1. DATA DEPOZITULUI- Prin data depozitului se intelege data primirii la O.S.I.M.

a depozitului
national regulamentar ( conform art.13 din Lege)
Data de depozit este data la care au fost inregistrate la OSIM urmatoarele:
a) o cerere care sa contina solicitarea explicita sau implicita a acordarii unui brevet de inventie;
b) indicatii care sa permita stabilirea identitatii solicitantului sau care sa permita contactarea acestuia
de catre OSIM;
c) o parte care, la prima vedere, sa para a fi o descriere a inventiei.
2. DURATA BREVETULUI- Durata brevetului de inventie este de 20 de ani, cu incepe de la data
de depozit
3. Sanctiunile dreptului de autor
4. Plagiat ,,Insusirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei
persoane, indifferent de calea prin care acestea au fost obtinute, prezentandu-le drept creatie
personala,,
Sau
Plagiatul este, conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004: ‘‘expunerea într-o
operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei,
demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în
format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele
originale (s.n.)’’
5. CE NU POATE FI BREVETAT- in unele tari nu sunt recunoscute ca inventii brevetabile:
produsele famaceutice sau chimice, soiurile de plante, rasele de animale sau metodele medicale.
In Romania nu sunt considerate inventii brevetabile creatiile care, prin natura lor nu constitituie
solutii ale unor problem tehnice, acestea sunt enumerate in mod explicit de art 13 din Lege:
ideile, descoperirile, teoriile stiintifice, metodele matematice, programele de calculator, solutiile
cu caracter economic sau de organizare, diagranele, metodele de invatamant și de instruire,
Regulile de joc, sistemele urbanistice,planurile si metodele de sistematizare, fenomenele fizice
in sine, retete cuinare, realizarile cu caracter estetic.
6. MARCILE CARE NU SE POT INREGISTRA :
- Marcile lipsite de caracter distinctive
- Marcile compuse exclusive din semen sau indicatii devenite uzuale in limbajul curent sau in
practicile comerciale loiale si constant
- Marcile compuse exclusive din semen sau indicatii putand servi in comert pentru a desemna
specia, calitatea, cantitatea, destinatia, valoarea, originea geografica sau timpul fabricarii
produsului ori prestarii serviciului sau alte caracteristici ale acestora
- marcile constituite exclusiv din forma produsului, care este impusa de natura produsului sau este
necesara obtinerii unui rezultat tehnic sau da o valoare susbtantiala produsului
- marcile care sunt de natura sa induca publicul in eroare cu privire la originea geografica, calitatea
sau natura produsului sau serviciului;
- marcile care contin o indicatie geografica sau sunt consituite dintr-o astfel de indicatie, pentru
produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, daca utilizarea acestei indicatii este de
natura sa induca publicul in eroare cu privire la locul adevarat de origine;
- marcile care sunt constituite sau contin o indicatie geografica identificind vinuri sau produse
spirtoase care nu sunt originare din locul indicat;
- marcile care sunt contrare ordinei publice sau bunelor moravuri;
- marcile care contin, fara consimtamintul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei
persoane care se bucura de renume in România;
- marcile care cuprind, fara autorizatia organelor competente, reproduceri sau imitatii de steme,
drapele, embleme de stat, insemne, sigilii oficiale de control si garantie, blazoane, apartinind
 "tarilor Uniunii" si care intra sub incidenta art.6 ter din Conventia de la Paris;
- marcile care cuprind, fara autorizatia organelor competente, reproduceri sau imitatii de steme,
drapele, alte embleme, sigle, initiale sau denumiri ce intra sub incidenta art.6 ter din Conventia
de la Paris si care apartin organizatiilor internationale interguvernamentale din care fac parte
una sau mai multe tari ale Uniunii.
7. CONDITII INDICATII GEOGRAFICE: sa fie folosite numai de persoanele care produc ori
comercializeaza produsele pentru care indicatiile geografice au fost inregistrate;
intre produse si locul lor de origine sa existe o stransa legatura si
sa fie folosite in mod traditional si constant.

8. DIFERENTA DINTRE INDICATII GEOGRAFICE SI MARCI

Marca este un semn utilizat de o firma pentru a-si diferentia produsele si serviciile de cele ale altor
firme. Ea confera proprietarului dreptul de a interzice tertilor sa utilizeze o marca identica sau similara.
