EDUCAȚIA FAMILIEI IN PRIVINȚA SPRIJINIRII SĂNĂTĂȚII

Pedagogie curs 5

Alegeri sanatoase pentru sanatatea familiei

Copiii nu au nevoie de diete stricte, nici de planuri de nutritie sofisticate sau de exercitii fizice
extreme pentru a-si mentine greutatea normala si sanatatea in general. Gesturile mici si detaliile
din activitatea lor zilnica sunt adeea cele care fac diferenta. Chiar si atunci cand un copil are
cateva kilograe in plus fata de greutatea normala, ele pot fi usor indepartate facand alegeri
sanatoase nu doar in privinta dietei, ci a stilului de viata in general; alegeri pe care, desigur,
trebuie sa le respecte intreaga familie.
Iata niste alegeri pentru sanatatea familiei:

1. Luati mesele in familie!

Pe langa faptul ca masa in familie este un obicei foarte sanatos pentru dezvoltarea relatiilor
familiale, studiile arata ca familiile care iau masa impreuna au o dieta mai sanatoasa si risc mai
scazut de obezitate. Motivul este simplu. Atunci cand gatesti acasa este mai usor sa controlezi
meniul, astfel incat toata lumea sa manance sanatos. In plus, atunci cand se mananca la masa,
cantitatea de mancare consumata de fiecare membru al familiei este mai usor de controlat decat
atunci cand fiecare mananca haotic. De asemenea, masa in familie este un mod de a-i face p
copii sa consume si alimente sanatoase care initial nu le plac. Daca vor vedea constant ca
ceilalti membri ai familiei mananca un anumit tip de mancare, copilul va incerca in cele din
urma sa se adapteze si el. Copilului tau nu ii place broccoli? Continua sa il introduci in meniu
in mod repetat si vei vedea ca se pot produce minuni.
2. Inchideti electronicele!
Atunci cand copiii petrec prea mult timp uitandu-se la televizor, jucand jocuri pe computer sau
butonand un smartphone isi iau din timpul lor de jocuri active si sanatoase ori din timpul de
odihna. Academia Americana de Pediatrie recomanda ca un copil sub 2 ani sa nu aiba deloc
contact cu tehnologia, iar cei peste doi ani, indiferent de varsta, sa nu petreaca mai mult de doua
ore pe zi in fata unui display, fie el de laptop, tableta ori smartphone. Pentru a-i desprinde pe
copii de ecrane, nu te focaliza pe ceea ce nu pot sa faca, ci pe ceea ce ar putea sa faca. Nu pune
interdictii, ci ofera alternative! Iesiti in parc, faceti activitati in familie, gatiti impreuna,
faceti curatenie in casa etc. Iar cea mai buna metoda de a-ti face copilul sa nu mai stea cu nasul
in smartphone este sa ii dai exemplul personal. Stabiliti o zi in familie fara electronice, spre
exemplu. Probabil ca vei intampina rezistenta la aceasta propunere bizara, mai ales pentru
adolescenti, si este si mai probabil ca tie insuti iti va fi greu sa te tii de ea. Dar odata ce vei reusi
sa o pui in practica vei vedea si rezultatele uimitoare.

