Sunteți pe pagina 1din 4

NOTE DE CURS 1

TACTICA EFECTUARII UNOR ACTE DE URMARIRE PENALĂ

1. PERCHEZIŢIA

Potrivit art. 156 şi următoarele c.proc.pen. percheziţia poate fi


domiciliară, corporală, informatică sau a unui vehicul. Percheziţia trebuie
efectuată cu respectarea demnităţii, fără a constitui o ingerinţă
disproporţionată în viaţa privată.
Percheziţia domiciliară
Percheziţia domiciliară ori a bunurilor aflate în domiciliu poate fi dispusă
dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni
de către o persoană ori la deţinerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură
cu o infracţiune şi se presupune că percheziţia poate conduce la descoperirea
şi strângerea probelor cu privire la această infracţiune, la conservarea
urmelor săvârşirii infracţiunii sau la prinderea suspectului sau inculpatului.
Percheziția se deosebește de diferite acte cu caracter administrativ
cum ar fi cercetarea vamală a persoanelor și a anumitor obiecte,
precum și de activitatea de ridicare de obiecte și înscrisuri.
Percheziția se deosebește si de activitatea de cercetare a locului
săvârșirii faptei, deși prezintă o serie de aspecte comune în ceea ce
privește metodele de cercetare, dar se deosebește prin sfera de acțiune și
scopul urmarit.

Planificarea percheziției va cuprinde:


- obiectele ce se caută, indicându-se: natura, forma, dimensiunile,
valoarea și caracteristicile de construcție,
- metodele care se vor folosi în căutarea acestor obiecte.
- planificarea în timp a efectuării percheziției va ține seama de
următorii factori:
- necesitatea urgenței;
- efectuarea inopinantă;
- timpul când se poate pătrunde mai ușor la locul percheziției;
- condițiile cele mai favorabile de căutate a obiectelor;
- intențiile cunoscute sau măcar bănuite ale celui percheziționat etc.;
In funcţie de locul în care trebuie efectuată percheziţia – într-un spaţiu
deschis sau într-un spaţiu închis(încăperi sau alte spaţii cu destinaţia de
locuinţă, de comerţ etc) sunt absolut necesare informaţiile privind:
Pentru locuri deschise
- vecinătăţile, delimitările, căile de acces, cursuri de apă, specificul
florei, faunei, solului etc
- dacă în spaţiul respectiv există darâmaturi, construcţii ruinate sau
nefinalizate
- destinaţia locului/spaţiului respectiv
- pentru locuri închise (încăperi locuite, magazii, dependințe,etc.)
- adresa exactă;
- destinația concretă dată prin folosință clădirii respective, în ansamblu
sau numai anumitor părți;
- numărul persoanelor ce locuiesc sau lucrează în c1ădirea respectivă;
- caracteristicile generale sau speciale de construcție ale clădirii;
- căile de acces, felul și numărul acestora,
- dacă dispun de conexiuni pentru acces la mijoace de comunicație;
- limitele precise ale clădirii și planul ei exterior.
Indiferent de spaţiul ce urmează a fi percheziţionat pot fi utilizate diferite
mijloace tehnice cum ar fi sonde metalice, sonde electromagnetice,
diferite tipuri de detectoare, radio-scanere etc.

