Valeriu ŢURCANU

FATA BABEI ŞI FATA MOŞNEAGULUI

(feerie muzicală pe motivele basmului omonim de I.Creangă)
PERSONAJE:
Rică cel Viteaz Conăcarul
Domnica Zori de Zi, fata moşneagului Frunzele
Şerban, tatăl Domnicăi Firele de iarbă
Tranca Fleanca, mama ei vitregă Firele de căpşuni
Lălăica, fata babei Glasurile păsărilor
Crăiţă Mândră Glasul izvorului
Balaurul mare Picăturile de rouă
Balaurul mic Picăturile de ploaie
Zâna Roşie Labă Mare
Zâna Albă Mormăilă
Zâna Albastră Căţeluşa
Zâna Verde Mărul
Zâna Brună Fântâna
Zmeul din Pădurea Neagră Cuptorul
Orchestra
Prolog.
(Zori de zi. Un paravan ce reprezintă o poiană. Orchestra cântă laitmotivul.Voci
depărtate.)
- A–u–u–u–u!
- E- he – he – he – i !
- S–u–r–a–t–e–l–o–r!
(Un zbierăt de zmeu. Fum. Din culise aPoartă măști, costume ale dramei populare, posibil
supradimensionate. Nu se văd şi nu se aud.)
Zâna Albastră: Uf! Clocotesc de furie. Din cauza ei nu văd lumea. Noroc de izvoare. Lângă ei
mă răcoresc.Chî – chî! A– u – u!
1
Zâna Brună: Îh! Am asurzit de atîta strigăte. Seceta asta... M-am acoperit cu crăpături şi mă
cutremur la fiecare pas. Sunt numai praf. E cineva aici?
Zâna Albă: E – he – he – i! Nori de fum întunecă totul. Cât am să orbecăiesc?
Zâna Verde: Ş–ş–ş! Valurile de aer fierbinte mă ameţesc... De când Zmeul a furat-o pe Zâna
Roşie, mi-am pierdut zânele surori. Doamne, ajută-mă!
(Prin fum răzbate o rază de lumină. Zânele se văd.)
Zâna Brună: Surioarelor! Ce bine că v-am regăsit!
Zâna Albastră: Dragile mele! Aoleu!
Zâna Albă: Ce e cu voi ?
(Zânele se feresc una de alta.)
Zâna Albastră: Apele mele nu mai sunt limpezi ca odinioară.
Zâna Brună: Eu de una singură am început a mă risipi.
Zâna Albă: De dorul vostru aerul meu şi-a pierdut lumina. Br! Iar a trecut o boare de vânt. Mi-e
frig...
Zâna Verde: Iarba şi copacii mei se ofilesc!
Zâna Albastră: Dar acum, când ne-am regăsit, o să ne revenim.
Zâna Albă: Fără Zâna cea Roşie?! cât puterea ei e în mâna Năpîrcii, totul e ameninţat de moarte.
Zâna Brună: Capul răutăţilor i-a furat focul. Insuflă cu el frică. Vrea să devină împărat al
întregii lumi.
Zâna Albastră: Chiar nimeni din pământeni nu vede că stăpânul lor e o Năpârcă?
Zâna Verde: Cât nu ai lovi în Zmeu, e degeaba. Trupul lui e plin de fum, care intră în inimile
oamenilor.
Zâna Albă: Cum cineva îi taie un cap, tot atunci în locul lui apare altul. Duhurile rele iau chip
omenesc. E nevoie de sabia dreptăţii! Dar unde e curajosul ce o va ridica?
Zâna Albastră: Le e frică până şi să-l pomenească pe Zmeu, căci pocitania apare în acel loc.
Sufletele oamenilor s-au întunecat.
Zâna Albă: Daţi-vă mânile, pentru a ne uni puterile.
(Zânele îşi ating mânile. Strigă de bucurie.)
Zâna Albastră: Potoliţi-vă. Să facem cât mai grabnic vraja.
Zâna Brună: Ne va salva doar cel ce se va încumeta să-i spună Zmeului adevăratul nume de
Stăpân al Întunericului. Sabia divină singură îl va găsi, căci va fi alesul.

2
 (Zânele rotesc hora, desfăcută în locul unde trebuia să fie Zâna Roşie.)
Zânele: Zările deschid depărtările,
Apele - mările,
Golurile - adîncul,
Peşterile - pământul,
Hăţişul - pădurile,
Rotocoalele - fumurile,
Uşile - casele,
Lăcăţile - cazematele,
Să se arate Sabia Dreptăţii
Să vină de unde este.
Să coboare pe acest tărâm
Ca să-şi caute stăpân.
(În locul Zânei Roşii apare sabia dreptăţii.)
Zâna Verde: Fie ca cei ce vor intra în această poiană să capete darul de a înţelege orice fiinţă şi
să-i facă dreptate.
Zânele: Aşa să fie!
(Zânele lasă sabia jos și dispar.)
Episodul I.
Scena I.
(Poiana din pădure. Intră Domnica Zori de Zi cu un ulcior în mână. Cântă acompaniată de
orchestră)
Domnica Zori de Zi:
Zboară, zboară păsărică.
Sus în ceruri te ridică.
Caută din înălţime
Lumea, ce o duce bine.
Căci aici e viaţa grea

3
 Nu mai e noroc în ea,
Aspru frig vine la noi,
Pleacă păsări din zăvoi.
Cântecul doinit se duce.
Doar cu primăvara dulce
Păsărelile plecate
Se întorc acasă-n sate.
După munci în depărtări
Vin de peste mări şi ţări.
Tot spre cuibul părintesc
Drumul lor bătătoresc.
Domnica Zori de Zi: Mă rog de tine iarbă, să-mi dai un bob de rouă. Dragă pădure, dă-mi un pic
de vlagă. Mărite soare, lasă-mi măcar un strop... (Cade o picătură de rouă. Domnica se apropie
de o creangă şi toarnă de pe frunză rouă în ulcior.) Îţi mulţumesc.
(Apare un gemotoc format dintr-un tânăr şi o ursoaică încleştaţi în luptă. În urma lor fuge
un ursuleţ.)
Labă Mare: Mor... Mor... Stai că te învăţ minte, voinice!
Rică cel viteaz: Te fac praf!
Labă Mare: Vorbeşti ca... urşii?
Rică cel viteaz: Eu? Tu ai început să vorbeşti omeneşte.
Mormăilă: Mamă, mi-e prieten. Lasă-l... Cum te numeşti?
Rică cel viteaz: Mor... Mor...
Labă Mare: Nu înţeleg.
Rică cel viteaz: Rică! Îmi zice Rică.
Mormăilă: Iar eu sunt Mormăilă. (Ursoaicei.) Când l-am văzut, a început să mormăie. Ne-am
trântit şi-am căzut de-a berbeleacul. Am venit de-a dura, până nu te-ai apucat să-l chelfăneşti.
Labă Mare: Puteam să-l omor. Mor...măilă... (Băiatului.) Te simţi bine?
Rică cel viteaz: Dacă îţi vei lua labele de la gâtul meu... (Ursoaica îi dă drumul. Ursuleţul se
repede la el şi îl cuprinde bucuros. Se trântesc.)

4
Labă Mare: Mor...Mor... Ajunge atâta joacă!
Domnica Zori de Zi: Labă Mare, Mormăilă, o să-l omorâţi cu adevărat.
Labă Mare: Doamne, şi tu mormăi?!
Domnica Zori de Zi: Nu. Voi vorbiţi. O fi vre-o vrăjătorie de-a Zmeului?
(În depărtare tună.)
Firele de iarbă: Calcă uşurel, să nu ne striveşti. Suntem firele de iarbă. Salut.
Domnica Zori de Zi: Bună ziua. Vă rog să-mi daţi puţină rouă. Tranca Fleanca m-a trimis să-i
aduc un ulcior pentru fiică-sa. Zice că cine se spală cu rouă dimineaţa are noroc în viaţă.
Firele de iarbă: O să-ţi dăm și te vom gâdili la tălpi.
Rică cel viteaz: Uitaţi-vă ce am găsit. O căpşună! Încă una!
Firele de căpşuni: M – m – m – m – m! Suntem dulci.
Domnica Zori de Zi (servind pe Mormăilă.): Micul dejun!
Mormăilă: Mor... Mor... Mor de plăcere.
(Mormăilă vrea să ee cu laba, iar Domnica îndepărtează mâna, făcându-l pe ursuleţ să se
învârtă.)
Domnica Zori de Zi:
Joacă, joacă ursulică,
Că ţi-oi da o căpşunică.
Rică cel viteaz: Dacă vorbeşti ca oamenii, atunci şi dansează ca ei.
Domnica Zori de Zi: Imaginează-ţi un câmp acoperit cu miere de albine, iar noi ne ţinem unul
de altul ca să nu lunecăm şi ne rotim, ne rotim. Ţine-te de mine. Un, doi, trei... Bravo.
(Cu ei dansează Firele de Iarbă, Firele de Căpşuni.)
Labă Mare: Frumos, n-ai ce zice. Câmp cu miere...
Rică cel viteaz: Vreau să învăţ şi eu.
Domnica Zori de Zi: Ce zici, Mormăilă, să-i dăm o lecţie? Unu, doi, trei…
Mormăilă: Lecţiile astea sînt dulci ca şi căpşunele.
(Mormăilă cade. Domnica culege cîteva căpşuni şi se apropie de Rică.)
Domnica Zori de Zi: Asta e pentru viteazul Rică.
Rică cel viteaz: Mulţumesc, crăiță.
5
 (Îngenunchiază în faţa ei.)
Domnica Zori de Zi: Crăiță!? (Râde.) Măria ta. Un rigă nu stă în genunchi. (Ia în palmă rouă
din ulcior şi îl stropeşte pe creştet pe Rică.) În această poiană te miruiesc a fi voievod.
Rică cel viteaz: Voievodul cui?
Mormăilă: Voievodul ei.
Rică cel viteaz (fură cu gura căpşuna din mîna Domnicăi şi se ridică): Rigă aici e Zmeul din
Pădurea Neagră?
(O umbră imensă. Flacără de foc.)
Domnica Zori de Zi (ascunzându-se la spatele lui Rică): A-a-a-a-a!
Labă Mare: Nu trebuia să-i rosteşti numele. Uite că iarba şi frunzele au înlemnit de frică, iar
roua a dispărut. Plecaţi, să nu vă simtă pocitania.
Rică cel viteaz: La revedere, frate ursule.
Labă Mare: Adio. Ne ducem spre tărâmuri sălbatice.
Rică cel viteaz: Zimbrii şi cerbii cei divini au dat bir cu fugiţii... Dar de ce să plece şi urşii?
Acum, când ne înţelegem, îl vom doborâ.
Labă Mare: Să vă ajute dumnezeu. Dar mai lesne ai putea să te ascunzi pe Ursa Mare, decât să
învingi năpârca.
(Ursoaica cu Mormăilă pleacă. În jurul Domnicăi şi al lui Rică apare şerpuind un fum.)
Scena II.
Rică cel viteaz: Plec şi eu.
Domnica Zori de Zi: Pe ce stea?.. (Râde.) Ursoaica te-a rănit?!
Frunzele: Ş–ş–ş! Până la nuntă îi trece.
Domnica Zori de Zi: (Îi întinde o batistă): Dă să-ţi leg rana.
Picăturile de rouă: Pic! Pic! Spal-o cu rouă.
Firele de iarbă: Aşezaţi-vă în braţele noastre.
(Domnica înmoaie batista în roua din ulcior şi şterge rana. O leagă cu batista.)
Rică cel viteaz: Ai adunat un ulcior de rouă?
Domnica Zori de Zi: Încă nu.
Picăturile de rouă: Pic! Pic! Uite că aici a mai rămas.

