Perspectiva sincronică în structurarea terminologiei

piscicole

1. Argument al importanţei terminologiei piscicole privită în

legătura limbă – istorie
Terminologia piscicolă este cunoscută în limba română din cele mai
vechi timpuri, atât prin cuvinte, care circulă în mod obişnuit, în vorbirea
curentă (populară), cât şi din documentele scrise, literare, arheologice şi
istorice, cu caracter piscicol.
În mod cert, încă din paleolitic, locuitorii de pe teritoriul ţării noastre,
aşezaţi în vecinătatea cursurilor de apă, s-au îndeletnicit cu pescuitul.
Primele urme care atestă pescuitul sunt din epipaleolitic sau mezolitic,
adică din perioada de trecere spre neolitic. Săpăturile arheologice
întreprinse la Peştera Hoţilor de lângă Băile Herculane au scos la iveală
mai multe oase de peşte şi valve de scoici de apă dulce. Aceste resturi au
fost analizate de dr. M. Băcescu, de la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore
Antipa” care a ajuns la concluzia că sunt oase de avat, crap, lipan şi
păstrăv, ceea ce înseamnă pescuit în Dunăre în cazul primelor două
specii şi în Cerna – în cazul ultimelor.
În 1960 – 1961 săpăturile întreprinse la Spinoasa (comuna Erbiceni,
raionul Hârlău, regiunea Iaşi) au scos la iveală valve de scoici.
În vecinătatea Dunării s-au găsit harpoane de dimensiuni mari şi
având cârlige pe ambele părţi, servind, după toate probabilităţile, la
pescuitul peştilor mari (somn, sturioni).
Din epoca neolitică, în care a început să se folosească şi plasa de
pescuit, săpăturile arheologice au scos la iveală un bogat material,
dovedind intensitatea pescuitului. Astfel, la Techirghiol, în Dobrogea, într-o
aşezare aparţinând culturii Hamangia, s-au descoperit în 1959 câteva oase
de dorade (Aurata aurata), peşte mediteranean, astăzi foarte rar la noi.
De la Agigea, tot dintr-o aşezare neolitică a culturii Hamangia, provin
câteva brăţări din scoici marine. La Cernavodă s-au descoperit, într-un
strat din cultura Gumelniţa, oase de peşte, valve de scoici şi cochilii de
melci. În peştera de la Hamangia, pasta fragmentelor ceramice cuprinde

1
scoică pisată. La Hârşova, pe malurile Dunării, într-o mare aşezare
neolitică, săpăturile au evidenţiat câteva harpoane de os. În aşezarea
neolitică de la Dealul Fântânilor (comuna Traian, judeţul Bacău), lângă râul
Bistriţa, s-au găsit două undiţe, iar în Muntenia, pretutindeni, în aşezările
din lunca Dunării, de la Brăila şi până la Zimnicea, au fost găsite dovezi ale
unui pescuit intens (undiţe, harpoane, greutăţi de plasă, resturi de peşte –
oase, solzi). La Radovanu, aşezare neolitică din faza de tranziţie de la
cultura Boian la cultura Gumelniţa, s-au găsit oase de peşti mari (somn
între 7 şi 14 ani şi crapi de circa 9 ani). Vertebre de peşti mari au ieşit la
iveală şi la Spanţov, de asemenea şi greutăţi de lut ars pentru plasa de
pescuit. Astfel de greutăţi s-au găsit şi la Grădiştea Ulmilor de la lacul
Boian, ele fiind expuse în Muzeul din călăraşi, unde sunt expuse şi
harpoane din corn de cerb.
În Oltenia, la Vădastra, s-au descoperit în stratul cel mai vechi
vertebre de crap şi resturi de scoici, iar în stratul al doilea vertebre de crap
şi oase de somn. Pescuitul a fost practicat şi în Transilvania, Crişana şi
Maramureş, în epoca neolitică, de-a lungul râurilor şi pâraielor de munte.
În epoca bronzului, pescuitul s-a practicat în aceleaşi locuri ca şi în
neolitic; urmaşii populaţiei de pescari din neolitic şi predecesorii pescarilor
din epoca de fier au fost pescari şi în epoca intermediară a bronzului.
Din epoca fierului sunt atestate unelte de pescuit în diferite aşezări
geto – dace de la malurile Dunării şi ale principalelor ei afluenţi, de
asemenea resturi de oase de peşte.
Prima menţiune scrisă despre pescuit pe teritoriul ţării noastre
datează din anul 335 î.e.n.. când Alexandru cel Mare, regele Macedoniei,
întreprinde o acţiune de supunere a neamurilor trace din nordul Balcanilor
şi trece, pentru o zi, şi peste Dunăre, pe malul ei stâng. Referindu-se la
această incursiune în ţara geţilor, istoricul Arrian evocă mărturia lui
Ptolemeu al lui Lagos, martor ocular, şi afirmă că regele Macedoniei a
trecut falanga şi cavaleria peste fluviu cu bărci de-ale localnicilor, făcute
din trunchiuri de copac scobite („monoxile”). În lucrarea sa „Getica”,
apărută în 1927 la Bucureşti, îl citează pe Arrian: „Căci era foarte mare
belşug de astfel de bărci, întrucât riveranii Istrului se foloseau de ele
pentru pescuitul în fluviu, precum şi când merg unii la alţii, în sus pe
Dunăre şi nu mai puţin, foarte adesea, pentru prădăciuni”. În ceea ce
2
priveşte acest loc, pe malul stâng al Dunării, pe unde a trecut armata
macedoneană, există divergenţe între istorici: unii cred că este vorba
despre regiunea de la gura Argeşului, alţii – despre un punct între Rusciuk
şi Silistra iar alţii opinează pentru regiunea Olteniei. Indiferent de loc, un
lucru este sigur: locul de trecere era pe parcursul Dunării getice iar
trecerea s-a făcut cu luntrele pescarilor dunăreni. Arrian spune că aceste
luntre erau „în foarte mare număr”, fapt ce indică extensiunea pe care o
luase pescuitul la Dunăre. Faptul nu surprinde, dată fiind bogăţia în
sturioni, în afara celorlalte specii pe tot parcursul Dunării de Jos, de la
gură până la Porţile de Fier, bogăţie constatată documentar.
Cât despre bărcile pescarilor, scobite în trunchiuri de copaci (de
unde şi termenul „monoxile”, folosit de Arrian, adică „dintr-un singur
lemn”) în plin secol al XX – lea, în perioada interbelică, ţăranii pescari încă
mai foloseau asemena bărci pe lacurile din preajma Bucureştiului, la
Tâncăbeşti, la Căldăruşani, la Buftea etc. În ceea ce priveşte mulţimea
bărcilor de pescari la Dunăre mai există o informaţie, în afara celei a lui
Arrian, dar posterioară cu aproximativ 19 secole. Informaţia este dată de
un mare demnitar polon, la sfârşitul secolului al XVI – lea, referitor la un
program de expediţie creştină contra turcilor. El arată că, pentru
transportul trupelor peste Dunăre, vor fi destule ambarcaţiuni pentru că
„toate oraşele situate pe Dunăre sunt locuite de pescari şi, în consecinţă,
sunt multe bărci”.
O informaţie deosebit de preţioasă despre o specie de peşte din
Dunăre este dată de Atheneu, scriitor din secolul al II – lea e.n. Lăudând un
soi de peşte mare al Nilului, cu numele de „latis”, cântărind peste 200 de
„litre”, el adaugă faptul că acest peşte „este alb întocmai ca peştele
Istrului ce se numeşte <<glanis>>”. Acesta ar putea fi somnul („silurus
glanis” în terminologia ihtiologică ştiinţifică).
Un alt izvor din secolul al V – lea e.n. oferă o informaţie despre peştii
Dunării şi anume legătura ambasadei lui Teodosiu cel Tânăr la Attila,
regele hunilor. Când s-au întâlnit ambasada şi faimosul rege între Timiş şi
Dunăre – regele Attila a oferit ambasadei drept mertic, un bou şi crapi
de Dunăre („carpa”).
Strabo, cunoscut geograf, etnograf şi călător al lumii vechi,
ilustrează în lucrarea sa alcătuită în primele decenii ale erei noastre, unele
3
informaţii care îşi au corespondentul în lumea pescarilor din ţările
româneşti. El ştie de „antacei”, adică de sturioni, care în nordul scitic se
prind sau se pescuiesc din gheaţă şi sunt mari cât delfinii; ştie, de
asemenea, de „ihtiofagi” sau mâncătorii de peşte din Asia. Aceştia
mănâncă peşte fript, dar mai ales crud, şi fac din peştii uscaţi şi măcinaţi
un fel de făină, care împreună cu făina de grâu, slujeşte la fabricarea
pâinii, şi au atâta peşte încât îşi hrănesc şi vitele cu el. Strabo trebuie să fi
văzut sau să fi auzit de prinsul peştilor cu năvodul sau gheaţa, procedeu
folosit şi de pescarii români de-a lungul secolelor. Şi la noi, peştele s-a
consumat şi se consumă, încă, sub formă crudă (sărat şi uscat de vânt);
tot crude se consumă, adeseori, icrele de tot felul.
Antipa, în studiul său „Pescăria şi pescuitul în România” (1918) scria
că ţăranii pescari din bălţile Dunării amestecă uneori făina de grâu cu
făina de peşte. Există şi alte mărturii că şi la noi, turmele de porci se
hrăneau, printre altele, şi cu peşte, întocmai ca în regiunea inundabilă a
Dunării ungare şi după cum câinii laponilor şi caii din extremul nord
primeau, în mod obişnuit, drept hrană, peşte.
Naturalistul Pliniu, în „Naturalis historiae libri”, oferă multe informaţii
interesante, chiar privind ţinuturile noastre. El arată că gurile Dunării sunt
în număr de şase, printre care gura Peuce, cea mai dinspre miazăzi,
lângă care se află insula Peuce; ştie şi de „lacul Histriei” – actualul Sinoe,
şi de lacul Halmyris, având 63.000 de paşi în perimetru şi care corespunde
Razimului. El oferă informaţii în mod special despre somn („silunus”),
spunând că acesta se pescuieşte în Dunăre cu harpoanele, că se
întâlneşte şi în Nipru şi că atacă orice animal (adesea chiar caii care
înoată) şi-l trage în adânc. Carnea lui este foarte dulce şi nu are oase. El
mai aminteşte că toţi peştii mari, între care şi somnul, odată prinşi, sunt
traşi afară din apă cu boii acest lucru va fi văzut şi mai târziu, la Dunăre,
de diverşi călători din secolele XVII – XVIII:
Pliniu oferă informaţii şi despre unele specii de peşti din Marea
Neagră. Aici peştii, după opinia lui, se dezvoltă cu o deosebită rapiditate ,
vizibilă zilnic, din cauza cantităţii de apă dulce adusă de fluvii. Spre acest
mediu salmastru se îndreaptă în cârduri, intrând prin Bosfor, tonii şi
pălămidele şi mai ales scrumbiile. El cunoaşte sturionul pe care îl
numeşte „acipenser”, care era cel mai preţuit dintre peşti de către cei
4
vechi, nu însă şi de contemporanii săi, şi că purta numele de „elops” dar
ajunsese foarte rar în vremea aceea.
Cele mai valoroase informaţii privind pescuitul la gurile Dunării în
antichitate sunt, fără îndoială, cele legate de cetatea Histria, situată pe
malul de vest al actualului lac Sinoe. Această cetate, având un puternic zid
înconjurător, şi-a datorat existenţa în primul rând pescuitului, şi mai ales
pescuitului din gura Peuce a Dunării, precum şi exportului de peşte sărat.
Aşa cum o atestă documentele (de exemplu: scrisoarea din anii 50 – 57
e.n. a guvernatorului Moesiei, Flavius Sabinus, adresată magistraţilor şi
locuitorilor cetăţii, publicată şi tradusă din limba greacă de istoricul Vasile
Pârvan, în lucrarea sa „Histria” (IV), p. 563) locuitorii Histriei aveau dreptul
de a pescui liber, fără a plăti vreo taxă, în gura Peuce, precum şi acela de
a exporta, tot fără a plăti vreo taxă, peştele sărat. Precizarea locului de
pescuit (gura Peuce) arată că era vorba despre pescuitul sturionilor şi că
aceştia, săraţi, reprezentau grosul exportului histrian în ceea ce priveşte
peştele. Se pescuiau, însă, şi alţi peşti: crap, somn, calcan, stavrizi,
barbuni, cei mai valoroşi rămânând, însă, sturionii şi mai ales morunul
şi nisetrul.
Taxele de care erau scutiţi locuitorii cetăţii Histria pentru peştele
prins erau datorate fiscului imperial, mai ales acelora care luaseră în
arendă de la fisc reţeaua vamală a malului Dunării. Acest avantaj
însemnat acordat cetăţii greceşti fusese obţinut în momentul în care
Histria acceptase dominaţia romană, poate chiar datorită unor servicii
aduse de cetate cu prilejul instituirii acestei dominaţii, în partea de
miazănoapte a ţinutului dintre Dunăre şi mare. Deşi nu plăteau fiscului
roman, aceasta nu înseamnă că erau scutiţi de taxe. Ei trebuiau să achite
o taxă chiar oraşului lor, administraţiei locale, ale cărei venituri erau
alcătuite din această taxă asupra peştelui prins şi a celui exportat.
La Histria taxa respectivă se ridica la zece la sută, la ceea ce romanii
numeau „decima piscium”, mai târziu, în evul mediu, dijma din peşte (a
zecea parte) va funcţiona de asemenea.
Moneda cetăţii Histria care se poate vedea la Biblioteca Academiei
Române, la cabinetul numismatic reprezenta, pe revers, un vultur ţinând
în gheare un peşte. Cea mai veche monedă de acest fel (o drahmă de
argint) datează de la finele secolului al V – lea î.e.n. Motivul de pe revers
5
(vulturul cu peştele în gheare) nu se întâlneşte numai pe monedele
Histriei; el apare şi pe acelea ale Olbiei (centrul pescăresc de pe lângă
gura Niprului). La Olbia s-au găsit monede de bronz având formă de peşte
lunguiaţă; unele dintre ele au inscripţia APIXO.
Populaţia din spaţiul carpato – dunărean a continuat să „vâneze”
peştele şi în epoca migraţiunilor cu ustensilele tradiţionale „vechi de
milenii”.
Dintre toate neamurile care s-au stabilit pe pământul Daciei în evul
mediu timpuriu, cei care au avut o influenţă mai importantă asupra
populaţiei băştinaşe dacoromane au fost slavii, aceasta explicând termenii
slavi. Ei proveneau dintr-o întinsă regiune, bogată în cursuri de apă, bălţi şi
lacuri, fiind pescari vechi şi pricepuţi. Au întâlnit aici condiţii favorabile
pentru a-şi exercita această îndeletnicire. Din influenţa reciprocă
(dacoromano – slavi) datorată unui contact de secole, a rezultat, printre
altele, îmbogăţirea lexicului limbii române în legătură cu pescuitul. Astfel,
„Dicţionarul enciclopedic ilustrat” (vol. I, II), Editura Cartea Românească,
Bucureşti, 1926 – 1931, al lui Aurel Candrea şi Gheorghe Adamescu
consideră ca fiind de origine slavă termenii: morun, nisetru, viză, cegă,
crap, ştiucă, lin, babuşcă, costră (biban), clean, sabiţă, mreană,
păstrăv, lostriţă, lipan, zglăvoacă etc. Aşadar, unele dintre numele
peştilor mai însemnaţi ai apelor noastre sunt de provenienţă slavă. La fel
se întâmplă cu uneltele de pescuit: năvod, plasă, mreajă, vârsă, vintir,
crâsnic, undiţă, mincioc, juvelnic etc.
Fireşte că, în acest context, intevin întrebări, de tipul: cum trebuie
înţeles acest important împrumut lexical de la slavi? N-au cunoscut
dacoromanii toţi aceşti peşti şi toate aceste unelte de pescuit înaintea de
venirea slavilor? Au aşteptat ei să vină slavii spre a lua cunoştinţă de
morun şi nisetru, de undiţă, năvod şi mreajă?
Este evident că, încă din timpuri foarte îndepărtate, cu milenii
înainte de venirea slavilor, locuitorii ţinuturilor carpato – dunărene au
cunoscut atât peştii Dunării, ai bălţilor şi ai râurilor de şes şi de munte, cât
şi uneltele de pescuit. Undiţele de os, de aramă şi de fier, descoperite în
aşezările anterioare erei noastre, greutăţile de plasă, din lut, os sau din
piatră, descoperite în aceleaşi aşezări, reprezintă dovada acestei afirmaţii.

6
 Pentru a ne explica bogatul împrumut de termeni pescăreşti
provenind de la slavi trebuie să ţinem seama de mai mulţi factori:
• e suficient ca pentru o unealtă să intervină o formă nouă sau să
fie fabricată dintr-un material diferit, pentru ca un nume nou să-l
înlocuiască pe cel vechi;
• limba reflectă situaţia politică şi socială, o situaţie nouă generând
o nouă terminologie; aceasta a fost situaţia cu prilejul aşezării
slavilor care au impus o serie întreagă de termeni ai limbii lor, în
toponimia ţinutului carpato – dunărean, în viaţa socială a
locuitorilor de aici, în vechile îndeletniciri, printre care şi pescuitul
(în mod firesc pentru că slavii au avut întotdeauna preocupări
deosebite în domeniul pescuitului);
• intervine, într-un asemenea context, tendinţa de imitaţie, de
însuşire a termenilor noi, care este general – umană mai ales
când termenul priveşte o unealtă sau un produs de o eficienţă
superioară; aşa au adoptat pescarii dacoromani o serie de
termeni în legătură cu pescuitul de la slavi şi tot astfel s-au
petrecut lucrurile în contextul adaptării de la romani a unor
termeni esenţiali, printre care genericii: peşte, pescar, a pescui
pentru care, fără îndoială, aveau şi ei cuvinte străvechi.
Această veche preocupare pe teritoriul românesc pentru pescuit
justifică bogata terminologie în limba noastră la nivelul numelor de peşti
(uneori, numele populare sinonime sunt foarte numeroase, de exemplu:
biban = ghiban, asprişor, baboi, boşman, bojnan, bondraş, bondar,
coastreş, costes, costraş, baboi ghebos, ghebuş, ghiuran, răspăr, zboraş).

2. Peştii apelor autohtone, din punct de vedere biologic

Din punct de vedere biologic peştii apelor noastre pot fi împărţiţi în

două mari categorii: peşti de apă dulce şi peşti marini. Această
împărţire nu ţine, însă, seama decât în mică măsură de biologia peştilor,
de felul lor de viaţă.
Într-adevăr, există peşti marini care trăiesc în mare (cocoşelul de
mare, pisica de mare, rechinul, vulpea de mare etc.), după cum

7
există şi peşti care se nasc, trăiesc şi mor în apele dulci, anume în bălţi
sau lacuri izolate (de exemplu: caracuda, fufa, linul). Un număr mare de
peşti migrează însă dintr-un mediu în altul, din mare în lacuri sau râuri sau
invers.
Se vorbeşte, astfel, din perspectivă biologică, despre mai multe
grupe:
A. Peşti marini propriu – zişi:
• peşti marini sedentari: unii guvizi şi blenide;
• peşti marini care se deplasează în cadrul Mării
Negre: calcanul, pisica de mare, rechinul, stavridul, vulpea
de mare;
• peşti marini care se deplasează la mari distanţe (în
alte mări, în lacurile sărate sau chiar dulci): chefalul,
hamsia, lufarul, pălămida, zarganul.
B. Peşti migratori: morunul, nisetrul, păstruga, scrumbia de
Dunăre.
C. Peşti de apă dulce:
• peşti dulcicoli stagnofili; caracuda, chişcarul, fufa, linul;
• peşti dulcicoli reofili: boişteanul, lotiţa, lipanul, mreana,
nisipariţa, zglăvocul;
• peşti dulcicoli semimigratori: babuşca, crapul, plătica,
sabiţa, somnul, văduviţa.
Alte specii, ca: mreana, păstrăvul, scalarul etc. fac migraţii de
reproducere din râuri în pâraie.

3. Descrierea lingvistică sincronică a terminologiei piscicole

Pentru ordonarea acestui fragment lexical, terminologia piscicolă,

este posibilă izolarea unor subansambluri sau câmpuri lexico – semantice.
Se ştie că un asemenea subansamblu grupează numai denumiri înrudite
din punct de vedere noţional sau denotativ. Înrudirea este condiţionată de
existenţa mai multor trăsături (seme) comune, repetabile în fiecare
termen al unui câmp dat. Putem identifica, astfel, cel puţin două câmpuri
lexicale: al numelor de peşti şi al numelor de unelte şi accesorii de pescuit.

8
Numele de peşti se caracterizează prin semele „animal vertebrat” + „care
trăieşte în apă”. Uneltele şi accesoriile de pescuit se definesc prin semele
„obiect tehnic” + „care serveşte pescuitului”. Pe de altă parte, semul care
indică partea de vorbire (unic la nivelul oricărui câmp) este, în cazul
ambelor subansambluri menţionate, substantivul.
Angela Bidu – Vrânceanu în „Limba română contemporană”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985, p. 132, delimitează astfel
subansamblurile/ câmpurile semantice: „Cvasinonima terminologică dintre
subansamblu şi câmp se extinde şi la paradigma lexico – semantică, dat
fiind că un câmp se reprezintă prin minimum o paradigmă (…). De cele
mai multe ori, însă, câmpurile sunt constituite dintr-o sumă de
paradigme (mai mult sau mai puţin omogene) ca numele de rudenie
(…), termenii cromatici (…), denumirile instituţiilor (…)”.
Numele de peşti se constituie într-unul din câmpurile cele mai
bogate – peste 170 de substantive. Acest material vast este şi destul de
mobil, existând o mare libertate în formarea numelor de peşti în limba
română.
Delimitarea structurii referenţiale a termenilor acestui câmp lexical
se sprijină, în mod firesc, pe formanţii sau combinaţiile de formanţi prin
care se exprimă. Astfel, identificăm o serie de termeni simpli (aterină,
avat, biban, calcan, crap etc.); acestora li se opune o clasă constituită din
numele de peşti formate de la un termen X şi un anumit sufix („boiştean:
din <<boişte>> + suf. – ean”; „ciobănaş: din <<cioban>> + suf.
diminatival - aş”; „dunăviţă = din <<Dunăre>> + suf. pentru denumirea
animalelor – iţă etc.”). Se poate, de asemenea, identifica o clasă a
termenilor compuşi („ac – de – mare = s + prep. Ac + s”; „aţă – de – mare
= s + prep. Ac + s”; „căluţ de mare = s + prep. Ac + s”; „guvidul tărcat =
s + adj.”).
Un alt aspect care trebuie evidenţiat în acest context este cel al
polisemantismului sau al omonimiei. Deşi sensul de „nume de peşti” este,
de obicei, cel de bază, iar câmpul respectiv este constituit din lexemele
dezambiguizate, rolul contextului este remarcabil, în unele cazuri (pentru
diferenţierea sensurilor sau pentru precizarea restricţiilor contextuale).

