Dosarul:nr.

2a-601/23 Judecător:
Brăgaru Alina
2-21143364-02-2a-13022023
DECIZIE

05 octombrie 2023 mun.

Chişinău

Colegiul Civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău

În componentă:
Președintele ședinței, judecătorul Marina
Anton
Judecătorii Vitalie Cotorobai și
Angela Braga
Grefier Sergiu
Nazarenco
examinând în ședință publică apelul declarat de *****, în cauza civilă la cererea depusă
de ***** împotriva lui Stratan Andrei și Ministerului Afacerilor Externe și Integrării
Europene al RM cu privire la obligarea dezmințirii informației expuse prin scrisoarea
nr.DM06/2-80s din 03.03.2006 și recuperarea cheltuielilor de judecată, împotriva hotărârii
Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din 05 decembrie 2022, prin care acțiunea a fost
respinsă.

c o n s t a t ă:

La 27 septembrie 2021, ***** s-a adresat în instanță cu o cererea de chemare în

judecată împotriva lui Stratan Andrei și Ministerului Afacerilor Externe și Integrării
Europene a Republicii Moldova, prin care a solicitat:
- obligarea pârâților să dezmintă informațiile expuse în scrisoarea MAEIE nr.DM-06/2-
80s din 03.03.2006 cu anexa (12 file) adresată şefilor Misiunilor Diplomatice a Republicii
Moldova, în special ale afirmațiilor prin care i s-a incriminat încălcarea legislației în vigoare
în cauzele penale ce era vizat, prin aceeași modalitate și cu aceleași mijloace în care a fost
răspândită, inclusiv dezmințirea informațiilor precum că reclamantul ar fi admis încălcarea
legislației moldovenești.
În motivarea acțiunii înaintate reclamantul a invocat că urmare a sesizării Comisiei
speciale referitor la desecretizarea informației clasificate din anul 2006 vizând „cazul lui
Valeriu Pasat”, la 12 august 2021 Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a
Republicii Moldova l-a informat cu privire la desecretizarea scrisorii MAEIE nr.DM-06/2-
80s din 03 martie 2006, adresată șefilor Misiunilor Diplomatice a Republicii Moldova, pe
motivul expirării termenului de secretizarea informațiilor, ce a fost însoțită de o copie a
scrisorii semnate de pârâtul Stratan Andrei, Viceprim-ministru, Ministru al MAEIE pe
antetul și în numele Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și anexa (12 file)
parte integrantă, din conținutul căreia a aflat că s-a dispus transmiterea către șefii Misiunilor
Diplomatice a unui material ce reflectă poziția oficială a Republicii Moldova în cazul
reclamantului, cu indicația de a solicita în termeni cât mai restrânși întrevederi cu înalții
oficiali din Ministerele de Externe și/sau Cancelariile Primilor Miniștri și aparatele șefilor de
state în țările acreditate, pentru a expune pozițiile obligatorii reflectate în documentul anexat,
cu informarea personală a Ministrului despre rezultatele întrevederilor respective.
Menționa reclamantul că nota remisă spre executare Misiunilor Diplomatice. denumită
„cu privire la problema informării corecte a opiniei publice în privința „Dosarului Valeriu
Pasat”, a inclus o serie de informații grav defăimătoare în adresa sa și care peste limita
imaginabilului au dezonorat supremația dreptului și statului de drept, lezându-i în cel mai
direct mod de asemenea ingerință.
Susținea reclamantul că indicația de comunicare urgentă a defăimărilor către primele
persoane și înalți oficiali din statele acreditate, au generat o răspândire a acestor falsuri într-o
manieră atît de severă, încât efectele unei dezmințiri par să nu fie pe măsura restabilirii
eficiente a onoarei, demnității și reputației profesionale violate, însă reprezintă o premisă
legală de care face uz prin acțiunea înaintată.
Relata reclamantul că, fiind profund afectat de vătămarea indicată, în conformitate cu
art.15 din Legea nr.64 din 23 aprilie 2010 a formulat în adresa Ministerului Afacerilor
Externe și Integrării Europene și către Stratan Andrei două cereri prealabile, prin care a
solicitat dezmințirea informațiilor expuse în scrisoarea MAEIE nr.DM-06/2-80s din 03
martie 2006 cu anexa (12 file) adresată șefilor Misiunilor Diplomatice a Republicii Moldova,
în special ale afirmațiilor prin care i se incriminează încălcarea legislației în vigoare în
cauzele penale ce-l vizau prin aceleași modalități și mijloace ce au fost răspândite, precum și
a pasajelor pe care le-a indicat expres, cererile respective fiind recepționate de către
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene la 25 august 2021, iar de către Stratan
Andrei la 04 septembrie 2021, nefiind soluționate în modul solicitat.
Mai indica reclamantul că tot textul documentului a inclus afirmații denigratoare cu
privire la acuzațiile ce i-au fost aduse în acea perioadă și aprecieri cu privire la esența lor,
deşi la data emiterii adresei nici una dintre cauzele penale în derulare, fie la faza de urmărire
penală, fie trimise în instanța de judecată, nu erau examinate definitiv, astfel încât vinovăția
reclamantului în comiterea faptelor imputate nu erau constatate.
Menționa că în perioada 2005-2006 împotriva sa au fost intentate mai multe cauze
penale, una dintre care a fost remisă în instanța de judecată, altele conservate la etapa
urmăririi penale şi, fără a detalia circumstanțele incriminate, suferințele suportate, dar și
restricțiile la care a fost supus, inclusiv aflarea sa sub mandat de arest în anul 2009, pe toate
aceste dosare au fost emise soluții judiciare irevocabile de achitare, fie eventuală încetare și
scoatere de sub urmărire.
Reliefa reclamantul că comunitatea internațională, în special Consiliul Europei,
Uniunea Europeană, Departamentul de Stat al SUA, Ministerul Afacerilor Externe al
Federației Ruse și altele, au transmis critici dure cu privire la cauzele intentate în privința sa,
susținând influențarea lor politică și necesitatea redeterminării parcursului democratic al
Republicii Moldova în valorificarea statului de drept. În toate cauzele inițiate, cerințele
reclamantului au fost admise, iar în decembrie 2010 Guvernul Republicii Moldova a
recunoscut în fața Curții Europene că drepturile sale au fost încălcate. În egală măsură,
difuzarea informațiilor contrar prezumției de nevinovăție, însă cu încadrarea și evaluarea
pretinselor încălcări de legislația în vigoare și subiectul răspândirii care în cauză sunt
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și Viceprim-ministru, Ministrul
Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, exponent al Statului și autoritățile
destinatare și oficialii acestora care, la fel, sunt cei mai înalți demnitari de state din toate
țările acreditate, reprezintă o dimensiune a defăimării ce nu poate fi ignorată, în care
informația oficială parvenită prin Misiunile Diplomatice se prezumă a fi verifică.
Prin hotărârea Judecătoriei Chişinău, sediul Centru din 05 decembrie 2022 cererea de
chemare în judecată depusă de ***** împotriva lui Stratan Andrei și Ministerului Afacerilor
Externe și Integrării Europene al RM cu privire la obligarea dezmințirii informației expuse
prin scrisoarea nr.DM-06/2-80s din 03 martie 2006 și recuperarea cheltuielilor de judecată a
fost respinsă ca neîntemeiată.
Nefiind de acord cu soluția primei instanțe, Pasa Valeriu a contestat-o în termenul
instituit de art. 362 alin. (1) CPC, cu apel, prin care a solicitat casarea hotărârea primei
instanțe şi emiterea unei noi hotărâri de admitere în integritate a cererii de chemare în
judecată formulată de apelantul ***** în contradictoriu cu intimații Stratan Andrei şi
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova privind apărarea
onoarei, demnității, reputației profesionale şi dezmințirea informației.
În motivarea apelului declarat apelantul a reiterat circumstanțele invocate în acțiunea
înaintată şi a invocat cu trimitere la art. 7 al Legii cu privire la libertatea de exprimare că din
dispozițiile acestei prevederi legale rezultă că orice acțiune ce generează jignirea
sentimentului de onoare sau încălcarea unor principii fundamentale ale drepturilor şi
libertăților omului cu privire la demnități, la reputația profesională, constituie o atingere a
personalității şi se supune apărării prin mijloacele legal consfințite, menționând că unul din
principiile constituționale fundamentale îl constituie prezumția nevinovăției.
Indică în acest sens că Convenția Europeană pentru Drepturile Omului menționează că