6
 (Domnica scurge de pe o frunză rouă în ulcior.)
Domnica Zori de Zi: Vă mulţumesc. Am crezut că s-a uscat de frică.
Rică cel viteaz: E drept că cei ce se spală cu rouă au noroc?
Domnica Zori de Zi: Mă trezesc odată cu zorii. Dar cine ştie unde e norocul meu?
Rică cel viteaz: Niciodată nu ştii cât e de aproape.
(Scutură brusc creanga. Peste ei cade un duş de rouă. Picăturile râd.)
Domnica Zori de Zi: Aoleu! Nu am reuşit să vă prind.
Rică cel viteaz: Pe genele tale picăturile par lacrimi. Lacrimi de noroc.
Domnica Zori de Zi: Tu la fel eşti ud deabinelea. Iar pe de asupra – şi ciufulit.
Rică cel viteaz: De când mă ţin minte, vîrtejurile nu se mai astîmpără pe capul meu.
Domnica Zori de Zi: Pentu că eşti un neastîmpărat...
(Râzând se stropesc cu roua de pe frunze.)
Picăturile de rouă: Pic! Pic! A-ţi împărţit roua, va trebui să împărţiţi şi norocul.
Domnica Zori de Zi (picăturilor de rouă): Linişte picilor. Chiar nu ştiţi ce picuraţi din gură.
Picăturile de rouă (în şoaptă): Nu ne privi aşa, că ne îmbujorăm ca obrajii tăi.
Domnica Zori de Zi (în şoaptă): Nu vă mai şuşotiţi...
Rică cel viteaz (fetei): Hai cu mine pe tărîmul celălalt.
Domnica Zori de Zi: Tatăl meu e bătrân. Nu-l pot lăsa. Rămîi tu aici. Bărbaţii de la noi aşteaptă
să le vină ori mintea, ori ceasul de pe urmă.
(Fumul îi înconjoară din toate părţile.)
Rică cel viteaz: O fi Zmeul din Pădurea Neagră mare şi tare, dar voi găsi ac de cojoc pentru
capul răutăţilor.
Frunzele: Ş–ş–ş! Mai încet. Trădătorii sunt la orice pas. Pocitania a pus vameşi la poduri şi hoţi
pe drumuri. Îi plătesc dijmă şi îl înştiinţează despre ce aud. Năpârca se teme ca cineva să afle că
el e Marele Mahăr şi Stăpîn al Întunericului.
Rică cel viteaz: Dar cineva trebuie odată şi odată să spună lucrurilor pe nume. Dacă aş şti cum
să-l dobor... Arată-te, Stăpîn al Întunericului! Fricosule! Eşi la lumină!
(Sunet miraculos.)
Frunzele: Ş–ş–ş! Aceasta e sabia fermecată, care distruge gîndurile duşmănoase şi orice făptură
întunecată. Eşti alesul!

7
 (Rică vede sabia, o scoate din teacă. Scena se umple de raze. Când se atinge de sabie, se
aude o melodie. Fumul dispare, zbierînd de durere.)
Rică cel viteaz: Ce e?
Frunzele: Ş – ş – ş! Sabia dreptăţii nu poate să te rănească. Numai ţie dintre muritori nu ţi-a fost
groază să rosteşti numele celui ce otrăveşte sufletele. Ca să răpui pocitania, trebuie să-l loveşti cu
ea drept în inimă.
Rică cel viteaz: Dar cu lumina sa această sabie nu e în stare să taie o frunză! Cum aş putea
răpune cu ea Zmeul?
Frunzele: Armura de aur te va ocroti. Te va apăra de foc şi îţi va da tăria Pământului.
Domnica Zori de Zi: Trebuie să crezi în puterea dreptăţii.
Frunzele: Ai să-l dobori, pentru că eşti alesul.
Domnica Zori de Zi: Zmeul va veni aici ca să ia fete în robie.
Rică cel viteaz: Am prilej să-i trec drumul.
Domnica Zori de Zi: De acum înainte nu te vei numi Rică, ci Rică cel Viteaz.
Rică cel viteaz: Iar ţie cum îţi zice?
Domnica Zori de Zi: Ai să mă găseşti şi fără a-mi şti numele. Îl vei afla când te vei întoarce cu
izbîndă.
Rică cel viteaz: Unde să te caut ?
Domnica Zori de Zi: Inima o să te îndrume. Când o să ţi se umple sufletul de pelin, ai să vrei să-
l îndulceşti cu o căpşună... Te voi aştepta aici, în poiana zînelor.
Rică cel viteaz: O să-ţi spun Căpşunica...
(Domnica pleacă. Zbierătul Zmeului. Erupe o flacără.)
Rică cel viteaz: Să vedem de ce e în stare această sabie!
Frunzele: Să te fereşti de căi bătătorite. Numai aşa vei ajunge la dînsul.
(Rică pleacă.)
Scena III.
(O casă ţărănească. Domnica Zori de Zi cântă acompaniată de orchestră.)
Domnica Zori de Zi:
Asemeni unei raze de lumină
Privirea lui atinse ochii mei.

8
Căldura sa cu dragoste m-alină,
Mă ameţeşte cu blândeţea ei.
Şi sufletu-mi se umple de tandreţe
Descoperind atâtea lucruri sfinte
În jur dezvăluie o frumuseţe
Pe care n-o văzusem înainte.
Lângă acel ce mă privi cu drag
Cu gândul meu mereu rămân,
Ce într-o clipă ca un mag
Peste viaţa mea a devenit stăpân.
(Apar Tranca Fleanca şi Lălăica.)
Lălăica: Rochia asta mă îngraşă. O rochie care îngraşă, trebuie să fie subţire. Aşa-i, mămune?
Tranca Fleanca: Nu te îngraşă deloc. Culoarea te prinde la faţă şi îţi face ochii mari. Eşti ca o
împărăteasă! Frumoasă şi deşteapta foc!
Lălăica: Uite ce coadă am! Cu solzi la poale şi pe coadă. Cine are coada, înoată. Aşa-i, mămune?
Tranca Fleanca: Şi tu o să înoţi în bogăţie. Nu o tîrî pe jos! Ridică coada.
Lălăica: Lasă că are cine s-o spele. Ce mâneci largi, de parcă ar fi aripi. Cine e frumoasă, are şi
rochii boierești. Aşa-i, mămune? Ha–ha–ha! Zbor!
(Aleargă dînd din mâni.)
Tranca Fleanca: Of, bine că n-am dat-o la învăţătură, că aveau să-i strice mintea dascălii.
(Apare Şerban.)
Serban: Ho! Ai să urci cu găinile în cuibar.
Lălăica: Vreau la Palatul Marelui Mahăr! Cine se mărită cu Zmeul, devine zmeoaică. Aşa-i,
mămune?
Şerban: Numai scîrbosul acesta nu-mi ajunge la casă. Să ia de soţ un hoţ!?
(Zbierătul Zmeului. O flacără. Fum.)
Tranca Fleanca: Ia seama ce vorbeşti. Ai să ajungi să-i pupi gheara.
Domnica Zori de Zi: Dar nu face nuntă cu Zâna Roşie?
Tranca Fleanca: Nu ştiu ce a găsit în ea.

9
Lălăica: Zâna nu-l iubeşte. Iar eu îl iubesc! O va alunga şi o să mă fure pe mine! Vreau să mă
zburătăcesc! Pe o fată deşteaptă toţi vor s-o fure. Aşa-i, mămune?
Tranca Fleanca: Da. O fată deşteaptă trebuie să fie furată.
Şerban: Năpârca nu te va lua de nevastă.
Lălăica: De ce?
Şerban: Nu poţi scoate foc pe gură.
Lălăica: Pot! Pot să vorbesc cu foc şi să împuşc cu ochii. Priviţi! Sar scântei. (Loveşte cu capul
de pământ.) Vedeţi?
Şerban: Încă nu.
Lălăica: (Se loveşte de piatră.) A-a-a-a-a! Mi-au sărit stele în cap!
Tranca Fleanca: Vino să te pup, steaua mămunii. Of! Cucuieta mamei, cucuetă! Nu plînge.
Când o să te vadă Zmeul, pe loc o să se îndrăgostească de tine.
Lălăica: Dar nu de Domnica. De mine te îndrăgosteşti dacă te holbezi. Aşa-i, mămune? Ce
şedem?! Ce aşteptăm?! Hai să mă găteşti!
Tranca Fleanca: Da, ochioasa mamei. (Domnicăi.) Ai să-mi deochi copila. Pui de viperă ce eşti.
Marş la treaba! Apucă-te de făcut curat, că acuş ne vin oaspeţi!
(Tranca Fleanca îşi ia fiica, care urlă şi o duce în casă.)
Şerban: Of!..
(Baba îl împinge de spete afară.)
Tranca Fleanca: Tacă-ţi fleanca! Hai du-te odată! Şi mai ţine-ţi ofturile! (Şerban porneşte din
loc. Domnica ia în mâni mătura.) cât ai să te învârţi, leneşo? Şi de ce îţi spune lumea Domnica
Zori de Zi? Mai trîndavă copilă nu e în tot satul!
Lasă mătura. Adă apă ca să-i fac oblojeală Lălăicăi. După asta mătură prin ogradă. Ba nu.
Mai bine culege frunzele galbene de pe crengi, ca să nu ai ce mătura. Şi dacă tot te sui în copac,
curăţă hogeacul! Ai face bine să alungi şi norii cu mătura! Ia seama să nu cazi, că o să-ţi rupi
capul înainte de vreme! (Domnica pleacă.)
Of, când văd orfana asta mă umplu de oftică. Parcă ar fi o mironosiţa... Aleargă toată ziulica
ba la deal, ba la vale, cu cîte două căldări la fîntînă, cu lemne de foc în spinare. Lucrează... numai
de ochii lumii. Făţărnica! Scorpie veninoasă. Dar nu vede ea zestre de la mine, nici un capăt de
aţă. De m-aş descotorosi de şerpoaică pînă la venirea Zmeului... Să o trimit la lucru unde a dus
mutul iapa şi surdul roata... Numai să vrea şi taică-său.
Lălăica (din casă): Mami! Mamăi! Mămune!
Tranca Fleanca: Vin, scumpete! Vin, dragoana mamei! (Tună şi fulgeră. Se întunecă. Un
fîlfîit. Sunetele unei lupte.) Ehe-hei! E foc şi pară. Aşa ginere - da! Lasă că te îmbrobodim noi,
zburătorule.
10
 (Tranca Fleanca intră în casă.)
Scena IV.
(Orchestra cântă laitmotivul.)
Şerban (pe pragul casei): Of, că nu se mai termină lucrul... Doamne sfinte.
(Apare Tranca Fleanca îmbrăcată boierește.)
Tranca Fleanca: Nu te mai cruci atât. Parca eşti toanta de fiică-ta. Îţi seamănă leit. Măcar dacă
ar fi puţin mai brează... Dar de unde?
Şerban: Iar ai început? Tranca Fleanca.
Tranca Fleanca: Da. Sunt Tranca Fleanca. N-am să te las pînă n-ai să faci ceva cu nebuna asta.
Şerban: De cine vorbeşti? Nu cumva de fetele, care dorm ziua, iar noaptea chiuie?
Tranca Fleanca: Lălăica se întoarce de la şezători tîrziu şi e tare chi...u…nuită. Are cea mai
puternică voce din sat şi cîntă, draga de ea, de răguşeşte. Şerbănele, nu te bucuri? Aseară a dansat
pînă au adus-o lată. Asa sunt fetele de măritat, arată ce au mai bun. Ţoapele din mahală crapă de
ciuda şi o bîrfesc la tot colţul.
Şerban: Ce folos? Tot e fată bătrână.
Tranca Fleanca: Bătrână?! Of! Of! Of! Mă doare inima, plămînii, gîtul, mîna, picioarele, am
mîncărime la unghii, la urechi, la nas, la ochi, la gură, la sprîncene! Leşin! Mor! A – a – a – a!
Săriţi oameni buni! Moşnege, mai nenorocit! Vei da socoteală pe lumea cealaltă de chinurile
mele. Cu limbă de moarte te rog – fă-i un bine Domnicăi şi las-o să-şi caute norocul în altă parte.
Şerban: Dar e devreme pentru ea...
Tranca Fleanca: Am să mor şi vei vedea cum e să trăieşti fără mine! Cu limbă de moarte îţi cer -
lasă fata sa plece in lumea mare să-şi caute norocul. Fii milostiv. Indură-te de orfană. Că de nu, o
duc singură la Marele Mahăr!
Şerban: A pleca şi singură de acasă, când i-a veni sorocul...
Tranca Fleanca: Nu. Jură.
Şerban: Bine. Poţi muri liniştită...
Tranca Fleanca: Nu pot până nu îmi dai cuvântul că o vei trimite pe Domnica în lume. Of,
mor!.. mor... mor.
Şerban: Bine! Bine! Veşnica pomenire...
Lălăica: Mamăi! Mămune!
Tranca Fleanca: Ehe-hei! Mi s-a făcut parcă mai uşor.
Şrerban: N-ai murit?.. Ei vezi. Te-ai aprins de la o vorbă.

