Sunteți pe pagina 1din 3

Influența jocului în dezvoltarea copilului

 
Concepția conform căreia procesul de învățare plictisește copiii este eronat deoarece
psihologii au demonstrat faptul că micuții, încă din primele zile, învață gesturi, sunete prin
intermediul imitării. Învățarea face parte din activitatea zilnică a omului, motiv pentru care și
copilașii în mod inconștient își doresc să învețe. Pe parcursul întregii copilării, copilul va trece
prin diverse stiluri de învățare cu ajutorul cărora el va încerca să își satisfacă curiozitatea și să
își lărgească aria de cunoștințe.
Totuși, trebuie să știm că atunci când ne referim la procesul de învățare în primii ani
de viață, luăm în considerare faptul că micuțul nu va reuși să acumuleze informații prin
intermediului metodelor clasice, ci prin intermediul imitării și a jocului. Da, într-adevăr joaca
are un rol important în dezvoltarea fizică, psihică și emoțională a copilului, motiv pentru care
este indicat ca activitățile pe care le va desfășura copilul pentru a învață să fie distractive.
Cercetările psihologice au demonstrat faptul că jocurile educaționale determină copilul
să se mențină într-o continuă stare de învățare. Fiecare activitate pe care o vom desfășura cu el
îi va aduce noi informații și îi va lărgi aria de cunoștințe. De aceea este indicat să petrecem cât
mai mult timp cu copilul, desfășurând diverse acțiuni educative, dar și distractive. Pentru a
putea înțelege importanța jocului în educația copilului, voi prezenta câteva dintre beneficiile
activităților și jocurilor asupra dezvoltării copilului.
Importanța jocului în dezvoltarea fizică a copilului
Sportul și mișcarea sunt importante pentru dezvoltarea organismului copilului în
condiții optime, motiv pentru care este recomandat ca copilul să aibă o viață activă. Trebuie să
știm că prin intermediul jocurilor fizice copilul va putea să își dezvolte mușchii și va învăța să
își controleze respirația. Mișcarea este recomandată pentru toate vârstele, dar mai ales în cazul
copiilor care se află în creștere și care au nevoie de o viață sănătoasă pentru o dezvoltare în
condiții optime.
De asemenea, medicii au identificat 11 avantaje ale jocurilor fizice în dezvoltarea
copilului:
·       asigura creșterea structurii osoase a copilului
·       asigura dezvoltarea optimă a ligamentelor și tendoanelor
·       îmbunătățește coordonarea și echilibrul micuțului
·       asigura un somn liniștit copilului
·       îmbunătățește abilitățile personale (cooperarea, leadership etc)
·       îmbunătățește sistemul respirator
·       crește rezistență organismului la efort
·       ajută sistemul imunitar
·       arde grăsimile și oferă energia necesară