orice persoana acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi
legal stabilită. La fel şi Constituția Republicii Moldova consfințește că orice persoană
acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod
legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile
necesare apărării sale, principiu ce este dezvoltat cu precizie şi în alte acte normative.
Astfel, menționează că Codul de procedură penală statuează că prezumția de
nevinovăție subzistă până când vinovăția dovedită în mod legal, în cursul unui proces
judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării va fi
constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
La fel, Legea cu privire la libertatea de exprimare consacră același percept, în
conformitate cu care, orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni sau contravenții
este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal printr-o
hotărâre judecătorească irevocabilă, art. 12 din Legea dată întărind respectul cuvenit acestui
principiu, statuând că autoritățile publice şi persoanele care le reprezintă, sunt obligate să
respecte dreptul la prezumția nevinovăției şi să se abţină de la orice comentarii care ar sugera
că persoana este vinovată de comiterea infracțiunii sau contravenției. Organele de urmărire
penală nu pot face declarații publice cu privire la vinovăția persoanei puse sub învinuire, cu
excepția susținerii învinuirii în instanța de judecată.
 Prin urmare, apelantul consideră că orice anti-expunere din partea autorităților publice
şi ale persoanelor care le reprezintă cu privire la o acuzație de natură penală şi/sau cauză
penală pendinte pe rolul unei instanțe de judecată sau a organelor de urmărire penală, care
încă nu s a pronunțat prin hotărâre judecătoreasca definitivă/irevocabilă asupra acuzației, însă
care sugerează vinovăția de comitere a unor infracțiuni, însușește încălcarea prezumției de
nevinovăție şi implică defăimarea fără dubiu a persoanei vizate.
Relatează apelantul că gravitatea acestei ilegalități devine şi mai imperioasă atunci
când persoana vizată este publică, iar dosarul său e de interes major național şi internațional,
în egală măsură, astfel încât promovarea acestei poziţii de către o autoritate publică centrală
şi persoană oficială semnatară de înaltă demnitate publică, a întărit şi mai mult defăimarea
produsă, nemaivorbind despre faptul că destinatarii informațiilor au vizat Misiunile
Diplomatice ale Republicii Moldova şi primele oficialități în ţările în care Republica
Moldova este acreditată.
Indică apelantul că, deşi Legea obliga orice persoană, şi îndeosebi autoritățile publice şi
persoanele ce le reprezintă, să nu admită devieri de la prevederile ei şi să respecte prezumția
de nevinovăție şi legalitatea, fără a sugera culpa până la soluționarea definitivă a cauzelor, în
documentul atașat spre executare Misiunilor Diplomatice s-au răspândit în absența unei
hotărâri judecătorești definitive/irevocabile pe marginea acuzărilor ce i se incriminau
apelantului, afirmații defăimătoare, în special, precum că:
(…) drept obiect al acuzației îl constituie exclusiv acțiunile părții moldovenești în
persoana Ministrului Apărării de atunci, Valeriu Pasat, care a încălcat grav legislația
moldovenească, şi anume:
- prevederile articolului 10 din Legea nr.966-XII din 17 martie 1992 cu privire la
Forțele Armate, potrivit cărora patrimoniul de stat, obiectele capitale, construcțiile destinate
necesităților Forțelor Armate pentru asigurarea apărării şi executarea sarcinilor de
mobilizare, nu pot fi transmise în proprietate privată sau colectivă, nu constituie obiect de
cumpărare-vânzare.
Această normă, în cazuri excepționale, putea fi depășită doar în baza prevederilor art.
56 din Legea nr.1217 din 25 iunie 1997 privind programul de privatizare pentru anii 1997-
1998, în conformitate cu care comercializarea patrimoniului militar neutilizat, aflat în dotarea
Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Securității Naționale se
efectuează exclusiv în baza Programului de privatizare, conform prevederii şi listelor
aprobate de Parlament. (...)”
„ (...) Încălcând aceleaşi prevederi ale legislaţiei, ca şi în cazul comercializării
avioanelor de luptă, Valeriu Pasat a dat indicaţie subalternului său, domnul Ion Panici, şeful
Direcţiei tehnico-materiale, să încheie contractul nr.25/373 cu Compania „Joy Slovakia” în
persoana directorului acesteia I.Bergher. Ca urmare a realizării acestui contract, Ministerul
Apărării a vândut Companiei „Joy Slovakia” tehnică militară la preţuri sub nivelul celor
stabilite de comisia guvernamentală. În legătură cu acest fapt, pe 21 decembrie 2001, a fost
efectuată verificarea activităţii financiar- economice a Ministerului Apărării. Verificarea a
evidenţiat încălcări ale legislaţiei cu realizarea sistemelor de lupta „Uragan” firmei slovace
„Joy Slovakia”. În urma realizării acestei tranzacţii, statului i s-a cauzat un prejudiciu în
sumă de 685 625 dolari SUA, aducându-se prin aceasta intereselor statului o daună materială
considerabilă (…)”.
 Relevă apelantul că la data emiterii adresei nici una dintre cauzele penale în derulare nu
era examinată definitiv, astfel încât vinovăţia apelantului în comiterea faptelor nu era
constatată, menţionând în acest sens că în perioada anilor 2005 2006, împotriva sa au fost
intentate mai multe cauze penale, una dintre ele fiind remisă în instanţele de judecată, altele,
conservate la etapa urmăririi penale şi, fără a detaliza circumstanţele incriminate, suferinţele
suportate, dar şi restricţiile la care a fost supus, inclusiv aflarea sa sub mandat de
arest/detenţie, în anul 2009 pe toate aceste dosare au fost emise soluţii judiciare irevocabile
de achitare, fie eventual de încetare şi/sau scoatere de sub urmărire.
La fel, Comunitatea internațională, în special Consiliul Europei, Uniunea Europeană,
Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, Ministerul Afacerilor Externe al
Federației Ruse şi altele, au transmis critici dure cu privire la cauzele intentate apelantului,
susținând influențarea lor politică şi necesitatea redeterminării parcursul democratic ai
Republicii Moldova în valorificarea statului de drept.
Invocă apelantul că în vederea apărării şi restabilirii drepturilor, a formulat mai multe
cereri şi acțiunii la nivel național şi internațional, atât cu privire constatarea violării
drepturilor garantate de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, cât şi cu privire la
revendicarea acțiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale
instanțelor judecătorești. În toate cauzele inițiate, cerinţele apelantului au fost admise, iar în
decembrie 2010, Guvernul Republicii Moldova a recunoscut în faţa Curţii Europene pentru
Drepturile Omului, violarea drepturilor reclamate, asumându-şi mai multe obligaţii de
satisfacţie echitabilă, fapt ce a condus la radierea cererii de pe rolul Curţii Europene.
Astfel, consideră apelantul că nici o acţiune din partea acestuia nu fost de natură să
genereze o evaluare a acestora drept ilegale şi incriminatoare, asemenea informaţii, lesne de
înţeles, fiind denigratoare, defăimătoare şi false în esenţa sa, care lezează onoarea şi
demnitatea persoanei, în egală măsură, difuzarea informaţiilor contrar prezumţiei de
nevinovăţie, însă cu încadrarea şi evaluarea pretinselor încălcări de legislaţie în vigoare şi
subiectul răspândirii care în cauză sunt Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene
şi Viceprim-ministru, ministru al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene,
exponent al Statului şi autorităţile destinatare şi oficialii acestora, care, la fel, sunt cei mai
înalţi demnitari de state din toate ţările de acreditare, reprezintă o dimensiune a defăimării
care nu poate fi ignorată, în care informația oficială parvenită prin Misiunile Diplomatice se
prezumă a fi veridică şl la adăpostul corectitudinii şi, astfel, în afara dublilor de veridicitate.
Apelantul ***** în ședința instanței de apel au susținut apelul declarat şi au solicitat
admiterea acestuia în sensul formulat.
Reprezentantul intimatului Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al
RM, Vadim Bejan în ședința instanței de apel nu a susținut apelul declarat şi a solicitat
