ELEMENTE DE TACTICA CRIMINALISTICA

CAPITOLUL I - CERCETAREA LA FATA LOCULUI

SECTIUNEA 1 - NOTIUNEA SI IMPORTANTA CERCETARII LA FATA
LOCULUI
I) ASPECTE GENERALE
-art 192 CPP-cunoscut ca cercetarea scenei infractiunii sau scena crimei
-pentru infractiuni de o periculozitate deosebita(omucidere,viol,talharie etc)
-impune cunoasterea imediata,directa si completa a locului +zonele apropiate+alte locuri din care
pot sa iau date despre pregatire,comitere,cai de acces

II) REGLEMENTAREA PROCESUAL PENALA

In urmarire penala - prin ordonanta motivata a organului de urmarire penala,nu imi trebuie neaparat
martori asistenti
In faza de judecata - prin incheiere de catre instanta de judecata, dupa inceperea cercetarii
judecatoresti ,poate sa faca cercetarea si fara prezenta partilor
III) OBIECTIVELE CFL(care sunt si obiectivele anchetei penale)
-> cunoasterea si inregistrarea directa a scenei infractiunii(constatarea corpurilor delicte,ridicarea
armelor,identificarea persoanelor)
-> descoperirea,fixarea si ridicarea urmelor infractiunii(indicii generale)
-> obtinerea de date cu privire la modul de operare,a numarului de persoane care au luat parte la
comiterea infractiunii
-> identificarea eventualilor martori(se vf si daca activitatea putea fi perceputa de cineva)
-> elaborarea unor versiuni generale privind fapta penala
IV) ELEMENTE TACTICE SPECIFICE PREGATIRII CFL

1. Pregatirea echipei de cercetare a scenei infractiunii

● pregatirea propriu-zisa a echipei
● dispunerea unor masuri cu caracter preliminar,intreprinse direct la fata locului pentru salvarea
victimelor,inlaturarea pericolelor,fixarea imprejurarilor care se pot modifica.
Ordine:
▪ sesizarea organului prin plangere sau denunt,acte incheiate de alte organe de constatare ori
sesizare din oficiu
▪ identificarea persoanei care a facut plangerea sau denuntul
▪ determinarea locului, naturii, gravitatii si a oricarui alt element care sa serveasca la formarea
unei prime imagini despre fapta petrecuta
▪ dispunerea masurilor urgente,organul de cercetare se deplaseaza la fata locului
▪ organul trebuie sa isi verifice competenta=>trece la efectuarea cercetarii sau informeaza
organul de urmarire penala competent, dar va efectua acetele ce nu sufera amanare

2. Pregatirea mijloacelor tehnico-stiintifice criminalistice

Pentru cercetari care nu presupun o desfasurare de mijloace deosebite:
 ->trusa criminalistica universala(pentru executarea masuratorilor si marcajelor,descoperirea ,fixarea
si ridicarea urmelor,executarea desenelor si schitelor)
->trusa foto
->truse criminalistice specializate(pentru urmele latante,urme biologice,descoperirea stupefinatelor)

Pentru cercetari cu un grad mai mare de complexitate:

->laboratoare criminalistice mobile care contin si aparatura de inregistrare,de
detectie(metal,cadavre,radiatii invizibile, substante explozive),mijloace tehnice de identificare a
persoanelor(identi-kit-ul,mimicompozitorul),aparatura de comuncatii radio,surse proprii de energie
electrica

SECTIUNEA 2 - REGULI TACTICE ALE CERCETARII LA FATA

LOCULUI
I)CADRUL TACTIC GENERAL AL CFL
● Cu maxima urgenta
− prin scurgerea timpului exista pericolul producerii unor modificari la locul faptei si al disparitiei sau
degradarii urmelor
− se poate crea posibilitatea identificarii unor martori sau chiar de a surpinde autorul
● Se efectueaza complet si detaliat
->cercetarea minutioasa a intregului loc al faptei
->descoperirea si cercetarea riguroasa a urmelor(latente,biologice,microurmele)
->calificarea imprejurarilor negative(a neconcordantelor dintre starea locului faptei si fapta-
incercari de simulare/disiumalare)
● Conducere si organizare competenta
− cercetarea in echipa - o conducere unica (de obicei procurorul) =>conlucrare fara
rezerve,informarea permanenta a conducatorului cercetarii
− organizarea activitatii-1)fiecare membru va indeplini sarcini concrete, 2)ordine bine stabilite
(orientare zona,determinarea ansamblului locului faptei,cautarea si fixarea urmelor,fixarea
rezultatelor)
− luarea unor masuri de ordine la locul faptei-echipa sa actioneze in liniste fara a se interveni din
exterior
− evitarea patrunderii la locul faptei a persoanelor neautorizate sau neavenite
● Fixarea integrala si obiectiva a rezultatelor cercetarii
->proces-verbal=principalul mijloc de fixare=locul,urmele,obiectele examinate si ridicate
->doar consemnari limitate la constatarile facute direct, nu stari de fapt inexistente(chiar
daca martorii au ceritudine)

II)MASURI PRELIMINARE CERCETARII LA FATA LOCULUI

● Determinarea locului savarsirii faptei,punerea sub paza si protejarea urmelor
->stabilirea exacta a perimetrului scenei infractiunii
->mentinerea aspectului initial al locului faptei
● Fixarea tuturor imprejurarilor care,cu timpul,se pot modifica sau pot disparea
->ora exacta;pozitia usilor,ferestrelor;prezenta unor mirosuri;starea in care se gasea
lumina;pozitia mobilei
 ● Acordarea primului ajutor victimelor(prima masura)
● Prevenirea sau inlaturarea unor pericole iminente(ex:incendii,explozii)-in acest caz fac
fotografii sau inregistrez pentru a fixa cat mai multe
● Identificarea martorilor si retinerea eventualelor persoane suspecte

III)REGULI TACTICE SPECIFICE EFECTUARII CERCETARII PROPRIU-

ZISE LA FATA LOCULUI

Primele masuri luate de organul competent

− Pregatirea cercetarii: salvarea victimei, examinare rapida a locului, indepartarea tuturor
persoanelor inutile, stabilirea precisa a sarcinilor, obtinerea unor informatii referitoare la
fapta
− Cercetarea propriu-zisa: limitarea numarului de persoane(coordonatorul
echipei+ajutor/medic legist+*caine de urmarire), prevenirea oricarei modificari in starea si
in pozitia lucrurilor, fixarea cailor de acces si de deplasare,purtarea echipamentului de
protectie,interzicerea comentariilor si discutiilor

Cercetarea in faza statica

-poate incepe de la centru catre margine sau de la obiectul principal
Activitatile:
->stabilirea starii si pozitiei mijloacelor materiale de proba
->masurarea distantei dintre obiectele principale
->executarea de fotografii
->determinarea eventualelor modificari survenite anterior sosirii echipei de cercetare

Cercetarea in faza dinamica

->examinarea amanuntita a corpului victimelor,a obiectelor,fiind permisa atingerea sau schimbarea pozitiei
lor
->executarea fotografiilor si inregistrarilor video de detaliu, a masuratorilor bidimensionale,finalizarea
schitei locului si redactarea procesului-verbal
->se iau primele declaratii martorilor si victimei+persoanelor suspecte-declaratiile se iau separat
->clarificarea imprejurarilor negative-neconcordanta dintre situatia de fapt si evenimentul presupus,absenta
unor urme sau obiecte care in mod normal ar trebui sa fie acolo
IV)FIXAREA REZULTATELOR CERCETARII LA FATA LOCULUI

Procesul-verbal
Forma si cuprins: ordonanta,date persoane prezente,descriere amanuntita loc fapta si a obiectelor
examinate
Pe plan tactic criminalistic:
->descrierea locului faptei facuta amanuntit
->descrierea urmelor,a mijloacelor de proba si a obiectelor examinate va fi efecuata detaliat
->mentionarea a oricarui element particular al cercetarii
->anumite observatii ale expertilor sau martorilor asistenti
 ->pagubele produse
->ora inceperii si ora terminarii cercetarii

Alte mentiuni:
->indicarea ordontei sau incheirii prin care s-a dispus masura
->numele,prenumele persoanelor prezente si calitatea in care paticipa

Conduita tactica urmata:

->prezentarea obiectiva,completa si clara a rezultatelor cercetarii
->folosirea unui mod de exprimare riguros,exact,precis si concis
->descrierea celor constatate in ordinea in care s-a desfasurat cercetarea

Schita locului faptei(numita si plan-schita sau desen-schita)

Terminologie folosita in practica:
Planul-schita=executat la scara in care sunt respectate riguros proportiile si dimensiunile reale ale
suprafetelor,distantelor
Desenul-schita=simpla desenare a locului faptei fara sa se respecte cu rigurozitate proportiile dintre
dimensiunile reale si reprezentarile grafice

Pentru fixarea pozitiei unui obiect in plan:

->vizarea incrucisata sau metoda punctului de intretaiere executata din doua puncte diferite-puncte
statie-locul de intretaiere dintre cele doua linii trase din puncte este locul unde se afla obiectul vizat
->metoda trangulatiei (geodezie)-locul obiectelor este determinat pe baza unei axe de referinta si a
unor puncte fixe de referinta,dupa se formaneaza o retea de tringhiuri-care indica coordonatele punctelor
din teren

● Fotografiile si inregistrarile video judiciare

Fotografiile la fata locului:
->de orientare=intregul loc raporat la puncte de reper
->schita=locul faptei
->obiectelor principale=corpul victimei,instrumentele folosite
-> de detaliu=urmele
Inregistrarile video judiciare:
->nu necesita pregatire deosebita
->necesare in cazuri de omucideri,distrugeri provocate,explozii,incedii,accidente feroviare/aeriene
->presupune inregistrarea obiectelor principale,a urmelor si a detaliilor la scara.

=>duc la cresterea operativitatii inclusiv in identificarea de persoane sau de obiecte

CAPITOLUL II- TACTICA CRIMINALISTICA PRIVIND
PROCEDURA DE EFECTUARE A CONSTATARII TEHNICO-
STIINTIFICE SI A EXPERTIZEI CRIMINALISTICE
I)CONSIDERATII INTRODUCTIVE
● Constatarea tehnico-stiintifica
-> cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt
ori este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei
-> in domenii strict specializate, organul de urmarire penala poate solicita opinia unor
specialisti,daca pentru intelegerea probelor sunt necesare anumite cunostinte specifice
Dupa finalizarea raportului de constatare se poate dispune efectuarea unei expertize.
● Expertiza criminalistica(*poate fi folosita si in procesul civil)
-> cercetare stiintifica a probelor materiale, destinate identificarii persoanelor, obiectelor,
substantelor si fenomenelor aflate in legatura cauzala cu fapta
-> efectuarea este facultativa atunci cand este necesara clarificarea sau evaluarea unor fapte sau
imprejurari ce prezinta importanta pentru aflarea adevarului in cauza
!Expertiza medico-legala psihiatrica este obligatorie la minori (14-16 ani), in cazul vatamarii fatului
de catre mama si atunci cand exista o indoiala referitoare la discernamantul suspectului/
inculpatului .Obligatorie si in cazul cand se ia fata de inculpat masura provizorie a tratamentului
medical/masura internarii medicale provizorii.
Spre deosebire de constatare aici poate participa si un expert propus de parti.
Uneori este nevoie si de o expertiza complexa=>medico-legala+psihiatrica+contabila+ tehnica

II)SISTEMUL UNITATILOR SI LABORATOARELOR DE EXPERTIZA

CRIMINALISTICA
● Laboratoare in sistemul Ministerului Justitiei
->laboratoarele interjudetene efectueaza prima expertiza,potrivit competentei materiale si
teritoriale, la cererea organelor de urmarire penale, a instantelor de judecata
● In cadrul Ministerului Public
->condusa si indrumata de catre Biroul de criminalistica din cadrul Sectiei de urmarire penala si
criminalistica a Parchetului General de pe langa ICCJ
● In cadrul Ministerului de Interne
->isi desfasoara activitatea Institutul de criminalistica din cadrul Inspectoratului General al Politiei

III)REGULI TACTICE APLICATE IN DISPUNEREA CONSTATARILOR TEHNICO-

STIINTIFICE SI A EXPERTIZELOR CRIMINALISTICE
● Oportunitatea expertizei-se raporteaza la momentul dispunerii pentru ca materialele sa nu sufere
degradari(la expertiza prematura) sau sa fie insuficente(cand se face prea tarziu)
● Stabilirea concreta a obiectului expertizei-se limiteaza la lamurirea unor fapte sau imprejurari de
fapt,nu la probleme de drept
● Formularea clara a intrebarilor adresate expertului-intrebarile cirumstantiaza direct obiectului
expertizei(trebuie formulate cu claritate,concis,precis)
 ● Asigurarea calitatii materialelor trimise spre expertiza-urmele,obiectele,modelele de comparatie
->cunoasterea cu certitudine a provenientei lor
->calitatea materialelor -sa contina si sa reflecte suficiente elemente caracteristice pe baza carora sa
se faca identificarea
IV)TACTICA EFECTUARII EXPERTIZELOR CRIMINALISTICE
Efectuarea propriu-zisa a expertizelor
Cerinta esentiala, din punct de vedere deontologic, o reprezinta corectitudinea si probitatea
profesionala. Desi nu are o valoare probanta superioara altor mijloace de proba concluziile expertilor pot
influenta solutiile pronuntate de instantele de judecata. Alte principii de baza: operativitatea si limitarea
stricta la obiectul indicat prin actul de dispunere a expertizei.

Etape
a) Cunoasterea obiectului expertizei
- expertul studiaza actul de dispunere al lucrarii, precum si al materialelor de cercetat (trebuie sa existe
concordanta)
- expertul stabileste daca materialul corespunde calitativ si cantitativ, daca a fost manipulat,daca a fost pastrat
si expediat in conditii corespunzatoare
- poate cere lamuriri suplimentare organului judiciar, care incuviinteaza darea de explicatii de catre parti

b) Examinarea separata a fiecarui obiect

- scop: sesizarea particularitatilor =>identitatea sau neidentitatea persoanei sau obiectului inclus in sfera
cercetarii (cu cea a urmelor sau obiectelor in litigiu, cat si a modelelor de comparatie)
- este recomandata fixarea prin fotografie
- se obtin modele tip de comparatie; se efectueaza experimente pentru a stabili posibilitatile de creare a urmelor
in conditiile in care a fost savarasita infractiunea

c) Examinarea comparativa a caracteristicilor

- se compara cu caracteristicile modelelor de comparatie create experimental
- procedee folosite:
- Confruntarea : a unor imagini, diafragme, a urmelor cu impresiunile aflate in cartotecile
criminalistice
- Juxtapunerea (continuitatea liniara): striatii specifice armelor de foc; folosita in examinrea
traseologica
- Suprapunerea a doua imagini: imaginea cu urma/persoana/obiectul este transparenta si se supraune
peste modelul de comparatie
Pe baza datelor obtinute prin examinari, expertul trebuie sa fie in masura sa explice coincidenta/divergenta
caracteristicilor (=> identificare/excludere obiect din sfera cercetarii), dar si eventualele modificari ale
factorului creator al urmei.

Redactarea raportului de expertiza

- 177 CPP Raportul de expertiza
(1) Dupa efectuarea expertizei, constatarile, clarificarile, evaluarile si opinia expertului sunt consemnate intr-
un raport.
(2) Cand sunt mai multi experti se intocmeste un singur raport de expertiza. Opiniile separate se motiveaza in
acelasi raport.
(3) Raportul de expertiza se depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei.
(4) Raportul de expertiza cuprinde:
a) partea introductiva, in care se arata organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, data cand s-a
dispus efectuarea acesteia, numele si prenumele expertului, obiectivele la care expertul urmeaza sa raspunda,
data la care a fost efectuata, materialul pe baza caruia expertiza a fost efectuata, dovada incunostintarii partilor,
daca au participat la aceasta si au dat explicatii in cursul expertizei, data intocmirii raportului de expertiza;
b) partea expozitiva [DESCRIPTIVA] prin care sunt descrise operatiile de efectuare a expertizei, metodele,
programele si echipamentele utilizate;
c) concluziile,[PARTEA FINALA] prin care se raspunde la obiectivele stabilite de organele judiciare, precum
si orice alte precizari si constatari rezultate din efectuarea expertizei, in legatura cu obiectivele expertizei.
(5) In situatia in care expertiza a fost efectuata in lipsa partilor ori a subiectilor procesuali principali, acestia
sau avocatul lor sunt incunostintati cu privire la intocmirea raportului de expertiza si cu privire la dreptul la
studierea raportului.

- se redacteaza in termeni clari si precisi, fara formulari incomplete sau echivoce => temeinicia stiintifica a
expertizei
- trebuie sa rezulte, in esenta:
- Respectarea de catre expert a prevederilor legale si limitarea la sarcinile indicate
- Examinarea completa si riguroasa a materialului trimis spre expertiza
- Folosirea celor mai moderne si adecvate metode si mijloace
- Fundamentarea stiintifica rezultatelor si concordanta intre constatarile facute pe parcursul examinarii
si concluziile raportului
Modalitati de formulare a concluziilor. Concluzii:
- Certe/Categorice: pozitive sau negative. Clarifica sau stabilesc un fapt dincolo de orice indoiala
rezonabila.
- De probabilitate: existenta unui grad de incertitudine ⬄calitatea materialelor/limite posibilitati de
cercetare/consideratii subiective etc
- De imposibilitate a rezolvarii problemei: determinate de calitatea total nesatisfacatoare a elementelor
caracteristice de identificare a obiectelor cercetate/ posibilitatilor de cercetare.Se motiveaza la fel de clar si
complet.
V)ELEMENTE TACTICE APLICATE IN APRECIEREA SI VALORIFICAREA
CONCLUZIILOR EXPERTIZEI DE CATRE ORGANELE JUDICIARE
Verificarea raportului de expertiza
1. Verificarea respectarii prevederilor legale (prima etapa) –se verifica respectarea conditiilor legale de
numire a expertului, existenta raspunsurilor clare si complete la toate intrebarile, conditiile de citare a partilor,
daca raportul a fost datat si semnat potrivit regulilor procedurale (altfel => anularea expertizei si casarea
hotararii pt nelegalitate)
2. Probleme de fond ale raportului de expertiza (etapa a doua) – se verifica daca a fost examinat intregul
material pus la dispozitie de organul judiciar, daca s-au folosit cele mai adecvate metode si mijloace tehnico-
stiintifice de investigare, se analizeaza justetea rationamentului si concordanta dintre concluzii si continutul
raportului de expertiza.

− Neinsusirea concluziilor trebuie motivata de organul judiciar pe baza acestei verificari, nu pe date
specifice ale domeniului de activitate al expertului.
− Neconcordanta dintre raport si alte mijloace de expertiza nu poate constitui ab initio motiv de
respingere a rezultatelor expertizei (exemplu: proba cu martori neconcordanta cu expertiza nu impune
respingerea expertizei)
Valorificarea concluziilor expertizei – rolul si semnificatia acestui mijloc de proba in formarea convingerii
intime a organelor judiciare (fapt demonstrat: peste 85% din concluziile rapoartelor de expertiza sunt insusite
de instanta)
− cele mai valoroase sunt concluziile cu caracter de certitudine
− concluziile cu caracter de probabilitate sunt admisibile, reprezentand ipoteze stiintifice de lucru cu
ajutorul carora organele judiciare isi pot ghida activitatea de solutionare a cauzei.
− concluziile de imposibilitate de rezolvare a problemei impun aplicarea prezumtiei de nevinovatie,
daca nu exista alte probe. Nu echivaleaza cu o concluzie negativa. Impun aceleasi rigori in interpretare,
mai ales daca vor fi avute in vedere in cadrului intregului probatoriu.

CAPITOLUL III - CADRUL TACTIC AL ORGANIZARII

ANCHETEI PENALE
SECTIUNEA 1 - NOTIUNEA SI PRINCIPIILE ORGANIZARII URMARIRII
PENALE

1. Organizarea trebuie sa se supuna regulilor fundamentale ale procesului penal. (exemplu: pr. legalitatii,
aflarii adevarului, prezumtiei de nevinovatie,termenul rezonabil, carcterul echitabil)
2. Organizarea trebuie sa se raporteze si la principiile specifice ale acestei stiinte:
a) Principiul individualitatii - fiecare fapta este identica doar cu sine insusi. Existenta elementelor
specifice determina caracterul irepetabil al faptelor. Nu se folosesc scheme de cercetare sablon, desi
exista reguli metodologice generale in cazul cercetarii anumitor genuri de infractiuni, cum sunt omorul,
talharie etc.
b) Principiul dinamismului – nu avem o schema rigida. Directii:
b.1.Efectuarea dinamica, prompta a cercetarilor criminalistice => cresterea eficientei urmaririi
penale si a operativitatii

b.2.Maleabilitatea planificarii si adaptarea permanenta a planului de UP la situatiile nou aparute

in timpul anchetei, posibil sa rezule in elaborarea unor planuri noi (exemplu: un invinuit ce
initial a sustinut ca a savarsit singur fapta, declara in cursul anchetei ca a mai fost ajutat de doua
persoane)
3.Structura si continutul planului de UP
Prezinta o structura unitara de elemente componente, menite sa confere eficienta activitatii de urmarire
penala.
a) Sub raport tactic, principalele elemente constitutive ale planului de urmarire penala sunt versiunile,
problemele ce se cer rezolvate in verificarea fiecarei versiuni, precum si activitatile desfasurate pe baza
metodelor stiintifice criminalistice cu ajutorul carora se rezolva aceste probleme;
− mai sunt precizate termenele de rezolvare a problemelor si de verificare a versiunilor, precum si
persoanele care urmeaza sa participe la solutionarea lor.
b) Momentul elaborarii unui plan de ancheta trebuie ales astfel incat sa nu fie conceput prematur si nici
tardiv fata de mersul anchetei;
a) planul are de regula o forma scrisa, exceptia-prinderea in flagrant;
Continutul planului de urmarire penala:
 a) .Formula celor 7 intrebari - „disticul lui Daries”:
- ce fapta s-a comis si care este natura ei?
- unde s-a comis fapta cercetata?
- cand a fost savarsita?
- cine este autorul ei?
- cum, in ce mod a savarsit-o?
- cu ajutorul cui?
- in ce scop a fost comisa?

b) Formula celor 4 intrebari - delimiteaza mai clar continutul infractiunii, serveste la elucidarea
problemelor unei cauze penale plecand de la elementele constitutive ale acesteia.
i. determinarea obiectului infractiunii – relatia sociala lezata si obiectul nemijlocit asupra caruia s-a
exercitat actiunea ilicita
ii. stabilirea laturii obiective a infractiunii;
iii. identificarea subiectului activ al infractiunii, a tuturor participantilor - complici, instigatori,
tainuitori-identificarea subiectului pasiv al faptei penale;
iv. determinarea laturii subiective a infractiunii – forma vinovatiei, mobilul, scopul faptei.
In raport cu specificul infractiunii, problemele ce se cer rezolvate sunt diferite, chiar si in cadrul aceleiasi categorii
de infractiuni.

SECTIUNEA A II-A - TACTICA ELABORARII VERSIUNILOR DE

UP
1.Versiunea de UP poate fi definita drept o presupunere, o supozitie, elaborata pe baza unor date detinute intr-
un anumit moment al UP, date prin care s-ar putea explica faptele si imprejurarile unei cauze, ea urmand sa
faca obiectul verificarii de catre organul de UP. In functie de aceste versiuni, se organizeaza si se planifica
intreaga activitate a organului de UP.

2.Versiuni-clasificare:
a) Principale sau generale: referitor la elementele constitutive ale faptei. Se incearca sa se determine daca
fapta intra sub incidenta legii penale si daca atrage raspunderea penala a persoanei.
− Privind latura obiectiva(loc,timp,mod de savarsire)
− Privind latura subiectiva(vinovatie+scop)
− Privind subiectul infractiunii
b) Secundare: presupuneri referitoare la unele aspecte izolate ale faptei.(versiunea suspectului/versiunea
victimei/versiunea martorului)
Versiunile secundare sunt elaborate si verificate inaintea versiunilor principale.

3.Tactica elaborarii versiunilor:

Pentru elaborarea unor versiuni care sa serveasca pe deplin aflarii adevarului sub raport tactic, este
necesar sa fie intrunite mai multe conditii, printre cele mai importante numarandu-se:
a) detinerea unor date sau informatii despre fapta cercetata, corespunzatoare sub raport calitativ si
cantitativ, pe baza carora sa fie elaborate versiunile
b) conceperea unor versiuni apropiate de realitate solicita pregatirea multilaterala, experienta si intuitia
organului de UP
c) folosirea unor forme logice de rationament, de tipul rationamentelor deductive si inductive, ca si a
rationamentului prin analogie.
 Calitatea si cantitatea datelor reprezinta o premisa esentiala pentru formularea de versiuni de natura sa
serveasca cu adevarat solutionarii cauzei.
a) sub aspect cantitativ, un mininum de date este absolut necesar pentru formularea versiunilor, fie ele
referitoare la natura faptei. Lipsa de date sau cantitatea insuficienta a acestora echivaleaza cu o
infinitate de versiuni, ori cu formularea de versiuni ce pot conduce cercetarile pe piste false, cu
cheltuieli inutile de energie umana si materiala
b) dpdv calitativ, informatiile care stau la baza versiunilor, trebuie sa fie precise si concrete. Simplele
supozitii sau presupunerile lipsite de un suport real nu fac decat sa creeze dificultati in desfasurarea
anchetei (sursa datelor pe care se intemeiaza o versiune este in majoritatea cazurilor de natura
procesuala).