11
Tranca Fleanca: Nu te bucuri, bărbate? Sunt vie! Treci, fata mamei, în casă ca să nu răceşti pe
căldurile astea. (Lălăica intră în casă.) Ai să o alungi pe Domnica de la casă chiar azi.
Şerban: Dar ...
Tranca Fleanca: Să taci! Sau cuvîntul tău nu înseamnă nimic?! Dacă ai spus că pleacă să plece!
Şerban: Ho, moară stricată!
Tranca Fleanca: Ehe-he-he! Vrei să mă bagi în â cu zile! Cu binele văd că nu merge. Am să vă
bat pe amîndoi! Să ştiţi de frică... şi ea şi tu. (Îl bate pe moşneag.) Şerbule! Şerbăloiule!
Şerbălane! Babalâc ce eşti! Să ai şi tu cucuie. Nu numai Lălăica.
Şerban: Ho, nebuno! Destul!
Tranca Fleanca: Bătaia e de la dumnezeu... Cum am spus aşa va fi! N-ai unde te învârti în casa
asta din pricina ei. Cheam-o şi hotărăşte-i să plece!
Şerban: Ogoeşte-te. Că mă ameţeşti.
Tranca Fleanca: Hotărăşte-te. Ori ea – ori noi! Dacă nu o alungi de la casă, te duc în Pădurea
Neagră! (Un fâlfâit. Fum.) Ţine minte cuvîntul dat. Să ştii că eu aud şi prin horn! (Pleacă în
casă.)
Scena V.
(Apare Domnica lucrînd. Orchestra cântă laitmotivul.)
Şerban: Of! Cum crezi, o să plouă?
Domnica Zori de Zi: Nu ştiu. Tună în depărtare, dar la noi nu cade nici un pic. Şi fulgerele astea
nu mai contenesc...
Şerban: De aş putea prinde măcar unul de coadă şi să-l bag în horn... Draga tatei, Tranca Fleanca
cu Lălăica ţi-au pus gînd rău şi vor să te prăpădească.
Domnica Zori de Zi: Ştiu. Aşa ţipau că le-aş fi auzit şi de după poartă.
Şerban: Ehei, denu le-as vedea în ogradă! Dar...Fata mea, du-te încotro te-a îndrepta dumnezeu,
ca să nu să se mai facă gîlceavă la casa asta… Oriunde te-i duce, să fii supusă, blajină şi harnică.
Domnica Zori de Zi: Mă alungi de acasă?..
Şerban: Pentru binele tău.
Domnica Zori de Zi: Tată... Ştiu că vitrega îţi face zile fripte. Am să plec. Ca să nu te mai
chinuie din pricina mea. Ai un cucui?!
Şerban: Am lunecat pe prispă.
Domnica Zori de Zi: Cum se vede a apucat a cînta găina la casa noastră şi cucoşul se împiedică
pe loc drept.

12
Şerban: Of, draga tatei... Aşa mi-a fost scris. Te vei isprăvi de una singură?
Domnica Zori de Zi: Dumnezeu mă va ajuta. Păzeşte-te. Văd că lucrezi şi duminica.
(Tranca Fleanca iese pe prispă.)
Tranca Fleanca: Nu întinde vorba. Să te duci unde te-or duce ochii. (Îi aruncă Domnicăi o
legătură.) Asta ţi-e toată averea.
Lălăica (de după spatele mânesei.): Vorba o întind săracii. Aşa-i, mămune?
Tranca Fleanca: Cară-te chiar acum! Noaptea o să-ţi arate drumul.
(De pe cerul înstelat cade o stea, apoi alta.)
Domnica Zori de Zi: Plouă cu stele!
Lălăica: Mamăi, cade cerul peste noi!
Tranca Fleanca: Nu te teme, strălucita mamei. Zmeul, mirele tău, mănîncă foc. Când vezi o stea
care cade, gîndeşte-te repede la ceva şi dorinţa ţi se va împlini.
Lălăica: Vreau să mă mărit!
Tranca Fleanca: Nu-ţi spune dorinţa în glas, că nu ţi se va împlini.
Şerban: Braşoave. Nu are Zmeul putere să mănânce stele. Ar fi crăpat demult.
Tranca Fleanca: Să taci!
Şerban: Dacă cade o stea, asta înseamnă că a murit un om.
Tranca Fleanca: Dacă am zis că Zmeul le mănâncă, înseamnă că aşa şi este!
Şerban: Tac....
(Domnica ia de jos legătura, se închină tatălui.)
Şerban: Să ţii minte ce ţi-am spus, draga tatei.
Domnica Zori de Zi: Rămâi cu bine, tată.
(Domnica pleacă.)
Tranca Fleanca: Cărare bătută! (Moşneagului.) Nu mai boci. Hai, hai, că acuş ne vin peţitorii...
Lălăica: Mămune?.. Ura!
Tranca Fleanca: Ia, am zis şi eu aşa, că de, am fată de măritat. Şerbane, ofticosule, marş la
treabă.
Şerban: Cucurigul măsii!
(Şerban pleacă. Tranca Fleanca şi Lălăica intră în casă.)

Episodul II.
Scena I.
13
(Orchestra cântă laitmotivul. Poiana din pădure. Cer întunecat. În depărtare plouă, tună şi
fulgeră. Zbierătul Zmeului. Flăcări de foc.)
Domnica Zori de Zi: Mai bine în pădure cu lupii, decît cu Tranca Fleanca. Fie ce-o fi, dar mai
rău nu o să-mi fie!
(Un schelălăit. Fata intră în hăţiş şi iese de acolo cu o căţeluşă.)
Căţeluşa (schelălăind): Au-u-u-u! Nu mă bate! Mi-am zdrelit laba în capcană. A-u-u-u-u-u... M-
a încolţit pînă la sînge! Viaţă de câine.
(Domnica se aşează. Căţeluşa îi fură legătura şi fuge.)
Domnica Zori de Zi: Nu vei găsi mare lucru. Am doar o bucată de mălai uscat.
(Căţeluşa se întoarce.)
Căţeluşa: Viaţă de câine!
Domnica Zori de Zi: Vino incoace.
Căţeluşa: Vin, dacă te aşezi mai departe.
Domnica Zori de Zi: Lasă-mă să-ţi văd rana.
Căţeluşa: Ham, ham, ham! Stai acolo! Uite aşa...
Domnica Zori de Zi: Cine eşţi?
Căţeluşa: Toată ziua mă tîrâi cu burta pe pământ, căutînd mîncare. Oamenii au devenit zgîrciţi.
Dacă mă apropii, mă lovesc cu piciorul sau aruncă cu pietre. Viaţă de pripas. M-ai bine aş muri!
Domnica Zori de Zi: Când eram mică măicuţa îmi spunea: ”Fii răbdătoare, harnică şi greutăţile
vor trece. Ai să-ţi găseşti şi norocul, şi dragostea...”
Căţeluşa: Poveşti pentru nătăfleţi. Ham! Am lucrat cu un paznic. Eram de strajă. Credeam că mi-
am găsit fericirea. Dar stăpînul ne-a dat afară şi am rămas pe drumuri. Fără o fărâmă de pâine.
Domnica Zori de Zi: Dă să-ţi spăl rana.
Căţeluşa: Mă doare!
Frunzele: Ş–ş–ş! Stai cuminte. Altfel nu va putea să te ajute.
Căţeluşa: Mai bine suflă, că mă ustură! Of, mamă!
Domnica Zori de Zi: Rabdă...
Căţeluşa: Mă doare! Nu ai inimă...
Domnica Zori de Zi: Vino să te mângâi.
Căţeluşa: Să mă mîngîi? Hei! vrei să mă ademeneşti şi apoi... poc! Nu, nu sunt proastă! Dar..
cum se mîngâie?

14
Domnica Zori de Zi: Apropiete ca să te ating. (Căţeluşa se apropie.) Ce ochi blînzi ai!
Căţeluşa: A-u-u-u. Viaţă de cîine! Scarpină-mă după ureche. Mă mănîncă! Aşa! Şi după cealaltă.
Aşa! Acum am priceput ce înseamnă mîngâierea.
Domnica Zori de Zi: A mîngîia înseamnă altceva. Închide ochii şi lipeşte-te de palma mea.
Căţeluşa: A-u-u-u. Lăbuţa ta e atît de caldă! A-u-u-u.
(Căţeluşa adoarme.)
Domnica Zori de Zi (cântă acompaniată de orchestră):
La mormîntul mamei mele
Cîntă două turturele.
Una spune fluierînd
În jurul crucii zburînd:
„Ades văd aici o fată,
Care stă îngenunchiată
Şi se roagă de-a sa mamă,
Ce a lăsat-o orfană.
O mămică pentru fată
E cea mai apropiată,
Căci în lumea asta-ntreagă
Ea îi este cea mai dragă.”
Iar a doua îi răspunde:
„Dacă n-ai mamă pe lume,
Cel mai scump loc pe pământ
E la dînsa la mormînt.
Doar aici ai cui te plînge
Şi să verşi lacrimi de sînge,
Cu-i te-ncrede, te jeli
Şi durerea-ţi ogoi.
O mămică pentru fată

15
 E cea mai apropiată,
Căci în lumea asta-ntreagă
Ea îi este cea mai dragă.”
(Domnica îi leagă rana, o piaptăna, îi împleteşte cosiţă. Ambele adorm.)
Scena II.
(Sunete de luptă. Pe cer - umbrele Zmeului şi a lui Rică, care se luptă.)
Rică cel viteaz:
Laoparte zile negre !
Laoparte nori de fum !
Laoparte ploi de sînge
Şi zăpezi negre de scrum !
Gîndul meu este lumină,
Fapta mea – chip arzător,
Iară dragostea de viață
E un foc mistuitor.
Nu sunt robul tău, minciuno !
Nu-ţi sunt slugă, piază rea !
Îţi sunt jude, dar şi gîde –
Vei pieri de mîna mea!
Pei, hidoasă arătare,
Chip ursuz şi mohorît,
Soarele iubit răsare
Peste plaiul meu cernit !
(Sunetele luptei se îndepărtează. Dimineaţa.)
Scena III.
(Orchestra cântă laitmotivul.)
Domnica Zori de Zi: În noaptea asta au căzut atîtea stele.