9
Este cazul unor denumiri ca: buzat, ilar, lin (în cazul cărora se pune şi
problema evidenţierii valorii gramaticale), somn, ton, umflătură etc.
Astfel, deşi, în toate cazurile, faptul că lexemele sunt substantive
concrete, definite prin semele comune „animal vertebrat” + „care trăieşte
în apă”, le face relativ independente de context, acesta este totuşi
necesar pentru a actualiza anumite sensuri.
Lexemele repartizate câmpului semantic în discuţie formează o
clasă relativ deschisă, inventarul denumirilor de peşti oferind posibilitatea
includerii şi a altor cuvinte.
Relaţiile semantice din principalele paradigme ale câmpului numelor
de peşti sunt redate de tabloul următor:

10
 Seme diferenţiatoare (mediu)
Peşti marini Peşti de apă dulce Peşti migratori Peşti de acvariu
Cuvinte Cuvint Cuvinte Cuvint Cuvint Cuvint Cuvint Cuvint Cuvint Cuvint Cuvin Cuvinte
simple e compuse e e e e e e e te compus
derivat simple derivat compu simple deriva compu simple deriv e
e e se te se ate
Seme comune de paradigma:

Aterină Buzat Ac – de - Avat Aspret Amur Ilar Scrumbi Guppy Moli

mare e alb e de negru
Dunăre
Barbun Sardel Aphya Babuşc Boiştea Caras Morun Păstrăv Gurami Peştele
uţă minuta ă n arginti de doctor
u mare
Calcan Aterină Batcă Chetrat Clean Nisetru Sulă Plati Peştele
adevărat dungat (undre flamură
ă aua de
mare)
Cambul Aţă de Beldiţă Dunăriţ Clean Păstru Ţipar Scalari Peştele
a mare ă mic gă de fluture
mare
Clupea Blennius Biban Fusar Cosac Laban Sumatr Peştele
galerita cu an pensă
botul
turtit
Galea Blennius Blehniţ Moruna Guvidi Peştele
sphynx ă ş e de bijutier
baltă
Gingiric Blennius Câră Nisipari Guvidi Peştele
ă tentacula ţă e mică cavaler
ris
Colios Bou de Caras Obleţ Moacă Peştele
mare de cu
nămol căpăstru

11
„animal vertebrat” + „care traieste
Cordea Calcan Cegă Pietrar Mrean Peştele
mic ă împărat
vânătă ului
Corosbi Calliony Chişca Plevuş Obleţ Peştele
nă mus r că mare luptător
festivus
Ghidrin Calliony Clean Porcuş
Pălămi Peştele
in apa”

mus or dă de Picasso
helenus baltă
Gupă Căluţ de Corego Roşioar Păstră Peştele
mare n ă v roşu ca
americ focul
an
Hamsie Chefal cu Cosac Sorete Păstră
coada v de
lată lac

Seme diferenţiatoare (mediu)

Peşti marini Peşti de apă dulce Peşti migratori Peşti de acvariu
Cuvinte Cuvint Cuvinte Cuvint Cuvinte Cuvinte Cuvint Cuvint Cuvint Cuvint Cuvint Cuvint
simple e compuse e derivat compuse e e e e e e
deriva simple e simple deriva compu simple deriva compu
te te se te se
de paradigma:

Hanus Cocoşel Crap Ţigănuş Păstrăv

Seme comune

de mare de
munte
Lavrac Corb de Fiţă Umflăt Păstrăv
mare (fâţă) ură fântânel
Lufar Crenilabr Ghibor Văduviţ Porcuşor
us ţ a de nisip

12
 griseus
„animal vertebrat” + „care traieste in apa” Mezit Crenilabr Glăvoa Porcuşor
(bacalia us că de şes
r) ocellatus
Milacop Gobius Grindel Hypohta-
syrman lomichth
yus
molitrix
Ostrein Crenilabr Lin Somn
os us pitic
quinque
ma-
culatus
Pălămi Crenilabr Lipan Şalău
dă us tinca vărgat
Rechin Ctenolab Lostriţ Zglăvoc
rus ă pestriţ
rupestris
Rizeafc Deutex Mihalţ
ă deutex
Smarid Drac de Plătică
mare
Sparos Guvida Răspăr
neagră
Stavrid Guvidul Sabiţă
de iarbă
Strungh Guvidul Scobar
il de mare

Seme diferenţiatoare (mediu)

Peşti marini Peşti de apă dulce Peşti migratori Peşti de acvariu
Cuvinte Cuvint Cuvinte Cuvint Cuvint Cuvint Cuvint Cuvint Cuvint Cuvint Cuvint Cuvint

13
 simple e compuse e e e e e e e e e
derivat simple derivat compu simple deriva compu simple deriva compu
e e se te se te se
Seme comune de paradigma:

Şip Guvidul Somn

de nisip
Şprot Labrusviri Şalău
des
prasostict
es
Ton Limbă de Ştiucă
mare
Uvă Peşte cu Ţipar
spadă
Vatos Pisică de Viză
mare
Zargan Rândunic Zglăvo
ă de mare c
Scorpie Zvârlu
de mare gă
Scrumbia
albastră
Scrumbia
de
Dunăre
Scrumbia
de mare
Sphyraen
a
sphyraen
a
Syngnath
us
rubescens

14
 „animal vertebrat” + „care traieste
in apa”

Zeus
Zeus
faber

pungio
us typhle
Syngnath

15
 Am redat, în tabelul de mai sus, inventarul numelor sub care sunt
cunoscuţi, în mod obişnuit, peştii autohtoni. Însă lista acestor denumiri
este, aşa cum am arătat, una deschisă, dovadă că unele specii au multe
sinonime şi variante dialectale, fapt care contribuie la îmbunătăţirea
permanentă a nomenclaturii piscicole populare.
Astfel, materialul ihtionimic românesc, identificat de studiul nostru în
această etapă, ilustrează următorul inventar:

1. Nume populare curente (sub care sunt, în mod obişnuit, cunoscuţi

peştii autohtoni):
a. de origine bulgară: 31 termeni
b. de origine franceză: 2 termeni
c. de origine germană: 2 termeni
d. de origine greacă: 1 termen
e. de origine latină: 12 termeni
f. de origine maghiară: 3 termeni
g. de origine neogreacă: 15 termeni
h. de origine rusă: 11 termeni
i. de origine sârbă: 17 termeni
j. de origine turcă: 4 termeni
k. de origine ucrainiană: 3 termeni
2. Denumiri populare româneşti, aparţinând diferitelor zone (inclusiv
variante dialectale): 789 termeni
3. Denumiri ştiinţifice (în limba latină): 172 termeni
4. Denumiri străine identificate ca echivalent al celor româneşti:
a. Bg.: 80 termeni
b. Ceh.: 24 termeni
c. Engl.: 70 termeni
d. Fr.: 91 termeni
e. Germ.: 106 termeni
f. It.: 22 termeni
g. Pol.: 30 termeni
h. Magh.: 34 termeni
i. Ngr.: 17 termeni
j. Rus.: 119 termeni

16
 k. Sb.: 14 termeni
l. Tc.: 9 termeni
m. Ucr.: 1 termen

Redăm, în cele ce urmează, denumirile identificate:

1. Acul de mare, ace …, s.n. = Peşte marin cu corpul lung şi subţire,
acoperit cu plăci osoase. Atinge lungimea de 36,5 cm şi este de
grosimea unui creion; este în general brun – cenuşiu iar pe spate şi pe
laturi are nişte dungi mai deschise la culoare. (Syngnathus
tenuirostris).
Nume populare:
Nume străine:
- bg.: Igla
- engl.: Pipe fish
- fr.: Aiguille de mer
- germ.: Seenadel
- it.: Pesce ago
- pol.: Iglicznia
- magh.: Keskenycsörü tühal
- rus.: Igla râba

2. Amurul alb, amuri ..., s.m. = Numit şi „crap chinezesc”, este înrudit
cu crapul, dar mai mult cu roşioara şi cleanul. Corpul său este alungit
şi de culoare gri - închis sau verzui, cu reflexe argintii pe laturi şi cu
abdomenul mai deschis. A fost adus din China pentru a fi cultivat în
iazuri, heleşteie şi în bălţile Dunării. (Ctenopharyngodon idella).
Nume populare:
Nume străine:

3. Aphya minuta = Este un guvid mărunt (de cel mult 5 – 6 cm

lungime), având corpul comprimat lateral şi ascuţit la cele două
extremităţi. Are o dentiţie puternică. Seamănă cu o frunză de salcie. Corpul este
transparent. Se regăseşte în Marea Neagră, trăind în larg, sub formă de cârduri mari.
Nume populare:
Nume străine:

4. Aspretele, aspreţi, s.m. = Peşte prezent în râul Argeş şi în afluenţii

săi, având corpul scurt, gros în partea superioară, comprimat lateral în
cea posterioară şi care nu depăşeşte 10 – 12 cm ca lungime. Capul,
gros şi relativ mare faţă de restul corpului, seamănă oarecum cu cel al
zglăvoacei. Corpul, acoperit de solzi aspri şi mărunţi, este cenuşiu –
brun, cu benzi transversale mai întunecate pe spate şi galben –
albicios pe burtă. (Romanichthys valsanicola).
Nume populare: Popete.
Nume străine:
Asprete < „aspru” (lat. „asper”) + suf. „- ete”

5. Aterina, aterine, s.f. = Peştişor de mare (9 – 10 cm) de culoare

argintie, întrebuinţat de obicei ca nadă. Aterina din Marea Neagră

17
 migrează pe lângă ţărm în cârduri mici, în partea mai îndulcită a mării.
Pătrunde şi în lacurile litorale dulci sau sărate, fiind prezentă şi în faţa
gurilor Dunării sau în lacurile Razelm, Sinoe, Zmerca. (Atherina
mochon pontica).
Nume populare:
Nume străine:
- bg.: Aterina
- engl.: Silverside
- fr.: Atherine
- rus.: Aterinka
Aterina < ngr.: Atherina

6. Aterina adevărată, aterine …, s.f. = Este o specie mai puţin

răspândită în Marea Neagră, unde se găseşte în amestec cu specia
locală, Atherina mochon pontica. Se deosebeşte de aceasta prin talia
ceva mai mare (8 – 12 cm) şi prin dunga argintie de pe laturile
corpului, care este mai lată decât un rând de solzi şi foarte pronunţată.
(Atherina hepsetus).
Nume populare:
Nume străine:
- bg.: Srebârka
- fr.: Sauchet
- germ.: Aehrenfisch
- rus.: Atherinka

7. Aţa de mare, aţe …, s.f. = Peşte specific Mării Negre; este lung de
25 cm şi subţire, fără înotătoare, cu botul cilindric. Trăieşte în zona
litorală, unde se confundă cu filamentele algelor. (Nerophis ophidion
teres).
Nume populare:
Nume străine:
- bg.: Morska silo
- engl.: Straight – Nosed pipe fisk
- germ.: Kleine Schlangenadel
- magh.: Cernahal
- rus.: Şilo, Igla, Zmeevidania

8. Avatul, avaţi, s.m. = Peşte răpitor de apă dulce, cu spinarea verzui –

cenuşie, cu burta şi laturile argintii. În ţara noastră se găseşte în
Dunăre, în bălţile din lunca şi Delta Dunării, în lacurile litorale şi în
râurile mari, până aproape de zona colinară. (Aspius aspius sau Aspius
rapax).
Nume populare: Arvat, Aun, Avăcel, Boulean, Buţoi, Căpcăun, Făt,
Gonac, Guran, Lup, Lup de peşte, Peşte lup, Tigan, Vânător, Vângău,
Vulcan, Vâlcan, Vâlsan. Este unul dintre peştii cu cele mai multe
denumiri populare.
Nume străine:
- bg.: Rasper, Lasper
- ceh.: Bolen dravy
- germ.: Rapfen
- magh.: Ragadozo
- pol.: Bolen
18
 - rus.: Jereh,
Belizna
Avat < tc.: Haut

9. Babuşca, babuşte, s.f. = Peşte mic de apă dulce cu aripioare şi cu

ochi galbeni. Este înrudit cu roşioara şi este larg răspândit în bazinul
dunărean, găsindu-se la noi în toate bălţile, iazurile şi heleşteiele, cât
şi în partea inferioară a râurilor mari. (Rutilus rutilus).
Nume populare: Babuşcă albă, Bălos, Ocheană, Ocheniţă, Ţărancă,
Ţărăncuţă, Taharău.
Nume străine:
- bg.: Babuška
- ceh.: Plotice obecná
- engl.: Roach
- fr.: Gardon, Gardon blanc
- germ.: Plötze
- pol.: Ploc
- rus.: Plotva, Soroga
Babuşca < bg.: Babuška

1 Barbunul, barbuni, s.m. = Peşte cu o largă răspândire, prezent în

0. apele Mării Negre. Lungimea corpului atinge 10 – 15 cm. Este de
culoare roşiatică, având aripioarele galbene, două fire lungi sub bărbie
(mustăţi lungi). Corpul şi capul sunt acoperiţi de solzi mari, care se
desprind foarte uşor. (Mulius barbatus ponticus).
Nume populare: Barbun roşu, Moscalic, Muscalic.
Nume străine:
- bg.: Barbun
- engl.: Red mullet
- fr.: Rouget, Barbet
- germ.: Seebarbe
- it.: Triglia difango
- magh.: Bajuszos vörö marna
- pol.: Sultanka
- rus.: Sultanka, Barabulea
Barbun < ngr.: Barbuni

1 Batca, batce, s.f. = Peşte mic, asemănător cu plătica, verde –

1. albăstrui pe spate şi argintiu pe abdomen. Îşi găseşte sălaş la noi în
Dunăre şi salba ei de bălţi, în lacurile şi bălţile interioare şi în zona
inferioară a râurilor mari. (Blicca björkna).
Nume populare: Bătculiţa, Belniţa, Bielniţa, Corbancă, Corpancă,
Corpănică, Corpacă, Frunza plopului, Proschir.
Nume străine:
- bg.: Beliţa, Balka
- ceh.: Cejnek malý
- engl.: White bream
- fr.: Brème bordellière, Petite brème
- germ.: Güster
- it.: Blicca
- rus.: Gustera
Batca < ucr: Babka
19
1 Beldiţa, beldiţe, s.f. = Numit şi „latiţa”, este un peşte mic (9 – 11
2. cm), asemănător cu obleţul, mult comprimat pe laturi, verde pe spate,
argintiu pe laturi şi pe abdomen. Populând apele de munte, latiţa se
întâlneşte frecvent şi la şes, îndeosebi în Banat şi Crişana.
(Alburnoides bipunctatus).
Nume populare: Angeroane, Arjeroane, Bătătură, Behliţă, Beldie,
Belciţă, Belchiţă, Coară, Cora, Corla, Coconar, Daltă, Dăltuşcă, Latiţă
de vale, Lăteţ, Lătău, Lătuţ, Loitran, Lopişcă, Lopiştea, Obleţ de râu,
Pistar, Soreaţă, Tuşcov de râu.
Nume străine:
- bg.: Blescoveţ
- fr.: Spirlin
- germ.: Riemling, Schneider
- rus.: Bâstreanka

1 Bibanul, bibani, s.m. = Peşte răpitor de apă dulce, prezent la noi în

3. râurile colinare şi de şes, în bălţi şi lacuri. Asemănător întrucâtva cu
şalăul, are corpul mai înalt şi un ţep ascuţit pe opercul. Solzii sunt
zimţuiţi pe margine, de culoarea alamei pe spate, verde – închis pe
laturi şi galben – albicioşi pe pântece. (Perca fluviatilis).
Nume populare: Ghibam, Asprişor, Baboi, Boşman, Bojman, Bondraş,
Bondar, Coastreş, Costeş, Costraş, Baboi ghebos, Ghebuş, Ghiuran,
Răspăr, Zborâş.
Nume străine:
- bg.: Kostur, Biban, Meşe
- engl.: Perch
- fr.: Perche
- germ.: Barsch
- magh.: Csapo sügo
- pol.: Okon
- rus.: Okuni
Biban < bg.: Biban

1 Blehniţa, blehniţe, s.f. = Numit adeseori şi „boarcă” sau „boarţă”,

4. este un peşte de apă dulce, de 4 – 9 cm; la prima vedere seamănă cu
o plătică, dar are capul mare şi gura terminală, fără buze îngroşate. Se
găseşte în toate bălţile şi lacurile de câmpie din ţara noastră. (Rhodeus
sericeus amarus).
Nume populare: Anghelină, Belchiţă, Berechiţă, Blehariţă, Boarcă,
Boarchiţă, Bortănică, Borţ, Borţică, Cărăşoaică, Chizdoruncă, Chitic lat,
Goghie roşie, Lătană, Mioarţă, Ocheană săracă, Ochişor, Peşte de arin,
Peşte sărac, Preoteasă, Rinchiţă, Sferi, Verdeaţă.
Nume străine:
- engl.: Bitterling
- fr.: Bouvière
- germ.: Bitterling
- rus.: Gorceak
Etimologie necunoscută

1 Blennius galerita = Soi de peşte asemănător cu guvidele, care

5. trăieşte şi în Marea Neagră. Îi este caracteristic faptul că, pe linia
20
 mediană a capului, are mai multe excrescenţe neperechi ale
tegumentului, cu aspect de tentacule relativ mici. Creşte până la 7 – 8
cm. Culoarea predominantă a corpului este galbenă – cenuşie.
Nume populare:
Nume străine:

1 Blennius sphynx = Peşte mic (atinge doar 6,5 cm) care trăieşte în
6. zona litorală a Mării Negre, pe fundul pietros al apei. Are corpul
alungit, comprimat lateral şi lipsit de solzi. Capul este aproximativ
rotund, cu gura orizontală prevăzută pe fălci cu dinţi curbaţi. Deasupra
ochilor se găseşte câte un mic tentacul simplu sau ramificat. Pe fondul
verzui sau galben al corpului se observă 6 – 7 dungi transversale,
brune sau cenuşii.
Nume populare:
Nume străine:

1 Blennius tentacularis = Specie ce se găseşte în Marea Neagră, pe

7. fundurile nisipoase din zona litorală. Este mai mică decât celelalte
bleniide (are doar 10 cm) şi ca semn distinctiv are nişte tentacule bine
dezvoltate deasupra ochilor. Forma corpului este asemănătoare cu cea
a corosbinei. Coloritul corpului este cenuşiu – roşcat, brăzdat de 7 – 8
dungi negre.
Nume populare:
Nume străine:

1 Boişteanul, boişteni, s.m. = Numit şi „verdete”, este un peşte mic,

8. cu spatele cafeniu sau verde şi burta albă, care trăieşte în apele de
munte, uneori rătăcind şi în regiunea colinară a râurilor mari.
(Phoxinus phoxinus).
Nume populare: Boarfe, Boişte, Borfete, Crai, Crăieş, Crăeţ, Peşte
crăiesc, Roşior, Roşinţă Sular, Verdete, Verzişoară, Vrai.
Nume străine:
- bg.: Leşanka, Tiganka
- engl.: Minnow
- fr.: Vairon
- germ.: Elritze
- magh.: Fürge cselle
- it.: Sanguinerola
- rus.: Golean
Boiştean < din „boişte” (bg.: boiste, sb.: bojište) + suf. „- ean”

1 Boul de mare, boii …, s.m. = Peşte mic de mare (atinge cel mult 30
9. cm), cu capul gros şi lătăreţ şi cu ochii aşezaţi în partea superioară a
capului. Numele de „bou de mare” se trage de la corpul său umflat,
prevăzut pe cap cu nişte prelungiri asmănătoare coarnelor de la vite.
Seamănă cu dracul de mare. Coloritul este cenuşiu – cafeniu, brăzdat
de dungi albe şi brune. În Marea Neagră a venit din Marea Mediterană.
(Uranoscopus scaber).
Nume populare:
Nume străine:
- bg.: Morska krava, Zvezdobroeţ, Bivolce
- engl.: Stargazer
21
 - fr.: Rat
- germ.: Himmelsgücker
- gr.: Liknos
- it.: Lucerna
- rus.: Zvezdocet
- tc.: Kurbaga balâc
Bou < lat.: Bobus (= bos, bovis)

2 Buzatul, buzaţi, s.m. = Peşte rar în apele Mării Negre, trăieşte în

0. zona litorală. Lung până la 44 cm, el are corpul acoperit în întregime
cu solzi. Coloritul este foarte frumos, verde pe spate, cu pete albastre
pe cap, trunchi şi înotătoare. (Labrus viridis prasostictes).
Nume populare:
Nume străine:

2 Calcan, calcani, s.m. = Peşte de mare (prezent la noi, în Marea

1. Neagră) cu corpul turtit şi lat, având ambii ochi pe partea stângă şi
solzi lungi, tari, pe burtă şi pe spate. (Rhombus maeticus).
Nume populare: Calcan mare.
Nume străine:
- bg.: Kalkan
- engl.: Black –sea turbot
- fr.: Turbot
- germ.: Steinbrett
- gr.: Kalkani
- rus.: Kalkan
Calcan < tc.: Kalkan

2 Calcanul mic, calcani …, s.m. = După cum îl arată şi numele, este

2. un peşte mai mic, înrudit cu calcanul obişnuit din Marea Neagră. El are
corpul mai îngust şi nu creşte mai mult de 60 cm lungime. Trăieşte, în
aceleaşi locuri cu calcanul mare. Corpul este lipsit de butoni osoşi. Se
întâlneşte rar la noi. (Rhombus rhombus).
Nume populare:
Nume străine:
- engl.: Brill
- germ.: Glattbutt
- rus.: Kalkan
Calcan < tc.: Kalkan

2 Callionymus festivus = Peşte care poate fi regăsit (rar însă) pe

3. fundurile de piatră din apropierea ţărmului Mării Negre. Nu depăşeşte
14 cm. Are capul prelung şi înotătoarea dorsală în permanenţă
zbârlită.
Nume populare:
Nume străine:

2 Callionymus helenus = Peşte marin, cenuşiu – deschis cu mici pete

4. negre, care imită culoarea nisipului. Are corpul fusiform, botul scurt şi
ascuţit, ochii mici. Semn distinctiv: aripioarele dorsale (prima scurtă,
22
 iar a doua mai lungă). Trăieşte în zona litorală a Mării Negre, pe fundul
nisipos, dar şi în regiunea puternic îndulcită din faţa gurilor Dunării.
Nume populare:
Nume străine:

2 Cambula, cambule, s.f. = Peşte marin cu corpul nesimetric, foarte

5. turtit, cu amândoi ochii pe aceeaşi parte. Este răspândit în Marea
Neagră, în lacurile Razelm şi Sinoe. (Pleuronectes flessus).
Nume populare: Cambulă de liman, Limbă, Pisică.
Nume străine:
- bg.: Pisia
- ceh.: Platys bradavienatý
- engl.: Flounder, Fluke
- fr.: Flet commun
- germ.: Flunder, Stuffbutt
- rus.: Recinaia kambala, Glosa
Cambula < tc.: [kal]kan balik