Elaborarea versiunilor cu profesionalism – in elaborarea versiunilor de ancheta sunt necesare calitati

proprii profesiei de magistrat sau de anchetator:
- pregatirea multilaterala, experienta si intuitia organului de UP
- pregatirea complexa presupune stapanirea cunostintelor din domeniul stiintelor juridice, indeosebi
cele penale si din domeniul criminalisticii
- experienta castigata in activitatea de UP reprezinta un element de siguranta si precizie in investigare
- intuitia este un factor decisiv, ea reflectand capacitatea organului de UP de a descoperi si de a ajunge
cu rapiditate la sensul, la explicatia unor fapte sau imprejurari.

Folosirea formelor logice de rationament, cum sunt rationamentele deductive, inductive sau
rationamentul prin analogie, este absolut necesara pentru elaborarea de versiuni intemeiate nu numai pe
date concrete, ci si pe baza unui proces judicios de gandire.
● Rationamentul deductiv = o operatie logica in care se porneste de la general, de la premisele
problemei, pentru a se ajunge, printr-o inlantuire de judecati, la particular, deci, la o anumita
concluzie ce va servi la elaborarea versiunii.
● Rationamentul inductiv(observatie+experiment) = operatie logica inversa rationamentului
deductiv, inlantuirea de judecati avand drept punct de plecare elementele particulare ale cauzei,
pentru a se ajunge, in final, la aspectele esentiale (acest tip de rationament este intalnit frecvent in
cazurile in care organele de UP detin date putine, deseori cu caracter sumar, referitoare la fapta, ca si
la persoana infractorului).
● Rationamentul prin analogie (transductiv) = operatie logica in care concluzia este trasa pe baza
asemanarii dintre elementele caracteristice unui fapt cunoscut si cele ale faptului sau evenimentului
aflat in curs de cunoastere-e.g:dupa modul de operare al autorului (intalnit mai rar in activitatea
organelor judiciare, datorita caracterului incert al concluziilor sale).
REGULI TACTICE PENTRU ELABORAREA VERSIUNILOR
a.Versiunile de UP trebuie sa fie elaborate numai pentru fapte care nu au o explicatie certa unica
b.elaborarea versiunilor trebuie sa se faca pe baza datelor de natura procesuala+informatii
extraprocesuale care capata ulterior caracter procesual
c.temeiul versiunilor il constituie numai datele concrete care indeplinesc cerintele de ordin calitativ si
cantitativ
d.versiunile trebuie sa fie elaborate in legatura cu toate explicatiile posibile in cauza
 e.versiunile trebuie sa fie bine construite dpdv logic,iar problemele fiecareia dintre ele sa fie
formulate clar si precis.

4.Modalitati de verificare a versiunilor de UP

Se elimina ipotezele care nu sunt conforme cu realitatea si se retin faptele din singura versiune corespunzatoare
adevarului, a carei veridicitate nu mai poate fi negata.
Reguli tactice:
a. Verificare concomitenta a tuturor versiunilor
b. Acordarea de prioritate acelor probleme a caror amanare poate stanjeni aflarea adevarului – ex: cercetarea la fata
locului
c.Calificarea integrala a fiecarei probleme, pana in momentul in care se constata cu siguranta ca versiunea nu
corespunde realitatii

5.Forma planului de UP
- plan scris, ale carui principale elemente sunt versiunile de UP. Fiecare versiune e trecuta pe o coala de
hartie, separat.
- Element comun al mai multor versiuni=> gruparea lor separata
- Cauze complexe=>planuri pe episoade sau scheme in cazul criminalitatii organizate/coruptie
- In cauzele dificile exista fise pentru fiecare participant (pozitia procesuala,acte preocedurale si procesuale
etc)

CAPITOLUL IV TACTICA ASCULTARII MARTORILOR

SECTIUNEA I – ASPECTE GENERALE
1. Aspecte de drept procesual penal
● Orice persoana fizica poate fi chemata in calitate de martor(nu conteaza cetatenia,daca e
orb,surd,varsta,sex etc);
● Au dreptul de a refuza-art 117 CPP-sotul,ascedentii,descendentii in linie directa,precum si fratii si
surorile suspectului +persoane care au avut calitatea de sot
● Poate fi ascultat ca martor si persoana vatamata-daca nu se constituie ca parte civila+nu participa in
proces in calitate de persona vatamata-art 81 (2)CPP
● Martorul are urmatoarele obligatii-art 114CPP:
o De a se prezenta in fata organului judiciar care a citat-o la locul, ziua si ora aratate in citatie;
o De a depune juramant sau declaratie solemna in fata instantei;
o De a spune adevarul;
● In privinta drepturilor martorilor, ei sunt protejati de lege impotriva oricaror violente-art 101CPP;
● Martorul are dreptul de a nu se acuza-art 118CPP;
● Se impune o conduita tactica specifica in cadrul audierii martorilor amenintati, audierii martorilor
protejati si a martorilor vulnerabili;-art 125-1130

2. Valoarea probanta a declaratiilor martorilor

● Forta probanta a marturiei din perspectiva psihologica:
o Declaratiile martorilor au un caracter relativ;
o Proba testimoniala este aparent fragila, uneori inselatoare si cu o valoare destul de aleatorie;
o Ideea relativitatii se refera la martorul de buna-credinta;
● Principalele cauze ale relativitatii marturiei:
 o Imperfectiunea organelor de simt; (factori obiectivi+subiectivi care influenteaza perceptia)
o Procese psihice distorsionate;(subiectivism)
o Convingerea generala;(declaratia maratorului trebuie sa fie o reproducere absolut fidela-ex o
fotografie obiectiva)
o Particularitatile psihologiei organului judiciar; (atat in luarea declaratiilor,cat si in evaluarea lor)
● Marturia reprezinta o trecere a realitati prin filtrul subiectivitatii martorului, dar si prin cel al organului
judiciar;
● Organele judiciare au posibilitatea sa formuleze o solutie motivata pe declaratie, confirmata si de alte probe
existente in cauza, chiar daca aceasta contrazice o depozitie anterioara, forta probanta a marturiei fiind
impusa de ansamblul probatoriului;

SECTIUNEA A II-A – PROCESUL DE FORMARE A

DECLARATIILOR MARTORILOR
PSIHOLOGIA MARTORULUI
Marturia (din perspectiva psihologiei judiciare) = rezultatul unui proces de observare
si memorare involuntara a unui fapt juridic, urmat de reproducerea acestuia, intr-o forma orala
sau scrisa, in fata organelor de UP sau a instantelor de judecata.
Prin urmare, ne aflam in fata unui proces de cunoastere a realitatii obiective, structurat
in 4 faze: receptia (perceptia) informatiilor, prelucrarea lor logica, memorarea si reproducerea
sau recunoasterea, respectiv reactivarea.
Procesul de cunoastere a realitatii depinde, in esenta, de capacitatea fiecarei persoane
de a receptiona informatiile primite, de a le prelucra, dar si de subiectivismul si de
selectivitatea sa psihica, cu alte cuvinte de o multitudine de factori.

RECEPTIA SENZORIALA
Elementele care definesc receptia senzoriala a unor evenimente ca prima etapa a formarii
marturiei, contureaza un proces psihic de cunoastere, care parcurge mai multe etape:

a) senzatia = cea mai simpla forma de reflectare senzoriala a insusirilor izolate, ale obiectelor
sau persoanelor, prin intermediul unuia dintre organele noastre de simt.
Aparitia senzatiilor si, ulterior, a perceptiei, este in functie de intensitatea stimulilor care
actioneaza asupra analizatorilor. Analizator este definit sistemul sau aparatul organismului
uman, alcatuit din organele de simt, caile nevoase de transmitere si centrii corespunzatori de pe
scoarta cerebrala.
Este important de retinut ca intensitatea minima sau maxima prin care stimulii pot determina o
senzatie (pragurile senzatiei) variaza de la persoana la persoana, magistratul trebuind sa
aprecieze in fiecare caz in parte limitele posibilitatilor de perceptie ale unui martor.

b) perceptia = consecinta unor reflectari mai complexe, ce condce la constientizare, la

identificarea obiectelor si fenomenelor.
Aceasta face ca procesul perceptiei sa fie definit drept un act de organizare a senzatiilor,
implicit a informatiilor pe care un martor le-a receptat in functie de diferiti factori: interes,
experienta, necesitate, etc.
Faptele, obiectele si persoanele sunt percepute diferentiat, unele fiind inregistrate imediat, spre
deosebire de altele care trec pe loc secundar, desi au posibilitatea de a influenta analizatorii.

Factori de distorsiune sunt determinati de legitatile generale ale senzorialitatii ,ce prezinta
influenta directa asupra modului de receptionare proprii fiecarei persoane:
- modul de organizare a informatiilor la nivelul cortexului-percep intregul
inaintea partilor componente,rapiditatea cu care sunt sesizate elementele componente
- constanta perceptiei determina o anumita „corectare a imaginii”-distorsiunile sunt
specifice perceptiei de persoane,obiecte,imprejurari familiare martorului
- fenomenul de iluzie-deformarea subiectiva a realitatii,cele optice-geometrice sunt
frecvente
- fenomenul de expectanta-o persoana e pregatita sa receptioneze anumiti
stimuli,filtrandu-i pe altii
- efectul „halo”-un detaliu se extinde asupra intregului

Factori de distorsionare a receptiei senzoriale a martorilor din perspectiva criminalistica:

Ascultarea unui martor presupune, de la bun inceput, sa se tina cont alaturi de legitatile
generale ale senzorialitatii, de principalii factori obiectivi si subiectivi capabili sa influenteze
procesul de perceptie.
Factorii de natura obiectiva, determinati de imprejurarile in care are loc perceptia:
vizibilitatea poate fi redusa de distanta de la care face perceptia, de conditiile de iluminare,
de conditiile meteorologice, de diverse obstacole interpuse intre cel care percepe si locul in
care se desfasoara evenimentul
audibilitatea este influentata de distanta, de conditiile de propagare a sunetelor, de
existenta unor surse care pot perturba auditia si de factorii meteorologici, obstacolele care
pot da nastere la ecouri, reverberatia sunetelor intalnite in locurile inchise
durata perceptiei – in functie de perioada mai ˃ sau ˂ in care se desfasoara o actiune, de
viteza de deplasare, fie a persoanei sau a obiectului perceput, fie a celui care percepe, iar
cateodata de tipul de iluminare. Unii din factorii mentionati pot influenta si perceptia tactila
sau olfactiva.
disimularea infatisarii determinata de insasi persoana autorului infractiunii, care incearca
sa se faca perceputa cat mai greu, in acest sens apeland la deghizari, actionand cu
rapiditate, cautand sa distraga atentia, inclusiv cu ajutorul unor complici, folosindu-se de
intuneric sau de diverse obstacole pentru a nu fi vazut

Factorii de natura subiectiva sunt reprezentati de totalitatea particularitatilor psiho-

fiziologice si de personalitatea individului, apte sa influenteze procesul perceptiv:
calitatea organelor de simt, orice defectiune a acestora fie pe latura perceptiva, fie pe cea
corticala (orbire, miopie, surzenie) reducand pana la anulare o parte din posibilitatile
receptive ale persoanei
personalitatea si gradul de instruire a individului
varsta si inteligenta persoanei
temperamentul si gradul de mobilitate al proceselor de gandire
starile de oboseala, precum si reducerea capacitatii perceptive, ca urmare a influentei
alcoolului, drogurilor, medicamentelor etc., conduc la o scadere a acuitatii senzoriale
starile afective, indeosebi cele cu un anumit grad de intensitate, au o influenta inhibitorie
 asupra procesului perceptiv, determinand alterarea sau dezorganizarea acestuia, situatie
intalnita destul de frecvent la persoanele care asista la fapte cu un caracter socant si mai
ales atunci cand, in savarsirea faptelor respective, sunt antrenate rude, prieteni sau
cunostinte apropiate
atentia – sunt avute in vedere calitatile atentiei, cum sunt stabilitatea si mobilitatea
acesteia, gradul de concentrare si distributia ei. In al 2lea rand, trebuie tinut seama de
tipurile de atentie, voluntara sau involuntara, ultima intalnita mai des in cazul martorilor,
din cauza aparitiei neasteptate a unui stimul puternic, socant sau a interesului pe care il
poate atrage o persoana, obiect, discutie, actiune.
tipul perceptiv caruia ii apartine martorul – martorul cu receptie de tip analitic (specific
in general femeilor) are capacitatea de a retine mai ˃ amanunte, mai ˃ detalii, spre
deosebire de tipul sintetic, care retine intregul, caracteristicile sale generale.
PRELUCRAREA INFORMATIILOR
A doua etapa importanta a formarii declaratiilor martorilor consta in decodarea informatiilor
receptionate senzorial, proces intim legat de procesul receptiv.
Mentioram ca factorii care actioneaza asupra calitatii receptiei senzoriale, influenteaza direct si
decodarea informatiilor.
Precizam faptul ca in momentul prelucrarii informaliilor intervine o completare logica si semantica a
posibilelor goluri in perceptie, iar informaliile receptionate, sunt decodate in constiinta noastra si
capata un anumit sens.
Factorii care pot sa influenteze direct calitatea prelucrarii sunt experienta de viata a martorului,
gradul de cultura, profesia, capacitatea de apreciere a spatiului, timpului sau vitezei, semnificatia
celor percepute.
a) Aprecierea spatiului si a dimensiunilor.
Aprecierea spatiului, a dimensiunilor unor obiecte, este un proces relativ care presupune o experienta
de viata sau deprinderi intalnite la un numar mic de profesii (militari, constructori, piloti §.a.).
Astfel, in functie de situatia concreta, organul judiciar va trebui sa testeze capacitatea de receptie a
celui ascultat, punandu-1 sa aprecieze distanta dintre diverse obiecte sau persoane, a dimensiunilor
unor corpuri aflate la indemana, a suprafetei camerei, a unei portiuni de teren, de strada.
Mentionam faptul ca aceste verificiri sunt necesare datorita tendintelor de supraestimare a
dimensiunilor unor obiecte percepute de la foarte mica distanta sau aflate in vecinatatea unor corpuri
mai mici.
b) Perceptia timpului.
Perceptia timpului sau a duratei de desfasurare a unui eveniment este relativa, la aceasta concurand o
multitudine de factori:
- localizarea in timp a unui eveniment este dificila pe masura ce creste perioada dintre momentul
perceptiei cel al redarii.
Astfel, la interval de un an, martorul care nu a fost interesat de un anumit fapt sau pe care nu il poate
asocia cu un eveniment din viata sa, va indica mai greu in ce zi sau la ce ora s-a petrecut, dupa cum
va recunoaste o persoana cu relativa dificultate.
- aprecierea duratei unei actiuni depinde de timpul subiectiv, diferit de cel oficial, tendintele de
comprimare a timpului intalnindu-se in starile afective pozitive, spre deosebire de starile negative,
determinate de fenomene afectogene puternice (asistarea la acte de cruzime), in care „timpul se
dilata".
Mentionam faptul ca diferentierile in apreciere pot avea drept cauza tendintele de supraevaluare a
timpului, un proces complex intalnit in receptii temporale ce depasesc 15 minute'.
c) Aprecierea vitezei.
Aprecierea vitezei a miscarii, este un proces complex care implica perceptii temporale si spatiale
legate de drumul parcurs intr-un anumit timp, de obiectele pe langa care se trece, si de distanta de la
care se face perceptia.
Aprecierea vitezei depinde de gradul de specializare martorului. Astfel, un sofer este in masura sa
aprecieze mai exact viteza unui autovehicul antrenat intr-un accident, spre deosebire de o persoana
nefamiliarizata cu conducerea acestuia.
STOCAREA MEMORIALA
Formarea marturiei este dependenta de calitatea proceselor de memorare care se desfasoara in trei
etape succesive: achizitia, in care perceptia are un rol important, retinerea (conservarea) si
reactivarea, fie sub forma reproducerii, fie sub forma recunoasterii.
Stocarea memoriala nu reprezinta o simpla inregistrare mecanica, ci un proces dinamic de prelucrare
si sistematizare a datelor receptate, in functie de personalitatea fiecarui individ, de interesul
manifestat fata de o anumita problema.
Astfel, in ascultarea martorului trebuie sa se tina seama de mai multi factori cum sunt:
1. Rapiditatea si durata stocarii memoriale. Rapiditatea fixarii si timpul de conservare a
informatiilor percepute sunt in functie de durata memoriei (scurta, medie sau lunga) si de
cauza uitarii.
Exista martori cu o perceptie rapida, dar in memoria carora datele receptionate se pastreaza
un timp scurt. Astfel, marturia acestora poate fi corecta si fidela numai daca ascultarea are loc
intr-un interval cat mai apropiat de momentul perceptiei. De asemenea, exista martori care
prezinta o perceptie si o fixare mai lenta, insa stocheaza mai mult timp .

2. Tipul de memorie a martorului. In functie de acest criteriu se intalnesc martori cu o

memorie dominant vizuala, auditiva, afectiva astfel incat, memorarea poate fi mecanica sau
logica, dupa cum este absenta sau prezenta intelegerea materialului informativ receptat.
Memoria poate fi voluntara sau involuntara, potrivit atitudinii, a interesului manifestat de
martor in retinerea aspectelor percepute.
In marturie intervine memoria involuntara, in raport de caracterul aspectelor percepute, daca
au avut o anumita influenta psihologica asupra martorului.

3. Uitarea este un fenomen natural care determina denaturarea treptata a informatiilor percepute
de un martor in legatura cu o anumita imprejurare sau persoana.
Procesele inhibitive de la nivelul scoartei cerebrale, specifice uitarii, sunt determinate de timp
si de factori de natura afectiva. Astfel:
a) Timpul scurs din momentul receptiei senzoriale constituie o cauza fireasca a uitarii, cu
cat acesta este mai mare cu atat erodarea informatiilor percepute este mai evidenta.
b) Interesul pentru mentorarea celor percepute sau impresia produsa de evenirnentul la
care persoana a fost martora.
c) Temperamentul martorului, dar si posibila involutie a plasticitatii masei cerebrale,
intalnita frecvent la persoanele in varsta, care isi reamintesc mai usor aspecte percepute cu
 multi ani in urma, spre deosebire de cele recente.
d) Afectiunile cu incidenta asupra memoriei, cum sunt cele de natura psiho-fiziologica, ca
si starile de intoxicatie diversa, de stres prelungit pot determina uitarea.
e) Starea afectiva a martorului, in momentul ascultarii, starile negative, stresante, inhiba
procesele de intiparire si conservare a informaitlor.
Uitarea nu poate fi niciodata totala, chiar si un martor cu o memorie slaba este imposibil sa
nu retina nimic din tot ceea ce a perceput candva.
REACTIVAREA MEMORIALA
Reprezinta ultima etapa a procesului de memorare, intalnita fie sub forrna reproducerii, fie sub
forma recunoasterii.
I. REPRODUCEREA poate imbraca forma verbala sau scrisa.
Calitatea continutului datelor reproduse depinde de calitatea perceptiei faptelor sau imprejurarilor, de
conditiile obiective si subiective ce ar fi putut influenta procesul perceptiv, de fixarea datelor in
memoria martorului.
Fidelitatea unei marturii este dependenta de o serie factori specifici momentului audierii:
a) Priceperea cu care este condusa ascultarea de catre organele judiciare si conditiile create
pentru reducerea emotivitatii firesti a martorului.
b) Crearea unei atmosfere propice marturiei, prin evitarea atitudinilor sau conditiilor
stresante, de natura sa-1 inhibe pe martor.
c) Adaptarea audierii la personalitatea martorului, la gradul sau de cultura, la inteligenta, la
temperamentul, la varsta, la profesiunea, la experienta de viata.
Mentionam faptul ca trebuie sa se tina seama cu prilejul ascultarii ca exista erori firesti, intalnite
inclusiv la martorii de buna-credinta (confuzii, substituiri, aprecieri sau subaprecieri de cantitati,
dimensiuni etc.). De asemenea, in declaratiile martorilor pot aparea denaturari determinate de un
anumit interes al acestuia in cauza cercetata, de o anumita atitudine fata de inculpat (prietenie, frica,
ura etc.), dar si fata de organele judiciare.
II. RECUNOASTEREA este intalnita frecvent in practica organelor judiciare, in special in
cazul recunoasterii de persoane sau de obiecte.
Mentionam faptul ca acest proces psihic se desfasoara usor, fiind simplu de realizat, intrucat nu
solicita un efort de memorie deosebit.
Precizam faptul ca reactivarea se face prin compararea la momentul audieriii a ceea ce a fost perceput
anterior cu ceea ce este perceput in momentul audierii.

Fidelitatea recunosterii poate fi influentata de aceisi factori ob/sub,astfel incat in depozitie pot aparea
informatii celor reale,eronate sau denaturate.

SECTIUNEA A III-A - REGULI TACTICE APLICATE IN ASCULTAREA

MARTORILOR

PREGATIREA ASCULTARII MARTORILOR

-este o regula absolut necesara, in special in faza de UP, si se cere respectata in toate imprejurarile,
indiferent de gradul de dificultate al cauzei. Ea presupune:
1. Studierea dosarului cauzei, ce are ca scop principal stabilirea faptelor si imprejurarilor ce pot
fi clarificate pe baza declaratiilor martorilor, precum si stabilirea cercului de persoane care
cunosc, in parte sau in totalitate, aceste fapte, dintre care vor fi selectionati martorii.
2. Stabilirea martorilor care pot fi audiati de catre organul de UP pe baza criteriilor procesuale
penale si criminalistice:
a) sunt identificate persoanele care au posibilitatea sa perceapa direct faptele si imprejurarile
cauzei, dar si acelea care cunosc sau detin indirect date referitoare la fapta, din surse
sigure, cat mai aproape de adevar. Din randul acestora vor fi selectionate persoanele care,
potrivit legii, pot depune marturie.
b) in ipoteza in care exista un numar mare de persoane detinatoare de informatii, este
posibila o selectare a martorilor pe baza calitatii datelor pe care le detin, a personalitatii
lor, a obiectivitatii si pozitiei fata de cauza cercetata
c) claritatea naturii relatiilor acestora cu persoanele implicate in savarsirea infractiunii, fiind
cunoscut ca sentimentele de genul prietenie, dusmanie fata de faptuitori sau existenta altor
interese conduc la alterarea declaratiilor si chiar la marturie mincinoasa.
3. Cunoasterea personalitatii martorilor este absolut necesara pentru eficienta ascultarii,
presupune obtinerea de date cu privire la profilul psihologic, la pregatirea si ocupatia, la
natura eventualelor relatii cu persoanele antrenate in savarsirea infractiunii. Fireste, trebuie
cunoscuta pozitia martorului fata de fapta, precum si fata de conditiile in care a perceput
aspectele in legatura cu care este ascultat.Organele de UP pot obtine date referitoare la
persona martorului din materialele cauzei,din audierile altor persoane.

ELEMENTE TACTICE APLICATE IN PREGATIREA ASCULTARII

MARTORILOR
1. Determinarea ordinii de audiere. Dupa identificarea problemelor care trebuie clarificate sau
verificate, este stabilita ordinea de ascultare a martorilor.
Astfel, martorii principali care au perceput nemijlocit faptele, vor fi ascultati inaintea martorilor indirecti
care au obtinut datele prin mijlocirea altor persoane sau din zvon public.
Mentionam faptul ca ordinea de ascultare se stabileste in functie de natura relatiilor dintre martor si
partile din proces, precum si in functie de pozitia lor fata de cauza.
Ascultarea martorilor se poate face inainte sau dupa ascultarea suspectului sau a persoanei vatamate.
La stabilirea ordinii de audiere a persoanelor se are in vedere posibilitatea verificiarii declaratiilor
suspectilor, ale altor martori, precum si sustinerile victimelor infractiunii.