Efectuarea propriu-zisă a percheziţiei presupune o distribuire a sarcinilor şi


atribuţiilor între membrii echipei care realizează această activitate. Căutarea
obiectelor şi înscrisurilor trebuie făcută sistematic, concomitent cu
observarea reacţiilor persoanelor percheziţionate.
O atenţie deosebită trebuie acordată acelor aspecte sau situaţii
nejustificate determinate de folosinţa obişnuită a bunurilor sau spaţiului
respectiv(cu titlu de exemplu: absenţa prafului în locuri unde nu s-a făcut de
multă vreme curat, urme de modificare a unor pereţi, obiecte de mobilier,
uzuri nejustificate a unor bunuri, diferenţa de afânare a solului etc).
Percheziţionarea unui vehicul presupune ca prim demers cunoaşterea
caracteristicilor tehnice şi constructive ale acelui model de vehicul, putând fi
astfel lesne descoperite modificări ale unor compartimente sau ascunzători
special create.
Percheziţia persoanei/corporală presupune
1. percheziția îmbrăcămintei
2. percheziția corporală
- Se începe cu percheziția îmbrăcămintei, cel percheziționat fiind în
prealabil dezarmat(dacă este cazul) sau deposedat de obiecte posibil
vulnerante(cuţit, scule/dispozitive de uz tehnic curent)
- Când persoana se socoteste periculoasă, este invitată să stea cu fața la
perete și să se sprijine în perete cu amîndouă mâinile, stând cu picioarele la o
disțantă de perete de 80-100 cm.
- Ca ordine de cercetare se aplică metoda cercetării de sus în jos (se începe
cu obiectul ce acoperă capul)
- Percheziția îmbrăcămintei începe cu verificarea buzunarelor prin golirea
lor: se cercetează dacă buzunarele și clapele acestora nu au despărțituri
secrete, formând buzunare duble.
- Prima formă a cercetării constă în pipăirea hainei cu mâna, dacă este
necesar se vor face sondaje cu acul sau chiar se va descoase haina.
- Se vor percheziționa cu grijă ceasurile, brichetele, tabacherele, umbrelele,
bastoanele, stilourile, etc. care pot servi atât ca locuri de ascundere pentru
obiecte mai mici cât și ca arme camuflate.

Fixarea rezultatelor percheziției se face prin:


- proces-verbal,
- fotografiere/filmare
- desene, schiţe, animaţie computerizată.
Procesul-verbal este mijlocul principal de fixare a rezultatelor,
celelalte fiind socotite ca mijloace secundare.
În partea introductivă:
- se arată cât a durat percheziția sau acțiunea de ridicare de înscrisuri și
obiecte, numele, prenumele și funcția persoanei care a întocmit
procesulverbal, ale lucrătorilor participanți în echipa de percheziție și
ale martorilor asistenți.
- se trec bazele procedurale ale percheziției sau ale ridicării de înscrisuri
și obiecte numele persoanei la care se face percheziție sau ridicarea,
adresa exactă,
- ce obiecte au fost căutate sau pretinse, dacă această activitate s-a facut
în situație de urgență,
- faptul că tuturor persoanelor participante li s-au pus în vedere
drepturile și obligațiile pe care le au.

În partea descriptivă:
- se menționează faptul că percheziționatului i s-au cerut obiectele
căutate, dacă acesta le-a predat de bună voie sau nu, unde au fost
păstrate, sau în ce loc se găsesc dacă pretinde că nu le are.
- se indică fiecare obiect descoperit, în ce loc a fost găsit,
- dacă persoana a manipulat obiectul respectiv și dacă putea sau nu
să aibă cunoștință de existența obiectului în acel loc.
- se vor descrie amănunțit ascunzătorile obiectelor descoperite,
construcția lor, dimensiunile și mijlocul de mascare.
- obiectele care nu se pot descrie se vor fotografia, indicându-le cu un
număr de ordine.
- dacă în cursul percheziției s-au forțat anumite obiecte, s-au spart
încuietori, uși sau ziduri etc,. se vor menționa în procesul-verbal,
motivându-se necesitatea.
- se va menționa dacă persoana percheziționată a încercat sau a
comis vreo abatere în timpul efectuării percheziției, dacă s-a opus
la cercetare sau a distrus unele obiecte.

În partea finală:
- se arată ce obiecte au fost ridicate și cui i-au fost date în păstrare și
cum au fost împachetate și sigilate.
- se vor indica și celelalte mijloace de fixare a rezultatelor
percheziției: fotografiile și desenele-schiță, menționându-se ce
momente au fost fotografiate și ce reprezintă fiecare desen sau schiță.
- toate persoanele participante la percheziție sunt obligate să
semneze procesul-verbal, inclusiv persoana căreia i se face
percheziția sau reprezentantul acesteia.
- refuzarea semnăturii trebuie motivată.

S-ar putea să vă placă și