2 Câra, câre, s.f. = Asemănătoare cu zvârluga, câra îşi duce viaţa în

6. apele reci, pe fundul nisipos sau pietros, populând partea inferioară a
apelor noastre de munte. Fondul general al corpului bate în auriu.
(Cobitis aurata balcanica).
Nume populare: Cârcei, Chişcar, Chişcăruţă, Cuţitoaie, Fâsă, Fiţă,
Gâriţă, Pişcar, Percioagă, Peştele dracului, Sfârlă, Sfârlugă, Smoarlă,
Smorlă, Sârpan, Tigui, Tiţangă, Undiţă, Vârligoanţă, Vârlugă, Vislă.
Nume străine:
- bg.: Liskur, Lingur
- ceh.: Sykavce horsky

2 Caracuda, caracude, s.f. = Numit şi caras, are o formă înaltă a

7. corpului, uneori aproape rotundă, cu spinarea pigmentată, gura lipsită
de mustăţi şi înotătoarea caudală scobită adânc. Este unul dintre peştii
cei mai răspândiţi. (Carassius carassius).
Nume populare: Caracudă rotundă, Caracudă de baltă, Carasă,
Cărăşel, Chişoagă, Lătău, , Lătiţă, Ruginoasă.
Nume străine:
- engl.: Crucian carp
- fr.: Carassim
- germ.: Karausche
- it.: Carassio
- magh.: Szelés karász
- pol.: Karas
- rus.: Zolotoi karas
Caracuda <
bg.: Karakuda

2 Caras, caraşi, s.m. = Peşte de baltă din familia crapilor, de culoare

8. verde – cafenie sau gălbuie, cu capul scurt şi cu solzii mari (Carassius
vulgaris).
Nume populare:
23
 Nume străine:
- rus.: Karas
Caras < rus.: Karas

2 Carasul argintiu, caraşi …, s.m. = Specie intermediară între

9. caracudă şi peştele roşu chinezesc; este unul dintre peştii cei mai
cunoscuţi din apele ţării noastre. Are multe caracteristici
asemănătoare cu ale caracudei, iar forma corpului îl apropie de crap.
Se deosebeşte de acesta prin gura mică, cu buzele subţiri, lipsită de
mustăţi şi trupul lătăreţ. (Carassius auratus gibelio).
Nume populare: Argentină, Bogzar, Caracudă albă, Caras, Crapcaras,
Plătică, Plăticuţă.
Nume străine:
- engl.: Goldfish
- germ.: Sielberkarausche, Giebel
- pol.: Karas srebrzyaty
- rus.: Serebreanâi karas
Caras argintiu < rus.: Karas

3 Căluţul de mare, căluţi …, s.m. = Este un peştişor curios, de 10 –

0. 12 cm, prezent în tufele de iarbă de mare şi comparat adesea cu o
figură de şah colorată în brun roşcat pe o parte şi mai albicioasă pe
cealaltă. Are aceleaşi însuşiri caracteristice ca şi cameleonul: îşi
schimbă culoarea pielii şi îşi mişcă ochii independent unul de altul.
Serveşte ca element ornamental. (Hippocampus hippocampus).
Nume populare:
Nume străine:
- engl.: Sea – horse
- fr.: Hippocampe
- germ.: Seepferdchen
- rus.: Morskoi konëk

3 Cegă, cegi, s.f. = Peşte de apă dulce, întâlnit în bazinul Mării Negre
1. şi în Dunăre, cu botul lung şi ascuţit, având o serie de discuri osoase
pe spate şi pe laturi. (Acipenser ruthenus).
Nume populare: Ceciugă, Cigă, Nosfiţă, Nostiţă, Scigă.
Nume străine:
- bg.: Cigă
- fr.: Sterlet
- germ.: Sterlet
- rus.: Sterleadi
Cegă < din sb: Cĭga
3 Chefalul cu coadă lată, chefali …, s.m. = Este un musafir marin
2. migrator, foarte rar prezent în apele Mării Negre. Lungimea maximă
atinge 40 cm, exemplarele obişnuite fiind de 25 – 30 cm. Coloritul este
verde – brun pe spate, cenuşiu pe laturi, iar pe abdomen – argintiu.
Înrudit cu labanul, are forma capului mai lăţită, însă mai mică decât
acesta. (Mugil ramada).
Nume populare:
Nume străine:
Chefal < ngr.: Kefalos

24
3 Chetrarul, chetrari, s.m. = Peşte având corpul fusiform, pedunculul
3. caudal cilindric, capul mare şi mustăţile lungi. Coloritul corpului este
cenuşiu – brun, pe burtă albicios – gălbui. Este un peşte specific
bazinului dunărean, care se găseşte şi în râurile afluente Dunării.
(Gabia uranoscopus).
Nume populare: Cui, Morcoci, Peşte pestriţ, Petrişor, Petros, Petroşel.
Nume străine:
- ceh.: Rizek
- germ.: Steingressling
- it.: Gobione uranoscopo
- magh.: Felpilanto kullö
- rus.: Dlinousâi peskar

3 Chişcarul, chişcari, s.m. = Peşte răpitor, prezent şi în apele noastre

4. de munte cu fundul mâlos. Are corpul alungit, aproximativ
cilindric, ajungând până la 17 – 27 cm. Gura, aşezată anterior, în
formă de pâlnie, este înzestrată în interior cu numeroşi ţepi
cornoşi. Coloritul corpului este cenuşiu, cu luciu metalic, cu
abdomenul alburiu. (Endontomyzon danfordi).
Nume populare: Chicar, Chicalău, Chicar de smoală, Chiscan, Chişcar
chior, Chişcar cu cheoton, Chişcar vânăt, Hadină, Lampetra, Pişcar,
Sugaci, Şarpe chior.
Nume străine:
- bg.: Recina minoga
- ceh.: Mihule Karpatska
- engl.: Broock, Lamprey
- fr.: Lamproie
- germ.: Neunauge
- rus.: Recinaia minoga
Chişcar < Comp. rus.: Piškar

3 Cleanul, cleni, s.m. = Peşte de apă dulce din familia crapului, cu

5. corpul gros, cu botul rotunjit şi cu solzi mari, neregulaţi, argintii cu
nuanţe verzui. Este un peşte caracteristic regiunilor colinară şi de şes,
apelor Dunării, până în dreptul Hârşovei. (Leuciscus cephalus).
Nume populare: Clean vânăt, Clean alb, Foac, Oachiş, Porcul apelor,
Virezub, Virezug.
Nume străine:
- fr.: Cheraine, Meunier
- engl.: Chub
- germ.: Döbel
- pol.: Klen
- rus.: Golovl
Clean < Kljan

3 Cleanul dungat, cleni ..., s.m. = Numit popular şi „albişoară”, are

6. ca semn distinctiv o dungă cenuşiu – albăstruie, care se întinde de la
bot până la baza caudalei. Trăieşte, la noi, în zona lipanului. (Leuciscus
souffia agassizi).
Nume populare: Clean vărgat
Nume străine:
25
 Clean < bg.: Kljan

3 Cleanul mic, cleni ..., s.m. = Numit şi cleanul vânăt, se găseşte în

7. apropiere de zona lipanului, cu predominanţă în regiunea colinară a
râurilor. Se deosebeşte de clean prin faptul că are corpul mai turtit
lateral şi mai lunguieţ. (Leuciscus leuciscus).
Nume populare: Clean, Clean vânăt, Foac.
Nume străine:
- engl.: Dace
- fr.: Vandoise
- germ.: Haeshing, Hasel
- rus.: Eleţ
Clean < bg.: Kljan
3 Clupea, clupe, s.f. = Peşte dulcicol sau salmastrial de 8 – 13 cm,
8. prezent în bazinul hidrografic al Mării Negre. Are corpul puternic
comprimat lateral, cu linia abdomenului curbată şi cu zimţi şi este
acoperit cu solzi relativ mari. Botul este ascuţit, cu gura oblică în
sus şi cu dinţi rudimentari. Coloritul corpului este cenuşiu, cu o
nuanţă verzuie pe spate şi argintie pe laturi. (Clupeonella
cultiventris).
Nume populare: Scrumbioară mică, Scrumbie mică de neam,
Rizeafcă mică de neam, Tilcă.
Nume străine:

3 Cocoşelul de mare, cocoşei …, s.m. = Spre deosebire de speciile

9. înrudite, acesta este un peşte mai lung (12,5 cm), iar pe cap are o
excrescenţă în formă de creastă. Coloritul este verzui – închis pe
spate, iar pe laturi are dungi galbene, care alternează cu altele,
întunecate. Este mai puţin răspândit în Marea Neagră, unde populează
îndeosebi fundurile nisipoase. (Blennius pavo).
Nume populare:
Nume străine:
Cocoşel < bg., sb., ucr.: Kokoš (+ suf. diminutival „- el”)

4 Coliosul, colioşi, s.m. = Este un peşte foarte asemănător cu

0. scrumbia albastră (prezent la noi în Marea Neagră), deosebindu-se de
aceasta prin faptul că, în stadiul de adult, are vezică înotătoare.
Pigmentaţia nu diferă mult de cea a scrumbiei. Spatele este verzui –
albăstrui, cu dungi intermitente subţiri, care coboară pe laturile
corpului, ca la zebră, formând un desen reticular. (Scomber colias).
Nume populare:
Nume străine:
- fr.: Maquereau espagnol
- germ.: Mittelländische Makrele
- rus.: Laponskaia Skumbriia

4 Corbul de mare, corbii …, s.m. = Peşte marin de cârd, care, în mod

1. obişnuit, atinge 30 cm (extrem de rar 50 cm). Are corpul comprimat
lateral, linia spatelui arcuită, abdomenul rotunjit şi aproximativ drept.
Caracteristice la acest peşte sunt nările bine pronunţate, aşezate
înaintea ochilor. Coloritul general este cafeniu – închis, cu nuanţe mai
deschise pe burtă. Este rar în Marea Neagră. (Corvina umbra).
26
 Nume populare:
Nume străine:
- fr.: Corb noir, Corbeau de mer
- germ.: Rabenfish
- rus.: Temnâi gorbâl
Corbul < lat.: Corvus

4 Cordeaua, cordele, s.f. = Peşte de mare semănător cu ţiparul,

2. având aspectul unei panglici. Măsoară 30 de cm. Este acoperit de solzi
mici. Ochii şi gura sunt mari; înotătoarele ventrale au migrat sub
bărbie, având aspectul unor mustăţi. Corpul are culoarea roşiatică –
aurie. Se întâlneşte pe fundurile nisipoase ale Mării Negre, dar este
originară din Mediterană. (Ophidium barbatum).
Nume populare:
Nume străine:
- fr.: Donzelle commune
- germ.: Schlangenfisch
- rus.: Oşiben

4 Coregonul, coregoni, s.m. = Salmonid cu aspect general de

3. scrumbie. Capul este însă mic, iar gura lipsită de dinţi. Coloritul
general este argintiu. A fost adus din lacul Ciudskoe, de pe lângă
Leningrad. Se găseşte în Lacul Roşu şi în unele iazuri din Moldova de
nord. (Coregonus lavaretus maraenoides)
.
Nume populare:
Nume străine:
- fr.: Lavaret
- germ.: Maräne
- rus.: Sig
Coregon < fr. {i}; {s} gr. Kore – „pupilă”
+ goma „unghi”

4 Corosbina, corosbine, s.f. = Peşte de mare cu capul turtit în partea

4. superioară, cu botul scurt, cu aripioara dorsală foarte lungă şi alcătuită
din numeroase raze spinoase. Corpul este gros în partea anterioară,
îngustat şi comprimat lateral în cea posterioară, încât are o formă
asemănătoare cu a mormolocului de broască. Măsoară obişnuit 13,5 –
16 cm. Coloritul este verde sau cenuşiu – verzui, iar pe burtă - galben.
Pe spate şi pe laturi este pigmentat cu pete alb – spălăcite sau alb –
gălbui. (Blennius sanguinolentus).
Nume populare:
Nume străine:

4 Cosacul, cosaci, s.m. = Peşte de apă dulce din familia crapului, cu

5. corpul turtit lateral, cu solzi mari, negri – albăstrui pe spinare şi argintii
pe laturi. Face parte din ihtiofauna Dunării, a bălţilor dunărene şi
rareori, din cea a zonei inferioare a râurilor mari (Tisa, Mureş, Olt, Jiu,
Someş). (Abramis ballerus).
Nume populare: Coşac, Coşac nemeş, Coşac caraghios, Cosăcuţă,
Ţopa.
Nume străine:
27
 - germ.: Zope
- magh.: Lapos keszeg
- pol.: Rozpior
- rus.: Sineţ
Cosac < bg.: Kosak

4 Cosacul cu bot turtit, cosaci..., s.m. = Peşte din neamul plăticii, se

6. deosebeşte de aceasta prin faptul că are corpul ceva mai alungit şi
anala mult mai lungă. Are capul mic, botul gros şi rotunjit la vârf.
Trăieşte în Dunăre, uneori şi în Prut, Siret, Crişuri şi Timiş. (Abramis
sapa).
Nume populare:
Nume străine:
- germ.: Zobel
- rus.: Glazaci, Beloglazka
Cosac cu bot turtit < bg.: Kosak…

4 Crapul, crapi, s.m. = Peşte de apă dulce cu solzii mari, cu buza

7. groasă şi cu patru mustăţi pe falca superioară (Cyprinus carpio).
Nume populare: Bortan, Bortănică, Ciortocrap, Ciortan, Ciortănel,
Ciortănică, Ciortan lingurar, Ciuciulan, Ciuci, Ciuculete, Crap florean,
Crap de Dunăre, Crap ghebos, Crap săltăreţ, Seran.
Nume străine:
- engl.: Carp
- fr.: Carpe
- germ.: Karpfen
- rus.: Sazan (forma sălbatică)
Karp (forma cultivată)
Crap < bg., sb.: Krap

4 Crenilabrus griseus = Se deosebeşte de „Crenilabrus ocellatus” prin

8. faptul că are operculul acoperit în întregime cu solzi şi nu prezintă
acea pată neagră în partea posterioară a acestuia, specifică „fratelui”
său. Coloritul este, în general, brun – cenuşiu sau verzui, cu două benzi
brune de-a lungul corpului şi cu pete deschise pe flancuri. Ajunge la 16
cm lungime.
Nume populare:
Nume străine:

4 Crenilabrus ocellatus = Peşte marin de talie mică (abia atinge 10

9. cm); este prezent şi în regiunea sudică a Mării Negre. Are corpul
alungit şi puternic comprimat lateral. Botul este relativ ascuţit şi pe
fălci prevăzut cu dinţi dispuşi pe un singur rând. Coloritul corpului este
variabil: brun, măsliniu sau roşcat cu dungi sau pete închise.
Nume populare:
Nume străine:

5 Crenilabrus quinquemaculatus = Se aseamănă mult cu

0. „Crenilabrus griseus”, însă corpul este de o conformaţie mult mai
înaltă, iar pe preopercular, sub ochi, are 3 – 5 şiruri de solzi. Corpul
este cenuşiu – gălbui sau verzui, cu 3 – 5 benzi longitudinale întrerupte
din loc în loc. Creşte până la 16 cm lungime. Este rar în Marea Neagră.
28
 Nume populare:
Nume străine:

5 Crenilabrus tinca = Spre deosebire de celelalte specii de

1. „Crenilabrus”, aceasta are 3 – 5 şiruri de solzi pe preopercular, sub
ochi. În lungul corpului, care poate avea până la 30 cm, se află două
şiruri de pete mai închise. Este prezent şi el în regiunea sudică a Mării
Negre.
Nume populare:
Nume străine:

5 Ctenolabrus rupestris = Peşte marin, atingând lungimea de 15 cm,

2. aflat şi în Marea Neagră, unde cantonează între tufele de alge. Are
corpul alungit şi comprimat lateral. Botul este alungit cu gura
terminală şi înzestrată cu dinţi pe mai multe rânduri. Coloritul corpului
este cenuşiu – brun, cu reflexe roşii, având câte o pată neagră la baza
caudalei, dorsalei şi pectoralelor.
Nume populare:
Nume străine:

5 Deutex Dentex = Este un peşte marin care se întâlneşte mai rar în

3. Marea Neagră. El se caracterizează printr-o dentiţie foarte puternică,
având pe lângă dinţii obişnuiţi, de formă conică, patru dinţi foarte
puternici pe falca superioară şi alţi cinci pe cea inferioară. Solzii îi
acoperă întreg corpul, fiind situaţi şi pe cap. Coloritul general este
cenuşiu – albăstrui, cu pete negricioase pe spate.
Nume populare:
Nume străine:
- fr.: Denté
- germ.: Zahnbrassen

5 Dracul de mare, draci …, s.m. = Peşte marin sau salmastricol,

4. prezent şi pe fundul nisipos al Mării Negre. Are corpul alungit şi
comprimat lateral (lungime 30 – 40 cm). Ochii mari sunt dispuşi
înainte, gura aşezată oblic, sus. Pe opercule are un spin veninos.
Coloritul corpului este cenuşiu – roşcat, cu dungile oblice galben –
albăstrui şi abdomenul alb. (Trachinus draco).
Nume populare: Dragon.
Nume străine:
- bg.: Morski drakon
- engl.: Greater Weever
- fr.: Vive commune
- germ.: Petermänchen
- it.: Dragone
- rus.: Horskoi skorpion
Drac < lat.: „Draco, - onis” (şarpe, balaur)

5 Dunăriţa, dunăriţe, s.f. = Este un peşte asemănător cu câra,

5. atingând cel mult 9 – 10 cm, care îşi duce viaţa pe fundul nisipos şi
pietros al apelor. Pe fondul alb cu reflexe violete al corpului se aştern 6
– 7 pete de culoare închisă. Botul ei este mai mult bont decât ascuţit,
prevăzut cu mustăţi lungi.
29
 Nume populare: Dunarina
Nume străine:
- bg.: Dunavska stipok
5 Fiţa, fâţa (fiţe, fâţe), s.f. = Acest peşte este considerat soră bună
6. cu zvârluga, dar este mai mare puţin decât acesta, înotătoarele
pectorală şi ventrală sunt mult mai mici iar petele de pe laturi sunt
mult mai regulate. A fost identificat în Jiu şi în râul Nera. Regional, este
denumit „fâţă” orice peşte mic care înoată repede. (Cobitis elongata).
Nume populare:
Nume străine:
Fiţa < Postverbal al lui „fâţâi” (onomatopeic)

5 Fusarul, fusari, s.m. = După cum sugerează şi denumirea, acest

7. peşte are forma unui fus. Nu creşte mai mult de 15 – 17 cm, coloritul
corpului este galben – cafeniu, brăzdat de 4 – 5 benzi de culoare mai
închisă. Se întâlneşte la noi în Dunăre din amonte de Galaţi, mai rar în
Delta Dunării, dar şi în zona colinară a râurilor mari. (Aspro streber).
Nume populare: Fusar mare.
Nume străine:
- fr.: Apron vulgaire
- germ.: Streber
- rus.: Maîli ciop
Fusar < Din fus (lat. „fusus”) + suf. „-ar”

5 Galea, s.f. = Peşte marin (20 – 50 cm), înrudit cu mihalţul; ca şi

8. acesta, are o mustaţă sub falca inferioară, în afară de care mai are
două pe falca superioară. Corpul, acoperit cu solzi foarte mici, are
culoare galben – brună, iar abdomenul alb. (Gaidropsarus
mediterraneus).
Nume populare:
Nume străine:
- fr.: Loche de mer
- germ.: Dreibärtelige seequappe
- rus.: Marskoi nalim

5 Ghiborţul, ghiborţi, s.m. = Peşte răpitor de apă dulce, de culoare

9. verde – măslinie, cu corpul scurt şi cu aripile dorsale contopite,
terminate cu ghimpi. Aproape că nu există, la noi, râu are, până în
zona mrenei, să nu adăpostească şi ghiborţ. (Acerina cernua).
Nume populare: Ghigorţ, Bălos, Boandriş, Boandric, Chetricel,
Coastriş, Costriş, Costruş, Ghelc, Ghelciu, Ghibor, Ghindar, Ferezan,
Jorj, Moş, Moş de baltă, Firizar, Moş de Dunăre, Peşte ferez, Porculean,
Răspăr, Rasper, Resper, Sboriş, Vespe, Vespere, Zboraş, Zgarol, Iorş.
Nume străine:
- bg.: Ropeţ, Biban
- ceh.: Jezdik obečny
- engl.: Poppe, Ruff
- fr.: Gremille
- germ.: Kaulbarsch
- magh.: Vágo durbincs
- rus.: Erş

30
6 Ghidrinul, ghidrini, s.m. = Peşte vorace marin, migrator în ape
0. dulci, de 5 – 7 cm, prezent în bazinele hidrografice ale Mării Negre. Are
corpul fusiform, comprimat lateral şi acoperit cu plăci osoase (înguste
şi înalte). Se mai numeşte „peştele cu ţepi”, deoarece pe spate, în
locul primei aripioare dorsale, are doi ţepi ascuţiţi îndreptaţi spre cap;
un alt ţep sau spin, mai mic, este îndreptat spre coadă. (Gasterosteus
aculeatus).
Nume populare: Jorjic, Moş cu trei ghimpi, Peşte cu ghimpi.
Nume străine:
- engl.: Stickleback
- fr.: Epinoche
- germ.: Dreistahliger stichling
- rus.: Koliuşca

6 Gingirica, gingirici, s.f. = Mic peşte (8 – 12 cm) din bazinul Mării

1. Negre, având corpul comprimat lateral iar abdomenul cu o carenă bine
dezvoltată. Este răspândit în zonele îndulcite. În Dunăre urcă până la
Călăraşi, fiind întâlnit şi în Lacul Brateş, în bălţile din Insula Brăilei, în
iezerul Călăraşi. (Clupeonella delicatula delicatula).
Nume populare: Gingerică, Muscah, Tiulca.
Nume străine:
- bg.: Triţona
- grec.: Triţa
- rus.: Tiulka, Sardelika

6 Glăvoaca, glăvoace, s.f. = Peşte care poate ajunge la lungimea de

2. 15 – 18 cm, prezent în apele dulci sau uşor salmastre, mai ales în
lacurile litorale cu fund nisipos, câteodată în bălţile dunărene, rareori
în Dunăre sau în râuri. Are corpul relativ îngust şi alungit, botul ascuţit
şi (spre deosebire de ceilalţi guvizi) gura foarte mică. Corpul este
gălbui – cenuşiu – deschis, cu o serie de puncte şi pete brune mici.
(Gobius fluviatilis).
Nume populare:
Nume străine:
Glăvoaca < bg.: Glavok

6 Gobius syrman = Se aseamănă prin forma corpului şi prin colorit cu

3. „Gobius fluviatilis” dar, spre deosebire de acesta, are botul mai lat şi
obtuz, iar gura mult mai mare. Ajunge până la 18 cm lungime, trăieşte
exclusiv în apele salmastre, fiind cel mai frecvent guvid din Razelm.
Nume populare:
Nume străine:

6 Grindelul, grindei, s.m. = Numit şi „molan”, este un peşte mic,

4. asemănător cu ţiparul, de culoare verde – gălbuie, cu pete mari, negre.
Trăieşte în râurile noastre colinare şi de munte. (Nemachilus
barbalatus sau Cobitis barbatula).
Nume populare: Bârlugă, Brudă, Grindea, Grindeie, Grindeiuşcă, Fâţă
groasă, Meresneţea, Moină, Molană, Moleac, Molete, Morlancă,
Poplete, Poplac, Ticâitoare, Toată, Vârlugă neagră, Vârlan.
Nume străine:
- bg.: Tlástak
31
 - ceh.: Mrenka mramovana
- engl.: Loach
- fr.: Loche franche
- it.: Cobite barbatele
- magh.: Kovi csik
- pol.: Slizi
- rus.: Goleţ
Grindel < Sas.: . „grendel” (= germ.: Grundee)

6 Gupa, gupe, s.f. = Mic peşte de mare (prezent în mod izolat în Marea
5. Neagră), cu corpul de culoare cenuşiu – albăstruie, cu nuanţe argintii
pe pântece. Creşte până la lungimea de 30 cm. (Boops boops sau Box
boops).
Nume populare: Hupa.
Nume străine:
- fr.: Bogue
- germ.: Blöcker

6 Guppy = Peşte decorativ (de acvariu); femela ajunge la 5 cm lungime

6. iar masculul la cca 2,5 cm. Este originar din America de Sud.
Numele i-a fost dat în onoarea ihtiologului R.L. Guppy, care l-a
descoperit în apele Trinidad. (Lebistes reticulatus).