1
·       previne apariția problemelor de tensiune
·       contribuie la dezvoltarea psihică și emoțională a copilului
Activitățile fizice contribuie și la dezvoltarea abilităților motorii ale copilului și, totodată,
îl ajută să interacționeze și să socializeze cu copii de vârsta sa. Prin intermediul jocurilor
fizice va învață să lucreze în grup, să colaboreze și să relaționeze mai ușor, ceea ce îl va ajută
la maturitate.
Importanța jocului în dezvoltarea socială a copilului
Interacționarea și socializarea reprezintă aspecte extrem de importante în dezvoltarea
emoțională a copilului, ajutându-l să se integreze într-un grup social și să lege prietenii. Este
demonstrat faptul că prietenia joacă un rol esențial pentru echilibrul emoțional al copilului,
motiv pentru care, încă din primii ani de viață este indicat să îl motivezi pe copilaș să stea cu
alți copii de vârstă sa.
  Studiile psihologice afirmă faptul că copilul care își petrece timpul singur jucându-se
sau uitându-se la televizor va putea adopta mai târziu un comportament pasiv sau introvertit,
fapt ce va putea avea ca și consecință neintegrarea sau izolarea în perioada școlară sau la
adolescență. De asemenea, copiii care nu se joacă în grup sau care resping ideea de a sta în
compania altor copii riscă să aibă un comportament introvertit la adolescență, închizându-se
în sine. Astfel de persoane, care în copilărie nu au reușit să își dezvolte abilitățile sociale, riscă
să întâmpine dificultăți în ceea ce privește întemeierea unei familii și împărtășirea
sentimentelor cu persoanele din jur.
Așadar, pentru a se evita o astfel de situație, se recomandă că micuțul să desfășoare
activități educative, dar distractive care să îl îndemne să interacționeze cu copii de vârstă lui.
Este adevărat că în cadrul grădiniței copilul va avea mai multe șanse să lege prietenii și să își
dezvolte abilitățile sociale, însă tu, că părinte, trebuie să îl motivezi în această direcție și în
timpul petrecut în afară instituției. De aceea e bine ca în timpul tău liber, să îl duci pe micuț în
parc și să îl motivezi să se joace cu copii de vârstă sa.
Atunci când copilul se joacă în grup, el va învață să preia anumite gesturi și obiceiuri
de la copii, va învață să împartă și să colaboreze cu aceștia. În acest sens, ai putea să îl
determini pe copil să creeze diverse obiecte cu propriile mânuțe astfel încât să își dezvolte
creativitatea, abilitățile motorii și cele sociale. Într-adevăr sunt unele jocuri pe care copilul le
va preferă să le desfășoare singur, iar tu ar trebui să respecți decizia prichindelului tău
deoarece fiecare persoană la un moment dat își dorește să își petreacă puțin timp singur.
Trebuie să știm că și activitățile desfășurate de copil singur sunt importante, având rolul în
dezvoltarea cognitivă a acestuia.
 Importantă jocului în dezvoltarea cognitivă a copilului
Jocurile cognitive contribuie la dezvoltarea mentală și emoțională a copilului, însă
trebuie să știm că ele vor crește în complexitate în funcție de vârstă copilului. Astfel că vom

2
observa cum copilul va începe cu activități simple precum aruncatul unei mingi în mod
aleatoriu și va reuși în cele din urmă să arunce mingea într-un cerc în mod voluntar.
  Trebuie să știm că fiecare copil are un anumit ritm al sau de dezvoltare, motiv pentru
care putem observa cum copilul desfășoară activități mai complexe sau mai simple decât alți
copilași de aceeași vârstă. Nu trebuie să îl presăm în vederea desfășurării mai multor activități
sau jocuri deoarece el va acumula informații în ritmul său propriu și va reuși să asimileze
cunoștințele prin intermediul jocurilor care i se par distractive. Fiecare copil se joacă și își
dorește să desfășoare activități distractive și de aceea este recomandat să încercăm să
transformăm acele activități și jocuri educative în activități și jocuri amuzante, pe care copilul
să ajungă să și le dorească.
  Cu ajutorul jocului, copilul va reuși să își dezvolte funcțiile executive (memoria,
atenția), limbajul, cunoștințele și raționamentul deductiv, respectiv cel inductiv. Așadar, prin
simpla aruncare a mingii la auzul unei comenzi către un anumit copil, el va putea să își
dezvolte:
- atenția (copilul își va muta atenția de la minge la vocea persoanei care dă comanda iar
apoi la copilul la care urmează să ajungă mingea)
- memoria (copilul va ține minte regulile jocului, va ține minte cărui copil va trebui să
arunce mingea)
- limbajul (copilul va recunoaște comanda și va înțelege sensul cuvintelor “acum”,
“aruncă”, “la dreapta”, “la stânga”, “așteptăm..” etc)
Așadar, jocurile distractive pot fi considerate educative dacă sunt desfășurate în mod
corespunzător. Din păcate, mulți părinți nu înțeleg importanța jocului în dezvoltarea copilului,
motiv pentru care aceștia nu îl încurajează pe copilul lor să petreacă mai mult timp
desfășurând jocuri distractive. De asemenea, este recomandat să combinăm acțiunile
distractive realizate în grup cu cele desfășurate doar de copil singur, pentru ca acesta să se
dezvolte din mai multe puncte de vedere. Indiferent de activitatea pe care dorim ca micuțul să
o realizeze, putem să o transformăm într-o joacă distractivă, care să îl determine pe copil să-și
dorească să o repete.

Bibliografie:
Roxana Enache - Managementul jocului
Doctor psiholog Mihaela Căplescu - Rolul jocului în dezvoltarea copilului
https://www.kinetoterapie.net/articole-psihoterapie/
jocurile_si_importanta_lor_in_dezvoltarea_copiilor

S-ar putea să vă placă și