutul poate fi folosit în literatură ca figură de stil pt marcarea oralității, a limbii
populare (,,Căci Dumnezeu, pășind apropiat/ Îi vezi lăsată umbra printre boi.” T. Arghezi) sau
pt a reda reda limbajul unui personaj (comicul de limbaj).

III. Cacofonia (etimologic, ,,sunet urât, neplăcut”) = neglijență în vorbire,

asociere dezagreabilă dpdv acustic/sonor; asociere neplăcută de
sunete/silabe în 2 cuvinte apropiate: Aleargă ca calul. / Mâna sa s-a umflat.
Obs: norma gramaticală și, uneori, uzul limbii au determinat să nu fie considerate cacofonii
structuri de tipul: Ion Luca Caragiale, biserica catolică, examen la limba, la limită etc. În
literatură, cacofonia redă exprimarea plastică a personajelor sau se folosește pt a
ridiculariza: ,,–Că când, o să se întoarcă, strigă Moromete. Așa a fost vorba, dar vorba asta
am spus-o eu!” (Marin Preda, Moromeții)