2. Stabilirea momentului si locului audierii. Sunt alese in functie de urmatorii factori:

a) Evitarea posibilei intelegeri intre martori si influentarea celui care va fi audiat de catre
diverse persoane interesate in cauza (suspect, inculpat, persoana vatamata, parte civila).
Astfel, citarea trebuie sa se faca de urgenta, la ore sau zile diferite, astfel incat sa nu existe posibilitatea
intalnirii martorilor a sediul organului judiciar si nici suficient timp pentru a-si comunica date referitoare la
declaratiile facute, sau referitoare la intrebarile adresate de organele judiciare.
Consideram ca este important ca martorii sa fie citati in aceeasi zi, la intervale mici de timp si invitati in
incaperi diferite, pentru a se reduce posibilitatea contactului si a unei eventuale intelegeri intre martori.
b) Programul de activitate si profesia persoanei care urmeaza sa fie ascultata
c) Locul de audiere este, de regula, la sediul organului judiciar, dar exista posibilitatea audierii la
serviciu, la locul savarsirii faptei, la spital, la domiciliu.
 3. Pregatirea audierii martorilor necesita intocmirea unui plan de ascultare, pentru fiecare persoana
in parte.
In plan vor fi incluse: problemele de clarificat, intrebarile si ordinea de adresare a lor, eventuale
date desprinse din materialele aflate la dosar pe care organele judiciare le pot folosi timpul ascultarii.
Mentionam faptul ca intrebarile se vor adresa cu respectarea principiului mobilitatii si
dinamismului, putandu-se completa, reformula, in functie de particularitatile si de evolutia audierii,
a intregii anchete.
Precizam faptul ca pot fi pregatite inscrisuri, fotografii, mijloace materiale de proba care se
considera necesare a fi prezentate martorului, pentru lamurirea unei imprejurari, verificarea de date
sau in scop tactic, pentru a-1 ajuta pe martor sa-si reaminteasca cele petrecute.
REGULI SI PROCEDEE TACTICE CRIMINALISTICE APLICATE IN
ASCULTAREA MARTORILOR
Ascultarea unui martor parcurge 3 etape principale, guvernate, pe langa regulile procesuale penale si
de regulile tactice criminalistice in etape distincte:
● etapa identificarii martorilor;
● etapa relatarii libere;
● etapa formularii de intrebari, de ascultare a raspunsurilor date de martor.

1. CONDUITA TACTICA IN ETAPA DE IDENTIFICARE A MARTORULUI (Art. 120, 121

CPP)
- etapa consta in: depunerea juramantului de catre martor, apoi, acestuia i se pune in vedere
faptul ca, daca nu va spune adevarul, savarseste infractiunea de marturie mincinoasa, ulterior in
intrebarea acestuia despre nume, prenume, daca este sau nu sot cu una dintre parti, domiciliu
(eventual resedinta, daca este cazul), daca a suferit vreo paguba de pe urma infractiunii si
ocupatie. In continuare, martorul este intrebat daca este sot sau ruda cu vreuna din parti si in ce
raporturi se afla cu acestea, precum si daca a suferit vreo paguba de pe urma infractiunii.
Organul judiciar trebuie sa se conduca dupa anumite reguli tactice, proprii debutului audierii:
primirea martorului intr-o maniera corecta, civilizata, care trebuie sa fie prezenta inca din momentul
asteptarii pana in momentul audierii propriu-zise
crearea unui cadru de ascultare sobru, caracterizat de seriozitatea lipsit de factori stresanti, dar pot
distrage atentia martorului
comportarea organului judiciar intr-un mod calm, incurajator pe toata perioada anchetei, astfel incat sa
fie redusa incordarea, nelinistea fireasca a martorului.(se cunoaste personalitatea martorului+alte raporturi
cu persoane antrenate in savarsirea faptei)

2. ETAPA RELATARII LIBERE

In aceasta etapa, dupa crearea cadrului psihologic favorabil obtinerii unor declaratii sincere,
martorului i se face cunoscut obiectul cauzei si i se arata care sunt faptele sau imprejurarile pentru
dovedirea carora a fost propus ca martor, cerandu-i-se sa declare tot ce stie cu privire la aceasta (art.
86 CPP).
Aceasta faza are un avantaj, si anume spontaneitatea sa, faptele fiind prezentate asa cum au
fost percepute si memorate de catre martor. Pentru aceasta martorul trebuie lasat sa expuna, potrivit
personalitatii sale, asa cum isi aminteste, ceea ce a perceput si conform modului sau de ordonare a
ideilor.
Regulile dupa care se ghideaza magistratul sau anchetatorul:
ascultarea martorului cu rabdare si calm, fara a fi intrerupt, chiar daca acesta relateaza
faptele cu lux de amanunte
evitarea oricarui gest, reactie sau expresie, mai ales ironica, prin care se aproba sau resping
afirmatiile martorului
ajutarea cu tact a martorului, mai ales daca nivelul intelectual il impiedica sa faca o relatare
libera cat de cat coerenta, fara insa a-l sugestiona
daca martorul se pierde in amanunte sau se abate in mod deliberat de la subiectul relatarii,
organul judiciar trebuie sa intervina cu suficienta fermitate, dar civilizat, in reorientarea
relatarii spre obiectul marturiei
organul judiciar isi va nota aspectele mai semnificative, ca si eventualele contraziceri sau
neclaritati din expunere, dar fara sa procedeze cu ostentatie
sau sa se intrerupa martorul cerandu- i sa mai repete o anumita idee sau sa fie mai explicit.

3. REGULI TACTICE APLICATE IN ETAPA FORMULARII DE INTREBARI

⇒ etapa nu are caracter obligatoriu (mai este denumita si „Interogarea martorului,
„Relatarea ghidata”, „Dispozitie- interogatoriu”)
Intrebarile sunt necesare intrucat depozitia martorului poate contine denaturari, frecvente
fiind:
denaturarea prin adaugare (exagerare sau nascocire de fapte imaginare)
denaturarea prin omisiune (relatarea avand caracter incomplet, ca urmare a subestimarii
importantei unui anumit aspect sau ca urmare a unei rele-credinte)
denaturarea prin substituire (faptele, persoanele, obiectele reale sunt substituite cu altele,
percepute anterior, ca urmare a asemanarilor existente intre ele)
denaturare prin transformare (modificarea succesiunii reale a faptelor, a locului unor
detalii in timp si spatiu).
Pentru inlaturarea acestor denaturari, dar si pentru stabilirea corectitudinii sau exactitatii dispozitiei,
organul judiciar va trebui sa intervina cu intrebari, care se impart in mai ˃ categorii, din perspectiva
tacticii criminalistice:
a) intrebari de completare a aspectelor omise din declaratie sau care nu contin detalii
suficiente pentru stabilirea imprejurarilor de fapt
b) intrebari de precizie, necesare, de pilda, pentru determinarea cu exactitate a
circumstantelor de loc, timp si mod de desfasurare a unui eveniment, precum si pentru
stabilirea surselor din care martorul a obtinut date despre fapta
c) intrebari ajutatoare, destinate reactivarii memoriei, ca si inlaturarea denaturarilor, de
genul substituirilor sau transformarilor, prin referiri, de exemplu, la evenimentele
importante din viata martorului, evenimente desfasurate concomitent cu faptele despre care
este ascultat
d) intrebari de control, destinate verificarii afirmatiilor, pe baza unor date certe, in ipoteza
sesizarii de denaturari, in special prin adaugare sau transformare ca si in ipoteza existentei
suspiciunii cu privire la b-c a martorului.

Dpdv tactic criminalistica, in formularea si adresarea intrebarilor este absolut necesar sa se respecte
urmatoarele reguli:
● intrebarile trebuie sa fie clare, precise, concise si exprimate intr-o forma accesibila
persoanei ascultate, potrivit varstei, experientei, pregatirii si inteligentei sale
 ● intrebarile vor viza strict faptele percepute de catre martor, iar nu punctul sau de vedere
referitor la natura acestora sau la problemele de drept
● intrebarile nu vor contine elemente de intimidare, de punere in dificultate a martorului sau
promisiuni pe care organul judiciar nu le poate respecta
● prin modul de formulare a intrebarilor si tonul pe care sunt adresate nu trebuie, in niciun
caz, sa se sugereze raspunsul.

Raportat la gradul lor de sugestibilitate, intrebarile pot fi:

- intrebari determinative, deschise, lipsite de sugestibilitate („cum era imbracat
invinuitul?”, „in ce zi a saptamanii s-a petrecut fapta?”), ca si intrebari la care se raspunde
prin „da” si „nu”
- intrebari incomplet sau complet disjunctive, inchise, care contin elemente de sugestie,
in special ultimele, martorul fiind pus sa aleaga intre cele 2 alternative („victima avea sau
nu geanta?”)
- intrebari implicative (ipotetice), cu mare grad de sugestibilitate, intrucat pornesc de la
presupunerea ca martorul a perceput o anumita imprejurare („cutitul era in mana dreapta
sau stanga?”, „nu este asa ca..?”).

Ascultarea raspunsurilor la intrebari presupune, obligatoriu, respectarea unei conduite tactice

specifice. Regulile tactice specifice ascultarii raspunsurilor sunt, in esenta, urmatoarele:
a) ascultarea martorului cu toata atentia si seriozitatea, evitandu-se plictiseala, enervarea,
expresiile ori gesturile de aprobare sau dezaprobare care il pot deruta pe martor
b) la sesizarea unor contradictii in raspunsurile martorului, organul judiciar nu trebuie sa
reactioneze imediat, sa-si exteriorizeze surprinderea ori nemultumirea, ci sa o inregistreze,
pentru clarificarea ei ulterioara
c) urmarirea cu atentie, dar fara ostentatie, a modului in care reactioneaza martorul la
intrebari, sau daca si-au facut aparitia indicii de posibila nesinceritate.

Daca se constata ca martorul incearca sa minta, raportat la particularitatile fiecarei cauze, procedeele tactice
sunt diferite, (unele apropiindu-se de cele specifice inculpatului,fara depasirea cadrului legal.)In aceasta
sitautie se va proceda la repetarea audierii ,formularea si diversificarea intrebarilor.(pot exista manifestari
emotionale ale martorului-tremur,schimbarea mimicii,respiratie neregulata-trebuie interpretate de la caz la
caz)

VERIFICAREA SI APRECIEREA DECLARATIILOR MARTORILOR

1. VERIFICAREA DECLARATIILOR este efectuata pe baza altor probe sau date existente la
dosar, prin intrebari referitoare la modul in care martorul a perceput faptele ori a aflat despre
acestea, inclusiv efectuarea de reconstituiri, atunci cand se considera necesar si oportun.
Mentionam faptul ca este recomandabil ca inceperea urmaririi penale si trimiterea in judecata a
unui martor mincinos, sa se faca numai dupa ce organele judiciare au convingerea ca au incercat
indeajuns, cu rabdare si obiectivitate, sa determine persoana audiata sa nu-si mentina declaratiile
nesincere.

2. APRECIEREA DECLARATIILOR reprezinta un moment semnificativ in activitatea de stabilire

a adevarului judiciar.
 Mentionam faptul ca analiza unei declaratii se efectueaza in cadrul examinarii si aprecierii
intregului probatoriu si presupune atat un studiu comparativ al faptelor stabilite, inclusiv prin
intermediul martorilor, cat si un studiu al calitatii surselor directe sau indirecte, din care provin
datele.
Precizam faptul ca evaluarea declaratiilor martorilor impune o analiza de continut, pe baza careia
organul de urmarire penala sau instanta de judecata interpreteaza si evalueaza materialul informativ
comunicat de martor, pentru a stabili in ce masura acesta serveste, coroborat cu alte date, la aflarea
adevarului.
De asemenea, evaluarea marturiilor obtinute intr-un anumit moment, poate determina audierea altor
martori sau administrarea altor mijloace de proba.
SECTIUNEA A IV-A – PARTICULARITATI TACTICE APLICATE IN
PREGATIREA ASCULTARII MARTORILOR MINORI SI A ALTOR
CATEGOTRII DE MARTORI

ASCULTAREA MARTORILOR MINORI

⇒ Audierea martorilor minori in varsta de pana la 14 ani se face in prezenta unuia din parinti sau tutore;
⇒ Din punct de vedere tactic criminalistic, ascultarea minorului se particularizeaza in functie de varsta
acestuia, ea distantandu-se tot mai mult de ascultarea majorului, pe masura de varsta este mai mica;
⇒ Ascultarea martorului minor parcurge aceleasi etape principale:
o Pregatirea ascultarii;
o Identificarea persoanei;
o Ascultarea propriu-zisa;
o Relatarea libera urmata de intrebari si raspunsuri;
⇒ Pregatirea ascultarii martorilor minori impune cunoasterea minorului;
⇒ Este necesar ca persoana care urmeaza sa-l asiste pe minor in audiere sa-i inspire incredere si siguranta.
Aceasta persoana va fi incunostintata asupra obiectului audierii;
⇒ Audierea minorilor:
o Incepe cu identificarea minorului – caracter mai putin oficial;
o Se incepe ascultarea:
▪ In faza relatarii libere, minorul va fi ascultat cu multa rabdare, nefiind bruscat, speriat
sau intrerupt;
▪ In faza adresarii de intrebari, acestea trebuie sa fie cat mai clare, formulate intr-un limbaj
accesibil copilului;
⇒ Particularitati tactice:
o Perioada de la 3 la 6 ani:
▪ Caracterizata de instabilitate, perceptie inegala a simturilor;
▪ Afirmatiile trebuie privite cu o rezerva fireasca;
▪ Recomandabil cu ascultarea unui specialist in psihologia copilului
o Perioada de la 6 la 10 ani:
▪ Dezvoltare psihica mai accentuata, echilibru;
▪ Se dezvolta capacitatea de redare si memoria;
▪ Rezultatul audierii depinde de cunoasterea sa cat mai cuprinzatoare;
▪ I se atrage atentia sa nu minta;
▪ Minorul nu trebuie sa fie intrerupt;
 ▪ Daca minte sau persita in eroare-organul judiciare tine seama ca minciuna e determinata
de inacapcitatea de a discerne adevarul/dorinta de a se apara/a-si da importanta/influnte
ale altor persoane
o Perioada de la 10 la 14 ani:
▪ Minorul este caracterizat e o conduita contradictorie;
▪ Se impune ascultarea lui imediata, chiar pe neasteptate, iar daca se considera necesar
minorul va fi ascultat intai singur si apoi in prezenta persoanei desemnate sa-l asiste;
▪ Se mentine o atitudine calma,dar organul judiciar poate fi ferm daca constata ca are
tendinte de a minti
o Perioada de la 14 la 18 ani:
▪ Inceperea introducerii minorului in viata sociala;
▪ Devine pregnanta dezvoltarea sensibilitatii, caracterizata si de erotizare;

ALTE CATEGORII DE MARTORI

● Ascultarea persoanelor in varsta:
o Adaptarea la procesul de imbatranire – dupa 65 de ani;
o Scaderea evidenta a capacitatilor senzoriale;
o Din punct de vedere tactic, ascultarea persoanelor in varsta se apropie de aceea a minorilor, dar are
un caracter complex;

● Ascultarea unor martori handicapati:

o Ascultarea surdo-mutilor:
▪ Relatarea este anevoioasa, intrebarile trebuie sa fie foarte precise;
▪ Ascultarea trebuie sa se faca cu mult calm si rabdare;
o Ascultarea celor nevazatori:
▪ Au un simt tactil foarte dezvoltat si o acuitate auditiva foarte mare;
▪ Nevazatorul poate receptiona unele aspecte sau episoade dintr-o fapta chiar mai bine decat
un vazator;
o Ascultarea persoanelor care nu cunosc limba romana:
▪ Se face cu ajutorul unui interpret;
▪ In cazul cetatenilor straini trebuie privita cu intelegere o anumita stare de nervozitate sau
neliniste, alteori de superioritate, dar aceste stari se pot inlatura prin discutii prealabile,
insotite de eventuale explicatii privind rolul lor in elucidarea cauzei in care sunt ascultati,
drepturile si obligatiile ce le revin in calitate de martori;
▪ Obligatiile interpretului sunt aceleasi cu cele ale martorului;
o Ascultarea handicapatilor psihic;
▪ Se face daca este considerata absolut necesara;
▪ Se face intr-un cadru lipsit de factori stresanti;
▪ Realizarea contactului psihologic este esentiala;
▪ Regulile sunt cele aplicabile copiilor si batranilor;

SECTIUNEA A V-A - CONSEMNAREA DECLARATIILOR

MARTORILOR, ALTE METODE TEHNICE DE FIXARE

● Consemnarea declaratiilor martorilor:

 o Se consemneaza in scris pe formulare tip;
o Reprezinta principalul mijloc de fixare a rezultatelor ascultarii;
o Declaratia este, de regula, tehnoredactata;
o Completarea formularului declaratiei incepe dupa ce persoana a redat liber faptele;
o Consemnarea depozitiei martorului se va face intr-o forma fidela si precisa, apropiata de modul de
exprimare al martorului;
o Dupa fixarea declaratiilor, se vor consemna intrebarile si raspunsurile date de martor, dupa care
declaratia este citita persoanei ascultate si semnata pe fiecare pagina si la sfarsit, de catre organul
judiciar care a efectuat ascultarea, de catre martor, eventual de interpret;
o Daca martorul revine /aduce completari/rectificari/precizari ,acestea vor fi consemnate in aceleasi
conditii

● Fixarea declaratiilor prin mijloace tehnice criminalistice:

o Fixarea prin mijloace audio:
▪ Asigura o deplina obiectivitate si fidelitate;
▪ Sunt indispensabile in ascultarea impusa de unele imprejurari limita;
▪ Confera posibilitatea investigatorului sa analizeze cu atentie afirmatiile celui ascultat;
▪ Asigura corectitudinea si continuitatea ascultarii;
o La inceputul ascultarii martorului i se aduce la cunostinta faptul ca declaratia va fi inregistrata;
o Pauzele facute in timpul audierii sunt mentionate inainte si dupa reluarea inregistrarii, care va
incepe cu ultimele cuvinte rostite de martor inainte de pauza;
Toate aceste operatiuni sunt evidentiate in declaratia scrisa

CAPITOLUL V - AUDIEREA PERSOANEI VATAMATE

SECTIUNEA I – ASPECTE INTRODUCTIVE
Victima este persoana care sufera o serie de consecinte ale faptei penale.
Perceptia si memorarea au loc pe fondul unei intense tulburari afective care pot explica lacunele din
declaratii si prezentarea inconstient denaturata a celor percepute.
Scurta privire asupra conceptiilor despre victima si pozitia sa in fapta penala
● Audierea participantilor trebuie sa se desfasoare in limitele prevazute de lege, cu respectarea regulilor tactice
criminalistice specifice, astfel incat actiunea magistratului sa fie eficienta si prompta in aflarea ajutorului
judiciar;
● In orice situatie, o agresiune, mai ales in sensul sau fizic, produce un soc victimei, cu tot ce presupune el din
punct de vedere psihologic, iar cunoasterea complexitatii acestui fenomen serveste direct la obtinerea si
evaluarea declaratiilor persoanelor vatamate;
● Respectarea regulilor tactice criminalistice ofera garantia desfasurarii ascultarii acestor categorii de persoane
intr-un cadru legal;
● In cazul victimei, formarea declaratiilor este caracterizata printr-un proces psihologic deosebit, fiind marcata
de interesul sau, de capacitatea de receptionare a informatiilor, de selectivitatea sa psihica, de factori obiectivi
si subiectivi de distorsiune care influenteaza direct modul de receptionare, mai ales in momentul unei
agresiuni;
● In situatia speciala a persoanei vatamate, perceptia si memorarea au loc pe fondul unor intense tulburari
afective care pot explica lacunele din declaratii si prezentarea inconstient denaturata a celor percepute;
● Abilitatea profesionala a anchetatorului in aplicarea procedeelor tactice de ascultare, precum si experienta sa in
domeniul psihologic, conditioneaza obtinerea unor declaratii apropiate de realitatea obiectiva;
Scurte consideratii privind reglementarea penala si cea procesual penala
● Reglementarea calitatii de victima in Codul Penal:
o Subiectul pasiv special al infractiunii este persoana fizica sau juridica;
o Subiectul pasiv general este statul, titularul actiunii penale;
o Mentionam faptul ca dualitatea subiectelor pasiv general si special isi are rezonanta sa particulara in
planul tacticii criminalistice;
o Legea penala a inteles sa surprinda intensitatile si formele de manifestare ale actiunilor cu violenta
in cazul infractiunilor contra vietii;
● Reglementarea calitatii de victima in Codul de Procedura Penala:
o Statul, in calitate de subiect pasiv principal al infractiunii, este titularul actiunii penale, spre
deosebire de victima care nu are aceasta posibilitate;
o Actuala reglementare a eliminat rolul activ pe care organele judiciare erau obligate sa il manifeste
cu privire la participarea persoanei vatamate la desfasurarea procesului penal;
o Persoana care a suferit o vatamare fizica, materiala sau morala printr-o fapta penala pentru care
actiunea penala se pune in miscare din oficiu si care nu doreste sa participe la procesul penal,
trebuie sa instiinteze despre aceasta organul judiciar, care, daca apreciaza necesar, o va putea audia
in calitate de martor;
o In afara de cadrul procesual referitor la pozitia persoanei vatamate, la drepturile si obligatiile
acesteia in procesul penal, investigatia criminalistica este interesata de declaratia persoanei
vatamate, ca mijloc de proba, prin care se pot clarifica multe fapte si imprejurari ale cauzei penale;
o Incalcarea regulilor privind audierea persoanei vatamate sunt sanctionate de catre dispozitiile
privind nulitatile procesuale, dar nulitatea relativa poate fi acoperita sau poate fi inlaturata prin
reaudiere;

SECTIUNEA A II-A - PSIHOLOGIA PERSOANEI VATAMATE SI

FORMAREA DECLARATIILOR SALE
ASPECTE INTRODUCTIVE
● Psihologia victimei permite elaborarea stiintifica a regulilor si procedeelor tactice de audiere a victimei
infractiunii, reprezentand totodata o sursa deosebit de importanta in descoperirea infractorului;
● Procesului psihic de formare a declaratiei persoanei vatamate este structurat in patru faze importante:
o Perceptia informatiei;
o Prelucrarea ei logica;
o Memorarea;
o Reactivarea;

PARTICULARITATI ALE PSIHOLOGIEI VICTIMEI

● Particularitati si categorii de receptie senzoriala ale persoanei vatamate;
o Primul moment al formarii declaratiilor victimei il reprezinta perceptia;
In legatura cu receptia auditiva:
 ▪ Ea trebuie sa redea cuvinte, expresii, modul de a vorbi al agresorului, interesul
anchetatorului fiind obtinerea reproducerii cuvintelor, a termenilor, expresiilor, cifrelor sau
a sensului convorbirii, a continutului de idei;
▪ Prezinta interes:
− Distanta dintre sursa sonora si organul receptor;(cand fenomenele sonore sunt
familiare)
− Directia de propagare a fenomenelor sonore;(nu doar pe senzatii auditive,ci si pe
vizuale)
− Determinarea fenomenelor acustice sau chiar identificarea lor;(timbrul sunetului ii
poate constitui o insuire a unei anumit(e) persoane/obiect/fenomen)
− Iluziile acustice;(provocate de stari conflictuale;asociere cu alti stimuli)
In legatura cu receptia vizuala:
▪ Pot aparea probleme de genul:
− Imaginilor consecutive – persistarea acestora in culori normale sau
inversate(negative);
− Contrastului simultan;(ex:un obiect cenusiu pare mai alb pe fond negreu decat pe un
fond alb)
Trebuie avut in vedere si trecerea brusca in alt mediu.
In legatura cu receptia cutanata:
▪ Senzatiile tactile;(viteza deformarii)
▪ Senzatiile termice;(raportate la temperatura pielii-32-33C-zero fiziologic)
▪ Senzatiile de durere;(localizare+intensitate)
In aceste sitatii,victima nu poate percepe exact cauza.
In legatura cu receptia olfactiva:
▪ Este rezultatul stimularii receptorilor olfactivi de catre anumite substante;
▪ Relativitatea receptiei olfactive:
− Nedeterminarea unor caracteristici generale ale mirosului;(gaz toxic introdus treptat)
− Stabilirea directiei din care ar fi provenit mirosul;(se tine seama de conditiile
admosferice)
− False identificari ale caracteristicilor olfactive determinate de tensiunea emotionala;
Alte categorii de senzatii:
▪ Senzatiile interne sau organice;(sete,greata,foamne)
▪ Senzatiile kinestezice sau de miscare;
▪ Senzatiile de echilibru;(modificarile pozitiei corpului raportat la centru de greutate)
FACTORI DE DISTORSIUNE - obiectivi si subiectivi - ai RECEPTIEI
SENZORIALE a victimei
1. Factori de natura obiectiva:
● conditiile de iluminare in care are loc perceptia vizuala influenteaza vizibilitatea insusirilor
obiectelor, in special a culorii acestora; lumina artificiala denatureaza culoarea, modificand
proprietatile culorilor-tonalitatea, cromatica, saturatia.
● conditiile meteorologice sunt factori care pot optimiza, dar mai ales pot perturba procesul
perceptiv-ceata, ploaia, ninsoarea puternica, vantul puternic, furtuna –reduc considerabil
vizibilitatea.
● distanta mare si diversele obstacole interpuse intre persoana vatamata si obiectul observatiei sale,
reduc vizibilitatea-ecouri sau reverberatii produse de obstacole-in cazul folosirii armelor de foc.
 ● existenta unor surse sonore poate bruia perceptia auditiva - zgomot de fond de la un obiectiv
industrial.
● durata perceptiei - intervalul de timp in care este posibila perceptia.
● disimularea infatisarii - autorul faptei penale apeleaza la deghizari, actioneaza cu rapiditate,
utilizand diverse metode care sa ingreuneze identificarea sa.
● complexitatea fenomenului perceput poate face dificila perceptia si memorarea lui.