3. Folositi pedometrele pentru toata familia!

Pentru copii, miscarea nu este o problema si probabil ca nu vei intampina dificultati in a-i face sa
participe la tot felul de activitati care implica miscarea. Transforma miscarea in familie intr-un
joc amuzant, cumparand cate un pedometru pentru fiecare membru al familiei si inventand o
competitie cu premii. Vei simti tu insuti motivatia de a face mai multa miscare punand in
practica acest joc. Si nu fi surprins daca vei pierde constant. In timp ce un adult reuseste sa faca
aproximativ 10000 de pasi pe zi, un copil cu varsta intre 6 - 12 ani va reusi sa faca intre 12000 si
15000 de pasi. Poate parea mult, insa copiii au in mod natural tendinta de a se misca mai
mult decat adultii. Secretul este sa faceti in asa fel incat competitia sa para o joaca. Incepeti cu
un target mic, apoi mariti standardul zilnic de pasi. Iar pentru asta nu trebuie sa marsaluiti in
jurul blocului. Un fotbal sau un volei in familie e mult mai relaxant.
4. Mancati snack-uri sanatoase!
Daca frigiderul din casa este plin cu bunatati care in acelasi timp sunt si gustoase si sanatoase,
copiii nu vor simti nevoia sa consume junk food sau cel putin nu o vor simti atat de des. Secretul
este ca atunci cand faci aprovizionarea sa cumperi doar ceea ce vrei sa consume copilul tau. Sari
peste chipsuri, acadele si suc si cumpara in schimb biscuiti din cereale integrale, fructe, lapte,
branzeturi. Un milkshake cu fructe in loc de un suc este intotdeauna o optiune mai buna, la
fel cum un biscuit sarat cu o felie de branza este mai sanatos decat o portie de
chipsuri. Pregateste portii de fructe in frigider numai bune sa fie consumate imediat si pune-ti
imaginatia la contributie pentru a oferi variante de snack-uri sanatoase intregii familii.
5. Faceti-va timp pentru somn!
Copiii obositi sunt morocanosi si usor iritabili si din aceasta cauza le este mai greu sa faca
alegeri sanatoase peste zi, cum ar fi sa faca miscare in loc sa stea cu nasul in tableta ori sa bea
apa in loc de suc. Asa ca, desi pare dificil, stabiliti niste reguli clare legate de somn. Pentru
adolescenti ele vor fi cu siguranta mult mai dificil de aplicat decat pentru copiii mici, insa cu
putina perseverenta nimic nu este imposibil. Trebuie sa intelegi ca dorinta adolescentilor de a
sta tarziu noaptea nu este nefireasca, ci are legatura cu schimbarile hormonale care se
petrec la pubertate. Si daca in vacanta culcatul tarziu poate fi compensat prin somnul prelungit
de dimineata, in timpul anului scolar lucrurile se schimba. Trezitul devreme nu se asorteaza cu
ora de culcare tarzie si riscul de oboseala este completat negativ de alte riscuri, cum ar fi luarea
in greutat, depresia, surmenajul si alte probleme de sanatate. Asa ca fa din somn o prioritate a
familiei. Pune la punct o rutina inainte de culcare si ai grija ca toata lumea sa o respecte. Cu o ora
inainte de somn lasati deoparte electronicele si faceti o activitate relaxanta, cum ar fi sa povestiti
ceva din timpul zilei sau sa jucati un joc usor sau sa va pregatiti lista de activitati pentru a doua
zi. Nu e tocmai simplu, dar odata pusa in practica regula functioneaza. Conditia obligatorie
pentru ca ea sa functioneze este insa ca adultii sa ofere un exemplu pozitiv si sa respecte ei insisi
regulile legate de somn.
6 Respecta constant regulile familiei!
Cel mai important mod prin care poti imprima familiei tale un stil de viata sanatos este sa fii
constant in respectarea regulilor pe care le stabiliti impreuna. Si ele nu trebuie sa fie multe si
complicate. E de ajuns daca respecti lucrurile legate de mancare, somn si miscare pentru a
vedea o imbunatatire semnificativa a tonusului intregii familii. Daca tu insuti, ca parinte,
respecti regulile si esti constant, copiilor le va fi mai usor sa le accepte, urmandu-ti exemplul.
Daca, in schimb, vor vedea ca eziti vor gasi mereu argumente ca sa nu le respecte ei insisi si
toata stradania va fi in zadar. Perseverenta este cu siguranta cheia reusitei. Stim, suna frumos si
poate artificial, dar nu este. Sunt reguli simple, pe care fiecare familie le poate adapta in functie
de nevoile proprii si care pot asigura pe termen lung un stil de viata sanatos pentru toti membrii
familiei si mai ales pentru copii.

Despre ascultare si copii: de ce trebuie sa

spunem de 10 ori ca sa fim intelesi?

A inceput scoala si odata cu ea au inceput si multe

lucruri pe care eu una le-as mai fi vrut parca
amanate o vreme, cum ar fi trezitul copiilor de
dimineata, dupa program fix si cu rutina de
rigoare. Va suna cunoscut?

Daca da, atunci probabil ca v-ati pus, la fel ca si

mine, cel putin o data intrebarea din titlu – de ce
trebuie sa le spunem copiilor de 10 ori un lucru ca
sa il inteleaga o data?

Niciun copil nu va intelege de ce este neaparat sa isi faca patul dimineata, la fel cum e putin
probabil sa inteleaga de ce trebuie sa isi intrerupa joaca pentru a executa un lucru pe care ii spune
parintele ca trebuie sa il faca de urgenta. Asa ca obisnuieste-te cu ideea ca prioritatile tale nu sunt
neaparat si ale copilului tau si incearca sa intelegi care sunt ale sale, apoi explica-i faptul ca ii vei
perturba programul si ca va trebui sa accepte acest lucru. Este important ca el sa inteleaga faptul
ca tu intelegi ca altele ii sunt prioritatile, chiar daca i le vei impune pe ale tale.

