Grile Ec PT Examen

lOMoARcPSD|35963196
Grile-Ec - Pt examen
Economie europeana (Universitatea din Oradea)
Studocu is not sponsored or endorsed by any college or university

Downloaded by Szilvia Boros (szi.bor.max@gmail.com)
lOMoARcPSD|35963196
Grile Ec. Europeană

Curs 1
1. Ce semnificaţie are anul 1945 pentru Europa:
a. sfârşitul celui de-al doilea război mondial, refugiaţi, foamete şi instabilitate politică;
b. un climat propice schimbărilor radicale;
c. începutul procesului de integrare europeană în Europa de Vest şi finalizarea de către URSS a
proiectului de implementare a comunismului în ţările din Europa de Est.
Varianta corectă este: A=a+b, B=b+c, C=a+c, D=a+b+c.
2. În perioada postbelică, ca răspuns la întrebarea „Cum poate Europa să evite un alt

război?”, au fost identificate următoarele soluţii:
a. Planul Morgenthau, care sugerea distrugerea industriei Germaniei şi convertirea acesteia într-o
„ţară eminamente agricolă şi pastorală, în caracter”;
b. Instaurarea comunismului în întreaga Europă în locul capitalismului, responsabil pentru
majoritatea relelor din lume, inclusiv pentru cele două războaie mondiale;
c. Integrarea cât mai strânsă a tuturor naţiunilor europene, care va lichida urmările naţionalismului
distructiv, principala cauză a celor două războaie mondiale.
3. Expresia „Statele Unite ale Europei” aparţine discursului lui:

a. Winston Churchill din 1946;
b. Jean Monet din 1949;
c. Robert Schuman din 1950.
4. La baza procesului de integrare europeană stau următoarele tratate:

a. Tratatul de la Paris (1951), Tratatul de la Roma (1957), Actul Unic European (1986), Tratatul de
la Maastricht (1992), Tratatul de la Amsterdam (1997), Tratatul de la Nisa (2000); Tratatul de la
Lisabona (2007);
b. Tratatul de la Maastricht (1992), Tratatul de la Amsterdam (1997), Tratatul de la Nisa (2000);
c. Tratatul de la Maastricht (1992), Tratatul de la Amsterdam (1997), Tratatul de la Nisa (2000),
Tratatul Constituţional.
5. Principalele obiective ale Uniunii Europene sunt:

a. promovarea progresului economic şi social, afirmarea identităţii Uniunii Europene pe scena
internaţională (prin ajutor umanitar pentru ţările membre, o politică externă şi de securitate comună,
implicare în rezolvarea crizelor internaţionale, poziţii comune în cadrul organizaţiilor
internaţionale);
b. să instituie cetăţenia europeană (care nu înlocuieşte cetăţenia naţională, dar o completează,
conferin un numâr de drepturi civile şi politice cetăţenilor europeni);
c. să dezvolte o zonă de libertate, securitate şi justiţie (legată de funcţionarea pieţei interne şi în
particular de libera circulaţie a persoanelor); să existe şi să se consolideze în baza dreptului
comunitar (corpul legislaţiei adoptate de către instituţiile europene, împreună cu tratatele
fondatoare).

lOMoARcPSD|35963196
6. Pentru realizarea obiectivelor Uniunii Europene, sunt implicate în conducerea Uniunii

Europene următoarele instituţii:
a. Parlamentul European, Consiliul European, Comisia Europeană;
b. Consiliul, Comisia Europeană, Parlamentul European, Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi;
c. Comisia Europeană, Curtea Europeană de Justiţie, Parlamentul European şi Consiliul European.
7. Instituţiile Uniunii Europene sunt sprijinite de organisme ca:

a. Consiliul European, Comisia Europeană, Parlamentul European, Curtea Europeană de Justiţie şi
Curtea de Conturi;
b. Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor, Avocatul Poporului în Uniunea
Europeană, Banca Europeană de Investiţii şi Banca Centrală Europeană;
c. Curtea Europeană de Justiţie şi Curtea de Conturi; Banca Europeană de Investiţii şi Banca
Centrală Europeană.
8. Cele 12 stele de pe steagul Uniunii Europene semnifică:

a. numărul de state membre ale Comunităţii Europene;
b. perfecţiunea şi unitatea;
c. numărul statelor fondatoare ale Comunităţii Europene.
9. Drapelul european a devenit drapelul oficial al Comunităţii Europene în anul:

a. 1986;
b. 1955;
c. 1957.
10. Imnul european „Odă bucuriei”, preludiul celei de-a patra părţi a Simfoniei a IX-a de
Beethoven, a fost adoptat în anul:
a. 1986;
b. 1985;
c. 1981.
Partea II-a
1. Cum arată steagul Uniunii Europene?

a. 12 stele aurii pe un fond albastru;
b. 10 stele aurii pe un fond albastru;
c. 15 stele aurii pe un fond albastru.
2. Ziua Europei se sărbătoreşte în fiecare an la data de:

a. 18 aprilie;
b. 1 mai;
c. 9 mai.
3. Moneda unică europeană - Euro:

a. a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1997 şi a început să fie distribuită, în bancnote şi monede, în toate
statele membre U.E., începând cu 1 ianuarie 1999;

lOMoARcPSD|35963196
b. a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1999 şi a început să fie distribuită, în bancnote şi monede, în toate
statele membre U.E., începând cu 1 ianuarie 2002;
c. a intrat în vigoare şi a început să fie distribuită, în bancnote şi monede, în toate statele membre
U.E., începând cu 1 ianuarie 2002.
4. Sigla monedei unice europene - Euro, are următoarea semnificaţie:

a. este inspirată de prima literă a cuvântului „Europa”, iar cele două linii paralele simbolizează
perfecţiunea şi unitatea;
b. este inspirată din litera grecească epsilon şi de prima literă a cuvântului „Europa”, iar cele două
linii paralele simbolizează stabilitatea;
c. este inspirată de primele patru litere ale cuvântului „Europa”.
5. Aderă la Uniunea Europeană în anul 1995:

a. Austria;
b. Finlanda;
c. Suedia.
6. În ce an a aderat Norvegia la Uniunea Europeană?

a. 1973;
b. 1995;
c. Nici un răsuns nu este corect.
7. În 1995 nu făceau parte din Uniunea Europeană:

a. Danemarca;
b. Norvegia;
c. Elveţia.
8. Câte state făceau parte din Uniunea Europeană în 1995?

a. 12
b. 15
c. 25
9. Austria a devenit membră a Uniunii Europene în anul:

a. 1973;
b. 1981;
c. 1995.
10. Statele potenţial candidate la UE, aşa cum a stabilit Comisia Europeană în ianuarie
2006, sunt:
a. Albania, Bosnia şi Herţegovina, Serbia şi Muntenegru, Kosovo;
b. Turcia, Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei;
c. Albania, Bosnia şi Herţegovina, Serbia şi Muntenegru, Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a
Macedoniei.

lOMoARcPSD|35963196
Curs 2
1. Participarea UE la PIB-ul mondial în 2007 se ridică la aproximativ:

a. 31%;
b. 29%;
c. 27%.
2. Primii 3 actori globali în clasamentul participării la PIB-ul mondial în 2007 sunt:

a. locul I - UE27 (cu un procent de aprox. 31%), locul II – SUA (cu un procent de aprox. 25%),
locul III – Japonia (cu un procent de 8%);
b. locul I - UE27 (cu un procent de aprox. 29%), locul II – SUA (cu un procent de aprox. 27%),
locul III – Japonia (cu un procent de aprox. 14%);
c. locul I – SUA (cu un procent de aprox. 31%), locul II – UE (cu un procent de aprox. 25%), locul
III – Japonia (cu un procent de aprox. 8%);
3. Principalii parteneri comerciali ai UE în anul 2008, din punctul de vedere al

exporturilor, sunt:
a. SUA, deţine primul loc cu 19%;
b. Rusia şi Elveţia, deţin locul II, fiecare cu câte 8%;
c. China, deţine locul III, cu 6%.
4. Principalii parteneri comerciali ai UE în 2008 din punct de vedere al importurilor

sunt:
a. pe primul loc se poziţionează China, care reprezintă sursa a 16% din totalul importurilor UE;
b. SUA, se poziţionează pe locul II, cu 12%;
c. Rusia, ocupă locul III, cu 11%.
5. UE deţine prima poziţie mondială ca sursă pentru investiţii străine directe (ISD),
deoarece:
a. este cel mai mare investitor direct mondial în anul 2007 şi 2008;
b. este o sursă majoră de ISD mondiale (€1100 mld. = 44%);
c. este un mare receptor de ISD (€ 1100 mld. = 32%).
6. Suprafaţa UE pe plan mondial este:

a. 9,6 mil. km2, ocupând locul II după Rusia (17,1 mil. km2 );
b. 4,2 mil. km2, ocupând locul IV după Rusia (17,1 mil. km2), SUA (9,6 mil. km2) şi China
(9,6 mil. km2);
c. 4,2 mil. km2, fiind urmată de India (3,3 mil. km2) şi Japonia (0,4 mil. km2).

lOMoARcPSD|35963196
7. Din punct de vedere a suprafeţei acestora, statele UE se pot clasifica în următoarele

categorii:
a. state mari (cu o suprafaţă de peste 100 mii km2);
b. state mijlocii (cu o suprafaţă între 10 mii km2 - 100 mii km2);
c. state mici, chiar foarte mici (cu o suprafaţă sub 10 mii km2).
8. În UE, în categoria statelor mari (cu o suprafaţă de peste 100 mii km2), intră:
a. Franţa, Spania, Suedia, Portugalia, Austria, Finlanda, Italia, Marea Britanie, România, Grecia,
Bulgaria;
b. Republica Ceha, Irlanda, Lituania, Letonia, Slovacia, Danemarca, Malta, Luxemburg;
c. Franţa, Spania, Suedia, Germania, Polonia, Finlanda, Italia, Marea Britanie, România, Grecia,
Bulgaria.
9. În UE, în categoria statelor mijlocii (cu o suprafaţă între 10 mii km2 - 100 mii km2) se
numără:
a. Ungaria, Portugalia, Austria, Republica Ceha, Irlanda;
b. Lituania, Letonia, Slovacia, Danemarca;
c. Olanda, Belgia, Slovenia.
10. În UE, în categoria statelor mici, chiar foarte mici (cu o suprafaţă sub 10 mii km2) se
încadrează:
a. Malta;
b. Cipru;
c. Luxemburg.
Partea II-a
1. Dintre statele candidate, cea mai mare suprafaţă o are:

a. Islanda;
b. Turcia;
c. Croaţia.
2. În anul 2009 există aproximativ 499 milioane de cetăţeni europeni, cifră care este:
a. mai mare decât corespondenţa sa americană ( 307 de milioane locuitori);
b. mai mică decât corespondenţa sa japoneză ( 530 de milioane locuitori);
c. mai mică decât corespondenţa sa americană ( 500 de milioane locuitori).
3. Care dintre afirmaţiile următoare demonstrează diversitatea statelor europene în

ceea ce priveşte populaţia:
a. cel mai mare stat din punct de vedere demografic – Germania, are o populaţie de aprox. 200 ori
mai mare decât Malta - cel mai mic stat din această categorie;

lOMoARcPSD|35963196
b. locuitorii Uniunii nu sunt dispuşi uniform pe continent: anumite ţări (şi regiuni) au o densitate a
populaţiei mai mare decât celelalte;
c. o suprafaţă mare nu înseamnă neapărat o populaţie numeroasă;
4. În UE27, în categoria statelor mari ( peste 38 milioane locuitori) intră:

a. Grecia, Portugalia, Belgia, Cehia, Ungaria, Suedia, Austria şi Bulgaria;
b. Germania , Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania şi Polonia;
c. Danemarca, Slovacia, Finlanda, Irlanda, Lituania, Letonia, Slovenia şi Estonia.
5. În UE27, în categoria statelor mijlocii după numărul de locuitori ( cu o populaţie

între 7-15 milioane locuitori) intră:
a. Grecia, Portugalia, Belgia, Cehia, Ungaria, Suedia, Austria şi Bulgaria;
b. Germania , Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania, Polonia, România şi Olanda;
c. Danemarca, Slovacia, Finlanda, Irlanda, Lituania, Letonia, Slovenia şi Estonia.
6. În UE27, în categoria statelor foarte mici după numărul de locuitori ( cu o populaţie

sub 1 milion de locuitori) intră:
a. Danemarca, Slovacia, Finlanda, Irlanda, Lituania, Letonia, Slovenia şi Estonia;
b. Slovenia, Estonia, Cipru, Luxemburg şi Malta;
c. Cipru, Luxemburg şi Malta.
7. Venitul mediu pe cap de locuitor în anul 2009 în statele UE27 este aproximativ:
a. 45.900 Euro;
b. 25.100 Euro;
c. 6.762 Euro.
8. În categoria statelor UE cu venit mare pe cap de locuitor ( peste media UE27) intră:
a. Luxemburg, Danemarca, Irlanda, Austria, Olanda, Belgia, Finlanda, Germania, Franţa, UK,
Suedia;
b. Danemarca, Irlanda, Austria, Olanda, Belgia, Finlanda, Italia, Germania, Franţa, UK şi Suedia;
c. Luxemburg, Spania, Grecia, Portugalia, Cipru, Slovenia, Malta, Cehia, Ungaria, Slovacia şi
Estonia.
9. În categoria statelor UE cu venitul pe cap de locuitor cuprins între 15.000Euro şi

25.100 Euro intră:
a. Danemarca, Irlanda, Austria, Olanda, Belgia, Finlanda, Italia, Germania, Franţa, UK şi Suedia;
b. Italia, Spania, Grecia, Portugalia, Cipru, Slovenia, Malta, Cehia, Slovacia şi Malta;
c. Lituania, Polonia, Letonia, România, Bulgaria.
10. În categoria statelor UE cu venituri mici pe cap de locuitor – sub 15.000 Euro, intră:
a. Lituania, Letonia;
b. Polonia;
c. România, Bulgaria.

lOMoARcPSD|35963196
11. În categoria statelor UE cu venituri mari pe cap de locuitor ( peste media UE27) intră
printre altele:
a. Austria, Marea Britanie, Olanda, Belgia;
b. Luxemburg, Italia, Slovenia, Cipru;
c. Suedia, Finlanda, Cehia, Malta.
12. În categoria statelor UE cu venituri pe cap de locuitor cuprins între 15.000Euro şi

25.100 Euro intră printre altele:
a. Luxemburg, Italia, Slovenia, Cipru;
b. Slovacia, Portugalia, Cipru, Cehia;
c. Lituania, Polonia, Ungaria, Slovenia.
13. În categoria statelor UE cu venituri scăzute pe cap de locuitor (mai mici de 15.000
Euro), intră printre altele:
a. Slovacia, Estonia, Ungaria, Cehia;
b. România, Bulgaria, Lituania, Letonia;
c. Lituania, Polonia, Ungaria, Slovenia.
14. Ţara cu cea mai mare participare individuală la PIB-ul UE este:

a. Franţa;
b. Germania;
c. Marea Britanie.
15. În categoria ţărilor cu o participare individuală la PIB-ul UE în anul 2008 între 1% -

2% intră printre altele:
a. Luxemburg, Slovenia, Lituania, Cipru;
b. Danemarca, Portugalia ;
c. Cehia, România, Grecia.
16. În categoria ţărilor cu o participare individuală la PIB-ul UE în anul 2008 sub 1%

intră:
a. Luxemburg;
b. Ungaria, Slovacia şi Bulgaria;
c. Slovenia, Lituania, Letonia, Estonia, Cipru şi Malta.
17. Statele cu cea mai mare contribuţie la PIB-ul UE în anul 2008, a căror participare
însumată se ridică la aproximativ 75%, sunt:
a. Germania, Marea Britanie, Franţa;
b. Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania;
c. Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania, Olanda.

lOMoARcPSD|35963196
Curs 3
1. Bela Balassa, definește conceptul de integrare economică ca:

a. proces economic care constă în aplicarea unor măsuri care conduc la eliminarea discriminarilor
între entități economice aparținând unor state naționale diferite, presupunând absența oricărei forme
de discriminare între economiile naționale respective;
b. ajustarea reciprocă a elementelor constitutive ale unui sistem, permitându-i acestuia să formeze
un nou echilibru. Sistemul poate să preia caracteristicile elementelor constitutive sau poate să-și
formuleze propriile caracteristici, complet autonome.
c. un proces de combinare intrasectorială a firmelor industriale realizate prin acorduri, carteluri,
concerne, trusturi sau fuziuni.
2. Care din afirmațiile de mai jos sunt corecte:

a. integrarea economică se referă la diviziunea muncii și la specializarea intra- și internationala;
b. integrarea presupune mobilitatea și libertatea de circulație a bunurilor, servicilor, capitalurilor și
forței de muncă sau a tuturor acestora;
c. integrarea exclude tratamentul comercial diferențiat și chiar discriminatoriu în ceea ce priveste
originea și destinația mărfurilor și factorilor de producție.
3. Termenul „integrare" are urmatoarea/urmatoarele semnificații:

a. procesul de a deveni membru cu drepturi depline într-un grup ori societate și de a deveni complet
implicat în activitatile acestora;
b. procesul prin care se permite oamenilor, indiferent de rasă, să utilizeze un loc, o instituție sau
organizație;
c.procesul de combinare cu alte elemente, într-o unitate mai largă sau într-un sistem unic.
4. Termenul de integrare economică a fost utilizat pentru prima dată:

a. de Eli F. Heckscher care, în lucrarea Mercantilismul (1931), definește mercantilismul ca un
sistem de uniformizare îndreptat spre înlăturarea efectelor integrării economice cauzată de sistemul
feudal;
b. în documentația Planul Marshall - Programul de Reconstrucție Europeană, întocmită de trei
economiști americani: Charles P. Kindleberger, Harold Van B. Cleveland și Ben T.Moore -
„coordonarea programului de reconstrucție a Europei în vederea creării unei Europe puternice și
integrate economic";
c. de Robert Schuman în Declarația din 9 mai 1950.
5. Integrarea totală presupune:

a. unificarea monetară, fiscală, socială a politicii anticiclice;
b. cooperarea interguvernamentală;
c. înființarea unei autorități supranaționale, ale cărei decizii să fie obligatorii pentru statele membre.

