de".'â' dcn{âţ Son.âta:pe'11t1;u: iiolon,cel.: şţ:ţian,,; în sol minot;op.

n7
(1922), in aceeaşi alcătuire triparUtă (Alle'gî:oţ An,da.n.teţI)Allegio 1 t,ivo),
s~, cţiştin.g~ în rµod p~ado~al pţ_ţn luminozitate,. transparenţă şi 11mlt dia-
~an răspân.dit cu gţnerozitate de-:-a lungul lucrării, în. care melosul faureean
ca1)ătă, noi.valenţe-· expresive Jn ~ceeaşi continuă în,ăluire de _întrebări
şI neunişti.toare răspunsuri., . , .. . :•. ,.
····-c~-- . ···---· -·-·-·-
l ; • ~ ~ ,,,.' " • . ,,. ' • ,) .• :;'--• <

. -,--f--
. . ; ::· +- ..
alături de „yehemenţ.a l)asiunii din ...Allegro, denotfl, anumite raporturi"
cu ·S 01'/;(tt'{ţ''t,§1$;jQej$'.1:'li~\::F;1~~ncl~!.}?;~-:,:,\.\:;::;~-J;;;'.,\'.;::{:"ţ''.i1}ilt:i'ft',~\ic;,l;j.\9 . .•.•.\:,jy::<\!It·•{''f'(;o:1::fW:'t:0:+•·:;:~-··· .,. -·-. :+<,"''"'~'~·'•,~•:_/ 5',·.ţtăţiffrtire:·'dt~pli:i1ni'.;.â;::1iii'iS'fi~uff1tj1i'fiNdr:~ctfcb'ârl't<t'şf1:f'tî7tn1'NYfli~'d10Jlfetf111ult:r::::·
. (Jea de-a doua, Sonata, pentru. pian. fi'. vioară în mi niinor op. 108
(1917), compusă după patruzeci de ani de la-prima, se înalţă în măiestri~
şi pmitat.e stiUstică _asemeni unui monument, complex în înfăţişarea· lui
IJluritlimensional~. Structura tripartită. ( Alfogro non tropo, Andante si
Jlinal), motlalţtf1iţile de tratare şi ordonare a strncturilor muzicale eYi-
denţ.iază o concepţie estetică clar conturat~, ce d_etcrmină o simplificare
a limbajului muzical, o renunţare la arabescuri armonice, în fayoarea accen-
tuării cromatismului şi a scriiturii contrapunctţqe, rămfmând caracteristice
procedeele 1nodulaţiilor, pendulările major-minor şi,. desigur, partida pia-
nistic:t de o at{1t de puternic irnUvidualizată originalitate.
Cele două soriate pentru violoncel şi piau au fost creat,e în_ ultimii ani
ai yieţii compozitorului, când şurzenia se instalas_~- f1proape total p1.
.. Prima, Sona.ta pentrt( violoncel şi pian, .în re 1ninor, op. 109 (191_8),
ca şi 8oriata pentn.(, vioară creat~ cu 1m an înainte, ~ste alcătuită, din trei
seeţiuni ( Allegro,· Andante, Allegro com m,o.do), într-:-o curgere cvasi-mono-
cromă, contrastele fiind ate:p.u,ate, _cu toate că_ cele trei mişcări sunt. bine
conturate şi individualizate ·în cadrul arhitecturilor. De remarcat lhuba-
jul polifonic mult· mai accentuat dec.-\t în• alte h1crări, lărgind aştfol pe
,ertieala soi10ră spa.ţiul şi tiilipul _muz_i9~~- · · · · · · .'.' , '
:::::::==::::::::=..ţ==;;::=1J==i=1 ' . . -pin· acee~şi i)erfoadă. datează Trio-ul pentru pian, vioară şi violoncel
,·f,. :,.·: op~ 120 (1923), şi el alcătuit din trei părţi ( Allegro 11-0n troppo, A ndan- ma
tino, Allegro vi-vo ), scris cu mare severitate şi exigenţ:ă, ·emanaţfo a unei
~~ voinţe titanice. Asemeni lui Beetho-ven cu aproape un secol înainte, Faure
işL învinge infirmit!1tea şi, cu o voinţă extraordinară, smulge din lumea
liniştii în care era cufundat,, ultimile sale creaţii : :f.1ri_o-ul şi Cvartetul.
Trio-u.l oferă ascultătorului o muzică de un lirfam sever, într-o curgere
c.crntinuă, cu desfă~urări pe spaţ,ii ample, de o mare r,;upleţe şi mobilitate,
cu creşteri gradate ce ajung (în prima parte) până la fortissimo, cu aceleaşi
J)endulări a1monice; cu toată opţiunea lui pentru m1nor, lucrarea se în-
cheie triumfal în luminosul re major.
Cele două cvartete l)entru pian, yioară, violă şi violoncel sunt ase-
mănătoare ca structură,, dar diferite din punct de yedeTe al origina.Iit{Lţii
tematice. ·
Primul, Cvartetul în do m.lnor, op. 1:3 (1879), alcătuit din patru sec-
ţi uni (-::4.llegro mol!o moqeraţ.o, Sch~rzo. AlleQro 1.,1ii10, Adag·~o şi -:1llegro m~olto ),
I este plm de vena, Rtraluc1tor l)rm tematrnrnul său variat ş1 bogat, mtr-o
1°u L, _. .·..·. ~sriitur➔ .meşţţ~ugită,_, s.u. P. pia:;1!şJ:.î~:~. p;igJ}~X:1.?ă.,.~J~Cl'SQl~~Ft,?. ,, ~yide_nţ,iind
color-ă. ·
Cel de-al doilea, Cvartetul în sol mfnor op. 45 (1886), <1e~i p~"tstreazi:'ii
acee9"~i structură, cyadripartită ( Allegro molto 1noderato, Alle{fro .nio1to,
Adagio nnn troppo, Allegro molto ), se di~tinge J)rin tematismul srm de o
mult mai pregnantă, originalitate într-o ir,ttare polifonic{i mă,iestrită,
cu un Sclierzo în l)artea a doua realizat mai fant,ezh;t, ce contrastează, cu
p;ravitatca· maiesutoasă dinAda,gio •şi cu un final debordant,, asemănător
(iarlşi) i::a sens ~i desen me!odiG cu Al.legro-1.,l diu Sonata lui Franck.
u,
: ,,. ;
' ·-----· ·-·. =:-

(
~~--"·-:-·I+-,-·
109 (!) 1-p•-,-
Romeo Alcxandrcsci1, op. cit:,··pag.125~
170
Peste zece ani, Cesar Franck va crea Sonata sa, tot in La major, folosind ca celulă ·g.c-
n5cratlo~re terţa marc(in sens a~cendci:.i..t._în_să)_a~caşi pc.care o foloseşte Faure la începutul
ona cz sac. 1
·
171
încă din i903, G. Faurc a siinpt primele simptoinc ale ~urzeniei ~re inainta,'se acr-
rava t~eptat, ireversibil, astfel' că ·în •1919 este -eliberat din frincţia sa· de director al Coriserv:- €-'
torulm, acordându-i-sc titlul de „Marc ofiţer al Legiunii ele onoare". I
I
'r
134
135