In schimb, indicatia geografica ofera consumatorilor informatii asupra locului de unde provine
produsul si asupra unor caracteristici datorate locului de provenienta pe care produsul le detine.
Indicatia geografica poate fi utlilizata de catre toti producatorii ale caror produse sunt originare din
locul desemnat prin indicatie si poseda caracteristicile respective.
Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau serviciilor
unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane. Pot sa constituie mărci semne
distinctive cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative,
forme tridimensionale şi în special forma produsului sau ambalajului sau, combinaţii de culori, precum
şi orice combinaţie a acestor semne.
Indicaţia geografica este acea denumire ce serveşte la identificarea unui produs originar dintr‐o ţară,
regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care calitatea, reputaţia sau alte caracteristici
determinate pot fi în mod esenţial atribuite respectivei origini geografice. Indicaţia geografică
reprezintă un drept de proprietate intelectuală, cu deplină autonomie, la fel ca patentele şi mărcile
comerciale. Este important de reţinut că o Indicaţie Geografică nu trebuie confundată cu simpla
indicare a sursei care furnizează informaţii doar asupra locului unde se obţine produsul, fără să indice
sau să garanteze o calitate particulară asociată cu locul de origine sau cu modul de producţie.
9. CONTRACTUL DE CESIUNE
Convenţie prin care una dintre părţile unui contract (cedentul) este înlocuită în executarea contractului
cu o terţă parte (cesionarul), în baza acordului intervenit între cedent şi cesionar, cu consimţământul
cocontractantului cedat.
Cesiunea de contract (denumită de o parte a doctrinei, precum şi de anumite legislaţii străine şi
„cesiune de poziţie contractuală”), este o convenţie cu un caracter tripartit, presupunând intervenţia a
trei părţi: cedentul (partea care îşi cedează poziţia contractuală), cesionarul (terţul care, ca efect al
acordului încheiat cu cedentul, preia locul acestuia în raportul juridic contractual) şi cocontractantul
cedatul (partea contractuală iniţială, faţă de care se vor produce, de asemenea, efectele cesiunii de
contract).
10. CONTRACT DE EDITARE, contract prin care o persoană numită autor pune la dispoziţia unei
alte persoane numită editor o operă de creaţie intelectuală (literară, artistică sau ştiinţifică) acordându-i
dreptul de imprimare şi reproducere a acesteia, precum şi de valorificare a ei prin difuzarea
exemplarelor, în schimbul unei sume băneşti care reprezintă o latură de ordin patrimonial a dreptului de
autor. Este un contract de sine stătător, sinalagmatic şi oneros; este consensual, putându-se încheia
valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor; forma scrisă a contractului de editare este însă cerută de
lege ad probationem, cuprinsul contractului neputându-se dovedi cu martori; nu are caracter translativ
de proprietate asupra manuscrisului (originalului) operei, decât dacă s-a stipulat expres în acest sens.
Contractul de editare este supus dispoziţiilor dreptului comun al contractelor, ca şi reglementării
generale a contractelor de valorificare a dreptului de autor, în măsura în care normele speciale ale
acestui contract nu derogă de la cele generale. Se deosebeşte de alte contracte de valorificare a
dreptului de autor, nu atât prin natura operei, cât mai ales prin modalitatea de răspândire în public a
operei reproduse. în temeiul contractul de editare, autorul este obligat: să respecte termenul şi condiţiile
de predare a operei şi condiţiile de prezentare stipulate; să efectueze unele modificări solicitate de
editură în vederea îmbunătăţirii operei, în limita condiţiilor specificate în contract, să efectueze
corectura operei. Neexecutarea obligaţiilor asumate de părţi atrage sancţiuni civile corespunzătoare:
plata clauzelor penale stipulate, obligaţia reparării pagubelor celeilalte părţi şi rezoluţia contractului,
potrivit dreptului comun. Contractul de editare încetează în condiţiile dreptului comun (prin executare,
rezoluţie etc.), precum şi în caz de reorganizare a editurii, dacă autorul, pentru motive temeinice, refuză
să consimtă la cedarea contractului, către editura succesoare în drepturi.
