Peștii Crișului Repede

în Oradea
Andrei Togor, Mihnea Moraru,
Asociația Pescarilor Sportivi Aqua Crisius
 Oradea 2022

Proiect realizat cu sprijinul Municipiului Oradea, și al Consiliului Local Oradea.

Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziția Municipiului Oradea și
nu implică nicio responsabilitate din partea acesteia.

2022
ISBN: 978-606-8787-85-5
 Pestii
¸ Crisului
¸ Repede
în Oradea

Andrei Togor, Mihnea Moraru,

Asociația Pescarilor Sportivi Aqua Crisius

Editura Durans Oradea

2022
Peștii Crișului Repede în Oradea

Autori: Andrei Togor, Mihnea Moraru, Asociația Pescarilor Sportivi Aqua Crisius

Referent științific: Dr. Vasile Oțel - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare

„Delta Dunării”, Tulcea

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Peştii Crişului Repede în Oradea

Andrei Togor, Mihnea Moraru, Asociatia Pescarilor
Sportivi Aqua Crisius - Oradea: Duran’s, 2022
ISBN 978-606-8787-85-5

57 77
 CRISIUS
SINCE 2006

CRISIUS
SINCE 2006

Oradea 2022

Proiect realizat cu sprijinul Municipiului Oradea, și al Consiliului Local Oradea.

Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziția Municipiului Oradea și
nu implică nicio responsabilitate din partea acesteia.
 Cuvânt înainte

Stimați orădeni, stimați pescari care ați avut sau veți avea privilegiul să
pescuiți apele Crișului Repede în Oradea sau simpli pasionați de natură ori
pescuit, care veți lectura materialul de față.

Ideea scrierii unei cărți despre peștii orașului a nutrit în mintea autorului
principal al lucrării de față, Andrei Togor, încă de când era copil, fascinat fiind
cum Crișul, strict pe raza municipiului Oradea, poate reprezenta ”casă” atât
pentru păstrăv, o specie iubitoare de ape reci, de munte, cât și pentru bibani
sau știuci capitale (ambele specii caracteristice apelor de șes).

Anii au trecut, fascinația a crescut, iar inițiativele s-au succedat,

oportunitățile benefice Crișului și peștilor săi au fost destule, culminând cu
reintroducerea unor specii dispărute din apele sale sau salvarea unor pești
captivi și condamnați la pieire, ca urmare a realizării unor lucrări hidrotehnice,
chiar în oraș.

Peștii din zona Crișului Repede au mai fost studiați de Herman (1877)
care citează șase specii, fără a menționa locații (Bănărescu et al., 1997), Vutskits
(1918), Păucă și Vasiliu (1933), Futó (1942), Müller (1958), Bănărescu (1953,
1954, 1964, 1980), Bănărescu et al. (1960, 1997), Harka (1996, 1997), Battes
et al. (1999. 2000), Telcean și Bănărescu (2002), Harka și Sallai (2004), Telcean
et al. (2002, 2005, 2007, 2020), Gergely et al. (2011), Kay și Voicu (2013), Voicu
(2013), Voicu și Greenberg (2016) Telcean și Cupșa (2015), fiind așadar un
”magnet” pentru cercetători, preponderent pentru aceia specializați în studiul
peștilor.

Trăgând linie, avem 35 de specii de pești, exclusiv în Oradea, pe cei

aproximativ 3 kilometri de curs, câți sunt între Podul Dacia și Podul Densușianu,
mult mai mult decât ne-am fi așteptat să fie prezente într-un râu atât de
fragmentat și antropizat, cum este Crișul Repede în orașul natal al primului
autor. Poate chiar fragmentările din Oradea creează o diversitate mare de

4
habitate și permit supraviețuirea atâtor de multe specii de pești, limitând în
același timp posibilitatea de migrație a acestora, pentru că, e drept, peștii
orădeni sunt captivi la noi în oraș, pe de o parte datorită Prizei de apă Oradea
(Barajului Ioșia, cum este el cunoscut de orădeni), pe de altă parte de cele
două praguri construite pentru protecția Podurilor Ladislau, respectiv Dacia.
Această ”închisoare pentru pești”, reprezentată de fragmentările din albie,
impun unor specii să se adapteze într-un areal restrâns, e drept, cu habitate
adecvate dezvoltării tuturor ciclurilor de viață necesare, marele secret fiind
probabil realimentarea unor populații cu indivizi proveniți din amonte, cum
este cazul unor specii bine-reprezentate pe cursul vechi al Crișului în aval de
barajul Tileagd.

În altă ordine de idei, calitatea excepțională a apei este confirmată de

prezența atâtor de mulți reprezentanți ai ihtiofaunei, unii constituind surprize
absolute și pentru noi, ihtiologii, acei puțini biologi care ne ocupăm de studiul
peștilor.

Lucrarea de față nu se dorește a fi una tehnică, pur științifică, ci mai

degrabă una accesibilă tuturor, atât pescarilor, cât și simplilor consumatori
ocazionali de pește ori acelora care sunt doar curioși de vietățile prezente
lângă noi. Unii dintre peștii prezentați în acest material sunt greu de observat
de oamenii ”de rând”, chiar și de către pescari, întrucât fie sunt foarte rari,
cum este cazul țiparului, pește care ne-a surprins prin prezența lui, chiar în
fața clădirii Primăriei Municipiului Oradea, fie sunt de talie redusă și nu se
pot prinde la undiță, având gurile foarte mici și petrecându-și viețile mai mult
îngropați în sedimente, cum este cazul cârei sau zvârlugii.

Fie că e vorba despre clean, mreană sau scobar, specii de apă curgătoare,
caracteristice Crișului Repede în zona Oradiei și vizate de o sumedenie de
pescari sau că vorbim despre știucă, biban, somn ori șalău (ultimele două
reintroduse de către noi, APS Aqua Crisius, împreună cu Grupul Pescarilor
Sportivi Orădeni - GPSO și de către alți pescari pătimași în apele orașului),
căutate intens de pescarii dinamici care folosesc năluci artificiale pentru a-i
păcăli, râul nostru este izvor de inspirație pentru povești pescărești, dar și o
oază de natură urbană de care ne bucurăm în multe feluri, care depășesc de

5
 cele mai multe ori vârful lansetei noastre de pescuit sau orice ar avea legătură
cu peștii care populează apele sale.

Crișul Repede este inima Oradiei, întregul oraș fiind clădit pe malurile
acestui râu, care are una dintre cele mai bine conservate lunci dintre așezările
urbane ale României și nu întâmplător se dorește desemnarea unei arii
naturale urbane pe cursul său, care practic ar unifica ariile protejate deja
existente amonte și aval de oraș.

Vă invităm așadar să descoperiți probabil o primă lucrare care vizează

prezentarea tuturor speciilor de pești care sunt prezente strict în sectorul
urban al Crișului Repede în Oradea, pe baza unor observații care se întind pe
aproximativ două decenii.

Am încercat, pe cât posibil, să punctăm asupra unor aspecte de interes

general pentru cititorii acestui material, cum ar fi dimensiunea minimă de
reținere a unora dintre speciile uzuale pentru consum, dar și dimensiunile
maxime cunoscute pentru peștii prezentați. Pentru a veni în sprijinul cititorului,
am conceput o scară privind lungimea maximă la care ajung în mod obișnuit
speciile de pești întâlnite în apele Crișului Repede:

Specie de talie mică - de obicei în lungime de maxim 15 cm

Specie de talie medie - de obicei în lungime de maxim 25-60 cm

Specie de talie mare - de obicei în lungime maximă ce poate depăși 100 cm

6
 Pestii
¸ Crisului
¸ Repede
în Oradea

Andrei Togor, Mihnea Moraru,

Asociația Pescarilor Sportivi Aqua Crisius

7
 1. Cega – Acipenser ruthenus

Este una dintre cele 6 specii de sturioni care au existat pe teritoriul

României, două dintre acestea fiind declarate dispărute (șipul și viza).
Sturionii sunt cunoscuți pentru icrele lor negre, care sunt foarte scumpe și
apreciate, însă acești pești nu pot fi pescuiți în apele publice din România,
existând o prohibiție în acest sens, care se întinde, momentan pe o perioadă
nedeterminată (Ordinul MADR nr. 85/662/2021).

Are corpul alungit, cu cinci rânduri de scuturi osoase exocentre (unul

dorsal, două laterale și două ventrale), gura transversală, rostrul lung și
mustăți franjurate care nu ajung la buza superioară. Partea dorsală este
brună-cenușie, iar partea ventrală alb-gălbuie (Bănărescu 1964, Oțel 2007).

Fig. 1 Cega - Acipenser ruthenus, Foto: Vasile Oțel

Spre deosebire de ceilalți sturioni din țara noastră, care trăiesc în Marea
Neagră și migrează pe Dunăre și afluenți pentru a se înmulți, cega preferă apa
dulce, fiind semnalată doar în Marea Caspică trăind în apă salmastră, la gura
de vărsare a fluviilor (Bănărescu 1964). De asemenea, în nordul-estul Europei
se întâlnește și în ape stagnante (lacurile Ladoga și Onega) (Oțel 2007).

În România se găsește în apele curgătoare mari (Dunăre, Mureș, Prut, Someș),

8
unde preferă apele adânci cu curent puternic și substrat tare. Este un pește
întâlnit în Crișuri, pe teritoriul Ungariei, inclusiv în Crișul Repede (Bănărescu
et al. 1997) și a fost reintrodus și pe teritoriul Oradiei, în cadrul unei activități
a asociației Aqua Crisius. La data de 6 noiembrie 2018, 100 de cegi, având
lungimi medii totale individuale de 25-30 cm și mase corporale individuale
medii de aproximativ 150 de grame au fost populate în apele Crișului Negru
(la Iermata Neagră) și Crișului Repede (în amonte de podul Centenarului, aflat
în construcție la momentul respectiv). Sursa lor de proveniență a fost Ungaria,
din părinți aparținând bazinului Crișurilor. Există mai multe recapturări ale
exemplarelor introduse atunci, având ritmuri de creștere comparabile cu cele
citate de unele referințe bibliografice (Bănărescu 1964, Oțel 2007, Prokeš et
al. 2011) exclusiv din Crișul Repede, în special în zona în care au fost populate
(între podul Ferdinand și podul Centenarului).

