Dreptul la un proces echitabil

In orice societate, membrii acesteia doresc sa se supuna legii pentru a

se afla intr-un climat de siguranta. Securitatea juridica a oamenilor si garantarea
libertatii acestora ar fi lipsita de sens daca aceasta nu ar fi incredintata unei justitii
independente si impartiale, garantie a dreptului la un proces echitabil.

Orice persoana are dreptul de a-i fi examinata cauza in mod echitabil,

public si intr-un termen rezonabil, de catre un tribunal independent si impartial, stabilit
prin lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor cu caracter civil,
fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptata impotriva sa.

Hotararea trebuie sa fie pronuntata in public, dar accesul in sala de

sedinta poate fi interzis presei si publicului, pe intreaga durata a procesului sau a unei
parti a acestuia, in interesul moralitatii, al ordinii publice ori al securitatii nationale intr-o
societate democratica, atunci cand interesele minorilor sau protectia vietii private a
partilor la proces o impun, sau in masura considerata strict necesara de catre tribunal,
atunci cand, datorita unor imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca
atingere intereselor justitiei.

Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata

pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita.

Orice acuzat are, in special, dreptul:

a) sa fie informat, in termenul cel mai scurt, intr-o limba pe care o intelege si in mod
amanuntit, asupra naturii si cauzei acuzatiei aduse impotriva sa;

b) sa dispuna de timpul si de inlesnirile necesare pregatirii apararii sale;

c) sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si, daca nu
dispune de mijloace necesare pentru a plati un aparator, sa poata fi asistat in mod
gratuit de un avocat din oficiu, atunci cand interesele justitiei o cer;

d) sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea

martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii;

e) sa fie asistat in mod gratuit de un interpret, daca nu intelege sau nu vorbeste limba
folosita la audiere.

Articolul 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului garanteaza

dreptul la un proces echitabil. El proclama principiul suprematiei legii, pe care este
construita o societate democratica, precum si rolul primordial al sistemului judiciar in
administrarea justitiei. Articolul garanteaza drepturile partilor la proceduri civile si
drepturile paratului in cadrul procedurilor penale.

Intrucat ceilalti participanti la proces (victime, martori, etc) nu

intentioneaza a se plange in temeiul articolului 6, drepturile acestora sunt adesea luate
in consideratie de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Garantarea dreptului la un proces echitabil trebuie sa se realizeze atat

in materie civila, cat si in materie penala si presupune: dreptul de acces la un tribunal,
dreptul la un tribunal, dreptul la executarea hotararilor judecatoresti, celeritatea
procedurii jurisdictionale, dreptul la prezumtia de nevinovatie si dreptul la aparare.

Datorita tuturor acestor conditii ce trebuie indeplinite in mod cumulativ

pentru ca procesul sa fie echitabil, exista in practica judiciara multe situatii in care
acest drept este incalcat, fie prin restrangerea dreptului la aparare, fie prin restrangerea
oricaror altor drepturi din cele enumerate sau prin perioada foarte mare de timp pe care
se intinde procesul. In acest sens, jurisprudenta CEDO contine multe exemple. In
continuare vom analiza cazul Ettore Artico contra Italiei.

Dl Ettore Artico, cetatean italian nascut in 1917, este de profesie expert

contabil.
 In ianuarie 1965, judecatorul de prima instanta din Verona il
condamna la 18 luni de inchisoare si o amenda pentru escrocherie simpla. In octombrie
1970 ii aplica 11 luni de recluziune si o amenda pentru escrocherie cu recidiva,
uzurpare de identitate si emitere de cecuri fara acoperire.

Dupa ce a introdus apel, fara succes, in fata tribunalului corectional din

Verona, Artico sesizeaza Curtea de casatie care ii respinge recursurile la 12 noiembrie
1973.

In august 1972 el obtinuse asistenta judiciara gratuita pentru exercitarea

acestor cai de atac, dar in septembrie avocatul numit din oficiu il informeaza ca alte
angajamente il impiedicau sa il reprezinte si ii da numele unui confrate la care il
sfatuieste sa recurga. Petitionarul a facut numeroase demersuri pe langa presedintele
completului competent, primul presedinte si procurorul general al Curtii de casatie
pentru a cere desemnarea altui avocat si a denunta incalcarea drepturilor apararii; el ar
fi pierdut beneficiul asistentei judiciare daca utiliza serviciile unui avocat ales. Totusi,
nici un inlocuitor nu a fost numit si nici alta masura nu a fost luata pentru a obliga
avocatul desemnat sa-si indeplineasca obligatiile decurgand din insarcinarea primita.

La 5 august 1975, sesizata de dl Artico printr-un recurs in revizuire,

Curtea de casatie anuleaza in parte deciizile Tribunalului din Verona. Hotararea sa se
bazeaza pe un motiv de prescriptie deja ridicat de catre cel interesat in sprijinul
recursurilor sale anterioare.

Putin dupa aceasta, detinutul este eliberat. Perioada de un an si

saisprezece zile pe care a petrecut-o pe nedrept in inchisoare este dedusa din alte
pedepse.