respingerea acestuia.
Intimatului Stratan Andrei, fiind citat legal prin intermediul poștei electronice, în
ședința de judecată nu s-a prezentat, Colegiul în temeiul art.art.100 alin.(3), 102 alin.(4/1),
379 alin.(2) CPC a dispus examinarea apelului în lipsa intimatului.
Audiind participanții la proces, examinând materialele cauzei, Colegiul civil, comercial
şi de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău consideră apelul declarat de Valeriu
Pasat ca fiind întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea hotărârii primei instanțe, din
următoarele considerente.
 În conformitate cu prevederile art.385 lit. c) CPC, instanța de apel, după ce judecă
apelul, este în drept să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărârea primei
instanţe, emiţând o nouă hotărâre.
Potrivit art.373 alin.(1), (5) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel,
ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce
priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă.
Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel.
Din conţinutul celor relatate, Colegiul civil reţine că sarcina instanţei de apel derivă din
dispoziţiile art.373 alin. (1), (2) și (5) CPC, în condiţiile în care instanţa de fond a soluţionat
fondul cauzei, cu expunerea argumentelor în vederea admiterii sau respingerii acţiunii în
raport cu concluziile reţinute de către aceasta.
Conform prevederilor art. 118 alin. (1), (3) din CPC, fiecare parte trebuie să
dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă
legea nu dispune altfel. Circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei
sînt determinate definitiv de instanţa judecătorească pornind de la pretenţiile şi obiecţiile
părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi
procedural ce urmează a fi aplicate.
Potrivit art.130 alin.(1) CPC instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei
convingere, bazată pe cercetarea multe aspectual, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a
tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.
În temeiul art.240 alin. (1) din CPC, la deliberarea hotărârii, instanţa judecătorească
apreciază probele, determină circumstanţele care au importanţă pentru soluționarea
pricinilor, care au fost sau nu stabilite, caracterul raportului juridic dintre părţi, legea
aplicabilă soluționării pricinii şi admisibilitatea acţiunii.
Colegiul Civil reţine că instanţa de apel, potrivit regulilor unui proces echitabil,
reținându-se rolul determinant al concluziilor sale, are obligaţia să examineze efectiv
problemele esenţiale care îi sunt supuse aprecierii şi să nu se limiteze la însuşirea motivelor
instanţei inferioare (Hirro Balani c. Spaniei, nr. 18064/91 din 09.12.1994 §27; Georgiadis c.
Greciei nr.21522/93 din 29.05.1997 §43).
Potrivit recomandărilor avizului nr. 11 din 2008 al Consiliului Consultativ al
Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei
privind calitatea hotărârilor judecătorești, o motivaţie şi o analiză clară sunt cerinţele
fundamentale ale hotărârilor judecătorești şi un aspect important al dreptului la un proces
echitabil. Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să
evidențieze, că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost
prezentate.
Articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul
justițiabilului la o hotărâre motivată sub aspectul instituirii obligației instanțelor de judecată
de a-şi argumenta hotărârile adoptate din perspectiva unei analize ample a circumstanțelor
pricinii. Îndatorirea de a motiva coerent şi unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără
a exista contradicţii între motivare şi dispozitiv, constituie o garanţie pentru justiţiabili, în
faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de
a putea exercita un eficient control judiciar.
 În corespundere cu prevederile art.5 alin. (1) CPC, orice persoană interesată este în
drept să se adreseze în instanță judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru a-şi apăra
drepturile încălcate sau contestate, libertățile şi interesele legitime.
Din materialele cauzei Colegiul constată că prin scrisoarea nr.DM-06/2-80/5 din 03
martie 2006 adresată şefilor Misiunilor Diplomatice a Republicii Moldova, semnată de
Viceprim-ministru, Ministru Stratan Andrei se indica că „prin prezenta, Vă transmit în anexă
un material care reflectă poziția oficială a autorităților Republicii Moldova în așa numita
cauza penală împotriva fostului Ministru al Apărării, V. Pasat. Ținând cont de multiplele
interpretări greșite vis-a-vis de rezultatele procesului judiciar respectiv și recentele evoluții
defavorabile imaginii Republicii Moldova în această legătură, dispun aducerea la cunoștința
autorităților statelor de acreditare poziția țării noastre reflectate în documentul anexat. În
vederea realizării acestor instrucțiuni urmează să fie solicitate întrevederile Domniilor
Voastre cu înalți oficiali din Ministerele de Externe și/sau Cancelariile Primilor Miniștri,
aparatelor șefilor de stat ale țărilor de acreditare, în conformitate cu regulile pe care le
prescriu uzanțele respective. Poziția menționată a Republicii Moldova urmează a fi
comunicată autorităților statelor în care sunteți acreditați cât de curând posibil. Solicit ca
rezultatele întrevederilor respective să-mi fie aduse la cunoștință personal, cu respectarea
regimului de clasificare a informațiilor pe care le implică documentația transmisă”.
La 05 august 2021, apelantul ***** s-a adresat Ministrului interimar al Afacerilor
Externe și Integrării Europene cu solicitarea de a fi desecretizată informația clasificată
(instrucțiune, memoriu) emise de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene în anul
2006 vizând „cazul Valeriu Pasat”.
La 12 august 2021, prin scrisoarea nr.PD-022/7673 Secretarul General a comunicat
apelantului că s-a decis desecretizarea scrisorii MAEIE cu nr.DM-06/2-80/s din 03 martie
2006 cu anexa pe 12 file, adresată șefilor Misiunilor Diplomatice a Republicii Moldova pe
motivul expirării termenului de secretizare a informațiilor, conform procesului-verbal nr.07
din 04 august 2021.
La data de 25 august 2021 ***** a adresat Ministerului Afacerilor Externe și Integrării
Europene și lui Stratan Andrei cereri prealabile, prin care a solicitat dezmințirea informației
incluse în scrisoarea MAEIE nr.DM-06/2-80s din 03 martie 2006 cu anexă pe 12 file
denumită „cu privire la problema informării corecte a opiniei publice în privința dosarului
Valeriu Pasat”, la dosar lipsind confirmarea satisfacerii cererilor înaintate.
În contextul pretenţiilor deduse judecării, Colegiul reţine că în temeiul art. 10 al
Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, orice
persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi
libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi
fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de
radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.
Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă
unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate
democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială
sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a
moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor
confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
 În conformitate cu art. 32 alin. (1) şi (2) al Constituţiei Republicii Moldova, oricărui
cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în
public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil.
Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane
la viziune proprie.
Potrivit dispozițiilor art. 21 al Constituției Republicii Moldova, orice persoană acuzată
de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în
cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare
apărării sale.
Conform art.10 alin.(1) Cod civil persoanele fizice și juridice participante la raporturile
juridice civile trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile cu bună-credință, în
acord cu legea, cu contractul, cu ordinea publică și cu bunele moravuri. Buna-credință se
prezumă până la proba contrară.
Potrivit alin.(2) neexercitarea de către persoanele fizice și juridice a drepturilor civile
ce le revin nu duce la stingerea acestora, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