lOMoARcPSD|35963196
6. Integrarea economică înseamna crearea unor ansambluri economice tot mai vaste care
să permită:
a. lărgirea cadrului diviziunii muncii și a specializării la nivel local, sectorial, de ramură, național,
regional sau global și creșterea productivității;
b. libertatea și mobilitatea factorilor de producție, a bunurilor materiale și serviciilor;
c. tratamentul comercial diferențiat sau discriminatoriu față de originea sau destinația bunurilor,
serviciilor și factorilor de producție.
7. Integrarea economică poate fi definită ca proces care cuprinde:

a. un ansamblu de politici economice comune;
b.libertatea de mișcare a bunurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor;
c. armonizarea legislațiilor naționale și instituții comune asupra cărora țările participante transferă
unele competente de natură economică.
8. Care sunt cele mai importante teori care au stat la baza procesului integrării europene:
a. Federalismul;
b. Interguvernamentalismul;
c. Marxism - leninismul.
9. Teoria neofuncționalistă bazată pe aportul teoretic al lui Jean Monet explică integrarea
ca:
a. un proces în continuă evoluție care pornește de la integrarea politicilor economice, ajunge la
politica externă și de securitate, apoi la integrarea politicî prin care să se ajungă, în cele din urmă, la
o veritabilă federație europeană.
b. un proces care nu poate avea caracter politic, dearece identitatea și loialitatea națională nu sunt
foarte predispuse la schimbare, iar suveranitatea rezidă în cele din urmă în statele națiune, chiar
dacă acestea decid să o exercite în comun;
c. un proces de „,contaminare" (spill-over) care are un caracter politic și funcțional. Spill-over-ul
funcțional argumentează că interconectarea diferitelor sectoare economice ale economiei moderne
va crea presiuni tehnice pentru extinderea numărului de sectoare transferatea la nivel supranațional
(de la agricultura, comerț la piața unica și politică monetară). Acest proces va primi impulsuri
suplimentare datorite existenței instituțiilor supranaționale care vor genera la rândul lor noi
dezvoltari instituționale (spill-over-ul politic).
10. Metoda comunitar propusă de Jean Monet explică integrarea europeană ca un proces:
a. care ar trebui să ia forma unei cooperări din ce în ce mai strânse - mai ales o cooperare economic
- realizată strict pe baze interguvernamentale;
b. de „contaminare" (spill-over), care are un caracter politic și funcțional;
c. un răspuns funcțional la procesul de globalizare.

lOMoARcPSD|35963196
11. Obiectivul teoriei neofuncționaliste este:

a.„Statele Unite ale Europe".
b. crearea federației europene;
c. crearea Comunității Economice Europene.
12. Criticile la adresa „metodei Monnet", ca metodă comunitară, se refer la faptul că

a. nu explică cum se pot forma identitățile și un sentiment al loialității care să susțină o asemenea
evoluție;
b. consider statele națiune cele mai stabile și eficiente forme de guvernamânt;
c.uniunea European nu reprezintă un răspuns funcțional la procesul de globalizare.
13. Interguvernamentaliștii, spre deosebire de neofuncționaliști, susțin ca, în fapt:

a. suveranitatea națională aparține în ultimă instantă statului-națiune, chiar dacăacesta alege să o
exercite în comun la nivel european;
b. actorii supranaționali vor avea mai puțină importanță decât guvernele naționale atunci când se va
decide viitorul statelor-natiune și al Europei;
c. integrarea economică atrage după sine integrarea politică
Varianta corectă este: A=a+b, B=b+C, C=a+c, D=a+b+c.
14. Construcția europeană reprezintă o formă deosebit de elaborată a:

a. Neofuncționalismului;
b. Interguvernamentalismului;
c. Guvernanței pe mai multe niveluri.
15. Conform teoriei guvernanței pe mai multe niveluri:

a. distincția național/ internațional și pierde din semnificație, autoritățile supranaționale, naționale și
subnaționale (regiuni) interacționează constant;
b.statul-națiune are autoritatea exclusivă în procesul decizional, împarțind-o, pe de o parte, cu
instituții internaționale și supranaționale și, pe de altă parte, cu actori privați, iar suveranitatea
statului-națiune nu poate fi împărțită și exercitată în comun la diferite niveluri de guvernanță;
c. funcțiile guvernării aparțin unor „rețele de negociere" din care fac parte nu numai guvernele (la
nivel național, regional sau local), ci și actori privați (companii transnaționale, grupuri de interese)
și societatea civil (organizații nonguvernamentale).
Curs 4
1. Care sunt cele mai importante organizaţii internaţionale care au luat fiinţă după cel de-
al doilea război mondial, în scopul prevenirii apariţiei de noi conflicte:
a. Organizaţia Naţiunilor Unite, Banca Mondială , Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar
Internaţional, Acordul General pentru Tarife şi Comerţ;
b. Organizaţia Naţiunilor Unite, Banca Mondială , Fondul Monetar Internaţional, Acordul General
pentru Tarife şi Comerţ, Consiliului Europei;
c. Organizaţia Europeană de Cooperare Economică, Uniunea Europei de Vest, Consiliul European.

lOMoARcPSD|35963196
2. În 1947, secretarul de Stat al SUA, George Marshall, a anunţat că SUA vor acorda ajutor
financiar tuturor naţiunilor europene „la vest de Urali”, dacă ele sunt de acord asupra
unui program comun de reconstrucţie economică. Care a fost reacţia statelor europene:
a. ţările Europei Occidentale (Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania Federală,
Grecia, Islanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Marea Britanie, Olanda, Suedia, Turcia) au creat un
Comitet European de Cooperare Economică, însărcinat cu stabilirea nevoilor de ajutor şi au semnat
acordul;
b. URSS a refuzat în nume propriu şi în numele celorlalte ţări central şi est-europene aflate sub sfera
ei de influenţă ajutorul american;
c. Marea Britanie, Franţa şi Germania de Vest au fost singurele care au acceptat fără rezerve oferta,
au semnat acordul şi au beneficiat de acest ajutor.
3. Statele europene care au receptat oferta lansată prin Planul Marshall (1947), conceput
iniţial sub forma unui ajutor nerambursabil însoţit de evitarea supralicitărilor şi a dublei
impuneri, acordat tuturor statelor europene, au fost:
a. toate ţările Europei Occidentale;
b. Uniunea Sovietică, Bulgaria, România, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Germania Democrată;
c. Franţa, R.F.Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg.
4. În ce măsură ţările din Europa Centrală şi de Est împreună cu U.R.S.S au beneficiat de

ajutor nerambursabil acordat prin Planul Marshall?
a. deloc;
b. în totalitate;
c. aproape deloc.
5. Care a fost suma la care s-a ridicat ajutorul nerambursabil acordat prin Planul
Marshall?
a. 22 mld.dolari;
b. 12 mld.dolari;
c. 10 mld.dolari.
6. Care au fost efectele ajutorului american acordat prin Planul Marshall:

a. scurtarea perioadei de reconstrucţie de după război, perioadă care s-a încheiat în 1949;
b. intensificarea cooperării economice dintre statele în cauză, liberalizarea progresivă a
schimburilor comerciale şi a decontărilor intraregionale;
c. stăvilirea expansiunii comunismului în Europa de Vest şi extinderea zonei de influenţă americane
până la limita de vecinătate cu statele satelit din jurul Uniunii Sovietice.
7. Etapele construcţiei europene sunt:

a. Prima etapă: obiectivul pieţei comune sectoriale -Tratatul de la Paris (1951); A doua etapă:
obiectivul uniunii vamale - Tratatul de la Roma (1957); A treia etapă: obiectivul pieţei interne unice
- Tratatul de la Maastricht (1986); A patra etapă: obiectivul uniunii economice şi monetare - Actul
Unic European (1992); A cincea etapă: obiectivul uniunii politice; A şasea etapă: obiectivul
extinderii - Tratatele de la Amsterdam (1997) şi Nisa (2000).

lOMoARcPSD|35963196
b. Prima etapă: obiectivul pieţei comune sectoriale -Tratatul de la Paris (1951); A doua etapă:
obiectivul uniunii vamale - Tratatul de la Roma (1957); A treia etapă: obiectivul pieţei interne unice
- Actul Unic European (1986); A patra etapă: obiectivul uniunii economice şi monetare - Tratatul de
la Maastricht (1992); A cincea etapă: obiectivul uniunii politice; A şasea etapă: obiectivul extinderii
- Tratatele de la Amsterdam (1997) şi Nisa (2000).
c. Prima etapă: obiectivul pieţei comune sectoriale -Tratatul de la Roma(1951); A doua etapă:
obiectivul uniunii vamale - Tratatul de la Paris (1957); A treia etapă: obiectivul pieţei interne unice
- Actul Unic European (1986); A patra etapă: obiectivul uniunii economice şi monetare - Tratatul de
la Maastricht (1992); A cincea etapă: obiectivul uniunii politice; A şasea etapă: obiectivul extinderii
- Tratatele de la Nisa (1997) şi Amsterdam (2000).
8. Procesul integrării europene a început:

a. la 9 mai 1950, când ministrul francez de externe Robert Schuman a adresat o propunere Franţei şi
Germaniei, precum si altor ţări europene care vor dori să li se alăture, de a pune în comun resursele
lor de cărbune şi oţel;
b. la 18 aprilie 1951, o data cu semnarea Tratatului de la Paris privind crearea Comunităţii Europene
a Cărbunelui şi Oţelului (CECO);
c. la 25 martie 1957, odată cu semnarea, la Roma, a Tratatelor de constituire a Comunităţii
Economice Europene (CEE) şi respectiv a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom).
9. Ţările fondatoare ale construcţiei europene sunt:

a. Belgia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie si Olanda;
b. Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda;
c. Franta, Germania, Italia si Marea Britanie.
10. Prima etapă a procesului de integrare economică europeană este legată de:
a. intensificarea cooperării economice dintre statele europene şi de liberalizarea progresivă a
schimburilor comerciale şi a decontărilor intraregionale;
b. numele lui Jean Monnet - ca “inspirator”, de cel al ministrului de externe francez - Robert
Schuman şi de Franţa, Germania (R.F.G.), Italia şi Ţările Benelux, care au semnat la 18 aprilie 1951
- Tratatul de la Paris, prin care s-a constituit Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului
(CECO).
c. Statele Unite care au lansat şi pus în aplicare Planul Marshall, conceput iniţial sub forma unui
ajutor nerambursabil însoţit de evitarea supralicitărilor şi a dublei impuneri, acordat tuturor statelor
europene.
11. Efectele economice ale înlăturării taxelor vamale şi suprimării restricţiilor cantitative, ca
urmare a Tratatului de la Roma au fost :
a. comerţul intracomunitar a crescut de 3 ori, schimburile CEE cu terţe state s-au majorat de 3 ori,
PIB-ul mediu a sporit cu 30%;
b. comerţul intracomunitar a crescut de 6 ori, schimburile CEE cu terţe state s-au majorat de 3 ori,
PIB-ul mediu a sporit cu 70%;
c. comerţul intracomunitar a crescut de 70 de ori, schimburile CEE cu terţe state s-au majorat de 3
ori, PIB-ul mediu a sporit cu 30%.

lOMoARcPSD|35963196
12. Care dintre comunităţile europene au fuzionat pentru a crea împreună “Comunitatea
Europeană”?
a. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, Comunitatea Economică Europeană şi
Euratom;
b. Comunitatea Economică Europeană şi Euratom;
c. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului şi Comunitatea Economică Europeană.
13. Obiectivul principal al Actului Unic European, în spiritul Cărţii Albe:

a. a rămas crearea pieţei unice, respectiv a unui „spaţiu fără frontiere interioare în care libera
circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor este asigurată”;
b. a devenit posibil la 1 ianuarie 1992, prin crearea unei pieţe de peste 340 milioane de locuitori,
care dispune de o totală liberă circulaţie în interior a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi
capitalurilor;
c. nu a putut fi îndeplinit datorită inexistenţei monedei unice şi a eterogenităţii politicilor
macroeconomice ale statelor membre.
14. Piaţa unică implică:

a. libera circulaţie a bunurilor şi tarife vamale comune faţă de terţi;
b. libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor;
c. libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor, precum şi moneda unică.
15. Ce factori au determinat realizarea Actului Unic European?

a. gradul crescut de indecizie în contextul unanimităţii voturilor (Compromisul de la Luxemburg) şi
interesele eterogene (extindere);
b. temerile exprimate la începutul anilor optzeci de către politicieni de marcă, de a rămâne, din acest
motiv şi din cauza lipsei unei pieţe comune adevărate, în urma SUA şi Japoniei;
c. schimbarea de guvernare (în Marea Britanie, în 1979 - Margaret Thatcher; în Germania, în 1982
preluarea puterii de către Kohl şi noi alegeri în 1983) şi redefinirea platformelor-program (Franţa:
Mitterand se detaşează de politica socialistă economică de până atunci) au făcut ca ideologiile
guvernelor din unele mari state membre s-au aliniat în mod vizibil.
16. Declaraţia lui Robert Schuman a fost făcută publică în:

a. 9 mai 1950;
b. 18 aprilie 1951;
c. 1-3 iunie 1955.
17. Aşa-numitul "Plan Schuman" propunea:

a. crearea unei autorităţi pentru controlul producţiei de cărbune şi oţel pe teritoriul Republicii
Federale Germane şi al Franţei;
b. folosirea în comun de către toate naţiunile europene, care ar fi dorit acest lucru, a resurselor din
sectoarele cărbunelui şi oţelului, cu scopul menţinerii păcii în Europa;
c. încurajarea procesului de împăcare dintre statul francez şi cel german prin cooperarea la nivelul
industriei cărbunelui şi a oţelului.

lOMoARcPSD|35963196
18. Tratatul de la Paris a fost semnat în anul:

a. 1951;
b. 1957;
c. 1965.
19. Care din afirmaţiile de mai jos cu privire la Tratatul de la Paris sunt corecte:
a. a fost semnat la 18 aprilie 1951 de către Franţa, Germania (R.F.G.), Italia şi Ţările Benelux;
b. a fost semnat la pe 25 martie 1957 şi a condus la instituirea Comunităţii Economice; Europene
(C.E.E.) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM);
c. a fost semnat pe 8 aprilie 1965 şi a realizat un cadru instituţional unic pentru cele trei Comunităţi.
20. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) a avut drept misiune:

a. făurirea pieţe unice europene;
b. făurirea unei pieţe comune sectoriale;
c. făurirea unei pieţe comune în domeniul cărbunelui şi oţelului.
21. Tratatul de la Paris interzicea pentru produsele cărbune şi oţel:

a. taxele vamale şi orice restricţii cantitative; orice discriminări, în special în ce priveşte condiţiile
de preţ sau de livrare şi tarifele de transport;
b. subvenţiile, ajutoarele sau facilităţile fiscale acordate de către state;
c. practicile restrictive privind repartiţia sau exploatarea pieţelor.
22. Ce semnificaţie are “Înalta Autoritate”:

a. reprezintă unica instituţie de conducere a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO);
b. deciziile sale urmau a fi valabile şi obligatorii în toate statele membre;
c. reprezintă prima organizaţie europeană care se bucură de prerogative supranaţionale.
23. Unde a fost semnat Tratatul care a stat la baza creării Comunităţii Economice Europene
(CEE) ?
a. Roma;
b. Paris;
c. Amsterdam.
24. Tratatul de la Roma, a fost semnat în:

a. 1951,
b. 1957,
c. 1958.
25. Tratatul de la Roma prevedea instituirea:

a. Comunităţii Economice Europene (C.E.E.);
b. Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) şi a Comunităţii Europene a Energiei
Atomice (EURATOM);

lOMoARcPSD|35963196
c. Comunităţii Economice Europene (C.E.E.) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice

(EURATOM).
26. Comunitatea Economică Europeană (CEE) instituită prin Tratatul de la Roma viza:
a. crearea unei pieţe comune care să promoveze o „dezvoltare armonioasă a activităţilor economice
în ansamblul Comunităţii, o expansiune continuă şi echilibrată, o stabilitate sporită, o ridicare
accelerată a nivelului de viaţă şi relaţii mai strânse între statele pe care le reuneşte";
b. promovarea în Europa a utilizării energiei nucleare în scopuri paşnice şi pentru formarea şi
dezvoltarea unei industrii nucleare europene;
c. promovarea progresului economic şi social echilibrat şi durabil, graţie a trei mijloace sau mai
exact a trei obiective intermediare - crearea unui spaţiu fără frontiere interioare, întărirea coeziunii
economice şi sociale şi stabilirea unei Uniuni economice şi monetare comportând, la un anumit
termen, o monedă unică: aceasta fiind dimensiunea economică a Uniunii.
27. Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM) instituită prin Tratatul de la

Roma viza:
a. crearea unei pieţe comune a energiei atomice care să promoveze o dezvoltare armonioasă a
activităţilor economice în ansamblul Comunităţii, o expansiune continuă şi echilibrată, o stabilitate
sporită, o ridicare accelerată a nivelului de viaţă şi relaţii mai strânse între statele pe care le
reuneşte";
b. promovarea în Europa a utilizării energiei nucleare în scopuri paşnice şi pentru formarea şi
dezvoltarea unei industrii nucleare europene;
c. uniunea vamală a industriei nucleare europene, prin eliminarea taxelor vamale intracomunitare şi
desfiinţarea contigentelor cantitative; odată cu realizarea unei mari zone de liber schimb şi
asigurarea unui sistem de protecţie exterioară uniformă (tarif vamal comun).
28. Tratatul de la Roma stabileşte o serie de politici concrete pe diferite domenii:

a. uniune vamală;
b. politică agricolă, comercială şi concurenţială comună;
c. politică monetară comună.
29. Piaţa „comună" instituită prin Tratatul de la Roma prevedea:

a. înţelegeri între întreprinderi şi ajutoare de stat (cu excepţia celor cu caracter social);
b. elaborarea de politici comune, limitate numai la domeniile comerţului, concurenţei, transportului
şi agriculturii;
c. abolirea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulaţii a mărfurilor, persoanelor,
serviciilor şi capitalurilor.
30. Obiectivul principal al Tratatului de la Roma a fost:

a. crearea unei pieţe comune în domeniul cărbunelui şi oţelului;
b. formarea unei uniuni vamale;
c. crearea uniunii economice şi monetare.