16
Căţeluşa: Ham, ham. Ştii ce am visat? Se făcea că aveam un stăpîn bun... Ham...
Domnica Zori de Zi: Ia o bucată de mălai. Eşti atît de slabă că poţi să-ţi număr coastele.
Căţeluşa: Roua l-a făcut moale şi dulce...
Domnica Zori de Zi: Să mănînci pîine numai din mîna prietenului.
Căţeluţa: Dar cum să-l cunosc?
Domnica Zori de Zi: Ai primit vreodată de la cineva un dar?
Căţeluşa: Dar?.. Ce-i asta?
Domnica Zori de Zi: Când ţi se dă fără să ţi se ceara ceva în schimb.
Căţeluşa: Odată un copil mi-a azvârlit o bucată de plăcintă. Eu nu mă tem de copii! Ei sunt buni
şi se joacă.
Domnica Zori de Zi: Joacă-te şi tu cu ei. Să-ţi îndrept puţin buclele. Ţi-ar şedea bine cu o floare
în păr. Iată aşa! Acum vei înflori şi tu. Cum te cheamă?
Căţeluşa: Mă cheamă... Nu ştiu cum mă cheamă. Nu m-a chemat nimeni. Nici paznicul.
Domnica Zori de Zi: Fiecare are un nume. Ce ai zice de... Fărâmă?
Căţeluşa: Dacă îţi place... Eu pot să nu-ţi ştiu numele, dar îţi simt căldura, mirosul. Vreau sa fiu
intotdeauna alături de tine.
Domnica Zori de Zi: E timpul să plec.
Căţeluşa: De ce? Ham, ham, ham.
Domnica Zori de Zi: Pentru că... (Zbierătul Zmeului. Cântecul păsărilor încetează. Vânt.)
Vreau să-l găsesc pe cineva. Fărâmă, caută-ţi un stăpîn şi încrede-te în el.
(Fata porneşte la drum. Orchestra cântă laitmotivul.)

Scena IV.
(Într-o livadă părăginită Domnica vede un măr înflorit, dar plin de omizi.)
Domnica Zori de Zi: Ce copac tînăr şi frumos. Dar e cu frunzele ofilite și e trist.
(Scoate din legătură o ploscă şi toarnă apă la rădăcina copacului.)
Domnica Zori de Zi: Bea ca să prinzi la putere.
Mărul: Apă! Apă dulce... Ţie nu ţi-e sete?
Domnica Zori de Zi: Ai mai mare nevoie ... Ești prea trist.

17
Mărul: Mulţumesc. Mi se uscau de acum rădăcinile. Când va trece seceta asta? Doamne, trimite-
ne ploaie.
Domnica Zori de Zi: Spune-mi, te rog, nu ai auzit de Rică cel viteaz?
Mărul: De cine?
Domnica Zori de Zi: Un voinic ce luptă cu Marele Mahăr. Dar poate stăpânul tău a auzit de el?
Mărul: Nu mai am stăpîn. Soţia cu copii l-au părăsit. Iar el într-o zi a dispărut. Livada noastră s-a
făcut paragină. S-a umplut cu mătrăgună şi spini. Când m-am ridicat copăcel, merii bătrâni erau
uscaţi. I-au tăiat pentru foc. Am rămas doar eu...
Domnica Zori de Zi: Omizile astea îţi storc puterea. E greu să înfloreşti, când trebuie să hrăneşti
atîţia leneşi...
Mărul: Uite cât sunt de mulţi. Dar sunt unicii mei prieteni. Nimeni nu mi-a lăudat florile ca
aceşti viermi. Florile mele sunt atît de frumoase, că dragii de ei le papă.
Domnica Zori de Zi: Aşa n-ai să rodeşti. În loc să creşti mere, tu creşti omizi.
Mărul: Mere? Ce sunt?
Domnica Zori de Zi: Ceia ce îți va da adevărată frumuseţe.
Mărul: Rostul meu sunt florile. Sunt un buchet mare! Au spus-o chiar ei, admiratorii mei.
Domnica Zori de Zi: Mai frumoase ca florile sunt roadele lor. Dar tu nu le vezi din cauza
omizilor.
Mărul: Mă mîndresc cu florile. Dar cum apar, imediat vin şi omizile să le laude.
Domnica Zori de Zi: N-ai văzut cum floarea prinde rod, cum se împilineşte cu suc dulce, cum
luceşte în lumina lunii şi miroase a sevă din trunchiul tău. Menirea copacului nu este creşterea
omizilor, ci a merelor. Ele sunt florile împlinite.
Mărul: Aş vrea să văd cum arată un măr. Fată frumoasă, grijeşte-mă şi curăţă-mă, că ţi-oi prinde
şi eu bine vreodată. Vreau şi eu să cresc un măr... Va fi frumos?
Domnica Zori de Zi: Ca şi tot ce e făcut cu dragoste. Ţine-te bine cu rădăcinile.
(Fata scutură copacul. Omizile cad.)
Mărul: Ce bucurie e să fii liber!
Domnica Zori de Zi: De-am putea scăpa atît de uşor şi de Capul Răutăţilor.
(Începe să plouă.)
Domnica Zori de Zi: Plouă, plouă, plouă!
Mărul: Înseamnă că puterile Năpârcii slăbesc. Simt cum seva mi se urcă prin rădăcini spre
petale.
Domnica Zori de Zi: Ele se mişcă ca aripile unor fluturaşi. Ia seama să nu te ridice de asupra
pământului cu tot cu rădăcini.
Mărul: Acum florile îşi visează viitoarele fructe.

18
Domnica Zori de Zi: Când creşti, parcă zbori.
Mărul: Văd cum mă înalţ de asupra pământului spre cerul azuriu. Eu zbor!
(Cad petale.)
Domnica Zori de Zi: Picăturile de ploaie plutesc în aer pe bărcuţe din flori.
Picăturile de ploaie: Pic! Pic! Fetele peste care plouă cu flori se mărită! Pic! Pic!
(Ploaia de petale încetează)
Mărul: E dumnezeiesc să te ridici. Dar fericirea se împlineşte când te întorci cu rădăcinile în
pământ. Nu pleca. Te voi adaposti sub coroana mea, te voi hrăni cu mere dulci, iar tu te vei
minuna de frumuseţea lor.
Domnica Zori de Zi: Nu pot. Rămîi cu bine. Ai grijă cine te laudă.
Mărul: Drum bun, draga mea. Să se ţină norocul de tine ca parfumul de floare.

(Mărul coboară pe pământ. Fata se duce în drumul ei.)

Scena V.
(Sunetele luptei. Tună. Fulgeră. Apare Rică cel viteaz obosit de luptă.)
Rică cel viteaz:
Sărman e omul cel fricos,
Ce stă sub sabie plecat,
E trădător, invidios
Şi în picioare e călcat.
Bărbatul e un braţ de fier,
Cetate de nebiruit,
Adăpostind copii, femei,
Cu dragoste e răsplătit..
A fi bărbat e muncă grea.
Ce-i slabi de înger n-au putere
Să stea cu capul ridicat,
Privind la cerul plin de stele.
(Rică pleacă în culise. Sunetele luptei se îndepărtează.)

19
 Scena VI.
(Orchestra cântă laitmotivul. O fîntână părăsită, mîlită şi plină de gunoi.)
Domnica Zori de Zi: Fîntână dragă, ce ţi s-a întâmplat?
Fântâna: Ani de zile am stat în poarta unor gospodari, pînă au plecat. Am rămas singurică. Într-o
zi un nemernic a scuipat în mine. L-au văzut vecinii, dar nu mi-au luat apărarea. De ruşine am
fugit în pădure şi mi-am aruncat ciutura. Dar apa cea proaspătă cu timpul s-a bîhlit, pereţii sau
înămolit şi izvorul meu a dispărut. Am devenit o groapă, în care trecătorii aruncă gunoaie.
Domnica Zori de Zi: Eşti fîntână. Dacă dădeai apă, şipotul tău ar fi fost întotdeauna viguros şi
proaspăt.
Fântâna: Dă-mi pace. Oamenii din ziua de azi nu o merită. Să bee scursurile din băltoace. N-am
nevoie de ei!
Domnica Zori de Zi: Sunt fîntâni de sute de ani, izvorul cărora n-a secat.
Fântâna: Au noroc de stăpâni. Ani de zile le-am dat tot ce aveam mai scump. Nu le e ruşine!
Domnica Zori de Zi: Nu mai fi supărată.
Fântâna: Dă-mi pace. Sunt sleită de puteri. Nimeni nu mă iubeste.
Domnica Zori de Zi: Să plec?
Fântâna: O fîntână e o fiinţă gingaşă...
Domnica Zori de Zi: Rămîi cu bine.
Fântâna: De nicăieri nu am nici un ajutor. Auzi!? Dacă vrei cu tot dinadinsul... îngrijeşte-mă, că
poate ţi-oi prinde bine şi eu...
Domnica Zori de Zi: Am să te curăţ. Dar spune-mi, ai auzit de Rică cel viteaz?
Fântâna: Din cauza gunoiului nu aud bine. Dacă ar reapare ochiul apei mele aş putea să-mi
recapăt şi vederea. Vreau să văd cum arată o fată frumoasă.
Domnica Zori de Zi: De ce crezi că sunt frumoasă? Doar nu mă vezi.
Fântâna: Cei buni la suflet au chip de înger... Ai să mă curăţi?
Domnica Zori de Zi: Cu răbdare voi scoate în capăt şi asta.
(Domnica curăţă fântâna.)
Fântâna: Mânile tale se vor înăspri.
Domnica Zori de Zi: În schimb când va apare apa, ele îşi vor înmuia bătăturile şi se vor curăţi.
Fântâna: Simt că vine! Am iar apă neîncepută ca o fîntâniţă tinerică. Draga mea, acum te văd şi
eu.

20
 (Din Fîntână sar şuviţe de apă ca dintr-un havuz. Iar din colacul fîntânii apare o fată cu aripi de
înger.)
Domnica Zori de Zi: Stai. Fata aceasta îmi aminteşte de cineva.
Fântâna: Priveşte în oglinda apei şi ai să o recunoşti.
Domnica Zori de Zi: Nu-mi vine să cred.
Fântâna: Da. Am luat chipul tău.
Domnica Zori de Zi: Numai că eu nu am aripi.
Fântâna: Ochiul apei mele le vede.
Domnica Zori de Zi: Ai o apă bună.
Fântâna: Şi şăgalnică.
(Fântâna o stropeşte.)
Domnica Zori de Zi: Udă mai bine copacii însetaţi! Ploiţa a fost prea scurtă pentru a le potoli
setea. Uite! În apa ta a apărut curcubeul! Puterile Zmeului într-adevăr slăbesc!
Frunzele: Ş–ş–ş! Ştii că curcubeul uneşte oamenii pe toată viaţa?
Fântâna: Te-ai făcut la faţă ca o căpşună...
Domnica Zori de Zi: Să dai apă din belşug oricărui care o va cere, chiar şi unei gîze. Îţi fac un
uluc pentru animalele pădurii şi îţi dau două coji de nucă ca să serveşti furnicile cele harnice.
(Domnica îi face Fîntânii ulucul şi îi dă cojile de nucă.)
Fântâna: cât de dulce e izvorul, care mă umple cu apă!
(Susurul izvorului creşte şi apoi dispare.)
Glasul izvorului: Glasul meu se naşte din adîncul pământului. Acolo unde cerul coboară în
pământ şi bea din seva lui.
Fântâna: Vreau să cîntăm împreună aşa ca să fim auziţi de toate fiinţele!
Glasul isvorului: Prinde-le vocile cu ecoul tău. Atunci vei cînta cu glasurile păsărilor şi cu cele
ale oamenilor.
Domnica Zori de Zi: Păstrează în amintire vocea mea ca să mă recunoşti când mă voi întoarce.
Glasul isvorului: Rămîi cu noi.
Domnica Zori de Zi: Aşa e că omul, despre care nimeni nu a auzit nimic, poate fi viu?..
Fântâna: Umple-ţi plosca cu apă neîncepută. Dacă îl vei găsi fără suflare să-l stropeşti cu ea şi
va învia. Iar dacă e rănit, ea îi va tămădui rănile.

