Vara trecută am mers împreună cu clasa în pădurea Schwarzwald din

Germania pentru a observa unul dintre Izvoarele Dunării.

La un moment dat, m-am pierdut de grup, nu mai aveam baterie la telefon
și m-am panicat. A apărut lângă mine un domn înalt, bătrân, îmbrăcat elegant,
care avea o față oarecum familiară. Am comunicat în germană, explicându-i, cu
vocea tremurândă, situația în care mă aflam. Bărbatul m-a invitat să-l urmez
către casa lui. La început am ezitat, dar m-am gândit că pădurea este mare și am
unde fugi dacă ceva mi se pare în neregulă. Casa era aflată în mijlocul pădurii.
Eram doar eu, domnul și o armată de copaci. Locuința era făcută din lemn, iar
exteriorul decorat cu motive nemțești. Interiorul era de fapt o singură cameră
mare, cu pat și bucătărie. Casa era destul de întunecată, pentru că singura sursă
de lumină erau razele soarelui care pătrundeau printr-un un geam de lângă ușă.
Am stat alături de domn până s-a lăsat întunericul atât de tare încât nu-l mai
vedeam, iar, pe măsură ce se ridica luna, începeam să fiu din ce în ce mai
înspăimântat. După lăsarea întunericului, în timp ce conversam cu gazda, am
observat că aceasta se oprea brusc din vorbit pentru câteva secunde și simțeam
că îmi vorbește de fiecare dată din alt loc. În plus, aveam senzația că locuința se
mărea constant. La un moment dat, nu am mai suportat prezența bărbatului și
am vrut să plec, spunând că am nevoie de puțin aer. La început, casa părea mică,
dar acum, deși vedeam clar ușa, parcă trebuia să fac o mie de pași până la ea.
Aveam un sentiment de amețeală, sentiment care se amplifica cu fiecare pas
făcut. Când am ajuns, într-un final, și am atins lemnul solid al ușii, am înțeles că
aceasta fusese încuiată. Am auzit de lângă mine un râs, un sunet care îmi sufla în
timpan, și am spart micul geam și m-am strecurat cu greu afară.
Când s-a luminat, am fost trezit de niște colegi, care m-au găsit lângă un
brad bătrân. Eram palid și speriat, iar colegii m-au întrebat dacă mă simțeam
bine. Nu puteam să scot nicio vorbă, dar am vrut să le arăt casa din acea noapte.
Totuși, în scurt timp, am observat că aceasta dispăruse.