lOMoARcPSD|35963196
31. Piaţa comună, în conformitate cu Tratatul de la Roma, era fundamentată pe:

a. principiul liberei concurenţe, interzicerea înţelegerilor dintre întreprinderi şi a ajutoarelor de stat,
instaurarea unei cetăţenii europene, cooperare strânsă în domeniul justiţiei şi afacerilor interne;
b. interzicerea înţelegerilor dintre întrepinderi şi a ajutoarelor de stat, libera circulaţie a presoanelor,
libera circulaţie a mărfurilor, cooperare strânsă în domeniul justiţiei şi afacerilor interne;
c. principiul liberei concurenţe, interzicerea înţelegerilor dintre întrepinderi şi a ajutoarelor de stat şi
abolirea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulaţii a mărfurilor, persoanelor,
serviciilor şi capitalurior.
32. Uniunea vamală, ca obiectiv major stabilit prin tratatul de la Roma, presupune:
a. abolirea taxelor vamale şi a contingentelor cantitative din cadrul schimburilor dintre statele
membre în decursul unei perioade de 12 ani;
b. stabilirea unei politici vamale şi comerciale şi a unui tarif vamal comun în relaţiile lor cu terţe
state;
c. libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor.
33. Care au fost efectele uniunii vamale instituite prin Tratatul de la Roma în cursul
perioadei de tranziţie (1958-1970):
a. efecte spectaculoase din punct de vedere economic: comerţul intracomunitar a crescut de 6 ori,
schimburile CEE cu terţe state s-au majorat de 3 ori, iar PIB-ul mediu a sport cu 70%;
b. efecte negative din punct de vedere politic: un transfer semnificativ de putere economică dinspre
Europa către SUA şi Marea Britanie;
c. un efect pozitiv asupra încrederii în procesul de integrare, stimulând procesul de integrare atât în
Europa, cât şi pe alte continente.
34. Tratatul de la Bruxelles, numit şi “Tratatul de fuziune”, a fost semnat la data de:
a. 1.02.1958;
b. 8.04.1965
c. 25.03.1995.
35. Tratatul de la Bruxelles a avut ca rezultat:

a. un cadru instituţional unic - un Consiliu unic şi o Comisie unică prin unificarea executivelor
(Consiliilor de Miniştri şi a Comisiilor celor trei Comunităţi; Parlamentul şi Curtea de Justiţie fiind
deja comune), precum şi a bugetului;
b. Comunitatea Economică Europeană şi-a mărit numărul de membri, prin actele succesive de
aderare ale Danemarcei, Irlandei şi Marii Britanii;
c. fuziunea Comunităţii Economice Europene (C.E.E.), a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi
Oţelului (CECO) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM).

lOMoARcPSD|35963196
36. Care dintre comunităţile europene au fuzionat pentru a crea împreună “Comunitatea
Europeană”?
a. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, Comunitatea Economică Europeană şi
Euratom;
b. Comunitatea Economică Europeană şi Euratom;
c. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului şi Comunitatea Economică Europeană.
37. După „extinderea spre nord”, ţările membre ale C:E.E. erau:
a. Franţa, Germania (R.F.G.), Italia şi Ţările Benelux, Marea Britanie, Danemarca, Irlanda şi
Norvegia;
b. Franţa, Germania (R.F.G.), Italia şi Ţările Benelux, Marea Britanie, Danemarca, Irlanda;
c. Franţa, Germania (R.F.G.), Italia şi Ţările Benelux, Danemarca, Irlanda şi Norvegia.
38. “Extinderea spre sud” se referă la:

a. aderarea Greciei în 1981, aderarea Spaniei în 1985 şi Portugaliei în 1986;
b. aderarea Greciei, Spaniei şi Portugaliei în 1986;
c. aderarea Greciei în 1981, aderarea Spaniei şi Portugaliei în 1986.
39. „Cartea albă pentru desăvârşirea pieţei unice":

a. a fost adoptată de Comisia Europeană în iulie 1985;
b. a avut ca scop unificarea pieţei europene prin: desfiinţarea tuturor formelor de obstacole,
armonizarea reglementărilor, coordonarea legislaţiei şi a structurilor fiscale;
c. a propus realizarea până în 1992, a pieţei interne unitare a comunităţii, în care să fie posibilă
libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor.
40. Cartea Albă preconiza să se realizeze o piaţă unică, bazată pe următoarele libertăţi:
a. libertatea de mişcare a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor;
b. libertatea de mişcare a persoanelor, serviciilor;
c. libertatea de mişcare a mărfurilor,capitalurilor şi serviciilor.
41. Actului Unic European:

a. a fost adoptat de Comisia Europeană în iulie 1985;
b. a fost semnat în februarie 1986 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1987;
c. are ca obiectiv principal crearea pieţei unice.
42. Actul Unic European a fost semnat în:

a. 1981,
b. 1986,
c. 1987.
43. Actul Unic European a intrat în vigoare la data de:

a. 1.07.1987,
b. 28.02.1986,
c. 18.02.1986.

lOMoARcPSD|35963196
44. Obiectivul principal al Actului Unic European, în spiritul Cărţii Albe:

a. a rămas crearea pieţei unice, respectiv a unui „spaţiu fără frontiere interioare în care libera
circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor este asigurată”;
b. a devenit posibil la 1 ianuarie 1992, prin crearea unei pieţe de peste 340 milioane de locuitori,
care dispune de o totală liberă circulaţie în interior a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi
capitalurilor;
c. nu a putut fi îndeplinit datorită inexistenţei monedei unice şi a eterogenităţii politicilor
macroeconomice ale statelor membre.
45. Actul Unic European a marcat şi debutul unificării diferiţilor poli de dezvoltare ai
Uniunii Europene:
a. libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor;
b. construcţia comunitară, cooperarea monetară, cooperarea politică europeană;
c. uniunea economică şi monetară, politica externă şi de securitate comună, justiţia şi afacerile
interne.
46. Care au fost inovaţiile aduse de Actul Unic European?

a. Includerea unei serii de domenii politice noi: politica mediului, politica cercetării şi a tehnologiei,
politica regională, politica externă şi de securitate comună, politica în domeniul justiţiei şi afacerilor
interne;
b. realizarea pieţei interne ca obiectiv inclus în Tratat;
c. modificarea şi completarea modalităţilor de luare a deciziei deja existente prin introducerea unei
noi proceduri de decizie, care prevedea majoritatea calificată în cadrul Consiliului de Miniştri,
precum şi modalităţi de influenţare cu mult mai puternice pentru Parlamentul European, care până
în acel moment nu avusese decât o funcţie consultativă.
Curs 5
1. A patra etapă a procesului integrării începe odată cu semnarea la 7 februarie 1992 a:

a. Tratatului de la Roma;
b. Tratatului de la Maastricht;
c. Tratatului de la Nisa.
2. Tratatul Uniunii Europene a fost semnat în:

a. 1987
b. 1992
c. 1993.
3. Tratatul Uniunii Europene a intrat în vigoare la data de:

a. 7.02.1992;
b. 1.11.1993;
c. 1.01.1994.

lOMoARcPSD|35963196
4. Obiectivul principal al Tratatului Uniunii Europene este:

a. crearea uniunii economice şi monetare europene inclusiv crearea şi punerea în circulaţie a unei
monede unice – Euro;
b. instituirea cetăţeniei europene incluzând dreptul cetăţenilor de a se muta şi trăi în orice stat
european;
c. întărirea cooperării UE în sectoarele non-economice, inclusiv politica de securitate şi apărare
precum şi aplicarea legii, codul penal, probleme de drept civil şi politici de acordare a azilului şi
imigrare.
5. Care au fost factorii care au determinat semnarea Tratatului de la Maastricht:

a. "social dumping"-ul şi "deficitul democratic" din sânul CE;
b. perspectiva aderării la UE statelor din Europa Centrală şi de Est şi nesiguranţa la nivelul relaţiilor
internaţionale şi europene cauzată de evenimentele importante petrecute în fostele ţări socialiste;
c. globalizarea economică, care a făcut ca măsurile economice şi socio-politice luate în cadrul
statelor naţionale să devină din ce în ce mai ineficiente.
6. Uniunea Europeanã are la bazã un ansamblu de trei "piloni":

a. Comunitatea Europeanã (CE), Politica externã şi de securitate comunã (PESC), Cooperarea
în domeniile justiţiei şi afacerilor interne (JAI);
b. Politica externã şi de securitate comunã (PESC), Comunitatea Europeanã (CE), Comunitatea
Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO);
c. Cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne (JAI), Comunitatea Europeană a
Cărbunelui şi Oţelului (CECO), Comunitatea Europeanã (CE).
7. Principalele obiective ale UE sunt:

a. promovarea progresului economic şi social, să afirme identitatea UE pe scena internaţională, să
instituie cetăţenia europeană, să dezvolte o zonă de libertate, securitate şi justiţie;
b. să afirme identitatea UE pe scena internaţională, să instituie cetăţenia europeană;
c. să instituie cetăţenia europeană, promovarea progresului economic şi social.
8. Obiectivele Uniunii Europene, enunţate în Tratatul de la Maastricht (articolul 8), sunt:

a. să promoveze un progres economic şi social echilibrat şi durabil, să afirme identitatea sa pe scena
internaţională;
b. instaurarea unei cetăţenii europene, să dezvolte o cooperare strânsă în domeniul justiţiei
şi afacerilor interne, să menţină şi să dezvolte acquis-ul comunitar;
c. să promoveze un progres economic şi social echilibrat şi durabil, să afirme identitatea sa pe scena
internaţională, instaurarea unei cetăţenii europene, să dezvolte o cooperare strânsă în domeniul
justiţiei şi afacerilor interne, să menţină şi să dezvolte acquis-ul comunitar.
9. Tratatul de la Maastricht stabileşte următoarele aspecte importante pentru instituirea

Uniunii Economice şi Monetare (UEM):
a. criterii de convergenţă, un calendar precis de realizare a UEM;
b. un ansamblu de instituţii, politici şi mecanisme menite să asigure funcţionare sănătoasă a
economiilor ţărilor participante la UEM;

lOMoARcPSD|35963196
c. criterii de convergenţă, un calendar precis de realizare a UEM, un ansamblu de instituţii, politici

şi mecanisme menite să asigure funcţionare sănătoasă a economiilor ţărilor participante la UEM.
10. Acceptarea unui stat în cadrul Uniunii economice şi monetare implică îndeplinirea unor:
a. criterii de convergenţă;
b. criterii de aderare;
c. criterii de integrare.
11. Ce se înţelege prin convergenţa legală

a. armonizarea legislaţiilor naţionale şi a regulamentelor băncilor centrale ale ţărilor membre ale
UE, astfel încât să devină compatibile cu Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC);
b. independenţa băncilor centrale naţionale şi integrarea acestor bănci în Sistemul European al
Băncilor Centrale (SEBC);
c. egalizarea legală a standardelor de viaţă în ţările membre, realizarea aşa-numitei
„coeziuni economice şi sociale" la nivelul Uniunii.
12. Convergenţa reală:

a. presupune armonizarea legislaţiilor naţionale şi a regulamentelor băncilor centrale ale ţărilor
membre ale UE, astfel încât să devină compatibile cu Sistemul European al Băncilor Centrale
(SEBC);
b. se referă la omogenizarea nivelului de trai, egalizarea standardelor de viaţă în ţările membre,
realizarea aşa-numitei „coeziuni economice şi sociale" la nivelul Uniunii;
c. reprezintă pentru UE un scop în sine, îndeplinirea condiţiilor pe care le presupune reprezentând
un mijloc pentru a garanta creşterea economică durabilă la nivelul Uniunii.
13. Tratatul de la Maastricht introduce termenul „convergenţă durabilă" pentru a sublinia

că:
a. UE nu este interesată de un proces de integrare formal şi rapid, ci de un proces de integrare cu
geometrie şi ritmuri variabile, în acord cu rezultatele fiecărui stat membru;
b. pentru UE convergenţa economică nu este un scop în sine, îndeplinirea condiţiilor pe care le
presupune reprezentând un mijloc pentru a garanta creşterea economică durabilă la nivelul Uniunii.
c. pentru UE convergenţa este un scop în sine, îndeplinirea condiţiilor pe care le presupune
reprezentând un mijloc pentru a garanta creşterea economică durabilă la nivelul Uniunii.
14. Variabilele care măsoară convergenţa reală sunt:

a. rata inflaţiei, rata dobânzii pe termen lung, deficitul public, datoria publică, marjele de fluctuaţie
ale cursurilor de schimb;
b. venitul pe cap de locuitor, nivelul salariilor, rata şomajului, cheltuielile guvernamentale;
c. rata inflaţiei, rata dobânzii pe termen lung, venitul pe cap de locuitor, nivelul salariilor, rata
şomajului.

lOMoARcPSD|35963196
15. Care dintre următoarele criterii nu se regăsesc printre criteriile de convergenţă

nominală?
a. deficitul public;
b. rata inflaţiei;
c. rata şomajului.
16. Criteriile de convergenţă nominală prevăzute de Tratatul de la Maastricht (art. 104c,

109j) , respectiv Protocolul nr. 6 asupra criteriilor de convergenţă, anexat la tratat, se
referă la:
a. stabilitatea preţurilor, care va reieşi dintr-o rată a inflaţiei observată de-a lungul unei perioade de
un an înainte de examinarea pentru trecerea la etapa a treia, rată a inflaţiei care să nu depăşească cu
mai mult de 1,5% rata medie a celor trei state membre cu inflaţia cea mai scăzută şi rate ale
dobânzilor pe termen lung, care nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2% rata medie a
dobânzilor nominale pe termen lung a celor trei state membre cu cea mai scăzută inflaţie;
b. capacitatea de susţinere a finanţelor publice:deficitul public nu trebuie să depăşească 3% din
produsul intern brut (PIB) la preţuri de piaţă; datoria publică nu trebuie să depăşească 60% din PIB,
“mai puţin în cazul în care acest raport se reduce suficient şi se apropie de valoarea de referinţă într-
un ritm adecvat”;
c. stabilitatea ratelor de schimb, adică respectarea marjelor normale de fluctuaţie prevăzute prin
mecanismul de schimb al Sistemului Monetar European pentru cel puţin doi ani premergători
examinării, fără devalorizare din proprie iniţiativă a ratei de schimb a monedei proprii în raport cu
moneda unui alt stat membru.
17. Etapele principale ale realizării Uniunii economice şi monetare europene au fost, în
ordine, următoarele:
a. etapa coordonării politicilor monetare, etapa introducerii monedei unice, etapa consolidării
convergenţei şi a preparativelor tehnice;
b. etapa consolidării convergenţei şi a preparativelor tehnice, etapa coordonării politicilor monetare,
etapa introducerii monedei unice;
c. etapa coordonării politicilor monetare, etapa consolidării convergenţei şi a preparativelor tehnice,
etapa introducerii monedei unice.
18. Etapa coordonării politicilor monetare în cadrul procesului de realizarea a Uniunii

Economice şi Monetare s-a desfăşurat în perioada:
a. 1 iulie 1990 - 31 decembrie 1993;
b. 1 noiembrie 1992 – 1 noiembrie 1993;
c. 7 februarie 1992 – 1 noiembrie 1993.
19. Etapa consolidării convergenţei şi a preparativelor tehnice în cadrul procesului de

realizarea a Uniunii Economice şi Monetare s-a desfăşurat în perioada:
a. 1 ianuarie 1994 – 1 ianuarie 1998;
b. 1 ianuarie 1994 - 31 decembrie 1998;
c. 1 ianuarie 1999 – 1 iulie 2002.

lOMoARcPSD|35963196
20. Etapa introducerii monedei unice în cadrul procesului de realizarea a Uniunii Economice
şi Monetare s-a desfăşurat în perioada:
a. 1 ianuarie 1999 - 1 iulie 2002;
b. 1 ianuarie 1992 – 31 decembrie 1996;
c. 1 ianuarie 1994 - 31 decembrie 1998.
21. Prin etapa coordonării politicilor monetare, în cadrul procesului de realizare a Uniunii
economice şi monetare, s-au urmărit următoarele obiective:
a. realizarea celui mai mare grad posibil de convergenţă economică prin planurile de convergenţă,
eliminarea barierelor tehnice, eliminarea barierelor fizice şi fiscale, înfiinţarea Institutului Monetar
European (IME), cu scopul intensificării cooperării dintre băncile naţionale şi centrale şi
coordonării politicilor monetare, etapă preliminară în vederea creării Băncii Centrale
Europene(BCE);
b. angajamentul de a garanta independenţa băncilor centrale, finalizarea tranziţiei la piaţa unică,
eliminarea barierelor tehnice, fizice şi fiscale care împiedicau dezvoltarea deplină a acesteia,
eliminarea tutoror genurilor de obstacole din calea circulaţiei persoanelor şi serviciilor;
c. realizarea celui mai mare grad posibil de convergenţă economică prin planurile de convergenţă,
finalizarea tranziţiei la piaţa unică, eliminarea barierelor tehnice, fizice şi fiscale care împiedicau
dezvoltarea deplină a acesteia, eliminarea tuturor genurilor de obstacole din calea liberei mişcări a
capitalurilor.
22. Printre obiectivele principale ale etapei consolidării convergenţei şi a preparativelor

tehnice, în cadrul procesului de realizare a Uniunii economice şi monetare, se numără:
a. realizarea celui mai mare grad posibil de convergenţă economică prin planurile de convergenţă,
finalizarea tranziţiei la piaţa unică, eliminarea barierelor tehnice, fizice şi fiscale care împiedicau
dezvoltarea deplină a acesteia, eliminarea tuturor genurilor de obstacole din calea liberei mişcări a
capitalurilor;
b. îndeplinirea criteriilor de convergenţă, interzicerea accesului privilegiat al sectorului public la
instituţiile financiare, pregătirea de către statele membre a legislaţiilor naţionale, inclusiv
regulamentele băncilor lor centrale, astfel încât să fie compatibile cu Tratatul privind Uniunea
Europeană;
c. interzicerea accesului privilegiat al sectorului public la instituţiile financiare, realizarea celui mai
mare grad posibil de convergenţă economică prin planurile de convergenţă, eliminarea barierelor
tehnice, eliminarea barierelor fizice şi fiscale.
23. Obiectivele principale ale etapei introducerii monedei unice au fost:

a. îndeplinirea criteriilor de convergenţă;
b. intrarea în funcţiune a Băncii Centrale Europene şi transferul către aceasta a suveranităţilor
monetare naţionale din partea băncilor centrale ale celor 11 state care au intrat în uniunea monetară
(12 state de la l ianuarie 2001, incluzând şi Grecia),
c. introducerea EURO - moneda unică europeană şi dispariţia monedelor naţionale.