CONSILIEREA PĂRINŢILOR: PRINCIPII, STILURI, DIRECȚII DE ACȚIUNE         

Încurajarea familiei pentru a-şi exercita cu succes funcţia educativă se realizează atât prin
consiliere, cât şi prin educaţie. Intervenţia în ambele forme este de tip socio-educaţional.
            Intervenţia socio-educaţională constă într-un complex de măsuri care sprijină familia şi
intervine în mecanismele care favorizează relaţiile intrafamiliale, în favoarea educaţiei familiei şi
a educării copiilor.
            Între aceste forme, un loc deosebit de important îl ocupă consilierea educativă a familiei
sau consilierea familială.
            Consilierea este o achiziţie relativ recentă în domeniul profesiilor, orientată spre
serviciile umane astfel încât înţelesul termenului suportă încă modificări.
 
            În sensul promovat de Asociaţia Britanică de  Consiliere, consilierea include acţiuni
desfăşurate individual sau cu mai multe persoane orientată spre: dezvoltare personală, sprijin în
situaţii de criză, ajutor psihoterapeutic, rezolvarea problemelor.
            Consilierea include activităţi desfăşurate individual sau cu mai multe persoane, orientate
spre:
•         dezvoltare personală;
•         sprijin în situaţii de criză;
•         ajutor psihoterapeutic;
•         rezolvarea problemelor.
Scopul demersului de consiliere constă în oportunitatea clientului de a explora / descoperi
/ clarifica modalităţi de utilizare eficientă a resurselor. Scopurile consilierii se pot formula în
termenii unor dorinţe la care se ajunge prin metode diferite, de la intervenţie la intervenţie.
Menţionăm că demersul consilierii nu vizează în general ajutorarea oamenilor ca ei să ia
decizii, ci de a-i ajuta să ia decizii înţelepte.
Consilierea este un proces prin care o persoană ajunge da un stadiu mai înalt al
competenţei personale implicând întotdeauna schimbarea.
Consilierea implică anumite obiective specifice:
•         perspicacitatea – presupune un control raţional al acţiunilor şi al trăirilor şi al
acţiunilor;
•         dezvoltarea conştiinţei de sine – urmăreşte dezvoltarea perceperii de sine prin
compararea cu ceilalţi şi fiind opusă negării;
•         autoacceptarea – presupune atitudine pozitivă faţă de sine, acceptarea criticilor şi a
respingerilor;
•         autodezvoltarea şi individualizarea – implică dezvoltarea şi împlinirea
potenţialităţii;
•         rezolvarea de probleme – se realizează prin învăţarea căutării soluţiilor şi găsirea
unei soluţii adecvate;
•         educaţia psihologică – presupune achiziţionarea de tehnici pentru înţelegerea şi
controlarea comportamentului;
•         achiziţionarea de abilităţi sociale – se realizează prin: menţinerea contactului
privirii sociale, conducerea conversaţiilor, controlul furiei;
•         schimbarea cognitivă – implică modificări în înlăturarea credinţelor iraţionale;
 •         modificarea comportamentelor – presupune schimbarea / înlocuirea metodelor,
comportamentelor neadaptative, distructive;
•         schimbarea sistemică – urmăreşte introducerea schimbării într-un mod în care
funcţionează sistemele sociale;
•         dezvoltarea – presupune dobândirea priceperilor, cunoştinţelor necesare în a-l ajuta
pe client să se confrunte cu inegalităţile sociale;
•         restituire / compensare – ajutarea clientului în a-şi îndrepta comportamentele
distructive anterioare.
Pornind de la scopul central, acceptat de majoritatea specialiştilor – de a-i ajuta pe
oameni să se ajute singuri, subliniem rezultatele dorite şi solicitate adesea de către clienţi:
•         creşterea înţelegerii de sine şi a celor din nur;
•         dobândirea unei schimbări în modul în care aceasta este dorită şi simţită;
•         eficientizarea procentului decizional personal;
•         oferirea unui sprijin pentru o decizie şi confirmarea acesteia;
•         capacitatea de a schimba o situaţie;
•         adaptarea la o situaţie care nu se poate schimba;
•         eliberarea sentimentelor;
•         examinarea opţiunilor şi alegerea uneia.
Domenii ale consilierii:
•         consilierea educaţională – prin aria curriculară prevăzută în planurile şi
programele de învăţământ;
•         consilierea în sfera muncii – există agenţii specializate în ajutorarea persoanelor cu
dificultăţi, dileme, anxietăţi legate de locul de muncă;
