Sunteți pe pagina 1din 2

De ce este important să ne jucăm cu copiii noștri?

Viața de zi cu zi poate deveni foarte aglomerată și ne poate seca și ultimele resurse de


energie. Alergăm dintr-un loc în altul, suntem permanent în întârziere, avem continuu
de făcut un alt lucru important de pe agenda zilnică, care nu suferă amânare. Să ne
jucăm poate fi dificil în aceste circumstanțe și ni se poate părea că nu mai repezintă o
prioritate, că suntem așteptați de alte cerințe care nu pot fi compatibile cu joaca.

Totuși, ar fi timpul să includem în rutina noastră un timp pentru joc. Să înceracăm să


planificăm astfel de momente și să le includem în programul zilnic.

Copiii învață prin joacă, își dezvoltă abilități fizice, psihice și emoționale. Este foarte
important să-i încurajăm și să le oferim sprijinul nostru când se joacă. Vor deveni mai
încrezători în propriile lor forțe, vor și că jocul lor este important.

Jucându-se, copiii învață care le sunt limitele și cum și le pot depăși. Își pot asuma
riscuri și vor învăț care sunt consecințele. Exersând ei învață să își controleze emoțiile,
cum ar fi stresul, furia sau îngrijorarea. Jocul afară îți va oferi și ție ca adult un beneficiu
atât fizic, cât și emoțional.

Când copiii se joacă, apelează de obicei la jocuri de rol. Aceste situații îți vor permite să-
i observi comportamentul și să-i înțelegi emoțiile într-un context distractiv și interactiv.
Adesea, copiii nu își pot exprima emoțiile în mod direct, poate fi dificil pentru ei. Se pot
exprima însă, mult mai ușor dacă sunt în pielea unui personaj și te au pe tine, adultul, în
preajmă să le oferi sfaturi și sprijin.

În timpul jocului copiii sunt mai capabili să fie atenți la consecințele deciziilor lor și să
învețe din greșeli. Ar putea fi o idee bună să gătiți împreună, să faceți o prăjitură și să
vedeți ce se întâmplă dacă puneți un ingredient în plus sau dacă omiteți un ingredient.
Folosind situații cu care ne întâlnim zi de zi ca mod de a experimenta îi vom învăța pe
copii să ia decizii în cunoștință de cauză și în alte situații cu care se va confrunta.

Copiii îți doresc aprecierea părintelui și caută să o primească și atunci când se joacă.
Acestea confirmări îi determină să încerce lucruri noi și să se simtă încurajați.

Este necesar să fim însă atenți la câteva aspecte:

 Întotdeauna oferă încurajări copilului atunci când se joacă adecvat și fii specific,
spunându-i de ce sau ce a făcut corect.
 Întotdeauna oferă încurajări copilului atunci când se joacă adecvat și fii specific,
spunându-i de ce sau ce a făcut corect.
 Încurajează să caute să își rezolve singur problemele. Va învăța mai mult din propriile
greșeli, decât dacă nu va avea șansa să greșească niciodată.
 Oferă posibilități de joc diferite. Jocul poate însemna artă, joc cu păpuși, figurine, joc în
aer liber.
 Nu cumpăra multe jucării. Adeseori copiii preferă se se joace cu lucruri pe care le găsesc
prin casă. Găsind peste tot obiecte cu care se pot juca, îi încurajează să fie creativi și să
își dezolte imaginația, pregătindu-i astfel indirect pentru situațiile din viața reală cu care
se vor întâlni peste ani.
Să ne jucăm cu copiii poate deveni un eveniment plăcut și cu implicații benefice pe
termen lung. Copiii au nevoie de prezența noastră activă, de atenția și implicarea
noastră pentru a crește frumos.

Să învățăm să fim copiii pentru câteva ceasuri și să fim fericiți jucându-ne împreună este
important pentru relația noastră de azi cu copiii, dar poate fi și o bază solidă pentru cum
ne construim relațiile pe termen lung.

S-ar putea să vă placă și