În data de 11 iulie 2021 un pescar bihorean a capturat un exemplar masurând

aproximativ 45 de cm lungime, în data de 18 octombrie 2020 un alt pescar
bihorean a capturat și eliberat un exemplar de aproximativ 40 de centimetri
aparținând speciei, iar anterior, în 27 iulie 2019 un exemplar de aproximativ 35
de cm, provenit tot din popularea antemenționată a fost capturat și eliberat
de către un pescar orădean, aval de Oradea, în zona localității Tărian.

Se reproduce în aprilie și mai, când temperatura apei este între 12-17 grade
Celsius.

Depunerea icrelor are loc la vârsta de 4-5 ani, în ape adânci, pe pietriș mărunt,
cega întreprinzând migrații importante pentru reproducere, populațiile din
Dunăre fiind fragmentate din cauza barajelor (Cocan și Mireșan, 2018).

Cega nu tolerează apa tulbure, retrăgându-se în locurile cele mai adânci ale
râului, atunci când apele sunt tulburi (Antipa 1909, Bănărescu 1964).

Ar fi o surpriză ca specia să se poată înmulți în Oradea, întrucât în literatura

de specialitate se specifică faptul că depunerea are loc în zone cu curent, pe
prundiș sau pietriș, la adâncimi de minimum 4-5 metri (Oțel 2007), greu de
găsit pe Crișul Repede în sectorul urban, unde practic reintroducerea a fost
mai degrabă un gest simbolic, prilejuit cu ocazia celebrării centenarului Marii

9
 Uniri. Cu toate acestea, aparent cegii îi merge bine în Oradea, chiar dacă are
posibilități limitate de migrare, momentan doar în aval.

Specie de talie medie

Fig. 2 Cega - Acipenser ruthenus Fig. 3 Cega - Acipenser ruthenus

Capturată la Tărian în 2019 Capturată în Oradea 2021
Foto: Cristian Maxim Foto: Viorel Purea

10
 2. Păstrăvul indigen – Salmo trutta

Este un pește prădător ce trăiește doar în apele reci de munte. Atât în

cursul superior al râurilor, cât și în pâraiele și lacurile montane. Prezintă un
colorit variat, deseori gălbui cu pete întunecate și roșiatice. Poate ajunge la
peste 50 de cm și poate depăși greutatea de două kilograme. Se reproduce
din octombrie până în decembrie, după ce temperatura apei coboară sub 8
grade Celsius. Se hrănește cu pești, insecte acvatice și aeriene, fiind o specie
canibală (Bănărescu 1964).

Evident că municipiul Oradea nu reprezintă arealul în care specia se găsește

în mod normal, capturile acesteia fiind foarte rare și accidentale, ca urmare
a faptului că anumite exemplare sunt aduse de viituri în aval, la ape mari și
doar în perioada rece a anului. Cunoaștem un singur exemplar de păstrăv
indigen capturat în Oradea, la începutul anilor 2000, aval de podul Dacia, sub
pragul care protejează construcția.

Specie de talie medie

Fig. 4 Păstrăvul indigen - Salmo trutta,

Foto: Andrei Posmoșanu

11
 3. Știuca – Esox lucius

Este un pește de talie mare cu corpul lung și cilindric. Capul este mare, iar botul
are forma ciocului de rață. Exemplarele record depășesc frecvent 1 m lungime și
pot atinge o masă corporală individuală de 25-30 de kilograme. În Oradea au fost
capturate exemplare de peste 1 m și care au cântărit în jur de 10 kilograme.

Trăiește atât în râuri cu apă lent curgătoare, cât și în apă stătătoare. Preferă
zonele cu vegetație abundentă. Reproducerea are loc în februarie-martie,
uneori se prelungește și în aprilie, la temperatura apei de peste 4 grade Celsius.
Depunerea icrelor se face pe vegetație. Hrana principală sunt peștii, dar și
broaștele, mamiferele acvatice sau păsările, ca orice prădător, fiind extrem de
oportunistă. Este o specie care cunoaște un canibalism pronunțat, nu de puține
ori fiind păcălită cu năluci care imită știuci miniaturale.

Fig. 5 Știuca - Esox lucius, Foto: Andrei Togor

Am găsit juvenili aproape la fiecare monitorizare, în special între Podul Decebal

și Podul Carol I. Specia a fost populată în Oradea, la data de 15 iunie 2021, când
3000 de juvenili au fost introduși în zona Decebal-Densușianu.

Specie de talie mare

Fig. 6 Juvenil de știucă - Esox lucius identificat în Oradea, Foto: Andrei Togor

12
 4. Crapul – Cyprinus carpio

Crapul este un pește de talie mare, are corpul alungit, cilindric sau ușor
comprimat lateral, gura este terminală și prezintă 2 perechi de mustăți. Poate
atinge 100 de cm și peste 50 de kilograme (recordul mondial actual este
reprezentat de un crap oglindă având masă corporală individuală de 51.2 kg,
capturat în ziua de 23 noiembrie 2018, pe carpodromul Euro Aqua din Ungaria,
de către pescarul olandez Michel Schoenmakers).

Fig. 7 Crapul - Cyprinus carpio, Foto: Lucian Macaveiu

Trăiește în râuri de șes, bălți, lacuri și în părțile îndulcite ale mării. În apele
stătătoare este sedentar, iar în râuri este semimigrator, pătrunzând primăvara
în bălți, canale și zone inundabile pentru depunere (habitate care sunt din ce
în ce mai rare, fapt care a contribuit la insuccesul reproductiv și diminuarea
unor populații piscicole, în ultimele decenii, la nivel național). Se retrage în
râuri vara la scăderea apelor. Reproducerea are loc la o temperatură a apei
de peste 18 grade Celsius, de obicei între 18-24 de grade Celsius, ideal pe
vegetație proaspăt inundată (Bănărescu 1964).

Este omnivor, consumând atât vegetație acvatică, cât și crustacee, larve și

13
 moluște, iar toamna, când se pregătește de iernat, nu este chiar o surpriză
pentru pescarii care folosesc năluci moi.

Crapul este unul dintre cei mai apreciați pești de la noi, dar în lume este
considerat una dintre cele mai invazive specii de pești, în numeroase țări
eliberarea sa constituind o încălcare a legii. Evident, invazivitatea sa este
manifestată în afara arealului său nativ și în general acolo unde nu se consumă
carnea sa.

În Oradea au fost realizate mai multe populări cu această specie, fiind

semnalată inclusiv prezența unor exemplare de talie mare (peste 10 kilograme),
în general în zona podului Decebal.

Specie de talie mare

14
 5. Carasul – Carassius gibelio

Carasul, deși este unul dintre peștii cei mai apreciați de către pescari,
datorită cărnii dulci și a faptului că luptă intens în cadrul drill-ului, reprezintă
după unii autori o specie alohtonă, invazivă, ce a ajuns în România în anul
1912, din Basarabia (Gavriloaie 2005) și a cunoscut o răspândire masivă
ulterior inundațiilor din anul 1970 (Oțel 2007).

Unii autori iau în considerare posibilitatea ca această specie să fie nativă

Europei și implicit României (Kottelat și Freyhof 2007, Oțel 2019).

În bazinul Crișurilor și în Banat a pătruns abia după anul 1950, fiind introdus
alături de crap (Cyprinus carpio) pentru populări (Bănărescu 1980).

Fig. 8 Carasul - Carassius gibelio, Foto: Lucian Macaveiu

Momentan este omniprezent în România, de la munte, unde găsește refugii

în anumite lacuri de acumulare, până la șes, în ape în care alte specii nu sunt
capabile să supraviețuiască, el fiind foarte rezistent, din multe puncte de vedere.
Din păcate, în alte părți ale țării există anumite introduceri intenționate ale
acestei specii, de neînțeles, unele dintre ele realizate în prezența personalului
administratorului resursei acvatice vii din România.

15
 Carasul practică parazitismul reproductiv, icrele sale venind în contact cu
lapții aparținând masculilor altor specii, înmulțire ce poartă denumirea de
ginogeneză.

Practic, 100% din puietul rezultat este tot caras, deoarece prin ginogeneză,
ADN-ul paternal nu fuzionează cu cel al ovulului (icrei), ci doar induce
segmentația și formarea embrionului, rezultând clone materne.

Consumă în special zooplancton, dar și vegetație, insecte, larve acvatice,

moluște și crustacee.

Este principalul responsabil, după pierderea de habitat, pentru dispariția

caracudei (Carassius carassius), o specie nativă, oarecum similară ca aspect,
dar față de care se deosebește în principal la nivel de aspect al înotătoarei
dorsale, aceasta fiind convexă la caracudă și concavă la caras. De asemenea
coloritul carasului este argintiu sau chiar auriu, dar acest aspect variază în
funcție de habitat, acesta poate căpăta o culoare negricioasă, ce-l poate face
ușor de confundat cu caracuda.

Specie de talie medie

16
 6. Mreana – Barbus barbus

Mreana trăiește în apele curgătoare, în râurile mari de la munte până la șes.

Preferă substratul tare, nisipos sau pietros. Se reproduce din mai până în iulie.
Icrele sunt depuse în curent puternic, în apă adâncă.
Corpul este alungit, puțin comprimat, gălbui-argintiu pe flancuri și mai închis
la culoare pe partea dorsală. Burta este albă, iar înotătoarele roșcate.
Are buze cărnoase, puternice și prezintă două perechi de mustăți. Poate
atinge 85 cm și peste 8 kg.
Se hrănește cu crustacee, larve de insecte și moluște (Bănărescu 1964).

Fig. 9 Mreana – Barbus barbus, Foto: Lucian Macaveiu

Icrele mrenei comune sunt toxice, nefiind indicate consumului uman.