6 Gurami = Numele care indică mai multe specii de peşti de acvariu,

7. din familia Anabantoidea, ca de exemplu: Colisa, Trichogaster,
Osphronemus, Helostoma, Spharichthys, Trichopsis. De exemplu,
„Trichogaster trichopterus sumatranus” este de culoare cenuşiu –
argintie, cu două puncte pe corp şi pe coadă, având înotătoarele
(pectorale) transformate în două antene ce servesc la pipăit. Este
originar din India şi Sumatra.

6 Guvida neagră, guvide …, s.f. = Este o specie marină (rară în

8. Marea Neagră) care se aseamănă foarte mult cu „Gobius
melanostomus” dar, spre deosebire de acesta, are ochii mari, apropiaţi
şi bulbucaţi. Îi lipseşte pata neagă de la baza primei înotătoare dorsale
ale cărei radii sunt foarte lungi. Lungimea atinge 12 – 14 cm.
Nume populare:
Nume străine:
Guvida < ngr.: Guvidi

6 Guvidie de baltă, guvidii …, s.f. = Peşte care trăieşte în bălţi, pe

9. fundul mâlos sau argilos, fiind cel mai frecvent guvid din bălţile
Dunării. Are corpul relativ scund, mai mult sau mai puţin turtit dorso –
ventral, fiind mai gros decât înalt. Gura este mare iar ochii mici, situaţi
pe partea dorsală a capului, privesc în sus. Lungimea până la care
ajunge: 12 – 18 cm, rar 22 cm. Este cenuşie pe spinare şi în cea mai
mare parte a laturilor, cu pete şi marmoraţii negre sau cafenii formând
o reţea. (Gobius kessleri).
Nume populare: Guvidul de baltă, Guvidie de Brateş, Glăvoace,
Gnialci, Băicioc, Ciobănaş, Mialc, Mitrocan, Umflătură.
Nume străine:
- bg.: Karamfil
32
 - pol.: Babica potokowa
- rus.: Bâciok golovaci
Guvidie < ngr.: Guvidi

7 Guvidie mică, guvidii …, s.f. = Peşte mic, de 7 cm, rar 10 cm, este
0. indiferent faţă de salinitatea apei, aşa încât se întâlneşte în apele dulci
(bălţi, heleşteie, pâraie mâloase). Are corpul şi capul comprimate
lateral iar gura mare, aproape orizontală. Elemente caracteristice sunt
nările, prelungite sub forma unui tub, care atârnă deasupra fălcii
superioare. Culoarea corpului este brună – cenuşie sau galbenă,
străbătută de cinci benzi transversale evidente. (Proterorhinus
marmoratus).
Nume populare:
Nume străine:
Guvidie < ngr.: Guvidi

7 Guvidul de iarbă, guvizi …, s.m. = Spre deosebire de ceilalţi guvizi,

1. acesta are corpul şi capul mult mai comprimat lateral. Ochii sunt
relativ mici şi distanţaţi. Coloritul general este brun sau cenuşiu –
măsliniu, peste care se suprapune o reţea de benzi neregulate.
Lungimea la care ajunge este de 25 – 28 cm. Este prezent la noi în
câmpurile cu vegetaţie bogată de pe fundul Mării Negre. (Gobius
ophiocephalus).
Nume populare: Guvid de tufe
Nume străine:
- bg.: Stronghil popce
- rus.: Bâciok travianik
Guvid < ngr.: Guvidi

7 Guvidul de mare, guvizi …, s.m. = Peşte care poate fi aflat pe

2. fundul pietros al mării, în vecinătata ţărmului. Are capul turtit dorso –
ventral, mai lat decât înalt, cu buza superioară groasă şi lăţită lateral.
Coloritul corpului este variabil: predomină culoarea gălbuie întunecată,
corpul fiind presărat cu pete brune şi negricioase, dispuse neregulat.
Creşte până la lungimea de 20 – 25 cm. Se întâlneşte rar în Marea
Neagră. (Gobius cephalàrges).
Nume populare: Guvid, Guvidie, Murzac, Lijaboc.
Nume străine:
- bg.: Goleamoglava popce, Lihnus
- rus.: Bâcioc drãijik
- tc.: Kaya balâc
Guvid < ngr..: Guvidi

7 Guvidul de nisip, guvizi, s.m. = Este un peşte de talie mică (5 – 6

3. cm) care trăieşte în mare (şi în Marea Neagră) şi în lacurile litorale
salmastre sau dulci, pe funduri nisipoase cu apă puţin adâncă. Are
corpul alungit, fusiform şi pedunculul caudal lung şi îngust. Are gura
mică şi buzele subţiri. Coloritul corpului este galben – cenuşiu,
asemănător nisipului şi presărat cu puncte negricioase.
(Pomatoschistus microps).
Nume populare: Guvidul tărcat.
33
 Nume străine:
- bg.: Dalace
- germ.: Strandküling
- tc.: Kükükkaya balâc
Guvid < ngr.: Guvidi

7 Hamsia, hamsii, s.f. = Mic peşte marin (8 – 12 cm), caracterizat prin

4. gura lui mare, prevăzută cu dinţi mărunţi. (Engraulis engrasicholus
ponticus Engrasicholus).
Nume populare: Amsi, Amzie, Anceaus, Hamsi, Hamsie.
Nume străine:
- bg.: Hamsia
- engl.: Anchovy
- fr.: Anchois
- germ.: Sardele, Anschovis
- rus.: Anceous, Hamsa
Hamsia < ngr.: Hampsi

7 Hanusul, hanuşi, s.m. = Este cel mai mare guvid din apele noastre,
5. atingând lungimea de 30 – 35 cm. Trăieşte pe fundul pietros al Mării
Negre, la adâncimi mai mari decât ceilalţi guvizi. Are corpul cilindric,
pedunculul caudal lung iar corpul mare, gros, puternic, turtit dorso –
ventral. Ochii sunt mari, apropiaţi, situaţi în partea superioară a
capului. Hanusul este galben – închis sau brun pe spate şi pe laturi,
stropit cu pete neregulate de culoare închisă. Pe laturi se disting 2 – 6
dungi transversale, cafenii sau negre. (Gobius batrachocephalus).
Nume populare: Hanos
Nume străine:
- bg.: Popce
- gr.: Hanus
- rus.: Bâciok knut
-
7 Hypophthalmichthys molitrix (Cuvier et Valenciennes) = Peşte cu
6. capul mare, neacoperit de solzi, cu ochii aşezaţi jos, sub nivelul gurii,
cu gura mică şi buze subţiri. Se deosebeşte de celălalt peşte chinezesc
– Ctenopharyngodon idella – prin corpul acoperit cu solzi mici şi linia
laterală curbată în jos. A fost adus din China în 1960 şi creşte în lacuri,
iazuri şi heleşteie.
Nume populare:
Nume străine:
7 Ilar, ilari, s.m. = Numit şi „chefalul auriu”, este un peşte cu corpul
7. lat, acoperit cu solzi începând de la nările posterioare. Poate ajunge la
50 cm. Denumirea de „chefal auriu” este dată de faptul că, prinsă ca o
mică mărgea, are o pată aurie pe opercul. Este bine reprezentat în
Marea Neagră. Primăvara pătrunde în lacurile Mangalia, Siutghiol,
Tatlagiac şi Razelm. (Mugil auratus).
Nume populare: Vastranos, Singhil.
Nume străine:
- engl.: Longfinnes grey mullet
- fr.: Muge doré
- germ.: Goldmeeraesche
- rus.: Singhil, Kefal
34
7 Labanul, labani, s.m. = Este un peşte asemănător cu cleanul, dar
8. mai mare decât acesta, mai gros, având capul mai turtit, iar
aripioarele perechi apropiate unele de altele, lângă cap. Este cel mai
mare (ajunge la 62 cm) şi mai valoros chefal din Marea Neagră.
Pătrunde şi în Delta Dunării şi în lacurile litorale. (Mugil chephalus).
Nume populare: Labaz, Labar, Pacios, Balaban, Chefal cu capul
mare, Chefal mare.
Nume străine:
- bg.: Kefal
- engl.: Grey mullet
- fr.: Mulet cabot
- germ.: Meeraesche
- gr.: Chefalopulos
- it.: Cefalo – mugine
- pol.: Cefal
- rus.: Laban
Laban < rus.: Laban

7 Labrus virides prasostictes = Peşte marin, care ajunge la 40 cm,

9. din zona litorală a Mării Negre, unde este fund pietros. Are corpul
puţin alungit, capul comprimat lateral, botul alungit şi cu buze
groase, iar pe fălci dinţi dispuşi pe un singur rând. Coloritul
corpului este verde, cu pete albastre. Pe abdomen are un desen
reticular brun. Se poate folosi în acvarii mari (de regulă publice).

8 Lavracul, lavraci, s.m. = Peşte marin răpitor prezent mai rar în

0. Marea Neagră. Seamănă cu şalăul şi cu bibanul. Lungimea sa ajunge la
1 m, astfel că prada nu-i scapă uşor, fapt ce justifică numele pe care îl
mai poartă, de „lup de mare”. Coloritul corpului este, în general,
cenuşiu – plumburiu, laturile cenuşii – argintii iar abdomenul alb –
argintiu. (Morone labrax).
Nume populare:
Nume străine:
- engl.: See bass
- fr.: Bar
- germ.: Seebarsch, Wolfbarsch
- rus.: Lavrake
Lavrac < ngr.: Lavrak

8 Limba de mare, limbi …, s.f. = Denumirea aceasta este dată de mai

1. multe popoare şi sugerează forma peştelui acestuia marin, atingând
maximum 30 cm şi considerat cel mai mic peşte asimetric din apele
noastre. Corpul are o formă lăţită, este acoperit cu solzi mai aspri pe
partea dorsală, mai mărunţi pe cealaltă parte, dar nu prezintă butoni
osoşi. Faţa dorsală este cenuşiu – cafenie iar cealaltă – albă. La acest
peşte se întâlneşte frecvent fenomenul de mimetism, culoarea
corpului schimbându-se uşor după culoarea fundului de apă. (Solea
nasuta).
Nume populare: Soricuţ de mare.
Nume străine:
35
 - bg.: Morski ezik
- engl.: Sole
- fr.: Sole
- germ.: Seezunge
- gr.: Glossa
- it.: Soglida
- magh.: Sola
- rus.: Morskoi iazâk
Limba < lat.: Lingua

8 Linul, lini, s.m. = Peşte de apă dulce stătătoare, cu solzi mici, cu un

2. corp relativ înalt, scurt, cu buzele groase, prevăzute cu două mustăţi
mici. De cele mai multe ori spinarea este de un verde – închis, iar
părţile laterale de un verde – brun. Se întâlnesc adesea linii de culoare
aurie sau chiar negre. Este peştele bălţilor şi al râurilor de şes. (Tinca
tinca sau Tinca vulgaris).
Nume populare: Porc de baltă.
Nume străine:
- bg.: Lin
- ceh.: Lin obecný
- engl.: Tench
- fr.: Tanche
- germ.: Schleie
- pol.: Lin
- rus.: Lin
Lin < bg.: Lin

8 Lipanul, lipani, s.m. = Peşte de apă dulce de munte, cu capul mic şi

3. cu corpul lunguieţ. În ţara noastră, populează apele de munte în zona
lor inferioară, denumită şi „zona lipanului”. (Thymallus thymallus).
Nume populare: Arămiu, Cimbrişor, Lipean.
Nume străine:
- ceh.: Lipan podhorni
- engl.: Grayling
- fr.: Ombre commune
- germ.: Aesche
- pol.: Lipien
- rus.: Harius
Lipan < sb.: Lipan, lipen

8 Lostriţa, lostriţe, s.f. = Peşte răpitor, asemănător cu păstrăvul (arie

4. de răspândire: bazinul Dunării, Bistriţa, Dorna, Vişeu, Tisa). (Hucho
hucho).
Nume populare: Lostocă, Lostiţă, Lostucă, Puică.
Nume străine:
- germ.: Hushen, Lachsforelle, Donaulachs
- rus.: Dunaiskii losos
Lostriţa < comp. ucr., rus.: Losoi

8 Lufarul, lufari, s.m. = Unul dintre cei mai lacomi şi mai de temut
5. peşti marini răpitori, trăieşte, la noi, în zona litorală a Mării Negre.
Atinge dimensiuni de 30 – 50 cm (rar 1 – 1,10 m) şi are corpul alungit,
36
 comprimat lateral, acoperit cu solzi mici, aspri; gura mare, oblică, este
prevăzută cu o dentiţie puternică. Coloritul corpului este cenuşiu, cu o
nuanţă albăstruie pe spate şi argintie pe laturi şi pe abdomen.
(Pomatomus saltatrix).
Nume populare:
Nume străine:
- bg.: Lefer
- engl.: Bluefish
- fr.: Tassergal
- germ.: Bleufisch
- it.: Ballerino, Pesce Seno
- magh.: Verengzo makrahal
- pol.: Lufar
- rus.: Lufar

8 Mezitul, meziţi, s.m. = Numit şi „Bacaliar”, este un reprezentant al

6. peştilor din apele reci. Poate creşte până la 50 cm, exemplarele
obişnuite fiind de 20 cm. Aripioara dorsală este formată din trei
segmente distinct delimitate iar cea anală din două segmente. Un
semn de recunoaştere este mustaţa de sub falca inferioară. Are o
pigmentaţie brun – albăstruie sau galben – cenuşie, partea ventrală
este albicioasă. Este unui dintre peştii tipici Mării Negre. (Odontogadus
merlangus euxinus).
Nume populare:
Nume străine:
- fr.: Merlan
- germ.: Wissling
- rus.: Picşa cernomorskoe

8 Mihalţul, mihalţi, s.m. = Peşte de râu cu capul mare şi turtit, cu

7. corpul acoperit de solzi mărunţi de culoare galben – verzuie. Mihalţul
se pescuieşte în Dunăre şi în afluenţii mai mari ai acesteia, pe care
urcă până în regiunea de munte, preferând apele reci. În râurile
colinare şi de munte se întâlneşte mai rar. (Lota lota sau Lota
vulgaris).
Nume populare: Măntuş, Mălin, Mămuleţ, Mămulete, Mănuleţ, Mialţ,
Midhai, Midhoc, Mihalciu, Midhoalcă, Nihalţ, Nântuş, Niorţ, Sul, Smalţ.
Nume străine:
- bg.: Mihalţanalin
- ceh.: Mnik jednovousy
- engl.: Burbot
- fr.: Lotte
- germ.: Rutte, Quappe
- rus.: Nalim
Mihalţ < comp. magh.: Menyhal

8 Milacopul, milacopi, s.m. = Peşte de mare (rar întâlnit în faţa

8. litoralului românesc) cu corpul turtit, acoperit cu solzi destul de mari.
Lungimea la care ajunge este, în medie, de 65 cm. În coloritul corpului
predomină nuanţa cenuşiu – albăstruie pe spate şi galben – cafeniu pe
latură. (Sciaena cirossu sau Umbrina cirrhosa).
Nume populare:
37
 Nume străine:
- fr.: Ombrine
- germ.: Gemeiner Umbeerfisch, Bartumber
- rus.: Svetlâi gorbâl, Melakopiia

8 Moaca de nămol, moace …, s.f. = Guvid cu botul gros, trunchiat,

9. gura mică, oblică şi ochii mari, bulbucaţi, care privesc în sus, acest
peşte este o specie pur dulcicolă, aflându-şi locul în bălţile Dunării, în
lacurile litorale, heleşteie, iazuri şi râuri nămoloase. Corpul este
cenuşiu – deschis, cu benzi întunecate, oblice. Lungimea atinge 10 –
14 cm. (Gobius gymnotrachelus).
Nume populare: Moace, Mocănaş, Bâicioc, Zgâvoc, Zglăvoacă.
Nume străine:

9 Moli negru = Peşte de acvariu, de 6 – 9 cm, originar din America

0. Centrală sau America de Nord. Are corpul ovalar, îndesat (partea
anterioară mai îngroşată). Capul este uşor comprimat dorso –
ventral şi are gura aşezată sus. Are 7 – 11 radii pe dorsală.
Coloritul corpului este negru, cu sau fără pete albe ori verzui.
(Molliensia sphenos).

9 Morunul, moruni, s.m. = Peşte mare din familia nisetrului care

1. trăieşte în Marea Neagră şi în Dunăre (la vărsarea ei), vânat pentru
carnea şi icrele lui (numite icre negre sau caviar). (Huso huso) [var.:
morón, s.m.]
Nume populare: Belugă, Icrane, Turpac.
Nume străine:
- bg.: Moruna
- fr.: Huiron
- germ.: Hausen
- magh.: Viza
- rus.: Beluga
Morun < Bg.: Moruna

9 Morunaşul, morunaşi, s.m. = Peşte din familia crapului, de culoare

2. cenuşiu – albăstruie, cu botul puţin alungit. (Vimba vimba). [var.:
moronaş, s.m.]
Nume populare:
Nume străine:
- engl.: Vimba – bream
- germ.: Zaehrte
- rus.: Ribeţ, Sârt
Morunaş < comp. bg., sb.: Moruna (+ suf. diminutivul „- aş”)

9 Mreana, mrene, s.f. = Peşte de râu cu solzi de culoare verde –

3. cenuşie pe spate şi alburie pe burtă, care poate ajunge până la o
lungime de 30 – 80 cm. Cunoscut ca un abil înotător, îşi află sălaş în
Dunăre şi în afluenţii mai mari ai acesteia, urcând până în regiunea de
munte. (Barbus barbus sau Barbus fluviatilis).
Nume populare: Breană, Imreană, Mereană, Mireană, Mreană de
Dâmboviţa, Umreană, Umbreană.
Nume străine:
38
 - bg.: Ricina mreana
- engl.: Barbel
- fr.: Barbeau
- germ.: Barbe
- it.: Barbolo
- magh.: Rozsás
- pol.: Brzana
- rus.: Usaci, Marena
Mreana < bg., sb.: Mrena

9 Mreana vânătă, mrene..., s.f. = Numită adesea şi „moioaga”, este

4. denumită astfel pentru că are o culoare vânătă pe spinare, cu pete
mari, închise, ce se unesc între ele. Abdomenul este alb – gălbui.
Corpul ei este mai cilindric decât al mrenei obişnuite, fiind acoperit cu
solzi mai mici şi cu mucus abundent. Trăieşte în râurile colinare sau de
munte (Barbus meridionalis petenyi).
Nume populare:
Nume străine:
- fr.: Barbeau truité
- germ.: Semling
- rus.: Balkanskii usaci
Mreana vânătă < bg., sb.: Mrena

9 Nisetrul, nisetri, s.m. = Peşte mare din Marea Neagră, cu botul lat,
5. cu plăci osoase pe spinare şi pe laturile corpului, preţuit pentru carnea
şi icrele lui. (Acipenser gülden - staedtii).
Nume populare: Osetior, Osetrin.
Nume străine:
- bg.: Nesetăr, Esetăr, Esetra
- engl.: Black Sea sturgeon
- fr.: Esturgeon
- germ.: Waxdick
- rus.: Ruskii osëtr
Nisetru < bg.: Nesetăr, Esetăr, Esetra

9 Nisipariţa, nisipariţe, s.f. = Peşte care trăieşte mai mult ascuns pe

6. fundul nisipos al apelor de munte, în porţiunea lor mijlocie şi inferioară.
Nu se găseşte în Dunăre. Talia este cuprinsă între 6 – 12 cm; corpul,
acoperit de solzi mărunţi, ovali sau rotunzi, este cilindric, iar coloritul
galben – spălăcit. Trăieşte numai în Oltenia,
vestul Munteniei şi sudul Ardealului. (Cobitis romanica sau Cobitis
caspia romanica).
Nume populare: Cârnoasă, Crâmpiţă, Fâsă, Năsăpariţă, Năsăpar,
Nisipar, Nisiperniţă, Vârlugă cârnoasă.
Nume străine: nu se cunosc, fiind un peşte autohton, descris pentru
prima dată de biologul român Mihai Băcescu
Nisipariţa < bg.: Nasip, sb.: Nasap (nasip) + suf. subst. „- iţă”

9 Obleţ, oble
7. ţi, s.m. = Peşte mic de culoare alb – argintie, care trăieşte în apele
dulci. (Alburnus lucidus, Alburnus alburnus), [var.: obléte, s.m] .
Nume populare: Obleţ, Obleţ de Dunăre, Bobleţ, Oblete, Albete,
39
 Albeţ, Albişor, Albuşel, Albuleţ, Behliţă, Belniţă, Boblete, Chişoaie,
Fugar, Oclete, Oclei, Sabiţă, Soreană, Soreancă, Soreat, Surean, Suică,
Sveia, Tâclan, Tugă, Gheţar.
Nume străine:
- engl.: Bleak
- fr.: Ablette
- germ.: Ucklei, Laube
- rus.: Ukleia, Ukleika
Obleţ < din „oblu” (v.sl. oblŭ „rotund”) + suf. „-eţ”

9 Obleţul mare, obleţi ..., s.m. = Peşte mai mare decât obleţul
8. obişnuit (ajunge la 40 cm); culoarea corpului este verde – închis, iar
laturile argintii. Trăieşte în mare, în faţa gurilor Dunării şi în Dunăre,
fiind un peşte migrator. (Chalcalburnus chalcoides danubicus)
.
Nume populare: Obleţ mare, Obleţ de mare, Tuşcov, Obleţ de Dunăre.
Nume străine:
- rus.: Şemaia
Obleţ < din „oblu” (v.sl. oblŭ „rotund”) + suf. „-eţ”

9 Ostreinosul, ostreinoşi, s.m. = Peşte teleostean marin (de 20 – 30

9. cm lungime), înrudit cu labanul, care trăieşte în Marea Neagră. După
cum arată şi denumirea lui rusească, are botul ascuţit şi acoperit de
solzi până la orificiile nazale anterioare. (Mugil salieus).
Nume populare: Ostrainos, Chefal mic.
Nume străine:
- bg.: Ilaria
- engl.: Grey mullet
- fr.: Muge sauteur
- germ.: Spriagmeerraesche
- magh.: Szökdosö tengeri pái
- rus.: Ostronos, Ciulara
Ostreinos < ngr.: Ostreinos

1 Pălămida, pălămide, s.f. = Peşte răpitor, prezent în Marea Neagră,

0 având corpul alungit, zvelt la exemplarele tinere şi gros – fusiform la
0. exemplarele adulte. Se recunoaşte şi după botul alungit şi ascuţit,
precum şi după numeroşi dinţi puternici. Culoarea este albăstrui –
închis şi se mai disting 8 – 9 linii întunecate, dispuse oblic. Lungimea
atinge maximum 85 cm. (Sarda sarda).
Nume populare: Pălămida mică, Pălămida mare, Ţigănuşa, Lacherdă,
Toric, Balamud.
Nume străine:
- bg.: Palamud, Taruk, Tiganka
- engl.: Pilamido, Short – finned tuny
- fr.: Pélamide commune
- germ.: Pelamide, Unechter Borite
- gr.: Palamida
- it.: Palamita sarda
- pol.: Pelamida
Pălămida < ngr.: Palamida

40
1 Pălămida de baltă, pălămide …, s.f. = Numit şi „osar”, este un
0 peşte mic, cu corpul acoperit cu plăci osoase şi cu spini. La noi,
1. trăieşte în Dunăre, în bălţile dunărene, în Prut, Siret, Buzău, Ialomiţa şi
în bălţile interioare. (Pungitius platygaster).
Nume populare: Pălămidă sălbatică, Peşte ţigănesc, Moş, Pietroşel,
Ghelmeş, Ghelciu, Sborş.
Nume străine:
- engl.: Stickleback
- fr.: Epinochette
- germ.: Kleiner Stichling
- magh.: Lojoshaso Pikó
- rus.: Deveatiglaia koliuşka
Pălămida < ngr.: Palamida...