Conform art.11 alin.(1) Cod civil buna-credință este un standard de conduită a unei
părți, caracterizată prin corectitudine, onestitate, deschidere și luarea în cont a intereselor
celeilalte părți la raportul juridic.
Potrivit alin.(2) al aceluiași articol în special, este contrar bunei-credințe ca o parte să
acționeze în contradicție cu declarațiile pe care le-a făcut anterior sau cu comportamentul pe
care l-a avut anterior în cazul în care cealaltă parte, în detrimentul său, s-a bazat în mod
rezonabil pe acele declarații sau acel comportament.
Dispozițiile art.12 Cod civil caracterul rezonabil, prevăzut într-o dispoziție legală sau
într-un act juridic, se apreciază în mod obiectiv, luând în considerare natura și scopul
elementului supus aprecierii, circumstanțele cazului, precum și uzanțele și practicile
pertinente.
În temeiul art.13 alin.(1) Cod civil niciun drept subiectiv nu poate fi exercitat
predominant în scopul de a cauza altei persoane un prejudiciu sau a-i dăuna în alt mod
(abuzul de drept).
Prevederile alin.(2) indică că în cazul abuzului de drept, instanța de judecată, ținând
cont de natura și consecințele acestuia, refuză titularului în apărarea dreptului subiectiv
exercitat abuziv sau, după caz, îl obligă la încetarea exercitării abuzive.
Alin.(3) indică statuează că dacă abuzul de drept a dus la încălcarea dreptului subiectiv
al unei alte persoane, aceasta poate cere repararea prejudiciului cauzat.
Dispozițiile art.14 alin.(1) Cod civil indică că nici o persoană nu poate invoca, la
întemeierea pretenției sale, fapta ilicită sau de rea-credință pe care tot ea a săvârșit-o sau la
care a participat. Alin.(2) stabilește că nici o persoană nu poate obține un avantaj din
comportamentul său ilicit sau de rea-credință.
În contextul pretențiilor deduse judecării instanța de apel reține că în temeiul art.15
alin.(1) Cod civil apărarea drepturilor civile încălcate se face pe cale judiciară.
În temeiul art.16 alin.(1) Cod civil apărarea dreptului civil se face, în condițiile legii,
prin:
a) recunoașterea dreptului;
b) restabilirea situației anterioare încălcării dreptului și suprimarea acțiunilor prin care
se încalcă dreptul sau se creează pericolul încălcării lui;
 c) constatarea sau, după caz, declararea nulității actului juridic;
d) declararea nulității actului emis de o autoritate publică;
e) impunerea la executarea obligației în natură;
f) autoapărare;
g) repararea prejudiciului patrimonial și, în cazurile prevăzute de lege, a celui
nepatrimonial;
h) încasarea dobânzii de întârziere sau, după caz, a penalității;
i) rezoluțiunea sau modificarea contractului; j) neaplicarea de către instanța de judecată
a actului ce contravine legii emis de o autoritate publică; k) alte căi prevăzute de lege.
În corespundere cu art. 15 Cod civil (în redacția în vigoare la data emiterii scrisorii din
03 martie 2006), drepturile personale nepatrimoniale şi alte valori nemateriale sunt apărate în
cazurile şi în modul prevăzut de prezentul cod şi de alte legi, în limita în care folosirea
modalităților de apărare a drepturilor civile reiese din esența dreptului încălcat şi din
caracterul consecințelor acestei încălcări.
Conform prevederilor art. 16 alin. (1), (2), (5), (6) al aceluiași Cod, orice persoană are
dreptul la respectul onoarei, demnități şi reputației sale profesionale.
Orice persoană este în drept să ceară dezmințirea informației ce îi lezează onoarea,
demnitatea sau reputația profesională dacă cel care a răspândit-o nu dovedește că ea
corespunde realității.
În cazul în care un document emis de o organizație conține informații care lezează
onoarea, demnitatea şi reputația profesională, instanța de judecată o obligă să înlocuiască
documentul.
În alte cazuri decât cele prevăzute la alin.(4) şi (5), modalitatea de dezmințire a
informațiilor care lezează onoarea, demnitatea şi reputația profesională se stabilește de către
instanța de judecată.
În acord cu art. 1 al Legii cu privire la libertatea de exprimare (în vigoare la data
desecretizării informațiilor ce constituie obiectul acțiunii), prezenta lege are scopul de a
garanta exercitarea dreptului la libera exprimare, precum şi un echilibru între asigurarea
dreptului la libera exprimare şi apărarea onoarei, demnități, reputației profesionale şi vieţii
private şi de familie ale persoanei.
Prezenta lege nu reglementează raporturile juridice ce ţin de accesul la informații,
acordarea dreptului la replică concurenților electorali în campania electorală şi apărarea
drepturilor de autor şi a drepturilor conexe.
Articolul 2 al aceleiași Legi definește următoarele noțiuni pertinente:
defăimare - răspândire a informației false care lezează onoarea, demnitatea şi/sau
reputația profesională a persoanei;
răspândire a informației - proces de transmitere a informației către alte persoane (cel
puţin către o persoană, exceptând persoana lezată);
informație - orice expunere de fapt, opinie sau idee sub formă de text, sunet şi/sau
imagine;
fapt - eveniment, proces sau fenomen care a avut sau are loc în condiții concrete de loc
şi timp şi a cărui veridicitate poate fi dovedită;
judecată de valoare - opinie, comentariu, teorie sau idee care reflectă atitudinea faţă de
un fapt, a cărei veridicitate este imposibil de dovedit;
 judecată de valoare fără substrat factologic suficient – judecată de valoare care se
bazează pe fapte care nu au avut loc sau pe fapte care au avut loc, dar a căror expunere este
denaturată până la falsitate;
interes public - interes al societății (şi nu simpla curiozitate a indivizilor) faţă de
evenimentele ce ţin de exercitarea puterii publice într-un stat democratic sau faţă de alte
probleme care, în mod normal, trezesc interesul societății sau al unei părţi a ei;
persoană care exercită funcții publice - persoană fizică care exercită atribuțiile puterii
publice (executive, legislative ori judecătorești) sau persoană juridică ce prestează servicii de
utilitate publică, sau persoană fizică care administrează persoana juridică ce prestează
servicii de utilitate publică ori subdiviziuni ale acesteia;
persoană publică - persoană care exercită funcții publice sau o altă persoană care,
datorită statutului, poziției sociale sau altor circumstanțe, trezește interesul public;
document al autorității publice - act emis de o autoritate publică sau de o persoană care
exercită atribuțiile puterii publice;
comunicat al autorității publice - relatare făcută publică de o autoritate publică sau, în
numele acesteia, de o persoană care exercită atribuțiile puterii publice;
dezmințire - infirmare a relatărilor defăimătoare cu privire la fapte care nu corespund
realității.
În accepțiunea art. 3 alin. (1)-(4) al aceleiași Legi, orice persoană are dreptul la
libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a
comunica fapte şi idei.
Libertatea de exprimare protejează atît conținutul, cît şi forma informației exprimate,
inclusiv a informației care ofensează, șochează sau deranjează.
Exercitarea libertății de exprimare poate fi supusă unor restrângeri prevăzute de lege,
necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau
siguranța publică, pentru a apăra ordinea şi a preveni infracțiunile, pentru a proteja sănătatea
şi morala, reputația sau drepturile altora, pentru a împiedica divulgarea de informații
confidențiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparțialitatea puterii judecătorești.
Restrângerea libertății de exprimare se admite doar pentru protejarea unui interes
legitim prevăzut la alin.(3) şi doar în cazul în care restrângerea este proporțională cu situația
care a determinat-o, respectându-se echilibrul just dintre interesul protejat şi libertatea de
exprimare, precum şi libertatea publicului de a fi informat.
Dispozițiile art. 7 alin. (1)-(7) al Legii nominalizate prevăd că orice persoană are
dreptul la apărarea onoarei, demnități şi reputației sale profesionale lezate prin răspândirea
relatărilor false cu privire la fapte, a judecăților de valoare fără substrat factologic suficient
sau prin injurie.
Persoana lezată prin răspândirea unor relatări cu privire la fapte poate fi restabilită în
drepturi dacă informația cumulează următoarele condiții:
a) este falsă;
b) este defăimătoare;