•         consilierea în sfera medicinei – de la asistenţă şi supraveghere medicală obişnuită,
până la asistarea persoanelor cu tulburări şi traumatisme grave;
•         alte strategii de consiliere – ajutorarea persoanelor dependente de alcool, tutun,
droguri;
•         consilierea persoanelor care trec prin situaţii traumatice: victime ale violenţei
domestice, violuri, divorţuri, agresiuni sociale etc.
Sintetizând afirmaţiile de până acum, putem concluziona că un demers de consiliere poate
fi de lungă sau de scurtă durată, se poate desfăşura în cadru organizat sau privat (şi în paralel cu
practica medicală), constituindu-se într-o activitate distinctă ce asigură confidenţialitate şi
disciplină, reducând stigmatizarea , beneficiind de abordări diverse care se pot adecva unor
situaţii multiple de viaţă.
 Consilierea educaţională este o relaţie specială, dezvoltată între cadrul didactic şi
persoana aflată în nevoie, în scopul declarat de a-l ajuta. Consilierea este un instrument de lucru
în mâna, inima şi mintea cadrului didactic, alături de alte instrumente ce trebuie identificate
pentru demersurile educaţionale.
Consilierea, din punct de vedere al cadrului didactic, corespunde următoarelor probleme
teoretice la care ar trebui să răspundă acesta:
•         Intervenţia este necesară?
•         Se poate defini corect problema?
•         Care este momentul potrivit pentru intervenţie?
•         Ce demersuri ar trebui întreprinse?
•         Sunt necesare şi implicaţiile altor persoane în procesul de negociere?
Caracteristicile consilierii educaţionale sunt:
•         holistica – preocupă întreaga fiinţă;
•         complexă – analizează atât comportamentul normal cât şi pe cel anormal;
•         eclectică – selectează cele mai eficiente metode şi procedee, pentru un anumit caz;
•         ştiinţifică – exploatează rezultatul descoperirilor în domeniul consilierii.
Etapele consilierii:
Clasificarea – este faza primară în care cadrul didactic abordează persoana (elevul, părintele
etc.) fie că a fost provocat , fie că provoacă demersul de consiliere, în scopul rezolvării unei
situaţii de criză pe care o identifică. În această etapă se vor urmări:
•         iniţierea unei relaţii de încredere;
•         confidenţialitatea;
•         ascultarea activă;
•         stabilirea timpului şi duratei consilierii.
Formularea – presupune analiza situaţiei. Cadrul didactic defineşte problema, încercând să o
înţeleagă cu detaşare.
Intervenţia – coincide de foarte multe ori cu etapa de formulare, având însă şi particularităţile ei
specifice. Întrebarea firească, ivită, în calea cadrului didactic este referitoare la limitele sale de
cunoştinţe, abilitate, autoritate, timp.
Încheierea – etapă în care cadrul didactic şi elevul / părintele constată finalizarea procesului şi
reluarea relaţiilor normale (S. Coney, 1994, p.2).
Consilierea educaţională se realizează în cadrul orelor de consiliere şi orientare, având
drept obiective:
 •         dezvoltarea personală;
•         prevenţia.
În cadrul consilierii educaţionale se lucrează cu grupul de elevi, profesori, părinţi, temele
propuse fiind diverse şi complexe:
•         oferirea de informaţii referitoare la învăţarea eficientă;
•         dezvoltarea creativităţii;
•         dezvoltarea unor abilităţi de comunicare şi management al conflictelor;
•         dezvoltarea abilităţii sociale;
•         dezvoltarea abilităţii de prevenire a consumului de alcool, tutun, droguri, etc.;
•         dezvoltarea abilităţilor de prevenire a afectivităţii negative, etc.
Consolidarea trebuie să reprezinte pentru cadrul didactic o preocupare teoretică şi
practică, bazată pe constanţă şi seriozitate. De obicei, acesta evaluează consilierea numai dintr-o
perspectivă conexă, ca preocupare a personalului specializat din şcoli pentru intervenţii în
situaţiile de criză. Recomandăm ca această percepţie să se corecteze, în sensul formării iniţiale a
cadrului didactic şi pentru activităţi manageriale complexe, care solicită preocupări teoretice şi
practice de consiliere.
Consilierea familială se referă la un set de acţiuni preventive şi directe de sprijinire a
membrilor familiei pentru creşterea, îngrijirea şi educarea adecvată a urmaşilor.
Consilierea parentală se adresează în principal părinţilor şi prevede întărirea rolului
acestora în acţiunile ce favorizează educaţia şi păstrarea coeziunii familiei. Ea se deosebeşte de