1 Păstrăvul american sau păstrăvul curcubeu, păstrăvi ..., s.m. =

0 Este un peşte care diferă prin colorit de păstrăvul de munte: pe spate
2. este albăstrui – violet, laturile au irizaţii argintii, iar burta are o culoare
albicioasă. Linia laterală este umbrită de o bandă roz – sidefie, care dă
impresia curcubeului. Este un peşte de crescătorie, rar se găseşte în
apele de munte învecinate crescătoriilor. (Salmo irideus shasta).
Nume populare: Păstrăv american, Păstrăv curcubeu.
Nume străine:
- engl.: Rainbow trout
- fr.: Truite arc-en-ciel
- germ.: Regenbogenforelle
- rus.: Radujnaia forel
Păstrăv american < Bg.: Pestărwa; Sb.: Pastrawa

1 Păstrăvul de lac, păstrăvi …, s.m. = Peşte răpitor, dulcicol, din

0 apele stătătoare reci. Are corpul alungit, uşor comprimat lateral şi
3. acoperit cu solzi relativ mari. Botul este obtuz, cu gura largă,
prevăzută cu dinţi. Coloritul corpului este argintiu (cu o nuanţă
verzuie pe spate) şi cu pete negre rotunde, dreptunghiulare sau în
forma literei X. (Salmo trutta lacustris).
Nume populare:
Nume străine:
- ceh.: Pstruh jezerni
- engl.: Lake trout
- fr.: Truitte de lac
- germ.: Seeforelle
- it.: Carpione
- rus.: Ozernaia Forel
Păstrăv < bg.: Pestărva; sb.: Pastrva

1 Păstrăvul de mare, păstrăvi ..., s.m. = Numit şi „lavrac”, este cel

0 mai mare salmonid din apele noastre. Este strămoşul păstrăvului de
4. munte, care s-a adaptat la viaţa râurilor montane, de unde coboară
foarte rar spre şes şi, mult mai rar, în mare. Forma corpului,
conformaţia capului şi a dinţilor păstrăvului de mare sunt
asemănătoare cu cele ale păstrăvului de munte, însă coloritul (negru –
albăstrui pe spate, argintiu pe laturi şi abdomen, cu pete negre, în
formă de x, pe corp şi printre ele puncte portocalii sau pete galben –
41
 verzui), diferă mult. (Salmo trutta labrax).
Nume populare: Lavrak, Lavrak roşu, Somonul Mării Negre.
Nume străine:
- fr.: Truite de mer
- germ.: Meerforelle
- rus.: Cernomorskii losos
Păstrăv de mare < bg.: Pestărwa; Sb.: Pastrawa

1 Păstrăvul de munte, păstrăvi ..., s.m. = Peşte cu trupul zvelt,

0 musculos, plin de vioiciune şi supleţe, bogat colorat (verde – închis pe
5. spate, gălbui pe margini, cu burta alb – argintie şi capul stropit cu pete
roşiatice - negre). Trăieşte la noi în râurile şi pâraiele de munte şi în
câteva lacuri: Lacul Roşu, Bâlea, Gâlcescu, Bucura. (Salmo trutta
fario).
Nume populare: Păstru, Păstrăv de izvor, Păstrăv de vale, Păstrăv de
piatră, Pătatul, Păstran.
Nume străine:
- engl.: Brown trout
- fr.: Truite commune
- germ.: Bachforelle
- rus.: Rucievaia forel
Păstrăv de munte < bg.: Pestărwa; Sb.: Pastrawa
1 Păstrăvul fântânel, păstrăvi ..., s.m. = Peşte considerat unul
0 dintre cei mai frumoşi din ţara noastră (încă prezent în câteva pâraie
6. afluente Mureşului, Someşului Rece şi în Lacul Ochiul Beiului); pe
fondul cenuşiu – verzui se află, ca o fină pigmentaţie, mici puncte
portocalii – roşiatice sau de un roşu puternic, încercuite cu albastru.
Ajung la 20 – 25 cm. (Salvenius fontinalis).
Nume populare:
Nume străine:
- engl.: Brook trout
- fr.: Saumon de fontaine, Omble de fontaine
- germ.: Amerikanische Bachsaibling
- rus.: Goleţ
Păstrăv < bg.: Pestărwa; Sb.: Pastrawa
1 Păstruga, păstrugi, s.f. = Peşte de Dunăre şi de mare, înrudit cu
0 cega, cu corpul lung şi subţire, cu pielea pestriţă pe spate şi gălbuie pe
7. pântece, cu botul în formă de spadă. (Acipenser stellatus Pall). [var.:
păstrungă, s.f.].
Nume populare: Chistrugă, Răstrugă, Severingă, Sevringă.
Nume străine:
- engl.: Stor sturgeon
- fr.: Esturgeon
- germ.: Scherg
- rus.: Sevringa
Păstruga < sb.: Pastruga

1 Peştele - doctor = Peşte decorativ (de acvariu), prezentând pe

0 ambele flancuri şi la baza cozii câte un spin foarte bine ascuţit, ca
8. un bisturiu, cu înotătoarele anale şi dorsale foarte bine
dezvoltate, ajungând până la 20 cm. Este răspândit în Oceanul
Indian şi Oceanul Pacific. (Zebrasoma veliferum).
42
1 Peştele – flamură = Peşte decorativ (de acvariu) este, prin originea
0 sa, un peşte de cârd din Marea Roşie, având flamura cea mai
9. lungă şi atingând, la maturitate 25 cm. (Heniochus acuminatus).

1 Peştele - fluture = Peşte decorativ (de acvariu), numit astfel pentru

1 că, în afară de cei doi ochi, mai are pe flancuri, în apropierea
0. cozii, câte o pată care simulează ochii. Ochii adevăraţi sunt
camuflaţi de câte o dungă neagră. La maturitate atinge cca. 20
cm, fiind frecvent în Oceanul Atlantic, în apropierea coastelor
Floridei (Chaetodon capistratus).

1 Peştele - pensă = Peşte decorativ (de acvariu); prezintă botul lung şi

1 subţire, asemănător unei pense anatomice, cu care izbuteşte să-şi
1. scoată hrana din crăpăturile coralilor, fiind foarte răspândit în
apele Oceanului Indian şi Oceanului Pacific. (Chelmon rostratus).

1 Peştele bijutier = Peşte decorativ (de acvariu) care la tinereţe

1 prezintă pete şi culori vii, deosebindu-se de peştele matur, ale
2. cărui culori se estompează, încât creează impresia că sunt două
specii. (Ceris angulata).

1 Peştele cavaler = Peşte decorativ (de acvariu), viu colorat, cu trei

1 dungi transversale maronii, atingând la maturitate 50 cm şi având
3. o formă elegantă. Este originar din Marea Caraibilor. (Equetes
lanceolatus).

1 Peştele cu căpăstru = Acest peşte decorativ (de acvariu) seamănă

1 cu Peştele cu flamură, dar prezintă al treilea spin al înotătoarei
4. dorsale, mult mai lung, asemănător unui fir. Trăieşte printre
coralii din Oceanul Indian şi Oceanul Pacific. Atinge la maturitate
25 cm lungime. (Zanclus cornutus).

1 Peştele cu spadă, peşti …, s.m. = Peşte marin răpitor, de 2 – 5 m,

1 rar în Marea Neagră. Are corpul lipsit de solzi, alungit, aproximativ
5. fusiform, cu pedunculul caudal îngust şi prevăzut median cu o carenă.
Falca de sus este prelungită cu o spadă puternică şi tăioasă. Coloritul
corpului este albastru – brun pe spate şi alburiu pe abdomen. Curajos
şi vorace, atacă morunul, delfinul etc. (Xyphias gladius).
Nume populare:
Nume străine:
- fr.: Espadon épée
- germ.: Schwertfisch
- rus.: Meci râba
-
1 Peştele împăratului = Peşte de acvariu, cunoscut şi sub numele de
1 Inelul împăratului. Îşi schimbă culoarea de mai multe ori în timpul
6. creşterii, atingând lungimea de 40 cm; este originar din Oceanul
Indian şi Oceanul Pacific. (Pomachanthus imperator).

43
1 Peştele luptător = Peşte decorativ (de acvariu) de 6 cm, din apele
1 cu temperaturi de 28 – 300 C din Thailanda, sudul Chinei şi
7. Arhipeleagul Malaez. Este un peşte bătăuş, dulciol, având corpul
alungit şi aproximativ cilindric. Înotătoarele sunt neperechi
(dorsala este ceva mai scundă). Coloritul corpului este variabil, cu
luciu metalic roşu, albastru, verzui sau alb. (Betta splendes).

1 Peştele Picasso = Peşte decorativ (de acvariu) divers colorat, de la

1 galben la verde, roz şi maro, cu ochii roşii, ce se deplasează
8. foarte lent printre corali. Este originar din zona tropicală a
Oceanului Atlantic. (Balistes aculeatus).

1 Peştele roşu ca focul = Peşte decorativ (de acvariu), având corpul

1 acoperit cu spini veninoşi, de culoare roşie ca focul şi cu multe
9. pete bleu. Atinge o lungime de aproximativ 30 cm. Trăieşte în
apele Oceanului Indian şi Oceanului Pacific; ceilalţi peşti se feresc
de el. (Pterois volitans).

1 Pietrarul, pietrari, s.m. = Comparabil cu fusarul, creşte ceva mai

2 mare (15 – 20 cm, existând şi exemplare excepţionale, de 50 cm). Are
0. gura de forma unei potcoave iar cele două aripioare dorsale mai
apropiate una de alta decât fusarul. Se deosebeşte de fusar şi prin
solzii mai mărunţi, ca şi prin coloritul brun – gălbui pe spate, cu 5 – 6
benzi mai închise pe laturi şi cenuşiu – albicios pe abdomen. (Aspro
zingel).
Nume populare: Petrar, Chetrar, Fus, Peşte cu două nume, Peşte de
piatră, Rip, Zmug pestriţ.
Nume străine:
- bg.: Goleamă vretenarka
- fr.: Apron
- ceh.: Drsek vétsi
- germ.: Zingel
- it.: Asprone
- magh.: Német buco
- pol.: Czop czarny
- rus.: Clop
Pietrar < Din „piatră” (lat. petra) + suf. „- ar”

1 Pisica de mare, pisici ..., s.f. = Peşte de formă rombică, având

2 pielea lipsită de solzi, netedă, de culoare cenuşie – neagră sau verzui –
1. măslinie pe spate, iar pe burtă albicioasă. În Marea Neagră se
pescuiesc puţine exemplare. (Tryggon pastinaca – L.)
Nume populare:
Nume străine:
- engl.: Sting Ray
- fr.: Pasténaquée
- germ.: Stachelroche
- rus.: Morskoi kot

1 Plati = Peşte decorativ (de acvariu) – este asemănător celor din

2 familia Crapului având corpul colorat în roşu – portocaliu iar
2. înotătoarele dorsale şi anale colorate în maro, înn formă de spadă
44
 scurtă (uneori, însă, lipsesc). Este originar din Mexic şi Guatemala.
(Hiphophorus maculatus).

1 Plătica, plătici, s.f. = Peşte de apă dulce, cu corpul lat, cu capul mic
2 şi scurt. Are culori şi nuanţe diferite, în funcţie nu numai de mediul de
3. viaţă ci şi de vreme. În ţara noastră se găseşte în cursul inferior al
râurilor, în bălţile regiunii inundabile a Deltei Dunării, cât şi în lacurile
litorale. (Abramis brama).
Nume populare: Cârjancă, Cârjencuţă, Frunza plopului, Foaia
plopului, Plătică de Dunăre, Plătica râioasă, Plătica ruginoasă,
Plăştaică, Sâneţ, Sineţ.
Nume străine:
- engl.: Bream
- fr.: Brème
- germ.: Brachsen
- rus.: Leşci
Plătica < bg.: Platika

1 Plevuşca, plevuşti, s.f. = Numit şi „pleava”, este un peştişor de

2 baltă cu corpul lungăreţ; este peştele cel mai răspândit. Se găseşte în
4. orice apă stătătoare, cât şi în unda celor curgătoare, urcând uneori
până aproape de munte. (Leucaspius delineatus). Numele de
„plevuşcă” este dat şi peştilor mărunţi de orice specie.
Nume populare: Albişoară, Albişor, Chisagă, Chişoagă, Fircă, Fufă,
Gughie, Muscan, Muscănel, Pasadic, Pichici, Pitici, Patruzeci la lingură,
Plăntică, Plănticuţă, Plevuşcă de neam, Sârmă, Sărmuliţă, Sorean,
Sorească, Sorenaş, Şorez, Tară, Zorean.
Nume străine:
- bg.: Várlovka
- ceh.: Slunca obecná
- germ.: Moderlieschen
- magh.: Kurta baing
- rus.: Verhovka, Orseanka
Plevuşca < V. sl.: Pléva

1 Porcuşorul, porcuşori, s.m. = Este un peştişor întâlnit în mai toate

2 apele ţării noastre. Are corpul mic (8 – 20 cm), relativ alungit, cu două
5. fire de mustăţi pe bot. Gura inferioară este în formă de potcoavă. Linia
laterală prezintă 10 – 12 pete negre. (Gobio gobio)
Nume populare: Boţog, Chetrar, Cui, Petrişor, Petros, Pistriţ, Porcon,
Porcănel, Văcar.
Nume străine:
- engl.: Gudgen
- fr.: Goujon, Gouvion
- germ.: Flussgründling, Gründling
- magh.: Hegyi küllö
- pol.: Kielb krotkonasy
- rus.: Peskar
Porcuşor < diminutiv al lui „porc”; lat.: porcus

1 Porcuşorul de nisip, porcuşori ..., s.m. = Peştişor scund, aproape

45
 cilindric, asemănându-se mult cu Gobio uranoscopus. Spre deosebire
de acesta, are botul şi mustăţile mai scurte. Coloritul general este
galben – cenuşiu deschis. Este o specie frecventă în râurile colinare şi
de câmpie, în cantităţi mai mici în Dunăre. (Gobio kessleri).
Nume populare:
Nume străine:
Porcuşor < diminutiv al lui „porc”; lat.: porcus…

1 Porcuşorul de şes, porcuşori ..., s.m. = Peşte având corpul relativ

2 înalt, asemănându-se cu Gobio gobio, însă pedunculul caudal este mai
7. gros, uşor comprimat lateral. Ochii, mai mari decât la toate celelalte
specii de porcuşor, privesc în sus, iar botul şi mustăţile sunt scurte.
(Gobio albipinnatus).
Nume populare:
Nume străine:
Porcuşor < diminutiv al lui „porc”; lat.: porcus…

1 Rândunica de mare, rândunici …, s.f. = Este un peşte marin cu un

2 colorit viu, care îl situează în rândul celor mai frumoşi peşti din Marea Neagră: corpul,
8. acoperit cu solzi mici, este îmbrăcat în culori frumoase (spatele brun – gălbui, laturile
roşii – vrune sau verzui, abdomenul alb - gălbui). Are capul mare, ochii mari şi bulbucaţi,
iar corpul – butucănos în partea anterioară şi subţire spre coadă. (Trigla lucerna).
Nume populare:
Nume străine:
- fr.: Grondin perlon
- germ.: Knurhahn
- rus.: Morskoi petuh
Rândunica < Din rândun[ea] (lat.: Hirundinella) + suf. diminutival
„- ică”

1 Răspărul, răspări, s.m. = Peşte specific bazinului dunărean, trăieşte

2 şi în cursul inferior al Timişului, în canalul Bega, pe râul Berătău şi
9. chiar în Mureş. Este frate bun cu ghibortul, având însă corpul mai
alungit, de culoare galbenă. Deasupra liniei laterale, în lungul corpului,
are trei dungi subţiri negre – albăstrui. Ajunge la 20 cm. (Acerina
schraetser).
Nume populare: Răspârţ, Meleţ, Spârlui, Meleş.
Nume străine:
- germ.: Schrätzer
- rus.: Polosatâi ërş

1 Rechinul, rechini, s.m. = Ordin de peşti marini răpitori, cu scheletul

3 cartilaginos, care ajung uneori până la 15 m lungime; rechinul din
0. Marea Neagră este de talie mică în comparaţie cu rechinii oceanici.
(Squalus acanthias L.).
Nume populare: Câine de mare.
Nume străine:
- engl.: Picked dog fish, Spur dog fish
- fr.: Aiguillat
- germ.: Dornhai
- rus.: Akula, Katran, Kolinceala akula, Nakotniţa
Rechin < fr.: Requin
46
1 Rizeafca, rizeafce, s.f. = Specie de scrumbie care trăieşte în Marea
3 Neagră, de unde migrează în Dunăre pentru reproducere şi hrană.
1. [var: rézáfcă] (Alosa caspia nordmanni).
Nume populare: Ciros, Cirus, Puzanoc, Scrumbie de Dunăre.
Nume străine:
- ceh.: Placka nordmannova
- rus.: Puzanok, Duniaskii puzanok

1 Roşioara, roşioare, s.f. = Peşte mic de baltă, cu ochii şi cu

3 aripioarele roşiatice, cu solzii mari, argintii pe spate, cu reflexe aurii pe
2. laturi. Îşi găseşte sălaş pe fundul apelor liniştite – bălţi, iazuri,
heleşteie. (Scardinus erythrophtalmus).
Nume populare: Babuşcă roşie, Ocheană, Ocheniţă, Pană roşie,
Roşioară cu pană roşie.
Nume străine:
- bg.: Cervenoperka
- eng.: Red eye, Rudd
- fr.: Rotengle, Gardon rouge
- germ.: Rotfeder
- it.: Scardola
- magh.: Pirosszenii kele
- pol.: Wzdrega
- rus.: Krasnoeperka
Roşioara < din „roşu” (lat. roseus) + suf. „-ioară”

1 Sabiţa, sabiţe, s.f. = Numită şi sabie sau săbioară, se aseamănă cu

3 scrumbia, cu deosebirea că spinarea ei este dreaptă. Semnul distinctiv
3. este că are corpul turtit lateral şi abdomenul arcuit. La noi se găseşte
în apele Dunării în bălţile sale şi, îndeosebi, la gurile Dunării. De
asemenea, se întâlneşte în Olt, Mureş, Siret, Prut, unde migrează
pentru reproducere. (Peletus cultratus).
Nume populare: Cihan, Saghie, Saghiţă, Săbioară, Săbâiţă.
Nume străine:
- bg.: Sabica
- ceh.: Ostrucha krivocará
- fr.: Rasoir
- germ.: Sichling, Ziege
- it.: Peleco
- magh.: Garda
- pol.: Ciosa
- rus.: Cehon
Sabiţa < bg.: Sabica

1 Sardeluţa, sardeluţe, s.f. = Peşte de mare, care trăieşte şi în Marea

3 Neagră. Are corpul gros, alungit, cu abdomenul comprimat lateral
4. şi este acoperit cu solzi mari; atinge 20 – 23 cm. Capul este
alungit, cu operculele striate şi cu gura mică, oblică. Coloritul
corpului este albastru pe spate şi argintiu pe laturi şi abdomen.
(Sardina pichardus sardina).
Nume populare:
Nume străine:
47
 - bg.: Sardela
- engl.: Pilchard
- fr.: Sardine
- germ.: Sardine
- gr.: Sardela
- pol.: Sardela czarnomorska
- tc.: Hamai balâc
- rus.: Sardinka
Sardeluţa < ngr.: Sardella

1 Scalari = Este un peşte decorativ plat (de acvariu), argintiu cu reflexe

3 albastre şi dungi negre, transversale, atingând lungimea de 10 – 12
5. cm. Este originar din zona fluviului Amazon (America de Sud).
(Pterophyllum scalari).