c) permite identificarea persoanei vizate de informație.
Persoana care se consideră lezată în modul stabilit la alin. (2) poate solicita rectificarea
sau dezmințirea informației, precum şi repararea prejudiciului moral şi material cauzat.
Persoana lezată prin răspândirea unor judecăți de valoare poate fi restabilită în drepturi
dacă judecățile de valoare cumulează următoarele condiții:
 a) nu se bazează pe un substrat factologic suficient;
b) au un caracter defăimător;
c) permit identificarea persoanei vizate de informație.
Persoana care se consideră lezată în modul stabilit la alin. (4) poate solicita rectificarea
sau dezmințirea informației, sau publicarea unei replici, precum şi repararea prejudiciului
moral şi material cauzat.
Se consideră injurie exprimarea care cumulează următoarele condiții:
a) exprimarea intenționată verbală, scrisă sau nonverbală nu corespunde normelor de
conduită general acceptate într-o societate democratică;
b) permite identificarea persoanei vizate.
În sensul art. 12 alin. (1)-(4) al Legii sus-menționate, orice persoană acuzată de
săvârșirea unei infracțiuni sau contravenții este prezumată nevinovată până când vinovăția sa
va fi dovedită în mod legal printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Autoritățile publice şi persoanele care le reprezintă sunt obligate să respecte dreptul la
prezumția nevinovăției şi să se abțină de la orice comentarii care ar sugera că persoana este
vinovată de comiterea infracțiunii sau contravenției.
Organele de urmărire penală nu pot face declarații publice cu privire la vinovăția
persoanei puse sub învinuire, cu excepția susținerii învinuirii în instanța de judecată.
Persoanele care nu reprezintă autoritățile publice şi nu pot influența în niciun fel
derularea procesului intentat, inclusiv mass-media, au dreptul să-şi exprime opinia privind
vinovăția unei persoane cu condiția ca:
a) din contextul exprimării să reiasă clar că până la momentul dat nu există o hotărâre
judecătorească irevocabilă de condamnare a persoanei respective;
b) din contextul exprimării să reiasă clar că este vorba de opinii, şi nu de fapte
confirmate;
c) faptele pe care se bazează comentariile privind vinovăția unei persoane şi calitatea
procesuală a acesteia să fie expuse cu precizie.
Conform prevederilor art. 24 alin. (1) şi (2) al Legii indicate, reclamantul trebuie să
dovedească următoarele:
a) pârâtul a răspândit informația;
b) informația îl vizează şi este defăimătoare;
c) informația constituie o relatare cu privire la fapte şi este în esență falsă; sau
d) judecata de valoare nu se bazează pe un substrat factologic suficient;
e) existența şi cuantumul prejudiciului cauzat.
Pârâtul trebuie să dovedească următoarele:
a) informația nu este defăimătoare şi/sau nu îl vizează pe reclamant;
b) informația constituie o judecată de valoare care se bazează pe un substrat factologic
suficient;
c) la momentul răspândirii informației, deşi a luat toate măsurile de diligență, nu putea
şti că prin acțiunile sale contribuie la răspândirea relatărilor false cu privire la fapte sau a
judecăților de valoare fără substrat factologic suficient;
d) informația răspândită este de interes public.
În acord cu art. 26 alin. (1)-(3) al Legii menționate supra, orice persoană este în drept
să ceară în instanța de judecată dezmințirea relatărilor false şi defăimătoare cu privire la
fapte.
 În cazul în care instanța de judecată va stabili că acțiunea cu privire la răspândirea
informației false şi defăimătoare este întemeiată, iar reclamantul solicită publicarea unei
dezmințiri, instanța va dispune dezmințirea relatărilor false şi defăimătoare, indicând în
dispozitivul hotărârii textul dezmințirii.
Instanța de judecată va dispune efectuarea dezmințirii în cel mai potrivit mod pentru
restabilirea drepturilor reclamantului. Dacă informația falsă şi defăimătoare a fost răspândită
prin intermediul mass-mediei, instanța va obliga mass-media care a răspândit această
informație să publice şi/sau să răspândească dezmințirea la aceeași rubrică, pagină, în același
program, la aceeași oră sau în același ciclu de emisiuni. În cazul în care informația falsă şi
defăimătoare a fost răspândită prin alte mijloace decât mass-media, instanța va stabili aceeași
modalitate de dezmințire sau, după caz, alta adecvată situației.
Din dispozițiile legale citate supra Colegiul deduce că cadrul legal garantează oricărei
persoane atât dreptul de a beneficia de prezumția nevinovăției până în momentul
condamnării sale irevocabile, cât şi de dreptul la protecție onoarei, demnități şi reputației
profesionale, obligația respectării acestor drepturi fiind impusă inclusiv Statului, subiecții
implicați în acest raport juridic având sarcina de a respecta exigențele legale şi de a se abţine
de la răspândirea informațiilor, în privinţa cărora prin Lege sunt instituite restricţii, limitări
sau condiţii de răspândire.
În acest context, Colegiul reţine că dreptul la libertatea de exprimare, fiind reglementat
de legislația internațională şi națională, nu este un drept absolut, acesta fiind limitat în
cazurile expres prevăzute de Lege, depășirea acestor limite impunând instanței obligația de a
oferi protecția persoanei lezate.
Or, dreptul indicat include libertatea de a căuta, de a primi şi de a comunica fapte şi
idei, iar libertatea de exprimare protejează atât conținutul, cât şi forma informației exprimate,
inclusiv a informației care ofensează, șochează sau deranjează. Exercitarea libertății de
exprimare poate fi supusă unor restrângeri prevăzute de lege, necesare într-o societate
democratică pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, pentru
a apăra ordinea şi a preveni infracțiunile, pentru a proteja sănătatea şi morala, reputația sau
drepturile altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a
garanta autoritatea şi imparțialitatea puterii judecătorești.
Restrângerea libertății de exprimare se admite doar pentru protejarea unui interes
legitim și doar în cazul în care restrângerea este proporțională cu situația care a determinat-o,
respectându-se echilibrul just dintre interesul protejat și libertatea de exprimare, precum și
libertatea publicului de a fi informat.
În acest context, Colegiul relevă că scrisoarea Ministerului Afacerilor Externe și
Integrării Europene nr.DM-06/2-80/5 din 03 martie 2006, fiind remisă mai mult decât unei
persoane, se încadrează în noțiunea stabilită de Lege de răspândire a informațiilor.
Or, argumentul pus de prima instanță la baza hotărârii contestate referitoare la faptul că
scrisoarea respectivă, fiind restricționată de regimul secret al acesteia, nu a fost răspândită
public, constituie o interpretare injustă a Legii în contextul în care atât potrivit Codului civil,
cât şi potrivit Legii cu privire la libertatea de exprimare, persoana beneficiază de protecția
sus-menționată nu doar în cazul răspândirii publice, ca fiind destinată unui număr nelimitat şi
nedeterminat de persoane, ci şi în cazul răspândirii informațiilor mai mult decât unei
persoane, exceptându-se persoana lezată, condiție realizată în speţă în contextul în care
scrisoarea sus-menționată a fost adresată șefilor Misiunilor Diplomatice a Republicii
Moldova, cu solicitarea realizării întrevederile adresaților respectiv cu înalții oficiali din
Ministerele de Externe și/sau Cancelariile Primilor Miniștri, aparatelor șefilor de stat ale
țărilor de acreditare.
Din aceste considerente argumentele primei instanțe referitoare la faptul că remiterea
scrisorii nominalizate nu constituie o răspândire, având în vedere gradul de secretizare
atribuit acesteia, este eronat, deoarece acest grad nu exclude faptul răspândirii, respectiv a
luării cunoștinței cu informațiile respective de către adresații şi, eventual, terții implicați în
examinarea ei.
Această concluzie este fortificată chiar prin denumirea documentului răspândit - „cu
privire la problema informării corecte a opiniei publice în privința dosarului Valeriu Pasat”,
din textul căreia reiese că conținutul informațiilor răspândite sunt sau vor fi adresate pentru
formarea opiniei publice.
În continuare, Colegiul atestă că din scrisoarea vizată reiese că autoritatea îşi exprimă
poziția referitoare la cauzele penale în care era implicat apelantul, fără ca la data întocmirii
