Salcâm

64 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Unelte


















De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân
neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol.
Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.
Salcâm
 Clasificare științifică
(Sistemul Cronquist, 1981)

Regn: Plantae

Subregn: Cormobionta

Încrengătură: Magnoliophyta

Clasă: Magnoliopsida

Subclasă: Rosidae

Ordin: Fabales

Familie: Fabaceae

Subfamilie: Faboideae

Gen: Robinia

Specie: R. pseudoacacia

Nume binomial

Robinia pseudoacacia
L., 1753

Modifică text
 Robinia pseudoacacia - MHNT
Salcâmul (Robinia pseudoacacia L.), face parte din familia Fabaceae, este un
arbore melifer, cu tulpina înaltă, până la 25-30 de metri și ramuri spinoase rare, fiind
aclimatizat în America de Nord, Europa, Africa de Sud și Asia.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Salcâmul provine de pe continentul nord-american. Genul Robinia este numit după
grădinarii regali francezi Jean Robin și fiul său Vespasien Robin, care au introdus
salcâmul în Europa în anul 1601.

Primele culturi forestiere în România s-au realizat în anul 1852, la Băilești,

județul Dolj, pentru ca ulterior să fie plantat pe suprafețe tot mai mari, îndeosebi în
Oltenia, pe nisipuri mișcătoare, Valea lui Mihai (județul Bihor) și în alte regiuni ale
țării. În multe state europene, printre care și România, este considerat o specie
invazivă (Călinescu, 1941).

Conform lui Sârbu și Oprea (2011):

Inclusiv în America de Nord, de unde este originar, în afara arealului primar, el

“ reprezintă o amenințare serioasă asupra vegetației native din preriile uscate și nisipoase.
După Arsene (2003) citat de Pele et al. 2008, în rezervația Lunca Pogănișului înlocuirea
stejarului și frasinului cu salcâm a dus la dispariția aproape completă a
speciei Fritillaria meleagris. Acumularea azotului în sol datorită nodozităților
radiculare ale salcâmului poate cauza probleme serioase în conservarea vegetației
native, prin stimularea speciilor nitrofile. De asemenea, prin transpirația foarte intensă,
salcâmul secătuiește solul de apă, diminuând disponibilul de apă pentru alte plante
[Bartha et al. 2008].

Totusi, dupa Atanasiu si Negrean (2007), in România nu se poate vorbi de un impact

negativ însemnat. Este însă o plantă care trebuie antent monitorizată și eliminată din
preajma ariilor protejate sau a ecosistemelor valoroase, pentru a evita în acest mod,
eventualele consecințe negative. Spre exemplu, în defileul Jiului, pe suprafețele afectate
de incendii, are loc instalarea rapidă a salcâmului, în detrimentul mesteacănului și a
altor specii importante din structura pădurilor caracteristice acestei zone. Din
observațiile noastre, la Hanu Conachi (jud. Galați), salcâmul, plantat aici la începutul
secolului trecut pentru stabilizarea nisipurilor continentale de origine eoliană și
fluviatilă din regiune [Chiriță, 1937], a invadat aproape complet, în ultimii ani, teritoriul
rezervației, periclitând speciile de plante psamofile adăpostite de dune, unice în
Moldova.'
”
Călinescu R., 1941, Plante scăpate din cultură. Importanța lor geografică și istorică,
Bul. Soc. Reg. Rom. Geogr., 59: 279-328

Sirbu C., Oprea A., 2011, Plante adventive în flora României, Ed. Ion Ionescu de la
Brad, Iași, 2011

Proprietățile și condițiile de creștere[modificare | modificare sursă]

Salcâmul crește spontan pe aproape orice tip de teren.

Cu o rezistență bună la ger, iubește lumina, suportă seceta, preferă solurile

permeabile, ușoare, fertile, dar nu suportă solurile calcaroase.

Salcâmul crește bine pe soluri ușoare, chiar și pe nisipuri nefixate, fiind cultivat
pentru fixarea lor. Are capacitatea de a fixa azotul din atmosferă, iar semințele își
păstrează mulți ani capacitatea de germinare. Are frunze compuse și flori albe, în
ciorchine, puternic mirositoare, iar fructele sunt păstăi aplatizate, brun roșcate.
Înflorește primăvara târziu, în luna mai-iunie.

Salcâmul trăiește în jur de 100 de ani și face parte din categoria arborilor cu lemn de
esență tare, fiind greu, dur și deosebit de rezistent la umezeală.

Utilizările[modificare | modificare sursă]

Salcâmul reprezintă principala specie forestieră meliferă din România.

Lemnul de salcâm este utilizat pentru diverse lucrări amplasate în aer liber, stâlpi de
gard, lemn de mină, traverse de cale ferată, doage de butoaie, cozi de unelte,
cherestea, parchet, în industria navală etc.

Florile au întrebuințare în alimentație și farmacia naturistă. Scoarța salcâmului

conține fitotoxine.

Acțiune farmacodinamică - utilizări terapeutice[modificare | modificare sursă]

Florile de salcâm se utilizează ca aromatizant și în industria parfumurilor, iar în
medicina populară calmant al tusei. Scoarța se folosește tot empiric în hiperaciditate,
în ulcer gastric și duodenal și ca purgativ. Ca urmare a prezenței robinei, scoarța
trebuie utilizată cu multă atenție, deoarece această substanță este toxică.

Note