2. Factori de natura subiectiva:

♥ calitatea organelor de simt - orice defectiune a acestora afecteaza o parte din posibilitatile de
perceptie, respectiv capacitatea senzoriala a persoanei vatamate;
♥ varsta si sexul persoanei vatamate-experienta anterioara bogata poate influenta perceptia si
interpretarea completa, exacta a evenimetelor, dar va inluenta imaginatia pasiva, involuntara;
femeile realizeaza o descriere mai fidela, spre deosebire de barbati care observa mai bine obiectele
si calitatile si apreciaza mai bine numerele; femeile apreciaza mai bine culorile;
♥ personalitatea si gradul de instruire - joaca un rol semnificativ in procesul perceptiv;
♥ temperamentul si gradul de mobilitate - influenteaza capacitatea si modul de a reactiona si de a
distinge fapte sau date;
♥ starile de oboseala si consumul de alcool, droguri, medicamente, reduc capacitatea perceptiva si
scad acuitatea senzoriala;
♥ starile afective - cele cu un anumit grad de intensitate, au o influenta inhibitoare asupra procesului
perceptiv, determinand alterarea sau dezorganizarea acestuia;
♥ atentia reprezinta un factor de care depinde in mod direct calitatea si realismul perceptiei.

CARACTERISITICI ALE FORMARII DECLARATIILOR PERSOANEI

VATAMATE
I)PRELUCRAREA SI DECODIFICAREA INFORMATIILOR

A doua etapa in formarea declaratiilor personei vatamate consta in prelucrarea si decodificarea la nivel
cortical a informatiei percepute.
Factorii de bruiaj trebuie luati in calcul la:
▪ Aprecierea dimensiunilor. Este importanta in situatii de genul aprecierii marimii, deosebit de utila
atunci cand se au in vedere instrumentele ce au servit la savarsirea infractiunii, la autoaparare.
Mentionam faptul ca din punct de vedere psihologic exista tendinta de supraestimare a dimensiunii
obiectelor mici si de subestimare a dimensiunii obiectelor marii.
a.aprecierea marimii obiectelor (disproportionata daca apar neasteptat)
b.aprecierea adancimii si distantei(distorsionata de marimea imaginii retinale-pare mic daca e la distanta)
Trebuie avute in vedere si umbrele,repartizarea luminii-se apreciaza in functie de „omul normal”
▪ Aprecierea timpului
a. Durata in timp a infractiunii, a altor fapte avand legatura cu infractiunea sau faptuitorul.
b. Plasarea in timp a faptei savarsite si a altor activitati legate de infractiune si faptuitor.
c. Succesiunea in timp a unor episoade avand legatura cu infractiunea si faptuitorul.
d. Ritmul, viteza de desfasurare in timp.
Experimentele psihologice au ajuns la o concluzie generala, respectiv tendinta cvasi-generala de
supraapreciere a duratelor scurte si de supraapreciere a duratelor lungi de timp (ca si in cazul distantelor).
Precizam faptul ca starea afectiva din momentul agresiunii este factorul cel mai distorsionant care
actioneaza in aprecierea facuta de catre persoana vatamata asupra duratei in timp.
Mentionam faptul ca trairile afective negative fac ca durata in timp a unui act sa para mai lunga.
In general, victima care percepe nemijlocit actele de agresiune, poate reda succesiunea lor in timp, datorita
impresiei provocate de acestea, dar uneori, apar inversari in cronologia faptelor, datorate starii psihice
caracterizate prin emotii puternice (mai ales atunci cand victima este in contact nernijlocit cu faptuitorul),
improprie unei perceptii fidele. Astfel, apar exagerari, suprapuneri, confuzii, iar fenomenul este mai
accentuat la copii, care au tendinta de a relata mai intai episoadele ce au provocat impresii mai puternice.
▪ Aprecierea miscarii
Evaluarea vitezei miscarii obiectelor percepute este influentata de distanta dintre obiectul in miscare si
subiect, cu cat aceasta distanta este mai mare, deci unghiul vizual mai mic, cu atat miscarea va fi perceputa
ca mai inceata.
Mentionam faptul ca, in practica, trebuie clarificata problema aprecierii vitezei, mai ales in cazul
accidentelor de trafic rutier, unde excesul de viteza este pe primul loc intre cauzele de producere a
accidentelor de circulatie.

II)STOCAREA MEMORIALA FAPTELOR

Intre momentul perceptiv si cel redarii in fata organelor judiciare, se interpune momentul conservarii
pentru un timp a informatiilor. In acest stadiu, al formarii declaratiilor persoanei vatamate , intervine un alt
proces psihic, numit memorare.
Din punct de vedere juridic, intereseaza nu atat cantitatea de date memorate si redate, cat corectitudinea,
fidelitatea informatiilor stocate.
Calitatea si durata stocarii memoriale influenteaza in mare masura, atitudinea persoanei vatamate fata de
faptele in care a fost implicata. Intentia victimei de a retine faptele, precum si caracterul memoriei, permit
organelor judiciare sa aprecieze care anume episoade din infractiune au putut fi mai bine fixate, conservate.
Starile afective emotionale ale victimei, in momentul infractiunii, sunt de multe ori mentinute sau chiar
cresc in intensitate, din cauza resentimentului fata de cel care a vatamat-o, ceea ce distorsioneaza
informatiile deja memorate.
Precizam faptul ca procesul de memorare este insotit de o ajustare, de deformarea faptelor din cauza
incercarilor ulterioare de reconstituire a evenimentelor.
Exista 2 tipuri de memorare – voluntara si involuntara.
In cazul memorarii involuntare, datele percepute se intiparesc neintentionat. Memorarea involuntara nu
este o inregistrare pasiva, mecanica a informatiilor dobandite.
Pe langa formele de memorare voluntara sau involuntara, putem intalni si alte tipuri de memorare:
 − memorarea logica sau mecanica;
− memorarea motrica, ce consta predispozitie de intiparire a tot ceea ce este in miscare.
− memorarea plastic-intuitiva reflectata de capacitate subiectului de a-si intipari si conserva
reprezentari concrete ale faptelor obiectelor percepute anterior.
− memorarea profesionala determinata de exercitarea indelunngata a unei profesii.
Procesul memorarii poate fi puternic influentat de sugestiile celor din jur. Astfel, in locul faptelor percepute
real, se substituie fapte sugerate de martorii oculari sau de alte persoane.
Reversul memorarii il reprezinta uitarea care se manifesta sub forma neputintei reamintirii unor date
receptionate ori a imposibilitatii recunoasterii unor evenimente traite, ceea ce determina reproducerea lor
eronata. Uitarea e influentata de timp, cat si de factori de natura afectiva, interes, personalitatea victimei.

III)REACTIVAREA MEMORIALA

Ultima etapa a procesului de memorare este reactivarea sau reactualizarea, intalnita fie sub forma
reproducerii, fie sub forma recunoasterii.
1. Reproducerea reprezinta momentul de actualizare a informatiilor achizitionate, in care se
manifesta multitudinea de factori ce au putut influenta intregul proces de formare a declaratiilor.
Din sentimentelor de furie, manie, indignare poate surveni distorsionarea faptelor.
Prezentarea eronata a faptelor poate avea un caracter constient sau mai putin constient. Astfel, revine
organelor judiciare sarcina de a utiliza procedeele tactice menite a anihila sau atenua consecintele acestora,
indiferent de cauza ce le determina, astfel incat sa se obtina informatii utile solutionarii cauzei.
a. Denaturarile involuntare se datoreaza starii emotionale sub influenta careia persoana vatamata a
perceput faptele, iar acestea constau in supradimensionarea consecintelor faptei, in exagerarea faptelor
si a prejudiciului fizic, moral sau material suferit.
Mentionam faptul ca in cadrul audierii victimei, trebuie luate in calcul urmatoarele:
● Sub stapanirea emotiei, de frica, de teama, persoana vatamata, de buna credinta, manifesta
inconstient tendint faptelor de exagerare a imprejurarilor acestora. Locul faptelor reale este luat
deseori de fapte inventate, nascocite.
In cazul infractiunilor savtirsite cu violenta, alterarile involuntare privesc instrumentele cu care s-au
aplicat violentele, asupra dimensiunilor si duritatii acestora, asupra numarului, intensitatii, vitezei si
ritmulu' de aplicare a violentelor. Astfel, sunt supradirnensionate talia, constitutia, forta fizica a
faptuitorilor, iar numarul faptuitorilor este exagerat.
● Caracterul unilateral de manifestare a acestor tendinte este dat de conditia psihica a celui vatamat,
de fondul afectiv-emotional deosebit pe care se grefeaza perceptia faptelor.
● Tendinta de supraevaluare se manifesta si in cazul aprecierii distantei parcurse.
Precizam faptul ca aceste denaturari se realizeaza in imprejurari independente de vointa persoanei vatamate
si ingreuneaza considerabil posibilitatea sesizarii lor, astfel incat se reduce posibilitatea aplicarii unor
mijloace tactice cu scopul de a le anihila sau a le atenua efectul.
b. Denaturarile mincinoase constituie „ajustari" in sensul „ingrosarii faptelor".
Prin prezentarea tendentioasa a faptelor, persoana vatamata urmareste inrautatirea situatiei faptuitorului si,
implicit, crearea pentru sine a unei conditii procedurale mai bune. Dorinta de razbunare, precum si dorinta
de a obtine avantaje materiale superioare prejudiciului real suferit sunt cele mai frecvente cauze ce explica
aceste denaturari.
c. Denaturari prin „schimbare de rol".
Astfel imprejurarea de a fi suferit consecintele vatamatoare ale unei infractiuni, cu un grad sporit de pericol
social, poate atrage dupa sine o modificare a comportamentului, deoarece persoana vatamata, pana atunci o
persoana de conditie comuna, modesta, devine dintr-o data o persoana importanta, de care se ocupa
autoritatile si catre care se indreapta simpatia si compasiunea celor din jur, mai ales cand se mediatizeaza
cazul.
In aceste situatii audierea trebuie sa se raporteze la situatiile in care comiterea infractiunii este urmarea
directa a comportarnentului persoanei vatamate.
Ne aflam in fata asa-numitei „victime activante" careia revine o parte din responsabilitate, victime
„precipitante" care, prin atitudinea lor neprecauta, incita la savarsirea faptei (femeia care prin tinuta
vestimentara si comportament va deveni victima infractiunii de viol sau persoane care poarta ostentativ
bijuterii, diverse valori sau bunuri devin victime ale talhariilor).
d. Declaratiile victimelor aflate in stari agonice reprezinta o forma aparte a reproducerii, respectiv
depozitiile muribunzilor, imbraca forma unor relatari sumare, adeseori intermitente.
Rolul organului judiciar se rezuma la inregistrarea pe banda magnetica sau la consemnarea celor declarate.
Fie din cauza starii de confuzie, fie a dorintei de razbunare, persoana vatamata poate indica ca autor al
infractiunii o persoana nevinovata sau poate extinde responsabilitatea omorului si asupra unor membri ai
farniliei faptuitorului ori asupra unor persoane cu care s-a aflat in dusmanie.
2. Recunoasterea.
Actualizarea impresiilor anterioare sub forma recunoasterii nu cere eforturi deosebite subiectului.
Mentionam faptul ca in procesul penal exista doua imprejurari in care recunoasterea reprezinta modalitatea
de comunicare a informatiilor:
● mijloc de individualizare a unor persoane si obiecte aflate in anumite raporturi cu infractiunea sau
faptuitorul acesteia (sensul propriu al actiunii de recunoastere).
● procedeu tactic criminalistic de reamintire a unor fapte temporar uitate.
Mentionam faptul ca recunoasterea mai poate fi eronata cand concluzia de identitate se sprijina pe
asemanarea unor insusiri neesentiale.
Precizarn faptul ca recunoasterea este bazata pe elemente de ordin subiectiv, pe aptitudinile variabile ale
persoanei vatamate de a percepe si memora acele insusiri de natura sa individualizeze obiectul sau
persoana, drept pentru care nu este lipsita de erori.
Astfel, recunoasterea este conditionata de factorii obiectivi si subiectivi ce au marcat perceptia si
memorarea informatiei initiale, cel mai frecvent acestia constituind cauze ale unor false identificari (durata
perceptiei, existenta unor elemente de apropiere intre persoane, obiecte, tulburarile psihice si atentia).
Cauzele frecvente ale unor recunoasteri eronate:
a. Durata redusa a perceptiei, determinata de graba autorului de a parasi cat mai repede campul
infractional ori de natura infractiunii a carei activitate materiala presupune o desfasurare rapida in timp.
b. Existenta unor elemente de asemanare este cauza cu frecventa cea mai ridicata a falselor identificari
in conditiile in care multor persoane le e comuna talia, inaltimea, culoarea parului, a ochilor.
c. Tulburarile psihice sunt deosebit de puternice in cazul victimei infractiunii si pot explica perceptia
denaturata.
d. Gradul de atentie, dirijata asupra unor trasaturi definitorii pentru identificarea persoanelor sau
obiectelor, ofera garantia unei recunoasteri sigure, dupa cum concentrarea acesteia asupra unei situatii
nesemnificative, face sa dispara din campul perceptiei unele obiecte care intereseaza.
Org. auditiv+vizual sunt capabile sa efectueze analiza foarte fina si nuantata,pe cand simturile
tactil,olfactiv si gustativ ofera o analiza rudimentara.
SECTIUNEA A III-A - TACTICA AUDIERII PROPRIU-ZISE A
PERSOANEI VATAMATE
1. PREGATIREA IN VEDEREA ASCULTARII VICTIMEI
Pregatirea audierii persoanei vatamate este o activitate care se efectueaza in toate imprejurarile,
indiferent de gradul de dificultate al cauzei.
a) Studierea materialului cauzei presupune stabilirea persoanelor care trebuie audiate in
calitate de persoana vatamata, parte civila ori parte responsabila civilmente, a problemelor ce
vor fi lamurite prin audiere, a datelor si a probelor ce vor fi folosite in audiere, precum si a
ordinii folosirii lor.
b) Cunoasterea persoanelor care urmeaza a fi audiate

Datele cu privire la identitatea, pregatirea, profesia, locul de munca, trebuie completate cu

cele referitoare la comportarea persoanelor vatamate inainte si dupa savarsirea infractiunii la
profilul psihologic, la natura eventualelor relatii cu persoanele antrenate in savarsirea faptei
penale.
c) Intocmirea planului de ascultare, daca situatia o impune.

Intocmirea planului in vederea ascultarii vizeaza problemele ce urmeaza a fi lamurite prin

ascultarea persoanei vatamate, materialul probator ce va fi folosit in timpul ascultarii si
ordinea in care va fi folosit acesta.

2. TACTICA AUDIERII PERSOANEI VATAMATE IN FAZA RELATARII LIBERE

Potrivit dispozitiilor art.106 din C.p.p. situat in Sectiunea I-Reguli generale in materia audierii
persoanelor, aflat in Capitolul II-Audierea persoanelor, exista reguli speciale privind ascultarea
persoanelor in cadrul procesului penal.
Daca, in timpul audierii unei persoane, aceasta prezinta semne vizibile de oboseala excesiva sau
simptomele unei boli care ii afecteaza capacitatea fizica ori psihica de a participa la ascultare,
organul judiciar dispune intreruperea ascultarii si, daca este cazul, ia masuri pentru ca persoana sa fie
consultata de un medic.
La inceputul primei audieri, potrivit dispozitiilor art.107 C.p.p., organul judiciar adreseaza persoanei
vatamate intrebari cu privire la nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, codul numeric
personal, numele si prenumele parintilor, cetatenia, starea civila, situatia militara, studiile, profesia
ori ocupatia, locul de munca, domiciliul si adresa unde locuieste efectiv si adresa la care doreste sa ii
fie comunicate actele de procedura, antecedentele penale sau daca impotriva sa se desfasoara un alt
proces penal, daca solicita un interpret in cazul in care nu vorbeste sau nu intelege limba romana ori
nu se poate exprima, precum si cu privire la orice alte date pentru stabilirea situatiei sale personale.
Persoanei vatamate i se aduc la cunostinta drepturile si obligatiile procesuale pe care le are,
prevazute expres si limitativ in art.111 alin.2 C.p.p.
In cursul urmaririi penale, audierea persoanei vatamate se inregistreaza prin mijloace tehnice audio
sau audiovideo, atunci cand organul de urmarire penala considera necesar sau atunci cand persoana
vatamata a solicitat aceasta in mod expres, iar inregistrarea este posibila.
Persoanei vatamate i se aduce la cunostinta cu ocazia primei audieri faptul ca, in cazul in care
inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsa privativa de libertate, aceasta
poate sa fie informata cu privire la punerea acestuia in libertate in orice mod.
1. Verificarea identitatii reprezinta primul moment al audierii propriu zise, dupa care i se aduc la
cunostiinta faptele si imprejurarile in legatura cu care va fi ascultata, inclusiv posibilitatea de a se
constitui parte civila sau de a fi ascultata ca martor.
2. Conduita tactica in momentul ascultarii libere
Se adreseaza intrebari cu caracter general, pentru a oferi posibilitatea persoanei vatamate sa declare
tot ce stie cu privire la faptele si imprejurarile pentru a caror lamurire este ascultata.
a) ascultarea persoanei vatamate cu rabdare si calm, fara a fi intrerupta, chiar daca aceasta relateaza
faptele cu lux de amanunte, unele fara semnificatie pentru clarificarea cauzei;
b) evitarea oricarui gest, reactie, mina sau expresie de nemultumire, ironica, prin care se aproba sau
se resping declaratiile persoanei vatamate, evitarea apostrofarii.
c) ajutarea persoanei vatamate cu mult tact, fara a o sugestiona sub nici o forma, daca nivelul
intelectual, cultural, impiedica persoana vatamata sa faca o relatare libera si coerenta.
d) organul judiciar trebuie sa isi noteze aspectele semnificative, eventualele contraziceri sau
neclaritati in expunere.
CONDUITA TACTICA IN MOMENTUL FORMULARII DE INTREBARI - reprezinta
ultima etapa a audierii si nu are caracter obligatoriu.
Intrebarile sunt formulate in scopul lamuririi unor aspecte neclare, confuze, iar modul de adresare a
intrebarilor presupune claritate, concizie, precizie, adaptabilitate la personalitatea, gradul de cultura,
profesiunea sau inteligenta persoanei vatamate audiate.
- intrebarile nu vor contine elemente de intimidare.
Adresarea de intrebari devine obligatorie ipoteza victimelor asupra carora exista suspiciuni cu privire
la sinceritatea lor, respectiv la buna-credinta.
▪ Intrebarile de completare sunt necesare in cazurile in care persoana va'tamata relateaza mai
putin decat ceea ce a perceput in mod real.
▪ intrebarile de precizare vizeaza acele aspecte la care persoana vatamata s-a referit, dar lipsa
de claritate impune unele detalieri.
▪ Intrebarile ajutatoare sunt destinate reactivarii memoriei.
▪ Intrebarile de control sunt destinate verificarii unor afirmatii sub raportul exactitatii si
veridicitatii.
Astfel, intrebarile trebuie sa fie clare, precise, concise, si exprimate intr-o forma accesibila persoanei
ascultate, potrivit varstei, experientei, pregatirii si inteligentei sale si vor viza strict faptele percepute
de catre persoana vatamata, iar nu punctul de vedere referitor la natura acestora sau la problemele de
drept.
Bineinteles, intrebarile nu vor contine elemente de intimidare, de punere in dificultate a persoanei
vatamate, iar tonul pe care sunt adresate nu trebuie, in nici un caz, sa sugereze raspunsurile.
Ascultarea raspunsurilor la intrebari presupune respectarea unei conduite tactice specifice:
▪ ascultarea victimei cu atentie si seriozitate, evitandu-se gesturile de enervare, expresiile ori
gesturile de aprobare sau dezaprobare.
▪ evitarea reactiilor bruste la contradictii, incoerente, stari de agitatie, fara exteriorizarea
surprinderii ori nemultumirii anchetatorului.
 ▪ observarea cu atentie, dar fara ostentatie, a modului in care reactioneaza persoana vatamata la
intrebari asociate cu posibili indici de nesinceritate.
3. VERIFICAREA SI APRECIEREA DECLARATIILOR PERSOANEI VATAMATE
⇒ se face prin compararea declaratiei persoanei vatamate cu celelalte mijloace de proba
administrate in cauza, precum si prin efectuarea unor activitati de urmarire penala -
audierea martorilor, suspecti, confruntari, constatari, expertize, reconstituiri, cercetari la
fata locului.

CAPITOLUL VI

TACTICA ASCULTARII SUSPECTULUI SAU

INCULPATULUI

SECTIUNEA I – ASPECTE GENERALE PRIVIND IMPORTANTA INTEROGATORIULUI IN

PROCESUL JUDICIAR
I. NOTIUNI INTRODUCTIVE
Declaratiile suspectului/inculpatului s.n. marturisiri.
Martuirisirea:
- forta probanta conditionata
- caracter divizibil
- retractabila
La inceputul primei audieri, potrivit dispozitiilor art.107 C.p.p., organul judiciar adreseaza
suspectului sau inculpatului intrebari cu privire la nume, prenume, porecla, data si locul nasterii,
codul numeric personal, numele si prenumele parintilor, cetatenia, starea civila, situatia militara,
studiile, profesia ori ocupatia, locul de munca, domiciliul si adresa unde locuieste efectiv si adresa la
care doreste sa ii fie comunicate actele de procedura, antecedentele penale sau daca impotriva sa se
desfasoara un alt proces penal, daca solicita un interpret in cazul in care nu vorbeste sau nu intelege
limba romana ori nu se poate exprima, precum si cu privire la orice alte date pentru stabilirea
situatiei sale personale.
Suspectului sau inculpatului i se aduc la cunostinta drepturile si obligatiile procesuale pe
care le are, prevazute expres si limitativ in art.108 C.p.p.
Suspectul/inculpatul are dreptul, nu obligatia sa dea declaratie(nemo tentur contra se) si nici
sa-si dovedeasca nevinovatia.
Regula fundamentala: se interzice intrebuintarea de violente, amenintari sau alte mijloace
de constrangere sau promisiuni/indemnuri in scopul de a obtine probe.
Dupa indeplinirea dispozitiilor art. 107 si 108 C.p.p., suspectul sau inculpatul este lasat sa declare
tot ceea ce doreste referitor la fapta prevazuta de legea penala care i-a fost comunicata, dupa care i se
pot pune intrebari.
Suspectul sau inculpatul are dreptul sa se consulte cu avocatul atat inainte, cat si in cursul audierii,
iar organul judiciar, cand considera necesar, poate permite acestuia sa utilizeze insemnari si notite
proprii.
In cursul audierii, suspectul sau inculpatul isi poate exercita dreptul la tacere cu privire la oricare
dintre faptele ori imprejurarile despre care este intrebat.
Declaratiile suspectului sau inculpatului se consemneaza in scris. In declaratie se consemneaza
intrebarile adresate pe parcursul ascultarii, mentionandu-se cine le-a formulat, si se mentioneaza de
fiecare data ora inceperii si ora incheierii ascultarii. 79
Daca este de acord cu continutul declaratiei scrise, suspectul sau inculpatul o semneaza. Daca
suspectul sau inculpatul are de facut completari, rectificari ori precizari, acestea sunt indicate in
finalul declaratiei, fiind urmate de semnatura suspectului sau a inculpatului.
Cand suspectul sau inculpatul nu poate sau refuza sa semneze, organul judiciar consemneaza acest
lucru in declaratia scrisa.
Declaratia scrisa este semnata si de organul de urmarire penala care a procedat la audierea
suspectului sau a inculpatului, de judecatorul de drepturi si libertati ori de presedintele completului
de judecata si de grefier, de avocatul suspectului, inculpatului, al persoanei vatamate, partii civile sau
partii responsabile civilmente, daca acestia au fost prezenti, precum si de interpret cand declaratia a
fost luata printr-un interpret.
In cursul urmaririi penale, audierea suspectului sau inculpatului se inregistreaza cu mijloace tehnice
audio sau audiovideo. Atunci cand inregistrarea nu este posibila, acest lucru se consemneaza in
declaratia suspectului sau inculpatului, cu indicarea concreta a motivului pentru care inregistrarea nu
a fost posibila.

PARTICULARITATILE PSIHOLOGICE ALE PROCESULUI

FORMARII SI REDARII DECLARATIILOR suspectului sau inculpatului
Complexitatea mecanismelor psihologice ale invinuitului sau inculpatului rezulta din specificitatea
etapelor infractionale pe care acesta le traverseaza. In linii mari, se apreciaza ca mecanismele
psihologice ale faptuitorului trebuie raportate la 3 etape:
a) in prima etapa se contureaza latura subiectiva a infractiunii, prin mecanisme psihologice
specifice conceperii activitatii infractionale si rezolutiei infractionale
b) in etapa a 2-a, are loc desfasurarea activitatii infractionale, de regula in 3 faze succesive:
faza actelor pregatitoare, faza actelor de executare si faza urmarilor. In aceasta etapa, au loc
procese psihice puternice care dezorganizeaza forta inhibitorie a scoartei cerebrale si, deci,
receptia senzoriala.
c) in etapa a 3-a, postinfractionala, isi fac aparitia procesele psihice, determinate de teama, de
lupta dusa de faptuitor pentru evitarea raspunderii penale, specifice incercarilor de simulare,
de disimulare si, in general, minciunii.
In primele 2 etape intalnim o succesiune de stadii, de momente intrapsihice: reprezentarea si
tendinta de comitere a actului, deliberarea si ezitarea, conturarea intentiei, alegerea mijloacelor si a
victimei, sesizarea momentului savarsirii si executarea.