21
(Domnica ia apă în ploscă. Fîntîna dispare, iar fata îşi caută de drum.)
Domnica Zori de Zi: Acum nu-mi mai este frică de tine, Stăpîn al Întunericului!
(Din culise se ade zbierătul Zmeului, care luptă cu Rică.)

Scena VII.
(Un cuptor mai să se risipească pe vatra unei case dărâmate.)
Cuptorul (cântă acompaniat de orchestră):
Trec anii şi flacăra vieţii
Se stinge cu-ncetul şi ea.
Îmi crapă lejanca, pereţii
Cu-ncetul prind a fumega.
Cărbunii se sting în căldură
Pe vatra cuprinsă de foc.
Dar nimenea nu se îndură
Să pună jăratic la loc.
Şi iată-am ajuns dărâmat,
De munca mea risipit.
După ce atât am lucrat
Sunt iată neuns, nelipit.
Domnica Zori de Zi: După o viaţă de foc şi pară în care a făcut de mîncare celor înfometaţi acest
cuptor s-a ramolit... Păcat. Ar fi putut să mai slujească. Sub stăpînirea Zmeului bătrânii au rămas
fără ajutor.
(Zbierătul Zmeului. Pară de foc.)
Cuptorul: Aşa e. Marele Mahăr a trădat neamul focurilor, din care se trag şi stelele şi măritul
soare. Un foc bun e folositor oamenilor. Iar Stăpânul Întunericului pentru lumină şi căldură le ia
ultimul bănuţ. Focul meu a pregătit cele mai alese mîncăruri, pînă s-a stins.
Domnica Zori de Zi: Ar trebui să-l aprinzi din nou.
Cuptorul: Hî – hî... Deschide-mi cahla, că mă înăbuş. Nu-mi ajunge aer. Sunt bătrân şi bolnav.
Am muncit toată viaţa aprinzând limba noastră, a flacărilor. Copiii, căror le-am copt plăcinţele şi
pâinică de la iepure, demult au crescut mari şi au plecat... Crezi că mai sunt bun de ceva?

22
Domnica Zori de Zi: Ţine-ţi hornul sus. Sunt încă atâţea oameni, care rabdă foame.
Cuptorul: Fată harnică, lipeşte-mă, şi grijeşte-mă, că poate ţi-oi prinde şi eu bine.
Domnica Zori de Zi: Cu mare drag. Spune-mi, n-ai auzit cumva de Rică cel viteaz?
Cuptorul: Ce-ai zis? Ai o voce atât de firavă... Dar cu ce ai să înmoi lutul?
Domnica Zori de Zi: Am apă neîncepută. O să-ţi lecuiască rănile.
(Domnica stropeşte cuptorul cu apă, îl unge, astupând crăpăturile.)
Domnica Zori de Zi: Iată aşa o să te simţi mai bine... Unde îţi sunt stăpânii?!
Cuptorul: Ha?.. Am trăit zile frumoase cu ei. Când au ridicat casa, la clacă au venit mulţime de
rude şi prieteni. Erau gospodari. Câte căruţe, câte maşini au descărcat în ograda lor! Câte găleţi
au fost coborâte în beci! Câţi saci au fost urcaţi în pod! Câte lemne au fost aduse la gura mea!
Câte petreceri s-au ţinut în casa mare!
Domnica Zori de Zi: Unde sunt acum?
Cuptorul: Au lăsat totul şi au plecat. Casa a stat închisă, apoi au venit într-o noapte hoţii şi i-au
zmuls uşile, ferestrele, au luat ce mai rămăsese prin gospodărie. I-au scos acoperişul. Iarna a nins,
iar apele de primăvară au răzmuiat pereţii şi casa s-a dărîmat. Am rămas doar eu.
Noaptea pe lejanca mea se adună umbrele. Le-am auzit vorbind că după ce se va stinge
lumina soarelui, oamenii nu vor mai putea să aprindă alta. Că nu mai au destule virtuţi. Că în
curând aici vor domni copiii întunericului. Ei vor stăpâni Pământul.
Domnica Zori de Zi: Vise urâte. După ce te vei întrema, vei arăta ca unul nou şi o să-ţi vină
dorul de viaţă.
Cuptorul: Să dee domnul. Ştii, când au apărut primele crăpături nu le-am dat însemnătate. Mă
simţeam atît de bine clădit, că îmi părea că am să trăiesc o mie de ani...
(Cuptorul recapătă o înfăţişare lucitoare. Domnica aprinde un chibrit şi dă focul în cuptor.)
Cuptorul: Îţi mulţumesc, fată harnică. Simt flacăra vieţii. Îmi vine să zburd de bucurie. Mi se
ridică fumul la horn! (Cuptorul se mişcă. Face cercuri de fum. Domnica sare prin ele, se joacă cu
el de-a prinsa.) S-a reaprins flacăra!
Domnica Zori de Zi (ferindu-se): Dar nu mai face atâtea rotocoale!
Cuptorul: Mă arde!
(Sunetul arderii din lăuntrul cuptorului devine regulat ca la o maşină, motorul căreia după
un timp a început să lucreze.)
Domnica Zori de Zi: Cât de tare nu te-ar frige, trebuie să stai locului. Cuptoarele nu aleargă.
Cuptorul: Dar au ardere internă! (Cuptorul se opreşte.) Urcă, să te duc în lume.

23
Domnica Zori de Zi: Îţi mulţumesc. Dacă tot nu ai casă, ar trebui să-ţi găseşti un loc în care vei
ospăta lumea cu bucate.
Cuptorul: Unde să-mi mut vatra?
Domnica Zori de Zi: O mîncare e întotdeauna binevenită la drum.
Cuptorul: Atunci voi face un han la răscruce!
Domnica Zori de Zi: Pentru aşa ceva îţi dăruiesc o lingură de lemn. Să pregăteşti mîncare ca la
mama acasă.
Cuptorul: Măicuţa ta trebuia să fi gătit bucate minunate. Am să le învăţ şi eu.
Domnica Zori de Zi: Să iai seama ca să nu ţi se potoale jăraticul în vatră.
Cuptorul: Să nu se stingă în tine focul speranţei!
Domnica Zori de Zi: Rămâi sănătos.
(Cuptorul dispare în culise.)
Domnica Zori de Zi: Zmeul se ține de fărădelegi, iar eu aşa şi nu am dat de urmele lui Rică.
Împreună l-am fi răpus demult pe Stăpînul Întunericului!
(Domnica porneşte la drum.)

Episodul III.
(Orchestra cântă laitmotivul. Se luminează. Cântă păsările.)
Scena I.
Domnica Zori de Zi:
Drumul meu,
Cît n-ar fi de greu,
Mereu am să spun
Că e un drum bun.
El îmi duce pasul
Făcând popasuri
La o poiană sau la izvor.
Trecând prin codru,
Pe vîrf de munte,
24
În vale-adîncă, pe pod, în zbor.
Drumul te duce,
Iar la răscruce
Oferă şansa de a coti.
Tot el te poartă
Şi pînă-n poarta
Ce se deschide a te întîlni.
(În spatele cortinei cu poiana apare imaginea unui conac boieresc. O doamnă întâmpină pe
fată cu blândeţe.)
Crăiţă Mîndră: Ce cauţi prin aceste locuri, copilă, şi cine eşti?
Domnica Zori de Zi: O fată săracă şi fără mamă. Stăpân caut. Drumul m-a adus la casa dumitale
şi, te rog, să-mi dai de lucru şi loc de trai.
Crăiţă Mîndră: Cu adevărat numai dumnezeu te-a îndreptat la mine şi te-a scăpat de primejdii.
Cum te numeşti?
Domnica Zori de Zi: Lumea îmi spune Domnica Zori de Zi, deoarece mă trezesc odată cu zorii.
Crăiţă Mîndră: Iar eu sunt Crăiţă Mîndră. Slujeşte la mine şi ai să fii răsplătită.
Domnica Zori de Zi: Bine, dar ce trebuie să fac?
Crăiţă Mîndră: Spală-mi copilaşii. Apoi să-mi faci bucate şi când mă voi întoarce de la biserică,
să le găsesc nici reci, nici fierbinţi.
Domnica Zori de Zi: Bine, doamnă.
(Crăiţă Mîndră pleacă. Domnica se apucă de treabă.)
Domnica Zori de Zi: O baie... cu apă de ploaie încălzită la soare. Florile îi vor da miros plăcut,
iar ca să aibă cu ce se juca, le voi face bule de săpun cu ghiocul.
(După ce termină de pregătit lăutoarea strigă.)
Domnica Zori de Zi: Copii, copiii, copiii! Veniţi la mama să vă spele!
(Apare Balaurul mic.)
Balaurul mic: Mamă! Zmeul cel bătrân nu ne dă voie să ne jucăm în Pădurea Neagră! (O vede
pe Domnica.) Unde e mama?
Domnica Zori de Zi: Crăiţă Mîndră m-a luat în slujbă şi mi-a poruncit să vă spăl.
(Apare şi balaurul mai mare.)
Balaurul mare: Cine eşti?
Balaurul mic: O fată de casă!
25
Balaurul mare: Te joci cu noi de-a prinsa?
Domnica Zori de Zi: Am să mă joc numai dacă o să vă spălaţi şi o să mîncaţi.
Balaurii: Ura!
Prin codri cu poiene
Ce bine-i să zburdăm!
Pe căi aeriene
Pe aripi să zburăm!
Prin râpe şi coclauri
De-a prinsa ne jucăm.
Noi, viitori balauri,
În lupte ne-avântăm.
Vom fi cei mai puternici,
Mai tari şi mai grozavi.
Vom fi voinicii lumii,
Când o să creştem mari!
Balaurul mic: Prinde-ne!
Domnica Zori de Zi: Am să vă prind şi am să vă gîdil!
(Balaurii fug rîzând, agită apa din baie, ridicând baloane de săpun. Domnica îl prinde pe
Balaurul mic şi îl spală.)
Domnica Zori de Zi: Să spălăm aripioarele, lăbuţele, spinăruşa, codiţa, capul. Unde vă murdăriţi
aşa?
Balaurul mic: În Pădurea Neagră. Acolo ne jucăm.
Domnica Zori de Zi: De parcă în ogradă nu aveţi loc.
Balaurul mic: Loc este, dar adevăraţii voinici se luptă în Pădurea Neagră. Acum două zile în ea a
fost o bătălie groaznică.
Domnica Zori de Zi: Şezi liniştit că ai să verşi apa. De ajuns. Ieşi ca să-l spăl şi pe fratele tău.
Balaurul mare: Pot şi singur. Sunt mare şi puternic ca Rică cel viteaz.
Domnica Zori de Zi: Ca Rică?!
Balaurul mare: Voinicul, care l-a învins pe Stăpînul Întunericului.
26
Domnica Zori de Zi: L-a biruit Rică?
Balaurul mic: Zmeul a trimis asupra lui slugile sale. Dar Rică i-a învins. Atunci Marele Mahăr a
ieşit singur la luptă. Ardea totul în jurul său, iar Rică se apăra cu sabia, tăind flăcările în bucăţi.
Când văzu asta, pocitania s-a ridicat în aer şi îl lovi cu coada sa pocnitoare. Dar asupra zmeului s-
au repezit stoluri de păsări.
Balaurul mare: De atâta secetă în Pădurea Neagră s-au uscat sute de copaci. Rică le-a răsucit
crengile şi a legat de ele coada zmeului. Arborii se ţineau încleştaţi cu rădăcinile în pământ, aşa
că Zmeul nu a mai putut să se ridice şi căzu. Asupra lui s-au repezit animalele, muşcându-l şi
lovindu-l cu copitele şi coarnele. Au dat iama în el hoarde de vietăți şi i-au supt sângele.
Balaurul mic: Rică cel viteaz a prins Zmeul de aripi şi a lovit Stăpânul Întunericului cu sabia
dreptății drept în inimă.
Balaurul mare: Ce pălălălaie se ridicase! Pământul a început să tremure şi a înghiţit Zmeul. Iar
Rică a mers în palatul întunecat.
Balaurul mic: A eliberat-o din temniţă pe Zâna Roşie şi i-a întors focul. A slobozit din lanţuri
slugile Zmeului.
Domnica Zori de Zi: Aşa...
Balaurul mare: Gata? Sunt curat?
Domnica Zori de Zi: Ah, da. (Dă balaurului mic o oglinjoară.) Priveşte ce frumos eşti. Să-ţi
pieptăn percica.
Balaurul mare: Dă-mi şi mie. (Ia oglinda de la fratele mai mic.)
Domnica Zori de Zi: Şi tu eşti frumos. (Îi şterge şi îi îmbracă în haine curate.) Ce ziceţi, dacă
vă fac şi gulerașe ca la crai?
Balaurul mic: Ca la crai?
(Ea scoate panglica din părul său şi le face balaurilor papioane.)
Balaurul mare: Aşa semănăm cu balaurii maturi.
Balaurul mic: Să le punem în vîrful cozilor!
Domnica Zori de Zi: Fiţi cuminţi. Am să pregătesc o masă ca să sărbătorim biruinţa viteazului
Rică!
Balaurul mare: Ura! Să aprindem focul.
(Fata se apucă de făcut bucate.)
Domnica Zori de Zi: O să vă murdăriţi de funingine. Şi din nou o să vi se facă cerul gurii negru.
Balaurul mic: Vine mama!

