ARHITECTURA IN GRECIA ANTCA

ISTORIA
Arhitectura dezvoltată în Grecia , la sfârșitul perioadei de miceniana . Cu toate acestea, aceste construcții
au fost realizate din pereți de cărămidă și coloane de lemn, ceea ce explică de ce nu rămâne nimic în afară
de câteva baze, cum ar fi clădirea LEFKANDI ; este în perioada arhaică că materialele ușoare au fost
înlocuite cu piatră sau marmură. Majoritatea cunoștințelor despre arhitectura greacă provin din puținele
rămășițe ale clădirilor din epoca clasică, elenistică sau romană - deoarece arhitectura romană a copiat mult
cea a GRECIEI și nu există aproape nici o sursă scrisă. Despre arhitectura mai veche sau despre descrierea
clădirilor . Templele sunt singurele construcții care au supraviețuit la număr.

stoa restaurată din Attalus, Atena

Arhitectura, la fel ca pictura și sculptura, nu a fost considerată o artă în sensul modern de către grecii
antici. Arhitectul era un meșter, angajat de stat sau un client privat bogat. Nu a existat nicio distincție între
arhitect și contractor. Arhitectul a elaborat planurile clădirii, i-a angajat pe muncitori și meșteri pentru a o
construi și a fost responsabil atât pentru buget, cât și pentru termenele de livrare. Nu avea statutul înalt pe
care îl au astăzi arhitecții. Numele arhitecții nici măcar nu sunt cunoscute înainte de V - lea Un arhitect ca
ICTINUS , care a proiectat Partenonul, care este acum considerat un geniu, a fost considerat viața lui ca un
foarte bun meșter, nu mai mult.

Stilul tipic al construcțiilor grecești este bine cunoscut datorită unor vestigii precum PARTENONULși mai
mult datorită clădirilor romane construite parțial pe modele grecești, cum ar fi partenonul din Roma .
Clădirea era adesea fie un cub, fie un paralelipiped, din calcar, abundent în Grecia, care a fost tăiat în
blocuri mari înainte de a fi folosit. Marmura era un material destul de scump în Grecia: marmurile de bună
calitate proveneau în principal de pe Muntele PENTELICUS din Attica sau câteva insule precum Paros, iar
transportul lor în blocuri mari era dificil. A fost folosit pentru sculpturi decorative, dar nu și pentru
structuri, cu excepția majorității clădirilor mari din epoca clasică.

STILURILE GRECESTI
Arhitectura grecească se caracterizează prin sistemul constructiv trilitic (alcătuit din trei
elemente - două verticale pe care se sprijină unul orizontal). S-au folosit materiale de
construcție variate: lemn, piatră, calcar, marmură cu granulație fină, din carierele de la Paros
sau Pentelic.

Fundațiile erau realizate din blocuri de piatră, iar zidurile, alcătuite din blocuri prismatice cu
fețele perfect plane, asamblate fără mortar, prin propria greutate, și fixate pentru asigurarea
stabilității printr-un sistem discret de agrafe și crampoane; blocurile folosite erau din piatră
brută și se așezau în construcție așa cum rezultau direct din carieră.

Coloana, componentă esențială a plasticii arhitecturale, era realizată inițial dintr-un bloc
monolit de piatră (ca de exemplu în cazul templului lui Apolo din Corint), greu de deplasat și
de montat; ulterior, prin sistemul de divizare în tambururi s-au înlăturat dificultățile de
transport și asamblare.

Elementele de acoperire erau derivate din sistemul trilitic: pe coloane se sprijineau arhitrave
de piatră, iar încăperile erau acoperite cu ajutorul unor sisteme de grinzi principale și
secundare, spațiile libere dintre acestea fiind închise cu dale de piatră: astfel se obțineau
planșee casetate.

Acoperișul era în două ape, iar șarpanta (structura de susținere a acoperișului) se constituia
din grinzi de piatră sau lemn, rezultând, pe laturile scurte, triunghiurile frontoanelor. Ordinele
de arhitectură grecești au fost create pe baza unor reguli precise, cu substrat matematic.