PSIHOLOGIA invinuitului/inculpatului DIN PERIOADA POSTINFRACTIONALA

Savarsirea unui act ilicit, se poate instala, la majoritatea infractorilor, o stare de tensiune psihica,
alta decat cea de tensiune preinfractionala, mai mult sau mai putin evidenta, determinata de teama de
a nu fi descoperiti, si care motiveaza dominanta depresiva a individului.
Procesele psihice caracteristice acestui moment genereaza neliniste, nesiguranta si un comportament
nefiresc:
▪ plecarea precipitata de la locul faptei
 ▪ distrugerea sau ascunderea unor mijloace materiale de proba
▪ disparitia de la domiciliu
▪ incercarea de creare a unor alibiuri prin deplasarea imediata intr-un alt loc, in care incearca sa
se faca „remarcati”
▪ incercarea de ascundere prin simularea altor infractiuni.

PSIHOLOGIA suspectului/inculpatului IN MOMENTUL AUDIERII

Mecanismele psihologice ale celui anchetat prezinta cateva caracteristici care trebuie cunoscute, mai
ales pentru contracararea incercarilor de inducere in eroare a organului judiciar prin simulare,
disimulare, minciuna sau prin folosirea altor mijloace prin care acesta considera ca poate evita
tragerea la raspundere penala.
a) Depistarea prezentei starii de emotie care poate dezvalui dezacordul dintre cele afirmate si
cele petrecute in realitate, dintre adevar si minciuna, reprezinta o problema majora a tacticii
de ancheta.
Este important de stiut ca starilor emotionale, de tensiune psihica, le sunt specifice o serie de
manifestari viscerale si somatice, cele mai importante fiind:
♥ accelerarea si dereglarea ritmului respiratiei, paralel cu dereglarea emisiei vocale (ragusire),
scaderea salivatiei (senzatie de uscare a buzelor si a gurii)
♥ cresterea presiunii sanguine si accelerarea batailor inimii, insotite de fenomene vasodilatorii
(congestionare) sau vasoconstrictorii (paloare)
♥ contractarea muschilor scheletici, manifestata prin crispare sau prin blocarea functiilor
motorii
♥ schimbarea mimicii si pantomimicii, pe un fond de agitatie, transpusa frecvent in miscari si
gesturi, intr-o conduita care nu mai corespunde comportamentului normal al individului
♥ modificarea timpului de reactie sau de latenta, caracterizat prin intarzierea raspunsului la
intrebari care contin cuvinte critice, intarzieri care pot ajunge la circa 4 secunde, fata de
timpul in care se raspunde la intrebarile necritice.

b) Incercarile de simulare sau disimulare (se pot depista cu poligraful).

Dintre modurile de simulare (contrafacere) ori disimulare (ascundere) transpuse si sub forma verbala,
respectiv de minciuna, invinuitii sau inculpatii apeleaza mai frecvent la urmatoarele:
● refuzul de a vorbi sau de a recunoaste faptele care li se imputa
● invocarea imosibilitatii de a-si aduce aminte
● prezentarea de alibiuri, fie create premeditat, fie „inventate” in momentul ascultarii
● recunoasterea unor fapte minore, in scopul disimularii celor importante
● motivarea faptului ca savarsirea infractiunii este consecinta provocarii sau a unui „moment de
ratacire”
● simularea nebuniei sau a tulburarii functiilor unor organe de simt (surzenie, mutenie, orbire)
● incercari de sinucidere sau de automutilare.
Deseori in fata organului de urmarire penala, dar mai ales a instantelor, inculpatul isi retrage
declaratiile facute anterior, motivand ca au fost obtinute prin presiuni sau intimidare. Modurile de
manisfestare mentionate pot fi uneori realmente sincere si intru totul justificate.

TRASATURI DE PERSONALITATE CARE AR TREBUI SA DEFINEASCA

PROFILUL PSIHOLOGIC AL
MAGISTRATULUI/ANCHETATORULUI/JURISTULUI IN GENERAL
In ascultarea invinuitului sau inculpatului ca, de altfel, in intreaga activitate de realizare a actului de
justitie, un rol deloc de neglijat - despre care se vorbeste insa destul de putin - il are personalitatea
magistratului, a celorlalti juristi sau organe de cercetare, chemati sa afle adevarul, sa pronunte o
solutie temeinica si legala intr-o anumita cauza penala.
Pe tot parcursul investigarii unei fapte penale, anchetatorul este obligat sa dea dovada de
corectitudine, rabdare, demnitate, intelegere. El trebuie sa aiba puterea sa recunoasca si sa-si
controleze anumite trasaturi ale personalitatii de natura sa se repercuteze negativ asupra cercetarilor,
cum ar fi, de ex., nervozitatea, superficialitatea, duritatea, supraaprecierea calitatilor. Un
comportament negativ conduce la rezultate deseori negative. Psihologii afirma ca si in cazul
investigatiilor penale, succesul poate depinde de efectul „Galatea” sau efectul „Pygmalion”.
a) Efectul Galatea este consecinta increderii in sine, a organizarii, a depasirii propriilor limite,
prin cunoasterea lor, pentru a obtine o productivitate mai mare in profesie.
b) Efectul Pygmalion este si el consecinta echilibrului dintre prestatiile (asteptarile) pe care le
avem de la altii sau altii le au de la noi. Intreaga noastra atitudine (verbala sau
comportamentala), mai mult sau mai putin constienta, interactioneaza cu asteptarile. Un astfel
de echilibru il face un interlocutor mai cooperant, mai deschis.
Dintre multiplele calitati care se cer persoanei chemate sa participe la infaptuirea justitiei, o
semnificatie aparte au:
♥ creativitate in gandire, in sensul evitarii schemelor fixe, a sabloanelor, nici o fapta,
imprejurare sau persoana nefiind asemanatoare cu alta
♥ capacitatea de prelucrare cu obiectivitate si simt critic a tuturor datelor, informatiilor obtinute
in timpul UP
♥ capacitatea de stabilire a contactului psihologic cu persoana ascultata, ceea ce presupune
stapanirea legilor permisivitatii
♥ evitarea exagerarilor in interpretarea declaratiilor sau a pozitiei adoptate de persoana
ascultata in calitate de invinuit
♥ controlarea sentimentelor de simpatie sau antipatie fata de cel ascultat in calitate de
invinuit/inculpat.
Precizari:
♣ este importanta capacitatea de evitare a deformarii profesionale care poate conduce la
exagerari in interpretarea declaratiilor si a atitudinii unor persoane de buna-credinta care se
manifesta intr-un mod aparent suspect, din cauza tensiunii psihice (balbaieli, neclaritate in
expunere, alte manifestari somato-viscerale)
♣ controlarea sentimentelor de simpatie sau antipatie fata de invinuit/inculpat. Exista astfel
„infractori simpatici” de tipul escrocilor, dar si persoane ursuze, cu aparenta de „infractor
inrait”, care trezesc sentimente de mila si, respectiv, de repulsie, cu incidenta evidenta asupra
subiectivitatii in care se efectueaza ascultarea si, in general, intreaga cercetare a cazului.
♣ apelarea la elemente de permisivitate – prin care se intelege acceptarea (constienta sau
inconstienta) a unui individ de a fi studiat psihologic de catre interlocutorul sau.
 Organul judiciar poate influenta permisivitatea invinuitului, „transparenta” sa, nu atat din
cauza primei impresii pe care o produce, ci prin modul in care abordeaza intregul caz.
Nu trebuie uitat ca si cel interogat il studiaza pe anchetator cu o motivare poate mai puternica decat
aceea cu care este studiat invinuitul de catre anchetator. De exemplu, anchetatorul competent,
perseverent, ferm, cu experienta, face parte din categoria celor socotiti „periculosi” de catre
infractorii familiarizati cu ancheta. Persoana care conduce ascultarea trebuie sa se lase cat mai putin
studiata de suspect.

SECTIUNEA A II-A - REGULI SI PROCEDEE TACTICE APLICATE IN

ASCULTAREA SUSPECTULUI SAU INCULPATULUI
PREGATIREA
Pentru ca interogarea invinuitului sau a inculpatului sa-si atinga scopul propus, se impune, in primul
rand, o organizare riguroasa a acestei activitati care, in linii mari, se apropie de pregatirea ascultarii
martorului. Astfel:
1. Studierea materialelor sau datelor existente in cauza:
Pe plan tactic criminalistic, studierea materialelor cauzei presupune cunoasterea datelor referitoare la
modul si imprejurarile in care s-a savarsit fapta, la probele existente in acel moment la dosar, la
participanti, la persoana vatamata, la martori etc., date care urmeaza sa fie completate, confirmate
sau verificate si prin declaratiile invinuitului sau ale inculpatului.
Studierea materialului cauzei, ca, de altfel, intreaga pregatire a ascultarii, se efectueaza cu maxima
urgenta si operativitate, regula tactica dominanta in incercarea de solutionare a cauzelor penale.
2. Cunoasterea personalitatii invinuitului sau a inculpatului, ce serveste la conturarea
ulterioara a laturii subiective a infractiunii:
a) Trasaturile psihice ale personalitatii:
▪ caracterul, trasatura psihica ce defineste manifestarile de conduita cu semnificatie morala
pozitiva (sinceritate, corectitudine, deminitate) sau negative (nesinceritate, egoism, cruzime)
▪ temperamentul, trasatura ce determina diferentierea psihica a indivizilor in functie de
capacitatea energetica si dinamica a comportamentului (sangvinic, coleric, flegmatic sau
melancolic)
▪ aptitudinile, unele cu sens general (inteligenta, precizia memoriei, spiritul de observatie,
imaginatia), iar altele cu sens special, ajungand pana la talent (pentru muzica, poezie, sport).
b) Factori care au influentat sau conditionat conduita somato-psihica (vorbire,
mers) si sociala a invinuitului/inculpatului:
▪ mediul familial sau social in care a evoluat si s-a format, scolile urmate, locul in care si-a
satisfacut serviciul militar
▪ cercul de prieteni, in general sistemul si natura relatiilor sociale in care a fost sau se afla
antrenat, deci al mediului ales
▪ nivelul de inteligenta, slabiciunile, pasiunile sau viciile, starile psihofizice, gradul de pregatire
intelectuala, comportamentul in familie si in societate, activitati desfasurate
▪ eventualele antecedente penale, raporturile cu alti participanti la savarsirea infractiunii sau cu
victima.
3. Organizarea modului de desfasurare a ascultarii – tactic, aceasta presupune:
a) stabilirea cu precizie a problemelor, care urmeaza a fi clarificate cu ocazia ascultarii, precum si
a datelor ce trebuie verificate cu acest prilej
b) pregatirea materialului probator ce urmeaza sa fie folosit in timpul ascultarii (mijloace
materiale de proba, fotografii, diverse inregistrari)
c) determinarea ordinii in care se va face ascultarea. Daca in cauza exista mai multi
invinuiti/inculpati, la inceput vor fi ascultati cei care detin mai multe date, sau cei care fac
declaratii sincere si complete.
Pentru obtinerea cat mai multor date, deseori se impune ascultarea mai intai a martorilor,
prioritate avand martorii oculari.
d) stabilirea modalitatii de citare, a datei, a orei si locului in care acestia urmeaza sa fie prezenti
in vederea ascultarii.
Ordinea si modalitatea de citare trebuie astfel concepute incat sa se evite, cel putin in faza
primelor ascultari, contactul intre diversele persoane interesate in cauza, indeosebi in ipoteza
existentei mai multor invinuiti sau inculpati, martori, persoane vatamate, parti civile, etc.

4. Planificarea ascultarii
Finalizarea pregatirii ascultarii invinuitului sau inculpatului se va materializa intr-un plan de
ascultare, intocmit pentru fiecare invinuit sau inculpat in parte. Acesta va contine problemele de
clarificat si succesiunea de abordare a lor, intrebarile de fond sau de amanunt, la care va trebui sa
raspunda cel audiat, materialele care vor fi prezentate, etc.
Planul va avea un caracter flexibil, astfel incat va fi posibila adaptarea, modificarea sau formularea
de noi intrebari referitoare la fapta cercetata si la persoana autorului.

ASCULTAREA PROPRIU-ZISA
Ascultarea invinuitului/inculpatului se desfasoara in 3 etape principale, urmate de consemnarea
declaratiilor (identificare, ascultare libera si adresarea de intrebari).
a) crearea unei atmosfere favorabile ascultarii si stabilirii contactului psihologic cu
suspectul, devenit invinuit sau inculpat (ascultarea se desfasoara in prezenta aparatorului,
intr-un cadru sobru, lipsit de elemente care pot distrage atentia sau determina in mod inutil
aparitia unui sentiment de teama)
b) adaptarea de catre magistrat sau politist a unei atitudini demne in raport de autoritatea pe
care o reprezinta
c) crearea unei atmosfere propice confesiunii, marturisirii din chiar momentul primului
contact cu cel anchetat (cel care efectueaza ascultarea trebuie sa aiba o atitudine pozitiva,
capacitate de identificare cu alta persoana si respect neconditionat fata de fiinta umana).
1. VERIFICAREA IDENTITATII invinuitului sau inculpatului consta in intrebarea
acestuia cu privire la nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, numele si prenumele
parintilor, cetatenia, studii, situatia militara, loc de munca, ocupatia, adresa, antecedente
penale si alte date necesare stabilirii situatiei sale personale.
2. MODALITATI TACTICE DE ASCULTARE IN FAZA RELATARII LIBERE
Dupa ce se aduce la cunostinta obiectul cauzei si al ascultarii, invinuitul sau inculpatul va fi lasat sa
faca o relatare libera, cerandu- i-se sa dea si o declaratie scrisa personal, cu privire la invinuirea care
i se aduce.
Modalitatile de audiere se raporteaza in primul rand la prevederile art. 71 CPP, dispozitii cu un
pronuntat caracter tactic, carora li se adauga si alte reguli tactice:
a) fiecare invinuit sau inculpat este ascultat separat, fara ca de fata sa fie alti invinuiti sau
inculpati, in eventualitatea in care exista mai multi;
b) invinuitul sau inculpatul trebuie lasat sa declare liber tot ce stie despre cauza =˃ el nu va
putea fi intrerupt pana la terminarea relatarii, chiar daca se constata ca este nesincer (numai in
masura in care se va abate intentionat de la subiect, i se va pune in vedere sa revina la fondul
problemei);
c) ascultarea nu poate incepe cu citirea sau reamintirea unor eventuale declaratii date
anterior;
d) invinuitul sau inculparul nu poate prezenta ori citi o declaratie scrisa mai inainte;

e) nu se va admite folosirea de violenta, amenintari sau alte mijloace de constrangere, probe,

precum si promisiuni sau indemnuri, in scopul de a obtine probe (art. 68 CPP). Este interzisa
obtinerea cu orice pret a recunoasterii invinuirii.
Conduita organului judiciar, pe timpul relatarii libere, are o semnificatie tactica deosebita. Pentru
aceasta:
♥ va fi impusa o atmosfera de calm si rabdare, evitandu-se intreruperile sau interventiile
inutile, chiar si in situatia nesinceritatii celui ascultat
♥ va fi urmarit cu atentie, in permanenta, fara ostentatie, comportamentul celui ascultat,
privirea sa si modul in care ea penduleaza de la anchetator in alta directie, pentru sesizarea
starilor de neliniste, de deruta, a incercarilor de disimulare
♥ vor fi evitate, pe intreaga durata a ascultarii, expresiile, gesturile de suparare, de
nemultumire sau de enervare, intreaga sa atitudine trebuind sa se caracterizeze prin retinere
si prin impasibilitate, astfel incat nicio reactie sa nu-i tradeze parerile referitoare la sustinerile
persoanei anchetate.
Avantajele notabile ale retalarii libere sunt:
♣ cunoasterea sau verificarea cu exactitate a modului cum s-a savarsit infractiunea si a
mobilului acesteia;
♣ obtinerea de date despre faptele si imprejurarile cauzei, despre participanti, date pe care
organul judiciar nu le detinea;
♣ suspectul poate fi conditionat sa faca declaratii sincere. Este foarte important de stiut ca inca
din faza relatarii libere, invinuitul poate fi conditionat sa faca declaratii sincere.
Astfel, desi organul judiciar va trebui sa-si controleze cea mai mica reactie care l-ar putea face
permisiv pentru cel ascultat, totusi, el trebuie sa stabileasca un contact uman cu interogatul, marcat
psihic de starea de frustrare in care se afla, mai ales daca este arestat.
3. TACTICA ASCULTARII IN FAZA ADRESARII DE INTREBARI
Formularea intrebarilor reprezinta ultima etapa activa a audierii, aceasta fiind socotita momentul cel
mai incordat al ascultarii invinuitului sau inculpatului.
Tactica formularii de intrebari este in functie de declaratiile facute anterior de invinuit sau
inculpat, de caracterul lor sincer si complet. In esenta, pozitia unui invinuit sau inculpat, cu privire la
invinuirea adusa, poate lua urmatoarele forme:
a) recunoasterea sincera si completa a faptelor si a invinuirii aduse;
 b) respingerea invinuirii si probarea lipsei lor de temeinicie;
c) disimularea adevarului prin recunoasterea de fapte, unele cu caracter penal, insa minore,
avand sau nu legatura cauza cercetata;
d) refuzul de a face declaratii, respingerea acestora sau prezentarea de probe si alibiuri false.
In cazul primelor 2 variante, sunt necesare intrebari cu caracter de verificare, clarificare si eventual
de completare, ori de precizare. In cazul ultimelor 2 variante, pe langa intrebarile de verificare sau de
clarificare, se va pune accentul pe intrebari de completare, de detaliu, care vor servi atat la stabilirea
integrala a adevarului, cat si la dovedirea declaratiilor mincinoase. Unele intrebari pot avea drept
scop ajutarea invinuitului/inculpatului sa-si reaminteasca o serie de detalii seminificative pentru
lamurirea deplina a cauzei.

Clasificarea Intrebarilor:
Dupa caracterul lor general: intrebari de control, de precizare, de completare sau ajutatorare. Dupa
specificul problemelor urmarite prin ascultarea invinuitilor/inculpatilor:
▪ intrebari cu caracter general, referitoare la faptele sau imprejurarile cauzei, privite in
totalitatea lor;
▪ intrebari-problema, care vizeaza aspectele concrete ale cauzei („cum ati imobilizat
victima?”);
▪ intrebari de detaliu, avand un scop asemanator intrebarilor adresate martorilor, insa cu o
finalitate diferita („in ce incapere era victima?”).
Intrebarile vor fi formulate intr-un mod clar, precis si concis, fiind evitate cu totul intrebarile
sugestive.

Modalitatile tactice de adresare a intrebarilor se raporteaza la pozitia invinuitului sau inculpatului

fata de invinuirea adusa, de incercarile de disimulare a adevarului si, bineinteles, de structura sa
psihica.
− in ipoteza recunoasterii, in cadrul unei declaratii sincere si complete, intrebarile vizeaza
numai unele precizari sau completari;
− in cazul refuzului de a face declaratii, al declaratiilor incomplete sau nesincere, se incearca
sa se convinga suspectul sa renunte la pozitia refuzului de declaratii, organul judiciar va cauta
sa afle care este motivul refuzului; daca suspectul are o lacuna de memorie, intrebarea va
determina o sugestie directa, pentru a reactiva continutul memorial;
− in cazul declaratiilor mincinoase, contradictorii, incomplete, a respingerii acuzatiei, ori a
persistarii in refuzul de a face declaratii, revenirea asupra unor declaratii-tactica audierii
prezinta un caracter complex.

Procedeele tactice de ascultare a invinuitului/inculpatului, raportate la imprejurarile mentionate

anterior, pot fi urmatoarele:
a) tactica ascultarii repetate, utilizata frecvent in cazul declaratiilor incomplete, contradictorii
si mincinoase, in care intrebarile de detaliu au o mare importanta
b) tactica ascultarii inscrucisate, avand drept scop destramarea sistemului de aparare al
invinuitului sau inculpatului
c) tactica intalnirilor surpriza, folosita in momentele psihice de o anumita tensiune, create
special pentru obtinerea unor declaratii sincere
 d) tactica „complexului de vinovatie”, care consta in alternarea unor intrebari neutre cu
intrebari ce contin cuvinte „afectogene”, referitoare la fapta, la rezultatele ei, la persoanele
implicate, care da rezultate bune la persoanele mai sensibile.
In aplicarea acestor procedee tactice, se recurge si la conjugarea lor cu alte elemente tactice constand
in: folosirea contradictiilor din propriile lor declaratii si in prezentarea altor probe sau mijloace
materiale de proba, obtinute in timpul cercetarilor, din care rezulta indubitabil temeinicia invinuirii.
Din acest punct de vedere, procedeele tactice se impart in:
● procedeul ascultarii progresive, in care invinuitului/inculpatului i se prezinta gradat probele
sau datele privind invinuirea ce i se aduce, incepand cu datele despre care stie ca se afla in
posesia anchetatorului si terminand cu cele la care nu se astepta sa fie detinute de organul
judiciar
● procedeul ascultarii frontale - prezentarea inca din primul moment, pe neasteptate, a
probelor celor mai importante, din care rezulta cu claritate vinovatia celui ascultat (nu este
recomandabil sa se faca inainte de relatarea libera a invinuitului/inculpatului).
In situatia in care sunt mai multi suspecti sau inculpati, organul judiciar va cauta veriga cea mai slaba
a sistemului de aparare a grupului de suspecti.

CONSEMNAREA DECLARATIILOR SUSPECTULUI SAU ALE INCULPATULUI

Consemnarea in scris. Consemnarea declaratiilor se face in conditiile prevazute de art. 110 C. pr.
pen. care cuprinde obligatia consemnarii in cuprinsul declaratiei a intrebarilor adresate pe parcursul
ascultarii.
Declaratia se consemneaza in scris, dupa care este citita suspectului sau inculpatului, iar daca acesta
cere, i se da s-o citeasca. Cand e de acord cu continutul ei, o semneaza pe fiecare pagina si la sfarsit.
Daca nu poate sau refuza sa semneze, se face mentiune despre aceasta in declaratia scrisa.
Daca suspectul sau inculpatul revine asupra vreuneia dintre declaratiile sale sau are de facut
completari, acestea se consemneaza si se semneaza in conditiile sus-amintite.
Forma de redare a declaratiilor trebuie sa fie cat mai precisa si fidela expunerii suspectului sau
inculpatului, folosindu-se cuvintele si expresiile sale, fara reformulari sau incercari de sintetizare a
celor declarate.
Mijloace tehnice de inregistrare. Inregistrarea declaratiilor se poate realiza cu mijloace tehnice
audio sau audiovideo. Atunci cand inregistrarea nu este posibila, acest lucru se consemneaza in
declaratia suspectului sau inculpatului, cu indicarea concreta a motivului pentru care inregistrarea nu
a fost posibila. Modul de inregistrare este acelasi ca si in cazul martorului, respec-tandu-se aceleasi
reguli tehnico-tactice.
Avantaje:
a) inregistrarile reprezinta, prin ele insele, mijloace de proba;
b) Organul judiciar are posibilitatea sa sesizeze toate nuantele din declaratii, toate reactiile unei
persoane, pe care altfel le-ar scapa sau nu le-ar consemna absolut exact.
c) Studierea modului de manifestare a suspectului sau inculpatului, a starilor sale psihice devine
pe deplin posibila.
d) Suspectul sau inculpatul va reveni mult mai greu asupra declaratiilor sale anterioare si, cu atat
mai mult, nu va putea sa sustina ca le-a facut in urma unor violente, amenintari, promisiuni
sau indemnuri.
La sfarsitul inregistrarii, banda magnetica este ascultata, iar suspectul este intrebat daca imprimarea
s-a facut corect si complet. Totodata, se vor face mentiuni cu privire la ora la care s-a terminat
ascultarea si la conditiile tehnice de inregistrare. Banda este sigilata si semnata de organul judiciar si
de suspect sau inculpat.
Precizam faptul ca aceste inregistrari sunt absolut necesare in cazul celor care nu cunosc limba
romana, ascultarea lor facandu-se cu ajutorul unui interpret sau in cazul persoanelor cu un anumit
handicap.