11. OPERA FOTOGRAFICA.
Legea nr. 8/1996, art. 10, art. 13 lit. b), art. 141
Autorului i-au fost respectate drepturile morale de autor, în accepţiunea dispoziţiilor art. 10 din Legea
nr. 8/1996, asupra operei fotografice, dacă, odată cu înmânarea fotografiilor către o persoană
cunoscută, cu menţiunea de a-i fi predate pârâtei-intimate, şi-a exprimat acordul privind aducerea
operei la cunoştinţa publică, acesta fiind rezultatul imediat urmărit, iar fotografiile au fost publicate sub
numele său, fiindu-i, astfel, recunoscută şi făcută cunoscută calitatea de autor.
În ceea ce priveşte despăgubirile pentru încălcarea acestui drept, autoevaluarea propriilor fotografii
trebuie justificată prin raportare la criterii precum valoarea artistică a fotografiilor, dată de valoarea
autorului acestora, al mijloacelor fotografice utilizate, al tehnicii fotografice.
12.Legea 83/2014 privind inventiile de serviciu
Inventiile de serviciu sunt inventiile prevazute la art.1, care indeplinesc urmatoarele conditii:
a) au rezultat din exercitarea atributiilor de serviciu ale inventatorului, incredintate in mod expres in
cadrul contractului individual de munca si in fisa postului sau stabilite prin alte acte obligatorii pentru
inventator, care prevad o misiune inventiva;
b) s-au obtinut, pe durata contractului individual de munca, precum si pe o perioada de maximum 2 ani
de la incetarea acestuia, dupa caz, prin cunoasterea sau utilizarea experientei angajatorului prin
folosirea mijloacelor materiale ale angajatorului, ca urmare a pregatirii si formarii profesionale
dobandite de inventatorul salariat prin grija si pe cheltuiala angajatorului ori prin utilizarea unor
informatii rezultate din activitatea angajatorului sau puse la dispozitie de acesta.
13.SUITA
Componenta a continutului dreptului de autor avand o dubla natura: patrimoniala si personala
nepatrimoniala, si constand, pe de o parte, in facultatea autorului unei opere de arta plastica de a primi
5% din pretul fiecarei revanzari a acesteia la licitatie publica, sau prin intermediul unui agent
comisionar, ori de catre un comerciant, iar pe de alta parte, in indrituirea autorului de a fi informat cu
privire la locul unde se afla opera lui. Considerat prin prisma facultatii de a primi procentul de 5% din
pretul fiecarei revanzari, dreptul de suita se analizeaza ca fiind un drept patrimonial, dar privit prin
prisma indrituirii autorului de a fi informat cu privire la locul unde se afla opera sa, acest drept se
infatiseaza ca fiind un drept personal nepatrimonial.
14.DREPTURI MORALE
1. Dreptul de divulgare a operei- reprezinta posibilitatea autorului de a decide daca, in ce mod, cum si
cand va fi adusa opera la cunostinta publicului. Este un drept absolut si inviolabil, strans legat de
persoana autorului. Importanta sa este majora, deoarece are influenta si asupra momentului aparitiei si
existentei drepturilor patrimoniale, deoarece pana la data la care opera este divulgata, aceste drepturi
sunt doar eventuale.
2. Dreptul la paternitatea operei- drept care se refera la dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de
autor al operei, bazat pe legatura indestructibila dintre autor si opera sa, ca manifestare a creativitatii
acestuia.
Aspectul sau latura pozitiva a acestui drept consta in dreptul autorului de a revendica in orice moment
calitatea sa de autor al operei, iar aspectul negativ implica un drept de a se opune la orice fel de act de
contestare sau fraudare a acestei calitati a sale. Este un drept ce poate apartine doar persoanei fizice,
fiind insa transmisibil succesorilor in drepturi ai autorului.
3. Dreptul la nume- Autorul este cel care are dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa la cunostinta
publicului opera. Optiunile pe care le are sunt stabilite prin lege, astfel incat o opera poate fi adusa la
cunostinta publicului sub numele real al autorului, anonim sau sub un pseudonim, fiind exclusa
publicarea sub numele unei alte persoane.
4. Dreptul la inviolabilitatea operei. Acest drept presupune respectarea integritatii operei si opozitia la
orice fel de modificare sau atingere adusa acesteia, daca prin acesta se prejudiciaza onoarea sau
reputatia autorului.