Stilul doric se caracterizează prin forme sobre, viguroase, expresia plastică fiind de
stabilitate și echilibru, iar decorația este ponderată. Coloanele sunt destul de robuste, iar
partea lor superioară (capitelul) este deosebit de simplă. Acest stil a fost folosit în Grecia
continentală și coloniile din sudul Italiei și Sicilia.

Stilul ionic se definește prin forme grațioase, cu influențe orientale, iar decorația este mai
bogată. Coloanele sunt subțiri și elegante. Capitelul lor este decorat cu o volută
(asemănătoare plantei de papirus). Stilul a apărut în coloniile de pe litoralul mediteranean al
Asiei Mici și în insule.

Stilul corintic este rareori folosit în lumea greacă, dar adesea văzut în templele romane.
Derivă din ordinul ionic, dar la un nivel ridicat de delicatețe. Capitelul său este foarte elaborat
și decorat cu frunze de acant.

Fiecare ordin arhitectonic implică următoarele elemente: antablament sau antablatură (piesa
orizontală ce susține acoperișul, așezată deasupra coloanelor), coloană și piedestal.
Antablamentul se compune din cornișă, friză și arhitravă, iar coloana este alcătuită din
capitel, fus și bază. Piedestalul (absent la stilul doric) e format din cornișă, dado și plintă.
Friza corespunde capetelor grinzilor transversale, decorate cu triglife (caneluri verticale,
având deasupra o plintă ușor ieșită): spațiul dintre triglife este mascat cu metope (plăci de
piatră decorate cu sculpturi figurative). Fusul este partea centrală a unei coloane, aparent
tronconică. Însă, prin procedeul denumit galbare (corecție optică pentru a accentua ideea de
stabilitate), treimea inferioară este cilindrică, în timp ce celelalte două superioare sunt
tronconice, lin racordate (locul de trecere se numește entasis).
ACROPOLELE DIN ATENA
Acropola din Atena este unul dintre cele mai faimoase situri arheologice antice din lume.
Situată pe un deal de calcar deasupra Atenei, Acropola a fost locuită încă din timpuri
preistorice. De-a lungul secolelor, Acropola a fost multe lucruri: o casă a regilor, o cetate, o
casă mitică a zeilor, un centru religios și o atracție turistică. A rezistat bombardamentelor,
cutremurelor masive și vandalismului, dar încă rămâne ca o amintire a istoriei bogate a
Greciei. Astăzi, este un sit cultural al Patrimoniului Mondial UNESCO și găzduiește mai
multe temple, dintre care cel mai faimos este Partenonul.
Termenul „acropolă” înseamnă „oraș înalt” în greacă și se poate referi la una dintre multele
fortărețe naturale construite pe teren stâncos și înalt din Grecia, dar Acropola din Atena este
cea mai cunoscută. Realizată din rocă de calcar care datează din perioada Cretacicului târziu,
când dinozaurii încă cutreierau pământul, Acropola este situată pe platoul Attica al Greciei și
include patru dealuri: Dealul Likavitos Dealul Nimfelor Dealul Pynx Dealul Philapappos

Structura Acropolei este rezultatul a mii de ani de construcție care a început încă din epoca
bronzului. Nu există nicio istorie înregistrată a ceea ce s-a întâmplat la Acropole înainte ca
micenienii să o mărească la sfârșitul epocii bronzului. Istoricii cred că micenienii au construit
un complex masiv înconjurat de un zid mare (aproape 15 picioare grosime și 20 picioare
înălțime) deasupra Acropolei pentru a găzdui conducătorul local și gospodăria lui.
Ani mai târziu, atenienii au construit un templu doric din calcar, cunoscut sub numele de
Templul Barbă Albastră, pe latura de nord-est a dealului în cinstea zeiței Atena în secolul al
VI-lea î.Hr. A fost numit după o sculptură care împodobește clădirea care înfățișa un bărbat-
șarpe cu trei barbi albastre. În același secol a fost ridicat și un alt templu dedicat Atenei,
precum și un altar pentru Artemis Brauronia, zeița viitoarelor mame din mitologia greacă.
BIBLIOGRAFIA:
• LIBERTATEA
• WIKIPEDIA
• ORA DE ISTORIE
• HISTORIA.RO
• INFOTOUR.RO