Este un adevărat luptător, exemplare de talie mare fiind apreciate de către
pescari, pentru calitatea drill-ului oferit, mrenele adulte consumând ocazional și
pești, în special în perioada rece a anului.
Mreana este un pește foarte cunoscut pentru pescarii orădeni, trăind însă pe
aproape întreg cursul Crișului Repede. Deși după unii autori ar migra în zonele
montane doar pentru depunerea pontelor (Bănărescu et al. 1997), mreana este
o prezență destul de obișnuită și în Defileul Crișului Repede, areal în care rămâne
tot timpul anului.

Specie de talie medie

17
 7. Moioaga – Barbus carpathicus

Moioaga sau mreana vânătă se diferențiază de mreana comună prin

lungimea înotătoarei anale care atinge inserția înotătoarei caudale, dar și a
3-a radie (simplă) din înotătoarea dorsală, care nu este osificată și zimțată. De
asemenea, moioaga are pete întunecate pe tot corpul, dar acest aspect poate
varia în funcție de habitat. Spre deosebire de mreana comună, aceasta atinge
o lungime maximă de sub 30 cm.

Pescarii nu trebuie să fie îngrijorați că ar putea confunda cele două specii

de mreană, întrucât în cazul în care se dorește reținerea capturilor din pescuit,
dimensiunea minimă în cazul Barbus barbus este de 27 cm (măsurați de la
vârful botului la baza cozii, conform OMADR 342/2008), moioaga fiind aproape
imposibil să atingă o asemenea dimensiune.

Fig. 10 Moioaga – Barbus carpathicus, Foto: Andrei Togor

Relativ recent, în baza unor studii genetice, s-a descoperit o nouă specie de
moioagă care populează Crișul Repede, denumită Barbus biharicus (Antal et
al. 2016).

În România, sub denumirea comună ”mreană vânătă” sau ”moioagă” mai

întâlnim alte două specii, denumite științific Barbus balcanicus (în Banat) și
Barbus petenyi (în majoritatea părților țării, cu excepția apelor din Banat și
bazinului Tisei).

18
 Trăiește exclusiv în râuri si pâraie, reci, pietroase și rapide, în zona montană,
partea superioară din regiunea colinară și în râuri ce izvorăsc din zona de
podiș. Hrana constă în nevertebrate acvatice. Se reproduce primăvara până
la sfârșitul verii (Bănărescu 1964). Spre deosebire de mreana comună (Barbus
barbus) icrele acesteia sunt comestibile (Kászoni 1981).

Moioaga urcă din ce în ce mai sus în zona păstrăvului, unde până nu demult
se găsea doar la limita de jos a ei (Decei 2001, Cristea 2010).

Deși în trecut specia a fost semnalată până în aval de Oradea (Bănărescu

1964) sau în aval de Aleșd (Bănărescu et al. 1997), specia este prezentă atât în
Oradea, cât și aval pe Crișul Repede (cercetări proprii, nepublicate), dar și în
Ungaria (Györe et al. 2013).

Specie de talie mică

19
 8. Linul – Tinca tinca

Linul, este un pește de talie medie, cu solzi foarte mărunți și corp înalt. Are
o pereche de mustăți, gura terminală și buzele groase.

Coloritul este măsliniu închis, înotătoarele cenușii, iar irisul roșu. La nevoie,
când apa este pe cale să sece, se îngroapă în mâl.

Reproducerea are loc din mai până în iulie, la temperatura apei de 19-20
grade Celsius.

Poate atinge 40 cm și peste 3 kg. Hrănirea constă în larve, moluște și

crustacee (Bănărescu 1964).

Fig. 11 Linul – Tinca tinca, Foto: Andrei Togor

Trăiește în ape stătătoare cu vegetație abundentă și substrat mâlos. În

râuri, linul este prezent mai mult în brațele moarte, în pâraiele lin curgătoare
și canale, dar cele mai numeroase populații se găsesc în lacurile sau mlaștinile
puțin adânci și bine înierbate (Muller et. al 2015).

Din cauza modificărilor suferite de habitatele acvatice prin poluare,

eutrofizare și a lucrărilor hidrotehnice, populațiile de lin s-au diminunat mult
sau au dispărut din multe corpuri acvatice, la nivel național (Oțel 2007).

20
 Poluarea din municipiul Oradea și eutrofizarea afectează populațiile de lin
din oraș (Telcean 2007), dar speciei pare să îi meargă destul de bine în Crișul
Repede, fiind o prezență destul de abundentă de la podul Dacia în aval.

Asociația Aqua Crisius a repopulat nu mai puțin de 2500 de exemplare, de

diferite dimensiuni și cu diferite ocazii apele Crișului Repede pe raza localității
Oradea. Linul este întâlnit pe Crișul Repede și amonte și aval de Oradea.

L-am identificat atât în zona Fughiu, pe cursul vechi al Crișului Repede,

cât și în zona Cheresig, aproape de frontiera cu Ungaria. În trecut, înainte de
construirea acumulării Fughiu, specia era abundentă și în lacurile din zona
respectivă.

De asemenea a mai fost semnalat în cursul pârâului Peța, unde a ajuns cel
mai probabil ca urmare a unei migrații din Crișul Repede (Telcean et al. 2020).

Specie de talie medie

21
 9. Plătica – Abramis brama

Corpul este înalt și puternic comprimat lateral. Culoarea este cenușie pe

spate, în bălțile cu multă vegetație fiind mai închisă la culoare. Pe flancuri este
argintie, însă la plăticile vârstnice, de obicei peste 1,5 kg, bate spre cenușiu-
ruginiu (Oțel, comunicări personale).

Plătica este un pește întâlnit în apele stătătoare și lent curgătoare, precum

și în cursul inferior al râurilor care se varsă în Dunăre, dar și în bălțile fluviului
sau pe cursul acestuia.

Depune în cârd, odată ajunsă la vârsta de 3-4 ani, la marginea bălților,

exclusiv în apă stătătoare și puțin adâncă, cu multă vegetație, înmulțirea este
zgomotoasă, iar dacă reproducătorii sunt deranjați, se retrag la apă adâncă
și depunerea icrelor nu mai are loc. Reproducerea are loc din aprilie până în
iunie, când temperatura apei depășește 18 grade Celsius. Masculii prezintă
tuberculi nupțiali cornoși în această perioadă (Bănărescu 1964). Depunerea
ar avea loc atât noaptea (Cocan și Mireșan 2018), cât și ziua (Oțel, comunicări
personale).

Fig. 12 Plătica – Abramis brama, Foto: Vasile Oțel

Specia există în mod natural în apele Crișului Repede, fiind o captură

comună în Ungaria (Györe et al. 2013), dar regăsindu-se și în România (Toboliu)
(Bănărescu et al. 1997) unde cursul râului este mai lent. În Oradea găsește
medii prielnice de viață, fiind populată, alături de batcă (Blicca bjoerkna) de

22
către Grupul Pescarilor Sportivi Orădeni (GPSO) în colaborare cu APS Aqua
Crisius, în data de 12 aprilie 2017, peștii provenind de la Lacul Cetariu (Valea
Vițeilor), fiind donați de administrația lacului respectiv.

Probabil că populația de plătică a fost slab reprezentată anterior introducerii

antemenționate, dar cu toate acestea au fost create premisele facilitării
migrației acesteia amonte de podul Dacia din Oradea (Voicu și Greenberg 2016),
cu toate că amonte de Oradea, cu excepția marilor baraje, habitatele adecvate
speciei ar fi limitate, Crișul Repede prezentând preponderent adâncimi relativ
mici, curs rapid și substrat bolovănos. De asemenea, în bazinul Tisei, plătica
(Abramis brama) este cunoscută ca fiind o specie incompatibilă condițiilor din
râuri submontane, fiind prezentă exclusiv în cursul inferior, în vreme ce arealul
aferent municipiului Oradea este corespunzător zonei epipotamonului, adică
un sector unde procesele de eroziune și transport din albie sunt încă active
(Telcean și Cupșa 2015).

În condiții optime poate atinge o greutate de 6 kg și o lungime de 82 cm

(Oțel 2007). Sunt citate plătici bătrâne, provenind din lacul Siutghiol, având
greutatea de 14 kilograme, cu corpul acoperit de alge și colonii de protozoare,
în special Vorticella (Bușniță și Alexandrescu 1963, 1971).

Specie de talie medie

Fig. 13 Popularea Crișului Repede cu plătică și batcă în aprilie 2017

Foto: Grupul Pescarilor Sportivi Orădeni

23
 10. Batca – Blicca bjoerkna

Se deosebește de plătică (Abramis brama) prin inserția anterioară a

înotătoarei anale, care se află situată puțin în spatele inserției posterioare a
celei dorsale, la plătică fiind cam în ceeași linie, ochii mai mari și dimensiunea
mult mai redusă. Trăiește asemenea plăticii, atât în râuri de șes, cât și în bălți
și lacuri.

Se reproduce în aprilie-iunie. Depunerea se face în porții, pe plante sau pe

pietre, în apă puțin adâncă (Oțel 2007). Se hrănește în special cu chironomide,
insecte, moluște, crustacee, plante și detritus vegetal (Bănărescu 1964).

A fost introdusă în Oradea alături de plătică (Abramis brama), aspect

detaliat în cadrul descrierii respectivei specii. Găsește habitate potrivite între
podul Decebal și podul Densușianu.

Este o specie comună pentru apele Crișurilor, dar în zone mai joase, din
Ungaria (Bănărescu et al., 1997, Györe et al. 2013).

Specie de talie medie

Fig. 14 Batca – Blicca bjoerkna, Foto: Andrei Togor

24
 11. Morunașul – Vimba vimba

Trăiește exclusiv în râurile mari de șes, până la zona colinară.