Este un drept care se transmite prin mostenire.
5. Dreptul de retractare a operei. Autorul are un drept de a retrage opera, dupa ce aceasta a fost adusa la
cunostinta publicului, despagubind atunci cand aceasta se impune, pe titularul dreptului de autor, daca
acesta este o alta persoana decat autorul. Acest drept nu se transmite prin mostenire succesorilor
autorului.
15. DREPTURI PATRIMONIALE
Drepturile patrimoniale- prerogativa autorului unei opere de creatie intelectuala de a trage foloase
patrimoniale de pe urma exploatarii operei sale. Acestea sunt drepturi subiective civile cu continut
economic, pe cale de consecinta aceste drepturi vor avea toate caracteristicile generale ale oricarui
drept civil patrimonial1. Asadar, drepturile patrimoniale de autor sunt drepturi subiective civile
absolute, titularul lor poate avea o anumita conduita, fara a fi nevoie sa apeleze la altcineva pentru a si-l
realiza.Drepturile patrimoniale de autor sunt drepturi eventuale, existenta lor este conditionata de
manifestarea de catre autor a dreptului de a aduce opera la cuostinta publica si de a exploata in
beneficiul sau si al succesorilor sai.
16. DIFERENTA DINTRE INOVATIE SI INVENTIE
Invenţia este o nouă idee ştiinţifică ori tehnică, precum şi mijloacele realizării sau materializării sale.
Pentru ca să poată fi numită “invenţie”, o idee trebuie doar să dovedească posibilitatea de a funcţiona.
Pentru ca să poată fi patentată, o invenţie trebuie să fie o noutate, să aibă utilitate, şi să nu fie evidentă
de la sine. Dar pentru a putea fi denumită “inovaţie”, ideea trebuie de asemenea să fie replicabilă la un
cost economic, şi trebuie să satisfacă o nevoie specifică. Deci în primul rând chestiunea costului
creează deosebirea dintre invenţie şi inovaţie. Inovaţia este procesul prin care o idee sau o invenţie e
translată într-un bun ori într-un serviciu pentru care lumea plăteşte ca să-l obţină, sau oricum ceva ce
rezultă din acel proces de translare. Inovaţia implică o aplicaţie deliberată a informaţiei, a imaginaţiei şi
a iniţiativei* pentru a obţine ori deriva din resursele date o valoare mai mare sau diferită, şi pentru a
cuprinde, acoperi ca extensie, toate procesele prin care noi idei sunt generate şi convertite în produse
utile. În afaceri (procesele economice), inovaţia rezultă adesea din aplicarea unei idei ştiinţifice ori
tehnice în micşorarea diferenţei dintre nevoile ori aşteptările clienţilor, şi performanţa reală a
produselor companiei.
17. CE POATE FI BREVAT
O inventie este brevetabila, daca este noua, rezulta dintr-o activitate inventiva si este susceptibila de
aplicare industriala.Inventia brevetabila poate avea ca obiect un produs, un procedeu sau o metoda.
Inventia avand ca obiect un nou soi de planta, un hibrid sau o noua rasa de animal este brevetabila,
daca acestea sunt noi, distincte, omogene si stabile.O inventie este noua, daca nu este continuta in
stadiul tehnicii. Stadiul tehnicii include toate cunostintele care au devenit accesibile publicului pana la
data inregistrarii cererii de brevet de inventie sau a prioritatii recunoscute.
18. DREPTUL DE RETRACTARE AL AUTORULUI
Dreptul de retractare este un „drept moral al autorului unei opere de a retracta opera, despăgubind, dacă
este cazul, pe titularii drepturilor de exploatare prejudiciaţi prin exercitarea retractării"[1]. Cu alte
cuvinte, un autor poate decide nestingherit dacă îşi va retrage opera (în totalitate sau parţial) şi nu va
mai permite aducerea ei la cunoştinţa publicului; dacă opera trebuie sau nu să fi fost adusă la cunoştinţa
publicului vom analiza infra. La decesul autorului,dreptul de retractare se stinge pur şi simplu. Obiectul
dreptului de retractare l-ar constitui, într-o opinie, numai operele aduse la cunoştinţa publicului.