27
 (Se ascund.)
Crăiţă Mîndră: Domnică Zori de zi, dar unde-mi sunt copii?
Domnica Zori de Zi: Nu ştiu, doamnă.
(Apar balaurii spălaţi, pieptănaţi frumos şi cu papioane.)
Crăiţă Mîndră: Vai! Ce copii fumoşi şi cuminţi.
Balaurul mic: Mămică, aşa e că semănăm cu balaurii maturi?
Crăiţă Mîndră: Da, puişorule. Să trecem la masă. Miroase atît de gustos.
Balaurul mare: Ce bine, mamă, că ţi-ai luat fata asta în ajutor.
Balaurul mic (fetei): La noi ai să te simţi bine.
Crăiţă Mîndră: La mine, Domnico, vei creşte o gospodină cum se cade.
Domnica Zori de Zi: Vă mulţumesc, dar nu pot. Mă cheamă casa părintească.
Crăiţă Mîndră: Vrei să pleci de pe tărîmul nemuritorilor? Cei ce trăiesc aici au parte de viaţă
îndestulată. Vei fi nemuritoare ca o poveste. Cine crede în basme rămâne veşnic tînăr. Aici orice
gînd se împlineşte! E destul să spui: cred! Din clipa aceia nu vei mai putea să te mai întorci pe
pământ. Alege!
Domnica Zori de Zi: Cred. Cred în... dragoste.
Crăiţă Mîndră: E mai de preţ decât nemurirea?
Domnica Zori de Zi: Veşnicia stă pe loc, iar dorul mă cheamă la drum, în basmul meu... Mi-e
dor de casa părintească, de poieniţa din pădure...
Crăiţă Mîndră: Dar n-ai lucrat nici o zi împlinită.
Domnica Zori de Zi: N-am ce face.
Crăiţă Mîndră: Urcă în pod şi alege-ţi o ladă, care-ai vrea s-o ei ca simbrie.
(Domnica pleacă în culise.)
Crăiţă Mîndră (balaurilor): Dintre lăzile vechi şi urîte, cele noi şi frumoase, oare pe care le va
alege?
Domnica Zori de Zi (apărînd cu o lădiță): Vă mulţumesc pentru primire.
Crăiţă Mîndră: Ia să vedem ce ai. Dar... Pe Lângă ceea că e veche e şi cea mai mică.
Domnica Zori de Zi: Multumesc şi pentru atât.
Crăiţă Mîndră: Să ştii că se va deschide doar când o vor atinge doi oameni ce se iubesc. Te
binecuvîntez şi îţi doresc să-ţi întâlneşti dragostea. Iar ca să te răsplătesc din plin, fie ca hainele
tale să se facă tot atât de frumoase cât ţi-e sufletul!

28
(Crăiţa Mîndră face un semn şi Domnica învârtindu-se pleacă după paravan de unde iese în
haine de mireasă.)
Domnica Zori de Zi: Ce minunăţie! Îţi mulţumesc.
Balaurul mare: Drum bun şi fără primejdii. Dacă cineva te va obijdui, să ne chemi şi vom veni
îndată.
Balaurul mic: O să ne fie dor de tine...
Domnica Zori de Zi: Rămîneţi cu bine!
(Domnica ia lădiţa şi porneşte spre casa părintească.)

Episodul IV.
Scena I.
(Orchestra cântă laitmotivul. Casa moşneagului.)
Tranca Fleanca (ieşind din poiată cu paie în cap): Tare bine mai era, când Domnica mă slujea.
Îmi făcea lucrul din casă, pregătea mîncare cu saţ, rînea poiata de găinaţ, iară eu horăiam în pat
sau umblam lelea prin sat.
(Răget de vacă şi o lovitură de copită. Lălăica udă de lapte.)
Lălăica: Vaca asta e nebună. Nu se mai mulge de o lună. Tot laptele îl suge viţelul, iar eu rămân
cu... nimic. M-am murdărit de balegă, mămune!
Tranca Fleanca: Rabdă, podoaba mamei. Te-i mărita şi îi avea bărbat bogat cu palat, cu
ghiuvaiere din aur, cu slugi nenumărate.
Lălăica: O să fie bogat cât un împărat! Fetele cu zestre au noroc. Aşa-i, mămune?
(Apare Domnica.)
Tranca Fleanca: Păcat că Zmeul din Pădurea Neagră a crăpat de mâna lui Rică. Năpârci ca
dânsul degrabă nu s-or boieri. Acum toată golănimea o să-şi facă dreptate. Nu mai faci avuţie pe
prostie. De atâta şi se bucură tontălăii. Mama lor de năuci.
Lălăica: Ce să-i faci, mămune. Înseamnă că aşa şi i-a trebuit pocitaniei, dacă nu a putut să-l
învingă pe Rică. Mamăi, dar crăişorul e holtei! Cică e aşa de falnic că mor toate cocoanele de
dorul lui. Aşa-i, mămune?
Tranca Fleanca: Mai bun mire nu e în ţara asta. Te-ai potrivi cu el de minune. Dar am auzit că
îşi aduce mireasă din ţări străine. Cumetrele îmi spuneau că e îndrăgostit de o zînă aşa de
frumoasă că i s-a dus vestea în tot locul.
Domnica Zori de Zi: Bună ziua.

29
 (De după casă iese Şerban.)
Şerban: Bine ai venit, draga tatei.
Domnica Zori de Zi: Bine te-am găsit, tăicuţă.
Tranca Fleanca: Degeaba te-ai întors. La casa asta nu vei primi nici o fărâmă de pâine.
Lălăica: Mamăi, vreau şi eu aşa rochie!
Domnica Zori de Zi: Ia, tată, lădiţa asta.
Şerban: De unde-i sipeţelul?
Domnica Zori de Zi: Am lucrat şi am fost răsplătită.
Tranca Fleanca: Dar înăuntru ce e?
Domnica Zori de Zi: Nu ştiu. Se deschide numai dacă e atins de oameni ce se iubesc. Am
primit-o de la Crăiţă Mîndră pentru lucru.
Tranca Fleanca: Crăiţa asta poate e şi mîndră, dar nu e darnică de loc. Hai să deschidem lădiţa,
moşnege.
Şerban: Ai auzit ce-a zis: o pereche de îndrăgostiţi?! Nu e de noi. O va deschide Domnica cu
ursitul ei.
Tranca Fleanca: Of! cât poate să încapă acolo? Cum se vede au amăgit-o. I-au dat o vechitură
de ladă mititică şi urâtă. Asta-i bogăţie?
Şerban: Acum, după ce s-a întors Domnica, cu muncă cinstită îi voi face şi ei zestre.
Domnica Zori de Zi: Du lada în casă, tată.
Şerban: Ce e cu tine, fata mea?
Tranca Fleanca: E bolnavă. O să ne umple şi pe noi! Cine ştie ce suferinţă a adus de prin străini.
Şerban: Taci, nenorocit-o. Nu vezi că e obosită de pe drum?
Tranca Fleanca: Daca nu vrea lădiţa, să ne-o dee nouă, că îi găsim noi locul...
Şerban: Mai puneţi-vă pofta în cui. Trimite-ţi şi tu odoraşul în lume.
Tranca Fleanca: Fata mea n-a slujit pe nimeni.
Şerban: Iar eu cu fata mea v-am slujit destul. M-am lehămetit de atîta răutăţi din partea voastră.
Căraţi-vă de la casa mea! Nu merită ea stăpîni ca voi!
Tranca Fleanca: Hei?..
Şerban: Aţi fost cîrtitoare şi nemulţumitoare. Pentru tine fata mea era piatră de moară în casă, iar
fata ta - busuioc de pus la icoane!

30
Tranca Fleanca: Să fie Domnica mai vrednică? Nu se poate!
Lălăica: Lasă, mamă, că nu-i prădată lumea de bogăţii. Mă duc să aduc eu mai multe.
Tranca Fleanca: Fata mamei, nu mă lăsa!
Lălăica: Vreau zestre, ca să mă mărit!
Tranca Fleanca: Bine zici. Pleacă şi tu la Crăiţă Mîndră ca să-ţi dea avere!
Lălăica: N-o slăbesc până nu-i iau ultimul bănuţ!
(Lălăica porneşte, apoi se întoarce şi zmulge un harag din gard şi porneşte cu ciudă,
trăsnind şi plesnind.)
Tranca Fleanca (Domnicăi): Ai să vezi că fata mea o să aducă mai multe bogăţii ca tine!Lălăica
mamei, Lălăică!Să te întorci mândră şi bogată ca o crăiţă! Of, of, of.
(Intră după paravan.)
Domnica Zori de Zi: Cât am lipsit de acasă, nu m-a căutat nimeni?
Şerban: Nu, draga tatii..
(Se aude cum rage vaca. Şerban pleacâ.)
Domnica Zori de Zi (cântă acompaniată e orchestră):
Dragostea cea tăinuită
Face viaţa chinuită.
Zi şi noapte tot oftez,
Lacrimi pe obraz crestez.
Dragul meu este departe,
N-am de fericire parte.
Despărţirea-i tare grea,
Rupe inimioara mea.
De-ar şti el cât îl iubesc,
Că de dor mă prăpădesc,
Ar veni din depărtare
Să nu vărs lacrimi amare.
(Domnica pleacă.)