SECTIUNEA A III-A - MODALITATI TEHNICO-TACTICE DE

DEPISTARE A COMPORTAMENTULUI SIMULAT
INDICATORI PSIHOFIZIOLOGICI DE DEPISTARE A EMOTIEI
Primul aparat specializat de „detectare a minciunii" (lie-detector) fost realizat anul 1925, in Statele
Unite, de Larson, ulterior fiind concepute aparate tot mai perfectionate.
Aceste tehnici de investigare detecteaza emotia, iar nu cauza acesteia si se bazeaza, in esenta, pe
urmatoarele elemente:
● In momentul simularii, individul prezinta o serie de manifestari emotionale.
● Persoana ascultata nu-si poate controla in intregime aceste manifestari emotionale.
Indicatorii fiziologici care pot servi la depistarea tensiunii emotionale:
a) Modificari ale activitatii cardiovasculare, manifestate in ritmul si amplitudinea pulsului,
precum si in tensiunea arteriala.
b) Modificarea caracteristicilor normale ale respiratiei care, in prezenta emotiei, devine
neregulata si mai grea.
c) Modificarea rezistentei electrice a pielii, denumita reactia electrodermica (R.E.D.).
d) Modificarea caracteristicilor normale ale vocii
e) Modificarea caracteristicilor scrierii, indeosebi in privinta vitezei de executie si a presiunii,
care poate creste sau se poate reduce.
La aceste modificari fiziologice produse de tensiunea emotionala, prin intermediul sistemului nervos
vegetativ se adauga o anumita tensiune musculara (crisparea), folosita in sistemele de detectie mai
noi, temperatura corpului ca si comportamentul ocular.
Un alt indicator important al tensiunii psihice il reprezinta activitatea electrica a scoartei cerebrale,
inregistrata prin intermediul electroencefalografului sub forma de electroen-cefalograme (EEG)2.
Mijloace tehnice de detectare a tensiunii psihice, a simularii.
1. Poligraful, detector de minciuni", este rezultatul experimentelor efectuate de catre Larson,
care a conceput un detector denumit „KELLER POLYGRAPH".
Poligraful, folosit inclusiv in tara noastra, este un instrument care inregistreaza sub forma grafica trei
indicatori de baza si modificarile fiziologice tipice starilor de stres psihologic:
▪ Tensiunea arteriala si pulsul.
▪ Dereglarile respiratiei (doua trasee).
▪ Rezistenta electrodermica (R.E.D.) sau biocurentii.
 ▪ Contractura musculara.
Inregistrarea se face pe o banda de hartie speciala, prin intermediul unor parghii prevazute cu penite,
a caror actiune e electronica.
La aparatele mai noi se inregistreaza un al patrulea indicator: presiunea musculara exercitata de
mainile si picioarele celui ascultat, care se modifica 1n mo-ontele de stres-tensiunel.
2. Detectorul de stres emotional in voce (P.S E)
Dupa cum arata si denumirea aparatului, indicatorul fiziologic folosit pentru detectarea tensiunii
psihice, il reprezinta microtremurul vocii, determinat de starile neurovegetative specifice emotiei
3. Detectorul de stres emotional in scris este un dispozitiv anexa al poligrafului, care
inregistreaza tot sub forma grafica modificarile intervenite in scrisul unei persoane aflate intr-
o stare de tensiune psihica.
Se inregistreaza trei caracteristici ale scrierii:
− timpul de latenta
− durata scrierii raspunsului
− presiunea scrierii.
Incaperile in care se face testarea sunt amenajate in mod special, cabinetul de detectie trebuind sa fie
izolat fonic, sa asigure confortul necesar acestui gen de examinare, intrucat orice zgomot, orice
interventie din afara influenteaza negativ desfasurarea testarii.
Cabinetele de detectie mai dispun de posibilitati de inregistrare fonica si videomagnetica care se
efectueaza Intr-o camera alaturata. La nevoie, in cabinet se poate face si proiectia unor imagini,
reprezentand stimuli vizuali afectogeni, ale unor persoane sau ale consecintelor faptelor
infractionale.

ORGANIZAREA SI DESFASURAREA TESTARII LA POLIGRAF

Intregul proces de desfasurare a testarii starilor emotionale, se desfasoara in 3 etape importante:
pregatirea, testarea propriu-zisa si interpretarea rezultatelor.
1. PREGATIREA TESTARII - aceasta operatie necesita studierea materialului cauzei, in
partile in care il privesc pe cel ascultat si cunoasterea personalitatii acestuia. In plus, este
absolut necesar un examen medical, una dintre conditiile obligatorii de testare fiind
integritatea starii psihice si fizice.
O alta cerinta, uneori omisa, este si aceea ca persoana care urmeaza sa fie examinata sa nu fi fost
supusa anterior unor interogari indelungate. In practica noastra, testarea nu se face decat cu
consimtamantul scris al persoanei care va fi examinata.
2. DIALOGUL PRE-TEST reprezinta o etapa intermediara, intre pregatirea si testarea propriu-
zisa. La inceput, celui testat i se dau explicatii referitoare la principiile de functionare a
aparaturii, la drepturile pe care le are in legatura cu acest procedeu.
Dupa ce se cere consimtamantul de testare, se face un instructaj privind modul de comportare pe
timpul examinarii. Printre altele, subiectul trebuie sa stea relaxat in scaun, sa fie atent la intrebarile
adresate si sa raspunda cu „da” sau „nu”. In continuare, subiectul este instalat la poligraf, atasandu-i-
se tubul pneumograf, mansonul de tensiune arteriala si electrozii pentru detectarea rezistentei
electrodermale (RED). Este verificata functionarea instalatiei.
 3. TESTAREA PROPRIU-ZISA consta in formulari de intrebari scurte, clare si precise, la
care se raspunde cu “da” si “nu”.
Testele, de regula, pregatite anterior, contin:
▪ intrebari neutre, pentru linistea subiectului
▪ intrebari de control, pentru stabilirea raspunsurilor afirmative (“da”) si negative (“nu”),
sincere, necesare compararii cu raspunsurile la intrebarile critice
▪ intrebari cu continut afectogen, referitoare direct la fapta, la imprejurarile cauzei cercetate.
De regula, chestionarul contine pana la 10 intrebari. Pot fi si mai multe baterii de intrebari cu o
incarcatura emotionala crescanda.
4. INTERPRETAREA DIAGRAMEI
Interpretarea rezultatelor testarii se efectueaza pe baza compararii caracteristicilor de traseu ale
raspunsurilor sincere la intrebari neutre (fara incarcatura emotiva) ca si la raspunsurile nesincere cu
caracter de control, cu raspunsurile nesincere la intrebarile relevante (cu incarcatura afectogena).
Cel care examineaza trebuie sa dispuna de modele de raspunsuri sincere si nesincere, ultimele fiind
obtinute prin intermediul intrebarilor de control. Aceste metode vor servi drept comparatie cu
raspunsurile date la intrebarile relevante.

APRECIERI PRIVIND VALOAREA PROBANTA A REZULTATELOR

OBTINUTE CU TEHNICILE DE DETECTARE A COMPORTAMENTULUI
SIMULAT
1. Din perspectiva psihologica, inregistrarile sunt relativ imperfecte. Exista factori care pot
induce in eroare poligraful, chiar daca persoana e sincera, ca nervozitatea excesiva, starile
fiziologice proaste, deficientele psihice sau insensibilitatea emotiva.
2. Din perspectiva procesuala. Din punct de vedere legal, NCPP, in art. 97, se spune ca se pot
folosi orice alte mijloace de proba ce nu sunt interzise prin lege, deci si raportul in urma
testarii sinceritatii cu testul poligraf. Trebuie tratate doar ca pe un indiciu al unei posibile
nesinceritati.

TACTICA EFECTUARII PERCHEZITIEI: RIDICAREA DE

OBIECTE SI INSCRISURI
SECTIUNEA I - IMPORTANTA, REGLEMENTAREA PROCESUAL-
PENALA SI PREGATIREA PERCHEZITIEI

Aspecte introductive

● Importanta perchezitiei si a ridicarii de obiecte si de inscrisuri. Organele de urmarire pot

efectua acest act chiar si in conditii ce ar insemna incalcarea inviolabilitatii domiciliului, a
persoanei, a secretului corespondentei. Dpdv tactic, nu are un caracter asa complex.
● Reglementari procesual penale. Conform art. 157 CPP, se poate dispune perchezitia cand
exista o suspiciune rezonabila cu privire la savarsirea unei infractiuni sau detinerea unor
 obiecte/inscrisuri ce au legatura cu o infractiune. Perchezitia poate fi domiciliara, corporala,
informatica sau a unui vehicul.
Perchezitia domiciliara se poate dispune de procuror sau judecatorul de drepturi si
libertati, in cursul urmaririi penale, sau de instanta din oficiu sau la cererea procurorului, in
cursul judecatii. Ea se poate face intre orele 6:00-20:00, cu exceptia infractiunilor flagrante si
in cazul localurilor publice.
Inainte, se solicita predarea de buna voie. Se poate limita libertatea de miscare sau
accesul persoanelor, daca este necesar. Persoana perchezitionata poate cere prezenta unui
avocat, situatie in care perchezitia se amana cu maximum doua ore.
Trebuie ridicate doar obiectele sau inscrisurile ce au legatura cu fapta savarsita, cu
exceptia situatiei in care se gasesc si obiecte sau inscrisuri a caror detinere sau circulatie este
interzisa.
● Clasificarea perchezitiilor sub raport tactic criminalistic.
Dupa natura locului efectuarii, avem: perchezitia locurilor deschise si a locurilor inchise.
Dupa numarul de persoane la care se face, poate fi: perchezitie individuala sau de grup.
Perchezitiile se mai pot imparti in primare si repetate (cand rezultatul primei perchezitii a
fost negativ).

Potrivit dispozitiilor art.156 C.p.p. perchezitia poate fi domiciliara, corporala, informatica sau a unui
vehicul, iar aceasta se efectueaza cu respectarea demnitatii, fara a constitui o ingerinta
disproportionala in viata privata.
In conformitate cu dispozitiile art.157 C.p.p. perchezitia domiciliara ori a bunurilor aflate in
domiciliu poate fi dispusa daca exista o suspiciune rezonabila cu privire la savarsirea unei infractiuni
de catre o persoana ori la detinerea unor obiecte sau inscrisuri ce au legatura cu o infractiune si se
presupune ca perchezitia poate conduce la descoperirea si strangerea probelor cu privire la aceasta
infractiune, la conservarea urmelor savarsirii infractiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului.
Prin domiciliu se intelege o locuinta sau orice spatiu delimitat in orice mod ce apartine ori este folosit
de o persoana fizica sau juridica.
Perchezitia corporala presupune examinarea corporala externa a unei persoane, a cavitatii bucale, a
nasului, a urechilor, a parului, a imbracamintei, a obiectelor pe care o persoana le are asupra sa sau
sub controlul sau, la momentul efectuarii perchezitiei.
In cazul in care exista o suspiciune rezonabila ca prin efectuarea unei perchezitii corporale vor fi
descoperite urme ale infractiunii, corpuri delicte ori alte obiecte ce prezinta importanta pentru aflarea
adevarului in cauza, organele judiciare sau orice autoritate cu atributii in asigurarea ordinii si
securitatii publice procedeaza la efectuarea acesteia.
Organul judiciar trebuie sa ia masuri ca perchezitia sa fie efectuata cu respectarea demnitatii umane.
Perchezitia se efectueaza de o persoana de acelasi sex cu persoana perchezitionata.
Inainte de inceperea perchezitiei, persoanei perchezitionate i se solicita predarea de bunavoie a
obiectelor cautate. Daca obiectele cautate sunt predate, nu se mai efectueaza perchezitia, cu exceptia
cazului cand se considera util sa se procedeze la aceasta, pentru cautarea altor obiecte sau urme.
Procesul-verbal de perchezitie trebuie sa cuprinda:
♥ numele si prenumele persoanei perchezitionate;
♥ numele, prenumele si calitatea persoanei care a efectuat perchezitia;
♥ enumerarea obiectelor gasite cu ocazia perchezitiei;
♥ locul unde este incheiat;
 ♥ data si ora la care a inceput si ora la care s-a terminat efectuarea perchezitiei, cu mentionarea
oricarei intreruperi intervenite;
♥ descrierea amanuntita a locului si conditiilor in care inscrisurile, obiectele sau urmele
infractiunii au fost descoperite si ridicate, enumerarea si descrierea lor amanuntita, pentru a
putea fi recunoscute; mentiuni cu privire la locul si conditiile in care suspectul sau inculpatul
a fost gasit.
Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagina si la sfarsit de cel care il incheie si de persoana
perchezitionata. Daca persoana perchezitionata nu poate sau refuza sa semneze, se face mentiune
despre aceasta, precum si despre motivele imposibilitatii sau refuzului de a semna.
O copie a procesului-verbal se lasa persoanei perchezitionate.
Perchezitia unui vehicul consta in examinarea exteriorului ori interiorului unui vehicul sau a altui
mijloc de transport ori a componentelor acestora.

PREGATIREA EFECTUARII PERCHEZITIEI

1. Stabilirea obiectivelor perchezitiei. Determinarea cu precizie a scopului perchezitiei se face in
functie de infractiunea cercetata (omor, delapidare, furt), ceea ce presupune ca organele judiciare
sa aiba o reprezentare clara asupra naturii obiectelor sau inscrisurilor cautate, a orice poate
reprezenta produs al faptelor investigate ori care sa fi fost folosit la savarsirea acesteia.
Mentionam faptul ca exista si imprejurari in care obiectele cautate nu sunt cunoscute cu exactitate.
De pilda, intr-un trafic de stupefiante, anchetatorul nu se poate astepta sa descopere numai droguri, ci
si arme, pasapoarte false etc.
Oportunitatea perchezitiei apare numai in momentul in care exista presupuneri intemeiate ca, intr-un
anumit loc sau asupra unei persoane, se vor gasi obiecte avand legatura cu faptele sau imprejurarile
cauzei cercetate. Neglijarea acestui aspect are consecinte destul de grave, respectiv:
- Perchezitia efectuata la „noroc" ii poate pune in garda pe cei implicati in savarsirea infractiunii.
- Perchezitia nejustificata poate fi interpretata ca o Incalcare a unor drepturi constitutionale, cum sunt
inviolabilitatea persoanei si a domiciliului si o incalcare a libertatilor si drepturilor omului.
2. Cunoasterea locului perchezitiei. Aceasta vizeaza dispunerea locului, caracteristicile de
constructie sau topografice, destinatia sa, persoanele care locuiesc sau au acces in spatiul
perchezitiei.
♥ In cazul locurilor inchise, intereseaza adresa exacta numarul, scara, etajul, apartamentul),
particularitatile de constructie, dispunerea si destinatia incaperilor, eventualele modificari,
amplasamentul usilor, ferestrelor, persoanele care domiciliaza sau locuiesc temporar la adresa
respectiva, vizitatorii frecventi, vecinii, numarul de telefon.
♥ In cazul locurilor deschise, intereseaza dispunerea, suprafata, particularitatile topografice ale
solului si vegetatiei, eventualele constructii aflate pe acest loc, drumurile si caile de acces,
locurile sau gradinile cu care se invecineaza, persoanele carora le apartin, folosesc sau
ingrijesc locurile respective.
3. Cunoasterea persoanelor la care se va efectua perchezitia se refera la personalitatea, la gradul
de cultura, profesia si functia exercitata, viata de familie, raporturile cu vecinii, pasiunile,
muncile din gospodarie pe care se pricepe sa le faca, alte activitati pe care le desfasoara in
calitate de amatori (mecanica, fotografiere, inregistrari muzicale).
Vor fi cunoscute persoanele care locuiesc cu cel care va fi perchezitionat, indiferent de faptul
daca acestea sunt membri de familie sau chiriasi, precum si rudele cu care intretine relatii stranse
si pe care le frecventeaza mai des.
4. Stabilirea momentului efectuarii perchezitiei.

Urgenta perchezitiei nu exclude pregatirea sa atenta, cu exceptia infractiunilor flagrante.

Exista situatii in care perchezitia trebuie amanata in scop tactic, desi se detin date sigure cu privire la
existenta obiectelor si chiar a locului de ascundere, dar descoperirea lor, prin natura irnprejurarilor,
este foarte dificila. Amanarea are rolul de a linisti persoana suspecta, de a-i da impresia ca nu va mai
fi perchezitionata, astfel incat sa fie determinata sa renunte la ascunderea obiectelor, mai ales daca
are nevoie de ele sau incearca sa obtina un profit de pe urma acestora.
5. Pregatirea mijloacelor tehnice necesare efectuarii perchezitiei.

Pentru efectuarea perchezitiei se apeleaza la aceleasi mijloace tehnico-stiintifice folosite in cercetarea

la fata locului, majoritatea dintre ele gasindu-se in trusele criminalistice universale sau in dotarea
laboratoarelor criminalistice mobile.
In primul rand, sunt necesare surse de iluminare, lampi cu radiatii infrarosii si ultraviolete, rulete
pentru masurarea dimensiunilor, truse de chei pentru deschiderea usilor, a obiectelor de mobilier,
diverse unelte (ciocan, patent, surubelnita, levier, lopata, tarnacop).
In al doilea rand, este nevoie de sonde metalice, stetoscoape, magneti pentru scoaterea obiectelor
metalice din fantani, balti, ape. De asemenea, se apeleaza la detectoare, cum sunt, de pilda, cele de
metale, de cadavre, cu ultraviolete, cu aparate Roentgen, utilizate in examinarea interiorului unor
corpuri.
In cadrul mijloacelor tehnice, va fi inclusa si aparatura fotograliat, filmare si inregistrare
videomagnetica, necesara fixarii rezultatelor perchezitiei.
6. Formarea echipei care va efectua perchezitia.

Organul judiciar care efectueaza si conduce perchezitia, in functie de gradul de dificultate al acesteia,
de marimea locurilor sau terenurilor perchezitionate, va trebui sa formeze o echipa dintr-un numar
suficient de persoane care sa-l ajute la cautarea obiectelor sau inscrisurilor, precum si in asigurarea
pazei locului perchezitionat. Aceste persoane, vor trebui informate asupra scopului perchezitiei, a
particularitatilor locului, fiecare urmand sa primeasca sarcini precise. Daca natura cauzei o impune,
in echipa vor fi inclusi specialisti din diverse domenii (constructii, electricitate, petrochimie etc.)

SECTIUNEA A II-A – REGULI TACTICE DE EFECTUARE A

PERCHEZITIEI
I. PSIHOLOGIA EFECTUARII PERCHEZITIEI
Printre factorii care concura direct la reusita unei perchezitii, un loc central il ocupa factorii de natura
psihica, factori a caror cunoastere de catre organul judiciar este absolut necesara.
Psihologia organului judiciar care face perchezitia trebuie sa fie definita prin:
▪ Examinarea minutioasa si observarea permanenta;
▪ Mentinerea stabilitatii atentiei(evitarea monotoniei, efectuarea de pauze de odihna);
▪ Adaptare rapida la situatii concrete intalnite la fata locului,dublate de mobilitatea gandirii in
interpretarea datelor obtinute pe parcursul perchezitiei;
▪ Perchezitia necesita multa perseverenta, calm si rabdare.
Acestea se mai numesc si calitati psihofiziologice.
Psihologia persoanei perchezitionate
La momentul respectiv apare o stare emotionala specifica.
Principalele manifestari somato-viscerale determinate de starile de tensiune psihica, manifestari ce
pot fi sesizate direct de catre cel care face perchezitia sunt:
♥ Dereglarea respiratiei si emisiei vocale, de ragusire insotita de scaderea salivatiei si de
miscare neregulata a „marului lui Adam”
♥ Modificarea activitatii cardiovasculare, manifestata, printre altele, prin congestionare sau
paloare, tipice emotiei
♥ Crisparea, schimbarea expresiei normale a fetei, efectuarea de miscari de gesturi sau actiuni
nefiresti.
♥ Modificarea timpului de latenta, individul raspunzand cu intarziere, iar alteori precipitat la
intrebarile ce au o incarcatura afectogena
Manifestarile difera de la individ la individ, ceea ce justifica,cu atat mai mult, cunoasterea sa inca
inaintea perchezitiei.
Un procedeu tactic util pentru sesizarea mai clara a reactiilor persoanei perchezitionate este acela al
adresarii de intrebari referitoare la destinatia unor obiecte, la dispunerea incaperilor locuintei s.a.,
precum si invitarea acesteia sa deschida sau sa mute diverse obiecte de mobilier.

II. DEPLASAREA SI INTRAREA LA LOCUL PERCHEZITIEI

DEPLASAREA la locul perchezitiei trebuie pregatita cu multa atentie pentru a se asigura caracterul
inopinat al actiunii, astfel incat persoana perchezitionata sa fie abordata prin surprindere, fara a i se
da timp sa inlature obiectele sau inscrisurile vizate de catre organul judiciar, ori sa dispara de la
domiciliu.
In localitatile mari, masina cu care se deplaseaza membrii echipei nu va fi oprita in dreptul intrarii
in imobilul in care se va face perchezitia, ci la o distanta mai mare. In localitatile mai mici, masina
va fi oprita in fata sediilor administratiei de stat, a unor intreprinderi, firme, magazine, in functie de
distanta pana la locul perchezitiei.
La perchezitiile efectuate in blocurile cu multe etaje, liftul va fi oprit cu un etaj mai ˃ sau ˂ de
palierul la care se afla amplasat apartamentul, preferabil fiind ca o parte din membrii echipei sa vina
pe scara.
In eventualitatea existentei unor caini de paza in curtile caselor perchezitionate sau in apartamente,
trebuie gasita o modalitate de linistire a acestora.
Se vor lua masuri de paza a intrarilor, de inlaturare a posibilitatilor de parasire a locului perchezitiei.
Organele judiciare care efectueaza perchezitia pot folosi forta, in mod adecvat si
proportional, pentru a patrunde intr-un domiciliu:
a) daca exista motive temeinice pentru a anticipa rezistenta armata sau alte tipuri de
violenta ori exista un pericol cu privire la distrugerea probelor;
b) in cazul unui refuz sau daca nu a fost primit niciun raspuns la solicitarile organelor
judiciare de a patrunde in domiciliu.
INTRAREA la locul perchezitiei se face potrivit particularitatilor fiecarui caz in parte. De regula, se
suna sau se bate la usa, membrii echipei asezandu-se astfel incat prin vizor ori fereastra sa nu fie
observata decat o persoana. Daca in casa sau apartament locuiesc mai multe familii, este indicat
sa se sune la familia la care nu se face perchezitia.
In eventualitatea in care nu este nimeni in casa, se procedeaza la deschiderea usii in prezenta unui
reprezentant al persoanei perchezitionate, a unui vecin avand capacitate de exercitiu, a
responsabilitatii comitetului de locatari sau a unui delegat al primariei.
Daca se constata ca, totusi, este cineva in locuinta sau in incapere, se va trece la fortarea usii, dupa
ce in prealabil s-a atras atentia asupra acestei masuri, precum si asupra calitatii organului care
efectueaza perchezitia.
In situatii deosebite, fara a mai aminti infractiunile flagrante, cand din datele existente la dosar sau
din materialul informativ obtinut in vederea pregatirii perchezitiei, rezulta ca ne aflam in fata unor
indivizi periculosi, a unor recidivisti, se va proceda la patrunderea fortata, fara intarziere, la locul
perchezitiei.
Intreaga operatie de patrundere la locul perchezitiei se face in prezenta martorilor asistenti si
eventual a aparatorului ales.
Pentru perchezitiile efectuate la locul de munca al persoanei, se va apela la sprijinul conducatorilor
sau patronilor care au dreptul sa permita intrarea in intreprindere sau institutie, persoane ce vor fi
rugate sa procedeze astfel incat sa nu se cunoasca imediat adevaratul scop al organului judiciar.

III. PRIMELE MASURI LUATE LA LOCUL PERCHEZITIEI

Dupa intrarea la locul perchezitiei, cel care conduce echipa isi va prezenta legitimatia de magistrat
sau politist si, daca este cazul, autorizatia data de procuror in vederea efectuarii acestui act (art.159
alin.(5) CPP).
Inainte de inceperea perchezitiei propriu-zise, se impune luarea unor masuri cu caracter preliminar,
cum sunt:
1. Inspectarea rapida a intregului loc perchezitionat, indeosebi a W.C.-urilor, sobelor,
masinilor de gatit, tuburilor de aruncat gunoiul si, in general, a oricarei instalatii ce ar putea fi
folosita in vederea distrugerii obiectelor sau inscrisurilor cautate. Trebuie asigurate ;i
masurile pentru prevenirea incercarilor de semnalizare in exterior.
2. Luarea masurilor de contracarare a oricarei actiuni violente sau a incercarilor de
sinucidere.
Din momentul inceperii si pe intreaga durata a perchezitiei, organul de urmarire penala trebuie sa fie
pregatit sa contracareze orice actiune violenta a persoanei perchezitionate, mai ales daca se detin date
ca aceasta ar putea fi inarmata sau ca va incerca sa se apere. Prin asemenea masuri, trebuie prevenite
eventualele incercari de sinucidere, posibile in cazul descoperirii unor obiecte care probeaza
categoric participarea persoanei la o infractiune cu un grad ridicat de pericol social.
3. Strangerea tuturor persoanelor gasite la locul perchezitiei intr-o singura incapere sau intr-
un spatiu limitat, inclusiv a celor care dorm, in afara copiilor mici, a bolnavilor, spatiu pe care
nu-l vor parasi pana la terminarea perchezitiei, decat cu aprobarea organului de UP insarcinat
sa-i supravegheze (se poate recurge si la o perchezitie corporala a persoanelor gasite la locul
perchezitiei).
Persoanele gasite la locul perchezitiei vor fi legitimate si intrebate in ce calitate sau scop se afla la
locul perchezitiei; la fel se procedeaza si cu persoanele care vin dupa inceperea perchezitiei;
Se poate recurge la o perchezitie corporala a persoanelor gasite la locul perchezitiei.
4. Studierea atenta si familiarizarea cu locul ce va fi perchezitionat (persoanei la care se va
face perchezitia i se vor cere explicatii cu privire la destinatia fiecarei incaperi, la cei care le
locuiesc sau le folosesc, precum si cu privire la ce se gaseste in imobil; incaperile vor fi
incuiate pana la verificarea lor efectiva)
5. Organizarea perchezitiei propriu-zise (vor fi indicate modalitatile de actiune, blocarea
intrarilor si iesirilor si puse sub control alte posibilitati de comunicare cu exteriorul).