Este un pește de talie mijlocie, corpul este alungit, comprimat lateral. Gura
morunașului este inferioară cu vârful botului alungit și cărnos, nu atât de dură ca a
scobarului (Chondrostoma nasus), cu care poate fi confundat destul de ușor.
Morunașul este o prezență relativ recentă în Crișuri, urcată din Tisa. În anul 1941
ea încă nu popula Crișul Repede, un deceniu mai târziu, mai exact în anul 1953,
fiind un pește frecvent întâlnit în acest râu (Bănărescu 1953, 1980a, 1980b).
Există două forme, una cu corp înalt și una alungită, în Crișul Repede trăind
prima dintre ele (Bănărescu 1980).
Se reproduce din aprilie până în iulie, când masculii capătă un colorit întunecat,
foarte spectaculos.
Hrana o constituie crustaceele, viermii, larvele și resturile vegetale.
Se aseamănă cu scobarul, dar spre deosebire de acesta, care are gura dreaptă,
gura morunașului este semilunară, iar înotătoarea anală este mult mai lungă decât
la scobar. Nu în ultimul rând, buzele morunașului nu sunt atât de cornoase ca ale
scobarului, ultimul fiind adaptat la răzuirea biodermei de pe roci.
Pescarii orădeni cunosc această specie sub denumirea de ”dever”. În anul
2022 morunașul s-a reprodus cu mare succes în Oradea, am identificat numeroși
juvenili, în diferite zone ale orașului.

Specie de talie medie

Fig. 15 Morunașul – Vimba vimba, Fig. 16 Mascul de morunaș – Vimba vimba,

Foto: Lucian Macaveiu Surprins în Oradea având colorit nupțial
Foto: Andrei Togor
25
 12. Obletele – Alburnus alburnus

Obletele este unul dintre cei mai comuni pești în apele României, trăiește
în râuri, începând din zona submontană și bălți, suportând chiar și apa ușor
salmastră, excepție făcând pâraiele de munte și bălțile mici cu vegetație densă.
Se adună în cârduri la suprafața apei, acolo unde se hrănește de obicei în
perioada caldă a anului.

Este argintiu-strălucitor pe flancuri, iar pe partea dorsală este verde cu irizații

puternice. Corpul este lung, comprimat lateral. Capul este relativ mic cu gură
mică superioară. Poate atinge 19 cm, rar peste 20 cm, obișnuit 9-10 cm lungime.

Depune pontele în mai multe porții (între 3-4, rareori 5-6) în perioada mai-
iulie, la o temperatură a apei de peste 15 grade Celsius, în zone puțin adânci, pe
vegetație, rar pe nisip (Bănărescu 1964, Oțel 2007).

Este peștele copilăriei, majoritatea pescarilor de Criș, și nu numai, au început

pescuitul cu această specie, deosebit de activă și abundentă în apele din Oradea.

Specie de talie mică

Fig. 17 Obletele – Alburnus alburnus, Foto: Lucian Macaveiu

26
 13. Beldița – Alburnoides bipunctatus

Trăiește exclusiv în cârduri mici, în apele curgătoare, începând din zona

lipanului, dar lipsind în pâraiele din zonele de șes. Este cenușie pe partea dorsală cu
flancurile argintii, conținând o bandă irizată neagră-argintie ce bate în albastru, iar
la baza pectoralelor are câte un punct roșiatic, semn distinctiv al speciei. În lungul
liniei laterale prezintă un șir dublu de puncte negre (de unde și denumirea de
”bipunctatus”). Culoarea masculului se intensifică in perioada reproducerii, ce are
loc de obicei în mai-iunie. Corpul este comprimat lateral, mai scurt și mai înalt decât
al obletelui. Gura este terminală (Bănărescu 1964, Oțel 2007).
Acest pește este caracteristic mai degrabă zonei inferioare a apelor de munte
(Decei 2001, Cristea 2010).
Oradea reprezintă punctul cel mai din aval unde specia este prezentă pe Criș, în
România, fiind aglomerată în aval de fragmentările construite pe raza municipiului.
Totuși, are condiții bune de trai, întrucât reușește să se mențină de câteva decenii,
unele exemplare măsurând dimensiuni impresionante, 15 cm lungime totală.
A fost semnalată până la Fughiu (amonte de Oradea), fără a fi regăsită în aval
(Bănărescu et al. 1997), dar au fost regăsite exemplare în Crișul Repede și pe teritoriul
maghiar (Gyore et al.2013).

Specie de talie mică

Fig. 18 Beldița – Alburnoides bipunctatus, Foto: Lucian Macaveiu Fig. 19 Banc de beldițe – Alburnoides
bipunctatus, identificat aval de Podul Dacia
Foto: Andrei Togor

27
 14. Cleanul – Squalius cephalus

Este un pește de talie medie, spre deosebire de cleanul mic (Leuciscus

leuciscus), acesta are înotătoarea anală convexă, gura mare, înotătoarele
ventrale, pectorale și anala de obicei roșiatice. Atinge 4 kg greutate și peste 50
cm lungime totală.

Trăiește în ape curgătoare, din zona păstrăvului până la vărsarea în Dunăre,

în pâraie si râuri mici de șes, rareori și în bălți. Depune din aprilie până în iunie,
pe pietre în curent moderat. Se hrănește cu nevertebrate acvatice și pești
(Bănărescu 1964).

Este una dintre cele mai comune specii în apele României și tinde să avanseze
tot mai mult în zona păstrăvului și lipanului, în special acolo unde există lacuri de
acumulare care îi permit să ierneze favorabil în respectivele areale. Considerăm
că specia poate avea un caracter invaziv, în anumite condiții, deși este autohtonă.

Specie de talie medie

Fig. 20 Cleanul – Squalius cephalus, Foto: Lucian Macaveiu

28
 15. Cleanul mic – Leuciscus leuciscus

Cleanul mic (Leuciscus leuciscus) deși este o specie larg răspândită în Europa,
de la Oceanul Atlantic până în Siberia, în România este prezent doar în câteva
râuri, fiind mai abundent în bazinul Tisei (Bănărescu 1964, 1980). Prima
identificare din România a speciei datează din anul 1953, când cleanul mic a
fost descoperit în Oradea dar și în amonte pe Crișul Repede. La un moment dat
s-a crezut că specia a dispărut complet din teritoriul național, trei exemplare
fiind însă descoperite aval de Tileagd, în cursul anului 1994, la momentul
respectiv locația fiind unica din România în care era confirmată supraviețuirea
sa (Bănărescu et. al 1997).

Este o specie de talie mijlocie, are corpul lung și argintiu. Gura este
subterminală, marginea înotătoarei anale este concavă, aspecte ce ajută la
diferențierea cleanului mic de cleanul comun (Squalius cephalus). Trăiește doar
în râuri din zona colinară. Se reproduce primăvara, pe substrat tare, în curent.
Hrana constă în larve, insecte și resturi vegetale (Bănărescu 1964).

Specia este destul de abundentă în Crișul Repede, aproape întotdeauna l-am

găsit în fața primăriei municipiului Oradea, aval de podul Ferdinand.

Specie de talie medie

Fig. 21 Cleanul mic – Leuciscus leuciscus Fig. 22 Banc de clean mic – Leuciscus leuciscus,
Foto: Andrei Togor identificat aval de Podul Ferdinand
Foto: Andrei Togor

29
 16. Văduvița – Leuciscus idus

Corpul este relativ înalt și ușor comprimat lateral, gura este terminală și fără
mustăți. Este un pește de culoare argintie, cu înotătoarele pectorale, ventrale și
anala roșiatice. Exemplarele adulte au musculatura de la galben până la portocaliu
(Oțel 2007).
Trăiește în râurile mari de șes. În Dunăre este specie semimigratoare, care
intră în bălți pentru a depune. Reproducerea are loc în zona inundabilă, în
martie-aprilie, la temperatura apei de 7-8 grade Celsius (Bănărescu 1964).
A fost reintrodusă în partea românească a Crișului Repede, în Ungaria fiind o
specie destul de des întâlnită în Crișuri (Bănărescu et al. 1997, Györe et al. 2013)
Astfel, la data de 7 iunie 2020, 6000 de exemplare au fost introduse, de către
Asociația Aqua Crisius, atât în atât în Oradea, cât și în lacul de acumulare Tileagd,
după o absență de aproximativ 60 de ani din acest areal.
Are o dietă omnivoră, similară cleanului, cu care poate fi confundat destul
de ușor. Totuși, diferențierea celor două specii se poate realiza cu ușurință,
înotătoarea anală a cleanului fiind mult mai convexă decât a văduviței. Ne mai
putem da seama că avem de a face cu o văduviță și nu cu un clean, analizând
solzii de pe flancurile peștelui, mai mici și mai mulți în cazul văduviței.
Peștele a reușit să fie identificat ulterior reintroducerii sale, momentan doar
aval de municipiul Oradea, în data de 17 noiembrie 2021, iar o altă semnalare a
mai fost în data de 8 august 2022.

Specie de talie medie

Fig. 23 Văduvița – Leuciscus idus, Foto: Lucian Macaveiu Fig. 24 Una dintre văduvițele – Leuciscus idus
introduse în Oradea, capturate la spinning
30 Foto: Alex Blaga
 17. Avatul – Leuciscus aspius

Este o specie de talie mare. I se mai spune ”lupul apelor”. Corpul este
alungit, capul și gura sunt mari. Culoarea este argintie. Trăiește în Dunăre,
râurile de șes, dar și bălți sau lacuri mari. Se reproduce din martie până în mai
pe substrat tare, atât în curent, cât și în apă stătătoare. Atinge 80 de cm. Este
un pește răpitor, care se hrănește cu pești, în special obleți (Bănărescu 1964).
Deși au fost realizate numeroase populări cu puiet de avat (asociația Aqua
Crisius a introdus 1100 de exemplare în Oradea la data de 22 octombrie
2020), această specie nu pare să se adapteze prea bine în sectorul urban
al Crișului Repede. În aval de oraș, specia a fost și este bine reprezentată,
dar pe raza municipiului capturile au fost mai degrabă ocazionale.
Este singura specie preponderent ihtiofagă din ordinul crapului (Cypriniformes)
ce trăiește în România, atacând furibund prada, preponderent constituită, așa
cum am mai menționat, din obleți, deși nu are dinți propriu-ziși, ci doar dinți
faringieni bine dezvoltați (lungi, ascuțiți și încovoiați).