31
 Scena II.
(Drum. O poiană. Cântă păsările.)
Lălăica:
Sunt foarte supărată
Că nu sunt măritată,
Că mirii fug nebuni
Cu conăcari şi nuni.
De frica mea ei tremură,
Flăcăii se cutremură.
Eu după zestre plec.
Lăsaţi-mă să trec!
Când o să fiu bogată,
Voi fi şi măritată
Eu vreau să mă mărit
Cu cel mai pricopsit!
Cu Rică cel vestit!
(Apar pe rînd Căţeluşa cea slabă şi bolnavă, Mărul plin de omizi, Fîntîna mîlită, Cuptorul
cel nelipit.)
Căţeluşa: Ajută-mă!
Mărul: Ajută-mă!
Fântâna: Ajută-mă!
Cuptorul: Ajută-mă!
Lălăica (se oprește și se stropșește la ei): Da cum nu! Priviţi ce mânuţe albe şi puhave am. Nu
vreau să mi le feştelesc!
(Căţeluşa, Mărul, Fîntîna şi Cuptorul dispar. Apare casa Crăiţei Mîndre.)
Crăiţa Mîndră: Dar ce cauti prin aste locuri, copilă, şi cine eşti?
Lălăica: Am venit după zestre! N-am timp de pierdut. Şi aşa sunt fată bătrână. Dă-mi bogăţii mai
multe decât soră-mii Domnica şi te las în pace.
Crăiţă Mîndră: Zici că eşti sora Domnicăi Zori de Zi?

32
Lălăica: Soră vitregă. Numai că eu trebuie să mă mărit prima. Dă-mi zestre!
Crăiţa Mîndră: Slujeşte mai întîi şi ai să fii răsplătită.
Lălăica: Ehe-hei! Ai să mă îmbogăţeşti de nevoie.
Crăiţă Mîndră: N-ai de cât să pleci. Drum bun şi cărare bătută.
Lălăica: Ho! Nu te supăra, jupâneasă. Spune mai bine ce să fac.
Crăiţă Mîndră: Să-mi speli copiii. Apoi să-mi faci bucate şi când mă voi întoarce de la biserică,
să le găsesc nici reci, nici fierbinţi, ci cum sunt mai bune de mâncat.
Lălăica: Numai atât? Hai, cară-te, că mă descurc.
Crăiţă Mîndră: Domnicăi i-a mers vestea de fată harnică şi frumoasă. Să vedem de ce e în stare
sora ei.
(Crăiţă Mîndră pleacă. Lălăica scoate baia. Toarnă apă. Înoată în abur.)
Lălăica: Cea mai harnică şi frumoasă sunt eu! (Bagă mâna în apă şi se frige.) A – a – a!
Uncrop! Of, of, of! Dar unde e săpunul? Lasă că-i spăl cu cenuşă. Iaca, dacă nu-i mămunea, nu
am pe cine întreba ce şi cum să fac!
(Începe a striga cu voce smintită.)
Lălăica: Baistrucilor! Veniţi la lăut!
(Apare Balaurul mic.)
Balaurul mic (văzînd-o pe Lălăica): Cine eşti?
Lălăica (suflînd în mână): Of, of, of! Şi fu, fu, fu! Tacă-ţi fleanca şi treci să te zoiesc,
măscăriciule.
(Apare Balaurul mare.)
Balaurul mare: Cine-i?
Balaurul mic: O belea pe capul nostru.
Lălăica: Of, of, of! Fu, fu, fu! Ce te chiorăşti, răpănosule. N-ai văzut om? Lucrez la voi cu ziua.
Treci la zolit!
Balaurul mare: Dapoi cum nu!
Lălăica: Staţi că vă vânez, jigodiilor!
(Lălăica ia haragul în mână şi aleargă după ei. Balaurii cad în lăutoare şi se frig.)
Balaurul mic: Aoleu!
Balaurul mare: Nebuna asta o să ne opărească!
Lălăica: Vă omor!.. (Balaurii pierd cunoştinţa.) Nu mişcaţi? Of, să-i presor cu cenuşă. De
parcă i-am spălat. (Îi lasă în pace.) Aşa-i, mămune? Of! Mamă dragă! Să le fac de mâncare.
(Balaurii îşi revin.)
Balaurii: Suntem sătui!

33
Lălăica: Gura! O să vă iasă pe ochi! (Balaurii cad fără cunoştinţă.) Cine papă bine aleargă
repede. Aşa-i, mămune? Of!
(Lălăica se apucă de făcut mîncare. De la mirosul de fum balaurii încep a strănuta şi a tuşi.)

Balaurul mic: Fata asta e nebună.

Balaurul mare (scânceşte): Mamă!
Balaurul mic: Hapciu! Mă înec de …fum?
Balaurul mare: Mîncarea dă în foc!
Balaurul mic: S-a aprins plita !
Balaurul mare: Arde casa!
(Balaurii iar pierd cunoştinţa şi cad jos.)
Lălăica: Pojar! Săriţi!
(Apare Crăiţă Mîndră)
Crăiţă Mîndră: Ape cereşti, potoliţi prostiile omeneşti.
(Tună şi fulgeră şi începe a ploua. Fumul se împrăştie.)
Lălăica: Bine că ai venit la timp. Slavă domnului că n-a ars casa.
Crăiţă Mîndră: Unde-mi sunt copilaşii?(Vede balaurii.) Dragii mei, sunteţi vii?
(Balaurii o văd pe Lălăica şi vor să se repadă spre ea înfuriaţi.)
Balaurul mare: Mamă, o mănânc!
Balaurul mic: Îţi iau zilele!
Lălăica: Mămune!
Crăiţă Mîndră: Opriţi-vă! Să-şi ia ce merită. Urcă în pod, fato, alege de acolo o ladă, care ţi-a
plăcea şi du-te în plata domnului.
Lălăica: De la început de făceai asta, rămâneai cu casa întreagă.
(Lălăica urcă în pod. Gălăgie.)
Balaurul mic: O să ne răscolească tot calabalâcul.
Balaurul mare: De n-ar strica acoperişul.
Crăiţă Mîndră: Mai uşor am putea căpăta lapte din piatră, decât să ne îndatorească o fată
alintată şi leneşă.
Balaurul mare: Uită-te la ea, mamă. Cum s-a dat jos din pod, n-a mai venit pe la noi să-şi ee
ziua bună şi binecuvântarea, ci s-a pornit ca de la o casă pustie.
Balaurul mic: Îi pîrâie călcîiele de frică să nu ne răzgîndim şi să-i luăm zestrea.

34
 (Balaurul mai mare o şueră din urmă.)
Balaurul mare: Stai că te prind!
Balaurul mic: Hoaţa! Prindeţi hoaţa!
Scena III.
(Drum. Lălăica gîfâind şi târând din toate puterile o ladă mare. Cuptorul reparat şi cu
plăcintele scoase pe tavă.)
Cuptorul (cântă acompaniat de orchestră):
Veniţi cu toţii la Cuptor!
De el mereu vă este dor.
Am o lejancă călduroasă,
Mâncare bună şi gustoasă!
Gătescr mâncăruri pe plită,
Coc plăcinte și pită.
Iar pentru cei obosiți acum
Am și un han la drum.
Vin gustos și dulci sarmale
Cu o zeamă coaptă-n oale,
Cu o cărniţă afumată
Cu mirodenii presurată,
Cu santison şi cârnăcior,
Cu pâine coaptă în cuptor,
Cu o costiţă la grătar
Şi plăcinte cu mărar!..
Lălăica: Of! Să-mi trag sufletul. Ce-aşi mai mânca plăcinte...
Cuptorul: Nu te apropia. N-ai meritat aceste merinde!
Lălăica: Aoleu! Mi-ai pârlit mânuţele tătucuţei şi a mămicuţei!
Cuptorul: Cară-te de aici până nu ţi-am aprins şi fusta. Să te hrănească cei ce te-au crescut aşa de
toantă.

35
 (Lălăica târâe lada, suflâdu-şi mâinile fripte, împingând-o cu picioarele, coatele etc.
Cuptorul dispare. Apare Fântâna transformată în havuz.)
Fântâna (cântă acompaniată de orchestră):
Apă! Apă curată,
Din străfunduri luată!
Veniţi la apă gustoasă,
Din piatră stoarsă!
După ce-am fost îngrijită,
De mâl curăţită,
Am adunat apă
Rece, savuroasă.
Şi am visat
Un călător însetat
De a mea dulceaţă
Dătătoare de viaţă.
De atâta aşteptare
Apa din mine sare,
În jos se prelinge
De parcă ar plînge.
Veniţi cei vlăguiţi
La mine să vă întăriţi.
Veniţi să vă învigoraţi
Toţi ce sunteţi însetaţi!
Lălăica: Lada-i grea şi m-am umplut de năduf. Dă-mi un gât de apă ca să mă răcoresc. Ce pahare
de argint ai!
Fântâna: Nu ai meritat nici apa, nici paharele. Cară-te mai departe.
Lălăica: Am să leşin aici.
Fântâna: Nu te-aşi sfătui. Acuş vin să se adape albinele sălbatice.

36
 (Se aude roiul de albine. Lălăica ţipă împunsă de ele. Se apără, învârtind lada de mâner.
Apare Mărul.)
Mărul (cântă acompaniat de orchestră):
Tinereţea-i trecătoare
Ca a primăverii floare.
Cine –n tinereţe creşte
La toamnă rodeşte.
Viaţa nu este doar joacă,
Ghiduşii de pe toloacă.
Ea e muncă în sudoare,
Care leagă rod în floare.
Creşteţi flori şi vă-nmulţiţi,
Legaţi roadă şi trudiţi,
Către Soare vă-nălţaţi,
Visul să vă întrupaţi.
Lălăica: Mere... Coapte... Dulci... Oare mi se năzare?
Mărul: Nu te apropia, că ai s-o păţeşti. Când eram împânzit de omizi şi ţi-am cerut ajutorul m-ai
alungat. Acum te alung şi eu.
Lălăica: Dă-mi măcar un măr!.. Am să-ţi rup crengile.
Mărul: Păzea! Crengile mele bat până la sânge.
(Mărul o şfichiuieşte pe Lălăica.)
Lălăica: Aoleu!
(Lălăica ţipă şi se scarpină pe spinare, pe mîni, sare şi împinge mai departe lada. Căţeluşa
cu salbă de galbeni la gât.)
Căţeluşa (cântă acompaniată de orchestră):
Sunt o căţeluşă curată
Harnică şi aranjată.
Am mereu grijă de mine
Şi mă strădui să fac bine.

37
 Dacă eşti bine crescută
Eşti de toţi bine văzută.
O căţeluşa frumoasă
E o bucurie –n casă.
Cu năravuri bune am
Tot ce-mi trebuie. Ham! Ham!
Am stăpîn şi casă am.
Fericită sunt. Ham! Ham!
Lălăica: Căţeluşa asta are salbă de aur! De aşi putea să i-o iau...
Căţeluşa: Hâr... Ham! Nu te apropia. Nu ai meritat-o.
Lălăica: Dămi-o, că te bat.
Căţeluşa: Hâr... Ham! Pleacă, dacă vrei să rămîi neîncolţită. Ham!
(Căţeluşa se repede la picioarele Lălăicăi.)
Lălăica: Mi-ai rupt degetele!
Căţeluşa: Hâr! Urâto. Cară-te cât nu ţi-am găurit pielea.
(Căţeluşa se repede la ea.)
Lălăica: Mămune!
(Lălăica se apără, împinge sfîrşită de puteri lada cu fruntea. De după paravanul cu poiana
apare casa moşneagului.)
Tranca Fleanca: Fata mamei! Draga mămunei!
Lălăica: Am ajuns. Am ajuns!
Tranca Fleanca: Sărăcuţa de tine. Eşti toată vânătăi, muşcături şi umflături.
Lălăica: Acum mă mărit cu Rică! Aşa-i, mămune? Uite câtă zestre am!
Tranca Fleanca: Suntem bogaţi. Lada noastră e mai mare! Moşnege! Vină de te uită la bogăţia
fetei mele!
(Apare Şerban şi Domnica.)
Lălăica: Sunt cea mai bogată mireasă! O fată frumoasă şi deşteaptă ca mine merită să fie bogată!
(Deschide lada. Din ea iese foc, fum şi balauri. Balaurul mare o alungă pe Tranca Fleanca.
Balaurul mic o alungă pe Lălăica. Apare Crăiţă Mîndră.)