IV. REGULI TACTICE APLICATE IN EFECTUAREA PERCHEZITIEI

PROPRIU ZISE

Efectuarea unei perchezitii se raporteaza la natura si particularitatile locului cercetat. Indiferent, insa,
de aceste particularitati, perchezitiilor le sunt comune cateva REGULI cu caracter tactic.
⮚ perchezitia se efectueaza cu minutiozitate, intinderea si profunzimea cercetarii fiind in
functie de natura obiectivelor care trebuie descoperite: intr-un fel se procedeaza in ipoteza
cautarii unor obiecte furate, de genul autorirismelor, motocicletelor, radiocasetofoanelor,
hainelor de blana, etc. si, altfel, in ipoteza cautarii unor obiecte de valoare cu volum mic
(bijuterii, valuta) sau a unor inscrisuri. Se va avea in vedere si posibilitatea dezmembrarii sau
fragmentarii obiectelor furate.
⮚ perchezitia se desfasoara metodic, sistematic, ceea ce presupune cercetarea detaliata a
fiecarei incaperi, a fiecarei piese de mobilier, instalatii sanitare sau obiect casnic care ar putea
servi ca ascunzatoare, potrivit particularitatilor corpurilor cautate.
Se stabileste directia in care se face cercetarea pornindu-se de la dreapta sau stanga intrarii. Daca la
cautare participa mai multe persoane, perchezitia se va efectua „la intamplare”, pornindu-se de la
intrare, la dreapta si la stanga, de-a lungul peretilor si apoi, concomitenta a mai multor incaperi.
⮚ va fi observat in permanenta comportamentul persoanei perchezitionate – observarea va
fi facuta, de regula, de organul de UP care conduce perchezitia sau de catre cineva cu
experienta in materie.
⮚ perchezitia trebuie efectuata in stricta conformitate cu prevederile legii – magistratul sau
politistul va impune o atmosfera de calm, de obiectivitate, dirijand cu competenta activitatea
membrilor echipei, pentru evitarea unor atitudini sau operatii abuzive, de genul intimidarii
persoanelor perchezitionate, al distrugerii si degradarii unor obiecte, ravasirii inutile a
incaperii.

Pentru DESCOPERIREA ASCUNZATORILOR - cei care efectueaza perchezitia, trebuie sa se

raporteze particularitatilor locului cercetat - practic acestea prezentandu-se intr-o infinitate de
variante.
▪ stabilirea concordantei dintre dimensiunile interioare si cele exterioare, ceea ce permite
descoperirea peretilor dubli sau a vaselor cu un fund dublu
▪ determinarea greutatii normale a unor lucruri, a continutului unor vase, rezervoare, borcane in
care se introduc, frecvent, obiectele produs al infractiunii
▪ depistarea unor imprejurari negative, precum diferenta de nuanta sau de prospetime a
culorilor cu care sunt vopsiti peretii, mobila, lipsa depunerilor specifice de praf intre
 scandurile parchetului, modificarea frecventei sunetului emis la ciocanirea unui corp sau
perete, dispunerea unor obiecte sau mobile in locuri care nu-si justifica prezenta
▪ studierea modului de construire si de asamblare a mobilei, obiectelor si instalatiilor casnice,
frecvent folosite ca ascunzatori.

RIDICAREA OBIECTELOR DESCOPERITE CU OCAZIA PERFECHITIEI- aceasta se face

potrivit art. 162 si 159 NCPP.
Ridicarea obiectelor descoperite cu ocazia perchezitiei - inscrisurile sau obiectele care au legatura cu
fapta cercetata, cele a caror detinere este interzisa de lege-agende de telefon, fotografii, desene,
corespondenta.
Dupa identificare, obiectele sau inscrisurile se prezinta persoanei de la care sunt ridicate si
persoanelor prezente, pentru a fi recunoscute si a fi insemnate de catre acestea spre neschimbare,
dupa care se eticheteaza si se sigileaza.
Obiectele care nu pot fi insemnate ori pe care nu se pot aplica etichete si sigilii se impacheteaza
sau se inchid, pe cat posibil impreuna, dupa care se aplica sigilii.
Obiectele care nu pot fi ridicate se lasa in pastrarea celui la care se afla sau a unui custode.
Persoanei careia i se lasa spre pastrare obiectele i se pune in vedere ca are obligatia de a le pastra si
conserva, precum si de a le pune la dispozitia organelor de urmarire penala, la cererea acestora, sub
sanctiunea prevazuta la art. 275 din Codul penal.

V. FIXAREA REZULTATELOR PERCHEZITIEI - Conform art. 161

NCPP, se intocmeste un proces- verbal. Alaturi de acesta ca mijloace
tehnice auxiliare de fixare a rezultatelor perchezitiei mai pot fi:
fotografierea(planse), filmarea, desenul-schita(in cazul perchezitionarii
unor suprafete mari de teren si a unor sparii deschise).

SECTIUNEA A III-A – PARTICULARITATI PRIVIND EFECTUAREA

UNOR CATEGORII DE PERCHEZITII DOMICILIARE SI A
PERCHEZITIILOR CORPORALE

TACTICA EFECTUARII PERCHEZITIEI CORPORALE

Perchezitia corporala, dupa cum se cunoaste, este destinata cautarii de obiecte si de inscrisuri aflate
asupra unei persoane. Potrivit prevederilor art.106 CPP, ea se efectueaza de catre organul judiciar
care a dispus-o, cu respectarea dispozitiilor art.104 alin (1) CPP, sau de catre persoana desemnata de
acest organ.
Perchezitia corporala nu trebuie confundata cu controlul vamal efectuat la punctele de trecere a
frontierei de stat ori in locurile supuse unui regim special.
Datorita particularitatilor sale, ca si metodelor de efectuare, din punct de vedere tactic criminalistic
perchezitia persoanei este impartita, conventional, in perchezitia imbracamintei si perchezitia
corpului. Prin modul de desfasurare si procedeele aplicate, se poate sustine ca perchezitia corporala
parcurge mai multe faze:
 1. PERCHEZITIA PRELIMINARA este destinata preintampinarii unei actiuni violente a
persoanei perchezitionate, ceea ce presupune, in primul rand, dezarmarea acesteia, respectiv
verificarea imprejurarii daca are sau nu asupra sa o arma alba sau de foc, precum si orice alte
obiecte sau substante ce ar putea pune in pericol organul judiciar, permitand celui
perchezitionat sa fuga.
Tactic, trebuie sa se procedeze astfel incat persoana sa fie pusa in imposibilitatea de a reactiona.
Pentru aceasta, cel perchezitionat va fi asezat cu fata la perete, la o distanta de cel putin 1m, in
functie de inaltimea sa.
I se va cere sa ridice mainile deasupra capului, sa se sprijine pe perete si sa desfaca picioarele. Se
cerceteaza, pe rand, partea dreapta si stanga a corpului, organul de UP asezandu-se intr-o pozitie
laterala si punand un picior in fata piciorului din partea corpului cercetata. Perchezitia amanuntita,
se efectueaza de sus in jos, incepand cu obiectele de pe cap (palarie, caciula, sapca). Se cerceteaza
spatele, portiunile de sub brate, mainile de la umar pana la degete, pieptul. Vor fi verificate picioarele
prin interior si exterior, pana la glezna, precum si mansetele pantalonilor, ciorapii (in care deseori se
introduc obiecte mici, bani, cutite), iar la urma pantofii.
Cercetarea se face si prin palpare ferma, prin strangerea portiunilor de imbracaminte mai groasa
intrucat, la o simpla pipaire, obiectele subtiri, inclusiv metalice, pot trece deseori nesesizate. Vor fi
golite toate buzunarele, verificandu-se daca imbracamintea nu are buzunare secrete, organul de UP
ridicand eventualele arme descoperite si obiectele/inscrisurile gasite, in acest mod evitandu-se o
posibila incercare de aruncare a lor.

2. PERCHEZITIA OBIECTELOR DE IMBRACAMINTE – aceasta parte a perchezitiei

presupune verificarea in parte a fiecarei piese din care este formata, a lenjeriei si a
incaltamintei, la nevoie acestea putand fi scoase de pe corpul persoanei.
Dezbracarea este necesara, atat pentru faptul ca permite o verificare minutioasa a imbracamintei, cat
si pentru posibilitatea perchezitionarii separate a corpului.
La imbracaminte, se verifica captuseala, cusaturile, buzunarele, gulerele, vatelina de la umeri,
tesaturile interioare de la piept, de care pot fi lipite inscrisurile, valuta, greu de sesizat la o simpla
pipaire. Daca se considera necesar, imbracamintea poate fi descusuta, atat cat sa permita verificarea
interioara. Se verifica si lenjeria intima, batistele, ele putand fi „apretate” cu droguri. La
incaltaminte, se verifica captuseala, branturile, talpa, tocurile ce pot fi transformate in ascunzatori de
obiecte mici, in special bijuterii sau valuta. De asemenea, se verifica portmoneele, curelele de la
pantaloni, ceasurile, brichetele, agendele, tocurile de ochelari, servietele, posetele, geamantanele.
In cercetarea acestor obiecte vor fi folosite surse puternice de lumina, inclusiv in radiatii invizibile,
precum si instrumente de marit care permit descoperirea mesajelor cifrate.

3. PERCHEZITIA CORPULUI CA ATARE - aceasta se efectueaza de catre o persoana de

acelasi sex cu persoana perchezitionata, la nevoie apelandu-se la sprijinul medicului.
Principala modalitate de ascundere o reprezinta introducerea obiectelor in orificiile naturale,
iar cateodata, chiar inghitirea obiectelor, mai ales daca pot fi eliminate cu usurinta. Se va cere
medicului sa verifice orificiile naturale, iar dupa aceea se va recurge la examenul radiologic.
De asemenea, se va proceda la cercetarea: pielii capului si a talpilor picioarelor (pe care pot fi lipite
diverse mesaje cifrate), parul (indeosebi cocul si buclele), fara a se neglija parul barbatilor, protezele
de maini si de picioare, inclusiv cele dentare, alte dispozitive sau aparate medicale. Daca exista
indicii ca ar putea fi folosite in scop criminal, si animalelor trebuie sa li se faca un control.
Consemnarea rezultatelor perchezitiei persoanei se face prin proces-verbal, cat si prin fixarea lor cu
ajutorul fotografiei sau a inregistrarii video. Ele vor fi insotite de o declaratie luata imediat persoanei.
 PERCHEZITIA INFORMATICA
Perchezitia in sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice presupune
cercetarea unui sistem informatic, a unei parti din acesta sau a unui suport de stocare a datelor
informatice in scopul descoperirii, strangerii probelor necesare solutionarii cauzei.
Potrivit art. 168 alin. (2) C. pr. pen., in cursul urmaririi penale perchezitia informatica se dispune la
cererea procurorului, de judecatorul de drepturi si libertati care se pronunta prin incheiere. Daca
admite cererea, judecatorul de drepturi si libertati emite de indata mandatul de perchezitie.
La fel ca si in cazul celorlalte forme de perchezitie, perchezitia informatica se efectueaza in prezenta
suspectului ori a inculpatului sau dupa caz a reprezentantului acestuia ori a martorului asistent,
potrivit art. 168 alin. (11) C. pr. pen.
O particularitate a perchezitiei informatice este ca se efectueaza de catre un specialist care
functioneaza in cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, in prezenta procurorului sau a
organului de cercetare penala.
La terminarea perchezitiei informatice se incheie un proces-verbal de perchezitie informatica care
trebuie sa contina elementele mentionate in art. 168 alin. (13) C. pr. pen.
Pentru asigurarea integritatii datelor informatice stocate pe obiectele ridicate, procurorul dispune
efectuarea de copii.

PERCHEZITIA INCAPERILOR SAU A LOCURILOR INCHISE

In cazul perchezitiilor efectuate in locuri inchise, se cerceteaza elementele de constructie ale cladirii,
ale incaperilor si dependintelor, respectiv zidurile, pardoselile, plafoanele, scarile, instalatiile
sanitare, precum si obiectele aflate in waperi, obiecte in care pot fi amenajate ascunzatori.
1. Cercetarea cladirii si a elementelor de constructie presupune verificarea cladirii in ansamblul
sau, precurn si a fiecarei incaperi sau dependinte in parte.
Cercetarea cladirii, in ansamblul sau are loc in vederea realizarii descoperirii unor eventuale
ascunzatori facute prin modificarea constructiei. Astfel, se vor examina, comparativ, suprafetele
interioare si exterioare, stabilite prin masurarea lungimii din interior si din exterior a zidurilor, a
grosimii acestora si a unghiurilor pe care le fac intre ele. Examinarea va incepe cu subsolul cladirii,
cu pivnitele sau cu dependintele si se va termina cu podul sau terasa cladirii.
Cercetarea zidurilor sau a peretilor debuteaza cu masurarea dimensiunilor lor (lungime, latime,
inaltime), pentru a se constata daca sunt sau nu uniforme ori corespunzatoare cu planul cladirii.
Frecvent, se procedeaza la practicarea de ascunzatori in pereti, iar descoperirea niselor de acest gen
este posibila prin ciocanirea peretilor, sunetul fiind mai Infundat in dreptul nisei, „neajuns" pe care
infractorii mai versati incearca sa-l inlature introducand diverse materiale, mai ales nisip, in
ascunzatoare.
Diferenta de vechime sau nuanta a tencuielii, zugravelii sau vopselei este vizibila atat cu ochiul liber,
dar si cu ajutorul lampii cu radiatii ultraviolete.
Cercetarea altor elemente de constructie. Se cerceteaza si pervazurile de la usi sau ferestre si
gurile de aerisire, debaralele, folosite frecvent ca ascunzatori.
● Cercetarea pardoselilor La parchet se va cerceta loculin care a fost incheiat parchetul. In
cazul pardoselilor de pamant batatorit ser examineaza gradul de afanare a pamantului.
● Cercetarea planseelor Planseele acoperite cu placi de marmura, gresie, placaj ceramic,
zidurile placate cu faianta, vor fi verificate intr-un mod asemanator pardoselilor din parchet,
prin stabilirea eventualului joc, a lipsei cimentului sau mortarului de la imbinari, iar obiectele
 metalice pot fi descoperite cu ajutorul detectorului de metale, bineinteles daca pardoselile nu
contin armatura de fier sau cuie.
● Cercetarea scarilor se raporteaza la tipul de material din care sunt construite (lemn, ciment,
caramida, metal). Examinarea se apropie, ca modalitate, de cercetarea pardos elilor,
verificandu-se treptele, balustradele, indeosebi cele din tuburi de metal sau din lemn.
● Cercetarea instalatiilor sanitare, incalzire si iluminare, se realizeaza cu multa atentie,
intrucat sunt frecvent folosite pentru ascunderea unor obiecte cu volum mic, de genul
bijuteriilor, valutei, inscrisurilor falsificate, stupefiantelor. La W.C.-urile moderne, se va
examina amanuntit rezervorul de apa si interiorul scaunului.
La instalatiile electrice vor fi cercetate dozele, orificiile in care sunt montate prizele,
intrerupatoarele, tuburile de izolare, tabloul de sigurante.
● Cercetarea sobelor
2. Cercetarea mobilierului si a obiectelor
● Mobila, in special cea din lemn, va fi verificata piesa cu piesa, data fiind posibilitatea
improvizarii de ascunzatori, prin gaurirea lemnului sau din dublarea peretilor ori fundurilor
sertarelor, ale lazilor de studio, sifonierelor.
● Tablourile, stampele, icoanele, diversele decoratiuni de interior fixate in perete;
● Cartile, albumele
● Vasele si borcanele cu alimente conservate sunt folosite pentru ascunderea monedelor de
aur sau a pietrelor pretioase.
3. Perchezitia in institutii publice
Dificultatile sunt determinate nu atat de delimitarea cu exactitate a ceea ce este denumit generic
unitate publica (inclusiv privata), cat de stabilirea precisa a locurilor in care o persoana are acces in
ipoteza in care persoana isi desfasoara activitatea intr-un loc care nu ii apartine.
De exemplu, este relativ simplu sa se verifice mobilierul din biroul in care isi desfasoara activitatea o
persoana, dar va fi mai greu sa se cerceteze intreg perimetrul in care aceasta se deplaseaza, in primul
rand prin natura atributiilor de servicu.
In astfel de situatii, cu sprijinul unor reprezentanti ai conducerii institutiei, vor fi cercetate mai intai
locurile in care persoana are acces aproape in exclusivitate, precum si locurile, obiectele, instalatiile
ce sunt folosite de un numar limitat de persoane si care nu impun manipularea sau verificareat
permanenta.
4. Perchezitia unui vehicul este asimilata locurilor inchise, desi prezinta particularitati firesti prin
natura lor constructiva.
Ca urmare, perchezitia unui vehicul sau a altui mijloc de transport va fi efectuata de persoane ce
dispun de cunostinte in acest domeniu, uneori fiind nevoie de sprijinul specialistilor in mecanica
auto. Printre locurile utilizate frecvent ca ascunzatori pentru obiecte de genul bijuteriilor, armelor,
stupefiantelor, obiectelor de arta sau cult, se numara tapiseria scaunelor, a banchetelor si portierelor,
rezervorul de benzina, elementele de caroserie, camerele rotilor, radiatoarele, farurile etc.

PERCHEZITIA LOCURILOR DESCHISE

Perchezitia locurilor deschise presupune cautarea de obiecte pe suprafete sau terenuri clar delimitate,
ingradite, care apartin persoanei la care se efectueaza perchezitia, sau pe care aceasta le foloseste in
mod exclusiv ori impreuna cu un numar limitat de persoane. Din aceasta categorie fac parte curtile si
gradinile.
In cazul locurilor neingradite, de acces general, cum sunt terenurile agricole, pajistile, chiar daca
apartin unei anumite persoane, nu se poate vorbi de perchezitie, fiind vorba de o cercetare la fata
locului, desfasurata potrivit regulilor procedurale.

a) Primele masuri ce vor fi luate la fata locului, vizeaza organizarea si stabilirea modului de
efectuare a perchezitiei.
In functie de numarul persoanelor care alcatuiesc echipa de perchezitie si de marimea suprafetei, se
poate proceda fie la impartirea terenului pe sectoare, fie la aplicarea asa-numitei metode a
„greblarii”, prin dispunerea in lant a membrilor echipei si parcurgerea in lant a terenului de la un
capat la altul.
In alternativa in care organul de urmarire penala detine informatii precise referitoare la locul in care a
fost ascuns obiectul, vor fi verificate in prealabil locurile respective si numai dupa aceea, daca se
considera necesar, se va proceda la cercetarea sistematica a intregului loc.
Folosirea cainelui de urmarire nu trebuie neglijata in cautarea obiectelor ascunse sau a cadavrelor
ingropate, a stupefiantelor, pe baza urmelor olfactive specifice, dar acest procedeu va fi aplicat
inainte ca membrii echipei sa inceapa cautarea.
b) Efectuarea perchezitiei propriu-zise.

Principala modalitate de ascundere a obiectelor sau cadavrelor este ingroparea. Dupa ingropare,
locul poate fi acoperit cu brazde de pamant, se pot planta pomi, plante, pune gunoi, balegar, fan,
lemne.
O atentie speciala va fi acordata fantanilor deschise, gropilor de gunoi, hasnalelor, iar daca suprafata
perchezitionata este strabatuta de o apa curgatoare, va fi cercetata albia acesteia, la nevoie
recurgandu-se chiar la ajutorul unor scafandri.
Mijloacele tehnice de care organul de urmarire penala se poate servi in perchezitia locurilor deschise
sunt sondele metalice, detectoarele de metal, detectoarele de cadavre de tipul „Bansgaard",
electromagneti sau magneti simpli, foarte puternici.
Din dotarea echipei nu vor lipsi nici cazmalele, tarnacoapele, lopetile. In practica au existat cazuri
care, pentru saparea la adancime sau pentru inlaturarea gramezilor de moloz, nisip sau pietris, s-a
recurs chiar la utilaje tehnice de genul excavatoarelor.

CAPITOLUL VIII - REGULI SI PROCEDEE TACTICE

APLICATE IN EFECTUAREA UNOR ACTE DE URMARIRE
PENALA
SECTIUNEA I – TACTICA EFECTUARII CONFRUNTARII
1. ASPECTE INTRODUCTIVE
In cadrul actelor de urmarire penala confruntarea se inscrie printre procedeele probatorii cu
caracter complementar (nu e un mijloc de proba), efectuarea ei fiind conditionata de existenta
unor declaratii date de persoanele ascultate in aceeasi cauza, declaratii intre care s-a constatat ca
exista contradictii.
1.1. Importanta confruntarii
Principalele avantaje ale acestui procedeu sunt urmatoarele:
 a. Confruntarea isi are importanta sa prin plusul de informatii pe care il poate aduce in legatura
cu personalitatea, cu psihologia persoanelor ascultate, mai ales in ipoteza in care acestea se
dovedesc nesincere, persistand in incercarea de ascundere a adevarului.
b. Confruntarea poate constitui un element de stimulare a memoriei persoanelor ascultate, care,
desi de buna-credinta, nu reusesc sa-si reaminteasca o serie de amanunte referitoare la faptele
si imprejurarile percepute.
c. Este un valoros mijloc tactic de verificare a declaratiilor, de precizare a pozitiei suspectilor
sau inculpatilor, fata de faptele imputate, prin punerea fata in fata a persoanelor ce au dat
declaratii.
1.2. Oportunitatea confruntarii
Confruntarea intre persoanele care au facut declaratii contradictorii se impune numai daca
aceasta este necesara pentru lamurirea cauzei (caracter complementar, subsidiar). Daca exista
posibilitatea clarificarii neconcordantelor prin alte probe aflate la dosar, sau daca acestea vizeaza
imprejurari neesentiale, nu se va recurge la acest procedeu probator.

2. PREGATIREA CONFRUNTARII
Confruntarea este mai dificila decat ascultarea propriu-zisa, datorita faptului ca se procedeaza la
audierea concomitenta a doua persoane, deseori avand o pozitie procesuala diferita.
Astfel, pe langa confruntarea dintre martori sau dintre suspecti sau inculpati, uneori este necesar sa se
recurga la confruntarea dintre un martor si un suspect sau inculpat.
Confruntarea a mai mult de doua persoane nu este recomandabila si trebuie realizata doar in cazul in
care acest lucru este absolut necesar.
A. ELEMENTE TACTICE ALE PREGATIRII CONFRUNTARII
Din punct de vedere tactic criminalistic, regulile dupa care se conduce pregatirea confruntarii sunt
urmatoarele:
1. Studierea intregului material al cauzei, accentul fiind pus pe continutul declaratiilor date de
persoanele ascultate. Se va urmari stabilirea contradictiilor din declaratii, precum si daca
inlaturarea lor nu este posibila pe baza celorlalte date obtinute in cadrul procesului penal.
2. Stabilirea persoanelor care urmeaza sa fie confruntate se face in functie de natura
contradictiilor si de gradul de sinceritate a celor audiati, deoarece nu este necesar intotdeauna
sa se confrunte toate persoanele ascultate in cauza:
- in primul rand, se impune confruntarea celor care au facut declaratii care contin contradictii, fata
de ansamblul probelor, indeosebi fata de declaratiile altor persoane apreciate drept sincere;
- in al doilea rand, dintre cei care s-au dovedit a fi de buna-credinta, vor fi selectionate, in vederea
confruntarii, persoanele ale caror declaratii contin cele mai utile elemente pentru stabilirea
adevarului.
3. Cunoasterea persoanelor care urmeaza a fi confruntate

Precizam faptul ca se va acorda o atentie deosebita stabilirii raporturilor existente intre cei care
urmeaza sa fie confruntati, a pozitiei fata de fapta cercetata, precum si a eventualului interes in
legatura cu modul de solutionare a cauzei.
4. Ascultarea prealabila in vederea confruntarii este o activitate care nu se confunda cu
ascultarea propriu-zisa, ea avand o finalitate distincta, de rezultatele sale depinzand
organizarea ulterioara a procedeului probator preconizat.
Printre obiectivele principale ale ascultarii prealabile in vederea confruntarii se afla determinarea
pozitiei persoanei fata de cele declarate initial, precum si stabilirea faptului daca acesta isi mentine
sau revine asupra celor afirmate anterior. De asemenea, este posibila obtinerea unor date
suplimentare cu privire la fapta cercetata.
Persoana considerata sincera va fi intrebata daca isi mentine declaratiile, trecandu-i-se in revista
cat mai multe amanunte privind aspectele care vor constitui obiectul confruntarii.
Persoana considerata nesincera este ascultata pentru a vedea in ce masura isi mentine sau nu
declaratiile.
B. ORGANIZAREA CONFRUNTARII
a) Alegerea locului si momentului tactic cel mai potrivit de desfasurare, a ordinii in care
persoanele vor fi chemate la confruntare. Citarea se va face potrivit regulilor procesuale, fiind
indicat sa se efectueze chiar in dimineata care urmeaza sa aiba loc confruntarea.
b) Evitarea unor posibile intelegeri intre cei contruntati, daca in cauza sunt mai multi martori,
suspecti sau inculpati, aflati in stare de libertate, confruntarile urmand sa se organizeze in
aceeasi zi, una dupa alta(confruntare in lant).
c) Stabilirea succesiunii intrebarilor sau a problemelor care urmeaza sa fie clarificate prin
confruntare.
Organizarea confruntarii, in situatii dificile sau complexe, va face obiectul unui plan orientativ,
care poate fi modificat, in functie de aspectele ivite sau de pozitia celor confruntati. Cu ocazia
organizarii, vor fi stabilite si persoanele care vor participa la supravegherea celor confruntati.
Numarul persoanelor care efectueaza supravegherea trebuie sa fie cel putin egal cu cel al
persoanelor confruntate si apartin unitatii judiciare in care are loc confruntarea.