1 Scobarul, scobari, s.m. = Peşte de râu, lung de 15 – 20 cm, cu botul

3 proeminent,
6. verde – cenuşiu pe spate şi alb pe laturi şi pe burtă. Trăieşte în
regiunile colinară şi de munte. (Chondrostoma nasus).
Nume populare: Cârmaci, Maţe negre, Podar, Poduţ, Poduşcă, Podeţ,
Scobai, Târnic.
Nume străine:
- bg.: Scobar
- ceh.: Ostsovetka stéhovavá
- fr.: Nase hottu, Alunge
- germ.: Gemeine, Nase
- it.: Condrostoma nasuto
- pol.: Swinka
- rus.: Produst
Scobar < bg.: Skobar

1 Scorpia de mare, scorpii …, s.f. = este o specie interesantă de

3 peşte, prezentă în Marea Neagră, măsurând 15 – 20 cm (foarte rar 30
7. cm) şi având corpul ghebos, acoperit cu plăcuţe osoase pe cap, iar în
dreptul ochilor – apărat de tentacule. Corpul său cafeniu pare stropit
cu puncte negre, bine distincte pe toate înotătoarele. Coloritul acestui
peşte este foarte variat, din cauză că are proprietatea de a-şi schimba
culoarea (mimetism). (Scorpaena porcus).
Nume populare: Scorpie, Scorpeană, Scorpion, Scorpios, Scorpid,
Porc de mare.
Nume străine:
- bg.: Morski scorpiom
- engl.: Scorpion fish
- fr.: Rascasse rouge, Scorpène
- germ.: Meereber, Drachenkopf
- gr.: Scorpios
- it.: Scorpano
- magh.: Kis sziklahal
- pol.: Skorpene
- rus.: Morskoi erş

1 Scrumbia albastră, scrumbii …, s.f. = Peşte valoros al Mării Negre,

48
 cu o pigmentaţie foarte vie şi frumoasă, cu reflexe metalice şi
numeroase dungi transversale. Corpul scrumbiei albastre este aproape
cilindric, alungit, acoperit cu solzi mărunţi; de regulă măsoară 20 – 30
cm, rar 30 – 50 cm. (Scomber scombrus).
Nume populare: Scrumbia vânătă, Scrumbia de mare, Cularid, Ţâr,
Cirus.
Nume străine:
- bg.: Skum ria, Ciros
- engl.: Mackerel
- fr.: Maquerau
- germ.: Makrele
- magh.: Makrahal
- pol.: Makrela
- rus.: Skrumbia, Makrel, Balamut

1 Scrumbia de Dunăre, scrumbii ..., s.f. = Peşte specific ponto –

3 caspic; este foarte valoros pentru Marea Neagră. Are corpul comprimat
9. lateral şi carena bine dezvoltată, gura mare, armată cu dinţi bine
dezvoltaţi. (Alosa pontica).
Nume populare: Scrumbiţa.
Nume străine:
- engl.: Danube herrings
- germ.: Donauhering
Scrumbia < ngr.: Skumpri

1 Scrumbia de mare, scrumbii ..., s.f. = Seamănă bine cu scrumbia

4 de Dunăre, dar are corpul mai comprimat, linia abdominală mai
0. dreaptă şi mai puţin aspră, iar mai puţin ascuţită. (Alosa maeotica).
Nume populare: Scrumbia albă de mare.
Nume străine:
- rus.: Kercenskaia seldi, Azovskii puzanok
Scrumbia < ngr.: Skumpri

1 Smaridul, smarizi, s.m. = Peştişor marin care trăieşte şi în Marea

4 Neagră şi care se caracterizează printr-un accentuat dimorfism sexual.
1. Bărbătuşul are lungimea de 10 – 19 cm, pe când femela de 5 – 15 cm.
Corpul lui este alungit, iar fălcile se pot prelungi, formând un fel de
tub. În general, are o coloraţie frumoasă, corpul este de culoare
cenuşiu – cafenie cu dungi şi pete neregulate, albăstrui. Petele se
întâlnesc şi pe înotătoarele neperechi (Smaris smaris).
Nume populare:
Nume străine:
- engl.: Pikanel
- fr.: Picarel
- germ.: Schnauzenbrasse
- rus.: Smarîda

1 Somnul, somni, s.m. = Somnul, numit şi „crocodilul ” apelor noastre,

4 este cel mai mare peşte de apă dulce de la noi, întâlnindu-se în
2. Dunăre şi în bălţile sale, în porţiunea inferioară a majorităţii râurilor, în
bălţile şi lacurile interioare. Este un peşte răpitor cu corpul lung, fără
solzi, lăţit în partea dinainte, cu capul mare, lătăreţ şi turtit, cu gura
49
 largă, cu mustăţi lungi, cu carnea albă şi grasă; poate atinge 3 – 5 m
lungime. (Silurus glanis).
Nume populare: Codău, Codoi, Harc, Harcă, Iarma, Iaprac, Moacă,
Somnicaş, Somotei, Somn iarma, Somn iaprac, Palaci, Pană mică, Pană
mare.
Nume străine:
- bg.: Som
- ceh.: Surec obecný
- engl.: Cat fish
- fr.: Silure
- germ.: Wels
- it.: Siluro
- pol.: Sum
- rus.: Som
Somn < rus.: Som
1 Somnul pitic, somni ..., s.m. = Este un răpitor vorace, „musafir
4 nepoftit”, întrucât distruge icrele peştilor cu valoare economică şi
3. vânează pui de babuşcă, roşioară, lin, crap etc. Se găseşte în
majoritatea apelor interioare din Banat şi în reţeaua de canale şi
heleşteie de pe lângă Oradea. Asemănător somnului, se deosebeşte de
el printr-o aripioară adipoasă pe spate şi prin pectorala şi dorsala
armate cu câte un spin. (Ameiurus nebulosus).
Nume populare: Somnicaş, Opt mustăţi, Bâş cu coarne.
Nume străine:
- ceh.: Sumecek americky
- engl.: American cat fish
- fr.: Silure chat, Poisson chat
- germ.: Zwergwels
- magh.: Eszakamerikai törpeharcsa
- rus.: Somik, Koşka
Somn < rus.: Som
1 Soretele, soreţi, s.m. = Peşte răpitor adus din America de Nord în
4 Europa în 1880, ca peşte de ornament, s-a răspândit în aproape toate
4. bălţile dunărene şi în unele râuri din ţara noastră. Seamănă cu bibanul
dar are corpul mai înalt, înotătoarele dorsale unite, lungimea de 10 –
15 cm iar fondul verde – măsliniu de pe spate este stropit cu pete
castanii şi albastre, în timp ce laturile sunt aurii, presărate cu multe
punctişoare. (Leponus gibbosus).
Nume populare: Peşte soare, Biban soare, Caras galben, Caracudă
colorată, Cărăşiţă, Costraş american, Împăratul peştilor, Mâna
diavolului, Ochean, Peşte auriu, Regina peştilor, Reginică, Soare, Sorel,
Sticlete, Trei culori.
Nume străine:
- bg.: Zlatna (Slănceva) râbka
- ceh.: Slunecnice pestra
- engl.: American sunfish
- germ.: Sonnenbarsch
- magh.: Eszakamerikai naphal
- rus.: Solnecinaia râba

1 Sparosul, sparoşi, s.m. = Peşte marin, al cărui corp înalt, comprimat

4 lateral, îl apropie de caras; de aceea, în unele limbi apare cu
50
 denumirea de „caras de mare”. Acoperit deopotrivă pe corp şi pe cap
cu solzi, el ajunge rar la 22 cm. Este de culoare aurie pe spate şi
argintie pe laturile corpului şi pe abdomen. Câteva dungi transversale
brăzdează fondul argintiu. Nu este frecvent în Marea Neagră. (Sargus
annularis).
Nume populare: Caras de mare.
Nume străine:
- fr.: Sparaillon
- germ.: Geisbrassen
- rus.: Morskoi karas

1 Sphyraena sphyraena = Peşte răpitor, marin, care poate ajunge la 1

4 m; este prezent şi în sudul Mării Negre (ocazional pe ţărmul românesc
6. şi bulgăresc). Are corpul aproximativ cilindric şi acoperit cu solzi mari.
Capul este alungit şi comprimat lateral iar botul ascuţit, cu gura largă
dispusă sus şi cu dinţi. Coloritul corpului: verde - închis pe spate,
abdomenul – argintiu.
Nume populare: Luci.
Nume străine:
- fr.: Spit, Brochet de mer
- germ.: Pfeilhecht
- rus.: Barrakuda

1 Stavridul, stavrizi, s.m. = Mic peşte de mare (până la 50 cm) care

4 seamănă cu o scrumbie; este unul dintre cei mai răspândiţi şi mai
7. frumoşi peşti pelagici din Marea Neagră. Se recunoaşte uşor datorită
corpului său fusiform, însă turtit lateral, cât şi după linia laterală curbă,
acoperită cu mici plăcuţe. Este verzui pe spate şi argintiu cu irizaţii
albăstrui – violet pe laturi şi pe abdomen. (Trachurus mediteraneus).
Nume populare: Craţă, Stavridă.
Nume străine:
- bg.: Safrid
- engl.: Horse mackerel, Scad
- fr.: Chinchard
- germ.: Stöcker
- it.: Sgorumbio bastardo
- magh.: Fattyu makrahal
- pol.: Ostroboek
- rus.: Stavrida
Stavrid < ngr.: Stavridi

1 Strunghilul, strunghili, s.m. = Este cel mai frecvent guvid din apele
4 Mării Negre. Faţă de ceilalţi guvizi, are corpul ceva mai gros şi mai
8. înalt, botul scurt, obtuz şi foarte convex. Coloritul general este gălbui –
deschis, stropit cu pete brune, neregulate. La baza primei înotătoare
dorsale se află o pată neagră evidentă. Trăieşte în zona litorală a
mării, pe fundul pietros, ajungând şi în apele Razelmului. Ajunge la 20
– 25 cm lungime. (Gobius melanostomus).
Nume populare: Guvid, Negrar, Murzac, Stronghil, Babcă neagră.
Nume străine:
- bg.: Travno popce
- pol.: Bapka piaskova
51
 - rus.: Bâciok krugileak
- tc.: Kumkaya balâc
1 Sula sau undreaua de mare = Specie întâlnită la noi de-a lungul
4 întregului litoral, dar şi în Dunăre, unde urcă până aproape de Călăraşi,
9. în bălţile din Deltă şi în lunca inundabilă. Spre deosebire de ceilalţi
peşti din ordinul Syngnathiformes, din Marea Neagră, undreaua de
mare are talia mai mică (15 c, rar 12 – 20 cm), iar coloritul corpului
brun – verzui sau brun – roşcat. Se aseamănă mai mult cu Syngnathus
rubescens, dar are înotătoarea mai scurtă. (Syngrathus nigrolineatus).
Nume populare:
Nume străine:

1 Sumatranul = Peşte decorativ (de acvariu) de culoare argintiu –

5 strălucitoare, având trei dungi transversale de culoare neagră, iar
0. înotătoarele roşii la mascul şi galben – roşiatice la femelă. Este originar
din insula Sumatra şi peninsula Malaiezia (Barbus tetrazona).

1 Syngnathus rubescens = Peşte prezent şi în Marea Neagră, este

5 aproape de aceeaşi lungime cu Syngnathus tenuirostris (35 cm) dar
1. are botul mai scurt; corpul este brun – negricios iar pe burtă este
albicios.
Nume populare:
Nume străine:

1 Syngnathus typhle = Peşte marin, una dintre cele cinci specii din
5 ordinul Syngnathus aflate în Marea Neagră; în mod obişnuit este de
2. culoare verzuie sau cafeniu – gălbui pe spate şi argintie – albicioasă pe
burtă. Are botul mai lung, mai înalt şi mai turtit lateral decât celelalte
specii.
Nume populare:
Nume străine:

1 Şalăul, şalăi, s.m. = Peşte răpitor de apă dulce, cu capul ascuţit şi cu

5 corpul lunguieţ, acoperit cu solzi mici şi tari, de culoare cenuşie.
3. Dimensiunile obişnuite ale şalăului din apele noastre (trăieşte în
Dunăre, în bălţile dunărene, în râurile mari, în lacurile litorale şi în cele
interioare) sunt de 40 – 70 cm, foarte rar de 1 – 1,2 m. Până atinge
lungimea de 30 cm poartă denumirea de „strapazar”, pescarii
alegând-o, probabil, pentru că au luat strapazanul de la barcă drept
comparaţie pentru lungime. (Lucioperca lucioperca sau Lucioperca
sandra).
Nume populare: Salâu, Salior, Cealău, Guran, Smug, Smuge, Smuţ,
Suduc, Strapazan, Ciopec, Trapezan, Zmuj, Zmug.
Nume străine:
- bg.: Bela Riba, Smadoc, Salâp
- engl.: Pikeperch
- fr.: Sandre
- germ.: Zander
- gr.: Sula
- rus.: Sudak
Şalău < magh.: Süllö

52
1 Şalăul vărgat, şalăi …, s.m. = Este un peşte care, la noi, trăieşte în
5 Dunăre şi în bălţile dunărene. Mai mic decât şalăul comun, ajunge la
4. 45 cm. Are capul mai scurt decât şalăul comun, dar mai înalt. Coloritul
este asemănător cu cel al „fratelui” său, dar dungile transversale sunt
mult mai intense, gura mai mică, iar dinţii mai slabi. (Lucioperca
volgensis) .
Nume populare: Şalăul armenesc, Secret, Ciopic, Ciopcic.
Nume străine:
- rus.: Berş
Şalău < magh.: Süllö

1 Şipul, şipi, s.m. = Peşte din Marea Neagră asemănător cu nisetrul,

5 care îşi depune icrele în regiunea gurilor Dunării (Acipenser sturio).
5. Nume populare: Viză galbenă, Viză.
Nume străine:
- engl.: Sturgeon
- fr.: Esturgeon
- germ.: Gemeiner stör
- rus.: Nemţkii atlanticeskii osëtr
1 Şprotul = Peşte mic (8 – 11 cm), răspândit sub formă de diferite
5 specii locale. Varietatea de şprot din Marea Neagră se caracterizează
6. prin forma mai înaltă a corpului, gura mică şi aripioara dorsală situată
aproape de coadă. (Sprattus sprattus phalericus).
Nume populare: Ciucia, Sardea, Sardeluţă.
Nume străine:
- bg.: Sprot, Koparka, Taţa
- engl.: Sprat
- fr.: Sprat, Esprot
- germ.: Sprotte, Breitling
- rus.: Cernomoskaia kilka, Sprot, Kilka
Şprot < germ.: Schrot

1 Ştiuca, ştiuci, s.f. = Peşte răpitor de apă dulce, cu corpul lung,

5 aproape cilindric, de culoare cenuşiu – verzuie pe spate şi alb – gălbuie
7. pe burtă, cu gura mare înarmată cu dinţi şi cu botul turtit ca ciocul de
raţă. La noi nu există apă care să nu adăpostească ştiuca. (Esox
lucius).
Nume populare: Ştiucă, Ştiucoviţă, Căţea, Ciucă, Fâţă, Jidancă, Raţă,
Boaldă, Mârliţă.
Nume străine:
- bg.: Štuka
- ceh.: Stiuka obečna
- engl.: Pike
- fr.: Brochet
- germ.: Hecht
- magh.: Közönségels csuka
- rus.: Sciuka
Ştiuca < bg., sb.: Štuka

1 Tonul, toni, s.m. = Peşte de mare care seamănă cu pălămida,

5 ajungând până la lungimea de 5 m. Culoarea generală a corpului este
8. albăstrui – închisă, laturile şi abdomenul fiind cenuşii cu pete argintii,
53
 iar aripioarele albăstrui. Este unul dintre peştii valoroşi ai Mării Negre,
deşi exemplarele aflate aici sunt puţine. (Thunnus thynnus).
Nume populare:
Nume străine:
- engl.: Tunny
- fr.: Thon
- germ.: Thunfisch
- rus.: Tuneţ, Krasnâi tuneţ
Ton < fr.: Thon

1 Ţigănuşul, ţigănuşi, s.m. = Peşte răpitor de 10 – 12 cm cu corpul

5 scurt şi îndesat, de culoare închisă, stropit cu puncte negre. Este un
9. peşte specific râurilor tributare Dunării. Caracteristic îi este faptul că
mişcă aripioarele pectorale şi abdominale alternativ, de parcă ar
merge, de unde şi numele german de Hundfisch (peşte - câine).
(Umbra canina sau Umbra krameri).
Nume populare: Bătrân, Peitroşel, Peşte negru, Peşte ţigănesc.
Nume străine:
- ceh.: Blatnák tmavy
- germ.: Hundfish
- magh.: Lápi poc
- rus.: Umbra
Ţigănuş < diminutiv al lui „ţigan” din bg., sb. „ciganin” (+ suf.
diminutivului „- uş”)

1 Ţiparul, ţipari, s.m. = Peşte de apă dulce stătătoare, cu corpul lung

6 şi subţire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunţi şi cu un strat de
0. mucus, cu mustăţi la gură, întrebuinţat mai mult ca nadă. Se
întâlneşte în apele curgătoare şi în Delta Dunării. (Misgurnus fossilis
sau Cobitis fossilis).
Nume populare: Chişcar, Chişcar roşu, Cec, Cic, Cicar, Cişcar,
Cuţitoaie, Smioarţă, Ţâmpar, Ţipar mare, Ţipar fără ochi, Ţăcăitoare,
Vârlan, Vârlar.
Nume străine:
- bg.: Zmiorca, Viun
- ceh.: Piskor obecný
- engl.: Mud - loach
- fr.: Loche d’etang
- germ.: Schammpeitzger, Schlamambeisser
- pol.: Piskor
- rus.: Viun, Peskar

1 Ţiparul de mare, ţipari..., s.m. = Numit şi „Anghilă” sau „Heliosul”,

6 este un peşte lung de 0,50 – 1 m, care se aseamănă cu un şarpe.
1. Caracteristică îi este înotătoarea dorsală, care înconjoară mai mult de
jumătate din corp, unindu-se cu caudala şi anala. Coloritul este verzui
– închis pe spate şi gălbui – albicios pe pântece. Este un oaspete rar al
apelor noastre, care se găseşte în Marea Neagră, Dunăre, bălţi
dunărene şi în partea inferioară a unor râuri afluente Dunării. (Anguilla
anguilla).
Nume populare:
Nume străine:
54
 - engl.: Eel
- fr.: Anguille
- germ.: Aal
- rus.: Ugor

1 Umflătura, umflături, s.f. = Peşte răpitor sedentar, de 11 – 14 cm,

6 care trăieşte în apele dulciole sau uşor salmastre, cu fund nisipos sau
2. scoicos. Are corpul lipsit de solzi, alungit, gros, turtit dorso – ventral în
partea anterioară şi comprimat lateral în partea posterioară. Capul
este lat, cu gura largă şi ochii mici. Coloritul corpului este cenuşiu, cu
cinci dungi transversale roşii. Se întâlneşte mai ales în Brateş, mai rar
în Dunăre şi în Razelm. (Bentophilus stellatus).
Nume populare:
Nume străine:
Umflătura < din „umfla” (lat. „inflare”) + suf. – (ă) tură

1 Uva, uve, s.f. = Peşte marin de cârd, de 10 - 18 cm lungime, de pe

6 fundul nisipos al Mării Negre. Are corpul alungit, aproximativ cilindric,
3. cu solzi rari, mici. Botul este ascuţit, cu gura lipsită de dinţi. Coloritul
corpului este măsliniu, cu o bandă argintie pe laturi. (Ammodytes
cicerellus).
Nume populare:
Nume străine:
- engl.: Sand – eel
- fr.: Cicerelle
- germ.: Sandaal
- rus.: Pesceanka
1 Vatosul, vatoşi, s.m. = Peşte având corpul în formă de romb, de
6 culoarea mediului înconjurător, în mod obişnuit asemănătoare
4. nisipului, cu numeroase pigmentaţii. La noi, este răspândit în Marea
Neagră. (Raja clavata L.).
Nume populare: Vulpea de mare.
Nume străine:
- engl.: Thornback
- fr.: Raie bouclée
- germ.: Nagelroche
- rus.: Şipovatâi skat

1 Văduviţa, văduviţe, s.f. = Numit şi „văduvioară”, este un peşte

6 asemănător cu crapul, cu capul mai mic decât al acestuia. Coloritul
5. variază după vârstă, fiind negricios – albăstrui pe spate şi argintiu pe
burtă la exemplarele bătrâne şi mai ruginiu la cele tinere. Este
răspândit în apele şi bălţile Dunării – mai cu seamă în complexul
Borcea de jos – cât şi în zona inferioară a râurilor mari. (Leuciscus idus
sau Idus melanotus).
Nume populare: Alboane, Daviţa, Joltomeasa, Odoviţă, Oduviţă.
Nume străine:
- fr.: Ide, Orfe
- germ.: Orfe, Aland
- rus.: Iaz, Jeltomeaska
Văduviţa < diminutiv al lui „văduv” (lat. viduus, ua) + suf.
diminutival „ită”, „ioară”
55
1 Viza, vize, s.f. = Peşte de apă dulce asemănător cu nisetrul.
6 (Acipenser glaber – DEX; Acipenser nudiventris Lovetuky – „Atlasul
6. peştilor din apele RPR”, N. Buşniţă, I Alexandrescu, Bucureşti, 1963,
Ed. Ştiinţifică) .
Nume populare: Bogzar, Viz.
Nume străine:
- bg.: Viza, Şip
- germ.: Glattstör
- magh.: Simatok
- rus.: Şip
Viza < comp. rus. Viz

1 Zarganul, zargani, s.m. = Numit şi „ştiucă de mare”, este un peşte

6 de 50 – 80 cm, cu corpul asemănător cu al şarpelui, cu spinarea
7. verzuie şi pântecele alb, cu gura de forma unui cioc lung. Trăieşte la
noi, în apele Mării Negre. (Belone belone)
Nume populare: Ştiucă de mare, Zargon.
Nume străine:
- bg.: Morska bekasa, Zargan
- engl.: Garfish, Garpike
- fr.: Orphie
- germ.: Hornhecht
- magh.: Csöröscsuka
- pol.: Belona
- rus.: Sargan

1 Zeus faber, s.m. = Peşte răpitor, înrudit cu „Zeus pungio”, care se

6 deosebeşte de acesta prin lipsa ţepilor şi prezenţa a 7 – 9 plăci osoase.
8. Se găseşte în Marea Neagră.
Nume populare:
Nume străine:

1 Zeus pungio, s.m. = Cu o lungime de până la 50 cm, acest peşte se

6 întâlneşte în Marea Neagră. Are corpul foarte înalt şi puternic turtit
9. lateral; îl caracterizează prezenţa a doi ţepi înapoia capului şi a 5 – 6
plăci osoase cu ţepi, la baza dorsalelor. Coloritul corpului este brun, cu
reflexe metalice.
Nume populare:
Nume străine:

1 Zglăvoaca, zglăvoace, s.f. = Peşte mic cu capul mare şi turtit, cu

7 corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele de munte, în zona stăpânită
0. de păstrăv. Nu creşte mai mult de 11 – 12 cm. Îşi schimbă culoarea
după cum este fundul apei, de la negricios la cenuşiu – gălbui. (Cottus
gobio).
Nume populare: Zglăvoc, Slăvoc, Zglavă, Zglăvoace, Babete, Babi,
Babcă, Bătoacă, Boţog, Moacă, Moace, Moaţă, Palipaş, Popă, Botăş.
Nume străine:
- engl.: Bullhead
- fr.: Chabot de rivière, Chabot
- germ.: Groppe, Kaulkopf
56
 - rus.: Podkamenşcik
Zglăvoaca < bg.: Glavoč (= căpos)

1 Zglăvocul pestriţ, zglăvoci …, s.m. = Se deosebeşte destul de greu

7 de zglăvocul obişnuit, având lungimea de 8 – 10 cm şi coloritul
1. corpului cafeniu – verzui. Ca element distinctiv, aripioarele înotătoare
sunt stropite cu pete cafenii. Trăieşte în acelaşi locuri cu zglăvocul, dar
numai în Moldova şi Maramureş (Cottus poecilopus).
Nume populare:
Nume străine:
- germ.: Buntfossengroppe, Ostgroppe
- rus.: Pestronoghii podkamenşcik
Zglăvoc < bg.: Glavoč (= căpos)