consilierea cuplului, care se referă la păstrarea relaţiilor maritale şo rezolvarea diferitelor situaţii
de criză între parteneri.
Consilierea familiei şi consilierea parentală se adresează în principal familiilor cu copii.
Preocupările sunt cu predilecţie în sfera îndeplinirii funcţiei educative, în formarea deprinderilor,
atitudinilor, capacităţilor şi competenţelor familiale şi parentale.
Consilierea familiei şi consilierea parentală sunt acţiuni socio-educaţionale, ţintite,
profesionale, realizate de specialişti, care îşi propun să sprijine familia. Menţionăm că deşi
domeniile celor două tipuri de acţiuni se întâlnesc, nu se suprapun perfect (E. A. Vrăjmaş, 2002,
p.31).
Consilierea educaţională a părinţilor este o forţă de intervenţie asupra părinţilor în
favoarea educaţiei copiilor lor. Consilierea educaţională a părinţilor se poate constitui într-un set
de măsuri educative care ajută părinţii pe următoarele dimensiuni:
•         înţelegerea propriilor lor nevoi;
•         cunoaşterea şi acceptarea nevoilor copiilor lor;
•         construieşte punţi de legătură între părinţi şi copiii lor.
 Consilierea educaţională a părinţilor se adresează tuturor viitorilor şi actualilor părinţi,
fiind un proces de durată, ale cărui metode şi strategii depind de stadiile diferite ale vieţii.
Consilierea educaţională îşi centrează atenţia asupra domeniului cognitiv şi a celui decizional,
preocupând-se în principal, de sarcinile şi faptele educative ale părinţilor.
Spre deosebire de alte forme ale intervenţiei asupra părinţilor consilierea educaţională se
adresează tuturor părinţilor, fără discriminări, acoperind toate răspunsurile, activităţile,
competenţele ce corelează educaţia.
Scopul ei nu vizează schimbarea de comportament particular sau schimbarea unei
structuri definite, ci ea încearcă să crească, abilităţile şi competenţele educative ale părinţilor
elevilor unei clase, unei şcoli, ai unei comunităţi. Scopul consilierii educaţionale este de a sprijini
părinţii, de a dezvolta priceperile parentale, încrederea în forţele proprii, de a îmbunătăţi
capacităţile părinţilor în îngrijirea şi sprijinirea proprii.
Evidenţiem faptul că deşi, consilierea poate fi înţeleasă ca activitate psihopedagogică, ea
antrenează şi cunoştinţe de sociologie şi din alte domenii necesare informării şi formării
părinţilor / familiei. Ca activitate formală, organizată şi planificată în urma apariţiei unor
probleme, consilierea părinţilor presupune activităţi exercitate cu precădere de profesionişti
(consilieri psihopedagogi, consilieri educaţionali, psihologi educaţionali).
Consilierea educaţională a părinţilor este:
•         educaţie a educaţiei copilului;
•         un studiu al creşterii şi educării copilului;
•         formare a abilităţii de comunicare şi de analiză a acestora;
•         un examen cognitiv al sarcinilor secvenţiale ale părinţilor în creşterea, dezvoltarea
copilului.
Consilierea familiei poate presupune şi acţiuni de informare şi implicit de transmitere şi
primire a unor cunoştinţe, idei şi teze importante pentru asigurarea succesului în comunicarea
intrafamilială şi în rezolvarea situaţiilor conflictuale.
Activitatea de consiliere psihopedagogică a părinţilor cuprinde şi elemente de educaţie a
părinţilor. În programele de consiliere psihopedagogică a părinţilor / familiilor există
componente de educaţie a acestora.
Educaţia familiei şi educaţia părinţilor vizează acţiuni îndreptate spre exersarea funcţiei
educative, spre dezvoltarea unor practici eficiente de comunicare şi interacţionare în familie,
fiind considerată componentă a consilierii familiei. Literatura de specialitate nu realizează o
clarificare a diferenţelor dintre cele două tipuri de acţiuni.
Considerăm că o diferenţă majoră ar fi specificul activităţii fiecăreia:
•         consilierea vizează rezolvarea unei situaţii critice, de criză, conflictuale;
 •         educaţia familiei şi a părinţilor (când nu este o componentă a consilierii) propune
activităţi menite a dezvolta aptitudinile, deprinderile, atitudinile familiale şi parentale,
având şi scop preventiv, atunci când nu se manifestă situaţii de criză.
Educaţia părinţilor se referă în general la susţinerea parenţialităţii deja manifestate. De
aceea trebuie să facem distincţie între educaţia părinţilor şi educaţia parentală.