3. REGULI TACTICE DE EFECTUARE A CONFRUNTARII PROPRIU-ZISE

1. CONSIDERATII PRIVIND PSIHOLOGIA CONFRUNTARII
Astfel, pe langa tensiunea psihica existenta la persoana ascultata (si aici trebuie sa ne raportam si la
calitatea sa procesuala: martor, suspect, persoana vatamata), cu ocazia confruntarii apar elemente
suplimentare de emotie, specifice acesteia.
Tensiunea psihica a celor confruntati poate avea cauze dintre cele mai diverse:
− teama fata de reactiile celui cu care este confruntat.
− sentimente de mila sau prietenie fata de acesta.
− - complexul de vinovatie sau preocuparea de a nu fi suspect pe nedrept.
− teama de a nu se descoperi adevarul, in cazul celor nesinceri.
Precizam faptul ca organul judiciar este obligat sa asigure o atmosfera de calm si de sobrietate, iar
atitudinea sa trebuie sa se caracterizeze printr-o deplina obiectivitate, astfel incat nici unul dintre cei
confruntati sa nu aiba sentimentul ca este defavorizat.
De asemenea, va fi urmarita comportarea celor confruntati, unul fata de altul, nepermitandu-li-se
nicio incercare de intimidare, de influentare sau de dominare prin pozitia sociala, prin pregatirea
superioara a vreunuia dintre ei, prin relatiile avute, prin taria de caracter ori pur si simplu prin
„experienta" in ancheta.
2. EFECTUAREA CONFRUNTARII – in incapere este introdusa persoana considerata mai
sincera, sau cel care a solicitat confruntarea.
− se recomanda ca persoanele confruntate sa stea cu fata spre organul judiciar care conduce
confruntarea, sau asezarea lor fata in fata, pozitie care incomodeaza psihic persoana de rea
credinta;
− primele intrebari au caracter introductiv, vizand faptul daca persoanele confruntate se cunosc
si care este natura relatiilor dintre ele, dupa care se adreseaza intrebari pentru clarificarea
contradictiilor, evitandu-se citirea declaratiilor, prima intrebare fiind adresata persoanei
considerata sincera;
− intrebarile se formuleaza clar si concis, fiind evitate elementele de sugestie;
− se pot utiliza procedee tactice specifice ascultarii martorului sau suspectului;
− la final, organul judiciar poate permite persoanelor confruntate sa isi adreseze intrebari, prin
intermediul sau.

3. FIXAREA REZULTATELOR CONFRUNTARII

Consemnarea rezultatelor confruntarii se face intr-un proces-verbal, a carui structura este
asemanatoare declaratiei date cu prilejul ascultarii. In partea introductiva vor fi mentionate data si
locul confruntarii, organul judiciar care a efectuat-o, precum si persoanele care au fost confruntate, in
legatura cu care vor fi mentionate datele de identificare si calitatea procesuala. Dupa aceasta, vor fi
mentionate intrebarile si raspunsurile date de fiecare dintre cei confruntati, inclusiv daca au mai avut
ceva de declarat, in afara intrebarilor.
Procesul-verbal este citit de catre persoanele confruntate, dupa care se semneaza pe fiecare pagina si
la sfarsit de catre organul judiciar si de persoanele confruntate. In ipoteza in care una dintre persoane
refuza sa semneze, se face mentiune despre aceasta.
Fixarea prin mijloace tehnice video si audiovideo prezinta avantaje deosebite intrucat o
inregistrare pe banda videomagnetica ofera posibilitatea fixarii integrale si obiective a intrebarilor si
raspunsurilor, dar si a comportamentului celor confruntati. Este practic imposibil sa nu fie sesizat un
indiciu cu privire la virtualele fisuri in sistemul de aparare al celui care incearca sa disimuleze
adevarul.

SECTIUNEA A II-A – TACTICA EFECTUARII PREZENTARII

PENTRU RECUNOASTERE
Importanta prezentarii pentru recunoastere – prezentarea pentru recunoastere este o activitate cu
caracter practic destinata identificarii unor persoane, cadavre sau obiecte, de catre anumite persoane,
cum sunt, de exemplu, martorii care le-au perceput in imprejurari determinate de savarsirea unei
infractiuni sau a unui alt fapt juridic cu implicatii penale.
Pe langa numeroasele metode si mijloace stiintifice, pe care tehnica criminalistica le pune la
indemana organelor judiciare pentru identificarea persoanelor,obiectelor sau fenomenelor, in acest
caz putem vorbi si despre existenta unei metode de identificare proprii tactice criminalistice, pe baza
careia diversi subiecti procesuali (martori, persoane vatamate, uneori chiar infractori) sunt chemati sa
recunoasca persoane sau obiecte avand o anumita legatura cu cauza penala.
In esenta, ne aflam in fata unui proces memorial de identificare a unor indivizi sau lucruri
percepute, cunoscute anterior. Tinem sa facem aceasta precizare si in ideea prevenirii oricarei
confuzii intre procesul psihic de recunoastere, ca forma a reactivarii si notiunea de recunoastere in
acceptiunea sa juridica, respectiv de marturisire.
Recunoasterea prin acest procedeu tactic este reglementata in mod distinct - art. 132.
Prezentarea pentru recunoastere are importanta egala cu importanta activitatii de ascultare propriu-
zisa a oricarui subiect procesual care are cunostinta despre vreo fapta sau imprejurare de natura sa
serveasca la solutionarea cauzei, inclusiv cu identificarea autorului sau victimei unei infractiuni.

PREGATIREA PREZENTARII presupune: studierea materialului cauzei, ascultarea

prealabila si organizarea prezentarii pt recunoastere.
Cunoasterea materialului cauzei vizeaza stabilirea cu exactitate a obiectului prezentarii pentru
recunoastere, respectiv a persoanelor, cadavrelor, obiectelor care trebuie identificate. Prin studierea
materialelor cauzei se vor stabili subiectii procesuali care vor fi chemati sa faca recunoasterea =
persoane care au perceput direct subiectul prezentarii pentru recunoastere. Acestor persoane trebuie li
se cunoasca posibilitatile de perceptie, fixare si redare, pozitia fata de fapta cercetata sau fata de cei
pe care trebuie sa-i recunoasca. In studierea materialului este foarte importanta determinarea
conditiilor in care a avut loc perceptia, de ele tinandu-se seama in momentul prezentarii pentru
recunoastere.
Ascultarea prealabila a persoanei care face recunoasterea, in legatura cu persoanele, cadavrele,
etc.ce urmeaza sa fie identificate, vizeaza mai multe obiective:
a) cunoasterea exacta a posibilitatilor reale de perceptie, fixare si redare ale pers respective, a
trasaturilor sale psihice
b) determinarea conditiilor de loc, timp si mod de perceptie, a factorilor subiectivi care ar fi
putut influenta procesul de perceptie senzoriala
c) stabilirea volumului de date referitoare la caracteristicile de identificare pe care persoana le-a
perceput si memorat.
Prezentarea pentru recunoastere trebuie efectuata urgent pentru a se evita posibilitatea stergerii din
memorie a semnalmentelor si exercitarea unor influente din partea persoanelor care nu au interesul sa
fie identificate.

ORGANIZAREA PREZENTARII PENTRU RECUNOASTERE se face in

functie de conditiile in care a avut loc perceptia si de natura obiectului recunoasterii.
Organizarea trebuie sa se faca in conditii cat mai apropiate cu cele existente in
momentul observarii persoanei sau obiectului de identificat de catre martor, victima
etc.
Persoana care va fi prezentata pentru recunoastere trebuie sa fie imbracata in aceleasi haine in care
a fost observata de catre martor sau in haine asemanatoare. In cazul in care autorul a fost deghizat in
momentul savarsirii infractiunii, vor fi folosite aceleasi elemente de deghizare.
Va fi alcatuit un grup de persoane in care va fi introdusa persoana de recunoscut si alegerea celor din
grup se va efectua cu respectarea unor criterii de asemanare (varsta, talie etc.). Niciuna dintre
persoanele selectate sa alcatuiasca grupul nu trebuie sa fie cunoscuta de catre martor.
Prezentarea cadavrelor pentru recunoastere - pregatire speciala, date fiind dificultatile firesti de
identificare, datorate unor cauze diverse. Principala dificultate obiectiva este determinata de
modificarile naturale consecutive mortii (rigiditate, lividitate, deshidratare), dar si de prezentarea
cadavrului in pozitie orizontala, dezbracat, astfel incat intregul sau aspect difera de cel al persoanei in
viata, perceputa de martor in miscare si intr-o pozitie fireasca.
Cadavrul este posibil sa prezinte mutilari sau alterari ca urmare a activitatilor violente exercitate de
agresori ori a accidentului, sinuciderii, ca si in urma proceselor de putre-factie, care il fac aproape
imposibil de recunoscut. In asemenea imprejurari, inainte de prezentare, este indicat sa se procedeze
la efectuarea „toaletei cadavrului".
Prezentarea obiectelor pentru recunoastere necesita selectionarea unui grup de obiecte
asemanatoare cu obiectul de identificat, insa nu „identice", de aceeasi marca, tip, serie sau an de
fabricatie, in altfel de situatii fiind greu de identificat, daca nu imposibil.

Locul in care se organizeaza recunoasterea este sediul serviciului medico-legal, al politiei, sau al
parchetului, locul in care martorul a perceput persoana sau obiectul ori locuri cu caracteristici
asemanatoare.
Conditiile de iluminare in care martorul a perceput persoana sau obiectele trebuie avute in vedere la
pregatirea recunoasterii.

EFECTUAREA PREZENTARII
Pentru recunoasterea persoanelor dupa semnalmente statice, in incaperea in care este prevazut sa
se desfasoare recunoasterea, vor fi invitate cele 4-6 persoane alese pentru alcatuirea grupului, in care
va fi introdusa persoana care urmeaza a fi recunoscuta.
Persoanele invitate vor primi explicatii despre actul la care iau parte si li se va pune in vedere ca nu
au voie sa vorbeasca sau sa-si faca semne. Persoanei de identificat i se va cere sa ocupe un loc in
cadrul grupului. Este invitata apoi persoana stabilita pentru efectuarea recunoasterii. Pe parcursul
recunoasterii este interzis sa se pronunte numele vreunei persoane sau sa se faca anumite gesturi care
pot fi interpretate ca elemente de sugestie.
Daca martorul recunoaste persoana prezentata, va trebui sa se refere la elementele caracteristice
de care s-a servit pentru recunoastere, aceste aspecte fiind mentionate in pr-vb.
Daca martorul nu recunoaste persoana prezentata sunt avute in vedere ˃ alternative:
▪ martorul sau victima a identificat persoana, dar a evitat s-o declare in momentul recunoasterii
=˃ trebuie sa se stabileasca cu exactitate motivele retinerii, recunoasterea fiind reluata in
aceleasi conditii si acelasi grup de persoane
▪ martorul nu a recunoscut persoana - daca nu a recunoscut-o din cauza insuficientei
caracteristicilor de identificare fixate in memoria martorului =˃ organul judiciar se va orienta
dupa varianta ca desi persoana este nerecunoscuta, este totusi prezenta in grup.
La efectuarea prezentarii pentru recunoastere a persoanelor mai sunt importante urmatoarele reguli:
♥ persoana care urmeaza sa fie recunoscuta de mai multi martori va fi prezentata separat,
fiecaruia dintre acestia, in aceleasi conditii si in acelasi grup de persoane, dar in care isi va
schimba locul dupa fiecare prezentare
♥ daca sunt mai multe persoane care urmeaza sa fie recunoscute de un singur martor, acestea
vor fi prezentate pe rand, in grupuri avand de fiecare data alta alcatuire.
In cazul recunoasterii persoanelor dupa fotografie, se va proceda la asezarea fotografiei celui vizat
pentru identificare intr-un grup de 4-6 fotografii executate in aceleasi conditii tehnice si reprezentand
indivizi cu caracteristici de identificare asemanatoare. Pe spatele fiecarei fotografii, vor fi mentionate
datele de identificare ale persoanelor din imagine.
Recunoasterea persoanei dupa voce sau vorbire presupune separarea martorului de persoanele din
grupul alcatuit in acest scop. Se vor crea conditii de audibilitate cat mai apropiate de cele in care
martorul a perceput vocea si vorbirea persoanei de identificat. Organul judiciar va trebui sa incerce
sa orienteze discutia spre o tema apropiata de faptele cercetate, determinand persoana de identificat
sa foloseasca o parte din cuvintele sau expresiile percepute anterior.
Recunoasterea persoanei dupa mers va fi efectuata in conditiile indicate de martori; astfel, va fi
avuta in vedere distanta de la care martorul a perceput miscarea, lungimea aproximativa a drumului
parcurs de persoana observata, directia in care se deplasa. Si la acest gen de recunoastere este
obligatorie prezenta martorilor asistenti, respectarea regulilor tactice generale, cu aplicabilitate in
aceste ipoteze.

FIXAREA REZULTATELOR PREZENTARII PENTRU RECUNOASTERE –

sunt consemntate in procesul-verbal;
Vor fi facute mentiuni referitoare la motivele care au impus efectuarea prezentarii pentru
recunoastere si la persoanele, cadavrele sau obiectele ce au fost prezentate in vederea identificarii.
De asemenea, sunt indicate persoanele care au alcatuit grupul de prezentare si datele lor de
identificare.
Mentiunile referitoare la recunoasterea persoanei in PV vor fi insotite de declaratia acesteia in
legatura cu recunoasterea, declaratie ce va fi trecuta in sinteza, intrucat cel identificat urmeaza sa fie
ascultat din nou cu privire la rezultatul actului efectuat. Obiectiile eventuale ale persoanei
identificate, ale celui chemat sa faca recunoastere precum si cele ale martorilor asistenti, sunt
prezentate cu exactitate, in PV. Totodata se fac mentiuni despre fotografiile executate sau despre alt
gen de inregistrari.
Fixarea prin fotografie este absolut necesara in cazul recunosterii de persoane, in imagine fiind redat
intregul grup de prezentare, cat si persoana recunoscuta, pe care martorul il indica cu mana.
Inregistrarea pe banda videomagnetica constituie o modalitate superioara de fixare a rezultatelor
prezentarii pentru recunoastere, imaginile putand fi insotite de inregistrarea concomitenta a
declaratiilor si permite inregistrarea completa a intregului „film” al identificarii martorului si celui
recunoscut.

SECTIUNEA A III-A – TACTICA EFECTUARII RECONSTITUIRII

Reconstituirea este o activitste procedurala auxiliara, un procedeu probator destinat realiarii
scopului procesual penal.
Obiectul reconstituirii il constituie reproducerea cu caracter experimental, fie in intregime, fie in
parte, a faptelor cercetate, a modului si a circumstantelor in care acestea au fost savarsite, inclusiv a
conditiilor.
Functiile reconstituirii:
● verfiicarea di precizarea unor date privitosre la latura obiectiva si subiectiva a infractiunii,
prin reproducerea artificiala, totala sau partiala, a faptelor sau imprejurarilor cauzei.
● desprinderea de concluzii nu numai cu privire la veridicittea declaratiilor suspectului,
inculpatului sau martorului, ci si in legatura cu versiunile elaborate in cauza respectiva
● obtinerea posibila de probe noi, nedescoperite intr-o faza anterioara
Principalele categorii de reconstituiri
1. Reconstituirea destinata verificarii veridicitatii declaratiilor martorilor, suspectului sau
inculpatului, ca si ale persoanei vatamate. In acest context, amintim ca reconstituirea prezinta si
avantajul reactivarii procesului memorial al persoanelor
2. Reconstituirea destinata verificarii posibilitatilor de perceptie, mai ales vizuala sau auditiva,
in conditiile existentei unor factori care ar fi putut influenta acest proces. Este vorba de factorii
meteorologici, de distanta, de particularitatile locului in care s-a facut perceptia.
Mentionam ca se au in vedere o serie de factori obiectivi, dar si factori subiectivi, respectiv
calitatea organelor de simt, gradul de concentrare a atentiei. Astfel, intr-un caz s-a impus
verificarea sinceritatii declaratiilor unei martore, care sustinea ca nu a auzit tipetele puternice ale
victimei lovite de cutit, desi avea o acuitate auditiva normala si se afla in apartamentul vecin,
grosimea zidului despartitor permitand propagarea unor sunete chiar si de mica intensitate.
3. Reconstituirea destinata verificarii posibilitatilor de savarsire a anumitor actiuni in
conditiile date. De pilda, trebuie verificata posibilitatea efectuarii unor actiuni in anumite
conditii de timp si spatiu ori posibilitatea patrunderii sau iesirii dintr-un anumit loc ori daca o
persoana are capacitatea sau deprinderea necesare realizarii unor operatii (de exemplu,
falsificarea bancnotelor).

DISPUNEREA SI ORGANIZAREA RECONSTITUIRII

Dispunerea reconstituirii - poate fi dispusa motivat de catre organele judiciare daca se considera
necesar sa se verifice ori sa se precizeze o serie de date ce prezinta importanta pentru solutionarea
cauzei si care nu au fost clarificate prin alte mijloace de proba.
- este posibila dispunerea reconstituirii in orice moment al desfasurarii procesului penal, in functie
de oportunitatea ei;
Precizam ca nu suntem de acord cu opiniile potrivit carora reconstituirea s-ar efectua, de regula, in
faza de finalizare a cercetarilor, respectiv la sfarsitul urmaririi penale.
Organizarea reconstituirii:
a) Determinarea cu exactitate a problemelor ce vor fi verificate, in functie de obiectul
reconstituirii.
b) Stabilirea persoanelor participante la reconstituire - participa in mod obligatoriu persoanele
ale caror declaratii se verifica, alaturi de martorii asistenti.
c) Asigurarea efectuarii reconstituirii in conditii de loc, timp si mod cat mai apropiate de cele
in care s-a savarsit fapta cercetata.
- exista fapte sau imprejurari care nu pot face obiectul reconstituirii - cele care lezeaza demnitatea ori
pun in pericol viata sau sanatatea persoanelor participante la reconstituire.
- conditii de loc - chiar la locul savarsirii faptei - permite verificarea declaratiilor martorilor cu
privire la perceptia vizuala sau auditiva a faptelor;
- conditii de timp - efectuarea reconstituirii la orele sau intervalul de timp similar celui din
momentul savarsirii faptei.
Alte conditii pot fi luate in considerare, daca au avut o anumita semnificatie in savarsirea faptei sau
in perceptia ei:
- conditiile de iluminare artificiala sau naturala;
- conditiile de distanta, de la care se percepe o actiune sau pe care trebuie sa o parcurga o persoana
pentru a ajunge intr-un anumit timp la o anumita destinatie;
- particularitatile terenului sau spatiului de comitere a infractiunii (teren arat, impadurit, nisipos);
- prezenta unor conditii specifice, cum ar fi zgomotul de fond Intr-un anumit loc (zgomot de strada
circulata, zgomotul din halele industriale).
- particularitatile terenului prezinta semnificatia lor pentru a verifica de pilda, viteza cu care o
persoana poate sa fuga pe un teren proaspat arat sau prin lastaris; posibilitatea de intoarcere a unei
masini intr-un spatiu stramt ori accidentat.

EFECTUAREA RECONSTITUIRII
1. Masuri preliminare reconstituirii.

Dupa incheierea pregatirilor in vederea efectuarii reconstituirii, a organizarii sale, potrivit planului
intocmit, organul judiciar va trece la efectuarea sa, in conditiile prevazute de lege.
a) Alegerea momentului reconstituirii, astfel incat sa nu se repercuteze negativ asupra mersului
cercetarilor. Avem in vedere, indeosebi, o eventuala organizare, in conditiile 1n care nu se
detine un minimum de date necesar realizarii acestui act procedural ori nu este determinat cu
precizie scopul reconstituirii.
b) Verificarea prealabila a indeplinirii tuturor conditiilor ce trebuie respectate, pentru
reproducerea cat mai exacta a modului si imprejurarilor in care s-a savarsit fapta, cerinta
deosebit de importanta pentru reusita reconstituirii.
c) Verificarea prezentei persoanelor stabilite sa participe la reconstituire, cum sunt
persoanele ale caror declaratii se verifica, a martorilor asistenti, a specialistilor, eventual a
reprezentantilor institutiilor, firmelor sau unitatilor, daca reconstituirea se efectueaza intr-un
astfel de loc sau priveste un anumit aspect in legatura cu activitatea din acel loc.
Tot in faza preliminara, va fi verificata existenta mijloacelor tehnice criminalistice, necesare
pe timpul reconstituirii, a mijloacelor materiale de proba, a corpurilor delicte, folosite de
autor in comiterea infractiunii sau a actelor reconstituite.
Cu privire la corpurile delicte, se recomanda ca ele sa fie cele originale. Se excepteaza, insa,
din motive lesne de inteles, obiectele de genul armelor, topoarelor, cutitelor, rangilor, iar in
locul lor pot fi folosite obiecte ce reproduc marimea, forma, culoarea celor originale.
Se va proceda la explicarea participantilor a actiunilor pe care le au de efectuat. Aparatorii alesi de
parti pot cere explicatii suplimentare, pot face obiectii, cu conditia ca acestea sa fie intemeiate si sa
nu obstructioneze desfasurarea acestui procedeu probator.
2. Efectuarea reconstituirii propriu-zise.

Reconstituirea trebuie sa se desfasoare atmosfera de calm si de sobrietate, fara exagerari, gesturi sau
actiuni spectaculoase, nesemnificative, inutile.
Reconstituirea nu se va limita la o singura reproducere a faptei sau a unor imprejurari, fiind necesara
o repetare a lor, astfel incat sa se observe si sa se fixeze cu exactitate rezultatele.
Ritmul de desfasurare a actiunilor va fi asemanator cu cel in care se presupune ori se declara ca a
avut loc fapta. Pentru o apreciere corecta a rezultatelor, pentru evitarea unor erori de perceptie, este
bine ca la repetare actiunea sa fie efectuata intr-un ritm ceva mai lent.
Nu trebuie exclusa nici posibilitatea simplificarii unor actiuni care se pot reduce numai la
componentele sale esentiale, cu semnificatie in caz.
FIXAREA REZULTATELOR RECONSTITUIRII
Consemnarea rezultatelor reconstituirii se face in primul rand in procesul-verbal. In redactarea
acestuia, se va acorda atentie consemnarii cat mai exacte a conditiilor in care s-a efectuat
reconstituirea, a actiunilor efectuate, consemnarea limitandu-se strict la aceste aspecte, evitandu-se
concluziile sau interpretarile referitoare la rezultatele obtinute.
Un mijloc tehnic de fixare a rezultatelor reconstituirii il reprezinta inregistrarea video si
fotografierea.
Un mijloc tehnic superior de fixare este inregistrarea audio-video, in cazurile deosebite ea fiind
necesara pentru retinerea completa si exacta a modului in care s-a desfasurat intreaga reconstituire.
Daca situatia de fapt o impune, se poate recurge si la efectuarea de desene-schite ale locului in care
s-a desfasurat reconstituirea, indicandu-se punctele sau locurile in care au avut loc actiunile mai
semnificative pentru elucidarea cazului.
Mentionam faptul ca fotografiile si celelalte inregistrari vor insoti procesul-verbal.