Sunteți pe pagina 1din 3

MOTIVEAZĂ-ȚI COPILUL SĂ FACĂ MIȘCARE!

Sportul pentru copii ca stil de viață și tipul de relații pe care ei le leagă începând
cu o vârstă fragedă, sunt unele dintre cele mai importante componente necesare
consolidării fundației a ceea ce înseamnă o viață bună.

Cu siguranță nici un părinte nu dorește, să-și vadă copiii toată ziua pe canapea
pierzând timpul pe telefon sau alte gadget-uri.

Copiii sunt prin definiție hiperactivi și mereu cu chef de joacă. Spontani și atrași
de tot ce e nou, sunt mai rari acei copii care sunt nefiresc de linistiți.

O dată cu trecerea anilor însă, unii copii pot abandona mișcarea sau sportul din
diverse motive: ●programul încarcat de la școală, ●stilul sedentar de viață al
părinților, ●un anturaj care nu încurajează exercițiile fizice, ●atracția pentru internet și
jocuri care duc la un timp îndelungat petrecut în fața calculatorului sau obisnuința de a
lenevi în fața televizorului.

Părinții au și de această dată un rol extrem de important în educarea și dezvoltarea


atracției pentru practicarea sporturilor la copii.

Chiar dacă tu personal ca părinte nu esți atras de sport, nu îți lăsa copilul să fie la fel!

Lipsa mișcării încă din copilărie va aduce odată cu înaintarea în vârstă probleme
ca:

● obezitate
● sistem imunitar scăzut
● instalarea diverselor afecțiuni și boli
●probleme de dezvoltare
● anemie
●capacități cognitive scăzute
● probleme de adaptare în societate.
Cum imi pot motiva copilul să facă miscare?

Copiii pot fi convinși pe atât de ușor pe cât se prezintă ei de încăpătânați de


cele mai multe ori. Important este să știi ce anume i-ar plăcea și să ții cont și de
părerea lui. Nu îi impune nimic, deoarece va vedea în dorința ta de a-l determina să
facă sport un soi de pedeapsă.

Alegeți activități sportive cu un grad de dificultate scăzut și cu o doză de


distracție ridicată cum ar fi:

 Activitățile de la locurile de joacă


 Plimbatul cu trotineta, bicicleta și rolele
 Un program de exerciții simple pentru copii de pe youtube
 O sesiune de cățărat la un „park aventura”.

1. Alege acel tip de activități sportive care îi fac plăcere copilului tău

Practic, nu îl duce la gimnastică dacă lui îi place fotbalul sau invers. Întreabă-l
ce sport i-ar plăcea și ține cont de dorința lui, altfel nu va evolua niciodată și nu
va îndeplini respectiva activitate din plăcere, ci din obligație.

2. Oferă-i contextul necesar

Atunci când copilul tău iubește tenisul de câmp, va avea nevoie, bineînțeles,
de rachetă și mingi. La fel și în cazul altor sporturi. Cumpără-i echipament și,
dacă nu îi poți asigura spațiu la tine acasă pentru practicarea respectivului sport,
închiriază-i un teren măcar de doua ori pe săptămână.

3. Accentuează latura distractivă

Copiii se pot plictisi foarte repede, indiferent de activitate. În ceea ce privește


activitățile fizice, pentru a-l încuraja să nu abandoneze prea repede, arată-i cât de
distractiv poate fi sportul în sine. Transformă-l într-un joc și ajută-l să vadă
partea interesantă a acestuia. Dacă îi va plăcea, atunci cu siguranță că își va dori
să continue pe termen lung.
4. Încurajează-l și laudă-l

Copiii sunt extrem de entuziasmați atunci când reușesc să facă ceva nou.
După multe încercări dificile, efort si lacrimi, copiii sunt extrem de fericiți atunci când
reușesc să meargă în sfârșit pe bicicletă, pe role sau învață să înoate. În astfel de
momente, laudă-l din toată inima, deoarece copilul va ști că, prin puțin efort și
implicare, va reuși în tot ceea ce își propune și, în plus, va avea parte și de aprecierea
celor din jur.

Un stil de viață sănătos care implică și activități sportive, asigură


copilului tău:

●masă musculară bine dezvoltată și oase rezistente


●o greutate normală, raportată la vârstă și înălțime
●scăderea riscului de a dezvolta diabetul de tip 2
● un somn mai odihnitor
● o atitudine pozitivă și un grad mai mare de inteligență
● mai multă încredere în propria persoana.

Dragi părinți, nu-i forțați să facă sport, dar încurajați-i!


Nu-i duceți plângând la piscină, asteptați perioada în care sunt
pregătiți!
Nu-i lăsați să meargă doar când au chef, ajutați-i să-și formeze o
rutină!
Găsiți-vă timp, energie și răbdare pentru a descoperi exact ce sport li
se potrivește copiilor voștri!
Nu alegeți voi pentru ei, lăsați-i să-și spună părerea!
Și mereu, încurajați-i!

Întocmit : Țocu Rozalia , kinetoterapeut P

S-ar putea să vă placă și