actului respectiv să fi existat vreo sentință irevocabilă de condamnare a apelantului, o astfel
de sentință nefiind prezentată instanței de judecată.
Astfel, prin prisma art. 240 alin. (3) CPC, Colegiul reține că apelantul îşi exprimă
dezacordul cu următoarele informații: „(…) drept obiect al acuzației îl constituie exclusiv
acțiunile părții moldovenești în persoana Ministrului Apărării de atunci Valeriu Pasat, care a
încălcat grav legislația moldovenească, şi anume:
- prevederile articolului 10 din Legea nr.966-XII din 17 martie 1992 cu privire la
Forțele Armate, potrivit cărora patrimoniul de stat, obiectele capitale, construcțiile destinate
necesităților Forțelor Armate pentru asigurarea apărării şi executarea sarcinilor de
mobilizare, nu pot fi transmise în proprietate privată sau colectivă, nu constituie obiect de
cumpărare-vânzare.
Această normă, în cazuri excepționale, putea fi depășită doar în baza prevederilor art.
56 din Legea nr.1217 din 25 iunie 1997 privind programul de privatizare pentru anii 1997-
1998, în conformitate cu care comercializarea patrimoniului militar neutilizat, aflat în dotarea
Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Securității Naționale se
efectuează exclusiv în baza Programului de privatizare, conform prevederii şi listelor
aprobate de Parlament. (...)”
„ (...) Încălcând aceleași prevederi ale legislației, ca şi în cazul comercializării
avioanelor de luptă, Valeriu Pasat a dat indicație subalternului său, domnul Ion Panici, șeful
Direcției tehnico-materiale, să încheie contractul nr.25/373 cu Compania „Joy Slovakia” în
persoana directorului acesteia I.Bergher. Ca urmare a realizării acestui contract, Ministerul
Apărării a vândut Companiei „Joy Slovakia” tehnică militară la preturi sub nivelul celor
stabilite de comisia guvernamentală. În legătură cu acest fapt, pe 21 decembrie 2001, a fost
efectuată verificarea activității financiar-economice a Ministerului Apărării. Verificarea a
evidențiat încălcări ale legislației cu realizarea sistemelor de lupta „Uragan” firmei slovace
„Joy Slovakia”. În urma realizării acestei tranzacții, statului i s-a cauzat un prejudiciu în
sumă de 685 625 dolari SUA, aducându-se prin aceasta intereselor statului o daună materială
considerabilă (…)”.
Din conținutul acestor informații reiese că autoritatea care le-a prezentat se referă la
acuzații penale şi la încălcarea legislației de către apelant în lipsa unei sentințe irevocabile, ce
ar fi justificat expunerea în acest mod a „acuzațiilor” respective, din conținutul exprimării ne-
reieșind că acestea constituie opinii, şi nu fapte confirmate, ceea ce afectează cert onoarea şi
demnitatea apelantului, expunerea informațiilor fiind realizată cu o insuficiență evidentă a
informațiilor ce ar fi exclus o astfel de interpretare a relatărilor.
Totodată, aceste informații nu sunt expuse nici cu titlu de judecăți de valoare, deoarece
sunt expuse în calitate de fapte consumate şi nu pot fi apreciate ca fiind o opinie a autorității
emitente din considerentul că exprimarea opiniei trebuie să fie realizată într-o manieră care
să permită deducerea acestui fapt, condiție nerealizat în speță în condițiile în care formulările
contestate de către apelant generează percepția convinsă că se referă la fapte constatate.
Din aceste motive concluziile primei instanțe referitoare la faptul că aceste informații
reprezintă doar opinia autorității publice sunt greșite şi contrare exigențelor legale.
Subsidiar instanța de apel constată că acțiunea apelantului este fondată în partea
pretențiilor înaintate împotriva Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, acesta
urmând a fi obligat să dezmintă informațiile nominalizate, deoarece dezmințirea constituie
unul din elementele de protecție a drepturilor persoanei, prevăzută de Lege, anume aceasta
fiind solicitată în speță.
Din aceste considerente, acțiunea înaintată de Valeriu Pasat urmează a fi admisă în
partea respectivă.
Totodată, Colegiul atestă că pretențiile apelantului, înaintate împotriva lui Andrei
Stratan, sunt nefondate în contextul în care acesta din urmă, acționând la semnarea scrisorii
Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al RM nr.DM-06/2-80s din 03 martie
2006 în calitate de exponent al autorității publice emitente, deținând funcția de Viceprim-
ministru, Ministru, nu a acționat în nume propriu, ci din numele autorității publice, motiv
pentru care acestuia nu i se poate imputa răspunderea personală.
Din considerentele expuse supra Colegiul constată că hotărârea primei instanțe este
nefondată, constatare ce impune soluția casării acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri,
prin care a admite parțial acțiune în partea sus-menționată.
Această soluție este determinată în contextul constatărilor expuse supra, de faptul că
potrivit Hotărârii Curții Constituționale nr.3 din 20.01.2015, §41 importanța principiului
legalității presupune ca legea să fie respectată, această exigență există nu doar pentru
indivizi, dar în egală măsură şi pentru autoritățile publice şi private, în măsura în care
legalitatea vizează actele agenților publici, exigența este ca aceștia să acționeze în limitele
atribuțiilor care le-au fost conferite de lege, motiv din care, instanța de judecată nu constituie
o excepție de la regulă.
Astfel, sacrificarea principiului preeminenței dreptului în sensul impunerii unei alte
conduite decât cea prescrisă de către legislator va avea inter alia drept efect defavorizarea
procesuală a intimatului, deoarece asemenea acțiunii nu pot fi admise de către instanța de
judecată decât în condițiile expres stabilite de lege, în caz contrar, acțiunile arbitrare ale
instanței sunt incompatibile testului de imparțialitate obiectivă perceput de un observator
informat şi dezinteresat.
Imparțialitatea este esențială pentru îndeplinirea adecvată a funcției judiciare, ea
privește nu doar hotărârea însăşi, ci şi întreg procesul, prin care se ajunge la aceasta (valoarea
2, principiile de la Bangalore privind conduita judiciară).
Mai mult decât atât, potrivit definiției date în jurisprudența CtEDO noțiunii de
certitudine legală, se menționează inter alia că legislația naţională trebuie să fie expusă cu o
suficientă precizie pentru a oferi posibilitatea persoanelor de a-şi reglementa comportamentul
în sensul posibilității obținerii unor ”consultații adecvate” de a prevedea în caz de necesitate
la un nivel rezonabil, consecințele, ce pot surveni în rezultatul anumitor acţiuni (Sunday
Times v UK 26.04.1979, § 49).
Certitudine legală impusă inter alia regulilor de procedură civilă în calitate de condiție
sine qua non a unui proces echitabil, vizează atât drepturile reclamantului, cât şi ale
pârâtului, motiv pentru care instanța de judecată, nu este în drept de a substitui voinţa
legislatorului materializată în conținutul normelor de drept de procedură civilă și cele
materiale.
Conform dispozițiilor art.1 alin.(3) al Constituţiei Republicii Moldova, în lumina
interpretărilor date în jurisprudența constantă a Curţii Constituţionale, (hotărârea Curţii
Constituționale nr.2 din 19.01.1998, publicată în Monitorul Oficial nr.12-13/8 din
19.02.1998), una din caracteristicile constituționale ale statului de drept o constituie
obligațiunea statului, autorităţilor lui publice, instituțiilor, persoanelor oficiale de a activa în
limitele atribuțiilor lor stabilite de Constituție şi Legi, iar instanța de judecată nu constituie o
excepție în acest sens.
Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile art.9 CPC, instanței de judecată îi
revine un rol diriguitor în organizarea şi desfășurarea procesului, pe principiile de
contradictorialitate şi egalitate a părților în drepturi (art.26 CPC), motiv din care exonerarea
unui participant la proces de obligația legală reprezintă în esență o favorizare nejustificată, în
frauda regulilor unui proces echitabil.
Din considerentele expuse supra, deoarece Colegiul a stabilit că instanța de fond injust
a respins acțiunea înaintată de Valeriu Pasat, instanţa de apel constată necesitatea admiterii
apelului declarat de acesta, cu casarea hotărârii primei instanţe şi pronunţarea unei noi
hotărâri de admitere parţială a acţiunii.
În conformitate cu prevederile art.385 lit.c), 390 CPC, Colegiul Civil,