lOMoARcPSD|35963196
24. Consiliul european, reunit la Bruxelles, la 3 mai 1998, a decis, în urma evaluării
îndeplinirii „criteriilor de convergenţă" următoarele:
a. 11 state membre respectiv Belgia, Germania, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda,
Austria, Portugalia şi Finlanda, îndeplinesc condiţiile necesare pentru adoptarea monedei unice la 1
ianuarie 1999 şi, ca atare, vor participa la cea de-a treia etapă a uniunii economice şi monetare;
b. 2 state membre respectiv Marea Britanie şi Danemarca nu vor participa la etapa introducerii
monedei unice şi îşi vor păstra moneda naţională;
c. 4 state membre respectiv Marea Britanie, Danemarca, Grecia şi Suedia nu îndeplinesc condiţiile
necesare pentru adoptarea monedei unice la 1 ianuarie 1999 şi, ca atare, vor intra în categoria
statelor cu derogare.
25. Avantajele monedei unice sunt:

a. creşte transparenţa pieţei şi a preţurilor, creşte costul tranzacţiilor, întrucât nu mai include
cheltuielile legate de riscul valutar;
b. producţia şi investiţiile nu mai sunt influenţate de evoluţia cursurilor de schimb, creşte costul
tranzacţiilor, scade transparenţa pieţei şi a preţurilor;
c. scade costul tranzacţiilor, creşte transparenţa pieţei şi a preţurilor, producţia şi investiţiile nu mai
sunt influenţate de evoluţia cursurilor de schimb.
26. Care sunt contra-argumentele “euroscepticilor” faţă de moneda unică:

a. ca monedă de schimb, Euro nu are şanse să constituie o alternativă reală la hegemonia dolarului,
b. ca monedă de rezervă, dolarul ocupă primul loc în rezervele valutare mondiale,
c. ca monedă de investiţii, piaţa obligaţiunilor europene este mai mare decât cea americană.
27. Care din afirmaţiile de mai jos în legătură cu Pactul de creştere şi stabilitate sunt
corecte:
a. este construit pe criteriile de convergenţă;
b. impune statelor membre obligaţia de a evita deficitele excesive şi a menţine o rată redusă a
inflaţiei şi a dobânzilor, pentru a asigura o creştere economică susţinută şi neinflaţionistă;
c. obligă toate părţile să se angajeze în realizarea promptă a procedurii deficitelor excesive.
28. Procedura deficitelor excesive se aplică atunci când o ţară înregistrează:

a. un deficit al cheltuielilor publice comparativ cu veniturile, respectiv de peste 60% din PIB;
b. un deficit al cheltuielilor publice comparativ cu veniturile, respectiv de peste 3% din PIB;
c. datorie publică totală mai mare de 6% din PIB.
29. În mod formal, Pactul de creştere şi stabilitate acoperă următoarele elemente distincte:
a. un angajament politic din partea UE de a aplica procedura deficitelor excesive, elemente de
prevenţie, elemente de disuasiune - prin emiterea unei „scrisori de avertizare";
b. elemente de prevenţie - prin emiterea unei „scrisori de avertizare", elemente de disuasiune, un
angajament politic din partea tuturor membrilor de a aplica procedura de supraveghere bugetară;
c. un angajament politic din partea tuturor membrilor de a aplica procedura de supraveghere
bugetară, elemente de prevenţie, elemente de disuasiune - prin emiterea unei „scrisori de
avertizare".

lOMoARcPSD|35963196
30. Există domenii, precum . . . . , care au fost separate de către statele membre în mod
conştient de CE, domenii în care hotărârile se iau cu unanimitate de voturi şi în care
domină forme tradiţionale de cooperare interstatală.
a. Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi cooperarea în domeniul Justiţiei şi Afacerilor
Interne (JAI);
b. Comunitatea Europeană (CE), Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi cooperarea în
domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne (JAI);
c. Comunitatea Europeană (CE) şi Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC);
d. Comunitatea Europeană (CE) şi cooperarea în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne (JAI).
Curs 6
1. Dimensiunea politică a Uniunii :
a. a fost practic prezentă continuu pe masa negocierilor, mai ales după Actul Unic European;
b. este meritul Tratatului de la Roma, care a introdus politicile comune;
c. este meritul Tratatului de la Maastricht, care a introdus expres şi articulat, dimensiunea politică a
Uniunii Europene - uniunea politică, în primul rând prin aşezarea edificiului european pe trei piloni
principali.
2. Dimensiunea politică a Uniunii Europene a fost introdusă în urma Tratatului de la:

a. Amsterdam;
b. Maastricht;
c. Nisa.
3. În cadrul dezbaterilor privind viitorul Europei, perspectiva „Statele Unite ale Europei”:
a. este fundamentată de către părinţii fondatori ai construcţiei europene, Jean Monnet şi Robert
Schuman;
b. susţine conform filozofiei definită de către Jean Monnet: cooperarea între naţiuni, oricât ar fi de
importantă, nu rezolvă mare lucru; ceea ce trebuie căutat este fuziunea de interese dintre popoarele
europene şi nu doar menţinerea pur şi simplu a echilibrului acestor interese;
c. conduce la un tip de integrare supranaţională.
4. În cadrul dezbaterilor privind viitorul Europei, perspectiva „Europă a statelor – naţiuni”:

a. a fost fundamentată de Charles de Gaulle şi reluată cu o forţă asemănătoare în 1991 de către
Margaret Thatcher, premier al Marii Britanii;
b. este bine sintetizată în formula sugestivă “Europa cu geometrie variabilă”, în care statele
componente ar putea alege politicile în funcţie de avantajul lor imediat, în cadrul unei structuri cu
instituţii mai mult simbolice, cu o putere minimă, necesară doar spre a menţine uniunea în viaţă.
c. conduce la un tip de integrare supranaţională.

lOMoARcPSD|35963196
5. Sintagma “Europa Patriilor” a fost introdusă de:

a. Jean Monnet;
b. Margaret Thatcher;
c. Charles de Gaulle.
6. Sintagma “Statele Unite ale Europei” a fost introdusă de:

a. Jean Monnet;
c. Charles de Gaulle.
7. Sintagma “o Europă a statelor-naţiuni” a fost introdusă de:

a. Jean Monnet;
c. Robert Schuman.
8. În "documentul de reflecţie" adoptat la 11 iunie 1990, la Luxemburg se prevedea:

a. transformarea Comunităţii dintr-o "entitate fondată esenţial pe integrarea economică şi
cooperarea politică" într-o "Uniune de natură politică, cu o politică comună în materie de relaţii
exterioare şi de securitate".
b. transformarea Comunităţii dintr-o "entitate fondată esenţial pe integrarea economică şi
exterioare şi de securitate şi cu o constituţie unică".
c. transformarea Comunităţii dintr-o "entitate fondată esenţial pe integrarea economică şi
exterioare şi de securitate şi justiţie şi afaceri interne, precum şi cu o constituţie unică ".
9. Temele Uniunii politice, care urmau să constituie principalele axe ale viitoarelor negocieri,
prevăzute în "documentul de reflecţie" adoptat la 11 iunie 1990, la Luxemburg erau:
a. politica externă şi de securitate comună, legitimitatea democratică, politica socială, coeziunea
economică şi socială, aplicarea dreptului comunitar, afacerile interne şi judiciare;
b. progresul economic şi social, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi muncă, garantarea stabilităţii în
expansiune, unitatea economiilor, suprimarea restricţiilor din calea schimburilor, salvgardarea păcii
şi libertăţii;
c. legitimitatea democratică, eficacitatea instituţiilor, acţiunea Comunităţii în exterior, precum şi
cetăţenia europeană, extinderea şi întărirea acţiunii Comunităţii, luarea în consideraţie a regiunilor.
10. Consiliul european din Luxemburg, din 28-29 iunie 1991, a trasat principiile generale ale
viitoarei Uniuni:
a. politica externă şi de securitate comună, legitimitatea democratică, politica socială;
b. legitimitatea democratică, eficacitatea instituţiilor, acţiunea Comunităţii în exterior, precum şi
cetăţenia europeană, extinderea şi întărirea acţiunii Comunităţii, luarea în consideraţie a regiunilor.
c. politica externă şi de securitate comună, legitimitatea democratică, politica socială, coeziunea
economică şi socială, aplicarea dreptului comunitar, afacerile interne şi judiciare.

lOMoARcPSD|35963196
11. Care au fost primii paşi ai UE cu privire la extinderea către Europa Centrală şi de Est,
imediat după căderea comunismului:
a. acceptarea fără rezerve a cererilor de aderare a statelor din Europa Centrală şi de Est;
b. semnarea Acordurilor de Asociere, cunoscute sub numele de Acordurile Europene;
c. acordarea asistenţei financiare nerambursabile sub forma fondurilor de pre-aderare.
12. Acordurile Europene:

a. s-au angajat faţă de UE să elimine tarifele şi restricţiile cantitative privind anumite produse
industriale; textile, cărbune şi produse din oţel şi produse agricole, până la sfârşitul anului 1994;
b. s-au angajat faţă de UE să elimine tarifele şi restricţiile cantitative privind majoritatea produselor
industriale până la sfârşitul anului 1994, exceptând un grup de produse industriale „sensibile”,
inclusiv anumite textile, cărbune şi produse din oţel şi produse agricole;
c. s-au angajat faţă de UE să elimine tarifele şi restricţiile cantitative privind toate produsele
industriale, până la sfârşitul anului 1994.
13. La întâlnirea de la Copenhaga, din iunie 1993. Consiliul European a hotărât că:
a. „statele asociate din Europa Centrală şi de Est care doresc să devină membre ale Uniunii
Europene, să devină” ;
b. aderarea statele din Europa Centrală şi de Est va fi condiţionată de îndeplinirea criteriilor de la
Copenhaga pentru acordarea statutului de membru UE;
c. “aderarea presupune ca statul candidat să obţină stabilitatea instituţiilor care garantează
democraţia, aplicarea legii, drepturile omului şi respectarea acestora, protecţia minorităţilor,
existenţa unei economii de piaţă viabile precum şi capacitatea de a face faţă presiunilor competitive
şi forţelor de piaţă din cadrul Uniunii. Aderarea presupune capacitatea candidatului de a-şi asuma
responsabilităţile aderării incluzând aici aderarea la obiectivele politice, economice şi monetare ale
Uniunii.”
14. După cum stipulează Concluziile Preşedinţiei, la întâlnirea Consiliului European de la

Copenhaga din 12-13 decembrie 2002 s-a hotărât:
a. „statele asociate din Europa Centrală şi de Est care doresc să devină membre ale Uniunii
Europene, să devină”;
b. “aderarea presupune ca statul candidat să obţină stabilitatea instituţiilor care garantează
democraţia, aplicarea legii, drepturile omului şi respectarea acestora, protecţia minorităţilor,
existenţa unei economii de piaţă viabile precum şi capacitatea de a face faţă presiunilor competitive
şi forţelor de piaţă din cadrul Uniunii. Aderarea presupune capacitatea candidatului de a-şi asuma
responsabilităţile aderării incluzând aici aderarea la obiectivele politice, economice şi monetare ale
Uniunii.”;
c. “încheierea negocierilor de aderare cu Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia,
Lituania, Malta, Polonia, Republica Slovacia şi Slovenia. Uniunea are în vedere acceptarea acestor
state ca membre începând cu 1 mai 2004. Această realizare stă dovadă pentru determinarea comună
a naţiunilor Europei de a se uni într-o Uniune care a devenit forţa conducătoare de pace, democraţie,
stabilitate şi prosperitate pe continentul nostru.”

lOMoARcPSD|35963196
15. La Consiliul European de la Copenhaga, din decembrie 2002 s-au stabilit ţările în privinţa
cărora s-a apreciat că au încheiat negocierile de aderare şi care vor semna Tratatul de
aderare la Atena, în 16 aprilie 2003. Acestea sunt:
a. Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Slovacia
şi Slovenia;
b. Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România,
Republica Slovacia şi Slovenia;
c. Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Croaţia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,
România, Republica Slovacia şi Slovenia, Turcia.
16. Tratatul de la Amsterdam a fost semnat în anul:

a. 1997;
b. 1999;
c. 2000.
17. Tratatul de la Amsterdam a intrat în vigoare la data de:

a. 2 octombrie 1997;
b. 1 mai 1999;
c. 17 iulie 1997.
18. Tratatul de la Amsterdam a realizat progrese considerabile în ceea ce priveşte:

a. consolidarea „Europei cetăţeanului" ;
b. îmbunătăţirea capacităţii Uniunii de acţiune externă;
c. reforma cadrului instituţional.
19. Schimbările aduse de Tratatul de la Amsterdam se referă la:

a. flexibilitate, extinderea codeciziei, politica externă şi de securitate comună (PESC), respectiv
justiţie şi afaceri interne (JAI), în special controlul graniţelor, acordarea azilurilor şi imigrarea;
b. flexibilitate, extinderea codeciziei, schimbări minore la nivelul pilonilor interguvernamentali ai
UE;
c.serie de decizii referitoare la reforma instituţională.
20. Schimbările aduse de Tratatul de la Amsterdam la nivelul pilonilor interguvernamentali

ai UE se referă la:
a. În ce priveşte pilonul I –politicilor în domeniul justiţiei şi afacerilor interne care trec la pilonul I
le va fi aplicat votul unanim şi nu votul cu majoritate calificată, pentru cel puţin cinci ani de la
intrarea în vigoare a Tratatului.
b.În ce priveşte pilonul II - Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) - reformele prevăzute
sunt destul de modeste, în sensul că i s-au conferit responsabilităţi sporite Consiliului European în
luarea deciziilor, dar nu s-a hotărât nimic clar în ce priveşte posibilitatea trecerii către adoptarea mai
multor decizii privind PESC prin vot cu majoritate calificată.
c. În ce priveşte pilonul III - a fost considerat vedeta surpriză a Tratatului, cu elemente
semnificative în domeniul politicilor de justiţie şi afaceri interne, în special controlul graniţelor,
acordarea azilurilor şi imigrarea, care nu au mai intrat în pilonul I.

lOMoARcPSD|35963196
21. Care este principala realizare a Tratatului de la Amsterdam:

a. desăvârşirea pieţei unice;
b. consolidarea dimensiunii sociale a Uniunii Europene;
c. soluţionarea problemelor instituţionale necesare pentru a se putea realiza extinderea către Europa
Centrală şi de Est.
22. Care este principala neîmplinire a Tratatului de la Amsterdam:

a. nefinalizarea pieţei unice;
b. eşecul cetăţeniei europene;
c. absenţa unei serii de decizii referitoare la reforma instituţională.
23. Tratatul de la Nisa a fost semnat în:

a. 2000;
b. 2001;
c. 2003.
24. Tratatul de la Nisa a intrat în vigoare la data de:

a. 26 februarie 2001;
b. 20 decembrie 2000;
c. 1 februarie 2003.
25. Scopul major al Tratatului de la Nisa a fost:

a. crearea uniunii economice şi monetare europene inclusiv crearea şi punerea în circulaţie a unei
monede unice – Euro;
b. instituirea cetăţeniei europene incluzând dreptul cetăţenilor de a se muta şi trăi în orice stat
european;
c. reforma instituţională a U.E. pentru a o pregăti de extindere.
26. Reforma instituţională demarată de Tratatul de la Nisa este orientată pe trei axe
principale:
a. legitimitatea democratică, eficacitatea instituţiilor, acţiunea Comunităţii în exterior;
b. componenţa şi funcţionarea principalelor instituţiilor europene, procedura decizională la nivelul
Uniunii Europene, facilitarea cooperării avansate;
c. cetăţenia europeană, extinderea şi întărirea acţiunii Comunităţii, luarea în consideraţie a
regiunilor.
27. Tratatul Constituţional:

a. a fost semnat la Roma la 29 octombrie 2004 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005;
b. a fost semnat la Roma la 29 octombrie 2004, dar nu a fost ratificat de toate statele membre,
alegătorii francezi şi olandezi l-au respins la mijlocul lui 2005, deci pare improbabil că Tratatul va
intra în vigoare în următorii ani;
c. a fost semnat la Roma la 29 octombrie 2004 şi a intrat în vigoare, după un proces dificil de
ratificare, la Lisabona, pe 13 decembrie 2007.

lOMoARcPSD|35963196
28. Principalele reforme instituţionale prevăzute de Tratatul Constituţional sunt:

a. crearea postului de Ministru de Externe al UE, schimbări în regulile de vot ale Consiliului de
Miniştri;
b. renunţarea la postul de preşedinte al Comisiei;
c. abandonarea principiului că fiecare membru ar trebui să aibă un Comisar European.
29. Următoarele reprezintă schimbări prevăzute de Tratatul Constituţional:

a.eliminarea celor trei piloni;
b. posibilitatea suspendării anumitor drepturi ale statelor membre, precum şi posibilitatea retragerii
unui stat membru din Uniune;
c. includerea unor modalităţi noi, mai uşoare, de modificare a Constituţiei în viitor.
30. Cele mai semnificative schimbări prevăzute de Tratatul Constituţional sunt:

a. Apare funcţia de Ministru al UE pentru Afaceri Externe, prin fuzionarea celei de Înalt
Reprezentant PESC cu cea de Comisar pentru Relaţii Externe, Consiliul European este ridicat la
rangul de instituţie, care se va reuni trimestrial; preşedintele Consiliului European (care nu are voie
să deţină altă funcţie la nivel naţional) va fi ales pentru o perioada de 2.5 ani (cu posibilitatea
realegerii) şi, alături de el, va fi Ministrul UE al Afacerilor Externe (este responsabil cu PESC);
b.Comisia va cuprinde până în 2014, câte un comisar pentru fiecare SM; ulterior numărul
comisarilor va fi egal cu maxim 2/3 din numărul statelor membre (aleşi prin rotaţie);
c.Parlamentul European va cuprinde maxim 750 membri (min 6/stat membru, max 96/stat membru).
31. Care din afirmaţiile de mai jos cu privire la Tratatul de reformă sunt corecte:
a. a fost aprobat în cadrul Consiliului European informal de la Lisabona în 18-19 octombrie 2007 şi
semnat de statele membre în 13 decembrie 2007 la Lisabona şi va intra în vigoare la 1 ianuarie
2009, după ce va fi validat de toţi cei 27 de membri ai UE, proces care va avea loc pe parcursul
anului 2008;
b. se concentrează asupra nevoilor UE de modernizare şi reformă, având ca obiective principale:
mai multă democraţie, răspunzând aşteptărilor cetăţenilor europeni legate de standarde mai înalte de
responsabilitate, deschidere, transparenţă şi participare; mai multă eficienţă şi întărirea capacităţii
de a oferi răspunsuri la problemele globale cum ar fi schimbările climatice, securitatea şi
dezvoltarea durabilă;
c. dincolo de reforma instituţională a Uniunii, va crea premisele implementării Strategiei Lisabona,
care prevede ca, până în 2010, Europa să aibă cea mai competitivă şi mai dinamică economie din
lume.
32. Dacă s-ar fi aprobat, Tratatul Constituţional, acesta ar fi eliminat cei 3 piloni ai Uniunii
Europene.
a.Adevărat;
b.Fals.