38
Crăiţă Mîndră: Nu o să le facă rău. Dar aceste leneşe vor munci ani buni ca să înţeleagă ce este
bunul simț.

Şerban: Chiar bogdaprosti. Plângea lucrul după ele...

Crăiţă Mîndră: Bună ziua la astă casă. Bucuroşi de oaspeţi?

Domnica Zori de Zi: Bucuroşi. Aceasta e Crăiţă Mîndră. El e tatăl meu.
Şerban: Bună să vă fie inima cum vă sunt cătăturile. Ne-aţi luat pe neprins de veste. Iertaţi.
(Intră în casă.)
Crăiţă Mîndră: Sunt în drum spre palatul lui Rică Viteazul. Crăiasa mamă m-a chemat la nuntă.
Şi dacă tot treceam pe aici, mi-am zis: „Ia să văd cum trăieşte Domnica Zori de Zi.”

Domnica Zori de Zi: Rică se însoară?

Crăiţă Mîndră: Aşa mi-a scris maică-sa.

Domnica Zori de Zi: Cine e aleasa?
Crăiţă Mîndră: Taină. Am auzit că ar fi însăşi Zâna Roşie. Că e frumoasă foc, harnică şi avană
de mama focului, că l-ar fi vrăjit cu flacăra trupului său. Dar nu cred. Un fecior de crai se cuvine
să se căsătorească cu o fată de împărat.
Domnica Zori de Zi: Ai dreptate.
Episodul V.
Scena I.
(Chiote. Conăcarul. Rică Viteazul îmbrăcat în haine de domn cu coroana pe cap. Vine şi
Şerban îmbrăcat în haine de sărbătoare.)
Conăcarul: Bună ziua, gospodari.
Şerban: Bună să vă fie inima...
Crăiţă Mîndră: Cum te cheamă, craiule?
Rică cel viteaz: Rică.
Şerban: Rică Viteazul, care a răpus Zmeul din Pădurea Neagră!?
Rică cel viteaz: Pe Zmeu l-au răpus păcatele sale. Eu doar le-am scos la lumină.
Crăiţă Mândră: Demult lumea aşteaptă să încoroneze un cap luminat.
Conăcarul: Al nostru împărat
În zori de zi s-a sculat
Şi la război a plecat,
Dar pe drum de o ursoaică a dat.
Cu ea s-a luptat.
Pe când se lupta
Iată o domniţă venea.
Cu căpsune

39
Şi cuvinte bune.
Domniţa a plecat
Şi inima împăratului a luat.
El cu Zmeul s-a războit
Şi cu greu a izbăvit
De astă făptură păcătoasă
Ţara noastră frumoasă.
Dar izbânda nu-i pria
Căci dorul de domniţă îl rodea.
El a căutat-o zile lungi
Prin păduri şi lunci,
Peste mări şi ţări,
Depărtate zări.
Şi a găsit-o în aste palate
La feţele voastre luminate.
Acum ori domniţa ne daţi
Ori de noi nu scăpaţi.
Că al nostru împărat
De toate s-a lepădat
Nu mănâncă, nu bea,
Se gândeşte doar la ea.
Nu vrem să-l prăpădim,
Ci vrem să-l căsătorim.
Şerban: Am două fete de măritat. Care din ele e aleasa?
Rică cel viteaz: Crăiasa mamă aşteaptă bucuroasă să o vadă noră în casă pe Domnica.
Şerban: Parcă alta te aşteapta pe Luminăţia ta. Iar Domnica are la inimă pe cineva.
Rică cel viteaz: E adevărat, Căpşunică?
Domnica Zori de Zi: Să ştii că nu sunt mereu dulce. Uneori sunt şi amară ca pelinul. Te-ai
pierdut fără urmă şi m-ai lăsat pe drumuri.
Rică cel viteaz: Iartă-mă. Eram pe urmele Zmeului şi nu puteam să-l las să-mi scape. Am jurat că
dacă rămân viu, te voi găsi.
Domnica Zori de Zi: După ce te-am aşteptat în poiană te crezusem mort. Mă alina numai gândul
că dacă sabia luminii nu vine în mîna mea, înseamnă că mai ai viaţă. Am mers pe urmele tale
pînă în Pădurea Neagră, unde ai răpus Stăpânul Întunericului.
(Apare curcubeul.)
Rică cel viteaz: Te iubesc mai mult decît viaţa şi îţi jur că voi fi alături de tine până la ultima
suflare. Te rog să-mi fii soţie.
(Domnica îl sărută.)

Scena II.
(Marşul. Fântîna, Cuptorul, Mărul şi Căţeluşa, Ursoaica. Zânele.)
Cuptorul: Bună ziua, fată harnică. Sunt bucuros să te văd în braţele lui Rică cel viteaz. Dăunăzi
am avut un muşteriu. A gustat din mâncare doar o fărâmitură şi cât a stat mi-a vorbit numai de
iubita sa, de Căpşunica. Aşa-i, craiule?
Rică cel viteaz: Aşa e. Dar de azi numele ei e Domnica Doamna Ţării.

40
Cuptorul: Primiţi de la mine o faţă de masă. De câte ori o veţi desface, veţi găsi înăuntru
mâncăruri crăieşti!
Fântâna: Draga mea, uite în ce pahare de argint s-au transformat cojile, ce mi le-i dat. Ţi le dărui
drept răsplată pentru binefacerea ta. De câte ori le veţi duce la gură, de fiecare dată vor fi pline cu
apă curată ca agheazma. Iar voi veţi fi rumeni la faţă şi tineri ca în ziua nunţii!
Domnica Zori de Zi: Să-ţi păzeşti şi tu ochiul apei ca să fie limpede ca lacrima.
Mărul: Bună să-ţi fie inima, cucoană mireasă. Era mai să nu te recunosc. Aşa de frumoasă te-ai
făcut. Gustă din roadele florilor mele.
Domnica Zori de Zi: Îţi mulţumesc, dar n-am să le ajung.
Mărul: Îmi voi pleca crengile până la mânuţele tale. (Mărul apleacă crengile.) Ia cât îţi pofteşte
inima. Nu demult a poposit la mine un trecător. L-am auzit cântând o doină, de îmi dădu ziua în
amiaza mare roua în ochiul frunzelor. Mi-am plecat crengile spre el ca să ia un măr, dar nu a vrut,
spunând că îi plac doar căpşunele. Aşa e, craiule?
Rică cel viteaz: Acum am cu cine împărţi pomul dragostei.
Mărul: Vă dărui un măr fermecat. Cât nu ai tăia dintrînsul, el va creşte şi se va împlini la loc!
Domnica Zori de Zi: Draga mea Fărâmă.
Căţeluşa: Ia această salbă de aur drept mulţumire din partea mea.
Domnica Zori de Zi: Dar îţi stă atât de bine cu dânsa.
Căţeluşa: Mă voi bucura să ţi-o dăruieasc. (Îi pune la gît salba.) Să ştii că de câte ori vei avea
nevoie şi vei scoate din salbă un galben, în locul lui va apărea altul!
Zâna brună: Bucuraţi-vă de toate bogăţiile pământului, căci tot ce e mai de preţ e sub picioarele
voastre.
Zâna verde: Vă mulţumim pentru binele pe care l-aţi făcut. Acum avem cu toţii parte de căldură
şi lumină. Natura se trezeşte. Oamenii sau apucat să îngrijească fântânile, să repare drumurile, să
cureţe livezile.
Zâna albastră: Bucuraţi-vă de bogăţia picăturii de rouă.
Picăturile de rouă: Pic! Pic! Bine faci – bine ajungi la ani fericiţi şi lungi.
Zâna albă: Gândul vostru să fie senin ca cerul din creerii munţilor. Să trăiţi, să înfloriţi, lumea
albă s-o iubiţi!
Zâna roşie: Cu ajutorul vostru mi-am regăsit suratele. Acum ne vom uni mâinile şi puterile vieţii
vor deveni veşnice.
(Zânele îşi unesc mînile. Se aud goarnele cereşti.)
Crăiţă Mîndră: Cucoană mireasă, dar unde e lădiţa ce ai primit ca simbrie pentru munca ta? Ad-
o încoace, căci a venit timpul să o deschidem.

41
 (Şerban aduce lădiţa şi vede pe capacul ei două inele.)
Șerban (mirilor): Aceste inele sunt pentru ale voastre degețele?
(Rică ia un inel mai mic și îl pune pe degetul Domnicăi, iar ea ia al doilea și îl pune pe
degetul lui Rică.)
Crăiţă Mândră: Să ştiți că nu e o ladă, ci e o carte ferecată. Acum o puteţi deschide.
(Domnica şi Rică deschid cartea. Din ea izbucneşte lumină. Casa ţărănească se transformă
în palat.)
Crăiţă Mîndră: Aici e buchia înţelepciunii. Ea izvorăște din dragoste. Cine citeşte din ea judecă
cu dreptate şi schimbă lucrurile spre bine! Împărţiţi lumina ei. Domniţi peste această ţară cu
dragoste şi dreptate. Făuriţi în ea binele şi frumosul. Aşa ca lumina din sufletul vostru să dea
tuturor putere.
Domnica Zori de Zi: Îţi mulţumim, Crăiţă Mîndră.
Rică cel viteaz: Oamenii sunt stăpâni peste viaţa şi moartea lor. Ne bucurăm de lumina zilei atât
câ păstrăm lumina fără umbră din suflet. Doar această lumină a dragostei dă vieţii rost. Iubiţi
viaţa şi veţi fi fericiţi!
Crăiţă Mîndră: Când vă întoarceţi pe tărîmul celălalt? Soacra cea mare vă aşteaptă.
Rică cel Viteaz: O vom chema-o în ospeţie. Căci aici e casa noastră. Să înceapă descălecarea
ţării, ce va uni pe cei nedreptăţiţi.
Şerban: A dat Dumnezeu să am şi eu un ginere vrednic!

Crăiţă Mîndră: Dar unde îmi sunt copilaşii? Veniţi, dragii mei, şi voi.
(Vin balaurii, iar după ei Tranca Fleanca şi Lălăica.)
Epilog
Domnica Zori de Zi: Vă mulţumim că aţi binevoit şi la nuntă aţi venit.
(Pământul ţării îl umplu zimbrii, urşii, cerbii divini, lupii, păsări, flori şi insecte.)
Rică cel viteaz (publicului): Vă dorim un car de ani, să nu vă lipsească bani, mintea să vă fie
clară, sufletul - fără povoară, inima - cu bucurie, dragă viaţa să vă fie!
(Rică o invită la dans pe Domnica. Şerban dansează cu Crăiţă Mîndră. Dansează nuntaşii.
De asupra palatului apar „florile” feiervercului.)

SFÂRŞIT

42