d e c i d e:

Se admite apelul declarat de *****.

Se casează hotărârea Judecătoriei Chişinău, sediul Centru din 05 decembrie 2022,
Afacerilor Externe și Integrării Europene al RM cu privire la obligarea dezmințirii
informației expuse prin scrisoarea nr.DM06/2-80s din 03.03.2006 și se pronunță o nouă
hotărâre potrivit căreia:
Se admite parțial acțiunea depusă de *****.
Se obligă Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene să dezmintă
informațiile expuse în scrisoarea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al
RM nr.DM-06/2-80s din 03 martie 2006 cu anexa (12 file) adresată șefilor Misiunilor
Diplomatice a Republicii Moldova, în privința afirmațiilor incluse în acțiune, şi anume: „(…)
drept obiect al acuzației îl constituie exclusiv acțiunile părții moldovenești în persoana
Ministrului Apărării de atunci Valeriu Pasat, care a încălcat grav legislația moldovenească,
şi anume:
- prevederile articolului 10 din Legea nr.966-XII din 17 martie 1992 cu privire la
Forțele Armate, potrivit cărora patrimoniul de stat, obiectele capitale, construcțiile destinate
necesităților Forţelor Armate pentru asigurarea apărării şi executarea sarcinilor de
mobilizare, nu pot fi transmise în proprietate privată sau colectivă, nu constituie obiect de
cumpărare-vânzare.
Această normă, în cazuri excepționale, putea fi depăşită doar în baza prevederilor art.
56 din Legea nr.1217 din 25 iunie 1997 privind programul de privatizare pentru anii 1997-
1998, în conformitate cu care comercializarea patrimoniului militar neutilizat, aflat în dotarea
Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Securității Naționale se
efectuează exclusiv în baza Programului de privatizare, conform prevederii şi listelor
aprobate de Parlament. (...)”
„ (...) Încălcând aceleași prevederi ale legislației, ca şi în cazul comercializării
avioanelor de luptă, Valeriu Pasat a dat indicație subalternului său, domnul Ion Panici, şeful
Direcţiei tehnico-materiale, să încheie contractul nr.25/373 cu Compania „Joy Slovakia” în
persoana directorului acesteia I. Bergher. Ca urmare a realizării acestui contract, Ministerul
Apărării a vândut Companiei „Joy Slovakia” tehnică militară la preţuri sub nivelul celor
stabilite de comisia guvernamentală. În legătură cu acest fapt, pe 21 decembrie 2001, a fost
efectuată verificarea activității financiar-economice a Ministerului Apărării. Verificarea a
evidenţiat încălcări ale legislației cu realizarea sistemelor de lupta „Uragan” firmei slovace
„Joy Slovakia”. În urma realizării acestei tranzacţii, statului i s-a cauzat un prejudiciu în
sumă de 685 625 dolari SUA, aducându-se prin aceasta intereselor statului o daună materială
considerabilă (…)”.
În rest pretențiile lui ***** împotriva lui Stratan Andrei se resping.
Decizia este definitivă, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în
termen de 2 luni, prin intermediul Curții Supreme de Justiție.