In cererea sa din 26 aprilie 1974 la Comisie, Artico sustine incalcarea art.

5 § 1 din Conventie, pentru detentia nelegala, si a art. 6 § 3c), pentru ca in fata Curtii
de casatie nici un avocat nu l-a asistat in timpul procedurii care s-a incheiat la 12
noiembrie 1973.
Hotararea din 13 mai 1980 (Camera) (seria A nr. 37)

Guvernul italian promova opinia potrivit careia Comisia nu ar fi trebuit sa

judece admisibila reclamatia petitionarului privind lipsa asistentei judiciare; el ridica trei
exceptii preliminare.

In primul rand, declaratia italiana de recunoastere a dreptului de recurs

individual la Comisie nu este valabila decat pentru perioada posterioara datei de 31
iulie 1973; or, faptele incriminate ar data dintr-o perioada anterioara.

In al doilea rand, caile de recurs interne nu ar fi fost epuizate deoarece dl

Artico nu a denuntat atitudinea aparatorului sau nici pe langa Ordinul avocatilor nici
printr-o actiune in raspundere civila, nici printr-o plangere pentru „aparare infidela” in
sfarsit, ar fi existat tardivitate deoarece o decizie definitiva ipotetica prin care Curtea de
Casatie ar fi refuzat sa desemneze alt avocat ar fi fost anterioara cu peste sase luni
sesizarii Comisiei.

Curtea declara guvernul italian decazut din termen: acesta nu a invocat

deloc in fata Comisiei cea de-a doua exceptie preliminara, iar celelalte doua exceptii nu
au fost prezentate Curtii in timpul prevazut pentru asemenea mijloace de procedura
(unanimitate), adica in stadiul examinarii admisibilitatii, cand nimic nu ar fi impiedicat
guvernul sa o faca. Asupra acestui punct Curtea precizeaza jurisprudenta existenta prin
cazurile De Wilde, Ooms si Versyp.

Abordand examinarea fondului cauzei, Curtea incepe prin a indeparta teza

guvernului italian potrivit careia numirea unui avocat din oficiu raspundea prin ea insasi
exigentelor Conventiei. intr-adevar, acest text garanteaza o asistenta efectiva. Or, ea nu
este asigurata prin simpla desemnare a unui avocat din oficiu, deoarece acesta poate
sa moara, sa se imbolnaveasca grav, poate sa fie impiedicat o lunga perioada sa
exerseze sau se poate sustrage de la indatoririle sale. Daca sunt avertizate, autoritatile
trebuie sa-l inlocuiasca sau sa-l faca sa se achite de sarcina. in speta, dl Artico nu s-a
bucurat de asistenta efectiva in fata Curtii de casatie.
 Art. 6 § 3c) nu face obligatorie acordarea asistentei judiciare decat
atunci cand interesele justitiei o reclama. Contrar guvernului, Curtea apreciaza aceasta
conditie ca indeplinita in cazul de fata: un aparator calificat ar fi putut in particular sa
insiste asupra problemei prescriptiei. De fapt, nu este deloc nevoie sa se probeze ca
lipsa asistentei judiciare a cauzat un prejudiciu real pentru a constata o incalcare a art.
6 § 3c).

Dupa ce a respins unele critici referitoare la comportamentul dlui Artico in

timpul procedurii in casatie, Curtea subliniaza ca nu s-ar putea imputa unui stat orice
deficienta a unui avocat din oficiu; in speta, Conventia nu cerea mai putin masuri
pozitive din partea autoritatilor italiene care ar fi trebuit sa inlocuiasca avocatul
desemnat sau sa-l aduca in situatia de a-si indeplini sarcina.

Curtea trage astfel concluzia existentei unei incalcari a art. 6 § 3c)

(unanimitate).

In virtutea art. 50, dl Artico cerea mai intai o indemnizatie destinata sa-i
acopere onorariile avocatului care l-a reprezentat in procedura de la Comisie si, apoi,
de la Curte. Totusi, el beneficiase de asistenta judiciara gratuita in timpul acestei
proceduri si nu pretindea ca ar fi platit sau ca trebuie sa plateasca un supliment de
onorarii. Curtea deduce de aici ca in aceasta privinta petitionarul nu a suferit nici un
prejudiciu susceptibil de reparatie.

Petitionarul reclama, de asemenea, o satisfactie echitabila pentru

detentie nelegala. Curtea noteaza ca asupra acestui aspect el nu a pretins ca a avut
vreo pierdere materiala, dar ca durata suplimentara a inchisorii, antrenata in mod
indirect prin absenta asistentei judiciare efective, i-a cauzat incontestabil un prejudiciu
moral compensat totusi intr-o mare masura prin deducerea perioadei litigioase de
detentie din alte pedepse. La aceasta se adauga un prejudiciu moral, rezultand din
incalcarea art. 6 § 3c), sub forma unui sentiment de disperare si abandon. In
consecinta, Curtea decide ca Italia trebuie sa verse dlui Artico o indemnizatie fixata in
echitate de 3.000.000 lire (unanimitate).