lOMoARcPSD|35963196
33. Pentru un număr dat de membri cu drept de vot din care, fiecare are alocat un anumit
număr de voturi, creşterea pragului de adoptare a deciziei de la 50% din voturi, la 72%
din voturi, nu va determina niciodată o creştere a eficienţei adoptării deciziilor.
a. Adevărat;
b. Fals.
34. Sistemul de vot cu majoritate calificată a fost propus prima oară în textul Tratatului de la
Maastricht.
a. Adevărat;
b. Fals.
35. Subsidiaritatea este principiul în baza căruia deciziile ar trebui adoptate cât mai aproape
posibil, de nivelul cetăţenilor.
a. Adevărat;
b. Fals.
36. Obiectivul Tratatului de la Nisa a fost acela de a se asigura că o Uniune Europeană extinsă
va putea continua să adopte decizii într-o manieră eficientă şi legitimă.
a. Adevărat;
b. Fals.
37. Reformarea sistemului de vot propusă prin Tratatul Constituţional a fost stabilită încă
înainte de a se fi aplicat reformele sistemului de vot adoptate prin Tratatul de la Nisa.
a. Adevărat;
b. Fals.
38. Principalul motiv pentru care s-a considerat că extinderile UE din anii 2004 şi respectiv,
2007, ar fi determinat o reducere a eficienţei adoptării deciziilor, îl reprezinta faptul că:
a. noii membri ar fi votat ca un bloc compact şi s-ar fi opus majorităţii propunerilor;
b. fiecare stat membru ar fi primit un vot în Consiliul de Miniştri, motiv pentru care ar fi mult mai
dificil de obţinut o majoritate cu mai multe naţiuni ca membri ai UE;
c. majoritatea noilor state membre sunt state mici şi astfel, ar fi primit un număr disproporţionat de
voturi.
39. Politica comercială externă este de competenţa exclusivă a UE; acest fapt este justificat în
teoria federalismului fiscal de
a. economiile de scară;
b. preferinţele locale şi avatajele informaţionale;
c. spillover-urile negative;
d. niciuna din cele de mai sus.
40. În timpul aplicării sistemului de vot al Consiliului de Miniştri valabil anterior extinderii
UE din anul 2004, statele mari aveau mai multe voturi decât cele mici. Este puterea lor de
vot mai mare sau mai mică decât ar fi cea dată după principiul proporţionalităţii cu
numărul populaţiei fiecărui stat membru?
a. Mai mare;
b. Mai mică;
c. Egală.

lOMoARcPSD|35963196
Curs 7-8
1. Acquis-ul comunitar reprezintă:

a. ansamblul de drepturi şi obligaţii comune ce unesc statele UE;
b. totalitatea normelor juridice care reglementează activitatea instituţiilor UE;
c. reprezintă acordurile internaţionale la care CE este parte, precum şi cele încheiate între statele
membre ale UE cu referire la activitatea acesteia.
2. Acquis-ul comunitar cuprinde:

a. conţinutul, principiile şi obiectivele politice cuprinse în Tratatele originare ale Comunităţilor
Europene şi în cele ulterioare (Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht şi Tratatul de la
Amsterdam); legislaţia adoptată de instituţiile UE pentru punerea în practică a prevederilor
Tratatelor (regulamente, directive, decizii, opinii si recomandări);
b. jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene; declaraţiile şi rezoluţiile adoptate în
cadrul Uniunii Europene; acţiuni comune, poziţii comune, convenţii semnate, rezoluţii, declaraţii şi
alte acte adoptate în cadrul Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC) şi al cooperării din
domeniul Justiţiei şi al Afacerilor Interne (JAI);
c. acordurile internaţionale la care CE este parte, precum şi cele încheiate între statele membre ale
UE cu referire la activitatea acesteia.
3. Sursele dreptului Uniunii Europene sunt:

a. Sistemele legale ale majorităţii statelor democratice, care sunt bazate pe o constituţie;
b. Tratatul Constituţional;
c. Tratatul de la Roma, Tratatul de la Maastricht.
4. Dreptul Uniunii Europene este acum o masă enormă de legi, reglementări şi practici
care au fost stabilite prin:
a. Tratatele UE şi legile UE;
b. Deciziile Curţii Europene de Justiţie;
c. Tratatele UE, legile UE şi deciziile Curţii Europene de Justiţie.
5. Tratatele UE reprezintă în dreptul Uniunii Europene:

a. dreptul primar;
b. dreptul secundar;
c. speţa.
6. Legile UE reprezintă în dreptul Uniunii Europene:

a. dreptul primar;
c. speţa.
7. Deciziile Curţii Europene de Justiţie reprezintă în dreptul Uniunii Europene:

a. dreptul primar;
c. speţa.

lOMoARcPSD|35963196
8. Cele mai importante principii ale dreptului din Comunitatea Europeană (CE) sunt:
a. tratatele UE, legile UE şi deciziile Curţii Europene de Justiţie;
b. dependenţa sistemului legal al CE de sistemele legale ale majorităţii statelor membre, efectul
direct, primatul dreptului CE;
c. efectul direct, primatul dreptului CE, autonomia sistemului legal al CE.
9. Principiile sistemului legal din Comunitatea Europeană (CE) sunt:

a. Efectul direct, primatul dreptului CE;
b. Efectul direct, primatul dreptului CE şi autonomia sistemului legal al CE;
c. Primatul dreptului CE, autonomia sistemului legal al CE.
10. Principiul primatului legilor din CE înseamnă că:

a. Dreptul comunitar are ultimul cuvânt;
b. Dreptul comunitar nu are ultimul cuvânt;
c. Legea naţională este cea care are prioritate si are ultimul cuvânt.
11. Principiul efectului direct arată că:

a. Legile CE sunt automat legi în fiecare stat membru;
b. Legile CE nu sunt automat legi în fiecare stat membru;
c. Legile CE sunt automat legi atât în fiecare stat membru cât şi ne-membru.
12. Principiul primatului legilor din CE determină ca atunci când legea europeană şi cea
naţională sunt în conflict să se aplice:
a. Automat legea naţională;
b. Automat legea europeană;
c. Deciziile Curţii Europene de Justiţie.
13. Actele dreptului comunitar, altele decât tratatele, se clasifică în:

a. Ordonanţe, directive, decizii;
b. Ordonanţe, directive, decizii, recomandări;
c. Directive, decizii, recomandări.
14. În dreptul comunitar, ordonanţele:

a. se aplică tuturor Statelor Membre, companiilor, autorităţilor şi cetăţenilor
b. pot fi aplicate oricăruia din Statele Membre, trasează rezultatele care trebuie obţinute;
c. se aplică unui anumit Stat Membru, unei anumite companii sau unui anumit cetăţean.
15. În dreptul comunitar, directivele:

a. se aplică tuturor Statelor Membre, companiilor, autorităţilor şi cetăţenilor imediat de la intrarea în
vigoare
b. se aplică unui anumit Stat Membru, unei anumite companii sau unui anumit cetăţean;
c. pot fi aplicate oricăruia din Statele Membre, doar trasează rezultatele care trebuie obţinute.
16. În dreptul comunitar, deciziile:

a. se aplică tuturor Statelor Membre, companiilor, autorităţilor şi cetăţenilor imediat de la intrarea în
vigoare

lOMoARcPSD|35963196
b. se aplică unui anumit Stat Membru, unei anumite companii sau unui anumit cetăţean;
c. pot fi aplicate oricăruia din Statele Membre, directivele doar trasează rezultatele care trebuie
obţinute.
17. În dreptul comunitar, recomandările:

b. nu obligă la nimic din punct de vedere juridic;
c. obligă statul membru să pună în aplicare anumite decizii.
18. În dreptul comunitar, opiniile:

b. nu obligă la nimic din punct de vedere juridic;
c. obligă statul membru să pună în aplicare anumite decizii.
19. În dreptul comunitar, directivele pot fi aplicate:

a. numai anumitor state membre;
b. oricăruia din statele membre;
c. tuturor statelor membre.
20. Uniunea Europeană este, la ora actuală:

a. O organizaţie internaţională;
b. Un stat federal;
c. Un „obiect politic neidentificat”.
21. O organizaţie internaţională reprezintă:

a. O formă de organizare care promovează cooperarea voluntară şi coordonarea între membri, dar
care nu au autonomie şi nici autoritatea de a-şi impune regulile în faţa membrilor;
b. O formă de organizare bazată pe asocierea de state suverane, constituite într-un nou stat, în care
transferul de putere este limitat şi rezervat numai anumitor domenii
c. O formă de organizare, în care puterea este partajată între autoritatea federală, centrală şi
autorităţi locale, regionale.
22. O confederaţie reprezintă:

a. O formă de organizare care promovează cooperarea voluntară si coordonarea între membri, dar
care nu au autonomie si nici autoritatea de a-si impune regulile în faţa membrilor;
b. O asociere de state suverane, constituite într-un nou stat, în care transferul de putere este limitat si
rezervat numai anumitor domenii
c. Un stat suveran, în care puterea este partajată între autoritatea federală, centrală si autorităţi
locale, regionale.
23. O federaţie reprezintă:

a. O formă de organizare care promovează cooperarea voluntară si coordonarea între membri, dar
care nu au autonomie si nici autoritatea de a-si impune regulile în faţa membrilor;
b. O asociere de state suverane, constituite într-un nou stat, în care transferul de putere este limitat si
rezervat numai anumitor domenii

lOMoARcPSD|35963196
c. Un stat suveran, în care puterea este partajată între autoritatea federală, centrală şi autorităţi
locale, regionale.
24. UE apare a fi mult mai mult decât o organizaţie, din următoarele motive:
a. instituţiile sale au capacitatea de a emite decizii cu putere de lege şi de a concepe politici
obligatorii pentru statele membre (de exemplu, în domeniul concurenţei, agriculturii, politicii
regionale etc.), iar în domeniile în care UE are autoritate, legislaţia comunitară este mai presus de
legislaţia naţională;
b. membrii săi nu sunt egali ca putere, cele mai multe decizii se iau folosind votul cu majoritate
calificată;
c. în domeniul politicii externe şi de securitate comună, UE are autoritatea de a negocia în numele
celor 27 de membri.
25. Care din afirmaţiile de mai jos sunt corecte:

a. în cadrul sistemului juridic internaţional, UE reprezintă un stat federal;
b. în cadrul funcţionării UE, caracteristicile interguvernamentale se regăsesc alături de cele
supranaţionale;
c. procesul decizional şi mecanismele operaţionale ale UE sunt asigurate de cele cinci importante
instituţii (Consiliul, Comisia, PE, CJ şi Curtea de Conturi).
26. În cadrul unei federaţii, Statele membre:

a. pierd atribute ale suveranităţii în favoarea unor instituţii federale;
b. au dreptul să adere si să se retragă atunci când doresc;
c. nu au dreptul să se retragă.
27. În cadrul unei confederaţii, Statele membre:

a. sunt suverane atât în plan intern, cât si extern;
b. pierd atribute ale suveranităţii în favoarea unor instituţii federale;
c. au dreptul să adere si să se retragă atunci când doresc.
28. În cadrul unei federaţii, baza legală o reprezintă:

a. un tratat semnat de toate statele membre;
b. mai multe tratate semnate de către toate statele membre;
c. Constituţia.
29. În cadrul unei confederaţii, baza legală o reprezintă:

a. un tratat semnat de toate statele membre;
b. mai multe tratate semnate de către toate statele membre;
c. Constituţia.

lOMoARcPSD|35963196
30. Instituţiile Uniunii Europene sunt:

a. Consiliul European, Parlamentul European, Comisia Europeană,
b. Consiliul European, Parlamentul European, Comisia Europeană, Curtea Europeană de
Justiţie, Curtea de Conturi Europeană;
c. Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European, Comisia Europeană, Curtea Europeană de
Justiţie, Curtea de Conturi Europeană.
31. Principiul separării puterilor în stat:

a. nu se regăseşte în structura instituţională a UE; cele trei puteri (juridică, executivă şi legislativă)
sunt partajate în cadrul aşa-numitului „triunghi instituţional” între Curtea Europeană de Justiţie,
Comisia Europeană şi Parlamentul European, fiecare instituţie reprezentând interese specifice.
b. se regăseşte în structura instituţională a UE; puterea juridică este încredinţată Curţii de Justiţie,
puterea executivă - Comisiei Europene, iar puterea legislativă – Parlamentului European;
c. nu se regăseşte în structura instituţională a UE; cu excepţia puterii juridice (încredinţată Curţii de
Justiţie), celelalte puteri (executivă şi legislativă) sunt partajate în cadrul aşa- numitului „triunghi
instituţional” între Consiliul, Comisia Europeană şi Parlamentul European, fiecare instituţie
reprezentând interese specifice.
32. Principiului balanţei instituţionale sau al echilibrului instituţional în UE determină:

a. ca fiecare instituţie trebuie să-şi exercite puterile în condiţiile şi pentru scopurile pentru care a
fost creată, în conformitate cu Tratatele;
b. în cazul în care prerogativele unei instituţii sunt preluate de o alta, care îşi depăşeşte astfel
competenţele, instituţia lezată poate veni în faţa Curţii de Justiţie;
c. o clară diviziune a muncii între instituţiile comunitare în cadrul ciclului politic, de vreme ce, în
funcţie de reglementările aplicate într-un domeniu anume, deciziile se iau în mod diferit.
33. Instituţiile la nivel comunitar cu orientare interguvernamentală sunt:

a. Comisia Europeană, Parlamentul European şi Curtea Europeană de Justiţie;
b. Comisia Europeană, Consiliul European şi Consiliul Europei;
c. Consiliul Uniunii Europene şi Consiliul European.
34. Instituţiile la nivel comunitar cu orientare supranaţională sunt:

a. Consiliul Uniunii Europene şi Consiliul European;
b. Comisia Europeană, Parlamentul European şi Curtea Europeană de Justiţie;
c. Comisia Europeană, Consiliul European şi Consiliul Europei.
35. Consiliul Uniunii Europene este o instituţie:

a. Supranaţională;
b. Interguvernamentală;
c. Federală.
36. Care din afirmaţiile de mai jos cu privire la Consiliul Uniunii Europene sunt corecte:
a. este organul de decizie cel mai important al UE;
b. propune legislaţia către Comisie şi Parlament;
c. decide cu privire la legile propuse de Comisie, în colaborare cu Parlamentul.

lOMoARcPSD|35963196
37. Membrii Consiliului de Miniştri se întrunesc:

a. în aceeaşi componenţă, în funcţie de domeniul politic în discuţie, reunind toţi reprezentanţii
permanenţi şi membrul Comisiei responsabili de domeniul luat în discuţie;
b. în componenţă diferită, în funcţie de domeniul politic în discuţie, sunt prezenţi miniştrii pe
domenii de resort şi membrul Comisiei responsabili de domeniul luat în discuţie: Consiliul
Miniştrilor pentru Agricultură, Consiliul Miniştrilor pentru Mediu etc.
c. în aceeaşi componenţă, indiferent de domeniul politic în discuţie, reunind toţi miniştrii de externe
din statele membre.
38. Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER):

a. este organ central de decizie al UE, organ legislativ;
b. coordonează activitatea a cca. 250 de comitete şi de grupuri de lucru, compuse din funcţionari din
statele membre, care pregătesc dosare cu conţinut tehnic pentru COREPER şi Consiliu. COREPER
preia cea mai importantă parte din procesul de pregătire al deciziilor;
c. este alcătuit din cca. 2500 de persoane, care activează în cadrul a şase departamente. Sarcinile
sale sunt, în primul rând de ordin administrativ, adică aici se rezolvă lucruri ca de exemplu:
pregătirea agendei de lucru, întocmirea rapoartelor, serviciul de traduceri, verificarea problemelor
de ordin juridic etc.
39. Consiliul Uniunii Europene are puteri legislative şi bugetare legate de:
a. coordonarea politicilor economice;
b. definirea politicii externe şi de securitate comună şi coordonarea cooperării poliţieneşti şi
judiciare în materie penală;
c. încheierea de acorduri internaţionale.
40. Puterea legislativă a Consiliului Uniunii Europene este:

a. Împărţită cu Comisia Europeană,
b. Împărţită cu Parlamentul European,
c. Împărţită cu Consiliul European.
41. Comisia Europeană este o instituţie:

a. supranaţională;
b. interguvernamentală;
c. federală.
42. Comisarii europeni:

a. îşi desfăşoară activitatea în numele ţării lor de origine, reprezintă interesele acesteia;
b. nu îşi desfăşoară activitatea în numele ţării lor de origine, trebuind să se implice, fără părtinire, în
vederea îndeplinirii obiectivelor comunitare;
c. îşi desfăşoară activitatea în numele ţării lor de origine, dar trebuie să respecte interesele
comunitare.