Președintele ședinței, Marina

Anton
Judecătorul
Judecătorii Vitalie
Cotorobai

Angela Braga

Dosarul:nr.2a-601/23 Judecător: Brăgaru Alina

2-21143364-02-2a-13022023 DISPOZITIVUL
DECIZIEI
05 octombrie 2023 mun.
Chişinău
Colegiul Civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău
În componentă:
Președintele ședinței, judecătorul Marina
Anton
Judecătorii Vitalie Cotorobai și
Angela Braga
Grefier Sergiu
Nazarenco
examinând în ședință publică apelul declarat de *****, în cauza civilă la cererea depusă
de ***** împotriva lui Stratan Andrei și Ministerului Afacerilor Externe și Integrării
Europene al RM cu privire la obligarea dezmințirii informației expuse prin scrisoarea
nr.DM06/2-80s din 03.03.2006, împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din
05 decembrie 2022, prin care acțiunea a fost respinsă.
În conformitate cu prevederile art.385 lit.c), 390 CPC, Colegiul Civil,
d e c i d e:
Se admite apelul declarat de *****.
Se casează hotărârea Judecătoriei Chişinău, sediul Centru din 05 decembrie 2022,
Afacerilor Externe și Integrării Europene al RM cu privire la obligarea dezmințirii
informației expuse prin scrisoarea nr.DM06/2-80s din 03.03.2006 și se pronunță o nouă
hotărâre potrivit căreia:
Se admite parțial acțiunea depusă de *****.
Se obligă Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene să dezmintă
informațiile expuse în scrisoarea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al
RM nr.DM-06/2-80s din 03 martie 2006 cu anexa (12 file) adresată șefilor Misiunilor
Diplomatice a Republicii Moldova, în privința afirmațiilor incluse în acțiune, şi anume: „(…)
drept obiect al acuzației îl constituie exclusiv acțiunile părții moldovenești în persoana
Ministrului Apărării de atunci Valeriu Pasat, care a încălcat grav legislația moldovenească,
şi anume:
- prevederile articolului 10 din Legea nr.966-XII din 17 martie 1992 cu privire la
Forțele Armate, potrivit cărora patrimoniul de stat, obiectele capitale, construcțiile destinate
necesităților Forţelor Armate pentru asigurarea apărării şi executarea sarcinilor de
mobilizare, nu pot fi transmise în proprietate privată sau colectivă, nu constituie obiect de
cumpărare-vânzare.
Această normă, în cazuri excepționale, putea fi depăşită doar în baza prevederilor art.
56 din Legea nr.1217 din 25 iunie 1997 privind programul de privatizare pentru anii 1997-
1998, în conformitate cu care comercializarea patrimoniului militar neutilizat, aflat în dotarea
Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Securității Naționale se
efectuează exclusiv în baza Programului de privatizare, conform prevederii şi listelor
aprobate de Parlament. (...)”
„ (...) Încălcând aceleași prevederi ale legislației, ca şi în cazul comercializării
avioanelor de luptă, Valeriu Pasat a dat indicație subalternului său, domnul Ion Panici, şeful
Direcţiei tehnico-materiale, să încheie contractul nr.25/373 cu Compania „Joy Slovakia” în
persoana directorului acesteia I. Bergher. Ca urmare a realizării acestui contract, Ministerul
Apărării a vândut Companiei „Joy Slovakia” tehnică militară la preţuri sub nivelul celor
stabilite de comisia guvernamentală. În legătură cu acest fapt, pe 21 decembrie 2001, a fost
efectuată verificarea activităţii financiar-economice a Ministerului Apărării. Verificarea a
evidenţiat încălcări ale legislaţiei cu realizarea sistemelor de lupta „Uragan” firmei slovace
„Joy Slovakia”. În urma realizării acestei tranzacţii, statului i s-a cauzat un prejudiciu în
sumă de 685 625 dolari SUA, aducându-se prin aceasta intereselor statului o daună materială
considerabilă (…)”.
În rest pretențiile lui ***** împotriva lui Stratan Andrei se resping.
 Decizia este definitivă, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în
termen de 2 luni, prin intermediul Curții Supreme de Justiție.
Președintele ședinței, Marina
Anton
Judecătorul
Judecătorii Vitalie
Cotorobai

Angela Braga