Este un pește a cărui pescuit cu năluci de suprafață este foarte spectaculos, în

perioada caldă a anului avatul hrănindu-se adesea la suprafața apei.

Specie de talie mare

Fig. 25 Avatul – Leuciscus aspius, Foto: Andrei Posmoșanu Fig. 26 Unul dintre avații – Leuciscus aspius,
introduși în Oradea, Foto: Andrei Togor

31
 18. Scobarul – Chondrostoma nasus

Pescarii de scobar din Oradea sunt renumiți la nivel național pentru faptul
că obișnuiau să pescuiască specia chiar și iarna, de multe ori în fața clădirii
primăriei municipiului. ”Tradiția” a fost întreruptă în ultimii ani, deoarece pescuitul
în proximitatea podurilor, mai exact la mai puțin de 500 de m de acestea, a fost
interzis pe perioada rece, prin ordinele anuale de prohibiție.

Totodată, în urma reamenajării malului stâng al Crișului Repede, în proximitatea

clădirii primăriei municipiului Oradea, habitatele acvatice au fost modificate,
prezența speciei nemaifiind atât de numeroasă ca înainte de intervențiile în albie.

Măsura de a nu permite pescuitul pe timpul iernii (1 noiembrie-15 martie) la

mai puțin de 500 m de poduri a fost introdusă întrucât lângă aceste construcții
de multe ori există zone adânci, unde peștii se adună pentru iernare, iar pescarii
rău intenționați sunt conștienți de acest aspect. Adevărate carnagii s-au petrecut
anterior introducerii acestei reglementări, unii dintre cei certați cu legea decimând
peștii adunați în aceste zone de iernat, pe care îi braconau prin greblare, ”miciuit”,
cum îl numesc pescarii locului. Cea mai cunoscută zonă de iernat din Oradea și
unde s-a braconat în ultimii ani, înainte de apariția acestui măsuri, a fost amonte
de Podul Dacia.

Fig. 27 Scobarul – Chondrostoma nasus, Foto: Vasile Oțel

Scobarii pot fi recunoscuți și de către simpli privitori ai apei Crișului, sunt

prezenți de obicei în zonele cu curent și sunt trădați de irizațiile care apar, mai
puternice în zilele însorite, datorită reflecției solzilor scobarilor care se hrănesc

32
activ cu bioderma de pe fundul apei. Acest lucru nu se întâmplă și iarna, când peștii
sunt foarte puțin sau deloc activi.
Corpul scobarului este alungit cu flancurile argintii, abdomenul alb și partea
dorsală închisă la culoare. Înotătoarele sunt portocalii-roșiatice (Bănărescu 1964).
Gura este inferioară, dreaptă, falca inferioară, respectiv buza, are o placă
cornoasă cu care răzuiește bioderma de pe pietre sau alte suprafețe (Oțel 2007).
Este o specie ce trăiește doar în râuri, definind o zonă propriu-zisă, zona
scobarului, imediat în aval față de zona specifică salmonidelor. Migrează în amonte
pentru a se reproduce în curentul puternic, la temperatura apei situată în jurul
valorilor de aproximativ 8-10 grade Celsius. În trecut, înainte să existe fragmentări
(praguri, baraje), migrația reproductivă a scobarului era foarte spectaculoasă și
numeroși indivizi erau implicați în ea.
Se hrănește în special cu biodermă, vegetație, dar și detritus, crustacee și larve,
ocazional este capturat și la spinning. Hrănirea nu încetează nici pe perioada rece,
când scobarii se cantonează în zonele mai adânci ale râurilor, dar este mult mai
slabă și preponderent animală (larve de chironomide, viermi, etc.) (Oțel 2007).
Peștele este unul dintre cei mai căutați de către pescarii de Criș, în trecut aceștia
obișnuind să își valorifice capturile în piețele din oraș (Rogerius, Decebal, Piața
Mare), atârnând scobarii de un soi de cârlige, conectate între ele, pe care își puteau
etala capturile. Aceste scene reprezintă amintiri din copilăria autorului principal
(anii ’90), întrucât ulterior impunerii unor reglementări stricte privind trasabilitatea
produselor alimentare această metodă de comercializare a peștelui a dispărut.

Specie de talie medie

Fig. 28 Urme ale biodermei răzuite de scobari Fig. 29 Scobarul – Chondrostoma nasus, una dintre cele mai
– Chondrostoma nasus, Foto: Vasile Oțel căutate specii de către pescarii orădeni, Foto: Andrei Togor

33
 19. Babușca – Rutilus rutilus

Trăiește atât în ape stătătoare cât și în ape curgătoare. Preferă porțiunile lent
curgătoare ale râurilor și vegetația abundentă din bălți. Este un pește de talie
mijlocie cu corpul alungit și moderat comprimat lateral. Gura este terminală,
iar irisul este portocaliu-roșiatic aspect cel mai important în diferențierea de
roșioară (care are gura superioară și irisul albicios). Coloritul este ușor albicios,
cu variații în funcție de habitat. Depune primăvara, în aprilie-mai când apa
măsoară temperatura de aproximativ 12 grade Celsius. Consumă materie
vegetală, larve, crustacee și insecte (Bănărescu 1964).

Fiind o specie de talie medie, gregară, este căutată de pescarii la staționar,

de obicei de la podul Decebal în aval, dar este o prezență comună în cursurile
joase ale Crișurilor, atât în România, cât și la vecinii maghiari (Bănărescu et al.
1997, Györe et al. 2013).

Specie de talie medie

Fig. 30 Babușca – Rutilus rutilus, Foto: Lucian Macaveiu

34
 20. Roșioara – Scardinius erythrophthalmus

Este un pește de talie mijlocie asemănatoare babuștii, dar cu gura superioară.

Coloritul este argintiu cu înotătoarele roșiatice. Trăiește în apele stătătoare,
rareori în râurile lent curgătoare. Preferă bălțile cu vegetație abundentă.
Reproducerea ține din aprilie până în iunie. Depune pe plante acvatice. Hrana
o constituie vegetația, larvele și insectele.

În Oradea este mai bine reprezentată de la Podul Carol I în aval.

Specie de talie medie

Fig. 31 Roșioara – Scardinius erythrophthalmus, Foto: Vasile Oțel

35
 21. Boarța – Rhodeus amarus

Este un pește vioi, mic și colorat, cu corpul înalt, aplatizat lateral. Gura este
subterminală. Masculii prezintă butoni nupțiali pe buza superioară în perioada
de reproducere, când coloritul lor devine mult mai intens ca al femelelor. Ambele
sexe posedă o dungă verzuie, masculul devine violet-albastru, iar dunga verde se
exacerbează. Reproducerea are loc din aprilie până în august (Bănărescu 1964).
Femela depune icrele printr-un ovipozitor în interiorul scoicilor din genurile Unio
și Anodonta, fiind singura specie din România care folosește această strategie
reproductivă.
Se hrănește cu alge, detritus și plante.
Pescarii orădeni îi spun ”piller” și o cunosc foarte bine, fiind utilizată adesea
ca momeală vie, deși amonte și aval de Oradea Crișul Repede formează areale
naturale protejate, desemnate pentru conservarea acestei specii, iar pe
teritoriul acestora, atât utilizarea boarței, cât și a peștișorilor vii ca momeală
este interzisă. Totodată, sunt cunoscute cazuri în care pescari bihoreni au folosit
boarțe ca momeală în încercarea de a pescui pe Crișuri în Ungaria, unde au plătit
amenzi usturătoare, pentru fiecare exemplar de Rhodeus amarus deținut ilegal.

Specie de talie mică

Fig. 32 Boarța – Rhodeus amarus Fig. 33 Boarță – Rhodeus amarus, cu ovipozitor

Foto: Andrei Posmoșanu surprinsă aval de Podul Dacia, Foto: Andrei Togor

36
 22. Porcușorul comun – Gobio carphaticus

Este un pește cu o plasticitate însemnată față de condițiile de mediu, de

talie mică. Corpul este alungit și slab comprimat lateral. Capul este relativ
mare, botul scurt și gura inferioară. Are o pereche de mustăți. Este închis la
culoare sau argintiu, cu 7 pete mici pe flancuri. Trăiește în râuri și pâraie din
regiunea submontană, colinară sau de câmpie unde formează cârduri mici. Se
reproduce din mai până în iulie. Depune în curent pe pietre sau substrat tare,
dar se poate reproduce și în apă stătătoare. Se hrănește cu viermi, moluște,
larve și biodermă (Bănărescu 1964, Oțel 2007).

În apele Crișului Repede mai trăiesc alte trei specii de porcușori, toate
protejate de lege: porcușorul de vad (Romanogobio uranoscopus), porcușorul
de nisip (Romanogobio kesslerii) și porcușorul de șes (Romanogobio vladykovi).
În Oradea am întâlnit doar porcușorul comun, singurul care nu este protejat,
principala deosebire față de speciile ocrotite este că dorsala și caudala
porcușorului comun au numeroase pete negricioase, pe când la celelalte trei
specii de porcușor acestea sunt mult mai puține.

Specie de talie mică

Fig. 34 Porcușorul comun – Gobio carphaticus Foto: Andrei Togor

37
 23. Murgoiul bălțat – Pseudorasbora parva

Este un pește alohton invaziv, de mici dimensiuni. Corpul său este alungit
și gros, gura este mică superioară. În perioada de reproducere, masculul
prezintă tuberculi nupțiali în jurul gurii. Este argintiu, iar solzii prezintă un tiv
mai întunecat (cenușiu) (Oțel 2007). Poate atinge 12 cm. Originar din bazinul
fluviului Amur și sudul Chinei, acesta trăiește în apele stătătoare, dar și în
râurile de șes unde curentul nu este puternic. Se reproduce primăvara, iar
hrana constă în larve și plancton (Bănărescu 1964).

După unii autori, ar ataca ceilalți pești, cărora le consumă mucusul,

permițând astfel unor agenți patogeni să se instaleze pe organismele acestora.