lOMoARcPSD|35963196
43. Comisarii europeni sunt:

a. selectaţi prin concurs, ca funcţionari publici pe perioadă nedeterminată;
b. propuşi de guvernele statelor membre şi numiţi pe o perioadă de cinci ani, Parlamentul European
trebuie şi el să îşi dea acordul pentru alegerea lor.
c. aleşi de către cetăţenii statelor membre, prin vot universal direct pe o perioadă de patru ani.
44. Comisia Europeană are următoarele competenţe şi atribuţii:

a. puteri executive - realizarea politicii comunitare;
b. Iniţiativă legislativă, impunerea dreptului european (împreună cu CEJ);
c. reprezentarea UE la nivel internaţional.
45. Cele mai importante 4 atribuţii ale Comisiei Europene sunt:

a. dreptul la iniţiativă, gardianul respectării Tratatelor, organ executiv pentru aplicarea politicii
comunitare, reprezentativitate în afară;
b. să împartă puterile legislative cu Consiliul de Miniştri şi Parlamentul, să vegheze la respectarea
Tratatelor UE, să împartă puterile legislative cu Consiliul de Miniştri şi Parlamentul, să supervizeze
toate instituţiile UE;
c. coordonarea politicilor economice, definirea politicii externe şi de securitate comună,
coordonarea cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală, încheierea de acorduri
internaţionale.
46. Consiliul European este:

a. o instituţie interguvernamentală, creată în 1949, care are ca membri 47 de state europene, cu
sediul la Strasbourg;
b. o instituţie interguvernamentală a Uniunii Europene, care reuneşte reprezentanţi la nivel
ministerial din fiecare stat membru al UE;
c. cel mai important organ de decizie cu privire la procesul de integrare europeană, constituit din
şefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene.
47. Aşa cum reiese din Articolul 4 al Tratatului UE, Consiliul European:
a. este cea mai importantă instituţie de decizie a UE, având funcţia de forţă motorie a unificării
europene şi de îmbinare a unor domenii distincte;
b. nu are, propriu-zis, statut de instituţie a UE, însă are un rol esenţial în trasarea priorităţilor şi
definirea orientărilor politice generale ale UE, având funcţii importante de conducere, care se află
deasupra celor trei piloni, pe care îi angrenează;
c. are, propriu-zis, statut de instituţie a UE, „oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia,
stabilind obiectivele politice generale în vederea bunului mers al acestei dezvoltări."
48. Consiliul European:

a. împarte puterea legislativă la nivelul UE cu Comisia, Consiliul de Miniştri şi cu Parlamentul
European;
b. nu are un rol formal în promulgarea legilor UE, chiar dacă este cea mai influentă organizaţie în
acest proces, funcţia lui principală este de a conferi, mai degrabă, impulsul politic necesar adoptării
deciziilor şi să pună bazele principiale ale politicii şi dezvoltării arhitecturii europene;

lOMoARcPSD|35963196
c. reprezintă puterea legislativă, deciziile politice ale Consiliului European sunt traduse în lege
urmând procedurile legislative standard, care implică Comisia, Consiliul de Miniştri şi, în
majoritatea problemelor, Parlamentul European.
49. Aspectele majore aflate pe agenda de lucru a Consiliului European de la

“instituţionalizarea” sa în 1975, s-au referit la:
a. Afaceri generale şi relaţii externe, Afaceri economice şi financiare, Justiţie şi afaceri interne,
Politică Socială privind ocuparea forţei de muncă, sănătăţii şi protecţiei consumatorilor,
Competitivitate (Piaţă Internă, Industrie şi cercetare, inclusiv turism), Transporturi, telecomunicaţiil
şi energie, Agricultura şi pescuit, Mediu, Educaţie;
b. Afaceri generale şi relaţii externe, Afaceri economice şi financiare, Justiţie şi afaceri interne,
Politică Socială privind ocuparea forţei de muncă, sănătăţii şi protecţiei consumatorilor,
Competitivitate (Piaţă Internă, Industrie şi cercetare, inclusiv turism), Uniunea Economică şi
Monetară, Transporturi, telecomunicaţiil şi energie, Agricultura şi pescuit, Mediu, Educaţie;
c. alegerea prin vot direct a Parlamentului, lansarea Sistemului Monetar European şi apoi a Uniunii
Economice şi Monetare, reforma diferitelor politici sectoriale, extindere, problematica ambientală,
tipuri de asistenţă acordată ţărilor asociate.
50. Parlamentul European este o instituţie:

a. supranaţională;
b. interguvernamentală;
c. federală.
51. Parlamentul European are următoarele atribuţii:

a. puteri legislative,
b. puteri bugetare,
c. control democratic.
52. Parlamentarii europeni sunt:

a. selectaţi prin concurs, ca funcţionari publici pe perioadă nedeterminată;
b. propuşi de guvernele statelor membre şi numiţi pe o perioadă de cinci ani;
c. sunt aleşi în mod democratic, prin vot universal direct pe o perioadă de cinci ani.
53. Care din afirmaţiile de mai jos în legătură cu alegerile pentru Parlamentul European
sunt corecte:
a. din 1979, deputaţii sunt aleşi prin vot universal direct pentru o perioadă de cinci ani;
b. se desfăşoară după aceleaşi reguli în toate statele membre;
c. fiecare stat membru hotărăşte cu privire la modul de desfăşurare a alegerilor, aplicând, însă,
aceleaşi reguli democratice: dreptul de vot la 18 ani, egalitatea între sexe şi votul secret.
54. Care din afirmaţiile de mai jos în legătură cu Parlamentul European sunt adevărate:
a. Parlamentul European este alcătuit, în prezent, din 785 de deputaţi/ europarlamentari aleşi în cele
27 de state membre ale Uniunii Europene extinse;
b. fiecare stat membru dispune, în aest mandat, de un nr fix de locuri, maximum 99 şi minimum 5

lOMoARcPSD|35963196
c. pentru mandatul 2009-2014, fiecare stat membru va dispune de un număr fix de locuri, maximum
96 şi minimum 6.
55. Locurile în Parlamentul European sunt distribuite:

a. egal pentru fiecare stat membru;
b. proporţional cu populaţia fiecărui stat membru;
c. proporţional cu PNB-ul fiecărui stat membru.
56. În cadrul legislaturii 2009-2014, numărul de reprezentanţi în Parlamentul European al

României va fi de:
a. 35,
b. 33,
c. 30.
57. Începând cu 1 ianuarie 2007, Marea Britanie are în Parlamentul European:

a. 72 de voturi,
b. 78 de voturi,
c. 73 de voturi.
58. Deciziile Curţii Europene de Justiţie reprezintă în dreptul Uniunii Europene:

a. dreptul primar;
c. speţa.
59. Curtea Europeană de Justiţie îşi are sediul la:

a. Bruxelles,
b. Luxemburg,
c. Strasbourg.
60. Curtea Europeană de Justiţie:

a. este organul juridic al Comunităţilor Europene, are rolul puterii juridice;
b. este organul juridic al Comunităţilor Europene, dar are şi putere legislativă şi executivă;
c. este organul executiv al Comunităţilor Europene, are rolul puterii juridice.
61. Printre competenţele Curţii Europene de Justiţie se numără:

a. este responsabilă cu respectarea dreptului comunitar;
b. aplanarea conflictelor între statele membre, între Uniune şi statele membre, între organismele şi
instituţiile din Uniunea Europeană, precum şi între persoane fizice şi Uniune;
c. este „gardianul” Tratatelor.

lOMoARcPSD|35963196
62. Judecătorii şi avocaţii/procurorii generali ai Curţii Europene de Justiţie sunt:

a. numiţi de guvernele statelor membre de comun acord, pentru un mandat de şase ani, cu
posibilitatea de reînnoire;
b. propuşi de guvernele statelor membre şi numiţi pe o perioadă de cinci ani, Parlamentul European
trebuie şi el să îşi dea acordul pentru alegerea lor;
c. aleşi de către cetăţenii statelor membre, prin vot universal direct pe o perioadă de patru ani.
63. Judecătorii Curţii de Justiţie au un mandat de:

a. 5 ani;
b. 4 ani;
c. 6 ani.
64. Curtea Europeană de Conturi are următoarele atribuţii:

a. să împartă puterile legislative cu Consiliul de Miniştri şi Parlamentul, să vegheze la respectarea
Tratatelor UE, verificarea conturilor si a execuţiei bugetului Uniunii Europene, să supervizeze toate
instituţiile UE;
b. verificarea conturilor si a execuţiei bugetului Uniunii Europene, cu dublul scop de a îmbunătăţi
gestionarea resurselor financiare şi informarea cetăţenilor Europei cu privire la utilizarea fondurilor
publice de către autorităţile cu responsabilităţi de gestiune;
c. coordonarea politicilor economice, definirea politicii externe şi de securitate comună,
coordonarea cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală, încheierea de acorduri
internaţionale.
65. Membrii Curţii Europene de Conturi au un mandat de:

a. 5 ani;
b. 4 ani;
c. 6 ani.
Curs 9
1. Care din afirmaţiile de mai jos despre bugetul UE sunt corecte:

a. reprezintă suma bugetelor statelor membre;
b. trebuie să fie echilibrat în fiecare an;
c. toate cheltuielile trebuie finanţate în fiecare an prin venituri colectate de la membrii UE sau
rămase din anul anterior.

a. se alimentează, în principal, din contribuţia statelor membre – 1% din PNB
b. ca valoare totală se situează în jurul a 100 de miliarde de euro;
c. reprezintă 240 de euro pe cetăţean european (lucru valabil valabil pentru anul 2005), respectiv
255 de euro (estimat pentru 2007- 2013).

lOMoARcPSD|35963196
3. UE cheltuie aproximativ 80% din bugetul său pe:

a. Politici interne: agricultură şi politică regională, concurenţa, afacerile economice şi financiare,
educaţia şi cultura, ocuparea forţei de muncă şi afacerile sociale, energia şi transportul,
întreprinderile, mediul, pescuitul, sănătatea şi protecţia consumatorilor, societatea informaţională,
piaţa internă, justiţia şi afacerile interne, cercetarea, impozitarea şi uniunea vamală, asistenţa pentru
dezvoltare, politica comercială externă;
b. agricultură şi politică regională;
c. politici interne, „altele” decât agricultură şi politica regională, acţiuni externe, administraţie,
ajutor de pre-aderare.
4. În anul 2009, cheltuielile cu agricultura au reprezintă:

a. 7% din bugetul UE,
b. 31% din bugetul UE,
c. 45% din bugetul UE.
5. În anul 2009, cheltuielile de coeziune, pentru sprijinirea zonelor sărace reprezintă:

6. În anul 2009, ajutorul de pre-aderare a reprezintă:

7. În anul 2009, cheltuielile cu celelalte politici interne, altele decât agricultura şi politica de
coeziune, reprezintă:
8. În anul 2009, ponderea cheltuielilor cu administraţia UE reprezintă:

9. Nivelul cheltuielilor UE şi ponderea acestora ca şi cotă în PIB-ul statelor membre s-au

modificat de- a lungul timpului după cum urmează:
a. Cheltuiele UE au fost neglijabile până la sfârşitul anilor ‘60, crescând la mai puţin de 1 euro pe
cetăţean european;
b. De la începutul anilor 70 şi până la începutul anilor 90, bugetul a crescut constant, pornind de la
aproximativ 0,8 % şi crescând la 1,2 % până în 1993;
c. De la extinderea din 1994, bugetul ca şi cotă a PIB a rămas destul de stabil la aproximativ 2 %.

lOMoARcPSD|35963196
10. Priorităţile de cheltuieli ale UE şi nivelul acestora s-au modificat de-a lungul timpului
după cum urmează:
a. până în 1965, bugetul era cheltuit mai mult în administraţie;
b. Cheltuielile pentru politica agricolă comună au început în 1965 şi în curând au dominat bugetul,
reprezentând în mod regulat 80 % sau mai mult din cheltuielile totale; în 1972, au ajuns la 92 % din
buget;
c. de la data primei extinderi, 1973, cheltuielile de coeziune au început să crească în importanţă,
împingând în jos partea pentru agricultură. Suma părţilor acestor două mari subiecte a rămas
remarcabil de constantă, variind între 80 şi 85 % din buget.
11. Procedura de stabilire a bugetului anual (după cum este stabilită în tratate), constă în:
a. Consiliul pregăteşte un proiect preliminar al bugetului; proiectul Consiliului este prezentat
Comisiei pentru amendamente şi adoptare; odată ce este votat deComisie, bugetul este înaintat
Parlamentului European care deţine o anumită putere de a-l amenda; după două citiri în Parlament,
Parlamentul European este forul care adoptă bugetul final, iar Preşedintele semnează;
b. Comisia pregăteşte un proiect preliminar al bugetului; proiectul Comisiei este prezentat
Parlamentului pentru amendamente şi adoptare; odată ce este votat de Parlament, bugetul este
înaintat Consiliului European care deţine o anumită putere de a-l amenda; după două citiri în
Consiliu şi Parlament, Consiliul European este forul care adoptă bugetul final, iar Preşedintele
semnează;
c. Comisia pregăteşte un proiect preliminar al bugetului; proiectul Comisiei este prezentat
Consiliului pentru amendamente şi adoptare; odată ce este votat de Consiliu, bugetul este înaintat
Parlamentului European care deţine o anumită putere de a-l amenda; după două citiri în Consiliu şi
Parlament, Parlamentul European este forul care adoptă bugetul final, iar Preşedintele semnează.
12. Care din afirmaţiile de mai jos în legătură cu „Perspectivele Financiare” sunt corecte:
a. Începând cu anul 1958, bugetul UE este planificat multianual, iar componenta de cheltuieli se
regăseşte detaliată în cadrul “perspectivelor financiare”;
b. Începând cu anul 1988, bugetul anual al UE este ghidat, în principal, de un acord pe termen
mediu privind priorităţile de cheltuieli, numit Perspective Financiare;
c. Deoarece Perspectivele Financiare sunt adoptate de toate instituţiile implicate în bugetare
(Comisia, Parlamentul European şi Consiliul), existenţa acestora reduce disputele privind bugetul
anual.
13. Analizând comparativ estimarea din 2013 cu anul 1988 se pot observa, în legătură cu
cheltuielile UE, următoarele tendinţe:
a.menţinerea tendinţei de scădere a cheltuielilor pentru politica agricolă comună şi de creştere a
cheltuielilor pentru coeziune;
b.tendinţa de scădere atât a cheltuielilor pentru politica agricolă comună, cât şi a cheltuielilor pentru
coeziune;
c.scăderea la aproximativ 70% a ponderii însumate a cheltuielilor pentru politica agricolă comună şi
de coeziune, în favoarea altor politici comune.

lOMoARcPSD|35963196
a. reprezintă suma bugetelor statelor membre;
b. trebuie să fie echilibrat în fiecare an;
c. toate cheltuielile trebuie finanţate în fiecare an prin venituri colectate de la membrii UE sau
rămase din anul anterior.
a. se alimentează, în principal, din contribuţia statelor membre – 1% din PNB
b. ca valoare totală se situează în jurul a 100 de miliarde de euro;
c. reprezintă 240 de euro pe cetăţean european (lucru valabil valabil pentru anul 2005), respectiv
255 de euro (estimat pentru 2007- 2013).
16. Veniturile UE provin din:

a. taxe vamale şi prelevările variabile aplicate importurilor de produse agricole dinspre non-
membri;
b. TVA;
c. un procent din suma PNB-ului statelor membre (ulterior transformat în Venit National Brut-
GNI) calculat la preţul pieţei.
17. Care sunt cele patru surse principale de venit, cunoscute sub numele de „resurse
proprii” în jargonul UE:
a. Venituri tarifare provenind de la Tariful Extern Comun, perceperea de impozite în agricultură,
resursa TVA, diverse;
b. Venituri tarifare provenind de la Tariful Extern Comun, resursa TVA, contribuţia bazată pe PNB,
diverse;
c. Venituri tarifare provenind de la Tariful Extern Comun, perceperea de impozite în agricultură,
resursa TVA, contribuţia bazată pe PNB.
18. În categoria de surse de venit ale UE etichetate ca diverse intră:

a. Taxele plătite de angajaţii instituţiilor europene;
b. Taxele plătite de angajaţii instituţiilor europene, amenzi şi surplusuri din anii anteriori;
c. Amenzi şi surplusuri din anii anteriori.
19. În perioada 1971- 2013, se pot observa următoarele tendinţe cu privire la veniturile UE:
a. o tendinţă de scădere a veniturilor provenite din tarifele aplicate produselor agricole care sunt
importate din statele nemembre de la peste 30% în anii ’70 la între 20%- 10% în anii ’80, sub 5% în
anii ’90; veniturile tarifare provenind de la Tariful Extern Comun au înregistrat o tendinţă
spectaculoasă de creştere în anii ’70 de la aproximativ 20% la aproximativ 50% în 1977, urmată de
o scădere continuă. În 2013, cele două categorii de taxe - vamale şi agricole - vor cumula
aproximativ 15%, faţă de 30% cât cumulau în 1988;
b. importanţa resursei TVA s-a micşorat, dar se prevede să crească în importanţă. În 2013 va
reprezenta peste 60% faţă de aproximativ 10% în 1988;

lOMoARcPSD|35963196
c. creşte tot mai mult ca importanţă în alimentarea bugetului UE, contribuţia bazată pe PNB-ul
statelor membre, care va reprezenta în 2013 peste 70% faţă de 10% în 1988.
20. Rata precisă a contribuţiei statelor membre, ca şi cotă din PNB:

a. se situează în jurul a 1%, cu rambursări ulterioare, de la intrarea în vigoare a rabatului Marii
Britanii;
b. este fix 1% în fiecare an;
c. variază de la an la an în fiecare Stat Membru datorită complexităţilor sistemului; cea mai mare
cifră în 1999 a fost de 0,99 %, pentru Grecia şi Irlanda, ea mai mică cifră a fost cea a Marii Britanii
de 0,61 % datorită rabatului Marii Britanii.
21. Un stat membru este contribuabil net dacă:

a. plăteşte mai mult la bugetul UE decât primeşte de la acesta;
b. plăteşte mai puţin la bugetul UE decât primeşte de la acesta;
c. UE decide astfel, în funcţie de situaţia economică a acestuia.
22. Un stat membru este recipient net dacă:

a. plăteşte mai mult la bugetul UE decât primeşte de la acesta;
b. plăteşte mai puţin la bugetul UE decât primeşte de la acesta;
c. UE decide astfel, în funcţie de situaţia economică a acestuia.
23. Cele mai mari capitole în bugetul UE sunt:

a. administraţia şi cercetarea;
b. politica agricolă comună (PAC) şi fondurile de coeziune;
c. política externă şi asistenţa pentru dezvoltare.
24. Fondurile structurale şi de coeziune reprezintă aproximativ . . . din bugetul actual al UE.
a. 30%;
b. 25%;
c. 10%.
25. „Rabatul” Marii Britanii:

a. reprezintă reducerea cheltuielilor necesare constituirii bugetului UE, pe care Marea Britanie o
acordă noilor state membre UE, şi echivalează cu returnarea către aceste state a două treimi din
diferenţa între sumele provenite din TVA pe care noile state membre le varsă la bugetul comunitar
şi fondurile europene absorbite de acestea;
b. reprezintă premiul acordat de Marea Britanie, de 5% din cuantumul sumelor necesare a fi virate
la bugetul UE de către oricare stat membru care reuşeşte să vireze toţi banii aferenţi unui an, în
primul trimestru al acelui an;
c. reprezintă returnarea către Marea Britanie a două treimi din diferenţa între sumele provenite din
TVA, pe care Marea Britanie le varsă la bugetul comunitar, şi fondurile europene absorbite în
Regatul Unit.