1 Zvârluga, zvârlugi, s.f. = Peştişor cu corpul subţire, comprimat

7 lateral. Capul, mic, are pe laturile feţei câte un spin ascuns într-un fel
2. de buzunar, de unde îl scoate când atacă prada. Are gura mică şi şase
mustăcioare. Coloraţia zvârlugii este foarte frumoasă, deşi nu constă
decât în îmbinarea a două culori: galben şi negru sau cenuşiu. Este cel
mai răspândit peşte din fauna apelor noastre; trăieşte în toate apele în
care se regăseşte ţiparul. (Cobitis taenia).
Nume populare: Câră, Cuţitoaie, Fiţă, Fiţoaică, Nisipariţă, Svârlugă,
Vârlugă.
Nume străine:
- engl.: Spines loach
- fr.: Loche de rivière
- germ.: Steinpritzger
- rus.: Scipovka

*
* *

Uneltele şi accesoriile de pescuit le redăm, de asemenea, în această

etapă a cercetării noastre, drept inventar – parte a nomenclaturii piscicole,
propunându-ne reluarea acestui domeniu al vocabularului şi din
perspectiva câmpului semantic:
• carmac – unealtă pentru pescuit fără nadă, constând din mai multe
şiruri de cârlige mari – rus. „karmak”;
• chipcel – unealtă de pescuit peşte mărunt, formată dintr-o plasă
întinsă de nuiele, ca o umbrelă – turc. „kepce”;
• ciorpac – unealtă de pescuit confecţionată dintr-un săculeţ de plasă
cu coadă; mincioc – rus. „cerpak”;
• cistic – plasă fină de la mijlocul avei sau al setcei – ucr. „cistak”;

57
• cârlig – parte metalică a undiţei legată la capătul sforii sub forma
unui ac îndoit pentru a se putea înfige în gura peştelui – bg.
„kărlik”;
• cârstaş – unealtă folosită foarte des la pescuit; în Oltenia se
foloseşte un cârstaş deosebit de cel de la Dunăre şi care este de
multe ori însoţit de un adevărat sistem de pârghii (în zona Porţile de
Fier) iar în nord este format dintr-o plasă aproape pătrată cu
marginile înşirate pe o aţă (numită „nojiţă”). De cele patru colţuri se
leagă cruciş două nuiele îndoite (= „privite”) formând astfel o burtă
(= „grov”), în mijlocul căreia de multe ori se pune ca nadă
mămăligă. Unealta este mânuită cu ajutorul unei „furchiţe” ce se
continuă cu o prăjină. Pe Valea Luncăvăţului se foloseşte „cupa”, o
unealtă mai mare, corespondată a „juvelnicului” sau „horezului” din
Moldova, deşi făcută tot din nuiele. Aşa cum o arată denumirea,
această „cupă” are forma unui vas mai mult larg decât adânc; baza
ei este alcătuită dintr-o scândură. Coada lungă de 3 m este
prevăzută cu o furcă ce se sprijină pe marginile cupei, dând
posibilitatea pescarului să o folosească la distanţe mari;
• coş – unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică, făcută din
împletitură de nuiele sau de mlajă, servind la prinderea peştilor mici
– slav. „kosi”;
• crâsnic - unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de
sac), fixată de o prăjină lungă – comp. bg. „krăstnik”;
• coteţ – unealtă de pescuit, întâlnită mai frecvent în zona Doljului,
considerată de localnici una dintre cele mai vechi metode de
pescuit; este făcut din împletitură şi legat cu rafie, are o înălţime de
cca 2 m şi se foloseşte, de regulă, la apă mare – slav. „kotĭcĭ”;
• ghionder – prăjină cu care se mână peştele spre plasă – tc.
gűnder, gonder;
• halău – plasă de prins peşte asemănătoare cu crâsnicul – magh.
„háló”;
• hapca – undiţă cu cârlig mare şi sfoară groasă – bg. hapka;
• horeţ – împletitură de nuiele în formă de coş cilindric, folosită la
prinderea peştelui;

58
• juvelnic – unealtă de pescuit în formă de coş sau de sac – din
„jivelnic” (v.sl. zivu „viu”);
• leasă – unealtă de pescuit de forma unei opinci cu partea
superioară lăţită, iar cea inferioară îndoită ca un triunghi, ce se pune
în repezişul apei la vad, fiind mai des întâlnită pe apa Sohodolului şi
Jaleşului;
• leşnic – un fel de plasă de pescuit – bg. „lestinik”;
• meredeu – unealtă de pescuit în formă de sac, făcută dintr-o plasă
de aţă sau de sârmă – com. magh. „meröedény”;
• minciog – mică plasă în formă de coşuleţ, prinsă de un băţ, folosită
pentru aducerea la suprafaţă a peştelui prins cu năvodul sau cu
undiţa; este o unealtă folosită mult la apă mică şi iarna la copcă,
fiind lucrată în casă din cânepă, bumbac sau borangic – comp. ucr.
„misók”;
• mreajă – plasă de prins peşte compusă din trei reţele suprapuse –
slav. „mreza”;
• naboinic – instrument cu care se bat, spre a se fixa, parii
carmacelor din fundul apei – din „năboi” + suf. „-nic”;
• năvod – unealtă de pescuit formată dintr-o plasă mare cu care se
pescuieşte în mări, în lacuri şi în râurile mari – sl. „nevodú”;
• odorob – coş de nuiele de forma unui trunchi de con, fără fund, care
serveşte la pescuit;
• ostie – unealtă de pescuit de forma unei furci cu trei, patru sau cinci
braţe ascuţite, cu care se prind peştii, înfigându-se în corpul lor (var.
„oschia”, „oslea”, „furchiţa”);
• paragăt – unealtă de pescuit alcătuită dintr-un şir de cârlige cu
nadă şi folosită la pescuitul nisetrului, calcanului etc. – ugr.
„paragadi”;
• parcea – unealtă de pescuit constând într-un şir de mai multe
cârlige – tc. „parçá”;
• periteag – unealtă de pescuit constând într-o legătură formată din
75 – 90 cârlige;
• pocalul – unealtă de pescuit în formă de sac, cu gura largă, cu
colţurile fixate de două prăjini lungi, în care se prind peştii;

59
• pripon – unealtă de pescuit formată dintr-un şir de cârlige cu nade
de pescuit, legate la mal sau aşezate în mijlocul apei, pe fundul sau
la suprafaţa acesteia – sb. „pripon”;
• prostovol – unealtă de pescuit formată dintr-o plasă conică,
prevăzută pe margine cu un şir de plumbi, care o trag la fundul apei
şi cu o serie de sfori lungi care strâng marginea de jos, închizând
peştele ca într-un sac – comp. sb. „prostica”;
• radina – unealtă de pescuit în formă de cleşte, cu coadă lungă;
• rană – unealtă de pescuit asemănătoare cu mreaja dar cu o
împletitură rară;
• rescă – instrument de pescuit la adâncimi lungi, făcut din matiţa
năvodului;
• ripeag – instrument de pescuit format dintr-un şir de cârlige, folosit
la prinderea sturionilor din mare;
• sac – unealtă de pescuit, făcută dintr-o reţea de sfoară în formă de
sac, cu fundul adânc şi cu gura ţinută deschisă printr-un arc de
lemn. În Oltenia este făcut din cânepă sau bumbac, lucrat chiar cu
igliţa, are fundul ascuţit, iar la gură o coadă de lemn, în formă de
semicerc, de care sunt prinse ochiurile plasei, cu ajutorul unei sfori;
pentru a menţine deschisă gura sacului se pune şi aici o furcă de
lemn terminală cu o coadă – lat. „saccus”;
• sacovişte – unealtă de pescuit făcută dintr-o plasă întinsă pe două
nivele, încrucişată şi agăţată de o prăjină cu care se pescuieşte de
pe mal în lacurile unde apa curge repede – din sac + suf. – ov–
işte;
• săltătoare – instrument de pescuit format dintr-un sac de plasă,
folosit la pescuitul crapului;
• setcă – plasă de formă şi dimensiuni variate, întrebuinţată la pescuit
ca unealtă – rus. „setka”;
• sicaiţă – unealtă de oţel lungă şi subţire, ascuţită la vârf, cu care se
descarcă plasa în timpul scoaterii năvodului, folosită frecvent în
nordul Moldovei;
• talian – năvod mare fixat cu ancore şi cu piloţi, folosit la prinderea
în cantităţi mari a peştilor;

60
• tifan – plasă cu care se pescuieşte la adâncime mică şi în ape cu
maluri groase;
• ţimleac – unealtă de pescuit formată dintr-o vargă groasă de fier,
prevăzută la unul din capete cu un cârlig ascuţit, care serveşte la
prinderea peştilor mari – rus. „tenljak”;
• tarnă – unealtă de pescuit peşti mici, făcută din nuiele împletite –
comp. bg. „trăvna”;
• tocalie – unealtă cu care se răsuceşte sfoara groasă pentru plase şi
năvod;
• trandadă – unealtă de pescuit făcută dintr-o plasă sau dintr-un sac,
a cărui gură se poate închide;
• ţăpoaică – instrument de pescuit, având formă de con cu aspect de
coş, cu o coadă lungă, ce se foloseşte la pescuit;
• undiţă – unealtă de pescuit alcătuită dintr-o vargă flexibilă de care
este legată o sfoară având la capăt un cârlig ascuţit în care se pune
momeala – slav. (v.sl. „ondica”);
• vintir – unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă întinsă pe mai
multe cercuri – rus. „venter”; în Delta Dunării pentru termenul de
„vintir” se mai cunoaşte şi forma de „vintil”, cu aceeaşi semnificaţie
semantică;
• visilă – unealtă de pescuit, constituită dintr-o undiţă mare cu care
se pescuieşte somnul, primăvara, când se umflă apele – comp. bg.,
rus. „vesilo”;
• vârşă – unealtă de pescuit în formă lunguiaţă, alcătuită dintr-un coş
făcut din plasă sau din nuiele de răchită împletite, cu gura îngustă şi
întoarsă înăuntru, în formă de pâlnie – sb. „vrsa”;
• volac – plasă de pescuit în apele mari, prevăzută la cele două
capete cu câte un băţ gros, ceea ce permite pescarului să o întindă
în apă – rus. „volak”;
• zăgaştină – plasă de pescuit în apele de munte;
• zaton – aşezământ sub forma unei îngrădituri din stuf sau din
nuiele, care se aşează în râu pentru prinderea peştelui; scobitură în
malul unui râu unde se adună peştele – rus., ucr. „zaton”.

61
 Alte unelte şi accesorii de pescuit: arcane, avele de crap, cărmăcuţe,
cărmăcuţe de cegă, cleştanul, cloncul, cârlige sub formă de pripoane, lada
de pescuit, lăptaşe, năvodul de baltă, năvodul de mărimea iazului, năvodul
cu şufane, orii, orie pentru somn, plasa de mână, pripoane de crap,
pripoane mici de somn, proslovolul mare, proslovolul de râu, sacul de
fund, sacul de râu, setcă pentru cegă, setcă pentru scrumbie, tărăbufuri,
trandadal, voloc, voloc mic.

4. Termeni pescăreşti în onomastica românească.

Ca şi celelalte îndeletniciri, şi pescuitul a avut influenţă asupra
onomasticii: o seamă de oameni şi-au ales nume sau au fost porecliţi în
legătură cu această meserie, cu produsul ei şi cu uneltele respective.
Numele diferiţilor peşti au format, sub acest raport, un bogat câmp
de alegere. Acte din secolul al XVI – lea ne oferă o serie de asemenea
cazuri: - la 30 martie 1546 Petru Rareş – protectorul pescarilor, confirmă
vânzarea unui sfert din satul Oneşti, făcută de sluga domnească „Ion
Ciortan” altor slugi domneşti, anume: „Băloşi Ciortan” şi fratele lui „Silion
Ciortan”, la preţul de 100 de sloţi tătăreşti (8). Numele de familie, atât al
vânzătorului cât şi al cumpărătorului – probabil rude între ei – nume care
la început va fi fost o poreclă dată unui ascendent, reprezintă numele
crapului într-un anumit stadiu de creştere – între 1 – 2 kilograme, adică
mai mare decât ciortănica şi mai mic decât ciortocrapul.
În Ţara Românească, printre boierii divanului lui Dan al II – lea, în
1422, este şi jupân Cegă (9). Iar la 19 noiembrie 1590, Mihnea voievod
întăreşte unui tătul ocina la Pârscovul Ţigulei şi anume între altele, două
pogoane cumpărate „de la Cegă” pentru un cal bun de 120 aspri gata
(11). În 1735, găsim pe un Apostol, fiul lui Ghiban, formă populară pentru
bibani şi de aici, numele de Ghibănescu. Un act inedit din 1 februarie
1761 aminteşte pe Ceauşu Mihai Ştiucă din Cerneţi (judeţul Mehedinţi)
(10). Şi în Moldova, un act din 23 august 1792 dă numele lui „Pintilei
Ştiucă, putariul” care făcuse în vechime, o hotărnicie (15).
Printre ascendenţii răzeşilor odobeşteni din Putna era şi un „Ursu
Şalău”, cumulând deci două porecle, cea de a doua – devenită nume de
familie, s-a transmis urmaşilor care apar cu acest nume la alegerea
părţilor lor de moşie în 1820, un „Manolache Şalău” se află printre
62
martorii unei diate (testament, cuvânt învechit şi arhaizat – D. L. R. L. C.,
II, p. 108) din 2 aprilie 1798. Tot cu prilejul alegerii părţilor de moşie la
Odobeşti, în 1820, găsim printre răzeşi şi pe „Ioniţă Ocheană” (13),
numele lui, de fapt poreclă, e sinonim cu „roşioară” şi a fost determinat de
felul în care se înfăţişează, ochii acestui peşte, încercuiţi cu roşu. Şi peştii
apelor de munte şi-au dat contribuţia astfel: un document din 25 aprilie
1552 arată că satul Bârseşti (10) de pe Moldova, în ţinutul Sucevei, a fost
al lui „Ion Păstrăv” ursatnic în Huşi şi al celorlalţi fraţi ai lui, copiii lui
„Păstrăv cel bătrân” pe care l-au pierdut „în vechime, când au ridicat pe
un lotru asupra capului” lui Ştefăniţă Vodă. Aflăm şi augmentativul lui
Păstrăv: la 25 mai 1583, Mihnea voievod întăreşte ocina la Strâmba (Gorj)
„lui Drăgoiu şi lui Pătru, cu fiii lor, anume Dan şi Păstrăvan”, cumpărată cu
2240 de aspri. Se vede că cel de-al doilea dintre copii prinsese vreun
păstrăv mare, de unde i s-a tras apoi porecla devenită, în act, nume
personal. Frecvent e apoi numele de Lipan, care poate veni nu numai de
la peştele respectiv, dar şi de la planta numită astfel (Verbascum ap.),
plantă în ale cărei frunze mari şi rotunde se înfăşoară de obicei, ca să se
păstreze cât mai bine păstrăvul şi lipanul prinşi.
Nu este exclus ca aceste două nume – Păstrăv şi Lipan – să se fie
dat unor oameni şi din cauza preferinţei deosebite pe care o arătau
acestor peşti, preferinţă justificată de altfel. O poreclă similară a purtat şi
unul dintre Domnii Ţării Româneşti: Radu Leon Stridie (1664 - 1669), fiul
lui Leon Vodă (1629 – 1632), i s-a zis aşa, mai întâi la Constantinopol,
probabil că îi plăceau stridiile (17), după cum lui Vlad Vintilă Vodă, de la
Slatina (1532 - 1535) îi plăcea braga şi apoi i-a rămas această poreclă şi în
Bucureşti (12).
Numărul poreclelor în legătură cu peştii şi cu pescuitul – devenite
apoi nume personale sau de familie – este mare în vechile noastre
documente. Printre megieşii din Dichiseni – sat pe Borcea – care se obligă
a da anual două măji de peşte Episcopiei Buzăului, iscălesc: „Eu unchiaş
Ion Baboi” şi „Eu, unchiaş Toader Baboi” (4). Numele înseamnă, în genere,
peşte mic de apă dulce (7), dar în părţile dinspre Dunăre, înspre răsăritul
Munteniei, el se dă şi peştilor mai mari. Un zapis din 5 ianuarie 1771,
păstrat între hârtiile companiei greceşti din Sibiu, arată că un „chir Penu
sin Toma”, a luat 60 de sloţi de la „naşu Pescuţi” (19). La 1 iulie 1786, un
63
Tatul cu soţia lui, Sanda, vând „giupânului Ioniţă Ganii cupeţ. Zăt – adică
ginere – dumnealui giupânului Matei Baltă cu peşte”, un pogon şi jumătate
de vie la Odobeşti (20). Porecla socrului era fie în legătură cu negoţul de
peşte pe care-l va fi exercitat sau exercitase, fie cu bogăţia de care
dispunea, şi azi circulă în popor vorba despre câte unul avut: „are balta
peşte”. Semnalăm, în sfârşit, porecla dată unui bucureştean din cartierul
Şerban Vodă la începutul acestui secol: „Peşte Fript” (12). Numeroase
sunt numele de familie determinate de pescuit, în genere, şi apoi de felul
pescuitului, de unealta folosită. Termenul generic pescarul a devenit
curând nume propriu. Dacă în actul inedit din 2 iunie 1652, prin care
„Teodosie Moldoveanu Păscariul” cu fii săi Dima şi Badea, se vând rumâni
mânăstirii Căldăruşani pe 6000 de aspri, el este încă nume comun,
arătând îndeletnicirea respectivului, în recensământul fiscal, putnean din
1820, în care, printre locuitorii din Pădureni aflăm de „Mihai Păscariul”, el
devenind un nume propriu.
Tot nume propriu, de familie, este cel din actul de la 28 iunie 1835,
privind pe „Sanda Văduva- soţia lui Lazăr Pescaru din Ploieşti”. În acela
din 8 mai 1836, referitor la Gheorghe Pescaru, sudit chesaro – crăiesc,
care se judecă în Ţara Românească cu arendaşul moşiei Hătcărău Prahova
(16), în sfârşit, în acela din 5 februarie 1834, în care Pescaru e strămoşul
mai multor locuitori din satul Greci (Vâlcea) (16).
Un alt termen generic, transformat în nume propriu întâlnim şi
pentru cuvântul „Lipovanul”. De unde la început el designa pe ruşii
adepţi ai unei secte religioase, de la o vreme, din cauză că foarte mulţi
dintre aceşti lipoveni erau pescari şi negustori de peşte, el a căpătat
această accepţie şi, întocmai ca şi pescarul, a devenit nume propriu. În
acelaşi recensământ fiscal putnean, amintit mai sus, găsim printre
contribuabilii din pădureni şi pe „Neculai Lipovanul” (13).
Alte nume proprii s-au format de la unealta întrebuinţată de
preferinţă la pescuit. Astfel, au rezultat numele de familie: Năvodaru,
Mrejeru, Tifănaru. Iar uneori, folosirea timp îndelungat a aceluiaşi om la o
anumită operaţie a pescuitului colectiv, cum e pescuitul cu năvodul, a
determinat numele de familie al respectivului. Astfel, este cazul fraţilor
Şufană din Cochirleni, la sud de Cernavodă, în 1878 şi al lui „Ioan Şufană”
care ia cu arendă pe 3 ani, în 1913, stuful, papura şi păşunatul din
64
Ostrovul Niculi (5). Şufanele (la singular „şufană”) sunt cele două prăjini
care ţin partea de jos a năvodului pe fundul bălţii, spre a nu lăsa peştele
să scape, atunci când se strânge năvodul, iar mânuirea şufanei cere
putere şi pricepere, şufănarii fiind pescari specializaţi.

5. Toponimia în legătură cu pescuitul

Din vremea conlocuirii româno – slave ne-au rămas termenii generici
râmnic şi râmna – în slavă: râbnic şi râbna – care înseamnă „iaz cu
peşte”, eleşteu, respectiv apă pescoasă. Prima menţiune documentară a
Râmnicului – şi anume celui din Vâlcea – este în actul din 20 mai 1388 prin
care Mircea cel Bătrân dăruieşte ctitoriei sale, mănăstirea Cozia, între
altele, satul Hinăteşti, la Râmnic. Cât despre Râmna – râu din partea de
răsărit a Ţării Româneşti, afluent al Putnei – prima menţiune documentară
este din 1507, în legătură cu expediţia lui Bogdan, domnul Moldovei,
împotriva lui Radu cel Mare, domnul Ţării Româneşti: letopiseţul anonim al
Moldovei arată că oştile lui Bogdan au înaintat până „la locul Retezaţi”, la
Movila Căiata, pe cea parte a Râbnei; în partea de miazănoapte, în judeţul
Botoşani, este gârla Remnicilor, ce-şi are izvorul în dealul Delnei. În
Transilvania, din aceeaşi rădăcină, s-au format topicele Ribiţa şi
Ribicioara, localităţi lângă Brad. Tot din vremea conlocuirii româno –
slave avem termenul iaz, care a căpătat două înţelesuri:
1. „lac artificial format prin stăvilirea unui curs de apă”.
2. canal decoperit, abătut dintr-un râu sau pârâu, prin care se
duce apă la o moară, o piuă, un ferăstrău etc. Cu primul
înţeles – singurul care ne interesează, întrucât aceste lacuri au
servit la piscicultură – există o mulţime de toponimice, în
special în Moldova, unde iazurile sunt în număr mare. Aceste
toponimice constau fie din simplul termen iazul, fie din el plus
un adjectiv sau un nume de persoană, de obicei al
întemeietorului iazului – o serie întreagă de nume de iazuri, de
la Iazul, Iazul Mare şi Iazul Mic, până la Iazul cu Cleni,
Iazul Domnesc şi Iazul lui Dumnezeu. Adaug, aici, numai
un exemplu din categoria iazurilor la care se indică
65
 întemeietorul sau stăpânul: Iazul Agăi şi gârla „Măxinelu”,
în zona Călmăţuiului din răsăritul Munteniei.
Sinonimul iazului, heleşteul, a dat şi el naştere unei serii întregi de
toponimice, cuprinzând aceleaşi categorii ca şi cele formate în legătură cu
iazul, indicate mai sus. Şi heleşteul foloseşte ca mijloc de localizare a unei
aşezări omeneşti, dovadă satul Eleşteu între Săcătura şi Poiana pe valea
Ibănii (Tutova).
O seamă de toponimice au luat fiinţă de la termenul generic peşte
sau de la numele diferitelor specii de peşti. La nord de fosta localitate
Cornăţel – azi satul Mănăstirea din Olteniţa – a existat „drumul peştelui”,
adică drumul carelor de peşte, în apropierea Prutului. Balta cu Peşte este
numele a două bălţi, una în judeţul Botoşani, alta în Dolj. În schimb
Peşteana, cu diminutivele Peşteniţa, Peştenuţa, numele unor sate de
lângă Baia de Aramă, Târgu – Jiu şi Haţeg, se pare că nu au nimic de-a
face cu peştele, ci derivă din slavicul pešti care înseamnă peşteră, grotă.
În „Balta” Brăilei, în partea de nor a ei, există iezerul Peşti Turceşti,
Peşti Româneşti – un singur iezer, dar cu nume dublu, primul nume fiind
dat jumătăţii de miazănoapte a lui, iar cel de-al doilea jumătăţii de miazăzi
(numele datează din vremea când turcii stăpâneau raiaua Brăilei în 1540 –
1829). Menţionăm, în sârşit, iezerul Baboioasa din Balta Brăilei, numită
astfel după baboii, adică după peştii mici – dar şi peşti în genere – care,
fiind în număr mare, au caracterizat, se vede, iezerul. Se mai poate da o
explicaţie: avem de-a face cu un toponimic derivat din porecla Baboi a
unui pescar ce prindea peşte obişnuit în acest iezer, aşa cum alt iezer, în
aceeaşi baltă, se numeşte Chiriloaia, fundul lui Gheorghe etc.
Vom prezenta câteva toponimice în legătură – directă sau indirectă –
cu numele diferiţilor peşti:
1. Privalul Cegăi, din „balta”Borcei, pe teritoriul comunei
Borduşani. Numele i s-a dat de la peştele respectiv, fie direct, fie
prin intermediul unui pescar sau stăpân al locului – poate un
mare boier Cega – numit sau poreclit astfel. Morun, lac sau iezer,
între Tulcea şi Isaccea; numele îi vine fie de la vreun pescar
poreclit astfel, fie – mai probabil – de la faptul că în acest iezer se
prinsese sau se prinde morun suit din Dunăre prin gârla de