În Crișuri a ajuns după ce a fost adus la Cefa, alături de alte ciprinide asiatice,
în anul 1962 (Giurcă 1970, Bănărescu 1980), fiind comun în majoritatea apelor
colinare și de șes din România.

Este destul de rar în Oradea, aspect probabil corelat cu diversitatea ridicată

a speciilor prădătoare.

Pescarii bihoreni îl numesc ”pinarago”, fiind utilizat adesea ca momeală

pentru capturarea peștilor prădători.

Specie de talie mică

Fig. 35 Murgoiul bălțat – Pseudorasbora parva, Foto: Andrei Togor

38
 24. Zvârluga – Cobitis elongatoides

Este un pește bentonic de talie mică. Corpul este alungit și foarte comprimat
lateral, capul este mic, gura subterminală cu trei perechi de mustăți foarte
mici. Trăiește în apele stătătoare și lent curgătoare, stă adesea îngropat în mâl
sau nisip. Se hrănește în special noaptea, cu alge, insecte și larve. Depune din
aprilie până în iulie (Bănărescu 1964).

Datorită faptului că apa Crișului este de obicei transparentă, ca urmare a

sedimentării aluviunilor în barajele din amonte și a prezenței unei populații
însemnate de scoici, inclusiv pe raza Oradiei, coloritul zvârlugii este deosebit
de intens, exemplarele identificate în Oradea având un colorit aparte.

Se poate confunda cu câra (Sabanejewia balcanica), ambele prezintă

pe operculi câte un spin bifid, iar atunci când peștele este luat în mână se
contorsionează și înțeapă, dar nu este veninos. Cel mai ușor se diferențiază
cele două specii prin prezența unei singure pete, localizate superior la baza
caudalei, în cazul zvârlugii, respectiv două pete la baza caudalei, în cazul cârei
(Sabanejewia balcanica).

Specie de talie mică

Fig. 36 Zvârluga – Cobitis elongatoides, Foto: Lucian Macaveiu

39
 25. Câra – Sabanejewia balcanica

Se diferențiază de zvârlugi (genul Cobitis) prin numărul de benzi longitudinale

pigmentare pe laturile corpului, două la Sabanejewia sp., respectiv patru la Cobitis sp.
Câra trăiește, spre deosebire de zvârlugă, în râuri, de la munte la șes, cu substrat
nisipos sau pietros, stă ascunsă în nisip (Bănărescu 1964, Oțel 2007).
Datorită faptului că în Oradea varietatea de habitate acvatice este mare, speciile
(zvârluga și câra) uneori coabitează.
Se reproduce din mai până în iulie. Hrana o constituie nevertebratele de mici
dimensiuni.
Este un pește de talie mică, aproape imposibil de observat și mai ales de pescuit,
dar foarte important pentru ecosistemul acvatic, confirmând o calitate bună a sa.

Specie de talie mică

Fig. 37 Câra – Sabanejewia balcanica, Foto: Andrei Posmoșanu

26. Țiparul – Misgurnus fossilis

Țiparul preferă apele stătătoare sau lent curgătoare cu fund mâlos și

vegetație abundentă. Suportă concentrațiile scăzute de oxigen și poate rezista
mult timp în mâl după secarea bălților. Stă scufundat în mâl în perioada rece,
dar și vara când temperatura apei este foarte ridicată.

40
 În cazul deficitului de oxigen din apă, poate obține gazul respirator înghițind
din aerul atmosferic, iar schimbul de gaze se realizează la nivel intestinal. Are
un corp alungit, cilindric și gros. Are trei perechi de mustăți. Culoarea este
maronie, iar corpul are mai multe dungi longitudinale mai întunecate, flancurile
fiind străbătute de o dungă mai lată pe mijloc. Se reproduce din martie până în
iunie pe vegetație acvatică. Hrana o constituie vegetația acvatică, detritusul,
larvele și moluștele (Bănărescu 1964, Oțel 2007).
A fost o surpriză plăcută să îl identificăm în Oradea, în proximitatea
primăriei municipiului, întrucât prezența legăturii dintre râu și brațele laterale
este cerință a speciei (Telcean și Cupșa 2015).
Totuși peștele este foarte rar în Crișul Repede, probabil în amonte de Oradea,
în zona lacurilor de la Uzina de Apă Oradea (ambele maluri între Podgoria și
cartierele Tokai/Tineretului) și cursul vechi al Crișului între Tileagd și Oșorhei
regăsindu-se ultimele habitate adecvate supraviețuirii ei pe raza Oradiei.
Țiparul este una dintre cele mai periclitate specii de pești din România,
alături de caracudă (Carassius carassius) și țigănuș (Umbra krameri), în special
datorită pierderii habitatelor specifice acestora, adică a brațelor moarte și
bălților de lângă cursurile principale ale râurilor, fiind victime colaterale ale
îndiguirilor, desecărilor și introducerii unor terenuri în circuitul agricol.
În trecut, era o specie foarte abundentă, în vremurile în care exista mlaștina
Ecedea, dar și la nivel național (Antipa 1909), fiind găsită mai recent, doar în
zona din aval de Oradea (Telcean și Cupșa 2009).

Specie de talie mică

Fig. 38 Țiparul – Misgurnus fossilis, Foto: Andrei Togor

41
 27. Grindelul – Barbatula barbatula

Trăiește în râuri și pâraie de munte și deal, sub pietre, dar și în pâraie mâloase
de munte (Bănărescu 1964). Stă ascuns peste zi, neobservat (Decei 2001, Cristea
2010). Se găsește și în pâraie din zonele colinare și chiar câmpie, cu condiția ca
acestea să izvorască din zonele montane sau colinare (Oțel, comunicări personale).

Pescarii bihoreni îi mai spun ”brudă”, un nume local, consemnat și în opera

distinsului savant Petru Bănărescu.

Oradea reprezintă, după părerea noastră, limita din aval a răspândirii speciei în
Crișul Repede, ea nefiind confirmată în ultimii ani în aval, deși unii autori consideră
că arealul său ar fi până la Toboliu, lipsind din Ungaria (Bănărescu et al. 1997).

Coloritul este extrem de variabil, de obicei cenușiu-măsliniu, cu pete pe partea

laterală a corpului, mai mult sau mai puțin pronunțate. Corpul este gros, capul
ușor aplatizat, cu 3 perechi de mustăți. Atinge 10-15 cm.

Depune din mai până în iunie, de obicei în 3 porții într-un sezon (Bănărescu
1964, Oțel, comunicări personale).

Se hrănește cu nevertebrate mici pe fundul apei, detritus și alge.

Specie de talie mică

Fig. 39 Grindelul – Barbatula barbatula, Foto: Andrei Togor

42
 28. Somnul – Silurus glanis

Este cel mai mare pește care poate fi întâlnit în Crișul Repede. Are corpul fără solzi,
lung cu capul turtit și gura largă. Prezintă 6 mustăți. Coloritul este cenușiu, cu pete
neregulate. Preferă apele curgătoare, râuri de șes, dar trăiește și în bălți sau lacuri.
Se reproduce din aprilie până în mai la temperaturi ale apei de 18-20 grade Celsius.
Masculul păzește ponta.
Se hrănește activ noaptea, în special cu raci și pești (Oțel 2007).
În trecut, somnul era o prezență obișnuită în Crișul Repede, de la Oradea în aval
(Bănărescu 1964), dar nu a mai fost întâlnit, ulterior agresării râului prin realizarea
marilor lucrări de amenajare din oraș, efectuate în perioada comunistă.
Specia a fost reintrodusă de către APS Aqua Crisius în Oradea, 5000 de juvenili fiind
deversați în data de 7 iulie 2017. Între timp, aceasta s-a acomodat, existând capturi
numeroase, dar și juvenili, descendenți ai peștilor introduși în 2017.
Deși este cunoscut pentru dezechilibrul ecologic pe care somnul l-a produs
pe Ebru (Spania), trebuie ținut cont că în acel areal specia este invazivă,
dar în bazinul Dunării ea este nativă. În Oradea doar s-a refăcut populația,
care momentan este cantonată preponderent aval de podul Centenarului.
Datorită dimensiunilor impresionante la care poate ajunge, somnul are un loc special
în folclorul pescarilor, potrivit unor tradiții orale, ar ataca și oameni care se scaldă în
râu, lucru neconfirmat însă (Kászoni 1981).
În vremea în care capturile de 60-80 kilograme erau zilnice pe Dunăre și primăvara
în bălți, adică la începutul secolului trecut, sunt semnalate cazuri de atacuri la copii sau
chiar un caz în care un somn a atacat un pescar, ulterior fiind găsite ambele cadavre,
peștele înecându-se din cauză că nu a putut înghiți omul (Antipa 1909).

Specie de talie mare

Fig. 40 Somnul – Silurus glanis, Foto: Andrei Posmoșanu Fig. 41 Repopulare cu somn – Silurus glanis,
în Oradea, Foto: Andrei Togor
43
 29. Somnul pitic negru – Ameiurus melas

Somnul pitic negru este un pește invaziv, originar din America de Nord. A fost
introdus în Europa în secolul XIX (Păpuc et al. 2018), mai exact în Germania, în
cursul anului 1885 (Kottelat și Freyhof 2007), după unii autori în cursul anului
1880 (Vasiliu 1959, Bănărescu 1964). În Crișuri a pătruns din bazinul Tisei, fiind
semnalat pentru prima oară în România în anul 1997 (Wilhelm 1998).

Este asemănător cu o altă specie de somn pitic (Ameiurus nebulosus) (Kottelat

și Freyhof 2007).

Ambele specii sunt similare și pot fi confundate cu ușurință, lucru care s-a
și întâmplat de exemplu în Franța, unde timp de peste 100 de ani a existat o
confuzie între cele 2 specii de somn pitic (Nowak et al. 2008, Păpuc et al. 2018)

După unii autori, speciile de somn pitic au fost aduse fie pentru acvaristică
(Vasiliu 1959), fie pentru a fi crescute în ferme piscicole (Cocan și Mireșan
2018), probabil în policultură alături de crap. Nu a înregistrat ritmuri de creștere
comparabile cu cele din mediul său nativ și mai grav, a evadat în apele publice,
de unde a putut migra după bunul plac spre noi corpuri acvatice, pe care le-a
colonizat.