lOMoARcPSD|35963196
Curs 10-11
1. Politicile principale ale UE, care totalizează 80% din bugetul UE, sunt:
a. concurenţa, afacerile economice si financiare, educaţia si cultura, ocuparea forţei de muncă şi
afacerile sociale, energia si transportul, întreprinderile,mediul, pescuitul, sănătatea si protecţia
consumatorilor, societatea informaţională, piaţa internă, justiţia si afacerile
interne,cercetarea,impozitarea si uniunea vamală, asistenţa pentru dezvoltare, politica comercială
externă;
b. politica agricolă comună (PAC) si „politica de coeziune" (numită si politică regională);
c. depinde de statul membru, de sectorul în discuţie sau de aria specifică, de exemplu: politica în
domeniul pescuitului este crucială în nordul Spaniei sau politica în domeniul transportului este
importantă pentru transportul rutier de marfă sau politica concurenţei este esenţială în anumite
cazuri de fuziuni.
2. Anul în care şi-a început viaţa Politica Agricolă Comună(PAC) a fost:

a. 1958;
b. 1962;
c. 1965.
3. Scopul iniţial al PAC a fost:

a. să scadă veniturile fermierilor din UE;
b. de a păstra preţurile agricole înalte si stabile;
c. de a-i determina pe fermieri să asocieze în cadrul unor ferme mari.
4. Ţările bogate tind să-şi sprijine fermierii prin:

a. impozite;
b. subvenţii si preţuri ridicate;
c. acordarea de plăţi directe.
5. Ţările sărace tind:

a. să-si impoziteze fermierii, în special pe cei care produc recolte pentru export;
b. să-si sprijine fermierii prin subvenţii si preţuri ridicate;
c. să-si sprijine fermierii prin acordarea de plăţi directe.
6. În câmpia pariziană, fermele:

a. tind să fie foarte mari si foarte tehnologizate, utilizează seminţe scumpe, înaltproductive,
rezistente la boli pentru a-si spori „productivitatea", mari cantităţi de pesticide pentru a controla
dăunătorii, mari cantităţi de îngrăşăminte chimice pentru a menţine fertilitatea solului şi maşini
performante, care economisesc munca pentru a planta, supraveghea şi recolta;
b. tind să fie mai mici, mai tradiţionale, iar echipamentele agricole, mult mai simple;
c. sunt, mai curând, administrate de o societate decât ferme familiale.

lOMoARcPSD|35963196
7. În insulele greceşti, fermele:

a. tind să fie foarte mari si foarte tehnologizate, utilizează seminţe scumpe, înaltproductive,
rezistente la boli pentru a-si spori „productivitatea", mari cantităţi de pesticide pentru a controla
dăunătorii, mari cantităţi de îngrăşăminte chimice pentru a menţine fertilitatea solului si maşini
performante, care economisesc munca pentru a planta, supraveghea si recolta;
b. tind să fie mai mici, mai tradiţionale, iar echipamentele agricole, mult mai simple;
c. sunt, în general, ferme familiale.
8. Terminologia economică standard pentru „sprijinirea preţului intern" în cadrul PAC

este „price- floor". Care din afirmaţiile de mai jos sunt adevărate în legătură cu „price-
floor":
a. UE a stabilit (si încă stabileşte) „price-floor" pentru toate produsele agricole majore - cereale,
produse lactate, carne de vită, carne de viţel si zahăr;
b. de când există PAC, datorită „price-floor", preţurile pentru toate produsele agricole majore au
fost cu 50% - 100% mai mari decât preţurile mondiale;
c. „price-floor" au fost impuse prin cumpărarea garantată, nelimitată de către autorităţile PAC, dar
numai în ultimă instanţă.
9. Care din afirmaţiile de mai jos în legătură cu „preţul-ţintă“, în cazul grâului, sunt
corecte:
a. Este primul preţ de stabilit, un preţ teoretic, o linie directoare a preţurilor concrete, se referă la
preţul de vânzare al grâului în Duisburg, un oraş situat exact în centrul regiunii Ruhr (deoarece în
această localitate s-a înregistrat cea mai redusă ofertă);
b. Este cel mai important preţ operaţional, stabilit la un nivel inferior la preţului de vânzare al
grâului în Duisburg, cu 12-20% mai redus, este preţul la care autorităţile sunt îndrituite „să
intervină", adică să cumpere cantităţi nelimitate de grâu la pe piaţa oricărui stat membru al UE;
c. este preţul minim la care grâul poate fi importat în UE din ţări terţe. Acesta este stabilit ca preţul-
ţintă minus costurile de transport si manipulare pentru grâul importat - care soseşte în cel mai mare
port al Europei, Rotterdam – si vândut la Duisburg.
10. Care din afirmaţiile de mai jos în legătură cu „preţul de intervenţie“, în cazul grâului,
sunt corecte:
preţul de vânzare al grâului în Duisburg, un oras situat exact în centrul regiunii Ruhr (deoarece în
grâului în Duisburg, cu 12-20% mai redus, este preŢul la care autorităţile sunt îndrituite „să

lOMoARcPSD|35963196
11. Care din afirmaţiile de mai jos în legătură cu „preţul prag “, în cazul grâului, sunt
corecte:
preţul de vânzare al grâului în Duisburg, un oraş situat exact în centrul regiunii Ruhr (deoarece în
grâului în Duisburg, cu 12-20% mai redus, este preţul la care autorităţile sunt îndrituite „să

a. Preţul de intervenţie este cu 12-20% mai redus decât preţul-ţintă;
b. Preţul-prag este întotdeauna peste preţul de intervenţie;
c. Preţul-ţintă sau price-floor este preţul minim.
13. Conform unei estimări a Comisiei Europene privind pre-reforma PAC, 20 % dintre
fermieri deţin 80 % din beneficiile PAC (Comisia Europeană, 1994). Care din
afirmaţiile de mai jos vin în sprijinul acestei estimări?
a. circa 80% din producţia fermelor provine de la fermele mari, eficiente, iar un „price- floor"
recompensează producţia indiferent de mărimea fermei.
b. 80% din cheltuielile PAC, adică 18,4 miliarde de euro au fost cheltuite pentru 1,38 milioane de
ferme, ceea ce înseamnă 13.333 de euro/fermă. Cele 20% din cheltuielile PAC rămase, 4,6 miliarde
de euro, au fost împărţite între 5,52 milioane de ferme, implicând o medie de 833 de euro/fermă.
c. pentru 80% dintre ferme, cheltuielile PAC au fost mici; nu este de mirare că cei mai mulŢi
fermieri au spus că PAC este inadecvată si au protestat vehement împotriva oricărei reduceri a
cheltuielilor PAC, în schimb 1,38 milioane de proprietari ai fermelor mari care au primit 52% din
întregul buget comunitar! Deci, mai mult de jumătate din bugetul UE ajută numai 0,4% din
populaŢia UE.
14. Efectele PAC între anii '60 si '90 au fost:

a. Creşterea echitabilă a veniturilor fermierilor,
b. Creşterea preţurilor suportată de consumatorii europeni,
c. Creşterea importurilor UE de produse agricole.
15. Urmare a aplicării PAC, în legătură cu veniturile fermierilor europeni se poate afirma:
a. venitul mediu din agricultură pe muncitor ocupat în acest sector era în medie cu 40 % mai mic
decât venitul pe muncitor în economia UE, luată în ansamblu;
b. venitul mediu din agricultură pe muncitor ocupat în acest sector era în medie cu 50 % mai mic
decât venitul pe muncitor în economia UE, luată în ansamblu;
c. venitul mediu din agricultură pe muncitor ocupat în acest sector era în medie cu 40 % mai mare
decât venitul pe muncitor în economia UE, luată în ansamblu.

lOMoARcPSD|35963196
16. Industrializarea fermelor, determinată de PAC, a determinat la rândul său:

a. poluare, probleme legate de bunăstarea animalelor, dispariţia fermelor de familie;
b. poluare, scăderea atractivităţii sectorului agricol;
c. reducerea preţurilor, probleme legate de bunăstarea animalelor.
17. Problema dispariţiei fermelor de familie în Europa, urmare a aplicării PAC, s-a
manifestat prin:
a. provenienţa venitului total al proprietarilor fermelor preponderent din alte surse decât agricultura;
b. pe de o parte, majoritatea fermelor reprezentau doar o ocupaţie part time pentru milioane de
fermieri care lucrau la ele, iar pe de altă parte, foarte puţine ferme mari furnizau cea mai mare parte
a alimentelor din Europa şi o viaţă generoasă pentru câteva sute de mii de fermieri;
c. fermele de mărime intermediară, ai căror proprietari încercau să-şi facă o viaţă în agricultură, se
găseau permanent la limita falimentului.
18. Care a fost cea mai evidentă soluţie de reformă a PAC si care este explicaţia acesteia:
a. toate problemele cele mai mari ale PAC proveneau din decizia de a păstra preţurile interne în UE
mult peste preţurile mondiale, deci cea mai evidentă soluţie de reformă a PAC era reducerea acestor
preţuri;
b. toate problemele cele mai mari ale PAC proveneau din decizia de a păstra preţurile interne în UE
sub preţurile mondiale, deci cea mai evidentă soluţie de reformă a PAC era creşterea acestor preţuri;
c. toate problemele cele mai mari ale PAC proveneau din decizia de a cumpăra întreaga producţie
de pe piaţă, în ultimă instanţă, deci cea mai evidentă soluţie de reformă a PAC era creşterea
contribuţiei statelor membre pentru a asigura cumpărarea întregii producţii de alimente.
19. De-a lungul anilor '80, până la reformele din 1988, UE a experimentat un set ad-hoc si
extrem de complex de controale asupra producţiei agricole. Putem puncta ca politici
notabile:
a. contingentele de producţie pentru fermierii din domeniul produselor lactate si pentru sfecla de
zahăr;
b. instituirea „cantităţilor maxim garantate" pentru toate produsele agricole majore, cu excepţia
cărnii de vită;
c. taxarea fermierilor, atunci când depăşeau plafoanele de producţie specificate.
20. În 1986, întreaga lume s-a angajat la un set de negocieri comerciale - Runda Uruguay,
al cărei obiectiv principal a fost:
a. reducerea politicilor agricole protecţioniste, cum erau cele ale SUA, UE si Japonia;
b. liberalizarea comerţului cu produse agricole si industriale;
c. stabilirea unor politici protecţioniste în comerţul cu produse agricole.
21. Acordul privind agricultura încheiat în 1994 în cadrul Rundei Uruguay a avut ca efecte
importante asupra PAC, următoarele:
a. taxele variabile si restricţiile cantitative la import trebuiau transformate în taxe standard,
nefluctuante;
b. reducerea sprijinului intern;

lOMoARcPSD|35963196
c. angajamentul de a reduce gradual subvenţionarea exporturilor cu procente între 1,3 si 1,5.
22. Fundamentul reformelor MacSharry, adoptate la mijlocul anului 1992 consta în:
a. cumpărările garantate la „price-floor";
b. „plăţile compensatorii";
c. instituirea „cantităţilor maxim garantate" pentru toate produsele agricole majore, cu excepţia
cărnii de vită.
23. Care din afirmaţiile de mai jos în legătură cu prevederile „set-aside" introduse de
reforma MacSharry:
a. pentru a obţine plata directă, fermierii trebuiau să accepte să reducă cu 15% suprafaţa pe care o
cultivau.
b. pentru produsele animaliere, au fost implementate scheme de natură similară, iar pachetul
conţinea un număr de măsuri în favoarea mediului si a bunăstării animalelor. De exemplu, fermierii
primeau o primă pe animal pentru păstrarea numărului de capete pe hectar sub limitele specificate.
c. nu priveşte sectoarele laptelui si zahărului nu au fost reformate.
24. Reforma PAC - în particular, reducerea „price-floor" al UE către nivelurile preţurilor

mondiale - a rezolvat o serie dintre problemele PAC după cum urmează:
a. nivelul total al cheltuielilor PAC a scăzut considerabil;
b. stocurile de alimente ale UE au scăzut brusc;
c. UE a renunţat definitiv la practicarea dumpingului alimentar pe pieţele internaţionale.
25. Impactul PAC asupra mediului la începutul anilor 2000 a însemnat:

a. poluarea cu nitraţi şi alte substanţe a râurilor, lacurilor şi apelor subterane, inclusiv a surselor de
apă potabilă, eroziunea, poluarea şi sărăcirea solului;
b. daune asupra atmosferei şi asupra peisajelor rurale;
c. abandonarea fermelor extensive folositoare mediului în cele mai sărace regiuni.
26. În decursul următorilor ani, PAC va evolua şi mai mult, pentru a continua:
a. să fie o politică vie, care să reflecte nevoile şi aşteptările societăţii europene; să promoveze o
agricultură durabilă, oferind produse sănătoase, de calitate, protejând în acelaşi timp mediul şi
bunăstarea animalelor;
b. să sprijine rolul multifuncţional al agricultorilor în calitate de furnizori de bunuri publice pentru
societate; să promoveze creşterea şi crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale;
c. să contribuie la consolidarea unui sector agricol competitiv şi inovator, care să poată face faţă
provocărilor de pe piaţa mondială; să fie gestionată prin norme simple şi transparente.
27. Actuala PAC:

a. urmăreşte sprijinirea veniturilor agricultorilor, încurajându-i totodată să producă mărfuri de înaltă
calitate cerute de piaţă şi să găsească noi modalităţi de a-şi îmbunătăţi activitatea, precum sursele
ecologice regenerabile de energie;

lOMoARcPSD|35963196
b. ţine seama pe deplin de preocupările consumatorilor şi contribuabililor, lăsând în acelaşi timp

agricultorilor din UE libertatea de a-şi adapta producţia la cerinţele pieţei;
c. instituie un nou sistem, în cadrul căruia agricultorii vor continua să primească plăţi directe cu
scopul de a menţine stabilitatea veniturilor, dar legătura cu producţia a fost eliminată.
28. Politica de dezvoltare rurală a UE, pentru perioada 2007-2013, va avea la bază
următoarele teme, în conformitate cu axele definite în noul Regulament privind
dezvoltarea rurală:
a. ameliorarea competitivităţii în sectorul agricol; ameliorarea mediului, sprijinirea gestionării
terenurilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii; diversificarea economiei în zonele rurale;
b. ameliorarea competitivităţii în sectorul agricol; ameliorarea mediului, sprijinirea gestionării
terenurilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii;
c. diversificarea economiei în zonele rurale.
29. Impactul PAC în România, în perioada 2007-2013, poate fi pus în evidenţă prin:
a. oportunităţi de finanţare pentru spaţiul rural românesc, în valoare de aproximativ 7,5 miliarde de
euro, prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală;
b. va fi negativ datorită limitării producţiei prin măsuri precum „cotele de lapte”;
c. oportunităţi de finanţare pentru un sector piscicol competitiv, modern şi dinamic, în valoare de
307,6 de milioane de euro, prin Programul Operaţional pentru Pescuit va beneficia în perioada
2007-2013.
30. Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală urmăreşte:

a. formarea în noile tehnici agricole şi meşteşuguri rurale; asistenţă pentru instalarea tinerilor
agricultori/ asistenţă pentru pensionarea agricultorilor; modernizarea clădirilor şi maşinilor agricole;
b. asistenţă acordată agricultorilor pentru îndeplinirea standardelor UE, de exemplu cele referitoare
la protecţia mediului, bunăstarea animalelor şi sănătatea publică;
c. instalarea de echipamente de prelucrare a produselor în cadrul fermei, astfel încât agricultorii să
câştige mai mult din produsele fermei prin valoarea adăugată.
Curs 12-13
1. Afirmaţia “activitatea economică a Europei este puternic concentrată geografic” este

demonstrată de faptul că:
a. 43 % din activitatea economică şi 75 % din investiţiile în cercetare şi inovare se concentrează pe
doar 14 % din teritoriul european, aşa-numitul pentagon între Londra, Hamburg, München, Milano
şi Paris;
b. populaţia localizată în „centru" se bucură de venituri şi rate ale şomajului mai ridicate;
c. decalajele de dezvoltare sunt mult mai semnificative decât în cazul S.U.A. şi al Japoniei.

lOMoARcPSD|35963196
2. Ce se înţelege prin tendinţa de divergenţă regională:

a. persistenţa unor disparităţi de dezvoltare între diferitele regiuni ale unei ţări;
b. apropierea între nivelul PIB pe locuitor a regiunilor UE;
c. dispersarea activităţii economice către regiunile cel mai puţin favorizate.
3. Care este indicatorul macroeconomic cel mai utilizat în politica regională a UE pentru
cuantificarea disparităţilor regionale:
a. salariul minim pe economie;
b. produsul intern brut pe locuitor;
c. rata şomajului.
4. Ce se înţelege prin tendinţa de convergenţă regională:

a. persistenţa unor disparităţi de dezvoltare între diferitele regiuni ale unei ţări;
b. apropierea între nivelul PIB pe locuitor a regiunilor UE;
c. concentrarea activităţii economice în regiunile centrale.
5. Scopul politicii regionale a UE este:

a. de a determina apropierea între nivelul PIB pe locuitor a regiunilor UE;
b. de a determina concentrarea activităţii economice către regiunile cel mai puţin favorizate;
c. de a împiedica dispersarea activităţii economice către regiunile cel mai puţin favorizate.
6. Suprafaţa pe care o numim „inima UE" sau centrul economic al Europei:

a. acoperă 1/7 din suprafaţa Europei, dar 1/3 din populaţia sa si ½ din activitatea sa economică;
b. acoperă 65% din suprafaţă si deţine 40% din populaţie, dar numai 20% din activitatea
economică;
c. acoperă 20% din suprafaţă si deţine 40% din populaţie si 65 % din activitatea economică.
7. Care din afirmaţiile de mai jos reflectă disparităţi regionale la nivel sub-naţional în UE:
a. cea mai bogată regiune din Marea Britanie, Inner London, are un venit/locuitor care este cu 166%
mai mare decât media UE25, în timp ce venitul/locuitor în cea mai săracă regiune britanică,
Merseyside, este cu 30% sub medie;
b. în Spania, venitul madrilenilor este cu 21% peste media UE25, în timp ce venitul locuitorilor din
Extremadura este cu 46% sub medie;
c. venitul în regiunea Trentino-Alto Adige din nordul Italiei, este cu 50% peste medie, în timp ce în
Campina este cu 28% sub medie.
8. Pentru care din ţările de mai jos este adevărată afirmaţia că, între 1988 si 2000, a trecut
de la un nivel al venitului care reprezenta doar 64% din media UE15 la un nivel care
depăşeşte cu 15% media:
a. Spania;
b. Irlanda;
c. Grecia.