66
 legătură, aşa cum constatăm documentar că suia şi în iezerele
dintre Greaca şi Spanţov.
2. Păstrăvi, moşie moldoveană, lângă satele Muncel şi Păgeşti.
Numele i-a venit, direct sau indirect, de la binecunoscutul peşte.
3. Racul, sat la nord de Bucureşti, lângă Măicăneşti şi în apropiere
de râul Colentina. Numele i se trage de la crustaceul cunoscut, fie
direct - Colentina a fost întotdeauna cunoscută pentru racii săi, -
fie indirect, de la întemeietorul sau stăpânul poreclit astfel al
satului.
O altă serie de toponimice sunt în legătură cu pescarii în general sau
cu unele categorii ale lor. Un sat Pescari este în apropierea satului
Dorohoi, într-un ţinut bogat în lacuri şi iazuri. Desigur există, de
asemenea, satul Păscăreni, pe un afluent de pe dreapta Bistriţei
moldovene, la sud – vest de Buhuşi.
Diferitele categorii de pescari au lăsat şi ele urme în toponimie.
Există o aşezare Năvodari pe malul de sud al lacului Taşaul şi aproape de
ţărmul mării. Există, apoi, un ostrov Tifănari – de la cei ce pescuiesc cu
tifanul – în dreptul Dăienilor, în Dunăre. Între Smârdanul Nou şi balta Jijilei
găsim Gârla Coticerului, Gârliţa Coticerului şi Privalul Coticerului,
numite astfel de la un pescar care avea statornic „coteţe” în partea locului
sau care-şi durase pe prival aşezare. Dintre multele gârle din Deltă cu
nume de pescari – unele din ele îşi schimbă numele după cei care le
îngrijesc, săpându-le când se nămolesc şi curâţându-le de răgălii – Gârla
lui Tudor Vătafu, subînţeles vătaful de năvodari. Sunt şi câteva sate
Răcari: unul lângă Bucureşti, aproape de cursul Dâmboviţei; alte două,
Răcarii de Sus şi Răcarii de Jos, lângă Jiu.
Tot în legătură cu pescuitul cred că stă şi numele iezerului Matiţa
din Deltă, între braţul Chilia şi braţul Sulina; a fost numit astfel din cauza
asemănării pe care o avea forma lui cu matiţa năvodului (matiţa < bg.,
scr. matica), care este, de fapt, partea centrală a năvodului, şi în
momentul colectării peştelui ia formă de pungă.
Ultima categorie de toponimice de acest fel o formează acelea
privind pe locuitorii aşezaţi lângă un iaz sau heleşteu şi pe descendenţii
dintr-un întemeietor sau stăpân de sat care a purtat, ca poreclă, un nume
de peşte. Citez astfel Iezeni, sat din Ploieşti: înseamnă cei de lângă iaz;
67
tot astfel Iezăreni în Iaşi. Găsim şi forma Iezureni, sat în Târgu Jiu, formă
care nu derivă însă din iezer, ci din iazuri. Heleşteienii de azi, de lângă
Târgu Frumos, sunt urmaşii celor aşezaţi lângă heleşteul din partea
locului; satul e vechi, dar forma care evocă mai bine etimonul (hălăştău >
maghiarul halastó). Alţi „Heleşteieni” sunt în apropiere de Prut. Pe malul
Borcei sunt şi astăzi Ceganii, vechi sat de pescari, descendenţi din
bătrânul Cega sau care au „vânat” pe privalul Cega din balta Borcei.
Aşezarea lui Păstrăv, din ţinutul Neamţului, s-a numit de la o vreme
Păstrăveni. În sfârşit, satul Moruneşti, ca şi comuna Morunglav de
lângă Balş, trimit la un Morun, poreclă dată unuia dintre stăpâni sau
fondatorului.

6. Expresii derivate de la terminologia piscicolă

Termenul peşte intră într-o mulţime de expresii populare, erudiţia
paremiologică în acest sens fiind remarcabilă.
Expresiile au conotaţii etice, sociale, politice uneori, dovedind marea
lor actualitate.
Referitor la terminologia piscicolă, se poate observa că sunt mai rare
cazurile când anumite cuvinte au căpătat sensuri noi în limba comună. Aşa
este folosit verbul (a) pescui, printr-o extensiune, pentru „a scoate pe
cineva sau ceva din apă”, ca de exemplu un om căzut de pe un vas, ori
obiecte ce plutesc pe apă, sens mai mult sau mai puţin momentan, sau a
agăţa, sau nadă, cu sensul propriu de „hrană ce se pune într-o unealtă de
pescuit pentru a atrage peştii” şi care, figurat, înseamnă „cursă, ispită,
tentaţie”.
Frecvent, însă, sunt folosite expresii care au luat naştere în legătură
cu pescuitul, reprezentând iniţial simple constatări obiective care, pentru
valoarea lor simbolică, au fost aplicate cu intenţia de a caracteriza
anumite trăsăsturi ale oamenilor şi situaţii din viaţa socială. Selectăm, la
început, unele care rămân la acest nivel: abundenţa este constantă lapidar
prin zicala „are balta peşte”; tăcerea este simbolizată adesea prin
referirea la această trăsătură frapantă a peştilor faţă de alte vieţuitoare:
de aici „a tăcea ca peştele” sau „tăcutul tace ca peştele”, tace mâlc.

68
 Când cineva se zbate să izbutească, să finalizeze un lucru, să-l ducă
la bun sfârşit, „se zbate ca peştele pe mal”, „se zbate ca peştele în
mrenă”. Acel niciodată, omul apelor l-a surprins într-o comparaţie din viaţa
înconjurătoare: „Când o căuta ştiuca în baltă..Când s-a face gaură în apă”.
Unul a slăbit de parcă e un „ţâr”. Prin pildele urâte ce se dau de cei
mari, se îndeamnă lumea la rele, căci „peştele de la cap se împute”.
Aspecte critice deosebite, cu privire la corupţie şi la relaţiile în societatea
bazată pe exploatare, sunt concentrate în zicala „peştele cel mare înghite
pe cel mic”.
Între numeroasele expresii eufemistice folosite pentru (a) muri se
află şi „a se duce pe copcă”, care, iniţial, a însemnat înecarea celui căzut
în copcă; gaură făcută în gheaţă pentru a pescui.
Toană în limbajul pescarilor, denumeşte, printre altele, ocolul făcut
prin desfăşurarea unui năvod cu care se înconjoară peştele pentru a-l
prinde. În toană peştele agitat se zbate. De aici expresia „a fi cu toane”,
care înseamnă „a fi capricios”, sens lărgit şi nuanţat potrivit condiţiei
omeneşti, căci cineva poate fi şi în toane bune. Când cineva este capricios
înseamnă că „are toane”. „A-i veni cuiva o toană” înseamnă a-i veni cuiva
hachiţele. „A fi cu toane”; a nu fi în apele lui (cineva).
Tot pescuitului i se datorează expresia „a lua cu hapca” substantivul
denumind un cârlig mare (de aproximativ 10 cm), cu care se poate agăţa
peştele de oricare parte a corpului. Toate aceste elemente explică sensul
„a lua cu forţa”, „cu de-a sila”; în plan social, sensul este „pe nedrept”,
„abuziv”.
Deşi foarte răspândită, expresia are ca suport lexical un adevărat
cuvânt tehnic, puţin sau deloc cunoscut în afara mediului de plecare; la
răspândirea ei în limba comună a contribuit însăşi expresivitatea
substantivului hapcă, dând impresia unui imitativ (cf. hap „interjecţie care
exprimă o mişcare rapidă cu care cineva apucă sau înghite ceva”) şi
suprapunerea hapcă – japcă; aceasta din urmă stă ea însăşi la baza unei
expresii paralele, „a lua cu japca”, cu sensurile celei discutate anterior ei,
dar care provine din domeniul vânătorii, japcă, cuvânt de origine
bulgărească, însemnând „laţ”, „cursă”.
Alte expresii din domeniul pescuitului, având ca suport termeni
tehnici strict specializaţi, aparţin vorbirii expresive a pescarilor: „cine n-a
69
mâncat oclei proaspăt nu ştie ce-i bun pe lume”, oclei denumind o specie
de peşte de mărimea sardelei care se prinde în Dunăre.
Folosită curent, o expresie „a pescui în ape tulburi” are darul de a
evoca o anumită împrejurare (mai mult sau mai puţin la modul general);
cineva se foloseşte de situaţii neclare, confuze pentru a obţine anumite
avantaje, legătura directă cu mediul şi acţiunile care i-au dat naştere
rămânând ascunse pentru majoritatea vorbitorilor.
Este adevărat că, pentru multe expresii, analogia este evidentă şi
transpunerea dintr-un mediu în altul se face spontan; pentru altele numai
cercetarea etnografică este în măsură să clarifice situaţia, accepţiunile lor
figurate dovedindu-se aplicaţii bazate pe date sau împrejurări comparabile
din mediul social. Pentru a ne da seama cum a apărut expresia „a pescui
în apă tulbure” apelăm la descrierea felului cum se prind chişcarii şerpeşti
dintr-o localitate din Moldova (Bogdăneşti - Baia). Vara, când seacă Râşca,
un afluent al râului Moldova, pe faţa albiei rămân ochiuri de apă iar
pescarii amestecă cu un lemn fundul, pentru a stârni mâlul până se face
una cu apa. Din această cauză, peştii nu mai că nu pot să stea ascunşi, dar
sunt siliţi să iasă curând la suprafaţă. Pescarului nu-i rămâne decât să
scoată cu o sită peştele ajuns în dificultate. Fiind o practică răspândită,
denumirea ei a putut fi aplicată la viaţa socială, de unde expresia „a
pescui în apă tulbure” care înseamnă „ a profita de o situaţie încordată
sau confuză, pentru a atrage foloase personale”.
Expresiile din aces domeniu servesc intenţiile de ironie la adresa
unor trăsături de caracter ale oamenilor sau pentru a descrie anumite
situaţii. „A fi cu borşul la foc şi cu peştele în iaz” înseamnă „a te lăuda
înainte să izbândeşti ceva”, imposibilitatea este lapidar zugrăvită prin
zicala „când a prinde balta peşte”. Despre cei ce râd de defectele altora
fără a şi le vedea pe ale lor, se spune „râde vârşa de baltă”, adăugându-se
uneori explicaţia … „şi-i putrezeşte coada”.
Este demnă de subliniat mulţimea expresiilor din domeniul
pescuitului cu adresă directă la aspectele sociale. Cineva care trăieşte
bine o duce „ca peştele în apă”, iar cel ce se luptă neputincios cu nevoile
„se zbate ca peştele pe uscat”.
Vorbind de sărăcie se spune: „cu un rac tot sărac, cu un chitic tot
calic”, referirea la pescar căpătând o valoare deosebită datorită rolului
70
hazardului în reuşita muncii lui. După ce s-a isprăvit o muncă se văd
rezultatele, căci numai „după ce seacă apa se vede ce peşte la fund este”.
Pe omul lacom îl momeşti cu puţinul căci „cu râma mică se prinde peştele
mare”. Puţin lângă puţin se face mult fiindcă „apele mici fac râurile mari”.
Puţin lângă puţin se face mult, fiindcă „apele mici fac râurile mari”.
Definiţia cârnului „bea apă de pe gheaţă”. Iar săracul „n-are după ce să
bea apă”, „cu un rac tot sărac”. Când îi merge bine cuiva „i-a venit apa la
moară” sau „a da apă la moară” înseamnă a-i cânta cuiva în strună, a-i
face toate poftele, a-i da nas.
Când omul îşi revine în fire şi se întoarce la rosturile lui i se potrivesc
zicătorile: „A venit la matcă”… „apa vine la matcă şi omul la ţeapă”. Omul
care mult vorbeşte şi nimic nu isprăveşte „bate apa-n piuă”. Vorbele se
duc dar faptele rămân: „apa trece, pietrele rămân”. Cutare se frământă
„ca apa de maluri”. Omul nesigur, şovăielnic „o scaldă în două ape”…
„umblă în două luntre”; şi o păţeşte căci „cine umblă în două luntre, cade
în apă”. Până o fi să se isprăvească o treabă lungă „are să treacă multă
apă pe gârlă”. Ceva de aruncat ca netrebnic, un om de nimic, cineva prost
îmbrăcat: „e dat pe gârlă”… „parcă-i pui de gârlă”… „s-a dus pe copcă”.
Ceva ce nu se poate, e neghiobie: „a da cu măciuca în baltă” … „nu da cu
bâta în baltă că te stropeşti”. Creşte repede „creşte ca din apă”. Face ce
nu trebuie „cară apă în Dunăre”. Nu face gură, ci treabă, căci „lopata când
bate în apă, sperie peştii”. Cineva face un lucru prematur „vinde peşte din
baltă”, contează pe ceva nesigur. A face planuri cu privire la un lucru
înainte de a-l obţine; a se bucura înainte de izbândă se sugerează prin „a
fi cu borşul la foc şi cu peştele în iaz”. Niciodată sau „când a prinde mâţa
peşte”.
„Am iubită şi nu-i mare,
Am nădejde c-o mai creşte,
Când o prinde mâţa peşte”.
Foarte repede, imediat, într-o clipă, cât ai clipi din ochi … adică „cât ai zice
peşte”. „A tăcea chitic” sau molcom, mâlc, ca peştele, ca pământul, a nu
spune nimic, a rămâne mut. A se sili din răsputeri să scape dintr-un impas
sau se străduieşte cu toate forţele să izbăvească ceva „se zbate ca
peştele pe uscat”.

71
 Referitor la terminologia legată de ape şi pescuit, se identifică şi
expresia „a fi dus cu pluta”, adică a nu fi în deplinătatea facultăţilor
mintale, a fi, cu alte cuvinte, nebun.

Bibliografie

I. Studii de istorie a românilor, istorie a pescuitului şi istorie

a limbii române
1. Antipa, Gr. – „Pescăria şi pescuitul în românia”, Bucureşti, 1916,
p.80, 445 – 446.
2. Academia României – „Documente CXXXII” / 133.
3. Academia României – „Documente XXI” / 226.
4. Arh. St. Buc. – „Episcopia Buzăului”, LXXIII / 4.
5. Arh. St. Buc., Min. Agr., Dir. Pesc. – „Dosar nr. 603”, anul 1913.
6. Bogdan, I. – „Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu
Braşovul şi cu Ţara Ungurească” în sec. XV şi sec. XVI, Bucureşti,
1905, p. 17.
7. Dumitrescu, H., Dumitrescu, V.I. – „Săpăturile de la Traian,
Dealul Fântânilor”, în Mat. şi Cerc. Arh., VI, 1959, p. 167 şi V, 1959, p.
190.
8. *** - „Documente privind istoria României”, A. Moldova, veacul XVI –
lea, vol. 2, Bucureşti, 1961, p. 23.
9. *** - „Documente privind istoria României”, B. Ţara Românească,
veacul XVI – lea, vol. 5, Bucureşti, 1951, p. 431.
10. *** - „Documente privind istoria României”, A. Moldova, veacul XVI –
lea, vol. 1, Bucureşti, 1951 – 1960, p. 431.
11. Giurescu, C.C. – „Istoria Românilor”, vol. III, 1, ed. A II – a,
Bucureşti, 1944, p. 118.
12. Giurescu, C.C. – „Istoria Bucureştilor”, 1958, p. 465.
13. Giurescu, C.C. – „Istoricul celei mai mari podgorii româneşti
Odobeşti”, 1961, p. 315 şi 326.
14. Ghibănescu, Gh. – „Surete şi Izvoade”, vol. IV, 2, Iaşi, 1906 – 1933,
p. 167 – 168.
15. Ghibănescu, Gh. – „Ispisoace şi Zapise”, vol. V, 2, Iaşi, 1906 – 1933,
p. 22.
16. *** - „Înaltul Divan”, 1831 – 1847, inventar arhivistic, Bucureşti,
1958, p.a.115 nr. 415; b.142 nr. 527; c.156 nr. 583.
17. Iorga, N. – „Istoria Românilor prin călători”, ed. a II - a, vol. II,
Bucureşti, 1928 – 1929, p. 62.
18. Puscariu, S. – „Limba română I”, Bucureşti, 1940, p. 177 – 180.
19. Rusu, I.I. – „Limba traco - dacilor”, Bucureşti, 1956, p. 129 – 130.
20. Sava, A. – „Documente putrene. I. Vrancea Odobeşti - Câmpuri”,
Focşani, 1929, documentul 1.
72
21. Sandru, D. – „Mocanii în Dobrogea”, Bucureşti, 1946, p. 89.
22. Ştefan, Gh. – „Formarea limbii şi a poporului român”, Bucureşti,
1962, p. 28 – 30.
23. Ştefănescu, Al. – „Mănăstirea Tismana. Gorjul istoric”, Bucureşti,
1909.

II. Dicţionare
1. *** - „Dicţionarul explicativ al limbii române”, Ed. Academiei Române,
1975, ediţia I, Bucureşti şi ediţia a II – a Bucureşti, Ed. Univers
Enciclopedic, 1996.
2. *** - „Dicţionarul limbii române moderne”, Bucureşti, Editura Academiei
R.S.R., 1961.
3. Andrei, Niculae – „Dicţionar etimologic de termeni ştiinţifici. Elemente
de compunere greco – latine”, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
1987.
4. Bulgăr, Gheorghe – „Dicţionar de sinonime”, Ed. Albatros, Bucureşti,
1972.
5. Candrea, Aurel; Adamescu, Gheorghe – „Dicţionarul enciclopedic
ilustrat” (vol. I, II), Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1926 – 1931.
6. Candrea, Aurel; Densunianu, Ovid – „Dicţionarul etimologic al limbii
române. Elementele latine”, Bucureşti, 1907 – 1914.
7. Seche, Luiza; Seche, Mircea – „Dicţionarul de sinonime al limbii
române”, Ed. Academiei R.S.R., 1982.

III. Lucrări de lexicografie şi lexicologie

1. Bahnev, W. – „Observaţii asupra metodelor actuale de cercetare a
vocabularului”, în „Limba română”, 1961, nr. 3 şi 4, Editura Academiei
R.S.R.
2 Bidu – Vrânceanu, Angela – „Strucutra vocabularului limbii române.
. Probleme teoretice şi aplicaţii practice”, Bucureşti, E.S.E, 1986.
3 Bidu – Vrânceanu, Angela; Călăraşu, Cristina; Ionescu –
. Ruxăndoiu, Liliana; Mancaş, Mihaela; Pană Dindelegan,
Gabriela – „Dicţionar de ştiinţe ale limbii”, Ed. Nemira, Bucureşti,
2001.
4 Brâncuş, Gr. – „Istoria cuvintelor”, Ed. Coresi, Bucureşti, 1991.

73
5 Brâncuş, Gr. – „Vocabularul autohton al limbii române”, ESE,
. Bucureşti, 1983.
6 Bucă, M.; Evseev, V – „Probleme de semasiologie”, Ed. Facla,
. Timişoara, 1976.
7 Coşeriu, E. – „Lingvistica din perspectiva spaţială şi antropologică”,
. Ştiinţă, Chişinău, 1994.
8 Coteanu, Ion – „în legătură cu sistemul vocabularului”, în „Probleme
. de lingvistică generală”, vol. II, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti,
1960.
9 Coteanu, Ion & Bidu – Vrănceanu, Angela – „Limba română
. contemporană”, vol. II (vocabularul), Ed. Didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1975.
1 Coteanu, Ion; Dănăilă, Ion – „Introducere în lingvistică şi filologia
0 românească”, Ed. Academiei R.P.R., Bucureşti, 1970.
.
1 Graur, Alexandru – „Tendinţele actuale ale limbii române”, Ed.
1 Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.
.
1 Guţu – Romalo, Valeria – „Un procedeu distribuţional de delimitare a
2 paradigmelor”, în „Studii şi cercetări lingvistice”, nr. 1, 1964.
.
1 N.A.L.R.R. - „Banat”, Bucureşti, Ed. Academiei Române, 1980.
3
.
1 N.A.L.R.R. - „Maramureş”, Bucureşti, Ed. Academiei Române, 1969
4
.
1 N.A.L.R.R. - „Moldova şi Bucovina”, vol. I, Bucureşti, Ed. Academiei
5 Române, 1987.
.
1 N.A.L.R.R. - „Muntenia şi Dobrogea”, Bucureşti, Ed. Academiei
6 Române.
.
1 N.A.L.R.R. - „Oltenia”, Bucureşti, Ed. Academiei Române, 1967.
7
.
1 Rosetti, Al. – „Istoria limbii române”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1964.
8

74
1 Scaff, A. – „Introducere în semantică”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1966.
9
.

IV. Lucrări de terminologie

1. Bidu – Vrănceanu, Angela – „Analiza structurală a vocabularului
limbii române contemporane. Numele de culori”, Ed. Univ. din
Bucureşti, 1976.
2 Burlacu, Gabriel; Silivescu, Constantin; Dăescu, Vasilica;
. Florea, Daniela – „Mediul înconjurător. Termen şi expresii uzuale.”,
Ed. Paideia, Bucureşti, 2003.
3 Florea, Ion A. – „Terminologia fierăriei în mediul rural din Moldova şi
. Bucovina”, Ed. Univ. „Al. Cuza”, Iaşi, 1981.
4 Jurconi, Ion – „Terminologia şi societatea informaţională”, în vol.
. „Analele Universităţii din Craiova”, an VI, Ed. Universitară, 2002.
5 Pavel, Eugeniu; Rucăreanu, Costin – „Introducere în terminologie
. (noţiuni fundamentale)”, Ed. Academiei Române, Ed. Agir, Bucureşti,
2001.
6 Pătruţ, Ioan – „Nume de persoane şi nume de locuri româneşti”, Ed.
. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984.
7 Petrişor, Marin – „Pastoral terminology in Romanian”, în Analele
. Universităţii Craiova, anul VI, 1978.
8 Ursu, N.A. – „Formarea terminologiei ştiinţifice româneşti”, Ed.
. Ştiinţifică, Bucureşti, 1962.
9 Vascenco, Victor – „Probleme de terminologie lingvistică”, Ed.
. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975.

75