Din observațiile noastre personale am constatat că nu îi priesc apele naturale

și în special cele unde există populații bine reprezentate de pești prădători, în
Oradea fiind relativ rar, l-am găsit aval de pragul din fața primăriei municipiului
și în zona Splaiul Crișanei.

Ambele specii de somn pitic, atât Ameiurus nebulosus cât și Ameiurus

melas au fost introduse în Ungaria, în anul 1902 (Béres et al. 2017), de unde se
presupune că ulterior au ajuns și în România, inițial Ameiurus nebulosus fiind
specia care a invadat apele țării în jurul anilor 1930-1940 (Bănărescu 1964).
Ulterior se pare că a avut loc încă o reintroducere în Ungaria a speciei Ameiurus
melas, în cursul anului 1980 (Béres et al. 2017) după care se pare că populația
de somn pitic (Ameiurus nebulosus) tinde să fie înlocuită de Ameiurus melas

44
(Wilhelm S., comunicări personale).

Corpul este alungit, capul este lat, aplatizat cu gura mare și patru perechi
de mustăți. Prezintă înotătoare adipoasă, care este specifică salmonidelor,
denumită și nodâlcă.

Este foarte agresiv la hrănire, localizând prada datorită unui simț olfactiv
deosebit, caracteristic speciilor care nu se bazează la hrănire pe simțul văzului
(Valentincic 2004, Dolensek și Valentincic 2010).

Trăiește în ape stătătoare, preferând zonele cu vegetație, dar și în râuri cu apă

lent curgătoare.

Reproducerea are loc în mai-iunie, la temperaturi cuprinse între 18-30 grade

Celsius. Sapă un cuib în substrat nisipos, la apă puțin adâncă. Unul sau ambii
părinți îngrijesc icrele, iar după eclozare, apără o perioadă și juvenilii, care
ulterior se organizează în bancuri dispuse sub forma unor nori, în care se rotesc
în mișcări circulare la suprafața apei (Kottelat și Freyhof 2007).

Carnea sa este foarte gustoasă și apreciată de consumatori, în țări ca Italia

această specie fiind la mare căutare în unele restaurante.

Specie de talie mică

Fig. 42 Somnul pitic negru – Ameiurus melas, surprins în Oradea,

Foto: Răzvan Chendrean

45
 30. Guvidul de Amur – Perccottus glenii

Este o specie alohtonă invazivă, originară bazinului râului Amur. A fost

introdus în mai multe zone din Europa, de unde a ajuns și în România, prima
semnalare datând din 2001 (Nalbant et al. 2004).
În Oradea introducerea sa poate fi atribuită aproape exclusiv unei mâini
criminale, unui pescar sau acvarist inconștient. Prezența sa în România este
încă în expansiune. Trăiește în râuri de șes, bălți, lacuri, canale și ape lent
curgătoare cu vegetație abundentă. Se adaptează foarte ușor și consumă pe
lângă larve, insecte și crustacee, icre și puiet de pește. Depune lângă vegetație
în apă puțin adâncă, iar masculul protejează ponta.
Din păcate, unde apare, are tendința să elimine specia țigănuș (Umbra
krameri), ocupând aceeași nișă ecologică cu specia atât de rară și periclitată
în România.
În Oradea l-am găsit în data de 25 mai 2016, când am identificat nu mai
puțin de 37 de exemplare, atât femele, cât și masculi, prezentând dimorfism
sexual pronunțat și chiar prădând o boarță (Rhodeus amarus). L-am mai
întâlnit și în anul 2017, în scădere numerică (doar 7 exemplare), iar ulterior nu
l-am mai identificat, ceea ce nu poate decât să ne bucure.

Specie de talie mică

Fig. 43 Guvidul de Amur – Perccottus glenii, Fig. 44 Guvid de Amur – Perccottus glenii
Foto: Andrei Togor surprins aval de Podul Carol I prădând o
femelă de boarță – Rhodeus amarus
Foto: Andrei Togor
46
 31. Ghiborțul – Gymnocephalus cernua

Este un pește mic, cu corp ușor comprimat lateral. Gura este

terminală. Radiile spinoase ale primei dorsale produc durere la înțepare,
fiind veninoase. Este cenușiu pe spinare și mai deschis pe flancuri, cu
numeroase pete mici întunecate. Trăiește în râuri de șes, bălți și lacuri,
ape lent curgătoare și suportă chiar și apă ușor salmastră. Se reproduce
din martie până în mai și formează cârduri pentru a depune. Se hrănește
cu larve, insecte, viermi, crustacee etc. (Bănărescu 1964, Oțel 2007)
Sursele de poluare din oraș contribuie la declinul numeric al acestei specii
(Telcean et al. 2007), fiind o prezență destul de rară pe raza municipiului
Oradea și în Crișul Repede, în general.

Specie de talie mică

Fig. 45 Ghiborțul – Gymnocephalus cernua

Foto: Vasile Oțel

47
 32. Bibanul – Perca fluviatilis

Este un pește răpitor, de culoare verzuie, cu 5-9 dungi închise la culoare ce

coboară de pe spinare. Trăiește în apă lent curgătoare sau stătătoare. Preferă
zonele cu vegetație abundentă. Depunerea icrelor are loc în martie-aprilie, la
temperatura de 7-8 grade Celsius, pe crengi sau plante acvatice. Se hrănește cu
crustacee, viermi, insecte și pești, exemplarele bătrâne consumând majoritar
pești (Bănărescu 1964).

Exemplarele tinere stau în cârduri, iar pescarii știu foarte bine că dacă
găsesc un biban, în special la pescuitul cu năluci, acolo probabil vor mai fi
localizați și alții.

Este o prezență comună a Crișului Repede, de la Vadu Crișului, pe întreg

cursul său, fiind abundent și în Oradea.

Specie de talie medie

Fig. 46 Bibanul – Perca fluviatilis

Foto: Lucian Macaveiu

48
 33. Șalăul – Sander lucioperca

Specie înrudită și asemănătoare bibanului, însă cu corpul mai alungit și

dimensiunile mai mari. Acesta trăiește în apele stătătoare, curgătoare, dar și
salmastre. Reproducerea începe când temperatura trece de 11 grade Celsius.
Depune la adâncimi mai mari de 1 m, pe fundul apei, crengi și vegetație, de
obicei pe structuri. Masculul păzește ponta. Se hrănește în special cu pești,
puietul consumând larve, crustacee și plancton (Bănărescu 1964).

Șalăul a fost reintrodus pe raza municipiului Oradea în data de 30 iunie 2016,

când prin inițiativa Grupului Pescarilor Sportivi Orădeni, 10.000 de juvenili
au ajuns în apele Crișului Repede. Ulterior, au urmat mai multe populări, cu
diverse cantități și dimensiuni ale materialului biologic introdus, iar în prezent
populația de șalău pare a fi autosustenabilă, existând puiet rezultat ca urmare
a înmulțirii naturale a peștilor populați.

Specie de talie mare

Fig. 47 Șalăul – Sander lucioperca Foto: Andrei Togor Fig. 48 Popularea Crișului Repede cu șalău –
Sander lucioperca, în iunie 2016
Foto: Grupul Pescarilor Sportivi Orădeni

49
 34. Bibanul soare – Lepomis gibbosus

Specie alohtonă, invazivă, nativă Americii de Nord. A fost introdus

în Europa de acvariști, de unde a pătruns și în România. Trăiește
în bălți, lacuri și ape lent curgătoare cu vegetație abundentă.
Depune vara, din mai până în august. Icrele sunt depuse în cuiburi, săpate de
masculi. Acesta apără puietul și icrele. Se hrănește cu nevertebrate acvatice,
icre și puiet de pește. Corpul este înalt comprimat lateral, este viu colorat,
verde-albăstrui (Bănărescu 1964).

Bibanul soare este mai degrabă abundent în lacurile de acumulare de pe

Crișul Repede și în zone cu curs lent, decât în albia principală nealterată a
râului (Bănărescu et al. 1997).

În Oradea este omniprezent, în special în zonele liniștite.

Specie de talie mică

Fig. 49 Bibanul soare – Lepomis gibbosus

Foto: Andrei Togor

50
 35. Mihalțul – Lota lota

Este o specie răpitoare, nocturnă, ce se hrănește cu nevertebrate acvatice

și pești. Este activ în perioadele cele mai reci ale anului. Culoarea corpului
este cenușie, marmorat pe spate. Prezintă o singura mustață, la capătul fălcii
inferioare. Corpul este lipsit de solzi. Trăiește în râuri mari din zona de șes,
până în zona montană, dar și în lacuri reci, adânci. Perioada de depunere are
loc din noiembrie până în martie (Bănărescu 1964).

Fig. 50 Mihalțul – Lota lota Foto Vasile Oțel

În Crișul Repede sunt semnalări rare ale speciei, pe perioada rece, cel mai
frecvent aval de priza de apă de la Tărian care deservește Canalului Colector.
Prezența ei este menționată anterior între Huedin și Oradea (Bănărescu
1964), pe teritoriul Ungariei (Bănărescu et al. 1997) și fără locație (Telcean et
al. 2007).

Specia a fost reintrodusă în data de 12 aprilie 2021, când 5000 de exemplare

au ajuns în apele Crișului Repede, monitorizarea din 2022 confirmând prezența
speciei, care a înregistrat un ritm de dezvoltare foarte bun. Astfel un exemplar
a fost identificat la data de 1 iunie 2022.

Specie de talie medie

Fig. 51 Unul dintre mihalții – Lota lota, populați, identificat amonte de Podul Decebal,
Foto: Andrei Togor
51
 BIBLIOGRAFIE

1. Antal, L., B. László, P. Kotlík, A. Mozsár, I. Czeglédi, M. Oldal, G. Kemenesi, F.

Jakab and S.A. Nagy, 2016. Phylogenetic evidence for a new species of Barbus in
the Danube River basin. Mol. Phylogenet. Evol. 96:187-194.

2. Antipa, G., 1909. Fauna Ichtiologica a României. Inst. de Arte grafice “Carol
Göbl. 294 p

3. Bănărescu, P., 1953 Prezenţa morunaşului (Vimba vimba) în bazinul Crişurilor /

Occurrence of the vimba –bream (Vimba vimba) in the basin of Crisuri rivers/(in
Romanian), Buletinul Institutului de Cercetări Piscicole, XII(4): 73.

4. Bănărescu, P. 1964 Pisces - Osteichthyes (pești ganoizi și osoși). Editura

Academiei Republicii Populare Romîne, București. 962 p

5. Bănărescu P. M., Nalbant Th., 1980a – Direcţiile evoluţiei ihtiofaunei râurilor

României, Stud.Com., Muz. Piteşti, V

6. Bănărescu P. M., 1980b – Ihtiofauna bazinului Crişurilor în cadrul general al

ihtiofaunei bazinului Dunării, Nymphaea, Muz. Ţării Crişurilor, Oradea, Vol. XXI.

7. Bănărescu, P., Telcean I., Bacalu P., Harka Á., Wilhelm S., 1997 The fish fauna
of the Criş/Körös river basin. In: Sárkány-Kiss A. & Hamar J. (eds) The Cris/Körös
Rivers’ Valleys. TISCIA Monograph Series, p. 301-325.

8. Béres B., Sipos K., Tamás M, Staszny Á, Milán F., Bakos K., Orbán L., Urbányi B., Kovács
B. 2017 Species-specific markers provide molecular genetic evidence for natural
introgression of bullhead catfishes in Hungary. PeerJ. 5. e2804. 10.7717/peerj.2804.

9. Bușniță Th., Alexandrescu I., 1963, Atlasul Peștilor din Apele R.P.R., Editura Științifică

10. Bușniță Th., Alexandrescu I., 1971, Atlasul Peștilor din Apele R.S.România,
Ediția a II-a, Editura ”Ceres” București

11. Cocan, Daniel & Vioara, Mireşan 2018 Ihtiologie - Volumul I - Sistematica şi
Morfologia Peştilor Ichthyology - Volume One - Systematic and Fish Morphology
The current situation of fish species in Romania (559p.).

12. Cristea I., 2010 Managementul resurselor acvatice vii din bazinele hidrografice
montane ale Romaniei, conform legislatiei Uniunii Europene, Editura Matrix Rom

52
13. Decei, P., 2001 Creșterea salmonidelor. Ediția a II-a revizuită și completată,
Editura Terra Design.

14. Dolenšek, Jurij & Valentinčič, T. 2010 Specificities of olfactory receptor neuron
responses to amino acids in the black bullhead catfish (Ameiurus melas). Pflügers
Archiv : European journal of physiology. 459. 413-25. 10.1007/s00424-009-0720-9.

15. Gavriloaie I. C., 2005 Raport de cercetare Grant: Cercetări de ecologie, etologie
şi biologia reproducerii speciilor străine invazive de peşti din unele ecosisteme
acvatice din sudul României. Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie – Număr
Special, pp. 1-29, ISSN – 1582-1218.

16. Giurcă R. 1970 Pseudorasbora parva în Delta Dunării și Crișul Repede. Vinator
Pesc. Sport. 22(6): 26

17. Györe, K., Józsa, V., Gál, D., Lengyel, P., Fish faunal studies in the Körös river
system Aquaculture, Aquarium, Conservation & Legislation - International Journal
of the Bioflux Society (AACL Bioflux). Jan2013, Vol. 6 Issue 1, p 34-41. 8p.

18. Kay Eric L & Voicu Răzvan, 2013. „Developing An Ecological And Migration
System For Ichthyofauna On The Crişul Repede River Near The City Hall Of
Oradea,” Management of Sustainable Development, Lucian Blaga University of
Sibiu, Faculty of Economic Sciences, vol. 5(2), pages 27-33, December.

19. Kászoni, Z., 1981 Pescuitul Sportiv, Editura Sport-Turism.

20. Kottelat M., Freyhof J., 2007 Handbook of European freshwater fishes.
Publications Kottelat, Cornol and Freyhof, Berlin, 646 pp.

21. Müller T., Wilhelm S., Imecs I., 2015 Conservarea și reproducerea artificială a
speciilor de pești de mlaștină periclitate: țigănuș, caracudă și țipar. Editura Green
Steps, Brașov

22. Nalbant, T., Battes, K.W., Pricope, F., Ureche, D. (2004): First record of the Amur
sleeper Perccottus glenii (Pisces: Odontobutidae) in Romania. Travaux du Muséum
National d’Histoire Naturelle „Grigore Antipa” 47: 279-284.

23. Nowak M., Szczerbik P., Tatoj K., Popek W., 2008 Non-native freshwater fishes
in Poland: an overview. AACL Bioflux 1(2):173-191.

24. Oţel V., 2007. Atlasul peştilor din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Ed. Centrul
de Informare Tehnologică Delta Dunării, INCDDD, Tulcea, Romania.

25. Oțel V., 2019 Is Carassius gibelio (Pisces, Cyprinidae) a native or non-native
species in Romania? Scientific Annals of the Danube Delta Institute 24: 77–83.

53
 26. Păpuc T., Ladoşi D., Boaru A., 2018 The black bullhead (Ameiurus melas,
Rafinesque 1820) - a new invasive fish species in Someș river, Romania. ELBA
Bioflux 10(3):18-24.

27. Prokeš M., Baruš V., Mareš J. Peňáz M.. Baránek V., 2011 Growth of sterlet
Acipenser ruthenus under experimental and farm conditions of the Czech Republic,
with remarks on other sturgeons. Acta Universitatis Agriculturae et Silviculturae
Mendelianae Brunensis. 59. 281-290. 10.11118/actaun201159060281.

28. Telcean, I., Cupșa D., 2009 The backwaters and drainage canals as natural
refuges for the lowland rivers’ fishfauna (Someş, Crişuri, and Mureş Rivers - north-
western Romania). Biharean Biologist (2009) Vol. 3, No.1, Pp.: 37-44

29. Telcean, I., Cupșa D., 2015 Ghid metodologic pentru evaluarea râurilor din
bazinul Tisei. Editura Universității din Oradea.

30. Telcean I., Cupsa D., Togor A., , Drimbea., 2020 The thermal brook Peța (Pece)
as shelter for wintering of fish species in lower Crisul Repede (Sebes‐Körös) River
Basin. Pisces Hungarici 14

31. Valentincic T., 2004 Taste in olfactory stimuli in behavior in fishes. In: Mogdans
G, Von der Emde G, Kapoor BG (eds) The senses of fishes: adaptation of reception
of natural stimuli. Narosa, New Delhi, pp 90–108

32. Vasiliu G.D., 1959. Peştii apelor noastre. Editura Ştiinţifică, Bucureşti

33. Voicu, R., Greenberg, L., 2016 Mobile platform for fish migration upstream
from the discharge sill situated near Dacia bridge on Crișul Repede River, Romanian
Limnogeographical Association, Lakes, reservoirs and ponds, vol. 10(1):27-40.

34. Wilhelm A., 1998 Black bullhead (Ictalurus melas Rafinesque, 1820) (Pisces:
Ostariophysi: Bagroidae), a new species of fish recently found in Romanian waters.
Travaux du Muséum National d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa» 40:377-381.

Ordin nr. 342 din 28 mai 2008 privind dimensiunile minime individuale ale
resurselor acvatice vii din domeniul public al statului, pe specii, care pot fi
capturate din mediul acvatic

Ordinul nr. 85/662/2021 privind măsurile de refacere şi conservare a populaţiilor

de sturioni din habitatele piscicole naturale

https://www.fishbase.se/search.php

54
Conținut

Cuvânt înainte . . . . . . . . . . . . . . . . 4 20. Roșioara – Scardinius erythrophthalmus 35

1. Cega - Acipenser ruthenus . . . . . 8 21. Boarța – Rhodeus amarus . . . . . . . . . 36

2. Păstrăvul indigen – Salmo trutta . 11 22. Porcușorul comun – Gobio carphaticus 37

3. Știuca - Esox lucius . . . . . . . . . . . 12 23. Murgoiul bălțat – Pseudorasbora parva 38

4. Crapul – Cyprinus carpio . . . . . . . 13 24. Zvârluga – Cobitis elongatoides . . . . . . 39

5. Carasul – Carassius gibelio . . . . . 15 25. Câra – Sabanejewia balcanica . . . . . . . 40

6. Mreana – Barbus barbus . . . . . . . 17 26. Țiparul – Misgurnus fossilis . . . . . . . . 40

7. Moioaga – Barbus carpathicus . . 18 27. Grindelul – Barbatula barbatula . . . . . 42

8. Linul – Tinca tinca . . . . . . . . . . . 20 28. Somnul – Silurus glanis . . . . . . . . . . . . 43

9. Plătica – Abramis brama . . . . . . . 22 29. Somnul pitic negru – Ameiurus melas 44

10. Batca – Blicca bjoerkna . . . . . . . 24 30. Guvidul de Amur – Perccottus glenii . . 46

11. Morunașul – Vimba vimba . . . . 25 31. Ghiborțul – Gymnocephalus cernua . . 47

12. Obletele – Alburnus alburnus . . 26 32. Bibanul – Perca fluviatilis . . . . . . . . . . 48

13. Beldița – Alburnoides bipunctatus 27 33. Șalăul – Sander lucioperca . . . . . . . . . 49

14. Cleanul – Squalius cephalus . . . 28 34. Bibanul soare – Lepomis gibbosus . . . 50

15. Cleanul mic – Leuciscus leuciscus 29 35. Mihalțul – Lota lota . . . . . . . . . . . . . . 51

16. Văduvița – Leuciscus idus . . . . . 30 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 52

17. Avatul – Leuciscus aspius . . . . . 31

18. Scobarul – Chondrostoma nasus 32

19. Babușca – Rutilus rutilus . . . . . . 34