lOMoARcPSD|35963196
9. Instrumentele structurale ale UE, pentru perioada 2007 – 2013, sunt:

a. Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), Fondul Social European (FSE), Fondul de
Coeziune (FC);
b. Fondul European pentru Agricultura şi Dezvoltare Rurala (FEADR), Fondul European pentru
Pescuit (FEP);
c. Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), Fondul Social European (FSE), Fondul de
Coeziune (FC), acţiune complementară : Fondul European pentru Agricultura şi Dezvoltare Rurala
(FEADR), Fondul European pentru Pescuit (FEP).
10. În prezent, UE cheltuie în regiunile cel mai puţin favorizate circa:

a. 1/2 din bugetul său;
b. 1/3 din bugetul său;
c. 1/4 din bugetul său.
11. Fondul de Coeziune finanţează direct proiecte individuale în domeniul:

a. protecţiei mediului;
b. transporturilor;
c. agriculturii.
12. Fondul European pentru Dezvoltare Regională:

a. finanţează lucrări de infrastructură, investiţii pentru creare de locuri de muncă, proiecte de
dezvoltare locală şi sprijin pentru IMM-uri;
b. îi sprijină pe şomeri şi populaţia dezavantajată să revină la lucru, mai ales prin finanţarea unor
măsuri de pregătire profesională şi acordarea de ajutoare pentru sistemele de recrutare;
c. finanţează măsuri de dezvoltare rurală şi ajutor pentru fermieri, mai ales în regiunile cel mai puţin
favorizate.
13. Fondul Social European:

favorizate.
14. Regulile de bază în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor structurale sunt:

a. concentrarea: cheltuielile trebuie să fie concentrate geografic; programarea: cheltuielile trebuie să
se realizeze în contextul unor programe generale de dezvoltare care sunt elaborate de membrii UE şi
aprobate de Comisie;
b. parteneriatul: Comisia, statele membre vizate, autorităţile regionale şi locale, patronatele şi
sindicatele vor colabora la cheltuirea fondurilor;
c. monitorizarea şi evaluarea: cheltuirea fondurilor va fi monitorizată şi evaluată; compatibilitatea şi
complementaritatea: cheltuielile vor fi compatibile cu prevederile tratatelor şi cu celelalte politici
comunitare, cum ar fi Piaţa Comună, PAC şi politica comună în domeniul pescuitului.

lOMoARcPSD|35963196
15. Care din afirmaţiile de mai jos cu privire la Fondurile structurale sunt corecte:
a. sunt cheltuite pe proiecte alese la nivel european;
b. alegerea proiectelor şi managementul lor sunt doar în responsabilitatea autorităţilor naţionale şi
regionale;
c. proiectele sunt cofinanţate atât prin fonduri naţionale, cât şi prin fonduri comunitare.
16. Ce se înţelege prin aşa-numitul „principiu al adiţionalităţii" în materie de fonduri

structurale:
a. finanţarea comunitară înlocuieşte fondurile naţionale;
b. cheltuirea fondurilor va fi monitorizată şi evaluată;
c. finanţarea comunitară nu ar trebui utilizată pentru a economisi fondurile naţionale.
17. Sunt adevărate următoarele afirmaţii, cu excepţia:

a. Fondurile structurale ale UE sunt în număr de 4;
b. Fondul European pentru Dezvoltare Regională face parte din fondurile structurale ale UE;
c. Fondul European pentru Orientare şi Garanţie Agricolă - secţiunea Orientare finanţează măsuri de
dezvoltare rurală şi ajutor pentru fermieri, mai ales în regiunile cel mai puţin favorizate;
d. Fondul Social European sprijină pe şomeri şi populaţia activă (angajaţii), mai ales prin finanţarea
unor măsuri de pregătire profesională şi acordarea de ajutoare pentru sistemele de recrutare.
18. Obiectivul central al politicii de coeziune și al instrumentelor sale în perioada 2007 - 2013
este: o mai mare creștere economică și mai multe locuri de muncă pentru toate regiunile
și orașele din Uniunea Europeană.
a. Adevărat;
b. Fals.
19. În afară de adiţionalitate, cheltuielile structurale sunt caracterizate prin următoarele

reguli sau principii de bază:
a. Concentrarea, Programarea, Compatibilitatea şi complementaritatea, Evaluarea;
b. Cooperarea, Parteneriatul, Monitorizarea şi evaluarea, Compatibilitatea şi complementaritatea;
c. Concentrarea, Programarea, Parteneriatul, Monitorizarea şi evaluarea, Compatibilitatea
şi complementaritatea;
d. Cooperarea, Monitorizarea şi evaluarea, Compatibilitatea şi complementaritatea, Evaluarea.
20. În ceea ce priveşte noile obiective de intervenţie ale politicii regionale, 82% din totalul
fondurilor se va îndrepta spre regiunile de . . . . . . – regiunile cu PIB per capita sub 75%
din media UE, care adăpostesc 35 % din populaţia UE, în cadrul Obiectivului „ . . . . . . ”
a. Competitivitate regională și ocuparea forţei de muncă; Competitivitate regională și ocuparea
forţei de muncă;
b. Convergenţă; convergenţă;
c. Competitivitate regională și ocuparea forţei de muncă; Convergenţă;
d. Competitivitate regională și ocuparea forţei de muncă; Cooperare teritorială europeană.

lOMoARcPSD|35963196
Curs 14
1. Instrumentele structurale ale UE, pentru perioada 2007 – 2013, sunt:

a. Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), Fondul Social European (FSE), Fondul de
Coeziune (FC);
b. Fondul European pentru Agricultura şi Dezvoltare Rurala (FEADR), Fondul European pentru
Pescuit (FEP);
c. Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), Fondul Social European (FSE), Fondul de
Coeziune (FC), acţiuni complementare: Fondul European pentru Agricultura şi Dezvoltare Rurala
(FEADR), Fondul European pentru Pescuit (FEP).
2. Fondurile alocate României pentru perioada 2007-2013 prin Instrumentele structurale se

ridică la:
a. 347,4 miliarde de euro,
b. 19,7 miliarde euro
c. 7,522 miliarde euro.
3. Obiectivele urmărite pentru România, în urma cheltuirii sumelor alocate prin

Instrumentele structurale ale UE, pentru perioada 2007 – 2013, sunt:
a. Creșterea PIB-ului cu 15-20 % până în 2015,
b. Creșterea ratei ocupării forţei de muncă de la 57,4 la 64 %,
c. Investirea în 1 400 km de șosele noi sau rehabilitate.

a. Toate regiunile României sunt eligibile pentru Obiectivul „Convergenţă”, pentru care sunt alocaţi
19,2 miliarde euro;
b. Nicio regiune de dezvoltare din România nu este eligibilă pentru Obiectivul
„Competitivitate regională și ocuparea forţei de muncă”;
c. Toate regiunile României sunt eligibile pentru Obiectivul „Cooperare teritorială europeană”,
pentru care sunt alocaţi 455 milioane euro.
5. Priorităţile naţionale de dezvoltare ale României definite în Planul Naţional de

Dezvoltare 2007-2013 sunt:
a. Dezvoltarea infrastructurii de bază în conformitate cu standardele europene; Creșterea
competitivităţii pe termen lung; Dezvoltarea și folosirea mai eficientă a capitalului uman;
Dezvoltarea capacităţii administrative; Promovarea dezvoltării teritoriale echilibrate.
b. Creşterea competitivităţii economice şi dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere; Dezvoltarea
şi modernizarea infrastructurii de transport; Protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului;
Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării şi a incluziunii sociale şi întărirea capacităţii
administrative; Dezvoltarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în sectorul agricol;
Diminuarea dispartităţilor de dezvoltare între regiunile ţării.

lOMoARcPSD|35963196
c. Creşterea productivităţii în agricultură, Garantarea unui nivel de viaţă echitabil populaţiei din
agricultură, Stabilizarea pieţelor, Garantarea securităţii aprovizionărilor, Asigurarea consumatorului
cu provizii la preţuri raţionale.
6. Fondurile pentru agricultură şi pescuit alocate României de către UE, pentru perioada
2007 – 2013, sunt:
a. Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA),
b. Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR),
c. Fondul European pentru Pescuit (FEP).
7. Fondurile pentru agricultură şi pescuit alocate României, pentru perioada 2007-2013 se

ridică la:
a. 347,4 miliarde de euro,
b. 19,7 miliarde euro,
c. 7,522 miliarde euro.
8. Obiectivele urmărite pentru România, în urma cheltuirii sumelor alocate prin Fondurile
pentru agricultură şi pescuit, pentru perioada 2007 – 2013, sunt:
a. creșterea calităţii vieţii in mediul rural; creșterea ratei ocupării forţei de muncă in mediul rural;
b. creşterea productivităţii în agricultură; garantarea unui nivel de viaţă echitabil populaţiei din
agricultură; stabilizarea pieţelor; garantarea securităţii aprovizionărilor; asigurarea consumatorului
cu provizii la preţuri raţionale;
c. creşterea competitivităţii sectoarelor agricole şi forestiere; îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului
rural: calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale; Leader.
9. Măsurile de sprijin finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură

(FEGA) sunt implementate în România prin:
a. Agenţia de Plăţi şi Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP),
b. Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA);
c. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA),
d. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA);
e. Agenţia de Plăţi şi Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP),
f. Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA).

a. Agenţia de Plăţi şi Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) acordă finanţare pentru activităţile de
diversificare economică, turism, conservarea patrimoniului natural etc.;
b. Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) gestionează Programul Operaţional
pentru Pescuit al României;
c. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) acordă subvenţii sub formă de plăţi
directe la hectar, gestionate de Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS), şi în cadrul
măsurilor de piaţă, pentru implementarea mecanismelor comerciale conform Politicii Agricole
Comune (PAC).

lOMoARcPSD|35963196
11. Cea mai mare parte a cheltuielilor regionale ale UE este canalizată prin Fondurile
structurale şi Fondul de coeziune, subsumate unei strategii generale, care vizează:
a. să combată şomajul;
b. să stimuleze creşterea economică în regiunile sărace;
c. să păstreze preţurile agricole înalte şi stabile.
12. Fondul de Coeziune finanţează direct proiecte individuale în domeniul:

a. protecţiei mediului;
b. transporturilor;
c. agriculturii.
13. Fondul European pentru Dezvoltare Regională:

c.finanţează măsuri de dezvoltare rurală şi ajutor pentru fermieri, mai ales în regiunile cel mai puţin
favorizate.
14. Fondul Social European:

favorizate.
15. Regulile de bază în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor structurale sunt:

a. concentrarea: cheltuielile trebuie să fie concentrate geografic; programarea: cheltuielile trebuie să
se realizeze în contextul unor programe generale de dezvoltare care sunt elaborate de membrii UE şi
aprobate de Comisie;
b. parteneriatul: Comisia, statele membre vizate, autorităţile regionale şi locale, patronatele
şi sindicatele vor colabora la cheltuirea fondurilor;
c. monitorizarea şi evaluarea: cheltuirea fondurilor va fi monitorizată şi evaluată; compatibilitatea şi
complementaritatea: cheltuielile vor fi compatibile cu prevederile tratatelor şi cu celelalte politici
comunitare, cum ar fi Piaţa Comună, PAC şi politica comună în domeniul pescuitului.
16. Care din afirmaţiile de mai jos cu privire la Fondurile structurale sunt corecte:
a. sunt cheltuite pe proiecte alese la nivel european;
b. alegerea proiectelor şi managementul lor sunt doar în responsabilitatea autorităţilor naţionale şi
regionale;
c. proiectele sunt cofinanţate atât prin fonduri naţionale, cât şi prin fonduri comunitare.

lOMoARcPSD|35963196
17. Ce se înţelege prin aşa-numitul „principiu al adiţionalităţii" în materie de fonduri

structurale:
a. finanţarea comunitară înlocuieşte fondurile naţionale;
b. cheltuirea fondurilor va fi monitorizată şi evaluată;
c. finanţarea comunitară nu ar trebui utilizată pentru a economisi fondurile naţionale.
18. Fondurile alocate României, prin politica regională a UE, pentru perioada 2007-2013,
în valoare de 19,7 miliarde euro vizează următoarele obiective:
a. creşterea PIB-ului cu 15-20 % până în 2015;
b. creşterea ratei ocupării forţei de muncă de la 57,4 la 64 %;
c. investirea în 1 400 km de şosele noi sau reabilitate.
19. În România, Programele operaţionale, sub obiectivul "cooperare teritorială europeană",

în perioada 2007-2013, sunt:
a. Programul operaţional dezvoltarea resurselor umane; Programul operaţional creşterea
competitivităţii economice; Programul operaţional transport; Programul operaţional mediu;
Programul operaţional dezvoltarea capacităţii administrative; Programul operaţional regional;
Programul operaţional asistenţă tehnică;
b. Cooperare Teritorială Transnaţională, Cooperare Teritorială Transfrontalieră, Cooperare
Teritorială Inter-regională;
c. Programul operaţional dezvoltarea resurselor umane; Programul operaţional creşterea
Programul operaţional asistenţă tehnică; Cooperare Teritorială Transnaţională, Cooperare
Teritorială Transfrontalieră, Cooperare Teritorială Interregională.
20. Programele operaţionale sub obiectivul "convergenţă", în România, în perioada 2007-

2013, sunt:
a. Programul operaţional dezvoltarea resurselor umane; Programul operaţional creşterea
Programul operaţional asistenţă tehnică;
b. Cooperare Teritorială Transnaţională, Cooperare Teritorială Transfrontalieră, Cooperare
Teritorială Inter-regională;
c. Programul operaţional dezvoltarea resurselor umane; Programul operaţional creşterea
Programul operaţional asistenţă tehnică; Cooperare Teritorială Transnaţională, Cooperare
Teritorială Transfrontalieră, Cooperare Teritorială Interregională.

Grile Ec PT Examen

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Grile Ec PT Examen

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

lOMoARcPSD|35963196

Economie europeana (Universitatea din Oradea)

Studocu is not sponsored or endorsed by any college or university

Grile Ec. Europeană

2. În perioada postbelică, ca răspuns la întrebarea „Cum poate Europa să evite un alt

3. Expresia „Statele Unite ale Europei” aparţine discursului lui:

4. La baza procesului de integrare europeană stau următoarele tratate:

5. Principalele obiective ale Uniunii Europene sunt:

Downloaded by Szilvia Boros (szi.bor.max@gmail.com)

6. Pentru realizarea obiectivelor Uniunii Europene, sunt implicate în conducerea Uniunii

7. Instituţiile Uniunii Europene sunt sprijinite de organisme ca:

8. Cele 12 stele de pe steagul Uniunii Europene semnifică:

9. Drapelul european a devenit drapelul oficial al Comunităţii Europene în anul:

1. Cum arată steagul Uniunii Europene?

2. Ziua Europei se sărbătoreşte în fiecare an la data de:

3. Moneda unică europeană - Euro:

Downloaded by Szilvia Boros (szi.bor.max@gmail.com)

4. Sigla monedei unice europene - Euro, are următoarea semnificaţie:

5. Aderă la Uniunea Europeană în anul 1995:

6. În ce an a aderat Norvegia la Uniunea Europeană?

7. În 1995 nu făceau parte din Uniunea Europeană:

8. Câte state făceau parte din Uniunea Europeană în 1995?

9. Austria a devenit membră a Uniunii Europene în anul:

Downloaded by Szilvia Boros (szi.bor.max@gmail.com)

1. Participarea UE la PIB-ul mondial în 2007 se ridică la aproximativ:

2. Primii 3 actori globali în clasamentul participării la PIB-ul mondial în 2007 sunt:

3. Principalii parteneri comerciali ai UE în anul 2008, din punctul de vedere al

4. Principalii parteneri comerciali ai UE în 2008 din punct de vedere al importurilor

6. Suprafaţa UE pe plan mondial este:

Downloaded by Szilvia Boros (szi.bor.max@gmail.com)

7. Din punct de vedere a suprafeţei acestora, statele UE se pot clasifica în următoarele

1. Dintre statele candidate, cea mai mare suprafaţă o are:

3. Care dintre afirmaţiile următoare demonstrează diversitatea statelor europene în

Downloaded by Szilvia Boros (szi.bor.max@gmail.com)

4. În UE27, în categoria statelor mari ( peste 38 milioane locuitori) intră:

5. În UE27, în categoria statelor mijlocii după numărul de locuitori ( cu o populaţie

6. În UE27, în categoria statelor foarte mici după numărul de locuitori ( cu o populaţie

9. În categoria statelor UE cu venitul pe cap de locuitor cuprins între 15.000Euro şi

Downloaded by Szilvia Boros (szi.bor.max@gmail.com)

12. În categoria statelor UE cu venituri pe cap de locuitor cuprins între 15.000Euro şi

14. Ţara cu cea mai mare participare individuală la PIB-ul UE este:

15. În categoria ţărilor cu o participare individuală la PIB-ul UE în anul 2008 între 1% -

16. În categoria ţărilor cu o participare individuală la PIB-ul UE în anul 2008 sub 1%

Downloaded by Szilvia Boros (szi.bor.max@gmail.com)

1. Bela Balassa, definește conceptul de integrare economică ca:

2. Care din afirmațiile de mai jos sunt corecte:

3. Termenul „integrare" are urmatoarea/urmatoarele semnificații:

4. Termenul de integrare economică a fost utilizat pentru prima dată:

5. Integrarea totală presupune:

Downloaded by Szilvia Boros (szi.bor.max@gmail.com)

7. Integrarea economică poate fi definită ca proces care cuprinde:

Downloaded by Szilvia Boros (szi.bor.max@gmail.com)

11. Obiectivul teoriei neofuncționaliste este:

12. Criticile la adresa „metodei Monnet", ca metodă comunitară, se refer la faptul că

13. Interguvernamentaliștii, spre deosebire de neofuncționaliști, susțin ca, în fapt:

14. Construcția europeană reprezintă o formă deosebit de elaborată a:

15. Conform teoriei guvernanței pe mai multe niveluri:

Downloaded by Szilvia Boros (szi.bor.max@gmail.com)

4. În ce măsură ţările din Europa Centrală şi de Est împreună cu U.R.S.S au beneficiat de

6. Care au fost efectele ajutorului american acordat prin Planul Marshall:

7. Etapele construcţiei europene sunt:

Downloaded by Szilvia Boros (szi.bor.max@gmail.com)

8. Procesul integrării europene a început: