AMURG DE MAI

Soarele cobora incet dupa munti si numai cateva raze imprastiate

scaldau cu aur marginile rupte ale norilor. Nuante de rosu, galben si mov se
imbina acum pe tablou, artistul fiind insusi Soarele. Presara aici, acolo pete
intunecate ce reflecta ca o oglinda flacarile vii ale apusului. Oglinzi sparte,
imprastiate in mii de cioburi, strapungand fara mila pieptul tanarului cer.
Corpul ceresc plange, revarsandu-si lacrimile peste natura nevinovata ,acum
si ea indurerata. Totul ramane in loc,pentru o secunda. Parca sa prinda un
moment de ragaz din fuga. Totul a incremenit. Si acum porneste iar. Artistul
tabloului inflacarat moare, trupul lui cazand in spatele muntilor. Marea de aur
se intuneca, prinzand culoarea unei prune vechi, in absenta Soarelui. Bucatile
sfasiate de nori, nenumarabile, dispar pe rand in neant fara a lasa vreo urma
de regret. Totul negru. Toata natura acum scaldata in oceanul de asternuturi
al intunericului.Si nu mai aud nimic. Urechile imi sunt sfidate si parca se
indoiesc ca exista o asa tacere. Niciun ciripit sau o soapta ! Doar un susur
placut de apa sparge acum abisul intunecat si ureaza bun venit mandrei Luni.
Palida, stralucitoare, ca muza unui pictor renumit, se ridica sfioasa din spatele
varfurilor ascutite ale muntilor. Se asaza sus, ca un diamant pe piedestal, pe
cerul presarat cu stele, stapana peste intregul regat.